Infanteria Română – 180 de ani - Revista Forţelor Terestre - Forţele ...

Principalele mijloace de luptă din dotarea pedestrimii medievale
româneşti au fost: arcul cu săgeţi, arbaleta, praştia, suliţa, măciuca (ghioaga),
halebarda, săbia, secera cu coadă lungă, coasa, toporul. Mai târziu cu secolul
al XV-lea au apărut şi armele de foc numite puşci, bombardă manualis
sau pixis manuali. Începând cu secolul al XVI-lea au fost întrebuinţate
archebuzele şi muschetele. Ca echipamente de protecţie pedestrimea folosea
platoşe, cămăşi cu zale şi coifuri metalice (boierii şi o parte din curteni), cei
mai mulţi folosind o îmbrăcăminte specială din in.
Un loc aparte în istoria infanteriei îl ocupă anul 1830, când la
30 aprilie, prin înfi inţarea în Ţara Românească a două batalioane de
pedestrime şi escadroane de călărime şi în Moldova a câte unui batalion de
pedestrime şi un escadron de călărime s-au pus în fapt bazele constituirii
infanteriei române moderne, ca armă de sine stătătoare.
Un rol important în devenirea infanteriei l-a avut Alexandru Ioan
Cuza, în anul 1866, ca urmare a reorganizării iniţiate de acesta, armata
Principatelor Unite dispunea de şapte regimente de infanterie şi de trei
batalioane de vânători, cu un total de 80 companii. Vechiul armament de
infanterie, degradat şi învechit a fost înlocuit cu arme noi de provenienţă
franceză.
În această perioadă modernizarea instituţiei militare a vizat şi
învăţământul militar. Acesta s-a dezvoltat corespunzător cerinţelor vremii.
Înfi inţarea Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie, care şi-a deschis
cursurile în Bucureşti în prezenţa domnitorului Cuza pe 20 septembrie 1862,
a reprezentat începutul învăţământului specifi c în armă.
Întreaga evoluţie a infanteriei române a fost strâns legată de Războiul
de Independenţă din anul 1877 şi cele două confl agraţii mondiale care au
urmat. Se poate aprecia că aceste trei războaie, cu perioadele premergătoare
şi ulterioare lor, constituie etape distincte în existenţa infanteriei, fi ecare
marcând progrese evidente în procesul evolutiv al acesteia.
Infanteria a participat cu toate forţele sale în Războiul de Independenţă
din 1877-1878. Din totalul de 57.000 militari ai Armatei de Operaţii,
procentul de reprezentare al infanteriei pe teatrul de acţiuni militare a fost
de peste 80%. În consecinţă, infanteria a plătit cel mai mare tribut de sânge,
procentul pierderilor fi ind de 91,9% din totalul pierderilor înregistrate.
La intrarea României în Primul Război Mondial infanteria mobilizată
la 15 august 1916 totaliza 20 de divizii cu 366 batalioane, ceea ce a constituit
14