"Provincia literară" în ambianţa descentralizării culturale din anii '30

23 februarie, la Cluj, în „apartamentele dr.-lui V.
Papilian”, iar ultima, în 29 martie, la Braşov) condiţiile
necesare activării în plan regional şi local. În acest sens,
„o adunare generală constitutivă” îşi asumase datoria de
a „vota statutele” şi de a „alege comitetul de conducere”,
care îi avea propuşi ca preşedinte şi respectiv vicepreşedinte,
pe V. Papilian şi M. G. Samarineanu (acesta din
urmă fiind şi director, începând din 1938, la revista
„Familia”, devenită, „organ al Asociaţiei”) (Liviu Maliţa,
lucr. cit., p. 145).
Referitor la impactul local al unei atari iniţiative,
Grigore Popa, cronicarul de la revista medieşeană
„LANURI”, semnala retivitatea tinerilor scriitori din
Ardeal în legătură cu înregimentarea lor -şi de această
dată- într-o altă structură organizată subversiv: „Mulţi
tineri scriitori ardeleni acuză numita societate de
ermetism şi ostilitate. /... / Intrarea în societate se face
pe baza unei fructuoase activităţi (colaborări la reviste şi
volume), iar nu cu dedesubturi despre care auzeam
vorbindu-se. Tinerii ardeleni sunt datori să o sprijine
tocmai pentru prestigiul lor. /... /, dar până atunci,
şezătorile literare sunt un fericit mijloc de activitate”
(Grigore Popa, „Activitatea Societăţii Scriitorilor Români din
Ardeal”, în „Lanuri”, an IV, nr. 3, p. 1).
Voinţa de organizare regională reactivează energii
creative locale, absorbite în paginile noilor reviste de atitudine
literar-artistică, apărute într-o serie de centre cultural-istorice
din provincie, cum ar fi cele din Cluj, Sibiu, Craiova,
Oradea, Timişoara, Constanţa, Braşov, Iaşi, Târgu-
Mureş, Satu-Mare, dar şi în jurul noilor nuclee literare din:
orăşele-satelit ca Blaj, Aiud, Bârlad, Botoşani, Bălţi, Turda,
Moineşti, Turnu-Severin, Buzău, Suceava, Mediaş,
Focşani, Galaţi, Brăila etc. etc.
Paradoxal, ceea ce dă consistenţă acestui fenomen de
autonomie revuistică (doar în aparenţă „pulverulent”!) se
rezumă la ideea că, la acea dată, „statul naţional cultural” îşi
asumase o serie de obligaţii constituţionale în ceea ce
privea susţinerea şi conservarea autonomiei culturale -de la
Brăila şi Buzău la Râmnicu-Vâlcea, ori de la Cernăuţi
până la Caracal (unde apărea „Prietenia literară”: 1938-
1941) sau de la Chişinău până-n ţinutul secuiesc (la
Odorhei, unde se tipărea în ’35 revista „Gânduri”).
Nu este vorba despre o susţinere emoţională, prin
mecenat public, ci de un proiect pragmatic, vizând înfiinţarea
de instituţii şi organizaţii cu ajutorul cărora să se
corecteze posibilele abateri de la autonomia primatului
estetic şi care, să stimuleze, în cele din urmă, creaţia
literară autentică, irigând-o chiar şi până în cele mai
periferice artere intelectuale ale ţării.
„THESIS
- TEZE ŞI ANTITEZE PE UN DOMENIU
PUR CULTURAL -
„O preocupare scumpă grupării „Thesis” a fost /... /
cultivarea localismului creator, principiu închizând în sine
omagiul ce am ţinut să aducem oraşului de care ne-am legat.
Am acordat de aceea toată atenţiunea aspectelor culturii locale
78
discutându-le în mod critic atât în şedinţele grupării cât şi în
revistele de aici. Membrii noştri au contribuit ei înşişi la închegarea
unei vieţi culturale, demne de trecutul Sibiului, colaborând printre
altele la „Provincia literară”, a cărei rodnică activitate a reuşit
să grupeze câteva din puterile creatoare ale provinciei” („Primul
BULETIN al Grupării Intelectuale „THESIS” din
SIBIU 1932 – 1933”, pp. 4-5).
Proiectată atât cu intenţii formativ-spirituale, cât şi
cu „scopul de a incita posibilităţile de creaţie şi-n
centrele provinciale”, gruparea elitistă sibiană şi-a
început activitatea „într-un cerc restrâns în ziua de 22
Noembrie 1932”, în casa doctorului Ion Popescu-Sibiu.
Ezitând între tradiţionalism („junimism” şi „astrism”)
şi modernism, gruparea intelectuală „Thesis” are ca
obiectiv direcţionarea etică a „tineretului intelectual”, căruia
tinde „să-i ofere o hrană spirituală sănătoasă şi serioasă
de sinteză, de împăcare, în atmosfera contemporană
lipsită de orientare”, un supliment intelectual mai
potrivit acelui moment istoric.
Folosindu-se de mijloace clasice de activare: conferinţe,
publicaţii (buletine, antologii), şezători, cursuri etc., membrii
înjghebării intelectuale „THESIS”, în marea lor majoritate
profesori (Pimen Constantinescu, Alex. Dima, Licu
Popescu, Ecaterina şi Ioan Săndulescu, Iulian Dumitru,
Lucian Bologa, C. Medrea (sculptor), Ioan Focşeneanu -
redactor la „Braşovul literar” etc.), dar şi publicişti (Emil
Cioran, Mircea Alexiu, Ioan Munteanu, Paul Constant -
directorul revistei „PROVINCIA LITERARĂ” etc.) sau
medici, ingineri, magistraţi (dr. Aurel Mavru, dr. Ion
Popescu Sibiu, dr. I. Fuma, dr. Horia Petra-Petrescu -
secretarul literar al „ASTREI”, dr. B. Revesz -medic
primar la Braşov, judecător-, Dem. Pand. Popescu, sau
inginer agronom -Timotei Spinei şi economist-, I.
Trîmbiţaş, ori Ionel Neamt(z)u, licenţiat în drept etc.)
sunt cei care, prin/cu atitudinea lor de o binevoitoare
înţelegere, au promovat cu insistenţă (re)activarea unei direcţii
critice tradiţionaliste, adversară curentelor contemporane de
perimare a valorilor culturale, etnice şi etice.
Este vorba, de fapt, despre o (re)grupare a forţelor
spirituale tinereşti sibiene care, în deceniul trei, au
provocat o fractură („mutaţie”?!) în corpul osficat al
tradiţionalismului, acceptând modernismul ca pe o
acumulare (sinteză) „sănătoasă şi serioasă”, ca pe o
împăcare de forţe şi principii .
Să nu uităm că Eugen Lovinescu (Anonymus
Notarius), referindu-se la acest fenomen de fractură în
interiorul tradiţionalismului (-declanşat iniţial de/prin
„Gândirea”, dar şi prin multe alte „publicaţii tinereşti”
din care nu ar putea fi recelată „Provincia Literară” din
Sibiu), era convins că „legea sincronismului” n-a avut
niciodată o aplicare mai evidentă, ca în acest caz de
diferenţiere, în care acesta se constituie într-o forţă de
coeziune, cu atât mai pronunţată, cu cât mijloacele de
„transmitere” a oricărei forme de activitate sufletească
devin mai „instantanee” şi mai „difluente”.
Gruparea intelectuală „Thesis” pledează, aşadar,
pentru instauraea unui no man’s land estetic ale cărui