Scurta istorie a vietii bisericesti a Sibiului pana ... - Revista Teologica

Scurta istorie a vietii bisericesti a Sibiului pana la inceputul secolului al XXlea
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
Orasul Sibiu este atestat documentar sub numele de „Cibinium” in anul 1191, cand s-a infiintat aici o prepozitura
catolica – dependenta de Arhiepiscopia de Esztergom (Ungaria) – pentru primii sasi catolici adusi in Transilvania inca
de pe la mijlocul secolului al XII-lea. Un document din anul 1223 il mentiona sub numele de „Villa Hermanni”, adica
orasul lui Hermann, probabil vreun conducator al noilor veniti. Desi a fost pustiit in timpul marii invazii mongole din
aprilie 1241, s-a refacut treptat, devenind un important centru mestesugaresc si comercial. In 1366 apare documentar
ca „oras” (civitas), sub denumirea de Hermannstadt, asa cum este cunoscut pana azi. In secolele XV-XVI, orasul a fost
atacat de osti otomane, incat a fost necesara construirea unor puternice ziduri de aparare din caramida, cu turnuri si
bastioane (in 1699 existau aici 39 de turnuri de aparare si patru bastioane, din care se mai pastreaza azi doar cateva).
In pofida atator vitregii ale timpului, orasul a devenit un important centru economic – cu numeroase bresle, in care se
exercitau peste 40 de mestesuguri – si comercial, incat produsele sibiene ajungeau pana la Viena, Praga, Leipzig,
Gdañsk si in alte orase europene.
Concomitent, Sibiul a cunoscut si o remarcabila dezvoltare culturala, pentru ca aici a functionat – inca din 1528, sau
chiar mai de mult – prima tipografie din Transilvania, condusa de Theoboldus Gryphius din Reutlingen (Germania).
Prima carte tiparita de el era Gramatica latina a lui Thomas Gemmarius (1529), folosita in scoala care functiona atunci
in Sibiu, urmata de Tratatul despre ciuma, scris in limba germana de medicul sibian Sebastian Pauschner (1530).
Cativa ani mai tarziu, Lukas Trapoldner, discipolul lui Gryphius, a deschis in Sibiu o tipografie proprie. In cadrul
acesteia a functionat si o sectie romano-slava, condusa de umanistul Filip Moldoveanul, „scrib” sau „scriitor” in
slujba magistratului sibian, care indeplinea si diverse misiuni in Tara Romaneasca („magister Philippus Pictor et
Scriba litterarium valachicarum”). El este cel care a tiparit primele carti in limba romana, aici la Sibiu: Catehismul
romanesc din 1544 (pierdut) si Tetraevanghelul slavo-roman din 1551-1553 (la care se adauga Tetraevanghelul slavon
din 1546, cu stema Moldovei, dar si a Sibiului, cele doua sabii incrucisate cu varfurile in jos).
Dupa ce Transilvania a fost anexata la Imperiul habsburgic in 1688, act consfintit prin tratatul de pace austro-turc de la
Carlovit, din 1699, orasul Sibiu a cunoscut o frumoasa dezvoltare urbanistica-arhitectonica, prin numeroasele edificii
construite in acea perioada, de regula in stil baroc, specific epocii. In acelasi timp, a devenit si un important centru
politic-administrativ, pentru ca aici s-a stabilit sediul guvernatorilor Marelui Principat al Transilvaniei – numiti de
Curtea imperiala din Viena – intre anii 1703-1791 si 1849-1865. Intre cei mai cunoscuti guvernatori ai Transilvaniei s-a
numarat si baronul Samuel Brukenthal (1721-1803), intre anii 1777-1787; in palatul sau, construit intre anii 1778-1795,
va fi adapostita valoroasa sa colectie de arta, punandu-se astfel bazele „Muzeului Brukenthal”, inaugurat in 1817, azi
fiind cel mai vechi muzeu din tara noastra.
Secolul al XIX-lea ar putea fi considerat – pentru orasul Sibiu – drept „secolul cul¬turii”, pentru ca ea a atins acum
apogeul, reprezentand o perioada de maxima in¬florire, atat pentru sasi, cat si pentru romani. Aici s-au pus bazele
„Asociatiunii tran¬¬silvane pentru literatura si cultura poporului roman din Transilvania” (Astra), in 1861, in urma
demersurilor episcopului Andrei Saguna, primul ei presedinte; Sibiul a ramas sediul central al Astrei pana la
desfiintarea ei abuziva in 1948/1950, ca si dupa anul 1990, cand si-a reluat activitatea. Aici a aparut, din 1853 si pana
azi, ziarul „Tele¬gra¬ful Roman”, „ctitoria” marelui ierarh Andrei Saguna, iar mai tarziu „Tribuna”, re¬¬dac¬tata initial
de Ioan Slavici (1884-1903), dar si revista literara „Transilvania”, editata de „Astra” (1868-1944). Aici s-a infiintat
„Tipografia diecezana”, devenita apoi „arhidiecezana”, care lucreaza fara intrerupere din 1850 pana azi, in care au
apa¬rut sute de lucrari teologice, istorice, literare sau de alt gen. Din 1786 in Sibiu fun¬c¬¬¬¬tioneaza o scoala
teologica ortodoxa, reorganizata in mai multe randuri (1811, 1852, 1921, 1948), din care s-a dezvoltat actuala Facultate
de Teologie „Andrei Sa¬guna”.
Pe plan national-politic, in 1848 la Sibiu si-a avut sediul Comitetul National Roman, un fel de „guvern provizoriu”
romanesc, iar in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Sibiu a devenit „centrul” vietii politice romanesti, pentru ca aici
se intalneau liderii Partidului National Roman din Transilvania si tot aici s-a redactat cunoscutul Memorandum din
1892. Sibiul a avut un rol important si in pregatirea Unirii din 1918, ca apoi sa devina, pentru scurt timp, sediul
Consiliului Dirigent, constituit la Alba Iulia la 2 decembrie 1918.
La randul lor, sasii sibieni – deveniti evanghelici-luterani pe la mijlocul secolului al XVI-lea – aveau in Sibiu nu numai
institutiile lor politico-administrative traditionale, ci si cativa tipografi de renume (Petru Barth, Ioan Barth, Martin
Hochmeister, Georg Klosius si altii), precum si institutii scolare de toate gradele, inclusiv o Academie de Drept, care a
functionat intre anii 1844-1883.
Sub raport economic, Sibiul a prosperat mereu datorita breslelor mestesugaresti ale sasilor, dar si prin munca
romanilor. Consemnam doar „Casa de comert” a lui Hagi Constantin Pop († 1808), ca si grecul Manicatis Safranos.
Mai tarziu, in 1872, tot aici s a infiintat Banca „Albina”, condusa initial de Visarion Roman (1833-1885), apoi de
Partenie Cosma (1837-1923), precum si o serie de asociatii economice, fie sasesti, fie romanesti.
*
Ce a insemnat, insa, Sibiul pe plan bisericesc? Relatam mai sus ca inca din 1191 s-a infiintat aici o „prepozitura”
catolica, subordonata arhiepiscopului de Esztergon, in Ungaria. O suta de ani mai tarziu, in anul 1292, s-a construit
asa numita „biserica a azilului” – deci un prim spital atestat la noi, care exista si azi –, urmata de cateva manastiri
catolice: a dominicanilor, in actuala Piata a Garii, careia i-a luat locul actuala biserica „a ursulinelor”, in anul 1474, mai
tarziu o biserica a manastirii calugarilor franciscani (minoriti) in secolul al XIV-lea. La inceputul secolului al XIII-lea, s-
au construit bisericile din Turnisor si Gusterita, de catre sasii colonisti, pe atunci romano-catolici, iar de la mijlocul
secolului al XVI-lea evanghelici-luterani. Cel mai reprezentativ monument eclesiastic este catedrala evanghelicaluterana
din centrul orasului vechi (azi Strada Huet), initial romano-catolica, cu hramul „Sfanta Maria”, in stil gotic

transilvanean (in forma unei bazilici, cu trei nave si un transept), construita pe parcursul a doua secole (1320-1520), cu
picturi din 1445, lucrate de Johannes de Rosenaw si din 1665, datorate lui Georg Hermann. Notam ca in 1543, sub
indrumarea primarului Peter Haller si a preotului Mathias Rauser, sasii sibieni, catolici pana atunci, au aderat la
Reforma lui Martin Luther.
In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, mai exact intre anii 1726-1733, ca urmare a anexarii Transilvaniei la Imperiul
Habsburgic catolic, in Piata mare a orasului s-a construit biserica romano-catolica, cu hramul „Sfanta Treime”, initial
manastire iezuita, in stil baroc, cu o bogata decoratie interioara (absida altarului are o frumoasa fresca executata de
pictorul vienez Anton Steinwald, in 1777. Intre anii 1767-1771 s a zidit biserica cu hramul „Vizita Mariei la Elisabeta” de
catre iezuitul Johann Theophil Delphini (Strada Gladiolelor).
Credinciosii reformati (calvini) de etnie maghiara au primit dreptul de a-si construi o biserica abia in anul 1786 (pe
Strada Mitropoliei, numita pe atunci „a Macelarilor”). In 1804 s-a construit cladirea Episcopiei evanghelice-luterane, iar
in anul 1867 si-au stabilit sediul in Sibiu episcopii acestei confesiuni (pana atunci fiind la Biertan, langa Medias).
Este lucru cunoscut ca secole in sir Sibiul a fost un oras inchis si traditionalist sasesc, in care cei de alta etnie nu
aveau dreptul de proprietate, iar singura confesiune recunoscuta era cea evanghelica-luterana. Abia spre sfarsitul
secolului al XVII-lea s a facut o exceptie si anume pentru comerciantii greci si aromani refugiati din Balcani, atestati
pentru prima oara aici in 1545, care au primit dreptul de a infiinta o „companie comerciala” in Sibiu in ianuarie 1639. In
anul 1699 li s-a acordat dreptul de a ridica o capela ortodoxa, intr-o casa particulara.
In pofida acelui exclusivism sasesc medieval, in Sibiu sunt atestati si romani. Intre ei se numarau multi boieri sau
pretendenti la tron din Tara Romaneasca. Notam doar pe Despina Milita, vaduva domnitorului Neagoe Basarab, care a
locuit multi ani in Sibiu si care a fost calugarita aici – sub numele de Platonida – de catre mitropolitul Anania al
Ungrovlahiei. Tot el a venit din nou la Sibiu in 1556 ca sa duca la Arges osemintele fostei doamne a Tarii Romanesti,
spre a le ingropa in necropola familiei de la Curtea de Arges († 1554). Probabil va fi stat cu ea in Sibiu si fiica Stana,
vaduva lui Stefanita Voda al Moldovei (1517-1527), calugarita si ea sub numele de Sofronia.
Relatam mai sus ca omul de cultura Filip Moldoveanul a tiparit la Sibiu Catehismul romanesc din 1544 si
Tetraevanghelul slavo-roman din 1551-1553.
In secolul al XVII-lea, in cadrul luptelor interne pentru tronul Principatului transilvan dintre Gheorghe Rakoczi II si
Acatiu Barcsay, mitropolitul Sava Brancovici din Alba Iulia (1656-1680), si-a pierdut pentru un timp scaunul. In locul
sau a fost ales ca mitropolit Ghenadie III (1659-1660), originar din Putivlia, in sud-vestul Rusiei, fost preot in Alba Iulia,
dar el a murit in vara anului 1660, la Sibiu, fiind ingropat in cimitirul bisericii „din groapa”, semn ca acolo exista o
biserica (in afara zidurilor cetatii). Nu este lipsit de interes sa notam ca mitropolitul Sava Brancovici si fratele sau
Gheorghe Cronicarul aveau inchiriata o locuinta in Sibiu (pe actuala Strada Nicolae Balcescu – fosta a Cisnadiei –, in
apropiere de actualul hotel „Imparatul romanilor”). Dupa inlaturarea sa abuziva din scaun, la rugamintea principelui
Mihail Apafi, adresata Sfatului orasenesc Sibiu, s-a facut inventarierea bunurilor mitropolitului aflate in aceasta
locuinta si s-au gasit trei traiste si 14 saci plini cu carti, precum si o instalatie tipo¬gra¬fica. Intre urmasii lui Sava in
scaunul mitropolitan s-a numarat si Sava II, fost preot in Vestem, (1684-1685), o marturie ca satele romanesti din jurul
Sibiului aveau preoti destoinici care sa poata fi promovati in scaunul mitropolitan.
*
Revenind la problema primelor biserici ortodoxe sibiene trebuie sa retinem ca ele nu puteau fi construite decat in
afara zidurilor cetatii (extra muros). In schimb avem stiri despre existenta unor sate romanesti mai ales in asa-numita
„Marginime” a Sibiului, la poalele Muntilor Cibinului, fiecare cu biserica si cu preotul lor, sate din care s-au ridicat si
cunoscutii „sfinti” aparatori ai credintei ortodoxe: Oprea Miclaus din Saliste, preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan
din Gales si atatia altii.
Relatam in alt loc ca in 1545 erau atestati pentru prima oara in oras negustori „greci”, intre care vor fi fost si aromani,
refugiati impreuna din Peninsula Balcanica. Ei s-au organizat intr-o „companie” (asociatie, societate) a „grecilor” din
Sibiu, majoritatea fiind comercianti, primind o serie de drepturi de la principele Gheorghe Rákoczi I, la 8 iulie 1636. Au
inceput sa functioneze, insa, ca organizatie comerciala, abia din 1638/1639. Cu timpul, au fost primiti in „companie” si
comercianti romani, fie din Ardeal, fie din Tara Romaneasca. La 5 iulie 1640 era cunoscut si un preot-paroh (efimeriu)
al „companiei” sibiene si anume ieromonahul Serafim Ilaro, venit din Manastirea Ivir (Iviron) din Muntele Athos.
La 12 ianuarie 1690 „companistii” greci au obtinut autorizatia de a-si construi o biserica, dar in afara Sibiului, la
Bungard, pe un teren cumparat de la doi tarani din sat, cu conditia de a plati 100 de florini bisericii evangheliceluterane
sasesti din Sibiu. Se cunosc cateva nume de ctitori originari din Ianina, Salonic si alte localitati din Grecia de
azi in care traiau nu numai greci, ci si aromani (vlahi). La acestia se adauga si cativa romani, intre care „dobrogeanul
Paraschiv ciobanul”, probabil originar tot din vreun sat sibian. De asemenea, printre ctitori figura si Maria, fiica lui
Serban Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, vaduva dupa generalul Constantin Balaceanu care slujise in armata
habsburgica. Nu putem sti cum arata acea biserica. In orice caz, era de dimensiuni reduse, fiind construita din piatra.
Se mai pastreaza din ea doar turnul-clopotnita, la care s-a adaugat biserica actuala, ctitorita de credinciosii romani din
Bungard. Din vechea biserica „greceasca” se pastreaza si remarcabilul iconostas, minutios sculptat si cu icoane de
factura bizantino-athonita, cu inscriptii in limba greaca; acesta a fost adus in capela Academiei teologice „Andreiane”
din Sibiu (azi Facultatea „Andrei Saguna”), unde se gaseste si in prezent.
In 1699, aceiasi companisti au primit de la autoritatile sibiene dreptul de a-si amenaja o capela „in cetate”, undeva pe
Strada Tribunei de azi. Desigur de la aceasta capela provin patru icoane „imparatesti” care se pastreaza pana azi in
altarul catedralei mitropolitane.
La altarul acestei capele si al bisericii din Bungard au slujit calugari greci, dintre care majoritatea sunt cunoscuti cu
numele. De pilda, in prima jumatate a secolului al XVIII-lea se cunosc ieromonahii Matei (Matheos) din Pogoniana
Epirului (1704-1712) si Partenie Moraitis (1727-1731), Iacob I (1742-1746), „Grigorie Vlahul din satul Sambata” (1757).
Pe doua din icoanele imparatesti aflate azi in altarul catedralei mitropolitane, lucrate in anii 1762 si 1763, daruite
„bisericii romeilor (grecilor) din Cibin”, este consemnat numele parohului (efimeriu) Iacob Olimpiul (sau Olimpiotul).
La inceputul anului 1766, un ieromonah cu numele Neofit, originar din Moreea, in sudul Greciei, „efimeriu” la biserica

„Sfantul Gheorghe Nou” din Bucuresti (ctitoria lui Constantin Brancoveanu), era propus („cu voia prea inaltatului
domn a toata Moldova” Grigorie III Ghica si cu acordul patriarhului ecumenic si a sinodului patriarhal), sa fie hirotonit
ca episcop la Hotin. Dar Neofit a refuzat propunerea ce i se facuse si a preferat slujba de preot al „companiei grecesti”
din Sibiu.
Acest Neofit a avut o pastorire indelungata, pentru ca doar la 10 mai 1797 isi semna testamentul, in Sibiu (in prezenta
arhimandritilor Evghenie si Ghenadie, probabil slujitori mai tineri, alaturi de el). Isi lasa cei aproape o mie de florini „la
saracii crestini ortodocsi, la arhiereul locului, la efimeriul Companiei pentru cladirea bisericii Companiei, la scoala
Companiei, la scoala din Iosefin (din „groapa” n.n.), la alta scoala de afara, a raposatului Ghedeon (din Strada Lunga –
n.n.), la copiii orfani, la copiii orfani ai sasilor, la franciscani, la saracele fetite ortodoxe” si la cativa apropiati. Va
trecut curand la cele vesnice.
*
In ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, grecii si aromanii din Sibiu au dobandit dreptul de a-si zidi o modesta
biserica, cu hramul „Schimbarea la Fata”, pe locul actualei catedrale mitropolitane. Nu stim cine a condus lucrarile de
zidire, probabil arhimandritul Evghenie Mihail, care pastorea atunci (1790-1796). O „conscriptie” (statistica) a clerului
ortodox din Ardeal din anul 1805 mentiona ca preot la „compagnia graecorum” din Sibiu pe arhimandritul Macarie,
avand pe atunci 38 de familii.
Ultimul slujitor grec al acestei biserici a fost arhimandritul Meletie, pe la mijlocul secolului al XIX.
*
Abia in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, s-au putut construi in Sibiu trei biserici, exclusiv pentru romani, fireste
in afara zidurilor cetatii, in asa numitele „maieristi” (de la Mayerhöfe), adica in gradinile patricienilor orasului, in care
munceau numerosi romani ortodocsi sau uniti. In 1746 „maieristea” romaneasca din stanga Cibinului, destul de
numeroasa, a fost delimitata intr-un cartier aparte. Dupa 1773, s a format un nou cartier, numit „Iosefin” (dupa numele
imparatului Iosif II care vizitase atunci Sibiului) si care se intindea de la actualul Hotel „Bulevard” pana la Spitalul
Militar si la actualul Hotel „Parc”.
In 1778 s-a pus piatra de temelie a bisericii cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”, cunoscuta pana azi sub numele
de „biserica dintre brazi” (Strada Recon¬structiei) pentru credinciosii romani uniti care locuiau in „Maieri” sau
„Maieristea” Sibiului, in stanga Cibinului. Este o constructie in stilul baroc, specific epocii, impre¬sionand prin
maretia si splendoarea ei, mai ales prin clopotnita, plasata pe pronaos si prin iconostasul executat de Joseph
Neuhauser in 1795. A avut cativa preoti foarte buni, intre care Ioan V. Rusu (1821-1905), autor de lucrari istorice si
manuale didactice, si Nicolae Togan (1859-1935), bibliotecar al Astrei, autor de lucrari istorice.
In cimitirul bisericii isi dorm somnul de veci cativa oameni de cultura si patrioti romani care au trait in Sibiu: George
Baritiu (1812-1893), indrumator al presei romanesti de la Brasov, membru fondator al Societatii Academice Romane
(viitoarea Academie Romana), vicepresedinte al ei, fondator si presedinte al Partidului National Roman din
Transilvania, membru fondator, secretar si apoi presedinte al Astrei; Alexandru Papiu Ilarian (1828-1877), participant
activ la Revolutia din 1848, ministru al Justitiei in timpul lui Alexandru Ioan Cuza, autor de lucrari privitoare la istoria
romanilor, Iosif Sterca Sulutiu (1827-1911), istoric si jurist, presedinte al Astrei; Ioan Ratiu (1828-1902), unul din
intemeietorii Partidului National Roman si apoi presedintele lui, initiatorul Memorandumului din 1892, fapt pentru care
a fost intemnitat, si altii.
A doua biserica romaneasca din Sibiu, de data aceasta ortodoxa, este cea numita „din groapa”, in fostul cartier
Josefin (azi Strada Justitiei), cu hramul „Bunavestire”. Potrivit inscriptiei din altar, prima biserica s-a zidit „cu
cheltuiala jupanesei” Stana, sotia lui Hagi Patru Luca, intre anii 1788-1789. Din nefericire, un mare cutremur care a
afectat multe zone romanesti, a distrus biserica. Din acest motiv, in anul 1802, cunoscutul om de afaceri sibian Hagi
Constantin Pop, casatorit cu Paunita, fiica lui Patru Luca si Stana, a refacut-o „din temelie”, in forma existenta si azi.
Mai tarziu, biserica a fost ajutata cu bani si odajdii de fiul acestora, Zenovie Pop, devenit un reputat economist si
director al Bancii Nationale Austriece din Viena. Primul preot se pare ca a fost Bucur Bobes hirotonit la Buda in 1780;
in 1805 parohia avea 40 de familii. Mormintele ctitorilor si ale altor membri ai familiei se gasesc in cimitirul din jurul
bisericii, iar in naosul bisericii se gasesc portretele in ulei ale ctitorilor: Stana, Constantin Pop si sotia sa Paunita. In
cladirile din jurul bisericii – terminate in 1803 – acelasi Hagi Constantin Pop a intemeiat o „scoala de norma”, primul
dascal fiind brasoveanul Nicolae Tempea, urmat de Simion Jinariu, amandoi platiti de ctitor.
In cimitirul din jurul bisericii se gasesc mormintele a trei ierarhi care au pastorit la Sibiu: episcopul Vasile Moga (1774-
1845), mitropolitii Miron Romanul (1828-1898) si Ioan Metianu (1828-1916). Tot aici au fost ingropati cativa straluciti
oameni de cultura: Eliade Manase († 1813), un aroman, doctor in Medicina si Filosofie, fost profesor la Academia
domneasca din Bucuresti; Moise Fulea (c. 1787-1863), profesor la scoala teologica sibiana si director „al scolilor
nationale neunite” din Ardeal, Ion Codru Dragusanu (1818-1884), originar din Dragus, autorul cunoscutei carti
Peregrinul transilvan; Iosif Hodos (1829-1880), membru fondator al Societatii Academice Romane, traducatorul cartilor
lui Dimitrie Cantermir, Descrierea Moldovei si Istoria Imperiului Otoman, din limba latina in romaneste; Zaharia Boiu
(1834-1903), „fala amvonului romanesc”, profesor de teologie si consilier arhiepiscopesc, membru corespondent al
Academiei Romane; protopopul Ioan Panovici († 1872), profesorul de teologie Ioan Crisan (1853-1893), aromanul
Dumitru Andronic († 1880), care a creat o „fundatie” pentru meseriasii romani si altii.
A treia biserica romaneasca din Sibiu este cea cu hramul „Sf. Evanghelist Luca” (din Strada Lunga, nr. 29), situata tot
in „Maierii Sibiului”, foarte aproape de biserica cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”, a carei zidire s-a terminat in
1791. Presupunem ca pana atunci romanii ortodocsi din acest cartier aveau vreo capela, amenajata intr-o casa
particulara, asa cum aveau si „companistii” greci si aromani. Asa se face ca in 1762 maierenii se plangeau
magistratului sasesc (primar) G. Fronius, relatandu-i ca lacasul lor de rugaciune a devenit neincapator. Magistratul lea
solutionat favorabil cererea, oferindu-le o camera mai incapatoare pentru a fi folosita drept capela. In 1766, romanii
maiereni aveau pregatita caramida, in vederea inceperii lucrarilor de constructie a unei biserici. Guvernatorul
Transilvaniei Anton Hadik a ordonat insa magistratului sibian sa interzica inceperea lucrarilor de constructie,
motivand ca este „potrivnica randuielilor imparatesti”, deoarece noua biserica ortodoxa ar fi situata numai la 175 de

pasi de „biserica unita”; rezulta ca si unitii aveau o capela in acelasi cartier. Abia dupa doua decenii, in 1782, maierenii
au reusit sa cumpere un teren de la acelasi G. Fronius. Episcopul Ghedeon Nichitici, care pastorea atunci la Sibiu
(1784-1788) a inceput sa stranga fondurile necesare pentru constructia bisericii, dar la 20 noiembrie 1788 a murit, fiind
inmormantat intr-o biserica din Rasinari. Biserica a fost totusi terminata din banii lasati de el in anul 1791, in timpul
pastoririi epis¬co¬pului Gherasim Adamovici (1789-1796), care a sfintit-o si a fost ingropat in ea. Pri¬mul preot al noii
biserici a fost Ilie Popovici, care era si protopop al „tractului” Sibiu. In 1805 parohia era pastorita de el, impreuna cu
alti doi preoti, avand 367 de familii. Biserica era destul de spatioasa pentru credinciosii de atunci, dar azi a devenit
neincapatoare. Ca si biserica din „groapa”, are un turn-clopotnita la intrare, pe latura de apus.
In 1813 s-a zidit biserica cu hramul „Sfantul Nicolae” din Turnisor, pe atunci un sat de sine statator, dar azi un cartier
al Sibiului. Acelasi lucru se poate spune si despre biserica cu hramul „Bunavestire” din cartierul Gusterita, zidita intre
anii 1873-1877, intre „ctitori” numarandu-se si mitropolitul Andrei Saguna.
Aratam in paginile precedente ca grecii si aromanii stabiliti in Sibiu si-au amenajat o capela inca din anul 1699, se pare
undeva pe Strada Tribunei de azi. O bisericuta modesta aveau si in satul Bungard, la circa 5 km de Sibiu, din anul
1690, din care se pastreaza doar turnul-clopotnita de mici dimensiuni.
Dupa aproape o suta de ani, „companistii greci” au primit dreptul sa-si ridice o modesta biserica „in cetate”, pe strada
Macelarilor (azi Mitropoliei), cu hramul „Schimbarea la Fata”. Lucrarile de constructie au inceput in 1790 si s-au
terminat cu totul abia in 1799. Era folosita numai de ei, deci cu excluderea putinilor romani care traiau in Sibiu-
„cetate”.
Deci episcopii de la Sibiu, incepand cu Dionisie Novacovici (1761-1767) si terminand cu Vasile Moga (1811-1845) n-au
putut sluji in biserica lor. Neavand o biserica proprie in oras, episcopii sarbi de la Sibiu, slujeau in Rasinari, cum a fost
Dionisie Novacovici, care a avut si o locuinta acolo (1761-1767). Probabil tot acolo vor fi slujit Sofronie Chirilovici
(1770-1774), Ghedeon Nichitici (1784-1788), care a si fost ingropat in biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Rasinari.
Ultimul episcop sarb de la Sibiu, Gherasim Adamovici (1789-1796), va fi slujit, desigur, in biserica ridicata in timpul
pastoririi sale, in Strada Lunga, deci in cartierul Maieri.
Despre Vasile Moga (1811-1845) se stie ca si-a amenajat o capela in resedinta pe care a cumparat-o in Sibiu, pe Strada
Cisnadiei (azi Nicolae Balcescu), dar si in biserica „de pe groapa”, langa altarul careia a si fost ingropat. Acolo a slujit
initial si Andrei Saguna, lucru pe care-l desprindem din „Memoriile” sale, in care relata ca aici a slujit prima Liturghie
ca arhiereu, in ziua de duminica 25 aprilie 1848 („biserica de la poarta turnului”, cum o numea el). La sarbatori mai
mari Saguna obisnuia sa slujeasca in „biserica mare” din Rasinari, in care s-a si facut hirotonia primului episcop al
Caran¬se¬besului, Ioan Popasu (15 august 1865). Abia prin anul 1860 Saguna a reusit sa determine pe putinii aromani
din Sibiu (Hagi Popovici, Ioan Bechnitz, Dumitru Andronic, Matei Gligor, Duma Nedelcu si altii) sa cedeze biserica lor
din Strada Macelarilor.
Dupa moartea arhimandritului Meletie (c. 1863), ultimul slujitor grec (sau aroman) al bisericii, Saguna a numit ca
„administrator” parohial pe ieromonahul Gherman Bogdan (1823-1884), originar din Purcareni, jud. Brasov, preot in
Zizin, jud. Brasov, calugarit la Cheia, dupa care a fost duhovnic al Institutului teologic-pedagogic din Sibiu, apoi din
nou preot in Zizin (el era duhovnicul lui Saguna si cel care l-a prohodit, potrivit dorintei sale testamentare). In 1864 a
fost ales – prin concurs – ca paroh al bisericii din Sibiu-Cetate profesorul de teologie Zaharia Boiu (1834-1903),
remarcabil om de cultura, membru corespondent al Academiei Romane. Prin staruintele sale s-a facut transcrierea
oficiala a „capelei grecesti” in „biserica greco-orientala romana din Cetate”. Zaharia Boiu a functionat ca paroh pana
la sfarsitul anului 1884, cand a optat pentru postul de „asesor consistorial”. In locul sau a fost ales, ca paroh si
protopop al Sibiului, Dr. Simion Popescu (1848-1919), pana atunci profesor la Institutul teologic-pedagogic, iar din
1888 a trecut in Vechea Romanie, unde a functionat ca profesor de Religie la diferite licee din Bucuresti si ca duhovnic
la Azilul „Elena Doamna”. Din 1890 pana la moarte a functionat ca preot si protopop Ioan Papiu (1833-1907), pana
atunci fost preot si protopop in Deva.
Biserica „greceasca” cu hramul „Schimbarea la Fata” a fost demolata in cursul lunii iulie 1902 (ultima Liturghie s-a
oficiat la 13 iulie st. n. 1902) impreuna cu alte opt case din jur, pentru a se crea spatiul necesar in vederea construirii
noii catedrale mitropolitane, la care se gandise Andrei Saguna inca din anul 1857. Din vechea biserica au mai ramas
patru icoane (imparatesti), pastrate pana azi in altarul catedralei; iconostasul cu inscriptii grecesti a fost oferit bisericii
din Gura Raului, jud. Sibiu, unde se gaseste pana azi. Piatra fundamentala a catedralei actuale a fost pusa la 5/18
august 1902. Lucrarile de zidire, pictare si infrumusetare s-au desfasurat in bune conditii pana la duminica
Samarinencii din anul 1906 (30 aprilie/13 mai), cand a avut loc sfintirea ei. Incepea o noua etapa in istoria
Arhiepiscopiei Sibiului si a Mitropoliei Transilvaniei.