Despre epicleza euharistică - Revista Teologica

Drd. Stelian Gomboş
sale şi depăşirea lor prin rugăciune şi pregătirea pentru primirea Tainelor” 10 . În
aceasta constă şi jertfirea omului înlăuntrul Bisericii. „Jertfirea constă, în fond, în
depăşirea stării de sine, în ieşirea din închisoarea egoismului...; este deschiderea
generoasă a propriului eu şi acceptarea Eu-lui divin de nesfârşită generozitate...;
între aspectul de jertfă şi cel de sacrament al Euharistiei nu se poate face o separaţie
strictă: a oferi înseamnă totodată a primi... Prin împărtăşirea credincioşilor
este pus în valoare aspectul de sacrament al Euharistiei, dar nu în mod exclusiv;
...ei se împărtăşesc din jertfa pe care au adus-o şi care s-a sfinţit prin aceasta, ca
să se sfinţească şi ei. Dar ei se sfinţesc întrucât îşi însuşesc şi dispoziţia de jertfă
a lui Hristos” 11 .
Se întrevede în această înţelegere caracterul strict al ideii de necesitate, de
utilitate a jertfei. Acţiunea perfectei, deplinei dăruiri este implicată cu necesitate
în aceea de jertfă, care însă o include şi pe aceea de suferinţă. Dar nu se poate
confunda ideea de suferinţă cu cea de jertfă, decât cu adaosul acela maximal al
sacrului. Un „sacrificiu” este o dăruire sfântă. Jertfire, este, desigur, suferinţă, căci
suferinţa însăşi este Darul, însă un dar cu semnificaţia sfinţirii – care are sensul
bivalent: al sfinţirii celui ce dă şi a celui pentru care se dă. Or, Euharistia este supremul
Sacrament, dătător de sfinţenie, în sensul cel mai deplin al acestui înţeles,
dându-se Sfinţenia însăşi, în Dragostea însăşi – care este Însuşi Dumnezeu. Şi este
„sacrificiu” pentru că este dar. Şi este darul suprem; pentru că este acţiunea jertfitoare
a lui Dumnezeu, cu maxima eficacitate a ridicării la Sine a destinatarului
iubirii Sale – Omul 12 .
62
I. Epicleza din punct de vedere dogmatic
Epicleza este de origine divină: „Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt
Mângâietor” (In 16, 16), spune Mântuitorul Apostolilor Săi. Înălţat de-a dreapta
Tatălui, Iisus Hristos – Marele Preot continuă mijlocirea Sa preoţească şi epicleza
Sa permanentă pe lângă Tatăl, făcând din Biserică locul Cincizecimii perpetue.
Duhul Sfânt continuă, în acest fel, prin Biserică acţiunea Domnului Iisus Hristos
de a recapitula, de a modela toată creatura, de a o conduce la împlinirea ei, căci
Biserica actualizează Cincizecimea prin epicleză. Din punct de vedere istoric epicleza
este atestată în liturghiile mozarabe, galicane şi celtice. O epicleză o găsim
prezentă şi în Tradiţia Apostolică a Sfântului Ipolit al Romei, la sfârşitul secolului
III. Începând din acest moment, asistăm la un proces de descreştere a epiclezei în
10
Pr. Dr. Gheorghe Ispas, Euharistia – Taina Unităţii Bisericii – Aspecte teologice şi practice,
Editura „Basilica” a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2008, p. 78.
11
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 354.
12
Anca Manolache, op. cit., p. 54.