Sinteza Raportului.pdf - Centrul Educatia 2000+
Sinteza Raportului.pdf - Centrul Educatia 2000+
Sinteza Raportului.pdf - Centrul Educatia 2000+
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII CENTRUL EDUCAŢIA 2000 +<br />
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM<br />
REFORMĂ ŞI CONTINUITATE<br />
ÎN<br />
CURRICULUMUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI OBLIGATORIU<br />
S I N T E Z Ă<br />
Coordonator:<br />
Prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu<br />
Grup de coordonare:<br />
Prof. univ. dr. Adrian Neculau<br />
Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi<br />
Prof. univ. dr. Adrian Miroiu<br />
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative<br />
Prof. univ. dr. Ioan Mărginean<br />
Universitatea Bucureşti<br />
Prof. univ. dr. Dan Potolea<br />
Universitatea Bucureşti<br />
Bucureşti<br />
- 2001 –<br />
1
Managementul proiectului:<br />
Dr. Mihaela Singer –<br />
Dr. Alexandru Crişan –<br />
Monica Dvorski –<br />
Preşedinte al Consiliului<br />
Naţional pentru Curriculum<br />
Preşedinte Executiv al<br />
<strong>Centrul</strong>ui Educaţia <strong>2000+</strong><br />
Director de Programe la<br />
<strong>Centrul</strong> Educaţia <strong>2000+</strong><br />
Georgeta Costescu - <strong>Centrul</strong> Educaţia <strong>2000+</strong><br />
Ana Maria Dima-<br />
UNESCO - CEPES<br />
1
Prefaţă<br />
Dezvoltarea economică şi socială a unei naţiuni moderne este dependentă de<br />
capitalul uman şi de cel intelectual într-o proporţie concurentă cu cea a altor forme<br />
de capital (fizic, financiar, social etc.). Educaţia este cea care consacră nivelul şi<br />
calitatea capitalului uman şi intelectual angajate în dezvoltare. De aceea a investi în<br />
educaţie înseamnă a investi în dezvoltare.<br />
În ansamblul educaţiei şcolare învăţământul obligatoriu deţine o poziţie cheie.<br />
De performanţele acestuia depind afirmarea societăţii şi economiei cunoaşterii,<br />
participarea civică şi culturală a populaţiei, calitatea învăţământului liceal şi a celui<br />
superior.<br />
În cele ce urmează vă propunem răspunsuri la două întrebări:<br />
i) Care este starea învăţământului nostru obligatoriu după aplicarea<br />
unei reforme a curriculumului (adică a modului de organizare a<br />
cunoaşterii transmise şcolar şi a experienţelor de predare şi<br />
învăţare)?<br />
ii)<br />
În ce direcţii ar trebui să se acţioneze pentru a creşte calitatea<br />
învăţământului obligatoriu?<br />
Aşadar, chestionăm unele stări de fapt şi propunem direcţii pentru o politică<br />
educaţională menită atât să persevereze pe calea valorificării unor experienţe bune,<br />
cât şi să crească performanţele în învăţare ale elevilor.<br />
Studiul de faţă a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Consiliul<br />
Naţional pentru Curriculum în cadrul Proiectului de reformă a învăţământului<br />
preuniversitar (Education Reform Project – RO 3742) în scopul evaluării stadiului<br />
actual de implementare a noului curriculum naţional pentru învăţământul<br />
obligatoriu. Demersul propriu-zis, care a condus la elaborarea prezentului studiu<br />
(identificarea echipei de coordonare şi cercetare, precum şi managementul<br />
investigaţiei ca atare), a fost asigurat şi cofinanţat de Ministerul Educaţiei şi<br />
Cercetării prin Consiliul Naţional pentru Curriculum şi de către <strong>Centrul</strong> Educaţia<br />
<strong>2000+</strong> (Bucureşti).<br />
În propunerile noastre ne-am bazat pe experienţele şi opiniile a mii de elevi,<br />
cadre didactice, directori de şcoli, inspectori şi părinţi din şcoli urbane şi rurale<br />
răspândite în toate judeţele ţării. Analize aprofundate au fost făcute (pe discipline de<br />
2
învăţământ, pe unităţi şcolare sau pe teme prestabilite) de către următoarele cadre<br />
didactice şi cercetători: Prof. Adrian Mihai Acostachioae, Lect. dr. Ion Albulescu,<br />
Preparator Mihaela Amocăniţei, Prof. Elena Bălan, Lector dr. Lavinia Bârlogeanu,<br />
Prof. Carmen Blendia, Prof. Daniela Bogdan, Prof. Mihaela Boşcaiu, inf. prof. Lica<br />
Brătean, Prof. Liliopi Burcea, Dorel Butucă, Prof. Nicolae Căţan, Prof. Maria Chiş,<br />
Conf. dr. Vasile Chiş, Instit. Manuela Sabina-Costache, Georgeta Costescu, Prof.<br />
Emanuel Coţofană-Boeru, Prof. Iulia Csutak, Prof. univ. dr. Constantin Cucoş, Ana-<br />
Maria Dima, Lect. Dr. Otilia Dragomir, Lect. dr. Fodor Ladislau, Prof. Fűleki<br />
Katalin, Dr. Laura Grunberg, Conf. dr. Cornel Havărneanu, Prof. Andreea<br />
Hodivoianu, Prof. Anca Ilea, Prof. univ. dr. Miron Ionescu, Prof. Gabriel Ioniţă,<br />
Lector dr. Romiţă Iucu, Prof. Mihai Manea, Prof. Edmond Mauzer, Prof. K. Nicolae<br />
Micescu, Drd. Cristina Mihai Ştefan, Asistent Dorin Nastas, Prof. univ. dr. Ioan<br />
Neacşu, Prof. Mihaela Neagu, Drd. Anca Nedelcu, Doctor Liviu Niculescu, Prof.<br />
Mariana Norel, Cercet. şt. Cornelia Novak, Alina Oancea, Conf. dr. Stan Panţuru,<br />
Prof. univ. dr. Emil Păun, Înv. Georgeta Pinţa, Prof. univ. dr. Dan Potolea Prof.<br />
Constantin Petrovoci, Lect. dr. Sălăvăstru Dorina, Preparator Radu Robotă, Prof.<br />
Ileana Sanda, Lect. dr. Cristian Stan, Lector dr. Maria Liana Stănescu, Conf. univ.<br />
dr. Adrian Stoica, Conf. dr. Ana Stoica, Lect. Drd. Doina Olga Ştefănescu, Prof.<br />
Roxana Şulea, Asistent Constantin Ticu, Prof. univ. dr. Steliana Toma, Prof. Vikol<br />
Erszébet, Prof. Adriana Ţepelea, Lector dr. Cătălina Ulrich şi Cercetător Bogdan<br />
Voicu.<br />
Din toate analizele detaliate, întinse pe mai multe sute de pagini, vă prezentăm<br />
o sinteză, precizând că suntem cu toţii autori ai propunerilor avansate. Speranţa<br />
noastră este că împreună cu toţi cei interesaţi – cadre didactice şi cercetători, părinţi<br />
şi elevi, inspectori şi persoane cu funcţii de decizie – putem analiza mai departe<br />
propunerile şi mai ales putem cădea de acord asupra seturilor de priorităţi ale<br />
acţiunilor viitoare. În absenţa acţiunii concrete şi eficiente, problemele se<br />
aglomerează, stările critice se cronicizează, iar efectele nedorite, pe termen scurt sau<br />
mediu, devin şi mai insuportabile.<br />
Coordonatorii<br />
3
C U P R I N S:<br />
Introducere<br />
Abordarea<br />
Starea învăţământului obligatoriu românesc de astăzi<br />
Implementarea noului curriculum: stări şi tendinţe<br />
Învăţământul obligatoriu şi societatea cunoaşterii<br />
Continuitate şi schimbare curriculară<br />
Recomandări prioritare<br />
4
Introducere<br />
1. Obiectul analizei din acest raport îl constituie reforma curriculară (respectiv<br />
activităţile şcolare programate şi experienţele de învăţare ale elevilor) din<br />
învăţământul primar şi gimnazial (adică din învăţământul obligatoriu sau de bază),<br />
aşa cum aceasta s-a configurat prin politicile aplicate în sistem şi aşa cum este<br />
percepută de principalii actori şi beneficiari. În analiză sunt avute în vedere:<br />
! presupoziţiile care au stat la baza organizării cunoaşterii transmise şcolar<br />
şi a afirmării educaţiei de bază în societatea noastră contemporană;<br />
! principiile care au funcţionat explicit în procesul de implementare a noii<br />
politici educaţionale şi de generare a planului cadru de învăţământ;<br />
! mecanismele de implementare a reformei curriculare şi de gestionare a<br />
acestui proces;<br />
! relevanţa şi coerenţa valorilor reformei.<br />
Raportul integral oferă date, informaţii, interpretări şi evaluări despre stadiul<br />
actual al implementării reformei curriculare. Datorită existenţei unei perioade de<br />
timp scurte între momentul lansării schimbărilor curriculare de amploare şi momentul<br />
analizei întreprinse de noi, precum şi datorită absenţei unor referinţe comparative<br />
exacte din trecut, studiul şi-a propus numai parţial evaluarea impactului reformei<br />
curriculare. Accentul va cădea pe analiza instrumentelor folosite în procesul aplicării<br />
reformei şi pe constrângerile care au determinat o anumită preferinţă pentru<br />
instrumentele utilizate.<br />
2. În cercetare am utilizat date empirice de tip cantitativ şi informaţii calitative<br />
rezultate din analize instituţionale. Datele empirice cantitative au fost culese prin<br />
chestionare şi interviuri. În acest sens au fost elaborate trei tipuri de chestionare<br />
pentru: directori, profesori şi învăţători, elevi din clasele a IV-a şi a VIII-a. Au fost<br />
chestionate 5778 de cadre didactice şi 350 de directori din 352 de unităţi şcolare. De<br />
asemenea, au răspuns la chestionar 8647 de elevi din clasa a IV-a şi 6556 de elevi din<br />
clasa a VIII-a. Toţi au fost incluşi în eşantioane reprezentative definite statistic.<br />
Informaţiile calitative au fost culese prin trei tehnici de investigare: focus-grupuri,<br />
analize instituţionale şi analize ale conţinuturilor programelor de învăţământ şi<br />
manualelor alternative. Datele şi informaţiile culese prin analize de conţinut şi focusgrupuri<br />
au fost prelucrate şi interpretate şi în forma unor studii de caz, centrate pe 17<br />
şcoli selectate aleator din eşantionul reprezentativ de 352 de şcoli. Raportul conţine şi<br />
date cantitative care privesc evoluţia învăţământului obligatoriu la nivel naţional.<br />
Datele şi informaţiile statistice prezintă fluxurile de elevi şi de personal didactic în<br />
perioada 1990-2000, structurate pe indicatori statistici obişnuiţi, evidenţiindu-se mai<br />
5
ales aspecte critice privind abandonul şcolar, analfabetismul, numărul de cadre<br />
necalificate, numărul de şcoli cu predare simultană etc.<br />
3. După 1989 schimbarea conţinuturilor şi a legislaţiei şcolare a fost o<br />
prioritate permanentă a politicilor din domeniul educaţiei. Modul de aplicare a<br />
acestor politici a fost însă diferit în timp, într-o succesiune de etape:<br />
! Mai întâi a fost o fază reparatorie, imediat după decembrie 1989, în<br />
mare parte reactivă. Ea a fost caracterizată de dezideologizarea în<br />
educaţie, îmbinată cu anularea unor norme juridice şi promovarea altora<br />
noi, menite a slăbi sau înlătura formele precedente de organizare şi<br />
funcţionare ale şcolii, respectiv de transmitere a unor conţinuturi.<br />
! Faza următoare a fost una de multiplicare şi confruntare a alternativelor<br />
legislative, instituţionale şi sistemice, de conţinut şi metodologice. La<br />
capătul ei a fost adoptată o nouă legislaţie pentru învăţământ (1995 –<br />
Legea învăţământului, 1997 – Statutul personalului didactic) şi au fost<br />
conturate unele strategii novatoare, odată cu promovarea unor infuzii de<br />
resurse financiare, inclusiv împrumuturi de la Banca Mondială şi fonduri<br />
nerambursabile de la Uniunea Europeană. Dar, odată cu acestea, s-au<br />
manifestat puternic şi opţiuni divergente. Inerţii conservatoare şi<br />
iniţiative novatoare au continuat să se confrunte.<br />
! Spre sfârşitul anilor nouăzeci s-a afirmat o nouă fază, a construcţiilor<br />
sistematice. Acum s-a consacrat o reformă curriculară de amploare şi<br />
accelerată. Această perioadă a fost marcată de noi planuri şi programe de<br />
învăţământ, de seturi alternative de manuale, schimbări instituţionale în<br />
evaluarea continuă şi finală, mai ales în organizarea examenelor de<br />
capacitate şi bacalaureat, de consacrarea unui veritabil curriculum al<br />
învăţământului obligatoriu. Din 1998 dispunem, pentru prima dată, de<br />
un Curriculum naţional pentru învăţământul obligatoriu şi de<br />
experienţe de aplicare a acestuia.<br />
Pentru a compara timpul instituirilor sau realizărilor şi cel al viitoarelor<br />
iniţiative, era necesară atât o evaluare a ceea ce deja s-a înfăptuit, cât şi formularea de<br />
răspunsuri la întrebarea: ce oportunităţi sunt oferite unor viitoare schimbări din<br />
cunoaşterea transmisă şcolar şi politicilor educaţionale care le corespund, la nivelul<br />
învăţământului obligatoriu, date fiind rezultatele de până acum?<br />
Principalele opţiuni ale reformei curriculare în învăţământul primar şi<br />
gimnazial au fost definite, într-o formă preliminară, în Cartea albă a reformei<br />
învăţământului românesc (1994), precum şi în documentele Proiectului de reformă a<br />
învăţământului preuniversitar (Education Reform Project – RO-3742), încheiate şi<br />
ratificate printr-o înţelegere, între Guvernul României şi Banca Mondială, privind<br />
acordarea unui împrumut în vederea implementării acestei reforme. Potrivit acestor<br />
6
documente, reforma învăţământului primar şi gimnazial a fost gândită<br />
multidimensional. Principalele ei componente au fost următoarele:<br />
i) dezvoltarea curriculumului, prin care s-a urmărit realizarea,<br />
evaluarea şi aplicarea unui nou curriculum naţional, în concordanţă<br />
cu o concepţie sistematic elaborată asupra planurilor de învăţământ;<br />
ii)<br />
iii)<br />
iv)<br />
formarea profesorilor: restructurarea sistemului de formare iniţială<br />
a cadrelor didactice, perfecţionarea cadrelor didactice în perspectiva<br />
introducerii noului curriculum şi a noilor manuale şcolare;<br />
examinare şi evaluare: îmbunătăţirea calităţii şi obiectivităţii<br />
examinării şi evaluării în învăţământul preuniversitar;<br />
diseminarea programelor şi planurilor de învăţământ şi crearea unei<br />
pieţe a manualelor şcolare;<br />
v) elaborarea standardelor ocupaţionale, prin orientarea şi<br />
fundamentarea conţinutului disciplinelor de pregătire tehnologică, a<br />
modalităţilor de testare şi evaluare, a programelor de pregătire<br />
practică în întreprindere;<br />
vi)<br />
îmbunătăţirea mecanismelor de finanţare şi de management ale<br />
învăţământului.<br />
Ulterior, un rol determinant în clarificarea şi definirea opţiunilor în cauză l-au<br />
avut si documentele de politică educaţională în domeniul curriculumului, publicate la<br />
finele anilor ’90 – "Curriculum Naţional. Cadru de referinţă pentru învăţământul<br />
obligatoriu" (1998) şi "Curriculum Naţional. Planul-cadru de învăţământ" (1998).<br />
Având în vedere aceste premise, o evaluare a politicii de reformă curriculară nu<br />
se poate realiza decât în corelaţie cu analiza celorlalte componente ale programului<br />
de reformă a învăţământului preuniversitar.<br />
4. Reforma curriculară a constat în proiectarea şi implementarea unor<br />
schimbări la mai multe niveluri: a) elaborarea noului curriculum naţional; b)<br />
elaborarea şi furnizarea manualelor şcolare alternative; în sfârşit, dar cu atât mai<br />
important, c) schimbarea activităţilor din clasă.<br />
5. Studiul nostru a plecat de la premisa că o judecată întemeiată asupra<br />
reformei curriculare presupune şi o analiză amănunţită a presupoziţiilor pe care s-a<br />
bazat. Ele sunt de două feluri: pe de o parte, la un nivel mai concret, sunt acele<br />
presupoziţii care au luat forma unor principii de politică educaţională şi de generare a<br />
planului cadru. Acestea au fost următoarele:<br />
7
i) principii de politică educaţională: principiul descentralizării; principiul<br />
flexibilizării; principiul eficienţei; principiul compatibilizării cu<br />
standardele internaţionale;<br />
ii)<br />
principii de generare a planurilor cadru: principiul selecţiei şi al<br />
ierarhizării culturale (decupajul domeniilor cunoaşterii în domenii ale<br />
curriculumului şcolar); principiul funcţionalităţii; principiul coerenţei<br />
(parcursului şcolar); principiul egalităţii şanselor; principiul flexibilităţii<br />
şi al parcursului individual; principiul racordării la social.<br />
Pe de altă parte, la un nivel mai general – şi poate că tocmai de aceea cu bătaie<br />
mai puternică şi mai profundă – au fost presupoziţiile teoretice şi epistemologice<br />
privind natura cunoaşterii şi rolul educaţiei în societatea contemporană, coerenţa<br />
valorilor ce le sunt specifice.<br />
6. Primul tip de presupoziţii, vizând politica educaţională, a fost explicitat în<br />
documentele menţionate anterior, şi de aceea evaluarea lor este mai uşor de realizat.<br />
Presupoziţiile de al doilea tip, privind organizarea cunoaşterii, s-au manifestat mai<br />
degrabă implicit; funcţionarea acestora a fost tacită – ceea ce nu înseamnă că<br />
influenţa lor asupra configurării reformei curriculare a fost mai puţin importantă, ci<br />
dimpotrivă. Acesta este de altfel şi motivul pentru care analizei lor i s-a acordat în<br />
cadrul raportului un spaţiu larg:<br />
8<br />
! Ce cunoaştere este selectată pentru a fi oferită elevilor?<br />
! Cum este transmisă?<br />
! Ce atitudini faţă de cunoaştere sunt formate şi încurajate?<br />
! Ce punţi se stabilesc între cunoaşterea educaţională, cea ştiinţifică şi cea<br />
socială?<br />
! Ce relaţii iau naştere în societatea noastră între stratificarea socială şi<br />
stratificarea (clasificarea) cunoaşterii?<br />
7. Analiza ale cărei concluzii şi recomandări le prezentăm într-o formă<br />
sintetică în cele ce urmează a urmărit nu numai identificarea modurilor în care<br />
funcţionează curriculumul naţional în învăţământul obligatoriu – cu scopul de a<br />
evalua structura acestuia, mecanismele de aplicare, stadiul în care se află<br />
implementarea lui - ci şi impactul pe care îl are asupra calităţii proceselor educative şi<br />
experienţelor de învăţare ale elevilor. Obiectivul analizei a fost şi acela de a formula<br />
căi şi modalităţi noi de acţiune, menite a construi o şcoală obligatorie "mai bună" în<br />
societatea noastră. În acelaşi timp, suntem conştienţi că acest raport nu va rămâne<br />
doar un simplu exerciţiu intelectual, ci va deveni un prilej de reflecţie şi acţiune<br />
temeinică prin implicarea cât mai largă a persoanelor, grupurilor, instituţiilor<br />
interesate, pentru a realiza şi formula noi analize şi propuneri.
Abordarea<br />
8. Obiectivul central al recomandărilor noastre este acela de a indica<br />
mecanismele prin care poate creşte calitatea instruirii şi a proceselor de învăţare din<br />
învăţământul obligatoriu. Doi factori sunt determinanţi în acest sens:<br />
i) natura “intrărilor” precum: creşterea alocaţiilor din bugetul de stat şi a<br />
cheltuielilor unitare din învăţământul obligatoriu, ameliorarea radicală a<br />
infrastructurii (clădiri, dotări, noi mijloace de învăţământ etc.) şi<br />
logisticii disponibile, recrutarea de personal didactic înalt calificat şi<br />
dedicat, concomitent cu o salarizare competitivă, diversificarea surselor<br />
de învăţare şi creşterea calităţii materialelor de învăţare etc.;<br />
ii)<br />
natura activităţilor din şcoală, respectiv a predării, învăţării şi evaluării:<br />
organizarea timpului şcolar, planificarea activităţilor, realizarea lor<br />
ritmică, relaţiile intra- şi extraşcolare etc.<br />
Cei doi factori sunt, din perspectiva noastră, complementari: nu se poate realiza<br />
o calitate ridicată a instruirii şi învăţării, fără “intrări” corespunzătoare; dar şi invers,<br />
focalizarea exclusivă pe ”intrări” este ineficientă financiar şi superficială pedagogic.<br />
De exemplu, creşterea doar a numărului de computere din şcoli, măsură necesară în<br />
sine, este supercostisitoare financiar şi fără efecte educative profunde, în absenţa<br />
elaborării unor noi programe de instruire şi învăţare sau a unor necesare schimbări<br />
curriculare. Focalizarea exclusivă pe activitatea din interiorul şcolii, în condiţii de<br />
ignorare a relaţiilor cu mediul comunitar, economic, cultural şi social, este ineficientă<br />
pedagogic şi cu efecte colaterale pernicioase în privinţa moralului şi angajării viitoare<br />
a elevilor. Pentru a evita abordările unilaterale, pledăm pentru complementaritatea lor<br />
organică.<br />
9. Referirile noastre la aspectele materiale şi la ethosul şcolar al<br />
învăţământului obligatoriu sunt multiple. Aceasta din două motive:<br />
i) În primul rând, învăţământul obligatoriu deţine o poziţie strategică<br />
specifică. De el beneficiază întreaga populaţie şcolară de vârstă<br />
corespunzătoare şi influenţează în mod hotărâtor performanţele<br />
nivelurilor ulterioare de învăţământ. Totodată, de calitatea instruirii şi<br />
învăţării din învăţământul obligatoriu depind nivelul de instruire al<br />
întregii populaţii dintr-o ţară şi măsura angajării sale în învăţare<br />
permanentă, în receptarea şi prelucrarea cunoaşterii. Viitorul<br />
societăţii româneşti depinde de calitatea, extinderea şi eficienţa<br />
învăţământului obligatoriu.<br />
ii)<br />
În al doilea rând, valorile care fundamentează politicile educaţionale<br />
şi modul în care profesorii îşi gândesc activitatea desfăşurată joacă un<br />
9
ol esenţial în eficienţa cu care se implementează reforma curriculară<br />
şi în mărimea impactului acesteia asupra şcolii româneşti.<br />
10. Curriculumul, adică ansamblul obiectivelor şi conţinuturilor, al strategiilor<br />
de predare, experienţelor de învăţare şi probelor de evaluare cu care se confruntă<br />
elevii din clasa I până în clasa a VIII-a, este mecanismul fundamental de structurare a<br />
conţinutului învăţământului obligatoriu. Organizarea, finanţarea şi conducerea şcolii<br />
sau ale sistemului de învăţământ ca întreg, recrutarea, promovarea şi salarizarea<br />
personalului didactic, tipărirea şi difuzarea de manuale şi alte materiale de învăţare<br />
sunt cu toate subordonate scopurilor aplicării şi realizării cerinţelor curriculumului<br />
şcolar.<br />
11. Primele rezultate ale reformei curriculare în învăţământul obligatoriu au<br />
început să devină vizibile. De aceea este posibil să realizăm, în primul rând, o<br />
evaluare a procesului de aplicare a reformei curriculare: a strategiilor adoptate, a<br />
instrumentelor folosite, a mecanismelor de monitorizare şi rectificare a acestora. De<br />
asemenea, prin raportare la unele “ieşiri” măsurabile (precum rezultatele la<br />
examenele de capacitate) vom încerca să schiţăm evaluări de impact ale reformei<br />
curriculare. Constatările şi recomandările care urmează se bazează pe analiza acestor<br />
coordonate.<br />
Starea învăţământului obligatoriu românesc de astăzi<br />
12. Învăţământul obligatoriu românesc de astăzi este o veritabilă “industrie” a<br />
cunoaşterii şi formării generaţiilor viitoare. 12% din populaţia României se află în<br />
clasele I-VIII, fiind şcolarizată în peste 13.000 de şcoli cu implicarea a peste 165.000<br />
de cadre didactice. Nici un alt sector social nu include o populaţie sau un număr de<br />
instituţii comparabile cu cele din învăţământul obligatoriu. Dacă avem în vedere şi<br />
responsabilitatea socială asociată, imaginea obţinută este una care solicită o atenţie cu<br />
totul aparte privind politicile elaborate şi aplicate astăzi şi impactul viitor al acestora.<br />
13. Principalele probleme de structură şi funcţionare ale învăţământului<br />
obligatoriu românesc de astăzi sunt:<br />
i) Cheltuielile publice pentru învăţământ se situează încă la un nivel modest.<br />
Faţă de media europeană de 6% din PIB pentru învăţământ, la noi procentul<br />
tinde să se situeze la circa jumătate din acest procent. Subfinanţarea gravă a<br />
şcolii româneşti are două cauze principale:<br />
a. alocările bugetare reduse, mult sub media europeană;<br />
b. lipsa mecanismelor şi stimulentelor eficiente de atragere a altor<br />
fonduri nebugetare.<br />
10<br />
ii) Efectivele şcolare din învăţământul obligatoriu au scăzut continuu după<br />
1990, în principal datorită diminuării ratei natalităţii, dar şi datorită scăderii<br />
ratei de participare şcolară sau altor factori. În viitorii 10 ani efectivul
elevilor din învăţământul primar şi gimnazial va scădea sub 2 milioane.<br />
Această situaţie va avea consecinţe foarte mari privind modul de gestionare<br />
a sistemului.<br />
iii) Numărul instituţiilor şcolare, mai ales al celor din învăţământul special,<br />
fluctuează de la an la an, datorită inconsecvenţei în politicile educaţionale.<br />
Este necesară o politică fermă de eliminare a segregărilor, de includere a<br />
tuturor elevilor în sistemul învăţământului obligatoriu. Proporţia şcolilor<br />
mici, cu până la 20 de elevi, este de circa 24% din totalul şcolilor româneşti,<br />
şcolarizând 1,4% din elevi, iar în circa 54% din totalul şcolilor primare şi în<br />
20% din gimnazii învăţământul este de tip simultan. Pe de altă parte,<br />
învăţământul pe 2 schimburi este practicat în 72% din şcolile urbane şi în<br />
32% în cele rurale, iar pe 3 schimburi în 8% din şcolile urbane. Reţeaua<br />
noastră şcolară este organizată într-un mod profund deficitar.<br />
iv) Numărul personalului didactic fluctuează în mod independent de numărul<br />
elevilor, alte criterii intervenind în forţă şi grevând bugetul învăţământului,<br />
fără o contribuţie calitativă notabilă. Proporţia personalului necalificat, mai<br />
ales în mediul rural, dar şi în cel urban, este îngrijorătoare. Acelaşi lucru se<br />
poate spune şi despre personalul suplinitor.<br />
v) Durata anului şcolar în zile/ore/minute este una din cele mai mici din<br />
Europa. Astfel, în timp ce în România pentru un elev de 10 ani numărul<br />
total de ore alocate disciplinelor obligatorii la nivelul unui an de studiu este<br />
de 652 de ore, media în Uniunea Europeană este de 826,7 de ore. Şi pe<br />
disciplinele de învăţământ se menţin decalaje notabile: comparând cu media<br />
pe Uniunea Europeană, numărul de ore pe discipline la nivelul elevului în<br />
vârstă de 10 ani se prezintă astfel: limba maternă: 204 (RO) vs. 183 (UE);<br />
matematică: 119 (RO) vs. 142 (UE); ştiinţe naturale şi umaniste: 93 (RO)<br />
vs. 127 (UE); limbi străine: 85 (RO) vs. 99 (UE); sport: 85 (RO) vs. 78<br />
(UE); activităţi artistice: 85 (RO) vs. 115 (UE); religie şi etică 34 (RO) vs.<br />
57 (UE). Aceste date sunt redate în tabelul următor.<br />
vi) Starea foarte multor clădiri şcolare şi a dotărilor cu materiale necesare<br />
predării şi învăţării este precară, iar dotarea cu mijloace informatice ne<br />
situează pe o poziţie mult rămasă în urmă.<br />
11
Numărul de ore la disciplinele obligatorii în România şi Uniunea Europeană<br />
Disciplina – ore pe săptămână I II III IV V VI VII VIII<br />
Limba maternă 7 8 7 8 5 7 5 7 5 4 4 4<br />
Total anual 238 272 238 238 170 238 170 238 170 136 136 136<br />
Pondere in total 38% 40% 38% 40% 22,7% 37% 23,8% 39% 19.2% 14.2% 13.7% 13.3%<br />
Medie România 255 255 204 204 170 136 136 136<br />
Media UE 209 183<br />
Matematica 3 4 3 4 3 4 3 4 3 4 4 4 4<br />
Total anual 102 136 102 136 102 136 102 136 102 136 136 136 136<br />
Pondere in total 16% 20% 16% 20% 15% 17% 14% 17% 13% 15% 17% 15% 14%<br />
Medie România 119 119 119 119 119 136 136 136<br />
Media UE 137 142<br />
Ştiinţe naturale 1 2 1 2 1 2 2 4 3 6 3 6<br />
Total anual 34 68 34 68 34 68 68 136 102 204 102 204<br />
Pondere in total 5% 8% 5% 8% 4% 7% 8% 14% 11% 21% 11% 20%<br />
Medie România 51 51 51 102 153 153<br />
Media UE<br />
Ştiinţe umaniste 1 2 1 2 2 3 3 5 3 5 3 5 4 6 6 7<br />
Total anual 34 68 34 68 68 102 102 170 102 170 102 170 136 204 204 238<br />
Pondere in total 5% 10% 5% 10% 10% 12% 14% 22% 13% 19% 12% 18% 15% 21% 21% 23%<br />
Medie România 51 51 85 136 136 136 170 221<br />
Media UE<br />
Media Ştiinţe naturale si ştiinţe 25 25 68 93 93 119 161 187<br />
umaniste in România<br />
Media Ştiinţe naturale si ştiinţe<br />
umaniste in UE<br />
90 127<br />
Limbi străine 2 3 2 3 4 5 4 5 4 5 4 5<br />
Total anual 68 102 68 102 136 170 136 170 136 170 136 170<br />
Pondere in total 10% 12% 10% 13% 17% 19% 17% 18% 15% 17% 14% 17%<br />
Medie România 0 85 85 153 153 153 153<br />
Media UE 102 99<br />
Sport 2 3 2 3 2 3 2 3 1 2 1 2 1 2 1 2<br />
Total anual 68 102 68 102 68 102 68 102 34 68 34 68 34 68 34 68<br />
Pondere in total 11% 15% 11% 15% 10% 13% 10% 13% 4% 8% 4% 7% 4% 7% 3% 7%<br />
Medie România 85 85 85 85 51 51 51 51<br />
Media UE 64 78<br />
Activităţi artistice 2 3 2 3 2 3 2 3 2 3 2 3 2 3 1 2<br />
Total anual 68 102 68 102 68 102 68 102 68 102 68 102 68 102 34 68<br />
Pondere in total 11% 15% 11% 15% 10% 13% 10% 13% 9% 12% 8% 11% 7% 10% 3% 7%<br />
Medie România 85 85 85 85 85 85 85 51<br />
Media UE 104 115<br />
Religie si etica 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1<br />
Total anual 34 34 34 34 34 34 34 34 34 34 34 34 34 34 34 34<br />
Pondere in total 6% 5% 6% 5% 5% 5% 5% 4% 4% 4% 4% 4% 4% 3% 3% 3%<br />
Medie România 34 34 34 34 34 34 34 34<br />
Media UE 60 57<br />
Tehnologii 1 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1 2<br />
Total anual<br />
34 68 34 68 34 68 34 68 34 68 34 68 34 68 34 68<br />
Pondere in total<br />
6% 10% 6% 10% 5% 8% 5% 8% 4% 8% 4% 7% 4% 7% 3% 7%<br />
Medie România<br />
51 51 51 51 51 51 51 51<br />
CDS 1 8 0 8 0 8 0 8 0 7 0 7 0 7 0 7<br />
Total anual 34 272 0 272 0 272 0 272 0 238 0 238 0 238 0 238<br />
Pondere in total 6% 40% 40% 36% 36% 27% 27% 25% 23%<br />
Medie România 153 136 136 136 119 119 119 119<br />
Media UE 308 272<br />
Total săptămânal minim pe toate 18 18 20 21 23 24 27 28<br />
disciplinele in România<br />
Total anual minim pe toate<br />
612 612 680 714 782 816 918 952<br />
disciplinele in România<br />
Total săptămânal maxim pe toate<br />
20 20 22 23 26 28 29 30<br />
disciplinele in România<br />
Total anual maxim pe toate<br />
680 680 816 782 884 952 986 1020<br />
disciplinele in România<br />
Medie România 646 646 748 748 833 884 952 986<br />
Media UE 752 827<br />
Sursa datelor pentru România: CNS-'Plan-Cadru pentru clasele I-VIII', Bucureşti, 2000.<br />
Sursa datelor pentru Uniunea Europeană:'Key Data on Education in the European Union', EURYDICE, Luxembourg, 1997, p.153-154.<br />
12
Implementarea noului curriculum: stări şi tendinţe<br />
14. Reforma curriculară din învăţământul obligatoriu are următoarele rezultate<br />
majore:<br />
i) a fost creat în România, pentru prima dată, un Curriculum Naţional<br />
coerent, structurat pe baza unei filosofii educaţionale unitare şi a unui set<br />
comun de principii şi norme, de la clasa I la clasa a XII-a, proiectat după<br />
o metodologie nouă, concretizată într-un set de documente oficiale cu<br />
aplicabilitate imediată (un nou plan de învăţământ şi programele şcolare<br />
asociate) ;<br />
ii)<br />
iii)<br />
iv)<br />
a generat o mişcare inovativă care include cel puţin un sfert din<br />
personalul didactic;<br />
a conştientizat necesitatea promovării consecvente a unei noi logici<br />
didactice, menite a transforma “şcoala profesorului” în “şcoală a<br />
elevului”. Conform acestei noi logici, profesorul are libertatea şi<br />
responsabilitatea acţiunilor de organizare a programelor de învăţare ale<br />
elevului, iar rezultatele obţinute confirmă sau infirmă eficienţa acţiunilor<br />
didactice. Responsabilitatea profesorilor în privinţa rezultatelor obţinute<br />
este dependentă de proiectarea şi realizarea procesului, iar elevul este<br />
pus şi mai mult în situaţii de învăţare;<br />
a generat o “masă critică” de personal didactic, care şi-a însuşit noul cod<br />
curricular şi acţionează pentru diseminarea noilor valori şi moduri<br />
pedagogice, făcând reforma ireversibilă, iar continuitatea, însoţită de<br />
inevitabile îmbunătăţiri, calea de urmat în viitoarele opţiuni de politică<br />
educaţională.<br />
15. Destule constrângeri sau neîmpliniri au fost identificate. Să le invocăm mai<br />
ales pentru a formula recomandări cu scopuri ameliorative sau constructive.<br />
i) Cunoaşterea transmisă în învăţământul nostru, în general, şi în cel<br />
obligatoriu, în special, este prezentată încă, mai ales, ca produs. Se oferă<br />
produse cognitive finite, prefabricate, şi se stimulează preponderent<br />
exerciţiile şi capacităţile reproductive ale elevilor. Odată cu acestea,<br />
elevii asimilează şi “curriculumul ascuns” al unei autorităţi date şi<br />
incontestabile. Cunoaşterea ca proces a început a fi promovată (cu<br />
“discreţie”) de unele cadre didactice, dar cu timiditate şi fără vreo<br />
încurajare. Mai mult, cunoaşterea se aşteaptă a fi valorizată în şi prin<br />
sine, ca într-un joc abstract cu “mărgele de sticlă”, întrucât nu sunt<br />
prospectate aplicaţiile ei în viaţa cotidiană individuală sau în cea<br />
productivă. Numai circa 10% din exerciţiile cognitive propuse elevilor în<br />
13
toate manualele din învăţământul obligatoriu au tangenţă cu viaţa<br />
practică. Elevii nu sunt învăţaţi să lucreze la “proiecte”, să rezolve<br />
probleme de viaţă sau să descopere cum procedează adulţii performanţi<br />
pentru a aborda problemele lor. Sursele de învăţare dominante sunt<br />
manualul şi caietul de notiţe. Ideea de surse alternative pentru învăţare,<br />
de căutare şi utilizare a surselor de cunoaştere încă este departe de a<br />
pătrunde efectiv în învăţământul nostru. Relaţiile de gen sunt<br />
reprezentate predominant conservator, încă se perpetuează, într-o lume a<br />
egalităţii bărbaţilor cu femeile, “orbirea faţă de problematica de gen”.<br />
Prea puţin loc se acordă formării pentru gestionarea înţeleaptă a vieţii<br />
personale. Cunoştinţele disciplinare sunt insularizate, fără a se stimula<br />
punerea lor în relaţie. Toate acestea şi probabil altele similare solicită o<br />
schimbare radicală a concepţiei cadrelor didactice despre cunoaşterea<br />
propusă spre învăţare elevilor. O nouă corelare a valorilor, cunoştinţelor<br />
şi aplicaţiilor trebuie de îndată investigată, stabilită şi promovată în<br />
curriculumul şcolii obligatorii la nivelul acţiunii cadrelor didactice.<br />
ii)<br />
iii)<br />
iv)<br />
Între timpul pedagogic corespunzător realizării diferitelor arii curriculare<br />
şi cel mediu european există diferenţe mari. Se impune compatibilizarea<br />
duratei studiilor obligatorii din România cu cea din ţările Uniunii<br />
Europene şi stabilirea de corespondenţe adecvate pe arii şi cicluri<br />
curriculare.<br />
În medie, numai unul din patru cadre didactice şi-a însuşit aproape<br />
integral noul cod terminologic al reformei curriculare. E necesară<br />
dezvoltarea unui sistem de formare continuă a personalului didactic,<br />
astfel ca noul cod curricular explicit să fie stăpânit ca terminologie şi mai<br />
ales ca aplicaţie.<br />
Potenţialul novator trebuie extins. Personalul didactic tânăr, deşi mai<br />
receptiv, este ştiut că în prezent manifestă o accentuată fluctuaţie<br />
profesională, probabilitatea migrării sale în afara sistemului educativ<br />
fiind mare. Personalul didactic cu vechime mare şi experienţă bogată se<br />
arată destul de dezinteresat de schimbările novatoare din învăţământ şi în<br />
special de cerinţele noului cod curricular. Acţiunile sale se orientează cu<br />
precădere spre conservarea vechilor stări din sistem şi spre amendarea<br />
sau chiar anularea unor noi dezvoltări, invocând varii motive mai mult<br />
sau mai puţin întemeiate. Profesorii cu vechime medie sunt minoritari în<br />
învăţământul obligatoriu şi, deşi mai inovativi, au un impact mai redus.<br />
v) Analizele calitative probează că instituţiile responsabile de formarea<br />
iniţială şi continuă a personalului didactic, mai ales unele facultăţi din<br />
universităţi şi politehnici, au rămas, cel mai adesea, citadele ale<br />
conservatorismului, ale lipsei de receptivitate, de analiză, discutare şi<br />
14
aplicare ale noilor opţiuni şi terminologii curriculare. Liceele pedagogice<br />
tind să manifeste o receptivitate mai crescută, pe când universităţile se<br />
postează exact la polul opus. Cu cât o instituţie în care se formează şi<br />
perfecţionează personalul didactic are mai clar formulată misiunea sa în<br />
acest sens, cu atât este mai probabilă receptivitatea faţă de noile<br />
dezvoltări din învăţământ. Din păcate, numai liceele pedagogice şi<br />
colegiile de institutori s-ar conforma acestei tendinţe, pe când<br />
universităţile şi alte institute de învăţământ superior au o cu totul altă<br />
misiune, corelată cu formarea de specialişti în discipline academic<br />
diferenţiate şi nu de cadre didactice pentru învăţământul preuniversitar şi<br />
cu atât mai puţin pentru cel obligatoriu. Instituţional, potenţialul de<br />
promovare a reformei curriculare este redus atâta vreme cât sistemul de<br />
formare iniţială şi continuă a personalului didactic se află în poziţie<br />
secundară sau subordonată altor misiuni ale învăţământului superior.<br />
Situaţia aceasta indică, încă o dată, cât de importantă a fost ideea, inclusă<br />
în programul iniţial de reformă a învăţământului preuniversitar, de<br />
reorganizare a sistemului formării iniţiale a personalului didactic; or,<br />
până în prezent, nu s-au făcut paşi semnificativi în această direcţie.<br />
vi)<br />
vii)<br />
Diferenţieri geografice sau rezidenţiale (rural/urban) nu se manifestă în<br />
privinţa accesării terminologiei specifice noului cod curricular şi a<br />
operării cu ea. Această stare indică un grad înalt de coerenţă a sistemului<br />
la nivelul ethosului didactic. Totuşi, efectele acestei stări pot fi<br />
favorabile sau nefavorabile promovării pe mai departe a reformei. Este<br />
necesară o atentă gestionare a tipurilor de (ne)diferenţieri consacrate în<br />
sistem.<br />
Încrederea personalului didactic este investită mai ales în capacităţile<br />
conducerii şcolii şi ale colegilor din şcoală pentru aplicarea noului<br />
curriculum şi pentru crearea unor facilităţi de învăţare. Capitalul de<br />
încredere este deci asociat cu cei cu care se stabilesc cele mai multe<br />
relaţii directe. Ministerul Educaţiei şi inspectorii şcolari sunt distanţaţi<br />
de profesorii care lucrează în şcoală şi atrag încrederea unui număr mai<br />
mic de cadre didactice. Aşa stând lucrurile, cu cât distanţa ierarhică sau<br />
de exercitare a competenţelor este mai mare, cu atât încrederea este mai<br />
redusă, ceea ce indică tocmai orientarea stocului de capital social.<br />
Totuşi, în termeni relativi, Ministerul Educaţiei şi inspectoratele sunt<br />
investite cu încredere de către o proporţie substanţială a cadrelor<br />
didactice, numai autorităţile locale fiind marginalizate. Implicaţia acestor<br />
informaţii este remarcabilă. Sistemul de învăţământ nu numai că este<br />
dependent, în orice tentativă de aplicare a reformei, de adeziunea<br />
personalului didactic, respectiv de capitalul social foarte ridicat al<br />
acestuia, ci şi de tendinţe centraliste proeminente. Autorităţile locale<br />
atrag prea puţin încrederea cadrelor didactice, iar sistemul de învăţământ<br />
15
este perceput ca funcţionând aproape exclusiv, oricum predominant, ca<br />
urmare a componentelor corporatiste care-i sunt specifice.<br />
Descentralizarea conducerii sistemului de învăţământ şi transferul unor<br />
competenţe manageriale către autorităţile locale riscă să fie subminate de<br />
orientările corporatiste ale personalului didactic, care pare a nu<br />
recunoaşte decât competenţele directive ale ministerului şi<br />
inspectoratelor asociate.<br />
viii) În lipsa unor stimulente instituţionale clare, puternice şi eficace pentru<br />
promovarea reformei curriculare, nici capitalul social cu potenţial<br />
novator al personalului didactic nu se poate manifesta eficient. Datele<br />
obţinute în cercetările efectuate ne-au permis să identificăm o stratificare<br />
a personalului didactic în trei categorii:<br />
a. Primul strat include reformiştii informaţi şi consecvent angajaţi pe<br />
calea aplicării noului curriculum. Ei reprezintă circa o pătrime din<br />
personalul didactic al învăţământului obligatoriu şi nu dispun încă<br />
de vreo susţinere sau încurajare instituţională.<br />
b. Al doilea strat este eterogen în compoziţie. Este stratul “tăcut” al<br />
învăţământului, care nici nu se opune, dar nici nu promovează<br />
noutăţile. Îl numim stratul “fluctuanţilor”. Include circa 40% din<br />
personalul didactic. Cei ce-l reprezintă stau în bătaia vântului şi<br />
aşteaptă să vadă direcţia oficială promovată de minister într-un<br />
sistem încă dominat de sechele centraliste. Adesea ei avansează<br />
comportamente oportuniste.<br />
c. În sfârşit, stratul dezinteresaţilor sau mai bine-zis al<br />
conservatorilor sau tradiţionalilor include circa o treime din<br />
personalul didactic, unind pe cei tineri – mai ales necalificaţi sau<br />
angajaţi temporar în sistem - şi pe cei mai în vârstă care sunt deja<br />
cufundaţi în zona didactic rutinieră.<br />
ix)<br />
În învăţământul obligatoriu există o anumită “criză” în specificarea<br />
performanţelor unei “şcoli bune”. Cu cât performanţele sunt formulate în<br />
termeni mai generali cu atât creşte acordul de principiu al personalului<br />
didactic cu ideea că “şcoala bună” este aceea în care se obţin progrese în<br />
învăţare cu toată clasa de elevi. Numai că acest acord este doar unul de<br />
principiu. Atunci când performanţele sunt specificate, apare o<br />
instabilitate cronică în raportarea personalului didactic la nivelul<br />
performanţelor reale, efective, luate ca referinţă. Această situaţie decurge<br />
din faptul că încă nu există nici o referinţă oficială la ceea ce într-adevăr<br />
contează ca performanţe instituţionale ale şcolii sau performanţe<br />
individuale în învăţare şi la criteriile aplicate sau la consecinţele<br />
16
(ne)atingerii unui anumit prag de performanţă. Pe scurt, în învăţământul<br />
nostru obligatoriu lipsesc stimulentele personale şi instituţionale şi<br />
consecinţele operării cu acestea. De aceea, sunt necesare:<br />
a) întărirea cadrului instituţional al şcolii obligatorii, mai ales prin<br />
întărirea funcţiilor reglatoare ale planului de învăţământ şi ale<br />
programelor şcolare;<br />
b) instituirea unui set de criterii şi valori clare, a unor standarde de<br />
calitate, în funcţie de care să fie judecate performanţele şcolii şi<br />
elevilor;<br />
c) definirea şi aplicarea consecventă a unor stimulente care să<br />
diferenţieze, inclusiv salarial, profesorii performanţi de cei<br />
dezinteresaţi în dezvoltarea unei “şcoli bune” – adică centrate pe<br />
creşterea eficienţei în învăţare.<br />
Dacă mai este nevoie să repetăm, aceste măsuri sunt esenţiale pentru ca<br />
implementarea politicii de reformă curriculară să atingă impactul dorit.<br />
x) Faţă de reglementările iniţiale, care prevedeau pentru curriculumul la<br />
decizia şcolii (CDS) 30% din total, s-a ajuns în prezent la 5%. Pe de altă<br />
parte, media procentuală a opţiunilor făcute de cadrele didactice este de<br />
50%, ajungându-se însă şi la estimări de 80-100%! Cu cât nivelul iniţial<br />
de instruire al cadrului didactic şi de calificare pedagogică sunt mai<br />
reduse, cu atât este mai probabil să opteze pentru o proporţie mai mare a<br />
curriculumului la dispoziţia şcolii; cu cât vechimea în învăţământ este<br />
mai mare, cu atât estimarea unei proporţii mai reduse a CDS este mai<br />
probabilă. Există cel puţin două raţiuni generative ale acestor preferinţe<br />
pentru o proporţie a CDS cât mai ridicată:<br />
a. instaurarea în ultimii ani în rândul cadrelor didactice a dominaţiei<br />
unui ethos valoric relativist, care induce un “laissez-faire”<br />
pedagogic în şcoala obligatorie;<br />
b. lipsa unor stimulente instituţionale de susţinere a noii politici<br />
curriculare în învăţământul obligatoriu.<br />
Între două extreme - extinderea nelimitată a CDS şi eliminarea lui<br />
integrală, inclusiv reducerea ponderii disciplinelor opţionale –, trebuie<br />
stabilită o dreaptă măsură. Aceasta înseamnă că trebuie acţionat pentru<br />
menţinerea şi consolidarea pedagogică a CDS prin îndrumări adecvate de<br />
proiectare, aplicare şi evaluare. Distincţia comunitară a unei şcoli<br />
obligatorii poate rezulta şi din profilul şi performanţele CDS.<br />
17
xi)<br />
xii)<br />
Manualul alternativ sintetizează întreaga nouă logică didactică şi<br />
reprezintă calea principală de creştere a flexibilităţii şi adaptării<br />
proceselor didactice la specificul claselor de elevi. Într-adevăr, aceleaşi<br />
rezultate pot fi obţinute prin demersuri didactice alternative, iar aceleaşi<br />
conţinuturi ale învăţării pot fi prezentate în maniere alternative<br />
numeroase, limitate doar de imaginaţia pedagogică a autorilor.<br />
Pedagogic această regulă este demult demonstrată, a devenit pur şi<br />
simplu o axiomă. O lipsă gravă a gestionării de către Ministerul<br />
Educaţiei a reformei în învăţământul obligatoriu este chestionarea<br />
repetată a înseşi ideii de alternativitate a surselor de învăţare. Întârzierea<br />
discuţiilor în jurul ideii afectează negativ construcţia, apărând un<br />
veritabil cerc vicios. Nu putem evada din acesta decât odată cu<br />
concentrarea eforturilor asupra construcţiei de manuale alternative de<br />
calitate.<br />
În învăţământul nostru obligatoriu asistăm la o scindare, chiar opunere, a<br />
două tipuri de performanţe ale elevilor: cel tradiţional şi încă majoritar,<br />
centrat pe reproducerea de informaţie, şi cel emergent, propus de noul<br />
Curriculum Naţional, centrat pe dezvoltarea abilităţilor intelectuale şi a<br />
capacităţilor de integrare a elevului în societate şi în familie. Reforma<br />
curriculară a indus ea însăşi această scindare a învăţământului<br />
obligatoriu între lumea reproducerii cognitive şi cea a orientării<br />
formative.<br />
xiii) În sensul celor de mai sus este elocvent şi faptul că apar desincronizări şi<br />
decalaje între proiect şi aplicaţie, între, pe de o parte, reforma curriculară<br />
a obiectivelor, conţinuturilor şi sarcinilor de învăţare şi, pe de altă parte,<br />
practicile de evaluare. Primele se doresc şi parţial sunt orientate spre<br />
forma modernă a învăţământului formativ; evaluarea – atât pentru<br />
profesorul obişnuit, în lucrul cotidian cu elevii, dar şi pentru cei care<br />
elaborează instrumente în acest sens - are încă drept efect reproducerea<br />
clasicului învăţământ informativ şi reproductiv. Evaluarea şi examinarea<br />
încă nu sunt convergente cu cerinţele reformei curriculare, tinzând spre<br />
conservarea vechii practici a testării gradului de reproducere a<br />
cunoştinţelor. Reforma curriculară nu poate avea decât efecte neglijabile<br />
dacă examenele sunt orientate reproductiv, dar are, în acelaşi timp,<br />
efecte pozitive puternice asupra dezvoltării capacităţilor intelectuale ale<br />
elevilor. În acest sens, promovabilitatea la examenul de capacitate, pe de<br />
o parte, şi dezvoltarea abilităţilor intelectuale şi a celor care vizează<br />
inserţia socială a elevilor, pe de altă parte, sunt performanţe şcolare încă<br />
paralele, cu propriile standarde şi valori. Examenul de capacitate, aşa<br />
cum a fost conceput şi aplicat până acum, este perceput în mod prioritar<br />
ca un examen de testare a cunoştinţelor reproductibile. De aceea el încă<br />
18
nu poate fi considerat un instrument de măsurare a impactului reformei<br />
curriculare.<br />
xiv) Analizele realizate demonstrează o oarecare lipsă de coerenţă între<br />
reforma curriculară şi reforma din domeniul evaluării. Aceasta a făcut ca<br />
promovabilitatea la examenul de capacitate să nu fie aproape deloc<br />
corelată cu conţinutul schimbărilor curriculare! Promovabilitatea la<br />
examenul de capacitate este prioritar determinată de factori externi şcolii<br />
(caracteristicile economice, sociale şi culturale ale comunităţii în care se<br />
află şcoala şi care sunt asimilate şcolar într-o formă sau alta, de exemplu<br />
în forma “şcolii paralele” a meditaţiilor), sau de “intrări” în sistem<br />
(precum dotarea şcolii). Aceasta înseamnă că, indiferent dacă se făcea<br />
sau nu reforma curriculară, rezultatele examenului de capacitate erau<br />
cam aceleaşi.<br />
Învăţământul obligatoriu şi societatea cunoaşterii<br />
16. Curriculumul învăţământului obligatoriu este şi trebuie astfel proiectat şi<br />
aplicat încât să contribuie la o dezvoltare individuală concordantă cu cerinţele unei<br />
societăţi a cunoaşterii, ale unei societăţi bazate pe respectul pentru fiinţa umană. În<br />
general, relaţia dintre educaţie şi societate trebuie construită astfel încât:<br />
! membrii societăţii care sunt absolvenţi ai unei trepte de şcolaritate să fie<br />
astfel formaţi încât să ajungă să aspire şi să practice efectiv învăţarea<br />
continuă prin: creşterea receptivităţii faţă de nou, prospectarea<br />
aplicativităţii dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice, afirmarea gândirii<br />
critice sau divergente;<br />
! să se elimine din învăţământ barierele dintre educaţia teoretică (strict<br />
academică) şi cea profesională sau vocaţională centrată pe meserie şi<br />
ocupaţie, respectiv dintre “a şti” şi “a face”, “a cunoaşte” şi “a aplica”,<br />
prin accentul pus pe formarea de competenţe teoretice şi practice;<br />
! să se stimuleze promovarea prin învăţământ, dar şi de către agenţii<br />
politici, economici şi sociali, a valorilor asociate cunoaşterii continue şi<br />
activităţii eficiente;<br />
! să se încorporeze în mod explicit, nu numai ca priorităţi ale<br />
curriculumului pentru învăţământul obligatoriu, ci şi în practica efectivă<br />
din şcoală, educaţia civică, educaţia tehnologică şi educaţia pentru viaţa<br />
privată.<br />
17. Realizarea acestei relaţii - dintre educaţie şi societatea cunoaşterii - depinde<br />
de o varietate de factori. Unii sunt exteriori educaţiei şi depind în prea mică măsură<br />
19
de iniţiativele sau realizările din lumea şcolii. Alţi factori sunt educaţionali şi vizează<br />
scoaterea educaţiei dintr-o stare eminamente pasivă, de simplă beneficiară a<br />
alocaţiilor de la bugetul de stat sau a intervenţiilor şi sponsorizărilor ce îi sunt<br />
exterioare.<br />
• Este necesară crearea mecanismelor care să permită realizarea unui nou şi<br />
veritabil parteneriat între stat, patroni, sindicate şi şcoală, în care şi unii şi<br />
alţii să se considere ca ofertanţi şi beneficiari, solicitanţi şi realizatori.<br />
• Este nevoie, şi încă în mod urgent, de o nouă politică a educaţiei, centrată<br />
pe învăţământul obligatoriu, pe relaţiile acestuia cu celelalte niveluri sau<br />
cicluri de învăţământ, inclusiv cu cel superior sau terţiar, pe dezvoltarea<br />
parteneriatului dintre învăţământ, lumea cunoaşterii şi lumea tehnologiilor<br />
moderne din economie şi societate.<br />
18. Pe termen scurt şi/sau mediu, politicile aplicate în învăţământul obligatoriu<br />
ar trebui:<br />
• Să conducă la afirmarea lui ca un ciclu educaţional integral, distinct şi<br />
specific, bazat pe continuitatea stadiului primar şi a celui gimnazial.<br />
Aceasta implică eliminarea actualelor diferenţe instituţionale dintre<br />
şcoala primară şi gimnaziu şi operarea cu ciclurile curriculare definite pe<br />
baza psihologiei vârstei şi a învăţării în cadrul integrat al învăţământului<br />
obligatoriu. În acest sens, propunem:<br />
i. considerarea duratei (cls.I-IX) şi a activităţilor curriculare din<br />
învăţământul obligatoriu ca un tot integral (pe care îl putem numi<br />
gimnaziu pentru a-l diferenţia de liceu;<br />
ii. înlocuirea distincţiei dintre nivelul primar şi cel gimnazial cu cea<br />
dintre trei cicluri curriculare succesive: ciclul achiziţiilor<br />
fundamentale (grupa pregătitoare a grădiniţei urmată de clasele I<br />
şi a II-a); ciclul de dezvoltare (de la clasa a III-a până la clasa a<br />
VI-a); şi ciclul de observare şi orientare (de la clasa a VII-a până<br />
la clasa IX-a), aşa cum sunt definite acestea în documentele<br />
reglatoare ale Curriculumului Naţional;<br />
iii. încadrarea cu personal didactic specializat pe cele 3 cicluri<br />
curriculare (de exemplu: educator/învăţător pentru primul ciclu,<br />
institutor pentru al doilea ciclu, profesor pentru al treilea ciclu);<br />
20<br />
iv. îmbunătăţirea coerenţei curriculumului din învăţământul<br />
obligatoriu în funcţie de ciclurile curriculare, succesiunea lor şi<br />
integrarea într-un tot unitar;
v. definirea de probe evaluative sumative pe cele trei cicluri, în<br />
concordanţă cu standardele curriculare de performanţă, care, în<br />
ultimă instanţă, să se finalizeze prin examenul de capacitate;<br />
vi. organizarea examenului de capacitate, ca examen naţional, pe<br />
baza standardelor curriculare de performanţă existente în<br />
Curriculumul Naţional.<br />
• Să includă, fără discriminări, prin aplicarea principiului echităţii sociale<br />
şi al egalităţii şanselor de şcolarizare, toţi copiii de vârstă<br />
corespunzătoare, oricare ar fi mediul (social, rezidenţial, etnic etc.) din<br />
care provin şi oricare ar fi capacităţile lor intelectuale. Şcolarizarea<br />
tuturor şi eliminarea abandonului şcolar sunt menite să genereze o rată<br />
maximă de participare a copiilor în învăţământul obligatoriu. Nici o<br />
justificare contrară acestei opţiuni nu poate fi acceptată.<br />
• Să recupereze, prin modalităţi şi căi specifice, pe toţi cei care, dintr-o<br />
raţiune sau alta, au abandonat şcoala sau nu au fost deloc şcolarizaţi. În<br />
acest sens, este necesară elaborarea unei legislaţii care să asigure<br />
dezvoltarea de alternative eficiente de reşcolarizare/recuperare şcolară.<br />
• Să conducă la elaborarea şi aplicarea unor descriptori/criterii de<br />
performanţă care să permită testarea cunoştinţelor şi a abilităţilor<br />
operatorii teoretice şi practice ale elevilor.<br />
• Să ajungă la consolidarea, în cel mult zece luni – pe baza unor analize şi<br />
discuţii extinse, transparente şi bine focalizate – a curriculumului<br />
naţional al învăţământului obligatoriu cu durata de 9 ani şi a ponderilor<br />
disciplinare măsurate prin timpul şcolar alocat şi sarcinile de învăţare<br />
asociate. Aceasta va asigura, în anul şcolar 2003-2004, aplicarea unui<br />
curriculum corespunzător învăţământului obligatoriu cu clasele I-IX, în<br />
concordanţă cu principii clare şi dezvoltări bine definite logistic. Anii<br />
şcolari 2001-2002 şi 2002-2003 oferă suficient timp şi destule<br />
oportunităţi pentru analize, opţiuni şi elaborări cu valoare anticipativă.<br />
Totodată, agenţii principali ai reformei pot fi angajaţi atât în elaborare,<br />
cât şi în aplicare, au şansa de a fi din timp informaţi şi se evită eventuale<br />
stări de improvizare sau aglomerare de ultim moment. Consolidarea unor<br />
achiziţii valoroase şi anticiparea schimbărilor ce vor fi introduse –<br />
acestea trebuie să fie opţiunile fundamentale ale unei politici şcolare<br />
consecvente, unde nu este loc pentru fluctuaţii de amploare pe perioade<br />
scurte de timp, în afara celor minor-corective.<br />
• Să asocieze ponderea curriculumului la decizia şcolii (CDS) cu<br />
specificul contextului comunitar şi al intereselor elevilor şi părinţilor,<br />
21
facilitând astfel integrarea şcolii în comunitate, responsabilizarea<br />
autorităţilor locale şi a părinţilor faţă de calitatea şcolarităţii locale.<br />
• Să afirme în şcoală şi în relaţiile elevilor şi părinţilor cu şcoala o cultură<br />
a exigenţei, a gândirii disciplinate, a curiozităţii nelimitate şi a muncii<br />
independente, a comunicării active şi neîngrădite.<br />
• Să promoveze în mod consecvent valorile democraţiei, ale respectului<br />
pentru drepturile individuale, inclusiv la nediscriminare, şi ale<br />
responsabilităţilor individuale faţă de comunitate şi societate ca întreg.<br />
Să accentueze educaţia elevilor ca personalităţi, asimilarea abilităţilor şi<br />
cunoştinţelor necesare integrării în viaţa publică şi în cea privată.<br />
• Să faciliteze afirmarea fiecărei şcoli obligatorii în parte, în mod<br />
independent de grupurile şcolare integratorii (adică de licee, şcoli<br />
profesionale etc.), dispunând de o gestionare clară şi explicită a<br />
propriilor activităţi, inclusiv pe plan bugetar-financiar, capabilă să<br />
răspundă aşteptărilor şi contribuţiilor membrilor comunităţii în care<br />
funcţionează.<br />
• Să se elimine de urgenţă fragmentarismul, ilustrat de multiplele şcoli<br />
rurale cu predare simultană din comunităţi lipsite de viabilitate<br />
economică, prin integrarea copiilor din aceste localităţi în şcoli care<br />
oferă facilităţi sociale şi culturale corespunzătoare. Pentru aceasta este<br />
nevoie de analize prealabile, detaliate şi competente, ale comunităţilor,<br />
evitându-se deciziile arbitrare, de tip globalist sau bazate pe jocuri de<br />
interese care ar ignora şcolarizarea copiilor în relaţie cu comunităţile din<br />
care provin.<br />
19. Realizarea acestor opţiuni în învăţământul obligatoriu depinde de:<br />
• Modul de funcţionare, la nivelul Ministerului Educaţiei, a direcţiei<br />
generale responsabile de elaborarea, aplicarea, monitorizarea şi<br />
evaluarea politicilor de dezvoltare a învăţământului obligatoriu;<br />
• creşterea performanţelor manageriale ale inspectoratelor şcolare<br />
judeţene, mai ales în condiţii de descentralizare şi regionalizare;<br />
• dezvoltarea optimă a sistemului de monitorizare a pregătirii şi evoluţiei<br />
în carieră a personalului didactic, în care accentul să fie pus pe instruirea<br />
profesională adecvată şi pe recompensarea corespunzătoare; afirmarea<br />
clară a identităţii profesionale a corpului didactic;<br />
22
• instruirea, prin cursuri speciale, a membrilor administraţiei locale cu<br />
responsabilităţi în învăţământ (inclusiv a celor aleşi) în domeniul<br />
managementului educaţional;<br />
• existenţa unor instituţii autonome de cercetare şi ofertante de servicii<br />
educaţionale în domenii ale elaborării materialelor de învăţare, ale<br />
aplicării noilor tehnologii de informare şi comunicare, ale evaluării şi<br />
examinării, managementului şi administraţiei şcolare etc.;<br />
• introducerea unui mecanism care să permită stabilirea de relaţii eficiente<br />
între instituţiile de mai sus.<br />
20. Sectorul învăţământului obligatoriu trebuie, aşadar, să fie definit ca o<br />
componentă de sine stătătoare a sistemului de învăţământ, evitându-se includerea sa<br />
într-un tot construit pe dihotomia universitar - preuniversitar (întemeiată pe o<br />
orientare tradiţională, preponderent academică, a învăţământului românesc). Crearea<br />
unei societăţi a învăţării este puternic dependentă de un învăţământ obligatoriu<br />
performant şi eficient, care trebuie să-şi creeze propriile instituţii de susţinere a<br />
calităţii în strânsă legătură cu interesele regionale şi comunitare, economice, culturale<br />
şi sociale, cu obiective şi finalităţi clare şi relativ independente de cele ale celorlalte<br />
nivele de învăţământ.<br />
21. Gratuitatea studiului în şcoala obligatorie este o opţiune naţională<br />
incontestabilă. Dar aceasta presupune introducerea unor mecanisme şi reglementări<br />
clare privind modul de gestionare economică şi de implicare a comunităţilor<br />
regionale şi locale, concomitent cu respectarea unor standarde naţionale precis<br />
definite şi monitorizate.<br />
Continuitate şi schimbare curriculară<br />
22. Datele şi informaţiile prezente în raport, precum şi concluziile avansate de<br />
noi, sunt mai numeroase decât cele sintetizate în acest rezumat. Nu am inclus aici<br />
concluzii şi recomandări specifice disciplinelor, temelor şi abordărilor instituţionale<br />
care au constituit obiecte ale analizelor detaliate. Aceasta nu înseamnă altceva decât<br />
că am sintetizat recomandări generale care sunt compatibile şi organic<br />
complementare cu cele mai detaliate. Recomandările noastre solicită înţelegerea,<br />
analiza, formularea de decizii şi aplicarea acestora de către:<br />
! ministerul educaţiei;<br />
! serviciile specializate din consilii şi agenţii asociate ministerului;<br />
! inspectoratele judeţene;<br />
! consiliile din şcoli,<br />
23
dar mai ales participarea personalului didactic. Ne confruntăm de acum cu o<br />
veritabilă provocare: a continua reforma curriculară odată cu introducerea de<br />
ameliorări necesare sau a ne lăsa prinşi într-o aşteptare pe care tot noi s-o criticăm.<br />
24. Pentru reflecţie şi acţiune propunem, în încheiere, următoarele:<br />
Recomandări prioritare<br />
A. Privind curriculumul<br />
1. Aplicarea consecventă şi eficientă a Curriculumului naţional<br />
Considerarea curriculumului ca un tot organic cu componente interdependente,<br />
mai ales prin:<br />
! centrarea prioritară a obiectivelor, conţinutului şi strategiilor de predare<br />
pe învăţarea elevilor şi pe susţinerea motivaţiei pentru învăţare;<br />
activităţile de predare să fie focalizate pe realizarea obiectivelor<br />
prevăzute în programele şcolare;<br />
! inovarea strategiilor de predare pentru a le racorda la noile organizări<br />
curriculare;<br />
! accentuarea interdependenţelor dintre discipline şi ariile curriculare, dar<br />
şi dintre ariile curriculare - pe orizontală (la acelaşi nivel al şcolarităţii)<br />
şi pe verticală (cicluri curriculare);<br />
2. Descongestionări<br />
! Revizuirea obiectivelor pe discipline şi cicluri curriculare în sensul<br />
reducerii numărului lor şi al orientării prioritare spre dezvoltarea<br />
capacităţilor intelectuale şi a abilităţilor aplicative ale elevilor<br />
(rezolvarea de probleme cu incidenţă practică). Creşterea consistenţei<br />
interne a seturilor de obiective, a gradului lor de coerenţă şi distincţie pe<br />
cicluri şi arii curriculare.<br />
! Descongestionarea programelor, a manualelor şi a altor surse de învăţare<br />
prin concentrarea pe acele blocuri de cunoştinţe care asigură extensiile<br />
din liceu şi mai ales rezolvarea de probleme cu incidenţă practică,<br />
concomitent cu însuşirea fundamentelor specifice şcolii obligatorii.<br />
24
3. Surse alternative de învăţare<br />
! Susţinerea Curriculumului Naţional prin surse alternative de învăţare<br />
(manuale, ghiduri, soft educaţional, alte auxiliare didactice) care să<br />
răspundă noii filosofii a educaţiei;<br />
! Continuarea multiplicării surselor alternative de învăţare, mai ales a<br />
învăţării asistate de computer, concomitent cu creşterea şanselor de<br />
accesare a acestora de cât mai mulţi beneficiari. Introducerea de<br />
computere în şcoli este de neconceput în afara corelării ei cu:<br />
a. elaborarea de programe informatice centrate pe învăţare;<br />
b. formarea corespunzătoare a profesorilor; şi<br />
c. oferta de servicii şcolare adecvate unei asemenea întreprinderi.<br />
! Crearea unui cadru stimulativ de dezvoltare a pieţei surselor alternative<br />
de învăţare prin:<br />
- iniţierea şi aplicarea de către Ministerul Educaţiei a unui set de<br />
stimulente financiare şi simbolice pentru cei care participă în proces;<br />
- transparenţa negocierilor, competiţiilor etc.;<br />
- evitarea riguroasă a oricărei intervenţii administrative (birocratice) în<br />
funcţionarea pieţei surselor alternative de învăţare, în afara celor<br />
specifice formulării şi aplicării regulilor de funcţionare a pieţei;<br />
- stimularea producerii de alte materiale didactice;<br />
- eliminarea practicilor de subvenţionare a tipăririi de manuale şi de<br />
distribuire centralizată a manualelor în funcţie de solicitările şcolilor,<br />
concomitent cu introducerea de subvenţii pe unităţi şcolare în funcţie<br />
de numărul de elevi (subvenţionarea directă a beneficiarului de<br />
manuale şi nu a producătorului);<br />
- premierea anuală a celei mai bune surse de învăţare (manuale sau alt<br />
tip de sursă) după o testare de cel puţin patru ani succesivi;<br />
! Distribuirea anuală extinsă a programelor şcolare (inclusiv pe baze<br />
comerciale) pentru a fi disponibile tuturor celor interesaţi.<br />
25
Evaluare şi examinare<br />
! corelarea mai strânsă a examinării şi evaluării, inclusiv a examenelor de<br />
capacitate şi bacalaureat, cu obiectivele curriculare;<br />
! elaborarea standardelor de evaluare şi examinare centrate pe formarea de<br />
competenţe şi deprinderi, respectiv elaborarea descriptorilor/criteriilor<br />
de performanţă care să permită evaluarea progresului în învăţare al<br />
elevilor;<br />
! construirea de probe de evaluare şi de bănci de itemi, disponibile elevilor<br />
şi profesorilor, care să indice progresul în învăţare pe discipline, cicluri<br />
şi arii curriculare etc.<br />
! stabilirea unor grupuri de lucru comune care să includă specialişti în<br />
curriculum şi specialişti în evaluare pentru elaborarea celor menţionate<br />
mai sus.<br />
4. Ghiduri metodologice:<br />
! Elaborarea urgentă a unor ghiduri metodologice, practic-orientative, pentru<br />
cadrele didactice, în vederea aplicării noului proces curricular, inclusiv a<br />
curriculumului la decizia şcolii.<br />
5. Stimulente instituţionale:<br />
! Elaborarea unui set de stimulente profesionale – cu incidenţă asupra carierei<br />
şi salarizării – pentru a încuraja cadrele didactice să dezvolte noul<br />
curriculum (de exemplu, instituirea de noi poziţii profesionale: formator,<br />
mentor, proiectant de curriculum etc.).<br />
7. Durata anului şcolar:<br />
! Creşterea cu cel puţin două săptămâni a duratei anului şcolar pentru a<br />
deveni comparabilă cu media europeană.<br />
! Creşterea ponderii curriculumului la decizia şcolii, inclusiv sub forma<br />
orelor de învăţare individuală sub supraveghere instituţională.<br />
! Redistribuirea numărului de ore în planul de învăţământ pe arii curriculare,<br />
tinzând către armonizarea cu media europeană.<br />
26
B. Privind contextul de aplicare<br />
8. Un cod al educaţiei:<br />
! Elaborarea unei noi baze legislative a învăţământului, prin eliminarea unor<br />
redundanţe şi a unor norme învechite şi în vederea consacrării dezvoltărilor<br />
mai recente, în forma unui cod unitar al educaţiei, de la nivelul preşcolar<br />
până la cel terţiar (superior).<br />
9. Unitatea învăţământului obligatoriu<br />
! Considerarea învăţământului obligatoriu cu clasele I-IX ca un tot unitar:<br />
- eliminarea distincţiei dintre nivelul primar şi cel gimnazial;<br />
- operarea cu ciclurile curriculare deja specificate şi consacrate în actuala<br />
formă a Curriculumului Naţional;<br />
- organizarea de şcoli cu clasele I-IX, neasociate cu alte niveluri ale<br />
învăţământului şi eventual numite gimnazii;<br />
- instituirea de structuri manageriale adecvat profesionalizate la nivel de<br />
şcoală şi pe filieră ierarhică, specializate pentru învăţământul<br />
obligatoriu;<br />
- introducerea unor cursuri de master în managementul educaţional,<br />
precum şi în domeniul politicilor educaţionale, al politicilor şi practicilor<br />
curriculare etc..<br />
10. Finanţarea învăţământului obligatoriu<br />
! Considerarea dezvoltării învăţământului obligatoriu ca prioritate, prin<br />
alocaţii bugetare adecvate şi prin stimularea generării de parteneriate între<br />
şcoli, comunităţi, patronate, sindicate, unităţi economice şi culturale.<br />
! Introducerea unui sistem normativ de finanţare din bugetul public prin:<br />
- considerarea costurilor unitare (pe elev);<br />
- introducerea unor factori de ponderare a costurilor unitare (de pildă,<br />
ciclul curricular, localizarea şcolii în urban sau rural etc.);<br />
- elaborarea unei formule de finanţare pe unităţi şcolare;<br />
- acordarea de subvenţii pentru manuale sau chiar rechizite şcolare pe<br />
şcoli în funcţie de numărul şi tipul de elevi.<br />
27
11. Personalul didactic:<br />
! Schimbarea radicală a actualului sistem de formare iniţială şi continuă a<br />
personalului didactic şi managerial prin: alocaţie bugetară specifică, filiere<br />
distincte în învăţământul superior, acreditarea de instituţii specializate în<br />
organizarea cursurilor de formare iniţială şi continuă, a personalului<br />
didactic, crearea şi încurajarea unei pieţe libere a ofertei de formare<br />
continuă, introducerea de stimulente pentru cariera didactică, mai ales<br />
pentru candidaţii din mediul rural, formarea de institutori şi profesori cu<br />
dublă şi chiar triplă specializare, elaborarea standardelor profesionale<br />
pentru cariera didactică, afirmarea identităţii profesionale a corpului<br />
didactic .<br />
! Modificarea sistemului de normare a activităţilor personalului didactic<br />
(pentru a include, de exemplu, şi activităţi de supraveghere a învăţării<br />
individuale a elevilor în şcoală).<br />
! Stimularea potenţialului creativ al şcolilor prin promovarea inovaţiilor<br />
didactice şi curriculare pe diferite căi: premieri, organizări de concursuri,<br />
târguri şi expoziţii etc.<br />
12. Bază instituţională<br />
! Asumarea de către Ministerul Educaţiei a rolului de guvernare prin politici<br />
publice a sistemului de învăţământ, care să includă tot ciclul de elaborare,<br />
implementare, monitorizare şi evaluare a politicilor educaţionale, realizând<br />
un echilibru între descentralizarea unor funcţii şi managementul sistemului<br />
ca întreg.<br />
! Crearea condiţiilor instituţionale de funcţionare autonomă a Consiliului<br />
Naţional pentru Curriculum în concordanţă cu politicile educaţionale ale<br />
Ministerului Educaţiei.<br />
! Reorganizarea Consiliului Naţional al Finanţării Învăţământului Superior<br />
pentru a deveni Consiliul Naţional de Finanţare a Educaţiei.<br />
! Reorientarea activităţii Caselor Corpului Didactic în sensul asumării de<br />
responsabilităţi distincte în promovarea inovaţiilor didactice şi curriculare.<br />
28