Euroreferential 1 si 2

European Council of Information Associations (ECIA) 

Euroreferenţial I&D 

(Ediţia a 2-a revăzută integral) 

Volumul 1 şi 2 

Traducere vol.1 : Julieta Moleanu şi Marie Trancu-Boscoff 

vol.2 : Nicoleta Marinescu 

Lucrare realizată cu sprijinul Comisiei Europene în cadrul programului „Leonardo Da Vinci” 

ABIDOR

Referent de specialitate: Nicoleta MARINESCU 

Postfaţă: Liviu BUTUC 

Tehnoredactare: Anca IVAN 

Copyright © 2005 – ABIDOR 

Toate drepturile asupra ediţiei în limba română aparţin ABIDOR


Euroreferenţial I&D 

Volumul 1 

Competenţe şi aptitudini ale profesioniştilor europeni 

din domeniul informării şi documentării

CUVÂNT ÎNAINTE LA EDIŢIA ROMÂNEASCĂ 

Bibliotecarul este un factor important în evoluţia unei societăţi, favorizând accesul, schimbul şi 

partajarea informaţiei. 

În secolul XXI, profesia se impune şi mai mult, datorită evoluţiei şi dezvoltării NTIC (Noilor 

Tehnologii de Informare şi Comunicare) şi a rolului pe care informaţia îl are în luarea deciziilor. 

Bibliotecarul, creează, prelucrează, organizează, reperează, selectează, analizează, sintetizează, 

difuzează şi conservă informaţia pe orice suport. 

Modul nou de lucru impus de societatea cunoaşterii, acela de cooperare şi partajare, la nivel 

naţional şi internaţional, se regăseşte şi la nivelul informării şi formării profesionale. 

A devenit o tradiţie ca ADBS să invite asociaţiile profesionale din România să participe la proiecte 

europene, cu impact major asupra schimbărilor ce apar şi în formarea profesională. Este vorba de proiectul 

DECIDoc, la care a participat INFO-Doc-ROM, asociaţia oferind prima traducere în limba română a unui 

ghid al eurocompetenţelor. 

Participarea la proiectul CERTIDoc (continuarea primului proiect) a unor asociaţii profesionale 

din România, ANBPR şi ABIDOR, este dovada preocupării acestora pentru asigurarea formării 

profesionale la standarde europene şi receptivitatea la ofertele de programe ale Comunităţii Europene. 

Este continuarea cooperării şi cooperării între asociaţia din Franţa şi asociaţiile profesionale din România, 

este o dovadă a recunoaşterii competenţelor de care dau dovadă specialiştii noştri. 

Ghidul eurocompetenţelor, ediţia 2004, redactat sub atenta coordonare ADBS este un instrument 

util recunoaşterii competenţelor în informare – documentare. Este un instrument necesar uniformizării 

profesiei, cunoaşterii evoluţiei posturilor, actualizării programelor universitare, a modulelor de formare 

oferite de instituţiile şi asociaţiile implicate în acest proces, dând posibilitatea bibliotecarilor să-şi 

autoevalueze competenţele, să-şi stabilească cerinţele de autoformare, în dezvoltarea profesională, în 

construirea carierei. 

Traducerea Euro-ghidului se înscrie pe linia propusă de câţiva ani de către Biblioteca 

Metropolitană: oferirea specialiştilor români a celor mai importante lucrări moderne din peisajul 

biblioteconomic internaţional. 

Lucrarea poate sta la baza unui proces naţional de formare profesională, regândit şi reînnoit. 

Dezvoltarea profesională a specialistului din informare – documentare, construirea carierei, trebuie 

aliniată cerinţelor europene. Prezentul ghid vine în sprijinul său ! 

Nicoleta Marinescu 

5

CUVÂNT ÎNAINTE LA EDIŢIA ÎN LIMBA FRANCEZĂ 

Prezenta ediţie, a doua a Euroreferenţialului privind competenţele profesioniştilor europeni în 

domeniul informării şi documentării este, ca şi prima ediţie de acum cinci ani, o operă colectivă 

inspirată de către ECIA, Consiliul European al Asociaţiilor din Informare - Documentare. Acest Consiliu 

regrupează în prezent nouă asociaţii profesionale din tot atâtea ţări ale Uniunii Europene. 

ECIA a luat în 1997 iniţiativa proiectului DECIDoc: „dezvoltarea euro-competenţelor pentru 

informare şi documentare”. Acesta l-a propus Comisiei comunităţilor europene şi s-a obţinut o finanţare 

parţială a proiectului , în cadrul programului Leonardo da Vinci. Şase dintre membrii ECIA au fost de 

acord să fie coparteneri , contribuind la derularea DECIDoc-ului; acestor membrii li s-au alăturat 

asociaţiile naţionale profesionale din alte trei ţări ale Europei, excelenţa revenindu-i asociaţiei franceze 

ADBS. 

DECIDoc a devenit activ de la sfârşitul anului 1998 până în primele săptămâni ale lui 2001. Prima 

dintre cele trei etape principale pe care le-a parcurs în timpul acestor trei ani s-a finalizat prin realizarea 

unui recensământ la scară europeană al competenţelor pe care profesioniştii din domeniul informării le 

implementează în meseriile pe care le exersează. Pe această primă temelie s-au construit etapele 

următoare şi s-a sprijinit derularea întregului proces. Trebuie adăugat faptul că îndeplinirea acestuia a fost 

facilitată de aportul experienţei în domeniu de către ADBS, care, încă mai înainte de a fi iniţiat acest 

proiect european, a făcut şi publicat între 1995 şi 1998 mai multe ghiduri pentru tipurile de profesii sau de 

competenţe, dar numai la nivel naţional. Trecerea la o structură superioară impunea o modificare a 

perspectivei, o relativizare a caracteristicilor strict naţionale în raport cu căutarea unor valori comune în 

patrimonii diferite. 

Autorii Euroreferenţialului din 1999 şi-au dat imediat seama că nu înaintaseră prea mult. 

Caracterul „european” al competenţelor constatate ca existente în timpul recensământului a fost semnalat, 

dar nu demonstrat în mod riguros. Au avut nevoie de un nou prilej pentru aprofundarea, analizarea şi 

explicarea mai corectă a unor probleme fundamentale. Mai ales că ştiau că munca lor era deja depăşită în 

momentul în care rezultatele eforturilor lor erau sub tipar. Raţiunea de a fi şi utilitatea unui asemenea 

referenţial este aceea de a descrie şi de a explica cât mai fidel cu putinţă situaţia de faţă, anume aceea a 

momentului în care a fost scris. Nu este o prezentare a situaţiei viitoare. Pentru formatori este legitim să 

cunoască evoluţia meseriilor pentru viitorii specialişti pe o perioadă de 5-10 ani, pentru ca actualii 

studenţi să-şi poată îndeplini responsabilităţile pe care le vor avea. Formatorii răspund de modul în care 

îşi structurează modulele. Ghidul nu este un instrument de previziune a viitorului, dar nici nu trebuie să se 

mulţumească cu reflectarea situaţiei trecute. Trăim într-o lume a schimbărilor rapide; tehnologii 

inovatoare apar şi se bucură vreme de zece ani de calificativul „noi”, apoi putem să le întâlnim într-un 

muzeu ; se va vorbi cu respect despre ele, fără a mai fi însă folosite. 

Un astfel de instrument nu este folositor decât dacă este pus în aplicare şi ţinut la zi. Asociaţiile 

responsabile pentru publicarea ediţiei din 1999 a Euroreferenţialului cunosc acest lucru, iar din 2000 au 

creat un dispozitiv de supraveghere a meseriilor din informare şi a competenţelor pe care acestea le 

presupun. Acest Comitet permanent pentru urmărirea Euroreferenţialului (CPSE) trebuie să primească 

toate cererile şi propunerile făcute de utilizatorii de toate categoriile, fie pentru a difuza cu rapiditate 

7

corectările şi modificările aduse la cea mai recentă ediţie, fie pentru a pregăti o nouă ediţie. 

Acest dispozitiv şi-a început activitatea la sfârşitul lui 2000. A fost ajutat atunci de lansarea unui 

proiect asemănător, proiectul CERTIDoc: „Pentru certificarea europeană a profesioniştilor din domeniul 

informării şi documentării”, pentru care un cadru de referinţă al competenţelor adus la zi era necesar. 

Evaluarea competenţelor candidaţilor la o certificare reprezintă una dintre utilizările majore al unui ghid 

de competenţe, deşi acesta a fost conceput pentru a se preta mai multor întrebuinţări, fără ca unele să se 

impună în detrimentul celorlalte. CPSE, având rolul unui organ independent, sub egida ECIA şi finanţat 

graţie preluării cheltuielilor sale de către asociaţiile-membre care cooperează cu acesta (ABD/BVD, 

ABDS, ASLIB şi DGI), şi-a asumat această răspundere pornind la lucru. 

La început a fost vorba de o simplă reeditare, impusă de corectarea greşelilor şi a inadvertenţelor 

ediţiei din 1999, şi de asemenea de înnoirea terminologiei, cât şi de luarea în considerare a noilor tehnici şi 

metode de lucru. Echipele angajate în proiect şi-au dat repede seama că acest lucru nu era suficient pentru 

a crea un instrument satisfăcător şi s-au angajat în realizarea unei revizuiri mai consistente, până ce, în 

primăvara lui 2003, CPSE a hotărât să pornească la o regândire şi reorganizare a materialului, pregătind de 

fapt a doua ediţie. Din acest moment, întreaga lucrare a fost coordonată de semnatarul acestor rânduri. 

Noua ediţie se prezintă sub această formă. Există diferenţe importante faţă de ediţia precedentă. 

Ele sunt descrise şi explicate în textul Prezentării. Numeroşii coautori ai operei îşi doresc, bineînţeles, ca 

acest Euroreferenţial să fie folositor. Sunt de părere, de asemenea, că asociaţiile responsabile de această 

lucrare , dar şi altele care li se pot alătura, nu trebuie să aştepte cinci ani pentru a oferi publicului o ediţie 

nouă, ci să depună efortul necesar pentru a face viabil un mecanism de optimizare permanentă. 

Jean Meyriat 

8

E C I A - CONSILIUL EUROPEAN AL ASOCIAŢIILOR DIN INFORMARE - 

DOCUMENTARE 

Consiliul European al Asociaţiilor din Informare - Documentare (ECIA) a fost creat în 1992 ca o 

continuare a unei organizaţii mai puţin structurate, Masa Rotundă a Europei de Vest pe probleme de 

informare-documentare (WERTID), care exista de douăzeci de ani. 

Conform articolului 3 din statutul său din 23 octombrie 1992, ECIA este o asociaţie a asociaţiilor din 

ţările Uniunii Europene, care are ca obiect de activitate problemele privind informarea-documentarea din 

ţările respective. Obiectivele sale sunt următoarele: 

- să sprijine şi să promoveze interesele comune ale membrilor săi şi să le reprezinte în faţa organelor 

interguvernamentale competente, în special acelea ale Uniunii Europene; 

- să faciliteze şi să asigure colaborarea între membrii săi; 

- să pună în lumină importanţa informării şi conştientizarea valorii sale ca sursă esenţială pentru 

organizaţiile de toate felurile, şi în special pentru dezvoltarea economică; 

- să ajute dezvoltarea politicilor de informare în cadrul Uniunii Europene; 

- să depăşească barierele lingvistice şi de altă natură care limitează folosirea informaţiei în ţările 

Uniunii; 

- să dezvolte sectorul managementului pentru informare-documentare în Europa, prin educaţie şi 

instruire; 

- să sprijine răspândirea informaţiei în cadrul ţărilor Uniunii Europene. 

Membrii ECIA (la data de martie 2004) 

Belgia - Association belge de documentation / Belgische Vereniging voor Dokumentatie (ABD/BVD) 

http://www.abd-bvd.be 

Finlanda - Tietopalveluseura = Finnish Society for Information Services 

http://www.tietopalveluseura.fi 

Franţa - Association des professionnels de l’information et de la documentation (ADBS) 

http://www.adbs.fr 

Germania - Deutsche Gesellschaft für Informationswissenschaft und Informationspraxis (DGI) 

http://www.dgi-info.de 

Italia - Associazione italiana per la documentazione avanzata (AIDA) 

Marea Britanie - Association for Information Management (ASLIB) 

http://www.aslib.com 

Portugalia - Associação Portuguesa para a Gestão da Informação 

http://www.incite.pt 

Spania - Sociedad española de documentación e información científica 

http://www.sedic.es 

Suedia - Swedish Association for Information Specialists (TLS) 

http://www.tls.se 

10

MANUAL DE UTILIZARE A EUROREFERENŢIALULUI 

Acest Euroreferenţial a fost conceput de către profesionişti dintr-o perspectivă europeană. Au fost 

identificate şi comparate competenţele şi aptitudinile cerute de către diversele profesii din domeniul 

informării-documentării: arhivist, bibliotecar, documentarist, supraveghetor etc. 

Acest instrument este destinat mai multor categorii de utilizatori (profesionişti în domeniul 

informării-documentării în activitate, angajatori, persoane care doresc să se orienteze către aceste profesii, 

instructori) , altor activităţi (întocmirea unui curriculum vitae, cunoaşterea evoluţiei unui post, 

autoevaluare, alcătuirea unor module de formare.) 

Utilizarea sa presupune parcurgerea tuturor părţilor componente: o listă de treizeci şi trei de 

domenii de competenţe repartizate în cinci grupe (patru grupe de bază plus un grup particular) şi un altul 

de douăzeci de aptitudini, care urmează şase orientări posibile, alcătuind corpul principal al ghidului, 

completat de un glosar util pentru a verifica termenii folosiţi şi un index pentru facilitarea căutării. 

Treizeci şi trei de domenii de competenţă repartizate în cinci grupe 

- Grupul I - Informare: „baza” domeniului informare-documentare, adică a domeniilor în care nu 

este permis unui specialist să nu aibă competenţe, la cel puţin un nivel mediu. 

- Grupul T - Tehnologii: competenţe care fac apel la tehnologiile de informatică şi de Internet. 

- Grupul C - Comunicare: competenţe obligatorii meseriilor din domeniul informare-documentare 

care sunt într-atât de legate de acestea încât este necesar ca specialiştii din informare-documentare să le 

aibă; ele permit acestora să acţioneze ca interlocutori avizaţi şi activi ai specialiştilor în comunicarea 

internă şi externă într-o instituţie. 

- Grupul M - Management: în egală măsură obligatoriu specialiştilor din informare pentru 

managementul global al informării şi al activităţilor; competenţele din acest grup le permit acestora să fie 

interlocutori avizaţi şi activi în gestionarea bugetului, în marketing, în resurse umane şi în instruire. 

- Grupul S - Alte cunoştinţe: acest grup permite luarea în considerare a competenţelor asociate 

domeniilor de activitate ale utilizatorilor sau informaţiilor sau documentelor într-un mod special. 

Fiecare domeniu de competenţă este definit prin exemplele ilustrate din diversele componente ale 

profesiei din informare-documentare. 

Aceste sarcini sau activităţi au fost selecţionate pentru reprezentativitatea unei competenţe la un 

nivel dat. De exemplu, activitatea de „responsabil în operaţiuni avansate de motoare şi metamotoare” a 

fost considerată ca fiind reprezentativă pentru nivelul 3 de competenţă în căutare de informaţie (I07) 

Aceste exemple îşi propun să acopere diversitatea de situaţii profesionale legate de diferitele 

meserii. Aşadar, în domeniul I04, „Gestionarea conţinuturilor şi a cunoştinţelor”, exemplele 1 din nivelul 

2 şi din nivelul 3 amestecă în mod intenţionat numele normelor de descriere a documentelor cu acelea ale 

instrumentelor de lucru familiare atât arhiviştilor cât şi bibliotecarilor şi documentariştilor. În plus, în 

domeniul I03: „aplicarea legislaţiei privind informarea”, menţiunile care se fac despre activităţile sau 

11

instrumentele care aparţin domeniului informare-documentare sunt realizate prin folosirea unor termeni 

împrumutaţi din vocabularul uneia sau alteia dintre aceste profesii. 

În fiecare domeniu de competenţă, exemplele şi analiza lor au fost organizate pe nivele. 

Nu toţi profesioniştii au competenţă de acelaşi nivel. Sunt recunoscute patru nivele: 

Nivelul 1: profesionist care foloseşte instrumentele pe care le are la dispoziţia sa şi are o cultură de bază în 

domeniu (vocabular de bază, capacitatea de a executa câteva sarcini fără complexitate). 

Nivelul 2: profesionist care cunoaşte instrumentele de bază, îndeplinind munci specializate sau repetitive, 

capabil să colaboreze cu specialiştii într-o anumită problemă, folosindu-se de deprinderile sale practice. El 

are la dispoziţia sa un instrument de lectură şi de exprimare a nevoilor cu care se confruntă, care îi permit 

să propună dezvoltarea sau crearea de noi servicii. 

Nivelul 3: profesionist care cunoaşte toate tehnicile meseriei, ştie să discute despre ele şi le utilizează. 

Este capabil să interpreteze o situaţie, să emită o opinie care implică o adaptare a sarcinii sau crearea unui 

instrument. 

Nivelul 4: profesionist care cunoaşte metodologia, lucru care îi permite să conceapă sisteme noi, să 

administreze informaţia în instituţia sa sau în reţeaua sa. 

N.B: acelaşi profesionist poate dezvolta, în contextul diferitelor experienţe profesionale, 

niveluri de competenţă foarte diferite unele de altele după domenii, sau chiar să nu aibă nici o 

competenţă în nici unul dintre cele treizeci şi două de domenii de bază. De exemplu, un 

supraveghetor, cercetător în informaţie şi în evaluarea surselor nu poate să posede decât 

competenţe minore în gestionarea colecţiilor şi a fondurilor. 

Este propus un nou mijloc de acces: indexul. 

Acesta permite accesul în domeniile de competenţă prin intermediul vocabularului utilizat în 

profesie: instrumente, metode, activităţi... Trimite la domeniul/domeniile de competenţă referitoare. 

Atenţie, domeniul de competenţă poate trata despre o temă aleasă în index fără a conţine cuvântul care îl 

exprimă. 

Douăzeci de aptitudini completează lista domeniilor de competenţă. 

Pentru conducerea activităţii profesionale, aptitudinile trebuie să fie asociate competenţelor. 

Starea de spirit orientată către dezvoltarea relaţiilor de natură diversă sunt adesea ignorate. 

Utilitatea lor potenţială este evidentă şi analiza arată de multe ori că asocierea lor cu anumite competenţe 

este indispensabilă realizării efective a unei activităţi. De exemplu, profesioniştii pun întotdeauna înainte 

importanţa aptitudinii „curiozitate a minţii”, complementară cunoaşterii instrumentelor de cercetare pentru 

a conduce cu eficienţă o activitate de cercetare documentară. 

Este interesant de observat că profesioniştii care provin din ţări diferite pentru a realiza acest 

Euroreferenţial s-au pus de acord atât asupra unei liste de douăzeci de aptitudini, care par a fi cele mai 

utile atât în exercitarea profesiei, cât şi asupra definiţiei lor. 

12

Tabel recapitulativ al domeniilor de competenţă şi al principalelor aptitudini 

Treizeci şi trei de domenii de competenţă 

Grupul I - Informare 

I01- relaţii cu utilizatorii şi clienţii 

I02- înţelegerea mediului profesional 

I03- aplicarea legislaţiei privind informarea 

I04- gestionarea conţinuturilor şi a cunoştinţelor 

I05- identificarea şi validarea surselor de informare 

I06- analiza şi reprezentarea informaţiei 

I07- căutarea informaţiei 

I08- gestionarea colecţiilor şi a fondurilor 

I09- completarea şi dezvoltarea colecţiilor şi a 

fondurilor 

I10- prelucrarea documentelor 

I11- organizarea locului de muncă şi a 

echipamentului 

I12- crearea de produse şi de servicii 

Grupul T - Tehnologii 

T01- crearea pe calculator a unor programe de 

informare documentară 

T02- dezvoltarea pe calculator a aplicaţiilor 

T03- publicare şi editare 

T04- tehnologii ale Internetului 

T05- tehnologii pentru informare şi comunicare 

Grupul C - Comunicare 

C01- comunicare orală 

C02- comunicare scrisă 

C03- comunicare audio-vizuală 

C04- comunicare prin calculator 

C05- folosirea unei limbi străine 

C06- comunicare interpersonală 

C07- comunicare la nivel instituţional 

Douăzeci de aptitudini principale 

A - Relaţionare 

1. autonomie 

2. (capacitate de) comunicare 

3. disponibilitate 

4. empatie 

5. (spirit de) echipă 

6. (aptitudini pentru) negociere 

7. (simţ) pedagogic 

B - Căutare 

1. curiozitate 

C - Analiză 

1. analiză 

2. (spirit) critic 

3. (putere) de sinteză 

D - Comunicare 

1. Discreţie 

2. Reacţie 

E - Management 

1. Perseverenţă 

2. Rigoare 

F - Organizare 

1. (Putere de) adaptare 

2. (Capacitate de) anticipare 

3. (Putere de) decizie 

4. Iniţiativă 

5. (Spirit) organizatoric 

Grupul M - Management 

M01- managementul global al informaţiei 

M02- marketing 

M03- vânzare şi difuzare 

M04- gestiune bugetară 

M05- planificarea şi gestionarea proiectului 

M06- diagnostic şi evaluare 

M07- gestionarea resurselor umane 

M08- pregătire şi activităţi pedagogice 

Grupul S - Alte cunoştinţe ştiinţifice 

S01- cunoştinţe complementare 

13

PREZENTARE 

În 1999 ECIA (Consiliul European al Asociaţiilor de Informare - Documentare) lua iniţiativa de a 

oferi publicului un ghid al competenţelor în informare, nu unul naţional, cum exista deja, ci european, în 

concepţie şi în realizare. 

Un Euroreferenţial este, după indexul termenilor pe care îi utilizăm, într-un domeniu bine definit, 

un „index de referinţă bine gândit şi validat de concepte specifice unui anumit domeniu, la care se poate 

face referinţă pentru a localiza şi caracteriza comparând”. Lucrurile la care ne referim aici sunt 

competenţele, iar domeniul bine definit este ceea ce noi numim informare-documentare, termen care 

desemnează, de asemenea, un sector de activitate profesională. 

Obiectivul acestei lucrări este, aşadar, foarte clar enunţat; este nevoie de a preciza sensul 

cuvintelor pe care le folosim pentru a-l explica. De fapt, este acelaşi obiectiv ca acela enunţat în 1999 în 

prima ediţie a Euroreferenţialului. Totuşi, între cele două ediţii există diferenţe. Aceleaşi cuvinte şi-au 

schimbat sensul, sau mai degrabă le-am atribuit sensuri noi, deoarece s-a schimbat viziunea noastră asupra 

lumii. Această schimbare cere o explicaţie. 

O profesie în schimbare 

Profesia în cauză, aceea de informare-documentare, îndeplineşte întotdeauna misiunea sa 

fundamentală, aceea de a găsi informaţia în scop profesional (ştiind, mai întâi să o caute), tratând-o pentru 

a-i mări valoarea pentru care este folosită, administrând-o şi făcând-o accesibilă şi transmiţând-o celor 

care au nevoie de ea, fie ei utilizatori sau clienţi. 

În schimb, dacă misiunea rămâne aceeaşi, mijloacele de a o îndeplini au evoluat cu rapiditate. 

Tehnologii noi, din ce în ce mai performante şi care tind să invadeze toate sectoarele de activitate au fost 

puse în slujba serviciilor profesioniştilor din informare-documentare. Există de fapt riscul ca atenţia 

acordată acestor inovaţii tehnologice necesare să fie în defavoarea motivului existenţei acestora: 

conţinutul informaţional al documentelor, tezelor etc. În acelaşi timp, profesia este obligată să evolueze 

datorită nivelului ridicat al cererii societăţii. 

Una dintre consecinţele schimbărilor pe care profesia trebuie să şi le asume este multiplicarea a 

ceea ce numim „noi meserii”, ale căror limite nu sunt bine fixate, ale căror denumiri nu sunt bine precizate 

întotdeauna, astfel încât câteva dintre ele, deja bine implementate în America de Nord şi care sunt încă 

imature în Europa, continuă să folosească terminologia engleză, chiar şi în ţări cunoscute pentru pretenţiile 

lor lingvistice şi de independenţă. De pildă, în Franţa „knowledge manager”, „records manager”. Cu toate 

acestea, altele au fost create din cuvinte din limbile locale: de exemplu, în Franţa, „les chargés de 

recherche d’information” (delegaţi cu cercetarea informaţiei), „les administrateurs de bases de données” 

(administratorii bazelor de date), „les responsables de la veille stratégique” (responsabilii cu monitorizarea 

strategică), etc. Chiar dacă nu ştim întotdeauna foarte bine care este conţinutul acestor termeni, se vede 

clar că sunt necesari. 

Această profesie, care este foarte veche în formele sale fundamentale, a fost împărţită în mai multe 

meserii; acumularea cunoştinţelor umane şi diversificarea mijloacelor de a o obţine au amplificat această 

mişcare care a existat dintotdeauna. Adesea, o meserie nouă a apărut prin dezvoltarea unei specializări 

preexistente în sânul unei meserii tradiţionale; în acest caz, nu este nici o discontinuitate şi nu există nici 

un conflict. Alteori, o nouă şcoală de gândire nu îşi găseşte locul său în cultura dominantă a unei 

comunităţi în care a apărut, şi atunci provoacă o adevărată ruptură, iar cele două meserii care rezultă de 

aici au tendinţa să se concureze. E vorba de bibliotecari şi documentarişti. 

14

Dacă profesia a evoluat, modul nostru de a o privi s-a schimbat cu mult mai mult. Asociaţiile 

europene care şi-au delegat câţiva dintre membrii lor pentru a lucra împreună la acest Euroreferenţial sunt 

convinşi atât de unicitatea profundă a acestei profesii, cât şi de originalitatea fiecăreia dintre meseriile pe 

care aceasta le include. Domeniul şi mijloacele de acţiune ale arhiviştilor, documentariştilor, etc., sunt, 

fără îndoială, diferite şi la fel limbajul lor tehnic sau relaţiile lor cu obiectele pe care le folosesc. În fond, 

atât competenţele pe care le presupun, cât şi principiile deontologice pe care se bazează sunt aceleaşi. 

Aceste asociaţii au vrut ca lucrarea de faţă să reflecte sau să clarifice, în acelaşi timp competenţele 

unora şi ale celorlalţi. Acest lucru nu a fost uşor. Prefaţa ediţiei din 1999 recunoaşte sincer originile sale 

franceze, de unde provine, fără îndoială, locul preponderent acordat activităţilor şi chiar limbajului 

documentariştilor şi de asemenea interpretarea propusă de titlu. Convinşi de faptul că această lucrare va 

contribui la cultura Europei, autorii din 2004 au încercat în mod sistematic să meargă mai departe pe 

aceeaşi cale. Prietenii care practică meserii diferite (în domeniul informaţiei) i-au sprijinit în acest demers. 

Ei şi-au dorit ca acest referenţial (european!) să servească tuturor acelora care exersează o meserie în 

domeniul informaţiei şi îşi propun să ajungă mai aproape de ţel în a treia ediţie. 

Se poate pune întrebarea de ce trebuie păstrat acest titlu puţin surprinzător, greoi şi poate înşelător, 

de „profesioniştii în informare-documentare” În primul rând pentru consecvenţa faţă de prima ediţie, care 

începe să se bucure de tot mai mult interes şi la care nu trebuie renunţat. Autorii nu au reuşit să găsească 

altul mai bun, cu atât mai puţin în franceză, limba versiunii originale a acestei a doua ediţii. Chiar în 

această limbă foarte conservatoare cuvântul „documentare” începe să fie înţeles drept ceea ce spune de la 

sine: muncă pe suport de informare (documente) de toate tipurile. Cuvântul a îmbătrânit, făcând trimitere 

la un singur tip de documente, mormane de hârtii. Se cuvine, aşadar, să îl reînnoim, făcând referinţă la 

adevărata natură a meseriei, aceea de informare. Dar cuvântul „informare” are la rândul său o accepţiune 

mult mai largă, desemnând chiar şi ceea ce fac jurnaliştii. S-a făcut, aşadar, apel la o combinaţie de doi 

termeni, fiecare circumscriind semantismul celuilalt. De aceea se va folosi în lucrare expresia 

„profesionişti în informare”. 

Cui se adresează acest manual 

Deşi proiectul nostru curent a rămas în linii generale acelaşi cu cel de acum cinci ani, comportă 

faţă de acesta câteva diferenţe, altele decât acelea prezentate în fragmentul anterior. Este vorba de 

identificarea competenţelor care sunt necesare sau folositoare profesioniştilor pentru a-şi îndeplini bine 

munca, de a le regrupa după natura acestor lucrări, făcând distincţie între domeniile de competenţă , în 

cazul fiecărui domeniu, de a le clasa după gradul de dificultate , de la cel mai uşor la cel mai dificil, 

acceptând ipoteza, puţin sofisticată, conform căreia cu cât o responsabilitate este mai dificilă, cu atât cere 

o mai mare competenţă. La aceasta trebuie adăugată o listă a aptitudinilor pe care trebuie să le aibă o 

singură persoană. Aceste aptitudini, mai greu de evaluat decât competenţele propriu-zise, nu sunt mai 

prejos decât ele, cum se va arăta mai jos. 

Autorii speră că lucrarea de faţă va fi folositoare: 

- publicului larg, pentru înţelegerea cerinţelor profesiei de informare-documentare, a activităţilor pe 

care le implică, a competenţelor şi a aptitudinilor pe care le solicită; 

- corpului profesional activ, care vrea să îşi cunoască mai bine meseria sa şi să identifice 

competenţele pe care trebuie să le dobândească sau să le îmbunătăţească pentru a se adapta; 

- corpului profesional activ care intenţionează să îşi schimbe locul de muncă sau să îşi optimizeze 

calificarea şi care trebuie să îşi completeze curriculum vitae; 

- angajatorului-recrutant care doreşte să definească cu precizie profilul candidatului la angajare; 

- tânărului aflat în căutarea unei orientări profesionale care încearcă să afle dacă posedă aptitudinile 

necesare profesiei de informare-documentare; 

- profesionistului care doreşte îmbunătăţirea statutului său prin încadrarea într-un compartiment în 

15

care va putea să dobândească o competenţă suplimentară; 

- formatorului, care doreşte să îşi actualizeze programele sau acelora care doresc să modernizeze 

suporturile pedagogice pentru a le sincroniza cu cerinţele mediului profesional; 

- profesionistul care doreşte să completeze competenţele utilizatorului pentru a putea să evalueze 

gradul lui de „cultură a informaţiei”, atât pentru informarea sa cât şi pentru diseminarea acesteia. 

Competenţele profesionale: domenii şi grupe 

După cum s-a arătat în prima ediţie, prin competenţe se înţelege „ansamblul de abilităţi necesare 

pentru exercitarea unei activităţi profesionale şi cunoaşterea comportamentelor pe care le presupune”. 

Această definiţie implică faptul că activităţile profesionale constituie elementul vizibil care oferă un punct 

de plecare pentru analiză - iar activitatea este definită drept „ansamblu coerent de sarcini elementare care 

concură la un rezultat omogen şi conservabil”. 

Exemplu: prelucrarea şi conservarea documentelor. Reprezintă o activitate la care numeroşi 

profesionişti îşi dedică o parte din timpul lor (şi în multe cazuri în totalitate). Această activitate îşi 

propune, de asemenea, să obţină un rezultat „omogen şi conservabil”, acela de „aranjare, protejare, 

prevenire a degradărilor, restaurare şi comunicarea către public a suporturilor, de orice natură”, electronic 

sau de alt fel. Este alcătuită dintr-un număr mare de sarcini elementare, precum efectuarea unor reparaţii , 

protejarea documentelor împotriva furtului, verificarea condiţiilor de înmagazinare, pregătirea legării, etc. 

Nu este vorba, aşadar, de o activitate în înţelesul strict al cuvântului, ci de un ansamblu de activităţi şi de 

sarcini numite astfel încât să poată fi definite. Fiecare dintre aceste sarcini sau activităţi presupun o 

competenţă (sau o competenţă auxiliară) proprie. Toate au în comun faptul că fac posibilă derularea 

activităţilor relevante în domeniul respectiv, care se numeşte „domeniu de competenţă”. Competenţele 

(sau competenţele auxiliare) avute în vedere nu mai pot fi folosite în alte combinaţii cu alte competenţe, 

pentru a răspunde la nevoile de competenţe din alte domenii de activitate. 

Prima ediţie a Euroreferenţialului a recunoscut şi examinat treizeci dintre aceste domenii; ediţia 

prezentă cuprinde treizeci şi trei, împărţite în cinci grupe. 

Grupul I: Informare este cel mai important, pentru că regrupează în jurul său douăzeci de domenii 

de competenţă care constituie „miezul meseriei”; adică orice profesionist în informare trebuie să aibă toate 

competenţele pe diferite nivele şi în condiţii de muncă diferite, fie că este un ajutor de bibliotecar sau este 

desemnat cu monitorizarea într-un laborator farmaceutic. Se pot găsi în acelaşi grup competenţe necesare 

pentru prelucrarea informaţiei şi cele care se aplică suporturilor pentru informaţie, deoarece, în realitate, 

aceşti doi poli diferiţi în mod tradiţional, încep să se apropie unul de celălalt. şi, de asemenea, pentru a 

evita să oferim argumente celor care se încăpăţânează să facă distincţia între unul şi celălalt aspect al 

muncii de documentare. 

Al doilea Grup T: Tehnologie are o logică diferită. Cele cinci domenii pe care le regrupează nu au 

în comun faptul că asigură o funcţie esenţială, fiecare cu orientarea şi mijloacele sale proprii, ci acela de a 

folosi aceleaşi instrumente materiale şi intelectuale, care sunt oferite de dezvoltarea tehnologiilor numite 

„noi”, adică informatice. De aceea domeniul intitulat „publicare şi editare” intră în acest grup, deoarece 

redactorii au fost mai lezaţi de introducerea din ce în ce mai generalizată a mijloacelor informatice în toate 

etapele procesului de publicare, în comparaţie cu rolul jucat de acestea în toate mijloacele de comunicare a 

informaţiei către public. 

Revenim la o logică mai carteziană cu grupurile C şi M. 

Grupul C: Comunicare este asemănător grupului I, deoarece noţiunile de informare şi comunicare 

sunt asociate şi complementare în privinţa mijloacelor întrebuinţate de fiecare în parte. Unii dintre cititori 

pot găsi puţin scolastică acordarea unui loc atât de important unor competenţe banale şi care, aparent, 

merg de la sine, precum a şti să scrie sau să citească în propria limbă sau într-o limbă străină ori în mai 

16

multe limbi străine. Cei care au avut ocazia să vadă tineri licenţiaţi care dispreţuiesc aceste lucruri , vor 

considera că este folositor să fie valorificate aceste competenţe. Fără îndoială reprezintă calităţi şi sunt 

auxiliare muncii de informare. 

Grupul M: Management poate să pară că aparţine altei discipline, care de fapt este predată ca 

atare în universităţile din întreaga Europă. Dar ceea ce i-a conferit un loc important în lucrarea de faţă este 

conştientizarea faptului că întreaga activitate umană, incluzând informarea, trebuie gestionată şi că 

exigenţele acestui management au repercusiuni asupra calităţii informaţiei care trebuie transferată şi 

asupra mijloacelor care servesc la acest transfer. 

Grupul S: Alte cunoştinţe poate fi puţin surprinzător, cu atât mai mult cu cât conţine un singur 

domeniu de competenţă, numit într-un mod mai puţin obişnuit „cunoştinţe adiţionale”. Trebuie bine 

înţeles că nu este vorba de o competenţă deja evocată într-unul dintre cele treizeci şi trei de domenii 

precedente şi că nu vrem să îl facem mai atrăgător, precum am aplica un strat în plus de vopsea pe nişte 

pereţi pe care dorim să îi facem mai strălucitori. Este o disciplină complet diferită de informaredocumentare, 

dar în care persoana interesată este competentă în egală măsură. Beneficiază astfel de 

competenţă dublă, ca doctor în farmacologie care ar obţine atestare de manager în informare-documentare: 

această competenţă dublă i-ar atrage numeroase oferte de muncă. Totuşi, acest Euroreferenţial nu i-ar fi de 

nici un folos pentru evaluarea calităţilor sale de farmacist. 

În schimb, posibilităţile de evaluare deschise de domeniul S01 pot fi binevenite pentru un candidat 

care, având de prelucrat informaţii sau documente de o natură particulară, ar fi obligat pentru acest lucru 

să facă dovada unor competenţe care aparţin unui domeniu exterior celor treizeci şi trei de domenii 

precedente, ar putea să le valideze sub calificările domeniului S01 şi să îşi mărească astfel capitalul 

recunoscut. De exemplu, un profesionist in informare, care trebuie să caute sau să analizeze informaţii 

legate de produsele chimice sau farmaceutice, ar putea să pună înainte nivelul de competenţă pe care l-a 

obţinut în domeniul chimiei şi, în particular, al sistemelor de reprezentare a moleculelor chimice utilizate 

în baze de date specializate. O altă persoană care lucrează cu un fond de documente foarte vechi ar putea 

să se folosească de competenţele sale şi de experienţa sa în paleografie. Un profesionist care lucrează la 

adunarea şi prelucrarea informaţiei destinate să alimenteze un sistem de informare geografică ar putea să 

utilizeze de ştiinţa şi de deprinderile sale în materie de tehnică de reprezentare şi de codificare a datelor 

topografice şi a altor date majore specifice domeniului geografiei. 

În toate cazurile de acest fel, care ies din cadrul profesional şi care trebuie să respecte acest 

Euroreferenţial, domeniul S01 îi poate furniza un fel de metaghid, o schemă foarte abstractă pentru a fi 

utilizată ca atare, dar care se poate plia pe un număr mare de forme concrete, după experienţa intelectuală 

specifică a celui care vrea să se folosească de acest ghid. Este o poartă deschisă către întrebuinţările prost 

definite, dar a căror utilitate va putea fi clarificată de practică. 

Nivelurile de competenţă 

Toate competenţele menţionate în Euroreferenţialul de faţă îşi găsesc locul aici deoarece sunt 

folositoare profesioniştilor din informare-documentare pentru a-şi exersa bine meseria, sau pentru că ele 

pot fi folosite în anumite circumstanţe. Nu înseamnă că toate competenţele care ar putea fi folositoare sunt 

menţionate aici, nici că un singur profesionist trebuie să posede toate competenţele enumerate. Nimeni nu 

le posedă pe toate, sau cu atât mai puţin la acelaşi nivel, după cum o demonstrează practica cea mai 

simplă. Se pot clasifica membrii unui grup în funcţie de gradul mai mic sau mai mare de competenţă întrun 

domeniu determinat. Clasamentul nu va fi acelaşi în toate domeniile. 

Aceste competenţe nu sunt descrise în mod abstract, ci sunt ilustrate cu exemple din situaţii reale. 

În faţa unei situaţii date sau interpelat cu o întrebare, un profesionist care are competenţa cerută răspunde 

într-un mod anume. În conformitate cu dificultatea întrebării puse, se poate evalua gradul de competenţă 

17

elevat de răspunsul dat. Aceste răspunsuri pot fi regrupate în clase având aproape acelaşi nivel de 

dificultate, indicând, aşadar, acelaşi grad de competenţă. În acest fel sunt regrupate în clase exemplele care 

se dau pentru fiecare domeniu de competenţă, adică fiecare domeniu de activitate profesională unde o 

competenţă este necesară pentru a acţiona eficient. Mai mult, nu este vorba de altceva decât de exemple 

alese ca fiind caracteristice fie pentru varietatea activităţii din domeniul informării, fie pentru o singură 

meserie specifică. Şi chiar dacă aceste exemple ar părea numeroase, nu ne propunem să reprezentăm toate 

activităţile sau meseriile pe care le întâlnim într-unul dintre domeniile de competenţă. Nu sunt decât nişte 

exemple, iar exemplele pot fi mereu înlocuite cu altele. Este, aşadar, de înţeles că mulţimea de exemple 

alese pentru un domeniu de competenţă dat nu acoperă toate aspectele acestui domeniu. 

În Euroreferenţialul de faţă numărul patru a fost ales pentru a regrupa exemplele date pentru 

fiecare dintre cele treizeci şi trei de domenii de competenţă. Acesta corespunde situaţiilor profesionale 

caracteristice cele mai frecvent întâlnite. Altfel spus, toate exemplele date în Euroreferenţial indică ce ar 

trebui să facă un profesionist, sunt aranjate pe patru nivele, după dificultatea lor. Profesionistul este 

declarat competent la nivelul X dintr-un domeniu dat, dacă el poate demonstra capacitatea sa de a 

răspunde la întrebările clasate de către Euroreferenţial la nivelul X în acest domeniu (sau la orice altă 

întrebare estimată de către experţi să fie la acelaşi nivel) şi dacă nu reuşeşte să răspundă la întrebările 

clasate la nivelul X+1. 

Cele patru nivele sunt definite astfel: 

Nivelul 1: conştientizare. Persoana interesată se mulţumeşte să folosească instrumentele. Totuşi, îi 

este necesară o cultură generală de bază în domeniu (o cunoaştere esenţială a vocabularului de bază şi 

capacitatea de a executa câteva elemente practice sau concrete). 

Nivelul 2: cunoaşterea practică. Persoana interesată are la îndemână capacitatea de a citi şi de a se 

exprima liber despre fenomenele studiate. Poate colabora cu specialişti în problema respectivă. Este 

primul nivel profesional (folosirea deprinderilor practice). Persoana ştie să folosească instrumentele de 

bază, să îndeplinească munci de execuţie specializate sau de rutină, să transmită instrucţiuni practice. 

Nivelul 3: stăpânirea instrumentelor. Persoana interesată cunoaşte existenţa problemelor şi a 

tehnicilor, ştie să le definească, să vorbească despre ele şi să stăpânească tehnica folosirii lor. Este în stare 

să interpreteze o situaţie şi să ia o decizie care să implice o adaptare a responsabilităţii şi să creeze un 

instrument de lucru. Poate selecta acţiuni elementare pe care să le înlănţuie în acţiuni complexe. 

Nivelul 4: stăpânirea metodologiei. Persoana interesată foloseşte o tehnică dată, dar poate să o 

aplice în alte circumstanţe, să o transpună în alte demersuri, să îi găsească alte domenii de aplicare, să 

aducă îmbunătăţiri sau alte tehnici mai elaborate sau adaptate. Este în stare să conceapă instrumente sau 

produse noi, să aibă o abordare strategică sau globală a activităţii sale. Acesta percepe complexitatea 

situaţiilor şi poate găsi soluţii originale adaptate. 

Aptitudinile cerute 

Definiţia menţionată mai sus - şi care a fost punctul de plecare al colectivului redacţional - , după 

ce a reamintit că domeniile de competenţă sunt „ansamblul de capacităţi necesare ...”, a adăugat imediat 

„şi stăpânirea comportamentelor cerute”. Tot ceea ce s-a scris până aici în Euroreferenţial şi comentat în 

această „Prezentare” are în vedere capacităţile. A sosit timpul să ne ocupăm şi de comportamente. Acestea 

sunt de fapt esenţiale într-o activitate profesională, de acestea depinde de cele mai multe ori eficienţa 

persoanei, buna sa adaptare într-un colectiv de muncă, faptul că aportul competenţelor sale este perceput 

18

ca un câştig colectiv de către echipa în care este inclusă, iar nu ca un mijloc de a-şi afişa superioritatea. 

Într-adevăr, se poate constata, citind ofertele de muncă ale acestei profesii, că majoritatea menţionează în 

primul rând aptitudinile cerute candidaţilor: „spirit de echipă”, „deschidere spre dialog”, „capacitate de 

decizie”, „perseverenţă”, etc. Numai după aceea, şi nu în toate cazurile, se menţionează formarea 

profesională şi diplomele obţinute. 

În pofida acestui lucru, aptitudinile, adică abilităţile, naturale sau dobândite, care influenţează 

comportamentul, sunt descrise şi analizate mai rar şi mai puţin precis decât competenţele tehnice. Autorii 

acestui Eurorefenţial, sunt convinşi de importanţa aptitudinilor şi de necesitatea de a le pune în valoare, 

dar le dedică doar câteva pagini. 

Rolul aptitudinilor este mai puţin evident. O competenţă este un element cuantificabil (şi chiar la 

niveluri diferite, cum o arată acest ghid). Ea a fost dobândită şi dezvoltată printr-un proces de formare 

clasic, după cum poate fi observat. Rezultatele sale sunt aparente şi se poate distinge un profesionist cu 

adevărat competent de cel aparent competent. În schimb, o aptitudine nu este altceva decât o abilitate care 

poate oferi şanse în viitor. Unele, par să anunţe reuşite profesionale, dar se dovedesc în timp că nu sunt 

decât una din posibilele cauze ale eşecului sau o cortină bine trasă peste incapacităţi. Acestor previziuni 

bazate pe constatare, reală sau imaginară, prezente în momentul de faţă, despre care nu se poate şti cum 

vor evolua, nu pot fi evaluate. 

Un alt obstacol pentru a studia cu seriozitate aptitudinile este caracterul vag şi , foarte larg al 

termenului prin care este desemnată cea mai mare parte a lor: „capacitate de comunicare ... putere de 

creaţie ...”. Bine, dar cine nu comunică cu semenii săi Cine nu creează niciodată, fie chiar dacă este 

vorba numai de vise În încercarea de a aprofunda conţinutul acestor formule, ne putem gândi că nu este 

vorba despre altceva decât de trepte în capacităţile pe care toţi le avem, mai mult sau mai puţin. Unii 

comunică mai uşor şi mai eficient decât alţii, alţii creează cu propriile mâini obiecte solide, alţii creează 

cu mai multă plăcere construcţii imaginare în mintea lor. Formulele date ca exemplu sunt valabile peste 

tot. Dacă acestea pot desemna, la un moment dat, un individ al cărui proiect este acela de a face o carieră 

din informare, ele se aplică la fel de bine aceleiaşi persoane care, peste câţiva ani, se regăseşte într-un 

program de analiză economică. Fără doar şi poate, aceasta îşi păstrează aptitudinile sale, dar nu se 

preocupă să le aplice într-o activitate străină de informare. 

Această lipsă de specificitate între legăturile dintre o aptitudine care este delimitată şi definită şi 

sectorul profesional în care se află situat posesorul acesteia, pare, prin natura sa, arbitrară, să refuze 

posibilitatea unei analize, care devine, în mod natural, prea generală. Iar dacă nu sunt decât cazuri 

particulare, încercarea de a căuta legături între aptitudini şi o practică profesională mai frecventă decât 

altele este o cauză pierdută. Această densitate care pare mai mare într-o parte decât în cealaltă nu este 

decât rezultatul unui proces arbitrar. 

Din fericire, există un mijloc mai bun de recunoaştere a aptitudinilor: acela de a profita de faptul că 

ele influenţează comportamentele, mulţimi de acţiuni şi reacţii ale unui individ care pot fi observate. 

Tocmai aceste comportamente pot fi observate pentru a recunoaşte aptitudinile care stau la baza lor. 

Această observare rămâne dificilă şi nu este aplicată în practică în mod curent - astfel încât nu 

există o bază solidă de comparare a costurilor cu beneficiile. Dar se poate reaminti că a fost elaborată o 

metodologie care să faciliteze această evaluare a aptitudinilor în cadrul proiectului menţionat, DECIDoc (a 

se vedea raportul Outils d’évaluation des compétences, 2éme partie: évaluation des aptitudes, Paris, 1999, 

nepublicat). Această metodă se baza pe informaţiile culese de patru sau cinci persoane şi era, aşadar, 

greoaie şi costisitoare, dar concepţia sa ne face să considerăm că, mergând mai departe cu experimentul şi 

teoria, trebuie să ajungem să construim un instrument mai flexibil. 

În acest sens ne putem întreba dacă evaluarea trebuie să fie întotdeauna o măsură. Cu siguranţă, 

toate eforturile metodologice care se fac pentru cuantificarea actului evaluării, adică pentru a-l face cât 

mai obiectiv cu putinţă şi independent de zâmbetele bărbaţilor sau femeilor care fac parte din juriu, sunt 

pozitive şi constituie un progres. Pretutindeni unde există o posibilitate de a măsura, ea trebuie să fie 

folosită. Dar acest lucru nu înseamnă că totul trebuie măsurat, deoarece nu totul este măsurabil. Candidaţii 

19

înscrişi la un concurs sau pentru o atestare, sunt la urma urmelor, bărbaţi sau femei - aceasta însemnând 

că nu sunt nişte mecanisme care, o dată bine reglate, funcţionează fără nici o greşeală. Rămâne o zonă în 

ei neexplorată, în care măsura şi calculul sunt ignorate şi care este o componentă, fără îndoială, a 

personalităţii lor. Această zonă cu un potenţial de dezvoltare personală se bazează pe un ansamblu de 

aptitudini care s-au putut deja afirma într-un context profesional sau personal. De aceea se cere 

candidaţilor la un post să îşi scrie în curriculum vitae hobby-urile lor. Este vorba de a înţelege în ce 

context o aptitudine precum „curiozitatea minţii” poate împinge un individ să caute informaţii în contexte 

foarte diferite precum genealogia, limbile, călătoriile, astronomia. 

Oare nu elemente de felul acesta intervin în raţiunile oamenilor foarte înţelepţi şi îi îndrumă 

câteodată spre căi nemaiîntâlnite Ce membru al unui juriu, fie că se află într-o şedinţă de judecată sau 

într-o comisie universitară, poate cineva să fie sigur că deciziile sale au fost luate întotdeauna pe baza 

grilelor puse la dispoziţie Le-a putut controla Altfel spus, se acceptă faptul că, într-o luare de decizie 

importantă, ar putea interveni, elemente care nu pot fi cuantificate, cum ar fi sentimentele (simpatie, 

admiraţie, dispreţ, etc.). La fel, nici aptitudinile nu pot fi cuantificate direct şi de aceea sunt greu de 

evaluat. Această dificultate care provine din insuficienţa „aparatelor noastre de măsură „şi din sistemul 

conceptual, nu justifică faptul de a le ignora prezenţa şi rolul lor printre elementele care constituie 

competenţa. 

Care dintre aptitudini sunt „principale” 

Hotărând să prezinte aptitudini în această secţiune a Euroreferenţialului, mai mult decât acela din 

1999, responsabilii acestei ediţii au impus ca el să se limiteze la aptitudinile „principale”. Bine, dar cum 

putem recunoaşte care sunt aptitudinile „principale” Răspunsul cel mai acceptabil la această întrebare a 

fost: acelea care sunt cele mai folositoare profesiei de informare. 

Dificultatea a fost transferată doar : în ce constă această utilitate şi cum o putem măsura pentru a 

ne îngădui să spunem că o aptitudine este mai folositoare decât alta pentru această profesie În această 

problemă nu putem avea altceva decât păreri, în loc de certitudini. Putem scoate din joc fără dificultate 

dintr-o dată aptitudinile care în mod evident nu au nici o legătură cu munca de informare, precum aceea de 

a practica un sport anume. Dar acest exerciţiu nu aduce nici un principiu de ierarhizare pe care l-am putea 

aplica aptitudinilor. Suntem nevoiţi să ne bazăm pe opinia comună, care este creată de angajatori şi 

recrutanţi, adică de către ofertanţii locurilor de muncă în care aptitudinile sunt foarte frecvent cerute. 

Analiza unui grup de oferte de muncă, verificată de interviuri cu consultanţi profesionişti, femei şi bărbaţi 

care cunosc bine terenul şi care întreţin numeroase contacte cu acesta, rămâne cea mai bună metodă de 

recunoaştere a aptitudinilor „principale” la un moment dat, sau cel puţin a aptitudinilor considerate ca 

atare de către utilizatori. 

În acest fel au fost alese cele cincisprezece aptitudini menţionate şi definite în prima ediţie a 

Euroreferenţialului. După cinci ani, acest exerciţiu a fost repetat. Acest lucru a permis confirmarea 

competenţei listei din 1999, dar şi identificarea mai multor cerinţe noi şi concrete. Aşa se face că lista 

prezentă cuprinde douăzeci de nume de aptitudini, cele cincisprezece din 1999 şi alte cinci adăugate: 

autonomia, discreţia, disponibilitatea, capacitatea de negociere şi capacitatea de a reacţiona. 

Locul aptitudinilor în exersarea profesiei 

Conform principiului menţionat mai sus, aptitudinile nu sunt o caracteristică proprie numai 

profesioniştilor din informare. Cea mai mare parte dintre ele sunt de natură atât de generală, încât au 

20

aceeaşi importanţă în multe alte sectoare profesionale, dar ceea ce este important aici este locul pe care-e 

ocupă ele în activitatea curentă a profesioniştilor în informare. Pentru a recunoaşte acest loc, trebuie să 

plasăm analiza la nivelul situaţiilor profesionale. Orice profesionist, de exemplu, un curator într-o 

bibliotecă de cercetare, se găseşte într-o situaţie specifică, determinată într-o mare măsură de statutul 

corpului profesional din care face parte, de gradul său în acest corp etc. Dar în acelaşi timp, el se află 

succesiv, în aceeaşi zi, într-un număr mare de situaţii diferite: discută despre programul de muncă cu o 

delegaţie sindicală, semnează facturi, primeşte vizita unui coleg din străinătate, verifică cum a fost 

catalogat un grup de documente în limba arabă recent primit etc. 

Pe de o parte, pentru această profesie, o situaţie unică şi bine determinată, pe de altă parte o serie 

de situaţii diferite, care nu sunt aceleaşi pentru toţi indivizii, şi nici nu sunt aceleaşi în cadrul tuturor 

activităţilor. Dacă vrem să caracterizăm situaţiile profesionale în care o aptitudine dată joacă un rol, 

trebuie mai întâi să determinăm la ce nivel se examinează aceste situaţii. O analiză independentă a 

activităţilor desfăşurate în mod curent de către un profesionist permite identificarea şi numirea a 

cincisprezece situaţii tipice Acest număr riscă să fie mărit în raport cu cele douăzeci de aptitudini al căror 

loc vrem să îl stabilim, în care prezenţa lor este cea mai vizibilă. Acest lucru va conduce la o lărgire, care 

este de evitat, ca şi o restrângere exagerată. Raportul numeric cel mai favorabil pentru obţinerea unor 

rezultate interpretabile va fi acela ca numărul de categorii la care pot fi încadrate fiecare dintre cele 

douăzeci de aptitudini în cauză să se situeze între o treime şi jumătate din acest din urmă număr - adică să 

fie la minim şase, sau maxim zece. 

Ţinând cont de dorinţa suplimentară că situaţiile studiate pentru a fi numărate au o importanţă 

aproape egală, am stabilit o listă cu şase situaţii fundamentale: 

A - (a fi sau a intra în) relaţii cu alte persoane 

B - a cerceta 

C - a analiza 

D - a comunica (în sensul de a transmite un obiect, o informaţie, etc. altei persoane) 

E - a administra (resurse, colecţii, etc.) 

F - a organiza (un sistem, un serviciu, o activitate, etc.) 

Putem introduce mai departe în lista globală a celor douăzeci de aptitudini, raportând-o pe fiecare 

la o situaţie profesională în care pare să aibă cele mai mari şanse de a fi folosită. În secţiunea care 

cuprinde lista cu numele celor şase situaţii întâlnite, aptitudinile potrivite sunt clasate în ordine 

alfabetică a numelor lor (eventual a cuvântului cel mai semnificativ din denumirea lor). 

Aptitudinile ca elemente ale competenţelor 

După definiţia adoptată în acest ghid, aptitudinile sunt elemente constitutive ale competenţelor. 

Apreciem că ele pot fi considerate ca fiind elemente transversale, care nu sunt adăugate la altele 

(cunoştinţe şi deprinderi), dar care se combină între ele în diverse feluri, pentru a face competenţele mai 

naturale pentru cel care le exersează, mai accesibile, pentru cel care beneficiază de ele. Acest rol al 

aptitudinilor devine mai concret când se examinează repartiţia celor douăzeci de aptitudini principale în 

cele şase orientări identificate. 

1. Grupul cel mai numeros cuprinde şapte aptitudini de diverse forme ale relaţiilor personale, 

de comunicare în cel mai larg sens al cuvântului. Ele umanizează într-un fel anume câmpul 

imens al comunicării dintre oameni, care are nevoie de competenţe tehnice (Euroreferenţial, 

ne acordă un grup propriu domeniilor de competenţă). De asemenea, are nevoie de propuneri 

21

şi de comportamentele interlocutorilor. Nu sunt maşini, ci fiinţe umane care manifestă una 

sau mai multe dintre aptitudinile cu care au fost înzestraţi. 

2. Un număr la fel de mare de aptitudini (cinci în loc de şapte) este orientat către„organizare”. 

Aceasta cuprinde mai puţin facultăţi ale intelectului, precum este majoritatea aptitudinilor din 

grupul „relaţii”, cât mai ales atitudini care trebuie adoptate în faţa evenimentelor sau a 

situaţiilor. Am putea spune: în faţa lumii aşa cum este ea. Aceste aptitudini joacă acelaşi rol în 

aproape toate sferele activităţilor omeneşti, dar sunt în mod sigur apreciate şi căutate în 

profesia de informare-documentare. Cei care păşesc în acest domeniu pentru a-şi afla aici 

meseria nu sunt în general atraşi în mod special de perspectiva de a organiza ceea ce este de 

organizat, chiar de cele mai multe ori nici nu se gândesc la acest lucru. După cum impune 

situaţia, în acest domeniu este foarte mult de organizat, la toate nivelele. Cei care deţin una 

dintre aceste aptitudini valoroase, care facilitează contactul cu această realitate, sunt avantajaţi 

şi sunt în mod particular folositori managerilor serviciilor documentare. 

3. Printr-un efect de compensare, domeniile de competenţă cele mai tehnice sunt cele care 

constituie esenţa profesiei (cercetarea, analizarea, conservarea, transmiterea, etc.), care cer cel 

mai mic număr de aptitudini, astfel încât ele constituie un element minor în construirea 

competenţelor corespondente. Acest element poate fi luat în considerare în multe alte sensuri. 

Să luăm în considerare, de exemplu, situaţia foarte frecventă a comunicării propriu-zise 

(documente într-o bibliotecă, referinţe într-o bază de date bibliografică, tabele cu cifre într-o 

bază de date statistică, etc.). Două atitudini diferite (printre cele douăzeci identificate) pot 

influenţa comportamentul profesioniştilor care se află în această situaţie. O reacţie rapidă îl va 

conduce pe acesta să răspundă rapid la o cerere. Aptitudinea sa este aceea de a avea un 

respect scrupulos faţă de confidenţialitate, atunci profesionistul va trebui să fie precaut pentru 

a verifica din toate punctele de vedere ca îndeplinirea cererii să nu cauzeze nici un neajuns 

clientului său, sau sieşi, ori persoanei care cere acest lucru, sau celor care emit documentele 

sau informaţia cerută. În mod firesc, durata intermediară a tranzacţiilor (care trec în mâinile 

unui al doilea) face ca rezolvarea cererii să fie amânată. 

4. Consideraţiile de mai sus sunt destinate să sprijine utilizatorul pentru a identifica mai bine 

aptitudinile pe care le va întâlni, pentru a le poziţiona în raport cu principalele situaţii 

profesionale şi pentru a evalua rolul lor în construirea competenţelor cerute de una dintre 

aceste situaţii. Pe scurt, pentru a se folosi cât mai bine de o aptitudine dată. Există o folosire 

bună şi una incorectă a aptitudinilor. Să nu cădem în capcana cuvintelor. Aptitudinile sunt în 

general considerate drept valori pozitive şi acest lucru este subînţeles în paginile care urmează. 

Unele sunt ambivalente şi pot deveni o piedică. Pentru a exemplifica, „curiozitatea minţii” 

este prezentată drept o dispoziţie propice pentru a ajuta şi a motiva profesionistul în cercetare, 

unanim considerată drept o „virtute”. Dar poate distrage atenţia individului de la un obiect la 

altul, poate să îl facă să se intereseze succesiv de tot felul de subiecte, fără a aprofunda nici 

unul dintre ele şi să nu poată face dovada unei competenţe veritabile. Altfel spus, pentru ca 

profesionistul să nu se piardă în aceste încercări, curiozitatea minţii trebuie să fie însoţită de o 

altă aptitudine, cum ar fi rigoarea. 

Aptitudinile au fost enunţate aici ca un element explicativ al comportamentelor şi, în acelaşi timp, 

ca un element constitutiv al competenţelor. Ar fi periculos să ne încredem în întregime numai în ele şi să 

le considerăm ca fiind singurele care constituie competenţele. A nu-l vedea în acţiune, a nu le recunoaşte 

locul pe care îl ocupă în rândul competenţelor unui profesionist , este regretabil. 

22

Ultimele pagini 

Euroreferenţialul se termină în mod tradiţional. 

Glosarul defineşte accepţiunea termenilor pe care autorii îi întrebuinţează constant şi care 

desemnează conceptele care fac obiectul acestui ghid: competenţă, capacitate, aptitudine, meserie, profil 

de competenţă etc. 

Indexul este îmbogăţit: am introdus aici şi câteva cuvinte pe care întâmplarea a făcut să nu le folosim în 

nici un exemplu menţionat în diversele domenii de competenţă, dar care sunt importante pentru a ghida 

utilizatorul către unul dintre aceste domenii în care să găsească câmpul semantic al acestui cuvânt. 

Coautorii speră că această bogăţie (virtuală) va face mai uşor de suportat neajunsurile tehnice, cum ar fi 

faptul că cuvintele care apar în index fac referinţă numai la numărul de competenţe în care se găsesc şi nu 

la un loc anume precizat. 

Lista Mulţumirilor este lungă: am dorit să trecem aici numele tuturor acelora care, într-un fel sau 

altul, şi-au adus contribuţia într-un mod substanţial sau ocazional, la această lucrare. În pofida omisiunilor 

inevitabile, dar involuntare şi pentru care ne cerem scuze, lucrarea este rezultatul unei munci de echipă. 

Poate fi privită ca semnătura colectivă a coautorilor. 

Cei care au lucrat aici ştiu bine că această carte nu este lipsită de greşeli, iar alţi cititori mai puţin 

angajaţi în această întreprindere nu vor lipsi să nu ne-o amintească. Înainte de a ieşi la lumina zilei, a 

cunoscut numeroase versiuni succesive. Apoi a trebuit să se oprească, deoarece exerciţiul devenea inutil 

şi, mai ales deoarece aveam nevoie de un obiect, chiar imperfect, şi fiindcă mai multe grupuri îl aşteptau 

pentru a şi-l însuşi ca pe un instrument al muncii proprii. 

Aşadar, iată-l aici. Văzându-l în forma aceasta de obiect terminat, pe care îl putem mânui, pe 

care îl putem deschide, pe care îl putem citi, ne dăm seama de ceea ce ar trebui (sau mai degrabă va 

trebui) să facem pentru ca a treia ediţie să fie îmbunătăţită şi mai uşor de utilizat. Dosarul celei de a 

treia ediţii (este deschis şi nu este gol) a început deja să se scrie. Pentru a îndeplini acest nou scop, este 

nevoie de muncă şi vor fi necesare competenţe. Va trebui, aşadar, ca asociaţiile profesionale să îşi 

aducă contribuţia, să îşi manifeste interesul, să nu fie zgârciţi cu încurajările. Soarta acesteia este în 

mâinile lor. 

23

DOMENIILE DE COMPETENŢĂ 

INFORMARE ¤ TEHNOLOGII ¤ COMUNICARE ¤ MANAGEMENT 

¤ ALTE CUNOŞTINŢE 

Lista domeniilor 

Grupul I- Informare 

I 01- relaţii cu utilizatorii şi clienţii 

I 02- înţelegerea mediului profesional 

I 03- aplicarea legislaţiei privind informarea 

I 04- gestionarea conţinuturilor şi a cunoştinţelor 

I 05- identificarea şi validarea surselor de informare 

I 06- analiza şi reprezentarea informaţiei 

I 07- căutarea informaţiei 

I 08- gestionarea colecţiilor şi a fondurilor 

I 09- completarea şi dezvoltarea colecţiilor şi a fondurilor 

I 10- prelucrarea documentelor 

I 11- organizarea locului de muncă şi a echipamentului 

I 12- crearea de produse şi de servicii 

Grupul T- Tehnologii 

T 01- crearea pe calculator a unor programe de informare documentară 

T 02- dezvoltarea pe calculator a aplicaţiilor 

T 03- publicare şi editare 

T 04- tehnologii ale Internetului 

T 05- tehnologii pentru informare şi comunicare 

Grupul C- Comunicare 

C 01- comunicare orală 

C 02- comunicare scrisă 

C 03- comunicare audio-vizuală 

C 04- comunicare prin calculator 

C 05- folosirea unei limbi străine 

C 06- comunicare interpersonală 

C 07- comunicare la nivel instituţional 

Grupul M- Management 

M 01- managementul global al informaţiei 

M 02- marketing 

M 03- vânzare şi difuzare 

M 04- gestiune bugetară 

M 05- planificarea şi gestionarea proiectului 

M 06- diagnostic şi evaluare 

M 07- gestionarea resurselor umane 

M 08- pregătire şi activităţi pedagogice 

Grupul S- Alte cunoştinţe ştiinţifice 

S 01- cunoştinţe complementare 

24

GRUPUL I - INFORMARE 

I 01 

Relaţii cu utilizatorii şi clienţii 

Folosirea cât mai eficientă a diferitelor forme de interacţiune cu utilizatorii de informaţie (întâmpinare, orientare, 

reformulare, instruire) pentru înţelegerea şi urmărirea nevoilor acestora de informare, pentru a le permite să folosească 

cât mai bine informaţia şi de a dezvolta o anumită cultură a informării. 

Exemple ale nivelului 1 

1. Întâmpinarea publicului şi orientarea acestuia în resursele instituţiei, aplicând procedurile stabilite şi prezentând 

instrumentele de informare puse la dispoziţia utilizatorilor (broşuri de prezentare, ghiduri de utilizare, etc.) 

2. Înţelegerea şi definirea unor termeni ca: informare, întrebare, informaţie, document, referinţă, cotă, index, cerere, 

nevoie, utilizator final, client, cercetător, politică de documentare, serviciu pentru utilizato, etc. 

3. Cunoaşterea, explicarea şi aplicarea regulamentului bibliotecii. 


1. Luarea cererii adresate de către un utilizator, după ce a fost înţeleasă semnificaţia sa şi plasarea acesteia în contextul 

unui demers de căutare a informaţiei. 

2. Consilierea şi orientarea publicului către resursele interne, dar şi către resursele externe; găsirea unui răspuns potrivit, 

chiar în cazul unei cereri imprevizibile. 

3. Alcătuirea şi prezentarea unor ghiduri ale utilizatorului şi a altor instrumente pedagogice în vederea dezvoltării culturii 

informaţionale a utilizatorilor şi a instruirii acestora în folosirea resurselor documentare, pe loc sau la distanţă. 

4. Iniţierea utilizatorului în folosirea băncii de date sau a portalului documentar din serviciul de documentare sau din 

mediatecă. 


1. Adecvarea la nevoile utilizatorilor şi ale clienţilor, anticipându-le cererile. 

2. Determinarea şi precizarea nevoilor de a se informa ale factorilor de decizie şi a preferinţelor acestora în materie de 

comunicare. 

3. Compararea valorii pentru utilizatorul serviciului îndeplinit cu costul său economic. 

4. Valorificarea competenţelor şi a serviciilor îndeplinite de către profesioniştii din informare. 

5. Alcătuirea şi punerea în practică a acţiunilor destinate dezvoltării culturii informaţionale a utilizatorilor sau a clienţilor. 

6. Organizarea de expoziţii, evenimente culturale, conferinţe, dezbateri publice în aer liber sau în instituţie, în legătură cu 

colecţiile şi cu utilizatorii. 

7. Însoţirea, în calitate de profesionist în informare-documentare, a grupurilor de muncă ale utilizatorilor de informaţie. 


1. Conceptualizarea nevoilor şi prezentarea necesităţilor de informare, în special a nevoilor noi apărute. 

2. Alcătuirea şi propunerea politicii, a programelor şi a instrumentelor colective pentru asigurarea „interacţiunilor” cu 

utilizatorii (ghiduri metodologice, tipuri de chestionare cu cele mai frecvente întrebări - FAQ). 

3. Promovarea în rândul utilizatorilor a unei deontolgii şi a unei politici comportamentale în utilizarea informaţiei. 

4. Sensibilizarea şi implicarea în instruirea utilizatorilor a altor servicii, cum ar fi departamentul de informatizare. 

A se vedea de asemenea 

C 06 - comunicare interpersonală 

M 02 - marketing 

M 06 - diagnostic şi evaluare 

M 08 - pregătire şi activităţi pedagogice 

25

I 02 

Înţelegerea mediului profesional 

Orientarea într-un mediu profesional naţional şi internaţional de informare şi de documentare, cât şi într-un 

mediu politic, economic şi instituţional al Societăţii bazate pe informaţie, cu scopul de a contribui la 

recunoaşterea profesiei şi a locului ei în societate. Dobândirea unei culturi şi a unei identităţi profesionale se 

traduc prin cunoaşterea actorilor principali, a vocabularului, a istoriei, a locurilor de întâlnire şi de 

interacţiune ale acestei profesii cu profesiile conexe, făcând astfel să fie mai eficientă în munca sa şi să 

administreze propria evoluţie profesională. 


1. Identificarea principalelor organizaţii profesionale din informare-documentare din regiunea şi din ţara sa, 

urmărindu-le activităţile. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei unor termeni ca: politica informării, economia informaţiei, producător, 

server, intermediar, utilizator final, sindicat, meserie, consultant, deontologie, normare, certificare etc. 


1. Descrierea modului de organizare a profesiei, principalele categorii de actori publici, brokeri şi dealeri de 

informaţie: documentare, biblioteci, arhive, servicii de informaţie economică şi dispoziţiile lor statutare. 

2. Identificarea reţelelor şi a organizaţiilor de instruire şi de certificare în informare-documentare din propria 

ţară. 

3. Localizarea şi folosirea publicaţiilor profesionale de specialitate, a posibilităţilor de formare continuă etc. 

4. Identificarea principiilor juridice şi deontologice cerute de profesie. 


1. Interpretarea marilor principii care determină politica şi economia informaţiei din ţara sau din regiunea 

proprie. 

2. Identificarea organizaţiilor profesionale şi a reţelelor de instruire şi certificare din alte ţări. 

3. Auto-plasarea în evoluţia istorică a profesiei şi în ansamblul de activităţi asociate acesteia. 

4. Dobândirea recunoaşterii ca membru în cadrul profesiei şi promovarea acesteia în interiorul şi în exteriorul 

instituţiei. 

5. Implementarea măsurilor care să garanteze respectul principiilor deontologice ale profesiei. 


1. Apărarea intereselor profesiei şi a utilizatorilor săi în faţa organizaţiilor profesionale şi sociale. 

2. Definirea şi promovarea unei politici a informării care să vizeze valorizarea unei imagini dinamice a 

profesiei. 

3. Alcătuirea şi promovarea principiilor de cooperare instituţională în toate domeniile şi la toate nivelele, 

stabilirea şi dezvoltarea de parteneriate publice şi private. 

4. Participarea la evoluţia practicilor deontologice. 


C 07 - comunicare la nivel instituţional 

M 02 – marketing 

26

I 03 

Aplicarea legislaţiei privind informarea 

Aplicarea dispoziţiilor şi a procedurilor legale, a reglementărilor şi a convenţiilor legate de activitatea în 

domeniul informării-documentării, în special în materie de proprietate intelectuală (drept de autor, drept de 

proprietate industrială), dreptul la viaţa privată, dreptul concurenţei, dreptul contractelor, dreptul 

împrumuturilor, dreptul de copyright, libertatea de expresie, protejarea informaţiilor individuale, dreptul la 

imagine etc. 


1. Caracterizarea funcţionării principalelor instituţii care emit şi aplică reguli de drept la nivel naţional, 

european sau internaţional. 

2. Recunoaşterea documentelor juridice sau normative a diferitelor jurisdicţii. 

3. Înţelegerea şi definirea unor termeni ca: drept, directivă, reglementare, convenţie, normă, proprietate 

intelectuală, drept de autor, copyright, brevet, contract, jurisprudenţă, monitor oficial, etc. 


1. Identificarea şi ierarhizarea regulilor şi a textelor în vigoare în legătură cu legislaţia privind informarea la 

nivel naţional, european şi internaţional. 

2. Identificarea instrumentelor de acces la informaţia juridică naţională, europeană sau internaţională. 

3. Interpretarea şi aplicarea textelor după diferitele tipuri de surse (analogice sau digitale), după diferitele 

utilizări (consultare, reproducere, împrumut, prezentare, respectarea termenelor legale de conservare, 

protejarea vieţii private, etc.) în cadrul organizaţiei proprii: texte de lege, jurisprudenţă, contract. 

4. Difuzarea informaţiei apropriate către utilizatori. 

5. Căutarea de informaţie pentru a pune în legalitate un produs sau un serviciu documentar. 


1. Identificarea şi ierarhizarea regulilor şi a textelor aflate în pregătire legate de legislaţia privind informarea la 

nivel naţional, european şi internaţional. 

2. Evaluarea urmărilor unei schimbări în contextul juridic sau a unor reguli folosite într-un sector al instituţiei, 

asupra activităţii de documentare. 

3. Evaluarea conformităţii unui sistem de informare simplu cu legislaţia informării, aflată în vigoare şi în 

pregătire şi luarea de măsuri pentru punerea sa în conformitate cu legislaţia respectivă. 

4. Negocierea contractelor cu prestatorii de servicii: crearea unui web-site, accesul la reviste on line, 

cumpărarea de software pentru referinţă etc. 

5. Luarea de decizii cu privire la oportunităţile de folosire a modelelor juridice alternative: freeware, accesul 

liber la publicaţii, copyleft, etc. 


1. Adoptarea unei acţiuni politice pentru a dezvolta sau a impune respectarea legislaţiei privind informarea 

pentru utilizatori. 

2. Elaborarea textului unei propuneri sau al unui amendament juridic. 

3. Sublinierea eventualelor neconcordanţe administrative sau legale între diferite ţări. 

4. Organizarea şi administrarea unui consorţiu care să negocieze cu alţi parteneri din domeniul informării, de 

exemplu cu editorii de resurse electronice. 

5. Evaluarea unui sistem de informare complex cu legislaţia informării, aflate în vigoare şi în pregătire şi 

luarea de măsuri pentru punerea sa în conformitate cu legislaţia respectivă. 

27

I 04 

Gestionarea conţinuturilor şi a cunoştinţelor 

Organizarea, structurarea şi administrarea resurselor (documente sau colecţii de documente, arhive, informaţii sau 

cunoştinţe), crearea de modele, crearea şi utilizarea de metainformaţii şi punerea lor la dispoziţie. 


1. Identificarea fişierelor, a registrelor de evidenţă şi a cataloagelor, de hârtie sau digitale, folosite de instituţie. 

2. Reperarea elementelor descriptive uşor de identificat ale unui obiect sau document, oricare ar fi suportul său, în 

vederea introducerii lor într-un fişier şi/sau a clasării acestora. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor: bancă de date (factuală sau bibliografică, etc.), catalog, index digital, 

inventar, fişier de autoritate, bază de cunoştinţe, hipertext, metainformaţii Dublin Core, lista de control, format, 

referinţă bibliografică, rubrică etc. 


1. Identificarea elementelor de informare caracteristice unui document şi transcrierea lor într-un sistem de descriere 

conform normelor. De exemplu: ISBD, OAIS, norme descriptive ale arhivelor, norme de transliterare, numerotare 

ISAN. 

2. Controlarea omogenităţii formale a informaţiilor în funcţie de regulile stabilite 

3. Crearea unui fişier după identificarea unei structuri simple, adaptate la nişte obiecte sau documente care trebuie 

administrate şi definirea regulilor asociate de introducere a datelor, cu ajutorul instrumentelor de birou. 

4. Organizarea documentelor în vederea regrupării lor într-un fişier digital sau de hârtie, în funcţie de utilitatea 

prestabilită sau definită înainte (ordinea de zi a unei reuniuni, un plan tematic simplu, etapele unui proiect etc.) sau de 

cererile specifice ale unui utilizator. 


1. Colaborarea la crearea şi structurarea unui sistem de informare documentară (bază de date, portal), în vederea unei 

utilizări specifice (producerea standardizată a unui document electronic, catalog de bibliotecă, inventar pentru arhive, 

bază de cunoştinţe, etc.). 

2. Întocmirea unui caiet de sarcini funcţional, organizaţional, ergonomic şi/sau tehnic, în vederea achiziţionării unui 

instrument sau a dezvoltării unei aplicaţii de pe un instrument deja existent. 

3. Organizarea muncii de alimentare şi de gestionare a unui aparat, şi dezvoltarea instrumentelor asociate (modele de 

documente, proceduri, etc.). 

4. Punerea în aplicare a unei colaborări între organismele de adunare a resurselor distribuite (catalog colectiv, portal 

personalizat). 

5. Asigurarea unui grad de securitate şi de confidenţialitate a informaţiei adaptat contextului 

6. Identificarea mizelor legate de aplicarea standardelor şi formatelor, urmărirea modificărilor în acest domeniu. 


1. Conceperea unui sistem global de înregistrare a informaţiei care să răspundă politicii generale a instituţiei 

(managementul înregistrărilor, serviciul de informaţii economice, portal documentar, sistem de informare 

documentară, etc.). 

2. Îndeplinirea cu succes a căutării şi a selectării unei soluţii tehnice potrivite în legătură cu furnizorii şi comanditarii 

proiectului. 


C 06 - comunicare interpersonală 

T 01 - crearea pe calculator a unor programe de informare documentară 

T 02 - dezvoltarea pe calculator a aplicaţiilor 

T 03 - publicare şi editare 


28

I 05 

Identificarea şi validarea surselor de informare 

Localizarea, evaluarea, selecţionarea şi validarea surselor de informare (documente tipărite, web-site-uri, 

organisme şi persoane). 


1. Localizarea în cadrul unui fond documentar a marilor categorii de documente (după natura lor, originea, 

gradul de elaborare, suport, etc.). 

2. Identificarea principalelor organizaţii sau servicii emitente de informaţie sau de cunoaştere în sectorul 

propriu de activitate şi în cadrul instituţiei sale. 

3. Definirea pentru fiecare document sau informaţie a sursei de provenienţă şi a datei producerii sale. 

4. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor: editor, producător, difuzor, sursă de informare, organizaţiesursă, 

persoană-sursă, organizaţie emiţătoare, criterii de selecţie, adunare de informaţii, glosar, surse 

primare, secundare şi terţiare, etc. 


1. Caracterizarea documentelor în funcţie de publicul ţintă şi după categoriile de utilizare (neprofesionale, de 

cercetare, academice, de asistenţă, de supraveghere sau ajutare de luare a deciziilor, pentru timpul liber şi 

culturale, etc.). 

2. Folosirea instrumentelor şi metodelor curente de reperare a surselor de informare: cataloage, anuare, 

repertorii, bibliografii, semne de carte, liste de hyperlink, motoare de căutare, portaluri specializate, etc. 

3. Identificarea diverselor tipuri de surse interne sau externe şi controlul calităţii acestora, aplicând criteriile de 

selecţie, importanţă, autenticitate, încredere, actualitate, etc. 


1. Evaluarea calităţii şi a complementarităţii surselor, prin definirea criteriilor de selecţie, importanţă, 

autenticitate, încredere, actualitate, etc. 

2. Identificarea producătorilor de documente interne sau externe, necomercializate şi care sunt greu de accesat, 

prin schimbul şi participarea la o reţea network. 

3. Obţinerea de informaţii nepublicate prin stabilirea de contacte cu posesorii acestora. 

4. Crearea şi administrarea (reperarea, achiziţionarea, actualizarea, eliminarea) unui repertoriu de surse de 

informaţie: anuare ale organismelor, ghidul unor web-site-uri, bibliografie, portal tematic, etc. 


1. Conceperea unei strategii de colectare şi de validare a surselor de informare şi urmărirea punerii lor în 

aplicare. 

2. Compararea surselor de informare în privinţa obţinerii unui raport mai bun între cost şi eficienţă şi 

urmărirea unei oferte, în special pentru piaţa surselor electronice (adunarea extraselor de presă, servicii de 

informaţii financiare, etc.). 

3. Coordonarea în cadrul unei reţele a definirii şi aplicării criteriilor de evaluare cu calitatea şi 

complementaritatea surselor. 


I 02 - înţelegerea mediului profesional 


29

I 06 

Analiza şi reprezentarea informaţiei 

Identificarea şi descrierea conţinutului unei resurse documentare în vederea facilitării căutării, prin 

indexarea şi elaborarea de rezumate ale documentelor. 


1. Clasarea documentelor în funcţie de o metodologie de clasare. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei unor termeni precum: index, clasare, clasificare, cuvânt cheie, vedetă de 

subiect, descriptor, tezaur, listă de control, grilă de înregistrare a datelor, rezumat, sinteză documentară, etc. 


1. Descrierea subiectului principal sau a conceptelor principale ale unui document. 

2. Îndeplinirea sarcinii de catalogare a unui set de documente. 

3. Elaborarea unui index. 

4. Traducerea în limbajul documentar a principalelor concepte ale unui document, priceperea de a utiliza un 

plan de clasificare, un fişier sau o listă de control, un tezaur, propunerea de descriptori posibili. 

5. Distingerea celor trei tipuri de relaţii dintr-un tezaur: echivalenţe, ierarhie şi asociere. 

6. Scrierea unui rezumat descriptiv sau selectiv (în legătură cu nevoile utilizatorilor). 

7. Analizarea şi consultarea web-site-urilor pentru un anuar. 

8. Indexarea întrebărilor utilizatorilor într-un context de cercetare pentru a găsi informaţia pertinentă. 


1. Scrierea unui rezumat de analiză sau a unui comentariu critic. 

2. Supravegherea coerenţei şi pertinenţei unui fişier de control. 

3. Elaborarea unui limbaj documentar: vocabular controlat, tezaur, plan de clasificare tematică sau a 

activităţilor, asigurarea coerenţei şi a evoluţiei, editarea unor ghiduri de indexare. 

4. Cunoaşterea ofertei pe piaţa instrumentelor de analiză şi de rezumat automat şi urmărirea evoluţiei acesteia. 

5. Crearea de profiluri şi de ecuaţii de cercetare sau de cerere, în cadrul unei difuzări selective a informaţiei 

(DSI). 

6. Exploatarea unui instrument de textmining („excavare” a informaţiei). 


1. Definirea politicii de analiză şi de indexare a serviciului de documentare. 

2. Alegerea instrumentului/instrumentelor de acces (plan de clasare, tezaur, vocabular, etc.) celui/celor mai 

adaptat/adaptate nevoilor utilizatorilor, stabilind comparaţii între acestea. 

3. Definirea metodei de elaborare a unui limbaj documentar 

4. Alegerea şi punerea în aplicare a unui modul de tezaur într-un software documentar 

5. Alegerea şi punerea în aplicare a unui instrument de analiză şi de rezumare automatică. 


I 01 - relaţii cu utilizatorii şi clienţii 

C 02 - comunicare scrisă 

C 03 - comunicare audio-vizuală 

C 04 - comunicare prin calculator 

30

I 07 

Căutarea informaţiei 

Căutarea şi găsirea informaţiei, cu ajutorul metodelor şi instrumentelor informatice şi tradiţionale, care facilitează 

îndeplinirea cererilor utilizatorilor în condiţii de cost şi de timp optime, evaluarea adecvării între cerere şi răspunsul 

furnizat. 


1. Furnizarea unui răspuns rapid la întrebări simple puse de către utilizator: o adresă, trimiterea unui 

document, etc. 

2. Manipularea eficientă a anuarelor şi a repertoriilor curente. 

3. Retranscrierea şi transmiterea informaţiei primite. 

4. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei pentru următorii termeni: cerere, monitorizare, criteriu de căutare, 

operatori în sistem Boolen, motoare de căutare, anuar, catalog, text integral, portal etc. 


1. Procesarea unei cereri de informaţie curentă, adoptând o strategie de căutare adecvată. 

2. Utilizarea în mod eficient şi complementar a diferitelor instrumente de cercetare: dicţionare, enciclopedii, 

atlase, anuare, baze de date, motoare de căutare, metamotoare, web-uri invizibile, etc. 

3. Identificarea şi utilizarea surselor de orice fel, capabile să răspundă cererii şi considerarea eficienţei 

acestora. 

4. Retranscrierea şi transmiterea rezultatelor unei cercetări curente. 

5. Monitorizarea în cadrul unei proceduri de muncă prestabilite. 

6. Evaluarea rezultatelor unei cercetări în termenii fiabilităţii şi a corectitudinii informaţiei. 


1. Analizarea unei cereri de informare complexă sau imprecisă, diagnosticarea şi elaborarea unei strategii de 

căutare, retranscrierea rezultatului căutării. 

2. Identificarea apoi selectarea dintre diversele surse a celor mai potrivite. 

3. Folosirea eficientă a funcţiilor avansate ale motoarelor de căutare şi a metamotoarelor şi a altor instrumente 

de căutare pe web pentru a le combina într-o manieră optimă, compararea şi evaluarea acestor instrumente. 

4. Cunoaşterea şi exploatarea instrumentelor de căutare într-un text integral. 

5. Implementarea unui proiect de monitorizare. 

6. Alimentarea unei baze de cunoştinţe, de întrebări-răspunsuri care să permită să răspundă rapid şi într-un 

mod coerent întrebărilor celor mai frecvente (FAQ). 

7. Implementarea instrumentelor şi a procedurilor care să permită validarea fiabilităţii şi a competenţei 

informaţiei găsite. 


1. Conceperea de strategii de căutare şi de monitorizare complexe şi evolutive, în vederea facilitării luării de 

decizii. 

2. Definirea unei politici de răspundere adaptată la nevoile diferitelor categorii de utilizatori, incluzând 

serviciile cu valoare adăugată şi, de asemenea, evaluarea raportului cost eficienţă a acestor servicii şi 

produse. 

3. Organizarea adunării rezultatelor căutării, de exemplu în cadrul unei baze de cunoştinţe. 

4. Elaborarea unor metode de evaluare a sistemelor de căutare de informaţie. 


T 05 - tehnologii pentru informare şi comunicare. 

31

I 08 

Gestionarea colecţiilor şi a fondurilor 

Elaborarea şi aplicarea de criterii de selecţie, achiziţie, conservare şi eliminare a documentelor, în vederea constituirii şi 

organizării colecţiilor de documente de orice natură sau de fonduri de arhivă, de conservare a acestora şi de garantare a 

accesibilităţii lor, de dezvoltare a lor prin actualizarea şi eliminarea elementelor devenite inutile, urmărind mutaţiile 

nevoilor utilizatorilor, descrierea lor în cataloagele de orice fel (scris de mână, publicat, microfilmat, în format CD, bază 

de date, site-uri Internet). 


1. Verificarea existenţei sau absenţei documentelor dintr-o colecţie sau dintr-un fond. 

2. Integrarea sau reclasificarea documentelor într-o colecţie sau într-un fond. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei următorilor termeni: document, dosar, fişier, obiect de arhivă, colecţie, fonduri, 

catalogare, inventar, serie, formular, achiziţionare, depozit legal, eliminare, verificare, plivire, prearhivare, arhivare, 

ISSN, ISBN, standard DOI. 

4. Alcătuirea unui catalog simplu cu o formă de intrare a informaţiei. 


1. Comensurarea utilizării documentelor dintr-o colecţie. 

2. Evaluarea calităţii şi identificarea lipsurilor unei colecţii şi adecvarea lor la nevoile utilizatorilor. 

3. Identificarea documentelor pierdute, actualizarea cataloagelor şi a inventarelor. 

4. folosirea instrumentelor (cataloage, bibliografii, repertorii, etc.), în vederea localizării şi a procurării documentelor 

deziderat. 

5. Conservarea sau eliminarea resurselor documentare într-o manieră adecvată, ţinând cont de durata de viaţă a diverselor 

tipuri de documente. 

6. Elaborarea sau recuperarea fişelor de catalog. 

7. Aducerea la zi a colecţiilor virtuale şi a listelor de hyperlink-uri. 


1. Coordonarea unui studiu global privind utilizarea unei colecţii sau a unui fond. 

2. Determinarea criteriilor de prearhivare, stabilirea unui plan de arhivare. 

3. Determinarea criteriilor de eliminare a unei colecţii sau a unui fond. 

4. Armonizarea politicii de dezvoltare a unei colecţii cu alte membre ale unei reţele având ca obiectiv folosirea şi 

conservarea reciprocă. 

5. Conceperea şi administrarea colecţiilor virtuale şi a listelor de hyperlink-uri. 

6. Controlarea calităţii catalogului şi monitorizarea aplicării politicii şi standardelor de catalogare (ISBD, Unimarc), 

elaborarea unui ghid de intrare a informaţiei. 

7. Controlarea calităţii practicilor de conservare. 


1. Definirea unui plan de dezvoltare a colecţiilor şi fondurilor. 

2. Realizarea unor expertize privind autenticitatea sau vechimea unor fonduri bibliografice. 

3. Evaluarea unei politici de selecţie a documentelor. 

4. Definirea metodelor care să conducă la îmbunătăţirea coerenţei unei colecţii şi adaptarea sa la condiţiile de utilizare. 

5. Supervizarea politicii de arhivare, garantând conservarea şi reutilizarea tuturor tipurilor de documente, înţelegându-se 

prin aceasta şi documentele digitale; planificarea transferului de documente şi a instrumentelor care să permită ca 

documentele să fie recitite şi utilizate. 

6. Coordonarea unei politici de catalogare care să garanteze calitatea fişelor bibliografice, implementarea cataloagelor 

partajate şi conversia fişelor, monitorizarea evoluţiei standardelor de catalogare. 

7. Participarea la modificarea standardelor de descriere a documentelor sau controlarea aplicării acestora: Unimarc, 

Z.3950, Dublin Core, ISAD(G), etc. 


M 05 - gestionarea proiectului şi planificarea. 

32

I 09 

Completarea şi dezvoltarea colecţiilor şi a fondurilor 

Definirea şi implementarea unei politici de dezvoltare a fondurilor şi a colecţiilor, selecţionarea 

informaţiei privind resursele pentru achiziţie (documente, produse, prestări de servicii, etc.) şi 

aprovizionarea colecţiilor şi a fondurilor în funcţie de regulile stabilite. 


1. Cumpărarea punctuală de documente sau de mobilă de bibliotecă, după directivele date. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei următorilor termeni: achiziţie, comandă, chitanţă, factură, notă de plată, 

beneficii pentru bibliotecă, furnizor, aprovizionare. 

3. Monitorizarea revistelor primite pe bază de abonament. 


1. Compararea într-o situaţie dată a eficienţei mijloacelor de procurare a documentelor (prin cumpărare pe 

Internet, prin abonament publicat sau digital, împrumut, dare în folosinţă, donaţie, depozit, licenţă de 

folosire, etc.). 

2. Folosirea instrumentelor publicate sau digitale pentru a găsi documentele. 

3. Identificarea furnizorilor sau a posibililor prestatori pentru un anumit produs, documente sau un anumit 

serviciu, compararea tarifelor acestora sau stabilirea unui deviz. 

4. Urmărirea furnizării/prestării de la comandă până la livrare, urmărirea unui furnizor în caz de întârziere, 

controlarea conformităţii documentului sau a mobilei furnizate în raport cu bonul de comandă. 


1. Redactarea unei invitaţii pentru oferte, stabilirea caietelor de sarcini şi a contractelor pentru furnizarea 

echipamentelor sau a prestaţiilor complexe. 

2. Negocierea condiţiilor de cumpărare şi de licenţă, a acordurilor pentru sub-contracte sau de externalizare a 

activităţilor. 

3. Organizarea verificărilor la primirea de servicii. 

4. Implementarea unei politici de schimb de documente cu scopul îmbogăţirii fondurilor cu cele mai mici 

costuri. 


1. Definirea şi aplicarea eficientă a unei politici de achiziţie şi a unei reţele complete de aprovizionare cu 

documente. 

2. Exercitarea drepturilor de preemţiune într-o vânzare publică, revendicarea documentelor sustrase din 

arhivele publice. 

3. Coordonarea diverşilor furnizori sau parteneri, din interiorul sau din exteriorul instituţiei, implicaţi într-un 

proiect mare de achiziţie sau de constituire a informaţiei. 

4. Conceperea şi verificarea procedurilor de control al calităţii la primire pentru produsele sau prestaţiile 

neobişnuite. 

5. Negocierea cesiunii sau a depozitului de fonduri ale arhivelor private. 


M 03 - vânzare şi difuzare 

33

I 10 

Prelucrarea documentelor 

Determinarea şi punerea în aplicare a metodelor, măsurilor şi tehnicilor referitoare la ordonarea, protejarea, 

conservarea, restaurarea şi informarea publicului referitor la suporturi, indiferent de natura lor. 


1. Ordonarea documentelor într-un dispozitiv de stocare : etajere, dosare, repertoare, depozite, magazii, etc. 

2. Selectarea şi clasarea şi documentelor în funcţie de criterii simple (alfabetic, numeric, geografic, 

cronologic). 

3. Verificarea stării de conservare a documentelor şi efectuarea unor mici reparaţii, atunci când este cazul. 

4. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca : suport magnetic, suport optic, microfilm, diapozitiv, 

resursă electronică, magnetoscop, scanner, lipire, ştampilare, registru de inventar, fişier topografic. 

5. Echiparea documentelor şi cutiilor de clasificare : etichete, securitate antifurt, cotă, ştampilare, etc. 


1. Descrierea principalelor constrângeri şi tehnici de protecţie a documentelor curente împotriva deteriorării, 

furtului, cât şi a normelor de conservare. 

2. Determinarea şi punerea în aplicare a prelucrărilor posibile (a lega, transfera, restaura, transcoda, reformata, 

microfilma, informatiza) 

3. Înţelegerea şi controlul coerenţei circuitului, clasificării şi comunicării documentelor către public. 

Cunoaşterea şi verificarea condiţiilor de arhivare şi de stocare. 

4. Includerea în documentele informatizate a diferitelor metadate legate de prelucrarea materială a 

documentului în vederea unei recuperări optimale. 


1. Controlarea accesibilităţii documentelor. 

2. Punerea în aplicare a tehnicilor moderne de prevenire, prezervare şi restaurare. 

3. Întocmirea, punerea în aplicare şi controlul unui program de conservare şi prezervare a suporturilor de 

informare, de transfer de suporturi (pentru operaţii de microfilmare, digitizare, transcodare) 

4. Alegerea unui sistem de ordonare adaptat diferitelor tipuri de suport (manuscrise, imprimate, audio-vizuale, 

electronice, etc.) şi amenajările corespunzătoare. 

5. Conceperea şi evaluarea circuitului documentului, identificarea operaţiilor inutile sau inadecvate. 

6. Supravegherea pentru o bună conservare şi pentru securitatea documentelor preţioase. 


1. Conceperea unei politici de arhivare şi conservare (gestiune, durată şi condiţii de conservare-stocare) 

adaptată exigenţelor legislative şi necesităţilor organizaţiei şi clienţilor săi interni şi externi. 

2. Conceperea şi punerea în aplicare a unor sisteme de conservare, prezervare şi comunicare a documentelor 

către public. 

3. Elaborarea unui plan de urgenţă pentru a face faţă unei situaţii de catastrofă. 

4. Evaluarea şi punerea în practică a sistemelor garantând perenitatea conservării documentelor electronice 

paralel cu evoluţia formatelor. 

5. Promovarea unor politici de adoptare a diferitelor norme de metadate în vederea recuperării informaţiei. 


C 01 - Comunicare orală 

C 02 - Comunicare scrisă 

C 03 - Comunicare audio-vizuală 

C 04 - Comunicare prin calculator 

34

I 11 

Organizarea locului de muncă şi a echipamentului 

Organizarea fizică a spaţiului de lucru şi a locurilor de conservare a documentelor ; amenajarea spaţiilor de 

consultaţie în aşa fel încât să permită primirea publicului de orice categorie socială şi să ofere ansamblul de 

servicii dorite. 


1. Întocmirea unui plan pentru un local, cu amplasarea diferitelor spaţii şi a mobilierului. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei unor termeni ca: suprafaţa totală, spaţii libere, spaţiu public, depozit, 

densitatea dulapurilor, securitate, legătură internă, arie de circulaţie, accesibilitate, higrometrie, climatizare, 

izolare acustică, ergonomie, etc. 

3. Realizarea şi instalarea unui sistem de semnalizare. 


1. Alegerea unui principiu de ordonare pentru un fond omogen şi limitat de volume, şi pentru instrumentele de 

documentare corespunzătoare (fişiere, dosare). 

2. Aranjarea mobilierului existent pentru a facilita condiţiile de lucru sau de primire a utilizatorilor. 

3. Supravegherea dispunerii posturilor de lucru informatizate în acces liber. 


1. Amenajarea spaţiului unui serviciu de arhivă, al unei biblioteci, al unui centru de documentare, al unei 

mediateci, al unui stand de expoziţie sau al unui spaţiu de auto-documentare. 

2. Determinarea şi realizarea sistemului de semnalizare, a divizionarelor, a planurilor care facilitează accesul 

către diferiţi poli de informaţie. 

3. Selecţionarea echipamentelor de lectură şi de protecţie a documentelor manuscrise, imprimate, digitale, 

audio-vizuale, etc. 

4. Pregătirea unei mutări. 

5. Luarea în calcul a constrângerilor ergonomice în amenajarea posturilor de lucru ale gestionarului precum şi 

ale utilizatorului unui sistem documentar. 

6. Alegerea şi instalarea unui portal de securitate. 


1. Realizarea unui proiect de înfiinţare a unui centru de documentare, a unei arhive sau a unei biblioteci, de 

către profesionişti din domeniul amenajării : ergonom, arhitect, acustician, etc. 

2. Conceperea amenajării spaţiului unei mari structuri de documentare sau informare: bănci de date, spaţii de 

lectură, spaţii de auto-documentare, etc. 

3. Luarea de decizii în vedere localizării şi amenajării posturilor de lucru pentru personal. 


M 02 – Marketing 

M 05 – Planificarea şi gestionarea proiectului 

M 06 – Diagnostic şi evaluare 

35

I 12 

Crearea de produse şi servicii 

A face disponibile şi exploatabile resursele (documente şi colecţii de documente, informaţii, cunoştinţe) prin 

intermediul procurării de produse şi/sau servicii documentare, şi asigurarea conservării acestora. 


1. Punerea în formă şi transmiterea în mod corect a unei informaţii simple. 

2. Cunoaşterea utilizărilor posibile de fonduri, produse şi servicii disponibile în organizaţie/ instituţie. 

3. Selectarea unor cereri de împrumut între biblioteci şi continuarea lor. 

4. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor precum : produs, serviciu, prestaţie, temă, rezumat, notă de 

sinteză, prestaţie cu valoare adăugată, OPAC, panoramă de presă, bibliografie, comunicare ştiinţifică, 

suport audio-vizual. 


1. Orientarea utilizatorului către produsul sau serviciul cel mai adecvat cerinţelor şi practicilor sale, şi a 

ajutarea acestuia pentru a obţine ceea ce doreşte în forma optimă. 

2. Actualizarea unui produs (dosar, rubrici al unui portal documentar, revistă de sumare, etc.) conform 

procedurilor definite şi criteriilor explicite. 

3. Asigurarea difuzării informaţiei în conformitate cu profilurile de interes. 

4. Organizarea rezultatelor unei căutări în bănci de date. 


1. Definirea organizării interne şi prezentarea unui produs-tip de informare (dosar tematic, rezultatul 

căutărilor, FAQ, revistă de presă electronică, ghid de situri, web, etc.) adaptat practicilor utilizatorilor. 

2. Determinarea arhitecturii unui portal de informaţie, articulat în jurul produselor (dosar, revistă de sumare, 

etc.) sau servicii (actualităţi, comandă de documente, abonament pe profil, etc.) 

3. Definirea sau readaptarea profilurilor de interes. 


1. Elaborarea şi evoluţia unei politici de servicii şi de produse (catalog, inventar de arhivă, portal, sistem de 

supraveghere, etc.) adaptată utilizatorilor, practicilor, naturii documentelor şi constrângerilor de mediu, 

rămânând totuşi în coerenţă cu sistemele de informare existente. 

2. Colaborarea cu alte organisme, interne şi externe instituţii, în cadrul unei strategii globale de acces şi/sau de 

difuzare a informaţiei. 


T 03 - Publicare şi editare 

C 01 - Comunicare orală 

C 02 - Comunicare scrisă 

C 03 - Comunicare audio-vizuală 

C 04 - Comunicare prin calculator 

T 04 - Tehnologii ale Internetului 

M 02 - Marketing 

36

GRUP T – TEHNOLOGII 

T 01 

Crearea pe calculator a unor programe de informare documentară 

Conceperea, specificarea şi administrarea unui sistem de informare documentară ; definirea interfeţei 

adecvată utilizatorilor. 


1. Utilizarea diferitelor funcţii curente (achiziţie, gestiune, căutare, tipărire, difuzare şi export) ale unui sistem 

de informare standard recunoscut: un sistem de gestiune electronică a documentelor (SGED), un sistem de 

căutare a informaţiei, un sistem informatizat de gestiune de bibliotecă (SIGB), de gestiune a conţinutului, de 

gestiune a cunoştinţelor. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor precum : GEIDE, SIGB, portal, funcţionalităţi, modul, etc. 


1. Caracterizarea funcţionalităţilor diferitelor module ale unui sistem de informare. 

2. Efectuarea de teste pentru diferite module ce provin de la unul sau mai multe dintre aceste sisteme de 

informare. 

3. Utilizarea, pentru intrarea datelor într-un sistem de informare complex, a particularităţilor şi condiţiilor de 

utilizare ale sistemului. 

4. Utilizarea unui sistem de informare şi de protejare a informaţiei. 


1. Integrarea funcţionalităţilor unui sistem de informare într-un proces de lucru, planificarea şi punerea în 

valoare a noului proces. 

2. Configurarea în detaliu a unui sistem de informare complex (de exemplu procesele de lucru într-un sistem 

de gestiune al clienţilor, împrumutul într-un sistem de gestiune al bibliotecilor). 

3. Continuarea proceselor de lucru existente în cadrul unui sistem de informare, pentru a obţine o funcţionare 

mai eficientă şi proceduri mai eficiente. 

4. Definirea funcţionalităţilor necesare unui nou sistem de informare şi evaluarea efectelor sale pe piaţă. 


1. Combinarea diferitelor sisteme de informare într-o concepţie şi o viziune globală, evaluarea posibilităţilor 

tehnice de realizare a unui astfel de proiect. 

2. Planificarea şi realizarea desfăşurării unui sistem de informare complex. 

3. Planificarea şi controlul transferului unui sistem de informare către un altul prin exploatarea instrumentelor 

de informată necesare. 

4. Punerea la punct şi utilizarea unei metode de evaluare (de exemplu metodele de autobilanţ (benchmarking)) 

şi de testare ale sistemelor de informare complexe. 

5. Conceperea şi realizarea dezvoltării unui sistem complex de informare digitalizat. 

37

T 02 

Dezvoltarea pe calculator a aplicaţiilor 

Dezvoltarea, realizarea şi păstrarea sistemelor de informare documentară prin exploatarea metodelor de 

programare şi adaptare 


1. Utilizarea unui script sau lansarea şi controlul unei macro-comenzi programată pentru o aplicaţie. 

2. Exploatarea unui gestionar de fişiere în vederea elaborării unei aplicaţii documentare simple. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor precum : parametraj, dezvoltare, script, macro-comandă, 

rubrică, valoare, dicţionar de date, interfaţă, index, formular, stare (stadiu), etc. 


1. Instalarea, configurarea şi utilizarea soft-urilor generale sau specializate. 

2. Utilizarea limbajelor de scripte sau macro-limbaje pentru a realiza, a extinde sau a optimiza aplicaţiile. 

3. Utilizarea limbajelor provenite de la sistemele de gestiune ale bazelor de date (SGBD) precum SQL, etc. 


1. Cunoaşterea în detaliu a limbajelor de descriere ale documentelor (de exemplu: SGML, HTMLK, XML, 

Javascript, ASP, PHP, etc.) 

2. Specificarea şi alegerea unui limbaj de programare sau unui mediu de dezvoltare adaptat. 

3. Utilizarea unei interfeţe de programare pentru a completa dezvoltarea unui sistem de informare complex. 

4. Utilizarea normelor sistemelor alocate (de exemplu Corba). 


1. Utilizarea paradigmelor de concepţie ale sistemului de informare, şi metodelor de analiză şi adaptare 

(Jackson, SA, OTM, OOA, ERM, etc.). 

2. Familiarizarea cu tipurile curente de limbaje de programare (orientată către obiect, structurată, tehnologia 

componentelor) cu limbajele corespunzătoare (precum Java sau C++) sau cu setul de instrumente ori cu 

mediile de dezvoltare (de exemplu Rational Rose). 

3. Conducerea proiectelor complexe de dezvoltare a softului, îmbinând diferite sarcini, componente, legături, 

şi asigurând managementul de proiect al softului. 

4. Utilizarea sistemelor de gestiune ale bazelor de date (SGBD) precum Oracol, Informix, SQL-Server, etc. 

5. Conectarea/asocierea SGBD la aplicaţii, şi exploatarea limbajelor corespunzătoare (de exemplu SQL, 

ODBC, etc.) 

38

T 03 

Publicare şi editare 

Punerea la dispoziţia publicului a informaţiei stabilite în forma dorită intenţiei acestuia, producând sau 

reproducând documente pe orice fel de suport, utilizând cât mai bine noile instrumente şi metode disponibile prin 

intermediul tehnologiilor de informare şi comunicare. 


1. Punerea în pagină a unui document, respectând normele de specialitate. 

2. Utilizarea unui balizaj-tip prestabilit. 

3. Actualizarea de informaţii simple pe un site web. 

4. Integrarea textului şi ilustraţiei, de exemplu într-un dosar sau o pagină web. 

5. Supravegherea funcţionării unui copiator şi a unei imprimante, cunoaşterea costului unui xerox şi unei 

imprimări, a schimba consumabilele. 

6. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor precum : editare, manuscris, corectare, balizaj, bun de tipar, BAT, 

HTML, XML, SGML, foaie de stil, home page, foaie de primire, flaşaj, fasonare, broşaj, tiraj, master, DTD, 

facsimil, reprografie, pdf, etc. 


1. Redactarea paginilor simple de informare şi punerea lor pe web sau CD-ROM. 

2. Crearea sau modificarea unui exemplu sau unui model pentru o prezentare. 

3. Respectarea regulilor de punere în pagină, a menţiunilor obligatorii, a drepturilor specifice pentru publicare şi 

editare; Crearea unei foi de stil. 

4. Dezvoltarea structurii şi legăturilor unei mici prezentări pe web sau pe un CD-ROM. 

5. Recuperarea datelor de sursă diversificate, inserarea lor într-un document conform regulilor stabilite, şi 

verificarea rezultatului obţinut. 


1. Dezvoltarea paginilor de informare care să fie uşor de găsit şi de înţeles şi care corespund standardelor de scriere 

pentru web, CD-rom, o carte, etc. 

2. Conceperea şi punerea la punct a unui document până la realizarea finală : balizaj, alegere de caractere, formate 

(HTML, GIF, PDF, etc.) controlul conformităţii unui DTD. 

3. Elaborarea caietului de sarcini pentru macheta unei publicaţii tipărite (lucrare, revistă, plachetă, catalog, etc.) sau 

electronice (CD-rom, pagină web, etc.). 

4. Utilizarea standardelor şi tehnologiilor Internet-ului pentru a dezvolta o pagină web (ex. metadate, cloacking) 

5. Utilizarea tehnologiilor de prezentare mai avansate pentru a ameliora o prezentare pe web şi a o face mai 

dinamică (Flash, PHP, etc.). 

6. Reunirea elementelor necesare stabilirii unui deviz de către un furnizor : tipograf, serviciu de reprografie, etc. 


1. Definirea unei strategii editoriale în funcţie de cerinţele pieţii, concurenţă şi priorităţile serviciului şi/sau ale 

instituţiei. 

2. Propunerea unei soluţii tehnice cu cel mai bun raport calitate/cost, pentru editarea şi reeditarea producţiilor 

multimedia şi/sau multi-suporturi. 

3. Propunerea şi punerea în aplicare a soluţiilor adaptate situaţiilor editoriale complexe prin originea disparată a 

documentelor şi multiplicitatea surselor. 

4. Planificarea realizării şi asigurarea dezvoltării unui site Internet sau Intranet, referitor la aspectele conţinute şi la 

structuri. 

39

T 04 

Tehnologii ale Internetului 

Utilizarea serviciilor Internet şi a tehnologiilor sale de bază pentru a avea acces la sursele de informare ori 

pentru a organiza informaţii. 


1. Utilizarea de navigatori web cunoscuţi, soft-urile de mesagerie şi alte instrumente care servesc pentru 

serviciile Internet (de exemplu FTP, Telnet, noutăţi, chat, ICQ, etc.). 

2. Utilizarea tuturor funcţionalităţilor serviciilor Internet, precum motoare de căutare, anuare, agenţi. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor : HTML, Internet, navigator, serviciu web, agent, etc. 


1. Caracterizarea diferitelor funcţii ale navigatorilor web. 

2. Testarea noilor funcţionalităţi ale serviciilor Internet conform unui protocol stabilit dinainte. 

3. Utilizarea diferitelor servicii cu valoare adăugată, de exemplu chat, liste de discuţii, ICQ. 


1. Cunoaşterea bazelor (de exemplu protocoale sau formate) tehnologiei Internet (de exemplu TCP/IP, RFC) şi 

a principalelor servicii via Internet (de exemplu : WWW, poştă electronică, FTP, Telnet). 

2. Instalarea şi configurarea instrumentelor de Internet la un post de lucru individual. 

3. Utilizarea şi cunoaşterea soft-urilor complementare pentru a converti, compresa şi analiza accesibilitatea cu 

ajutorul instrumentelor statistice. 


1. Montarea şi administrarea unui server pentru diverse servicii Internet (de exemplu : WWW, FTP). 

2. Utilizarea XML, XSLT, serviciile web, RDF, etc., într-un proiect. 

3. Conectarea la Internet a sistemelor titulare şi a bazelor de date. 

4. Utilizarea instrumentelor de programare specifice Internetului (de exemplu : CGI, Java, Javascript, ASP, 

etc.). 

5. Dezvoltarea şi instalarea unui Intranet. 

40

T 05 

Tehnologii pentru informare şi comunicare 

Utilizarea şi punerea în aplicare a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de informatică (materiale sau softuri) 

pentru implementarea, dezvoltarea şi exploatarea sistemelor de informare şi de comunicare. 


1. Utilizarea unui material de informatică sau a unui soft aplicativ. 

2. Conectarea la un serviciu profesional. 

3. Utilizarea principalelor funcţii ale unui sistem de exploatare. 

4. Înţelegerea şi cunoaşterea unor termeni ca : înregistrarea datelor, octet, client, server, sistem de exploatare, fişier, hard 

disc, monitor, formatare, digitizare, CD-ROM, ISDN, DSL, informatizare, virus. 


1. Familiarizarea cu structurile şi funcţionalităţile sistemelor de informare curente. 

2. Stabilirea de diagnostice, diferenţierea naturii unei defecţiuni materiale sau a diferitelor mesaje eronate 

emise de sistem. 

3. Specificarea caracteristicilor de bază ale materialelor sau soft-urilor de informatică dorite prin respectarea 

normelor întreprinderii şi a contextului aplicativ. 

4. Instalarea unei staţii de lucru sau unui post informatic, unui sistem de exploatare sau unei aplicaţii de 

birotică curentă la un post autonom. 

5. Diferenţierea şi utilizarea în mod profesional a soft-urilor specializate de gestiune, cercetare documentară, 

conversie sau de comprimare a fişierelor. 

6. Elaborarea formularelor simple de înregistrare. 

7. Fixarea parametrilor şi utilizarea unui soft de comunicare şi de transfer al datelor. 

8. Gestionarea anuarului electronic provenit de la o mesagerie de întreprindere. 


1. Instalarea şi menţinerea aplicaţiilor informatice, sau supravegherea unui parc informatic alcătuit din 

echipamente diferite. 

2. Controlarea unui grup de maşini compatibile aflate sub răspunderea administratorului. 

3. Dezvoltarea aplicaţiilor documentare informatizate, indiferent de sursele media, în acord cu schema 

directoare a întreprinderii. 

4. Familiarizarea cu măsurile de securitate a datelor, în deosebi procedurile de criptografiere, stingătoarele de 

incendiu, soft-urile de identificare a viruşilor, sistemele de filtrare. 

5. Instalarea şi menţinerea unei reţele ; modificarea, atât pe plan fizic cât şi logic. 


1. Elaborarea unei scheme directoare de informatică şi realizarea acesteia. 

2. Întocmirea caietului de sarcini funcţional şi a specificaţiilor pentru un sistem de informare sau de 

documentare, realizarea selecţiei unui sistem şi stabilirea acestuia. 

3. Utilizarea diferitelor sisteme de exploatare, precum Windows NT, Unix, etc., acordând atenţie avantajelor şi 

inconvenientelor acestora în vederea respectării mediului sistemului de informare. 

4. Optimizarea resurselor împărţite conform necesităţilor şi constrângerilor sistemului. 

41

GRUP C - COMUNICARE 

C 01 

Comunicare orală 

Modalitatea de a se exprima şi a se face înţeles prin mijloace şi instrumente orale în diferite medii 

profesionale 


1. Exprimarea în legătură cu o problemă profesională cu un vocabular simplu, inteligibil şi de către neprofesionişti. 

2. Păstrarea controlului unui schimb oral cu câţiva interlocutori. 

3. Întâmpinarea şi crearea unei stări de confort vizitatorilor sau participanţilor la o reuniune. 


1. Elaborarea unui proces verbal al unei reuniuni. 

2. Ascultarea, reformularea, explicarea, orientarea sau consilierea unui coleg într-un context profesional dat. 

3. Acordarea de sprijin unui interlocutor pentru a reformula o întrebare sau o cerere documentară, purtând un 

dialog cu acesta. 

4. Animarea unei reuniuni de informare, care conţine câteva mesaje simple în faţa unui auditor restrâns sau 

familiare. 


1. Întocmirea unei expuneri orale de cel puţin o jumătate de oră, utilizând şi suporturi vizuale. 

2. Conducerea unui interviu pe cale indirectă sau semi-directă. 

3. Explicarea orală a desfăşurării unei proceduri, sau a etapelor unui proces. 

4. Organizarea şi animarea unei mese rotunde de prezentare. 


1. Animarea unei mese rotunde, susţinerea în public a unei dezbateri profesionale incitante. 

2. Structurarea unui discurs improvizat. 

3. Efectuarea pe loc a unei sinteze verbale de fapte şi idei de natură diferită şi complexă. 

4. Alegerea şi modificarea modului de exprimare orală în funcţie de obiective şi împrejurări. 

5. Prezentarea sa într-un interviu pentru mass-media. 

42

C 02 

Comunicare scrisă 

Exprimarea şi felul de a se face înţeles prin mijloace scrise în cadrul diferitelor medii profesionale ; citirea şi 

înţelegerea unui text. 


1. Înţelegerea şi executarea unui ordin scris. 

2. Completarea şi explicarea unui formular. 

3. Scrierea corectă (ortografică şi gramaticală) a unui mesaj simplu primit de la un vizitator sau după un apel 

telefonic. 

4. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca : notă, scrisoare, raport, recenzie, corespondenţă, text, 

proces-verbal, raport, minută, mesaj electronic, etc. 


1. Înţelegerea corectă a unui mod de utilizare, a unei specificaţii tehnice, a unei note administrative, a unui 

chestionar. 

2. Redactarea unei corespondenţe curente, a raportului unei reuniuni fără mare complexitate. 

3. Corectarea într-un document a greşelilor de ortografie sau a termenilor improprii. 

4. Aplicarea normelor de prezentare ale elementelor care însoţesc documentul (foaia de titlu, rezumat, 

bibliografie, etc.). 


1. Extragerea rapidă a argumentelor dintr-un text citit. 

2. Redactarea unui text informativ, unui rezumat, unei sinteze. 

3. Redarea conţinutului unei discuţii ştiinţifice, tehnice sau administrative sub forma unui proces-verbal. 

4. Verificarea sau rescrierea (alegerea termenilor, sintaxă, stil) unui text scris de alţii. Găsirea de titluri şi de 

subtitluri adecvate. 


1. Compunerea şi redactarea unui document original prezentând şi dezvoltând idei, argumente, concluzii. 

2. Adaptarea unui stil redacţional la un public definit. 

3. Conceperea şi redactarea unor documente : prezentarea instituţiei, lansarea unei acţiuni, etc. 

4. Redactarea oricărei corespondenţe ce presupune înţelegerea, interpretarea şi sinteza textelor, datelor, 

evenimentelor complexe sau disparate. 

43

C 03 

Comunicare audio-vizuală 

Exprimarea şi modul de a se face înţeles prin mijloace şi instrumente care pun în aplicare imaginea şi 

sunetul. 


1. Distingerea diferitelor suporturi audio-vizuale. 

2. Identificarea grupurilor de imagini fixe şi animate. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca : imagine, icoană, schemă, grafic, scară, diapozitiv, 

diaporamă, fotografie, semiologie, grafică, peliculă, videogramă, ecran, producerea artificială a zgomotelor, 

cameră video, video-proiector, bandă-sunet, producerea de efecte sonore, montaj, etc. 


1. Reprezentarea unor informaţii simple sub forma unui tabel, scheme, desen grafic, etc. 

2. Descrierea unui conţinut informativ referitor la o serie de imagini. 

3. Transferarea unei informaţii dintr-o formă grafică într-alta. 

4. Crearea unei imagini, unei scheme, unui grafic, etc. sau alegerea unei imagini dintr-o colecţie de imagini în 

funcţie de mesajul pe care dorim să-l transmitem. 

5. Efectuarea de filmări şi realizarea unui montaj audio-vizual simplu cu ocazia unui eveniment intern sau 

extern. 


1. Reprezentarea de informaţii cu privire la un subiect complex sub formă de schemă, tabel, desen, etc. 

2. Restituirea conţinutului de informaţii al unui subiect sub forma unui document audio-vizual (desene, 

grafice, fotografii, tabele, etc.). 

3. Evaluarea calităţii unui document audio-vizual pe plan informativ, tehnic şi estetic. 

4. Conceperea derulării etapelor unei realizări audio-vizuale, în legătură cu profesioniştii din sector. 


1. Conceperea unui sistem de reprezentare audio-vizuală în cadrul unui plan de comunicare. 

2. Redefinirea acestui sistem în versiuni şi suporturi diferite în funcţie de publicul diferit din punct de vedere 

cultural. 

44

C 04 

Comunicare prin calculator 

Exprimarea şi modul de a se face înţeles în diferite medii profesionale, datorită instrumentelor de birotică : 

gestionarea dosarelor şi a documentelor, prelucrarea textelor, grafice şi calcule, bază de date, desen şi 

prezentare, corespondenţă electronică. 


1. Utilizarea funcţiilor curente ale unui sistem de exploatare pentru a lansa un program, a salva un fişier, a 

căuta un fişier, a gestiona fişiere în dosare, a reorganiza repertorii, a verifica atributele unui dosar sau fişier 

(dimensiune, dată, antetul de corespondenţă, etc.), a obţine o vedere generală înainte de imprimare, etc. 

2. Crearea unui document simplu cu o aplicaţie de birotică (scrisoare, raport, tabel, prezentare grafică, etc.). 

3. Recunoaşterea tipurilor de fişiere cele mai des utilizate. 

4. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor precum : sistem de exploatare, program, parametru, 

proprietate, arborescenţă, repertoriu şi dosar, document şi fişier, adresă, fereastră, memoriu, etichetă, model. 


1. Utilizarea formulelor de calcul simplu într-o foaie de calcul. 

2. Personalizarea unei aplicaţii. 

3. Punerea în formă a unui document pentru ca acesta să poată fi publicat (antet, jos de pagină, margine, 

orientare, sumar, stiluri, etc.). 

4. Punerea în aplicare a funcţiilor de filtraj automatic pentru corespondenţele din dosare. 

5. Inserarea unui obiect într-un document (tabel, imaginea unei biblioteci, alt fişier). 

6. Executarea la nivel macro sau scriptic programat înainte. 

7. Controlarea stării de funcţionare a maşinii şi utilizarea instrumentelor adaptate (antivirus, compresor, 

instrument pentru defragmentare, etc.). 


1. Utilizarea funcţiilor de calcul avansate ale unui grafic, alegerea şi producerea graficului cel mai adaptat 

calculelor realizate pentru a transmite o informaţie (camembert, histogramă, curbă, etc.). 

2. Definirea câmpurilor fiecărui tabel SGBD şi listele de alegere. 

3. Importarea şi exportarea datelor unei aplicaţii de gestiune, unui carnet de adrese, etc. 

4. Utilizarea funcţiilor de adnotare sau de comentarii într-un document, de urmărire a modificărilor. 

5. Crearea unei diaporame de prezentare. 

6. Asigurarea punerii dosarelor împărţite sau unei imprimante în reţea. 


1. Conceperea modelelor şi stilurilor de documente, cererilor automate sau ale difuzărilor (liste sau tabele). 

2. Împărţirea unui dosar sau unei imprimante în reţea. 

3. Conceperea la nivel macro sau scriptic ce permite automatizarea producţiei parţiale de documente 

(elemente de pe prima pagină dintr-un raport, calcul pe mai multe tabele, etc.). 

45

C 05 

Folosirea unei limbi străine 

A înţelege şi a utiliza o limbă străină, atât în viaţa cotidiană, cât şi în activităţile profesionale. 


1. Înţelegerea esenţialului dintr-un document nespecializat, precum un articol de ziar. 

2. Stabilirea unui contact sumar cu un interlocutor prin utilizarea câtorva fraze simple. 


1. Înţelegerea şi exprimarea în mod inteligibil în diverse situaţii din viaţa cotidiană şi cea profesională. 

2. Structurarea şi redactarea câtorva fraze fără dificultăţi de sintaxă. 

3. Rezumarea unui document profesional simplu, citit sau auzit. 

4. Înţelegerea fără greşeală a consemnelor unui program de informatică sau a unui instrument de căutare pe 

web. 


1. Participarea în mod activ la discuţii profesionale curente, argumentarea unei decizii, justificarea unui 

regulament, explicarea unei proceduri. 

2. Participarea la o reuniune de lucru sau la un seminar în limba cerută. 

3. Întocmirea într-o sintaxă corectă a unei corespondenţe de ordin general sau profesional. 

4. Corectarea unui manuscris sau a unei lucrări în limba cerută. 

5. Redactarea unui raport de reuniune. 


1. Redactarea unui articol, unui raport, unei sinteze sau susţinerea unei conferinţe în această limbă. 

2. Traducerea unui document profesional complex. 

3. Înlocuirea intempestivă a unui interpret de reuniune (traducerea simultană). 

4. Negocierea unei convenţii sau unui contract cu interlocutori străini. 

46

C 06 

Comunicare interpersonală 

A face mai uşoare şi mai eficiente relaţiile cu indivizi şi grupuri în toate situaţiile de schimb de informaţii sau 

de negociere 


1. Recunoaşterea poziţiei pe care o ocupăm faţă de interlocutori şi adoptarea tonului corespunzător. 

2. Verificarea şi confirmarea bunei receptări ale unui mesaj. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei unor termeni ca : discuţie, conflict, confruntare, consens, negociere, 

argumentare, dovadă, concesie, încredere, putere de ascultare, convingere, influenţă, manipulare, etc. 


1. Analizarea comportamentelor participanţilor la o activitate colectivă, a intereselor şi a motivaţiilor acestora. 

2. Adaptarea, în cadrul raporturilor cu partenerii, a unei atitudini şi a unei conduite pentru a atinge rezultatul 

dorit . 

3. Înţelegerea şi luarea în consideraţie a unui mediu cultural diferit de al său. 

4. Finalizarea unei negocieri astfel încât nici una din cele două părţi să nu se simtă lezată. 

5. Transmiterea unei informaţii, asigurarea că aceasta a fost primită şi înţeleasă. 


1. Alegerea argumentelor şi modurilor de reprezentare, permiţând, în cadrul unei negocieri, să răspundă la 

obiecţii. 

2. Conducerea unei negocieri, de la pregătire până la realizarea ei, punând în aplicare strategiile adecvate. 

3. Adaptarea la auditoriu a limbajului, a metodelor şi procedeelor pedagogice utilizate. 

4. Animarea unei reuniuni sau unei discuţii electronice de grup. 

5. Identificarea şi gestionarea confruntărilor provocate de puncte de vedere diferite în cadrul unei activităţi 

colective. 


1. Conducerea unei negocieri care reuneşte actori multiplii faţă de interese contradictorii, ţinând cont de 

interesele strategice ale instituţiei. 

2. Anticiparea şi gestionarea situaţiilor de criză. 

47

C 07 

Comunicare la nivel instituţional 

Conceperea şi realizarea de operaţii la nivelul comunicării în vederea poziţionării şi promovării activităţilor 

sale în interiorul şi exteriorul întreprinderii. 


1. Identificarea produselor de informare din serviciul său. 

2. Pregătirea, instalarea şi utilizarea instrumentelor de difuzare de imagini : folii transparente, diaporamă, 

retroproiector, magnetoscop, video-proiector, stand, etc. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiilor unor termeni ca : multimedia, Intranet, revistă de presă, drept de 

copiere, plachetă, document grafic, publicitate, slogan. 


1. Personalizarea pe lângă utilizatori a produselor de informare din serviciul său : de exemplu, gestionarea 

unui fişier de difuzare nominativă dintr-o revistă de presă. 

2. Punerea pe Intranet a informaţiilor. 

3. Adiţionarea şi pregătirea elementelor unui dosar de prezentare şi ale unei liste de destinatari. 

4. Întocmirea inventarului şi alegerea mijloacelor tehnice cerute pentru o manifestare culturală sau un stand de 

expoziţie. 


1. Scoaterea în evidenţă a unor noi necesităţi şi redactarea propunerilor corespunzătoare. 

2. Negocierea şi punerea în aplicare a mijloacelor necesare fie cu ajutorul serviciului de comunicare, fie cu 

ajutorul unei agenţii de comunicare. 

3. Realizarea de documente (orice fel de suporturi) pentru a promova activităţile sale. 


1. Conceperea, în armonie cu strategia de comunicare din instituţia sa, a politicii de comunicare referitoare la 

activităţile sale; obiective, poziţionare, buget, mesaj, etc. 

2. Asigurarea urmăririi unei politici de comunicare. 

3. Stabilirea instrumentelor de evaluare şi dezvoltare a politicii de comunicare. 

4. Conceperea şi dezvoltarea unei politici culturale şi educative prin acţiuni îndreptate către utilizatori, în 

interior şi în afara instituţiei. 

48

GRUP M - MANAGEMENT 

M 01 

Managementul global al informaţiei 

Definirea şi înţelegerea unei politici de gestiune a informaţiei în interiorul unei instituţii; participarea la 

punerea sa în aplicare printr-o organizare adaptată, coordonată şi eficientă a activităţilor şi dispozitivelor. 


1. Identificarea diferitelor componente ale unui dispozitiv de gestiune a informaţiei, componente umane, 

tehnice, financiare, juridice. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca : mediere documentară, gestiune a informaţiei, records 

management, knowledge management, inteligenţă economică, gestiune de cunoştinţe, reţea documentară, 

ciclul de viaţă al documentelor, circulaţia informaţiei, securitatea informaţiei, confidenţialitate, cultura 

informaţiei, etc. 


1. Identificarea inter-relaţiilor sistemului de informaţii cu mediul său intern şi extern faţă de instituţie. 

2. Identificarea formei de organizare şi proiectul global al unui organism şi consecinţele sale în termeni de 

gestiune a informaţiei. 

3. Identificarea şi înţelegerea finalităţilor informaţiei pentru instituţie şi mizele sale pentru părţile interesate. 

4. Identificarea fluxului de informaţie extern/intern, intern/extern, intern/intern. 

5. Aplicarea regulilor relative la securitatea informaţiei : confidenţialitate, salvarea datelor, protecţie împotriva 

intruşilor şi viruşilor, controlul accesului, etc. 


1. Organizarea unei reţele de unităţi documentare sau de dispozitive de gestiune în interiorul unei 

întreprinderi, unei branşe profesionale sau a unui teritoriu, de exemplu creând o reţea de supraveghere. 

2. Punerea în aplicare a normelor naţionale referitoare la managementul informaţiei : de exemplu, norme de 

records management, metadate, etc. 

3. Definirea rolurilor şi responsabilităţilor gestionarilor informaţiei în funcţie de obiectivele instituţiei. 

4. Asigurarea bunei funcţionări a mecanismelor, asigurând totodată protecţia informaţiei împotriva accesului, 

utilizării şi distrugerii neautorizate. 

5. Detectarea defecţiunilor care deranjează bunul mers al sistemului de informaţie. 

6. Luarea de măsuri care garantează continuitatea operaţională a dispozitivului de informaţie. 


1. Participarea la a face informaţia recunoscută ca pe un activ strategic la nivelul instituţiei. 

2. Conceperea şi propunerea unui sistem global integrat de management al informaţiei în cadrul unei instituţii. 

3. Evoluţia modurilor de direcţionare şi organizare într-un sens care favorizează parteneriatul, interactivitatea, 

flexibilitatea unui sistem de informaţii. 

4. Supervizarea şi controlul aplicării sistemelor, permiţând identificarea, măsurarea şi supravegherea riscurilor 

asociate gestiunii de informaţie : inundaţie, piratare, furt, etc. 

5. Anticiparea soluţiilor de reluare a activităţii în caz de incident major. 

6. Elaborarea ghidurilor metodologice de management global al informaţiei sau influenţa asupra conţinutului 

ghidurilor şi normelor existente. 

49

M 02 

Marketing 

Analizarea şi plasarea poziţiei activităţii de informare din instituţie în mediul strategic şi concurenţial; a fi în 

serviciul acestei strategii punând la punct instrumentele corespunzătoare. 


1. Distingerea diferitelor produse şi servicii de informare din instituţie şi a diferitelor categorii de destinatari. 

2. Culegerea de date obiective despre utilizatori şi clienţi : înscriere, frecventare, cereri verbale, consultaţie, 

împrumuturi, etc. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca : piaţă, cotă parte, utilizator, anchetă, obiectiv, client, 

strategie, plan marketing, concurent, marketing direct, mass-media, media externe, reţea de distribuţie, 

mailing, forum, salon, etc. 


1. Situarea concurenţei directe sau indirecte (flux de informaţii concurente). 

2. Utilizarea metodelor de anchetă stabilite dinainte, analizarea datelor culese şi publicarea reprezentărilor 

grafice. 

3. Identificarea şi gruparea informaţiilor necesare şi pertinente pentru studiul de piaţă al unui produs sau al 

unui serviciu. 

4. Exploatarea informaţiilor culese. 


1. Realizarea unei analize (cantitativă sau calitativă) a nevoilor utilizatorilor şi a pieţei. 

2. Conceperea anchetei în perspectiva strategică de propuneri de soluţii. 

3. La finalizarea unei anchete, formularea de recomandări şi alegeri posibile. 


1. Definirea unei strategii de marketing global şi elaborarea unei «strategii de produse», pornind de la 

identificarea unui public ţintă şi de la analiza concurenţei. 

2. Definirea realizării unui proiect (logistică, cost pentru dezvoltare şi comercializare, rezultate aşteptate, 

calendar, echipă, etc.). 

3. Elaborarea unui tabel de bord marketing care să permită urmărirea realizării obiectivelor. 

4. Integrarea rezultatului studiilor de satisfacere în strategia de marketing, menţinând interacţiunea cu clienţii 

săi şi cu utilizatorii. 

5. Supravegherea inovaţiilor pentru a anticipa evoluţiile întreprinderii sale. 

50

M 03 

Vânzare şi difuzare 

Dezvoltarea serviciului pe lângă client şi utilizator, menţinând o interacţiune permanentă; stabilirea şi 

aplicarea metodelor adecvate pentru a răspunde obligaţiilor client-furnizor şi verificarea eficacităţii acestora. 


1. Efectuarea unei vânzări sau a unei difuzări de produse ori servicii de informare standardizate. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor precum : client, vânzare, contract, tarif, deviz, factură, 

obiectiv comercial, activităţi înainte şi după vânzare, corespondenţă, forţă de vânzare, publicitate, 

distribuţie. 


1. Realizarea dialogului cu un partener comercial, client sau furnizor. 

2. Reperarea unei persoane sau unei firme, informarea acesteia asupra unui produs sau asupra unui serviciu 

(preţ, condiţii de actualizare, ofertă simplificată, etc.) şi înştiinţarea permanentă asupra evoluţiei lui. 

3. Pregătirea şi realizarea unei corespondenţe, efectuarea unei relansări. 

4. Înregistrarea, înţelegerea, prelucrarea unei reclamaţii, şi transferul acesteia dacă acest lucru este necesar la 

momentul oportun. 


1. Organizarea unui plan de prospectare a clienţilor, şi redactarea argumentelor tehnice şi economice 

corespunzătoare obiectivelor reţinute ; stabilirea bugetului acestui plan. 

2. Analizarea componentelor comerciale ale unui produs sau serviciu de informare: analiză financiară şi 

fezabilitate tehnică. 

3. Elaborarea unui plan de acţiune global în scopul persoanelor care decid: obiective, fezabilitate, întoarcere, 

control. 

4. Negocierea, difuzarea şi promovarea produsului sau serviciului către parteneri interni sau externi : 

integrarea datelor într-un portal , campanii de abonament, alegerea unei forme de vânzare (forfetară sau în 

funcţie de consum). 

5. Verificarea angajamentelor contractuale în contractele de vânzare. 

6. Propunerea unei operaţii promoţionale sau unui suport publicitar. 

7. Pregătirea unei grile de preţuri. 


1. Alegerea sau validarea unui vector de difuzare (Intranet, Extranet, abonament, etc.) sau a unui mod de 

retribuţie (forfetar, pe lună, pe an, etc.) adecvat pieţii unui produs sau unui serviciu de informare. 

2. Conceperea, redactarea şi controlul unui contract comercial de vânzare şi de prestare sau de produs; luarea 

de dispoziţii de validare prin intermediul specialiştilor juridici. 

3. Asigurarea urmăririi administrative şi financiare a derulării unui contract. 

4. Fixarea obiectivelor de vânzare sau difuzare şi controlul referitor la aplicarea acestora la termenii prevăzuţi. 

5. Construirea instrumentelor pentru verificarea satisfacerii clienţilor şi controlul aplicării lor de către echipă 

(reuniuni, rapoarte, etc.). 

6. Validarea şi angajarea unei operaţiuni promoţionale sau unui suport publicitar. 

7. Validarea unei grile de stabilire a preţurilor. 

8. Calcularea şi urmărirea amortizării investiţiei. 

51

M 04 

Gestiune bugetară 

Elaborarea unui buget, controlul şi optimizarea resurselor financiare ale organizaţiei şi utilizarea lor 


1. Realizarea unui punctaj sau unui set riguros de indicatori : numărul de ore lucrate, producţia realizată, 

cantităţi consumate, etc. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca : deviz, factură, TVA, HT, TTC, imputare, bun de plată, 

cheltuieli, produs, buget, reducere, notă de credit, date cantitative, trezorerie, cost, beneficiu, limită, etc. 


1. Identificarea produselor şi cheltuielilor într-un buget precum şi a diferitelor unităţi bugetare. 

2. Realizarea diferenţei dintre bugetul angajat şi bugetul realizat. 

3. Controlarea conformităţii bonurilor de comandă, bonurilor de livrare, bonurilor de expediţie, facturilor de la 

furnizori, bonurilor de plată. 

4. Actualizarea unui tabel de urmărire a cheltuielilor şi a unui dosar cu chitanţe contabile. 


1. Calcularea preţurilor de cost, identificând costurile directe, costurile indirecte, un cost marginal. 

2. Reperarea diferenţelor într-un tabel de bord de urmărire bugetară. 

3. Calcularea preţului de vânzare şi a unei marje (suprapreţ). 

4. Elaborarea, argumentarea şi urmărirea punerii în aplicare a unui buget. 

5. Definirea indicatorilor utili pentru a urmări gestionarea bugetară şi a-i face cunoscuţi. 


1. Asigurarea concepţiei şi urmărirea unui buget previzional ridicat. 

2. Elaborarea unui tabel de bord, permiţând urmărirea performanţelor unei organizaţii sau ale unui proiect 

important. 

3. Conceperea instrumentelor bugetare care ajută la luarea de decizii. 

52

M 05 

Gestionarea proiectului şi planificarea 

Gestionarea, derularea şi ducerea la bun sfârşit a unui proiect sau a unei realizări, mobilizând resurse 

umane, tehnice şi economice şi respectând constrângerile temporale. 


1. Elaborarea unui planificări simple de realizare a unei sarcini. 

2. Evaluarea timpului consacrat unui ansamblu de sarcini. 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor precum : organizare, procedură, planificare, tabel de bord, 

proiect, misiune, sarcină de serviciu, termen, obiectiv, proiect de grup, organigramă, etc. 


1. Asigurarea unei responsabilităţi în interiorul unei echipe de proiect, respectând obiectivele cost – calitate – 

termen definite în caietul de sarcini. 

2. Culegerea tuturor informaţiilor necesare pentru a realiza stadiul avansat al unui proiect. 

3. Stabilirea unei planificări previzionale şi identificarea diferenţelor la nivelul sarcinii sale. 


1. Redactarea unui caiet de sarcini în vederea stabilirii unui nou sistem de informaţii sau de organizare. 

2. Gestionarea globală a evoluţiei unui proiect, menit să afecteze diverse obligaţii, termene şi resurse. 

3. Stabilirea unei planificări care conţine mai multe operaţii simultane şi controlul punerii lor în aplicare (de 

exemplu metodologia PERT). 

4. Asigurarea coordonării unei echipe de proiect. 

5. Reperarea punctelor critice în derularea unui proiect: respectarea planingului, utilizarea resurselor umane, 

financiare şi tehnice, şi corectarea acestora. 

6. Comunicare despre proiect comanditarilor şi viitorilor utilizatori ai proiectului. 


1. Conceperea şi punerea în aplicare a unui proiect complex de organizare. 

2. Alegerea şi punerea în aplicare a demersurilor, metodelor şi instrumentelor de gestiune ale unui proiect şi 

de rezolvare a problemelor, permiţând coordonarea diferitelor mijloace sau parteneri ai unui proiect. 

3. Supervizarea unui caiet de sarcini ori a unei cereri de ofertă. 

4. Supervizarea realizării unui proiect şi a echipelor care sunt repartizate. 

53

M 06 

Diagnostic şi evaluare 

Identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale unui produs sau serviciu, unui sistem de documentare, 

unei organizaţii; elaborarea, stabilirea şi utilizarea indicatorilor de evaluare; administrarea tabelului de 

bord al unui serviciu, înscrierea într-un demers al calităţii. 


1. Efectuarea unei măsurători, unui releveu de observaţii, unui manual de specialitate, conform instrucţiunilor 

definite în prealabil: de exemplu numărul vizitatorilor, întrebărilor, conexiunilor la un site web, paginilor 

consultate, etc. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca: disfuncţionalitate, diagnostic, audit, indicator, ghid, 

procedură, caiet de sarcini, studiul cerinţelor, chestionar pentru satisfacerea (consumatorului), tabel de bord, 

intervenţie pentru calitate, autobilanţ (benchmarking). 


1. Identificarea principalelor caracteristici de utilizare a unui produs sau a unui serviciu. 

2. Identificarea oricărei disfuncţionalităţi ocazionale sau cronice la un post de lucru, realizarea unui check-up 

pe un instrument (fişier, baza de date, etc.). 

3. Aplicarea unei metode de control sau de rezolvare a problemelor. 

4. Actualizarea indicatorilor de activitate, calitate sau de satisfacţie. 

5. Identificarea diferenţelor în raport cu indicatorii anteriori sau în raport cu un obiectiv fixat în prealabil. 


1. Conceperea şi punerea în aplicare a unui ghid de întreţinere şi/sau unui chestionar adaptat strategiei 

proiectului ; analizarea şi exploatarea rezultatelor unui studiu. 

2. Utilizarea instrumentelor de optimizare a performanţelor unui produs sau unui serviciu conform unei 

metode considerate a fi cea mai bine adaptată (analiza valorii, normă de calitate, etc.). 

3. Realizarea unui banc de probă comparativ de instrumente documentare (tezaur, soft-uri, etc.) sau de 

produse, conform unei grile de evaluare, permiţând poziţionarea lor (benchmarking). 

4. Realizarea unui audit de conformitate după un ghid, o schemă definită. 


1. Elaborarea şi realizarea unui diagnostic complet al sistemului de informaţie, propunerea de soluţii 

originale şi adaptate; o schemă directoare de reorganizare. 

2. Participarea la conceperea şi elaborarea unui ghid sau manual de calitate. 

3. Participarea la conceperea şi punerea în aplicare a unui sistem de calitate pentru toate componentele 

sale. 

54

M 07 

Gestionarea resurselor umane 

Asigurarea integrării, eficacităţii şi mărirea numărului colaboratorilor unei unităţi de lucru, aplicând 

legislaţia şi reglementările în vigoare, respectând obiectivele întreprinderii. Transmiterea către colaboratori 

a deprinderilor şi a experienţei dobândite pentru dezvoltarea lor profesională. Organizarea unităţilor de 

lucru. Gestionarea timpului, respectând priorităţile şi, eventual, timpul celorlalţi. 


1. Respectarea unei planificări cu priorităţile sale şi asigurarea la termenii prevăzuţi a activităţilor pentru care 

sunt responsabili. 

2. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiilor termenilor precum : contract de muncă, clasificare, remunerare, fişa 

postului, serviciu, statut, acordul instituţiei, organizaţie sindicală, convenţie colectivă, comitetul de 

întreprindere, delegatul personalului, ghidul competenţelor, instruire permanentă, stagiu. 


1. Elaborarea unui plan de lucru pentru activităţi simple. 

2. Efectuarea actelor curente ale gestiunii administrative a personalului: întocmirea unui dosar de personal, 

explicarea elementelor unui stat de plată (salarii), stabilirea unei planificări de concedii, impunerea 

respectării regulilor referitoare la igienă şi protecţia muncii. 

3. Recrutarea şi încadrarea unui stagiar şi stabilirea fişei postului. 

4. Evaluarea, în baza unui referenţial, a propriilor sale competenţe în cadrul unui proces de atestare. 


1. Organizarea lucrului unei echipe. 

2. Construirea sau evoluţia unui profil de post, descriind competenţele corespunzătoare. 

3. Conducerea unui interviu individual cu membrii echipei sale.(n.n. – interviu, discuţie de apreciere, de 

atestare sau promovare). 

4. Calificarea naturii unei greşeli profesionale. 

5. Elaborarea unui dispozitiv de integrare a stagiarilor şi noilor angajaţi. 

6. Acordarea de sprijin unui membru al echipei sale pentru pregătirea unui dosar de candidatură în vederea 

obţinerii unei atestări. 


1. Optimizarea organizării şi condiţiilor de lucru ale unui ansamblu de servicii. 

2. Anticiparea evoluţiei meseriei, privind cu atenţie la ceea ce se întâmplă în alte unităţi de documentare şi la 

nivel de organizaţii profesionale, pe plan naţional şi internaţional. 

3. Conceperea sau adaptarea filierelor sau procedurilor de recrutare în legătură cu direcţia de resurse umane. 

4. Conducerea unui interviu de evaluare, recrutare sau de concediere. 

5. Gestionarea resurselor umane ale unei unităţi de documentare : salarii, prime, decizie de recrutare, 

promovare internă, instruire, etc., prin respectarea Codului muncii. 

6. Diagnosticarea necesităţilor, alegerea modurilor de formare şi negocierea lor în cadrul unui plan de 

pregătire al instituţiei. 

7. Evaluarea competenţelor profesionale ale unui candidat pentru atestare în baza unui Euroreferenţial. 

55

M 08 

Pregătire şi activităţi pedagogice 

Conceperea şi punerea în aplicare a unei acţiuni sau unui dispozitiv de instruire iniţială sau continuă. 


1. Identificarea obiectivelor, a publicului şi a conţinutului unui program de pregătire (formare). 

2. Asigurarea organizării materiale a unui program de pregătire (înscrieri, rezervări de săli, pregătiri logistice, 

etc.). 

3. Înţelegerea şi cunoaşterea definiţiei termenilor ca : instruire profesională, formare continuă, învăţământ la 

distanţă, învăţământ asistat de calculator (e-învăţare), obiectiv pedagogic, auto-instruire, metodă 

pedagogică, sesiune de instruire, rechizite, test, validarea experienţei profesionale, atestare, etc. 


1. Descrierea principalilor factori ai formării iniţiale şi continue. 

2. Participarea la acţiuni de formare (organizarea de vizite, prezentarea unei activităţi, demonstraţia unei baze 

de date, etc.). 

3. Asigurarea unui tutorat sau transferul de cunoştinţe sau deprinderi către utilizatori şi colegi cu ajutorul 

suporturilor existente. 


1. Identificarea necesităţilor de formare şi găsirea mijloacelor de a o satisface cu ajutorul resurselor interne sau 

făcând apel la organisme externe. 

2. Definirea obiectivelor şi publicului unei acţiuni de formare destinate utilizatorilor, studenţilor, etc. 

3. Definirea obiectivelor pedagogice şi a conţinutului unei acţiuni de formare : de exemplu căutarea 

informaţiei pe Internet sau utilizarea surselor. 

4. Alegerea metodelor pedagogice, a instrumentelor şi a mijloacelor tehnice (soft, video-proiector, prezentare 

asistată pe ordinator, conexiune reţea, etc.) ale unei acţiuni de instruire. 

5. Programarea sesiunilor, stabilirea unei planificări, prevederea mijloacelor materiale şi umane necesare. 

6. Animarea şi/sau continuarea unei acţiuni de formare (n.n. – curs, seminar, alte forme). 


1. Conceperea şi punerea în aplicare a unui dispozitiv complet de formare, adaptându-l aşteptărilor, 

cunoştinţelor ştiinţifice şi experienţelor ucenicilor şi împreună cu toate resursele utile interne şi/sau externe. 

2. Experimentarea şi dezvoltarea metodelor pedagogice inovatoare precum e-învăţare, tutoratul la distanţă. 

3. Urmărirea evoluţiei reglementărilor în vigoare în materie de instruire şi aplicarea acestora. 

4. Organizarea unei acţiuni de formare a formatorilor. 

56

GRUPUL S - ALTE CUNOŞTINŢE 

S 01 

Cunoştinţe complementare 

Posedarea elementelor principale ale unei/unor discipline alta (altele) decât cea de informare-documentare, 

dar ai căror profesionişti ai informării-documentării au adesea nevoie pentru a-i ajuta să rezolve probleme 

(economice, juridice, lingvistice, psihologice, etc.); sau a beneficia de o altă specializare decât cea a informării 

(de exemplu cultura muzicală, medicală, statistică, etc.), care poate ulterior să fie aprofundată pentru a 

deveni baza unei specializări profesionale: asemenea elemente îmbogăţesc fără îndoială competenţa globală a 

unui profesionist şi trebuie să te pregăteşti să evaluezi aceste cunoştinţe ştiinţifice, complementare acelora 

care sunt proprii profesiei. Aceste cunoştinţe complementare sunt extrem de numeroase, şi trebuie de fiecare 

dată procedee de evaluare specifice, pe care evaluatorul va trebui să le dezvolte, începând cu modelul în mod 

expres general şi abstract propus aici. Termenul «disciplină» poate fi înlocuit de fiecare dată de numele 

disciplinei în cauză. 


Cunoaşterea disciplinei 

1. Dispunerea de o cultură de bază în orice disciplină. 

2. Stăpânirea vocabularului de bază al disciplinei. 

3. Executarea câtorva sarcini simple, practice sau concrete. 


Cunoaşterea practicilor 

1. Înţelegerea specificităţii conceptelor de disciplină. 

2. Manipularea instrumentelor, produselor, tehnicilor de bază specializate. 

3. Transmiterea ordinelor practice. 

4. Colaborarea cu specialiştii din disciplina respectivă. 


Stăpânirea instrumentelor 

1. Cunoaşterea tehnicilor disciplinei, definirea şi utilizarea lor. 

2. Exploatarea unei metodologii de studiu sau de lucru adaptată. 

3. Interpretarea unei situaţii specifice domeniului disciplinar. 

4. Realizarea unei aprecieri care determină eventual o adaptare a activităţilor. 


Stăpânirea metodologică 

1. Conceptualizarea anumitor mecanisme ale domeniului disciplinar. 

2. Conceperea de noi instrumente, produse, tehnici sau metode de analiză adecvate. 

3. Elaborarea şi conducerea proiectelor complexe prin metode adaptate. 

NB : Aceste eventuale competenţe suplimentare nu trebuie să fie confundate cu «dubla competenţă», 

necesară pentru a ocupa multe joburi specializate, şi care desemnează îmbinarea unei competenţe 

globale în informare şi documentare, cât şi stăpânirea unui alt câmp complet diferit. 

57

II - APTITUDINI CERUTE 

(L i s t a c e l o r d o u ă z e c i d e a p t i t u d i n i p r i n c i p a l e ) 

A – RELAŢIONARE 

1. Autonomie 

2. (Capacitate de) comunicare 

3. Disponibilitate 

4. Empatie 

5. (Spirit de) echipă 

6. (Aptitudini pentru) negociere 

7. (Simţ) pedagogic 

B – CĂUTARE 

1. Curiozitate 

C – ANALIZĂ 

1. Analiză 

2. (Spirit) critic 

3. (Putere de) sinteză 

D – COMUNICARE 

1. Discreţie 

2. Reacţie 

E – GESTIUNE 

1. Perseverenţă 

2. Rigoare 

F – ORGANIZARE 

1. (Putere de) adaptare 

2. (Capacitate de) anticipare 

3. (putere de) decizie 

4. Iniţiativă 

5. (Spirit) organizatoric 

58

A - relaţionare 

1 - Autonomie - Capacitatea de a acţiona independent de altă persoană sau de valori şi de aşteptări sociale. A 

putea lua o iniţiativă, o decizie, a alege între mai multe soluţii fără referiri la o ierarhie, chiar dacă o problemă este 

nouă din cauza unei combinaţii inedite de elemente de la care cunoaştem precedentele. 

2.- (Capacitate de) comunicare - A şti să intri în relaţie cu alţii în mod deschis şi eficace. A formula un mesaj 

sau a transmite o informaţie explicită atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al prezentării sale, conform 

canalelor corespunzătoare, pentru un individ sau un public determinat; posibilitatea revenirii; ajustarea mesajului în 

funcţie de efectele percepute. 

3 - Disponibilitate - A considera întotdeauna că cererile sau propunerile celorlalţi merită în mod aprioric să fie 

auzite, numai din convingerea obiectivă că ceea ce faci are o importanţă mai mare pentru binele general; a şti să te 

eliberezi de o activitate în curs pentru a te ocupa de o cerere a unui coleg sau a unui utilizator; a suporta o 

întrerupere de activitate şi a fi capabil de a reveni la aceeaşi activitate după această întrerupere. 

4 - Empatie - Capacitatea de a percepe ceea ce resimte celălalt, acordând atenţie problemelor acestuia, fiind 

deschis la preocupările sale şi, drept consecinţă, relativizând propriile sale puncte de vedere asupra problemei 

respective. Înţelegând cererea celuilalt, punctul său de vedere, argumentaţia sa, îţi însuşeşti cererea sa, păstrând 

distanţa necesară punerii în aplicare pentru a căuta informaţia obiectivă. 

5 - (Spirit de) echipă - A realiza în mod corect partea sa de muncă în parteneriat cu ceilalţi membrii ai unui grup 

sau ai unui serviciu, schimbând şi împărţind cu aceştia informaţii, instrumente, deprinderi etc., în vederea atingerii 

unor obiective comune (a satisface o cerere, a ameliora eficacitatea unităţii de lucru, etc.) fără a impune interesele 

personale; a se preocupa, a nu păstra pentru sine informaţiile (sau documentele). 

6 - (Aptitudini pentru) negociere - A ţine seama de păreri contradictorii pentru găsirea unei soluţii , unde 

opiniile se regăsesc. Preferând negocierea confruntării, se ajunge la o căutare pentru a reuşi, la un proiect pentru a se 

concretiza, şi mai ales a rămâne într-un demers de serviciu fundamental în profesiile de informare. Dincolo de 

această aptitudine există şi o artă a negocierii care se învaţă şi se cultivă precum orice competenţă. 

7 - (Simţ) pedagogic - A şti să împarţi cunoştinţele şi să le difuzezi celorlalţi sub o formă inteligibilă şi adaptată 

nevoilor lor. A adapta discursul în funcţie de nivelul lor de atenţie şi interes. A explica şi a reda auditorului, 

înţelesul datelor unei situaţii sau unei probleme în mod clar, a te adapta la nivelul acestuia. A evalua gradul de 

înţelegere şi de adaptare al interlocutorului. 

B - căutare 

1 - Curiozitate - A fi receptiv la evenimente exterioare şi la noutăţi atât în ceea ce priveşte propria profesie, cât şi 

ceea ce interesează pe utilizatori; a profita de orice oportunitate pentru a-ţi îmbogăţi cunoştinţele şi modul de 

gândire. 

C - analiză 

1 - Analiză - A recunoaşte elementele specifice sau caracteristice unei situaţii sau unei probleme, în interiorul 

unui document (indiferent de formă), a unei colecţii de date sau unei cereri; a repartiza aceste elemente în categorii 

distincte; a stabili între ele relaţii de cauzalitate sau interdependenţă şi a exprima sensul lor. 

2 – (Spirit) critic - A face o apreciere asupra unei afirmaţii, unui document, unei persoane, unei organizaţii, unei 

metode de lucru, unei tehnici documentare, etc., detectând cu obiectivitate punctele tari şi punctele slabe. A fi 

capabil de a relativiza o informaţie, de exemplu în raport cu veracitatea sa sau cu fiabilitatea surselor sale. 

59

3 - (Putere de) sinteză - Regruparea elementelor distincte în funcţie de caracterele lor pertinente legate de un 

obiectiv determinat, a identifica pe acelea care sunt mai importante şi a le ierarhiza. A crea un produs sau un 

serviciu documentar nou, organizat în funcţie de ceea ce a fost estimat ca fiind mai important, subordonând restul. 

D - comunicare 

1 - Discreţie - A primi informaţii, fie aşteptând dovezi, fie observând evenimente, dar a nu le comunica dacă au un 

caracter confidenţial, sau sunt susceptibile de a pune în cauză persoane, programe, proiecte, etc. Asigurarea 

discreţiei în prelucrarea cererilor, respectarea confidenţialităţii, a-şi face datoria fără condiţionare 

2 - Reacţie - A se ocupa în mod rapid de o cerere de informaţie sau document cu toate componentele sale, a 

procura un răspuns, piste de lucru, fără a aştepta să fie găsită totalitatea informaţiilor. 

E - gestiune 

1 - Perseverenţă - A păstra voinţa de a duce la bun sfârşit un proiect, de a urmări şi a organiza o activitate în 

ciuda dificultăţilor care pot interveni. A nu ceda în faţa descurajării. 

2 - Rigoare - A acţiona respectând cu scrupulozitate un cadru sau reguli predefinite (de exemplu o normă specifică 

de descriere bibliografică, o grilă de analiză a documentelor, proceduri de lucru, etc.). A refuza celorlalţi precum ţie 

însuţi orice relaxare, orice excepţie care nu ar fi justificată în mod serios. A se asigura de finalizarea muncii şi de 

calitatea acesteia împreună cu toate componentele sale. 

F - organizare 

1 – (Putere de) adaptare - A găsi răspunsuri adecvate demersurilor şi situaţiilor noi sau neprevăzute, de exemplu 

la un subiect în afara domeniului obişnuit; ajustarea acţiunii sau demersului profesional la un mediu dat sau în 

raport cu constrângeri specifice. A şti să aduci sau să transpui o soluţie. 

2 - (Capacitate de) anticipare - A te proiecta în viitor; a prevede un eveniment, o succesiune de fapte sau 

consecinţele unei acţiuni. De exemplu, a şti să deduci şi să satisfaci necesitatea de informaţie potenţială datorită 

evoluţiei cunoscute sau probabile a activităţii utilizatorului. A lua măsuri corespunzătoare fără a aştepta ca un 

eveniment supărător să se producă. 

3 -(Spirit de) decizie – A alege şi a lua o decizie la momentul oportun, în funcţie de obiectivele şi de mijloacele 

disponibile, ţinând seama de argumentele opuse, mulţumindu-se apoi cu alegerea iniţială. A şti să nu prelungeşti o 

deliberare în mod inutil. 

4 – Iniţiativă - A imagina, a propune, a întreprinde, a organiza fără ca acest lucru să fie cerut de altcineva sau 

prevăzut în cadrul regulamentelor de serviciu, în cazul situaţiilor noi, conflictuale sau problematice atât în interiorul 

unităţii de lucru, cât şi în cadrul relaţiilor cu utilizatorii. 

5 - (Spirit) organizatoric - Prin intermediul unei viziuni globale a activităţii sale sau unui proces de lucru, a 

preveni atât diferitele dimensiuni şi componente ale unei operaţii, cât şi rolurile respective ale diferiţilor actori; a 

înţelege mizele unei situaţii mai mult sau mai puţin complexe; a alege şi a aplica o metodă adecvată; a şti să-ţi 

administrezi propriul timp; a asigura coordonarea activităţilor elementare şi a controla desfăşurarea lor; a evalua şi a 

ajusta demersul în funcţie de rezultate. 

60


EUROREFERENŢIAL I&D 

(volumul 2) 

NIVELE DE CALIFICARE ALE PROFESIONIŞTILOR EUROPENI DIN 

INFORMARE-DOCUMENTARE 

Traducere : Nicoleta Marinescu

PREZENTARE 

Nivelul calificării este o noţiune globală, văzută ca un tot. 

Orice profesionist în informare-documentare se găseşte, la un moment dat în cariera sa, la un 

anumit nivel de calificare care poate fi determinat aplicând regulile descrise aici şi denumite conform 

vocabularului folosit în Euroreferenţial. 

Se înţelege aici, prin calificare (profesională), după glosarul nostru (vezi vol.1), „competenţele 

necesare, pe care le ai, la locul de muncă, pe un anumit nivel” 

În Franţa, după sistemul de standardizare naţional (stasul Afnor X 50-750) nivelul de calificare 

marchează un anume loc al individului într-o grilă de calificare, care repartizează cunoştinţele şi 

priceperea într-o meserie (sau ansamblul meseriilor apropiate) între diferite locuri de muncă. 

Nivelul calificării consideră competenţele (în principal tehnice), nivelul complexităţii operaţiilor 

de realizat şi gradele de autonomie, de decizie şi de anticipare. 

Enumerarea din ultima frază a acestei definiţii arată clar natura specială a acestei notiţe şi 

dificultatea de a găsi punctul exact în grila evocată în care se situează fiecare individ. 

Într-adevăr trebuie să “ţinem cont” de trei elemente, aparent eterogene : 

-competenţele (tehnice), relativ obiective şi observabile, pot fi deci măsurate. 

-nivelul de complexitate a operaţiilor de realizat : la prima abordare poţi gândi că este o realitate 

materială care nu poate fi imputată individului nici să-l crediteze, nici să-l discrediteze. 

Dar, dacă are aceste “operaţii de realizat”, e adevărat că cineva i-a încredinţat realizarea şi, astfel, 

i-a dat dovadă de o anumită încredere. 

E cel puţin semnul unei judecăţi favorabile faţă de o terţă parte. 

Cele trei calităţi numite (autonomie, decizie, anticipare) sunt aptitudini dificil de măsurat prin 

natura lor; nu de multe ori găseşti aceste trei aptitudini amestecate cu competenţele, în acest tot care este 

calificarea profesională. 

Ca orice breaslă, cea a profesioniştilor în informare-documentare se împarte în mai multe nivele; 

diversitatea situaţiilor face definiţia puţin arbitrară. 

Nici o frontieră naturală nu impune rupturi în ceea ce apare observatorului ca o urmare continuă de 

calificări din ce în ce mai înalte. 

Sunt în mod special condiţiile concrete cele mai frecvente în exersarea profesiei care conduc la 

distingerea a patru nivele de calificări. 

Acest număr este acela al categoriilor profesionale recunoscute de diferite instanţe care 

gestionează aceste situaţii ca şi profesioniştii în informare-documentare. 

De exemplu, sistemul britanic „National Vocational Qualifications” identifică patru clase în 

această ramură de activitate (nivelul cel mai de jos, care ar fi un al cincilea, nu este folosit în profesii; 

decât pentru acela care rămâne la o anumită activitate intelectuală). 

Criteriile care permit distingerea celor patru nivele unul de celălalt, ierarhizarea lor, sunt 

următoarele : 

- gradul mai mic sau mai mare de libertate a individului faţă de metodele, regulile, cunoştinţele pe 

care se bazează profesia sa, începând cu acela de a le asculta, dacă nu le înţelege, până la a fi capabil a le 

adapta, a contribui la evoluţia lor, a elabora altele noi. 

- gradul mai mic sau mai mare de autonomie de care dispune individul în mecanismul de gestiune 

al informaţiei. 

64

- caracterul mai mult sau mai puţin complex al operaţiilor pe care trebuie să le realizeze. 

Caracteristicile persoanelor care se găsesc pe unul sau altul din cele patru nivele, pe care asociaţiile 

profesionale din informare-documentare din Europa au căzut de acord să le numească (în franceză) 

asistent, tehnician, manager, expert sunt enumerate mai jos. 

Condiţii prealabile cerute de toate nivelele 

Un profesionist din informare-documentare, care vrea să-şi recunoască calificarea sa, trebuie, în 

linii mari, să : 

- atingă un anume nivel de cultură şi pregătire intelectuală, atestată prin obţinerea unei diplome 

academice generale sau profesionale; 

- dobândească un minim de cunoştinţe de bază în diferite câmpuri ale informării-documentării; 

aceste cunoştinţe au fost obţinute de-a lungul unor cursuri sau dintr-o experienţă profesională practicată pe 

o perioadă suficient de mare; 

- să-şi fi elaborat un plan de dezvoltare profesională continuă, pentru a-şi putea actualiza în 

permanenţă cunoştinţele. 

Exigenţele sporesc pe măsură ce se urcă nivelele. 

NIVELELE DE CALIFICARE 

Nivelul 1 - Asistent în informare - documentare 

Un profesionist care aspiră la calificarea de „asistent în informare-documentare” are o formare 

iniţială, indiferent de care. 

≈≈ s-a familiarizat cu regulile artei (metode, norme, etc.); 

≈≈ ştie cel puţin că există şi ştie să le numească; 

≈≈ ştie să execute una sau mai multe sarcini pentru care a fost în mod special pregătit, aplicând în 

mod fiabil regulile învăţate; 

≈≈ lucrează sub îndrumarea unui profesionist mai calificat; 

≈≈ face adesea parte dintr-o echipă, iar responsabilul său îi precizează sectorul în care intervine şi-l 

ajută să evolueze, dacă este necesar; 

≈≈ poate fi singurul profesionist în informare-documentare într-un grup care practică alte profesii 

(avocaţi, medici, cercetători, de exemplu) şi în această situaţie el este autonom; 

≈≈ ştie să utilizeze corect echipamentele uzuale; 

≈≈ ştie să recunoască o disfuncţionalitate şi să localizeze punctele în care trebuie să intervină un 

specialist din afară, dacă este necesar; 

≈≈ are şi poate să-şi arate competenţele profesionale, încă limitate, care, comparate cu scara 

furnizată de vol.1 al Euroreferenţialului I&D, atinge : 

- nivelul 1 în 11 domenii ale grupei I. E posibil în acelaşi timp să compenseze slăbiciunile 

într-unul sau mai multe domenii din grupă; 

- nivelul 1 în 10 domenii (din 20) ale grupelor T,C şi M, sub rezerva de a atinge -nivelul 1 

în cel puţin două domenii de competenţe din cadrul fiecărei grupe. 

≈≈ dă dovadă de aptitudini considerate generale ca utile sau necesare exercitării profesiei ; cele mai 

apreciate pentru nivelul său de calificare par a fi puterea de adaptare, curiozitatea spiritului, perseverenţa. 

Sunt dificile de măsurat, dar un interviu bine condus cu profesionişti experimentaţi permite 

descoperirea lor. 

65

Nivelul 2 - Tehnician în Informare - Documentare 

Un profesionist care pretinde calificarea pentru „tehnician în informare-documentare” are o 

formare, de orice fel care îi permite: 

≈≈ să cunoască bine regulile artei (metode, norme, etc.) şi principiile care le orientează ; este 

capabil să le aplice cu succes; 

≈≈ poate să le interpreteze şi să le adapteze unor situaţii particulare; 

≈≈ este în măsură să asigure executarea diferitelor sarcini dintr-un serviciu documentar deja 

organizat sau a unui profesionist care îndeplineşte o funcţie documentară într-un serviciu operaţional; 

≈≈ poate fi ajutat de către o mică echipă de colaboratori, iar el controlează munca; 

≈≈ acţionează autonom, dând cont superiorului ierarhic, urmând instrucţiunile sale; 

≈≈ i se poate încredinţa responsabilitatea unei unităţi documentare mici sau mijlocii; 

≈≈ ştie să reacţioneze în faţa disfuncţionalităţilor unui sistem documentar şi să apeleze direct la 

specialişti din afara mediului calificat pentru a rezolva problema; 

≈≈ posedă şi ştie să utilizeze competenţele profesionale care, comparate pe scara dată de volumul 

1 al Euroreferenţialului I & D, atinge : 

- nivelul 2 în 10 din domeniile grupei I; 

- nivelul 1 într-un domeniu din grupa I. În acelaşi timp, este posibil să compenseze 

minusurile într-unul sau mai multe domenii printr-un nivel de competenţe superior într-unul sau alte 

domenii ale grupului; 

- nivelul 2 în 10 domenii (din 20) ale grupelor T,C, şi M, sub rezerva atingerii nivelului 2 

în cel puţin două domenii de competenţe din fiecare grupă. 

≈≈ în afara aptitudinilor considerate generale utile sau necesare exercitării profesiei sale, va profita 

de spiritul său de echipă, de rigoarea cu care execută sarcinile care îi sunt încredinţate, de discreţie şi va fi 

foarte atent la confidenţialitatea informaţiilor pe care le cunoaşte. 

Ca orice aptitudine, şi acestea sunt greu de măsurat, dar un interviu condus de profesionişti 

experimentaţi permite să le descopere. 

Nivelul 3 - Manager în Informare - Documentare 

Un profesionist care vizează calificarea de „manager în informare-documentare”, trebuie: 

≈≈ să aibă o formare teoretică şi practică aptă să-i permită o cunoaştere aprofundată a regulilor 

(metode, norme, etc.) şi a principiilor care le orientează; să fie în măsură să contribuie la evoluţia şi 

reînnoirea lor; 

≈≈ să fie capabil să organizeze şi să asigure buna funcţionarea a unui sistem complex de informare 

care să răspundă nevoilor determinate, utilizând resursele; 

≈≈ să fie pregătit să încadreze şi să conducă echipe de lucru, să gestioneze bugete, să conducă 

proiecte. Poate demonstra o experienţă verificată în încadrarea echipelor; 

≈≈ să aibă capacitatea să inoveze şi să anticipeze, de exemplu, concepând şi punând în practică o 

nouă prestare documentară, sau dezvoltând o metodă nouă de mentenanţă (întreţinere) a unui sistem de 

informare care permite reducerea costului. Poate furniza dovezi că a ştiut să realizeze prestări de acest tip; 

≈≈ să aibă şi să poată demonstra competenţele profesionale care, comparate pe scara dată de 

volumul 1 al Euroreferenţial I& D ating : 

- nivelul 3 în 10 domenii din grupa I. Este posibil să-şi compenseze minusurile într-unul 

sau mai multe domenii printr-un nivel de competenţe superior într-unul sau mai multe alte domenii ale 

grupei; 

- nivelul 1 într-un domeniu din grupa I; 

66

- nivelul 3 în 10 domenii (din 20) ale grupelor T,C, şi M sub rezerva atingerii - nivelului 3 

în cel puţin două domenii de competenţe în interiorul fiecărei grupe. 

≈≈ să aibă, în afara aptitudinilor generale considerate ca utile sau necesare exerciţiului profesiei şi 

alte aptitudini ca de exemplu: iniţiativă, simţ organizatoric, spirit de decizie, etc.; 

≈≈ este normal, de exemplu, să aibă simţ organizatoric, spirit de decizie sau spirit de iniţiativă. 

Legate de aceste competenţe, care au crescut, aceste aptitudini ajută pe mulţi să devină eficaci. 

NIVELUL 4 - Expert în Informare - Documentare 

Un profesionist care aspiră la calificarea de „expert în informare-documentare” trebuie să aibă 

mai întâi toate caracteristicile şi să posede toate cunoştinţele şi capacităţile care i-au adus această calificare 

ca manager în informare-documentare (vezi nivelul 3). 

Se adaugă o cunoaştere şi o experienţă aprofundate într-o specialitate (sau un grup de specialităţi 

complementare) a câmpului de informare-documentare care îl face capabil: 

≈≈ să poată evalua sub toate aspectele o situaţie, să-şi imagineze o soluţie sau o nouă problemă, să 

inventeze o metodologie şi să repună în cauză concepte teoretice în domeniul de competenţe considerate; 

≈≈ experienţa sa de expert pe teren trebuie să fie suficient de bogată şi de durată; 

≈≈ să fie în măsură să procedeze la audit documentar, să îndeplinească misiuni de expertiză, să 

intervină în calitate de consultant pe lângă instituţii şi organisme mari; 

≈≈ să ştie să-şi asume responsabilităţi şi să participe la punerea în aplicare a soluţiilor 

preconizate; 

≈≈ recunoscut, să împartă experienţa sa şi să folosească curent diferite mijloace de comunicare 

ştiinţifică : reviste de specialitate, rapoarte, conferinţe, etc. în vederea asigurării transferului de cunoştinţe; 

≈≈ să poată demonstra că a avut astfel de intervenţii pe diferite site-uri. 

Pe scara competenţelor furnizate de către vol. 1 al Euroreferenţialului I&D, atinge : 

- nivelul 4 în 6 domenii de competenţă ale grupei I şi a nivelului 3 în 4 alte domenii ale 

grupei I; 

- nivelul 1 din domeniul 1 al grupei I. În acelaşi timp, este posibil să compenseze 

minusurile cu unul sau mai multe domenii printr-un nivel de competenţe superior într-unul sau mai multe 

domenii ale grupei; 

- nivelul 4 în 10 domenii (din 20) din grupele T,C şi M sub rezerva de a atinge -nivelul 4 în 

cel puţin două domenii de competenţe din fiecare grupă. 

Aptitudinile sale au jucat un rol în alegerea specialităţii. Continuă să lucreze pentru dezvoltarea 

acelora dintre ele care au avut o mare eficacitate în compartimentul de activităţi alese. 

Oricare ar fi acesta, rolul care îi permite să aibă un nivel ridicat de calificare cere ca el să nu 

înceteze să-şi dezvolte aptitudinile cu valoare generală: facultatea analizei, a sintezei, capacitatea 

comunicării, simţ pedagogic. 

67

POSTFAŢĂ 

Istoria contemporană este astăzi tot mai aferată de un mozaic de macrotendinţe din care se 

reliefează globalizarea, cu segmentul mondializării comunicării, având ca perspectivă societatea 

informaţională, şi conglomerarea statelor europene într-o suprastructură fundamentată pe principiul 

unităţii în diversitate. În subsidiar, aceste aspiraţii colective sunt însoţite de sporirea volumului de 

informaţii într-un ritm debordant şi, similar, multiplicarea vehiculelor informaţiei, dezvoltarea fără 

precedent a tehnologiilor de informare şi comunicare, fenomene care solicită structurilor infodocumentare, 

specialiştilor în stocarea şi diseminarea de cogninformaţii, tot mai multe competenţe şi inventivitate în 

managerizarea acestora. În „societatea cunoaşterii” – sintagmă contemporană laitmotiv – profesionistului 

în domeniu îi revine nu numai sarcina intermedierii între informaţie şi utilizator, ci şi altele ca : 

alfabetizarea informaţională a utilizatorilor, crearea de baze de date, aprecierea axiologică, filtrarea şi 

autorizarea informaţiilor deziderat, optimizarea serviciilor de nişe, accentuarea funcţiei asistenţiale faţă de 

persoanele cu dizabilităţi, etc. În acest fel, instituţiile formale abilitate – bibliotecile în cazul nostru – trec 

de la rolul de sursă de cultură generală şi recreere la acela de spaţiu instituţionalizat de socializare, 

integrare socială, autoinstruire şi formare continuă. Acestor mutaţii solicitante de competenţe compatibile 

li se adaugă o piaţă a muncii tot mai largă (transnaţională), tot mai efervescentă şi mai dinamică, cu 

posturi permanente fluctuante şi cu sporirea slujbelor secvenţiale. Această aspră consecinţă a 

capitalismului concurenţial liberal invită la regândirea modului cum conţinutul instruirii, al pachetului de 

cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice, se reflectă atât în cererea pieţei, cât şi în mobilitatea profesională 

şi geografică. Procesul de integrare europeană vine, la rândul lui, cu un aport de norme comunitare şi 

standarde profesionale menite să faciliteze eurocetăţeanului mişcarea în spaţiul Uniunii şi adaptarea rapidă 

la noi locuri de muncă şi la exigenţele civilizaţiei comunitare. În acest spirit a fost gândit şi elaborat 

„Euroreferenţialul I & D”, adică un repertoriu raţional şi validat al competenţelor necesare exercitării 

meseriilor din instituţiile de informare şi documentare. 

Originea acestui document fundamental este concretizarea, în anul 1994, de către A.D.B.S. 

(Asociaţia Franceză a Documentariştilor şi Bibliotecarilor) a unui ghid de certificare a nivelurilor de 

competenţă. Trei ani mai târziu, E.C.I.A. (Consiliul European al Asociaţiilor de Informare şi 

Documentare) propune spre finanţare Comisiei Europene proiectul DECIDoc (Dezvoltarea 

EuroCompetenţelor pentru Informare şi Documentare) la care participă şi InfoDocRom (asociaţie 

profesională care reuneşte specialiştii în informare-documentare din România, înfiinţată în 1995). 

Corolarul acestei largi colaborări este realizarea „Euroreferenţialului”, care va fi tradus în 9 limbi, printre 

care şi română, în anul 2000, de către Doina Banciu şi Buluţă Gheorghe. Această primă ediţie/variantă a 

ghidului de competenţe şi aptitudini enumera şi caracteriza treizeci de domenii repartizate în patru grupe. 

Dezbaterile şi analizele ulterioare au constatat minusuri signifiante şi absenţa din obiectiv a unor noi 

profesii, apărute ca urmare a dinamicii viguroase a tehnologiilor de informare şi documentare şi a 

aplicaţiilor acestora. Din această cauză, sub egida ECIA şi cu finanţare U.E., s-a pus în mişcare 

proiectul/consorţiul CERTIdoc (certificarea europeană în informare şi documentare), finalizat în anul 

2004 cu o nouă ediţie, revăzută şi adăugită, a „Euroreferenţialului I & D” sub coordonarea lui Jean 

Meyriat, al cărui copyright a fost atribuit şi ABIDOR. 

Această nouă ediţie, care se constituie într-un sistem european unic de certificare a competenţelor, 

cuprinde 33 de domenii de competenţă, repartizate în 5 grupe şi 20 de aptitudini, după 6 orientări posibile 

la care se adaugă un glosar pentru verificarea sensului termenilor, precum şi un index pentru facilitarea 

accesului. Competenţele listate sunt înţelese ca ansamblu al capacităţilor necesare exercitării unei 

activităţi profesionale şi stăpânire a comportamentelor. Componentele lor sunt cunoştinţe, abilităţi şi 

68

aptitudini. Ansamblul de informaţii este structurat în două volume: volumul I – „Competenţe şi aptitudini 

ale profesioniştilor europeni în informare-documentare” şi volumul II – „Niveluri de calificare a 

profesioniştilor europeni în informare-documentare”. 

Importanţa acestui nou instrument de evaluare şi certificare profesională rezidă din faptul că este 

un referenţial comun şi valabil în întregul spaţiu al U.E., că standardizează meseriile şi nivelurile de 

calificare, dând astfel coerenţă acţiunii de evaluare şi certificare a profesioniştilor din informaredocumentare, 

că asigură recunoaşterea statutului de profesionişti chiar şi celor ce nu sunt deţinători ai 

vreunei diplome universitare, punând astfel în evidenţă principiul axiologic al competenţei şi meritocraţiei 

în aprecierea individului uman, atestând/validând nu un cumul de cunoştinţe, ci o experienţă şi o practică 

profesionale. De asemenea, însemnătatea acestei iniţiative este amplificată şi de faptul că regulile de 

funcţionare sunt compatibile cu standardul ISO 17 024 privind certificarea personalului, favorizând 

muabilitatea profesională şi spaţială transnaţională, fiind astfel şi în acord cu legea privind sistemul de 

recunoaştere „Europass”, aprobată pe 15 decembrie 2004 de Parlamentul şi Consiliul European. 

Prin conţinutul şi obiectivele sale, noul „Euroreferenţial” invită pe toţi salariaţii în domeniul 

infodocumentării la autoexigenţă, autoformare şi autoevaluare profesionale, dar în acelaşi timp este şi un 

foarte bun îndreptar pentru angajatorii sau recrutatorii de specialişti ori pentru factorii decidenţi din 

instituţiile formale de învăţământ de profil, care au ca finalitate formarea viitorilor specialişti, în 

elaborarea şi structurarea modulelor de instruire formală. În final, specificăm că dacă mare parte din 

obiecţiile la prima variantă au fost eliminate (aspecte privind conservarea colecţiilor, animaţia în 

bibliotecă, etc.), CERTIDoc-ului îi rămâne în continuare obligaţia de a urmări evoluţia domeniului, a 

meseriilor care-l caracterizează şi de a revizui şi sincroniza actualul „Euroreferenţial” cu tendinţele şi 

evoluţia lor în timp. Pentru actuala ediţie în limba română, ABIDOR aduce mulţumiri ECIA care a 

asigurat gratuit copyright-ul, cât şi traducătorilor Julieta Moleanu, Trancu-Boscov Micheline şi Nicoleta 

Marinescu, care au reuşit să accesibilizeze „ghidul” în variantă românească şi să aducă în prim plan o 

nouă dovadă a preocupărilor specialiştilor din B.M.B. pentru formarea profesională la standarde 

internaţionale. 

Liviu Butuc 

69

GLOSAR 

Activitate - Ansamblul coerent al sarcinilor, realizate concret de un individ sau un grup, şi care 

concurează cu un rezultat precis. Ele pot fi regrupate în domenii, şi contribuie la realizarea finalităţilor unei 

profesii tip. 

Aptitudine - Dispoziţia naturală sau dobândită de un individ, determinând un comportament. 

Atestare - Operaţie care permite garantarea, autentificarea şi legalizarea competenţelor sau deprinderilor unui 

individ în conformitate cu un ghid al competenţelor. 

Bilanţ de competenţe - Dispozitiv de orientare sau de reorientare profesională, permiţând salariaţilor sau 

şomerilor să determine profilul lor de competenţă şi evoluţia lor în carieră. Aceasta permite pe de o parte 

identificarea competenţelor profesionale şi personale şi, pe de altă parte, aptitudinile şi motivaţiile lor. 

Finalitatea bilanţului de competenţe este de a-l convinge pe colaborator să-şi construiască propriul său proiect 

profesional şi, eventual, să îl transforme în proiect de instruire. 

Calificare profesională - Stăpânirea de către un individ, la un nivel determinat, a competenţelor necesare 

pentru practicarea unui job. Această calificare profesională provine din instruirea sa şi din experienţele 

acestuia. Recunoaşterea acestei calificări profesionale şi a nivelului său. Demers conducând la obţinerea 

acestei recunoaşteri. 

Capacitate - Punerea în acţiune, de către un individ, a cunoştinţelor, a deprinderilor şi a purtării sale. 

Competenţă - Ansamblul capacităţilor necesare exerciţiului unei activităţi profesionale şi însuşirea de 

comportamente cerute. Componentele sunt : cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile. Aceste componente 

trebuie să fie operaţionale, puse în practică şi validate. 

Comportament - Ansamblul acţiunilor şi reacţiilor unui individ. 

Deprindere - Stăpânirea de către un individ a metodelor şi instrumentelor care îi dau capacitatea de a duce la 

bun sfârşit o activitate profesională definită. 

Funcţie - Totalitatea sarcinilor şi responsabilităţilor definite în raport cu un obiectiv de atins şi dependent de 

exerciţiul unui post. 

Formare - Ansamblul structurat al cunoştinţelor, generale sau specializate, pe care un individ le deţine 

personal. 

Informare-documentare - Sector de activitate profesională a cărui misiune este aceea de a găsi informaţia în 

scop profesional, de a o prelucra pentru a mări calităţile sale de folosinţă, de a o administra, de a o face uşor 

accesibilă şi de a o transmite celor care au nevoie, utilizatori sau clienţi. Este ceea ce fac bibliotecarii, 

documentariştii, arhivarii, custozii şi alţii. 

Inima meseriei - Baza activităţilor cheie şi a competenţelor unei meserii, ceea ce face de fapt specificitatea 

acesteia. 

Întreprindere - Orice organizaţie publică sau privată, reunind indivizi pentru a produce şi/sau a oferi bunuri 

sau servicii. 

Meserie - Ansamblu coerent de competenţe mobilizabile prezente la un anumit număr de indivizi, concurând 

în acelaşi scop şi îndeplinind o funcţie tehnică comună. O meserie are mai multe caracteristici : existenţa 

practicilor profesionale reperate şi identificate ; aceea a unui ansamblu teoretic, lucrări şi consideraţii care stau 

la baza acestor practici, recunoştinţa, validată în afara întreprinderii, însuşirea acestor practici şi teorii printr-o 

diplomă, un examen. Trimite la persoana sau la grupul de origine. Aceeaşi profesie poate regrupa mai multe 

70

meserii. O meserie nu este nici un loc de muncă, nici un post concret localizat , nici o funcţie într-o instituţie. 

Meserie-tip - Meserie definită în mod teoretic, corespunzând unei meserii sau unei grupări de meserii 

apropiate. 

Misiune - Sarcina încredinţată unui individ pentru a răspunde unui obiectiv predefinit. 

Mobilitate profesională - Trecerea unui individ de la o meserie la alta în cadrul aceleiaşi profesii sau de la un 

nivel de competenţă la altul în cadrul aceleiaşi meserii sau, mai mult, de la o profesie la alta în aceeaşi 

întreprindere sau în alta. 

Nivel de calificare - Situaţia unui individ în grila de calificări care repartizează cunoştinţele şi deprinderile 

într-o meserie (sau ansamblu de meserii apropiate) între diferite funcţii. Nivelul de calificare ia în considerare 

competenţele (esenţialmente tehnice), nivelul de complexitate al operaţiilor de realizat şi gradele de autonomie, 

decizie şi anticipare. 

Nivel de competenţă - Nivel la care se găsesc capacităţile constitutive ale unei competenţe date şi reperabilă 

pe o scară stabilită înainte. 

Performanţă profesională - Rezultat ce se observă din execuţia realizată de un individ pentru o activitate 

finalizată, cu referire la obiectivele şi constrângerile determinate în mod prealabil. Performanţa este 

manifestarea competenţei. Ea nu poate fi măsurată decât dacă mijloacele necesare realizării obiectivelor 

definite au fost procurate în prealabil. 

Post de lucru - Ansamblul activităţilor şi sarcinilor de realizat, într-o întreprindere şi la un moment dat. Un 

post se defineşte printr-o analiză a organizării muncii şi nu prin activitatea individului (a se vedea profilul 

postului). Postul există independent de individul care-l ocupă. Un post de lucru poate fi ţinut de mai mulţi 

indivizi şi un singur individ poate lucra în mai multe posturi. 

Pregătire - Cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile unui individ, de care poate face dovadă la un moment dat, 

ca rezultat al pregătirii şi al ansamblului de experienţe ale acestuia. 

Profesie - Ansamblul meseriilor care concurează pentru acelaşi obiectiv comun, aproape unele de altele. 

Profesionist în informare – documentare - Persoană care consacră activitatea sa profesională unei meserii 

de informare-documentare, aplicând regulile de artă, indiferent de cadrul profesional unde îşi exercită 

activitatea sa. 

Profil de competenţă - Ansamblu structurat, la un moment dat, al competenţelor unui individ. 

Profilul postului - Ansamblul structurat al caracteristicilor unui post : activităţile exercitate, competenţele 

necesare, condiţiile de îndeplinire. 

Purtare - Capacitatea de a manifesta atitudini sau comportamente adaptate unei situaţii date. 

Referenţial de competenţe - Repertoriu de competenţe necesare pentru practicarea unei profesii. 

În acest ghid de competenţe, acestea sunt expuse prin intermediul unor exemple de activităţi reprezentative ale 

acestor competenţe la un nivel dat. 

Sarcină - Unitate elementară de lucru. 

Utilizare - Expresie curentă în instituţie, desemnând totalitatea posturilor concrete suficient de apropiate 

pentru a putea fi studiate şi prelucrate în mod global. Este compusă din activităţi combinate între ele în mod 

explicit sau implicit în funcţie de organizarea specifică. 

Validarea experienţelor profesionale - Sistem care permite recunoaşterea şi validarea pregătirii provenite din 

experienţă în vederea obţinerii unei diplome. 

71

Indexul competenţelor şi aptitudinilor 

Referinţele sunt la competenţe sau la aptitudini. (Paginile la care trimite acest index pot trata tema 

fără să conţină cuvântul propriu care-l desemnează. În acest caz, paginile sunt notate cu scriere cursivă) 

A 

abonament I 09 

acces la informaţie I 07 

accesibilitatea documentelor I 10 

amenajarea recepţiei I 11 

achiziţie 

- de documente I 08, I 09 

- de date I 08, I 09 

actualizarea informaţiei I 05, T 03 

adaptarea 

F 

- datelor I 04, T 02 

adunare de informaţii I 05 

agent 

- de căutare I 07 

- de supraveghere I 07 

- inteligent, electronic T 02, T 04 

amenajarea spaţiului I 10, I 11 

analiza 

- automată I 06 

- spirit de analiză C 

- cererii I 01 

- valorii M 06 

- documentară I 06 

animaţie 

- dezbatere, masă rotundă C 01 

- discuţie electronică C 06 

anuar I 05, I 07, T 04 

anticipare 

F 

apărarea intereselor profesiei I 02 

aplicaţie documentară 

- vezi : sistem de informaţie 

aranjarea documentelor C 02, T 03 

arhitectură de portal I 12 

arhivare I 08 

- arhivare electronică T 05 

atestare I 02, M 07, M 08 

audit de conformitate M 06 

autobilanţ (benchmarking) M 06 

autonomie 

A 

B 

balizaj T 03 

banca de date I 04 

72 

baza 

- de cunoştinţe I 04, I 07 

- de date I 04, C 04 

bibliografie I 05, I 08, I 12, C 02 

bibliotecă virtuală I 04, T 01 

birotică T 05, C 04 

broşură de prezentare I 01 

buget M 04 

C 

caiet de sarcini M 05 

- completarea fondurilor, 

a echipamentelor I 09 

- funcţional I 04, T 05 

- macheta unui produs T 03 

- sistem de informare 

documentară (SID) T 05 

cartă 

- de arhivare I 08 

- grafică C 07 

catalog I 04, I 07, I 08 

- catalog disciplină I 08 

catalogare I 06, I 08 

- după vedetă de subiect I 08 

căutarea 

- datelor I 07, M 08 

- de informaţie I 06, I 07 

- documentară I 06, I 07 

- în text integral I 07 

cerere I 06, I 07 

- pentru informaţie I 01, I 07 

chestionar pentru satisfacerea 

consumatorului M 06 

clasare metodologică I 10 

client I 01, M 02, T 05 

colecţie 

- de documente I 04 

- completare a I 09 

- organizarea, gestionarea I 08

comunicare 

A 

concurenţă M 03 

condiţii de arhivare şi stocare I 10 

conducerea unui interviu C 01, M 07 

conservarea documentelor I 10, I 08 

consorţiu I 03 

consultare 

- website I 06 

- fişe I 08 

contract 

- achiziţie, prestare I 09 

- comercial, de vânzare M 03 

clasificare I 06, I 10, M 07 

conversia 

- datelor C 04, I 10, T 05 

- fişelor I 08 

copyleft I 03 

copyright I 03 

cost M 04 

criteriu de căutare I 07 

critic 

C 

cultura 

- informaţiei I 01 

- profesională I 02 

curiozitate 

B 

cuvânt-cheie I 06, I 07 

D 

decizie 

F 

depozit I 09, I 10, I 11 

- de fonduri I 09 

- legal I 08 

demers al calităţii M 06 

deontologie I 02 

descriere 

vezi : metadate 

descriptor I 06 

- arhivistic I 04 

- bibliografic I 04 

deviz I 09, M 04, T 03 

dezvoltarea colecţiilor I 09 

diagnostic M 06 

dialog cu utilizatorul I 01 

dicţionar de date T 02 

difuzare 

- de informaţii I 12 

- produselor sau 

serviciilor de informare I 12, M 03 

- selectivă a informaţiei (DSI) I 06 

digitizare I 10, T 05 

directivă I 03 

discreţie 

D 

disponibilitate 

A 

dispozitiv de informare I 04, M 01, T 01 

document 

- achiziţie I 09 

- audiovizual C 03 

- categorii de documente I 05 

- conservarea documentelor I 08 

- structurat I 04, T 01 

- prelucrare I 10 

dosar I 08 

- tematic I 12 

drept 

- de autor I 03 

- concurenţei I 03 

- de copiere I 03 

- la imagine I 03 

- la viaţa privată I 03 

- de proprietate I 03 

- de informaţie I 03 

- de împrumut I 03 

- pentru contracte I 03 

- de proprietate industrială I 03 

- de publicare, editare I 04, T 01 

DSI = difuzare selectivă a informaţiei I 06 

DTI = descrierea tipului de documente I 04, T 01, 

T 03 

Dublin Core I 08 

durata 

- de casare I 08 

- legală de conservare I 03 

E 

echipă 

A 

- proiect M 05 

echipament de lectură I 11 

ecuaţie de cercetare I 06 

editare T 03 

editor I 05 

e-învăţare M 08 

elemente de date I 04 

eliminarea documentelor I 08 

empatie 

A 

ergonomie I 11, T 01 

evaluare 

- document audiovizual C 03 

- metode de evaluare M 06 

- politică de comunicare C 07 

73

- surse de informare I 05 

evoluţia istorică a profesiei I 02 

“excavare” de informaţii I 06 

exprimare 

- audiovizuală C 03 

- orală C 01 

- scrisă C 02 

F 

factură M 04 

FAQ = tipuri de chestionare I 01, I 07, M 04 

Fişe I 08 

- fişa postului M 07 

Fişier I 08 

- de autoritate I 04 

- digital I 04 

- documentar I 04, I 06 

- de informatică C 04, T 05 

foaie de stil T 03 

folosirea unei limbi străine C 05 

fonduri 

- de arhivă I 08 

- documentare I 09 

formarea M 08 

- formatărilor M 08 

- utilizatorilor I 01 

- profesională M 08 

format 

- de fişiere informatice T 05, C 04 

- arhive perene I 04, I 08 

formă 

- de intrare a informaţiilor I 08 

- document structurat T 01 

- documentar I 04, I 08 

frecventare M 02 

G 

gestionare administrativă a personalului M 07 

gestiune 

- bugetară M 04 

- conţinutului I 04, T 01 

- proiectului M 05 

- colecţiilor I 08 

- cunoştinţelor I 04 

- spaţiilor I 11 

- fondurilor I 08 

- depozitelor I 11 

- documentară I 04, I 08, I 09 

grilă 

ghid 

- de evaluare M 06 

- de preţuri M 03 

- de introducere a datelor I 06 

- de arhivare I 06 

- pentru utilizatori I 01 

- de indexare I 06 

- de administrare M 06 

H 

hipertext I 04 

Î 

înregistrarea 

- informaţiei I 04, I 08 

- unei aplicaţii documentare T 01 

- unui produs de informatică I 12 

întâmpinarea publicului I 01 

I 

identitate profesională I 02 

igienă şi securitate M 07 

imaginea profesiei I 02 

import/export de date I 09, C 04 

index I 06, T 02 

indexare I 06 

indicator M 04 

- de activitate, de calitate 

sau de satisfacţie M 06 

- de gestiune M 04 

industria informării I 02 

infrastructură tehnică T 02, T 04 

iniţiativă 

F 

instruirea 

- instructorilor M 08 


- profesională M 07, M 08 

instrument de căutare C 05, I 07 

interfaţă T 02 

Intranet C 07, T 03 

introducerea datelor T 01 

inventar C 07, I 04, I 08 

ISAD (G) I 08 

ISAN I 04 

ISBD I 08 

ISBN I 08 

ISSN I 08 

istoricul profesiei I 02 

74

L 

limbaj 

- de descriere a documentelor T 02 

- documentar I 06 

- de programare T 02 

licenţă de folosire I 09 

lipire I 10 

lista 

- de control I 04 

- de autoritate I 06 

- de hyperlink I 05 

M 

macro-comandă T 02, C 04 

management 

- de conţinut (gestionare) I 04, M 01, T 01 

- de informaţie M 01 

- înregistrări I 04, I 07 

marketing M 02 

mediu profesional I 02 

menţiune obligatorie T 03 

metadate I 04 

metamotor I 07 

metode de căutare I 07 

modele 

- cartografice I 07 

- de documente C 04 

monitorizare I 09 

monitorizarea documentelor I 09 

motor 

- de căutare I 11, I 07, T 04 

N 

navigator web T 04 

necesitate (nevoie) 

- a clienţilor, utilizatorilor I 01, M 02 

- de informare I 01 

negociere A, C 06 

normare I 02 

normă I 03, I 04 

- bibliografică I 04 

- de conservare a documentelor I 10 

O 

OAIS = norme de descriere I 04 

obiect de arhivă I 08 

obiectiv pedagogic M 08 

oferte I 05, I 06 

operator Boolen I 07 

ordonarea documentelor I 10 

organizarea 

M 05, F 

- profesiei I 02 

- informaţiei I 04 

- serviciilor de informaţie M 01 

- colecţiilor I 04, I 11 

organizaţie 

- emiţătoare I 05 

- sursă I 05 

orientarea utilizatorului I 01 

P 

panoramă de presă I 12 

parametri de soft T 02 

parteneriat I 02, I 09, M 01 

pedagogie 

A 

perseverenţă 

E 

persoană-sursă I 05 

personalizată I 12 

plan de clasare I 06 

planificare şi planing M05, M 07 

politici 

- de achiziţie I 09 

- de analiză I 06 

- de arhivare I 08, I 10 

- de stocare I 10 

- de indexare I 06 

- de gestionare a informaţiei M 01 

- produse şi servicii I 12 

portal 

- arhitectura unui portal I 12 

- de securitate I 11, I 12 

- de documentare, informare I 07, I 04, I 12 

- personalizat I 04 

- specializat, tematic I 05 

post de lucru individual T 04 

prearhivare I 08 

prestator de servicii I 03 

producător I 05 

produs de informare I 12 

profil 

- de interes I 12 

programare T 02 

promovarea produsului sau serviciului M 03 

proprietate intelectuală I 03 

protejarea 

- vieţii private I 03 

- informaţiei M 01 

- documentelor I 10 

75

- datelor individuale I 03 

publicarea T 03 

- documentelor electronice I 12, T 01, T 03 

- electronică T 03 

- tipărită T 03 

putere de sinteză 

C 

punere în pagină T 03 

R 

reacţie 

D 

redactare C 02 

referenţial M 06 

- de competenţe M 07 

referinţă bibliografică I 04 

reformularea unei cereri C 01, I 01, I 07 

reguli de introducere a datelor I 04 

reperarea surselor de informare I 05 

repertoriu I 04, I 05, I 07, I 08 

reprezentare 

- audiovizuală C 03 

- a informaţiei I 06 

- cartografică C 03, I 07 

restaurarea documentelor I 10 

restricţionarea informaţiei I 07, T 01 

resurse 

- umane M 07 

- partajate T 05 

reţea 

- de supraveghere M 01 

- documentară M 01 

- de informare I 05, I 08 

- informatică T 05 

reunirea conţinuturilor I 04, I 12, M 01, T 01 

rezumare 

- automatică I 06 


revistă 

- de presă I 12 

- de sumare I 12 

rigoare 

E 

rubrica unei baze de date T 02, I 04 

S 

schemă directoare 

- de informaţie M 01 

- de informare T 05 

schimb de documente I 09 

script C 04, T 02 

securitatea 

- accesului la date I 04, M 01 

- informaţiei M 01 

- documentelor I 10 

- datelor T 05 

semn de carte I 05 

serie (de arhivare) I 08 

servicii 

- pentru utilizatori I 01 

- de informare I 12 

- Internet T 04 

sesiune de formare M 08 

simţ 

- de organizare F 

- pedagogic A 

sinteză 


- verbală T 05 

- putere de sinteză C 3 

sistem 

- alocat T 02 

- de informare T 01, M 04 

- de căutare a informaţiilor T 01 

- de informare documentară 

(SID) I 04, M 01, T 01 

- de semnalizare I 11 

SGBD = sistem de gestiune 

a bazelor de date T 02 

SGED = sistem de gestiune 

electronică a documentelor T 01 

SIGB = sistem informatizat 

de gestiune a bibliotecilor T 01 

soft T 02, T 05 

- de comunicare T 05 

- de mesagerie T 04, C 04 

- documentar I 06, T 01 

- parametrii de soft T 02 

spaţiu 

- de autodocumentare I 11 

- de lectură I 11 

spirit 

- critic C 

- de analiză C 

- de echipă A 

- de iniţiativă F 

- de decizie F 

- organizatoric F 

- de sinteză C 

stand de expoziţie I 11 

standard 

76

- de catalogare I 08 

- DOI I 08 

- informatic T 02 

statut I 02 

stocare I 10, I 11 

- pe suport electronic T 05 

strategie 

- achiziţie I 05 

- editorială T 03 

- de marketing M 02 

- de produse I 12, M 02 

- de căutare I 07 

studiu 

- de cerinţe I 01, M 06 

- de piaţă M 02 

suport de informare I 10 

supravegherea 

- site-urilor, a paginilor web I 11 


sursă de informare I 05, I 07 

T 

tabel de bord M 02, M 05 

- de gestiune I 08 

- de reprezentare de informaţii C 03 

tehnologiile Internetului T 04, T 03 

textmining (= „excavare” de informaţii) I 06 

text integral I 07 

tezaur I 06 

tipuri 

- de documente I 08 

- de surse I 05 

- de suporturi I 10 

transfer 

- de date T 01 

- pe suporturi I 10 

- de cunoştinţe M 08 

transliterare I 04 

U 

Unimarc I 08 

utilizarea informaţiei I 01, M 02 

utilizator M 02 

- de informaţie I 01 

- politica culturală şi educativă C 07 

- final I 01 

- de sisteme de informare T 01 

V W X 

validarea experienţei M 08 

vedetă de subiect I 06 

vocabular controlat I 06 

web 

- invizibil I 07 

- pagină de web T 03 

- servicii web T 04 

XML T 02, T 04 

77

SUMAR – VOLUMUL I 

Prefaţă la ediţia românească ……………................................................................................... 3 

Cuvânt înainte la ediţia în limba franceză ................................................................................. 4 

Manualul folosirii Euroreferenţialului ....................................................................................... 7 

Tabel recapitulativ al domeniilor de competenţă şi al principalelor aptitudini .................... 9 

Prezentare 

O profesie în evoluţie ........................................................................................................ 10 

Cui i se adresează Euroreferenţialul.................................................................................. 11 

Competenţele profesionale: domenii şi grupe..................................................................... 12 

Nivelurile de competenţă..................................................................................................... 13 

Aptitudinile cerute............................................................................................................... 14 

Care sunt aptitudinile „principale”.................................................................................... 16 

Locul acestora în exersarea profesiei.................................................................................. 16 

Aptitudinile ca elemente de competenţe............................................................................. 17 

Ultimele pagini.................................................................................................................... 19 

I - Domeniile de competenţă 

Lista domeniilor.................................................................................................................. 20 

Grupul I- Informare............................................................................................................. 21 

Grupul T- Tehnologii.......................................................................................................... 33 

Grupul C- Comunicare ....................................................................................................... 38 

Grupul M- Management...................................................................................................... 45 

Grupul S- Alte cunoştinţe................................................................................................... 53 

II - Aptitudinile cerute 

Lista celor douăzeci de aptitudini principale....................................................................... 54 

SUMAR – VOLUMUL II 

Prezentare ..................................................................................................................................... 58 

Nivele de calificare 

Nivelul 1 : Asistent în informare – documentare ........................................................................ 59 

Nivelul 2 : Tehnician în informare – documentare ..................................................................... 60 

Nivelul 3 : Manager în informare – documentare ....................................................................... 60 

Nivelul 4 : Expert în informare-documentare ............................................................................. 61 

Postfaţă .......................................................................................................................................... 63 

Glosar ............................................................................................................................................ 64 

Indexul competenţelor şi aptitudinilor ....................................................................................... 66-71 

78

Euroreferential 1 si 2

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?