Aniversare

România
5
literar\
Apare sub egida
U N I U N I I
S C R I I T O R I L O R
cu sprijinul
F u n d a ] i e i
A N O N I M U L
8 februarie 2008 (Anul XL). 32 pagini. 3 lei
pag. 22-23
Aniversare

s u m a r
2România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
Muzeul de luat acas\ de Domni]a {tef\nescu - p. 3
CONTRAFORT de Mircea Mih\ie[ - p. 4
O m\tur\ pentru vr\jitoare
CRONICA PESIMISTEI de Ioana Pârvulescu - p. 5
Cel mai..., cea mai...!
CRONICA IDEILOR de Sorin Lavric - p. 6
Un povestitor remarcabil
CRONICA LITERAR| de Cosmin Ciotlo[ - p. 7
Avangarda [i complexele criticii literare
Poeme de Minerva Chira - p. 8
TROPICE SURÂZ|TOARE de Mihai Zamfir - p. 9
Brazilia [i rasele
CER{ETORUL DE CAFEA de Emil Brumaru - p. 9
REAC}II IMEDIATE de Alex. {tef\nescu - p. 10
Barbu Cioculescu publicist
CARTEA ROMÂNEASC| de Daniel Cristea-Enache - p. 11
Sectorul suflete
SEMN DE CARTE de Gheorghe Grigurcu - p. 12
Miza spiritual\
O editur\, dincolo de manuale de Ion Simu] - p. 13
COMENTARII CRITICE de Tudorel Urian - p. 14
Manual de supravie]uire
PREPELEAC de Constantin }oiu - p. 15
P|CATELE LIMBII de Rodica Zafiu - p. 15
Din istoria familiei Steinhardt
Acas\ la Sigmund Freud de George Ardeleanu - pp. 16-17
Ce mai înseamn\ „poet na]ional“ de Dan M\nuc\ - pp. 18-19
Un poem uitat de {tefan Cazimir - p. 19
Un romancier al exilului de Barbu Cioculescu - p. 20
Tradi]ia unei reviste vorbite de Al. S\ndulescu - p. 21
TEATRU de Marina Constantinescu - p. 22
Despre Victor Rebengiuc
Lordul de Ion Cocora - p. 23
CRONICA FILMULUI de Angelo Mitchievici - p. 24
Cronica unei mor]i anun]ate
CRONICA PLASTIC| de Pavel {u[ar\ - p. 25
Memorie, art\, restaura]ie
Un picaro al lumii dezvr\jite de Catrinel Popa - p. 26
~n ora[ul de jos vezi ce ai uitat de Nora Iuga - p. 27
Deconstruc]ie postmodern\ de Codrin Liviu Cu]itaru - p. 28
INTERVIURILE ROMÂNIEI LITERARE
cu istoricul Francesco Guida
a consemnat Carmen Burcea - p. 29
POST-RESTANT de Constan]a Buzea - p. 30
PRIN ANTICARIATE de Simona Vasilache - p. 30
Scurt tratat pentru intelectuali obosi]i
LA MICROSCOP de Cristian Teodorescu - p. 31
Amneziile lui Mircea Colo[enco de Mircea Popa - p. 31
OCHIUL MAGIC - p. 32
România
literar\ ®
Director:
NICOLAE MANOLESCU
Revist\ editat\
cu sprijinul
Funda]iei
ANONIMUL
Redac]ia:
GABRIEL DIMISIANU - director-adjunct
ALEX. {TEF|NESCU - redactor-[ef
OANA MATEI - secretar general de redac]ie
ADRIANA BITTEL, CONSTAN}A BUZEA,
MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESCU
Redactori asocia]i: IOANA PÂRVULESCU,
CRISTIAN TEODORESCU
Corectur\:
CONSTAN}A BUZEA (pag. 8, 12, 18, 19, 20, 25, 27, 30),
SIMONA GALA}CHI (pag. 3, 13, 15, 16, 17, 21, 26, 31),
ECATERINA IONESCU (pag. 1, 2, 9, 11, 14, 24, 26, 28),
NINA PRUTEANU (pag. 4, 5, 6, 7, 10, 22, 23, 32).
Grafica: MIHAELA ßCHIOPU
Fotoreporter: ION CUCU
Tema num\rului: Cortina de fiecare zi
Tehnoredactare computerizat\:
IONELA STANCIU, OANA MATEI, VALENTINA VL|DAN
Introducere texte: GEORGETA GHEORGHIU
Coresponden]i din str\in\tate: RODICA BINDER (Germania),
GABRIELA MELINESCU (Suedia), LIBUŠE VALENTOVÁ
(Cehia)
Redac]ia: Funda]ia România literar\, Calea Victoriei 133,
sector 1, cod 010071, Bucure[ti.
Secretariat: SOFIA VL|DAN, CORNELIU IONESCU, MIRONA
LAUD|, GHEORGHE VL|DAN
Cont `n lei: BRD-GSG Agen]ia {incai,
RO91BRDE441SV59488894410. Cont `n valut\: BRD-GSG
Agen]ia {incai RO87BRDE441SV59488974410 (USD),
RO37BRDE441SV59489004410 (EUR)
e-mail: romania_literara@yahoo.com;
revistaromanialiterara@gmail.com; http://www.romlit.ro;
tel.: 021. 212.79.86; fax: 021.212.79.81
Imprimat la TIPOGRAFIA R-WEP
Revista România literar\ este editat\ de Funda]ia
România literar\ cu sprijin de la Funda]ia „Anonimul“,
Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii [i
Cultelor, prin Administra]ia Fondului Cultural Na]ional.
Sponsorizare de la Banca Românã de Dezvoltare – Groupe
Société Générale.
~ncepând cu nr. 1 / 2008 revista
beneficiaz\ de sprijinul Funda]iei
ILI.
Conform prevederilor Statutului, Uniunea Scriitorilor din
România nu este responsabil\ pentru politica editorial\ a
publica]iei [i nici pentru con]inutul materialelor publicate.
România literar\ este membr\ a Asocia]iei Revistelor,
Imprimeriilor [i Editurilor Literare (A.R.I.E.L.), asocia]ie cu statut
juridic, recunoscut\ de c\tre Ministerul Culturii [i Cultelor.
ISSN 1220-6318

Ana Blandiana î[i îndeamn\ invita]ii s\ întârzie în
fa]a fotografiilor de scriitori care au f\cut
închisoare din motive politice, fotografii expuse în
holurile Casei Scriitorilor.
a c t u a l i t a t e a
Muzeul de luat acas\
Inchisoarea Sighet
29
IANUARIE 2008. Ora (aproape)
12. Bucure[ti. Uniunea Scriitorilor.
Casa Monteoru. Înc\ înainte de
ora 12 în curte nu mai încap
automobilele, iar în Sala Oglinzilor
nu mai sunt locuri libere pentru
invita]ii, tot mai numero[i, la
ceva ce se anun]\ ca foarte
important. Ana Blandiana [i
colegii ei de la Academia Civic\
aniverseaz\ 15 ani de la lansarea
proiectului datorit\ c\ruia lugubra
fost\ închisoare stalinist\ de la Sighet avea s\ devin\ Memorialul
Victimelor Comunismului [i al Rezisten]ei. La intrare te întâmpin\
Ana Blandiana [i Romulus Rusan. Al\turi, Ioana Boca se gr\be[te
s\-]i d\ruiasc\ o pung\ de pânz\ în care se afl\ câteva
obiecte. Pe una din fe]ele pungii scrie – Memorialul Victimelor
Comunismului [i al Rezisten]ei. Sighet. România. Pe cealalt\
e imprimat\ sigla Memorialului – un cerc format din cele 12
stelu]e, simbolul Uniunii Europene, pe care îl intersecteaz\
un alt cerc cu conturul format din sârm\ ghimpat\. Dou\ cercuri
unind, ca ni[te inele de logodn\, trecutul nostru cu ceea ce
credem c\ va fi viitorul nostru.
Ora 12. În Sala Oglinzilor invita]ii care continu\ s\ soseasc\
nu mai g\sesc locuri nici m\car în picioare. Pe deasupra capetelor
sunt purtate scaune pentru a fi plasate acolo unde spa]iul o
mai permite. Sunt prezen]i diploma]i, scriitori, ziari[ti din presa
scris\, din televiziuni [i radio (dintr-o anumit\ parte a presei),
oameni politici (câ]iva [i dintr-o anumit\ parte a spectrului
politic), sociologi, istorici, fo[ti de]inu]i politici. Chiar dac\
sala e plin\, e lini[te ca [i cum s-ar p\stra un moment de reculegere.
Ana Blandiana ia microfonul [i începe s\ vorbeasc\ despre
cum a ap\rut, a crescut [i s-a impus Memorialul. E u[or stânjenit\
pentru c\ trebuie s\ vorbeasc\ despre un proiect, chiar dac\
unul de performan]\ [i de larg interes, al c\rui autor principal
este chiar ea.
Pentru cine nu [tie – dar de ce nu [tie – ce este Memorialul
de la Sighet vom prelua din prezentarea Anei Blandiana câteva
date de identitate a acestuia, evident cu totul insuficiente pentru
a în]elege ce reprezint\ el cu adev\rat.
Cu exact cincisprezece ani în urm\, la 29 ianuarie 1993,
la Strasbourg, Ana Blandiana i-a prezentat secretarului general
al Consiliului Europei de atunci, Catherine Lalumière, proiectul
de transformare a fostei închisori staliniste de la Sighet într-un
muzeu al victimelor comunismului, care s\ devin\ un centru
de studii asupra totalitarismului. În 1995, dup\ trei ani de
expertiz\ interna]ional\, Consiliul Europei ia Memorialul sub
egida sa. În 1997, când 10 din cele 50 de s\li ale muzeului au
fost reabilitate [i deschise spre vizitare, statul român a
declarat prin lege Memorialul „ansamblu de interes na]ional“.
Memorialul a avut parte de acela[i tratament contra naturii ca
mai toate realiz\rile de excep]ie din România – întâi vine
recunoa[terea interna]ional\ [i abia dup\ aceea [i cu
zgârcenie recunoa[terea na]ional\. În 1998 Consiliul Europei
a nominalizat Memorialul între primele trei locuri de
cultivare a memoriei europene, al\turi de Memorialul Auschwitz
[i de Memorialul francez al P\cii.
Dup\ 15 ani de eforturi care cu greu ar putea fi egalate chiar
[i de cei care se declar\ campionii muncii, muzeul, în
totalitate reabilitat, a intrat în ghidurile turismului cultural,
are o consistent\ baz\ de date (între care 100.000 de fi[e de
fo[ti de]inu]i politici), 5000 de ore de înregistr\ri de m\rturii
orale, documente ale simpozioanelor [i interven]iilor din cadrul
sesiunilor {colii de Var\ (40.000 de pagini), mii de fotografii,
sute de obiecte. Memorialul înseamn\, pe lâng\ Muzeul Sighet,
[i un Centru Interna]ional de Studii asupra Comunismului în
cadrul c\ruia se tip\resc c\r]i, se organizeaz\ anual simpozioane
[i au loc cursurile {colii de Var\ la care particip\ elevi între
14 [i 18 ani.
Toate acestea [i multe altele au fost înf\ptuite nu de largi
colective dotate cu bugete generoase, ci de micul grup de
colaboratori ai Anei Blandiana a c\rui for]\ urie[easc\ o d\ doar
devotamentul f\r\ limite fa]\ de o misiune asumat\.
Era de a[teptat ca, m\car dup\ ce proiectul Memorialului
a atras aprecierea [i apoi sus]inerea Consiliului Europei,
oficialit\]ile române de la acea vreme s\ dea [i ele un semn
de sus]inere. În loc de fireasca mân\ întins\, au venit în serie
acuzele, atacurile calomnioase sau, în cel mai bun caz, indiferen]a.
De exemplu, în oficiosul Guvernului V\c\roiu, din 22 mai 1995,
a ap\rut un articol cu titlul Sacrilegiul de la Sighet. „Sacrilegiul“
const\, conform autorului articolului, în „interna]ionalizarea
proiectului“, în „realizarea unui Memorial interna]ional total
str\in aspira]iilor, inten]iilor [i intereselor române[ti“. „Am
dorit un Memorial pe care rudele celor mor]i la Sighet [i genera]iile
care vin dup\ noi s\-l poat\ vizita în lini[te [i cu pio[enia cuvenit\
acestui loc al unui imens sacrificiu exclusiv românesc.“ Întrun
moment în care oficialii români începuser\ s\ curteze Europa,
înc\ mai tolerau sau chiar încurajau lansarea unor acuze, la
mod\ în 1990, dar care ne îndep\rtaser\ de Europa. Ana Blandiana
comisese „sacrilegiul“ de a atrage prin valoarea unui proiect
respectul [i colaborarea Consiliului Europei ceea ce însemna,
conform gazetei men]ionate [i deci a Guvernului care o patrona,
o „diluare a specificului românesc“, altfel spus un fel de „vânzare
de ]ar\“ care tulbura „lini[tea“ noastr\. Se reg\sesc în aceast\
atitudine doar dou\ dintre conceptele care au dat originalitate
regimului Iliescu, dar care au contribuit din plin la men]inerea
României ani buni într-o stare de a[teptare în rela]ia cu Europa.
Dac\ am st\ruit mai mult asupra acestui atac este pentru c\
merit\ s\ se fixeze în memoria colectiv\, s\ se înscrie chiar în
istoria anilor de dup\ 1989, redenumindu-i autorul cu pseudonimul
Sorin Toma jr.
Dup\ ce Ana Blandiana [i-a încheiat cuvântul, invita]ilor
li s-a explicat printr-o demonstra]ie la fa]a locului, pe ecranul
din înc\pere, c\ DVD-ul aflat în punga de pânz\ primit\ în
dar la intrare permite, datorit\ unui soft special creat,
vizitarea sau cercetarea Muzeului Sighet în cele mai fine detalii.
Zestrea de imagini, documente [i informa]ii pentru care Ana
Blandiana [i-a d\ruit 15 ani din via]\ st\ la dispozi]ia oricui
se a[az\ pe un scaun în fa]a computerului [i deschide DVDul
pe a c\rui copert\ scrie Muzeul de luat acas\. Replica virtual\
a Memorialului Sighet. A[a cum momentul decembrie 1989
a putut fi tr\it dintr-un fotoliu din fa]a televizorului, tot astfel
Muzeul de la Sighet poate fi cercetat datorit\ acestui DVD de
pe un scaun din fa]a computerului. O idee benefic\ pentru viitorul
Muzeului, un stimulent pentru cei care înc\ n-au ajuns la Sighet,
Istoria `n impas
Istoria noastr\ se afl\, iar\[i, în impas. Print-un act mîr[av
[i iresponsabil, arhivele securit\]ii nu mai pot fi cercetate
[i, implicit, nu mai pot s\ scoat\ adev\rul la iveal\.
CNSAS se dore[te desfiin]at. Din r\sputeri [i de îndat\!
M\ a[teptam s\ fim con[tien]i de tic\lo[ie [i de gravitatea
ei. M\ a[teptam s\ fie str\zile pline de oameni care
î[i cer dreptul la istoria cea adev\rat\. Nu numai c\ nu
am reu[it s\ ne obi[nuim cu lumina dup\ ie[irea din pe[tera
întunecoas\ a comunismului, dar nici m\car nu ne pas\ c\
ea exist\. Nu ne intereseaz\ cîtu[i de pu]in s\ o aducem
prin cotloanele trecutului ca s\ în]elegem exact cine sîntem
[i ce s-a întîmplat. Ca în Germania, ca în Cehia [i a[a
mai departe. Este an electoral [i nu avem nevoie de limpezirea
apelor [i de alegerea bobului de neghin\, ci dimpotriv\,
de tulburarea lor [i de prostirea, în continuare, a noastr\,
a tuturor. Gata, ajunge cu acest exerci]iu democratic [i
profund necesar! În loc s\-l îmbun\t\]im, s\-l nuan]\m,
îl spulber\m. Pur [i simplu. {i nimeni nu d\ socoteal\
pentru aceast\ barbarie neru[inat\! Incredibil. Sîntem
condamna]i, din nou, s\ tr\im în hazna cu to]ii. S\ respir\m
aerul împu]it ani [i ani de delatori, de oameni la[i, mici,
complexa]i [i frustra]i care au [tiut s\ fac\ un singur lucru:
s\ priveasc\ pe gaura cheii [i s\ toarne. S\ mutileze vie]i
dar inten]ionau s-o fac\, ca [i pentru cei care n-au aflat înc\
de existen]a Muzeului, un antidot pentru indiferen]a sau
comoditatea altora.
A[adar punga de pânz\ nu con]inea doar ni[te perisabile
obiecte de protocol, a[a cum se obi[nuie[te s\ se împart\ la
momente aniversare. De aceast\ dat\ obiectele sunt împrumutate
parc\ din recuzita lui F\t-Frumos care arunca în urm\ o perie
ce se transforma în p\dure, împiedicându-l pe zmeu s\-l ajung\.
Tot a[a cel ce folose[te DVD-ul aduce al\turi de el Muzeul de
la Sighet, punând o barier\ între el [i propriile-i iner]ii. De
asemenea, odat\ studiat Catalogul c\r]ilor publicate. 1994 -
2007 sub egida Academiei Civice, [i acesta obiect primit în
dar de cei prezen]i, se poate transforma într-un raft de bibliotec\
în care se afl\ istoria netrucat\ din perioada comunist\. S\
mai scoatem din pung\ [i cartea lui Romulus Rusan – Cronologia
[i geografia represiunii comuniste în România. Recens\mântul
popula]iei concentra]ionare (1945 – 1989) care con]ine informa]ii
consistente, indispensabile în]elegerii corecte a fenomenului
deten]iei politice din închisorile comuniste. La sfâr[itul c\r]ii,
pe o hart\ sunt localizate unit\]ile de deten]ie din intervalul
1945 – 1985. Sunt atât de numeroase încât r\nesc grav harta
]\rii, o hart\ îndoliat\ care semnaleaz\ bog\]ia de crime din
interiorul grani]elor. Între ele se afl\ [i Sighetul „închisoare
mic\, îns\ specializat\ în lichidarea, prin moarte lent\, a elitelor“,
dup\ cum explic\ autorul.
La desp\r]ire, Ana Blandiana î[i îndeamn\ invita]ii s\ întârzie
în fa]a fotografiilor de scriitori care au f\cut închisoare din
motive politice, fotografii expuse în holurile Casei Scriitorilor:
V. Voiculescu, C. Noica, Petre }u]ea, N. Steinhardt, Nichifor
Crainic, Al. Paleologu, {t. Augustin Doina[, Anton Dumitriu,
Dinu Pillat, Vladimir Streinu, Petre Pandrea, D. Caracostea,
Nicolae Balot\, Adrian Marino, Ion Caraion, Al Ivasiuc,
Constantin Ciopraga, Paul Goma [i mul]i, mul]i al]ii. Anii de
deten]ie cumula]i de ace[tia ating ordinul sutelor. E greu de
evaluat cât [i cum a pierdut cultura noastr\ prin încarcerarea
acestor oameni. Sigur este c\ au fost considera]i adversari de
temut ai regimului comunist, cu circumstan]a agravant\ c\ erau
[i oameni de valoare intelectual\. Iar suprimarea sau reducerea
la t\cere a valorilor a fost o prioritate a politicii partidelor
comuniste, mai ales în perioadele când se instalau la conducerea
unei ]\ri.
Domni]a {TEF|NESCU
[i suflete pentru totdeauna. S\ se amestece în destinele
noastre [i s\-[i bage bocancii în ele. S\ tr\iasc\ lini[ti]i [i
dup\ 1989 [i s\ capete anvergur\, prea mul]i dintre ei, cu
fiecare zi, cu fiecare noapte, cu fiecare an. S\ dea lec]ii,
s\ judece, s\ dea verdicte, s\ hot\rasc\, iar\[i, pentru
noi. Se l\]esc pe ecrane de televizor, prin ziare, prin partide
[i fel de fel de func]ii. Din cauza noastr\! I-am l\sat. Pe
unii i-am iertat [i, în prea pu]ine cazuri, am [tiut ce iert\m.
Pe al]ii nici nu i-am aflat. Superficialitatea ne cost\ scump
acum. Ochiul vigilent al securi[tilor nu doarme. Solidaritatea
lor execut\ lipsa noastr\ de sim] civic [i istoric. Cînd se
purcede la o construc]ie trainic\, se studiaz\ terenul, se
calculeaz\ rezisten]a materialelor, uzura în timp, se stabile[te
arhitectura. Altfel, oricînd, totul se poate duce de rîp\. Asta,
în cazul în care proprietarii sînt interesa]i de un lucru durabil.
La noi, prea pu]ini au fost preocupa]i de tr\nicia democra]iei,
a libert\]ii fundamentale, a scoaterii la lumin\ a adev\rului.
M\car s\ [tim, s\ ne delimit\m cumva unii de ceilal]i, s\
exers\m, împreun\, pa[ii bunului sim]. Altfel, este irespirabil
[i tot mai greu tolerabil. Nu cred c\ au dreptul, în continuare,
s\ pun\ în pericol libertatea noastr\. Aceea profund\. Pentru
asta s-a murit! {i de asta nu putem s\ st\m, iar\[i, cu mîinile
în sîn. Protestele noastre înseamn\ c\ nu mai sîntem legume.
C\ ne-am trezit, c\ ne pas\, c\ iubim lumina!
Marina CONSTANTINESCU
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
3

a c t u a l i t a t e a P
rin darea afar\ a [apte dintre cei care au
construit, în ultimii ani, profilul moralpublicistic
al ziarului „Ziua“ se creeaz\
posibilitatea aducerii unor noi colaboratori.
4România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
O m\tur\
pentru
vr\jitoare
ß
APTE dintre condeierii de la „Ziua“
care au girat în ultimii ani politica
lui Ro[ca-St\nescu au fost da]i afar\.
Pentru cel pu]in unul dintre ei, Gabriel
Andreescu, am o veche stim\. Faptul
c\ sunt pu[i pe liber la o s\pt\mân\
dup\ eliberarea din func]ie a fostului
director arat\ indubitabil c\ actuala
redac]ie îi percepea drept „oamenii
lui Ro[ca“. Ceea ce poate fi dovedit,
de altfel, foarte simplu. Chiar
dac\ nu to]i erau direct implica]i în
campaniile întâiului-st\t\tor al
gazetei, a existat mereu o complicitate
indirect\: ei ofereau arm\tura de
onorabilitate de care m\ciucarii din
imediata vecin\tate a lui Ro[ca aveau
nevoie pentru a-[i pune în practic\ planurile.
Nici m\car s\pt\mâna trecut\, când fostul director a fost
scos „în peisaj“, cum se spune la cursele auto, ei n-au în]eles
mesajul. A trebuit ca noua conducere a ziarului s\ le bareze
accesul spre rubricile de]inute în ultimii ani. Cu elegan]\,
Mihai Pâl[u a motivat desp\r]irea de cei [apte non-magnifici
evocând a[a-numite ra]iuni „economice“. În fapt, e vorba
de încercarea disperat\ a redac]iei de a-[i câ[tiga onorabilitatea.
Cine i-ar fi luat în serios cu un director onorific precum
B\l\ceanu-Stolnici, unul dintre marii neru[ina]i ai
acestor vremi în care numai neru[inarea n-a lipsit Cum
s\-i p\strezi semn\tura [i fotografia în ziar, când sf\to[enia
expirat\ a textelor sale provoca doar hohote de râs
Acest descendent al boierilor de alt\dat\ va r\mâne în
amintirea viitorimii drept autorul schi]elor apartamentului
în care locuia Vlad Georgescu, cerute de Securitate probabil
pentru a-l lichida pe directorul „Europei Libere“.
Ce credibilitate puteai s\ ai, când ideologul en titre al
ziarului era veninosul Adrian Severin Procesele de inten]ie,
insinu\rile mâr[ave, ura ideologic\ drapat\ în principiile
resentimentare ale corectitudinii politice au fost, ani în
[ir, armele prin care acest personaj marginalizat a
încercat s\ cucereasc\ pozi]iile de odinioar\. S-a dovedit
c\ nu are nici anvergura, nici talentul necesare unei cariere
pe m\sura ambi]iilor. Cum s\ reconstruie[ti un ziar
al\turi de Ion Spânu [i Roxana Iordache, ni[te condeie pe
cât de agresive, pe atât de avide de r\fuial\ cu valorile
politice [i culturale Sudalma grosolan\, ura visceral\,
neputin]a creatoare metamorfozat\ în stil jurnalistic au adus
ziarului prejudicii pe care doar ani de onestitate f\r\
fisur\ ar putea s\ le fac\ uitate.
Pentru mine, metamorfoza din ultimii ani a vechiului
specialist în chestiuni economice de la Radio Europa Liber\,
{erban Orescu, r\mâne f\r\ explica]ie. Ce-a c\utat dl Orescu
în ciorba rânced\ servit\ pe post de trufanda la ziarul „Ziua“
Cât\ vreme s-a men]inut în zona comentariului tehnic, n-
am putut s\-i vedem g\uno[enia. Ani în [ir, dl Orescu s-a
pref\cut c\ stoarce o past\ substan]ial\ dintr-un tub
despre care [tiam cu to]ii c\ e gol. {i totu[i, în ciuda
avertismentelor, dl Orescu o ]inea înainte cu politichia fin\,
care duhnea de la o po[t\ a comand\ politic\. Iar dac\ n-a
fost comand\ politic\, atunci, vorba unui personaj din
„Povestea porcului“, a lui Creang\: „De te-a înv\]at cineva,
r\u ]i-a priit, iar\ de-ai f\cut-o din capul t\u, r\u cap ai
avut!“
Despre Ion Bogdan Lefter n-am nimic de spus –
pentru c\ nu e nimic de spus în general. Nu [tiu cum va
digera – orgolios cum e – [i acest nou episod al elimin\rii
ca o m\sea stricat\, dup\ plecarea ru[inoas\ de la „Observator
Cultural“. Dar s\ nu-i plângem de mil\. Fraieri exist\ peste
tot, a[a c\ nu va trece mult\ vreme pân\-l vom reg\si în
ipostaza de comentator gomos pe la cine [tie ce revist\
sau ziar în c\utare de bra]e de munc\ disponibile. Sau poate
îi va da Dumnezeu mintea de pe urm\ [i se va dedica activit\]ii
literare, domeniu în care nu era chiar ultimul dintre
novici. Enun] aceste fraze cu îng\duin]\ [i în]elegere,
de[i [tiu c\-mi va primi cuvintele cu obi[nuita arogan]\ –
dac\ nu va g\si cumva în ele un prilej de a-[i reînnoi ura.
Prin darea afar\ a [apte dintre cei care au construit, în
ultimii ani, profilul moral-publicistic al ziarului „Ziua“ se
creeaz\ posibilitatea aducerii unor noi colaboratori. Nu
se [tie, deocamdat\, care va fi soarta Zoei Petre [i a lui
Eugen Simion. Dac\ despre cel din urm\ se poate spune c\
e precum apa cu busuioc – nici nu d\uneaz\, nici nu vindec\
–, singurul efect al scrisului s\u fiind al unei mortale
plictico[enii, lucrurile sunt ceva mai complicate cu fosta
prim-colaboratoare a lui Emil Constantinescu. Inteligent\,
cultivat\, din când în când chiar expresiv\ în scris, doamna
Zoe Petre e trecut\ prin vechea [coal\ a insinu\rii perfide
[i a atacului surprinz\tor – din lateral sau pe la spate.
Reprezentant\ a direc]iei resentimentare ilustrat\ pân\ la
sa]ietate de fostul s\u boss, d-na Petre are probabil
resurse de-a mai întoarce-o o dat\ ca la Plevna. Ce e
drept, atacurile sale s-au men]inut în zona limbajului civilizat
– ceea ce probabil a contat mult în men]inerea sa în noua
formul\ a ziarului. S\ vedem pentru cât timp.
Nu m\ pot, totu[i, opri din mirare: de ce n-au plecat to]i
ace[ti colaboratori ai lui Ro[ca-St\nescu odat\ cu binef\c\torul
lor Dup\ ce [i-au tr\dat onoarea (cei care-au avut-o), l-au
tr\dat [i „na[“. Disponibili la compromis cum îi [tiu, probabil
c\ se vor g\si gazete dornice s\ ad\posteasc\ secre]iile de
venin care-au f\cut în ultimii ani din „Ziua“ nu doar un ziar
necump\rat, dar [i de necitit. Le sugerez s\ încerce la
„Gardianul“, „Click“ sau „Cancan“. Sau, mai bine, s\
a[tepte însc\unarea lui Cornel Nistorescu la „România
liber\“, unde – dac\ m\ uit la degringolada din ultimii
ani a ziaristului de alt\dat\ – va fi nevoie exact de calificarea,
talentele [i energia lui Spînu & comp.
Oricum, du[ul rece prin care a trecut ziarul „Ziua“ n-a
rezolvat chiar toate problemele. Ce se întâmpl\, de pild\,
cu Victor Roncea Dar cu George Damian Aceste clone
ale lui Ro[ca St\nescu vor încerca s\ fac\ în continuare
tipul de jocuri în care s-au specializat. Nu cred c\ oameni
cu adev\rat onorabili vor accepta s\ scrie pentru „Ziua“
înfruntând riscul de a fi asocia]i cu nume definitiv compromise,
precum cele de mai sus. Partea demoralizant\ e c\
vorbim despre ni[te oameni tineri care, în mod normal, ar
fi trebuit s\ îmbr\]i[eze cu totul alte valori. Din nefericire,
ei au devenit instrumente lipsite de scrupul în opera de
compromitere a unor intelectuali care, într-o ]ar\ normal\,
ar beneficia de statui [i de respectul general, [i nu de jignirile
neru[inate de care-au avut parte dinspre ziarul „Ziua“.
Ceea ce-am v\zut în ultimele zile în gazeta cu pricina
e nu doar surprinz\tor, ci [i încurajator. Exist\ în
România acestui moment suficiente condeie oneste la
care se poate face apel. E important, îns\, ca excizia început\
o dat\ cu plecarea lui Ro[ca St\nescu s\ nu se opreasc\ la
mijlocul drumului. Vor exista, desigur, destui care vor apela
la binecunoscuta formul\ „Dictatorul a fugit!“ doar
pentru a-[i salva pielea. Nu cred c\ un ziar cu problemele
de imagine [i economice avute de „Ziua“ se poate mul]umi
cu jum\t\]i de m\sur\. Dac\ actualii manageri se vor l\sa
îmbrobodi]i de alde Roncea, probabil c\ [i zilele lor în
fruntea ziarului sunt num\rate. S\ sper\m c\ au [i determinarea
[i for]a [i sprijinul pentru a opera o veritabil\ schimbare
la fa]\, [i nu o biat\ cosmetizare. E spre binele lor, dar [i
al jalnicului peisaj al presei române[ti, devenit\ m\tura
resping\toare pe care c\l\resc cele mai sinistre vr\jitoare
imaginate de mintea unui Stephen King ajuns la ospiciu. •
Sanda Aronescu
(1944-2008)
Protest
sus]inut de
oameni de cultur\
În num\rul trecut al revistei noastre, am relatat, la pag. 32,
despre ini]iativa absurd\ luat\ de conducerea postului Radio
România Cultural de a-i înlocui pe realizatorii emisiunii
Revista Literar\ Radio cu unii care vor produce Revista
Literar\ Radio – serie nou\“ [i aceasta în condi]iile în
care actuala serie se bucur\ de pre]uirea a multor scriitori
[i iubitori de literatur\. Ca o confirmare a punctului nostru de
vedere, numero[i oameni de cultur\, de incontestabil\ autoritate
profesional\ [i moral\, sprijin\ protestul colectivului redac]ional
al emisiunii Revista Literar\ Radio (Teodora Stanciu, Constantin
Cristian Bleotu [i Ioan Adam) înaintat conducerii Societ\]ii
Române de Radiodifuziune:
Nicolae Manolescu – pre[edintele Uniunii Scriitorilor din
România, ambasadorul României la UNESCO
Alex {tef\nescu – critic [i istoric literar, redactor-[ef
România literar\
Ion Pop – critic [i istoric literar, prof. univ. – Universitatea
„Babe[ Bolyai“-Cluj
Andrei Ple[u – rector Colegiul „Noua Europ\“
Daniel Cristea Enache – critic literar, conf. univ. Universitatea
Bucure[ti
Dan H\ulic\ – pre[edinte de onoare al Asocia]iei Interna]ionale
a Criticilor de Art\
Liviu Gr\soiu – critic [i istoric literar
Dan C. Mih\ilescu – critic [i istoric literar
Tania Radu – critic literar
Ruxandra Garofeanu – membr\ a Asocia]iei Interna]ionale
a Criticilor de Art\, membr\ a Uniunii Arti[tilor Plastici din
România
Maria-Magdalena Cri[an – critic de art\
Lucian Maftei – artist plastic
Ioana Boca – cercet\tor „Academia Civic\“
Maria Teodorescu – profesor
Georgeta Pop – redactor
Elisabeta Cristea – pictor
Angela Tomaselli – pictor
Anamaria Smighelschi – artist plastic
Bogdan Vl\du]\ – artist vizual
Horea Pa[tina – pictor
Viorel M\rginean – artist plastic
George B\l\i]\ – scriitor
Mircea-Horia Simionescu – scriitor
Silvia Radu – sculptor
Vasile Gorduz – sculptor
Andrei Dimitriu – pre[edinte SRR 1999-2001
Ana Blandiana – poet\, pre[edinte Funda]ia Academia
Civic\
Romulus Rusan – scriitor, vicepre[edinte Funda]ia Academia
Civic\
Grigore Ilisei – scriitor, realizator TVR Ia[i
Doina Jela – scriitoare, secretar Asocia]ia Ziari[tilor
Independen]i din România
Ioana Diaconescu – poet\
Constantin Flondor – artist plastic, prof. univ. Facultatea
de Arte, Timi[oara
Dacian Andoni – artist plastic, conf. dr. Facultatea de Arte,
Timi[oara
Geo {erban – scriitor
Lista r\mâne deschis\.
La 30 ianuarie a `ncetat din via]\ jurnalista [i traduc\toarea Sanda Aronescu, membr\ a Uniunii
Scriitorilor. Absolvent\ a Facult\]ii de Englez\ din Bucure[ti, a lucrat p`n\ `n 1989 la TVR, unde
a tradus nenum\rate filme artistice, `ntre care seria BBC de piese shakespeareene. Dup\ 1990 a
fost membru fondator al ziarului „Cotidianul“, redactor-[ef al revistei „Pro TV Magazin“ [i, din
2003, redactor-[ef al suplimentului de programe TV al ziarului „Evenimentul zilei“ . ~n paralel
cu aceste slujbe, a tradus peste 50 de c\r]i din literatura englez\ [i american\, `ntre care Vladimir
Nabokov, Vorbe[te memorie; Henry Miller, Co[marul climatizat; Joseph Heller, Catch 22; Kurt
Vonnegut, Pianul mecanic [i multe altele. To]i cei cu care a colaborat i-au apreciat puterea de munc\,
inteligen]a, pasiunea pentru cultur\ [i deosebitele sale calit\]i umane. Revista România literar\
regret\ pierderea acestei valoroase colaboratoare.

A
m luat decizia ca de acum încolo s\ nu mai
r\spund la nici o anchet\ cu topuri. {i, în
genere, s\ evit cu str\[nicie cotidienele.
Hot\rârea este definitiv\.
l i t e r a t u r \
Cel mai...,
cea mai...!
PE 2 SEPTEMBRIE eram în plin\
„opera]iune biblioteca“, c\r]ile date jos
din rafturi îmi inundaser\ camera, iar
o mul]ime de treburi nerezolvate a[teptau
s\ le dau aten]ie, sâcâindu-m\ întruna.
Tocmai atunci am primit prin e-mail o
invita]ie s\ fac, cât se poate de repede, mai precis
în câteva zile, pentru un cotidian, un top al celor
mai frumoase romane de dragoste din istoria
literaturii române [i, eventual, al povestirilor
sau nuvelelor de gen. Nu [i poezie, din p\cate,
mi s-a spus. Persoana care semna îmi era cunoscut\
din scris, f\cea parte, f\r\ îndoial\, din categoria
jurnali[tilor cu bun-sim], iar mesajele ei
aveau tonul potrivit. Ziarul era unul bunicel,
îl r\sfoiam din când în când, a[a c\ am r\spuns,
cerând un r\gaz de o s\pt\mân\. Mi s-a acordat.
Dup\ nu prea mult timp, interlocutoarea mea
nev\zut\ mi-a amintit, discret, s\-i dau lista
[i, neap\rat, justific\rile. Plecasem deja din
Bucure[ti, într-o minuscul\ vacan]\, dar, ca
s\ m\ ]in de cuvânt, m-am dus la un internetcafé
[i mi-am scris textul cu albastru, rugândo
pe jurnalist\ s\ p\streze pentru pagina publicat\
absolut tot ce scrisesem color. Era 10 septembrie.
Iat\ cum ar\ta r\spunsul meu:
CIUDAT, literatura român\ nu con]ine
foarte multe romane de dragoste de mare
for]\. Nici azi nu avem scriitori care s\
reu[easc\ asta. Mult mai bine stau la
„pove[ti de dragoste“ poe]ii. {i, chiar
mai ciudat, pentru mine, cele mai frumoase
romane de dragoste sunt publicate, toate, în
anul 1933. A[adar:
1. Creanga de aur de Mihail Sadoveanu.
O dragoste interzis\, între doi „ale[i“, conturat\
mai mult din sugestii [i pe pu]ine pagini, dar
care lumineaz\ întreg romanul. O dragostebasm,
o dragoste platonic\, o dragoste distrug\toare
totu[i, pentru ambii parteneri.
2. Rusoaica de Gib I. Mih\escu. Romanul
con]ine toate treptele dragostei, de la scenele
erotice cele mai carnale pân\ la dragosteafantasm\.
Barbatul e real, femeia un vis care
din când în când devine realitate, adic\
imperfec]iune.
3. Maitreyi de Mircea Eliade. Dragostea ca
str\in\tate [i stranietate.
4. Adela de Garabet Ibr\ileanu. Dragostea
în belle époque. M\car pentru recuperarea pudorii
[i a ezit\rilor într-o epoc\ impudic\ [i hot\rât\,
merit\ s\ fie în top.
5. Patul lui Procust de Camil Petrescu. Pentru
c\, la urma urmei, în dragoste ar trebui s\
r\mân\, întotdeauna, un mister nerezolvat.
Iat\ acum [i un top neconven]ional de povestiri
sau pseudo-roman:
1. O alergare de cai de Costache Negruzzi
– pentru c\ dragostea nu e luat\ în serios [i
eroina e frivol\, dar cu [arm [i inteligen]\. {i
pentru c\, într-o poveste paralel\ cu cea a doamnei
B. exist\ în]elegere mali]ioas\ [i pentru cei care
iau în serios „cursa“ dragostei.
2. Iluzii pierdute... Un înt\i amor de Mihail
Kog\lniceanu. Pentru c\ are o cuceritoare
autoironie [i las\ deschis\ grani]a dintre umor
si amor.
3. Pâlnia [i Stamate de Urmuz, pentru c\
rezum\ toat\ literatura de dragoste a lumii [i
o pune sub semnul „mecanicii amorului“ ca
filozofie a existen]ei. Nu e de mirare c\ autorul
s-a sinucis.
TOT ÎN 10 septembrie, a[adar prompt,
autoarea mi-a mul]umit cu real\ c\ldur\
(exist\ un ton inconfundabil al sincerit\]ii).
Mi-a promis s\ m\ ]in\ la curent cu
publicarea. Îi povestisem p\]ania mea
cu un interviu care îmi fusese f\cut
buc\]ele în alt\ gazet\ [i primisem asigur\ri
c\ nu va fi cazul aici. Dup\ care coresponden]a
noastr\ s-a întrerupt. N-aveam habar dac\ topul,
la care urmau s\ participe critici, poe]i, prozatori
s-a publicat sau nu [i [tiam prea bine c\ nu e
vina jurnalistei dac\ se amân\, a[a c\ n-am
întrebat-o nimic.
Pe 15 ianuarie, a[adar la 4 luni de la cererea
foarte urgent\ c\reia-i r\spunsesem într-o
s\pt\mân\, m-am gândit s\ v\d ce d\ presa
cotidian\ la aniversarea na[terii lui Eminescu,
experien]\ publicistic\ mereu surprinz\toare.
Am navigat pu]in de la un ziar la altul [i, în
loc s\ dau peste Eminescu, am dat peste topul
romanelor de dragoste, atât de mult a[teptat
încât devenise, de-acum, nea[teptat. Din p\cate,
cu surprize nepl\cute, [i nu în privin]a romanelor
alese de unii [i al]ii. În loc s\-mi pot da seama
de preferin]ele fiec\rui participant [i de argumentele
lui complete, aveam, din nou, un mic ghiveci
în care era luat de ici, de colo [i recro[etat un
articol. Posibil ca a[a s\ se înve]e la [coala de
jurnalism, c\ trebuie s\ re-spui tu, cu vorbele
tale, ce preiei de la al]ii, citând ba pe unul, ba
pe altul. Modelul dinamic din emisiunile televizate.
Numai c\ lipsa unui singur cuvânt scris poate
provoca malentendu-uri. Numai c\ atunci nu
mai trebuie s\ ]i se cear\ argumente (care au
o logic\ a lor, o serie de articula]ii fine, devenite
inutile dac\ tai textul). Numai c\ eu anun]asem
de la început c\ nu vreau s\ particip la exerci]ii
de acest tip, dadaiste. Nimic de zis, pe mine
autoarea m\ favorizase, titlul articolului fiind
1933 anul celor mai frumoase romane de dragoste,
de[i ceilal]i nu erau neap\rat de p\rerea asta.
O „bucurie“ nu vine niciodat\ singur\. Sub
pagin\ era, ca-n }iganiada, corul cititorilor
anonimi ai ziarului, care, din lips\ de alt\ ocupa]ie
sau din bovarism, simt nevoia s\-[i dea cu
p\rerea. V\ aminti]i cum se numesc comentatorii
din subsolul epopeii lui Ion Budai-Deleanu
Chir Simpli]ian, Cocon Idiotiseanul, Onochefalos
etc. Din p\cate, în genere, în forumurile de
azi lipsesc Cocon Erudi]ian, Filologos, Chir
Criticos, Musofilos, Mitru Perea care, acolo,
erau mai mul]i [i-i corectau [i-i înv\]au cu
r\bdare pe cei dintâi, nepermi]ând „]ig\nia“. {i
nici m\car cei din prima serie nu au azi candoarea
vocilor din }iganiada, ci trec la înjur\tura direct\.
Ce m\ surprinde e c\ cei care te-au invitat s\
le dai, pentru ziarul lor, lucrul cel mai pre]ios
pe care îl ai: timpul t\u, preiau injuriile în lini[te,
f\r\ s\ tresar\. E ca [i cum te-ar invita s\ le faci
o vizit\ acas\ [i ar l\sa s\ intre, cu tine, care e[ti
invitatul lor, ni[te necunoscu]i de pe strad\ ca
s\ te scuipe, în vreme ce gazdele se prefac c\
totul e în regul\. (De câte ori am citit articole
bune ale lui Mircea C\rt\rescu sau Gabriel
Liiceanu sau Nicolae Manolescu [i am v\zut
ce-i sub ele, m-am înfiorat. M-am întrebat adesea,
mai ales la comentariile politice, cine garanteaz\
c\ în aceste forumuri din pivni]ele ziarelor nu
sunt [i figurile cele mai odioase ale unei societ\]i,
de la criminali la fo[ti tor]ionari, [i de ce trebuie
s\ le asiguri vizibilitate) Acum îmi venise [i
mie rândul, într-o variant\ mult mai blând\, de
altfel. O voce care semna cu un prenume feminin,
Mimi sau Cici, nu mai [tiu, se întreba indignat\
cine oi mai fi [i eu [i continua cam a[a: „Nu
[tiu cine e, dar se vede c\ e o tâmpit\ [i o incult\
[i n-are habar de literatur\.“ Cuvintele subliniate
sunt citate strict. Exact ce a sup\rat-o a[a de
tare pe distinsa forumist\ n-am în]eles, oricât
am încercat. Era p\rerea mea, „pentru mine“
fusese p\strat, a[adar totul era men]inut în limitele
subiectivit\]ii. De altfel topul meu era greu de
reconstituit din fragmen]ele. Nu-mi r\mânea
decât s\ b\nuiesc c\ vocea e, poate, a vreunui
obscur autor al unui „roman de dragoste“,
care s-a sup\rat c\ nu l-am pomenit.
M-am întrebat [i eu, odat\ cu persoana
din subsolul paginii, cine sunt. {i r\spunsul a
coincis cu al anonimei voci: sunt, cu siguran]\,
„o tâmpit\“. Am p\]it-o de nenum\rate ori
r\spunzând anchetelor din cotidienele noastre.
Mi-am stricat programele ca s\ scriu r\spunsuri
cât mai limpezi [i mai coerente [i mai sincere,
f\r\ strategii sau fraze conjuncturale. Unele
au ap\rut, dar nu le-am v\zut (nimeni nu-]i mai
spune când s\ le cite[ti, ca s\ vezi ce a ie[it),
altele n-au ap\rut deloc (cu sau f\r\ scuze),
altele mai bine nu ap\reau, de trunchiate [i
ref\cute ce erau. Bineîn]eles, totul este pro bono.
Astfel c\, pentru a m\ ridica cât de cât în propriii
mei ochi, am luat decizia ca de acum încolo
s\ nu mai r\spund la nici o anchet\ cu topuri.
{i, în genere, s\ evit cu str\[nicie cotidienele.
Hot\rârea este definitiv\. •
5România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008

aradoxul c\r]ii lui Adrian
Oprescu este c\ se adreseaz\
atît istoricilor, cît [i criticilor
c o m e n t a r i i c r i t i c e Pliterari.
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
6
Un povestitor
remarcabil
Adrian Oprescu, V\rul Alexandru [i alte
pove[ti adev\rate, prefa]\ de Gabriel
Liiceanu, Humanitas, 2008, 364 pag.
DIN GAMA nuan]elor psihice pe care
o carte le poate isca, secven]a tr\irilor
estetice este foarte îngust\. Cu alte
cuvinte, doar o parte din emo]iile
pe care le tr\ie[ti în timpul lecturii
intr\ în categoria esteticului. Restul
reprezint\ tres\riri suflete[ti ce nu
cer interven]ia gustului. Facultatea
aceasta spontan\, cu ajutorul c\reia
po]i spune imediat dac\ un text î]i
place, nu r\spunde decît de o felie
din senza]iile pe care, deschizînd o
carte, po]i s\ le ai. A[a se face c\
po]i citi înfrigurat texte care nu î]i
plac deloc, cum tot a[a po]i citi,
absorbit pîn\ la uitare de sine, ni[te
fragmente al c\ror con]inut te
traumatizeaz\ la propriu. În ambele
cazuri desf\tarea estetic\ lipse[te, [i totu[i aten]ia î]i este
treaz\.
Grani]a care separ\ textul literar de regiunea coroziv\ a
non-literaturii ]ine pîn\ la urm\ de un dozaj al emo]iei auctoriale.
De cît\ emo]ie pune autorul în cuvinte depinde în mare m\sur\
efectul artistic pe care îl va ob]ine. Dozajul acesta înseamn\
sensibilitate supus\ tehnicii scrisului. E ca o cernere cantitativ\
la cap\tul c\reia intensitatea unui sentiment e trecut\ prin
filtrul epic al detaliilor folosite. Iar momentul cînd sim]i c\
lectura devine delectare marcheaz\ tocmai pragul care face
ca un text s\ fie literar [i nu altfel.
Gîndurile acestea mi-au venit citind cartea lui Adrian
Oprescu. Morala ei este una singur\: via]a nu poate fi gustat\
estetic, ci numai c\r]ile despre ea. Volumul con]ine 19 povestiri
din care 15 sunt despre experien]a deten]iei politice a autorului
(1949-1951). A[adar un volum de literatur\ carceral\. Primul
gînd care î]i vine în minte este: genul de c\r]i pe care nu le
citim ca s\ ne delect\m, ci ca s\ afl\m pîn\ la ce prag de
suferin]\ poate fi împins\ fiin]a uman\. E o constatare pe care
am f\cut-o mul]i dintre noi: rareori deschidem un volum de
memorii de închisoare cu gîndul de a ne desf\ta estetic. Cauza
]ine tocmai de dozajul emo]iei de care vorbeam înainte. E
atîta durere acolo încît textul î[i pierde virtu]ile artistice. Se
produce o suprasaturare mental\. Dep\[irea dozei atrage dup\
sine neputin]a de a mai prelucra artistic un sentiment. [i astfel
se cade în t\rîmul extra-estetic al traumelor relatate pe viu.
Consecin]a e o reac]ie de inhibi]ie dictat\ de nevoia de protec]ie.
Închizi cartea spre a nu te mai înc\rca cu durerile autorului,
a[a cum, de pild\, evi]i b\uturile prea tari sau parfumurile
prea stridente. Tocmai de aceea, în cazul volumelor de
memorialistic\ penitenciar\, valoarea lor e cu prec\dere
una documentar\ [i nu una literar\. Ce spune autorul conteaz\,
nu maniera în care o face. Ultimul lucru pe care i l-ai cere este
s\ se mai gîndeasc\ la dozaje estetice [i la tehnici scriitorice[ti.
Iat\ de ce literatura carceral\ nu e scris\ pentru criticii literari,
ci pentru istorici. O depozi]ie istoric\ e întîi de toate o m\rturie,
iar nu o trufanda atîrnat\ în galantarul topurilor literare.
Paradoxul c\r]ii lui Adrian Oprescu este c\ se adreseaz\
atît istoricilor, cît [i criticilor literari. Cu alte cuvinte, de[i
nu con]ine deloc literatur\ de fic]iune, ci memorialistic\ curat\,
V\rul Alexandru [i alte pove[ti adev\rate este o carte literar\.
Adrian Oprescu este un povestitor remarcabil. Mai mult, este
un povestitor verosimil, pe care nu-l b\nuie[ti o clip\ c\ nu
relateaz\ adev\rul. Spun asta fiindc\, citindu-i cartea, am
comparat-o mereu în minte cu memorialistica lui Petre Pandrea
[i cu cartea lui Dumitru Bordeianu, M\rturisiri din mla[tina
disper\rii. Ace[ti doi autori reprezint\ extremele literaturii
carcerale. De o parte, un virtuoz al stilului, de cealalt\ parte
un m\rturisitor c\ruia nu-i pas\ de stil. Drama este c\, în cazul
lui Petre Pandrea, valoarea literar\ urc\ peste calitatea
documentar\ a volumelor sale. Cu alte cuvinte, Pandrea scrie
formidabil [i minte prodigios. Un pl\smuitor de scenarii în
cazul c\ruia nu mai po]i la un moment dat s\ distingi adev\rul
de minciun\. În schimb, Bordeianu scrie modest [i spune
adev\ruri îngrozitoare. Cartea lui e un document n\ucitor
de la un cap la altul. {i dac\ lectura lui Pandrea e o
delectare, a lui Bordeianu e o traumatizare continu\, orice
apreciere estetic\ a c\r]ii fiind neavenit\.
Între aceste dou\ extreme putem a[eza, aproape la mijlocul
intervalului, volumului lui Adrian Oprescu. Spun „aproape“
la mijlocul intervalului, fiindc\ sunt înclinat s\-l a[ez mai
mult de partea literar\ decît de cea documentar\. Sub unghiul
documentului istoric, o scen\ pregnant\ e cea a „c\l\toriei“
f\cute cu trenul de la Craiova la Canal, într-un vagon în
care de]inu]ii de drept comun erau amesteca]i cu „politicii“.
„C\ldura a devenit ucig\toare. Ca la un semnal misterios,
colegii borfa[i au trecut peste noi înghesuindu-ne [i c\lcîndune
în picioare [i s-au îngr\m\dit lîng\ u[\. Au început s\ urle
[i s\ bat\ cu pumnii în carcasa metalic\. Cred c\ gardianul se
a[tepta [i plecase s\ vad\ ce poate face pentru ca vagonul
s\ fie iar cuplat [i pus în mi[care, pentru a stinge focarul
revoltei care amenin]a s\ se declan[eze. A ap\rut dup\ cîteva
minute, c\rînd c\ld\ri cu ap\ [i dîndu-le cu cana, prin
vizet\, celor de la dreptul comun. Politicii erau prea istovi]i
pentru a-[i mai croi drum c\tre vizet\. Ho]ul-[ef mi-a declarat,
probabil socotindu-m\ purt\torul de cuvînt a politicilor, c\
nu mai poate face nimic pentru noi, pentru c\ de-acum s-a
ajuns la «pe via]\ [i pe moarte». Dup\ care s-a b\gat [i el în
gr\mad\ cu gîndul s\ apuce s\ bea ceva. Transpira]ia se
scursese de pe noi pe podeaua vagonului [i se transformase
în b\l]i mari care începuser\ s\ miroas\ a pipi. Dar nu era
totul. Pe unii dintre politici, pe care nu-i dusese mintea, dup\
ce mîncaser\ tot ce primiser\ din hrana pentru drum, i-a apucat
diareea. Era un closet pe o parte lateral\, chiar pe cea pe
care m\ g\seam eu. Adic\ pe banca de lîng\ perete. Era
desp\r]it de restul b\ncii cu ni[te z\brele. Cum vagonul nu
se mi[ca, la c\ldur\ s-a ad\ugat [i mirosul de fecale.
Cîtorva dintre „ai no[tri“ a început s\ le curg\ sîngele din nas.
Sînge, urin\, fecale – totul se amestecase, prinzîndu-ne pe
to]i în hora sinistr\ a degrad\rii fizice umane. Borfa[ii au
început s\-i înjure copios pe cei ce se u[urau. Am ame]it
deodat\ [i sim]urile mele au p\rut c\ se preg\tesc, de la o clip\
la alta, s\ întrerup\ contactul cu lumea exerioar\. Tot ce era
în preajm\ a început s\ bat\ în retragere, l\sîndu-m\ singur
în spa]iul ireal al eului meu. Credeam c\ mi-a sosit ceasul.“
(pp. 205-206)
Restul întîmpl\rilor de la Canal intr\ în suita „clasic\“
a nenorocirilor penitenciare. Nu ele impresioneaz\, ci maniera
în care sunt descrise: lapidar, f\r\ acuze retrospective [i
f\r\ risip\ de lament\ri inutile. Autorul nu pare s\ fie o natur\
afectiv\: din dispozi]iile fondului s\u sufletesc, ironia e umoarea
predilect\, umorul salvîndu-l de pericolul de a aluneca `n zone
vindicative. Adrian Oprescu are tactul de a nu-[i chinui cititorul
printr-o etalare drastic\ a atrocit\]ilor carcerale. Nu are nimic
din directe]ea frust\ a lui Bordeianu, p\strîndu-[i în schimb
acuitatea unui ochi atent la detalii. Autorul ne prezint\ suferin]a
protagoni[tilor într-o form\ atenuat\, trecînd-o prin sita
unei evoc\ri f\cute de un om care prive[te deta[at, de la distan]a
celor 50 de ani scur[i, spectacolul încarcer\rii la Canal. Fiecare
eveniment este înf\]i[at numai dup\ ce mai întîi a fost golit
de virulen]a abjec]iei umane. Efectul este unul de domolire
a josniciei [i de estompare a suferin]ei. Din acest motiv, cititorul
nu re]ine cruzimea gardienilor sau a anchetatorilor, ci latura
lor omeneasc\. {i cu toate c\ pare lecuit de iluzii în privin]a
precarit\]ii firii umane, Andrei Oprescu este un autor al c\rui
mesaj livresc e unul tonic. Fiecare episod pare o fabul\ înso]it\
de o moral\ subiacent\: omul î[i p\streaz\ resurse de omenie
chiar [i în iad.
Andrei Oprescu are un bun dozaj al emo]iei [i o
benefic\ distan]\ etic\ fa]\ de evenimentele pe care le înf\]i[eaz\.
Suferin]a nu este un merit, spune autorul în „Cuvînt înainte“,
iar noi putem ad\uga: în schimb, prelucrarea suferin]ei este.
Iar meritul lui Adrian Oprescu este c\ a dozat suferin]a pîn\
la a o converti într-o emo]ie de tip estetic. Pove[tile adunate
în carte rezist\ prin tablouri suficient de vii pentru a se întip\ri
în memoria cititorului: arm\sarul dînd buzna în mijlocul unei
haite de lupi [i punîndu-i pe fug\, solda]ii rebegi]i de frig care
depun armele în mîinile de]inu]ilor [i se las\ du[i spre
lag\r, pentru ca, odat\ jun[i la poarta penitenciarului, de]inu]ii
s\ le înapoieze armele ca [i cum nimic nu s-ar fi întîmplat,
gardianul Bu[cu purtîndu-l pe um\r pe cioroiul poreclit „Gogu“
[i leg\nîndu-se cînd pe un picior cînd pe altul, în timp ce-i
cînt\ refrenul „Guo-guu, Guo-guu, Guo-guu...“, medicul ajuns
la Canal în urma unei crime din dragoste – fiecare din
aceste episoade au detalii memorabile.
Judecat dup\ unghiul în care se a[az\ spre a-[i descrie
subiectele, Adrian Oprescu este mai curînd un povestitor decît
un prozator. Epica lui are oralitatea concis\ a frazelor scurte
[i colorate lexical. Spiritul lui este prin excelen]\ descriptiv,
[i nu analitic. De aceea, mai întotdeauna cînd poveste[te un
episod, autorul nu face un pas înapoi spre fundalul reverbera]iilor
psihologice pe care le-ar fi putut stîrni episodul. Are o pupil\
spontan pictural\, nu contorsionat-reflexiv\. Reflec]iile [i
concluziile ce se desprind din pove[ti sunt doar sugerate de
autor, cititorului r\mînîndu-i s\ le formuleze în minte.
Ca un semn al deta[\rii de perioada cea mai dureroas\ din
via]\, autorul î[i încheie volumul cu o plimbare prin parcul
devastat al unei vile p\r\ginite din apropierea Bucure[tiului.
Plimbarea aduce cu un ritual al desprinderii de trecut: „Am
dat un ocol prin fostul parc. {i din el mai r\m\seser\, pe ici
pe acolo, urmele vagi ale unui trecut glorios. Totul era trist.
Am trecut în revist\ ziua ce se scursese. O zi cî[tigat\. Culorile
toamnei, chipurile celor cu care st\tusem la taclale,
intona]ia vocilor lor, paharele «bio», globul cu vin... [i-am
izbucnit în rîs. Un rîs s\n\tos. Eram singur cuc. M-am
sim]it dintr-odat\ optimist [i fericit. Nu aveam nici un
motiv s\ fiu a[a. Nici m\car unul. Nici o poart\ din via]a pe
care o puteam z\ri în fa]a mea nu era deschis\. Dar eram tîn\r.“
(p. 363).
În concluzie, o carte de memorialistic\ cu virtu]i
literare, scris\ de un autor înzestrat cu talent de povestitor.
•

C c
ritic minu]ios pân\ la virgul\ – [i totu[i prin
nimic tributar [colilor pozitiviste de mod\
veche – Paul Cernat evit\, în]elept, formula
epic\ a criticii literare.
o m e n t a r i i c r i t i c e
UIMITOARE, dar nu inexplicabil\, mi
se pare t\cerea aproape consensual\
din jurul masivului volum al lui
Paul Cernat, Avangarda româneasc\
[i complexul periferiei. S\ fie în cauz\
o sl\bire a aten]iei analitice, mai
preocupat\ s\ disece romane ori s\
parieze, strategic [i managerial, pe
[ansele exportului S\ fie vorba de un
dezinteres de natur\ teoretic\ în rândul
recenzen]ilor care, iat\, nu par a se
acomoda prea u[or cu ideea criticii cu
detent\ istoricist\ S\ fie oare o limitare
voluntar\ [i strict\ a privirii c\tre solul
infinit mi[c\tor al gherilei publicistice
Ar fi p\cat s\ se întâmple asta, mai
ales acum, într-o perioad\ ce – de[i din direc]ii extrem de
variate [i cu rezultate de toat\ mâna – repune în drepturi genul,
amânat, al c\r]ii temeinice de critic\ literar\.
Deja sporadicele pionierate în materie – de la Daniel
Cristea-Enache la Antonio Patra[ sau Bogdan Cre]u – sunt
concurate, în rafturile bibliotecilor, de alte opuri unitare de
critic\, de alte volume ordonate cu mult mai sistematic decât
simplele colec]ii de cronici. C\ motorul de declan[are a acestor
proiecte critice se arat\ a fi, cel mai adesea, unul decurgând
dintr-o serie de imperative academice, e oarecum întrist\tor.
{i pentru carte în sine, [i – a[a-zicând –pentru imagine: o
excelent\ tez\ de doctorat nu implic\ numaidecât o carte –
m\car – lizibil\. {i totu[i, atunci când o asemenea lucrare are
în spate [i autoritatea, paradoxal\ în felul ei, oferit\ de un
îndelungat exerci]iu gazet\resc, lectura [i discutarea conceptual\
devin absolut necesare.
{i totu[i, ce vin\ ascuns\ poart\ Avangarda româneasc\
[i complexul periferiei De ce intimideaz\ [i de ce ]ine
comentatorii la distan]\ Un prim r\spuns vine din evidenta
supraspecializare. Cine altcineva decât adev\ra]ii cercet\tori
[i pasiona]ii cunosc\tori ai avangardei se pot pronun]a cu
acribie asupra unei c\r]i care intr\ curajos în arhivele revuistice
ale anilor ’20-’30 [i care nu neglijeaz\ aproape nici o referin]\
bibliografic\ Cu atât mai mult cu cât, practic, chiar pentru
un cititor lipsit de inocen]\, exist\ nesfâr[ite dificult\]i de
orientare între zecile sau sutele de fragmente plasate, doct,
între ghilimele. {i cu atât mai mult cu cât ]inta demonstra]iei
lui Paul Cernat – nu întru totul nea[teptat\, dar impus\ cu
pa[i exac]i – e seduc\toare, modern\ [i imposibil de atacat.
Întregul e[afodaj omagial care plasa avangarda româneasc\
în pole-position-ul celei europene (idee alimentat\ mai cu
seam\ în anii de glorie ai protocronismului ceau[ist) se clatin\.
Nu prin nega]ie sau prin r\sturnare, nu prin denun] scientist
sau prin demitizare brutal\, ci prin relativizarea subtextual\
a unui „complex periferic“ de care au suferit & profitat – în
cantit\]i egale – autori ca Ion Vinea, Tristan Tzara, Benjamin
Fondane sau pleiada postum\ de comentatori entuzia[ti ai lui
Urmuz.
O alt\ variant\ – în optica mea, mai credibil\ decât cea
dintâi – vine tocmai din curajul rarisim al lui Paul Cernat
de a aborda, cu toat\ seriozitatea, o mi[care, s\ spunem a[a,
Paul Cernat, Avangarda
româneasc\ [i complexul periferiei,
Editura Cartea Româneasc\, 2007,
440 pag.
Avangarda
[i
complexele
criticii literare
inabordabil\ prin defini]ie. Sau prin inten]ie. Sau prin decizie.
În imaginarul colectiv, de surs\ neîndoielnic didactic\,
avangarda – în orice fa]et\ a ei, oricât de echilibrat\ – apare
drept cel mai semioclast curent cu putin]\. {i totu[i, ca s\
r\mânem numai în perimetrul românesc postbelic, de la
Ion Pop la Matei C\linescu, nu pu]ini sunt criticii importan]i
care i-au dedicat analize sobre [i profunde. Aceasta e, de
altminteri, linia savant\ pentru care Paul Cernat opteaz\ f\r\
ezit\ri. E adev\rat c\ în cuprinsul studiului sunt citate cu
îng\duin]\ lucr\ri marginale, ca aceea din 1932 a lui Const.
I. Emilian, Anarhismul poetic, (prima tez\ de doctorat referitoare
la poezia perioadei) sau aceea din 1983 a lui Marin
Mincu, Introducere în avangarda româneasc\ (mai degrab\
un soclu ad hoc al atât de variabilului textualism), îns\ maniera
obiectiv\, plin\ de nuan]e [i bine documentat\, dovede[te
afinitatea nobil\ cu numele grele [i cu studiile consistente.
Personal, am câteva dubii teoretice legate de capacitatea
criticii literare de a se plia pe un demers artistic de genul celui
avangardist. Întâi, pentru c\, blocate în parti-pris-uri estetice,
metodele analitice tradi]ionale nu prea izbutesc s\ domine
câmpul recept\rii. Ceea ce se salveaz\, la o lectur\ valorizant\,
din bogatul inventar de texte, e doar ceea ce intr\ – cumva
– în contact punctual cu lirismul. Adic\ destul de pu]in.
Sau cu absurdul militant. Adic\ [i mai pu]in. Dintr-o perspectiv\
a comunic\rii de mas\, putem vedea procesul sediment\rii
avangardei literare în con[tiin]a public\ mai curând ca pe o
fericit\ ac]iune a unui grup, involuntar, de gate-keepers. De
formatori de opinie. Care, emancipa]i de teroarea [tiin]ific\
a profesionistului, de rigoarea impenetrabil\ a expertului,
sunt aureola]i de o credibilitate înn\scut\. A[a s-a întâmplat,
dac\ st\m s\ urm\rim, cu memorialistul tenebros Sa[a
Pan\ ori cu domolitul intervievat Geo Bogza. Avangarda, a[a
cum o [tim ast\zi, e în mai mare m\sur\ produsul unor
carismatici agen]i infiltra]i decât al exege]ilor cuprin[i de
morbul teritoriilor neexplorate. Inexistent\ în afara unei
mitologii a gesturilor extreme – m\ gândesc la manifestele
futuriste, la improviza]iile Dada, la închisorile scandalosului
autor al Poemului invectiv\, la sinuciderea incredibil ratat\
a lui Pan\, la geam\nul pulmonar al lui Claude Sernet [.a.m.d.
– avangarda pare a avea o interfa]\ critic\ exclusiv
narativ\. Din ea se conserv\ nu atât obiectul, cât povestea
obiectului. De aici apare permanent [i istoricitatea implicit\
[i inevitabil\ a oric\rei descinderi critice. Iat\ de ce un discurs
anistoric, de tip structuralist, ar fi, în câmpul cultural al acestei
mi[c\ri, definitiv falimentar.
Critic minu]ios pân\ la virgul\ – [i totu[i prin nimic tributar
[colilor pozitiviste de mod\ veche – Paul Cernat evit\, în]elept,
formula epic\ a criticii literare. Pe care o înlocuie[te cu o
sum\ de aparente pedanterii în spiritul respectului filologic
fa]\ de litera scris\: „abunden]a [i amploarea citatelor nu e
o întâmplare, ci o strategie deliberat\. Adeseori materia s-a
distribuit pe calapodul ideilor dup\ regulile unui montaj vérité,
de tip puzzle în puzzle, iar textele au fost l\sate s\
vorbeasc\ de la sine. În aceste situa]ii, criticul [i istoricul
literar s-a transformat în regizor [i operator. De dragul
autenticit\]ii, am preferat s\ p\strez în textele citate nu numai
grafia veche, ci [i gre[elile de culegere din textele originale
[...] [i un avertisment pentru cititorii gr\bi]i: cartea demareaz\
greu. Ea ar trebui citit\, la modul ideal, dinspre capitolul
sintetic de la urm\ c\tre început, apoi viceversa... E, bineîn]eles,
o lucrare de specialitate, stufoas\, plin\ de informa]ie, dar
este [i una adresat\ celor interesa]i de istoria avangardei
noastre.“
Nefiind, prin minimalismul acesta pus în ecua]ie cu bun\-
[tiin]\, o carte contaminat\ de istoria factic\, Avangarda
româneasc\ [i complexul periferiei p\streaz\ – în nucleul
ei – urme certe de istoricitate. Ce altceva e reproducerea exact\
– pân\ la nivelul dat\rii lexicale sau al erorii în [palt –
decât un clin d’oeil de factur\ diacronic\ Cum altcumva
s\ interpret\m ideea de scenariu cinematografic Ei bine,
inova]ia aceasta de tip colaj apare ca o fr\gezire a discursului
doar în raport cu caracterul academic ini]ial al lucr\rii.
Altminteri, tehnica e mai degrab\ judicioas\ [i nimic mai
mult.
{i o con[tient\ piedic\ în calea lecturii marcat pleziriste.
Atunci când, dup\ turul de for]\ prin arhivele publica]iilor
interbelice – Contimporanul lui Vinea fiind, cu temei, privilegiat
–, Paul Cernat trece de la decupaje la defri[\ri critice,
aerul dens al studiului devine oxigen curat [i începe s\
aminteasc\ de cronicarul aplicat cu acela[i nume (sunt
remarcabile polemicile echilibrate cu tonul exaltat al lui Marin
Sorescu, cu bonomia imprecis\ a lui Nichita St\nescu sau cu
prefe]ele delirant comparative [i politic aservite ale lui
Constantin Cri[an). La fel se petrec lucrurile când excursul
cultural atinge zonele de interes ale micro-biografiei (Alexandru
Bogdan-Pite[ti, invertitul dandy [i colec]ionar troneaz\ elegant
pe câteva pagini).
O simpl\ mostr\ portretistic\ a acestuia din urm\ e oricând
citabil\: „Figur\ de boier cabotin [i cinic, libertin [i prematur
consumat de excese (luxur\, apoi pederastie [i narcomanie),
amoralist cu nostalgia moralei, conviv seduc\tor [i cult, cu
o conversa]ie pitoresc\ [i licen]ioas\ (stilul Mateiu Caragiale
din coresponden]a cu N.A.Boicescu), estet al viciului [i vicios
al artelor, prin sprijinirea c\rora s-a r\scump\rat, Bogdan-
Pite[ti a jucat un rol decisiv în sus]inerea financiar\ a cenaclului
macedonskian [i a revistei Literatorul, în afirmarea lui Tudor
Arghezi, {tefan Petic\ [i {tefan Luchian. Primul îi va
p\stra toat\ via]a o nedezmin]it\ recuno[tin]\. [...] Stipendiat
de Puterile Centrale, între 1913 [i 1914, ca director al cotidianului
Seara, afacerist cu proast\ reputa]ie, arestat, pentru
scurt\ vreme, în urma [antajului încercat asupra bancherului
Aristide Blank, Bogdan-Pite[ti devine, dup\ 1918, un paria
[i va fi pus la index dup\ moartea subit\, survenit\ grotesc,
în timpul unei conversa]ii telefonice“ (pag. 41) Erou al câtorva
romane în epoc\, ciudatul mecena devine, iat\, din unghi
mentalitar, [i personaj al unui studiu critic dintre cele mai
serioase.
Mai cronic\resc [i mai lejer, mai eseistic [i mai personal
de-ar fi fost, studiul istoric al lui Paul Cernat ar fi adunat,
rapid & magnetic, câteva zeci de recenzii, unele admirative,
altele, poate, arogant-resentimentare. A[a, el convoac\ în
jurul s\u o t\cere smerit\, parc\ studen]easc\, de sal\ de lectur\
arhiplin\. •
7România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008

p o e z i e
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
8
Vântul
Bocet de ap\ disperat\ -
marea aprinde ruguri `n ad`ncuri
~ntind m`na dup\ o raz\
P\ianjenul crede c\ e pentru urzire
Se-aude respira]ia oglinzilor
`nfiorate de nori purta]i
cu privirile tale
Peste Panorama Borodino
M\ atinge cineva care a stors seve
`n Pia]a Ro[ie
sau s`nt instala]iile electrice
care au folosit firele de p\r
`n locul s`rmei
Din]ii-s de lapte
Pas\rea zboar\ cu pleoapele mele-aripi
Flutur bra]ele spre stol
ca [i cum a[ fi v`ntul
ce-l `mpinge
Ca [i cum
Ca [i cum urmele pa[ilor din „Dansul“
lui Matisse
ar fi anulate de v`nt
Ca [i cum a[ fi cuiul
for]at s\ intre `n cea]\
Ca [i cum a[ fi smuls\
din morm`nt
P`s`ri
Ele tr\iau liber – trei g\ini [i un coco[ -
f\r\ fric\ pentru c\ nu [tiau
c\ r\ul exist\
Tratate cu bun\tatea albului
ce se d\ruie deopotriv\
mugurilor [i noroaielor
la strigare r\spundeau `n limba lor
care nu consona niciodat\ cu pustiul
Alergau spre `nt`mpinare infirm`nd –
erau singurele –
aruncarea `n via]\
~n stilul cu care unda love[te ]\rmul
b\teau `n u[\ s\ anun]e
[ansa promis\ de steagul `nfr`ntului
C`nd ciuguleau din palm\
funigei `[i scuturau roua
pe un t\r`m f\r\ apus
Punctele din modelul rochiei
pe care `ncercau s\ le desprind\
erau cele care s-au jucat toat\ via]a
„de-a ascunselea“ cu mine
ca „F`nt`nile bucluca[e“ din Petrodvore]
Neputincioase ca fuga [i ]ip\tul din somn
au dovedit a fi c`nd
dul\ul a `ncrustat carnea lui
`n timp ce cobora fr`nghii din soare
pentru o „Femeie la fereastr\“
a lui Toulouse Lautrec
din Muzeul Impresioni[tilor din Moscova
`n ea z\mislind h\]i[uri
cel care se `nal]\ dincolo de ]ara ploilor
C`te taine din zori vesti]i de el
au r\mas nedezlegate!
Rog migratoarele s\ m\ ia cu ele
Sf`[ierea lor `nmiresmeaz\ cucuta crescut\
de Singur\tate
Din stolul petrecut de bra]ele mele
n-a ajuns nici o pas\re
Era mileniul cu vineri
Iarba
Ca [i cum eu s`nt [i izvorul
[i marea `n care se vars\
Ca [i cum prin Orologiul „P\un“ din
Ermitaj
ar trece trenul cu unghiile negrilor
Ca [i cum m-a[ acoperi cu mine
c`nd mi-e frig de mine
Ca [i cum a[ avea soarele ascuns
`n buchetul lui Caravagio din „Le joueur
de luth“
Ca [i cum a[ fi ar[i]a potolit\ de tine
c`nd semeni cu un regesc cimitir
Ca [i cum a[ fi semnul egal
`ntre via]\ [i povar\
Ca [i cum n-ar fi permis\ c\l\toria
`n tr\suri pentru pas\rea paradisului
Ca [i cum ziua fulguie funingine
din cruciadele `n care am murit
iar noaptea crini evada]i din „Le Bois
sacré“ a lui Denis
Ca [i cum a[ fi fagurele
`n care toamna adun\ miere
din „Le Buisson“ pictat de Van Gogh Mileniul cu vineri
Ca [i cum a[ fi f\cut\ ferfeni]\
de foarfeca picioarelor
Ca [i cum a[ descifra
Mingea de plumb l\sat\ pentru joc
cartea scris\ cu v`rful salciei
f\cuse b\t\turi
Ca [i cum `n compartimentul meu S-au despachetat [i cutiile cu daruri
ai fi numai tu c\l\tor
legate cu s`rm\ ghimpat\
Ca [i cum verdele pinului lui Cézanne `n fa]a Bisericii Vasili Blajien`i
e negru `n zi mohor`t\
(dup\ terminarea construc]iei
Ca [i cum te-ai desprinde
li s-au scos ochii arhitec]ilor!)
dintr-o lumin\ m\t\soas\
M`inile se sfiau s\ le-nt`lneasc\
minerva
Ca [i cum te-ar dezmierda
pe-ale tale
ochii mul]imii prezente la dezastru Nu sim]eau solzii lucrurilor
Ca [i cum m-ai ap\ra cu palme-solzi cu destin `ncheiat
Ca [i cum muntele ce-l urc
F\ceau confuzie [i c`nd erau atin[i
`l duc pe umeri
boboci pedepsi]i de smoal\
Ca [i cum a[ dormi
Cu greu desf\ceau nodurile r`ului Neva
`ntr-un pat de struguri
la ridicarea podurilor basculante
Ca [i cum a[ fi uscatul
Cerbi captivi `nc\ prevesteau
`ncol]it de ape
furtuni cu dirijori tineri
Iarba necosit\ s-a uscat `n picioare
P\rea numele strigat pe jum\tate
`n Nop]ile Albe petrecute `n Sankt Petersburg
V`rfurile tulpinilor `nalte
s-au apropiat ca la taifas
Sear\ de sear\ am transformat paji[tile
noastre
`n m\ri blestemate
Care fl\c\ri poart\ Dumnezeirea -
c`nd ard cl\i ori smocuri
ori fire `nsingurate
V`ntul mi-a [tampilat geamul
cu o frunz\ din }arskoe Selo apoi gr\bit
prelua mesajul
Castele, m\n\stiri, catedrale, moschei
se surpau unele pe altele
fo[nind amenin]\tor
ca-ntr-un r\zboi `n care
urma trecerii prin foc va spune
cine a ie[it `nving\toare
~n pagina cu valuri rubinii navigam –
corabie `naintea furtunii
~ngenuncheri `n cramele [oarecilor
sp\rg`nd s`mburii amintirii;
lun\ f\r\ cer
izbindu-se de cupolele c`rti]ei;
`nchinare `n minarete de furnici
[terg`nd arabescuri
~n dansul pe j\ratic
biciuiau antenele sun\toarei
Strigam [i nu voiam s\ fiu auzit\
O triste]e de cire[
repovestit\ `n hexagonul auriu
era promisiunea evapor\rii
din v\lul de scrum
`n ghe]arul de fum
Ca o fulgerare
Ce va face Renetul cu seva
din florile `nghe]ate `n noaptea
cu orizont f\r\ musafiri
Mie mi s-a promis marea cu sarea
[i-n Muzeul Pu[kin [i-n Galeria
Tretiakovskaya
Am dormit numai pe patul armelor
expuse `n Palatul din Kremlin
Cu c`t\ r\bdare m`ng`i
pe ceata de oseminte
animalul plin cu scai!
Pe[ti[orul de aur s-a mutat
`n ape tulburate de por]i
zv`rlite `n aer
din epoca `n care au erupt vulcanii
Verdele a venit ca o fulgerare
tocmai c`nd din mine
se scurseser\
to]i anii •
C H I R A

D
espre ce rasism mai poate fi vorba `ntr-o ]ar\ unde
majoritatea popula]iei nu numai c\ nu-[i poate
revendica o apartenen]\ rasial\ unic\ [i sigur\, dar nici
m\car nu pare interesat\ de asemenea chestiuni.
l i t e r a t u r \
TROPICE SURÂZ|TOARE
Brazilia
[i rasele
(final)
R
ASISMUL exist\ pretutindeni `n
lume, pentru c\ e, probabil, inerent
naturii umane: instinctiv, omul nu
este bun. Indivizi excep]ionali au
creat religia, educa]ia [i principiile
morale pentru a `ncerca s\ corijeze
fondul nostru nativ, asupra c\ruia
`n]elep]ii n-au avut niciodat\ vreo
`ndoial\. Nici o lege [i nici o m\sur\
coercitiv\ nu poate ameliora privirea
pe care omul de o anumit\ culoare
o arunc\ omului de alt\ culoare.
}\ri dintre cele mai civilizate nu
scap\ blestemului ancestral.
~n Brazilia `ns\, din fericire,
lucrurile stau [i la acest capitol ceva
mai bine. Statul brazilian nu a emis
legi de „discriminare pozitiv\“, n-a inventat pedepse cu
`nchisoarea [i amenda pentru insulte cu iz rasist – [i asta
dintr-un motiv simplu: `n Brazilia rasismul este absent `n
via]a cotidian\. Lipsesc sutele de gesturi de fiecare zi,
existente `n aproape toate ]\rile, [i care definesc dincolo
de orice prevedere legal\ rasismul `n ac]iune. Indiferent
de starea lor social\ ori de educa]ie, brazilienii sunt, din
punct de vedcere rasial, cei mai toleran]i dintre oameni.
Prima negare a ur`telor obiceiuri s-a `nf\ptuit cu
cinci secole `n urm\, c`nd portughezii ajun[i `n Lumea
Nou\ au acceptat, apoi au practicat intens, mixajul sexual.
Lucrurile au evoluat dup\ aceea normal pe f\ga[ul imprimat
de primii conchistadori; rasele au `nceput s\ se amestece
`ntre ele, abolind astfel `ns\[i baza intoleran]ei. Despre ce
rasism mai poate fi vorba `ntr-o ]ar\ unde majoritatea
popula]iei nu numai c\ nu-[i poate revendica o apartenen]\
rasial\ unic\ [i sigur\, dar nici m\car nu pare interesat\ de
asemenea chestiuni.
In memoriam
Teodora Popa-Mazilu
(1928-2008)
C|TRE sfâr[itul anilor ’70 ai secolului trecut `n
redac]ia Biblioteca pentru to]i a Editurii pentru Literatur\
se lucra cu spor [i entuziasm tineresc, colec]ia – fondat\
`n 1895 – atingând cote de popularitate nemai`ntâlnite
pân\ atunci `n editura româneasc\ (tirajele de 200.000
de exemplare sau mai mult la o singur\ apari]ie – repede
epuizate – nu erau deloc rare). Sub conducerea neuitatului
director Ion B\nu]\ [i a redactorului-[ef Mihai {ora, foarte
tân\r atunci, dar [i acum, când este mai mult decât nonagenar,
ne permiteam s\ select\m din literatura român\ [i universal\
scrierile cele mai reprezentative (pe baza unui plan de perspectiv\
de 2000 de titluri!), aproape f\r\ nici o restric]ie, profitând de
anii (din p\cate foarte pu]ini) de destindere ideologic\ de care
avea parte, `n sfâr[it, genera]ia noastr\, cu o existen]\, de altfel,
dureros de accidentat\.
Din colectivul de 12 persoane al redac]iei (ne consideram
o echip\ de fotbal campioan\ + un antrenor – `n ianuarie 1966)
f\cea parte, de prin 1960, [i o tân\r\ doamn\ cu tr\s\turi frumos
rotunjite, plin\ de entuziasm [i cu o putere de munc\ exemplar\:
Teodora Popa (c\s\torit\ Mazilu), n\scut\ la Gala]i, la 11
septembrie 1928. Venise `n redac]ia Biblioteca pentru to]i
(`nfiin]at\ `n aprilie 1959, pentru a preg\ti lansarea noii serii
a venerabilei colec]ii) de la Radiodifuziunea Român\, unde
lucrase câ]iva ani ca redactor. Preocupat\ de literatura
pentru copii, aici, la Biblioteca pentru to]i, s-a ar\tat interesat\
[i de literatura tradus\, solicitând – ca redactor – manuscrisele
cele mai grele [i mai voluminoase pe care le redacta `ntr-un
timp record. Mediul „bepetist“ de atunci, cu redactori-traduc\tori
(dar nu numai) de mare competen]\, cu o activitate apreciat\,
E drept c\ [i `n Brazilia albii `n stare pur\ au format
[i formeaz\ p\tura conduc\toare; [i `n Brazilia albii
sunt, `n general, mai boga]i dec`t negrii ori amerindienii.
Dar `n Brazilia albii nu se uit\ cu dispre] la oamenii de
culoare, iar ace[tia din urm\ nu-i invidiaz\ pe albi
pentru c\ sunt albi, ci doar pentru c\ sunt mai boga]i. {i
aici bogatul `l prive[te pe s\rac cu mil\ ori cu dispre],
dar nu pentru c\ e negru ori amerindian. ~n raporturile
inter-umane, culoarea joac\ un rol cu totul neglijabil.
Mi-a r\mas vie `n minte o `nt`mplare comic\ din
urm\ cu zece ani. La Universitatea din Brasília sosise, ca
profesor-invitat, o negres\ american\, universitar\ din New
York, cu capul plin de ideile st`ngii academice [i care `[i
propusese s\ ]in\ un seminar-dezbatere despre... marginalizarea
intelectualilor negri `n Brazilia. ~nc\ de la prima sa `nt`lnire
cu studen]ii, profesoara n-a reu[it s\ se fac\ prea bine
`n]eleas\: tinerii brazilieni nu pricepeau ce dore[te de la
ei aceast\ doamn\ newyorkez\. Dup\ c`teva s\pt\m`ni
de eforturi militante, profesoara a trebuit s\ renun]e la
proiectul ini]ial [i a propus alt\ tem\. Stupoarea a[ternut\
pe figura ei, `n urma contactului cu studen]ii locali, nu i
s-a mai [ters p`n\ la `ntoarcerea `n Statele Unite (ceva mai
precipitat\ dec`t planul ini]ial). B\nuiesc c\ cei c`]iva
studen]i pe care, p`n\ la urm\, profesoara i-a p\strat totu[i
au frecventat orele ei doar pentru a-[i perfec]iona engleza.
Num\rul raselor din Brazilia Imposibil de determinat
cu precizie. ~mbin\rile inter-rasiale primare (alb plus negru,
negru plus galben, alb plus galben etc.) le dubleaz\ pe cele
general cunoscute, iar combina]iile petrecute `ntre rasele
de baz\ [i diversele mixaje cresc aiuritor: tabla de [ah nu
ajunge pentru a le identifica. Asta doar biologic. Pentru
c\, `n realitate, exist\ `n Brazilia o singur\ ras\, rasa
brazilian\, unic\, indescriptibil\, neomologat\ ca atare de
etnologi, dar expansiv\, triumf\toare [i ocup`nd un teritoriu
aproape la fel de `ntins ca Europa. •
mai ales mai târziu (Nicolae Teic\, traduc\tor din literatura
latin\, Bianca Schächter-Zamfirescu – din englez\; Elena
}oropoc-Murgu – din italian\, Ion Acsan – din literaturile
Antichit\]ii, Bianca Balot\, talentat\ prozatoare, disp\rut\
dintre noi `nainte de vreme, Ion Nistor, format, `n redac]ia
noastr\, ca un `nzestrat editor de texte clasice) a influen]at-o
hot\râtor, determinând-o s\ se dedice activit\]ii de traducere
– prin intermediul limbii franceze. La `ndemnul nostru, a
t\lm\cit mai `ntâi, cu pasiune [i real talent, pove[tile lui Charles
Perrault (ap\rute sub titlul Frumoasa din p\durea adormit\,
`n B.P.T., `n 1968); au urmat, `ntr-un ritm din ce `n ce mai
sus]inut [i – de multe ori – cu rezultate men]ionabile câteva
zeci de traduceri `n câteva zeci de mii de file – mult mai
mult decât au citit unii `ntr-o via]\ `ntreag\. A transpus `ntr-o
frumoas\ limb\ român\, cu migal\ [i har, capodopere ale
literaturii universale (Memoriile Cardinalului de Retz, Povestea
vie]ii mele de George Sand, romane, pove[ti, povestiri de
Balzac, Al.Dumas-tat\, Émile Zola, Andersen [.a.), dar [i –
`n versiuni corecte [i fluente – multe romane populare, mai
vechi sau mai noi, agreate cândva de un public cititor larg,
ast\zi `n curs de dispari]ie.
Teodora Popa-Mazilu a scris [i literatur\ beletristic\
original\, a publicat un roman [i câteva volume de versuri,
dintre care ultimul (Al cincilea anotimp, 2003) este cel mai
bun – o medita]ie profund\ asupra vie]ii [i a mor]ii.
Cel din urm\ volum, recent ap\rut, care ne-a parvenit la
câteva zile dup\ dispari]ia nea[teptat\, la 16 noiembrie 2007
a distinsei noastre colege [i scriitoare este o bijuterie editorial\
pentru cei mici, cuprinzând câteva basme de Catherine d^Aulnoy,
un dar postum oferit acestora cu prilejul Cr\ciunului.
Teodora Popa-Mazilu se poate bucura, acolo unde a ajuns
acum, dup\ o via]\ de munc\ f\r\ tihn\, c\, `n afara unor
amintiri frumoase, las\ `n urm\ [i câteva c\r]i, care vor mai
fi citite cu pl\cere [i folos cât\ vreme `n lume [i `n ]ara noastr\
se vor mai citi c\r]i...
Tiberiu AVRAMESCU
Idil\
Lovite lin de melci, printre
m\rar,
Leoarc\ de rou\ orele tresar.
{i se cristalizeaz\-n buburuze
Secundele amiezilor confuze.
C\zute jos ca ni[te fructe
coapte,
P\ienjeni]ele mustesc de
lapte...
•
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
9

c o m e n t a r i i c r i t i c e
rticolele lui Barbu Cioculescu sunt scrise cu o art\ a
ironiei fine [i cu o fantezie desf\[urat\ meticulos, ca
[i cum n-ar fi vorba de necru]\toare pamflete
Apolitice, ci de pove[ti spuse la gura sobei.
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
10
Barbu
Cioculescu,
publicist
R E A C } I I I M E D I A T E
APLAUZE furtunoase [i co[uri
imense cu flori merit\ to]i
scriitorii care dup\ 1989 au
f\cut publicistic\, nel\sând
biata limb\ român\ la discre]ia
ziari[tilor. Ana Blandiana,
Nicolae Breban, Nicolae
Manolescu, Gheorghe Grigurcu,
Petre Stoica, Mircea Mih\ie[
[i mul]i, mul]i al]ii, c\rora li
s-a ad\ugat de curând Mircea
C\rt\rescu, au ]inut sus steagul
exprim\rii elegante într-o
pres\ invadat\ de incultur\ [i
vulgaritate.
Printre cei c\rora trebuie s\ le fim recunosc\tori
pentru ap\rarea limbii române [i a ]inutei intelectuale
în vremuri de mare confuzie se num\r\ Barbu
Cioculescu, care, în afar\ de fiul lui {erban
Cioculescu, este un scriitor original, de neconfundat
cu tat\l s\u. Publicistica sa, din ziarul Dreptatea
[i din alte periodice, dar mai ales din România
literar\, se cite[te cu pl\cere, cuvânt cu cuvânt,
ca o crea]ie literar\. Ca s\ ne convingem,
putem deschide cartea recent ap\rut\, Z\d\rnicii.
Prin vuietul vremii, la întâmplare. Avem în
fa]\, iat\, articolul Nimeni nu v\ vrea r\ul, de
la pagina 287, publicat întâi în România literar\.
Autorul denun]\ faptul c\ în România, de[i se
face mare caz de lupta împotriva corup]iei, corup]ii
r\mân mereu neidentifica]i („Avem corup]ie f\r\
corup]i!“, definea cândva situa]ia, sarcastic [i
memorabil, Nicolae Manolescu). Ei sunt un fel
de fantome. Analogia odat\ stabilit\, publicistul
se lanseaz\ într-o descriere a situa]iei fantomelor
din lumea occidental\, oferindu-ne o adev\rat\
comedie a modului cum [i le reprezint\ oamenii
de acolo:
„Cel mai des s-a semnalizat existen]a unor
fantome insomniace, puse pe tapaj la orele somnului
dulce, r\ut\cioase, stric\cioase, refractare comunic\rii,
alergice la schimbarea de proprietari. De aceea
o fantom\ modest\, melancolic\ [i meditativ\
este o adev\rat\ comoar\ la casa omului, nepretinzând
nici un fel de cheltuieli suplimentare, peste cele
curente de între]inere, p\strând cur\]enia înc\perilor,
p\[ind f\r\ zgomot, ie[ind prin ferestre închise,
intrând prin horn [i chiar prin instala]ia de aer
condi]ionat. În lipsa ocupan]ilor umani, asemenea
exemplare vor închide robinetele uitate deschise,
vor folosi bicicleta ergonometric\, vor urm\ri
la televiziune emisiunea «surprize, surprize»
[i, nelipsit, buletinul meteorologic.“
În stilul s\u tacticos, de om de mod\ veche
(care [tie c\ e de mod\ veche [i refuz\ s\-i
imite pe publici[tii gr\bi]i de azi), Barbu Cioculescu
trece apoi la inventarierea a ceea ce se [tie despre
„marii corup]i“:
„Este vorba de in[i despre care se crede c\
ar exista, ar fi fost v\zu]i în mai multe rânduri
[i de persoane din diferite medii, unele dintre care
de cert\ credibilitate, altele isterice sau numai
dornice de a fi popularizate, precum rarii noroco[i
ce l-au v\zut pe omul z\pezilor. Se zvone[te c\
ar frecventa, ace[ti mari corup]i, cazinourile cele
mai ruin\toare, barurile cele mai scumpe, hotelurile
cele mai costisitoare, cluburile cele mai închise,
f\r\ a-[i pierde consisten]a, c\ ar circula în ma[ini
de sute de cai putere [i sute de mii de euro,
dispunând, într-un fel sau altul, de cele mai verticale
edificii, pe care st\ scris «Banc\», de domenii,
vile de maxim confort, conturi de câte nou\ zerouri
la b\nci bine chitite, unde prin minte nu-]i
trece. {i, desigur, teren de vân\toare, iaz, plaje,
munte, so]ie ac]ionar\, fii [i fiice prin universit\]ile
cele mai nobile de peste ocean, judec\tori distra]i,
care uit\ s\-i lege.“
Similitudinea cu fantomele genereaz\ un
comic irezistibil:
„Neidentificabil fizic, marele corupt are în
comun cu fantomele darul de a trece prin
ziduri, portetul s\u robot nu face s\ r\sune
telefoanele poli]iei. Ca [i fantomele, dispare
tocmai când s\-l înha]i, iar dac\ s-ar pune în strania
postur\ de pieton ar trece neobservat. Numai în
caricaturi apare puhav, pitic [i p\tr\]os, doar la
emisiunile TV se înf\]i[eaz\ agramat, ar]\gos,
arogant. Vocea nu i se aude, pentru marele corupt
vorbe[te marele avocat, el ne asigur\ c\ domnul
care a coborât din limuzin\ spre a urca treptele
tribunalului o face în calitate de martor. Fire[te,
omul are necazuri, asemenea avoca]i cost\ enorm,
vezi vilele lor concurându-le pe ale magistra]ilor.
Întocmai cum Sco]ia fo[g\ie de fantome, România
este raiul de elec]ie al marilor corup]i, dar aici
apare o substan]ial\ deosebire: ace[tia sunt
proprietarii palatelor în care mi[un\.“
Toate articolele – despre sondajele de opinie,
despre Ion Iliescu et comp., despre invocarea
virtu]ii în discursurile politice, despre ascensiunea
nesperat\ a P.D., despre falsa alternare la putere,
despre demagogia invoc\rii doctrinelor politice
etc. – sunt scrise cu aceast\ art\ a ironiei fine [i
cu aceast\ fantezie desf\[urat\ meticulos, ca [i
cum n-ar fi vorba de necru]\toare pamflete politice,
ci de pove[ti spuse la gura sobei.
Stilul este de o des\vâr[it\ elegan]\. Barbu
Cioculescu ne face s\ ne aducem aminte de
acel personaj pitoresc din unele filme de western
– pistolarul cu costum [i cravat\, care îl salut\ pe
adversar înainte de a-l împu[ca, iar dup\ ce `l
`mpu[c\ î[i [terge pistolul cu o batist\ de m\tase.
•
Barbu Cioculescu, Z\d\rnicii. Prin vuietul
vremii, Târgovi[te, Ed. Bibliotheca, 2007.
464 pag.
Ca o discu]ie în tren
D
ORIN ALM|{AN, autorul volumului de versuri Sinuciderea se mai
amân\ (ap\rut la Ed. Grinta din Cluj), se afl\ într-o situa]ie f\r\ ie[ire.
Când scrie simplu, alunec\ în banalitate:
„Uneori gândesc a[a:/ decât singur într-un paradis/ parc\ a[
prefera/ un infern al\turi de cei/ pe care îi iubesc/ [i m\ iubesc./ Dac\
ar dori-o/ [i ei./ E adev\rat,/ doar uneori gândesc a[a.“ (Oare)
Când încearc\ s\ ofere cititorilor ceva nemaiv\zut [i numaiauzit,
recurge la imagini de o originalitate hazardat\:
„Între Cr\ciunul cel sfânt/ [i trecerea în alt an/ Cerul s-a coborât spre p\mânt:/
Ninge n\praznic la Bran.// Dinspre Caraiman/ Nicio o erec]ie solar\.“ (Ninge la
Bran, I).
Nici unui alt poet nu i-a mai trecut prin cap s\ compare r\s\ritul soarelui cu
o erec]ie! Ne întreb\m, îngrozi]i, cu ce anume ar putea fi comparat apusul...
Totu[i, nu excentricitatea reprezint\ predilec]ia lui Dorin Alm\[an. Sigur pe
sine, voios, poetul înoat\ de cele mai multe ori în largul unei filosof\ri ieftine.
Confesiunile [i reflec]iile sale seam\n\ cu cele care pot fi auzite în câte un
compartiment de tren, când c\l\torii, plictisi]i de drumul prea lung, se
angajeaz\ în discu]ii despre... via]\:
„Cât\ amar\ triste]e/ cuprinde [i-ascunde/ «jocul» acesta/ de-a via]a, de-a
moartea!“ (Duelul inegal cu moartea)“;
„Unii sunt frumo[i, al]ii boga]i./ Exist\ [i destui noroco[i,/ ba mul]i chiar
puternici./ Ici-colo câte unul/ str\luce[te prin spirit“ (Cer prea mult);
„Ur\sc timpul!/ E în mine/ [i fac parte din el.“ (Piatr\);
„Iubind,/ cuvintele dor./ Ele pot fi o for]\/ creatoare sau distructiv\.“ (Cuvintele)
etc., etc.
Dorin Alm\[an are [i un... certificat de poet, pe care i l-a oferit cândva Negoi]\
Irimie, [i îl reproduce cu o recuno[tin]\ patetic\ pe prima pagin\ a c\r]ii. Citim:
„Crescut în cultul limbii române, iat\ c\ dup\ ce semneaz\ unsprezece c\r]i
de proz\, Dorin Alm\[an se întoarce la o dragoste din tinere]e – Poezia. Atunci
când a mai cochetat cu Euterpe – regina celor nou\ muze. De ast\ dat\, profesorul
de sport – «olimpicul» [i aproape... olimpianul Dorin Alm\[an fenteaz\ t\râmurile
prozei...“
Nu ne r\mâne decât s\ regret\m c\ profesorul de sport n-a fentat [i t\râmurile
poeziei.
P.S. Cartea este ilustrat\ cu desene (de Liviu Vlad) reprezentând biserici, arbori
[i femei goale. Cititorul care examineaz\ prea mult timp aceste desene poate
pretinde c\ este interesat de biserici...
Cum se cucere[te o femeie
AMPLELE poeme din volumul Cantate de Moise M. Istoric\ (Bucure[ti,
Ed. Semne) constituie, în inten]ia autorului, o panoram\ a r\zboaielor
din istoria lumii, un fel de Memento mori scris de un militant
pentru pace. Din punct de vedere tematic, volumul îndepline[te condi]iile
pentru primirea Premiului Nobel. Din punct de vedere literar – nu.
De[i are o cultur\ enciclopedic\ [i idei originale (unele cam tr\znite),
autorul nu reu[e[te s\ conving\. Poezia, în cazul s\u, devine frecvent discurs.
{i nu orice fel de discurs, ci unul teatral:
„Imperiala putere roman\ era între apogeu [i c\dere./ Pe trupul ei, prin
defileuri sau pe câmpii/ Escadroane în deplas\ri nebune[ti./ În m\runtaiele
ei o s\mân]a unei noi religii lucra./ Zeimi în în\l]are, zeimi în c\dere,/
Îngurgitând mi[c\ri, na[teri [i dispari]ii./ O Rom\ ostenit\ de nebunia puterii,
de depravarea m\ririi,/ Dar natura, st\pân\ a toate î[i urmeaz\ ale ei.“
Înclinat spre filosofare, Moise M. Istoric\ î[i pune adeseori degetul
ar\t\tor la tâmpl\ [i reflecteaz\, într-un stil senten]ios-grandilocvent, asupra
mersului istoriei. Câteodat\ le atribuie [i personajelor istorice aceast\ morg\
de cuget\tori. Iat\, ca exemplu, un dialog dintre Traian [i Decebal:
„Iar Traian: «Te iubesc a[a cum e[ti, nelini[tit./ Omul este un accident
al naturii,/ Deci [i eu [i tu, intui]ie, a[a cum e[ti.»/ Iar Decebal: «Ancestralul
guverneaz\ nu noi,/ Hazard e[ti, Traiane, ca [i mine memorie/ a cromozomilor!“
Attila însu[i apare ca un „împ\rat-poet“:
„O, Pegasul meu, asin al vis\torilor,/ [i tu vei fi atins de bici dumnezeiesc,/
Gândea Attila“.
Modul în care autorul î[i reprezint\ existen]a are – nu se poate nega –
noble]e. El gre[e[te îns\ tonul, care în literatur\ poate salva sau arunca în
neant orice text. Foarte evident\ este aceast\ eroare în versurile de dragoste
care apar din când în când, pe nea[teptate, în cuprinsul c\r]ii. Poetul îi
face iubitei declara]ii emfatice. Dac\ ea ar avea sim]ul umorului, ar izbucni,
f\r\ îndoial\, în râs v\zându-l pe adoratorul ei cum st\ în genunchi [i declam\,
cu ochii în\l]a]i spre cer:
„Pe umerii t\i rotunzi/ Flutur\ arta, o, iubita mea,/ Str\b\tând eternitatea,/
Seri citind portativele lumii./ Steaua polar\ î[i leag\n\ ve[nicia./ Suntem
cu to]ii locui]i de himere,/ De aceea vedem patratura sferei/ Cântând la
ghitar\.“
Nu astfel se cucere[te o femeie. Iar cititorul – nici atât. (Alex {tef\nescu)

Î
n Refugii, timpul fic]iunii [i cel al epocii abordate se
suprapun. Ap\rut în 1984, romanul respir\ întreaga
atmosfer\ toxic\, ap\s\toare, crepuscular\ a
ceau[ismului târziu.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
Sectorul
suflete
• Ion Pop, Introducere `n avangarda literar\ româneasc\,
studiu critic, Institutul Cultural Român, Bucure[ti, 2007, 304.
• Emil Brumaru, C`ntece de adolescent, 1957-1958, cu
cincisprezece desene Adriana Lucaciu, Ed. Brumar, Timi[oara,
2007, 56 p.
• Paul Eugen Banciu, Aquiline Bir\escu, Timi[oara literar\,
dic]ionar biobibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor –
filiala Timi[oara, Editura Marineasa, Timi[oara, 2007, 254 p.
• Ioana Vintil\-R\dulescu, Limbile satelor lumii. Mic\
enciclopedie, cuvânt înainte de acad. Marius Sala, Bucure[ti,
Ed. Meronia, 2007. 304 pag.
• Statele Uniunii Europene. Mic\ enciclopedie, autori:
Horia C. Matei, Silviu Negu[, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana
Vintil\ R\dulescu, Luciana Ghica, Valentin Burada, Adrian
Chiroiu, Alina Vrânceanu. Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 304
pag.
• Nicolae C. Nicolescu, Enciclopedia [efilor de guvern ai
UN REPRO{ destul de curios, f\cut din dou\
obiec]ii ce aproape c\ se exclud, pune
romanele române[ti ale rezisten]ei – atâtea
câte sunt – sub un fluctuant semn de întrebare.
Prima dintre obiec]ii, vizând întregul
literaturii noastre din timpul comunismului,
era formulat\ mai frecvent [i mai ap\sat
în anii ’90; [i ea sanc]iona la[itatea scriitorilor
autohtoni. Fa]\ de cehi, de polonezi, de
unguri, de sovietici chiar, ace[tia ar fi
reprezentat termenul slab, moale al ecua]iei
morale. Cu câteva excep]ii, lumea noastr\
scriitoriceasc\ tremura de fric\ [i colabora,
în variate forme, cu regimul, neasumându-
[i acel rol al unei con[tiin]e sociale, colective. Astfel c\ dup\
Revolu]ie s-a vorbit despre „rezisten]a prin cultur\“ [i „evazionismul
literar“ cu rictusul rezervat compromiterilor definitive.
Treptat îns\, acestei incrimin\ri dispre]uitoare (pu]in prea
dispre]uitoare...) i-a luat locul o alta, mai subtil\. Cei câ]iva
opozan]i [i rezisten]i, un Paul Goma, un Marin Preda, un Augustin
Buzura, au scris într-adev\r romane de o dureroas\ actualitate,
cu pagini documentând marasmul societ\]ii socialiste multilateral
dezvoltate; dar tocmai în aceast\ placare pe vechea realitate
const\ perisabilitatea lor artistic\. Strict contextuale, c\r]ile
lor nu mai supravie]uiesc epocii pe care s-au str\duit s-o
caracterizeze, acelei ere a tic\lo[ilor pe care începem s-o uit\m.
Prin urmare, dac\ literatura noastr\ postbelic\ este în ansamblu
tarat\ moral, evazionist\ la modul iresponsabil, autist\, nonevazioni[tii,
rezisten]ii, reali[tii pe alte coordonate decât cele
ale realismului socialist sunt, pur [i simplu, data]i. Din dou\
mi[c\ri opuse, dar legate într-un gest decis, de samurai, problema
literaturii române din perioada 1948-1989 [i a recept\rii ei
postrevolu]ionare fu rezolvat\.
Dateaz\ oare Morome]ii, II [i Cel mai iubit dintre p\mânteni
de Marin Preda, dispar odat\ cu contextul primei apari]ii editoriale
Fe]ele t\cerii, Orgolii, Refugii de Augustin Buzura Recitind
acest ultim roman al prozatorului ardelean ([i primul din
ciclul Zidul mor]ii), g\sesc un protest mai degrab\ difuz [i
profund, decât direct, unidirec]ionat [i focalizat. Acuza de „curaj
cu voie de la poli]ie“, strecurat\ adeseori în discu]ie cu o clipire
cunosc\toare de pleoap\ critic\, este paralel\ nu numai cu fondul
problematic al c\r]ii, ci [i cu timpul prezent pe care ea se
articuleaz\. În alte romane, ale obsedantului deceniu, crimele
colectiviz\rii, abuzurile însp\imânt\toare din anii ’50
fuseser\ mai u[or tratate, din perspectiva ulterioar\ a unui
ceau[ism neluat sub observa]ie. Se putea vorbi [i scrie despre
„erorile“ epocii Dej întrucât aceast\ recuperare, fie [i par]ial\,
a unui adev\r istoric pân\ atunci distorsionat propagandistic nu
intra în conflict cu noua politic\ oficial\, ea îns\[i critic\. Prezentul
luminos avea nevoie de contrastul unui întunecat trecut apropiat,
cu toate c\ între vl\starul [i trunchiul ideologic nu ap\reau
diferen]e structurale.
În Refugii, timpul fic]iunii [i cel al epocii abordate se suprapun.
Ap\rut în 1984, romanul respir\ întreaga atmosfer\ toxic\,
ap\s\toare, crepuscular\ a ceau[ismului târziu. Un personaj
omnipotent din M\gura (fost\ Fund\tura Ho]ilor, fost\ Gaura
de Sus), primarele Dumitru Socoliuc, î[i aduce aminte cu nostalgie
de vremurile în care dormea cu pistolul sub pern\, veghind la
înt\rirea con[tiin]ei de clas\ a proletariatului. Dar acele vremuri
„aurorale“, de comunism autohton incipient [i cu o anumit\
prospe]ime, dac\ nu ingenuitate, a investi]iilor ideologice, au
trecut de mult. Minciunile debitate în numele Cauzei [i tic\lo[iile
f\cute în vederea transpunerii în regim real a idealurilor din
bro[urile ro[ii au devenit, în timp, mediul [i modul de via]\.
Limbajul activi[tilor s-a osificat, s-a uscat, formulelestandard
sunând parc\ batjocoritor, autoironic. Pe când vechii
agitatori mizau totul pe lupta cea mare cu chiaburii, cu du[manul
de clas\ ce ar fi vrut s\ blocheze ori s\ întârzie edificarea
C|R}I
p r i m i t e
României. 1862-2006, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2006. 376 pag.
• Nicolae C. Nicolescu, Enciclopedia [efilor de stat ai
României. 1862-2007, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 240 pag.
• Stan Stoica, România dup\ 1989, o istorie cronologic\,
Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 336 pag.
• Stelian Brezeanu, Istoria Imperiului Bizantin, Bucure[ti,
Ed. Meronia, 2007. 518 pag.
• Ion Alexandrescu, Recens\mintele României. Mic\
enciclopedie, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 292 pag.
• Ronald Gasparic, R\mân p\mânt de soare, poeme, edi]ie
îngrijit\ de Vasile Andru, prefe]e de Cezar Iv\nescu [i Vasile
Andru, Pite[ti, Ed. Paralela 45, 2007. 288 pag.
• Ion Aristotel, bibliotecar [i publicist (1859–1919), edi]ie
alc\tuit\ de Alex. Oproescu, cuprinde articole, m\rturii, documente
despre fondatorul primei biblioteci publice s\te[ti din România
[i texte selectate din opera sa publicistic\, Buz\u, Biblioteca
Jude]ean\ „V. Voiculescu“, Ed. Omega, 2007. 176 pag.
socialismului, acum, acest socialism odat\ construit, oamenii
cu func]ii de r\spundere pot fi v\zu]i la scara lor real\. Cu
caracterul [i temperamentul lor, f\r\ stratul protector al unor
lozinci cu putere de circula]ie.
Doza ini]ial\ de utopism, cât\ era, a disp\rut. Prezentul istoric
[i fic]ional degaj\ o imens\ triste]e, creînd o senza]ie tot mai
accentuat\ a derivei individuale [i colective. Cea]\ pe ochi [i în
suflete, anestezie moral\, o nesfâr[it\ târâre de pe o zi pe alta
[i multiple deraieri psihice m\surând, prin num\rul [i gravitatea
lor, profunda maladie social\. În centrul scenei din Refugii se
afl\ un spital psihiatric, prin care defileaz\ tot felul de patologii
– comice în aparen]\, dar mi[c\toare, la un nivel de adâncime.
Adus\ aici în stare de incon[tien]\, în urma unui accident pe
care încearc\ s\ [i-l rememoreze, Ioana Olaru, remarcabilul
protagonist feminin al romanului, plonjeaz\ într-o lume tulbure
[i derutant\, cu umbre [i contururi instabile, un spa]iu închis,
dar cu fiin]e [i obiecte pulsând amenin]\tor. Numai vocea
prietenoas\ [i logoreea sus]in\toare a unei cumsecade Tatiana
o ajut\ cât de cât pe tân\ra [i fragila intelectual\ s\ se
adapteze la noul mediu [i s\ spere c\-[i va putea completa
lacunele din memorie, ref\când firul cu trecutul. Un doctor
amical dar misterios, o asistent\ f\r\ tragere de inim\, strig\tele
lunatice ale bolnavilor [i fragmentele de realitate (halucina]ie)
ce nu se încheag\ într-un tablou coerent fac din Ioana Olaru
un fel de cobai al propriilor spaime [i incertitudini. Nebun\
nu este biata femeie: e doar înnebunit\, înfrico[at\, terorizat\
de trecutul s\u amoros, împ\r]it între un so] slab, ajuns profesor
la M\gura (Iustin Olaru), un amant „oficial“, puternic [i dominator
(Anton Cri[an) [i un al doilea amant, ascuns [i la[ („surogatul
de om“ Sabin). Primul din aceast\ serie masculin\ se afl\ departe
[i comunic\ prin scrisori cu tovar\[a lui de via]\; al doilea,
periculos de concret, de palpabil, e cauza pretinsului accident,
cel ce a provocat internarea Ioanei [i care vine [i î[i flutur\ în
continuare mâinile albe pe lâng\ gâtul metresei lui. În sfâr[it,
al treilea, pe atât de indolent pe cât este femeia de iubitoare,
str\luce[te printr-o absen]\, cum s\ zic, de nesim]it.
În excelenta sa prefa]\, Mircea Iorgulescu g\se[te o coresponden]\
între profesia eroinei (traduc\toare) [i „tr\d\rile“ ei succesive
ori concomitente. O consider\ o „frigid\ a]â]\toare“, une allumeuse
care mai are [i prostul obicei de a ne oferi numeroase
„reflec]ii [i cogita]ii pe teme etice“, de „Havel în fust\“. Analogia
e plastic\, dar for]eaz\ textul propriu-zis. F\r\ s\ îngro[
rândul admiratorilor necondi]iona]i ai Ioanei Olaru, îmi e limpede
– traversând aceast\ lume fic]ional\ tulbure – c\ ea este un
personaj extrem de pregnant, vulnerabil uman [i memorabil
ca relief artistic. Conturarea [i adâncirea sa, precum [i desfolierea
lent\ a straturilor suflete[ti, în care singur\ se angreneaz\,
reprezint\ o adev\rat\ performan]\ a romancierului, greu de
reg\sit în proza noastr\ ce se sprijin\, de obicei, pe o alt\
perspectiv\: a b\rbatului. Femeia nu mai apare acum ca o enigm\,
un mister conjugal ori adulterin dimensionat de privirea
„proprietarului de drept“. Analiza am\nun]it\ a comportamentului
feminin nu se datoreaz\, în cazul de fa]\, geloziei masculine,
acelei suspiciuni ce dilat\ [i deformeaz\ totul, f\când s\
ruleze sub ochii cititorului, pân\ la urm\, psihologia observatorului.
În Refugii, unghiul este complet diferit. O femeie r\nit\, dar
atât de lucid\ [i de atent\ la propria senzitivitate, îi studiaz\
[i-i fixeaz\ pe b\rba]ii din via]a ei, laolalt\ cu mediile sufocante,
într-o zon\ a degrad\rii comune [i în cercul unei existen]e
f\r\ orizont. Cum i se precizeaz\, înc\ de la început, doctorului
Cosma, tân\ra de 26 de ani adus\ într-o stare grav\ la spital ]ine
de „sectorul suflete“. •
(Va urma)
Augustin Buzura, Refugii, edi]ia a II-a, prefa]\ de
Mircea Iorgulescu, Editura Corint, Bucure[ti, 2005, 568 p.
• Miquel Àngel Riera, Insula Flaubert, trad.: Jana Balacciu
Matei, pref.: Sebastià Perelló, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007.
216 pag.
• Ramon Solsona, Cimitir de buzunar, trad. din limba
catalan\ de Jana Balacciu Matei [i Lavinia Coman, cuvânt
înainte de Lavinia Coman, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2006. 126
pag.
• Joan Peruga, Republica invizibil\, trad. din limba catalan\
de George Mure[an, cuvânt înainte de Jana Balacciu Matei,
Bucure[ti, Ed. Meronia, 2006. 160 pag.
• Ion Bulei, A History of Romania, trad. de Radu Liviu,
Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 232 pag.
• Jean Molla, Sobibor, roman, traducere din francez\ de
Betty Kirchmajer–Donca, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2007. 136
pag.
• Anne–Laure Bondoux, Lacrimile asasinului, roman,
traducere din francez\ de Betty Kirchmajer–Donca, Cluj-Napoca,
Ed. Dacia, 2007. 128 pag.
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
11

c o m e n t a r i i c r i t i c e
D
an Damaschin nu întîrzie a se revela ca
un „c\ut\tor de Dumnezeu“, cu atît mai
înver[unat cu cît structura sa ini]ial\ se
proba a fi terestr\.
ÎNCEPUTURILE poeziei lui Dan Damaschin v\desc
o mare vitalitate, o învolburare a sim]urilor „p\gîn\“,
aidoma celor ale lui Blaga sau Ioan Alexandru.
Semea]a izbucnire biologic\ semnific\ un soi de
intrare zgomotoas\ în aren\, menit\ nu numai a
atrage aten]ia ci [i a da curaj eului creator prin
sine însu[i, a-l autostimula prin maniera incandescent\
de care se arat\ capabil. Imaginile sunt dionisiace,
bolborosesc într-un mediu de constrîngeri [i destinderi
senzoriale succesive, ca o bogat\ virtualitate a unei
z\misliri. Asocierile sînt dure, emanînd o energie
primar\ bine regizat\.Poetul î[i arat\, ca s\ zicem
a[a, mu[chii, bicep[ii metaforici bine încorda]i: „Pe
o blan\ de lup ne-am desenat sîngele / Cu o dîr\
de nisip ceresc“ (Balad\ veche). Sau: „Ca vinele la
încheietur\, sub z\pezi / Ne-au zvîcnit c\r\rile în
labirint“ (ibidem). Sau: „Cum dup\ o lung\ hibernare
sim]urile-mi / Se desfrîneaz\ la un banchet ceresc“
(Aievea). Sau: „Zeii sc\p\ta]i potcovesc arm\sari
p\gîni“ (ibidem). Sau: „R\sufletul meu afl\ funingini de infern“
(ibidem). Sau: „]i]eiul instinctelor se n\puste[te / Cu gîturi
de berbeci desc\p\]îna]i“ (ibidem). Sau chiar: „În numele
adîncului pe]esc o icoan\ / Nervii-]ipari sar s\ vesteasc\ nunta“
(ibidem). Dar aceast\ etap\ nu e decît o preparare a celei cu
adev\rat caracteristice, de natur\ spiritual\. Poate c\ era necesar
în evolu]ia acestei crea]ii un punct de plecare dramatic, vehement
contrastant cu ceea ce avea s\ urmeze. Dan Damaschin nu
întîrzie a se revela ca un „c\ut\tor de Dumnezeu“, cu atît mai
înver[unat cu cît structura sa ini]ial\ se proba a fi terestr\, cu
cît risipa figurilor de stil învedera un devergondaj aparent greu
de st\pînit. Intervine un ascetism liric în subtextul c\ruia se
zbat energiile dominate. Ascetism ce se relev\ chiar în seria de
dificult\]i pe care le postuleaz\ poetul într-un demers ce ocole[te
c\ile mai lesnicioase ale unor prescrip]ii de cult, ale unor
propozi]ii de-a gata. C\ci poezia în discu]ie e mistic\ iar nu
religioas\. Ea se a[eaz\ sub semnul unui Deus absconditus care
nu se manifest\ decît prin indirectit\]i, în sensul înf\]i[at de
Karl Barth: „Îns\ Dumnezeu se reveleaz\ ascunzîndu-se.
Revela]ia chiar implic\ misterul, fiindc\ n-ar mai fi revela]ie
dac\ n-ar mai fi mister“. Concep]ie însu[it\ de autorul
nostru, în termeni definitorii pentru programul ce-l adopt\:
„Nicicînd divinul nu-[i epuizeaz\ semnele / prin care abia se
las\ v\dit. (...) reînsufle]it în verb, fiorul sacrului / se reîntoarce
mereu dinspre obîr[ii. / Temeiurile fiec\rui poem î[i caut\
validarea în temeiul ini]ial. / În m\sura în care mai pot
accede la Abis / la pragul primordiilor, mi se ofer\ / [ansa unei
întemeieri. / temeiurile poemului: temelii pentru s\la[ul zeului
ce va s\ vin\./ Insondabil temei al isp\[irii“ (Poetul [i semnele
timpului. Temeiuri pentru Poem). Aceast\ icoan\ a unei divinit\]i
ce se ascunde („Fa]a Mea nu vei putea s\ o vezi“, gl\suie[te
[i Sfînta Scriptur\) îl obsedeaz\ pe poet, însufle]indu-l poate
tocmai prin categoriile negative ale golului, absen]ei, sterilit\]ii
care joac\ rolul unor peniten]e paramonahale. Z\vorît în
incomunicabil, într-o t\cere „mai cumplit de îndurat decît ori[ice
tunet“, conceptul Domnului apare cu prec\dere raportabil la
o astfel de t\cere terifiant\: „eu m-am n\scut întemni]at în
miezul ei înc\p\tor ca un mormînt / mi-a trebuit mult timp s\
Miza
spiritual\
Dan Damaschin, Denecuprinsul. Antologie de autor
(1975-2005), Ed. Casa C\r]ii de [tiin]\, 2007, 280 pag.
te recunosc în semnele cele mai neîndoielnice: absen]\, secet\,
eclips\, / s\ deslu[esc în amu]irea ta apelul cel mai poruncitor
ce mi s-ar putea adresa“. Aceast\ „mu]enie“ a Demiurgului
n-ar fi decît un mod de încercare a credin]ei, un spa]iu ambiguu
în care albul [i negrul se amestec\, în care se ivesc solicit\ri
diverse, demonice ispite cu o mi[care centrifug\. Natur\
complicat\, reverberînd formula umanit\]ii generice, Dan
Damaschin nu plonjeaz\ într-o adora]ie total\, nu se fixeaz\ în
luminiscen]a extazului, împrejurare ce-l duce la transcrierea
unor st\ri fr\mîntate, la m\rturisirea unor contradic]ii. Ele au
func]ia unor examene pe o cale ini]iatic\. În consecin]\, poetul
traverseaz\ momente în care se confrunt\ cu R\ul, acel „impuls
misterios [i necunoscut“, conform unei defini]ii baudelairiene,
cu atît mai primejdios cu cît nu semnaleaz\ doar o absen]\ a
Binelui (Plotin, Augustin, Toma d’Aquino), ci instituie un
tip de spiritualitate invers\, un prestigiu bizuit pe concep]ia
diavolului ca simia Dei. Pornind de la arhetipul divin, demonul
îl copiaz\ cu sarcasm, îl parodiaz\ în a[a fel încît fosforescen]ele
contest\rii pot deveni atractive. Simulacrul uzurp\ meritele
originalului, le exploateaz\ în beneficiul s\u. Reflexelor normale
li se substituie un paralelism al pornirilor deviante, asociate cu
cruzimea, dictate , spre a-l cita din nou pe autorul Florilor
R\ului, de „geniul perversit\]ii“, întrucît „mla[tinile pierzaniei
lic\resc mai seduc\tor decît argintul str\vechi al cump\t\rii“
(vorbele lui Dan Damaschin din Kaspar Hauser). Fascina]ia
R\ului poate isca o voluptate de natura masochismului [i
exhibi]ionismului: „darea în vileag a daimonului, numirea atîtor
pl\gi ale spiritului / nu cunoa[te nimic din voluptatea ce o
încearc\ cineva înf\]i[îndu-[i p\r]ile ru[inoase ale sufletului“
(ibidem). {i nu se afl\ în chestiune doar R\ul meschin, cel de
toate zilele, u[or identificabil [i recuzabil, ci [i R\ul major,
acea teribil\ energie a distrugerii [i a autodistrugerii care e
apanajul lui Lucifer, Înger al tenebrelor, greu de st\vilit în
lucrarea sa ce se insinueaz\ în destinul nevolnicei f\pturi
omene[ti. Un R\u grandios, ireversibil, deoarece [i-a adjudecat
autoritatea originarului m\sluit: „Din r\sputeri str\duindu-te
s\ în]elegi esen]a R\ului; / Cu respira]ia oprit\ s\ te apropii
de matca obscur\ a semin]elor sale cît ni[te gr\un]e de mac; /
S\ deslu[e[ti izvodirea întîiului strop de venin în gu[a puiandrului
de aspid\; / Cum î[i spore[te t\ria apoi, cum se g\te[te
pentru ie[irea în lume. / O, steaua celui prin na[tere menit s\
slujeasc\ înfrico[\torului; / Via tenebrosa a[ternîndu-se celor
mai tineri pa[i ai s\i; /O, vîrsta f\r\delegii cînd nimic nu-l
mai poate opri s\-[i înceap\ lucrarea. / demonul pierzaniei pe
care Înv\]\torul îl cite[te în inima lui Iuda / nu mai poate da
înd\r\t din acea clip\, c\ci însu[i R\ul / a fost stîrnit prin darea
în vileag a adev\ratului s\u nume“ (Les puissances des tenebres).
De[i poate c\ „adev\ratul nume“ al Princepelui pierzaniei nu
poate fi niciodat\ „dat în vileag“ pe de-a-ntregul, cum nici
numele Domnului nu poate fi, poetului revenindu-i misia dea
le aproxima, precum o „respectare“ a unei „promisiuni“
absconse, con]inute în chiar voca]ia sa...
(va urma)
Mircea Horia Simionescu
[i criticii s\i
12România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
Miercuri, 30 ianuarie, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor, a avut
loc o nou\ întâlnire cu publicul din ciclul Scriitorul [i criticii s\i,
scriitorul fiind, de data aceasta, Mircea Horia Simionescu, iar criticii
– Barbu Cioculescu, Eugen Negrici [i Nicolae Bârna. În calitate de
nou amfitrion al manifest\rii, Alex {tef\nescu a schi]at un portret
al lui MHS [i i-a prezentat pe criticii invita]i. Interven]iile acestora
au impresionat asisten]a (select\) prin profunzime [i noutate. Cu mare interes
a fost primit\ confesiunea lui MHS, care, la cei optzeci de ani ai s\i, nu este [i
nici nu este considerat (nici m\car de iconocla[ti) un autor demodat.
Fotografii de Mihai CUCU

C
u 117 titluri într-un an, de la clasa a II-a pân\
la a XII-a, Editura Corint este cea mai mare [i
cea mai tare produc\toare de manuale din
România.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
EXIST|, cam de zece ani,
o modalitate sau o strategie
sigur\ de reu[it\ în
activitatea editorial\:
produc]ia de manuale.
Nu e simplu. Concuren]a
e acerb\. Trebuie s\ ai
propuneri foarte bune de
manuale alternative, ca
pre], grafic\ [i con]inut
didactic, pentru ca ele s\
fie aprobate. Industria de
manuale e una din afacerile
cele mai profitabile în
câmpul editorial, dar nu
st\ la îndemâna oricui.
Nu cred c\ m\ în[el: cu
117 titluri într-un an,
de la clasa a II-a pân\
la a XII-a, Editura Corint este cea mai mare [i cea mai tare
produc\toare de manuale din România. Am la îndemân\, pentru
documentare, atât site-ul editurii, www.edituracorint.ro, cât
[i cel mai nou catalog. Editura nu-[i declar\ aceast\ suprema]ie
(în editarea manualelor), dar o putem deduce cu u[urin]\ din
cifrele puse la dispozi]ie. Editura Corint public\ anual, dup\
cum afl\m din catalogul cel mai recent, peste 250 de titluri –
ceea ce nu e foarte mult în compara]ie cu cele mai puternice
edituri, capabile s\ editeze mai mult de un volum pe zi. Jum\tate
din oferta de carte a Editurii Corint o constituie manualele
[colare – ceea ce înseamn\ 102 titluri în limba român\ [i 15
în limbile maghiar\ [i german\, toate fiind, bineîn]eles, avizate
de Ministerul Educa]iei, Cercet\rii [i Tineretului.
Nu [tiu prea multe despre istoricul editurii (când a
început [i cum a evoluat). Pe site-ul propriu editura se recomand\
astfel: „Editura Corint r\mâne în noua formul\ o editur\
consacrat\ educa]iei, cu o bogat\ palet\ de carte [colar\ [i
auxiliare, atlase, dic]ionare [i albume, al\turi de care se men]in
colec]iile devenite deja clasice: Microsinteze, Clio, Opere
fundamentale (istorie), Geopolitic\ [i geostrategie, Medicina
în familie, IT, Bibliografie [colar\ (Clasici români/ Literatur\
universal\/ Pove[ti)“. Afl\m din prezentare [i din catalog
care e „noua formul\“ a editurii, dar nu [tim care va fi fost
vechea formul\. Publicul-]int\ este, cum bine se observ\, cel
[colar, chiar dac\ oferta merge [i spre zone limitrofe.
Dincolo de manuale se afl\ atlasele [colare, c\r]ile de istorie,
colec]iile de pove[ti, bibliografia [colar\, literatura român\ [i
literatura universal\, c\r]i de popularizare a medicinei, cursuri
O editur\,
dincolo de manuale
universitare, ghiduri de conversa]ie în limbi moderne, gramatici
pentru limba român\ [i pentru limbile de circula]ie interna]ional\,
ghiduri de c\l\torie – adresate [i altui public decât cel strict
[colar. Pentru c\ am catalogul la îndemân\, s\ exemplific. În
colec]ia Clasici români – Bibliografie [colar\ au ap\rut pân\
acum 53 de titluri: poezie, proz\ sau teatru din opera lui
Delavrancea, Slavici, Odobescu, Anton Pann, Al. Vlahu]\,
Petre Ispirescu, I. L. Caragiale, Ion Creang\, Eminescu, Gârleanu,
Co[buc, Negruzzi, Jean Bart, Alecu Russo, Hoga[, Grigore
Alexandrescu, N. Filimon, Nicu Gane, Al. Macedonski, Duiliu
Zamfirescu, V. Alecsandri, B. P. Hasdeu, Al. Davila. În ordinea
din colec]ie, ace[tia sunt scriitorii publica]i pân\ acum, unii cu
mai multe volume. Este acoperit\ cererea pentru gimnaziu.
Deocamdat\, nimic special pentru liceu. Auto-recomandarea
colec]iei în catalog spune c\ „lucr\rile sunt riguros alc\tuite,
dup\ edi]ii semnificative, au tabel cronologic [i repere critice
reprezentative, [i acoper\, ca titluri, scriitorii clasici [i
operele lor semnificative“. Îi repro[ez ceea ce i-am repro[at
[i colec]iei didactice a Editurii Art: antolog\rile din clasici sunt
anonime, tabelele cronologice sunt schematice, selec]iile critice
sunt formale, banale; lipse[te prezentarea scriitorilor într-un
medalion accesibil [i atractiv, adecvat gimnaziului. Observ,
înc\ o dat\, c\ edituri de prestigiu procedeaz\, în editarea
clasicilor, dup\ legea minimului efort. Ar fi bine ca redactorul
de specialitate din interiorul editurii s\ colaboreze cu un istoric
literar care s\ devin\ coordonatorul colec]iei, s\ asigure aparatul
critic necesar [i s\ dea garan]ia reproducerii textului dup\ o
edi]ie de referin]\, pe cât posibil o edi]ie critic\ recunoscut\.
Ar fi instructiv ca acela[i redactor statornic al colec]iei s\
studieze colec]ia „Biblioteca [colarului“ din anii ’60 [i colec]ia
„Lyceum“ din anii ’70, pentru a prelua un model acceptabil de
editare a clasicilor pentru gimnaziu [i, separat, cu alte exigen]e,
pentru liceu. Cele dou\ colec]ii nu trebuie, bineîn]eles, copiate,
ci adoptate ca modele posibile, termen de compara]ie, pentru
sugestiile practice pe care le-ar putea oferi.
Nu mai st\rui asupra celorlalte colec]ii ale Editurii
Corint, pentru c\ nu m\ intereseaz\ aici, în aceste investiga]ii
pe care le-am f\cut [i în programele altor edituri (Ideea european\
[i Art, în s\pt\mânile trecute), decât felul în care este
reflectat\ [i promovat\ literatura român\, clasic\, modern\ sau
contemporan\. E interesant de meditat la modul în care î[i
gândesc editurile extinderea programului editorial, pentru a
face serviciul cuvenit literaturii române vii.
Cât\ vreme a fost consilier editorial sau redactor (nu [tiu
exact pe ce post a fost) la Editura Corint, Daniel Cristea-Enache
a ini]iat colec]ia Scriitori români, orientat\ preponderent spre
valorile cele mai însemnate din literatura contemporan\. Astfel
c\ au ap\rut în aceast\ colec]ie urm\toarele romane: în 2005,
Fic]iune [i infanterie de Costache Ol\reanu (edi]ie definitiv\),
roman prezentat de C. St\nescu; Via]a pe un peron de Octavian
Paler (edi]ia a treia), prefa]\ de Daniel Cristea-Enache; Refugii
de Augustin Buzura (edi]ia a doua), cu o prefa]\ de Mircea
Iorgulescu; în 2006, trilogia Hotel Europa – Pont des Arts –
Maramure[ de Dumitru }epeneag, cu o prefa]\ de Eugen Simion;
Adio, Europa! de I. D. Sîrbu (dou\ volume, edi]ia a treia),
prefa]\ de Daniel Cristea-Enache; Proorocii Ierusalimului de
Radu Aldulescu (edi]ia a doua, definitiv\), prefa]\ de Mihai
Zamfir; Morminte str\vezii de Dan Stanca (edi]ia a doua,
definitiv\), prefa]\ de Alex {tef\nescu. Toate fiind reedit\ri,
ele tind s\ consacre sau s\ consfin]easc\ un canon al prozei
contemporane, al\turi de alte titluri din domeniul nuvelei [i
povestirii: Ioan Gro[an, Caravana cinematografic\ [i alte
povestiri (edi]ie definitiv\), cu o prefa]\ de Nicoleta Clive];
Cristian Tudor Popescu, Trigrama Shakespeare. Fic]iuni
speculative, antologie [i prefa]\ de Mihai Iov\nel. Din proza
interbelic\ sunt reedita]i numai Tudor Arghezi, cu Cimitirul
Buna-Vestire (edi]ia a VII-a, îngrijit\ de Mitzura Arghezi [i
Traian Radu), prefa]\ de Eugen Simion, [i Panait Istrati, cu
Chira Chiralina. Al\turi de ace[ti prozatori sunt cuprin[i doi
critici: Eugen Simion, Timpul tr\irii, timpul m\rturisirii. Jurnal
parizian (edi]ia a V-a, text integral), prefa]\ de Antonio Patra[,
[i Nicolae Manolescu, Andersen cel crud [i alte teme, cu o
prefa]\ de Andrei Terian. În afara colec]iei a ap\rut spre sfâr[itul
anului 2007 Jurnal secret. Noi dezv\luiri de Alex {tef\nescu.
Mai recent, colec]ia Scriitori români s-a extins [i spre poezie,
editând în 2007 trei volume: Invizibilul soare de Nichita St\nescu,
antologie [i prefa]\ de Ion Mircea; No exit de Ioan Es. Pop,
cu o prefa]\ de Dan C. Mih\ilescu [i, de curând, Urcarea muntelui
de Ileana M\l\ncioiu, prefa]\ de Eugen Negrici. Volumele de
poezii sunt înso]ite cu ilustra]ii de Valeria Moldovan
(primele dou\) [i Mircia Dumitrescu (ultimul). Acestea sunt
toate apari]iile din colec]ia Scriitori români, coordonat\ de
Daniel Cristea-Enache, volume ap\rute în 2005-2007. Am toate
c\r]ile în biblioteca mea [i pot confirma condi]iile grafice
deosebite, elegan]a [i sobrietatea reedit\rilor, ca [i seriozitatea
selec]iei. O asemenea ini]iativ\ trebuie remarcat\, l\udat\ [i
promovat\.
Din câte am aflat, Daniel Cristea-Enache colaboreaz\ acum
cu Editura Polirom. Sper c\ a p\strat proiectul [i coordoneaz\
în continuare colec]ia Scriitori români de la Editura Corint. E
una de vitrin\. Merit\ continuat\. Se prezint\ ca o foarte onorant\
carte de vizit\ a Editurii Corint. •
Contribu]ii de
istorie literar\
ESTE un adev\r incontestabil c\ istoria literar\ r\mâne
un teritoriu permanent deschis unor noi explor\ri, menite
s\ descopere elemente ne[tiute, s\ completeze [i s\
nuan]eze datele cunoscute, s\ rectifice pe cele perpetuate
eronat, s\ scoat\ la lumin\ manuscrise inedite, scrisori,
documente oficiale [i particulare etc., toate acestea
contribuind la definirea mai exact\ a unei personalit\]i creatoare,
la `n]elegerea mai aprofundat\ a operei sale. S\ ne amintim
numai faptul c\, timp de peste dou\ decenii, pân\ la ru[inoasa
ei privatizare, Editura Minerva a publicat, `n prestigioasa colec]ie
de „Documente literare“, un num\r enorm de edi]ii cu texte
inedite, realizate de competen]i cercet\tori [i girate de redactori
de superior profesionalism. Concomitent, investiga]iile documentare
[i arhivistice au intrat [i `n aten]ia unor publica]ii de specialitate,
ca Revista de istorie [i teorie literar\, Manuscriptum, Jurnalul
literar, onorate de colaboratori pasiona]i, `nzestra]i cu o riguroas\
metodologie [tiin]ific\. Printre ace[tia se num\r\ [i C. Popescu-
Cadem. ~ncepând de prin 1975, a publicat, `n revistele amintite,
un num\r impresionant de cercet\ri documentare privitoare la
reprezentan]i de seam\ ai istoriei literaturii române. Multe
din cercet\rile sale au fost reunite recent `n volumul Document
`n replic\, ap\rut la Editura Biblioteca Bucure[tilor, con]inând
date noi, extrem de interesante, descoperite `n Arhivele Na]ionale
din Bucure[ti, despre Poe]ii V\c\re[ti, B. P. Hasdeu, Titu
Maiorescu, M. Eminescu, I. L. Caragiale, Mateiu I. Caragiale,
Ion Minulescu, Tudor Arghezi, M. Sadoveanu, E. Lovinescu,
Constantin Noica, Mircea Eliade, G. C\linescu, Ion Barbu.
Pentru via]a zbuciumat\ a lui B. P. Hasdeu, cu „suflet
uraganic“, cum l-a definit G. C\linescu, este semnificativ [i
faptul c\ a fost adus `n fa]a justi]iei. Pe lâng\ procesul ce i s-a
intentat la Ia[i, `n 1863, dup\ publicarea nuvelei Duduca Mamuca,
acuzat de „nemoralitate“, dar declarat „nevinovat de acuza]ia
ce i s-a `ntins“, B. P. Hasdeu a suferit deten]ia la `nchisoarea
V\c\re[ti, `n vara anului 1870, cu ocazia rebeliunii antidinastice
a lui Candiano Popescu de la Ploie[ti. Despre acest episod a
scris chiar B. P. Hasdeu [i unii dintre exege]ii s\i, dar C. Popescu-
Cadem a descoperit, `ntr-un masiv dosar de la Tribunalul Ilfov,
interogatoriul inedit luat de judec\torul de instruc]ie, reproducându-l
integral. De pild\, la acuza]ia c\ a complotat „contra
siguran]ei interioare a statului“, B. P. Hasdeu a r\spuns: „Fac
parte din frac]iunea liber\ [i independinte. Principiul fundamental
al acestui partid este de a edifica, iar nu de a distruge. Doresc
ca gubernul ]\rei mele s\ mearg\ totdeauna [i `n toate române[te
[i pe baza democra]iei. Aceasta este [i `n]elesul constitu]iunii
actuale. A conspira ca ceilal]i `nchi[i cu mine n-am putut nici
`ntr-un mod, fiindc\ ne despart cu totul credin]ele politice.“
Unele rectific\ri biografice, `n cazul unor mari personalit\]i,
par nesemnificative, dar C. Popescu-Cadem aduce m\rturii
documentare autentice, de care ar trebui s\ se ]in\ seam\. Astfel,
argumenteaz\ c\ data na[terii lui I. L. Caragiale nu este 30
ianuarie 1852, ci 1 februarie 1852. Demne de re]inut sunt datele,
mai pu]in cunoscute, referitoare la cele dou\ feti]e ale lui I. L.
Caragiale. Prima, Ioana, s-a n\scut la 24 octombrie 1889, iar
a doua, Agatha, la 10 noiembrie 1890. Din nefericire, amândou\
s-au stins din via]\ `n 1891, una dup\ alta, la interval de aproape
trei luni.
~n M. Eminescu [i procesul de la ~nalta Curte de Compturi,
C. Popescu-Cadem nu aduce `ns\ decât pu]ine elemente noi
privitoare la procesul intentat poetului `n urma denun]ului f\cut
de D. Petrino, succesorul s\u la conducerea Bibliotecii Centrale
din Ia[i. Reproduce doar, din documente arhivistice autentice,
r\spunsurile lui M. Eminescu din 16 august [i 19 octombrie
1876, `nso]ite de anexele de inventar [i de cheltuieli.
Dup\ cum se [tie, Mateiu I. Caragiale, n\scut din rela]ia
nelegitim\ dintre I. L. Caragiale [i Maria Constantinescu, a fost
un personaj bizar, mai ales `n ceea ce prive[te atitudinea fa]\ de
tat\l s\u. Oficial, el avea numele Mateiu M. Constantinescu,
dar c`nd s-a c\s\torit cu Marica Sion a pretextat c\ [i-a
pierdut actul de na[tere, afirmând c\ se nume[te Mateiu I.
Caragiale. Descoperind actul de na[tere, C. Popescu-Cadem
observ\ c\ autorul Crailor de Curtea-Veche „pl\smuie[te date
fictive, declarând c\ a venit pe lume la Tu[nad, c\ mama e
n\scut\ Pite[teanu [i c\ se afl\ la Viena. Doi martori, bine pl\ti]i
probabil, un «masseur» [i unul de profesie «f\r\», `nt\resc
spusele lui Mateiu.“
~n Arhivele Statului, C. Popescu-Cadem a descoperit [i a
transcris integral raportul comisiei alc\tuit\ din Al. Rosetti,
Tudor Vianu [i Bazil Munteanu, care a recomandat transferul
lui G. C\linescu de la Ia[i la Facultatea de Litere [i Filosofie
din Bucure[ti, la 19 iunie 1945.
Teodor VÂRGOLICI
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
13

c o m e n t a r i i c r i t i c e
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
14
Manual de
supravie]uire
Gabriel Chifu, Relatare despre moartea
mea sau Eseu despre singur\tate, Editura
Polirom, Ia[i, 2007, 236 pag.
Limba român\
la radio [i TV
ßi ce, nu ne-n]elegem – o s\ spun\ telespectatorul
care [ov\ie din ce în ce mai mult (omul n-a absolvit
Literele) între ducându-l [i ducând-ul, ori ascult\torul
pentru care butelie începe s\ sune familiar (am v\zut
forma corect\ scris\ cu accent, de parc\ ar fi o particularitate
gen acadèmii, la Eminescu). Nu, este de p\rere Consiliul
Na]ional al Audiovizualului, care colaboreaz\, de anul trecut,
cu Institutul de Lingvistic\ „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ al
Academiei Române, pentru monitorizarea transmisiunilor
posturilor de radio [i de televiziune centrale, la ore de vârf, ca
s\ strâng\ mostre (nu, nu monstre) de „corectitudine“ a
limbii române folosite. Prima etap\ a acestei monitoriz\ri,
din octombrie-noiembrie 2007, s-a finalizat cu un raport a c\rui
sintez\, cu toate savuroasele-i – de n-ar fi triste... – constat\ri
a fost publicat\ în num\rul 50 al României literare. Din
26 noiembrie pân\ în 11 decembrie, echipa de monitorizare a
trecut din nou în fa]a monitoarelor [i-a aparatelor de radio,
iar noua zestre de abateri înregistrate a fost prezentat\ într-o
T
LA PRIMA vedere, romanul lui Gabriel Chifu,
Relatare despre moartea mea este o combina]ie
între [aradele epico-narative ale lui Dumitru
}epeneag (din ciclul romanesc început cu Hotel
Europa sau din mai recentul roman La Belle
Roumaine) [i On the Road, romanul cult al lui
Jack Kerouac. Pe un fundal cât se poate de extins
în spa]iu [i timp (din România „epocii de aur“ pân\
în Canada zilelor noastre [i în principalele capitale
ale Europei unite), romancierul reu[e[te performan]a
ca, în numai 233 de pagini, s\ îngr\m\deasc\
elemente din care s-ar fi putut scrie cinci-[ase
romane de mai multe tipuri: un roman poli]ist
(al c\ut\rii misteriosului corespondent al doamnei
Anne Wellington/ Ana-Cristina St\nescu), un
roman existen]ial (al derutei, c\ut\rii libert\]ii, descoperirii propriului
sine, având-o ca protagonist\ pe aceea[i fascinant\ Ana-Cristina, dar,
într-o m\sur\ mai mic\ sau mai mare, [i pe toate celelalte personaje),
un roman al rat\rii [i al iluziilor sf\râmate (paginile de jurnal de la
începutul c\r]ii) un roman de c\l\torie, un roman metafizic [i parabolic
(miraculoasa sarcin\ din final a protagonistei) [i un roman al ingineriei
textuale de tipul „noul roman francez“ (dat\ fiind mobilitatea stilurilor,
vocilor [i tehnicilor narative de-a lungul c\r]ii). S\ recunoa[tem, cam
mult pentru o singur\ carte, de dimensiuni cât se poate de
rezonabile. Impresia final\ este c\ autorul a alergat dup\ prea mul]i
iepuri pentru a se alege cu vreunul la cap\tul cursei. Totul seam\n\
mai degrab\ cu un catalog de e[antioane decât cu un roman
închegat. Chiar dac\ e[antioanele sunt adesea de cea mai bun\ calitate,
iar lectura, realmente captivant\.
{i totu[i, luând o oarecare distan]\ (eliminând ceea ce este de
eliminat), Relatare despre moartea mea r\mâne în amintire ca un roman
autentic, în centrul c\ruia se afl\ unul dintre cele mai bine conturate
personaje feminine din literatura român\ a ultimilor ani: Ana-Cristina
St\nescu (Anne Wellington). Traumele [i dilemele existen]iale ale
acestui personaj, descrise cu mult\ fine]e [i empatie de autor fac din
Ana-Cristina St\nescu un personaj pe deplin credibil, fascinant [i
memorabil. Gabriel Chifu d\ dovad\ de mult\ intui]ie psihologic\
atunci când descrie transform\rile personajului s\u din adolescenta
teribilist\, însetat\ de libertate [i cu dor de aventur\, în femeia umilit\
[i traumatizat\, aflat\ în pragul sinuciderii, care î[i reg\se[te lini[tea
sufleteasc\ [i splendoarea în c\minul protector al unui so] mult mai
în vârst\, pentru ca, în final, trecutul uitat s\ o ajung\ din urm\ [i s\
se sinucid\ la pu]in timp dup\ dispari]ia binef\c\torului ei.
De altfel, toate personajele lui Gabriel Chifu au latura lor existen]ial\,
psihanalizabil\. Misteriosul corespondent al Anei-Cristina, despre
care afl\m c\ este securistul care i-a produs întâia traum\, prin odioasa
[edin]\ de umilin]\ de dup\ încercarea e[uat\ de trecere a frontierei,
se afl\ în plin\ derut\ existen]ial\ la Paris, unde s-a autoexilat. Golit
de vlag\ [i de voin]\ vegeteaz\ într-o perpetu\ stare de contempla]ie.
În mintea lui trecutul [i prezentul se amestec\ f\r\ încetare, iar lipsa
unui sens ra]ional al propriei existen]e îi paralizeaz\ voin]a. Pu]ini
prozatori contemporani ar putea s\ surprind\ mai bine decât Gabriel
Chifu lipsa de orizont a unei vie]i, deruta existen]ial\ menit\ s\
ucid\ orice impuls vital: „Nu mai suport s\ ies pe str\zi, ceea ce la
început mi se p\rea seduc\tor, acest vacarm uria[, neobosit, str\lucitor,
acum nu mai suport, nu mai suport nici s\ întâlnesc pe cineva, s\
vorbesc cu cineva, (...)stau în camer\, întins în pat, ore în [ir,
amor]it, f\r\ putere, f\r\ voin]\, refugiindu-m\ ca o ambarca]iune
spart\ de furtun\ într-un mic port, refugiindu-m\ în amintirile mele,
cele de care fugisem, cele de care voisem s\ m\ desprind, pentru a-
mi confec]iona o identitate nou\, ele, amintirile, au devenit patria mea,
t\râmul prin care r\t\cesc f\r\ încetare, s\-mi reamintesc a devenit
singura mea ocupa]ie, singura mea form\ de a participa la via]\, singura
mea pasiune“ (p. 35).
De ce a sim]it fostul tor]ionar nevoia s\-i trimit\ uneia dintre
victimele sale de acum aproape dou\ decenii (care, între timp, reu[ise
s\-[i cl\deasc\ o nou\ existen]\) aceste amare reflec]ii de via]\ {i de
conferin]\ de pres\, la sediul CNA, pe 31 ianuarie. Erata complet\
va putea fi consultat\ în cel de-al doilea raport, disponibil pe
pagina de internet a Consiliului.
Sunt implica]i în aceast\ munc\ meticuloas\, ale c\rei
rezultate se v\d greu, cercet\torii Blanca Croitor-Balaciu, Adina
Dragomirescu, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Irina Nicula,
Carmen Mîrzea-Vasile, de la Institutul de Lingvistic\, coordona]i
de CP I Marina R\dulescu-Sala [i prof. univ. Rodica Zafiu. Nu
pot s\ nu spun, în parantez\, c\, obi[nui]i ca lucrurile s\ se fac\
– sau nu – de la sine, „ni[te“ colegi din presa scris\ au relatat c\
raportul a fost întocmit de „ni[te“ speciali[ti. Un nume ce-i...
Dup\ ce R\svan Popescu, pre[edintele CNA, a prezentat
parteneriatul, precizând c\ el va continua [i în 2008, Marina
R\dulescu-Sala a rezumat constat\rile echipei de monitorizare.
Gre[elile care sar cel mai mult în ochi [i induc în eroare sunt
cele de scriere. Chiar dac\ lapsus tastaturae (sic!) e de-n]eles,
un i în plus, ca în muncitoriii, oferii îl poate lesne deruta peun
elev. Deci, mai mult\ grij\, [i-un cap limpede pentru
crawl. Stilul neglijent (relaxat, cum l-a definit doamna cercet\tor)
se vede [i la nivel morfologic – fie forme populare de plural
(cr\ti]ele), fie hipercorectitudini (plapumele, dragele), [i genitivdativul
„universal“ (lui Marina). Sintaxa sufer\ prin dezacorduri
între subiect [i predicat („cât de efemer\ este gloria [i puterea“),
între adjectiv [i substantiv („Pe Sabin B\la[a toate lucrurile
otul seam\n\ mai degrab\ cu un catalog de
e[antioane decât cu un roman închegat. Chiar dac\
e[antioanele sunt adesea de cea mai bun\ calitate,
iar lectura, realmente captivant\.
ce ar fi fost aceste rânduri în m\sur\ s\ o determine pe înst\rita
canadianc\ s\ lase totul balt\ pentru a porni în c\utarea disperat\ a
enigmaticului autor M\ tem c\ nu este foarte u[or de r\spuns la aceste
întreb\ri [i c\ nu trama narativ\ este punctul forte al acestei c\r]i.
Personajele sunt îns\ excelent creionate. Adam Wellington, so]ul
Annei, are o filozofie de via]\ menit\ s\ readuc\ lumina în existen]a
traumatizat\ a româncei. Generos [i discret, el este dispus s\ îi acorde
so]iei sale libertatea de care are nevoie, iar dragostea acestei bombe
sexuale pentru b\rbatul s\u mult mai vârstnic, greu de în]eles de c\tre
cei din jur, devine pe deplin plauzibil\. Luciditatea b\rbatului, grija
lui – reflectate în jurnalul pe care îl ]ine – pentru fericirea frumoasei
[i atât de vulnerabilei femei de lâng\ el sunt cu adev\rat sublime.
La trei zile dup\ împlinirea vârstei de 74 de ani, Adam î[i noteaz\ în
propriul jurnal: „Pasiuni, experien]e, tot ce e normal s\ tr\iasc\ la
vârsta ei trebuie s\ tr\iasc\, s\ încerce, nu s\ le suspende dintr-un idiot,
r\u în]eles sentiment de fidelitate, de recuno[tin]\, de compasiune fa]\
de mine (...). A[a c\ am s\ o încurajez s\ aib\ o via]\ al\turi de
mine, dar am s\ o încurajez, discret, îns\ ferm, s\ aib\ o via]\ numai
a ei, de care s\ nu-mi dea mie socoteal\. Cred c\ am s\ reu[esc asta,
mai ales c\ mereu mi-am dorit ca libertatea de gândire, de imagina]ie,
de atitudine s\ fie un atribut al meu pe care s\-l aplic în via]a de toate
zilele; (...) nici eu nici Anne n-am privit c\s\toria ca pe o institu]ie
tradi]ional\, aflat\ sub semnul constrângerilor [i al posesiunii, ci amândoi
am v\zut în ea o form\ de reciproc\ oglindire, de reciproc\ punere în
valoare [i regenerare“ (p. 91).
Dincolo de ac]iunea propriu-zis\, cu plusurile [i minusurile ei,
romanul lui Gabriel Chifu se preteaz\ de minune unui studiu de
naratologie. Alternarea vocilor (exist\ un tradi]ional narator omniscient
care relateaz\ faptele la persoana a III-a, dar [i capitole în care personajele
î[i asum\, prin rota]ie statutul de narator) [i stilurilor narative îi ofer\
cititorului efectul de oglinzi paralele. Pe alocuri apar considera]ii
metatextuale, este prezent [i fenomenul mise en abîme, ingineria
textual\ se face la vedere. Conven]ia romanesc\ devine explicit\,
iar latura „tehnic\“ a romanului, o miz\ în sine. Aflat\ la Sinaia, în
c\utarea celui care îi trimisese misterioasele sale pagini de jurnal
parizian, Anne ra]ioneaz\ ca un naratolog la situa]iile din romanul
în care tocmai se afl\: „Am primit pe internet povestea cuiva, din
spusele sale, un profesor român ce r\m\sese în capitala Fran]ei [i î[i
consuma acolo o singur\tate complicat\. Atras\ de personaj, l-am
botezat domnul N. [i am plecat la Paris în c\utarea lui. (...) Îmi repro[ez
c\, mental, la început, [i ca mod de ac]iune, mai târziu, am comis o
gaf\ impardonabil\, de încep\tor: am confundat personajul cu autorul
– n-am luat în calcul faptul c\ în spatele «domnului N.» se ascunde
altcineva, «autorul», a c\rui biografie poate s\ coincid\ cu a domnului
N. sau, mai degrab\, poate s\ fie diferit\. Apoi, când credeam c\ toate
firele s-au pierdut, am descoperit un indiciu ce reanim\ povestea“
(p. 159).
În fine, romanul are pe alocuri aspectul unor plicticoase ghiduri
turistice. Pe pagini întregi sunt descrise str\zi [i cl\diri din diverse
ora[e europene [i din America de Nord, f\r\ vreun beneficiu în derularea
romanului. Dau un singur exemplu dintr-o mul]ime de astfel de pasaje
peste care cititorul poate s\ sar\ f\r\ nici un fel de regrete: „Traseul
lor din ziua aceasta cuprinsese Westminster Abbey, traversaser\
apoi Tamisa, trecând pe Westminster Bridge, admiraser\ de pe el
perspectiva, cl\direa Parlamentului [i turnul Big Ben, apoi, pe
malul cel\lalt, roata alb\, uria[\, care se rotea lent, ame]itor,
fuseser\ în Gara Waterloo (...) [i, de aici, pe malul fluviului, se
îndep\rtaser\ pe lâng\ cl\direa ca un bunc\r a Teatrului Na]ional spre
Tate Modern [i spre Teatrul Globe“ (p. 201).
F\r\ s\ împ\rt\[esc entuziasmul exaltat al celor doi critici care
recomand\ romanul pe copert\ (Dan Cristea [i Lumini]a Marcu),
pot spune c\ Relatare despre moartea mea, de Gabriel Chifu, este o
carte inegal\, care spune îns\ multe despre realele calit\]i de
prozator ale autorului s\u. Dac\ i se poate face un repro[ lui Gabriel
Chifu în leg\tur\ cu romanul în discu]ie, acesta este miza prea mare.
Pur [i simplu autorul a vrut s\ demonstreze prea multe într-o
singur\ carte. •
astea îl l\sau reci“), între pronume [i, foarte frecvent, prin
dezacordul lui al, a, ai, ale. Anacolutul e de efect, dar numai
în proz\: „Vine Alinu]a care nu e ziua ei ast\zi“. Lexicul se
resimte de contaminarea cu engleza („face sens“, „într-o loca]ie
medical\ în Italia“) [i de aceea[i neglijen]\ care duce la pleonasme
(„poate fi o poten]ial\ victim\“), iar din punct de vedere [i
din punctul de vedere sunt folosite, fire[te, vi]\-vercea. La nivel
stilistic, e un festin. Relaxare în folosirea numeralelor
(pai[pe, [ai[trei), imitarea [mechereasc\ a stilului agramat: „s\
ne mai râdem“. Numai c\, avertizeaz\ doamna R\dulescu-Sala,
nu toat\ lumea prinde ironia (dac\ e vreuna...). Pe lâng\ asta,
se face exces de argou, de familiarit\]i: „s\ claxon\m pân\ d\
benga în ei“; „dac\ îmi bag [i eu o pil\ la tine, mi-o d\ [i mie“.
Problema, semnaleaz\ Dan Grigore, membru al CNA, e mai
grav\ de-atât. Polite]ea e în criz\, nuan]a s-a pierdut [i ea, în
adres\rile ilimitat familiare. Rodica Zafiu a subliniat c\ gramatica
nu ne-nva]\ s\ ne purt\m [i nu scuz\ lipsa de reac]ie a celor
interpela]i cu un tu abuziv, îns\ o presiune continu\ poate ajuta
la cizelarea limbii, începând cu eliminarea neglijen]elor, luptând
cu comoditatea de-a nu deschide noile dic]ionare, în care sunt
marcate schimb\rile de norm\, spre-a ajunge, încet-încet, la
înl\turarea relelor obi[nuin]e (vroiam, ca [i coleg, care în locul
lui pe care).
Simona VASILACHE

Î
n 1957 lucram, – neangajat –
la revista „Secolul 20“,
primul num\r, singur, cu o
dactilograf\.
a c t u a l i t a t e a
Cele trei fraze
memorabile ale
prozatorului
Paul Georgescu
P
E MENTORUL ideologic al Gazetei literare `mi pusesem `n
gând, `n anul 1959, – când m\ tratase urât, ca pe un sclav,
– s\-l fac erou `ntr-o noapte, dac\ regimul s-ar schimba cumva,
oricât timp ar trece.
Iar clipa sosi: C\derea `n lume.
Dar [i aici a fost o chestie... La Editura „Eminescu“ cartea
nu ap\rea. Valeriu Râpeanu, directorul, m\ luase de-o
parte [i-mi spusese c\ doi confra]i se opun la partid: Eugen
Barbu [i Paul Georgescu.
Primul c\ romanul ar fi pro-comunist; al doilea c\ era pro-legionar.
Amândoi du[mani de moarte, – `n]ele[i, f\r\ s\ se `n]eleag\, de fapt.
N-am intervenit. Am a[teptat. Romanul apare la „Cartea Româneasc\“,
iar mai târziu aflu c\ Paul Niculescu-Mizil, mai-mare la partid, spusese
despre roman: `n definitiv, nu este decât o fic]iune, – da]i-i drumul!...
Am tot scris despre asta; am dat [i interviuri, dup\ revolu]ie. Se [tie.
Plus Memoriile, ap\rute...
Azi, `n 2008, `n ianuarie, ziua 9, `ntr-unul din caietele mele de `nsemn\ri,
dau de pagina urm\toare din 1960, pe care o ]in la dispozi]ia oricui,
spre a fi fotografiat\, eventual.
„Subtil\ revenire `ntr-o cu[c\ spart\.“ – pag. 346 Diesel 060203.
A doua: „Iar miri[tea `ntins\ pân\ la copil\ria mea“ – a lui P.G., –
nu a lui C. }.
Ciudat\ afinitate; ca [i obsesia galbenului din lanul b\r\g\nean, pârjolit
de soare.
Atreia: „Armele diminea]a sunt frumoase [i marea“ (Tot Paul Georgescu,
exclama pe hârtie).
~n continuare, ce scrisesem eu atunci, – s\ fi fost o dedica]ie
copiat\, nu ar fi exclus.
Cert este c\ st\ scris: Prozatorului de mare revela]ie, Paul Georgescu,
aceast\ Anabasis, Expedi]ie `n interior, perpetu\ Duminic\ a mu]ilor,
pe care domnia sa, cred, `l va `n]elege cel mai bine, – bizar\ afinitate,...
„subtil\ revenire `ntr-o cu[c\ spart\“.
Duminica mu]ilor ap\ruse `n 1967. Dedica]ia e deci posibil\, – de[i
nu `n]eleg...
~n 1957 lucram, – neangajat – la revista „Secolul 20“, primul
num\r, singur, cu o dactilograf\. Edificiul Uniunii Scriitorilor se afla
pe Kiseleff, cl\direa unde azi e sediul P.S.D.-ului.
Veneam, diminea]a la [apte, [i lucram singur `ntr-un birou uria[, camer\
de oaspe]i, pân\ la 7 seara, cu `ntrerupere pentru mas\.
Eram dat ca exemplu, de munc\ [i de seriozitate – vroiam s\ fiu angajat
[i se oferise prilejul, a[a c\ n-aveam `ncotro.
Director provizoriu – Marcel Bresla[u (care ]inea la mine). M\ angajeaz\
cu jum\tate de norm\. Bresla[u m\ chemase la el [i-mi d\duse vestea.
Bucurie mare. A doua zi, fix, tot Bresla[u vine la mine [i, `ncurcat, zice:
„}oiule, `mi pare r\u, dar nu te vor \ia – [i-mi face semn cu capul, – adic\
sus.
Chiar `n aceea[i zi este numit `n locul meu, – cu norm\ `ntreag\ – Dinu
S\raru, care se prezint\ imediat, f\r\ s\ fi dat vreodat\ p-acolo...
Ce voi povesti acum s-a petrecut cu o lun\ `nainte.
Aud voci discutând la intrare – [i intr\ primul Milo Petroveanu, pe
urm\ Paul Georgescu [i `nc\ unu, pe care nu-l mai ]iu minte.
Se vorbea `ntre ei cu aprindere. Unul dintre cei trei striga... pe \sta
s\ nu-l mai v\d, – nu [tiu cum s\ sc\p\m de el...
Eu, aproape nev\zut, [i care tocmai `l citisem pe Ionescu, sar ca-n
povestea Capra cu trei iezi [i strig: Amedeu sau cum s\ sc\p\m de el...
Se las\ o t\cere neagr\.
Abia atunci Paul m\ descoper\ [i ]ip\ la mine enervat, – mai ales c\
replica eu o rostisem `n fran]uze[te:
„Tu s\ taci acolo, con]opistule, [i vezi-]i de treaba ta!“...
M-am uitat la el ce m-am uitat... a[teptai vreun sfert de secol; am
a[teptat a[a, gândind...
Pe urm\, la cap\t, ap\ru... Leo Negotei pe funie, coborând... mirat
de ]inerea mea de minte, dup\ 25 de ani.
P.S. Armele diminea]a sunt frumoase [i marea...
~ntr-adev\r. „Ideologicalele“ trec. Arta r\mâne. •
INFLUEN}A turceasc\ asupra limbii române e
un subiect pitoresc [i chiar fascinant. C\r]ii fundamentale
a lui Laz\r {\ineanu (înc\ nereeditat\)
– Influen]a oriental\ asupra limbii [i culturii
române (1900) – i s-au ad\ugat în timp alte
cercet\ri, etimologice (Vladimir Drimba, Emil
Suciu [.a.) sau asupra valorilor stilistice ale turcismelor,
asupra conota]iilor ironice [i depreciative,
a utiliz\rii lor în literatur\. Destul de complicat\
este problema componentei turce[ti a argoului
românesc, pentru c\ presupune o distinc]ie, în practic\
greu de f\cut, între dou\ situa]ii. În argou se pot identifica
unele cuvinte de origine turc\ îndep\rtat\,
care au fost de fapt preluate din româna standard ori
din variantele ei învechite, populare sau regionale,
[i asimilate argoului prin schimbare de sens. Pot
îns\ exista [i cuvinte preluate de argou direct din turc\,
în perioade de bilingvism, de intense leg\turi [i schimburi
balcanice. Doar în cazul din urm\ se poate vorbi,
în modul cel mai corect, de o influen]\ turceasc\ asupra
lexicului argotic. Diferen]ierea celor dou\ situa]ii se
poate face prin datarea fiec\rui termen în parte (un
argotism recent nu este, în mod normal, un împrumut
direct din turc\), dar, din p\cate, vechimea în limb\
a termenilor argotici e, în absen]a atest\rilor scrise, cu
totul incert\. Un argument pentru plasarea în categoria
influen]ei turce[ti este [i natura sursei: dac\ termenul
provine nu din turca literar\, ci din argoul turcesc,
[ansele s\ fi fost preluat direct, pe cale oral\, cresc.
Cel mai probabil, argoul românesc a absorbit turcisme
[i grecisme în faza lui veche, de început, din secolul
al XVIII-lea, despre care nu [tim aproape nimic. În
listele care se dau de obicei ca exemple pentru influen]a
turceasc\ în argou apar termeni cu statut discutabil
(fie împrumuturi, fie evolu]ii interne), precum
ogeac „ascunz\toare“, bidiviu/ bididiu „ins, tîn\r“,
ramazan „stomac“, bairam „petrecere“, mang\ri „bani“.
Au apar]inut poate argoului, înainte de a intra în
registrul familiar, cuvinte precum sanchi, pu[ti, chiul,
cacealma. Sunt îns\ cu siguran]\ utiliz\ri recente [i
inova]ii în interiorul limbii române chindie cu
sensul de „petrecere“ sau pluralul parai (în loc de
vechiul parale) cu sensul „dolari“.
Un turcism care pare s\ reflecte o influen]\ turceasc\
direct\ este zula. Nu-l g\sim, desigur, în dic]ionarele
noastre generale, dar pare s\ fie destul de vechi: a fost
atestat de V. Cota, în primul glosar românesc de argou,
în 1936, ca [i de articolele din aceea[i perioad\ semnate
de Valentin Gr. Chelaru (1937), Al. Vasiliu (1937)
[i pe care se bazeaz\ [i Iorgu Iordan, în Stilistica limbii
române (1944). De aceea, dic]ionarul academic (DLR,
Litera Z, volum ap\rut în 2000) îl înregistreaz\, al\turi
de derivatele sale. Termenul apare în primul rând în
Foto: Ion CUCU
Zulitor
sau julitor
Fototeca României literare
expresia a da cu zula – „a fura“ – „P\rinte, omu a
dat cu zula“ (Astalo[, 1996), de la care s-a format [i
verbul a zuli, cu acela[i sens: „Gagica zule[te“ (P.
Ciureanu, Note de argot, 1935); „De zulit ai mai
zulit la via]a ta“ (E. Barbu, Groapa). La rândul
s\u, verbul st\ la originea substantivului zulitor –
„ho]“: „To]i zulitorii Bucure[tiului, [u]i, ho]i de cai,
trosnitori, carditori, tîlhari de drumul mare, toat\ crema
caramangiilor“ (E. Barbu, op.cit.) – [i a substantivuluinume
de ac]iune zuleal\.
Cuvintele netransparente tind s\ fie remotivate
semantic, prin confundare [i asimilare cu termeni mai
cunoscu]i. Astfel, verbul a zuli a fost apropiat de
mai familiarul a juli „a r\ni u[or, zgîriind pielea“,
iar modificarea s-a extins la întreaga familie. Ast\zi,
variantele fonetice jul\ (a da cu jula), a juli, julitor
[i juleal\ sunt chiar mai frecvente decât formele
originare. Dic]ionarele recente de argou – Nina Croitoru
Bobârniche, edi]ia a II-a, 2003 [i George Volceanov,
edi]ia a II-a, 2006 – le înregistreaz\ separat, f\r\ a indica
leg\tura cu seria zul\, zuli etc. Dic]ionarele on-line
cuprind, deocamdat\, doar seria nou\: „Vezi c\ Jardel
d\ cu jula, [ase la portofele!“ (dictionarurban.ro); „Am
dat cu jula pe la buzunarele spaniolilor vara asta“
(123urban.ro). Variantele originare n-au disp\rut totu[i
din uz: „Madam Hildegard d\ cu zula“ (forum al
ziarului Ziua, 11.10.2003); „nu d\ cu zula la portofel“
(forumul Jurnalului Na]ional, 19.12.2007), „plecat s\
se c\p\tuiasc\ prin zul\“ (Cronica Romana, 4.07.2007)
etc. În ultimul exemplu, zul\ are, chiar în afara locu]iunii,
sensul de „furt“.
E destul de sigur c\ la originea expresiei (care a
circulat [i în varianta a face zul\) st\ un mai vechi
împrumut [i calc par]ial din argoul turcesc, în care
exist\ locu]iunea zula etmek „a fura“. Aceasta e atestat\
de M.L. Wagner, în 1943, într-un articol despre argoul
turcesc, publicat în Buletinul Institutului Philippide –
dar e u[or de g\sit, între timp, în dic]ionare, chiar
bilingve, unde zula e definit ca termen argotic (de
slang) pentru „ascunz\toare“ (pentru lucruri furate),
iar zula etmek apare cu sensul „a ascunde, a dosi, a
fura“ (The Larger Redhouse Portable Dictionary,
Istanbul, 1998). Informa]ia se g\se[te [i în internet
(sozluktr.com), spa]iu din care putem afla [i de existen]a
unui grup muzical turcesc Baba Zula, ca [i de faptul
c\ termenul zula ar fi intrat [i în argoul din Israel, cu
sensul de – s\ zicem – „ogeac“, loc preferat de petrecere
cu prietenii. Cum se vede, dincolo de influen]ele
lingvistice ale culturii „înalte“, oficiale, argoul î[i
are propriile „cuvinte c\l\toare“, propriile trasee de
difuzare [i transformare – dac\ nu interna]ionale,
cel pu]in „zonale“. •
Aurel Drago[ Munteanu, Nicolae Velea – 1978
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
15

i s t o r i e l i t e r a r \
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
16
FN. Steinhardt cu tat\l lui, la Milano, `n anii ’30
|R| ÎNDOIAL|, una dintre cele mai luminoase
figuri ale memorialisticii lui N. Steinhardt este
tat\l s\u, Oscar. S-a n\scut la Buz\u, la 24 mai
1877. Numele ini]ial era Saia Steinhardt,
schimbat ulterior în Oscar-Saia Steinhardt.
Face studii secundare la Br\ila, fiind clasat
întâiul cu ocazia absolvirii liceului real din
acest ora[ cosmopolit de la Dun\re. Urmeaz\
studiile Politehnicii din Zürich, de unde se
întoarce cu diploma de inginer. Un fapt interesant,
consemnat de N. Steinhardt: la Zürich este
coleg cu Albert Einstein.
„Einstein era cu un an mai tân\r decât tat\l
meu, îns\ tata avea drept coleg de camer\ pe
un italian, bun violonist. Einstein, violonist
pasionat [i el (a[a a r\mas pân\ la sfâr[itul
vie]ii) venea foarte des la ei pentru a cânta sau
exersa cu Delpiano, colegul italian al tatii. Tata
l-a cunoscut, deci, bine pe Einstein, despre
care mi-a povestit c\ nu se prea omora cu înv\]\tura, dar se dovedea
foarte inteligent. Pe Delpiano, originar din Rimini (unde tata
era poftit s\-[i petreac\ vacan]ele), am avut prilejul s\-l cunosc
[i eu prin 1926, când l-am înso]it pe tata în Italia. Fostul student
era atunci un inginer de mare reputa]ie, care tocmai ispr\vise de
construit marea gar\ din Milano. }in minte c\ ne-a întâmpinat
cu mult\ prietenie. Era volubil ca mai to]i italienii, dar [i
tem\tor a vorbi ca nu cumva s\-i fie surprinse asprele vorbe despre
Mussolini, pe care nu-l suferea, [i despre fascism, socotit de el
a fi un fel de operet\ ridicol\.“ 1
Revenit în ]ar\, ocup\ postul de director al fabricii de sticl\rie
din Heci-Lespezi (în 1900). Pentru scurt timp, îns\, pentru c\ în
1902 este chemat s\ conduc\ tot o fabric\ de sticl\rie din Zolkien
(Austria). Aici se remarc\ printr-o inova]ie în domeniu, o inova]ie
care face o adev\rat\ revolu]ie în modul de topire a sticlei: deoarece
c\rbunii erau foarte scumpi la acea or\ în Austria, Oscar Steinhardt
realizeaz\ primul cuptor de combustie lichid\, înlocuind c\rbunele
cu p\cura. Evident c\ ob]ine stima tuturor speciali[tilor [i
proprietarilor fabricii. În ciuda insisten]elor acestora, se
întoarce în 1907 în ]ar\ [i preia conducerea Industriei Metalurgice
Române. Din 1911 func]ioneaz\ ca director al fabricii de cherestea
„Sylva“. Tot în 1911, la 5 martie, se c\s\tore[te cu Antoinette
(Tony) Neuman. [...]
Despre existen]a unui frate al lui N. Steinhardt se g\sesc câteva
m\rturisiri lapidare în textele autobiografice ale acestuia. Dup\
cum se [tie, Steinhardt î[i începe colaborarea la Revista Funda]iilor
Regale în 1936, cu un eseu intitulat „Elementele operei lui Proust“,
în urma unei recomand\ri a lui Camil Petrescu. Cel care mediase
rela]ia dintre tân\rul debutant [i redactorul-[ef „interimar“ 2 – din
acea vreme – al Revistei Funda]iilor Regale este tocmai acest
frate, aproape absent [i în rememor\rile vechilor prieteni ai lui
N. Steinhardt, pe care am reu[it s\-i contact\m. Succesul respectivei
„interven]ii“ se datora unei pasiuni comune a „mediatorilor“,
fotbalul:
„Prietenia lui [a lui Camil Petrescu, n.n.] cu fratele meu –
de o pot numi astfel – se explica prin comuna pasiune pentru sport
[i meciurile sportive. Mai bine zis pentru meciuri, practica efectiv\
[i multipl\ a sportului revenindu-i cu prec\dere fratelui meu,
polisportiv entuziast [i destoinic [i – cum vine vorba – nu mai
pu]in entuziast b\iat de via]\ (îl poreclisem, alexandrinic, contele
de Pup\z\mberg), ceea ce era departe de a-i displ\cea lui Camil
(fidel lui Husserl, dar neostil localurilor de petrecere). La început
se încruntase [i burzuluise, când fratele meu ([i el reticent, dar nu
sfios) i-a prezentat lucrarea mea, apoi îns\ n-a mai fost decât
bun\voin]\ [i bucurie; grozav îl încânta c\ nu m\ l\sasem am\git
de subtilit\]ile ori [iretlicurile (de mare clas\) ale lui Gide [i c\,
nu f\r\ admira]ie [i respect, dar nici supunându-m\ imperativelor
modei, dezv\luisem adev\rata pozi]ie cultural\ [i social\ [i limitele
imensului s\u ambiguu talent.“ 3
În 1913 Oscar Steinhardt este numit, prin decret regal, membru
al ordinului „Coroana României“ în grad de cavaler. Documentul
care atest\ numirea este de maxim\ importan]\, printre altele [i
pentru c\ poart\ semn\tura lui Titu Maiorescu 4 . Tot în 1913, în
urma unei cereri, Biroul Controlului Str\inilor din subordinea
Prefecturii Capitalei îi elibereaz\ lui Oscar un document prin care
„se certific\ de noi c\, d-sa nu s-a bucurat niciodat\ de protec]iune
str\in\ [i c\ este supus român“. O voca]ie a „asimil\rii“, deci,
voca]ie de care va vorbi [i fiul s\u în textele memorialistice: „A
f\cut r\zboiul [i a fost decorat * . Cet\]enia a dobândit-o prin
lege special\ votat\ de parlament înainte de 1914“ 5 , fiind recunoscut
drept „evreu de categoria a doua“ 6 . [...]
Profesional vorbind, Oscar Steinhardt î[i conserv\ standardele
de excelen]\ în toat\ aceast\ perioad\. Spiritul s\u inovator se
manifest\ [i în ipostaza lui de director al fabricii Sylva, o institu]ie
creat\ cu capital exclusiv românesc. Societatea realizeaz\ beneficii
str\lucite, oferind ac]ionarilor dividende substan]iale. {tie s\
combine rigoarea [i spiritul autoritar cu amabilitatea, f\cându-se
iubit de muncitori. Fiul s\u avea s\-l numeasc\ mai târziu „un
amestec de Regulus [i de Cambronne“. C\ era iubit de personalul
fabricii o demonstreaz\, printre altele, o felicitare primit\ cu ocazia
„noului an 1915“, felicitare pe care se reg\sesc vreo 20 de semn\turi
ale celor în cauz\. Spiritul autoritar se v\de[te, deopotriv\, în
1919, cu ocazia mi[c\rilor muncitore[ti când – lua]i mai degrab\
„de val“ – angaja]ii s\i se raliaz\ la mi[c\rile cu pricina: „Eu îl
[tiu de pe vremea când se întorcea seara în Pantelimon pe scara
tr\surii – mar]ial; când în timpul mi[c\rilor din 1919 a circulat
prin atelierele fabricii în uniform\ [i cu sabia scoas\ din teac\...“ 7
În timpul celui de-al Doilea R\zboi Mondial nu pare s\ fie
afectat de persecu]iile aplicate popula]iei evreie[ti din
România, datorit\ probabil [i faptului c\ statutul s\u de „evreu
de categoria a doua“ îi punea la ad\post familia de m\suri vexatorii.
Atitudinea sa fa]\ de mare[alul Antonescu va fi, sunt convins, un
subiect de disput\: „S\ nu mai aud nici un cuvânt împotriva
]\rii sau a lui Antonescu: face tot ce e posibil, nu are pe cap numai
grija evreilor, ai prefera cumva s\ fii pe front în coclaurile Rusiei“ 8
– avea s\ le spun\ el celor doi fii. Aceast\ atitudine – dup\ o faz\,
totu[i, de reticen]\ – avea s\ se transmit\ [i lui N. Steinhardt.
În schimb, în august 1944, v\zându-[i fiul c\scând gura la
tancurile ruse[ti care intrau în capital\, îl apostrofeaz\ cu nedisimulat\
asprime: „La 30 August st\team [i eu pe marginea trotuarului [i
priveam tancurile. Jur c\ nu râdeam, nu salutam, nu aplaudam,
nu exclamam; st\team [i priveam pur [i simplu, uite a[a. M\ simt
deodat\ strâns de bra] [i blagoslovit cu un DOBITOCULE pronun]at
deslu[it [i ap\sat – stai [i te ui]i, tâmpitule, sta]i [i v\ uita]i cu to]ii
[i nu [ti]i ce v\ a[teapt\, uite-i cum râd, or s\ plâng\ lacrimi amare
[i tu la fel... Hai acas\... Îl iau pe tata prudent de mân\ [i
mergem spre locuin]a din strada Olari a Butoienilor“ 9 .
Nu s-ar putea spune c\ „profe]iile politice“ ale lui Oscar
Steinhardt nu s-au împlinit. Existen]a sa [i a familiei sale avea
s\ ia o întors\tur\ dramatic\. El însu[i î[i va pierde propriet\]ile
succesiv (din Pantelimon, din Calea Mo[ilor, din Strada Armeneasc\,
de la Clucereasa, lâng\ Câmpulung, unde tot în interbelic
fusese inginer 10 etc.), ajungând, dup\ 1958, s\ locuiasc\ împreun\
cu fiul lui într-o mic\ garsonier\ din strada Ion Ghica, nr. 3. Avea
s\ munceasc\ pân\ la vârsta de 79 de ani (în 1952 îl g\sim la
Fabrica de sticl\ de la P\durea Neagr\ din Bihor, în 1956 la
Sc\ieni), iar în urma tuturor acestor tribula]ii se va alege cu o
pensie mizerabil\: „A fost inginer [i a lucrat pân\ la [aptezeci [i
nou\ de ani, în 1956, la fabric\, nu într-un birou. (La Sc\ieni, în
ultimul timp, când am întrebat de el în hala cuptoarelor, muncitorii
sticlari îmi r\spundeau f\când semn cu b\rbia ori cu degentul
în sus. Crezusem c\ le place s\ glumeasc\, s\ m\ ia în b\[c\lie,
ce c\utam acolo. A[, tata, coco]at sus pe un cuptor, la câ]iva
centimetri de tavan: ajungeai la dânsul numai pe ni[te pasarele
[i o mul]ime de sc\ri]e metalice, perpendiculare, a[a cum sunt pe
vapoare. Tata: dac\ inginerul nu-i în stare s\ înlocuiasc\ pe oricare
dintre lucr\torii s\i [i s\-i fac\ treaba la fel de bine ca el, e pierdut.“ 11
Regimul comunist nu-i va recunoa[te decât o vechime de 25 de
ani din 50 (cariera sa „sub liberali“ va fi [tears\ în întregime cu
buretele), iar în 1966 va avea o pensie de 500-600 de lei. Afl\m
aceste detalii dintr-o noti]\ informativ\ din Dosarul de la Securitate
al fiului s\u, not\ dat\ de informatorul „Jean Draga“ la data de
16.V.1966, în urma unei vizite la N. Steinhardt, în timp ce
acesta d\dea medita]ii de limba englez\: „Tat\l s\u a fost
inginer [i are o pensie de 600 lei lunar. Spune c\ la evaluarea
Din istoria familiei
Steinhardt
Acas\ la
Sigmund
Freud
pensiei i-au fost calcula]i numai 25 de ani de serviciu di
(25 pe care i-a servit sub liberali nu sunt lua]i în consider
El se plânge c\, de[i sunt îndatora]i b\ne[te, Nicu face act
generozitate. Zilele trecute au fost la el doi fo[ti de]inu]i, prie
pe care i-a împrumutat: pe unul cu 50 lei, iar pe cel\lalt c
lei, bani pe care b\trânul crede c\ nu-i vor fi înapoia]i.“ 12
Momentul de maxim\ luminozitate al caracterului b\trân
Oscar Steinhardt, calit\]ile sale autentic „senatoriale“, se vor v
îns\, pe parcursul procesului [i deten]iei lui Nicu Steinhardt. D
1954, N. Steinhardt îl va vizita pe Constantin Noica la Câmpul
unde acesta avea domiciliu for]at. Din când în când filosofu
va deplasa clandestin la Bucure[ti, fiind, nu de pu]ine ori, g\z
de N. Steinhardt. B\trânul Oscar îi cere fiului s\u ca Noica
fie primit rege[te“, oferindu-[i patul din minuscula garsonier\
str. Ion Ghica 13 . La 11 decembrie 1958 Noica va fi arestat [i, d
el, înc\ 22 de intelectuali. Lui N. Steinhardt îi vine rândul ulti
Pe 31 decembrie 1959 va fi invitat la sediul Securit
cerându-i-se s\ fie martor al acuz\rii în procesul „Noica-Pil
Cita]ia venise cu o zi înainte, dar Oscar – o întruchipare a autentic
spirit boieresc cu care fiul s\u se va întâlni deseori pe parcu
deten]iei – nu i-o ar\tase, pentru a nu-i strica somnul de noa
El este cel care îl va îndemna s\ se duc\ direct cu valiza f\
la sediul MAI, fiind convins c\ va fi arestat. Dup\ cum se [
se vor da trei zile de gândire, argumentul forte fiind, evid
b\trâne]ea tat\lui s\u, care nu poate fi l\sat s\ moar\
fire[te – un câine. Reîntors acas\, este be[telit de c\tre „ov
de peste 82 de ani“: „Ce-ai mai venit acas\, nenorocitule L
dat impresia c\ [ov\i, c\ poate s\ încap\ [i posibilitatea
tr\dezi prietenii. În afaceri, când spui l\sa]i-m\ s\ m\ gân
înseamn\ c\ ai [i acceptat. Pentru nimic în lume s\ nu prim
s\ fii martor al acuz\rii.“ 14 Acest tip de atitudine etic\
ast\zi – dup\ o jum\tate de secol de disolu]ie a identi
umane – aproape incredibil. Fiul va fi contaminat de curajul
calmul tat\lui nu numai pe parcursul procesului [i al deten
ci [i dup\ revenirea în a[a-zisa libertate. Tot acum îi adres
celebrele cuvinte: „E adev\rat, zise tata, c\ vei avea zile fo
grele. Dar nop]ile le vei avea lini[tite – (trebuie s\ repet ce
spus, trebuie; de nu, m-ar bate Dumnezeu) – vei dormi bine
când dac\ accep]i s\ fii martor al acuz\rii, vei avea, ce-i d
zile destul de bune, dar nop]ile vor fi îngrozitoare. N-o s\
po]i închide un ochi. O s\ trebuiasc\ s\ tr\ie[ti numai cu somn
[i calmante; abrutizat [i mo]\ind ziua toat\, iar noap
chinuitor de treaz. O s\ te perpele[ti ca un nebun. Cat\-]i de tre
Hai, nu mai ezita. Trebuie s\ faci închisoare. Mi se rupe [i
inima, dar n-ai încotro. De altfel, chiar dac\ apari acum ca m
al acuz\rii, nu fii prost, dup\ [ase luni tot te ia. E sigur“
veritabil\ lec]ie nu numai de verticalitate moral\, ci [i de lucid
[i realism, de cunoa[tere a strategiilor adversarului.
[...]
În cele din urm\ Oscar Steinhardt va ie[i înving\
]inându-se de promisiunea pe care i-o f\cuse la plecare, e
supravie]ui celor cinci ani de deten]ie ai fiului s\u. Acesta
urm\ va avea revela]ia „minunii“ cu pu]in timp înainte de eliber
sa din închisoarea Gherla, când prime[te primul [i unicul c

i s t o r i e l i t e r a r \
prea tare, vei trece dintr-o închisoare strâmt\ într-una mai larg\.“ 20
timpul încarcer\rii sale. Acest moment de intens\ fericire este
semnat într-o alt\ variant\ a Jurnalului fericirii. Dactilograma
in p\cate incomplet\ – a acestei variante de 529 de pagini
publicate înc\) am g\sit-o tot în Arhivele M\n\stirii Rohia:
„În iunie, dup\ citirea decretului, ni s-a dat fiec\ruia voie s\
item o carte po[tal\. N-am îndr\znit s\ scriu tatei, l-am crezut
rt de mult. Am adresat-o v\rului meu din Aleea Rumeoar\.
hi[eul biroului de primiri sunt vestit c\ am un pachet [i întrebat
a cine e. R\spund indicând numele [i adresa v\rului. Nu
espunde! aud. Aici arat\ alt nume [i alt\ adres\ [i mi le
ne pe ale tatii. Trag un strig\t de bucurie [i de uimire: e de la
! Înnebunesc de-a binelea. Distribui tot ce am primit celor
stau ca [i mine la coad\ în fa]a ferestruicii. Pe hârtia pachetului
sul nu e al tatii. Ce-are a face! Tr\ie[te! S-a ]inut de cuvânt,
f\cut în ciud\, n-a fost pre voia hainilor de T\tari.“
În 1964, când N. Steinhardt iese din închisoare, tat\l s\u avea
de ani, dar nu-[i pierduse nici demnitatea, nici umorul.
na întâlnirii din 4 august este deopotriv\ revigorant\ [i
uio[\toare: „Pe tata îl g\sesc în strad\, aproape de cas\. Îl
jin\ v\rul care a venit s\-l scoat\ la plimbare [i la frizer. E
, necrezut de mic, mult gârbovit [i face pa[i m\run]ei, dar
bl\ f\r\ team\ [i ochii-i sunt vioi. Îl iau de bra]ul drept f\r\
\ fi observat [i când întoarce capul îi cer s\ nu plâng\. – S\
g, zice. Ce-s prost Ia spune, tu ai mâncat ceva ast\zi“
Aflând c\ fiul s\u s-a convertit în închisoare la cre[tinism
e sup\r\, dar – cu aceea[i luciditate [i ironie – [tie s\-i tempereze
ziasmul (uneori excesiv) de dup\ botez: „Numai s\ fi fost
er, [i s\-]i dau un sfat: nu-]i b\ga în cap c\ acum s-a zis,
mnezeu o s\ se ocupe numai de tine. Nu uita c\ mai sunt
o trei miliarde.“ 16
Ultimii trei ani [i-i petrece în lini[te [i cu aceea[i demnitate
uri de fiul s\u – despre care adeseori spune c\ „nu-i b\iat
, dar e un copil b\trân“ – în garsoniera din Ion Ghica, nr. 3.
se va împ\ca cu faptul c\ acesta – în pofida unei preg\tiri
lectuale excep]ionale – nu va reu[i s\-[i g\seasc\ o alt\ slujb\
ât cea de muncitor necalificat la întreprinderea „St\ruin]a“ din
n. La vârsta de 88 de ani va înv\]a limba englez\, fire[te,
a fiul s\u care d\dea medita]ii. Faptul acesta reiese dintr-o
soare (interceptat\) c\tre un alt nepot, David A. Avram de
ew York 17 . Va fi prins în „reflectoarele“ Securit\]ii, al\turi de
u Steinhardt – care era de fapt cel urm\rit. Între 20 [i 30
mbrie 1966 acesta este pus în „filaj“, iar în notele aferente
„vizualizat“ [i Oscar. Bizareria destinului este c\ exemplara
goste filial\ a lui N. Steinhardt reise chiar [i din documentele
urit\]ii. Una dintre secven]ele narative care se repet\ în aceste
e este aceea a plimb\rii în pas lent pe care cei doi o fac din
Ion Ghica în p\rcule]ul Col]ea unde b\trânul se odihnea. Dou\
mple: „La ora 11,30 «STOIAN»* a ie[it de acas\ împreun\
at\l s\u [i o individ\ care-l îngrije[te [i foarte încet au mers
tr. I. Ghica, b-dul 1848 [i au intrat în parcul Col]ea, unde au
t loc pe o banc\. [...] La ora 13,25 «STOIAN» a mers la
ca unde st\tea tat\l s\u, l-a luat [i împreun\ au mers încet pe
ul 1848, str. Ion Ghica [i au intrat acas\, ora fiind 13,33“
.X.1966); „La ora 12,45 «STOIAN» a ie[it de acas\ împreun\
N. Steinhardt cu tat\l
cu tat\l s\u [i încet au mers pe str. Ion Ghica, b-dul 1848 [i au
intrat la frizerie, unitatea nr. 101. La ora 13,20 «STOIAN» a ie[it
de la frizerie, împreun\ cu tat\l s\u [i foarte încet au mers discutând
pe bd. 1848, str. I. Ghica [i au intrat acas\, ora fiind 13,30“
(22.X.1966) 18 .
Este evident, cred, pentru oricine, la sfâr[itul acestui excurs,
c\ Oscar Steinhardt ar fi putut pleca sau r\mâne, oricând, în
str\in\tate, unde ar fi f\cut o carier\ str\lucit\. A ales – cum de
altfel va face [i fiul s\u – s\ r\mân\ în România, integrându-se
exemplar în istoria unui popor în mijlocul c\ruia a cunoscut nu
numai bucurii, ci [i – mai ales dup\ 1948 – mult\ suferin]\. Iar
mobilul acestei integr\ri nu este în nici un caz ceea ce se nume[te
„ur\ de sine“. Care este imaginea-hologram\ care r\mâne la cap\tul
acestui destin remarcabil S\-i d\m din nou cuvântul lui N.
Steinhardt: „Dar la urma urmei, ce [i cine este Un ovrei b\trân
din Bucure[ti, un foarte mic pensionar, câteva amintiri, câ]iva
prieteni, câteva decora]ii ascunse într-o cutiu]\, un singur fiu“ 19 .
Oscar Steinhardt se stinge din via]\ în martie 1967, la vârsta
de 90 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul evreiesc din str. 1
Mai. Multe din tr\s\turile sale vor fi mo[tenite de N. Steinhardt:
demnitatea, curajul, autenticul spirit aristocratic, un anumit soi
de na]ionalism critic [i relativizant, umorul, anticomunismul
fervent. A[a cum mai târziu, din amintirile sale despre N. Steinhardt,
Monica Lovinescu va selecta o anumit\ imagine obsesiv\ (asupra
c\reia ne vom opri la momentul oportun), propunem [i noi, tot
selectiv, una din celebrele replici ale lui Oscar, din nefericire
profetice nu numai pentru un destin individual, ci [i pentru
unul colectiv împ\rt\[it de popoarele din estul Europei. I-o spusese
fiului s\u tot la plecarea în deten]ie: „Nu te întrista, pleci dintr-o
închisoare larg\ într-una mai strâmt\, iar la ie[ire nu te bucura
1
Convorbire cu Ioan Pintea „Între via]\ [i c\r]i“ în vol. Escale în
timp [i spa]iu, Editura Cartea Româneasc\, 1987, p. 140; reluat\ în vol.
Primejdia m\rturisirii, ed. cit.
Un portret, nu lipsit de umor, al lui Einstein – via Oscar Steinhardt
– apare [i în vol. Critic\ la persoana întâi: „Nimic din toate acestea la
Einstein. Violonist pasionat – în anii studen]iei, îmi povestea tat\l
meu care a urmat în aceea[i perioad\ cu el cursurile Politehnicii din
Zürich, înv\]a dar mai mult cânta – purt\tor de pantaloni mai totdeauna
mototoli]i [i de pulover cam rupt, înc\l]at (f\r\ ciorapi) în sandale
scâlciate, cu p\rul vâlvoi, cu ochii mari, protuberan]i, holba]i; îi lipseau
[i rigiditatea [i «distan]a» [i «seriozitatea» presupuse celor din categoria
lui. Era [i tare vorb\re] [i continuu preocupat de problemele cele mai
lume[ti ale actualit\]ii; [i circula pe aleile sanctuarului de la Princeton
lingând cornete de înghe]at\.“ (N. Steinhardt, Critic\ la persoana întîi,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 76).
2
Conform Mioara Apolzan, Aspecte de istorie literar\. Destinul
unei publica]ii. Revista Funda]iilor Regale, Ed. Minerva, Bucure[ti,
1983, p. 32-64.
3
N. Steinhardt, „Parc\ ar fi fost ieri“, în vol. Escale în timp [i spa]iu
sau Dincoace [i dincolo de texte, Editura Cartea Româneasc\, Bucure[ti,
pp. 295-296.
4
Documentele biografice la care fac referire [i din care citez provin
din Arhivele M\n\stirii Rohia.
*
[...] N-avem, din p\cate, un corpus documentar care s\ ne
ajute la reconstituirea biografiei mamei sale. Printre hârtiile r\mase
de la N. Steinhardt în arhivele m\n\stirii n-am g\sit nimic în acest
sens. Din certificatul de c\s\torie din 1911 pe care l-am men]ionat
afl\m c\ este n\scut\ în 1885 [i c\ numele tat\lui s\u este Samuel
Neuman. În mai multe documente pe care le-am consultat, prenumele
ei este transcris în diferite moduri: Tony, Antoinette, Antoaneta
[.a. În aceast\ situa]ie miza pe corpusul „memorialistic“ este mai
ridicat\.
{tim în primul rând c\ pe linie matern\ N. Steinhardt se înrudea
– e drept pe departe – cu Sigmund Freud. În dactilograma celei
de-a treia variante a Jurnalului fericirii (utilizez sintagma „a treia
variant\ a Juranalului fericirii“ cu titlu de inventar), N. Steinhardt
descrie chiar o vizit\ pe care i-o f\cuse fondatorului psihanalizei
prin anii 1926-1927. S\ cit\m acest moment, cu atât mai mult
cu cât el este consemnat într-o variant\ nepublicat\ înc\: „August
1927. De la Vene]ia, mâncat de ]ân]ari, cu febr\ mare [i stomacul
r\v\[it, sunt luat pe sus la Semmering de tata, în ciuda protestelor
mele. Trebuie s\ recunosc c\ aerul de munte [i brazii îmi
priesc, de[i decorul e mai banal. La hotelul Südbahnhof, unde
tragem, locuie[te [i ruda noastr\ îndep\rtat\, profesorul Sigmund
Freud. Sunt recomandat ilustrului autor al Introducerii în Psihanaliz\,
T\lm\cirii viselor [i Psihopatologiei vie]ii de toate zilele, trei
c\r]i pe care le-am citit cu sufletul la gur\. Covâr[it de emo]ie,
m\ bâlbâi [i ro[esc. Marele savant e destul de mic de stat, elegant,
distins [i poart\ barbi[on. Foarte amabil. Când, îns\, înfrângându-mi
sfiala, încep s\ turui [i pomenesc în treac\t de Jung [i Adler,
m\ fulger\ o privire de brici. A disp\rut orice toleran]\ [i blânde]e.
Am vorbit de eretici în prezen]a Papei, nu se face. Anna Freud
m\ salveaz\ propunând o întâlnire prin p\dure la Meierei. Îmi
îmbun\t\]esc ni]el situa]ia cu cita]ii care dovedesc c\ am citit
cu aten]ie principalele c\r]i ale înv\]atului, care î[i reia figura
de om de lume [i drume] vesel.“ 21
Nu ne putem da seama dac\ la mijloc e o imprecizie a memoriei
sau, pur [i simplu, e vorba de o alt\ vizit\ pe care tân\rul Steinhardt
i-a f\cut-o lui Freud, cert este c\ în Critic\ la persoana întâi,
într-un articol pe care îl consacr\ marelui savant, N. Steinhardt
vorbe[te de o vizit\ pe care i-o f\cuse acestuia, chiar la domiciuliul
din... Bergasse nr. 6: „Celui care, ca mine, i-a fost dat s\
viziteze casa lui Freud, în Bergasse nr. 6, atunci când medicul
ajunsese pe culmile celebrit\]ii, deîndat\ i se v\dea contactul
dintre omul de [tiin]\ [i estet. P\trundeam în casa aceea nu ca
pacient, ci ca rud\ îndep\rtat\ (s.m., G.A.) desigur, totu[i
primit într-un mod care-mi îng\duia s\ circul nestingherit peste
tot. Era, locuin]a aceea înc\p\toare, etajat\, ni]el întortocheat\,
plin\ de cele mai felurite [i mai nea[teptate piese. Precump\neau
statuetele, ceramicele, uneltele [i obiectele de cult. Ca [i întreaga
lui genera]ie – a lui Frazer, Durkheim, Max Weber, Lévy-Brühl
– Freud era cucerit [i obsedat de arta austral\ [i neagr\, de riturile
triburilor, de mentalitatea [i imagistica primitiv\“ 22 . {i un fapt
insolit: pe faimoasa canapea din cabinetul de consulta]ii se afla...
o scoar]\ româneasc\, lucru care nu-l surprinde pe Steinhardt,
dat\ fiind obâr[ia bucovinean\ a doamnei Freud...
De bun\ seam\, existen]a Antoanetei Steinhardt este una tipic\
pentru o doamn\ [i o so]ie din burghezia noastr\ interbelic\: st\
acas\, se ocup\ de educa]ia copiilor, particip\ la reuniunile mondene
etc. Nu este prins\, cu alte cuvinte, de frisonul „activismului“
feminist din perioada „anilor nebuni“ de dup\ r\zboi. [...]
George ARDELEANU
(Fragmente dintr-o monografie dedicat\ lui N. Steinhardt)
*
A luptat pe frontul de la M\r\[e[ti [i a ob]inut Ordinul „Virtutea
militar\“.
5
Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991, p. 43.
6
„Autobiografie“.
7
Jurnalul fericirii, ed. cit., p. 23.
8
cf. N. Steinhardt „M\rturisire“, în vol. Primejdia m\rturisirii, ed.cit.,
p. 168.
9
Jurnalul fericirii, ed.cit., p. 133-134.
10
v. N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui..., ed.cit., p. 79.
11
Jurnalul fericirii, ed.cit., p. 43.
12
ACNSAS, fond informativ, Dosar nr. 207, vol. 4, fila 126.
13
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, ed.cit., p. 211, 344.
14
Idem., p. 23.
15
Ibidem, pp. 23-24.
16
Jurnalul fericirii, ed. cit. , p. 258.
17
ACNSAS, fond informativ, Dosar nr. 207, vol. 4, f. 231-232.
*
Unul dintre numele de cod în Dosarul de Urm\rire a lui N. Steinhardt.
18
Idem, f. 179, 188.
19
Jurnalul fericirii, ed.cit., p. 43.
20
Ibidem, p. 88.
21
Jurnalul fericirii, varianta a III-a, dactilogram\, p. 305 (Arhivele
M\n\stirii Rohia).
22
N. Steinhardt, „Freud [i arta“, în vol. Critic\ la persoana întâi,
ed.cit., 1983, p. 192.
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008
17

România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
i s t o r i e l i t e r a r \
C
18
UM SE CUNOA{TE, Eminescu
este uneori caracterizat drept “poet
na]ional”. Dup\ cîte [tiu, nimeni
nu a explicitat vreodat\ aceast\
apreciere. Nici chiar autorii
antologa]i de Ioana Bot în volumul
Mihai Eminescu, poet na]ional
român (2002), dedicat tocmai
“istoriei [i anatomiei unui mit
cultural”. În cele ce urmeaz\,
ne-am propus s\ reconstituim
“istoria [i anatomia” sintagmei
în discu]ie, pentru a aduce o seam\
de clarific\ri.
Construc]ia lexical\ “poet
na]ional” nu a fost atribuit\ doar
lui Eminescu [i nici nu a fost
ocazionat\ doar de personalitatea
[i opera acestuia. Ea a fost precedat\ [i, totodat\ generat\,
de sintagma “autor na]ional”, care circula, la noi, de pe la
mijlocul secolului al XIX-lea. Cercetînd epoca, se constat\
frecven]a alipirii calificativului “na]ional” lîng\ diverse institu]ii
particulare: teatre, edituri, tipografii. Acestea nu de]ineau nici
un fel de calitate de reprezentare oficial\. Dup\ cum nu o aveau
nici numeroasele specii literare investite cu acela[i atribut:
“roman na]ional”, “dram\ na]ional\”; [i nici ziarele autointitulate
astfel. Fenomenul avea cauze multiple. Dintre acestea, nu
trebuie omis elanul afirm\rii sentimentului na]ional specific
secolului respectiv (“secolul na]ionalit\]ilor”), intensificat
dup\ anul 1859. Construc]ia “autor na]ional” se înscrie, a[adar,
în aria de manifestare a acestui fenomen general, avînd totodat\
fire[ti motiva]ii particulare. “Autor na]ional” desemna o
persoan\ care practica literatura, scrisul (cel pu]in în
inten]ie) literar, în române[te, fiind (se subîn]elegea) român
prin na[tere, colportînd subiecte din istoria na]ional\, din
obiceiurile tradi]ionale [i insistînd, cu prec\dere, asupra
elementelor eroice [i civic-mobilizatoare. Cel ce scria literatur\
în române[te era astfel individualizat în compara]ie cu un autor
str\in tradus sau citit în limba respectiv\. Încercînd s\ sintetiz\m
elementele caracteristice pentru un “autor na]ional”, în accep]iunea
româneasc\ de la mijlocul secolului al XIX-lea, ajungem la
urm\toarea constatare: “autor na]ional” însemna un etnic român
care, fie pentru c\ î[i imagina c\ are talent, fie pentru c\,
într-adev\r, îl avea, fie pentru c\ i-l atribuiau cona]ionalii, fie
pentru c\, din elan patriotic, dorea s\ contribuie, pe o cale
oarecare, la dezvoltarea vie]ii cultural-literare, compune versuri,
proz\ ori dramaturgie, sus]inînd c\, scriind în “limba na]ional\”
[i folosind subiecte “na]ionale”, dezvolt\ “literatura na]ional\”.
În plus, prin “autor na]ional” se subîn]elegea un autor care
nici nu traducea, nici nu prelucra opere literare str\ine, ci
folosea capacitatea inventiv\ proprie. Valoarea estetic\ nu
intra în discu]ie, fiind considerat\ realizat\ ipso facto: componenta
etnic\ o satisf\cea în întregime. Formula circula [i în alte
literaturi, precum în acea francez\, unde “poetul na]ional” era
considerat, cu nelipsita ironie galic\, “Victor Hugo, hélas !”.
Avînd uzul formulei, francezii nu au ezitat s\ i-o aplice lui
Vasile Alecsandri, dup\ succesul acestuia cu poezia consacrat\
“gintei latine” (1879). Un anume Hipollyte Guillibert
dedica “aux Roumains et à leur poète national, le sénateur
V. Alecsandri” cîteva triolete 1 .
Nimeni nu explica îns\ ce ar însemna o astfel de formul\,
aplicat\ în mod curent celui supranumit [i “bardul de la Mirce[ti”.
Abia tîrziu, în 1906, Ioan Slavici se încumet\, timid, s\ o fac\,
în articolul Ce e na]ional în art\ , publicat în “S\m\n\torul”.
El este de p\rere c\ Alecsandri ar fi “poet na]ional român”
deoarece “nu [i-a scris poezia numai pentru moldovenii lui,
ci pentru to]i românii [i astfel [i-a potrivit forma cu în]elegerea
[i gustul tuturor românilor” 2 . Ar rezulta de aici c\ “poet na]ional”
este antonimul lui “poet dialectal” (de felul lui Victor Vlad-
Delamarina).
O dat\ cu r\spîndirea principiilor junimiste, începînd de
prin 1877-1880, formula “autor na]ional” intr\ în declin,
deoarece critica, precum [i opinia public\, admit c\ nu orice
scriere care exalt\ sentimentul na]ional românesc are, implicit,
valoare literar\. Aproape dou\ decenii criticii nu o mai folosesc.
Este r\stimpul în care se impune numele lui Mihai Eminescu.
Voi detalia, pe cît permite cadrul de fa]\, circumstan]ele.
Între 1867 [i 1869, renumele lui Eminescu a avut o circula]ie
strict regional\, adic\ bucovinean\ [i ardelean\, înlesnit\ de
colaborarea la “Familia” – revist\ a c\rei r\spîndire nu dep\[ea
teritoriile celor dou\ provincii. Era ceea ce am numi ast\zi un
“poet local”, precum mul]i al]ii. Apartenen]a la Junimea [i
publicarea în “Convorbiri literare” vor modifica acest statut.
Numele lui Eminescu începe s\ fie cunoscut printre simpatizan]ii
societ\]ii ie[ene [i prinde a se r\spîndi, de[i înc\ timid, dincolo
de cercul acestora, mai ales dup\ apari]ia aprecierilor maioresciene
din Direc]ia nou\.... Totodat\, apar [i primele contesta]ii,
provocate mai ales de calitatea de junimist. Junimi[tii fiind
socoti]i de adversarii lor nicidecum “na]ionali”, ci, cum se
cunoa[te, drept “cosmopoli]i”. Activitatea de gazetar, prestigiul
tot mai consistent dobîndit de Junimea, r\spîndirea principiilor
ei literare în toate regiunile unde se vorbea române[te au
contribuit la stabilizarea renumelui poetului pe o arie
întins\.
Cel de al treilea stadiu al consolid\rii renumelui lui
Mihai Eminescu a debutat în vara lui 1883, o dat\ cu declan[area
bolii. {tirea este vehiculat\ de numeroase ziare, care nu folosesc
îns\ calificativul de “poet na]ional”, iar la finele anului
apare volumul de Poezii îngrijit de Maiorescu. Se poate vorbi,
acum, de începutul consacr\rii. Contribuie [i studiul lui Gherea,
din 1887. Prinde contur ceea ce Vlahu]\ va numi, mai tîrziu,
“curentul Eminescu”, ale c\rui manifest\ri – în sens larg - sînt
atestate pe întreg teritoriul de limb\ român\. Sînt anii în
care Mihai Eminescu începe a fi perceput ca o valoare na]ional\
reprezentativ\, f\r\ ca, deocamdat\, acest lucru s\ fie
afirmat de c\tre cineva anume în mod deslu[it. Tot junimi[tii
sînt cei care declan[eaz\ acest proces, care se înscrie [i în
fenomenul amplu al consolid\rii elitei noastre intelectuale. A
contribuit [i campania de detronare a lui Alecsandri, dus\
de Vlahu]\, Delavrancea [i al]ii. Prin urmare, era un
moment propice.
La 2 martie 1888, Iacob Negruzzi propune Parlamentului
s\ acorde un “ajutor viager” celui pe care îl nume[te “nenorocitul
poet na]ional Mihai Eminescu” 3 .
Pentru întîia oar\ în istoria literaturii române, aceast\
formul\ este ata[at\ altui scriitor decît Vasile Alecsandri.
“Secretarul perpetuu” Iacob Negruzzi era un diplomat abil.
Lui i se datoreaz\ introducerea poetului la Junimea [i la
“Convorbiri literare”, el se ocupase de felurite treburi p\mîntene
comune. Tot el a fost atent la semnalele barometrului de opinie,
potrivit c\rora “bardul na]ional” Alecsandri sc\dea în preferin]ele
genera]iei tinere, care se îndreptau c\tre Eminescu. Mai
mult înc\: numindu-l pe Eminescu “poet na]ional”, Negruzzi
replica acelor adversari care îl acuzau pe poet de absen]a
tr\s\turilor specific române[ti. C\ nu a fost vorba de o abilitate
de circumstan]\ o dovede[te repetarea calificativului în necrologul
ap\rut în revista Junimii: “s-a stins un mare poet na]ional” 4 .
La funeralii, D. Aug. Laurian sus]ine c\ “ducem la groap\ o
glorie na]ional\” 5 . Dup\ cîteva zile, în periodicul boto[\nean
“Curierul român” se deplînge moartea “celui mai puternic poet
na]ional al nostru, ie[it din adîncul firei române[ti” 6 . Presupun
c\ autorul acestor rînduri nu putea fi decît Ion Scipione B\descu,
directorul ziarului [i prieten al disp\rutului. În articolul nesemnat
Construc]ia lexical\ “poet na]ional” nu
a fost atribuit\ doar lui Eminescu [i
nici nu a fost ocazionat\ doar de
personalitatea [i opera acestuia.
Ce (mai) `nseamn\
„poet na]ional“
Monumentul lui Eminescu, din “Familia” de pe luna iulie,
probabil Iosif Vulcan scrie [i el despre “marele poet na]ional”.
Tot atunci, în publica]ia vienez\ “Romänische Revue”, Corneliu
Diaconovici anun]\ moartea celui pe care îl nume[te “der
rumänische Nationaldichter” 7 .
Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea marcheaz\ un
fenomen sesizat de Nicolae Iorga în “Lupta” din 1892:
“eminescianismul a trecut prin perioada [colii pentru a deveni
religie” 8 . Într-adev\r, la mormîntul poetului au loc pelerinaje
necontenite, atestate de presa vremii, care îns\ înregistreaz\
din ce în ce mai rar formula de “poet na]ional”. Nu-i mai
este atribuit\ nici lui Alecsandri, de[i pe piatra tombal\ a
mausoleului de la Mirce[ti va fi a[ezat drapelul na]ional. Ceea
ce nu se va întîmpla niciodat\ în cazul lui Eminescu. Dar, cînd
va redacta un act privind ridicarea unui monument funerar
pe mormîntul acestuia, Maiorescu însu[i nu va ezita s\ foloseasc\
formula “marele nostru poet na]ional” 9 .
În schimb, resentimentelor antijunimiste li se datoreaz\
atacurile extrem de dure la adresa celui care se stinsese abia
de doi-trei ani. Autorii tuturor acestora (între care: Alexandru
Grama – 1891; Aron Densu[ianu – 1894; Alexandru Macedonski
– 1895) contestau tocmai specificitatea româneasc\ a operei
eminesciene. “El lumea româneasc\ n-o cunoa[te [i, afar\
de vreo dou\-trei reminiscen]e, poeziile sale nu posed altceva
etnic-românesc, nici ca natur\ încongiur\toare, ]ar\ [i
popor, nici ca via]\ etic\” – scria Densu[ianu, subliniind el
însu[i, în manualul s\u universitar, cele dou\ cuvinte,
pentru a sus]ine apoi c\ reprezentativ pentru “geniul na]ional”
este doar Bolintineanu 10 . Îns\ interven]iile celor trei nu au avut
nici o urmare [i presa va înregistra mereu, mult dup\ încheierea
primului r\zboi, ceea ce numea în continuare “cultul lui
Eminescu” 11 .
Dup\ 1902, aten]ia a fost acaparat\ de comentarea postumelor,
conservate, pîn\ atunci, de Maiorescu, astfel încît discutarea
specificit\]ii na]ionale a trecut pe plan secundar. Chestiunea
a fost reluat\ abia dup\ 1920, în contextul augment\rii
sentimentului na]ional prilejuit de constituirea României Mari.
Se pare c\ dintre românii deveni]i atunci reg\]eni, cei care s-au
gr\bit s\ îl aprecieze pe Eminescu drept “poet al neamului”
au fost ardelenii 12 . Al]ii îl consider\ “p\rintele neamului” 13 .
Este vorba, fire[te, de titluri gazet\re[ti, dar nu mai pu]in
reprezentative pentru aureola de specificitate etnic\ maxim\

a m i n t i r i
acordat\ poetului. Era astfel preg\tit terenul pentru reluarea
formulei de “poet na]ional”. A f\cut-o G. C\linescu, în Istoria
literaturii române de la origini pîn\ în prezent (1941), unde
se merge chiar mai departe, singularizîndu-se reprezentativitatea
etnic\: capitolul este intitulat Poetul na]ional. Prestigiul lui
C\linescu a legitimat apoi circula]ia larg\ a formulei.
Oricît am cercetat volumele, studiile, articolele de
critic\ [i istorie literar\ dedicate lui Mihai Eminescu, nu am
aflat nici un singur rînd care s\ expliciteze sensul, sau sensurile,
sintagmei în discu]ie. Nu o face nici C\linescu, într-un studiu
din 1964, intitulat chiar Eminescu, poet na]ional 14 . Este motivul
pentru care, încercînd s\ aflu prin ce este definit Eminescu
drept “poet na]ional”, am grupat posibilele accep]iuni pe care
aceast\ construc]ie lexical\ le-ar avea în func]ie de centrul de
greutate al argumentelor care o înconjoar\. În consecin]\,
“Eminescu poet na]ional” ar avea urm\toarele accep]iuni:
1. etnic\ (vîrf al specificit\]ii etnice: “cea mai glorioas\
întrupare a geniului românesc”);
2. cultural\ (culme a specificului nostru cultural: “o con[tiin]\
de cultur\”);
3. psihologic\ (expresia suprem\ a specificului psihologic
al românilor: “ie[it din adîncul firei române[ti”);
4. etno-filosofic\ (expresia suprem\ a filosofiei poporului
român: “expresia integral\ a sufletului românesc”);
5. istoric\ (vîrf al concep]iei despre istorie a poporului
român: “un maiestos sens al istoriei”);
6. artistic\ (vîrf al artei române[ti a cuvîntului: “cel mai
genial poet al na]iunei noastre”);
În toate aceste accep]iuni, calificativul “na]ional” circumscrie
un superlativ absolut: “cel mai mare”, “unicul” [.a.m.d.
Cum se poate lesne constata, diluîndu-[i, prin supralicitare,
capacitatea de cuprindere, formula “poet na]ional” a ajuns o
simpl\ etichet\, pus\ pe un con]inut eterogen, nemaiavînd
nici o relevan]\ [i nemaicomunicînd nici o apreciere valoric\.
Acest fapt este atestat de utilizarea ei [i în cazurile altor scriitori.
Dan Zamfirescu opina c\ mitropolitul Dosoftei este “poet
na]ional” 15 . Pentru Ioan Slavici, “scriitori na]ionali” sînt
Alecsandri, Eminescu, Co[buc [i Goga. Pentru Nichita St\nescu,
cel din 1979, “poetul na]ional” este G. Bacovia. În 2001, a
avut loc o serie de manifest\ri sub genericul “G. Co[buc, poet
na]ional”.
O excursie prin istoriile literaturilor europene demonstreaz\
cu claritate c\ formula “X. poet (scriitor) na]ional” este folosit\,
azi, foarte rar [i numai în urm\toarele cazuri: 1. pentru un
scriitor considerat întemeietor absolut al literaturii pre-moderne
sau moderne respective, precum Goethe; 2. pentru un autor
care, scriind într-o limb\ de circula]ie cu totul restrîns\, a
a[ezat bazele literaturii culte, inexistent\ pîn\ la el, precum
finlandezul Johan Ludvig Runeberg (1804-1877); 3. pentru
un autor care a scris tot într-o limb\ de circula]ie restrîns\, dar
în varianta ei popular\, precum grecul Aristotel Valaoritis
(1824-1877). Uneori, formula este înlocuit\ cu aceea de
“p\rintele cîntecului”, cînd este atribuit\ estonianului Reinhold
Kreuzwald (1803-1882), sau cu aceea de “p\rintele fondator”,
cînd este atribuit\ finlandezului Elias Lönrot (1802-1884).
A[adar, în Europa, formula “X. poet (scriitor) na]ional”
a circulat cu deosebire în secolul al XIX-lea pentru a-i denumi
cu prec\dere pe reprezentan]ii unor literaturi mici [i foarte
mici [i era întemeiat\ pe criterii extra-literare. Mai precis,
pe criterii politice, geo-politice sau de ordinul politicii culturale
[i nesemnificativ pe criterii estetice.
Dan M|NUC|
______________
1
Cf. Fêtes latines internationales de Forcalquier et de Gap,
Gap, Imprimerie Richaud, 1883, p. 130.
2
Ioan Slavici, Amintiri, edi]ie îngrijit\ de George
Sanda, Bucure[ti, E.P.L., 1967, p. 487.
3
Cf. Discursuri parlamentare junimiste, Ia[i, Editura Timpul,
2000, p. 116.
4
Cf. Corpusul recept\rii critice a operei lui M. Eminescu,
edi]ie critic\ de Ionel Opri[an [i Teodor Vârgolici, vol. I,
Bucure[ti, Editura Saeculum I. O., 2002, p.297.
5
Idem, p. 258.
6
Idem, p. 264.
7
Corneliu Diaconovici, Michail Eminescu, în “Romänische
Revue”, V, 1889, nr. 9, August-September, p. 481-485.
8
Corpusul ..., p. 336.
9
Cf. Eminescu. O sut\ de documente inedite, edi]ie îngrijit\
de George Muntean, Bucure[ti, Editura Eminescu, 2001, p.
168-169.
10
Aron Densu[ianu, Istoria limbei [i literaturei române,
edi]ia a doua, Ia[i, Tip. Goldner, 1894, p. 301.
11
Ion Darie, Cultul lui Eminescu, în “Cuvîntul”, III, 1926,
nr. 148, din 28 iunie.
12
Cf. “Gazeta poporului”, II, 1919, nr. 26, din 29 iunie.
13
Cf. “Gazeta Jiului”, V, 1926, nr. 27, din 4 iulie.
14
G. C\linescu, Eminescu, poet na]ional, în “Revista de
istorie [i teorie literar\”, t. XIII, 1964, nr. 2, p. 217 urm.
15
Dan Zamfirescu, Contribu]ii la istoria literaturii române
vechi, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\ [i Enciclopedic\, 1981,
p. 119.
NINSORILE `nceputului de an
ne-au amintit, la scar\ redus\, de
marele viscol din 1954. Ce s-a
petrecut atunci nu se poate descrie
lesne, [i doar tr\itorii acelui
timp mai p\streaz\ `n minte troienele
`nalte p`n\ la nivelul etajului II,
pietonii cu schiuri pe str\zile
Capitalei [i tunelurile croite prin
mun]ii de om\t spre a permite
trecerea de pe un trotuar pe altul.
Eu unul nu s`nt cel mai avizat spre
a povesti cele `nt`mplate, `ntruc`t
dezl\n]uirea fabuloas\ a stihiilor
m-a surprins `ntr-o zon\ neafectat\,
anume la Piatra Neam], de unde
nu m-am putut `ntoarce la cursuri
dec`t abia pe 1 martie. ~n orice
lucru r\u este [i o parte bun\: vacan]a de iarn\ a durat
aproape dou\ luni.
~n Pia]a Rosetti exista pe atunci o gazet\ de strad\,
a[ezat\ la col]ul cu Bulevardul Hristo Botev. Treceam zilnic
pe acolo, `n drumul de la cantina C\l\ra[i spre locuin]a din
Dionisie Lupu. {i iat\ c\, `ntr-o bun\ zi, gazeta public\ un
poem, Prim\vara pe strada mea, datat „15 mai 1954“ [i semnat
H. Trandafirescu. Textul m-a cucerit pe loc prin racordarea
la actualitate, prin ingenuitate [i prospe]ime. L-am transcris
integral, iar a doua zi `l citeam cu delicii colegilor, `n amfiteatrul
Odobescu:
Au disp\rut `naltele troiene
Cu-aspectul nordului polar;
Ast\zi copii cu glasuri cristaline
Se joac\ [i la coard\ sar.
Pe strada mea a `nflorit liliacul
{i mamele `[i plimb\-n c\rucior
Pruncii ce s-au n\scut `n veacul
De dezrobire a popoarelor.
Tinerii, b\ie]i [i fete,
~n grupuri sau doi c`te doi,
Merg`nd pe jos, pe biciclete,
Vorbesc `n limba vie]ii noi.
Cu voie bun\ spre cantin\
Se-ndreapt\ cei care muncesc.
La to]i le vezi fruntea senin\
{i-un z`mbet cald [i tineresc.
De multe ori o melodie
R\zbate parc\ prin perete;
E c`ntecul de veselie
„Joac\, joac\, joac\, b\iete!“
~n case, unde Negropon]ii
{i Federii au huzurit,
~[i are sediul, [tim cu to]ii,
Partidul meu drag [i iubit.
~mi este drag\ patria.
Acum [i strada mea `mi place;
De-aceea lupt [i voi lupta
Pentru socialism [i pace!
Succesul ob]inut de lectura `n colectiv a poemului m-a
determinat s\ urm\resc `n continuare crea]ia liric\ a lui H.
Trandafirescu. La 1 aprilie 1954 autorul ne d\ruia poezia
Prim\var\, l\rgindu-[i sfera de inspira]ie prin abordarea
universului rural:
P\m`ntul `n\lbit de-o iarn\-ntreag\
Ast\zi din nou a-ntinerit.
}\ranul muncitor `n glia drag\
Trecut-a iar\[i la muncit.
~n colectiv\, ca-ntr-un stup de-albine,
Oamenii munca [i-o `mparte
{i ferici]i, cu inimile pline,
Se duc `n grup la c`mp departe.
{i-n SMT-uri munca este-n toi,
Un poet uitat
Se-aude zgomot de motoare,
Parc\ anun]\-ntrecerile noi
~ntre acei ce m`nuiesc tractoare.
Brazda e ad`nc s\pat\
De cu]ite mari [i grele,
Bog\]ia se arat\
Pe `ntinsul ]\rii mele.
Oamenii `ns\m`n]eaz\
Prin metode-naintate,
S\m`n]a iarovizeaz\
{i o seam\n\-n p\trate.
Zeci de mii de kilograme
La hectar au scos cartofi
Cei ce umezeau n\frame
Robotind din greu la grofi.
Pentru munca lor frumoas\
Au fost to]i eviden]ia]i
{i-au plecat apoi acas\
Ca frunta[i [i decora]i.
Muncitgorii [i ]\ranii
Vor urma exemplul lor,
Pentru binele lor propriu
{i-al `ntregului popor.
{i acest al doilea poem a fost citit `n amfiteatru, bucur`nduse
de aceea[i primire entuziast\. Filologii recuno[teau `n H.
Trandafirescu un brav exponent al realismului socialist [i `i
acordau pre]uirea cuvenit\. S-a n\scut atunci g`ndul de a-l c\uta
pe autor [i de a-l aduce `n mijlocul nostru, `n cadrul unei [ez\tori
literare ad hoc. Dar cur`nd au venit examenele, apoi vacan]a
de var\ [i plecarea mea din Bucure[ti. Toamna, l-am reg\sit pe
H. Trandafirescu `n gazet\, `mbin`nd viziunea noului
anotimp cu emo]ia a[tept\rii unui mare eveniment politic.
Poemul Spre progres, din 15 oct. 1954, ne dezv\luia [i
adresa autorului (str. Negustori nr. 19):
Toamna-ncepe s\ se-arate
peste tot. {i-n strada mea
pe trotuarele-asfaltate
teiu-[i pierde frunza sa.
Florile de prin gr\dini
`nceput-au s\ p\leasc\;
au r\mas doar r\d\cini
care iar o s\-nfloreasc\.
Dar toamna asta m\rea]\
prezint\-un mare interes,
c\ci pu]in timp ne desaparte
de-al Partidului congres.
Poporul e-n s\rb\toare,
de-av`ntul muncii e-atras.
A[teapt\ cu ner\bdare
al Partidului s\u glas.
Poporul nostru-l iube[te,
doar el duce spre progres;
urarea se-aude, cre[te:
TR|IASC|-AL DOILEA CONGRES!
Aceluia[i moment crucial `i va fi dedicat [i poemul urm\tor,
Se apropie congresul (15 noiembrie 1954): „De peste tot seaude-o
veste,/ ~ntrecerile-n lan] se ]es./ Produc]ia-i mai bun\,
cre[te/ Pentru-al Partidului congres.// Acest m\re] eveniment/
To]i `l `nt`mpin\m cu spor./ Va fi bilan]ul concludent/ Al munciintregului
popor“. Mai de]in, din opera lui H. Trandafirescu,
`nc\ dou\ buc\]i: Cu produse peste plan (1 febr. 1955) [i ~mi
cre[te inima (16 mai 1955). Poetul este animat mereu de un
viu sim] al actualit\]ii [i de un vibrant patriotism, `nscriinduse
`n familia de spirite a lui A. Toma, Dan De[liu, Eugen Frunz\
etc. E o recunoa[tere t`rzie, dar, socotesc, legitim\. Regret c\
n-am depus st\ruin]a necesar\ pentru a-l cunoa[te pe poet `n
carne [i oase. H. Trandafirescu era, pesemne, un onest pensionar,
care a l\sat o urm\ modest\, dar sugestiv\ `n literatura timpului
s\u.
{tefan CAZIMIR
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
19

l e c t u r i
Tragic este finalul nuvelei Fuga `n paradis, unde se
moare `n cala vasului `n care se ascunseser\ fugarii,
iar supravie]uitorul, la cap\tul puterilor, le[in\ pe
chei, fiind adus de gr\nicerii egipteni `napoi pe vas.
Un romancier
al exilului
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
20
DE LADON QUIJOTE `ncoace
– de la, adic\, na[terea romanului
modern, personajul central
nu st\ locului, chiar dac\, asemenea
eroului lui Xavier de
Maistre voiajaz\ `n jurul od\ii
sale. Eroii romantici c\l\toresc
ca n\ieri, precum Robinson
Crusoe sau fac, `n zilele noastre,
ocolul ora[ului, precum Leopold
Bloom, ref\când `ntr-o singur\
zi epopeea lui Ulisse. Swan, al
lui Marcel Proust, lunec\ `ntre
saloane aristocratice [i mai
pidosnice locuri, eroul noului
roman, soldat, circul\ besmetic
printr-o urbe devastat\. Mistuit
de foame, eroul lui Knut Hamsun
r\t\ce[te printr-un ora[ ce i
se refuz\. {i exemplele ar putea
continua, incluzându-l pe eroul
lui Virgil Gheorghiu din Ora 25, pe cel al foarte recentului
best-seller Les Bienveillantes.
C\l\torind, singuraticul ins descoper\ insule mirifice sau
de[erturi cu orizont continuu, mun]i col]o[i – vezi `nz\pezitul
Killimanjaro –, descinde `n vaduri amazoniene, se p\trunde
de farmecul gale[ei Floride [i-al ostroavelor Antile. El cucere[te
spa]iile, domin\ timpul, cititorul `i succede, `i r\mâne dator
sau `l las\ `n urm\, cu [i mai mult\ `ndr\zneal\. Eroul timpurilor
noastre fuge, spre a-[i surprinde identitatea, dar [i din aspr\
necesitate. Lucian, din Hotarul de nisip, romanul de sertar al
lui Pavel Chihaia – scris `n anii 1952-1954 [i publicat dup\
Revolu]ie `n Jurnalul literar, iar `n volum `n 2007, la editura
„Paideia“, Buc., sub egida Institutului na]ional pentru memoria
exilului – fuge pentru c\ este urm\rit, h\r]uit, de organele
Securit\]ii. El [i-a pierdut identitatea `n propria ]ar\, a devenit
un indezirabil, trece din ascunz\toare `n ascunz\toare, prea
mul]umit s\ g\seasc\ un ad\post `n cabana de pe ]\rmul
m\rii a unui prieten, `n aridul peisaj al nisipurilor dobrogene
[i al m\rii cu care nu se poate `ncheia nici o `n]elegere.
Dobrogea cea plin\ de contraste a fost, de altminteri, locul
desf\[ur\rii romanului de debut al lui Pavel Chihaia, Blocada,
al piesei sale de teatru intitulat\ La Farmecul nop]ii. Piesa
fusese `ncununat\ cu premiul Funda]iilor Regale, romanul,
publicat `n 1947, [i de `ndat\ retras din libr\rii, avea s\ a[tepte
decenii pân\ la republicare.
Cetatea Tomis – Constan]a cea `ndr\git\ de autor – ar fi
urmat s\ fie, prin persoana poetului Ovidiu, aici exilat, locul
desf\[ur\rii unui al doilea roman cu sol dobrogean, trilogie ce
s-ar fi `ntregit cu romanul Toragai, al stepelor str\b\tute de
c\l\re]ii nomazi. Zarea de ba[tin\, de formare, de asemeni,
Dobrogea, cu vântoasele-i miraje ce dep\[esc exotismul de
almanah, ]\rm de margine [i ultim\ treapt\ spre marea `n
care afunzi un picior [i ai impresia c\ ]i se deschid por]ile
oric\rei destina]ii, l-a obsedat pe Pavel Chihaia `n scrisul lui,
oferindu-i `n chip firesc eroul, `n persoana tân\rului care `nsu[i
a fost contemplându-i dunele, valurile, `ntinderile.
Nara]iune epic\, de realist\ factur\, de vie mi[care [i
atmosfer\ din care nu lipsesc brizele poetice – Hotarul de nisip
se fundeaz\ pe o strâns\ dezbatere asupra libert\]ii, a creativit\]ii,
de aceasta intim legat\ - de fapt indisolubil. ~n c\scioara
unde a fost primit fugarul, hot\rât s\ ri[te totul spre a evada
`n lumea liber\, discu]ii se poart\ `ntre el [i gazd\, modestul,
dar onestul Ben]ea, sanitarul `ncrez\tor `n promisiunile
comunismului. Dispus la compromis, Ben]ea va avea
prilejul s\ cunoasc\ toate am\r\ciunile deziluziei, Lucian va
izbuti, prin `ntâmpl\toare cuno[tin]e, s\ se salveze. Romancierul,
care a ales exilul `n anul 1975 n-a avut inima s\-[i sacrifice
alter-ego-ul.
Tragic este finalul nuvelei Fuga `n paradis, unde se
moare `n cala vasului `n care se ascunseser\ fugarii, iar
supravie]uitorul, la cap\tul puterilor, le[in\ pe chei, fiind adus
de gr\nicerii egipteni `napoi pe vas. Nuvela este, acum, de
un atroce realism [i se constituie `ntr-un pandant al Hotarului...,
ca un epitaf adus `mprejur\rii c\ din fugari mul]i au c\zut
victime tentativei, c\ riscul fugii a fost extrem, reu[ita o excep]ie.
Fugarul cunoa[te miza: „Nu mai putem r\mâne aici. Nu
mai este ]ara noastr\. Americanii sunt departe, `[i duc existen]a
netulburat, senini, ferici]i, `n vreme ce noi fierbem `n
cazanul sovieticilor. Trebuie s-o [tergem, scap\ cine poate.
{i care are curaj.“ Planul cel mai bine pus la punct poate
e[ua, prin interven]ia `ntâmpl\rii. Ceea ce i-a reu[it unuia,
nu-i izbute[te altuia. Cea mai apropiat\ fiin]\ poate s\ cad\
al\turi [i s\ r\mân\ `n urm\.
De o factur\ deosebit\ de celelalte se arat\ nara]iunea, scris\
`n ultimii ani ai exilului, Cearta sufletului cu trupul, aceasta
dând curs unui rafinament stilistic care ne spune ce am pierdut
prin aceea c\ Pavel Chihaia [i-a `ntrerupt timp de decenii
activitatea literar\. Mai degrab\ Jurnal decât fic]iune, erou [i
autor se contopesc, la persoana `ntâi. La Floren]a, eroul contempl\
statuia lui David, de Michelangelo, se cuprinde `n cercet\torul
`n domeniul artelor care, `n via]\, luase locul scriitorului.
~ndr\gostit de clasicit\]i, naratorul cite[te pe chipul statuilor
luminile vie]ii [i umbrele mor]ii, aceasta asigurându-[i
pasul.
Fiecare din cele patru capitole ale povestirii are un asem\n\tor
`nceput, ca un leit-motiv: „La Floren]a noaptea nu se
pogoar\ dintr-odat\ sau treptat: este ziua schimbându-[i culoarea
`n aceea[i atmosfer\ imobil\ a ora[ului nemuritor ca apele
oceanului de sub oglinda suprafe]ei alunecând pe nesim]ite de
la transparen]a luminoas\ a zilei la albastrul intens al amurgului.“
Liric: „B\nuiam `nserarea coborând pe luciul metalic al frunzelor
de cire[i [i pe galbenul cenu[iu al marmorelor dintre tufele
de oleandru, m\rginind aleile Institutului de istoria artei.“ Cel
indecis realizeaz\ contrastul: „Atunci mi-am evocat, f\r\ s\
vreau, fluviul de oameni de pe bulevardul Magheru [i chipurile
neclare ale unor femei cu mers gr\bit, `n planuri ce veneau
spre mine, `n\l]ându-se [i coborând asimetric...“ ~ntre dou\
lumi, una supus\ eternit\]ii [i alta robit\ cotidianului,
sufletul se ceart\ cu trupul.
S\ fie, `n dorul de exil [i o poft\ de e[ec De e[ec ce
tace, r\bd\tor `n fiecare ins, `n caruselul destinului Vorbea,
undeva, Pavel Chihaia de „treptele nedes\vâr[irii“, iar `n partea
a doua a Hotarului de nisip, `ntr-un interviu luat de Al. Cistelecan,
`[i declara adeziunea la „eroul necunoscut al existen]ei noastre,
felul cum s-au oglindit `n noi evenimentele zilnice lipsite de
importan]\, lungul itinerar al ne`ntâmpl\rilor, amintirilor,
viselor `n stare de trezie, tenta]iilor creatoare pe care nu
avem tenta]ia [i nu putem s\ ni le facem cunoscute nici
nou\, nicidecum s\ le m\rturisim.“ Se m\rturise[te, `n schimb,
cu prisosin]\, personajul romanesc, cel care ciople[te statuia
scriitorului, `n primele rânduri ale scriitorilor contemporani.
A celui care a surprins [i fa]a [iroit\ de sânge a sclaviei [i pe
cea cernit\ a libert\]ii, `ntr-o necurmat\, nelini[tit\, melancolic\
[i, la ceasul serii, tragic\ `ncercare de autocunoa[tere. La creator,
ispita vidului, a neantului, d\ roade.
Barbu CIOCULESCU
N.B. Pluta meduzei a fost pictat\ de Géricault [i nu de
Delacroix. Eroarea se datoreaz\ pierderii de c\tre mine a bunului
obicei de a controla cu dic]ionarul. Obicei c\ruia i-am r\mas
mult\ vreme credincios, mai precis cât\ vreme m-am considerat
mai departe [colar. Dar de când citesc pe afi[ele conferin]elor
mele titularizarea ca „profesor doctor“, - [i de fapt, n-am ajuns
general, ci numai locotenent -, am `nceput s\-mi acord prea
multe puncte, Mea culpa! B.C.

Numeroase emisiuni `i sunt consacrate lui V. Voiculescu,
zeul tutelar al autorului, reliefând `naltul nivel estetic
atins de lirica lui [i evocându-i sfâr[itul tragic, târât
prin `nchisori de c\tre slugile comunismului.
l e c t u r i
ISTORICUL [i criticul literar Liviu Gr\soiu, autor al
unor semnificative studii despre poezia lui V. Voiculescu,
{t. O. Iosif, G. Top`rceanu, Emil Giurgiuca [i sistematic
prezent `n reviste precum „Luceaf\rul“ [i „Convorbiri
literare“, este mai bine cunoscut, [i `nc\ pe un spa]iu
incomparabil mai larg, ca un pasionat [i devotat
realizator a numeroase [i mult pre]uite emisiuni
literare ale Radiodifuziunii, institu]ie unde a lucrat
o via]\, de la absolvirea facult\]ii pân\ la ie[irea la
pensie. El se afl\ printre cei care l-au avut ca
model pe V. Voiculescu (poetul s\u de suflet), ini]iator
al emisiunilor culturale, `nc\ din primii ani de existen]\
a Radioului `n România. Marele scriitor, noteaz\
Liviu Gr\soiu, „avea `n vedere, pentru prima oar\ `n
istoria institu]iei, o revist\ literar\ vorbit\, structurat\
dup\ tot tipicul publica]iilor cu sumarul obligatoriu,
impus de tradi]ia presei scrise“. Cum se [tie, pe postul
Radio România Cultural au fost [i sunt transmise
`n mod generos texte privind specificul actualit\]ii
literare române[ti, prefa]ate de un editorial, „prima
pagin\“, cum `l nume[te Liviu Gr\soiu, pe care l-a
scris el `nsu[i o bun\ bucat\ de vreme, pân\ când
se `mplineau 65 de ani de la ini]ierea programului
de c\tre V. Voiculescu. De aici, titlul oarecum `ncifrat al c\r]ii.
Se proiectase o masiv\ antologie, care, din p\cate, nu a mai
ap\rut, situa]ie `n care Liviu Gr\soiu [i-a adunat o parte din
editorialele `nregistrate `n ultimii ani pentru „Revista literar\
radio ’60“, publicându-le pe cont propriu.
Tematica este foarte variat\, ea cuprinzând consemn\ri
de evenimente culturale curente, evoc\ri ale unor mari personalit\]i
sau ale unor colegi de breasl\ disp\ru]i prematur, discutarea
unor probleme [i aspecte esen]iale ce se pun azi `n fa]a scriitorului
[i `n genere a omului de art\, considera]ii de istorie literar\,
prezent\ri de volume semnificative, semnal\ri ale unor
tinere talente, precum [i destule critici la adresa diletantismului,
a imposturii, a falsit\]ii morale a unor lupi col]o[i odinioar\,
f\când-o acum pe mielu[eii, uneori l\sând s\ se cread\ c\ au
fost chiar diziden]i.
Dar s\ `ncerc m\car o trecere `n revist\, fie [i selectiv\, a
materiei ce s-a g\sit mereu pe „prima pagin\“ a emisiunilor
literare ale lui Liviu Gr\soiu. Calendarul anivers\rilor e dominat,
`n mod firesc, de Eminescu, s\rb\torit la noi, dar [i `n str\in\tate.
La Praga s-a publicat `n anul 2000 volumul Mihai Eminescu
`n literatura ceh\, avându-i autori pe doi reputa]i români[ti,
Libuše Valentová [i Jiri Našinec. ~n Prima pagin\ e salutat\
apari]ia seriei Corpusul recept\rii critice a operei lui Eminescu,
vast\ exegez\ datorat\ lui Teodor Vârgolici [i I. Opri[an [i
totodat\ sunt comb\tu]i vehement cei care-l contestau, `n orice
caz, `l minimalizau pe poet („cele câteva mârâituri care se
`ndoiau de rezisten]a `n timp a crea]iei eminesciene“). ~n
editoriale vine vorba adesea de Caragiale, Slavici, T. Maiorescu
[i, o dat\, autorul ]ine s\ reaminteasc\ radioascult\torilor
debuturile marilor scriitori intrate `n legend\: Poeziile populare
ale Românilor culese de V. Alecsandri. Titlul exact Poezii
poporale, Balade, Cântece b\trâne[ti, adunate [i `ndreptate...
(1852), Poeziile lui Eminescu (1883), Poeziile lui Octavian
Goga (1905), Plumb de G. Bacovia (1916), Cuvinte potrivite
de Tudor Arghezi (1927), Joc secund de Ion Barbu (1930),
Ultimele sonete `nchipuite ale lui Shakespeare de V. Voiculescu
(1964), Necuvintele de Nichita St\nescu (1969). Acesta,
prin talentul s\u excep]ional, a re`nnodat tradi]ia cu poezia
interbelic\, tradi]ie la care „atentaser\ for]ele antina]ionale ale
comunismului impus de sovietici“. Aproape idolatrizat, Bacovia
devine „Ideea Bacovia... un fel special de rug\ciune pentru
câ]iva din genera]iile care i-au urmat“. Numeroase emisiuni `i
sunt consacrate lui V. Voiculescu, zeul tutelar al autorului,
reliefând `naltul nivel estetic atins de lirica lui [i evocându-i
sfâr[itul tragic, târât prin `nchisori de c\tre slugile aceluia[i
comunism feroce [i mort `n singur\tate [i s\r\cie. Sunt elogiate
Calendar
10.01.1493 - s-a n\scut Nicolaus Olahus (m. 1568)
10.01.1869 - s-a n\scut Valeriu Brani[te (m. 1928)
10.01.1896 - s-a n\scut Alexandru Busuioceanu
(m. 1961)
10.01.1913 - s-a n\scut Ion Moldoveanu (m. 1939)
10.01.1915 - s-a n\scut Petre Marinescu
10.01.1919 - s-a n\scut Fényi István
10.01.1927 - s-a n\scut Ion Serebreanu (m. 1991)
10.01.1940 - s-a n\scut Ion Iuga (m. 1993)
10.01.1943 - s-a n\scut Ion Nicolescu
10.01.1952 - s-a n\scut Richard Wagner
10.01.1960 - s-a n\scut Ioana Pârvulescu
10.01.1988 - a murit Pavel Bellu (n. 1920)
10.01.1987 - a murit Ion B\nu]\ (n. 1914)
10.01.1992 - a murit Tudor George (n. 1926)
11.01.1878 - s-a n\scut Zaharia Bârsan (m. 1948)
11.01.1920 - s-a n\scut Al. Cerna-R\dulescu
(m. 1991)
Tradi]ia
unei reviste
vorbite
edi]iile postume ap\rute din opera lui, mai ales cea integral\,
realizat\ de Roxana Sorescu.
Unul dintre portretele destul de rare ale volumului Prima
pagin\ este acela care-l `nf\]i[eaz\ pe Vladimir Streinu, v\zut
ca „cel mai rafinat critic de poezie“: „Se impunea prin frumuse]ea
fizic\, printr-o distinc]ie princiar\, prin comentariile f\cute
neostentativ [i `ntotdeauna elegante `n stil [i profunde `n
con]inut“.
Continuând linia evoc\rilor, s\-i amintim pe „doi mari poe]i
uita]i: O. Goga [i Al. Philippide“ [i pe contemporanii no[tri
imedia]i, unii disp\ru]i prematur: Petru Cre]ia, George Munteanu,
Virgil Mazilescu, Z. Ornea, „un iubitor de incredibil\ fidelitate
al literaturii române“, „un suflet mare“, „specialistul incontestabil“,
pe Titel Constantinescu, poet cunoscut mai ales ca realizator
al emisiunilor de teatru radiofonic, pe Iulius }undrea, ini]iatorul
Fonotecii de aur; dintr-o mai veche genera]ie, pe demnul
poet Emil Giurgiuca, excelent profesor [i traduc\tor.
A[a dup\ cum ]inea s\ men]ioneze „debuturile intrate `n
legend\“, Liviu Gr\soiu reflecteaz\ [i asupra anului 1933, `n
genere, considerat ca an al romanului. El vine cu o serie de
complet\ri importante [i din alte genuri, ceea ce-l face s\ fie
cu mult mai bogat. Notez doar câteva: La cump\na apelor
de Lucian Blaga, Poemul invectiv\ de Geo Bogza, Scutul
Minervei de Ion Pillat, culegeri de critic\ [i eseistic\ apar]inând
lui Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu [i iar\[i Lucian
Blaga.
Revenind la actualitate, Liviu Gr\soiu apreciaz\ volumul
omagial ~ntoarcerea `nvinsului – ~ntâlnire cu Mircea Zaciu,
alc\tuit de Aurel Sasu [i Mircea Petean, edi]ia critic\ G.
C\linescu, realizate de Nicolae Mecu, excelenta carte de
memorialistic\ a lui Florin Const. Pavlovici Tortura noastr\
cea de toate zilele, criticul pledând entuziast pentru acest
gen, aflându-se uneori sub semnul romanului; apoi, Dic]ionarul
esen]ial al literaturii române, care, din p\cate, a creat [i destule
nemul]umiri prin absen]a unor scriitori nu mai pu]in esen]iali,
`n fine, laud\ efortul de a fi recuperat\ literatura exilului.
Liviu Gr\soiu `l descoper\ ca prozator pe Barbu Sl\tineanu,
`n salonul c\ruia aveau loc [tiutele `ntâlniri literare „subversive“,
ceea ce a dus la arestarea [i condamnarea atâtor intelectuali de
seam\, semnaleaz\ noi talente (Aurelia Mocanu, Costin Tuchil\,
11.01.1925 - s-a n\scut Eugen Jianu
11.01.1926 - s-a n\scut Leonid Dimov (m. 1987)
11.01.1935 - s-a n\scut Domi]ian Cesereanu
11.01.1937 - s-a n\scut Ion Apetroaie
11.01.1939 - s-a n\scut Niculae Tache
11.01.1943 - s-a n\scut Florin Manolescu
11.01.1957 - a murit I.U. Soricu (n. 1882)
11.01.1972 - a murit Eugeniu Speran]ia (n. 1888)
12.01.1891 - s-a n\scut Al. Cezar T.
12.01.1909 - s-a n\scut Méliusz József (m. 1995)
12.01.1914 - s-a n\scut Traian {elmaru
12.01.1926 - s-a n\scut Al. Andriescu
12.01.1937 - s-a n\scut Aurel Storin
12.01.1941 - s-a n\scut Anda Raicu
12.01.1961 - s-a n\scut Corin Braga
12.01.1967 - s-a n\scut Aura Christi
12.01.1983 - a murit Lucian Predescu (n. 1907)
12.01.1988 - a murit Emilia C\ld\raru (n. 1931)
12.01.1993 - a murit Florin Murgescu (n. 1920)
13.01.1921 - a murit Ioan Caragiani (n. 1840)
13.01.1936 - s-a n\scut Stepan Tcaciuc
13.01.1937 - s-a n\scut Victor Ernest Ma[ek
(m. 2002)
13.01.1940 - s-a n\scut Nicolae Esinencu
13.01.1958 - a murit Dan Botta (n. 1907)
13.01.2000 - a murit {tefan Berciu (n. 1928)
13.01.2001 - a murit Veronica Russo (n. 1918)
14.01.1915 - s-a n\scut Mihai Isb\[escu (m. 1998)
14.01.1917 - s-a n\scut Sofia Arcan (m. 1992)
14.01.1917 - s-a n\scut Ion Roman (m. 1989)
14.01.1928 - s-a n\scut Grigore Botezatu
14.01.1931 - s-a n\scut Vlad Sorianu
14.01.1936 - s-a n\scut Ion Stoica
14.01.1978 - a murit Tudor Ursu (n. 1928)
Cristian Robu Corcan, Liliana Corobca [i, nu `n cele din urm\,
pe tân\rul Theodor Alexandru Voiosu, `nc\ licean, pe care-l
invit\ s\ citeasc\ din poeziile sale la microfon.).
Autorul editorialelor din volumul Prima pagin\ `[i exprim\
opinia [i asupra unor aspecte de mai larg\ anvergur\ cum ar
fi globalizarea [i cultura, sus]inând ideea rezonabil\ c\ „nimeni
nu s-a gândit la o pulverizare a spiritului creator na]ional
`ntr-un haos cultural atemporal [i sfidând spa]ialitatea“. Crede
[i el c\, `n timpul comunismului, `n ciuda multor conformisme,
noi am rezistat, am supravie]uit prin cultur\, concept minimalizat
sau chiar comb\tut uneori de spirite excesiv radicale. Piedicile
sunt bine cunoscute, `n primul rând cenzura [i politica restrictiv\
a P.C.R.-ului, care, de exemplu, la Radio a `mpiedicat sau, `n
orice caz, a limitat accesul unor scriitori care nu se g\seau `n
gra]iile puterii. A[a s-a `ntâmplat, printre al]ii, cu poetul Tudor
George, „prezen]\ insolit\ `n peisajul literar al acelor
vremuri grele“. De aici, marile goluri `n Fonoteca de aur.
Liviu Gr\soiu deplânge nu o dat\ starea de s\r\cie a
scriitorilor, faptul c\ munca lor nu e r\spl\tit\ corespunz\tor,
de asemeni, pre]ul prohibitiv al c\r]ii. Nemul]umirile lui privesc
unele din efectele tranzi]iei, diletantismul, amatorismul, spiritul
de improviza]ie, goana dup\ câ[tig material, cu orice pre].
Un exemplu izbitor `l constituie manualele de Literatura Român\,
alc\tuite la `ntâmplare, autorii neavând cuno[tin]e elementare
de metric\ [i prozodie, condu[i de idei care frizeaz\
absurdul. Unul dintre ei, de pild\, concepe capitole care n-au
nicio succesiune logic\: Adolescen]a, Joc [i joac\, Familia,
Iubirea etc. Se ajunge ca, observ\ editorialistul, `ntre Mircea
Eliade [i Cioran s\ fie plasat\ Simona Popescu, „prozatoare
tân\r\ [i apreciat\, dar expus\ probabil involuntar unei situa]ii
delicate“. Sau [i mai strident: S\rmanul Dionis, `ncadrat al\turi
de Portrete [i amintiri de I. G. Duca (!). Se recunoa[te `ns\
[i valoarea unor alte manuale alternative, precum acela semnat
de prof. Florina Rogalski, Daniel Cristea Enache [i Eugen
Simion.
Ceea ce-l indigneaz\ pe Liviu Gr\soiu [i, pe bun\ dreptate,
este incultura, spiritul agresiv [i vulgar, impostura. Unii
spun Valentin Streinu (`n loc, fire[te, de Vladimir) [i confund\
pe scriitorul Knut Hamsun cu televizorul Samsung. {i vor s\
mai fie [i autori! S\ zicem c\ aceasta e periferia. Dar, `ntorcându-ne
pe teritoriul ferm al specialit\]ii, editorialistul constat\
c\ autoritatea criticii e `n sc\dere, c\ se manifest\ o preferin]\
pentru mod\ [i efemer, labilitatea gustului, o derut\
estetic\ [i lipsa obiectivit\]ii, oricât de relativ\ ar fi ea. O
anchet\ ini]iat\ de revistele „Observatorul cultural“ [i „Luceaf\rul“,
care a invitat zece critici, [i nu oarecare, s\ se pronun]e despre
volumele de poezie ap\rute `ntre 1991-2000, a ajuns, opineaz\
Liviu Gr\soiu, la un „rezultat descalificant“. Mai to]i au
votat `n favoarea volumelor semnate de reprezentan]ii genera]iei
’80 sau a celor ce-[i spun nou\zeci[ti. Doar câ]iva dintre criticii
chestiona]i au dat câte un vot-dou\ lui {tefan Augustin Doina[,
Anei Blandiana, Constan]ei Buzea, Ilenei M\l\ncioiu, lui Marin
Sorescu, Cezar Baltag, Petre Stoica, Emil Brumaru. De aici,
clasamentul neavenit, aspru sanc]ionat de c\tre criticul de la
Radio. Tot el observ\ cu triste]e cvasiabsen]a sentimentului
religios `n poezia actual\ [i faptul c\ revistele au `nceput s\
ignore marile s\rb\tori, Pa[tele [i Cr\ciunul, amintind ateismul
epocii comuniste. Atunci `ns\ exista „scuza“ c\ ele erau, nu-i
a[a, zile lucr\toare!
Volumul Prima pagin\ sau `ntre ^60 [i ^65, con]inând
editoriale radiofonice, mai toate interesante, scrise cu nerv,
adaug\ un titlu nou bibliografiei lui Liviu Gr\soiu. El este
un spirit sintetic, ce de]ine secretul de a comunica atractiv,
neplicticos, lucruri de multe ori cunoscute, `ns\ importante
pentru informarea marelui public. A[a cum trebuie s\ fie un
foarte bun editorialist de Radio, [i autorul c\r]ii se afl\,
incontestabil, `n primele rânduri.
Al. S|NDULESCU
14.01.1982 - a murit Vasile Florescu (n. 1915)
14.01.1990 - a murit Niculae Stoian (n. 1935)
15.01.1850 - s-a n\scut Mihai Eminescu (m. 1889)
15.01.1909 - s-a n\scut Emil Boldan
15.01.1916 - s-a n\scut Alexandru Robot (m. 1941)
15.01.1921 - s-a n\scut Marin Sârbulescu (m. 1971)
15.01.1933 - s-a n\scut Elena Lin]a
15.01.1937 - s-a n\scut Valeriu Cristea (m. 1999)
15.01.1937 - a murit Anton Holban (n. 1902)
15.01.1974 - a murit Ovid Caledoniu (n. 1914)
15.01.1994 - a murit Valentin Munteanu (n. 1937)
15.01.1994 - a murit Damian Ureche (n. 1935)
16.01.1929 - s-a n\scut Ion Podoleanu
16.01.1942 - s-a n\scut Aurel Drago[ Munteanu
16.01.1944 - s-a n\scut Elena Ghirvu C\lin
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
21

a r t e
Povestea lui este [i a lui Ciulei, a lui Pintilie, a lui
Clody, a lui Vlad Mugur, a lui Penciulescu, Purc\rete,
C\t\lina Buzoianu, Alexandru Dabija, Alexandru
Darie, Alexa Visarion, Dan Pi]a, Yuri Kordonski.
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
22
PE DESENUL uria[ al vie]ii, apar, uneori, reliefuri impresionante. Din detaliile delicate,
miniaturale, se poate distinge [i citi, uneori, dac\ ai noroc, o poveste fundamental\. Despre
via]\, despre tine însu]i, despre felul în care po]i s\ fii revelat prin proiectarea în ceilal]i. În
lumina sau întunericul, în tainele sau certitudinile pe care le po]i descoperi despre sine în
gesturile celor care înseamn\ ceva major. Zic c\ am avut noroc cu carul aici! Au fost [i sînt
în jurul meu oameni prin care am reu[it s\ în]eleg, profund, ce e cu mine pe acest p\mînt.
Ce este voluptatea bucuriei, precum [i scufund\rile în abisuri de tot felul. Am reu[it s\ pricep
aventura lui Dante [i c\l\toria lui fabuloas\, s\ deslu[esc c\, într-adev\r, cum spune el,
dragostea mi[c\ soarele [i celelalte stele. C\ harul este de sus de tot [i dac\ îl ai, hr\ne[te-l
cum se cuvine, dac\ nu... În fine, unul dintre ace[ti înso]itori, despre care este vorba mai sus,
este Victor Rebengiuc. Imaginile cu el sînt extrem de diferite. Pe de o parte, fiindc\ el
apare mereu altfel pe scen\, mereu g\sesc o nun]\ care m\ surprinde, un tîlc [i o poveste în
desf\[urarea lui. Chiar [i atunci cînd nu i-a ie[it pe de-a întregul. Pe de alt\ parte, fiindc\
raportarea mea a presupus timp [i propria-mi experien]\, cu alte cuvinte, o schimbare continu\
[i îmbog\]it\ de perspective. Ochii mei au înv\]at s\-l citesc\ [i sufletul meu s\-l iubeasc\
cu fiecare personaj, cu fiecare întîmplare care ne-a adus împreun\. {i care, cred, ne-a
legat. Privind desenul, a[adar, constat cu melancolie c\ Victor Rebengiuc este unul dintre
personajele care fac parte din destinul meu [i care m-au sedus. {i în sensul în care spune
Liiceanu acest lucru, adic\, acela al [ansei ca cineva s\ ne ia de mîn\ [i „s\ ne scoat\ pe
drumul mare al vie]ii [i s\ ne duc\ de o parte, de acea parte în care ni se d\ [ansa s\ ne reg\sim
cu via]a noastr\ tr\it\ ca destin, ceea ce înseamn\: tr\it\ pe cont propriu.“ Vitalitatea lui
excep]ional\, franche]ea ideilor, a p\rerilor, felul în care s-a a[ezat, cu greutate, cu
asumare, fa]\ de teatru [i fa]\ de via]\ m-au fascinat, m-au f\cut s\ meditez. Îl privesc, pe
scen\ sau nu. O for]\ inepuizabil\. Total\. Absolut\. Nici urm\ de tri[are, de eschivare. {i în gesturile mari, ample, [i
în cele mici, insesizabile, uneori. De cîte ori sînt la Vene]ia, la Roma, la Craiova, la teatru, la film, pe str\zi înguste
sau, dimpotriv\, foarte largi, de cîte ori v\d pe geam, în vreo cîrcium\, nunta[i zglobii, de cîte ori ascult marea în
septembrie [i urechea mea îi prinde vuietul, de atîtea ori [i de înc\ multe altele m\ gîndesc la Victor Rebengiuc. La
bucuria neostenit\ cu care î[i face meseria. La bucuria neostenit\ cu care tr\ie[te. La normalitatea pe care o respir\ [i
o degaj\ f\r\ întrerupere. La onestitate. O no]iune din ce în ce mai vag\, mai perturbat\ de vremuri [i de oamenii
care stau sub ele.
Am cump\rat un cd cu el citind Tolstoi. „Moartea lui Ivan Ilici“. Produs de Humanitas. Ascult. Cînd vreau [i de
cîte ori vreau. Rela]ia acestui actor cu cuvîntul m\ r\scole[te. M\ cobor, abisal, în mine îns\mi... Rebengiuc – o imens\
mirare inocent\, un semn de întrebare primar [i definitiv în Botom-Fundulea [i hohotul meu de rîs enorm cît capul
lui de m\gar purtat cu „gra]ie“ pe scena de la Gr\dina Icoanei. Capul lui culcat pe un ]ambal, dansînd animalic cu un
l\utar în cîrc\, acel T\nase Scatiu st\pînind parc\ via]a [i moartea. F\r\ cuvinte. Visceral. Privirea din semi-profil,
întoars\, cvasi-nesigur\ a unui b\rbat frumos [i tîn\r...Tip\tescu. Grandios, diabolic, umoral, ludic-demonic, acaparator,
dictator în Goring din „Mephisto“. Pelasgos [i povestea „Danaidelor“ – Craiova, Hotelul Militar [i serile în care citeam
din Patapievici, moartea lui Coposu [i noaptea în care l-am a[teptat s\ ajung\ de la Bucure[ti cu bine, Canal Grande,
Avignon-ul cu Tudor, albastrul de Fayum, Purc\rete. Apoi, Praga, teatrul lui Mozart [i „...de Sade“, voluptatea [i
senzualitatea unei lumi care se descompunea ca straturile de pe pere]ii picta]i, viola da gamba, ziua Marianei [i, iar,
Purc\rete. Nu l-am v\zut în Bubnov [i în Caliban, [i nici în ce a f\cut cu dragul meu Radu Penciulescu, în „Doi peun
balansoar“. Dar l-am v\zut în „De ce trag clopotele, Mitic\“, o m\rturie gigantic\ a lui Pintilie despre amestecul
bizar între fantastic [i realitatea concret\, grea, înfipt\ în p\mînt, în noroi, fr\mîntat\ de umori [i isterii. În Serebreakov,
viclean, întors spre sine, derutat de demasc\rile [i revolta lui Vanea, [i chio[cul magic din acel spectacol a[ezat pe un
t\rîm al lui Cehov care se desprinde de ]\rmuri [i se învîrte[te la infinit vorbind despre oameni [i despre teatru, deci,
despre oameni. Deruta lui Fetisov- Colonelul Pas\re, „nebunii“ [i NATO, stolurile de p\s\ri pe care le urm\reau,
imaginar, dincolo de scen\ [i c\utarea lor disperat\, prin sal\, pe care fiul meu s-a sim]it dator s\ o execute în semn
de admira]ie fa]\ de Colonel. Doamne, cum st\pîne[te cuvîntul [i sensurile lui, [i ritmul, [i t\cerile. Ivan Ilici în]elege
c\ moare... via]a, filosofia [i abisul. În]elepciunea. {i vocea lui Victor Rebengiuc care m\ tulbur\. {i marinarul lui
Baltazar Baltazarovici Jevakin! M-am dus de vreo [ase ori ca s\ v\d scena intr\rii lui în „C\s\toria“. Acolo e nem\rginitul
duio[iei viguroase a ve[nicului pretendent codo[it de-a pururi. F\r\ succes. Eu m-am îndr\gostit de el cum n-a reu[it
nici una dintrele cele [aptesprezece – sau cîte or mai fi fost – femei visate cu pirostriile pe cap. Cînd iese din scen\,
plec cu el f\r\ nici o secund\ de ezitare.
Nu ezit niciodat\ s\-mi m\rturisesc afec]iunea, admira]ia [i respectul pe care i le port. Infinit [i pîn\ la cap\t. Pentru
c\ este EL f\r\ nici un farafastîc. Pentru c\ joac\ întruna [i minunat [i voluptos. Pentru c\ e curios de toate ale lumii,
pentru c\ nelini[tea lui e a crea]iei înse[i. Pentru c\ tinere]ea lui este vie, palpabil\, n\r\va[\. Pentru c\ [tie ce este
prietenia [i fidelitatea. Pentru c\ povestea lui este [i a lui Ciulei, a lui Pintilie, a lui Clody, a lui Vlad Mugur, a lui
Penciulescu, Purc\rete, C\t\lina Buzoianu, Alexandru Dabija, Alexandru Darie, Alexa Visarion, Dan Pi]a, Yuri
Kordonski. Pentru c\ m-a înv\]at, cîndva, ce este un copil în via]a unui om. Pentru c\ nu a abandonat c\utarea de
sine. Pentru c\ s-a g\sit [i este inepuizabil. Ca [i cuvîntul. •

Dintr-o atare perspectiv\, Victor Rebengiuc se
dovede[te a fi unul dintre promotorii de
prim-plan ai înnoirii mijoacelor de exprimare
actoriceasc\.
a r t e
ANDREI PLE{U pune un uria[ punct pe
i când î[i explic\ „admira]ia pentru
Victor Rebengiuc” prin faptul “c\ n-are
aerul ([i aerele) unui actor”, c\ “nu i
se cite[te pe fa]\ meseria, nu are ticurile,
fasoanele, marca profesional\ caracteristic\”.
O apreciere ce trimite în primul
rând la comportamentul artistului în
via]a civil\, care în afara scenei (în
familie, între prieteni, pe strad\) prefer\
discre]ia, infirmând un lucru [tiut de
toat\ lumea [i anume acela c\ meseria
de actor prin îns\[i condi]ia ei e una
dintre cele mai expuse exterioriz\rii,
pl\cerii de a fi privit [i de a te face privit.
Dar refuzul tenta]iei de a-]i converti
existen]a cotidian\ în spectacol nu poate
fi propriu decât unei personalit\]i foarte
puternice, con[tiente c\ harul [i for]a
apar]in celor l\untrice ale fiin]ei, f\r\ s\
aib\ nevoie pentru a fi dovedite de
retorici [i gesticula]ii complementare.
M\ gr\besc de aceea s\ scriu c\ Victor
Rebengiuc e o abatere de la orice regul\.
Chiar între marii actori, categorie în care
se situeaz\, reprezint\ un caz atipic. A[a
a fost de tân\r, a[a este [i ast\zi. Nu-l v\d deosebit de cum l-a v\zut
Vlad Mugur în 1956 într-un spectacol, Bunbury, considerat “bomb\” în
epoc\: „...parc\ î[i terminase studiile la Oxford. Respira în el insularul.
Degaja un farmec actoricesc original ce a împins-o pe doamna Bulandra
s\-i fac\ pe loc o ofert\ de angajament”. Presupun c\ junele ce „parc\ î[i
terminase studiile la Oxford” a impus, înc\ de pe atunci, prin sobrietate
[i prestan]\, prin [tiin]a de a st\vili excesele, prin seriozitatea [i
gravitatea deciziilor sale. Pân\ [i boemia specific\ vârstei cred c\ la el se
manifesta în alt mod decât la colegii de promo]ie. Ceea ce mi se pare cu
atât mai important de re]inut cu cât ace[tia erau George Constantin, Mircea
Albulescu, Gheorghe Cozorici, Constantin Rau]chi, Amza Pellea. Împreun\
cu ultimii trei, de altfel, va deveni p\rta[, în urm\ cu peste o jum\tate de
veac, la acea teribil\ aventur\ r\mas\ în istoria teatrului sub denumirea
de momentul Craiova.
O serie de absolven]i îns\, oricât de str\lucit\ ar fi, nu reprezint\ singur\
o genera]ie. În ciuda climatului politic [i social ostil, la sfâr[itul deceniului
[ase [i începutul celui ce urmeaz\, în teatrul românesc se produce o explozie
de talente actorice[ti de propor]ii. M\ gândesc în special la Toma Caragiu,
Octavian Cotescu, Gheorghe Dinic\, Marin Moraru, Florin Piersic [i,
supralicitând pu]in calendarul, la {tefan Iordache, dar [i la câteva doamne
actri]e (Gina Patrichi, Leopoldina B\l\nu]\, Silvia Popovici, Sanda Toma,
Valeria Seciu) cu nimic mai pu]in faimoase. Diferen]a de cinci-opt ani,
în minus sau în plus, dintre cei dinainte [i cei dup\ promo]ia lui Victor
Rebengiuc e mult prea mic\ spre a nu vorbi de una [i aceea[i genera]ie.
Îi apropie pe to]i, în fond, entuziasmul, aspira]ia c\tre un teatru cu o alt\
fa]\, viu, dinamic, eliberat de rutin\, implicarea într-o modificare radical\
a structurilor stilistice [i tipurilor de sensibilitate. Asemenea fenomen a
fost posibil, desigur, datorit\ unor regizori extraordinari precum Vlad
Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Horea Popescu,
David Esrig sau Valeriu Moisescu. Ei î[i asum\ actul regizoral de pe pozi]ii
polemice cu predecesorii, contrapunând vechiului concept de teatralitate
o accep]iune modern\, care const\ într-un proces de re-a[ezare a artei
spectacolului pe principii novatoare la toate nivelele, de la felul cum e citit
un text [i cum i se capteaz\ tensiunile la creativitatea actorului [i concep]ia
scenografic\.
Dintr-o atare perspectiv\, Victor Rebengiuc se dovede[te a fi unul
dintre promotorii de prim-plan ai înnoirii mijoacelor de exprimare actoriceasc\.
Dac\ nu m\ în[el, [i sper c\ nu, primul rol în care l-am v\zut a fost Stanley
din Un tramvai numit dorin]\. Spectacolul l-am urm\rit cu bucurie, cu o
participare afectiv\ nedisimulat\, cople[it emo]ional de ceea ce se întâmpla
pe scen\. Asta f\r\ s\-mi închipui c\ peste pu]in timp voi deveni nu numai
un împ\timit de teatru, ci [i un comentator de spectacole constant, prezent
s\pt\mân\ de s\pt\mân\, vreme de trei decenii, în revista Tribuna din
Cluj. Prima cronic\ pe care am scris-o la un spectacol în care a jucat a
fost în 1970 la Play Strindberg de Fr. Durrenmatt, când trecuse de
treizeci [i [apte de ani [i era deja un nume. În aceast\ montare de un
rafinament estetic încânt\tor, realizat\ cu aportul altor doi creatori magnifici:
Liviu Ciulei (regizor, scenograf [i actor) [i Clody Berthola, a interpretat
pe Kurt cu o distan]are subtil\, lipsit\ de ostenta]ie, rezultatul fiind o
compozi]ie atent elaborat\ pân\ în cele mai mici detalii de expresie [i
direc]ionare a efectelor. O alt\ presta]ie de o valoare ie[it\ din comun,
epuizant\, unde st\rile personajului Gerstein, cel mai complex [i dificil
din pies\, permanent la limita imprevizibilului ca tonuri [i atitudini, ating
paroxismul, am consemnat-o doar dup\ câteva luni în Vicarul de Rolf
Hochhuth, în regia lui Radu Penciulescu. Întâlnirile cu Victor Rebengiuc
de acum încolo vor sta de fiecare dat\, decenii la rând, nu doar sub semnul
unor crea]ii memorabile, dar [i al unor dificult\]i reale ori de câte ori
începeam s\-mi scriu cronica. Sim]eam, în ceea ce-l prive[te, c\ e ceva
care îmi scap\, ce nu se las\ prins în cuvinte ca doi nasturi într-o a]\. În
1986 sau 1987, de exemplu, Tocilescu a pus în scen\ la „Bulandra“ cu o
distribu]ie de excep]ie piesa lui Dan T\rchil\ Io, Mircea Voievod, cu un
accent ap\sat, a[ zice, pe ideea de autosacrificiu a domnitorului. Citez
câteva rânduri din comentariul publicat dup\ premier\: „În spa]iul unui
spectacol de tensiune poematic\, expresiv marcat în caligrafia lui rafinat\,
neobi[nuit de estetizant\ pentru inventivul [i frustul regizor, de decorul
discret pictural al lui Sever Fren]iu (...), drama lui Mircea Voievod se
consum\ f\r\ emfaz\, cu o modestie [i simplitate de în]elept, g\sindu-[i
în Victor Rebengiuc o profund\ [i emo]ionant\ acoperire psihologic\,
un firesc al rostirii [i gesticii ce-i confer\ m\re]ie, unicitate, excelentul
actor f\când din grava con[tiin]\ de sine a personajului, din demnitatea
lui, un suport al stabilit\]ii [i for]ei interioare”. Nu am putut scrie atunci
c\, dincolo de ceea ce a oferit textul, printr-un joc sincer, cald, epurat
de artificii, cu o aur\ de inexprimabil care a sporit credibilitatea [i misterul
existen]ial al personajului, s-a creat, cu inten]ie sau f\r\, o imagine de
conduc\tor în contrast evident cu aceea cunoscut\ spectatorilor din experien]a
de fiecare zi. Astfel c\ în mintea lor a ap\rut , inevitabil, compara]ia [i
odat\ cu ea scârba [i revolta.
În Higgins (Pygmalion), Bubnov (Azilul de noapte), Tip\tescu (O
scrisoare pierdut\), Astrov (Unchiul Vanea), Fundulea (Visul unei nop]i
de var\), Pelasgos (Danaidele), Goering (Mephisto), Alfred (Vizita b\trânei
doamne), Dodge (Copilul îngropat), Lear (Regele Lear), Claudius (Hamlet),
Serebreakov (Unchiul Vanea), Fetisov (Colonelul Pas\re) sau Jevakin
(C\s\toria), dac\ e s\ m\ refer doar la câteva din [irul rolurilor pe care le
p\strez în memorie, Victor Rebengiuc a demonstrat, cu superioar\ art\, c\
face parte din stirpea actorilor magicieni, a celor rari. Locul lui e undeva
între Toma Caragiu [i George Constantin. Paradoxal [i enigmatic,
primul a fascinat printr-un joc duplicitar, cu multiple straturi de m\[ti,
prin voluptatea cu care vr\jea spectatorul, n\ucindu-l cu o cascad\ de
farmec, f\r\ s\-i acorde r\gaz s\ ias\ dintre mrejele în care îl prindea ca
în ni[te vâltori. Cel de al doilea era un vulcan la limita erup]iei. Un
munte de nativitate. Personajele interpretate de el, de la rostirea
replicilor la reac]iile cele mai nea[teptate, d\deau senza]ia c\ au ajuns pe
scen\ dup\ o teribil\ h\ituial\ în labirinturile unui eu n\valnic. „Demonismul”
lui Victor Rebengiuc, în schimb, aparent cenzurat, umanizeaz\ [i piatra
seac\. Disponibilit\]ile lui interpretative sînt realmente imense. Nu cunosc
inhibi]ii [i complexul barierelor dintre genuri. M\ obsedeaz\ [i acum, când
scriu aceste rânduri, amestecul de ingenuitate [i uimire din Fundulea
sau transa durerii [i disper\rii din Serebreakov. În perimetrul lui „râsuplânsu”
actorul î[i configureaz\ personajele pregnant. Le investe[te cu
adev\r [i semnifica]ie. Indiferent c\ sunt tragice sau comice, bune sau rele,
c\ ascund sau dezv\luie sunt totdeauna expresia unor acumul\ri interioare
îndelungi. Îl b\nui pe Victor Rebengiuc c\ e în permanen]\ înc\rcat de
energii implozive, strunite probabil cu greu, premeditat, pentru a le
folosi cu o dezl\n]uire miraculoas\ când e provocat. Am auzit uneori
spunându-se c\ e un ins dificil, complicat, mor\c\nos, înclinat s\ pun\
be]e în roate, s\ i[te conflicte. O gogom\nie. E un ins cu un caracter
exemplar, exigent cu sine, neconcesiv cu al]ii, incomod pentru bâlbâi]i [i
suficien]i. Nu accept\ jum\t\]ile de m\sur\ nici pe scen\ [i nici în via]\.
Ipostaza de artist nepereche i se contureaz\ tot mai ap\sat de la un spectacol
la altul în dialog cu regizori [i ei, la rândul lor, exigen]i [i nedispu[i la
concesii: Vlad Mugur, Moni Ghelerter, Ciulei, Pintilie, Radu Penciulescu,
C\t\lina Buzoianu, Purc\rete, Tocilescu, Alexa Visarion, Alexandru Darie,
Dabija, Yuriy Kordonskiy, Galgo]iu sau Felix Alexa. Nu sus]in c\ nu
vor fi existat [i împrejur\ri când motivele de r\bufnire nu l-au ocolit.
Normale îns\ pentru un spirit justi]iar, adversar învederat al mistificatorilor
[i roz\toarelor pitice.
La [aptezeci [i cinci de ani, a[adar, Victor Rebengiuc este ceea ce s-
a a[teptat c\ va fi. Este mai mult decât un mare actor. „Insularul” ce a
respirat în el a devenit cu trecerea timpului un Lord.
Ion COCORA
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
23

a r t e
Dac\ exist\ o substan]\ liric\ a pove[tii ea
provine în mare parte din conlucrarea
excelent\ a imaginii asigurat\ de Roger
Deakins [i de muzica lui Nick Cave.
Cronica
unei mor]i
anun]ate
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
24
DEPARTE de roman]ul
din Legendele
toamnei
unde-l putem vedea
evoluînd pe
Brad Pitt în rolul
lui Tristan Ludlow
ascultînd chemarea
s\lb\ticiei,
Jesse James, eroul
legendar, impenitentul
[i dezam\gitul
confederat,
jefuitor de
b\nci [i trenuri,
cu o carte de vizit\
impresionant\
pentru anii ’80 ai
secolului XIX în
America este personajul de hîrtie, cerneal\ [i celuloid al
imagina]iei multora de la regizorii Henry King, Fritz Lang,
Nicholas Ray la romancieri cum este [i Ron Hansen al c\rui
roman l-a ecranizat Andrew Dominik. Ca [i Billy Harrigan,
viitorul Billy the Kid, sau c\l\re]ii unor limuzine cu aspect
funerar, modernii Al Capone sau John Dillinger sau Bugs
Moran, Jesse James face parte din mitologia unui continent,
un personaj pentru care pistolul [i anecdota g\sesc un limbaj
comun. Operînd mai ales în Kansas Missouri, Jesse are
faima haiducilor de pe la noi, purtînd cu sine suflul unei libert\]i
care se afl\ în fiecare din firele de iarb\ ale lui Whalt Whitman,
o respira]ie a vîntului pe uria[ele întinderi tropotite cîndva
de bizoni. „Camerele p\reau mai fierbin]i cînd era el
prezent. Ploile c\deau mai drept. Ceasurile încetineau.” Iat\
mostr\ de poezie care înso]e[te personajul în agonia sa.
Jesse beneficiaz\ de portretul unei sensibilit\]i nevrotice, cu
efecte de timp prinse în riduri ca în fotografiile necrozate ale
lui Nadar, a[a cum cadrele împlinesc deseori o n\zuin]\ de
tablou. Aceste imagini nu sunt simple decoruri în care personajul
intr\ [i iese ca pe o scen\ de teatru, drumurile întortocheate
trec prin preierie, pe întinderi cu iarb\ înalt\, acoperite cu un
strat sub]ire de z\pad\ sau pe p\mîntul uscat, parc\ suflat cu
pulberi de roc\, iar deasupra lui cerul în apusuri tragice cu
un dramatism care nu mai are nevoie de gesturi grandioase.
Dac\ exist\ o substan]\ liric\ a pove[tii ea provine în mare
The Assassination of Jesse James by the Coward
Robert Ford (Asasinarea lui Jesse James de c\tre la[ul Robert
Ford, 2007); Regia: Andrew Dominik; În rolurile principale:
Brad Pitt, Casey Affleck; Genul: Ac]iune, Dram\, Western;
Premiera în România: 28.12.2007; Durata: 160 minute; Produs
de: Scott Free/ Plan B Entertianment; Distribuit în România
de: InterComFilm Distribution.
parte din conlucrare excelent\ a imaginii asigurat\ de Roger
Deakins [i de muzica lui Nick Cave. Imaginea [i muzica r\spund
t\cerilor care se instaleaz\ între personaje [i care cresc adeseori
tensiunea pîn\ la insuportabil. Robert Ford intr\ în banda lui
Jesse cu ocazia ultimei lovituri pe care fra]ii James o dau jefuind
un tren. Povestea a început cu sfîr[itul activit\]ii sale, pitoreasc\
pl\smuire de fapte eroice în afara legii strîns\ în foiletoanele
pe care le cite[te „la[ul” Robert Ford, fan fascinat de statura
apoteozat\ a lui Jesse, c\utînd în el modelul exemplar cu
care imagina]ia sa s-a hr\nit. Acest fascin îmbrac\ o form\
obsesiv\, Ford a c\utat potrivirile dintre el [i Jesse, de la
în\l]imea sa 1.70 aceea[i cu a lui la potriviri mai mult sau
mai pu]in întîmpl\toare într-o mandal\ kharmic\. Dincolo
de legend\ avem un personaj h\ituit, bîntuit de spaima de a
fi prins, mutîndu-se dintr-un loc în altul, spectral, misterios,
crepuscular. Regizorul a încredin]at povestea unui narator care
o spune minunat, pe un ton borgesian al fic]iunilor care nasc
alte fic]iuni. Într-o curte cu iarb\ înalt\ îl g\sim pe Jesse James
cu doi [erpi în mîn\, c\rora le taie capetele pentru a-i g\ti, la
fel, îl vedem c\l\re] singuratic pe un drum ca o c\rare pe spinarea
calvi]ioas\ a unui deal, o umbr\, nimic mai mult. Adeseori
un halou ce]os înv\luie imaginea unui pistolar nevrotic,
impredictibil, curtenitor înainte de a ucide, într-o eroziune
continu\ cu un rîs nefiresc [i plesc\ind din buze. Regizorul
reu[ete s\ creeze acest climat de tensiune care vine [i din
a[teptarea izbucnirii violen]ei amînate cu eufemisme
aproape tandre pîn\ cînd [i simplul zgomot al unei capse î]i
r\sun\ în creier ca un dang\t de clopot. Avem dou\ personaje
fa]\ în fa]\, nu ca adversari reali, maestrul [i discipolul, o
dragoste complicat\ de frustrare [i teroare în acest western
cerebral al unor psihologii abisale. Glasul lui Ford este tremurat,
se îneac\, privirea sa nu se fixeaz\ pe nimic, nesigur\, admira]ia
sa, emo]iile sale au ceva repulsiv precum sentimentele necoapte
ale adolescen]ilor care îngaim\ trei cli[ee, a[a cum apar în
romanul Pornografie al lui Witold Gombrowicz. Robert
Ford nu are nimic care s\-l consacre, acest nimic, îns\, este
trist [i în[el\tor, de o densitate dureroas\ în felul în care el
între]ine acest cult copil\resc pentru eroul s\u. Îl împu[c\ de
fric\ pe Wood din marea familie de fo[ti bandi]i anacronici
[i inutili odat\ abandona]i de [eful lor [i tr\ie[te satisfac]ia
apropierii cu un pas fa]\ de idolul s\u. Îi denun]\ pe ceilal]i
acoli]i ai lui [i pe Jesse, devenindu-i tovar\[ al\turi de un v\r
într-o ultim\ aventur\. Pentru cei care a[teapt\ un film cu
împu[c\turi filmul este dezam\gitor, povestea nu se opre[te
asupra faptelor de arme ale pistolarului renumit, legend\ vie,
subiect al ziarelor care-i fac un portret romantic al unui impenitent
om al frontierei c\utînd ceva din fiorul de libertate de dinaintea
r\zboiului civil. Filmul urm\re[te declinul lui, c\derile psihice,
triste]ea unui om care nu-[i mai afl\ locul [i lini[tea, ucigîndu-
[i o parte din fo[tii tovar\[i de teama ca ace[tia s\ nu-l denun]e
pentru recompensa generoas\ a autorit\]ilor, cel care zvînt\ în
b\taie un copil ca apoi s\ izbucneasc\ în lacrimi, cel care se
mi[c\ asemeni unei stafii, mereu într-o veghe mohorît\. Regizorul
a reu[it s\ creeze suspansul la nivelul dialogului, punctat de
t\ceri aiuritoare înlocuite gesturi nervoase, o alt\ reu[it\ a
filmului fiind o gradare impecabil\ a degrad\rii personajului
luptînd împotriva unei maladii care-l macin\ [i a sentimentului
inutilit\]ii. Figurii de b\iat simpatic dînd frîu sentimentelor,
un fel de for]\ a naturii din Legendele Toamnei îi ia locul un
personaj complex, abisal, trecut prin filtrul experien]ei din
Babel al lui Innaritu, un personaj al contrastelor mixînd atitudinea
flegmatic\ [i laconismul viril cu o emo]ie care-i face ochiul s\
înoate în lacrim\, cu un fel de tandre]e f\r\ adres\. Ceva din
maladia lui Jesse î[i g\se[te ecoul în sensibilitatea lui Robert
Ford. Scena uciderii lui, mai precis o sinucidere a acestuia
pentru care el creeaz\ momentul favorabil pentru cei doi acoli]i
este una care r\mîne imprimat\ pe retin\. Fiecare gest,
fiecare detaliu pare amplificat de un „simt enorm [i v\d
monstruos”. Panica celor doi ia propor]ii fantastice dup\ o [tire
ap\rut\ în ziar care cade sub ochii lui Jesse, la geam aceasta
prive[te absent la feti]a sa care cînt\ un cîntecel [i la ghetu]a
r\mas\ în iarb\ [i î[i desface centura ca apoi s\ aranjeze un
tablou; privirile se evit\, ele se întîlnesc în spa]iul specular
ca reflexe. Prezen]a mor]ii [i poezia ei stranie, absurd\ mi-a
amintit ca mod de realizare de filmul lui Jim Jarmusch, Dead
Man (1995), mai flegmatic, dar nu mai pu]in bizar, atipic.
Povestea nu se încheie cu lichidarea lui Jesse James care
face din cel care [i-a adjudecat-o, Robert Ford, o celebritate
a zilei, urît [i celebru totodat\. Legenda intr\ într-un comer]
fabulos incluzînd [i transformarea sa într-o mic\ scen\ de teatru
cu cei doi protagoni[ti ca figuran]i, excesiv farda]i de un
teatralism rizibil ca în filmele anilor 1920. Povestea
continu\ cu Robert Ford ucigîndu-l pe scen\ nu mai pu]in de
800 de ori pe Jesse în timp ce amicul s\u care-l interpreteaz\
flamboiant pe erou devine din ce în ce mai veridic în rol sfîr[ind
prin a-[i trage un glon] în cap. Fotografiile cu celebrul r\uf\c\tor
mort pe un pat de ghea]\ pentru a-l p\stra proasp\t pentru
contactul cu posteritatea [i istoria instantaneelor dau
filmului ecoul unui ludic borgesian. La[ul Robert Ford se
bucur\ de beneficiile pe care i le aduce idolul s\u, gloria
defunctului pistolar se reflect\ asupra lui, dar nu e nimic altceva
decît un reflex care va disp\rea în uitare imediat ce un
fanatic îl împu[c\ pentru o glorie la fel de efemer\. Filmul
lui Andrew Dominik se remarc\ prin contrapunctul nervos,
prin capacitatea decupajelor de natur\ de a r\spunde unei
întreb\ri sau de a reda o stare [i prin felul în care tr\deaz\
conven]ia genului consacrat de decenii bune de hollywoodpopcorn-western
spaghetti, prin nuan]\ri [i puneri în abis cu
o psihologie subtil\. Datele precise ale istoriei consemnate
parc\ de un istoriograf atent aduc o not\ autenticist\, îns\ stilul
relat\rii de o mare for]\ poetic\ ne îndep\rteaz\ de consemnarea
seac\ a unui cronograf. Filmul lui reg\se[te ceva din poezia
spa]iilor deschise parc\ spre infinit care-i întîmpinau pe primii
coloni, ceva din m\re]ia [i triste]ea [i nimicnicia unei glorii
n\scute în cutia de rezonan]\ a nostalgiei iscat\ pe declinul
cuceritorilor. •

ßirul de comisari [i toat\ liota de secretari s-au instalat ca
adev\ra]i mitropoli]i, episcopi [i protopopi, dup\ cum
celulele [i organiza]iile de baz\ au luat [i ele locul
bisericilor locale [i al soborului parohial.
a r t e
DComunismul ca
mistic\ (I)
EP|{IND cu mult simpla ac]iune
politic\, social\ [i economic\,
sistemul comunist a încercat
s\ devin\ [i s\ se impun\ ca o
religie f\r\ Dumnezeu. Deliberat,
într-o mare m\sur\, dar [i printr-un
infailibil instinct primar,
el a reu[it s\ ocupe încetul cu
încetul toate compartimentele
[i func]iile organismului social.
Repede instaurat ca st\pîn peste
trupuri, cu oasele c\rora a albit
geografia [i istoria, nu a p\r\sit
niciodat\ visul de a poseda cu
aceea[i t\rie sufletele [i con[tiin]ele.
Insu[indu-[i în detaliu toate
traseele cre[tinismului, cu ordinea,
institu]iile [i ceremonialurile
sale, comunismul a resuscitat
ideea mesianic\ [i a reformulat promisiunea Edenului. Locul
înaintemeg\torilor [i al profe]ilor a fost preluat de c\tre Marx
[i Engels [i de c\tre to]i creatorii de utopii sociale de la Campanella
[i pîn\ la Fourier, iar condi]ia de mîntuitor [i de agent al izb\virii
i-a revenit, cu voia dumneavoastr\, lui Vladimir Ilici
Ulianov, zis Lenin pe numele s\u mistic. Patria vodcii [i a
tabaciocului a devenit }ara Sf\nt\, iar neamul de mujici [i de
resemna]i ai stepelor s-a transformat subit în popor ales.
{irul de comisari [i toat\ liota de secretari s-au instalat ca
adev\ra]i mitropoli]i, episcopi [i protopopi, dup\ cum celulele
[i organiza]iile de baz\ au luat [i ele locul bisericilor locale
[i al soborului parohial. Iar pentru c\ Iisus a mîntuit lumea prin
jertf\ [i prin propriul lui sînge, noii mîntuitori au g\sit c\ e mai
profitabil s\ o izb\veasc\, din nou, prin sîngele altora. Al
milioanelor de supu[i care nu se ar\tau prea tari în credin]\ [i
suficient de zelo[i în adora]ie. Ereticii [i rîvna lor sectar\ au
fost drastic sanc]iona]i ca devia]ioni[ti [i tot atît de eficient
excomunica]i cu [treangul, cu pistolul, cu po]iunea de [oricioaic\
sau, [i mai simplu, cu ranga. Ecumenismului i-a luat locul unirea
mondial\ a proletariatului, iar ideea conspirativit\]ii ini]iale,
a ilegalit\]ii, s-a substituit patimilor [i martirajului, devenind
o form\ suprem\ de legitimare. Inchisorile prin care cî]iva
huligani ai istoriei au fost caza]i, din cînd în cînd, pentru a-[i
des\vîr[i studiile, de cele mai multe ori nici m\car începute,
au fost transformate în locuri de pelerinaj [i de pietate obligatorie.
M\cinat de boli, mai mult sau mai pu]in lume[ti, cu creierul
dizolvat sub ac]iunea tenace a sifilisului, Lenin a fost
eternizat sub form\ de carcas\ [i expus public spre deliciul
necrofililor [i pentru încurajarea partinic\ a tinerilor c\s\tori]i.
Cultul moa[telor [i al sfintelor relicve din lumea cre[tin\ a
primit aici replica unei subtile amenaj\ri medico-legale. L\sînd
la o parte ceremonialul public, delirul în mas\ [i dezm\]ul
pseudoliturgic, convocarea copiilor [i alte asemenea gesturi de
Dedica]ie: închin aceste rînduri sacerdo]ilor de la
Curtea Constitu]ional\, spre desf\tare
Memorie,
art\,
restaura]ie
consacrare, comunismul este unul dintre cei mai primitivi
mutilatori ai artei. El a f\cut din artist un slujitor necondi]ionat
[i din art\ un rudimentar mijloc de propagand\. Ideologizat\
[i indoctrinat\ pîn\ la golirea ei de orice sens interioar,
crea]ia a devenit un simplu instrument al unei noi mitologii.
Iconarul, pictorul sau sculptorul, cioplitorul de iconostase [i
de portaluri, care alt\dat\ erau factori ai apropierii omului de
Dumnezeu, au fost obliga]i s\ se închine terorismului organizat.
Pseudoeroul s-a substituit sfîntului, imaginea musculoas\ a
o]elarului a luat locul personajului exemplar, [i forma
supradimensionat\ s-a înfî]i[at maselor drept proiec]ie monumental\.
In locul erminiilor au ap\rut tratatele de estetic\ proletcultist\,
Dionisie din Furna a fost înlocuit de Jdanov, realismul a devenit
obligatoriu socialist, iar beneficiarul a n\pîrlit la comand\ [i,
din om pur [i simplu, a ren\scut ca om nou, animat de nobilul
sentiment al spaimei [i al obedien]ei. Sistemul s-a ruinat acum,
vestigiile lui artistice zac prin depozitele muzeelor, iar c\r]ile
de estetic\ au amor]it [i ele. Dac\ privim, îns\, cu pu]in\ aten]ie
în jurul nostru, omul nou este înc\ destul de vioi; atîta doar
c\ a schimbat spaima în arogan]\ [i obedien]a în resentiment.
Comunismul [i postcomunismul în
pictura româneasc\ (II)
(o panoram\ succint\)
Dac\ observa]ia c\ o genera]ie creatoare acoper\ cam treizeci
de ani, atunci o radiografie a picturii române[ti în ansamblul
s\u, dar [i a fiec\rui artist în parte, pe acest modul, cu
inten]ia declarat\ de a identifica muta]iile de interes estetic [i
redistribuirea accentelor filosofico-doctrinare, ar putea
scoate în eviden]\ aspecte extrem de interesante. Pe lîng\ datele
sale ereditare, pe lîng\ acea ,,presiune originar\” a dublei tenta]ii
Orient – Occident, pictura de [evalet din România a suportat
[i succesive ,,presiuni de context”, acele interven]ii brutale
n\scute din convulsiile istoriei mici [i din bovarismele
pseudoteologale de natur\ ideologic\ [i politic\. Genera]ii la
rînd, începînd cu acelea interbelice [i sfîr[ind cu cele n\scute
în deceniile 6-7, [i-au tot modificat percep]iile [i retorica în
func]ie de agresivitatea sau de toleran]a cenzurii, de formele
pe care le-a îmbr\cat interven]ia direct\ a comenzii politice
în dinamica [i în metabolismul crea]iei. A[adar, pe lîng\
interoga]ia de ordin metafizic, pe lîng\ indecizia abisal\ între
corporalitatea formei artistice [i între puterea de seduc]ie a
idealit\]ii, a spiritului acorporal [i pur, artistul român a fost
constrîns s\ fac\ fa]\ [i unei alt fel de indecizii: între a picta
la comanda unor agen]i ai terorii politice sau a refuza colaborarea
cu riscul identific\rii ca du[man, al interdic]iei [i al exilului din
via]a public\ pîn\ la limita mor]ii civile. Dac\ lu\m, în consecin]\,
ca reper al dinamicii crea]iei, fie ea la nivelul întregului fenomen,
fie la nivel individual, intervalul 1934 – 1964, atunci aceast\
,,dinamic\” este una negativ\, entropic\, un simplu sinonim al
alien\rii estetice [i al disolu]iei morale. Arti[ti importan]i din
perioada interbelic\, pe care instaurarea regimului comunist i-
a surprins în plin\ activitate [i în deplin\ for]\ creatoare, printre
care mul]i insurgen]i din cel de-al doilea val avangardist, fie
au t\cut [i au c\zut, într-un fel sau altul, în dizgra]ie – iar aceast\
,,dizgra]ie” mergea, de multe ori, pîn\ la a li se controla [evaletul
[i penelurile spre a se constata dac\ ele prezint\ urmele vreunei
folosiri recente –, fie [i-au schimbat sever expresia [i stilistica,
asumîndu-[i declarat doctrina [i tipologia formal\ a realismului
socialist. Dac\, dimpotriv\, avem în vedere întervalul 1965 –
1995, atunci sensul schimb\rii este unul afirmativ, unul care
include în acela[i timp semnele relax\rii morale [i dovezile
certe ale func]ion\rii limbajului. Genera]ia de arti[ti care se
afirm\ la începutul acestui interval evoluez\ într-un sens invers
decît predecesorii s\i [i reconecteaz\ limbajul la nevoile fire[ti
de exprimare ale picturii; ea face acest lucru atît prin recuperarea
valorilor interbelice, cît [i prin deschiderea spre valorile europene,
în m\sura în care acest acces este posibil. Pionierii acestei
desprinderi de realismul socialist, la început mai timid, apoi
din ce în ce mai ferm, renun]\ la iconografia oficial\,
p\r\sesc imaginile de [antier, scenele de munc\ din fabrici [i
din uzine, atitudinile eroice ale ]\ranilor înregimenta]i în
organiza]iile cooperatiste [i se repliaz\ în genurile discrete [i
complet dezimplicate ideologic: peisagistica [i natura static\.
Chiar dac\ aceste gesturi par excesiv de prudente, avînd în
vedere faptul c\ ne situ\m în plin deceniu [apte, cînd în Europa
[i în lume se consum\ experien]e radicale, în contextul
retrîns al artei române[ti ele au un rol fundamental. •
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
C. Dip[e - Tov. Gh. Gheorghiu-Dej Nesemnat - Tractorist\ Nesemnat - ~nv\]\torul popoarelor
25

m e r i d i a n e
Literatura lui Ramón ni se înf\]i[eaz\
ca o colec]ie de întâmpl\ri în
(i)realitatea imediat\, “stare de
corp” a “mamiferului”.
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
26
„V
IA}A [i romanul sunt o iluzie, iluzia de a te
întâlni pe tine însu]i. Oare nu în tine însu]i se
afl\ acele lucruri care, cât\ vreme nu se [tie ce
sunt, nu sunt nici sigure, nici f\urite pentru ca
natura s\ inventeze arborele, nu [i dulapul” Cu
aceast\ interoga]ie î[i începe Ramón Gómez de
la Serna prologul la “romanele nebuloasei”, iar
cititorul, chiar dac\ nu este familiarizat cu stilul
“nebulitic” al scriitorului spaniol interbelic, e
tentat s\ intre de îndat\ în jocul acestuia. Fie
[i numai pentru c\ nu îi mai crede demult pe
romancieri, iar acest incipit promite c\ Omul
pierdut e altceva, poate o scriere capabil\ s\
alunge orice urm\ de monotonie sau de previzibilitate.
În plus, chiar sintagma “romane ale nebuloasei”
presupune o ambiguitate care stârne[te curiozitatea...
“Misterul” se poate dezlega (m\car în parte),
dac\ plas\m proza lui Ramón Gómez de la Serna
în contextul literaturii europene de la începutul
secolului al XX-lea. Toat\ lumea pare s\ fie
de acord c\ aceast\ perioad\ a fost marcat\ de
o serie de taton\ri, metamorfoze [i c\ut\ri
care au condus, printre altele, la apari]ia mai multor curente de avangard\. Nici romanul nu
putea s\ scape de vertijul prefacerilor, dovad\ c\, imediat dup\ 1920, el se gr\be[te s\ p\r\seasc\
teritoriul lui simile pentru a intra în zona mai pu]in explorat\ a “nebuloasei”, în care “iluzia”,
chiar dac\ nu dispare, este construit\ [i subminat\ aproape simultan.
Scriitorul spaniol, contemporan cu Joyce [i Thomas Mann, a fost atras de mirajul
inova]iei radicale, declarându-se de la bun început adeptul unei scriituri “diverse, rebele,
inovatoare”, a cunoscut de timpuriu gloria literar\ (în 1923, la Paris, se bucura de succes,
fiind comparat de critici cu Giraudoux [i Max Jacob), dar [i dezam\girea, solitudinea, boala,
exilul. Autobigrafia a constituit pentru el, întocmai ca pentru Max Blecher, dac\ ar fi s\
c\ut\m analogii în spa]iul nostru cultural, mai mult decât un substrat. Literatura lui Ramón ni
se înf\]i[eaz\ ca o colec]ie de întâmpl\ri în (i)realitatea imediat\, “stare de corp” a “mamiferului”
care scrie, dup\ cum spunea el însu[i, modalitate de a transfigura banalul prin metafore
insolite [i de a elibera cuvintele de sensurile conven]ionale, deja prea tocite. C\ a[a stau lucrurile
o demonstreaz\ aproape toate scrierile sale, de la El libro mudo [i Morbideces, la El Rastro [i
Automoribundia, de la El hombre de alambre la cele patru proze care compun ciclul “nebuloasei”
(El incongruente, El novelista, Rebeca [i El hombre perdido).
Acesta din urm\ (tradus `n 2004 pentru prima dat\ în limba român\) poate fi socotit, înainte
de orice, un roman al c\ut\rii. Sunt multe ([i abstracte) lucrurile pierdute [i care nu mai pot fi
reg\site (“iluzia de a te întâlni cu tine însu]i”, de pild\, ca [i iluzia de a g\si un sens existen]ei,
refugiile de tot felul, de la orele închise în orologii antropofage, la spa]iile securizante ale
vagoanelor trase pe linie moart\, de la “romanul din spatele lucrurilor”, la “cortinele de teatru
care la un moment dat se pot ridica pentru a ne dezv\lui inexprimabilul”).
Naratorul-personaj porne[te într-o adev\rat\ odisee, r\t\cind, asemenea lui Leopold Bloom,
prin labirintul de str\zi al unui ora[ tentacular (nenumit, a[a cum nenumit r\mâne pân\ la sfâr[it
[i personajul), în c\utarea unei realit\]i “laterale”, singura capabil\ s\ fac\ fa]\ – pentru o vreme
– golului [i absen]ei. Practic trama epic\ este ca [i inexistent\, dar lipsa ei e suplinit\ de o
extraordinar\ consisten]\ romanesc\ a imaginarului, de organizarea epic\ a tr\irilor, a obsesiilor
[i halucina]iilor, amestecate pân\ la indistinc]ie cu banalul cotidian. De aceea romanul se cite[te
cu pasiune, pentru c\ “întâmpl\rile” se deta[eaz\ într-o asemenea m\sur\ de personalitatea
eroului-povestitor, încât e[ecul existen]ial afirmat aici devine o parabol\ a condi]iei umane în
genere. Omul pierdut se confund\, paradoxal, cu “Everyman”, tocmai în m\sura în care, de la
început pân\ la sfâr[it, r\mâne un individ ex-centric, aflat în imposibilitatea ontologic\ de a
defini realitatea [i propria sa persoan\ (de aceea personajul se autocaracterizeaz\ exclusiv
prin nega]ie). Întrebarea “cine sunt eu” constituie o premis\ important\ a construc]iei
narative generând [i justificând totodat\ structura fragmentar\, cu alur\ de jurnal intim, a acestui
roman care nu de pu]ine ori ne trimite cu gândul la delirul controlat al suprareali[tilor: “M\
sim]eam negru-g\lbui. Galbenul soarelui intrând prin balcon [i fundalul întunecat al s\lii. Totul
se reduce la ce crezi despre lucruri. Despre pahare se crede c\ sunt obiecte rezervate evenimentelor,
nu le cau]i prietenia [i te pomene[ti c\ nu-]i ajung. To]i avem ceva încrustat în noi. Unii o
miniatur\, al]ii o colivie de p\s\ri care atârn\ r\sucit\ într-un cui, pentru c\ e goal\.” Pasajul
acesta ne trimite cu gândul la Urmuz, dar ceea ce crede “omul pierdut” despre lucruri îl
apropie mai cu seam\ de naratorul Întâmpl\rilor lui Blecher. Obiectele, în acela[i timp semnificative
[i derizorii, populeaz\ aceste pagini cu prezen]a lor nelini[titoare, halucinant\, spectral\. Paharele,
p\l\riile, fotoliile de r\chit\, ceasurile-pu[culi]\, dulapurile, umbrelele, ligheanele, manechinele
etc. devin vehicule de tain\ ale unei realit\]i indescifrabile, depunând m\rturie despre esen]a
ultim\, incognoscibil\, a lumii. În aceste condi]ii achizi]ionarea unui fotoliu de r\chit\ cap\t\
o importan]\ crucial\, echivalând cu un pas (mic) spre mântuire: “Mi-a venit un gând
salvator. Voiam de mult s\-mi cump\r un fotoliu de r\chit\ [i acum aveam ocazia s\ o fac. {tiam
o adres\ convenabil\ [i am pornit în direc]ia magazinului r\coros, ale c\rui vitrine cu mobile
spectrale îmi pl\cuse întotdeauna s\ le privesc.” P\l\riile îns\ îi trezesc suspiciunea, i se par
obiecte antipatice, care vor s\ îl trag\ pe sfoar\, disimulându-[i inten]iile subversive sub alibiul
func]ionalit\]ii lor: “Ca o negare a acestui gând, odaia mi s-a umplut de p\l\rii. În special
cele de pe pat – eu având supersti]ia c\ o p\l\rie pus\ pe pat poate fi sursa unui mare ghinion
– m\ deranjau [i m\ crispau (...) M\ gândisem de multe ori c\ pe cuverturi, pe fotolii [i pe
mese exist\ p\l\rii, p\l\riile altora, ale necunoscu]ilor, ale oportuni[tilor.”
O magazie cu decoruri de mucava îi provoac\ volupt\]i [i nelini[ti indescriptibile. Obiectele
– de dou\ ori false – depozitate acolo (“cariatide, coroane, fazani fal[i pe tipsii false, lire [i cupe
de carton, amfore, statui demne de mausolee (...) coifuri, suli]e [i arcuri, icoane false, vizibil
neterminate”), îl for]eaz\ s\ î[i probeze propriul adev\r, anticipând totodat\ iminen]a
e[ecului. Nu se poate r\spunde la întrebarea “cine sunt eu”, din moment ce lumea în întregime
e o colec]ie de falsuri, un uria[ bâlci în care numai lucrurile ce î[i dezv\luie cu dezinvoltur\
artificialitatea joac\ cinstit, permi]ând privirii s\ le descompun\ [i consumând astfel, pân\ la
cap\t, ideea de obiect. C\ci “marea fars\ e atunci când unul-[i-acela[i se crede unul-[iacela[i,
de fapt o imita]ie a celui ce fusese unul-[i-acela[i”; cu alte cuvinte, din jocul crud al
identit\]ilor [i diferen]elor, tot ce r\mâne este spectacolul exasperant al m\[tilor care ascund
alte m\[ti. Timpul “reprezenta]iei” nu are nimic de-a face cu o cauzalitate exterioar\, conformându-se
principiilor simultaneit\]ii paradoxale: “Nunta a fost azi, dar totu[i ea a avut loc [i cândva,
mai demult [i nu va fi celebrat\ nicicând...” Pe bun\ dreptate, în “scurta not\ empatic\ de
acompaniere terapeutic\” de la sfâr[itul c\r]ii, Vera {andor observa c\ tr\irea evenimentelor
are loc simultan, “în chip de revela]ie, ca la vis\tori”, ceea ce permite ca romanul s\ poat\ fi
citit începând de oriunde, chiar de la ultima pagin\.
Un picaro
al lumii dezvr\jite
Coeren]a – atâta cât\ este – e asigurat\ de for]a viziunii, polifonia poematic\, de concrete]ea
molipsitoare a halucina]iilor [i fantasmelor, printre care obsesia mor]ii ocup\ un loc central.
Moartea, sub orice form\ [i-ar face sim]it\ prezen]a, exercit\ asupra omului pierdut atrac]ia
ultimei întreb\ri f\r\ r\spuns, este marele mister în fa]a c\ruia v\lurile iluziei alunec\ unul
câte unul, l\sând s\ se întrez\reasc\ cel din urm\ refugiu. “Via]a e în a[a fel întocmit\ încât cere
s\ fie eliberat\ de moarte, pentru c\ în moarte nu vor exista nici aceste vise, nici altele, [i, de
altfel, nimic arbitrar [i criminal nu poate s\ se mai întâmple, c\ci am fost deja victimele definitive
ale crimei de a muri”, afirm\ romancierul în prolog, iar cartea sa î[i dezv\luie, prin prisma
unei asemenea reflec]ii, miza major\, aceea de a încerca s\ ofere vie]ii – drept compensa]ie –
un sens retroactiv. În acea clip\ hazardul s-ar converti în destin, dar omului pierdut nu-i e îng\duit
decât s\ cerceteze fragmentele, frânturile de vise, piesele unui puzzle incomplet. Tot ceea ce
poate întrez\ri este un morman de imagini desperecheate, “a heap of broken images”, într-un
“spa]iu de fic]iune” la fel de ostil ca [i “t\râmul pustiu” al lui T.S. Eliot.
Totu[i evad\rile compensatorii (de obicei erotice) nu lipsesc [i ele îi ofer\, de fiecare dat\,
personajului-povestitor o m\runt\ consolare. Istoriile de dragoste evocate în carte sunt vii [i
tandre, având ceva din imponderabilul reveriei, al visului cu ochii deschi[i, contrazis îns\ brutal
de logica realit\]ii, “a vie]ii ce se vie]uie[te”. Maja desnuda, infirmiera, nebuna, prostituata,
blonda Alcira, Desdemona, femeile-magnolie, vân\ta vorbitoare, Matilde [.a.m.d. sunt, în
general, figuri misterioase, spectrale, lipsite de tr\s\turi individuale, intrând în aceea[i saraband\
a replicilor [i gesturilor absurde ca [i naratorul. Uneori, din conversa]ii aparent lipsite de sens
se ivesc posibile r\spunsuri la obsedanta întrebare “cine sunt eu”: “Am în]eles atunci c\ pe
femeia aceea o tulbura vanitatea câinilor [i m-am sim]it ca un dul\u care, privindu-se în oglinda
de la cuier, se descoper\ din întâmplare b\rbat.”
Dialogul cu vân\ta este de-a dreptul savuros, prin amestecul de seriozitate mimat\ [i de
umor absurd, demonstrând, o dat\ în plus, abilitatea scriitorului de a n\scoci “greguerías”
(termenul este, de altfel, inven]ia sa, desemnând în linii mari un procedeu rezultat prin combinarea
umorismului cu metafora insolit\). În dialogul amintit ni se vorbe[te despre “sensul
vân\t\rian al lumii”, iar replicile au ceva din ritmul aiuritor al nonsensurilor lui Lewis Caroll.
Sunt multe paginile care ar merita citate în întregime (memorabil\ este, de pild\,
întâlnirea cu Desdemona, într-un vagon luxos, împodobit cu oglinzi vene]iene [i candelabre
de sticl\ care “se mi[cau asemenea unor balerine”; aceea cu vagabondul Gonzalo, care îl conduce
pe erou la o c\su]\, pe jum\tate ruinat\, furi[at\ în “p\puri[”, lâng\ un râu f\r\ nume, unde
“se ascundea Goya”; aceea cu ventrilocul, acompaniat de domni[oara de carton, la cina domnului
Oriol sau cu misterioasele femei-magnolii.) {i enumera]ia ar putea, desigur, continua. Observ\m
c\ aluziile [i trimiterile intertextuale nu sunt pu]ine, dar, pân\ la urm\, farmecul acestei proze
“nebulitice” rezid\ în faptul c\ ele sunt topite într-un romanesc al tr\irii, articulat în teribile
scenarii ale iluziei, care ne-ar îndrept\]i s\-l socotim pe omul pierdut un fel de picaró al lumii
dezvr\jite, un Don Quijote care nu mai crede posibil\ împ\carea dintre Lume [i Fic]iune.
Despre traducerea domnului Radu Niciporuc, numai de bine, cu atât mai mult cu cât s-a
confruntat cu un text deloc facil, fiind obligat nu de pu]ine ori – a[a cum m\rturise[te în Postfa]a
traduc\torului – s\ caute echivalentul unor cuvinte inventate de autor, n\scocind la rândul
s\u, pentru a compensa “vacuitatea dic]ionarelor”, termeni ca “borfotreap\”, “târfofes\”,
“borfocirl\”, “zbârnogroaz\” [.a.m.d.
Catrinel POPA

Joachim Wittstock e singurul scriitor
de origine german\ n\scut `n
România care nu s-a putut desp\r]i
de ora[ul natal.
m e r i d i a n e
~n ora[ul de jos vezi ce-ai uitat
POATE c\ nu printr-o
inspira]ie de
moment, dar nici
c\ut`nd ca Diogene
cu lum`narea un
om, cunoscutul
istoric [i critic literar
german, originar
din România [i
stabilit la München,
Peter Motzan, l-a
numit pe scriitorul
sibian Joachim
Wittstock, departe
de orice aluzie ludicironic\,
cu toat\
seriozitatea unui
cititor care [tie s\
disting\ unicitatea
valorii: Don Quijote...
nume, la care se mai adaug\, culmea, `nt`mpl\tor sau
poate nu, [i irezistibila atrac]ie a acestui prozator pentru
mori. Un am\nunt care, iat\ ar putea explica [i titlul
culegerii de povestiri Dumbrava morilor, ap\rut\ la
`nceputul acestui an la editura Institutului Cultural Român.
C`nd te contope[ti cu textul unei c\r]i, c`nd scotoce[ti toate
ascunz\torile viclene din spatele cuvintelor – doar s`nt traduc\torul
acestei tr\iri scripturale! – nu se poate s\-]i reprimi curiozitatea
[i implicit indiscre]ia de a p\trunde `n zonele cele mai
intime, unde sentimentul [i spiritul `[i pierd grani]ele desp\r]itoare...
a[adar, de ce iube[te Joachim Wittstock morile, ce caut\ [i
ce g\se[te el `n acele palete care mi[c\ aerul, primenindu-l
mereu ca s\ produc\ mi[carea necesar\ transform\rii staticului
`n dinamic, pasivului `n activ, esen]ei `n existen]\. Joachim
Wittstock e un c\ut\tor neobosit, e omul care merge – pe jos
sau pe biciclet\ - [i pasul din spate trece mereu `naintea pasului
din fa]\ [i ne ajut\ s\ `naint\m [i pedala de jos a bicicletei urc\
mereu `n locul pedalei de sus [i produce rotirea care face
mi[carea posibil\... [i cercul mic al nucleului [i cercul mare al
universului func]ioneaz\ dup\ principiul unei mori eterne
sau a unei mori[ti de b`lci... mori peste tot, mori [i mori – acum
observ, ce ciudat c\ `n limba român\ imperativul verbului „a
muri“ are aceea[i form\ cu pluralul nehot\r`t al morilor. O
simpl\ `nt`mplare, dar `nt`mplarea cheam\ reflec]ia [i reflec]ia
e curiozitate, cum curios e [i personajul lui Joachim Wittstock,
seara, pe stradelele `nguste ale Clujului sau ale Sibiului, s\
priveasc\ pe fereastr\ `n case str\ine sau s\ se strecoare ca
un intrus `n intimit\]i necunoscute pe care ar vrea s\ [i le
`nsu[easc\. Joachim Vittstock e singurul scriitor de origine
german\ n\scut `n România care nu s-a putut desp\r]i de ora[ul
natal. Sigur acela[i lucru s-ar putea spune [i despre Eginald
Schlattner care tr\ie[te `n comuna Ro[ia l`ng\ Sibiu, dar `[i
public\ romanele la editura Zsolnay din Viena. Joachim Wittstock
`ns\ [i-a constr`ns p`n\ [i c\r]ile s\ opteze pentru aerul tot
mai rarefiat al unui public german autohton, tip\rindu-[i c\r]ile
`n ]ar\. Nu men]ionez acest fapt ca s\-i adaug vreun merit de
fidelitate patriotic\ lui Wittstock, vreau doar s\-mi explic
mecansimul l\untric al unui artist excentric `n cel mai strict
sens al cuv`ntului. Ciudat specimen acest Joachim Wittstock!
Noi românii spuneam despre Alexandru Paleologu c\ este
ultimul boier român, dar mai s`nt [i Neagu Juvara [i controversatul
B\l\ceanu Stolnici [i cine-i mai [tie, c\ nimic nu se pierde...
Joachim Wittstock apar]ine [i el unei vechi elite germane din
Hermannstadtul copil\riei mele, pe care nu-l mai g\sesc nici
`n aceast\ zgomotoas\ Capital\ cultural\ european\ dec`t c`nd
cutreiera uli]ele cu pant\ ale ora[ului de jos, t\c`nd sau vorbind
monosilabic cu el. Dar acest domn foarte `nalt [i foarte sub]ire
ascunde `n ciudata lui alc\tuire [i un „fantast“, un fel de lunatec
care umbl\ pe drumuri neumblate de al]ii, care vede ce nu v\d
al]ii, care are darul de a evada din prezent `n sta]ii unde timpul
se opre[te. C`nd era copil, ni se spune `n povestirea Strada
Joag\rului, urc`ndu-se pe un gard, a g\sit u[a cerului deschis\...
sau, `n povestirea Leag\nul, spune c\ `n balansul frenetic al
scr`nciobului toat\ lumea se r\sturna: ma[inile ajungeau pe
crestele muntelui, caii `n copaci [i el, gimnaziastul intern,
era cu capul `n jos [i cu picioarele sus, de parc\ ar fi c\lcat
pe cer; dar [i de ce nu se putea elibera niciodat\ de `ntoarcerea
`ncolonat\ `n sala de mese. S`nt str\zi `nfundate, str\zi care nu
duc nic\ieri, case cu por]i `n care intri `ntr-un spa]iu [i ie[i pe
aceea[i u[\ la alt nivel, `n alt spa]iu. ~n povestirile lui, scrise
cu o exactitate realist\, aproape matematic\, trecutul [i prezentul
curg laolalt\ f\r\ linii de demarca]ie ca [i c`nd te-ai plimba
prin eternitate – cea]\ translucid\ care te face s\ vezi ce-ai uitat.
C`te registre scripturale parcurge acest autor `n toate c\r]ile
lui! Am acas\ un sac de volume de Joachim Wittstock. M\
`ntreb ce lung, ce `nc\p\tor e timpul unui om care a fost [i
profesor [i bibliotecar [i istoric [i... eu cred c\ Wittstock
scrie merg`nd, Wittstock tr\ie[te scriind. Wittstock este produsul
dureros al unei permanente lupte cu limbajul, produsul unui
mare complex, al unei inadapt\ri f\r\ leac - `n tot ce scrie se
simte o nostalgie chinuitoare dup\ un acas\ unde trebuie s\
se `ntoarc\, o nostalgie de extraterestru care face eforturi
disperate s\ devin\ p\m`ntean.
Anul acesta i-a mai ap\rut, `n afar\ de Dumbrava
morilor, un roman `n limba german\, intitulat Die uns angebotene
Welt (Lumea ce ni s-a dat). Cred c\ frapanta asem\nare cu
titlul memoriilor semnate de Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a
dat, nu poate s\ nasc\ suspiciuni, cu at`t mai mult cu c`t romanul
lui Wittstock e un fel de Bildungsroman `n buna tradi]ie a
marilor clasici germani. Ac]iunea e plasat\ `n perioada lui de
studen]ie la Cluj, c`nd toate `nt`mpl\rile, ideile, petrecerile,
prelegerile, idilele, succesele, decep]iile, `ntr-un cuv`nt, lumea
`ntreag\ intr\ `n tine [i tu `nghi]i perplex tot p`n\ la sa]ietate
„cu dragoste [i abjec]ie“. {i peste toate astea troneaz\ umbra
monstruoas\ a Securit\]ii. Profesorii, prietenii, dispar r`nd
pe r`nd [i tu taci [i taci [i ai vrea s\ faci un gest eroic, dar ]i-e
fric\ pentru c\ e[ti om [i nici m\car nu [tii prea bine care e
adev\rul. Cam a[a am tr\it noi to]i `n anii aceia [i aceste dezveliri
ale unei con[tiin]e, speriate [i nesigure, s`nt mult mai autentice,
mai umane [i mai devotate individului [i istoriei, pentru c\ o
istorie f\cut\ numai din eroi [i martiri e ca un cvartal de blocuri
care `nchid `ntre zidurile lor de beton mici biserici de lemn.
Dar aceast\ Lume ce ni s-a dat, - [i s`nt perfect con[tient\ de
ceea ce afirm aici -, e o carte unic\ `n literatura ap\rut\ `n ultimii
18 ani `n România. Nucleul inegalabil al romanului e, dincolo
de fundalul politic cu care ne-am obi[nuit, drama singular\
a unui individ atipic; deci, nu at`t drama minoritarului german,
c`t drama minoritarului uman; e lupta surd\ a unui ins `n c\utarea
unui limbaj care s\-l fac\ `n]eles de ceilal]i. Un om care-[i
d\ seama c\ nu poate s\ fac\ altceva dec`t s\ scrie [i tocmai
limbajul, obiectul muncii lui `i este ostil [i, cu c`t [i-l constr`nge
`n corsete str\ine, devine mai refractar. Joachim Wittstock e
fiul marelui scriitor sas Erwin Wittstock, un adev\rat virtuoz
al limbajului care, dup\ cum reiese dintr-o scen\ din carte,
`[i pedepsea fiul s\ scrie zeci de variante ale aceleia[i
scrisori p`n\ c`nd atingea forma stilistic\ a unui limbaj c`t de
c`t acceptabil. Evident fic]iunea [i realitatea nu se suprapun
exact, ca jum\t\]ile de pere. Teroarea perfec]ionismului `n scris
l-a torturat pe Joachim toat\ via]a. Sute de caiete cu `nsemn\ri,
notate la `nt`mplare, din care spicuia febril – m\rturise[te Georg
Härwest, eroul romanului, - fraze st`ngace, dar de o sinceritate
devastatoare, incluz`ndu-le `n scrisorile de dragoste adresate
unei fete care nu-l `n]elegea, mersul f\r\ oprire nop]i `n [ir
pe str\zile Clujului `nv`rtind `n g`nd de sute de ori o fraz\;
durerea strig\tului care nu poate ie[i din chingile lui interioare
– marea dram\ a scriitorului, singura [i cea mai tensionat\,
r\zbate din aceast\ carte unic\, ale c\rei pagini puteau s\ fie
semnate f\r\ re]inere [i de un Kafka. Am ezitat mult p`n\ m-am
hot\r`t s\ scriu acest text; nu s`nt critic literar, poe]ii spun c\
s`nt prozator, prozatorii c\ s`nt poet; [i unii [i al]ii m\ apreciaz\
mai mult ca traduc\tor. Ei bine, `n aceast\ calitate, dac\ mi-e
`ng\duit, scriu aceste r`nduri pentru c\, traduc`ndu-l pe Joachim
Wittstock, am `nv\]at s\-l citesc pe din\untru cum cite[ti o
radiografie [i umbrele difuze au devenit organe [i respira]ia
pl\m`nilor a devenit sonor\ [i pe traheea lui a urcat un glas
pe care l-am auzit [i-l tot aud [i-l aud [i m\ urm\re[te de parc\
m-a[ plimba noaptea pe str\zile ora[ului de jos, pe strada
Azilului, de pild\, [i v`ntul ar face s\ bubuie foile de plastic
care acoper\ zidurile insalubre ale vechii biserici [i a[ [opti
pentru mine: s`nt duhuri, nu-i a[a S`nt duhuri...
Nora IUGA
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
27

m e r i d i a n e
Stephen Coote conchide, de pild\, c\ romanul
reprezint\ o alegorie a ideii c\, în om, „eul
public [i cel intim nu sînt decît dou\ fa]ete ale
aceleia[i personalit\]i”.
Deconstruc]ie postmodern\
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
28
FAPTUL c\ Robert Louis Stevenson,
victorianul sco]ian devenit emigrant
american, a fost dep\[it în popularitate
de propriul lui roman („nuvel\”, în
unele accep]ii), The Strange Case of
Dr. Jekyll and Mr. Hyde/Straniul
caz al doctorului Jekyll [i al domnului
Hyde (reeditat, iat\, la noi, din 2003,
în mod constant, de c\tre Editura
Minerva), r\mîne, pîn\ la un punct,
un lucru firesc. Este condi]ia tuturor
autorilor impu[i prin singularitatea
estetic\ a unei opere cu destin de
„mit”cultural. Mai pu]in normal\
îns\ apare situa]ia în care, chiar peste
o sut\ de ani de la apari]ie, faimoasa
Robert Louis Stevenson.
poveste sufer\ înc\ de cel pu]in un
Straniul caz al doctorului
simptom de deviere în receptarea
Jekyll [i al domnului Hyde.
Traducere de Carmen
critic\, asupra c\ruia m\ voi opri
Chirculescu. Bucure[ti,
în cele ce urmeaz\. Toat\ lumea
Editura Minerva, ed. a II-a,
cunoa[te, fie [i din auzite, con]inutul
2007, 160 p., 9.99 RON.
textului. Trei naratori – primul,
întocmai ca la Henry James, intermediat
de însu[i autor – se refer\ la acelea[i
incidente stranii. Dl. Utterson, avocat londonez auster, consternat de testamentul clientului [i
prietenului s\u de-o via]\, doctorul Jekyll, care stipuleaz\ inexplicabil c\, la moartea sau, în
mod ciudat, dispari]ia sa subit\, averea s\ treac\ necondi]ionat în posesia unui misterios
domn Hyde, persoan\ intrat\ ocult în intimitatea b\trînului om de [tiin]\, decide s\ cerceteze
îndeaproape circumstan]ele subterane, ce au putut duce la un astfel de dezechilibru. Convingerea
premerg\toare actului propriu-zis al c\ut\rii detectiviste are [i ea ceva din poetica jamesian\
a personajului-reflector, v\zut ca interpret al semnelor unei lumi de coduri secrete. „Dac\ el
este dl. Ascundere (to hide – a se ascunde, n.m.), atunci eu voi fi dl. Investiga]ie” (to seek - a
c\uta, n.m.), ne spune inaugural Utterson, nef\cînd doar un simplu joc metaforic [i
lingvistic, ci invitînd discret la con[tientizarea intr\rii noastre într-un univers textual al construc]iei
simbolice.
În]elegem de la avocat, prin intermediul unei „pledoarii” narative enigmistice, cu fundament
gotic, faptul c\ dl. Hyde apar]ine acelei clase teratologice numite plastic de Poe undeva monstrum
horrendus. El locuie[te într-o zon\ imund\ a capitalei britanice, are fizionomie lugubr\ [i,
mai ales, comportament agresiv. Love[te f\r\ motiva]ie un copil, iar apoi e identificat ca
autor al unui abominabil asasinat. Interesant îns\, Hyde pl\te[te desp\gubiri cu cecuri (autentice!)
ale doctorului Jekyll, de]ine mobilier fin [i tablouri de valoare din colec]ia
b\trînului s\u protector, intr\ în casa acestuia cu regularitate [i manifest\
veleit\]i de virtual st\pîn. Ce poate motiva neobi[nuita leg\tur\ asupra
c\reia doctorul Jekyll continu\ s\ men]in\ o misterioas\ t\cere Cele
dou\ vizite ale lui Utterson la amicul comun, doctorul Langou, de[i nu
aduc ini]ial vreo clarificare a secretului, sînt urmate de o misiv\ care va
marca ulterior intrarea celui de-al doilea narator în scen\, superior
informa]ional primului (Utterson). Langou las\ post mortem m\rturia
scris\ a episodului infernal, de medicin\ transcendental\, la care a asistat
for]at de dl. Hyde, ap\rut brusc [i în existen]a sa. Bînd o licoare preparat\
ad-hoc, din s\rurile ordonate anterior de un bilet straniu al lui Jekyll,
acesta trece printr-un terifiant proces de metamorfoz\-alchimic\, în urma
c\ruia devine, instantaneu, sub ochii dilata]i de spaim\ ai lui Langou,
chiar doctorul Jekyll. Utterson însu[i, intrînd în for]\, la un moment
dat, în camera prietenului Jekyll (alertat de c\tre servitorii con[tien]i de
prezen]a în cas\ a unei alte persoane decît st\pînul lor) observ\ înm\rmurit
cadavrul lui Hyde, schimonosit apocaliptic. O (alt\) scrisoare l\sat\ de
Jekyll (ultimul [i, totodat\, cel mai credibil narator), scrisoare descoperit\
cu aceea[i ocazie, va l\muri enigma, confirmînd ipotezele narative ale
primilor doi reflectori [i întregind perspectiva printr-un scurt istoric al
incredibilului fenomen.
Suferind înc\ din copil\rie de o dualitate structural\, a viciului [i
virtu]ii, doctorul [i-a proiectat [tiin]ific „condi]ia”, spre maturitate,
inventînd o compozi]ie lichid\, ce-i permitea, dup\ ingerare, transferul
de identit\]i din plan ipotetic în plan real. Astfel, pe lîng\ distinsul doctor
Jekyll, s-a n\scut domnul Hyde, un alter-ego malefic latent, care, treptat,
se impune, sc\pînd de sub controlul compusului anorganic [i anihilîndu-
[i, pur [i simplu, arhetipul – personalitatea doctorului Jekyll ca atare. Din
exegeza asupra textului se desprinde cu u[urin]\ un cli[eu critic,
repetat pîn\ la trivializare [i devenit de aceea automatism interpretativ:
umanitatea este dublu dimensionat\, pendulînd între polii binelui [i r\ului.
Ultimul de]ine totu[i capacitatea prezumtiv\ de acaparare [i neutralizare
a celui dintîi. De la sfîr[itul secolului XIX [i pîn\ în a doua jum\tate a
veacului trecut, cu mici varia]ii, tema a r\mas în esen]\ aceea[i. Chiar
istorii de mare actualitate ale literaturii britanice nu dep\[esc limita acestui
cadru analitic. Stephen Coote conchide, de pild\, c\ romanul
reprezint\ o alegorie a ideii c\, în om, „eul public [i cel intim nu sînt decît
dou\ fa]ete ale aceleia[i personalit\]i”, iar Andrew Sanders crede, în mod
similar, c\ nuvela studiaz\ „binele divizat” (de interferen]a „r\ului”) [i,
simultan, „dedublarea etic\”. Întrebarea care se pune aici este urm\toarea:
ne afl\m cu adev\rat în fa]a unui „caz straniu” de „divizare” a eului, de
„dualitate” psihologic\ [i de „coexisten]\” a antinomiilor în acela[i individ sau textul ne
confrunt\ cu o sugestie semiotic\ pu]in mai complex\ R\spunsul trebuie c\utat în confesiunea
introspectiv\ a ultimului narator, doctorul Jekyll însu[i, analistul cel mai îndrept\]it al teribilului
fenomen de depersonalizare. Scrisoarea lui debuteaz\, într-adev\r, cu descrierea opozi]iilor
native din interiorul personalit\]ii sale. Doctorul men]ioneaz\, suficient de ambiguu, c\, înc\
din copil\rie, obi[nuia „s\-[i ascund\ pl\cerile”, dezvoltînd, în secret, o anumit\ duplicitate
[i, prin determinare, o dihotomie psihologic\. A[a se na[te o ipostaz\ paralel\ [i concurent\
a popularului Jekyll, misteriosul domn „Hyde” (individ „t\inuit” chiar [i prin semnifica]ia
onomastic\).
Aspectul interesant al acestui dualism, pe care naratorul ne invit\ cumva s\-l not\m, este
c\ ambele identit\]i, de[i f\r\ acela[i grad de vizibilitate, se bucur\ de o autonomie comparabil\.
Dl. Hyde nu coexist\ numai cu dl. Jekyll, ci exist\, tr\ie[te pur [i simplu per se. De
asemenea, doctorul Jekyll nu e doar un accesoriu, o masc\ public\, un travesti al maleficului
domn Hyde, ci o individualitate cu statut bine precizat. „Eram în mod radical amîndoi”, exclam\
tragic b\trînul om de [tiin]\. Ar trebui s\ intuim aici o declarationem veracitur, mai ales c\
protagonistul î[i sprijin\ observa]ia pe urm\torul comentariu: „ Dac\ fiecare dintre cei doi ar
putea tr\i într-o identitate separat\, via]a mea s-ar desprinde din aceast\ tortur\
insuportabil\; cel r\u [i-ar urma drumul s\u, eliberat de aspira]iile înalte [i remu[c\rile mai
bunului s\u geam\n.” Ne afl\m în fa]a unui caz de asociere paradoxal\ între dou\ identit\]i,
cu centralit\]i [i manifest\ri proprii, în cadrul aceleia[i structuri clarobscure. Doctorul Jekyll
fiin]eaz\ „disparat” [i „confuz” între dou\ „nuclee” psihologice. Faptul se explic\ întîi fizic,
corporal. Senza]iile tr\ite de Henry Jekyll, în timpul procesului de transmigrare alchimic\, sînt
noi, diferite, par s\ apar]in\ altcuiva: „Era ceva straniu în senza]iile mele, ceva indescriptibil
nou [i, tocmai datorit\ acestei nout\]i, ceva incomparabil de pl\cut. M\ sim]eam mai tîn\r, mai
u[or, mai fericit în trupul meu.” Apoi, schimbarea are repercusiuni spirituale: „ Devenisem
con[tient de [...] o ne[tiut\ [...] libertate a sufletului.” Putem b\nui c\ „libertatea” doctorului
depersonalizat [i repersonalizat, într-o succesiune a pierderii [i recî[tig\rii unit\]ii sinelui,
denot\ „mobilitatea” eului ce scap\ conturului rigid al con[tiin]ei etice. Principiul moral,
clasific\rile axiologice, de „bine” [i „r\u”, devin subit no]iuni goale, pierzîndu-[i autoritatea
de „legi”. Ceea ce îl elibereaz\ pe Jekyll nu e neap\rat dobîndirea unei noi identit\]i, ci drumul
c\tre ea, nu finalitatea experimentului altfel zis, ci benigna lui desf\[urare. Spune naratorul,
destul de paradoxal: „Gîndi]i-v\ pu]in – eu de fapt nici nu existam.” „Libertatea” lui este în
fond aceea de a nu (mai) fi în interiorul regulii morale, de a experimenta depersonalizarea/descentralizarea
ad infinitum.
A[ merge pîn\ acolo încît s\ sesizez aici anticiparea parabolic\ a „joculului substitu]iilor”
din „gramatologia” lui Jacques Derrida, principiul de baz\ al deconstructivismului contemporan.
Centralitatea nu este reperabil\ în sine, ci în multiplicitate, într-un [ir de centralit\]i „suplimentate”
infinit, cu identit\]i proprii [i forme de manifestare specifice. Tehnica narativ\ îns\[i a
nuvelei trimite la acest „joc” al „înlocuirilor”. Fiecare dintre cei trei naratori sufer\ de par]ialitate
informa]ional\, solicitînd mereu complet\rile [i explica]iile celui imediat urm\tor. Centrul
textului migreaz\, prin urmare, în structuri diferite, perspectiva
fiind, constant, redimensionat\. Dl. Hyde, simbolul perpetuei „recentraliz\ri”,
prin sugestia lui metaforico-onomastic\ de „t\inuire”,
reprezint\ nucleul c\tre care se merge, „lucrul” încriptat ce
urmeaz\ s\ se dezv\luie. Deschiderea criptei (Derrida a vorbit despre
semnifica]ia conceptului într-un eseu din anii [aptezeci, intitulat Fors
[i publicat în Georgia Review), în sistem deconstructivist, reprezint\
primul pas în jocul substitu]iilor, un joc pe care Utterson [i-l asum\
integral atunci cînd se identific\ cu „dl. Investiga]ie”. El este poeticianul
disimulat, care încearc\ descifrarea semnelor unui sistem
indistinct, personalizat, depersonalizat [i repersonalizat, într-o derutant\
mi[care de structuri. Procesul acesta este sui-generis [i nu altceva
ne invit\ doctorul Jekyll s\ vizualiz\m în leg\tur\ cu propria sa
dedublare. În final, domnul Hyde scap\ de sub controlul compozi]iei
chimice [i, implicit, de sub tutela „arhetipului” – Henry Jekyll –,
luînd contur singur, prin „jocul substitu]iei”: „M-am dus la culcare
Henry Jekyll [i m-am sculat Edward Hyde. Cum putea fi acest fapt
explicat[...]. {i cum putea fi acest lucru remediat”. Mica
ipocrizie a fostului doctor Jekyll nu trebuie s\ induc\ în eroare. Odat\
declan[at\ „deconstruc]ia”, „remedii” nu exist\. Circuitul „descentraliz\rii”
e ireversibil [i, practic, dup\ cum argumenteaz\ Derrida în mai multe
locuri, infinit. A[a-zisa lui „finalitate” coincide, la Stevenson, cu
sucombarea ultimului „avatar” (Hyde). Moartea aparent inexplicabil\
a lui Hyde cap\t\, la nivel semiotic, o anumit\ credibilitate. L\sat
s\ se manifeste în dialectica sa ad infinitum, orice „joc al substitu]iilor”
ar însemna, pîn\ la urm\, conturarea unei utopii: un perpetuum mobile
func]ional! Nici m\car compusul chimic al lui Jekyll nu poate schimba,
se pare, legile fizicii.
Hermeneutica romanului lui Stevenson trebuie oricum, de aceea,
par]ial revizuit\. Vechea banalitate critic\ a antinomiilor etice gravitînd
în jurul aceleia[i axe (centru) se impune reformulat\ din perspectiva
deconstructivist\ a multiplic\rii centralit\]ii, un aspect „ideologic”
al textului, de subtilitate, cu înc\rc\tur\ poetic\ (post)modernist\
avant la lettre. Doctorul Jekyll, „matricea” (nucleul) insolitului
experiment, î[i ia simbolic r\mas bun de la noi, la sfîr[it, v\zînd „cele
ce urmeaz\ ca privind pe altul [i nu pe mine însumi.” Aceasta este
o aluzie nu atît la suprema]ia r\ului în univers – cum s-a crezut mult\
vreme –, cît la neputin]a unui arhetip de a evita propria sa disolu]ie
istoric\.
Codrin Liviu CU}ITARU

Nu e posibil ca România s\ fie imaginat\ ca o ]ar\
exotic\, aproape necunoscut\. O asemenea
percep]ie era explicabil\ poate în evul mediu sau
la începutul veacului XIX.
m e r i d i a n e
Francesco Guida sunte]i profesor de Istoria Europei Orientale
la Universitatea Roma Tre din Italia. Interesul Italiei pentru
„cealalt\ jum\tate a continentului“ este (re)confimat inclusiv
prin num\rul unor astfel de catedre universitare. Bianca Valota
Cavallotti (Milano), Francesco Leoncini (Venetia), Ettore
Cinnella (Pisa) etc. sunt doar câ]iva dintre omologii dvs. în
peninsul\. Împreun\ forma]i AISSECO (Asocia]ia Italian\
de Studii istorice asupra Europei Centrale [i Orientale). Interesul
este desigur reciproc [i manifestat de statele regiunii prin
reprezentan]ele culturale în Italia sau diverse asocia]ii mixte
(de maghiaristic\, slavistic\, romanistic\, balcanistic\ etc.).
Care sunt pun]ile înspre/dinspre România
Înainte de toate, o precizare: din acest an am solicitat
universit\]ii ca materia mea s\ se cheme Istoria Europei Centrale
[i Orientale. Actuala titulatur\ (Istoria Europei Orientale) mi
se pare limitativ\. E adev\rat c\ exist\ aceste asocia]ii. În ultimii
ani se constat\ chiar o cre[tere numeric\ a celor care se
dedic\ studiului acestei regiuni [i azi, mul]i dintre ei sunt
bine defini]i în panorama academic\. Dar dac\ odinioar\, în
epoca fascist\ de pild\, leg\tura între institu]iile politice [i
cele culturale era foarte puternic\, azi se constat\ o implicare
mult mai redus\, de[i politica extern\ italian\ continu\ s\
priveasc\ cu interes acest sector. În parte, pentru c\ este
vorba de regimuri politice diferite. Dar [i pentru c\ exist\ o
mai mic\ investi]ie de energie. Este valabil atât pentru
regiune în general, cât [i pentru România, în particular.
Exist\ o limitare a implic\rii. S-ar putea face cu singuran]\ mai
mult, atât pentru difuzarea culturii italiene în România, cât [i
în sens invers mai cu seam\. S-ar evita astfel multe din judec\]ile
eronate existente în rândul opiniei publice. Sun\ ciudat
faptul c\ opinia public\ italian\ descoper\ anumite lucruri
despre România doar în situa]ii-limit\, în contextul unor
incidente. Nu e posibil ca România s\ fie imaginat\ ca o ]ar\
exotic\, aproape necunoscut\. O asemenea percep]ie era
explicabil\ poate în evul mediu sau la începutul veacului XIX.
Ar trebui s\ existe o cunoa[tere mai profund\ a culturii române
din partea italienilor. Pot judeca mai pu]in rolul românilor. Cred
totu[i c\ la nivelul institu]iilor culturale române existente în
Italia exist\ o eroare de strategie. Ar trebui poate s\-[i rectifice
strategia pentru a penetra mai profund în societatea italian\.
Publicul italian e dificil. {tim cu to]ii c\ se cite[te destul de
pu]in [i c\ exist\ atâtea alte interese/tenta]ii. Cu o strategie abil\
îns\, cred c\ s-ar putea atrage aten]ia asupra unei ]\ri cu care
avem anumite afinit\]i [i care trimite aici o mas\ de muncitori
de toate nivelurile. Institu]iile culturale române[ti, [i nu doar
cele culturale, trebuie s\ g\seasc\ modalitatea de a atrage aten]ia
asupra subiectului România.
I n t e r v i u r i l e „ R o m â n i e i l i t e r a r e “
cu istoricul
FRANCESCO
GUIDA
În istoriografia italian\ orientat\ spre acest sector, sunte]i
un reprezentant al celei de-a III a genera]ii, dup\ cele
marcate de Oscar Randi [i Mario Pacor. Sunte]i autorul a
numeroase studii dedicate Ungariei, Bulgariei, Greciei, dar mai
cu seam\ României. Cartea dvs. Romania (Unicopli, 2005) se
înscrie în seria celor semnate de istorici str\ini, precum Hugh
Seton Watson, Keith Hitchins, Catherine Durandin etc. Aceast\
carte a fost prezentat\ la Accademia di Romania din Roma (mai
2007) [i este cunoscut\ speciali[tilor români. Ce impact a avut
în Italia
S\ spun adev\rul Fiind vorba de o carte [tiin]ific\, nu a
avut o soart\ prea fericit\. În mediul academic este destul de
cunoscut\, dar nu e un succes în libr\riile populare. Îmi pare
r\u s\ o spun, dar un produs pe aceea[i tem\ (istorie român\
contemporan\) [i de o calitate mult inferioar\, aproape nul\,
a devenit, gra]ie strategiei editoriale, un produs cu un
oarecare succes popular. Conteaz\ mult editorul! Îndeob[te cei
care sunt mai aten]i la calitatea [tiin]ific\ întâmpin\
dificult\]i în distribu]ie. Lipse[te poate [i pu]in\ fantezie. Cartea
mea despre România se înscrie într-o colec]ie dedicat\
istoriei Europei în secolul XX. Sunt uimit c\ nu exist\ un
ziar care s\ preia aceast\ colec]ie [i s\ o impun\ astfel pe pia]\.
Un alt editor poate ar fi reu[it mai mult în privin]a difuz\rii.
În formarea dvs. se disting ca „punti cardine“ filologul Rosa
del Conte [i istoricul Angelo Tamborra, de la care a]i dobândit
instrumentul de a accede la surse primare [i respectiv metoda
istoric\. La rândul dvs. a]i reu[it s\ crea]i o [coal\. Cu ce
rezultate
Dup\ p\rerea mea rezultatele sunt foarte bune, chiar
dac\, fiind cel care a colaborat la ob]inerea lor, nu ar trebui
s\ o spun eu. Nu vorbesc în acest context despre Marco Clementi,
istoric tân\r dar foarte productiv, pentru c\ el are interes pentru
specificul rus. Îns\ lucr\rile lui Alberto Basciani despre Dobrogea
(Un conflitto balcanico. La contesa fra Bulgaria e Romania
in Dobrugia del sud 1918-1940, Periferia, Roma, 2001) [i
Basarabia (La difficile unione. La Bessarabia e la grande
Romania 1918-1940, a doua edi]ie publicat\ în 2007, care nu
întâmpl\tor a meritat s\ fie prefa]at\ de K. Hitchins), precum
[i cea a lui Antonio d’Alessandri despre Dora d’Istria (Il pensiero
e l’opera di Dora d’Istria fra Oriente Europeo e Italia, Gangemi,
Roma, 2007) sunt lucr\ri temeinice, bazate în primul rând pe
surse primare [i abia apoi pe o vast\ literatur\ istoric\. Sunt
convins c\ vor urma altele pentru c\ sunt departe de a fi epuizat
înc\rc\tura vital\ pe care o au. {i sunt convins c\ subiectele
române[ti în interesele lor de studiu vor fi predilecte.
Sunteti martor avizat [i adesea protagonist în evenimente
culturale italo-române [i manifest\ri ale comunit\]ii române[ti
în Italia (amintesc în acest context doar fondarea Partidului
Românilor din Italia). Înregistra]i în mod direct evolu]iile [i
involu]iile acestei „prietenii dificile“. Desigur, a]i înregistrat
[i filtrat [i aceast\ ultim\ campanie politic\ [i mediatic\ „Români
în Italia“. Care sunt efectele ei în rândul opiniei publice italiene
În ultimii ani românii au fost descoperi]i de c\tre marea
mas\ a italienilor. Nu cred c\ exist\ cet\]ean care s\ nu se fi
exprimat pe aceast\ tem\. Este foarte adev\rat c\ travers\m o
faz\ critic\ care a determinat m\suri politice, dup\ cum bine
se [tie (decretul G. Amato). Aceast\ criz\ cred c\ a fost îns\
enfatizat\. Sigur c\ o parte a popula]iei italiene e preocupat\
de fenomenul emigra]iei, de români, de romi. Dar în acela[i
timp exist\ o mare parte a popula]iei italiene care a avut contacte
[i experien]e cu români (în domeniul edilitar, sanitar,
[tiin]ific etc.) [i care a descoperit o serie de afinit\]i [i similitudini.
A existat o alarm\. Un politician sau altul a imprimat discursului
sau un ton exagerat. Eu nu neg existen]a unei probleme. În
momentul în care se mi[c\ o mas\ de oameni este fiziologic s\
existe o problem\. E inevitabil. E natural. Aceast\ problem\
nu se rezolv\ îns\ prin m\suri de politic\ de siguran]\, ci prin
m\suri economice. Eu nu cred c\ emigrantul e fericit.
Italienii au fost în aceast\ ipostaz\ [i nu au fost deloc ferici]i.
Folclorul nostru st\ m\rturie. Problema trebuie tratat\ cu m\suri
de politic\ economic\ na]ional\ român\, bilateral\ [i interna]ional\,
[i cu forme de integrare, nu cu forme ale confrunt\rii [i intoleran]ei.
Exist\ pericolul recrudescen]ei extremismului de dreapta
[i rasismului în Italia
La noi a existat nu demult o alarm\ de acest gen fa]\ de
albanezi, mult mai pu]ini numeric, dar ajun[i aici pe mare. {i
atunci s-a enfatizat. {i atunci s-a vorbit de rasism. Exist\ poate
o minoritate care se exprim\ în termeni rasi[ti, dar sunt în
genere persoane care nu gândesc atunci când se exprim\ astfel.
Italia nu are o tradi]ie cultural\ rasist\. Chiar atunci când au
fost promulgate legi rasiale împotriva evreilor (1938), ele nu
erau deloc populare. Exist\ o tensiune între comunit\]i. S\ ne
amintim c\ în Italia, în urm\ cu doar câteva decenii, când
meridionalii emigrau în nord, au existat tensiuni. Nu rasism
(care asum\ o form\ ideologic\), ci doar manifest\ri de intoleran]\,
forme de conflict momentan.
Se poate „riposta” cu Brâncu[i, Cioran [i Eliade Sunt
suficiente pozi]iile exprimate în presa italian\ în tonuri care
tind s\ restabileasc\ un echilibru, pozi]ii exprimate de
români (Mircea C\rt\rescu, Norman Manea, Mircea Butcovan),
români[ti (Marco Cugno, Bruno Mazzoni), anali[ti reputa]i
[i jurnali[ti italieni (Sergio Romano, Arrigo Levi, Emanuele
Trevi)
Pentru marele public, nu. Este bine c\ se amintesc, c\ se
invoc\ aceste repere culturale române[ti, dar faptul c\ exist\
m\rturii culturale de acest nivel nu produce un efect instant
în rândurile opiniei publice italiene. Trebuie aduse alte argumente
pentru publicul care nu se intereseaz\ de lumea intelectual\.
Italienii care nu citesc nici m\car o carte pe an vor în]elege
poate mai bine dezbaterile privind cauzele emigr\rii, interesele
economice comune celor dou\ state ([i aici nu vreau s\ deschid
un front dificil!), conceptul de toleran]\. Poate spre marele
public se poate ajunge prin intermediul eroilor populari -
sportivilor. Dar [i aici e discutabil, pentru c\ Adrian Mutu a
fost insultat. Chiar dac\ se întâmpla, ce-i drept, într-un moment
cu o înc\rc\tur\ emo]ional\ aparte (vorbesc, desigur, de
cazul Giovanna Reggiani).
Acestea fiind premisele, cum se contureaz\ viitorul acestei
rela]ii bilaterale
Vreau s\ fiu cinic. Cele dou\ ]\ri au interese economice
comune. Asta m\ face s\ cred c\ rela]iile nu trebuie înr\ut\]ite,
ci consolidate. Dup\ aceast\ „criz\ de cre[tere“, cum a
definit-o ambasadorul Mancini, viitoarele eventuale incidente
vor fi tratate ca orice alt fapt divers. Guvernele de la
Bucure[ti [i Roma vor g\si o strategie în interiorul [i cu sus]inerea
Uniunii Europene. Emigra]ia înc\ nu s-a terminat, dar [i-a atins
apogeul. Este [i ra]ionamentul lui Sergio Romano. Dac\ a[
avea o oarecare putere decizional\, a[ face în a[a fel încât s\
se mi[te capitalurile [i nu oamenii. Sunt, prin urmare, optimist
în privin]a viitorului rela]iilor italo-române.
A consemnat
Carmen BURCEA
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
29

A
-
ICI `n provincie ne zbatem `ntre impulsul interior de a scrie,
aprecierile elogioase ale grupurilor literare pe care le
frecvent\m [i spaima de veleitarism. Cred c\ lipsa aprecierilor
corecte din partea unor persoane competente, m\ refer la
persoana unui critic adev\rat, devotat [i onest, este
una din cauzele prolifer\rii literaturii proaste care a
„
inundat pia]a actual\ a c\r]ii. A[ vrea s\ crede]i `n
onestitatea afirma]iei mele c\ România literar\
a constituit pentru mine o adev\rat\ [coal\“. V\ mul]umim colegial pentru ur\ri
[i aprecieri. Apreciem la rându-ne sinceritatea opiniilor, fiind `n aproape toate privin]ele de
acord cu dvs. Cum sigur `n]elege]i c\ e de domeniul nebuniei s\ crezi c\ po]i interveni `n isteria
fenomenului, r\mâne n\dejdea, undeva la urm\, c\ timpul `i va elimina pe aceia care nu
merit\ s\ r\mân\. Dar ei se nasc, din p\cate, `n fiecare zi, [i se instaleaz\ cu tupeu, pe riscul
lor [i otr\vind locul pe care se a[eaz\, derutând `n chip periculos pe cei de bun\ credin]\, pe
cei slabi de `nger. Despre a[a zisele dvs. proze, mie mi se par ni[te poeme meritorii la care
din timp `n timp ve]i sim]i c\ trebuie s\ mai lucra]i. Iat\, de exemplu, acest Copac: „Cenu[ie,
zgrun]uroas\ [i aspr\ e coaja copacului meu. {i sub coaj\, miezul moale, de catifea. Oricine,
dintr-`nsul face ce vrea. Prin foc, [i coaja [i miezul cenu[\ se fac. Dar inima copacului e tare.
~n foc se preface `n jar. {i jaru-n c\rbune mocne[te, [i vântu-n flac\r\-l face/ iar [i iar“. (A.
M. Sl\voiu, Pite[ti) „La sfâr[itul anului trecut, `ntr-un moment de netemeinic\
`ndr\zneal\, l\sând la o parte obsedanta team\ de ridicol ce m\ marcase atâta amar de vreme,
am decis s\ adun `ntr-o carte, mare parte din ceea ce scrisesem `n ultima perioad\ (ceva mai
pu]in de un an). {i chiar dac\ unii amici sau cunoscu]i, ageamii sau cititori instrui]i, [i-au dat
cu p\rerea cum c\ `ntre firavele coper]i albastre ar fi ceva substan]\ poetic\, iertat s\ `mi fie,
`i ignor [i m\ adresez dvs. ~ndr\znesc s\ v\ rog a-mi r\sfoi cartea [i dac\ ve]i g\si ceva poezii
demne [i de aten]ia altora, m-a[ sim]i onorat s\ le g\sesc publicate `n revist\“. Stimate poet,
v\ mul]umesc pentru carte, pe care o consider important\, dar mi-e imposibil s\ v\ aleg
câteva texte din ea [i s\ le trec `n paginile noastre. Toat\ lumea [tie c\ nu se procedeaz\ a[a,
nu se public\ `n revist\ texte deja tip\rite `ntr-o carte, ci numai inedite. (Mihail Soare)
Aleg câteva texte dintre cele trimise de domnul Petre Mandea, pe care-l b\nuim
adolescent, dac\ nu cumva amintirile din adolescen]\ `[i p\streaz\ prospe]imea intact\ [i acesta
e un semn bun pentru poet. Adolescen]a: „Rostesc [i acum, amintindu-mi/ Cum te dezbr\c\m
cu privirea/ De spuma u[oar\/ A rochiei de var\,/ {i `]i dezlegam codi]ele/ ~mpletite cu funde
albe/ Ca s\ ]i le fluture vântul/ Pe care `n sinea mea eram gelos.// {i n-am uitat cum m\ certai/
F\r\ cru]are/ C\ am privirile prea iscoditoare./ Dup\ care m\ iertai// Apoi acas\, singur/ Cu
fericirea crepuscular\/ M\ fr\mântam [i m\ certam/ C\ sunt timid ca un copil.// {i adormeam
cu privirea/ La ochiul blând [i galben al nop]ii/ ~ntrebându-m\ dac\ nu are gene/ {i nu
clipe[te niciodat\“. {tiu c\ n-am cum s\ v\ influen]ez fulger\tor `n mai bine cu un cuvânt
spus acum. Totu[i v\ semnalez un lucru, c\ `n poezie cumin]enia nu d\ decât arareori fructe
bune la gust. (Petre Mandea) {i iat\ cum este articulat\, cu teribilisme [i gafe scrisoarea unei
domni[oare interesate s\ fie citit\ [i s\ afle opinia celor care o citesc: „M\ numesc A.S. [i
sunt din Hunedoara. Am onoarea de a citi de 2 ani ziarul dumneavoastr\. Sunt o fan\ `nr\it\
a culturii (dac\ exist\ fani [i aici, «s-avem pardon stimabile»). Cum omul e `n mod evident
supus gre[elii a[a sunt [i eu. Tocmai v-am spus c\ sunt fan\ f\r\ s\ `mi dau seama c\ la termenul
de cultur\ exist\ doar amatori [i profesioni[ti. ~n cazul acesta fac parte din prima ob]iune [i
concurez la categoria semi. Trecând peste asta [i ducând un lung sfat cu mine `ns\mi am luat
hot\rârea s\ v\ trimit poeziile mele. Recunosc c\ mi-a fost teribil de greu deoarece nu am s\
m\ pot, niciodat\, compara cu domniile celor care v\ trimit poezii, fiind un simplu [i trec\tor
epigon. A[ fi curioas\ de p\rerea unor speciali[ti, sincer. V\ mul]umesc pentru timpul
acordat. Cu stim\ [i considera]ie“. Dac\ scrisorica este cum este, cu virgule puse anapoda, cu
proprietatea termenilor `n suferin]\ [i la tot pasul cu câte-o gaf\ de exprimare [i apreciere de
sine aiurea, oare cum vor fi produc]iile lirice M\car un lucru s\ afle autoarea de la noi, c\
România literar\ nu este [i n-a fost niciodat\, ziar ci revist\ literar\ s\pt\mânal\. Hai s\
vedem cum sun\ Nemurire: „T\cerea mi-e amar\/ Când e[ti `n preajma mea,/ M\ `mpiedic de
un vis.../ M\ tulbur\, o stea.// M\ uit, privesc [i cerul/ {i caut s\-l `ntreb,/ - M\-ncearc\ iar\[i
dorul/ `n preajma ta, Caleb// Dulcea]a mor]ii `nvie/ ~n sufletul pierdut/ ~n gânduri [i abise/ {i
trupu-n a[ternut.// {i moartea [i iubirea/ Sunt ale vie]ii v\mi -/ Prima e fericirea/ Celei din urm\
d\ri“. S\ mai lu\m un exemplu. T\cerea cosmic\: „Pun palma mea pe gura cerului,/ S\ tac\!/
Ating cu ea stelele fierbin]i,/ Mângâi frunte de lun\,/ Dezmierd `ntunericul.../ Ascult susurul
s\lb\ticiei,/ Vulcanul care ucide via]a/ Cu lava amorului fierbinte,/ Cutremure, zguduie furtuni/
Din temelii/ Din cascade se pr\vale,/ Prin vene sângele nebun.../Marea fream\t\, agitat\ de
doruri/ {i oceanul culege lacrimi/ Apuse, de amoruri...“ Ne-a]i spus c\ v\ intereseaz\ p\rerea
unor speciali[ti, sincer! {i cum nu putem fi noi aceia, ci ni[te invidio[i r\ut\cio[i, nu v\
putem spune altceva, decât c\ a]i gre[it secolul. Sincer! (Andreea S\l\gean, Hunedoara)
Stimate [i venerabile domn, cunoa[te]i sl\biciunea mea pentru stilul pe care-l practica]i cu
bun instinct. ~ntr-una din d\]i mi-am exprimat `ndoiala c\ dac\ ve]i p\r\si acest stil binecuvântat,
[i dac\ v\ ve]i pune la punct cu punctua]ia [i cu gramatica, mare parte din farmecul oralit\]ii,
care v\ e propriu, se va duce, [i cu el [i originalitatea care v-a distins `ntotdeauna. Mai mult
decât acestea nu [tiu s\ v\ spun [i nu [tiu cum s\ v\ ajut altfel. Pentru c\ iat\ ce `mi scrie]i, [i
mie mi se rupe sufletul: „Mul]umes(c) pentru multul din pu]inul ce m(i)-a]i dat. M\riuca [i cu
mine `mpreun\, te rug\m s\ ne sco]i `n lume. Dumnezeu s\ v\ r\spl\teasc\ dac\ o face]i, [i dac\
n-o face]i. Noi ne str\duim s\ ne `nsu[im `ndemnul plin de `n]elepciune dat. Suntem mici, foarte
mici. M\riuca este `mpins\ din urm\ de r\s\rit. Eu... chemat de apus. Amândoi vrem lumin\.
Mie cât mi-a r\mas. La M\riuca, toat\ lumina din lume. Face]i ce pute]i. Dar face]i ceva, s\
ne bucur\m [i noi la `nceputul sfâr[itului. E cineva acolo sus care mul]ume[te pentru noi“...
V\ transcriu aici poezia Obosit, [tiind `ns\ c\ nu e deajuns chiar dac\ e impresionant\: „Obosit,
plin de durere/ La un col] de strad\ mut\,/ R\zimat de-a lui putere/ Plânsul lacrima-[i s\rut\.//
Sie[i strânge mâna-n mân\/ Cu c\ldura care pleac\/ {i `n gând `ncet `ngân\/ Spune-i,
doamne, s\ mai tac\!// C\ ajunge cu cer[itul./ Piatra e mai mare-n ap\/ Când ajunge infinitul/
Din adâncuri s\ o scoat\.// Obosit, la cap de punte/ R\zimat de mersul vie]ii,/ Vrea pe toate s\
le uite/ Pân\ nu-l ajung n\me]ii.// S\-l `ngroape sub `nghe]ul/ Pe podeaua de la punte/ Poateatunci
cunoa[te pre]ul/ La sudoarea de pe frunte. (Gh. Muscoi, Timi[oara) •
a c t u a l i t a t e a
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
30
Prin anticariate
Scurt tratat
pentru
intelectuali
obosi]i
PE PAGINA de gard\ a unei c\r]i utilitare – un fel de Statele lumii
de la 1939, cu geografie, economie [i dinastii, cît s\ faci impresie
în societate – botezat\ Cartea intelectualului, colonelul
Georgescu Ioan las\ scris a[a: „închin aceast\ carte intelectualului
român”. Mi[c\toare dedica]ie, de nu te-ar chinui subtextul unui
vers din Eminescu: „Pune-te de-nva]\, drag\, nu [tii carte, nu [tii
carte”. Pe el st\ filosofia pamfletului, ca pies\ educativ\, care
„izbute[te s\ strecoare îndoiala de sine însu[ în chiar personagiul pamfletizat”.
Dac\, mai mult, înjur\tura e literatur\, numele birjarului e Arghezi. I-
am citit r\fuielile brute cu lumea rafinat\ (sau invers...) în edi]ia din
’79, de la Minerva, în care Mariana Ionescu adun\, ad\ugîndu-le postfa]\
[i bibliografie, buc\]i deja tip\rite [i prosp\turi din periodice. Dou\ lucruri
li se cer: autoritate [i stil. F\r\ ele, pamfletul – cît de des o vedem azi,
cînd nu mai [tim decît s\ rîdem, f\r\ castigat mores – e doar o gol\nie:
„Primim, în lipsa obiectivit\]ii studioase, anoste, a criticii, cu bun\ dispozi]ie
insulta. Dar o voim inteligent\, [i-i pretindem, ca pentru cîntece [i blesteme,
o situa]ie [i un stil. A „înjura” e o art\ literar\ tot atît de spinoas\ ca [i
lauda, în acàtiste, în sonete, sau la... „noti]e”. Pîn\ ast\zi, intelectul omenesc
nu a dep\[it unicele sale dou\ resurse: admira]ia [i repulsia – [i în
aceste dou\ extreme spiritul trebuie s\ se comporte cu o egal\ putere.
Omul sentimental e un degenerat dac\ nu [tie, iubind frumos, s\ urasc\
admirabil...”.
Arghezi d\ nume peste nume, [i pare c\ intr\ în dispute mici. Îns\ o
generalitate paradoxal\, ca a poeziei f\cute, în fond, din sentimentele
unui singur om, te face s\ citezi, din marfa unor vechi pricini, cu pruden]\.
Imposibil, cu situa]ii [i cuvinte de acum 70 de ani, s\ nu atingi pe
cineva. Cronicile zilelor noastre, acelea programatic în]epate, au soarta
scrisorilor în care te plîngi de guturai. Peste o lun\, cînd prime[ti r\spuns,
te nec\je[te-abia o r\gu[eal\. Veninurile lui Arghezi, ]in, în schimb, pesteun
r\zboi [i dou\ regimuri. De pild\: „Doamna sau Domni[oara î[i
face un zmeu turcesc. O revist\, o gazet\. [...] manuscrise, po[t\, corectur\,
a doua corectur\, bun de tipar, revizie, no]iuni de corp, corp opt, corp
zece, aldin [i cursiv, cli[eu, colabor\ri, redac]ie, administra]ie: ah! ce
ac]iune! La nou\ doamna era la tipografie, la unsprezece la redac]ie, la
dou\sprezece [i jum\tate vedea pagina, la patru tr\gea, la [apte expedia
[i avea nervi. Unde e doamna E la datorie...”. {i înc\, fentînd cavalerismul:
„B\rbatul ideal nici nu pleac\, nici nu insist\, [i r\mîne tovar\[ de doamn\
bab\ cerebral\.” În fine, via]a de redac]ie, prin ochelarii lui Arghezi,
descurajeaz\ pe orice s\n\tos la minte. Cu toate astea, „revista e un bun
delicat, capricios [i de lux.” Cînd e...
Mai departe, birjar, la Universitate. Neschimbat\ din vremuri: „profesorii
sînt [i foarte ocupa]i ca s\ mai aib\ timp s\ se îndeletniceasc\ din cînd
în cînd, ca o favoare, [i cu obiceiul suplimentar al activit\]ii lor, o
catedr\ sau un rectorat.” (la 1928, ca [i peste-o via]\ – lung\ – de om).
A[a se face, de-ar fi s\-i pui al\turi pe universitari [i pe Cocó, împ\r]itorul
de planete ro[-albastre, c\ „profesorul asigur\ viitorul unui diplomat
eminent care va ajunge diriginte la gimnaziul din Suli]a Nou\, iar papagalul
prezice un viitor fericit unei buc\t\rese pe care a doua zi o calc\ tramvaiul.”
Curat cacealma!
Ce, îns\, face pamfletul lui Arghezi reconfortant, mirosind a Witz
[i nu a lehamite Alternativa. Credin]a c\ exist\ o jum\tate a lumii care
s\ ocupe locul acestor neto]i, pentru care „nici o moral\ nu cuprinde
porunca «Fii inteligent!»”. Dac\ „nimeni în ]ara asta nu vrea s\ mai tac\”,
atunci [i ap\rarea poate vorbi. Ap\rarea Cap[ei, bun\oar\, dintr-un pamflet
mai nobil decît o mie de liste de adeziune. Desfiin]at\ dinspre Ia[i, Cap[a,
al c\rei spirit din ’25 e exact cel al pamfletelor lui Arghezi, de [arlot\
cu ap\ tare (cui nu-i place, s\ n-o guste...) – „La Cap[a, unde vin to]i
seniorii/ Local cu dou\ mari desp\r]ituri:/ În una se m\nînc\ pr\jituri/
În alta se m\nînc\ scriitorii” – se reabiliteaz\ în prima capital\: „La «Cap[a»
intr\ ni[te oameni obi[nui]i s\-[i perie hainele de dou\ ori, s\-[i schimbe
des c\ma[a, s\ se rad\ zilnic [i s\-[i lustruiasc\ ghetele. Oroare! Ei se
spal\ pe din]i cu ni[te alifii cu mentol. Infamie! Subsoara lor nu pute a
n\du[eal\. Abjec]ie! Ei se stropesc [i cu o ap\ nem]easc\. [...] Într-o
viitoare epoc\ de îndreptare social\ ei vor fi da]i jos din birji, cu bîta, [i
sili]i s\ ling\ scuipatul de pe trotuar.” Cînd toate astea s-au întîmplat,
ap\rarea Cap[ei a c\zut. {i, odat\ cu ea, alternativa. De-asta, pamfletul,
cît mai e, se scufund\ azi în monolog dramatic în de[ert. Nu e tifla unui
înving\tor, ci revan[a unui învins. Arghezi putea, la sfîr[itul demonstra]iei
lui, s\ îndemne: „Confrate bolnav de dictatur\ [i ursuzlîc: fii om cumsecade.
Pune p\l\ria cea mare, ce-o ai la Ia[i în cuier, [i vino la «Cap[a». Aici
s\l\[luie[te fericirea: crema g\lbuie, strudelul, cataiful [i fri[ca.” O rezolvare
amical\, într-o lume în care onoarea pl\te[te mai mult decît ironia. {i-n
care, nedeprins cu pamfletul pe stil nou, f\r\ alternativ\, rîzînd f\r\ isp\[ire,
Arghezi bea [var], cu un pic de lapte, nicidecum Fanta.
Simona VASILACHE

p o l e m i c i
Amneziile
lui Mircea Colo[enco
Ce-am v\zut
la mitingul
CNSAS
V
REO cîteva sute de persoane. Cinicul din mine îmi
spune: „Bine c\ au fost [i atî]i!” Optimistul: „Dac\
nu s-a dat nimic, ce a[teptai” Evident c\ m-am întîlnit
cu o parte dintre universitarii din 90. Un domn
monarhist cu portavoce în mîn\ [i insigne pe palton
voia s\ dea interviuri reporterilor tv, iar mizerabilii mici, nimic:
„Nu e cu monarhia, domnu, e cu CNSAS-ul.” . Un domn cu
o m\scu]\ antimicrobian\ la gur\, venise s\ protesteze cu
documente împotriva CNSAS. S\ fi avut vreo 60 de ani.
Tenace. Zice el ce zice, c\ nu i s-a dat [i nu i s-a f\cut la CNSAS
– [i se repede vocal la el un alt domn: „B\, provocatorule!”
Vin vreo doi jandarmi [i-l extrag din mul]ime pe domnul cu
m\scu]\. Unul dintre jandarmi îi spune condescendent c\
poate a gre[it mitingul. Domnul mai aga]\ de gît pe cineva,
dar televiziunile nimic, luau imagini din alte parte.
Un tîn\r cînt\ la microfon din cîntecele golanilor [i din
Bob Dylan. E mai mult artist decît activist muzical.
Discu]ii. Dintre ziari[tii care în 1990 erau în linia întîi a
golaniadei n-o v\d decît pe Andreea Pora. Dau mîna cu cî]iva
„civici” organiza]i [i îl v\d pe Oliviu Vl\dulescu, profesorul
care a f\cut greva foamei, de s-a dus B\sescu s\-l viziteze
la spital, în Slobozia. Acela[i om inimos, acela[i fost dizident
f\r\ preten]ii. Îmi aduc aminte c\ Sanda Aronescu ar fi venit,
chiar dac\ ar fi trebuit s\ amîne o mas\ festiv\ de familie.
Acum Sanda e în alt\ parte. Sînt convins c\ ne-a ]inut pumnii,
de sus, dac\ exist\ un „acolo sus”. Pu]ini tineri. Probabil pentru
c\ nu li se pare c\ e meciul lor aceast\ încercare de a scoate
CNSAS din moarte clinic\. Copiii mei, pe care i-am dus pe
unul în bra]e [i pe cel\lalt de mîn\ în Pia]a Universit\]ii în
90, n-au participat azi. Unul e plecat din ]ar\, cel\lalt are de
înv\]at pentru un examen. M\ tem c\ n-ar fi venit, oricum,
nici unul dintre ei. Ei fac parte din genera]ia celor care nu
se mai simt turna]i, ci lucra]i. Nu fac, deocamdat\, leg\tura
dintre turn\torii de ieri [i lucr\torii de azi, de[i e vorba de
aceea[i conspira]ie a netrebnicilor care se adapteaz\. O doamn\
îmi spune: „Cî]i dintre cei care au venit azi aici n-or fi angaja]ii
unor fo[ti securi[ti!” asta dup\ ce Doru Braia, cu frezura lui
impecabil\, îl anun]\ pe Nestor Ratesh c\ afacerea pompelor
funebre din România e pe mîna unor fo[ti securi[ti. O replic\
memorabil\: „Ei ne-au strîns în mîn\ în via]\, tot ei se
ocup\ [i de via]a noastr\ de apoi!” Discursuri. Ana Blandiana
e optimist\: CNSAS va supravie]ui. Sorin Ilie[iu vrea s\ facem
un fel de comisie a societ\]ii civile, ca s\ nu încap\ dosarele
pe mîna partidelor. Dorin M\tie[ vrea s\ fac\ recurs la Curtea
de Apel, împotriva deciziei Cur]ii Constitu]ionale. Cî]iva
b\trîni ]\r\ni[ti se uit\ nevinova]i unii la al]ii. Cei cî]iva
reprezentan]i ai partidelor parlamentare se ]in mai la margini.
Cînd mitingul se încheie, Oliviu Vl\dulescu, cel mai optimist
om din România, crede c\ lucrurile ar fi putut fi ceva mai
bine. Sper\ c\ urm\toarele mitinguri vor fi mai ac\t\rii. Îi
va agita pe b\ie]ii din Slobozia. Apropo de b\ie]ii din Slobozia,
Dinescu n-a fost. {i cred c\ a f\cut bine c\ a lipsit – ar fi
avut aerul c\ a venit s\ agite lumea pentru a-[i p\stra
func]ia. A fost, f\r\ s\ vorbeasc\, noul consilier preziden]ial,
C\t\lin Avramescu. Au mai fost Marius Oprea [i Stej\rel
Olarul. Marius, [i nu e singurul, ar vrea ca dosarele de la
CNSAS s\ treac\ la institu]ia condus\ de el. Nu mi se pare
o idee bun\. Nu mi se pare o idee bun\ nici aceea de a transforma
CNSAS într-o agen]ie, adic\ s-o b\g\m sub conducerea
Guvernului. În raport cu situa]ia de acum, dac\ nu va
r\mîne ceea ce a fost , CNSAS ar putea deveni un ONG de
interes na]ional care, din aceast\ calitate, s\ î[i propun\ public
concluziile, ca [i pîn\ acum. •
N NUM|RUL 51-52/ 2007 al României literare,
çcunoscutul autor de m\run]i[uri literare, Mircea
Colo[enco, a publicat un articol intitulat Debutul
absolut al lui Ion Barbu, în care acest vajnic culturnic
al literaturii române face câteva referiri absolut gratuite
la persoana mea, acuzându-m\, exact de ceea ce sufer\
domnia sa mai mult, adic\ de „balcanism” [i „moravuri
balcanice”, când de-a dreptul de „furti[ag”. Înainte
de a medita dac\ s\-l chem sau nu în fa]a justi]iei
pe acest amnezic individ, care se burzuluie[te f\r\
motiv, semn c\ memoria sa îi joac\ feste, m\ simt
dator s\ dau opiniei publice câteva necesare explica]ii.
L-am cunoscut pe insul în cauz\ cu mul]i ani în
urm\ la Aiud, unde în fiecare zi de 27 noiembrie a
anului, Centrul de cultur\ „Liviu Rebreanu” organiza
un simpozion comemorativ. Sufletul acestor întâlniri
era dl Nicolae Gheran, editorul [i exegetul recunoscut
al scriitorului, care venea de obicei înso]it de o
suit\ de amici rebrenologi mai mult sau mai pu]in
cunoscu]i. Din aceast\ echip\ a f\cut parte trei ani
la rând [i numitul Mircea Colo[enco, interven]iile
sale în chestiuni legate de valorificarea operei marelui
prozator transilv\nean fiind mai de fiecare dat\ nule.
A[a se [i explic\ de ce dl N. Gheran a renun]at ulterior s\-l mai
invite. La ultima noastr\ întâlnire de acolo, cea din noiembrie
2001, i-am repro[at editorului improvizat al lui Ion Barbu (edi]ia
sa, a[a cum afirm\ [i dânsul, ap\ruse în 2000) o serie de sc\p\ri,
inadverten]e, fu[ereli (cele mai multe se refereau la preluarea
unor poezii ocazionale din edi]ia de coresponden]\ realizat\ de
Nicolae Scurtu, f\r\ s\ men]ioneze varianta de acolo sau f\r\
s\ dea explica]iile trebuitoare privitor la acestea. În discu]ie a
venit vorba, desigur, [i despre debutul poetului [i alte informa]ii
restante, despre care edi]ia sa ne r\m\sese datoare. O parte
din aceste observa]ii le-am f\cut cunoscute în cronica pe care
ulterior am dedicat-o edi]iei sale, cronic\ ap\rut\ în „Adev\rul
literar [i artistic” din 2 iulie 2002, sub titlul Ion Barbu în
edi]ie cvasi-definitiv\. Era vorba de aproape un an de la întâlnirea
noastr\ de la Aiud. Cu acel prilej afirmam urm\toarele: „De
neîn]eles este apoi faptul c\ Mircea Colo[enco nu l\mure[te cu
aceast\ ocazie chestiunea debutului poetului, ar\tând c\ pentru
prima oar\ tân\rul Ion Barbu a debutat sub acest nume cu poezia
Fiin]a din „Literatorul” lui Al. Macedonski din 1918, de[i afirm\
c\ tân\rul ar fi scris versuri mai devreme. Ceea ce e sigur, e
faptul c\ el semna (sau un alt Ion Barbu) în 1913 o poezie
intitulat\ 21 iunie 1913, ocazionat\ de intrarea României în
r\zboiul balcanic, în ziarul „Universul”, despre care un comentator
din „Ilustra]iunea român\” (Eliza Sterea, în articolul Literatura
pentru r\zboi, p. 18-19) scria urm\toarele: „«Un alt poet de
ocazie, dl Ion Barbu, celebreaz\ în versuri [chioape ziua în care
s-a decretat mobilizarea». Cum poezia aceasta nu a fost reprodus\
pân\ acum, o facem noi aici”. {i d\deam în continuare textul
poeziei pe care o public\ acum Mircea Colo[enco, f\r\ s\
men]ioneze c\ acest lucru s-a f\cut deja (dar de unde s\ ceri
probitate, dac\ lipse[te!). Facem doar urm\toarele comentarii:
1. Dac\ d. Mircea Colo[enco descoperise debutul poetului
Ion Barbu din ziarul ”Universul” dup\ apari]ia edi]iei sale
din 2000, nu în]elegem de ce nu l-a dat publicit\]ii timp de
doi ani [i mai bine, pân\ a ap\rut obiec]ia mea din 2 iulie 2002.
E oare posibil s\ fi ]inut secret aceast\ descoperire atâta amar
de timp, f\r\ s\-[i aroge meritele paternit\]ii
2. Dup\ cum se poate vedea, eu semnalez aici doar
De la Uniunea Scriitorilor
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din
România revine cu solicitarea adresat\ CNSAS de
a comunica oficial eventualele colabor\ri cu Securitatea
ale membrilor Consiliului USR. Urgentarea comunic\rii
este cu atît mai necesar\ cu cît din cauza apari]iei în
mass-media [i în presa scris\ a unor informa]ii referitoare
la dl. Cezar Iv\nescu, membru al Consiliului, în absen]a
unui r\spuns oficial din partea CNSAS. Comitetul
Director al USR consider\ inacceptabil\ [i nelegal\
Comunicat
apari]ia indirect\ a unui posibil debut, a[a cum ne apare el
reflectat în paginile revistei „Ilustra]iunea român\” din 1913,
revist\ pe care o r\sfoisem tocmai atunci în vederea misiunii
mele de colaborator cu articole de pres\ la Dic]ionarul
general al literaturii române, a[a cum se poate vedea [i din faptul
c\ volumul III al acestui dic]ionar, care cuprinde literele E – K,
subsemnatul este prezent la litera I cu articolul despre revista
Integral“ (p. 607).
3. Cum se face c\ marele descoperitor n-a reac]ionat în 2002,
imediat dup\ apari]ia articolului meu din „Adev\rul literar [i
artistic”, pentru a da explica]iile respective privind debutul
lui Ion Barbu
4. Cum motiveaz\ apoi faptul c\, publicând dup\ [ase ani
acest articol, nu se simte obligat, potrivit minimei morale privind
profesionalismul [i etica literar\, s\ precizeze faptul c\ debutul
lui Ion Barbu a fost oricum semnalat de c\tre noi în 2002 [i
s\ fac\ necesar\ [i obligatorie trimiterea la articolul nostru de
atunci Gestul s\u, de neîn]eles, cade exact sub inciden]a
cuvintelor pe care le formula la adresa mea: „moravuri balcanice”
[i „furti[ag”.
5. Cum se face apoi c\ dl Mircea Colo[enco comite [i aici
o eroare grosolan\, semnalând poezia lui Ion Barbu 21 iunie
1913 din ziarul „Universul” doar Ion Barbu, când în realitate
ea este semnat\ „Ion I. Barbu!!
6. Explica]ia articlierului Mircea Colo[enco, potrivit c\reia
„Poezia lui Ion Barbu a p\rut astfel post-festum” nu st\ în
picioare, deoarece ziarul „Universul” a continuat s\ publice cel
pu]in o lun\-dou\ tot felul de poezii pe aceast\ tem\, cea a
campaniei balcanice, dup\ cum o atest\ poeziile urm\toare,
ap\rute în urma celei a lui Ion I. Barbu din nr. 178 (1 iulie),
Cântecul eroilor de Alfred Mo[oiu (nr. 184), Cânte tunul!
de Ioan Sc\enaru (nr. 186), 1913 de T. Du]u-Du]escu (nr. 187),
Hora Cadrilaterului de C.Z. Buzdugan (nr. 188), Spre
Corabia de Const. T. Stoika (nr. 199), Ei sunt români de Ionescu-
Quintus (nr. 200), O, voi, drapele albe de N. Mih\escu-Nigrim
(nr. 210), Peste Balcani de N. Vulovici (nr. 220), Lui Stanciu
Ion [i ~ntoarcerea regimentelor de Ionescu-Quintus (nr. 224
[i 231), Imn p\cii de Const. T. Stoika, Celor mor]i de N.
Vulovici (nr. 241), Cântecul plec\rii sub steag de N. }inc (nr.
238) etc.
7. Debutul lui Ion Barbu (Ion I. Barbu) cu poezia 21 iunie
1913 a avut loc în nr. 178 din 1 iulie al ziarului „Universul”
[i nu în cel din 29 iunie, a[a cum arat\ documentaristul
nostru. Asta ne face s\ credem c\ dl Mircea Colo[enco nici
n-a v\zut ziarul cu num\rul respectiv.
8. N-am în]eles de ce, jignindu-m\ [i insultându-m\ pe mine,
dl Mircea Colo[enco î[i extinde jignirea [i asupra universitarilor
din Tg. Mure[ [i Alba Iulia, cei mai mul]i dintre ei oameni de
litere [i de cultur\ cunoscu]i [i aprecia]i pentru contribu]iile lor
de critic\ [i istorie literar\.
9. Purtându-mi pic\ pentru o vin\ inventat\, dl Mircea
Colo[enco m\ ignor\ cu des\vâr[ire atunci când a lucrat
edi]ia Macedonski, l\sând pe dinafar\ poezia lui Macedonski
Pe ]\rm de balt\. Poezie în genul lui Eminescu, pe care am
semnalat-o în volumul nostru Mihai Eminescu – contextul
recept\rii, Re[i]a, Ed. Timpul, 1999, p. 101-102, f\când
astfel o alt\ gaf\ de propor]ii [i dovedind, o dat\ în plus, modul
superficial [i gr\bit în care [i-a dus la îndeplinire munca de
editor în toate cele trei cazuri Bacovia, Barbu, Macedonski.
Asupra acestei munci ne propunem s\ revenim.
Mircea POPA
difuzarea de c\tre unii membri ai CNSAS a unor date
despre ori din dosarele personale ale scriitorilor.
Dl. Cezar Iv\nescu a comunicat Comitetului Director
c\ nu dore[te s\ implice Uniunea Scriitorilor [i nici
pe Pre[edintele ei în scandalul provocat de difuzarea
în pres\ a unor informa]ii referitoare la dosarul s\u.
Comitetul Director
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
31

a c t u a l i t a t e a
România literar\ nr. 5/ 8 februarie 2008
Un debut cu n\b\d\i
Susceptibil de a fi cel mai bun debut în proz\ al anului
2007, romanul Carte de colorat pentru orbi al Mariei Ellis
face deja, între tinerii cronicari literari, vâlv\ [i coaguleaz\
un dosar de receptare dac\ nu remarcabil, cel pu]in interesant.
Astfel, prezentarea de pe coperta a patra – semnat\ cu
acribie de Paul Cernat – devine cal de b\taie în câteva
reviste literare. Unii îi dau dreptate criticului, al]ii polemizeaz\
indirect cu textul, al]ii îl transform\ în obiect de cult.
Din aceast\ multicolor\ map\ de pres\, merit\ re]inute
m\car dou\ cazuri extreme. Critica eufemistic\ pe care
o expediaz\ cu adres\, în câteva rânduri finale, chiar Bianca
Bur]a-Cernat (subl. mea) în OBSERVATORUL CULTURAL
(„Deocamdat\, mai sceptic\ din fire [i mai pu]in generoas\
cu laudele, m\ cam îndoiesc de instinctul artistic sigur
al autoarei – cum citesc, nu f\r\ mirare, într-un text de
pe coperta a patra a C\r]ii de colorat pentru orbi“) [i
autocitarea discret\ [i exact\ la care se înham\ con[tiincios,
în aproape jum\tate de articol tocmai Paul Cernat (subl.
mea), în luxoasa Dilematec\. Nici foarte onest\ îndeletnicire,
nici tocmai etic\ salvare a unui pre]ios spa]iu tipografic,
fenomenul e, pân\ la urm\, fertil. Urmeaz\ oare ca nimeni
altul decât Cosmin Cernat (subl. mea) s\ comenteze în
direct, la cine-[tie-ce televiziune improvizat\, un meci
în toat\ regula, o gal\ de box familial la categoria pe
care tocmai numele o impune Ce-ar avea de zis,
exclus\ pe nedrept din toat\ afacerea, Maria Ellis, autoarea
atât de pacifist\ a romanului care a declan[at povestea
LETTRE de iarn\
Bogat\, ca de obicei, iarna la LETTRE INTERNATIO-
NALE. B. Elvin, în editorial, recomand\ Supunere, împotrivire,
exil, de Ion Vianu, pagini memorialistice despre
intrarea în partidul comunist. A[a c\ mergem acolo, nu
mai departe de prima sec]iune a revistei. Nu este o justificare,
doar o analiz\. De ce s-a întîmplat Pentru c\ „mergi u[or
pe drumuri coborînde. Împotrivirea e laborioas\.“ Cui
folose[te, reluarea traseului împotrivirii, cu poticniri, cu
m\runte victorii Literaturii. În care se amestec\ medici
[i scriitori, figuri infame, prieteni. De citit.
Recomand\rile lui B. Elvin mai înghit doi nem]i,
posesori de Nobel: Günther Grass [i Heinrich Böll. Primul
e de g\sit în Biblioteca Lettre Internationale, cu un fragment
din romanul Calcanul, care va ap\rea la Corint, în traducerea
lui Corneliu Papadopol. Cum calcanul a fost prins a doua
oar\ scoate la-naintare basme, basne, dizerta]ii de drept
[i teorie literar\, poezii, graffiti, orice, numai s\ conving\.
{i reu[e[te.
Böll, în jocul de-a calomnia]i, calomnia]i, tot va r\mîne
ceva, care se exerseaz\ pe Grass, e doar un termen de
compara]ie.
Terminîndu-se recomand\rile redactorului-[ef, le adaug
Secven]e-le cehoslovace, semnate de Antonin J. Liehm,
Mihnea Berindei, Jacques Rupnik, Radu Cosa[u [i Rudolf
Stamm. În plin\ iarn\, despre Prim\vara de la Praga. Sînt
patruzeci de ani – vorba lui Cosa[u, „ah, rotunjimile astea
voluptoase!“. Cosa[u reia textul din ’93, despre „genera]ia
Budapesta“ [i despre fr\]ia cu Milan Kundera, „pacea
noastr\ epic\, literar\, cu Praga ’68. Cea mai important\.“
În rest, Nabokov, bun oricînd, Doris Lessing, cu Caietul
auriu. Scrisori [i coresponden]\, care încheie num\rul.
Unul de al\turat la biblioteca Lettre a fiec\ruia.
Talon de abonare `ncep`nd cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
abonament trei luni (13 numere) - 28,40 lei
abonament [ase luni (26 numere) - 56 lei
abonament un an (52 numere) - 111,50 lei
Abonamente 2008
Nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prenume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . bl. . . . . . sc. . . . . . et. . . . . . ap. . . . . . .
sector. . . . . . . localitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cod po[tal. . . . . . . .jude]. . . . . . . .
telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
ochiul magic
Mândria de a fi opac
În titlul unui articol publicat în revista CULTURA (nr.
3/ 2008), Elena Vl\d\reanu se întreab\ (hamletian) în
leg\tur\ cu Nichita St\nescu: Geniu sau aburi alcoolici
[i î[i r\spunde (nehamletian), în cuprinsul aceluia[i
titlu: Aburi alcoolici!
Foarte rapid\ în gândire aceast\ domni[oar\ dac\
reu[e[te, în numai o secund\, s\ g\seasc\ r\spuns la o
întrebare care o fr\mânt\ înc\ de pe vremea când era elev\!
În articolul propriu-zis, ea m\rturise[te c\ niciodat\
nu a în]eles poezia lui Nichita St\nescu, dar c\ nu avea
curajul s\ recunoasc\:
„În liceu m\ chinuiam s\ în]eleg. Nu a[ fi recunoscut
în ruptul capului c\ nu-mi place. De[i p\ream curajoas\,
de[i eram tot timpul cu gura mare, de[i sus]ineam c\
Sadoveanu e bullshit [i grafoman – îi citisem totu[i cel
pu]in zece c\r]i – , când ajungeam la Nichita m\
blocam. Citeam. M\ blocam. Citeam. M\ blocam.“
Dup\ ce s-a blocat astfel mul]i ani la rând, Elena
Vl\d\reanu ajunge, în sfâr[it, la maturitatea intelectual\
necesar\ ca s\ declare (urmând exemplul lui Cristian Tudor
Popescu, la care blocajul a durat îns\ mai mult) c\
poezia lui Nichita St\nescu nu are nici o valoare. Deci nu
s\ recunoasc\, doar, c\ nu o în]elege, ci s\-i conteste
valoarea, considerând-o delirul unui alcoolic. Este o metod\
ingenioas\. A[a ar putea proceda [i oamenii de [tiin]\ care,
de mai multe secole, nu reu[esc s\ în]eleag\ natura atrac]iei
gravita]ionale; decât s\ cerceteze [i s\ se tot blocheze, mai
bine ar anun]a c\ atrac]ia gravita]ional\ e o aiureal\, pe
care omenirea trebuie s\ aib\ curaj s\ o dea dracului o
dat\ pentru totdeauna.
A[a cum exist\ mândria de a fi român, exist\ [i mândria
de a fi opac. În loc s\ deplâng\ faptul c\ nu are acces la
frumuse]ea poeziei lui Nichita St\nescu [i s\ cear\ ajutorul
unui cunosc\tor (pl\tindu-i, eventual, câteva ore de medita]ii),
curajoasa domni[oar\ (care nu s-a sfiit nici s\-l nege pe
Sadoveanu) î[i etaleaz\ cu mândrie opacitatea. Cum r\mâne
îns\ cu criticii literari care de-a lungul timpului [i-au
exprimat admira]ia pentru Sadoveanu sau Nichita St\nescu,
critici printre care se num\r\ G. C\linescu, E. Lovinescu,
Nicolae Manolescu, Eugen Simion [i mul]ii al]ii Probabil
c\ nici ei n-au în]eles nimic, dar, mai pu]in curajo[i
decât Elena Vl\d\reanu, au suferit în t\cere [i s-au pref\cut
c\ în]eleg.
Despre Nicolae Breban
Revista Cultura din 31 ianuarie public\ lu\rile de cuvînt
ale participan]ilor la întîlnirea tradi]ional\ „Scriitorul [i
criticii s\i“, care s-a desf\[urat în luna mai 2007 în Sala
Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor. Întîlnirea a fost consacrat\
prozatorului Nicolae Breban. Au luat cuvîntul: Gabriel
Dimisianu, Mircea Iorgulescu, Daniel Cristea-Enache [i
Alex. {tef\nescu: Moderator: Gabriel Chifu. Reproducem
un fragment din interven]ia lui Gabriel Dimisianu: „Am
remarcat totdeauna, ca [i cititorii, marile mize pe care
le-au aruncat în literatur\ Nicolae Breban, acea dialectic\
a rela]iilor st\pîn–slug\, victim\–c\l\u, discipol–maestru,
care i-au marcat originalitatea, rela]ii niciodat\ simplificate,
c\ci niciodat\ victima nu era doar victim\, nici c\l\ul doar
c\l\u, niciodat\ st\pînul nu e doar st\pîn [i nici supusul
doar supus, între ei pozi]ia fiind inter[anjabil\. Mai exist\,
ca element care-i caracterizeaz\ proza, acea ruptur\, acea
falie psihologic\ care apare la un moment dat în
evolu]ia unui personaj, un element al originalit\]ii lui
Breban. S\ ne amintim de evolu]ia lui Grobei [i a altor
personaje. Este o mare îndr\zneal\ [i un mare risc pe care
[i-l asum\ un creator de personaje ca personajul pe care
l-a împins, l-a dus pe un anume drum, la un anumit moment
dat schimb\ direc]ia, iar acest personaj s\ nu-[i piard\ nota
definitorie [i s\ fie tot el, de[i într-o anumit\ m\sur\
este altul. De altfel, capacitatea de a însufle]i personaje
cred eu c\ este extrem de important\ pentru o literatur\,
aceast\ capacitate de a însufle]i personaje viabile [i
memorabile identific\ o literatur\ în raport cu altele. Cînd
vorbim de literatura român\, de proza român\, cum o
definim Personaje ca Dinu P\turic\, Ion, Pirgu, Grobei
al lui Breban, Moromete, sunt m\rcile literaturii, sunt
personajele ei, care r\mîn.“ Alex. {tef\nescu a relatat o
polemic\ c\reia i-a fost martor, în 1970, în timpul unei
c\l\torii cu ma[ina: „Spre uimirea mea, idolul meu, Nicolae
Manolescu, t\cea [i vorbeau cei doi, Alexandru Ivasiuc
[i Nicolae Breban. Polemizau [i, timp de 60 de minute cît
a durat drumul de la Ploie[ti la Bucure[ti, am asistat la o
polemic\ de neuitat între Nicolae Breban [i Alexandru
Ivasiuc, polemic\ în care cei doi se defineau ca personalit\]i
cu totul diferite. Alexandru Ivasiuc era un ra]ionalist,
desf\[ura o argumenta]ie foarte riguroas\, de o rigoare
dus\ aproape la obsesie, în timp ce Nicolae Breban rev\rsa
valuri de ira]ionalitate asupra interlocutorului s\u, îl
cople[ea cu for]a personalti\]ii sale, cu magnetismul
extraordinar, cu evocarea unor abisuri ale vie]ii suflete[ti.
Numai la Dostoievski mai întîlnisem acest sentiment al
abisalului, a[a cum vedeam atunci c\ are cineva, un om
real, un om cu care se putea discuta direct.“
Cronicar
România literar\
~ncep`nd cu 1 ianuarie 2008 abonamentele se `ncheie exclusiv prin Zirkon Media!
Completa]i [i trimite]i talonul de abonare pe adresa: Zirkon Media S.R.L. str. Pictor Hârlescu
nr 6, sector 2, Bucure[ti, 022195.
Plata se face prin mandat po[tal sau prin Ordin de plat\ `n contul:
RO14 RNCB 0089 0037 2253 0001 - BCR - Th. Pallady.
Pentru institu]ii bugetare contul este: TREZ 7035 069X XX00 1197 - Trezorerie/sector 3.
Cititorii din str\in\tate sunt ruga]i s\ trimit\ mandat po[tal `n valoare de 230 euro sau 300 USD
pentru un an.
V\ rug\m s\ trimite]i prin po[t\ o copie a mandatului [i adresa dumneavoastr\ complet\.
Pentru abona]ii din ]ar\ [i str\in\tate care au `ncheiat `n anii trecu]i abonamente direct la redac]ie,
r\m`ne valabil\ adresa: dir. adm. Corneliu Ionescu, Funda]ia România literar\, Calea Victoriei
133, sector 1, Bucure[ti, cod 010071, OP 22.