Antologie - Primaria Mizil

Roxana Diana
BALTARU
SUCEAVA
Sonată neobişnuită de iubire
N-aş putea cântări pasiunea asta
în centimetri pătraţi de hormoni,
nici să-i conving pe ei de mâinile lui puternice
ca braţele unor stejari arămii, arămii şi frumoşi.
N-aş putea să le povestesc şoldurilor de-abia coapte,
că ele nu trebuie să se simtă şolduri de femeie
dacă miezul mărului de lângă mine
aduce în decor mireasma unui anotimp prăfuit.
O, oameni didactici şi cum se cuvine,
ce v-aţi înscăunat pe tronuri multe în craniul meu deschis,
de-atunci de când hatmanul Înrândculumea
a obligat copilăria să abdice, de-atunci
nimic în mine nu are voie să treacă dincolo de timpul cărnii.
Dar oameni din craniul meu cel moale,
nici a mea ţărână nu este veşnică, iar în ochii lui...
lumina albastră nu se simte niciodată strâmtorată.
Şi nu m-aţi crede că pe buzele lui eu văd rănile roşii,
din mirosul veşmintelor sale vechi setea mea se bucură,
eu sărut cu ochiul cearcănele de pe buzele-i temătoare,
vindec urmele lăsate lui de mâine cel bătrân
şi de trecut.
20