Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
<strong>17.CELE</strong> <strong>CINCI</strong> <strong>LEGI</strong> <strong>ALE</strong> <strong>BIOLOGIEI</strong><br />
Acestă anexă vă prezintă un punct de vedere,<br />
momentan controversat, asupra biologiei, medicinei şi<br />
psihologiei. În 1980, medicul german Dr. Ryke Geerd<br />
Hamer a pus bazele celei de-a 3-a Revoluţii în Medicină.<br />
Considerat de către unii un geniu, de către alţii un şarlatan,<br />
Dr. Hamer scoate la lumină o teorie ce merită investigată,<br />
experimentată şi înţeleasă de fiecare. Ne vom detaşa în<br />
totalitate de personalitatea extremistă a omului Geerd<br />
Hamer care crede că progresul se obţine lovind cu pumnii<br />
în sistemul rigid al ştiinţei, şi ne vom îndrepta atenţia spre<br />
descoperirile cercetătorului în oncologie, Dr. Ryke Geerd<br />
Hamer care a formulat următoarele 5 legi naturale ale<br />
biologiei. Ne vom detaşa deasemenea de atacurile şi<br />
acuzaţiile grave, care i se aduc, indiferent dacă acestea au<br />
o bază reală sau nu, deoarece nu ne interesează aspectele<br />
politice, morale, religioase sau culturale.<br />
Toate informaţiile prezentate în această anexă<br />
reprezintă un rezumat al dialogurilor din filmul documentar<br />
de pe You Tube channel, intitulat “Cele Cinci Legi ale<br />
Biologiei ~ A Treia Revoluţie în Istoria Medicinei” (Die 5<br />
Biologischen Naturgesetze - Die Dokumentation) produs şi<br />
moderat de către jurnalistul de ştiinţă cercetător în<br />
medicină, David Münnich (http://www.muenni.c; http://www.5bn.de;<br />
http://www.notpron.com; http://www.deathball.net). Publicarea acestor<br />
informaţii s-a făcut cu acordul producătorului.<br />
Notă: Vă rugăm foarte mult să nu credeţi în nimic din ceea ce vă spunem aici fără o verificare personală !<br />
17.1 ISTORIC<br />
În antichitate, teoria medicală se baza pe demonism. Boala a fost considerată a fi adusă de<br />
păcat, şi ea putea fi prevenită sau respinsă prin adoptarea unui stil de viaţă evlavios sau luptând cu<br />
demonii prin exorcism. Bazată pe această dogmă religioasă, multă vreme a fost interzisă disecţia şi<br />
examinarea corpului uman. Odată cu acceptarea autopsiei şi studierea anatomiei s-a făcut un pas<br />
important care a condus la Prima Revoluţie în Medicină. Demonismul orb a fost abandonat în
favoarea unei noi viziuni asupra organismului, o înţelegere exactă a modului de funcţionare şi<br />
interacţiune ale organelor corpului.<br />
Patologia umorală a apărut din această revoluţie, alături de homeopatia clasică şi terapia florală<br />
a lui Bach. Patologia umorală e unul din pilonii medicinei contemporane. Organismul este înţeles ca<br />
fiind un simplu sistem “tehnic” şi biochimic, şi că defectele “tehnice”, dezechilibrele şi blocajele sunt<br />
cauzele bolii. Microscopia optică a deschis calea către o nouă descoperire.<br />
Lucruri cândva ascunse ochiului uman au putut fi făcute vizibile. Acest lucru a format o şcoală<br />
de gândire newtoniană în Medicină, care caută cauzele bolii la unităţi de materie tot mai mici. Acum,<br />
de exemplu, microorganismele, genele şi mutaţiile celulare au fost “găsite” responsabile. Oncologia<br />
contemporană şi imunologia s-au dezvoltat, conform acestui model de gândire.<br />
Sociologul Paul Watzlawick admite două tipuri de modificări care pot să apară ca urmare a<br />
progresului ştiinţific.<br />
● Tip 1 se referă la modificări ale ipotezelor de bază. Aceasta se întâmplă atunci când<br />
credinţele noastre despre lume, despre noi înşine, despre anumite procese, se schimbă fundamental.<br />
● Tip 2 se referă la modificări tehnice. Inovaţii tehnice sau metodologice care lasă ipotezele de<br />
bază neschimbate. Schimbările de Tip 1 apar foarte rar în ştiinţă.<br />
Pentru prima dată în istoria medicinei occidentale, atât cât suntem capabili să observăm în<br />
trecut, avem un sistem ştiinţific de sine stătător, care explică esenţa şi originile bolilor, şi/sau situaţiilor<br />
pe care le numim impropriu “boală”. Deci, practic, în miezul lor, cele legi ale naturii nu sunt o nouă<br />
aplicaţie, tehnică ori substanţă. “Noua Medicină” este un nou mod de concepere a originilor<br />
“programelor”, pe care noi le numim acum “boli” şi care, pe baza înţelegerii noastre actuale sunt<br />
evaluate în mod eronat. Astfel nu putem vedea semnificaţia acestor simptomatologii complexe.<br />
Cele 5 legi biologice, descoperite de Dr. Hamer, sunt o vedere complet nouă asupra a ceea ce<br />
e natura şi cum funcţionează, ce este sănătatea şi boala în general. Ajungem la o imagine cu totul<br />
nouă. Aceasta este o idee fără precedent: aceste programe naturale sunt de fapt utile pentru<br />
supravieţuirea noastră. Aceasta e de cea mai mare importanţă, dincolo de beneficiile individuale, şi<br />
omenirea va avea nevoie de această cunoaştere în viitor. Este o precondiţie pentru viitorul omenirii.<br />
Cuvintele "Noua Medicină", desigur, nu se referă la un nou remediu sau tratament ci la o altă<br />
interpretare a medicinei, o nouă gândire extinsă la întregul domeniu medical din care se poate extrage<br />
o nouă abordare legată de convalescenţa individuală la om şi animale.<br />
17.2 INTRODUCERE<br />
Lăsaţi un şoarece şi o pisică să îşi intersecteze<br />
drumurile. Pisica va observa o bucăţică de mâncare, dar<br />
şoarecele, pe de altă parte, observă o ameninţare<br />
mortală. Datorită determinării biologice, el începe să<br />
fugă imediat din faţa pericolului. Este firesc pentru<br />
oricine că în situaţii extreme, puteri nebănuite sunt puse<br />
în circulaţie în noi înşine, şi tocmai aceasta este partea<br />
cu care avem de-a face. Celulele alveolare pulmonare<br />
ale şoarecelui, sunt activate simpatic ceea ce produce o<br />
hiperfuncţie mărind permeabilitatea la oxigen. Astfel,<br />
şoarecele este capabil de a respira mai eficient pentru<br />
putea fugi mai multă vreme. După o fugă de minute<br />
reuşind să găsească adăpost, şoarecele va respira<br />
relaxat timp de minute. Acesta e acum într-o stare<br />
vagotonică, sau parasimpatică.<br />
Făcând o analogie cu viaţa umană, această<br />
situaţie ar putea fi echivalentă cu a unui pacient care află de la medicul său că are un cancer terminal<br />
şi îl va evalua la fel ca şoarecele. La nivel biologic, diagnosticul de moarte e interpretat ca fiind “pisica”<br />
de care vrea să scape. Spre deosebire de determinarea biologică a şoarecelui, nu putem fugi de<br />
acest diagnostic într-un sens literal. Şi astfel frica de moarte se perpetuează şi pacientul e incapabil
să mai doarmă, este anorexic şi agitat, având un Program Biologic activat, care îi spune trebuie să<br />
scape de un duşman de moarte. Acum, comparând situaţia cu pisica şi şoarecele, există o mare<br />
diferenţă în durată.<br />
Pentru şoarece, există doar două posibilităţi: să scape la timp sau să fie mâncat. În nici un caz<br />
fuga nu poate să dureze săptămâni<br />
sau luni de zile. Într-un mediu natural,<br />
frica de moarte nu poate persista atât<br />
de mult. Deoarece celulele au<br />
funcţionat la capacitate maximă<br />
săptămâni la rând, ele au început să<br />
prolifereze,ca să ţină pasul cu volumul<br />
de muncă. Datorită acestui surplus de<br />
celule, corpul va absorbi mai mult<br />
oxigen în perioade de timp scurte.<br />
În această situaţie, dacă<br />
pacientul ar merge la doctor, el i-ar<br />
descoperi o tumoare malignă în<br />
plămâni, şi ar trage concluzia că acest<br />
lucru reprezintă o metastază a<br />
cancerului primar. Cu toate acestea, el<br />
e doar un program de cancer “pe cont<br />
propriu”, declanşat de frica de moarte.<br />
Această proliferare a celulelor maligne<br />
nu a fost niciodată lipsită de sens, dar<br />
din punct de vedere biologic, ea a<br />
ajutat creatura să fugă. Să<br />
presupunem acum că pacientul nostru este reasigurat de către medic, şi că are un prognostic bun<br />
pentru el, atunci el se va simţi uşurat şi ar putea să se redefinească în cele din urmă. A scăpat cu<br />
succes de “prădătorul” rău.<br />
Dar odată ce celulele suplimentare s-au înmulţit săptămâni la rând, se va întâmpla încă ceva.<br />
Celulele excedentare, acum inutile, sunt descompuse prin tuberculoză şi expectorate. Pacientul va<br />
tuşi cu sânge coagulat. Şoarecele nu a dezvoltat celule excedentare, în cele minute de frică de<br />
moarte, astfel că nu a fost necesară o descompunere. Totuşi, pacientul redevine îngrijorat şi îl caută<br />
pe medicul, care pe lângă diagnosticul anterior, îl va diagnostica acum în plus cu tuberculoza<br />
pulmonară, aceasta fiind un efect de soluţionare a conflictului de frica de moarte – care, deşi creează<br />
disconfort, reprezintă o măsură utilă din punct de vedere biologic, având o durată predeterminată,<br />
aproximativ atâta timp cât cineva a fost cuprins brusc de frica de moarte.<br />
Cu toate acestea, descompunerea celulelor excedentare poate avea loc numai în cazul în care<br />
organismul poartă microbii de tuberculoză necesari. În absenţa lor, probabil din cauza medicaţiei<br />
alopate, tumora se va încapsula şi va rămâne la locul ei,fără să prezinte o ameninţare directă. S-a<br />
suspectat mereu faptul că microbii, sunt ceva rău, dar de fapt ei sunt “sistemul de salubritate” al<br />
organismului. Ei sunt ajutoare indispensabile în faza de vindecare.<br />
Corespunzător, a existat o rată ridicată a tuberculozei pulmonare, în Germania, după al doilea<br />
război mondial, deoarece mulţi oameni au rezolvat conflictul lor de frică de moarte adică, din punct de<br />
vedere biologic au “alergat” pisica cu succes. Nu s-a raportat nici un caz de infecţie. Aşadar, cancerul<br />
pulmonar s-a datorat fricii de moarte? Trebuie ţinut cont de faptul că nu există doar un singur fel de<br />
cancer pulmonar deoarece plămânul e format din diverse părţi care reacţionează diferit la fiecare tip<br />
de atitudine. Exemplul nostru se referă în mod special la alveolele pulmonare. Pentru tuburile<br />
bronşice, celule caliciforme sau pleură există programe diferite, cu factori declanşatori proprii şi<br />
trasee, dar, în orice caz, ele nu sunt maligne, ci doar semnificative din punct de vedere biologic. Nu e<br />
vorba de aşa zisa metastază şi nici a aşa numitului cancer pulmonar, determinat direct de fumat sau<br />
alţi agenţi toxici. Acest lucru este posibil numai prin conceptul psihologic al fricii de moarte, care
produce o hiperfuncţionare a alveolelor pulmonare fără a fi nevoie de a lupta împotriva, contrar<br />
punctului de vedere anterior menţionat.<br />
Nu e vorba de o eroare a naturii pe care trebuie să o corectăm aşa după cum au presupus<br />
ambele şcoli medicale, cea alopată şi cea alternativă. Ipotezele tuturor revoluţiilor medicale din trecut<br />
au un lucru în comun: În gândirea noastră, Natura este arbitrară, eronată, malignă. Indiferent dacă,<br />
boala este considerată o pedeapsă pentru păcatele omului, sau e rezultatul unui defect sau exces,<br />
sau o consecinţă a invaziei de către diferite specii sau chiar ca fiind un atac de către organism asupra<br />
sa. Întotdeauna (am gândit-n.t.) despre natură şi spunem că acţionează împotriva noastră.<br />
Schimbarea concepţiilor pe baza a celor cinci legi biologice, nu înseamnă, că sunt introduse noi<br />
produse, noi tehnici de luptă, ci întrebarea care se pune este: Oare acest război din organismul<br />
nostru, există cu adevărat? Există vreo boală despre care s-a observat că provine realmente din acest<br />
război ipotetic? Cum e mai bine? să iei antibiotice pentru a lupta împotriva bacteriilor, sau să iei<br />
vitamine, pentru a întări sistemul imunitar? ambele se bazează pe aceeaşi viziune asupra lumii: un<br />
organism în război.<br />
17.3 PRIMA LEGE NATURALĂ A <strong>BIOLOGIEI</strong><br />
Aceasta spune, că fiecare situaţie<br />
fiziologică, care nu este indusă de o<br />
toxiinfecţie, un deficit de nutrienţi sau o<br />
vătămare este rezultatul unui conflict<br />
biologic, aşa-numitul DHS, definit de către<br />
Dr. Hamer. Sindromul Dirk Hamer (DHS)<br />
este generat de un şoc foarte grav, acut,<br />
dramatic şi izolat. Trăirea acestui conflictşoc<br />
are loc simultan pe 3 nivele (psihic,<br />
creier şi organ). Fiecare dintre Programele<br />
Speciale pe care ne-am obişnuit să le<br />
numim mai devreme “boli” se va declanşa numai dacă se observă un conflict cu nevoile noastre<br />
biologice.<br />
Exemple de conflicte biologice pot fi: încetarea aprovizionării cu produse alimentare, sau a nu fi<br />
capabil de a susţine necesităţile noastre sexuale, sau ca în exemplul iniţial cu şoarecele şi pisica,<br />
atunci când ne confruntăm cu o ameninţare mortală. Acest lucru ar putea fi şi o situaţie dramatică şi<br />
vizibilă pentru alţii precum moartea neaşteptată a unui membru al familiei. Dar, de asemenea, poate fi<br />
chiar un singur cuvânt într-un argument brusc, pe care nu l-aţi aştepta. Precum o acuzaţie sau ceva în<br />
genul acesta. Tipurile şi posibilităţile conflictului biologic sunt mai mari, mai multe, sau mai puţine în<br />
funcţie de interpretările fiecăruia. Deci, este pur şi simplu imposibil să alcătuim o listă. Prima Lege<br />
biologică constă în trei criterii.<br />
17.3.1 PRIMUL CRITERIU - ETAPELE<br />
Primul criteriu defineşte cele 3 etape<br />
ale DHS. Acestea sunt premisele pentru ca<br />
un Program Special să poată intra în<br />
acţiune:<br />
1.Conflictul a fost extrem de acut şi<br />
dramatic.<br />
2.Acesta a lovit persoana la modul<br />
brusc şi neaşteptat.<br />
3.S-a produs în izolare. Aceasta<br />
înseamnă, nu a existat nici o simpatie sau<br />
înţelegere de către alţii, sau nu a fost nimeni<br />
cu care să vorbească despre problemă.
EXEMPLU:<br />
Imaginaţi-vă 5 persoane care merg la locul de muncă<br />
comun într-o dimineaţă unde sunt informaţi că tocmai au pierdut<br />
locul de muncă. Fiecare din cele persoane concepe aceste<br />
informaţii într-un mod diferit. Ce se întâmplă?<br />
● Dl."A" vede locul său de muncă, în principal ca pe o<br />
sursă de venit deoarece, acesta îi dă lui "pâinea de zi cu zi".<br />
Închiderea companiei, e pentru el un eveniment extrem de acut şi<br />
dramatic, deoarece "pâinea sa de zi cu zi", e ameninţată. El se<br />
simte izolat, pentru că locuieşte singur şi nu îşi poate împărtăşi<br />
durerea. Situaţia a fost neaşteptată pentru el. El suferă un conflict<br />
biologic, cu conţinut (aspect – n.t.) de înfometare. Dl."A" dezvoltă<br />
o hiperfuncţie hepatică, cu proliferarea ulterioară a celulelor<br />
(cancer hepatic-n.t.), iar dacă conflictul rămâne activ o perioadă<br />
lungă de timp, de îndată ce el găseşte o nouă sursă de venit, cancerul<br />
va fi automat descompus. Hiperfuncţia şi tumora hepatică îl ajută să<br />
extragă mai multe substanţe nutritive din alimente puţine.<br />
● Dl."B" e printre cele mai mari eşaloane ale companiei pe<br />
care o vede ca o sursă de importanţă personală. Pentru el<br />
înseamnă a decide şi a conduce. În termeni biologici, acesta e<br />
teritoriul său. Închiderea companiei este extrem de acută şi<br />
dramatică deoarece sursa lui de importanţă şi autoritate a<br />
dispărut brusc. Fără această companie el este un "Nimeni". În<br />
plus, situaţia sa de izolare e la fel ca a oricărei alte persoane care<br />
nu a realizat aceeaşi experienţă şi poate împărtăşi sentimentele<br />
sale. Închiderea companiei este neaşteptată. El suferă de un<br />
conflict biologic numit "conflict teritorial". Arterele coronariene ale<br />
domnului “B” se dilată şi ar putea provoca dureri de inimă. Acest<br />
lucru se întâmplă tocmai pentru a oxigena mai mult inima, pentru<br />
a avea putere de a-şi recâştiga teritoriul. După soluţionarea<br />
conflictului, el va dezvolta bradiaritmie, un tip special de atac de<br />
cord.<br />
● Dl.“C” a fost mereu autoidentificat cu compania, fiind<br />
mândru atunci când mergea bine, şi-a pierdut stima de sine atunci<br />
când compania a falimentat. Închiderea bruscă a companiei a<br />
venit ca o înfrângere devastatoare pentru el, mai ales pentru<br />
faptul că nu a fost nici măcar informat din timp. El suferă un<br />
conflict central de auto-devalorizare: "Sunt un ratat". Dl. "C"<br />
prezintă o epuizare celulară în coloana vertebrală. În perioada<br />
rezolvării conflictului, el va avea dureri de spate datorită refacerii<br />
ţesuturilor şi celulelor afectate.<br />
● Dl."D" vede compania ca fiind o sursă de venit<br />
suplimentar. Familia lui numeroasă îl susţine. Fiind pe teritoriul<br />
său, el nu consideră locul de muncă, ca fiind o problemă ci mai<br />
degrabă viaţa conjugală. Prin urmare, închiderea companiei nu<br />
este extrem de acută, nici dramatică pentru el. Fiind în acelaşi<br />
timp izolant şi neaşteptat, el nu suferă nici un conflict deoarece<br />
elementul dramatic lipseşte. Pentru Dl. “D”, nu e nevoie de nici un<br />
Program Special.<br />
● Dl."E" este un caz standard: El suferă conflicte simultan,<br />
toate conţinuturile acestora fiind dramatice pentru el. El creează<br />
toate simptomele de la colegii lui “A”, “B”, şi “C”.<br />
Observăm din acest exemplu, că mai multe persoane pot
avea o evaluare complet diferită faţă de aceeaşi situaţie. Ei pot suferi unul sau mai multe conflicte sau<br />
nici unul. Abordarea terapeutică adoptată în fiecare din aceste cazuri ar trebui să fie individuală, la<br />
fiecare în contextul specific. Desigur, acestea au fost doar trei posibilităţi de evaluare a situaţiei:<br />
foame, pierderea de teritoriu şi devalorizare de sine. Dar există încă un număr infinit de alte<br />
interpretări posibile. Este un lucru cu totul individual. Nu există nici o regulă generală. De exemplu,<br />
eliberarea de adrenalină este obligatorie în fiecare conflict. Aceasta este o hiperfuncţie a glandei<br />
suprarenale.<br />
Există mai multe programe care încep în orice conflict, pentru că sunt întotdeauna eficiente.<br />
Este ceva cunoscut de toată lumea: Când vă confruntaţi cu orice conflict minor, ritmul cardiac creşte<br />
imediat. Şi acesta este un Program Special. Deci fiecare conflict declanşează nu doar un singur<br />
Program Special ci întotdeauna mai multe.<br />
17.3.2 AL DOILEA CRITERIU - LOCALIZAREA<br />
Al doilea criteriu, determină care program special, este declanşat de acel conflict, sau care<br />
evaluare a unui conflict, necesită un Programul Special. Desigur, acest lucru are de-a face, printre<br />
altele, cu rolul organelor specifice astfel încât să acţioneze eficient în cadrul Programului Special. În<br />
unele organe, această conexiune este evidentă Ficatul îşi intensifică funcţia într-un conflict legat de<br />
nutriţie. Vezica urinară este implicată în marcarea teritoriului cuiva. În cazul pielii este vorba de<br />
detecţie, atingere, păstrarea contactului cu alte persoane. Dar acest lucru nu e întotdeauna evident<br />
pentru toate organele. Am avut exemplul a persoane care îşi pierd locul de muncă reacţionând la<br />
acest fapt în moduri foarte diferite.<br />
Iată un exemplu contrar… Mai multe persoane experimentează situaţii complet diferite, dar le<br />
evaluează, exact la fel. Luaţi în considerare persoane: un bărbat încearcă să îşi decoreze biroul, dar<br />
şeful îi interzice. Un copil mic încearcă să se blocheze în camera sa, dar tata nu-i permite, deoarece<br />
în familia lor, e interzis ca cineva să se închidă singur în cameră. În fine, o fată adolescentă a cărei<br />
mamă se amestecă tot timpul în treburile ei. Aşa că nu poate lua decizii proprii, fără să se implice<br />
mama ei. Toţi trei au un lucru în comun: Ei suferă ocazional de inflamaţii ale vezicii urinare. Numitorul<br />
lor comun la nivel de conflict, e “marcajul” de pe teritoriile respective. Fiecare dintre ei este împiedicat<br />
să îşi “marcheze” sau delimiteze “teritoriul”.<br />
Bărbatul nu îşi poate decora biroul, pentru a îşi crea teritoriul. Copilul nu se poate bloca în<br />
camera sa, pentru a-şi delimita domeniul, deoarece tatăl s-a opus. În cazul fetei, deasemenea vedem<br />
manifestarea acestui conflict de marcare a teritoriului. Ea este mai puţin preocupată de teritoriul<br />
exterior, ci mai mult de identitatea ei personală. Nu poate stabili limite între ea şi mamă.<br />
În esenţă, avem aceeaşi detecţie de conflict în toate cazurile, deşi par atât de diferite între ele.<br />
Acest lucru este greu de înţeles la început. Mult mai dificil e de a caracteriza conţinutul conflictual<br />
astfel ca să fie clar pentru toată lumea.<br />
17.3.3 AL TREILEA CRITERIU – CELE TREI NIVELE<br />
O altă constatare importantă este faptul că din acest moment, Programul Special intră în<br />
execuţie simultan pe cele trei nivele:<br />
psihic, creier şi organe. Există o confuzie<br />
comună şi anume aceea că psihicul<br />
declanşează Programele Speciale, în timp<br />
ce în realitate, conflictul e perceput de<br />
către unitatea întreagă a organismului<br />
nostru biologic, generând simptome pe<br />
toate cele nivele amintite. Ceea ce<br />
experimentăm la nivel psihic, prin<br />
gândurile noastre, o schimbare a punctului<br />
nostru de vedere faţă de lume, e un<br />
simptom şi nu o cauză. Vă rugăm ţineţi cont de faptul că nu vorbim despre conflictele psihologice.
Tocmai această concepţie a psihosomaticii este negată de către cele 5 legi biologice. Conflictul<br />
biologic, perceput prin toate simţurile, declanşează un Program Special, care ne ajută să rezolvăm<br />
problema biologică. La nivel psihic, din acest moment, se creează un locaş obsesiv al conflictului şi o<br />
căutare obsesivă a unei rezoluţii care să ne ajute să scăpăm de problemă cât mai rapid posibil. Deci,<br />
aceasta este o parte foarte importantă a strategiei de supravieţuire. Acţiunile noastre sunt îndreptate<br />
în mod corespunzător.<br />
În organul legat de fiecare tip de conflict biologic, apare o<br />
schimbare funcţională ajutând la rezolvarea problemei. Fiecare organ<br />
este legat de un anumit centru în creier. Acestea sunt în acelaşi timp,<br />
centre pentru toate noţiunile noastre biologice şi prin intermediul<br />
psihicului, ele controlează sentimentele şi acţiunile.<br />
De exemplu, o anumită arie din trunchiul cerebral controlează<br />
ficatul şi prin urmare, e parţial responsabilă de obţinerea hranei. Alte<br />
zone din cerebel controlează glandele mamare şi nevoia de a hrăni cu<br />
lapte o fiinţă neajutorată. Epiderma şi, prin urmare, simţul tactil şi nevoia<br />
de contact sunt controlate de zona senzorială din cortexul cerebral.<br />
La nivel cerebral, în zonele din interiorul creierului care controlează organul respectiv,<br />
observăm o structură circulară numită "Focarul lui Hamer". Acestea constau din inele articulate, care<br />
pot fi văzute doar la scanare CT efectuată fără substanţă de contrast Dar chiar şi acest lucru cere, de<br />
obicei, mulţi ani de antrenament. Ele nu pot fi văzute în RMN. Atunci când văzute clar, medicina<br />
oficială le numeşte artefacte tehnice. Sincronicitatea strictă între cele nivele permite formularea unor<br />
concluzii precise de la un nivel la celelalte.<br />
Un asistent CT instruit poate spune la o scanare CT a creierului<br />
ce condiţii psihice şi organice are, a avut sau în anumite situaţii,<br />
urmează să aibă o anumită persoană. Dacă centrul cerebral pentru<br />
celulele pulmonare alveolare este “activ” la o scanare CT, se poate<br />
spune cu mare precizie că persoana şi-a îmbunătăţit respiraţia şi,<br />
probabil, proliferarea celulelor din alveole, şi că el este afectat de o<br />
frică de moarte nerezolvată. În consecinţă, de la un simptom organic<br />
specific, pot fi prezise sentimentele şi stările cerebrale.<br />
Terapeuţii cu experienţă pot elabora concluzii referitoare la<br />
organele şi stările cerebrale pe baza unei anamneze psihologică. Este<br />
firesc faptul că nivelul psihic este cel mai dificil de evaluat. El depinde,<br />
printre altele, de starea mentală a unei persoane şi de cât de uşor<br />
vorbeşte aceasta despre sentimentele intime. Cu toate acestea, cele<br />
mai bune evaluări se fac pe baza imaginilor CT ale creierului ce<br />
corespund cu starea unor organe sau nivele psihice cu condiţia ca aparatele tehnice corespunzătoare<br />
să fie accesibile.<br />
Cele trei nivele sunt inseparabile între ele.<br />
Sentimentul de durere, teamă etc., (în funcţie de<br />
conflictul biologic specific) nu este cauza<br />
programului organic corespunzător. Este o<br />
consecinţă a conflictului - schimbarea de gândire e<br />
parte a strategiei naturale pentru a găsi o soluţie,<br />
deoarece gândurile doar se învârt în jurul<br />
problemei. Să analizăm ficatul pe cele trei nivele.<br />
Ideii că alimentele sunt insuficiente îi corespunde<br />
o hiperfuncţie. În centrul creierului corespunzător<br />
(ficatului-n.t.) vom vedea un Focar Hamer.<br />
La nivelul organelor şi psihicului, vom crea o hiperfuncţie în acest caz. La nivelul organelor,<br />
nutrienţii sunt extraşi din alimente mult mai eficient. La nivel psihic, suntem obsedaţi de gândirea<br />
descoperirii unei surse noi de alimentare, cu hrană, sau a unui nou loc de muncă. Un exemplu banal
al vieţii de zi cu zi: Imaginaţi-vă că muşcaţi în această bucată de lămâie. Veţi observa imediat<br />
creşterea producţiei de salivă. Există un conflict cu privire la funcţionarea normală.<br />
În acest caz, se admite faptul că nu există destulă salivă pentru această bucată de lămâie.<br />
Glandele salivare reacţionează imediat prin sporirea funcţiei lor. Dacă, de exemplu, aş experimenta<br />
faptul că "eu nu pot obţine o îmbucătură", şi această “îmbucătură” este totdeauna ceva necesar<br />
pentru supravieţuirea mea, acest lucru va afecta amigdala dreaptă sau glanda salivară dreaptă. Dacă<br />
aş putea rezolva această situaţie, în termen de poate chiar câteva ore, acest fapt produce doar o<br />
creştere a producţiei de enzime pentru digerarea mecanică mai eficientă a acelui lucru.<br />
Dacă eu pot face faţă situaţiei, atunci când am rezolvat conflictul sau am redus nivelul, procesul<br />
va fi revizuit şi voi avea o inflamaţie în acest loc, voi avea o uşoară senzaţie de uscăciune a gurii şi<br />
procesul este finalizat. Dacă eu nu pot rezolva situaţia o perioadă lungă de timp, sau dacă ea reapare<br />
foarte des aceasta va produce creşteri şi hiperfuncţii, modificări celulare şi histologice şi care în final<br />
vor arăta ca un carcinom la amigdală.<br />
Desigur, acest lucru nu se poate întâmpla în ceea ce priveşte alimentaţia obişnuită. Dar dacă<br />
este vorba despre ceva ce noi percepem biologic ca fiind aliment, de exemplu, dacă considerăm că<br />
este vital, atunci se pot produce aceleaşi modificări. Deci, întrebarea dacă există doar o modificare a<br />
funcţie sau o creştere tumorală, adică o situaţie canceroasă, se referă doar la intensitatea şi durata<br />
procesului în cauză. Deci, ar fi greşit să spunem, (deşi majoritatea nu vor înţelege), că un anumit<br />
conflict determină apariţia unui anumit simptom. În primul rând, este nevoie ca situaţia să fie<br />
dramatică pentru acea persoană. Cum este interpretată situaţia? Cât de mult durează conflictul?<br />
Dacă un anumit simptom este recunoscut cu claritate, atunci oricare ar fi situaţia, acesta trebuie<br />
să fie urmat după conflictul corespunzător şi nu invers! Noi nu putem spune: Acest conflict a fost<br />
prezent, prin urmare va rezulta cutare simptom. Această concluzie este corectă doar în aparenţă. Dar<br />
pentru situaţia inversă, avem legile naturale. De multe ori trebuie să să se înţeleagă faptul că un organ<br />
nu este monolitic.<br />
17.3.4 ANALIZĂ TEORETICĂ: SÂNUL<br />
Sânul este alcătuit din diverse părţi şi ţesuturi. glande mamare - canale mamare – ţesut adipos -<br />
corium - epidermă. Din acest motiv, ar trebui să evitaţi formulări eronate, precum "cancer de sân".<br />
Exemplu: glandele mamare Să presupunem că o mamă a alăptat copilul, sânii ei sunt acum fără lapte.<br />
Acum, ea face o plimbare cu copilul dormind fericit în cărucior. Acum, pe neaşteptate, ea aude un<br />
copil nou-născut ţipând teribil. Va simţi imediat sânii ei umplânduse<br />
cu lapte. Acesta e un răspuns biologic automat, în cazul în care<br />
există un copil mic care nu se simte bine.<br />
Răspunsul e: “Eu trebuie să produc lapte”. Dar acum, dacă<br />
această situaţie durează o perioadă lungă de timp, de exemplu,<br />
atunci când copilul este bolnav, în spital, … grav bolnav, şi mama<br />
se teme că nu se va recupera, răspunsul ei biologic este din nou<br />
acela de a produce lapte. Dar, din cauza prelungirii programului<br />
biologic, glanda mamară creşte în dimensiuni. Semnificaţia acestui<br />
fapt este de a produce mai mult lapte. Dar, fără a avea această<br />
cunoaştere, fără a înţelege semnificaţia biologică, vom vedea doar<br />
un nodul în piept, pe care îl vom numi cancer de sân. Aceasta este<br />
o înţelegere complet nouă a întregului proces de boală, la care se<br />
referă medicina.<br />
Am văzut că glandele mamare dezvoltă hiperfuncţie atunci<br />
când o fiinţă neajutorată cere îngrijire. Un alt caz ar fi atunci când<br />
copilul cuiva se răneşte singur. Într-un cadru social există multe cauze pentru durere. E. g. copilul are<br />
note proaste la şcoală, care produce îngrijorare cu privire la viitorul său profesional. Sau suferă de<br />
orice altceva, care ar putea să o îngrijoreze pe mama lui. Hiperfuncţia glandelor mamare devine şi ea<br />
necesară, în cazul în care "miezul familiei", este în pericol sau distrus.
În civilizaţia noastră, "sânul" ar putea fi căminul, sensul creşterii este protejatea familiei. În toate<br />
cazurile, surplusul din producţia de lapte are ca scop hrănirea altor fiinţe, să le ajute să treacă de<br />
momentele dificile. Experienţa ne-a învăţat, totuşi, că femeile, de asemenea, reacţionează cu glandele<br />
lor mamare la conflicte cu alte persoane apropiate, precum partenerii lor. În esenţă, noi ajungem la un<br />
conflict de îngrijorare şi/sau ceartă. Orice este posibil.<br />
Ceea ce contează, e doar interpretarea biologică a oricărui conflict. O femeie care în prezent nu<br />
alăptează, nu va produce lapte, în ciuda activităţii Programului Special, dar sânii ei vor secreta un<br />
lichid seros, ceea ce e foarte probabil legat de faptul că, în natură, o mamă alăptează aproape fără<br />
întrerupere în timp ce ea este gestantă şi dă naştere la mai mulţi pui, motiv pentru care menstruaţia<br />
este mai frecventă în civilizaţie decât în natură.<br />
Dar ţineţi cont că tot ceea ce s-a spus aici este valabil numai pentru glandele mamare! Celelalte<br />
părţi ale sânilor prezintă reacţii semnificative, în alte împrejurări. Dacă există o creştere a glandelor<br />
mamare, există întotdeauna un conflict de îngrijorare şi/sau ceartă. În acest fel expresia incorectă<br />
"cancer de sân", ar trebui să fie abandonată.<br />
17.4 A DOUA LEGE NATURALĂ A <strong>BIOLOGIEI</strong><br />
A doua lege a biologiei, formulată de Hamer spune că fiecare afecţiune generată de un conflictşoc<br />
are o evoluţie în 2 faze:<br />
A) Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat,<br />
B) Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi<br />
sistemul vagal sunt activate.<br />
Legea a doua are o semnificaţie centrală în activitatea<br />
practică, conform cu celelalte legi. Legea a doua se bazează pe<br />
funcţionarea normală a sistemului nervos autonom (sau<br />
vegetativ), care reglează functiile viscerale şi care primeşte<br />
informaţiile pe căi senzoriale.<br />
Sistemul nervos autonom este format din două<br />
componente: simpatic şi parasimpatic. În timpul zilei, noi<br />
suntem de obicei într-o stare simpatică. Suntem agitaţi,<br />
energici şi preocupaţi. În timp ce, în această stare, un<br />
animal de pradă ar fi la vânătoare. Vagotonia este starea<br />
de recreere (în care avem digestie, somn sau relaxare).<br />
Puterile cheltuite sunt refăcute. Aceasta e motivul pentru<br />
care am devenit obosiţi după mese, deoarece digestia e o<br />
procedură de regenerare vagotonică. Simpaticotonia şi<br />
vagotonia sunt antagoniste, neutralizându-se reciproc şi<br />
se succed într-un ritm regulat, fiecare parte dând naştere<br />
la alta.<br />
17.4.1 CONFLICTUL FAZEI ACTIVE<br />
De exemplu, dacă sunteţi activi deseori până<br />
noaptea târziu în timpul săptămânii, atunci sunteţi într-o<br />
stare de simpaticotonie, cu perioade scurte vagotonice de<br />
repaus, atunci veţi compensa aceasta la sfârşit de<br />
săptămână, cu perioade de somn prelungit pentru<br />
recuperare. Aceste condiţii fizice pe care ne-am obişnuit<br />
să le numim anormale, încep în momentul când apare un<br />
conflict major transformându-ne viaţa noastră obişnuită<br />
într-o direcţie opusă.<br />
Putem observa acest lucru, în exemplul cu şoarecele pus în faţa morţii. Acesta comută brusc şi<br />
complet pe simpaticotonie, deoarece viaţa sa e în pericol şi nu are timp de recreere. Aceasta se<br />
numeşte conflictul fazei active. Semnele clinice pot fi verificate de fiecare nespecialist. Un medic nu
are nevoie de instrumente: mâini reci, preocupare obsesivă asupra situaţiei de conflict, anorexie,<br />
insomnie şi activitate metabolică crescută.<br />
17.4.2 FAZA DE SIMPATICOTONIE<br />
De asemenea, niveluri ridicate de hormoni de stres, precum cortizolul, secretat de glandele<br />
suprarenale. Acesta ne ajută să facem faţă situaţiei cu care ne confruntăm, organismul e astfel<br />
construit încât să putem fi puternici, eficienţi, şi cu nevoi reduse de somn. Lipsa poftei de mâncare<br />
apare pentru a nu îngreuna aparatul digestiv în timpul problemei oferindu-ne energie pentru a rezolva<br />
conflictul curent sau problema cât mai repede posibil. Dacă acest lucru continuă săptămâni sau luni la<br />
rând, pacientul va pierde în greutate şi va arăta nesănătos. Aceasta este ceea ce noi numim faza<br />
simpaticotonică.<br />
În exemplul specific cu “frica de moarte”, celulele pulmonare alveolare sunt aduse la<br />
simpaticotonie care determină o permeabilitate mai bună la oxigen. Şoarecele obţine soluţionarea<br />
conflictului imediat, fugind în siguranţă, într-un loc sigur, sau atunci când soluţionarea conflictului este<br />
recunoscută, corpul său comută pe vagotonie, şi îşi recapătă puterile. După ce simptomele fazei de<br />
conflict activ dispar, şoarecele este obosit şi slăbit. Nu este nimic deosebit.<br />
Dar, comparaţi acest eveniment cu echivalentul unui pacient care primeşte diagnosticul letal. Şi<br />
el comută în totalitate pe simpaticotonie. Toate gândurile sale sunt exclusiv dedicate acestui conflict.<br />
Mâinile îi sunt reci şi el este incapabil să mănânce. Având conflictul nerezolvat, el rămâne în stare de<br />
simpaticotonie toată<br />
noaptea. Este aproape<br />
imposibil pentru el să<br />
doarmă, la fel cum, în<br />
termeni biologici, el nu<br />
poate să scape de un<br />
duşman de moarte. Datorită<br />
activităţii alveolare<br />
crescute, respiraţia lui<br />
funcţionează foarte bine.<br />
Dacă această<br />
condiţie persistă - luni la un<br />
nivel constant, pacientul nu<br />
va fi niciodată capabil de a<br />
se recrea suficient şi va<br />
slăbi, fapt care poate duce<br />
la casexie si moarte. De<br />
obicei, învăţăm să trăim cu<br />
conflictele noastre. În acest<br />
caz, ele îşi pierd<br />
intensitatea şi, uneori, le<br />
uităm complet.<br />
Fără cunoaşterea<br />
celor cinci legi biologice,<br />
această condiţie a fost<br />
considerată o boală,<br />
caracterul ei de regenerare scăpând noţiunii noastre de boală. Aceasta înseamnă că există multe<br />
diagnostice diferite ale medicinei clasice referindu-se la acelaşi Program Biologic, aflat în diferite faze<br />
sau evoluţii, în funcţie de cât de des apare cazul şi dacă trece o dată sau nu. Medicina modernă nu ia<br />
în considerare aceste faze sau evoluţii diferite. Acest lucru ar putea fi determinat de faptul că prima<br />
fază activă a conflictului de obicei se prezintă cu simptome reduse, sau cel puţin cu simptome care<br />
sunt rareori definite ca boli. Aproximativ 80-90% din simptomele asociate bolilor apar după<br />
soluţionarea conflictului.
17.4.3 EPICRIZA<br />
O observaţie notabilă se poate face în fiecare etapă de reparaţii. Aproximativ în mijlocul acestui<br />
proces, există un scurt intermezzo de înaltă simpaticotonie - aşa-numita epicriză. Simptomele<br />
seamănă (sau pot fi) mai multe forme de atacuri de cord, epilepsie, panică, vărsături, strănut, colici şi<br />
altele. Acestea sunt etape necesare în faza de reparare a mai multor Programe Speciale. Ne-am<br />
obişnuit să le<br />
considerăm ca<br />
momente ale bolii, …<br />
ceva mergând rău.<br />
Aceste fenomene nu<br />
sunt rezultatul unor<br />
erori, dar respectă cu<br />
stricteţe legile<br />
biologice.<br />
Epicriza nu<br />
poate fi ocolită atunci<br />
când trecem prin faza<br />
de reparare, şi în<br />
anumite împrejurări<br />
poate fi letală. Vom<br />
reveni la epicriză şi ce<br />
se află în spatele ei,<br />
mai<br />
târziu.<br />
Prezentarea grafică a<br />
celor două faze este,<br />
desigur, pur şi simplu<br />
schematică. Aceasta<br />
nu înseamnă că nu<br />
avem nevoie de somn<br />
luni de zile. Aceasta<br />
înseamnă doar, că<br />
succesiunea zi-noapte<br />
este deplasată în jos<br />
sau sus. Deci, de exemplu, în timpul conflictului, se mai poate obţine somn, dar mult mai puţin.<br />
Din cea de-a doua Lege a Biologiei, (legea celor două faze), se poate deduce dacă intervenţia<br />
medicală are sens sau nu la un anumit punct al evoluţiei afecţiunii.<br />
Utilizarea de medicamente, în ceea ce priveşte "Noua Medicină", se concentrează pe influenţa<br />
asupra diferitelor faze. Asta înseamnă că, dacă sunt blocat într-o fază activă puternică din cauza unui<br />
conflict, aş putea realiza o sedare. Dacă eu mă găsesc într-o fază puternică de regenerare, care se<br />
prezintă cu simptome intense, medicaţia ar putea fi utilizată pentru a reduce aceste simptome, prin<br />
reducerea intensităţii acestei faze.<br />
Singurul lucru care nu a existat niciodată şi nici nu va exista vreodată este: o substanţă care<br />
vindecă. Avem aşa-numitele simpaticomimetice şi parasimpaticomimetice. Primele stimulează nervii<br />
simpatici şi cresc simpaticotonia, cele din urmă stimulează nervii vagi şi parasimpatici mărind<br />
vagotonia. Dacă unui pacient aflat în faza activă simpaticotonă a conflictului i se administrează<br />
simpaticomimetice precum cortizon sau aspirină, simpaticotonia va creşte iar faza activă va progresa<br />
şi mai mult. Parasimpaticomimeticele ar atenua faza activă. Simptomele fazei active sunt simţite<br />
destul de rar.<br />
Problema medicaţiei apare mai ales în faza de reparare. Pentru că numai atunci avem dureri şi<br />
ne simţim rău. Intervenţia simpaticotonicelor ameliorează simptomele din faza de reparare. Acest<br />
lucru înseamnă că devin mai slabe. Dar, la rândul său, procesul de reparare este încetinit<br />
corespunzător. Deci, atenuarea simtomelor produce o prelungire a fazei de vindecare. Ceea ce nu
este posibil, este de a sări peste un proces de reparare folosind medicamente. Sărind peste toată faza<br />
s-ar împiedica reparaţiile necesare.<br />
De ex.: Vitamina C are un efect simpaticotonic şi atenuează simptomele de reparare. Acesta e<br />
motivul pentru care se “crede” a fi<br />
"sănătoasă". Dar şi coca-cola,<br />
cafeaua, prin intermediul coffeinei,<br />
au un efect simpaticotonic, astfel<br />
încât în funcţie de logica veche, şi<br />
acestea sunt "sănătoase".<br />
Concepţia de boală ca fiind o<br />
eroare a naturii (ce poate fi oprită<br />
prin medicamente) este departe de<br />
realitate. Uneori aceasta pare a fi<br />
aşa, dacă nu am şti contextul celor<br />
două faze. Intervenţia abuzivă<br />
simpaticotonică poate activa chiar<br />
şi sistemul nervos în întregime la<br />
simpaticotonie, caz în care<br />
procesul de reparare se opreşte<br />
complet şi simptomele fazei de<br />
conflict activ reîncep.<br />
Atunci când dispare efectul<br />
medicaţiei, procesul de reparare<br />
poate continua. Suprimarea<br />
medicamentoasă repetată a<br />
simptomelor, ne poate conduce<br />
într-un cerc fără sfârşit. Aceasta e<br />
doar una din modalităţile prin care<br />
o afecţiune devine cronică. Este<br />
clar faptul că medicina vagotonică<br />
exacerbează simptomele din faza<br />
de vindecare, dar în acelaşi timp<br />
scurtează procesele de refacere.<br />
Potrivit acestei aşa-numite "Noi<br />
Medicine", medicamentele nu sunt<br />
nici interzise, nici negate după cum<br />
s-a spus de multe ori.<br />
Ce ce aduce nou este faptul<br />
că ştim mai precis când să fie<br />
utilizate şi care din ele. Pacientul<br />
îşi exercită întreaga<br />
responsabilitate şi decide el însuşi,<br />
fie să suporte anumite simptome<br />
fie să le atenueze sau întârzie. Dar<br />
în unele situaţii, nu puţine la<br />
număr, care ar putea fi mortale,<br />
intervenţia medicală e obligatorie.<br />
Intervenţia simpaticotonă sau<br />
vagotonă nu e realizată de către<br />
medicină, doar cu pastile, etc. De<br />
exemplu, atunci când pun o pungă<br />
de gheaţă pe cap sau fac sport, voi deveni simpaticotonic sau, dacă mă duc la saună, voi deveni<br />
vagotonic.
17.4.4 E MAI BINE SĂ NU LUĂM NICI UN FEL DE MEDICAMENTE?<br />
Declaraţia lui Dr. Hamer că, de fapt nu ar trebui să fac nimic şi să accept durerea deoarece voi<br />
fi vindecat pasiv, este foarte răspândită dar cât se poate de neadevărată. Acesta este fie o<br />
neînţelegere, fie o dezinformare foarte rău intenţionată. Aşteptarea nu este o idee bună. Aşteptarea<br />
înseamnă a nu face nimic. Prin cunoaşterea celor legi ale naturii noi înţelegem, că a face ceva e<br />
foarte important. Un tratament eficace implică adesea o restructurare fundamentală a stilului de viaţă,<br />
o schimbare a lucrurilor rele cu care ne-am obişnuit şi nu doar pasivitatea de a lua pilule. Desigur,<br />
starea fizică trebuie să fie ghidată şi controlată.<br />
Însă aceasta nu înseamnă a da la o parte toate medicamentele sau din contră de a lua orice<br />
medicament sau substanţă, ci de a face asta respectând legile descoperite de Dr. Hamer observând<br />
mai întâi dacă există un conflict recurent, sau dacă este necesară o intervenţie.<br />
Cu siguranţă, a nu face nimic, fapt mediatizat în buletine de ştiri, e complet neadevărat în ceea<br />
ce priveşte colaborarea cu cele legi ale naturii. Ceea ce ar părea mai degrabă ca inactivitate e atunci<br />
când se vede o erupţie a pielii, şi medicul prescrie pacientului cortizon. Se observă o inflamaţie şi<br />
medicul prescrie antibiotice, fără să îl intereseze cauza. Aceasta este ceea ce s-ar descrie de fapt ca<br />
inactivitate. Chiar terapeutul trebuie să aibă grijă de el, deoarece conversaţiile sunt deseori enervante.<br />
Trebuie să vă puneţi în locul celuilalt pentru a înţelege sentimentul şi gândirea sa, la fel ca o asistentă<br />
medicală.<br />
17.4.5 RINITELE<br />
Există întotdeauna o schimbare funcţională în fiecare ţesut, care nu este în măsură să îşi<br />
îndeplinească activitatea sa fiziologică obişnuită. În exemplul rinitei, mucoasa nazală nu îşi poate<br />
îndeplini sarcina. Cu toate acestea, curgerea nasului şi strănutul sunt simptome ale fazei de reparare,<br />
care începe după soluţionarea conflictului legat de miros. Logica ne spune că acesta este un conflict<br />
legat de miros. În viaţa fizică conflictul legat de miros e interpretat ca fiind legat de probleme de familie<br />
sau o sursă de hrană – de a interzice ceva. Chiar dacă omul nu se (mai) foloseşte conştient de<br />
organele sale olfactive în acest scop, încă mai avem această interpretare care ocoleşte intelectul<br />
nostru. De exemplu, în căutarea cuiva, (uneori) ne folosim nasul, chiar fără a fi pe deplin conştienţi de<br />
aceasta. Strănutul izolat apare după rezolvarea unei situaţii scurte de conflict olfactiv (excepţie cazul<br />
unor particule iritante în nas). Dacă rinita durează o perioadă mai lungă de timp, am fost în<br />
imposibilitatea de a mirosi ceva. Ce anume a fost? era o frică momentană, aveam un miros urât ca un<br />
animal din pădure. Mirosea a ceva ce nu este bine, … e periculos. Şi când încep să mă relaxez, am<br />
rinită (curge nasul-n.t.).<br />
Deci, aceste simptome sunt întotdeauna precedate de un conflict olfactiv rezolvat. Acest lucru<br />
poate apare, atunci când ceva e neclar, când nu ştim unde se află ceva sau cineva, când nu ştim ce<br />
trebuie făcut mai departe, cum funcţionează ceva, sau ceva nu poate fi recunoscut clar. De<br />
asemenea, atunci când suntem bruscaţi sau atacaţi de cineva, care e o consecinţă a faptului de a nu<br />
fi putut “mirosi” inamicul pentru a avea timp de pregătire înainte de atac sau pur şi simplu orice altă<br />
situaţie pe care nu am putut să o anticipăm, sau faptul de a nu ne place să “mirosim” inamicul sau<br />
pericolul, sau pur şi simplu ceva care “pute”.<br />
17.5 A TREIA LEGE NATURALĂ A <strong>BIOLOGIEI</strong><br />
Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi Bolilor Echivalente Cancerului:<br />
A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrionar, care la rândul lui generează<br />
HH (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde<br />
nivelului embrionar, cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel;<br />
B. Conflictele care generează un Focar Hamer în zona creierului arhaic (creierul ancestral<br />
generat din endoderm şi cerebelul generat din mezoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de<br />
îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi microbacterii) sau încapsulare a
tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona<br />
creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a<br />
funcţiilor până la disfuncţia completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire<br />
(conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri)<br />
afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);<br />
C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite, care ne<br />
permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice<br />
neobişnuite sau neaşteptate, generate de obicei de conflicte psihologice.<br />
Au mai rămas câteva întrebări importante pentru clarificarea teoriei. De exemplu, de ce unele organe<br />
dezvoltă hiperplazie în faza activă în timp ce altele fac acest lucru doar în faza de reparare. La prima vedere, a<br />
treia lege biologică, poate părea a fi cea mai dificilă, dar în esenţă e simplă. Deci, nu vă faceţi griji dacă nu o<br />
înţelegeţi pe loc. Cred că este perfect normal atunci când auziţi pentru prima dată întregul subiect.<br />
A treia lege (împreună cu a doua) reprezintă elementul esenţial, structura de bază a celor 5<br />
Legi Biologice văzute din punct de vedere terapeutic. Deoarece din Legea a Treia derivă enorm de<br />
multe informaţii, această introducere, poate oferi doar o idee brută. Legea explică în esenţă, faptul că<br />
orice funcţie fiziologică a organismului nostru este strict legată de ţesutul original, dezvoltat din straturi<br />
germinale, şi că fiecare dintre aceste ţesuturi originale e conectat la o nevoie sau necesitate biologică.<br />
Adică un grup de conflicte tipice biologice are un nivel corespunzător şi în creier. Ea ne spune, că<br />
fiecare dintre aceste ţesuturi originale are un comportament specific cunoscut în timpul fazelor unui<br />
program biologic.<br />
17.5.1 STRATURILE GERMIN<strong>ALE</strong><br />
Bazele Celei de-a 3-a Legi Biologice<br />
au fost descoperite de Dr. Hamer, în<br />
embriologie. Începând cu ziua a 13-a după<br />
fertilizarea ovulului, observăm o diferenţiere<br />
a ţesutului în aşa-numitele straturi<br />
germinale. Avem straturi, iar grupurile de<br />
organe se dezvoltă pe baza acestor straturi<br />
germinale îndeplinind sarcini distincte în<br />
organism. (Fig. 5)<br />
17.5.1.1 ENDODERMUL<br />
Stratul germinal interior, numit endoderm, cuprinde organele responsabile cu funcţiile vitale. Ele<br />
sunt ocupate mai ales cu obţinerea, prelucrarea şi depozitarea de substanţe vitale. Endodermul e cel<br />
mai vechi strat germinal şi dă naştere, printre altele, la întregul tract gastro-intestinal, inclusiv ficatul,<br />
glandele şi plămânii. Acestea sunt organe cu funcţie de absorbţie. Plămânii “absorb” oxigen, ficatul<br />
“absoarbe” ingrediente alimentare.<br />
17.5.1.2 MEZODERMUL<br />
Din stratul germinal de mijloc, numit mezoderm, apar toate organele, care oferă organismului<br />
protecţie, sprijin şi stabilitate, precum oasele, muşchii striaţi, tendoane, corium, ţesut conjunctiv,<br />
discuri intervertebrale, etc.<br />
17.5.1.3 ECTODERMUL<br />
Stratul germinal exterior, numit ectoderm cuprinde, printre altele, toate organele de simţ, şi<br />
pielea. De asemenea, are funcţii precum producţia de insulină + organele de auz,miros,văz. Tot ce<br />
poate fi văzut de cineva din exterior, pielea, întregul exterior, este ectoderm, inclusiv toţi nervii şi părţi<br />
ale unor tubuli, precum vasele coronariene sau canalele pancreatice şi biliare.<br />
Fiecare strat germinal e controlat de zone ale creierului, şi întâlnim o caracteristică specifică a<br />
stratului germinal de mijloc, care e împărţit în 4 părţi, totalizând 4 tipuri de ţesuturi.
TRUNCHIUL CEREBRAL<br />
Controlează stratul interior,<br />
endodermul, şi astfel, funcţiile vitale<br />
de bază. Stratul germinal de mijloc e<br />
parţial controlat de cerebel şi parţial<br />
de măduva cerebrală. Cerebelul este<br />
parte din "creierul vechi", iar măduva<br />
cerebrală (substanţa albă–n.t.) e<br />
parte din "creierul nou". Vorbim astfel<br />
de "vechiul creier mezodermic" şi de<br />
"noul creier mezodermic".<br />
CEREBELUL<br />
Controlează toate părţile din stratul<br />
germinal de mijloc, care au funcţie de<br />
protecţie, precum corium, grupuri de mai<br />
multe organe, glandele sudoripare şi<br />
mamare.<br />
MEDULARA<br />
Controlează acele părţi din<br />
mezoderm care au funcţie de protecţie şi<br />
orientare, precum oase, tendoane,<br />
muşchi şi ţesut conjunctiv. Stratul<br />
germinal exterior, ectodermul, este<br />
controlat de cortexul cerebral: senzaţie,<br />
comunicare, teritoriu, viaţă sexuală. În<br />
conformitate cu această diviziune între<br />
creierul nou şi vechi, se observă o<br />
diferenţă fundamentală în ceea ce<br />
priveşte tiparele de schimbare funcţionale<br />
realizate de organe în cele faze.<br />
Toate organele controlate de<br />
creierul vechi, i. e. organele<br />
endodermice şi mezodermice “vechi”,<br />
dezvoltă hiperfuncţii cu proliferarea<br />
ulterioară a celulelor în faza de<br />
conflict activ simpaticoton. În faza de<br />
reparare începând cu soluţionarea<br />
conflictului, ţesutul excedentar este<br />
descompus şi funcţiile se<br />
normalizează. Organele controlate de<br />
creierul nou, i. e. mezodermul “nou” şi<br />
ectodermul, dezvoltă hipofuncţie şi<br />
depleţia celulelor în timpul fazei<br />
active.<br />
În timpul fazei de reparare,<br />
funcţiile se normalizează şi ţesuturile defecte sunt refăcute. Cu toate acestea, există un grup din<br />
categoria Programe Speciale ectodermale, care efectuează doar modificări funcţionale, fără impact<br />
asupra creşterii sau depleţiei celulelor.<br />
17.5.2 EXEMPLE<br />
Celulele alveolare pulmonare de origine endodermală sunt controlate de trunchiul cerebral,<br />
deoarece au rol în absorbţia de substanţe vitale şi dezvoltă hiperfuncţii şi proliferare celulară în timpul<br />
fazei de conflict activ. După soluţionarea conflictului, celulele excedentare sunt descompuse şi
hiperfuncţiile se reduc. Acelaşi lucru e valabil pentru glandele mamare (mezodermul creierului vechi)<br />
care îşi sporesc funcţia crescând în faza de conflict activ şi ambele se anulează în faza de reparare.<br />
O inversare a acestui lucru e observată în organele controlate de creierul nou. Un os, care e<br />
parte din creierul<br />
nou<br />
mezodermic,<br />
merge cu<br />
reducerea<br />
numărului<br />
celulelor, aşazisele<br />
necroze,<br />
în faza activă. Îşi<br />
pierde masa<br />
devenind poros<br />
şi prin urmare<br />
mult mai<br />
susceptibil la<br />
fracturi. Aceasta<br />
e boala pe care<br />
medicina clasică<br />
o numeşte<br />
osteoporoză. Ea<br />
nu e provocată<br />
de o dietă<br />
greşită ci e un<br />
simptom al unui<br />
conflict activ<br />
legat de oase.<br />
În timpul<br />
fazei de<br />
reparare,<br />
celulele sunt<br />
refăcute, iar<br />
afecţiunea este<br />
numită leucemie,<br />
şi într-o etapă<br />
ulterioară, osul<br />
dezvoltă chiar<br />
surplus de masă<br />
şi densitate mai<br />
mare. Deci,<br />
acesta este mai<br />
puternic şi mai<br />
greu decât<br />
înainte. Prin<br />
urmare, acest<br />
grup de organe<br />
se numeşte Grupa de Lux, fiindcă va prezenta o îmbunătăţire după încheierea unui Program Special.<br />
Pielea care e de origine ectodermă, dezvoltă depleţia celulelor superficiale, aşa numitul ulcer, în<br />
faza de conflict activ. Pielea devine descuamată şi crăpată. După soluţionarea conflictului, pielea este<br />
reînnoită, dar apare înroşire, tumefacţie şi prurit. Cele mai multe modificări organice ectodermale apar<br />
ca o dilatare de tubuli, precum canalele bronşice, artere, canalele biliare, pancreatice şi glandulare din<br />
mai multe organe, precum glanda lacrimală sau tiroidă.
Să observăm mai atent canalele cu mucoasă ectodermică, precum cele biliare. Efectele fazei<br />
active produc o lărgire a canalului care permite să treacă mai multă secreţie. Depleţia simultană a<br />
celulelor chiar măreşte lumenul şi dă efectul în acest sens. După cum s-a arătat deja, există un grup<br />
de organe, în care apare doar o<br />
diminuare a funcţiei, fără depleţia<br />
celulelor.<br />
În exemplul Programului<br />
Biologic pentru celulele<br />
responsabile cu producţia de<br />
insulină, în timpul fazei active a<br />
conflictului, care e un conflict de<br />
tipul reticenţă/rezistenţă sau<br />
frică/repulsie, producţia de insulină<br />
este diminuată, iar după<br />
soluţionare ea e normalizată din<br />
nou, fără depleţia sau proliferarea<br />
celulelor.<br />
Putem observa că afecţiuni,<br />
considerate chiar incurabile<br />
precum diabetul zaharat sau<br />
leucemia, în exemplul anterior, se<br />
comportă exact în conformitate cu<br />
criteriul celor două faze, şi au o<br />
durată limitată, cu condiţia<br />
rezolvării conflictului în timp util.<br />
Acestea nu persistă pentru<br />
totdeauna ci în conformitate cu<br />
Legile Biologice. Numai<br />
medicamente, precum insulina, în<br />
acest caz, a făcut să pară că<br />
aceste condiţii nu ar înceta de la<br />
sine, deoarece producţia organică<br />
normală de insulină e redusă în<br />
prezenţa ofertei de insulină<br />
externă. aşa că am rămâne<br />
dependenţi de produsele<br />
farmaceutice, cu excepţia unui<br />
succes aparent al remediilor<br />
alternative, precum modificarea<br />
dietei, care se bazează pe o<br />
confuzie.<br />
Potrivit celor Cinci Legi<br />
Biologice, diabetul zaharat, nu<br />
apare întâmplător, sau ca urmare<br />
a predispoziţiei genetice sau a<br />
unei diete greşite, ci este un<br />
proces la care ne-am supus pe o<br />
scară mică şi cu vindecarea<br />
ulterioară în fiecare zi.<br />
Pot fi descrise mai multe<br />
caracteristici ale acestor patru grupe de ţesuturi. Ca orientare generală, împărţirea conflictelor pe<br />
categorii este de o importanţă deosebită. Din moment ce scopul biologic al organelor endodermale
este obţinerea de substanţe vitale, vom asocia stratul interior germinal cu aşa-zisele conflicte de<br />
“îmbucătură” (de înghiţire-n.t.).<br />
Pentru un lup, această “bucăţică” este prada lui, pentru un copil, ar putea fi o jucărie, etc.,<br />
pentru adulţi un contract, un activ,<br />
bani, o casă sau o maşină. În<br />
funcţie de organul căruia i se<br />
adresează, conceptul de<br />
“îmbucătură” depinde de individ.<br />
Atunci când o “îmbucătură” e<br />
dorită foarte mult, aceasta<br />
afectează amigdalele, glandele<br />
salivare sau organele învecinate.<br />
Atunci când substanţele nutritive<br />
sunt extrase dintr-o “îmbucătură”<br />
ca o chirie lunară de la o casă,<br />
acest lucru se resimte într-un<br />
organ digestiv.<br />
Când o “îmbucătură” trebuie<br />
să fie împărţită în mod egal, ca la<br />
o moştenire, acest lucru ar putea<br />
afecta pancreasul. Atunci când<br />
dintr-o “îmbucătură” nu mai pot fi<br />
extraşi nutrienţi ea este eliminată,<br />
ca un stoc devalorizat; de<br />
exemplu, acest lucru ar fi legat de<br />
partea distală a intestinului.<br />
Organele din mezodermul<br />
creierului vechi oferă protecţie<br />
împotriva traumatismelor, şi sunt<br />
legate de conflicte de agresiune pe<br />
care cineva le poate suferi prin<br />
insulte, atacuri verbale, etc., total<br />
opus unui animal sălbatic.<br />
Organele din mezodermul<br />
creierului nou asigură stabilitate şi<br />
capacitatea organismului de a se<br />
apăra. În consecinţă, conflictele<br />
legate de ele sunt a fi insuficient<br />
de bun sau sunt instabil implicând<br />
auto-devalorizarea de sine. De<br />
exemplu, genunchii se asociază la<br />
atletism cu performanţa care<br />
implică alergare, degetele cu<br />
îndemânarea, umerii cu a deţine şi<br />
a cuprinde, precum şi de a fi<br />
suficient de bun pentru alţii.<br />
Craniul şi gâtul au legătură<br />
cu stima de sine intelectuală şi<br />
morală. Femeile care sunt<br />
nefericite cu sânii lor, simt acest<br />
lucru, în coloana vertebrală din spatele sânilor. Eşecul sexual este pus în legătură cu probleme în<br />
zona coccisului. Dinţii şi maxilarul reacţionează atunci când ceva sau cineva nu poate fi muşcat,<br />
zdrobit, distrus, pentru a se apăra, sau să profite de o oportunitate, sau să muşte în ceva. Deci,
conţinutul specific al conflictelor se determină prin funcţiile şi rolul fiecărui organ, fiecare parte a<br />
corpului ne serveşte conform determinării noastre biologice, ocolind intelectul. Cut cât mai sever e<br />
conflictul cu atât mai grav sunt afectate ţesuturile.<br />
Conflicte reduse de auto-devalorizare pot afecta ţesuturi precum tendoane, cartilagii, ţesut<br />
conjunctiv, ţesut adipos etc., în timp ce<br />
conflictele grave de auto-devalorizare<br />
afectează oasele. În fiecare caz, apare<br />
depleţie celulară şi necroză în timpul<br />
fazei de conflict activ, iar refacerea se<br />
face cu dureri în timpul fazei de<br />
reparare. Medicina clasică pune<br />
adesea diagnosticul de leucemie în<br />
faza de refacere a oaselor.<br />
Cele mai diverse conţinuturi<br />
conflictuale se găsesc în grupul<br />
ectodermal, şi se extind în interior spre<br />
tractul digestiv, organele de simţ<br />
conştient şi acţiune arbitrară. Aici avem<br />
conflicte legate de acţiunea musculară,<br />
de sensibilitatea şi atingerea<br />
conştientă, vedere, miros, auz, gust,<br />
aducând simptome precum tinitus,<br />
halucinaţii acustice, paralizie, miopie,<br />
paranoia, clarviziune, boala Alzheimer<br />
şi multe altele.<br />
Tot aici se află domeniul larg şi<br />
important al conflictelor teritoriale, care<br />
însă este atât de complex încât nu îl<br />
putem prezenta în acest documentar.<br />
Conflictele teritoriale pot duce la<br />
simptome psihice, precum depresie,<br />
nimfomanie, suicid, nebunie, psihopatii,<br />
agresiune, logoree, acţiuni obsesiv<br />
compulsive, isterie, autism, anorexie<br />
obsesivă, bulimie, incontinenţă,<br />
experienţe în afara corpului, retardare<br />
mentală şi fizică de toate felurile.<br />
17.6 A PATRA LEGE NATURALĂ A <strong>BIOLOGIEI</strong><br />
Sistemul Ontogenic Contingent al Microbilor<br />
În faza de autovindecare (pcl post conflict) există o<br />
corespondenţă între grupurile de organe aparţinând unui<br />
anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând<br />
acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită<br />
simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la<br />
autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier; la<br />
comanda creierului, microbii patogeni devin, prin<br />
dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de<br />
autovindecare (pcl post conflict) vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.<br />
Se pune întrebarea ce anume sunt şi generează infecţiile? În cazul în care toate Programele<br />
Speciale sunt iniţiate de către un impuls biologic, sau un DHS, ipotezele vechi legate de cauze nu pot
conţine adevărul. În baza conceptului de boală a medicinei clasice a fost întotdeauna uşor de a găsi<br />
ceva care te face bolnav. Noi spunem: l-am luat, m-am infectat, sau am fost în frig, am ieşit afară cu<br />
părul ud, sau am fost în curent. Una din favorite: starea vremii. Astfel, puteţi găsi întotdeauna un<br />
vinovat, dar nu poate fi nici o certitudine.<br />
Povestea cu microbii este puţin mai greu de explicat pentru că rolul lor este puternic predefinit<br />
în mintea celor mai mulţi oameni. Este o idee foarte acceptată în zilele noastre. Dacă le spui<br />
oamenilor, că microorganismele s-ar putea să nu aibe rolul de a ne înbolnăvi, atunci vor opune<br />
rezistenţă. Şi vei întâlni<br />
diferite forme de<br />
rezistenţă.<br />
Acest lucru ne<br />
duce la a 4-a Lege a<br />
Biologiei<br />
care<br />
contrastează cel mai mult<br />
cu toate credinţele<br />
noastre vechi. S-a<br />
observat că toate<br />
afecţiunile pe care ne-am<br />
obişnuit să le privim ca<br />
fiind boli infecţioase sunt<br />
de fapt simptome care<br />
apar în faza de reparare.<br />
Acestea cuprind<br />
diverse forme de tuse,<br />
coriză, aşa-numitul<br />
cancer de col uterin<br />
exantem, tuberculoză,<br />
herpes, diverse aşanumite<br />
boli venerice,<br />
picior de atlet şi altele.<br />
Dar toate acestea, şi<br />
multe altele, sunt<br />
întotdeauna precedate de<br />
o fază a conflictului activ<br />
care însă au scăpat<br />
înţelegerii noastre,<br />
deoarece nu prezintă<br />
simptome, în cele mai<br />
multe cazuri.<br />
Aceste simptome<br />
apar doar după o<br />
soluţionare a conflictului împreună cu fenomene vagotone precum oboseala şi febra. Ele nu pot<br />
reprezenta faze active de boală sau infecţie, aşa cum s-a presupus. Microbii (ciuperci, micobacterii,<br />
bacili, bacterii şi controversatele virusuri) sunt într-adevăr, observate în timpul acestor procese. De<br />
aici rezultă că ele nu pot provoca apariţia lor, dar dacă ceva ajută sunt tocmai aceste procese de<br />
reparaţii. Să spunem că bacteriile sunt “pompierii” şi boala este “focul”, atunci am putea afirma că: Ori<br />
de câte ori vom vedea o casă arzând, vom vedea şi pompieri în faţa ei! Ce surprinzător! Prin urmare,<br />
statistic vorbind, “pompierii” par a fi responsabili de “foc”. Aplicaţi această logică la bacterii. De ce se<br />
consideră cu atâta siguranţă faptul că bacteriile sunt cauza bolilor? Doar, pentru că în examinarea<br />
bolii, voi găsi bacterii?<br />
Desigur, observaţiile microorganismelor, realizate de medicina clasică, aşa cum arată ele în<br />
timpul fazei simptomatice, sunt adevărate. Din punct de vedere ştiinţific, conform celor legi ale naturii,<br />
microbii nu sunt cauza ci o parte a întregului proces. Ei apar, practic, odată cu simptomele şi dispar
odată cu dispariţia simptomelor. Aceasta nu este un efect al microbilor. De exemplu s-a crezut despre<br />
antibiotice că rezolvă problema dar de fapt doar grăbesc sau încetinesc procesul, şi de îndată ce trece<br />
efectul acestora, ambele, simptome si microbi, vor apărea din nou. Din ceea ce ştim astăzi,<br />
antibioticele au efect mai ales la nivelul creierului. De fapt, prin efecte, deducem că există activitate<br />
patogenă în timpul fazei simptomatice. În perioada regenerării în timpul curbei vagotonice,<br />
antibioticele afectează sistemul nervos autonom creând ceva mai multă simpaticotonie.<br />
Ciupercile, micobacteriile şi tuberculoza sunt ajutoare în faza de reparare a ţesuturilor<br />
controlate de creierul vechi. Bacteriile şi controversatele virusuri îşi desfăşoară activitatea - dacă<br />
există - în faza de reparare a ţesuturilor controlate de creierul nou. Putem considera aceste creaturi<br />
ultra mici, ciuperci, micobacterii, bacterii şi virusuri - în măsura în care ele există - ca micro-chirurgi ale<br />
căror servicii devin necesare în faza de vindecare.<br />
De exemplu, un adenocarcinom al glandei mamare, care poate apărea şi creşte după un<br />
conflict de tip grijă/ceartă este descompus de micobacterii, după soluţionarea conflictului. În timpul<br />
fazei de conflict activ, micobacteriile au proliferat în acelaşi ritm ca tumora. Deci, la momentul<br />
conflictului, eu am o cantitate de micobacterii, corespunzătoare cu masa tumorii, acum acestea<br />
transferă repede această tumoră într-una cu puroi interior, astfel încât să poată fi digerată, iar în<br />
timpul procesului, ea poate erupe prin piele care se termină într-o cicatrice perfectă, cu condiţia ca<br />
aceste bacterii să fi fost în acel loc chiar de la început. Tumora ar putea fi periculoasă în sistemul<br />
digestiv, în cazul în care o persoană are un proces tumoral intens şi nu poate fi redus în timpul fazei<br />
de reparaţie, iar acest lucru ar putea conduce la un blocaj intestinal, un ileus, un blocaj mecanic.<br />
Într-un astfel de caz, o intervenţie chirurgicală e necesară. În cazul în care bacteriile<br />
corespunzătoare sau ciupercile sunt prezente, acestea ar putea contribui la reducerea ţesutului în<br />
mod natural, renormalizând situaţia fără o influenţă exterioară. Deci, aceşti germeni sunt simbionţi<br />
care ne ajută. Ei trăiesc ajutându-ne la<br />
optimizarea procesului de reparaţie. Dar dacă<br />
ne uităm la boală numai din punct de vedere<br />
simptomatic, am putea vedea aceşti microbi<br />
ca o cauză. Aceasta e consecinţa gândirii<br />
perimate a războiului şi distrugerii în noi, în<br />
baza credinţei că sistemul imunitar este o<br />
armată şi prin urmare există duşmani cu care<br />
trebuie luptat. Odată cu înţelegerea celor legi,<br />
vom înţelege că microbii nu sunt duşmanul ci<br />
doar co-lucrători în timpul unui proces biologic.<br />
Atunci când studiile sunt realizate în cadrul medicinii clasice, adevărul se observă, în mod necesar.<br />
Un om de ştiinţă german a examinat cazuri de cancer cu remisie spontană şi a observat că<br />
toate remisiile spontane au coincis cu infecţii febrile. lucru care este, desigur, evident conform Legilor<br />
Biologice. Descompunerea cancerului are loc în faza de vindecare, atunci când şi febra este prezentă<br />
împreună cu aşa-zisele boli infecţioase. Mai ştim şi că microbii iau parte la aceasta etc. Rezultatele au<br />
fost interpretate eronat în felul următor: temperatura ridicată cauzată de febră ar arde celulele<br />
canceroase. Ceea ce numim “sistem imunitar” sunt subfamilii de leucocite, ajutoare şi supresoare, etc,<br />
dar acest lucru este bazat doar pe idei. Acestea nu sunt fapte.<br />
Nu se poate discuta despre aceasta (e o convenţie faptul că aşa ar fi normal-n.t.). Există mai<br />
multe sisteme de auto-reglare în organism. Există multe răspunsuri ale diferitelor ţesuturi, cu diferite<br />
tipuri de celule, precum leucocite, enzime, anticorpi… Există un control permanent, dar nu există nici<br />
un "sistem imunitar". Există reacţii eficiente la situaţii cu care ne confruntăm. Privite din perspectiva<br />
celor legi, toate aceste celule şi elemente au o funcţie. Dar această funcţie nu implică un război, ci<br />
doar un sistem de auto-reglare, precum curăţirea materialului celular, care a rămas după execuţia un<br />
Program Biologic.<br />
În ceea ce priveşte acest lucru, nu există un sistem imunitar, aşa cum credem noi că există,<br />
precum o armată la război, care ne protejează. Dar există un sistem, un sistem de auto-reglare, o<br />
echipă de curăţire, care menţine totul funcţional. Şi "echipa" sunt aceste celule, indiferent cum le-am<br />
mai numi.
17.6.1 DOUĂ FAZE PE TREI NIVELE<br />
Înţelegând care din procesele<br />
celor trei nivele (creier, organe şi<br />
psihicul) se suprapun în timpul celor<br />
două faze, este de mare importanţă.<br />
Începând cu DHS, care reprezintă<br />
un conflict între realitatea percepută<br />
şi nevoile biologice, toate cele trei<br />
nivele sunt activate la starea de<br />
simpaticotonie. Începe execuţia unui<br />
Program Biologic Special foarte<br />
important.<br />
Creierul e responsabil pentru<br />
fiecare nevoie biologică şi activitatea<br />
organelor corespunzătoare, a<br />
acţiunilor conştiente, elaborând<br />
hiperfuncţii. În scanarea CT fără<br />
substanţă de contrast, vom vedea un<br />
Focar Hamer. La nivel psihic, nu<br />
există locaş deviant asupra<br />
conflictului, nu există loc pentru alte<br />
gânduri, până ce conflictul nu e<br />
rezolvat sau devine perimat. Noi nu<br />
putem dormi în timpul nopţilor,<br />
deoarece rezolvarea problemei are<br />
prioritate maximă.<br />
La nivel organic, există<br />
simptome generale precum stenoza<br />
vaselor de sânge sau eliberarea<br />
hormonilor de stres. Suntem<br />
anorectici, ca şoarecele, dacă<br />
revenim la exemplul nostru, nu ar lua<br />
mâncare în timp ce fuge şi în<br />
organul afectat, în funcţie de tipul<br />
ţesutului, ar apare stare de<br />
simpaticotonie, în hipofuncţie sau<br />
hiperfuncţie conform cu Legea a<br />
Treia.<br />
Merită menţionat faptul că un<br />
Focar Hamer poate fi văzut şi pe<br />
scanarea CT a organului afectat. În<br />
cazul în care conflictul este rezolvat<br />
sau devine învechit, toate trei nivele<br />
intră în faza de reparaţii. Expresia<br />
“fază de reparare” ar putea sugera<br />
că totul s-a încheiat, dar de fapt ar<br />
putea deveni periculos mai ales<br />
datorită procesului cerebral.<br />
Această fază de reparare (numită şi post-conflict de analiză A, PCL A) este faza edematoasă.<br />
Creierul se bazează acum pe stocarea apei şi nu apare Focarul Hamer şi astfel are drept rezultat<br />
edemul. Tocmai această condiţie a fost descrisă anterior ca o tumoare pe creier, ceea ce este corect,<br />
deoarece tumora se referă pur şi simplu la o expansiune a ţesutului. Ceea ce e greşit aici e ipoteza că
acest lucru e determinat de un proces malign şi nu se termină niciodată. Totuşi, pericolul potenţial<br />
există şi depinde de dimensiunea şi poziţia tumorii (temporare).<br />
La nivel psihic, faza de după soluţionarea conflictului este caracterizată prin decuplare, şi<br />
suntem capabili să ne relaxăm şi să citim o carte, dacă dorim. În organe există edeme datorită stocării<br />
apei. în funcţie de care ţesuturi sunt<br />
supuse unor presiuni, edemele pot<br />
provoca dureri şi alte simptome, de<br />
exemplu, din cauza obstrucţiei<br />
nervilor şi vaselor sau comprimarea<br />
altor zone ale creierului. Aici apar<br />
aproape toate tipurile de durere şi<br />
insuficienţă (nedeterminate de<br />
traumă) datorită edemelor din faza<br />
reparatorie A.<br />
Simptomele organice generale<br />
ale fazei de conflict activ, eliberarea<br />
intensă de hormoni de stres sau<br />
stenoza vaselor sanguine, sunt<br />
temporar în stare opusă şi se<br />
normalizează încet până la sfârşitul<br />
întregului proces. Prin urmare, avem<br />
tendinţa de a avea mâinile calde în<br />
timpul fazei de reparare. Edemul<br />
cerebral determină, în mod regulat,<br />
hipofuncţie sau chiar disfuncţie<br />
completă a organelor pe care acesta<br />
le controlează. Boala Parkinson,<br />
paralizia unui segment de intestin<br />
sau pareză la nivelul pielii sunt<br />
exemple de hipofuncţie determinate<br />
de edem cerebral.<br />
Avem următoarea situaţie:<br />
Psihicul: dezangajare, relaxare<br />
/Creierul: edem specific / Organele:<br />
edeme.<br />
Faza de reparare “A” durează<br />
maxim trei săptămâni, cu condiţia să<br />
nu fie reactivat conflictul de fiecare<br />
dată, caz în care faza de reparare trebuie să reînceapă de fiecare dată. O situaţie tipică e când aveţi<br />
probleme la locul de muncă, cu colegii sau şeful, sau altă situaţie, asta înseamnă că sunteţi în conflict<br />
activ la servici după care sunteţi relaxaţi când ajungeţi acasă unde observaţi apariţia simptomelor de<br />
vindecare, dar atunci când mergeţi la lucru, veţi intra din nou în conflict activ. Deci acest lucru rulează<br />
ciclic.<br />
După această maximă de trei săptămâni, edemelele cerebrale şi organice se retrag. Acesta<br />
este unicul moment de simpaticotonie. Datorită conexiunilor dintre cele nivele, conflictul activ revine la<br />
nivel psihic pe durata aşa-numitei epicrize. Dintr-o dată, conflictul deja rezolvat de câtva timp, se<br />
reactivează în mintea noastră. conform celor afirmate de Dr. Hamer, conflictul este trăit brusc a doua<br />
oară la modul foarte acut.<br />
Cuvântul epicriză are o semnificaţie dublă. Pe de o parte, înseamnă (convenabil) “raport final”,<br />
Pe de altă parte, e un acronim pentru epileptic şi crize de epilepsie descriind simptomele etapei. Noi<br />
experimentăm această convulsie, (epicriză) care la nivelul creierului apare zilnic de mai multe ori. În<br />
cazul tumorilor sau edemelor extinse acest lucru poate deveni periculos şi necesită medicamente sau<br />
alte măsuri. Ideea e că potrivit acestor noi cunoştinţe, medicaţia poate fi începută la momentul potrivit,
şi atunci apariţia epicrizei nu va mai fi surprinzătoare, şi astfel, terapeuţii cu experienţă sunt capabili<br />
să prezică cu exactitate ziua şi ora apariţiei epicrizei.<br />
La nivel organic, epicriza poate avea forme specifice, în funcţie de tipul organelor şi ţesuturilor.<br />
Aceste crize pot să apară sub formă de crize epileptice, sincopă, colici, strănut, diferite tipuri de<br />
atacuri de cord, astm, panică şi multe altele, cum ar fi naşterea sau orgasmul, ultimele două fiind, de<br />
asemenea, parte a Programelor Biologice Speciale importante, respectând cele Cinci Legi Biologice.<br />
Durata de epicrizei e diferită la fiecare din cele patru tipuri de ţesut. În ectoderm, durată maximă<br />
obişnuită e de de secunde, care însă poate fi prelungită prin încordări. De exemplu, dacă încercaţi să<br />
vă tensionaţi musculatura la maxim în loc să vă relaxaţi.<br />
În această diagramă, e reprezentată doar o singură epicriză, dar pot exista mai multe într-o<br />
succesiune, deoarece în timpul epicrizei, edemul comprimă creierul (în cutia craniană rigidă-n.t.).<br />
Dacă acest lucru nu e realizat cu o singură epicriză, atunci apar mai multe, de exemplu când ne vine<br />
să strănutăm des. Lichidul din umflături (edeme) este eliminat pe durata tranziţiei spre faza de<br />
reparare B. Noi numim aceasta: faza de urinare.<br />
În timpul fazei B, e restabilită starea normală. Simptomele severe ale fazei A sunt lăsate în<br />
urmă. Cicatrizarea este observată atât în creier cât şi în organe. Ţesutul conjunctiv, care rezultă din<br />
stratul germinal mezodermic, migrează. Atunci când un Program Special repetă des faza de reparare<br />
“B”, ţesutul afectat va fi mixat cu ţesutul nou cicatricial de fiecare dată, care a fost anterior diagnosticat<br />
ca ţesut ne-diferenţiat, deoarece din cauza mixării cu ţesutul conjunctiv, nu a putut fi recunoscut ca<br />
provenind de la un strat germinal.<br />
Unele organe dezvoltă chisturi care prevăd o extindere a duratei hiperfuncţiei. De exemplu, un<br />
chist ovarian face ca o femeie să arate cu zece ani mai tânără. Acesta nu trebuie îndepărtat<br />
(chirurgical-n.t.) pt. presupusa malignitate pe care ar putea să o aibă. Dacă în ţesuturile creierului<br />
vechi, lipsesc microbii necesari descompunerii tumorilor, în această fază tumorile se încapsulează.<br />
Deci, acestea rămân acolo pentru totdeauna. Programele de funcţionare lasă frecvent reziduuri<br />
calcaroase din faza “B”.<br />
Depunerile calcaroase în zona umerilor şi pe artere pot fi atribuite unei diete greşite, şi ele sunt<br />
rezultatul unor procese deseori necesare în viaţa unei persoane. Aceste cicatrizări, depuneri,<br />
densificări şi încapsulări sunt reziduurile stadiilor finale ale Programelor Speciale. Marea majoritate nu<br />
vor fi observate niciodată, dar în ochi sau oase, aceste cicatrici care au rămas pot produce o<br />
depreciere de durată, motiv pentru care e nevoie să împiedicăm reapariţia condiţiilor de execuţie a<br />
Programelor Speciale.<br />
Iată aici este întregul proces văzut în ansamblu: În timpul fazei de conflict activ, se observă<br />
activitate pe creier în zona corespunzătoare afectată. În psihic: supra scriere (de convingeri-n.t.)<br />
compulsivă şi căutarea unei rezoluţii a conflictului. La nivelul organelor avem un simptom specific<br />
simpaticotonic. După soluţionarea conflictului, în timpul faza A, există un edem al zonei din creier şi<br />
organelor, determinând hipofuncţie sau disfuncţie completă, durere sau alte simptome provocate de<br />
presiunea mecanică. În acelaşi timp, proliferarea sau depleţia celulelor care rezultă din faza activă e<br />
anulată. Psihicul este decuplat şi relaxat.<br />
În timpul epicrizei umflăturile sunt comprimate şi ulterior conţinutul lor e eliminat afară prin urină.<br />
Aceste simptome care sunt foarte specifice, atât la organe cât şi la nivel psihic, întotdeauna prezintă o<br />
activitate conflictuală foarte exacerbată, deci faza activă este retrăită brusc a doua oară la modul acut.<br />
În timpul fazei B, starea normală e refăcută lent şi e însoţită de acelaşi simptome slabe ale fazei A<br />
(dacă apar). În creier şi la organe, apare cicatrizare, iar la organe poate apare o transformare în chist,<br />
încapsulare sau densificare, care apar pe durata ultimelor etape.<br />
Nu toate simptomele sunt determinate de traume, intoxicare sau probabil malnutriţie, dar ele pot<br />
fi urmărite în funcţie de acest model. Principala problemă este care ţesut e afectat şi în ce fază se<br />
află. Cauzele intrării în execuţie a Programelor Speciale, printre altele, pot fi deduse din funcţia<br />
organului afectat: "cancerul de col uterin", leucemie, dureri de oase, panică, amigdalele umflate, dureri<br />
gastrice, vărsături, diabet - deficit de insulină, "hiperglicemie" "hipoglicemie", urmată de "hipoglicemie<br />
severă, diabet cu deficit de glucagon, cancer bronşic, coşuri, tendinţe de suicid, halucinaţii acustice,<br />
"inflamaţia vezicii urinare", hypothyreosis, alopecie, dureri de dinţi, otită medială, paralizie, boala<br />
Parkinson, "cancer de piele", Boala Alzheimer, glaucom, starea finală de cicatrizare a celulitei
În principiu, există metode de a afla dacă sunteţi bolnav. I: Observaţi dacă aveţi semne precum<br />
o piele înroşită. II: Verificaţi dacă aveţi vreun simptom, precum prurit, sau o durere. III: Cineva vă face<br />
o analiză sau consultaţie.<br />
Din punctul de vedere al "Noii Medicine", trebuie să întrebăm şi să aflăm cu ce se confruntă<br />
pacientul. În medicina clasică din prezent avem doar o intensă activitate de a eticheta boala. Este ca<br />
şi când avem mai multe containere şi fiecare are o etichetă specifică a bolii şi conţine o mulţime de<br />
elemente diferite. Dar pentru termeni vagi precum scleroza multiplă, pentru care există un număr<br />
imens de variabile ei nici măcar nu se bazează pe definiţiile acreditate.<br />
Dacă aţi clarificat simptomele şi le-aţi analizat separat, în funcţie de Noua Medicină totul devine<br />
clar. Care strat germinal e afectat, care tip de ţesut, şi în ce fază se află? Apoi vom şti imediat ce fel<br />
de conflict există, ce interpretare avem şi în ce fază se află la acest om, şi de ce această persoană a<br />
avut un conflict de acest tip sau de ce el/ea nu a ieşit din situaţie menţinând procesul activ.<br />
Aceasta e întotdeauna o chestiune individuală pentru fiecare persoană. Deci, nu există nici o<br />
"scleroză multiplă", cu o mie de simptome aduse de cutare sau cutare lucru, ci există doar Programe<br />
Speciale specifice care sunt declanşate precis de către un anumit conflict.<br />
17.6.2 PROGRAMUL BIOLOGIC SPECIAL DE STOCARE A APEI<br />
Printre programele specifice speciale, există unul care exercită o influenţă asupra tuturor<br />
celorlalte programe. Tubii renali de colectare ai rinichilor provin din endoderm, iar sarcina lor este<br />
reabsorbţia apei. Din 120 de litri, care circulă prin rinichi pe zi, 99% sunt păstraţi şi 1%, sunt eliminaţi<br />
prin urinare. Desigur, noi nu deţinem 120 de litri, dar sângele nostru e recirculat prin rinichi tot timpul,<br />
şi aceasta înseamnă 120 de litri pe zi. În mod normal, din cei 120 de litri, se filtrează 1%. Deci, ar<br />
trebui să eliminăm cca. 1,2 litri pe<br />
zi.<br />
Cu toate acestea, atunci<br />
când depozitarea apei devine<br />
necesară, reabsorbţia este<br />
intensificată. Acesta poate fi cazul<br />
unei persoane care şi-a pierdut<br />
starea de siguranţă, un loc unde s-<br />
a simţit acasă. Pierderea acestui<br />
"loc sigur" e interpretat biologic<br />
precum cineva care ajunge în<br />
deşert sau atunci când un peşte a<br />
ajuns pe uscat.<br />
În cazul unui partener iubit sau la copiii mici, mama poate reprezenta un astfel de refugiu sigur. Conflictul e<br />
de asemenea, descris ca "senzaţie de copil fără mamă", "sentimentul lipsei de îngrijire", un "conflict existenţial"<br />
sau "conflict de refugiat". Esenţa ei biologică e totuşi, lipsită de ambiguitate: O oază asigurând deplină securitate<br />
Semnificaţia specifică a acestui subiect remanent pentru mobilizarea tuturor resurselor: e ”pierdut fără a avea<br />
unde merge”. Rezultatul este stocarea apei din cauza unei reabsorbţii mărite ce ne protejează de deshidratare.<br />
Notă: Natura nu “cunoaşte” tehnologia noastră modernă de alimentare cu apă, aşa că “ea” nu<br />
îşi asumă riscuri. Programul Special s-a format cândva în evoluţia speciilor şi el nu ţine cont de<br />
dezvoltarea noastră ulterioară.<br />
Anterior, boala a fost considerată ca insuficienţă renală, pentru a explica eliminarea apei, atunci<br />
când este chiar contrar adusă de hiperfuncţia tubilor colectori În timpul fazei active, apa poate fi<br />
păstrată în ţesutul adipos sau în ţesutul conjunctiv, rezultând într-o creştere constantă de greutate.<br />
Acest tip de obezitate nu are nimic comun cu un regim alimentar greşit.<br />
Dr. Hamer chiar declara că 90% din persoanele supraponderale sunt "refugiaţi" activi şi<br />
stochează apă. Au fost multe discuţii despre cei care consumă mâncare-gunoi (junk food) în Statele<br />
Unite. Cauza obezităţii lor poate fi găsită într-o societate în care teama de viitor este o condiţie<br />
normală, determinând organismul să stocheze toate elementele nutritive disponibile ca rezerve.
Potrivit sincronicităţii celor trei<br />
nivele, simptomul psihic<br />
corespunzător este în ceea ce<br />
priveşte lumea ca un loc nesigur şi<br />
inconfortabil de a trăi, şi a<br />
persoanelor afectate, se face<br />
deseori remarcat în acest sens. Este<br />
deseori dificil de a stabili un conflict<br />
de refugiat prin el însuşi deoarece<br />
are enorm de multe manifestări.<br />
De exemplu o persoană poate<br />
fi ingrijorată cu privire la existenţa sa<br />
economică, altcineva nu are cu cine<br />
să vorbească despre problemele<br />
sale Dar, în esenţă, există<br />
întotdeauna acelaşi sentiment<br />
implicat. În aproape fiecare caz, la<br />
un moment dat, mama unei<br />
persoane nu mai putea să aibă grijă<br />
suficientă de ea, pentru a-i oferi<br />
mijloace de existenţă, siguranţă, o<br />
casă, sau nu era disponibilă pentru<br />
a răspunde durerilor şi nevoilor sale.<br />
Sau poate a murit. Deci, în<br />
esenţă,… întotdeauna e vorba de o<br />
încredere primordială în lume, un<br />
sentiment de siguranţă<br />
necondiţionată. Mama e asemenea<br />
cu "centrul universului", hrănitoare şi<br />
protectoare.<br />
Deoarece această relaţie<br />
cauzală între câştigul în greutate şi<br />
conflictul tubului renal de colectare<br />
nu a fost cunoscut înainte, toate<br />
teoriile nutriţionale au fost autocontradictorii.<br />
Atât de mulţi oameni,<br />
în ciuda faptului că mănâncă multe<br />
alimente care aparent îngraşă, nu<br />
câştigă în greutate câtă vreme se<br />
simt în siguranţă şi bine. Ei nu au<br />
nevoie să stocheze nimic, deoarece<br />
nu se tem de a rămâne cu nimic a<br />
doua zi. Dar persoanele care se simt<br />
în nesiguranţă sau sunt prost<br />
îngrijite, de obicei, au bani puţini, (cu<br />
excepţia celor la care conflictul este<br />
centrat în jurul altei persoane, în loc de probleme economice).<br />
Deci, persoanele care stochează multă apă din cauza grijilor financiare constante, sunt,<br />
desigur, cel mai susceptibile de a fi găsite în locurile unde produsele alimentare sunt ieftine. Concluzia<br />
că produsele alimentare inadecvate ar fi cauza obezităţii lor este acum depăşită. După soluţionarea<br />
conflictului, atunci când o persoană iubită, siguranţa, casa, un loc bun pentru a trăi, sunt redobândite,<br />
faza “B” prezintă o hipofuncţie la nivelul tubilor renali de colectare. Deci, reabsorbţia apei este redusă
semnificativ. Apa curge din corp şi ai nevoie să mergi la toaletă tot timpul. Acesta e mecanismul<br />
responsabil pentru a pierde în greutate care explică de ce dietele nu funcţionează.<br />
Desigur este posibil să pierdeţi în greutate prin transpiraţie, foame, sau cheltuirea unor rezerve.<br />
Dar ar trebui să se acorde prioritate rezolvării conflictului renal de la tubii de colectare. Marea<br />
importanţă a acestui program, în legătură cu toate celelalte programe se datorează edemelor care<br />
apar în faza A a fiecărui Program Special.<br />
Stocarea apei, în creier şi la locul organului, la începutul fazei A e de multe ori exacerbată,<br />
atunci când în acelaşi timp, organismul stochează apă ca urmare a activităţii de la nivelul tubilor renali<br />
de colectare, acest lucru poate creşte dimensiunea edemelor cu până la de zece ori. Se poate spune<br />
chiar că durerile foarte mari şi alte simptome intense apar mai ales din cauza activităţii tubilor de<br />
colectare. În timpul fazei<br />
active la nivelul tubilor de<br />
colectare, o înţepătură de<br />
albină va produce edem<br />
extins, interpretat anterior în<br />
mod eronat ca fiind alergie.<br />
Prin urmare, pentru<br />
orice terapie este esenţial ca<br />
pacientul să se simtă bine,<br />
protejat şi sigur. Un fapt<br />
cunoscut al medicinei clasice<br />
e că simptomele exacerbate<br />
brusc necesită spitalizare, a<br />
devenit foarte plauzibil ca de<br />
îndată ce un pacient este<br />
lăsat singur într-un pat de<br />
spital în cazul în care aproape<br />
nimeni nu are sincer grijă de<br />
el, aşa numitul conflict de<br />
“refugiat” să devină activ, în<br />
acest caz, putând fi numit<br />
conflict de “spital”. Astfel tot<br />
mai multă apă e stocată în<br />
organism şi edemele cresc<br />
rapid. Astfel, însăşi rolul şi<br />
procedurile din spitale ar<br />
trebui să fie practic revizuite şi reconsiderate.<br />
Un pacient cu durere poate merge la medic, terapeut, acupunctură, masaj, homeopatie sau<br />
vindecător sau shaman la propria sa alegere, şi probabil, alinarea durerii începe chiar în sala de<br />
aşteptare, astfel că el fie se simte inconfortabil pentru că a venit acolo, fie există o îmbunătăţire<br />
imediată, după o conversaţie sau o terapie liber aleasă.<br />
Ceea ce produce această îmbunătăţire este faptul că pacientul nu se mai simte neajutorat,<br />
abandonat şi singur cu simptomul său. Astfel, necesitatea de a stoca apă dispare imediat; la fel şi<br />
umflăturile responsabile de dureri puternice sau de alte deficienţe se diminuează rapid. Astfel,<br />
eficienţa numeroaselor tratamente disponibile nu au o cauză directă, în toate situaţiile, dar ea survine<br />
pe altă cale, necunoscută de terapeuţi. Deşi ei ar putea indica aplicaţii de succes ale metodei lor, nu<br />
au avut niciodată un motiv să se îndoiască de eficacitatea sa.<br />
17.7 A CINCEA LEGE NATURALĂ A <strong>BIOLOGIEI</strong><br />
Precum şoarecele care ar putea scăpa de pisică numai datorită programului special al celulelor<br />
pulmonare alveolare, fiecare Program Special, într-o anumită situaţie, este necesar pentru<br />
supravieţuirea unui subiect. Dr. Hamer a definit anterior aceste procese (greşit interpretate “boli”) ca
"Programul Biologic Filogenetic Inteligibil Semnificativ Special" sau SBS Aspectul "filogenetic<br />
inteligibil", este de asemenea foarte important.<br />
Legea a cincea a naturii este interogarea convingerilor noastre reale cu privire la boală. Şi<br />
acesta este motivul pentru care mulţi oameni înţeleg foarte greu. Legea a cincea a naturii este<br />
înţelegerea fiecărei (aşa-numite) boli ca pe un program biologic semnificativ al naturii. Şi acest lucru<br />
pare simplu, dar este greu de înţeles şi greu de integrat. Pentru că, odată ce boala a apărut, ne-a<br />
făcut să suferim, şi a creat simptome, a creat chiar şi moartea, trebuie să însemne o reacţie<br />
semnificativă a naturii Şi acest lucru pare a fi în contradicţie cu ceea ce este acolo.<br />
Ceea ce nu înţelegem, e faptul că aceste reacţii ale naturii sunt menite să funcţioneze pentru<br />
modul biologic de a trăi. Cea<br />
mai mare parte a societăţii, nu<br />
permite această funcţionare.<br />
Chiar dacă nu trăim pe baza<br />
codului nostru biologic acele<br />
reacţii ale naturii sunt mult mai<br />
multe şi intense decât ar fi<br />
nevoie să “ruleze” în<br />
sălbăticie. Şi asta determină<br />
faptul că toate simptomele,<br />
care provin de la acele reacţii<br />
sunt deasemenea mai multe şi<br />
intense conform scopului<br />
naturii (de a proteja viaţa–n.t.).<br />
Şi aceasta este ceea ce noi numim "boală".<br />
17.7.1 CONFLICTUL DE FOAME<br />
De exemplu, aşa numitul "conflict de foame". Atunci când un animal în sălbăticie are un conflict<br />
de înfometare, acest lucru este întotdeauna legat de o situaţie reală de foame. Aceasta înseamnă că<br />
dacă o gazelă, în sălbăticie nu mai găseşte nimic pentru a mânca, înţelege imediat că dacă nu mai<br />
există mâncare atunci e în pericol de înfometare. Din acest moment, se produce o alterare a ţesutului<br />
hepatic. Celulele hepatice se modifică şi îşi intensifică funcţia. Se vor produce mai multe enzime şi se<br />
va permite o mai bună stocare<br />
a glicogenului. şi tot ceea ce<br />
poate fi găsit, orice iarbă, totul<br />
va fi folosit optimizat<br />
favorizând şanse mai mari de<br />
supravieţuire.<br />
Din acel moment,<br />
ţesutul hepatic începe să<br />
crească, celulele încep să<br />
crească şi să se înmulţească.<br />
Acum, ce puteţi presupune?<br />
Cât de mult poate trăi o gazelă<br />
acolo în sălbăticie fără<br />
mâncare? Dacă presupunem că poate trăi - săptămâni, înseamnă că, dacă timp de - săptămâni, acest<br />
animal nu va găsi nici un fel de mâncare,atunci va muri de foame. Dacă noi găsim corpul mort al unei<br />
gazele, îl disecăm şi analizăm, ce credeţi că vom descoperi? Ei bine, poate vom vedea ficatul ei mărit,<br />
poate vom observa că este un pic mai mare. Dar cu siguranţă nu va fi nimic ce să poată fi numit<br />
cancer.<br />
Astfel, modificarea ţesutului hepatic, aşa cum e prevăzută de natură, nu e pentru a crea o<br />
tumoră mare, adică ceva şi mai ameninţător decât foamea care influenţează organul. Acest mecanism
are rol de a creşte şansa de supravieţuire pentru acest animal, în perioada de timp (atenţie!–n.t.) pe<br />
care natura o acordă rulării acestui program biologic.<br />
O fiinţă umană poate avea un conflict de înfometare de la o cu totul altă situaţie. Biologic el este<br />
interpretat de exemplu prin lipsa de bani, lipsa sprijinului financiar. Marea diferenţă e că dacă nu aveţi<br />
bani, dacă sunteţi falimentat, nu veţi muri de foame în termen de 6-7 săptămâni. Aşa că puteţi fi în<br />
această situaţie luni sau ani de zile şi tot nu veţi muri de foame. Dar dacă totuşi aţi experimentat<br />
conflictul de înfometare, din cauza lipsei banilor ţesutul hepatic se va menţine pe creştere, va menţine<br />
procesul, ca şi când aţi fi fost într-o situaţie reală de înfometare. Şi de la intervalul de timp imens<br />
(acordat acestui program) se poate observa o creştere tumorală, şi astfel, datorită declanşării acestui<br />
program biologic avem o creştere a ţesutului hepatic.<br />
Pentru o fiinţă, un animal, intervalul de timp pe care îl are pentru soluţionarea problemei e<br />
limitat. Dacă o gazelă moare în decurs de - săptămâni, deoarece nu a găsit nimic pentru a mânca,<br />
omul poate trăi în această situaţie, cu frica de a muri de foame din lipsa banilor, luni sau ani de zile. Şi<br />
astfel, procesul de creştere al ţesutului va continua fără oprire. Natura, (în mod normal-n.t.) nu are<br />
intenţia de a crea o creştere tumorală într-o astfel de situaţie. Natura intenţionează să schimbe, să<br />
îmbunătăţească situaţia optimizând funcţia organică.<br />
Dar, de fapt, o fiinţă umană nu va muri, de exemplu, de la lipsa sprijinului financiar însă ţesutul<br />
hepatic începe să crească până când ajunge la dimensiuni foarte mari care apoi e denumit boală<br />
canceroasă. Deci practic putem spune, ceea ce numim astăzi boală nu este o intenţie a naturii.<br />
Acesta e doar creaţia stilului nostru de viaţă, ce determină rularea unor Programe Biologice pe termen<br />
îndelungat până când vom găsi sau nu o soluţie. Nici un animal sălbatic nu va putea trăi luni de zile în<br />
frica continuă de moarte.<br />
17.7.2 CONFLICTUL FRICII DE MOARTE<br />
Situaţia în care un animal în sălbăticie poate experimenta această temere de conflict de moarte<br />
e atunci când se confruntă cu un animal de pradă sau o situaţie care îl pune în pericol. În mod firesc<br />
această situaţie, frica de moarte, pentru o fiinţă în sălbăticie poate să dureze câteva minute, poate<br />
secunde. Dar în acel interval de timp se va lua o decizie, fie animalul poate fugi cu succes, fie va fi<br />
ucis de către prădător.<br />
Dacă eşti o fiinţă umană, diagnosticată cu o boală malignă de către medicul dumneavoastră de<br />
încredere, şi medicul vă spune, că acest cancer, acest lucru, trăieşte în tine ca un animal de pradă, te<br />
mănâncă din interior, iar acest lucru seamănă destul de mult cu modul în care este explicat şi descris<br />
la oameni, cum poţi să fugi de acest animal de pradă?<br />
Se poate scăpa din această situaţie? Nu se poate! Dacă aveţi acest conflict de moarte,<br />
programul biologic va rula mai departe, va produce creşteri. Ulterior, veţi fi diagnosticat cu metastaze<br />
în plămâni, din cauza conflictului acestei frici de moarte şi o situaţie fără scăpare. Deci, acum putem<br />
înţelege, că sistemele noastre de credinţă, aptitudinile noastre de a interpreta şi a crede vorbele altor<br />
oameni ne permit să creem programe biologice din care nu mai putem scăpa. Iar acestea sunt situaţii<br />
care creează modificări organice semnificative, … situaţii grave de boală, în care trebuie să se<br />
intervină.<br />
Legea a 5-a biologică a naturii ne spune, că aceste procese sunt semnificative, şi chiar dacă un<br />
proces organic este periculos şi trebuie să fie tratat, acesta are o semnificaţie biologică şi un scop. El<br />
ne ajută la nivel psihologic pentru a ne determina să găsim o soluţie. Deoarece fiecare program<br />
biologic rulează pe toate cele nivele (psihic, creier şi organe) simultan, şi continuu.<br />
Din legea 5 înţelegem, că este în primul rând o ancoră care ne ajută să depăşim frica faţă de<br />
boală şi frica faţă de natură. În toate celelalte situaţii, “documentate” medical, boala este considerată o<br />
lovitura a sorţii, un atac al "duşmanilor", o eroare tehnică a naturii, noi fiind, din această perspectivă,<br />
doar victime. Dar aceasta e fals deoarece răul nu există în natură.<br />
Presupunerea că celulele canceroase maligne migrează producând tumori secundare în alte<br />
locuri mai poate fi găsită doar în manualele deja de acum depăşite. În ceea ce priveşte teoria<br />
metastazelor, dacă privim în detaliu, multe alte evenimente, ar trebui să fie observate cu scopul de a<br />
susţine această teorie.
Cineva ar trebui să observe exact: a) Separarea unei celule canceroase de tumoră. b) Migrarea<br />
acestei celule, prin sistemul sanguin sau limfatic. c) Stabilirea ei într-un alt organ. d) Infiltrarea acestui<br />
organ. De fapt, în afară de posibilitatea de a găsi un anumit număr de celule canceroase în sânge,<br />
toate celelalte procese ipotetice nu sunt verificabile, şi nu există răspunsuri la întrebări, precum de ce<br />
o metastază nu se condensează şi în organe vecine precum peretele vaselor sanguine. În continuare<br />
vom explica de ce pot exista tumori multiple într-un singur organism.<br />
17.8 LATERALITATEA BIOLOGICĂ<br />
Motivul apariţiei simptomelor pe partea dreaptă sau stângă a corpului este evidenţiat în<br />
lateralitatea mâinilor, sau mai corect în lateralitatea creierului. Pentru a evalua corect lateralitatea, Dr.<br />
Hamer a propus<br />
testul de aplauze.<br />
Care mână este în<br />
partea de sus şi<br />
domină în aplauze?<br />
Lateralitatea<br />
poate fi evaluată, de<br />
exemplu, printr-un<br />
test simplu de<br />
aplauze. Atunci când<br />
bat mâinile, dreapta<br />
conduce şi e<br />
deasupra. Aşa că<br />
sunt dreptaci.<br />
Deoarece acest<br />
lucru se face intuitiv,<br />
testul se adresează<br />
inconştientului.<br />
Testul este eficient,<br />
deoarece nu<br />
necesită mişcări<br />
instruite. Mulţi<br />
oameni au fost<br />
învăţaţi să scrie cu<br />
mâna dreaptă, deşi<br />
sunt mai atraşi să<br />
scrie cu stânga. Pe<br />
măsură ce tot mai<br />
multe dispozitive şi<br />
instrumente sunt construite pentru folosi mâna dreaptă fără nici o alegere, deci pentru dreptaci.<br />
Mulţi dintre cei care par a fi dreptaci vor fi uimiţi atunci când mâna lor stângă e deasupra sau<br />
lider în testul cu aplauze, deşi fac aproape totul cu mâna lor dreaptă. Aşa cum a fost spus înainte,<br />
lateralitatea este, de fapt la nivelul creierului. Dreptacii raţionează cu emisfera stângă şi stângacii cu<br />
emisfera dreaptă. Astfel, stângacii nu reprezintă o minoritate, cum se credea până acum ci procentul<br />
acestora este de aproximativ 38%. Cele două jumătăţi ale corpului nostru diferă în funcţie de<br />
lateralitatea noastră.<br />
Partea noastră dominantă reacţionează la persoanele care sunt pe nivelul nostru, iar cea slabă<br />
la cele situate mai sus sau mai jos în ierarhie, acestea sunt adesea numite pe scurt, "de partea<br />
partenerului" şi "partea mamă/copil", descriind cele mai frecvente descoperiri empirice. Pe partea cu<br />
acelaşi nivel, persoanele simt cu cine te “confrunţi”, pur şi simplu “te văd” într-un fel anume. De<br />
exemplu acest lucru poate fi: un partener, un coleg, un rival, tata cuiva în multe cazuri,<br />
comportântudu-se mai mult ca un prieten, în contrast cu mama.
Pe partea ierarhică simţim persoanele care sunt, evident, mai sus sau mai jos faţă de noi sau<br />
faţă de care ne simţim obligaţi să le protejăm. În mod regulat, aceasta se aplică la mamă, la proprii<br />
copii, uneori la tata sau o persoană pe care o admiră sau respectă foarte mult. Animalele de<br />
companie, de obicei, fac parte din această categorie deoarece acestea sunt, evident, subordonate şi<br />
trebuie să fie îngrijite. Un partener de viaţă poate fi deasemenea simţit pe această parte, atunci când<br />
are un rol de mamă sau tată pentru celălalt.<br />
De exemplu, atunci când o femeie dreptace are conflicte de tipul grijă/ceartă cu partenerul<br />
(determinând astfel o hiperfuncţie a glandelor mamare) procesul va avea loc în sânul drept. În cazul<br />
femeii stângace totul va avea loc în partea opusă. Totuşi, aceste senzaţii nu sunt atât de clare după<br />
cum au fost prezentate până acum. De exemplu, un conflict cu o fiică ar putea fi sesizat pe ambele<br />
părţi atunci când, la momentul conflictului, ea este privită atât ca o fiică cât şi ca un rival. Sau atunci<br />
când un partener este privit în parte ca partener şi în parte ca un copil. În acest fel, apar simptome<br />
bilaterale şi uneori perfect simetrice. Cu toate acestea, lateralitatea nu este întotdeauna importantă.<br />
Mai precis, e importantă oriunde, cu excepţia organelor controlate de trunchiul cerebral precum<br />
amigdalele, urechea mijlocie,stomacul şi intestinele.<br />
În aceste cazuri, care parte e este afectată depinde de schema “îmbucăturăintrând/îmbucătură-ieşind”<br />
care nu poate fi explicată mai departe în acest documentar. Deci,<br />
semnificaţia de lateralitate se extinde la următoarele grupe: organele creierului vechi mezodermic,<br />
acestea fiind organele cu funcţie de protecţie de exemplu glandele mamare sau dermul; organele<br />
creierului nou mezodermic, care oferă putere şi stabilitate, de exemplu oasele, muşchii, ţesutul<br />
conjunctiv, tendoanele şi organele ectodermale responsabile cu senzaţiile conştiente şi<br />
comportamentul teritorial.<br />
Un jucător de fotbal stângaci, care nu şi-a atins obiectivul săptămâni la rând, e bruscat de toată<br />
lumea, va avea un conflict de auto-devalorizare, în genunchiul stâng. Partea stângă e afectată dacă<br />
cineva e responsabil de persoane egale, precum colegii de echipă sau persoane publice. De îndată<br />
ce el îşi atinge obiectivul, conflictul de auto-devalorizare e rezolvat, procesul intră în faza de reparare,<br />
el va avea umflături şi dureri la genunchi, ceva care poate fi urmărit cu uşurinţă în evenimentele<br />
sportive atunci când durerea se stabileşte în dreapta, după ce s-a încheiat o perioadă de eşecuri.<br />
Locusul conflictului de auto-devalorizare depinde de activitatea corespunzătoare.<br />
Astfel, piciorul sau genunchiul este de obicei afectat în cazul jucătorilor de fotbal, în timp ce un<br />
jucător de tenis este mult mai probabil să sufere la coate. Din ignoranţa celor cinci legi biologice, acest<br />
lucru a fost atribuit uzurii oaselor, deoarece s-a considerat că organismul biologic “rugineşte” lent ca o<br />
maşină. Cu toate acestea, simptomele de reparare însoţite mereu de durere şi insuficienţă, îi conduc<br />
deseori pe pacienţi într-un cerc vicios. Iată o altă excepţie de la regula de lateralitate în aceste tipuri<br />
de ţesuturi. Lateralitatea este relevantă numai la conflicte simţite "în ansamblu". Dar există şi conflicte<br />
locale, legate exact de locul unde au fost sesizate.<br />
Exemplu: Când m-am simţit revoltată de un sărut sau de atingerea unui animal. Un conflict legat<br />
de separare, atac sau prihănire este simţit exact în acest loc. Lateralitatea este irelevantă în acest<br />
caz, simptomele (herpes sau alte simptome ale pielii, în acest exemplu), vor apărea exact în locul<br />
afectat. Când un jucător de fotbal stângaci a suferit un conflict de auto-devalorizare în genunchiul<br />
stâng, simptomele de reparare pot provoca un nou conflict local, de auto-devalorizare.<br />
Acest lucru apare atunci când el consideră că genunchiul lui e disfuncţional, adică e invalid în<br />
acest loc. Deci, Programul începe din nou cu depleţia celulelor, şi de îndată ce conflictul e rezolvat,<br />
faza de reparare revine, cu proliferarea celulelor şi dureri din cauza edemului. Acesta e motivul pentru<br />
care mulţi oameni nu scapă din cercul vicios, e acela că ei simt simptomele de reparare întotdeauna<br />
ca o dovadă corpului lor fiind disfuncţional, invalid, sau abuzat la locul afectat.<br />
Dar, atunci când cineva reuşeşte să accepte durerea ca fiind o parte necesară în procesul de<br />
reparare fără a o interpreta ca o afecţiune rea a corpului, este posibil să scape din cercul vicios.<br />
Atunci când cineva atribuie durerea sau alte simptome vârstei proprii, şi acest lucru poate provoca un<br />
conflict de auto-devalorizare. Sentimentul ar putea fi: corpul meu e mai puţin valid din cauza vârstei.<br />
Eu nu mai pot face tot ceea ce am făcut până acum. Diagnosticul unui medic de genul: "Tu nu vei mai<br />
putea umbla vreodată" poate produce exact ceea ce prezice, deoarece un conflict de auto-
devalorizare sau un conflict motor e urmat de tipul de depreciere, aparent, corect prezisă de către<br />
medic.<br />
17.9 RECIDIVE ŞI CIRCUITE<br />
Cele Cinci Legi Biologice explică şi aceste condiţii descrise anterior ca alergii sau boli cronice.<br />
Pentru o mai bună înţelegere, vechile denumiri ar trebui să fie abandonate, pentru că acestea se<br />
bazează pe un sistem de referinţă învechit. Primul lucru de menţionat este recurenţa constantă a unui<br />
conflict, de exemplu, şeful pe care cineva trebuie să îl suporte în fiecare zi. fapt care necesită execuţia<br />
aceluiaşi Program Special în fiecare zi. Deoarece conflictul e în acelaşi timp soluţionat zilnic, se<br />
manifestă zilnic aceleaşi simptome de reparare. Această recurenţă directă a unui conflict este ceea ce<br />
noi numim o recidivă.<br />
E bine să înţelegem că<br />
numai prima apariţie a<br />
programului necesită un<br />
DHS(focar în creier–n.t.).<br />
Începând de atunci încolo<br />
activarea sa poate fi realizată<br />
prin simpla recunoaştere a<br />
conflictului vechi chiar şi în<br />
absenţa unei situaţii extrem de<br />
acute, dramatice şi izolate, i. e.<br />
DHS. Atunci când un copil nu<br />
poate obţine o anumită jucărie<br />
şi suferă de un DHS<br />
activându-se un Program al<br />
amigdalelor drepte, acesta va<br />
reacţiona la toate situaţiile în<br />
care el nu poate obţine ceva,<br />
care apar mai târziu în viaţa<br />
sa, cu ajutorul acestui<br />
Program Special.<br />
Acestea ar putea să nu<br />
mai fie legate de o jucărie, ci,<br />
de exemplu, de o maşină sau<br />
un partener. Un copil care nu a<br />
obţinut o jucărie, pentru că nu<br />
a putut să o prindă, şi a<br />
reacţionat la acest lucru cu un conflict de auto-devalorizare a încheieturii mâinii drepte, el va continua<br />
să reacţioneze la încheietura mâinii în orice altă situaţie asemănătoare pentru tot restul vieţii.<br />
DHS ne determină modul nostru de a reacţiona mai târziu, oferindu-ne o strategie reuşită de<br />
supravieţuire.<br />
● În primul exemplu, copilul prezintă o reacţie foarte veche, deoarece concepe jucăria ca pe o<br />
bucăţică de mâncare ce o doreşte, care e facilitată prin secreţii de mucus ale amigdalelor.<br />
● Al doilea copil are o reacţie mai veche de a nu-putea-să-prindă.<br />
● Un al 3-lea copil ar putea concepe situaţia ca fiind ceva de forma a nu-putea-muşca- în-ceva<br />
şi de acum înainte să reacţioneze cu dinţii.
Un alt mod de apariţie a unor procese cronice e suprimarea medicală constantă a simptomelor<br />
de reparaţii, de exemplu atunci când niciodată faza de reparare nu ajunge la final. Simpaticotonia este<br />
generată des pentru a calma rapid durerea. În cazul în care impactul medicamentului scade, faza de<br />
reparare continuă, simptomele neplăcute revin, iar acest fapt poate continua la infinit. Să ne apropiem<br />
acum de aşa-numitele circuite, care sunt mai greu de înţeles,… cum să le recunoaştem, deoarece<br />
necesită multă experienţă practică. În principiu, este la fel ca în cazul recidivelor. O recurenţă imediată<br />
a esenţei conflictului nu e neapărat necesară.<br />
Circuitele funcţionează mult mai subtil şi inconştient. Regula de bază pare simplă: În momentul<br />
unui DHS, toate caracteristicile conjuncturale sunt inconştient reamintite şi funcţionează ca circuite.<br />
Aceste caracteristici<br />
conjuncturale pot cuprinde tot<br />
ceea ce organismul este<br />
capabil să simtă (imagini,<br />
mirosuri), un anumit gând al<br />
cuiva, la un moment dat,<br />
persoane, lucruri, sunete,<br />
temperatură, un singur cuvânt<br />
etc.<br />
Când una din aceste<br />
caracteristici e recunoscută,<br />
Programul Special al DHS<br />
intră din nou în execuţie. De<br />
exemplu: Un băiat care<br />
iubeşte o fată. El suferă un<br />
DHS atunci când o vede<br />
sărutând un alt băiat. Acest<br />
lucru este foarte acut şi<br />
dramatic pentru el, total<br />
neaşteptat, şi se simte<br />
abandonat.<br />
Să presupunem că el a<br />
conceput situaţia în aceste<br />
două moduri:<br />
● Este un "conflict de<br />
separare vizuală", conjunctiva<br />
şi pleoapele sunt afectate.<br />
● El nu a fost capabil să<br />
prevadă (simtă) că ea avea un<br />
alt iubit. Programul Special al<br />
mucoasei nazale (conflictul de<br />
miros) intră în execuţie.<br />
Tot ceea ce se întâmplă<br />
e în anotimpul primăverii.<br />
Soarele străluceşte, plantele<br />
au înflorit, cerul e albastru, şi<br />
albinele zumzăie în jur polenul<br />
se răspândeşte în aer. Să presupunem că, după câtva timp, el a uitat de conflict sau e deja foarte<br />
vechi. El este supus fazelor obişnuite de reparaţii ale Programelor Speciale.<br />
Acest lucru apare sub formă de conjunctivită, un ochi umflat şi/sau rinită. În primăvara anului<br />
viitor, toate circuitele/şinele sale sunt prezente din nou: vremea, mirosul, albinele, polenul, tot ceea ce<br />
îi aduce aminte de iubirea pierdută. Acelaşi Program Special devine din nou necesar. Ulterior, el va<br />
avea din nou o inflamaţie la ochi, nasul îi curge din nou şi are strănuturi.
El ar putea menţine aceste reacţii la fiecare sosire a primăverii pentru toată viaţa, cu excepţia<br />
cazului în care el este capabil să se detaşeze de evenimentul cu fiinţa iubită. O recidivă conştientă - la<br />
care el ar prezenta o reacţie puternică şi semnificativă, ar fi de a o întâlni, întâmplător, pe acea fată<br />
împreună cu iubitul ei.<br />
Circuitele inconştiente sunt doar legate la împrejurări şi intră în funcţiune mai subtil. Aceasta a<br />
fost doar unul dintr-un număr infinit de exemple posibile. Nu există nici o limită la situaţiile posibile, şi<br />
fiecare caz este în întregime individual. Deci, e nevoie de multă experienţă pentru a înţelege aceste<br />
corelaţii. Nu există nici o formulă care să explice originea oricărei alergii. Dar simptomele ne spun ce<br />
fel de conflict principal DHS le-a declanşat.<br />
Rezoluţia circuitelor poate fi realizată fie prin rezolvarea conflictului iniţial, oricare ar fi fost, fie<br />
realizând că acestea sunt irelevante pentru problema conflictului iniţial. făcând Programele Speciale<br />
să fie inutile. Acest lucru este deseori aplicat cu succes în ceea ce priveşte conflictele care decurg din<br />
copilărie şi al căror conţinut nu mai este relevant pentru o persoană adultă.<br />
17.10 <strong>ALE</strong>RGIILE<br />
Concepţii larg răspândite, precum alergii la păr de pisică, febra fânului alergie la polen au fost în<br />
întregime incorecte sau greşite interpretate. Aproape niciodată nu a existat o conexiune reală cu<br />
polenul sau fânul. Nu s-a formulat nici o explicaţie cum a fost posibil, indiferent cum, să reacţionez<br />
fizic la ştirile TV sau imagini, pe baza presupunerii stricte a unei intoleranţe chimice la o anumită<br />
substanţă. Desigur, există teste alergologice.<br />
Din punctul de vedere al celor cinci legi biologice, ele nu reprezintă nimic. În funcţie de nivelul<br />
de activitate renală la canalele de colectare, vor apare mai multe sau mai puţine edeme în urma<br />
testelor. A existat o rată de eroare astronomică, dar se pare că nu a tulburat pe nimeni. Conform<br />
acestor teste, de exemplu, aproape toată lumea este alergică la pisici sau iarbă, dar cele mai multe<br />
persoane au trăit cu pisici şi s-au culcat în iarbă, fără probleme, ani de zile.<br />
Un fenomen frecvent observat e faptul că<br />
declaraţia unui medic că o persoană suferă de o<br />
intoleranţă faţă de cutare sau cutare substanţă, se<br />
împlineşte. Ea va reacţiona ulterior cu Programele<br />
Speciale faţă de lucrurile împotriva cărora medical a<br />
avertizat-o. Declaraţia doctorului este deja dovedită,<br />
pentru că oamenii au atât de multă încredere în el.<br />
Imediat ce acea persoană înţelege că acea<br />
substanţă nu îi face nici un rău (alergia încetează–<br />
n.t.). Expresia: “reacţii alergice” a fost aplicată doar la<br />
organe precum pielea, tractul respirator, mucoasa<br />
nazală, conjunctiva. Toate celelalte programe<br />
speciale, rămân racordate la acelaşi tipar. Evident, o<br />
tumoră lent crescătoare a intestinului se observă<br />
numai după luni de zile şi nu minute. Aşadar, ea nu<br />
ar produce nici un efect sesizabil, în acest context.<br />
Acelaşi lucru este de asemenea valabil pentru<br />
simptomele psihice ale Programelor Speciale.<br />
Circuitele au impact asupra gândirii, senzaţiilor,<br />
acţiunilor şi punctului de vedere faţă de lume. O altă<br />
modalitate în care alergiile au fost greşit interpretate e ilustrată prin următorul exemplu: Să<br />
presupunem că un copil îşi pierde pisica iubită.<br />
El prezintă o reacţie cutanată conform unui conflict biologic de a nu fi capabil să mai<br />
îmbrăţişeze în combinaţie cu un conflict de miros, deoarece el nu mai poate simţi prezenţa pisicii, la<br />
care mai are şi un conflict de separare vizuală deoarece pisica nu poate fi văzută.<br />
Atunci când copilul vizitează o casă unde trăieşte o pisică, subconştientul lui are următoarea<br />
idee: Oh! Pisica este iarăşi aici! Vor apare imediat simptome de reparare. În acest caz, exantem al
pielii, obstrucţie nazală şi conjunctivită. Dacă pisica dispare, atunci faza de reparare se opreşte doar<br />
pentru a continua cu aceleaşi simptome neplăcute la următoarea apariţie a unei pisici. În situaţii ca<br />
aceasta se observă că oamenii reacţionează cel mai intens la pisici care seamănă cu a lor şi mai puţin<br />
intens la o pisică foarte diferită.<br />
17.11 CONCLUZII<br />
Cele cinci legi biologice nu pot fi înţelese în treacăt la fel ca orice alte subiecte. Nu! Sistemul<br />
este complex şi necesită studiu aprofundat, şi toată lumea trebuie să obţină pentru sine înţelegerea<br />
întregului. N-are nici un rost să aşteptaţi să vină alţii să o înţeleagă pentru (în locul-n.t.)<br />
dumneavoastră. Acesta nu va funcţiona dacă nu o aplici singur. Oamenii într-adevăr se calcă în<br />
picioare unii pe alţii.<br />
În ciuda faptului că multe introduceri şi explicaţii schematizate se găsesc pe internet şi în multe<br />
cărţi dar majoritatea nu sunt utile. Încă lipsesc enorm de multe… Cea mai mare suprimare a Noii<br />
Medicine e propria noastră teamă şi asumare de responsabilitate pentru noi înşine şi de a recunoaşte<br />
cauza bolii sau cauza reacţiilor biologice speciale sau cauzele reale ale simptomelor sau complexelor<br />
simptomatice. Oamenii s-au obişnuit să meargă la medic atunci când sunt bolnavi, şi el le spune ce să<br />
facă, aşa că nu trebuie să îşi asume nici un fel de responsabilitate, chiar şi atunci când se supun<br />
homeopatiei şi/sau acupuncturii. Ei nu simt că trebuie să participe.<br />
Efectele ar putea depăşi cu mult domeniul de aplicare a medicinei, atunci când oamenii vor<br />
începe efectiv să interiorizeze aceste legi biologice şi să înveţe să le verifice. Noutatea e aceea că<br />
fiecare proces poate fi verificat de oricine. Şi în acel punct s-ar anula puterea dogmelor de a ne<br />
controla vieţile, dogmele statului, dogmele religioase şi de partid vor trece şi va rămâne doar faptul că<br />
omul e singur responsabil de viaţa sa. Şi acest lucru este ingenios, depăşind domeniul de aplicare a<br />
medicinii.<br />
Astăzi, cred că cea mai puternică opoziţie rezultă tocmai din teama faţă de acest lucru. Faptul<br />
că oamenii devin brusc încrezători în forţele proprii, se datorează înţelegerii pe care o au, şi anume că<br />
ei înşişi sunt începutul şi sfârşitul fiecărui proces. Şi acest lucru e minunat.<br />
Recomand cu tărie să vă familiarizaţi cu Noua Medicină, câtă vreme sunteţi încă sănătoşi.<br />
Verificaţi aceasta zi de zi pentru a consolida cunoaşterea şi a vă întări încrederea în sine, astfel încât,<br />
în eventualitatea apariţiei unui conflict major sau a unei probleme, care ar putea conduce chiar la o<br />
boală gravă, dumneavoastră veţi fi complet echipaţi (pregătiţi). În caz contrar, va fi ca şi când veţi dori<br />
să învăţaţi să înotaţi în timp ce deja vă înecaţi.<br />
Nu e suficient să descărcaţi 3 sau 4 pagini de undeva de pe internet, şi să spuneţi: ok, cancerul<br />
meu e rezultatul unor conflicte nerezolvate. Trebuie aprofundat foarte mult, deoarece e diferit pentru<br />
fiecare boală în parte. Unele<br />
"boli" (în ghilimele) sunt<br />
simptome ale fazei de vindecare,<br />
şi unele constatări sau boli<br />
organice sunt simptome ale<br />
conflictelor nerezolvate, iar ca să<br />
faceţi diferenţa între acestea<br />
două, aveţi nevoie de cunoştinţe<br />
avansate. În caz contrar, dacă<br />
îmi curge nasul, voi căuta un<br />
conflict dar pe care l-am<br />
soluţionat cu mult timp în urmă şi<br />
de fapt motivul pentru care acum îmi curge nasul e doar o fază de vindecare.<br />
Noua Medicină e atât de extinsă şi minunantă, încât, odată ce aţi înţeles cum funcţionează<br />
Natura vă veţi da seama că nu e nimic de îmbunătăţit, ci trebuie doar să înţelegem ceea ce deja<br />
există. Dr. Hamer a reuşit să vadă aceste legi în acţiune şi acest lucru are deja o valoare inestimabilă<br />
aşa că eu sunt foarte recunoscătoare, la fel ca mulţi alţii care au înţeles Noua Medicină. Depinde de<br />
fiecare dintre dumneavoastră să verificaţi tot ceea ce aţi citit aici. Aşa că … informaţi-vă! Stă în
puterea dumneavoastră să dovediţi aceste cunoştinţe. Noi abia dacă am reuşit să indicăm uşa.<br />
Dumneavoastră trebuie să intraţi.<br />
Motto: "Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă prin convingerea adversarilor făcându-i să vadă<br />
lumina, ci mai degrabă pentru că adversarii lui mor în cele din urmă, iar noua generaţie care creşte,<br />
deja e familiarizată cu acest adevăr." (Max Planck)<br />
Autorul cărţii, "Mulţumesc Dr. Hamer", Claudio Trupiano, a afirmat următoarele: “trăim vremuri<br />
minutate şi noi suntem generaţia care experimentăm ieşirea din frică pentru a câştiga libertatea. Iar<br />
generaţiile următoare s-ar putea să nu mai aprecieze această bucurie pentru a vedea că ceea ce<br />
căutam a fost acolo întotdeauna.”<br />
Este clar faptul că la prima întâlnire cu aşa ceva, o să apară contradicţii cu vechile credinţe şi la<br />
fel de multe întrebări, pentru că nu este decât o schimbare de paradigmă. Observaţiile pe care cineva<br />
le-a făcut constant toată viaţa sunt încă la fel de corecte ca înainte. Dar acum li se oferă o explicaţie<br />
complet nouă, şi acest fapt e destul de încurcat. Există răspunsuri bune la mulţimea de întrebări care<br />
a putut fi cuprinsă până acum sau care sunt pe cale să mai sosească.<br />
Este dificil de a intra în subiect, din moment ce schimbările de paradigme apar doar o dată la<br />
câteva sute de ani, şi nici unul dintre noi nu a mai participat la aşa ceva înainte. Din istorie se poate<br />
observa că schimbările de paradigme au nevoie de cel puţin 3 generaţii până se implementează.<br />
Toate acestea au trecut prin următoarele 3 etape caracteristice. La început sunt ridiculizate,<br />
apoi se luptă împotriva lor, pe urmă se ţin sub tăcere şi în cele din urmă sunt recunoscute ca lucruri<br />
fireşti. Aceasta este, probabil, prima schimbare de paradigmă care apare în epoca internetului. Deci,<br />
de data asta ea s-ar putea dezvolta mult mai repede. Dar încă acest fapt depinde de fiecare persoană<br />
în parte. Cine nu a înţeles sistemul de unul singur, este încă legat de medicamente şi vaccinuri. Dar,<br />
atunci când nimeni nu mai continuă jocul, el va face implozie de la sine. Şi vă rugăm, nu doar credeţi!<br />
Verificaţi, verificaţi şi repetăm verificaţi totul prin forţe proprii!! Dacă începeţi căutarea pe internet<br />
pentru credibilitatea acestora, atunci înseamnă că nu aţi înţeles.<br />
Fiecare scenă din viaţă trebuie să fie privită acum dintr-o nouă perspectivă. Cine crede că doar<br />
medicul poate pune capăt suferinţei lui, nu poate fi ajutat prin Noua Medicină. Noua Medicină este<br />
numai pentru cei care sunt pregătiţi să înveţe legile biologice, să le înţeleagă, să le verifice, şi să îşi<br />
asume responsabilitatea pentru toate simptomele. Dar atunci când cineva atribuie fiecare durere la<br />
factori externi, sau presupuşi agenţi patogeni, substanţe cancerigene, o dietă greşită, lipsa de<br />
activitate fizică, sistem imunitar, şi altele atunci în timp ce comportamentul cuiva poate fi foarte bine<br />
obiectul analizei noastre bazată pe legile biologice, atunci aceast individ e complet nepregătit pentru<br />
Noua Medicină. Nu există nici o alternativă la asumarea responsabilităţii individuale.<br />
17.12 FRAZA CU LĂMÂIA<br />
Avem în continuare o scurtă prezentare prin care credităm utilizatorul "Aquarius", din "GNMforum".<br />
Tania, în vârstă de ani a observat următoarele: E ciudat, ori de câte ori cineva îmi spune:<br />
"Imaginaţi-vă că muşcaţi dintr-o lămâie", gura mea începe să saliveze. Deci, există multă salivă. Deşi<br />
nu am muşcat cu adevărat dintr-o lămâie. Cum funcţionează acest lucru? Cel mai bun mod de a<br />
clarifica această întrebare este de vă îndrepta spre ştiinţa avansată.<br />
Pentru a afla cauza<br />
fenomenului, un cercetător german a<br />
cerut fonduri. Dar a fost suficient de<br />
inteligent să menţioneze pe cererea<br />
sa că rezultele cercetărilor sale vor<br />
avea un mare impact asupra<br />
înţelegerii noastre a realităţii şi - ar<br />
putea - sau ar putea însemna, prin<br />
urmare, un mare pas înainte pentru<br />
omenire. La început, există o<br />
ipoteză,… care se bazează pe<br />
bănuiala că anumite secvenţe
măsurabile de unde sonore ar putea fi cauza creşterii secreţiei de salivă. Primul experiment e<br />
conceput pentru a examina cu precizie tocmai aceşti parametri. Şi ce credeţi? Toţi cei care au fost<br />
“expuşi” sonic la fraza: "Imaginaţi-vă că muşcaţi dintr-o lămâie" au observat că gura începe să<br />
saliveze. Dar cea mai mică variaţie fonetică precum: "Imaginaţi-vă scriind într-o lămâie" nu a mai<br />
provocat această reacţie fizică specifică. Ipoteza este dovedită prin toate măsurătorile.<br />
Studiul este publicat într-o revistă de ştiinţă, şi e observat, evaluat, aplaudat şi citat în<br />
comunitatea ştiinţifică.<br />
Cu toate acestea un om de ştiinţă chinez, pune la îndoială acest studiu. Pentru a confirma<br />
îndoielile sale, el copiază cadrul experimental şi îi “expune” pe colegii săi chinezi frazelor cu lămâia.<br />
Nici unul dintre ei nu a reacţionat salivând cu excepţia unuia. Un tânăr chinez care a trăit în Germania<br />
ani reacţionează imediat la succesiunea specifică a undelor sonore. Acest lucru creează o nouă<br />
ipoteză: sensibilitatea la auzul frazei cu lămâia este un fenomen local, dar extrem de contagios.<br />
Examinări repetate asupra unor chinezi care au trăit în Germania au relevat că: Cu cât au stat mai<br />
mult timp în Germania, cu atât mai mare era probabilitatea de a se “infecta”.<br />
Studiul este publicat (din nou-n.t.) într-o revistă de ştiinţă, fiind apoi observat, evaluat, aplaudat<br />
şi citat în comunitatea ştiinţifică.<br />
Cu toate acestea, un om de ştiinţă australian, pune la îndoială acest studiu. A făcut o<br />
comparaţie genetică între germani şi chinezi care dezvăluie că există o corelaţie semnificativă între<br />
forma ochilor şi sensibilitatea la fraza cu lămâia. Şocant: 99% din cazurile examinate susţin ipoteza.<br />
Se naşte o nouă ipoteză. Gena responsabilă pentru ochi “subţiri” pare a fi totodată responsabilă de<br />
împiedicarea efectului frazei cu lămâia.<br />
Studiul este publicat (din nou-n.t.) într-o revistă de ştiinţă fiind observat, evaluat, aplaudat şi<br />
citat în comunitatea ştiinţifică.<br />
Cu toate acestea, un om de ştiinţă rus, pune la îndoială acest studiu. Pentru că, în Rusia, toţi<br />
oamenii cu excepţia celor care locuiau în Germania de mai mult timp, sunt rezistenţi, deşi nu au ochi<br />
“subţiri”. Cercetătorul rus confirmă studiul chinez şi îl respinge pe cel australian. Australienii şi cei care<br />
pledează împotrivă i-au criticat pe ruşi, deoarece că, în anumite părţi ale Rusiei oamenii au toate<br />
caracteristicile rudimentare de ochi “subţiri” În cele din urmă, s-a ajuns la un acord cu privire la o<br />
cauzalitate multi-factor.<br />
Noua concluzie este publicată (din nou-n.t.) într-o revistă de ştiinţă şi e observată, evaluată,<br />
aplaudată şi citată în comunitatea ştiinţifică.<br />
Tuturor le-a plăcut ipoteza multi-factor, deoarece a cuprins toţi factorii măsurabili şi identificabili<br />
studiaţi până în prezent şi conţine rezultatul mai multor studii. Astfel, se credea că de data asta ea nu<br />
poate fi departe de adevăr.<br />
Tanja s-a conectat la forumul de fizică cu porecla ei sunflower_14, şi face clic pe secţiunea<br />
"esoterism şi alte prostii", alege topicul despre fraza cu lămâie si scrie următoarele: “Eu cred că ea are<br />
legătură mai mult cu conţinutul frazei şi cât de mult înţelege fiecare din acesta precum sentimentul pe<br />
care îl ai când auzi fraza…. Deoarece, pentru mine, funcţionează şi cu scuipat.” Fizicianul absolvent şi<br />
pasionat Eso Basher (hartmut_666) s-a logat şi îi scrie: Sunny-Bunny, înainte de a te ambala cu<br />
zvonuri, chestiuni emoţionale, ţi-aş recomanda cu căldură să citeşti lucrările ştiinţifice cu privire la<br />
subiect. Apoi, vom avea o bază de discuţie.<br />
SURSĂ DE INFORMARE:<br />
You Tube - Die 5 Biologischen Naturgesetze - Die Dokumentation, cu permisiunea producătorului David Münnich.