770/1966 Life of a Decree - Istorie, Filosofie şi Teologie

132 Studium, anul II, nr. 2 (4), 2012
multe femei refuzau să nască patru sau cinci copii, cum le cerea statul, în
pofida strategiilor politicii demografice şi a neîncetatelor afirmaţii de tipul:
„Tot ce se înfăptuieşte în societatea noastră nu are alt scop decât dezvoltarea
ţării, ridicarea vieţii oamenilor pe o nouă treaptă de civilizaţie, asigurarea
condiţiilor pentru ca toţi membrii societăţii să se bucure din plin de
binefacerile socialismului” 80 . Practic, în anii ’80, Ceauşescu îi obliga pe
români să se reproducă precum iepurii, fără să le ofere ceva în schimb.
Pentru o mamă era din ce în ce mai greu să vrea să-şi îndeplinească
îndatoririle patriotice, când ea nu era sigură că va putea să le asigure hrană,
îmbrăcăminte, căldură, lumină şi alte nevoi fundamentale copiilor pe care
era obligată să-i producă pentru „a asigura creşterea demografică normală” a
ţării 81 . Dacă în perioada 1966-1974, rolul de mamă al femeii era completat de
rolurile adiţionale de soţie, muncitoare şi persoană activ politică, în 1980
rolul ‚,real” al femeii era acela de a reproduce. Desigur, aceasta nu o scutea
de participarea la forţa de muncă. În general, în economiile planificate
controlul fenomenului demografic era considerat vital pentru succesul
planurilor de dezvoltare.
Politica demografică era un punct vital al interferenţei între stat şi
populaţia lui. Atenţia acordată de stat „familiei” şi controlului sexualităţii
urmărea să insufle un comportament patriotic în interesul „protejării”
viitorului naţiunii române. Dar cererea de realizare a unei rate sporite a
natalităţii, a unor „familii cu mulţi copii”, nu era însoţită de asigurarea unui
nivel de trai minim care să faciliteze îngrijirea şi creşterea acelor copii.
Naşterea unui copil aducea pentru părinţi responsabilităţi sporite de a găsi
lapte şi alimente care lipseau deja. Accesul la aceste produse, atât de firesc la
vremea aceea pentru occidentali, era o sursă de continuă nelinişte, disperare
şi frustrare pentru români 82 .
Conceptele de planificare familială şi contracepţie erau aproape
necunoscute în spaţiul românesc postbelic, într-o societate în care trecerea
spre comunism s-a făcut fără schimbări majore în privinţa raportării la
sexualitate / reproducere. „Planificarea familială” capătă în această perioadă
o nouă conotaţie, care suprapune interesul statului peste cel al familiei.
Momentul concepţiei şi numărul copiilor nu mai constituie strict un element
de opţiune din partea cuplului, ci o responsabilitate socială. Ideea de
anticoncepţie este marginalizată, chiar exclusă din discursul public sau
lucrările de specialitate. Conceptul de educaţie sexuală, promovată prin
diverse lucrări, studii şi broşuri educativ-propagandistice, devine sinonim cu
cel de educaţie pronatalistă. Referirile la contracepţie şi practici
contraceptive sunt minime, fiind evidenţiate permanent efectele negative ale
acestora.
80
Ibidem, p. 19.
81
Ibidem, p. 150.
82
Ibidem, p. 47.