770/1966 Life of a Decree - Istorie, Filosofie şi Teologie

134 Studium, anul II, nr. 2 (4), 2012
aceasta. În primul rând, trebuie să ne preocupăm de a redresa situaţia
natalităţii”.
Situaţia cu privire la metodele anticoncepţionale era intens dezbătută
atât în mediile ştiinţifice, cât şi în presă. Voi da două exemple. Într-un raport
din 11 septembrie 1970, prezentat la al XIV-lea congres Internaţional al
Societăţii Academice Române, desfăşurat la Paris, Michael Cismarescu
atrăgea atenţia asupra faptului că România este singura ţară din Est care nu
admite folosirea pilulelor anticoncepţionale. În data de 2 ianuarie 1968,
Radio Europa Liberă, la secţiunea de ştiri dedicată Europei de Est, cita
România drept singura ţară care rămâne refractară introducerii pilulelor
contraceptive, de care dispun doar medicii 85 .
Trebuie menţionat că până în a doua jumătate a anilor ’80, folosirea
mijloacelor anticoncepţionale, nu a beneficiat de o reglementare clară în
România, nici măcar pentru femeile care aveau dreptul, potrivit legii, la
întrerupere de sarcină. Însă, chiar dacă la nivel oficial, problema a fost
neglijată, autorităţile se vedeau nevoite să admită tacit importul de
contraceptive. La vamă nu se mai puneau piedici pentru introducerea lor în
ţară, iar populaţia făcea tot mai des apel la prieteni şi rude din străinătate 86 .
În ciuda decretului 770, femeile nu doreau să devină maşinile de făcut copii
ale regimului. Deşi pedepsele erau aspre, în câţiva ani s-a dezvoltat o
adevărată industrie a avorturilor clandestine 87 .
Turismul pentru avort nu a reprezentat o opţiune pentru cetăţenii de
rând din România lui Ceauşescu, deoarece deplasările în străinătate erau
limitate. De exemplu, în Polonia comunistă, unde avortul era ilegal, turismul
în scopul întreruperii sarcinii le oferea o soluţie acelor femei care dispuneau
de mijloace pentru a călători în străinătate 88 .
Legislaţia restrictivă în domeniul avortului nu ar fi ridicat probleme
deosebite, dacă s-ar fi respectat două condiţii. În primul rând, femeia să fi
avut la dispoziţia sa contraceptive eficiente, ieftine, în al doilea rând să se fi
respectat dreptul ei de a avea sau de a nu avea copii şi mai ales să se fi
respectat demnitatea ei. Lipsa acestor condiţii a făcut ca legislaţia natalistă a
lui Ceauşescu să fie resimţită ca barbară, inumană 89 .
În regimul comunist, medicina însăşi devenise un mijloc de
persuasiune şi control. Prin intermediul propagandei şi al legislaţiei se
încerca convingerea femeilor, că este benefic pentru sănătatea lor, să nască
cât mai mulţi copii. Ministerul Sănătăţii devenise un fel de poliţie, ce avea ca
principală misiune prevenirea scăderii natalităţii 90 . Cum rezultatele
decretului antiavort se dovediseră nesatisfăcătoare, pe termen lung s-a
recurs la măsuri suplimentare. S-au înfiinţat noi instituţii: Comisia Naţională
85
Ibidem, p. 155.
86
Ibidem, p. 158.
87
Florin Iepan, Născuți la comandă – “Decrețeii”.
88
Gail Kligman, Politica duplicităţii, p. 15.
89
Vladimir Trebici, op. cit., p. 78.
90
Cristina Liana Olteanu, op. cit., p. 200.