antiteze NR.3 - Liviu Ioan Stoiciu

„Îmi este foarte greu – am 83 de ani – mai alescu durerile spirituale”- Când l-aţi descoperit pe Dumnezeu? Cum l-aţi descoperit? Ce rol aucredinţa în Dumnezeu, rugăciunea şi postul?- Credinţa în Dumnezeu, cum să vă spun eu, este sprijinul vieţii, este axavieţii. De ce? Ale cui făpturi suntem noi? Eu aşa aş începe lecţiile mele dereligie la copii. Orice obiect pe lumea aceasta are un făcător, are un lucrător carea produs lucrul acela. Ei bine, creaţia aceasta nu are un lucrător care s-o fiprodus, nu are o minte care s-o fi gândit? Oamenii aceştia, cine-i produce peoamenii aceştia? Cine? À propos, altă năzdrăvănie: clonarea. Fiindcă tehnicaaceasta merge spre pieire; or, aceasta nu mai e ştiinţă. Ştiinţa este o descoperirecare-ţi permite să dăruieşti semenilor o nouă posibilitate de a merge mai departeîn tărâmul cunoaşterii. Acum ştiinţa a devenit tehnologie. Notaţi bine:tehnologie. Adică merge pe acele mecanisme, pe acele modalităţi care să imitecreaţia. Treaba aceasta este, după părerea mea, luciferică, demonică. Şi ce auînceput să facă? Concepţie in vitro, copii în eprubetă! Clonează! Asta esteîngrozitor... Ştiţi ce mostruozitate e clonatul? Clonatul înseamnă a face o făpturăfără suflet, fiindcă sufletul este Cuvântul, este Dumnezeu, este chipulMântuitorului nostru. Noi îl purtăm în noi, dar nu-l ştim, pentru că noi suntemom dinafară şi om lăuntric. Şi noi nu ne descoperim omul lăuntric decât foartetârziu. Dacă-l descoperim! Îl bănuim, cei care umblăm aşa, pe lângă el şi nuvrem să-l descoperim. Şi-l căutăm pe Mântuitor şi-l rugăm să vină spre noi. Nu-lrugăm suficient de insistent, căci el ar veni. El a zis: Bateţi! Şi vi se va deschide!Căutaţi şi veţi găsi!Aşadar, clonarea e un lucru monstruos. Ca să văd în „Adevărul”, că deacoloam informaţiile, figuri virtuale, fiinţe virtuale... Ce-o fi asta? Nu ştiam ceînseamnă fiinţe virtuale. Am citit cu atenţie articolul. Erau patru portrete defemei şi ziceau aşa: aceste portrete sunt făcute la computer, compuse pecomputer... Şi vrem să facem din ele fiinţe vii, din aceste fiinţe virtuale. Cumerau aceste fiinţe virtuale? Erau nişte figuri feminine foarte frumuşele, numai căa patra mi-a atras puţin atenţia. Era cam ciudată: avea coarne! Am rămas absolutsiderată. Adică una dintre cele patru figuri, fiinţe virtuale, era demonică.Vasăzică, clonăm, deci facem fiinţe fără suflet. Fiindcă nu are de unde da suflet,fiind făcută în eprubetă. Sufletul îl dă numai Cel-de-Sus. Vasăzică facem dinfiinţe virtuale fiinţe reale şi facem şi demoni. Bun, foarte bine! Am ajuns foartedeparte. Pe cine provocăm? Cui îi aruncăm mănuşa? Domnului? Tatălui?Sfântului Duh? Cui, din Sfânta Treime? Una în Trei Atotfăcătoare de viaţă,făcătoare Treime. Cui aruncăm mănuşa? Sfidăm pe Dumnezeu. Şi a mai mareruşinea pentru noi, ca oameni. Eu sunt profund îndurerată de lucrurile care sepetrec. Credinţa în Dumnezeu trebuie să fie congeneră. Noi să ne naştem cu ea.Şi ne naştem cu ea! Şi, la un moment dat, sunt întrebată: când l-aţi descoperit şil-aţi acceptat pe Dumnezeu? Eu l-am acceptat pe Dumnezeu! Trebuie să vă spuncă îmi este foarte greu – eu am 83 de ani – mai ales cu durerile spirituale;64