dar fără succes. După aceasta, i s-a permis să rămână în templul Zen, ocupându-se de propriilecercetări.Dr. Usui s-a decis să înveţe limba chineză, pentru că Sutrele Japoneze erau traduse dinlimba chineză, apoi a început să înveţe Sanskrita, pentru că Buddha a fost hindus şi Sutreleoriginale erau scrise în Sanskrită. În timp ce citea Sutrele în Sanskrită, el a descoperit o formulăde vindecare. Nu era nici un dubiu că ar putea greşi. Această formulă veche de 2500 de anitrebuia să fie interpretată şi apoi testată. El şi-a spus: „Nu pot să garantez că dacă încerc acesttest pe mine însămi, voi mai rămâne în viaţă, dar dacă nu-l încerc, atîţia ani de studiu vor fiirosiţi!”. El s-a dus să vorbească despre planul său cu Mai Marele Mănăstirii Zen. Călugărul i-aadmirat curajul lui Usui şi i-a dat permisiunea să încerce testul în cadrul mănăstirii, dar Usui a alessă-şi facă testul pe Muntele Koriyma, cunoscut ca un excelent loc pentru meditaţii.MEDITAŢIADr. Usui i-a spus călugărului: „Mă voi testa timp de 21 de zile. Dacă nu mă voi întoarcepînă în dimineaţa celei de-a 22 -a zile, trimite o patrulă să-mi caute trupul, voi fi mort!”. Înainte dea pleca, el i-a mai spus călugărului: ”Cât timp voi face această meditaţie, nu voi mânca ci numaivoi bea apă!”. Spunând acestea, s-a urcat pe munte.Pe munte a găsit un pin bătrân lângă o apă, a făcut o movilă din 21 de pietre, pe care le-audat, motivul nu se ştie. S-a aşezat cu spatele sprijinit de pom, cu movila de pietre în faţa lui. Aaruncat prima piatră şi astfel a început prima meditaţie. Se aştepta să apară fenomene ciudate,dar nu avea idee ce ar putea apărea sau când ar apărea. A citit scripturile, a cântat imnurireligioase şi a băut apă. Aşa au trecut zilele şi nopţile. Movila de pietre scădea şi nimic nu seîntâmpla. Nimic.În cea de-a 21 -a zi, înainte să răsară soarele, a aruncat ultima piatră, cerul era negru,fără lună, fără stele. Dr. Usui a început să mediteze, ştiind că aceasta era ultima zi pe munte. Şi-aridicat ochii către cer, aşteptând să vadă ceva în întunericul cerului, dar, la orizont a apărut olumină pâlpâindă, ca o lumânare aprinsă. Din instinct şi-a dat seama că acesta era fenomenul pecare l-a aşteptat şi a început să se teamă, dar şi-a făcut curaj spunându-şi: ”Se întâmplă(minunea), şi n-am de gând să închid ochii, o să-i ţin larg deschişi, să văd ce se întâmplă cuaceastă lumină !”.Lumina se mişca spre el. Se părea că pe măsură ce se apropie, se accelerează. Usui s-asperiat de-a binelea, curajul lui s-a dizolvat, gândindu-se că dacă lumina îl va atinge, îl vatransforma în scrum. Şi-a făcut din nou curaj: „Această lumină nu poate să-mi facă rău! N-am săfug, am să stau faţă în faţă cu lumina!”. Şi-a chemat-o să vină mai aproape: „Dacă este să măloveşti, loveşte-mă! Sunt pregătit !”. Şi cu aceasta, s-a relaxat şi cu ochii larg deschişi, a văzutcum lumina îl loveşte în centrul frunţii şi şi-a spus: „Am făcut contact!”. Şi spunând aceasta, apicat pe spate din cauza forţei cu are a fost lovit. Când şi-a revenit, a crezut că murise, pentru că,la început nu putea să vadă şi să simtă nimic. Lumina dispăruse iar în depărtare se auzeacântatul cocoşilor şi aşa a ştiut că zorile erau aproape.Dr. Usui stătea buimăcit în sezut. Atunci, din partea dreaptă, din pământ se ridicau bulecolorate, milioane şi milioane de baloane colorate, în culorile curcubeului, au început să dansezeîn faţa lui şi se mutau spre stânga. Usui a numărat culorile. El a numărat culorile erau în numărde 7 culori şi şi-a spus: „Acesta a fost fenomenul cu care am fost binecuvântat astăzi!”. O luminămare, albă, a apărut la dreapta lui, unul după altul au apărut simbolurile de culoare aurie, toate audefilat în faţa lui ca o peliculă de film, parcă spunându-i: "Ţine minte! Ţine minte!". El le-a citit, nuatât cu ochii, cât cu mintea şi le-a studiat vreme îndelungată şi apoi a zius: „ Da! ”. Şi-a adusaminte de toate ce învăţase din sanskrită, în timp ce simbolurile se mişcau în faţa lui, parcăspunînd: „Asta este, reţine!”. După ce fenomenul a încetat, el şi-a spus: „Trebuie să închid ochii şipentru ultima meditaţie, trebuie să-mi dai o viziune!”. Şi-a închis ochii şi a văzut simbolurile auriiîn faţa lui.12
MIRACOLELESe sfârşise viziunea: „Acum pot să-mi deschid ochii!”. Treptat şi-a repus în funcţiunetrupul şi a fost surprins să observe că nu simţea nici durere, nici foame: „Simt că trupul meu esteîn regulă! Am să mă ridic în picioare!”. Şi s-a ridicat: „Picioarele îmi sunt puternice, am postit 21 dezile şi simt că am puterea să mă întorc pe jos la Kyoto!”. Trupul lui se simţea îndestulat (hrănit) şia gândit: „Acesta este un miracol, nu mi-e foame şi mă simt foarte uşor!”. S-a scuturat de ţărână,şi-a luat pălăria şi a făcut primii paşi pe drumul de 25 mile care ducea spre Kyoto.Călugării Zen îl aşteptau să sosească cel târziu la apusul soarelui. La poalele muntelui, şi-alovit degetul mare de o piatră, aşa de tare, încât unghia de la picior s-a dezlipit, sângele a începutcă ţâşnească şi l-a durut extrem de tare. Durerea i-a oprit aproape inima. S-a aşezat şi şi-a ţinutpiciorul cu mâna. Durerea şi sângerarea au cedat, a continuat să ţină degetul în mână până cânddurerea a cedat definitiv. Când s-a uitat la deget, a văzut că unghia era în poziţie normală, înafara sângelui uscat, nimic nu-i mai amintea de rană şi a spus: „Acesta este al doilea miracol!”.La scurtă distanţă după aceea, a ajuns la un loc de popas. În tradiţia japoneză, suntasemenea locuri amenajate, unde călătorii pot poposi. S-a apropiat de un bătrân nebărbierit, carefăcuse focul în vatră şi i-a spus: „Bună ziua, om bătrân!”. Bătrânul a spus: „Bună dimineaţa, bunulmeu călugăr! Ai venit cam devreme!”. „Da, ştiu!” a răspuns Dr. Usui. ”Poţi să-mi dai ceva rămăşiţede orez şi ceva varză murată şi ceva peşte uscat, dacă a-i avea!” (dejun japonez tipic). Bătrânulera însă înţelept. El a servit mulţi călugări după meditaţii îndelungate pe acest munte faimos. Elştia cum arată o barbă nerasă de 7 zile şi şi-a dat seama că acest călugăr a stat fără mâncarepentru o vreme mai îndelungată de 7 zile. El a spus: „Nu pot să-ţi dau nici orez, nici supăfierbinte, nici celelalte lucruri pe care le-ai cerut, pentru că ai să faci o mare indigestie! N-ammedicamente şi Kyoto este departe, trebuie să aştepţi până îţî voi prepara un terci moale!”. Dr.Usui răspunse: „Îţi mulţumesc, eşti foarte amabil, dar cred că am să încerc să mănânc!”. Usui s-asimţit foarte slăbit în timp ce se apropia de masă pentru a aştepta mâncarea. Bătrânul şi-a zis:„ Dacă el vrea să-şi asume riscul, treaba lui, eu nu sunt responsabil!”.În curând, nepoata de 15 ani a moşului, a adus o tavă cu felurite mâncăruri. Fata plângea.Avea o legătoare sub bărbie, legată în urechi de iepure pe cap. Dr. Usui a spus: „De ce plângi, fatamea?”. Fata s-a smiorcăit: „Of, dragul meu călugăr, de 3 zile şi 3 nopţi mă doare dintele aşa detare că nu pot să mă opresc din plâns şi nici să mănânc! Dentistul este prea departe, aşa că sufărde durere şi plâng!”. Inima dr. Usui s-a înmuiat. S-a ridicat în picioare şi a pus mâna pe obrazulumflat al fetei. Usui a pus şi cealaltă mână pe faţa ei. Fata a strigat dintr-o dată: „Dragul meucălugăr, ai făcut un miracol! Durerea a dispărut!”. Lui Usui nu-i venea să creadă. Nu ştia la ce să seaştepte în urma unei izbucniri atât de violente şi a spus: "E oare posibil? Îmi spui adevărul". Ea şiadat la o parte legătura şi radia de fericire. Usui a zis: "Da! Acum cred că te simţi bine!”. Copilul i-a mulţumit şi a fugit la bunicul ei şi i-a spus: „Uite, bunicule, durerea de dinţi a dispărut, nu maiam bandaj, acesta nu este un călugăr, obişnuit, el face minuni!”. Bunicul, ştergându-şi mâinile deşorţ, s-a dus la Dr. Usui: „Dragul meu călugăr, ne-ai făcut un mare serviciu, îţi suntemrecunoscători. Pentru că nu avem bani, din recunoştinţă, nu-ţi voi cere nimic pentru mâncare.Aceasta este tot ce pot să-ţi ofer!”. Dr. Usui a spus: „Accept gratitudinea. Mulţumesc!”. Apoi s-aîntors la mâncare şi, ca un vultur, s-a repezit la mâncare şi a început să înghită repede.Oamenii prezenţi se rugau în sinea lor ca acest călugăr minunat să nu sufere nici oindigestie după atâta mâncare. Mai târziu, Dr. Usui a început să reflecteze la miracolele pe care lefăcuse. Punându-şi mâinile pe copil, a vindecat-o instantaneu, iar el nu a avut nici o neplăcere dincauza mesei bogate după un post de 21 de zile. El şi-a spus: „Acum sunt gata să pornesc din noula drum. Ar trebui să ajung la templul Zen înaintea apusului!”. Aşa s-a şi întâmplat. La poartatemplului, Dr. Usui a fost întâmpinat de portarul călugăr, pe care Dr. Usui l-a întrebat: „Cum îieste dragului meu stareţ?”. Portarul i-a răspuns: „Stareţul suferă de artrită şi de dureri de spate,stă întins în pat!”. Înainte să se ducă să-l viziteze pe stareţ, Dr. Usui s-a dus în camera lui să seîmbăieze şi să-şi schimbe hainele. Apoi a fost dus la stareţ, căruia i-a spus: ”Dragul meu călugăr,am venit înapoi şi meditaţia mea a avut succes!”. Călugărul suferind s-a bucurat de veste şi acerut mai multe informaţii. Dr. Usui i-a cerut voie ca în timp ce povesteşte, să pună mâna peînvelitorile lui de mătase. Era noaptea târziu cînd Dr. Usui relata ultimele detalii ale experienţeisale. Când era aproape să plece, stareţul a început să vorbească: „Apropo! Durerea mea a dispăruttotal, acum pot să dorm, nu mai am nevoie să stau lângă sobă şi trupul meu se simte13