Nr. 1 (30) anul IX / ianuarie-martie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.1, 2011adică Vladimir Ilici, electricianul de profesie, el, mântuitorul de care întreagaomenire are nevoie pentru a transforma, în mod esenţial, progresist şiştiinţific, becul în reflector pe turnuri de pază". Mitul a fost, astfel, numit,pentru a face cât mai spectaculoasă prăbuşirea sa în derizoriu, atunci cândnu ne cutremură cinismul şi dispreţul faţă de om/omenire al celor hotărâţi săstăpânească întreaga planetă prin ură, crimă şi teroare, insurecţii şi plutoanede execuţie. E un preludiu pentru monologul dramatic cel mai extins (în patrupărţi şi 101 capitole) dedicat – în exclusivitate – tribunului adorat al proletariatuluimondial.Apocalipsa după lampa lui Ilici, revoluţionarul de profesie demonstrează, înprimul rând, o documentare temeinică asupra vieţii (netrucate) a celui care afost detestat şi venerat, în egală măsură, în timpul vieţii , care şi-a măsluit – cugrijă – biografia, punct cu punct, mistificându-se şi mistificând, impunându-seprin minciună, trădare şi violenţă, cu schimbări năucitoare de identitate,erijându-se, de la bun început, în Mare Dascăl al Popoarelor şi, în celedin urmă, în Creatorul unei lumi noi. Prima parte, intitulată Entomologulde profesie în pădurea finlandeză (29 de capitole) conţine o ironie acidă încădin titlu, întrucât meseria de entomolog sugerează, de la început, că acestase pregătea cu asiduitate să domine şi să strivească ceea ce dispreţuia atâtde mult: insectele umane, despre care va vorbi mereu cu ură şi desconsiderareîn cursul spovedaniei sale: „Uite aici, o lume fără Dumnezeu, iar eu suntArhitectul ei!!" Textul se sprijină pe o tramă destul de explicită, începând cuevocarea fugoasă a copilăriei frumos mirositoare până la atingerea unei maturităţifoarte urât mirositoare, când – graţie studiilor sale aprofundate asupraadevărului şi falsului – are viziunea supremă, înălţătoare (în propriii ochi);„Un ocean de sânge sub o coroană mortuară pe fruntea acestei planete",unde distribuţia rolurilor ar trebui să fie următoarea: „Cel mai flămând să-lmănânce pe flămând, cel mai deznădăjduit să-l demaşte pe deznădăjduit,cel mai îndurerat să-l duşmănească pe îndurerat", iar „ura tovărăşească săuzurpe mila dumnezeiască, poftim esenţa luptei tuturor împotriva tuturor."Trama nu exclude ritmul epopeic, momentele de autentică poezie, capabile– prin contrast – a pune în evidenţă structura malefică a personajului aflatfaţă în faţă cu măştile şi faptele sale. El este, în acelaşi timp, martor şi actant,judecător şi acuzat, martir şi călău, accentele deplasându-se permanent de lafapte (reprobabile) spre efecte (catastrofice) în plan uman şi simbolic. Structurilenominale domină, pe când cele verbale/dinamice sunt din seria celorenergizante, mobilizatoare, imperative : a stârni, a arde, a încinge, a bubui, aclocoti, a triumfa, pe când calificativele sunt din seria : crunt, teluric, năvalnic,turanic, înaintemergătorul, cutremurătorul, năprasnicul, toate referindu-se laun lider sprijinit de baionete, agenţi şi turnători, precum şi un monstruos aparatde propagandă finanţat de Kaiserul de la Berlin, dispus să facă şi imposibilulpentru a scoate Rusia din războiul pustiitor (antigerman). Pe de altă parte,omul de pe Lena are alte obiective: „Vreau dictatura proletarilor, bunul meude elită." O megalomanie pentru care o bună parte a omenirii va plăti cu oenormă suferinţă, zeci de milioane de morţi, multe decenii după aceea.Practic, această primă parte se termină cu abdicarea ţarului, victoria vremelnicăa democraţiei şi instalarea unui guvern provizoriu, ceea ce va provocaun nou exil al conspiratorului de profesie. Pasajele ce exprimă zbuciumul,aşteptarea încordată, încleştările umane (pe viaţă şi pe moarte) alterneazăcu scurte momente de respiro în mijlocul naturii, conform tehnicii contrapunctuluişi principiilor de armonie la nivelul ansamblului.152