20aa3fef-4e61-4ac8-bee9-ed2d6a8b927a

FOTO: BOYD APP
adesea folosită ca barcă de salvare
de către o ambarcațiune mare).
Skylark este ca o desfășurare
de forțe, fiecare om are rolul lui și
fiecare mișcare este bine cântărită.
Eu fac noduri marinărești, ajut cu
greutățile și învăț să citesc vântul
după cum dansează cele trei benzi
subțiri de material de pe catarg.
În ziua respectivă are loc trofeul
orașului Bonifacio, oraș-port de vis
aflat în extremitatea sudică a insulei.
O cursă cu depășiri, cu răsturnări
de situație și cu schimbări de
strategie, din care Skylark a ieșit
câștigătoare încă de la linia de plecare,
pe care am trecut-o primii.
„Rar am întâlnit un echipaj atât
de hotărât să câștige, să fie primul
încă de la început“, spune Thibaud
despre echipa vasului care
îi aparține lui Tara Getty, descendent
al celebrei familii Getty
și cunoscut pentru pasiunea sa
pentru navigație. De-a lungul zilei
învăț că atunci când Chris strigă
„tack“, care semnalează schimbarea
de direcție a bărcii, ne târâm
toți repede până în partea cealaltă
a bărcii, pentru a o echilibra cu
greutatea noastră, un alt element
important, pentru că e vorba de
un joc de balans, oricât ar suna
a clișeu. Ce nu îți spune nimeni e
cum să înveți acest sport când ai în
cap trei limbi (engleză, franceză și
română) și prinzi termeni diferiți
în fiecare dintre aceste limbi.
Suspansul și adrenalina din
timpul cursei sunt compensate
prin cocktail-uri și cine în porturile
de pe coastă seara. Oaspeții
se întrec în a găsi locații spectaculoase
și unice, și dacă vreuna din
această ediție a fost memorabilă,
aceea a fost cina din bastionul
Bonifacio, situat deasupra mării
și a orașului, în timpul căreia
primarul a decernat premiul
orașului, iar mâncarea a fost gătită
via Facetime de chef-ul cu o stea
Michelin Romuald Royer și de
chef-ul executiv al regatei, Lino
Venezian.
Disputa s-a dat mai în toate
zilele între același trio format din
yacht-urile Skylark, Mr. Fips și
Hilaria, celelalte aflându-se la
mare distanță. De altfel, ordinea
câștigătoare se desemnează
luând în calcul ordinea reală, dar
și penalizările pe care le primește
fiecare barcă în timpul fiecărei
zile de racing, care durează câteva
ore pe zi, de la 3 până la 8
în cazul ediției din acest an, în
funcție de vreme și de distanța pe
care o avem de parcurs, cea din
urmă schimbându-se pe măsură
ce înaintăm de-a lungul coastei
corsicane, de la vest la est.
Vremea ne-a dat cu adevărat de
furcă anul acesta și fiecare zi ne-a
rezervat surprize (vânt prea puternic,
ploaie, călduri înăbușitoare),
dar ne-am adaptat, chiar dacă
asta a însemnat zile în care cursa
s-a anulat sau a durat foarte
puțin. Decizia se ia dimineața în
funcție de prognoza meteo din
ziua respectivă, și se mai poate
schimba pe parcursul zilei.
Spre sfârșitul regatei petrec o
nouă zi de cursă memorabilă pe
Mr. Fips, un alt vas favorit, cu un
echipaj francez, o barcă ce pare să
se bazeze doar pe două persoane:
pe căpitan, Yann Le Bunetel, și pe
Alexis. Restul grupului, numeros,
de altfel, de pe barcă este format
din vizitatori, organizatori,
fotografi. Atmosfera este serioasă,
dar mai soft cumva, într-un sens
pozitiv, poate și datorită prezenței
unui grup feminin considerabil, a
glumelor care sparg momentele
de încordare și a eforturilor de a
ne anima depuse de organizator,
Thibaud Assante. Vorbesc cu el
despre sailing în timp ce învârte
cârma, pe care o preia din când în
când. Nu mai are voce și vorbește
în șoaptă, ceea ce spune multe
despre câtă strategie și efort de
coordonare a fost nevoie pentru
această tumultuoasă ediție a regatei
Corsica Classic. Comunicarea
într-un asemenea eveniment, atât
între membrii aceleiași echipe, cât
și între echipe, este vitală, și cu atât
mai complexă într-o competiție
internațională, în care fiecare echipă
provine din altă țară.
Mai contează și talia bărcilor,
iar la Corsica Classic fiind vorba
de yacht-uri clasice, ele sunt mai
debrabă ca niște mici bijuterii,
cele din competiția de anul acesta
având între 12 și 33 de metri
(Skylark, de exemplu, are 16
metri, iar Mr. Fips – 17 metri).
Înțeleg de la Thibaud că fiecare
ediție aduce cu ea și discuții legate
de participarea în funcție de mărime,
și că astfel unele bărci aleg
să revină sau nu, și altele noi se
alătură pentru prima dată evenimentului
(oare pe când și un yacht
care să arboreze drapelul României?).
În ce mă privește, aventura
continuă, cu noi cunoștințe tehnice,
oaze naturale care îmi umplu
sufletul și îmi încântă privirea, dar
și multă istorie, prieteni și amintiri
mai vechi sau mai noi.
LIFESTYLE
man
45