Untitled - Székelyföldi Grafikai Biennále

integrat, canonizat în mod natural în limbajul grafic, nu mai putem vorbi de puritate stilistică, limbajul formal
nu mai poate fi clasificat. În oglinda acestuia trebuie rejudecate stilurile de multe ori pietrificate, privind din
exterior putem constata, că lumea formelor cu care ne-am obişnuit s-a golit deja, nu oglindeşte, dar nici nu
poate critica lumea noastră plină de contradicţii. În imaginea considerată inofensivă pot exista mesaje care
schimbă atitudinea noastră faţă de lume, ne scoate din făgaş. Ne impune să redefinim, reînnoim tradiţia. În loc
de negare, o pagină grafică care pare de neînţeles la prima vedere, poate arăta alternativa schimbării în păstrare,
de multe ori eclectica stilistică ne sugerează nevoia schimbării, contradicţiile vizuale care se accentuează până
la încordare pot fi chiar şi expresia stării de existenţă ieşită din echilibru.
Involuntar am început să analizez operele expuse, aş fi nedrept dacă ierarhizând, denumind şi autorul aş
sublinia câteva opere excepţionale dintre lucrările grafice expuse. Cu frământări ezitante aş dori să descriu
caracterul diferitelor concepţii de creaţie, tendinţele în cadrul graficii de multiplicare.
Problema cea mai importantă a acestei regiuni constituie contrastul dintre tradiţie şi inovare, dar contemplând
asupra varietăţii exponatelor putem constata liniştit că este sarcina globală a artei. Simt că şi această trecere
în revistă care încetul cu încetul devine internaţională a luat naştere tot pentru armonizarea acestei dualităţi.
Găsirea expresiilor formate din straturile memoriei, este o sarcină atât personală cât şi colectivă. Şi fapta
personală a artistului poate fi creatoare de tradiţie, dar numai datorită unei comunităţi primitoare şi care o ţine
în viaţă poate să se înglobeze în cultură. Chiar şi în comportamentul aparent cel mai individual, în gestul flagel
în direcţia publicului, poate să se ascundă simpatia care ne trezeşte. Negaţia, revolta faţă de vechi nu poate
fi cu siguranţă nihilism distrugător dacă în aceasta există un pic de alternativă. În paginile grafice se regăsesc
toate ideile vechi şi noi. Începând de la parafraza citată, de la acceptarea, păstrarea sau reânnoirea voită a
tradiţiei până la stilul critic, ironizant. Stil personal, atunci când avangardul sau neoavangardul se amestecă cu
simbolurile artei populare, în starea eclectică este mai degrabă grotesc, dar contopindu-se în armonie poate să
ia naştere chiar şi o nouă sinteză de formă. Stilul pop art deja prin mai multe filtre se contopeşte cu motivele
„retro” locale Est-Europene socialiste, toate acestea amintiri cu melancolie acră. Bate la ochi utilizarea formelor
din ţările din afara Europei, utilizarea specifică a modernismului european cu eclectism contrastant, sau cu
pretenţia creării sintezei. Imaginea abstractă esenţială, monocromul şi conceptul minimalist, geometric şi
structuralist sunt prezenţi la expoziţie prin tehnici tradiţionale şi de grafică nouă.
Este firesc că nu toate tendinţele, încercările au puterea fructificării, a artei cu conţinut etern. Se poate simţi
particularitatea concepţiilor creatoare ale generaţiilor, dar şi deosebirea în concepţia referitoare la arte, fireşte
peste o anumită calitate e inutil să se mai facă comparaţii. Concepţia evoluţionistă şi autoritară şi-a pierdut
sensul în calificare, nu există progresie exclusivă. Pericolul formalismului se regăseşte şi în experimentarea
Nemzetközi grafikai szemle / Contemplaţii grafice / Graphics review
15