Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal

Restul elevilor din clasă scapă un inel, alt inel, nu înŃeleg, rămân în urmă, se lasă cuprinşi de
panica examenelor şi de complexul de inferioritate al creierelor dotate cu alte talente şi alte daruri.
După crima făcută prin înlocuirea ştiinŃelor umaniste cu politica, mai nou, isteria matematică
degenerează şi nenoroceşte peste 50% din copii noştri. Ne mirăm că suntem pe locul unu al
rămânerilor în urmă tocmai în tehnologie, industrie şi planificare ştiinŃifică.
[p.18] Această fragilă Uniune Europenă se arată a fi o utopie imposibil de realizat. Paşi
mărunŃi se fac – dar până să avem Statele Unite ale Europei, cei doi mari se vor plictisi şi vor
încerca să se înŃeleagă (sau să se încaiere) peste capul fără de cap al unor „aliaŃi” care, fiecare în
parte, vor să profite şmechereşte atât de umbrela antiatomică, cât şi de mizeria tehnologică a ruşilor
şi est-europenilor.
Carter a pierdut un preŃios deceniu cu al său Camp David, care nu mai foloseşte nimănui.
Nici măcar Israelului sau Egiptului. Flota a VI-a defilează ridicol în faŃa lui Geddafi, dar ezită să-l
atace. America – vinovata numărul-unu a pactelor de tipul Yalta, prin care a fost împărŃită lumea –
se felicită acum pentru curajoasa ei „eliberare” a insulei Granada. Ridicol! Iar presa americană –
total impotentă faŃă de dramele din Polonia, Cambodgia, Afganistan etc. – sărbătoreşte cu surle şi
trâmbiŃe eliberare eroului cauzei evreieşti în U.R.S.S., matematicianul Sharanski.
Niciodată, în istorie, nu au stat alături atâta literatură şi luciditate politică cu o atât de
mortifiantă neputinŃă de a ieşi din defensiva cea mai penibilă. Va trebui să înălŃăm rugăciuni (noi,
victimele) ca Europa să cunoască o eliberare de tipul Cehoslovacia 1968: numai astfel Ńările ce o
alcătuiesc se vor trezi din aleluia hedonistă a acestui provizoray care, după ce a fost criminal, mai
nou, devine scârbos şi pervers.
***
[p.17] Mon dernier ami de cette ville, le professeur Méphisto, retraité décrépit et déplorable,
ne peut pas se détacher de ses vieilles illusions sauve-monde. « Le socialisme – me répéte-t-il –
pourrait être réduit, en dernière instance, à une seule prétention : la réalisation de l’égalité des
chances. Actuellement, après tant de décennies d’enseignement « socialiste », il faudrait que tous
les enfants, d’où qu’ils viennent, d’une ville ou d’un hameau, fils d’ouvriers ou de généraux et de
ministres, soient égaux tant au début, qu’à la fin de leurs carrières. Or, à ma grande tristesse, je dois
constater que, les deux dernières décennies, je n’ai vu aucun fils de chef, de colonel ou d’activiste
qui n’ait pas passé son examen d’entrée au lycée 2 ou à l’université – et maintenant, les deux
dernières décennies, je n’ai vu aucun fils d’ouvrier, de paysan ou de petit fonctionnaire qui ait réussi
à tenir le pas avec ceux ayant des pistons ou beaucoup d’argent (pour des leçons privées). Un
Eminescu ou un łiŃeica, un Iorga ou un Blaga, nés aujourd´hui à la campagne ou dans une famille
de simples employés, seraient obligatoirement considérés comme des ratés in nuce. Sur les portes
de nos lycées est écrit en chaldéen : Mnei, Mnei, Thal, Ufarsim, ce qui traduit en notre langue,
signifierait : « Tout est compté et bien pesé ». Cela concerne les places au lycée, à l’université, aux
répartitions. Les professeurs sont des instruments vendus à la nouvelle bourgeoisie, le programme
analytique a comme but de robotiser les intelligences en formation, ce sont les pistons, les
favoritismes, les népotismes qui comptent et non pas les diplômes qui sont devenus des papiers sans
importance. Le grand combat continue par le petit combat, qui n’est rien d’autre que la sélection de
classe et de caste... »
2 Examen obligatoire pour passer en XI-ème.
***