duiliu zamfirescu, poezii 2, 202p..pdf

De co un mort, prin moarte, hranesto pe eel yin ?...
De ce'i viata noastra un cimitir pustiu ?
Do ce 'n umana ginte sunt nobili, esto plebe ?
De ce un Silla Gala pe-un Mariu fara viol,
f$'n urma lui el insusi ne lasa o mina,
Pe care vine-un Caesar s'o 'nalte ear la loc,
Si carom Neronil rezend i-or puns foc ?...
Do ce printre urzeala acestel lungi viete,
So lasa din vezduhun de-acele surds cete,
Ce, inghetiind pe ite, formeaza ciucuri marl
De zile lung' si triste cu suferinti amari ?...
De ce ?... 0... Mine! inger cu gura mititich,
Cu ochiul yin si ager, cu mina ca de fee ;
Do al toate aceste podoabe de femee
... lume, al pe buze mustata de pisica!
Sermana, biata muma, era Mr de noroc !
Ea 'ntelesese bine Ca hotarise sortie
SA's' creasca copilasiul din dal-tulle mortis
Si inima'i, co fierul, i se calise 'n foc.
De-aceea, fara mila ea targuia cu tot'
Saraci sad cu avers, desteptl sau idiots,
Si spre lacasul veclnic ii tot mama din urma,
Cu-aceia'si pompa veche, precum so mina -o turma.
Si astfel, cu incetul, de asta2I pona mains,
Isi castiga, prin moarte, a existentel paine
IV.
Se'ntuneca. Prin aer treceau arcuri do foe.
Tuna. Cadeau ice colo marl picaturi do ploaio.
Parea cote odata tot cerul Ca so 'nmoaio
39