un eseu de Oana SOARE

20
editat\ cu sprijinul
F u n d a ] i e i A N O N I M U L
[ i c u s p r i j i n u l
F u n d a ] i e i I N S T I T U T U L
PENTRU LIBER| INI}IATIV|
A p a r e s u b e g i d a U n i u n i i S c r i i t o r i l o r d i n R o m â n i a 2 3 m a i 2 0 0 8 ( A n u l X L ) . 3 2 p a g i n i . 3 l e i
România
literar\
un eseu de
Oana SOARE

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
2
s u m a r
O b\t\lie hot\râtoare de Toma Roman - p. 3
CONTRAFORT de Mircea Mih\ie[ – p. 4
Eu cu cine votez?!
CRONICA PESIMISTEI de Ioana Pârvulescu – p. 5
Dor de scris
CRONICA IDEILOR de Sorin Lavric – p. 6
Minoritatea activ\
CRONICA LITERAR| de Cosmin Ciotlo[ – p. 7
Proza cea mai scurt\
Poeme de Ion Pop – p. 8
TROPICE SURÂZ|TOARE de Mihai Zamfir – p. 9
Un imn na]ional cu c`ntec
CER{ETORUL DE CAFEA de Emil Brumaru – p. 9
Un b\rbat [i o femeie de Geo Vasile – p. 9
REAC}II IMEDIATE de Alex {tef\nescu – p. 10
Sunetul literaturii bune
CARTEA ROMÂNEASC| de Daniel Cristea-Enache – p. 11
Poeme elementare
SEMN DE CARTE de Gheorghe Grigurcu – p. 12
Dificult\]ile unei „panorame“ (II)
De la cerchism la euphorionism de Ion Simu] – p. 13
LECTURI LA ZI de Tudorel Urian – p. 14
Fe]e ale rat\rii
PREPELEAC de Constantin }oiu – p. 15
Lexicologie biblic\ de Rodica Zafiu – p. 15
ANIVERSARE EUGEN SIMION – pp. 16-18
A fi Eugen Simion de Alex {tef\nescu
O puternic\ voca]ie de critic de Nicolae Breban
Marile proiecte de Iordan Datcu
Opera literar\ a lui B. P. Hasdeu
de Teodor Vârgolici – p. 19
Despre demnitate de Simona-Grazia Dima - p. 19
Cât de tenden]ioas\ este Crronnica dde ffammilie?
de Oana Soare – pp. 20-21
TEATRU de Marina Constantinescu – p. 22
Shakespeare mai presus de orice (II)
Cele cinci cercuri ale Olimpiadei de Liviu D\nceanu – p. 23
CRONICA FILMULUI de Angelo Mitchievici – p. 24
Ultima Thule
CRONIC| PLASTIC| de Pavel {u[ar\ – p. 25
St\ri, comportamente, atitudini
Simone Signoret - Nostalgia nu mai e ce-a fost
`n române[te de Elena Bulai – pp. 26-27
Cuvântul [i piatra de Margareta {ipo[ – p. 28
MERIDIANE – p. 29
POST-RESTANT de Constan]a Buzea – p. 30
PRIN ANTICARIATE de Simona Vasilache – p. 30
Numai vorbe [i desc`ntec...
LA MICROSCOP de Cristian Teodorescu – p. 31
DIN CARTEA CU FLEACURI de Livius Ciocârlie – p. 31
Haosul mititel
OCHIUL MAGIC – p. 32
România
literar\ ®
Director:
NICOLAE MANOLESCU
Redac]ia:
GABRIEL DIMISIANU – director-adjunct
ALEX. {TEF|NESCU – redactor-[ef
OANA MATEI – secretar general de redac]ie
ADRIANA BITTEL, CONSTAN}A BUZEA,
MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESCU
Redactori asocia]i: IOANA PÂRVULESCU,
CRISTIAN TEODORESCU
Corectur\:
CONSTAN}A BUZEA (pag. 4, 5, 6, 19, 29, 30, 31, 32),
SIMONA GALA}CHI (pag. 8, 9, 10, 16, 17, 22, 25, 28),
ECATERINA IONESCU (pag. 3, 7, 11, 12, 13, 14, 15, 18),
NINA PRUTEANU (pag. 1, 2, 20, 21, 23, 24, 26, 27).
Grafica: MIHAELA ßCHIOPU
Fotoreporter: ION CUCU
Tema num\rului: Gesturi
Tehnoredactare computerizat\:
IONELA STANCIU, OANA MATEI, VALENTINA VL|DAN
Introducere texte: GEORGETA GHEORGHIU
Coresponden]i din str\in\tate: RODICA BINDER (Germania),
GABRIELA MELINESCU (Suedia), LIBUŠE VALENTOVÁ
(Cehia)
Funda]ia România literar\, Calea Victoriei 133, sector 1,
cod 010071, Bucure[ti.
Secretariat: SOFIA VL|DAN, CORNELIU IONESCU, MIRONA
LAUD|, GHEORGHE VL|DAN
Cont `n lei: BRD-GSG Agen]ia {incai,
RO91BRDE441SV59488894410. Cont `n valut\: BRD-GSG
Agen]ia {incai RO87BRDE441SV59488974410 (USD),
RO37BRDE441SV59489004410 (EUR)
e-mail: romania_literara@yahoo.com;
revistaromanialiterara@gmail.com; http://www.romlit.ro;
tel.: 021. 212.79.86; fax: 021.212.79.81
Imprimat la FED PRINT
Revista România literar\ este editat\ de Funda]ia
România literar\ cu sprijin de la Funda]ia Institutul
pentru Liber\ Ini]iativ\, Funda]ia „Anonimul“, Uniunea
Scriitorilor din România, Ministerul Culturii [i Cultelor, prin
Administra]ia Fondului Cultural Na]ional.
Sponsorizare de la Banca
Român\ de Dezvoltare – Groupe
Société Générale.
Conform prevederilor Statutului, Uniunea Scriitorilor din
România nu este responsabil\ pentru politica editorial\ a
publica]iei [i nici pentru con]inutul materialelor publicate.
România literar\ este membr\ a Asocia]iei Revistelor,
Imprimeriilor [i Editurilor Literare (A.R.I.E.L.), asocia]ie cu statut
juridic, recunoscut\ de c\tre Ministerul Culturii [i Cultelor.
ISSN 1220-6318

F\r\ o `nfrângere a
„sistemului“, România
risc\ s\ r\mân\ mul]i ani
oaia neagr\ a Europei.
P
ENTRU CEI mai mul]i observatori
actuala campanie electoral\ este anost\
[i neinteresant\. Candida]ii la consiliile
jude]ene [i prim\rii sunt extrem
de „politico[i“, dezbaterile lor reducându-se
la prezentarea de „proiecte“,
la sublinierea originalit\]ii sau eficien-
]ei acestora. S-ar putea crede – dac\
am face abstrac]ie de partidele politice
aflate `n spatele lor – c\ e vorba
de ni[te banale concursuri, organizate
pentru ocuparea posturilor de
manager de c\tre firme interesate. Abilit\]ile cerute
de conducerea unor unit\]i teritoriale sau comunit\]i
locale nici nu difer\, de altfel, de cele solicitate `n
descrierile clasice ale „bunului manager“. ~n fond, un
pre[edinte de consiliu jude]ean sau un primar oarecare
trebuie s\ fie, `n primul rând, „gospodar“.Un om, altfel
spus, calculat, care [tie ce lipse[te „gospod\riei extinse“
pe care o gestioneaz\, un vizionar rece, care prevede
viitorul acesteia, `l perimetrizeaz\ [i `l faciliteaz\ pentru
ca „excrescen]ele prezentului“ s\ nu ajung\ la metastaze.
Actuala campanie electoral\ pentru „locale“ pare, pe
scurt, o `ntrecere corect\ `ntre competen]i, un joc civilizat
[i matur `ntre indivizi performan]i, care accept\ cu
sportivitate rezultatele. Pu]inele pete de culoare, precum
„plimbarea cu elefantul“ din Constan]a, sunt – mai
degrab\ – licen]e poetice, ghidu[ii menite s\ destind\
excesiva seriozitate indus\ de rigoarea, coeren]a [i
precizia planurilor prezentate.
Impresia de tehnicitate sobr\ este `ns\ fals\. Miza
actualelor „locale“ este uria[\, pentru c\ ele reprezint\
una din ultimele [anse ca România s\ se `nscrie `n
normalitate, s\ scape de emblema de „]ar\-problem\“
pe care i-au ata[at-o partenerele din Uniunea European\.
~n cei nou\sprezece ani de la r\sturnarea dictaturii
ceau[iste, România a f\cut, din proprie ini]iativ\, pu]ini
pa[i pentru redresarea sa real\ ca stat democratic de
drept, ca societate civil\, ca economie func]ional\
deschis\. Majoritatea transform\rilor operate s-a realizat
sub presiunea conjuncturilor geopolitice, a „vremilor
noi“, cum ar nota cronicarul. ~n 1989, ]ara a fost `nc\lecat\
de oponen]ii comuni[ti ai „clanului Ceau[escu“, grupa]i
`ntr-un fel de mafie politico-economic\ ce, printr-o
asumare formal\ a structurilor politice democratice, au
impus „sistemul“. Sub conducerea lui Ion Iliescu,
aspirantul la o „despo]ie original\“, ei [i-au „repartizat“
sectoarele vie]ii sociale, [i-au `mp\r]it „ierarhic“ avu]ia
economic\, au parazitat, ca birocra]ie, institu]iile statului,
au `nfiin]at partide, funda]ii, ONG-uri etc. Nici unul
dintre ei, sau dintre cei pe care i-au racolat ca
„tovar\[i de drum“, nu a fost amendat `n vreun fel pentru
raptul feroce al bunurilor statului, pentru acapararea
s\lbatic\ a resurselor acestuia. Complicit\]ile ([i [antajele)
reciproce, conspira]ia tacit\ [i manevrele de dezinformare
(executate dup\ regulile „artistice“ ale ideologiei
comuniste) le-au permis onorabilizarea pe baz\ de
aparen]e, acceptarea – ce-i drept, reticent\ – de c\tre
Occident, aprobarea mecanic\ de c\tre „masele populare“.
Dup\ 1989, trezirea comunit\]ilor României a `nceput
lent, cu mari dificult\]i. Nu `ntâmpl\tor Bucure[tiul,
cea mai informat\ [i deschis\ colectivitate, a fost ]inta
represiunilor minere[ti, puse la cale de „oamenii lui Ion
Iliescu“, mo[tenitor necontestat de „sistem“ al dictaturii
ceau[iste. Rostul ascuns al mineriadelor a fost intimidarea
`ntregii comunit\]i a Capitalei, terorizarea – sau chiar
eliminarea – liderilor ei de opinie. Opera]iunea nu a
reu[it, dar `n restul comunit\]ilor române[ti, `n special
`n cele rurale, falsul „partid democratic“, de stânga, al
lui Ion Iliescu, s-a impus, dominând prin dezinformare,
populism [i demagogie, cu ajutorul nomenclaturilor
locale, transformate treptat `ntr-un fel de „nobilime de
aparat“, beneficiind de „privatiz\rile“ la mod\ efectuate
de structurile ierarhice baronizate. Bucure[tiul a fost
mult\ vreme singurul „refugiu“ al opozi]iei civile
române[ti, refuzând la toate alegerile locale postcomuniste
candida]ii FSN, PDSR, PSD, cum s-a numit succesiv
„partidul“ oligarhiei ro[ii române[ti. Deciziile „na]ionale“
nu s-au luat `ns\, cum bine se [tie, de c\tre Prim\ria
Capitalei, care a suferit mai mereu presiunile institu]iilor
administra]iei centrale, imixtiunile acesteia. Guvernele
„de stânga“ au modificat de multe ori regulile jocului
`n chiar desf\[urarea lui, au blocat (sau au corupt)
func]ion\rimea local\, au dirijat utilizarea fondurilor
de dezvoltare dup\ propriile interese.
Stabilizarea „sistemului“ [i finalizarea (`n favoarea
reprezentan]ilor lui) a privatiz\rii economiei nu a dus,
totu[i, societatea româneasc\ la „staza“ `nchipuit\ de
gruparea lui Ion Iliescu, de aparent\ armonie, de iluzorie
echitate pe baza unei „democra]ii de vitrin\“. România
nu a putut fi transformat\ `ntr-o insul\ fa]\ de un continent
pe cale de unificare. Transform\rile obligatorii pe
care ]ara a trebuit s\ le adopte au impus „sistemului“
o serie de cosmetiz\ri [i, `n unele cazuri, l-au dus la
recul. Multe comunit\]i locale au descoperit avantajele
descentraliz\rii [i subsidiarit\]ii, practicate curent `n
UE, iar mul]i români, obliga]i s\ migreze `n c\utare
de munc\ datorit\ mizeriei din ]ar\, au realizat la fa]a
locului – eficien]a actului administrativ, responsabil,
specific democra]iei reale. Dup\ exemplul Bucure[tiului,
[i alte comunit\]i au `nceput s\ ignore, la alegeri, indica]iile
[i presiunile „sistemului“. Entuziasmul generat de victoria
grup\rilor partinice democratice (de dreapta, dar [i de
stânga) `n 1996 s-a v\dit `ns\ prematur, lipsa de unitate,
dar [i modul de insinuare coruptiv\ practicat de componente
ale numitului „sistem“ ducând la cunoscuta recunoa[tere
a `nfrângerii de c\tre cel care trebuia s\ fie „vârful de
O b\t\lie
hot\râtoare
lance al luptei cu «sistemul»“, pre[edintele Emil
Constantinescu. Nefericita parantez\ a guvern\rii conduse
de CDR nu a `mpins, totu[i, Bucure[tiul spre „stânga“,
alegerile locale confirmând op]iunea politic\ evident\
a locuitorilor lui. Iar guvernarea PSD-ist\ de dup\
alegerile generale din 2000, cea mai corupt\ expresie
a „sistemului“ din toat\ „istoria“ lui, a influen]at migrarea
masiv\ spre „dreapta“ [i a altor mari comunit\]i. Lovitura
dat\ mafiei transpartinice, generate de „sistem“, dup\
„parlamentarele“ [i „preziden]ialele“ din 2004 i-au
impus acestuia c\utarea unor noi forme de supravie]uire,
adoptarea unor noi strategii de blocare a „normaliz\rii“.
Retragerea PD-ului de la guvernare [i destr\marea
Alian]ei DAau indicat direc]iile lui de ac]iune, concretizate
`n sus]inerea „contra naturii“ a unui partid proclamat
de dreapta, PNL-ul, aflat la guvernare, de c\tre partidul
declarat de stânga, aflat formal `n opozi]ie, PSD-ul.
~ncununarea noii formule strategice a fost `ncercarea
de suspendare a pre[edintelui Traian B\sescu prin
asocierea transpartinic\ a 322 de parlamentari, asociere
confirmat\ ulterior de blocarea, prin aceia[i parlamentari
a urm\ririi penale a fo[tilor `nal]i demnitari PSD-i[ti
[i PC-i[ti. Respingerea masiv\ a suspend\rii a alertat
„sistemul“, care a sesizat c\ tran[area b\t\liei nu se va
realiza decât dup\ alegerile locale [i parlamentare din
acest an. Câ[tigarea localelor a c\p\tat, dincolo de
semnificativul acces la fondurile europene (pe care
„sistemul“ le va deturna „firesc“ prin acela[i probat joc
al aparen]elor) o importan]\ major\ pentru configurarea
a c t u a l i t a t e a
viitorului legislativ. La „parlamentare“, PD-L-ul va
trebui, probabil, s\ `nfrunte o `ntreag\ „monstruoas\
coali]ie“, de la dreapta (PNL-ul) la stânga (PSD-ul,
PRM-ul, PC-ul). Bucure[tiul a devenit, `nc\ o dat\, ]inta
cea mai r`vnit\ a tuturor partidelor intrate `n competi]ie.
Pentru PD-L, ea este esen]ial\. Pierderea Capitalei ar fi
dezastruoas\ pentru partidul din care provine pre[edintele.
Primarul `n func]iune, d-l Adrean Videanu a f\cut, `n
ciuda bunelor inten]ii, destule deservicii PD-L-ului.
A ini]iat prea multe proiecte ambi]ioase [i le-a
`nceput concomitent, transformând ora[ul `ntr-un imens
[antier. A fost prea „discret“ fa]\ de afacerile mai
mult sau mai pu]in oneste ale unor subordona]i. S-a
eclipsat `n momente ce-i solicitau o prezen]\ ofensiv\
pe scen\. D-l Videanu n-a corespuns imaginii de primar
b\t\ios [i `ntreprinz\tor, dorit\ de bucure[teni. Retragerea
lui, `n fond, onest\, a obligat PD-L-ul s\-[i arunce `n
lupt\ „arma“ cea mai solid\, d-l Vasile Blaga, fostul
ministru al Internelor [i Reformei Administrative. D-l
Blaga este caracterizat printr-o mare capacitate de munc\,
dublat\ de decizie [i fermitate. Nominalizarea d-lui
Blaga a pus `ns\ „sistemul“ `n fa]a necesit\]ii restructur\rii
ac]iunii sale. „B\ie]ii“ d-lui Ion Iliescu [tiu foarte
bine c\ p\strarea Bucure[tiului `n „curtea“ PD-L-ului
`nseamn\ stabilirea premiselor tran[\rii b\t\liei finale
cu „sistemul“ pe care `l reprezint\ dup\ „parlamentarele“
din toamn\. Obi[nui]i cu trucurile propagandei comuniste,
ei au propus dou\ direc]ii de ac]iune, menite s\ duc\
la `nfrângerea candidatului PD-L-ist. Pe de o parte au
sus]inut, `n aparen]\ corect, necesitatea unei campanii
cât mai pu]in politizate, pe motivul rolului „tehnic“ al
primarilor, de administratori pragmatici [i ra]ionali. Era
previzibil c\, onest cu sine, d-l Blaga `[i va asuma `n
program continuarea [i finalizarea proiectelor `ncepute
de `nainta[ul s\u. Dar, deturnat spre am\nuntele tehnice,
candidatul PD-L a riscat s\ se piard\ `n uzura r\zboiului
`ntre speciali[ti cu atât mai mult cu cât to]i contracandida]ii
s\i au venit cu planuri, fie ele [i fanteziste, de aceea[i
natur\. D-l Blaga a trebuit s\ se angreneze `n combaterea
argumentat\ a unor propuneri halucinante, precum
construirea unei autostr\zi supraterane, care s\ traverseze
Bucure[tiul de la sud la nord (S. Oprescu), sau mutarea
G\rii de Nord la Chitila (G. Gu[\), ce ar fi aruncat `n
aer limita [i a[a fragil\ a mediului urban. Când
trebuie s\ te ba]i cu abera]ii `nve[mântate `n formule
aparent ra]ionale, pierzi din vedere componenta
propagandistic\ de neevitat `n orice competi]ie electoral\.
Cea de-a doua direc]ie a ac]iunii electorale a
reprezentan]ilor „sistemului“, consecin]\ a canton\rii
induse a singurului adversar valabil `n dezbateri tehnice
de am\nunt, a fost deghizarea propriului ([i veritabilului)
candidat `n hainele acestuia. Cum pentru bucure[teni
PSD-ul a r\mas emblematic un partid al corup]ilor,
desemnarea oficial\ a unui candidat din partea lui
presupunea, de la `nceput, asumarea unui e[ec
anun]at. Strategii d-lui Iliescu au optat pentru sacrificarea
unui onest membru al „partidului“, d-l Cristian Diaconescu,
transformat `ntr-o ]int\ fals\, ba chiar „adormitoare“
pentru concurent. ~n acela[i timp, adev\ratul candidat,
emulul total al „t\tucului“ Iliescu, a fost „obligat“ s\
candideze „independent“, suportând [i o mediatic\ ([i
extrem de mediatizat\!) opera]ie de „martirizare“ prin
refuzarea de c\tre Biroul Electoral Municipal pentru
vicii de form\, a candidaturii sale. D-l Oprescu s-a
transformat peste noapte `ntr-un „rebel `mpotriva
sistemului tic\lo[it“, pe care l-a condamnat `ntr-un limbaj
copiat pân\ la virgul\ dup\ cel ce l-a f\cut mai `nainte
primar pe d-l B\sescu. Ca [i amicul s\u din gruparea
pro- Iliescu din interiorul PSD-ului, primarul de
sector Marian Vanghelie, d-l Oprescu se va `ntoarce
la „partidul de suflet“ de`ndat\ ce ar accesa prim\ria.
Controversatul doctor nu are, de altfel, nici un fel de
echip\ cu care s\-[i concretizeze poten]ialele propuneri.
„Independentul“ [tie `ns\ foarte bine c\, la un
eventual tur secund al alegerilor, to]i ceilal]i candida]i
– inclusiv d-l Diaconescu – vor cere aleg\torilor lor
s\-l sprijine.
F\r\ o `nfrângere a „sistemului“, România risc\ s\
r\mân\ mul]i ani oaia neagr\ a Europei. Pe harta acestei
b\t\lii, Bucure[tiul este coordonata esen]ial\.
Toma ROMAN
3
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
a c t u a l i t a t e a
4
NU CREDEAM s-ajung s\-mi pun,
ca-n piesa lui Nenea Iancu, întrebarea
din titlu cu asemenea seriozitate.
A trebuit s\ vin\ alegerile locale
din 2008, a trebuit s\ ni se vâre pe
gât simulacrul de vot uninominal
pentru a realiza uria[a fraud\ la
care suntem p\rta[i. Dup\ aproape
dou\zeci de ani de practic\ a[azis
democratic\, România ofer\
imaginea dezolant\ a unei ]\ri în
care „baza“ [i „suprastructura“ nu
mai au chiar nici o leg\tur\. Pe
vremea comunismului, exista m\car un simulacru de
consultare popular\, se mima un fel de egalitate de [anse
pentru cet\]eni. Dac\ respectai regula jocului [i dac\ te
interesa murd\ria politic\, n-aveai nici o problem\ s\
te înscrii în curs\. Anul 2008 decupeaz\ în întreaga ei
monstruozitate limita sistemului.
Ast\zi, dac\ nu e[ti plin de bani sau dac\ nu ai
mandatul expres al cut\rui baron local sau oligarh,
n-ai nici o [ans\ s\ faci fa]\ cheltuielilor enorme presupuse
de campania electoral\. Exemplul lui Sorin Oprescu e
întru totul gr\itor pentru ce înseamn\ a fi „independent“.
E o independen]\, ca s\ zic a[a, cu dubl\ subordonare:
fa]\ de finan]atori [i fa]\ de PSD. Acesta din urm\ nu
ascunde (prin gruparea care d\ tonul, dar face [i muzica
[i danseaz\ în partid, adic\ gruparea Iliescu) pe cine
sus]ine dintre cei doi candida]i pesedi[ti.
Oriunde în lume campaniile electorale se fac pl\tind
din greu: la televiziuni, la ziare, pentru materialele
publicitare, pentru deplas\ri, închirieri de s\li, personal
auxiliar [i tot felul de alte angarale. Hillary Clinton, a
c\rei formidabil\ capacitate de a aduna fonduri e
recunoscut\, a fost obligat\, în ultimele s\pt\mâni, s\
ia bani împrumut pentru a-[i finan]a campania. E vorba,
dup\ propriile declara]ii, de vreo [ase-[apte milioane
de dolari. N-am idee cât se cheltuie în România, dar
dup\ veselia care-a cuprins canalele de televiziune, dup\
parcelele nesfâr[ite de reclame din ziare îmi închipui
c\ nu e vorba tocmai de m\run]i[.
Problema îngrozitoare e c\ banul func]ioneaz\ deja
asemeni unei ghilotine. Dac\ nu ai un sprijin de felul
celor men]ionate mai sus, po]i s\-]i iei gândul de la via]a
politic\ activ\. [i ce e mai grav e c\, în calitate de aleg\tor,
nu [tii pe cine votezi. Tân\rul abil vorbitor, cu o campanie
energic\, plin\ de imagina]ie, gata s\ debiteze [i
sculat din somn texte [i formule pline de seduc]ie, poate
s\ nu fie nimic altceva decât fanto[a unui grup de interese
Primim
„Not\ informativ\“
Abia acum citeva zile am v\zut R\zboi ppe uunde sscurte,
serialul despre Radio EEuropa Liber\ realizat de
Alexandu Solomon. Este foarte important faptul c\
acest „film“ exist\. Regizorul are multe merite, filmul
are ritm, e interesant [i destul de bine documentat.
Alexandru Solomon a ales din enorma activitate a
binecunoscutului – pîn\ în 1989 – post de radio, un aspect,
un „sector“ esen]ial al ei, [i anume acela al ireconciliabilului
conflict acut între programul intitulat Actualitatea rromâneasc\,
plus directorii care au dirijat acest program pîn\ în 1989
– m\ refer la Noel Bernard [i Vlad Georgescu – [i serviciile
Securit\]ii care se ocupau cu combaterea, înfrico[area, [antajarea
sau compromiterea realizatorilor acestui program. O
lupt\ care a dus, cum probabil se va dovedi, la asasinate, în
afara unui atentat descris de film; probabil c\ mai nimerit ar
fi fost ca Dan Com[a, care se afla chiar în cl\dire în momentul
atentatului, s\ fi relatat evenimentul.
Aceast\ tem\ fiind deci preferat\ (pentru prezentarea
tuturor programelor [i a celor care le realizau cred c\ ar fi fost
necesare foarte multe episoade, inerent unele mai pu]in
financiare abil mascate. Dup\ cum maturul cu f\lci
îngro[ate, descins la întâlnirile cu aleg\torii dintr-un
„jeep“ de vis, care se l\f\ie în vile cu zeci de camere
[i schimb\ amantele cu viteza cu care [mecherii fac
„alba-neagra“ în pie]e nu e altceva decât un „oligarh“
ale c\rui învârteli nu ne-au ajuns înc\ la urechi. Dup\
cum duduia „independent\“, cu cercei tropicali în urechi,
cu zâmbet panoramic, ar putea s\ reprezinte ni[te interese
atât de întunecate încât aproape c\ ai prefera s\ nu
afli de ele.
S-a lucrat intens, s-a lucrat masiv la ruina de
ast\zi a vie]ii publice din România. E greu de dovedit
c\ Iliescu [i acoli]ii s\i au [tiut de la bun început ce fac.
Dar e dincolo de orice dubiu c\ [tiau unde s\ ne duc\:
într-un liman al exasper\rii [i disper\rii, într-un port cu
vapoare hodorogite, unde pira]ii nu au altceva de
f\cut decât s\ ia hainele de pe noi. Cu neînsemnate
excep]ii, oamenii cu bani din România acestui moment
provin din rândul nomenklaturii [i securistimii protejate
de Iliescu. Li s-au ad\ugat [p\garii [i escrocii din
administra]ie [i, în general, indivizii obi[nui]i s\ pescuiasc\
în apele tulburi ale nemerniciei [i nesim]irii.
Lor ne închin\m ast\zi ca unor veritabili salvatori
ai na]iei. Lor le vom da voturile [i spre ei ne vom arunca
privirile înc\rcate de speran]\ – pentru c\ doar speran]a
ne-a mai r\mas. {i nici nu vom mai b\ga de seam\ cum
din func]iile de primari, consilieri, [efi de consilii jude]ene
[i alte pozi]ii-cheie din administra]ie vor în[f\ca tot
ce mai poate fi în[f\cat. Zonele de vile exclusiviste
au împânzit deja ora[ele. Prev\d c\ în viitoarea legislatur\
vor ap\rea [i drumurile private, [i cartierele cu bariere,
p\zite de câini dresa]i, bodiguarzi îmbr\ca]i ca-n filmele
SF [i sisteme de protec]ie electronice de ultimul r\cnet.
S\ nu ne mire a[adar prezen]a sc\zut\ la vot. Oamenii
au fost adu[i în starea de-a nu mai crede în nimeni [i
nimic. S-au spus atâtea minciuni [i am fost martorii
atâtor potlog\rii gigantice, încât ]ine de igiena moral\
a fiec\ruia dintre noi de a nu fi – la modul simbolic –
complicii banditismului cu fa]\ politic\ desf\[urat în
România. Îns\[i ideea de a atinge buletinul de vot a
devenit ceva resping\tor. Nu mai vrem, pur [i simplu,
s\ gir\m o clas\ omogen\ de escroci, mincino[i [i
sperjuri. Când liberalul de ieri se dovede[te o slug\ preaplecat\
a ultimei c\z\turi comunistoide, orice
speran]\ s-a dus pe apa Sâmbetei.
Marea problem\ a acestui moment electoral e
lipsa de identitate a candida]ilor. Nu [tii, a[a cum sugeram
mai sus, dac\ ei sunt chiar ei în[i[i ori doar paravanul
înd\r\tul c\ruia se încheie nenumibile alian]e contra
Dup\ aproape dou\zeci de ani de practic\ a[a-zis
democratic\, România ofer\ imaginea dezolant\
a unei ]\ri în care „baza“ [i „suprastructura“ nu
mai au chiar nici o leg\tur\.
Eu cu cine votez?!
interesante), a fost o bun\ inspira]ie ca N.C.Munteanu [i Emil
Hurezeanu – plus regretata Monica Lovinescu, bolnav\ din
p\cate la luarea imaginilor – s\ comenteze liniile principale
ale acestui lung [i dramatic parcurs.
Am cîteva nedumeriri cu privire la ceea ce se vede [i se
aude acum în R\zboi ppe uunde scurte [i, mai ales, la ceea ce
NU se vede [i NU se aude în film, elemente care, pentru
exactitatea documentarului erau, dup\ p\rerea mea, absolut
inevitabile. Deci:
Trec repede peste observa]iile asupra ceea ce se vede [i
se aude, observa]ii asupra prezen]ei destul de insistente, mai
ales în primul episod, a unor colege care n-au avut nimic
de-a face nici cu actualitatea românesc\, nici cu cercet\rile
ce se fac acum pentru a se putea stabili cît de mare [i de
criminal\ a fost ac]iunea Securut\]ii. În schimb prezen]a lui
Ion Joldu, a ascult\torului „rural“, a fost mai mult decît
conving\toare, chiar de mare efect.
Mai grav este c\ asupra episodului mor]ii (asasin\rii?) lui
Vlad Georgescu se trece impardonabil de repede. Ar fi fost
nu numai necesar [i adev\rat istoric, ci chiar o restitu]ie moral\
s\ se spun\ ceea ce s-a uitat sau nu s-a [tiut bine: [i anume
c\ Vlad Geogescu a fost singurului dintre noi care, în 1977
a stat la închisoare în lan]uri, gata de a fi condamnat la moarte
– din fericire salvat de americani – singurul dintre noi care
scrisese o carte contra comunismului ceau[ist. C\ dispari]ia
firii [i se pun la cale potlog\rii de zeci [i sute de milioane
de euro. Dac\ la începutul anilor ’90 demarca]ia
dintre tic\lo[ie [i onorabilitate era limpede trasat\, ast\zi
lucrurile s-au amestecat pân\ în pragul nebuniei. În]elegerile
transpartinice [i cârd\[iile neru[inate paralizeaz\ orice
speran]\ c\ lucrurile se vor îndrepta. Oamenii one[ti
din genera]iile mature s-au ]inut departe de poltitic\,
având în minte funestul model comunist. Tân\ra genera]ie
s-a prins, îns\, cât ai clipi, c\ politicul constituie speran]a
unei vie]i u[oare, dac\ [tii ce funduri s\ pupi [i din ce
mâini s\ ciugule[ti gr\un]ele.
În ce m\ prive[te, pentru prima oar\ dup\ ani [i
ani în care am crezut în schimbare, n-am s\ mai merg
la vot. Mi-e de ajuns s\ v\d fe]ele rânjitoare ce populeaz\
panourile cu candida]i, pentru a-mi t\ia orice chef s\
particip la o mascarad\. N-a[ avea de ales decât între
grade de tic\lo[ie, a[a c\ voi ie[i la iarb\ verde, dac\
va fi timp frumos, ori am s\ citesc lini[tit o carte,
dac\ plou\. Nici la televizor n-am s\ m\ uit, într-atât
am convingerea c\ jocurile sunt f\cute. Aceea[i mân\
de parveni]i î[i va distribui func]iile [i va administra
în interesul haitei beneficiile, încât m-a[ sim]i murd\rit
s\ [tiu c\ nemernicia lor se bazeaz\ [i pe m\runta
pietricic\ reprezentat\ de votul meu. N-au decât s\
m\sluiasc\ voturile, s\ m\ treac\ prezent. Pentru oricine
a[ vota, ar fi un non-vot, pentru c\ nu m\ identific cu
absolut nici unul dintre ei. {i aici nu mai e vorb\ de
ideologii, ci de persoane. Îi cunosc destul de bine pe
cei care ne populeaz\ co[marururile înc\ din anii ’90,
iar despre cei nou sosi]i [tiu de asemenea ce hram poart\.
Drept urmare, am s\-mi cru] energia [i nervii [i, lipsit
de orice iluzie, am s\ m\ concentrez pe lucruri mai
pl\cute. Altruismul [i bunele inten]ii au ajuns în România
boli ru[inoase, în rând cu blenoragia [i sifilisul. Dac\
nu e[ti cinic, lacom [i crud, înseamn\ c\ e[ti prost.
Or, eu îmi asum cu deplin\ senin\tate prostia.
Nu sunt, din p\cate, singurul care gânde[te în
felul acesta catastrofic în anul de gra]ie 2008. Manipula]i
din greu prin pres\ [i televiziuni, românii au devenit
prizonierii unui soi de de[ucheli în mas\. Nemaicrezând
în nimic, ei nu au nici reac]ii ferme la întâmpl\ri ce-ar
trebui s\-]i provoace sil\ [i revolt\. În fa]a acestei
veritabile tragedii, nu m\ mir c\ pe tot mai mul]i
dintre noi ne cople[esc depresiile [i nevrozele. Iar cei
care ne-am sustrat bolii, am ajuns personaje în bancul
cu individul care nu e invitat nic\ieri, dar el se înc\p\]âneaz\
s\ dea telefoane [i s\ spun\: „Pe mine s\ nu conta]i!“
sa, atît de suspect\, a fost semnalat\ în Congresul american,
c\ ea a fost comentat\ în mai multe ziare din America. C\
activitatea [i exactitatea gîndirii sale politice îl îndrept\]eau
s\ fie atît de des consultat de autorit\]ile americane, a[a
cum a fost. Despre toate aceste fapte – care cred c\ ar fi
slujit interesului [i gravit\]ii filmului – Alexandru Solomon
a aflat pe larg în multele ore în care a stat de vorb\ cu Mery,
so]ia lui Vlad. {i cu siguran]\ c\ Nestor Ratesh, atît de legat
de Vlad Georgescu, nu ar fi putut decît s\ confirme. De altfel,
fiind vorba chiar de directori, „cazul Noel Bernard“ mi s-a
p\rut neinspirat [i confuz prezentat.
În sfîr[it, nu în]eleg de ce numele „crainicului“ Ion Ioanid
nu a fost m\car pronun]at, de[i el este, cum se [tie, autorul
acum celebrei [i fundamentalei c\r]i despre Gulagul din
România care este Închhisoarea nnoastr\ ccea dde ttoate zzilele, cea
mai imporatant\ carte scris\ de vreun fost angajat al radioului,
carte scris\, în bun\ parte, chiar în... incinta institu]iei noastre.
M\ mai întreb, în încheiere, cît [i cum au în]eles miile
(sau sutele de mii – sper pentru A.S.) de spectatori neaviza]i
aceast\ istorie aproape uitat\ dar atît de important\ pentru cei
care au fost, decenii de-a rîndul, ascult\torii „postului
nostru de radio“. Oricum, pentru viitorii curio[i sau istorici
va fi un document inevitabil.
Gelu IONESCU

C\linescu, dac\ nu m\-n[el, se întreba cum e s\ te
întrerupi în mijlocul frazei, s\ pleci într-o excursie
de duminic\, iar luni s\-]i reiei fraza exact de la
virguli]a la care ai abandonat-o.
MESERIA scrisului, c\reia poetic i se spune
[i „me[te[ug“, are un statut ingrat fa]\ de
celelalte meserii. În timp ce un zugrav, de
pild\, se duce diminea]a s\ lucreze, iar pe
sear\, când termin\, î[i vede de via]\, în timp
ce un contabil a[teapt\ cu ner\bdare sâmb\ta
[i duminica pentru a se odihni sau pentru a c\l\tori, în
timp ce un frizer de azi (ieri b\rbier, mâine stilist) aflat
`n concediu î[i vede de concediu, la cei mai mul]i scriitori
e exact invers. Ei se duc diminea]a s\ munceasc\, iar
când se întorc, se preg\tesc de scris. A[teapt\ weekendul
ca s\ înceap\ lucrul pentru care sunt f\cu]i, iar concediul
e timpul privilegiat pentru adev\rata lor meserie. Oamenii
care scriu relativ mult – cei cu rubrici s\pt\mânale la
gazete sau, Doamne fere[te, cei cu rubric\ zilnic\ – nu
viseaz\ altceva decât s\ aib\ timp pentru... scris. Pare
ciudat, dar e real. Pare comic, cu condi]ia s\ nu fii în
pielea scriitorului. Am colegi (Cristian Teodorescu, Dan
C. Mih\ilescu, Radu Paraschivescu, Traian Ungureanu)
care î[i scriu c\r]ile, dar colaboreaz\ simultan la cotidiene,
s\pt\mânale [i lunare, unde au mereu de umplut gura
h\mesit\ a unei rubrici care mistuie tot ce-i dai într-o
zi, o s\pt\mân\ sau o lun\.
De când scriu sistematic, de[i mult mai pu]in decât
al]ii, mi-am dorit necontenit s\ am timp pentru scris. În
imagina]ia mea asta înseamn\ un an, doi de vacan]\,
cu existen]a asigurat\, în care unica grij\ s\ fie decuparea
din realitate a acelor lucruri care pot s\ aib\ greutate [i
frumuse]e în carte. Iar „la masa de lucru“ s\ m\ pot a[eza
oricând, f\r\ a avea vrai[te sertarele min]ii, din pricin\
c\ m\ gândesc simultan la celelalte meserii pe care le fac
ca s\ pot s\ m\ ocup [i cu scrisul-scris.
Sunt mul]i care, ca s\ aib\ aceast\ vacan]\ utopic\
devin bursieri. Ca s\-[i compun\ c\r]ile, se exileaz\.
Când am fost, într-un trimestru de început de mileniu, la
Wissenschaftskolleg din Berlin (locul în care, înaintea
mea, fuseser\ colegi Mario Vargas Llosa [i Andrei Ple[u),
am cunoscut toate tipurile de filozofie a bursierului.
Un tân\r din Statele Unite se scula la 6 diminea]a [i se
proiecta direct pe scaunul de la computer. Dup\ dou\ ore
[i ceva de lucru energic, cobora s\-[i ia micul dejun cu
cei abia trezi]i din somn, se ridica primul de la mas\
explicând cu un zâmbet vinovat c\ e în urm\ cu lucrul,
Dor de scris
se ducea în camer\, se rea[eza la computer, se întrerupea
à contre coeur pentru masa de prânz care trebuia iar\[i
luat\ în comun, pleca [i de aici primul, cu aceea[i scuz\,
[i tot a[a. Pentru el conta numai timpul, spa]iul îi era
indiferent, iar Berlinul ca ora[, ca loc viu, era pus întro
groas\ parantez\. Colegii îl priveau cu o admira]ie
echivoc\. Cei mai mul]i î[i scriau proiectul, dar cu m\sur\,
str\duindu-se în acela[i timp s\ profite de atrac]iile
culturale sau turistice ale unei capitale care merita v\zut\.
Încercau s\-[i delecteze [i sufletul, nu numai calculatorul.
În fine, erau [i bursierii c\rora nici nu le trecea prin gând
s\ piard\ vremea cu lucrul, ci aveau filozofia contrar\,
s\ profite din plin de loc, l\sând timpul s\ li se
topeasc\ printre excursii, plimb\ri cu bicicleta pe benzile
libere bine conturate ale trotuarelor, expozi]ii, spectacole.
Problema cu mine este c\ nu pot scrie decât la Bucure[ti.
Am încercat [i la Berlin, n-a ie[it mare lucru, am încercat
[i în Elve]ia, unde, într-adev\r, am scris 100 de pagini
din cartea despre secolul 19, dar a trebuit s\ le rescriu
aproape în întregime la întoarcerea acas\. E posibil s\
m\ fi obi[nuit, ca mul]i al]ii, cu scrisul ca „atrac]ie
interzis\“.
La Alexandria
VINEREA trecut\ am fost, împreun\ cu
Sorin Lavric, la o întâlnire cu elevii
Colegiului „Al. D. Ghica“ din Alexandria,
la invita]ia doamnei profesoare Ana
Dobre. Drumul, de[i în plin\ câmpie,
este, în aceast\ perioad\ a anului, pl\cut
pentru oricine scap\ din „ora[ul furnicar“: tufe
de m\ce[ înflorite, grâul de un verde proasp\t,
frumuse]ea [ifonat\ a macilor de-a lungul [oselei.
Ne-am oprit, în drum, la Vit\ne[ti, la conacul
în care s-a n\scut Noica, un mic paradis de lini[te,
apoi la „Biblioteca din Alexandria“, care are
probleme serioase, ne-a spus doamna directoare,
cu fondul de carte de actualitate.
Dar surpriza pl\cut\ a fost la liceu. Într-o
cancelarie luminoas\, cu aspect modern, a avut
loc discu]ia cu elevii (de fa]\ se aflau mai
mul]i profesori, între care [i Dan Miron, autorul
romanului Scândurica, ap\rut la Polirom, profesor
de istorie la Zimnicea). Nimic pr\fuit, nimic
contraf\cut sau c\znit, în întreb\rile elevilor.
Sudici fiind, elevii din Alexandria, vorbeau bine,
normal, f\r\ noul limbaj de lemn al tranzi]iei.
Întreb\ri multe, inteligente [i, în plus, bun-sim],
aten]ie, polite]e. Este, desigur, meritul profesorilor.
Pentru noi, vizita la Alexandria a fost un moment
bun. Poate c\ nu sunt chiar toate speran]ele
pierdute. (I.P.)
l i t e r a t u r \
Pe Cioran îl chinuia faptul c\ inspira]ia îi vine
tocmai atunci când e obligatoriu s\ plece de acas\,
a[adar când îi e interzis s\ se a[eze la lucru. Iar
C\linescu, dac\ nu m\-n[el, se întreba cum e
s\ te întrerupi în mijlocul frazei, s\ pleci într-o
excursie de duminic\, iar luni s\-]i reiei fraza
exact de la virguli]a la care ai abandonat-o. Pentru
scris e nevoie, totu[i, de o continuitate, iar rupturile de
ritm au distrus multe romane. M-am întrebat întotdeauna
când a avut timp s\ scrie ([i s\ citeasc\ pentru a scrie)
C\linescu, mai ales Istoria literaturii... Avea cursuri, avea
rubrici, publica permanent [i totu[i s-a putut ocupa de
o carte la care numai bibliografia (f\cut\ f\r\ memoria
ajut\toare a unui computer) te poate strivi definitiv. Ce
s\ mai vorbim de coresponden]a pe care a între]inut-o
cu autorii sau urma[ii lor pentru ob]inerea fotografiilor
[i a documentelor, de vizitele la ace[tia, de cercet\rile în
biblioteci [i arhive, de parcurgerea unor opere despre a
c\ror existen]\ uneori abia de se [tia [i a literaturii universale
în contextul c\reia erau puse [i, în fine, de timpul necesar
scrierii unei c\r]i de dimensiuni eroice.
Sunt [i oameni la care atrac]ia literaturii a fost atât
de puternic\ încât le-a schimbat via]a. Mai to]i poe]ii
no[tri din belle époque, celebri sau uita]i, [i-au l\sat
studiile neterminate [i s-au dedicat în întregime scrisului.
O f\cuser\ deja, înaintea lor, câ]iva pa[opti[ti, o f\cuse
Eminescu, o f\cuse Macedonski, înscris la Litere, f\r\
s\ urmeze. Minulescu face un semestru de Drept, dup\
care pleac\ la Paris [i intr\ în boema literar\ din Montmartre,
apoi o înt\re[te pe cea de la cafenelele [i terasele bucure[tene.
Topârceanu, înscris la Drept [i la Litere, abandoneaz\
pe drum, iar poetul crescut „în umbra lui Caragiale“ [i
în spiritul lui, G. Ranetti, frecventeaz\ un timp cursurile
de la Drept, apoi r\mâne cu literatura. {t. O. Iosif începe
studii universitare, le întrerupe, apoi le reia, cu intermiten]e,
iar D. Anghel renun]\ chiar la gimnaziu, în pragul absolvirii,
din cauza sau mai bine zis gra]ie descoperirii poeziei.
Scrisul se dovede[te mai puternic decât alte meserii,
iar când e a doua op]iune, cea interzis\, poate însemna
destin. Când ]i-e cu adev\rat dor de scris, ziua se face
mai înc\p\toare. De aceea nu-mi fac prea multe griji
c\ scriitorii din ziua de azi ofteaz\, la fel ca mine, dup\
timpul scrisului.
Foto: Ioana Pârvulescu
Prof. Ana Dobre [i Sorin Lavric
la Vit\ne[ti, la conacul Noica
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008 5

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
6
c o m e n t a r i i c r i t i c e
E
O SENZA}IE ciudat\ s\ recenzezi
autori despre care ai auzit
vorbindu-se de r\u. E ca [i cum,
s\vîr[ind un gest de frond\, te
acoperi de b\nuiala c\ de ei te
leag\ un interes ocult. Ocult [i
deopotriv\ nes\n\tos, precum o
alian]\ de care e bine s\ te fere[ti
cît mai mult. Iat\ dou\ motive
pentru care volumul Laviniei
Betea î[i merit\ cronica. În fond,
citind B\rba]i [i femei, mi-am dat
seama c\ po]i afla lucruri subtile
chiar [i de la autori a c\ror imagine
a avut de suferit. {i cum Lavinia
Betea are de c\rat în spate un caz de plagiat de pe urma
c\ruia a intrat în zona autorilor c\zu]i în dizgra]ie, faptul
c\ volumele sale nu au avut parte de cronici de întîmpinare
e explicabil. Pagina de fa]\, chiar dac\ nu poate remedia
starea general\, îi poate aduce m\car o adiere de consolare.
Acestea fiind spuse, s\ l\s\m autorul [i s\ ne aplec\m
asupra c\r]ii. B\rba]i [i femei e povestea unei duble
întîlniri: cu Parisul în care autoarea a stat gra]ie unei
burse de studii; [i cu un intelectual pe care autoarea îl
consider\ un magistru: Serge Moscovici. În consecin]\,
sunt dou\ tipuri de însemn\ri care atrag aten]ia în paginile
volumului: mai întîi, observa]iile psihologice privitoare
la lumea parizian\ [i, în al doilea rînd, dialogurile cu
Serge Moscovici. Iar dintre ideile intelectualului francez,
cea care iese în relief este teoria minorit\]ilor active.
Dar cum cartea Laviniei Betea poart\ numele de
B\rba]i [i femei, se subîn]elege c\ tema anun]at\ în titlu
str\bate, ca un leitmotiv, întreaga nara]iune. {i poate
cea mai frumoas\ bucat\ e cea în care autoarea
descrie cum, privind pe fereastra apartamentului în care
locuia la Paris, surprinde în cl\direa al\turat\ un b\rbat
f\cîndu-[i toaleta: „Prin cadrul ferestrei mele privesc
cum un b\rbat î[i preg\te[te trupul. Trecut de 50 de ani
– îmi spun buclele p\rului argintiu [i torsul lui dezgolit.
Gîndurile mele încremenesc în am\nuntele [i lentoarea
gesturilor lui. P\r potrivit cu föhnul [i cu peria,
spume [i creme înainte [i dup\ b\rbierit, sprîncenele
netezite, flacoane [i ustensile diverse pentru fa]\, urechi,
piept [i subsuori. În sfîr[it, gesturile cunoscute: sp\latul
pe din]i [i îmbr\catul c\m\[ii. {i din nou p\rul:
spum\ [i fixativ. Dac\ obiectele de care se serve[te ar
lipsi iar mi[c\rile s-ar lega [i desprinde din trupul
f\r\ ve[minte cu muzic\, armonia [i concentrarea ce
leag\ fiin]a lui de oglind\ ar putea fi libretul unui
balet modern. Îl privesc de aproape o jum\tate de ceas.
Nu simte aten]ia mea de p\rta[ la ritualul s\u intim.
Concentrat excesiv asupra mi[c\rilor în care-[i înv\luie
fiin]a, îng\duin]a ferestrelor e ignorat\. Nici eu nu am
sentimentul vinov\]iei de-a fi intrat în intimitatea cuiva.
Imaginea b\rbatului din baia atît de apropiat\ sugereaz\
atît de mult perfec]iunea unui ritual încît pare la fel de
personalizat\ ca [i construc]iile imagistice create de
exper]ii în publicitate.“
{edin]a de sulemenire b\rb\teasc\, minu]ioas\ ca
un ritual [i tacticoas\ ca o plimbare, î]i adevere[te un
implacabil adev\r contemporan: timpul petrecut în fa]a
oglinzii cre[te pe m\sura înaint\rii în vîrst\. Cu fiecare
deceniu scurs mai adaugi cîteva minute la corvoada
îndurat\ zilnic din fa]a oglinzii. Numai c\ arsenalul
cosmetic pe care b\rbatul îl desf\[oar\ este atît de
impresionant încît nu po]i s\ nu te întrebi care e pandantul
masculin al cochet\riei. Iar faptul c\ sub simplitatea
spontan\ a ]inutei masculine se ascunde un mig\los
efort de între]inere se num\r\ printre cele mai bune
argumente pro feministe. C\ci dac\ performan]a de a
ar\ta bine în public se pl\te[te cu atîta risip\ de timp
înaintea oglinzii, atunci b\rba]ii sunt negre[it egalii
femeilor.
Mai departe, descrierea ambian]ei pariziene tr\deaz\
fine]ea ochiului psihologic al autoarei. Ora[ul bistrourilor,
al cafenelor [i muzeelor îi prilejuiesc Lavinie Betea
reu[ite pagini de descriere cotidian\: „Bistroul parizian
clasic e compus din dou\ p\r]i: localul, plin pîn\ la refuz
în dup\-amiezele [i serile ploioase sau friguroase, [i
cea prin care se revars\ în strad\. [i consumatorii din\untru
[i cei din afar\ par împerechea]i ca într-un tipic
tangou parizian, cîte doi la mas\. Atît de mic\ încît e
mai curînd sprijin pentru mîini, coate [i picioare, [i
element de leg\tur\ între cele dou\ corpuri care astfel
alc\tuiesc o pereche, indiferent c\ sunt de sexe
diferite sau nu. Scaunele [i masa sunt orientate totdeauna
c\tre lumea care trece prin strad\. Bistroul apare
astfel ca singurul loc unde buna-cuviin]\ te-ng\duie
s\-i prive[ti pe ceilal]i. Ca dintr-un acvariu po]i observa
trec\torii care fac parte din peisaj, iar ei se uit\ la tine.
Niciodat\ în metrou, pe strad\, în parc ori în sala de
spectacol nu po]i întîlni aceste priviri directe ale oamenilor
spre «obiectul» altor semeni. Vezi [i e[ti v\zut – va
zîmbi Serge Moscovici la observa]iile mele. În unele
bistrouri de pe artere mai îndep\rtate de gurile de metrou
sau sta]iile de autobuz am v\zut în semiîntunericul
Minoritatea
activ\
Lavinia Betea, B\rrba]i [[i ffemmei. ÎÎnntîîlnnirri
cu SSerrge MMoscovici, Editura Funda]iei
Culturale Române, Bucure[ti, 2007,
236 pag.
vreunui col] cîte un b\rbat sau o femeie scriind ori
[optind încet paharului de ap\ sau ce[tii de cafea confesiuni
pe care n-au cui le face. Ace[ti nebuni blînzi care
împînzesc Parisul surîzînd ori vorbind în gol par [i ei
integra]i peisajului unic al metropolei gri-perlate.“
În aceast\ ambian]\ se vor desf\[ura dialogurile
Laviniei Betea cu Serge Moscovici, autoarea m\rginindu-se
la rolul de grefier\ a ideilor intelectualului francez.
Dou\ teme precump\nesc: rela]ia dintre b\rba]i [i femei,
[i rolul minorit\]ilor active. Pentru Serge Moscovici,
competi]ia social\ înseamn\ diferen]iere, în nici un caz
omogenizare, iar egalitatea de drepturi dintre sexe nu
presupune defel aplatizarea lor pîn\ la contopire. {i asta
fiindc\ diferen]ierea aduce tensiune, tensiunea aduce
conflict, conflictul aduce concuren]\, iar concuren]a
înseamn\ progres („progres“ nu în sensul de schimbare
Dou\ teme precump\nesc:
rela]ia dintre b\rba]i [i
femei, [i rolul minorit\]ilor
active.
în bine, ci în sensul de mergere înainte: lumea se schimb\,
dar nu po]i spune dac\ se schimb\ în bine sau în r\u,
c\ci î]i lipse[te criteriul de apreciere). Iar dac\ diferen]ierea
e condi]ia obligatorie a evolu]iei, atunci unisexul înseamn\
non-sex, de aici [i verdictul încurajator c\ diferen]ele
dintre sexe nu numai c\ nu vor putea fi abolite, dar nici
nu e de dorit s\ se întîmple asta. Discriminarea fiziologic\,
ca deosebire constitu]ional\ a sexelor, e un dat inexorabil.
Desfiin]area ei ar fi ca o netezire aduc\toare de moarte:
o societate sucombînd sub lespedea de lini[te a unei
armonii pansexuale.
Sunt trei probleme care sar în ochi la aceast\
tem\. Prima este c\ în cursul competi]iei sociale – pentru
putere [i bani – b\rba]ii î[i distribuie între ei femeile.
Procesul e univoc, doar dinspre b\rba]i spre femei,
nu [i invers. În acest fel, femeia devine indicele statutului
masculin, cota]ia sa la bursa valorilor sociale. Cu alte
cuvinte, dup\ femeia de lîng\ tine ]i se poate stabili
pozi]ia pe care o ocupi în societate. Str\lucirea trofeului
vorbe[te despre cît\ putere ai acumulat. Acest handicap
este compensat de femei prin revan[a natalit\]ii.
Altfel spus, b\rba]ii au fost crea]i de femei pentru ca
ele s\ se poat\ reproduce. În schimbul acestui rol
fecundator, b\rba]ilor li se conced cîteva din privilegiile
cuvenite animalelor de prad\. Be]ia puterii, obsesia
propriet\]ii [i mentalitatea de r\pitor – toate acestea
fiind privilegii care se pl\tesc scump: b\rba]ii se senilizeaz\
mai repede [i mor mai curînd.
În prelungirea acestor privilegii se înscrie [i problema
incestului. Serge Moscovici consider\ incestul drept
cea mai veche interdic]ie din lumea oamenilor. Tr\s\tura
frapant\ a incestului este c\ interdic]ia prive[te cu
prec\dere raportul dintre mam\ [i fiu, iar nu pe cel dintre
tat\ [i fiic\. Explica]ia: mo[tenirea [i dreptul propriet\]ii
pe linie patern\, în defavoarea celei dobîndite pe linie
matern\. Concluzia: castitatea femeii dintr-o familie
este garan]ia propriet\]ii acelei familii.
A treia problem\ este c\ sursa moralei sunt legile.
În acest caz, distinc]ia dintre legile nescrise (morala
spontan\ de tip tradi]ional) [i cele scrise (justi]ia oficial\
a societ\]ii) se [terge în favoarea celor din a doua
categorie. Pe scurt, justi]ia poate modifica morala
unei comunit\]i. Aplicarea timp îndelungat a unei
legi schimb\ mentalitatea oamenilor în direc]ia dorit\
de lege. De pild\, incestul. La început, interdic]ia a fost
o constrîngere menit\ a contracara o stare de fapt:
împerecherile între rude. Indiferent c\ substratul era
religios sau civil (succesiunea dreptului la proprietate),
interdic]ia a fost perceput\ la început ca o coerci]ie.
{i chiar dac\ ini]ial a fost înc\lcat\, cu timpul ea s-a
întip\rit atît de adînc încît ast\zi a devenit o norm\
moral\ de la sine în]eleas\. Ast\zi nimeni nu se îndoie[te
c\ incestul e d\un\tor. Concluzia: dac\ vrei s\ impui
oamenilor o idee, d\-i o lege care s\ le interzic\
posibilitatatea de a i se împotrivi. Cu timpul, interdic]ia
nu va mai fi resim]it\ ca ceva restrictiv, ci ca pe un
fapt firesc, ap\rut de la sine în cursul istoriei.
{i astfel ajungem la problema minorit\]ilor
active. Cum îns\[i expresia ne-o spune, accentul cade
pe adjectivul „activ“. Exist\ grupuri umane care pot
exercita un efect modelator asupra majorit\]ii din
care fac parte. Din acest punct de vedere, exist\ minorit\]i
pasive, a c\ror prezen]\ iner]ial\ echivaleaz\ cu o simpl\
existen]\ numeric\. Ele exist\ doar statistic, fiind înghi]ite
de colectivitatea dominant\ [i neap\rînd decît sub forma
graficelor în cursul recens\mintelor. {i mai exist\ [i
minor\t\]ile active. Mecanismul prin care aceste minorit\]i
pot influen]a majoritatea se reduce la trei tr\s\turi: 1)
arta de a transforma o problem\ într-un conflict. 2)
puterea de a dovedi un comportament rezistent, în sensul
c\ membrii minorit\]ii î[i men]in pozi]ia f\r\ s\ fac\
concesii. 3) st\ruin]a cu care membrii sunt zelo[i pîn\
la fanatism. Consecin]a acestor tr\s\turi este c\ minorit\]ile
creeaz\ conflicte sociale al c\ror deznod\mînt const\
în impunerea punctului lor de vedere. Aceasta e pîrghia
prin care mentalul unei colectivit\]i poate fi modificat
de o minoritate.
Pus în fa]a acestor tr\s\turi, nu po]i s\ nu te
întrebi dac\ astfel de minorit\]i nu merit\ numele de
elite. Cum nu po]i decît s\ regre]i c\ Lavinia Betea nu
[i-a ilustrat considera]iile cu exemple concrete. Una
peste alta, o carte pl\cut\ la lectur\, în ciuda unui aer
de marxism pe alocuri agasant.

Jocul cu valorile de adev\r ale unor propozi]ii deja
existente pare a fi specialitatea lui R\zvan Petrescu. El
aprob\ pentru a avea r\gaz s\ se îndoiasc\ [i se mir\
pentru a g\si prilejul de confirmare.
Proza cea
mai scurt\
R\zvan Petrescu, Foxtrrot XXXX, Editura Cartea
Româneasc\, Bucure[ti, 2008, 448 pag.
SUNT SIGUR c\ lui R\zvan Petrescu
însu[i aceast\ formul\, naiv\,
nu-i este tocmai necunoscut\. {i
nu-i sun\ tocmai injust. Calchiat\
dup\ Cartea cea mai mic\, matricea
gazet\reasc\ antedecembrist\ care
transforma în pagini de revist\
întregul mister al unui debut în
bun\ regul\, titulatura i-ar putea fi
aplicat\ perfect, ast\zi, masivului
volum de publicistic\ Foxtrot XX. Camuflate atât cât s\
par\ într-adev\r nara]iuni, iar nu articole, învelite în
membrane preg\titoare succesive de-o parte [i de alta
(de la cuvânt înainte la prefa]\, de la prefa]\ la introducere,
de la introducere la preambul [.a.m.d.), textele cuprinse
aici au fost, la origine, simple buc\]i destinate public\rii
în pres\. Mul]i ar putea c\dea, de altminteri, în plasa
editorial\ preg\tit\ de Cartea Româneasc\ luând drept
proze autentice ni[te, de pild\, cronici de film. {i n-ar
face, prin asta, decât s\ dea un verdict de esen]\ [i s\
confirme o butad\ de succes. Anume c\ recenziile lui
R\zvan Petrescu sunt, în fond, proze de cea mai bun\
calitate. Din stilul c\rora au ce înv\]a [i criticii, dar [i
– mai ales – scriitorii.
Pentru c\, lucrul se confirm\ înc\ de la primele pagini,
autorul Micilor schimb\ri de altitudine [tie s\ instrumenteze
nara]iuni expresive pe distan]a care separ\ un rând de
cel\lalt. F\r\ a recurge la zeflemea, dar deplasând câte
un accent ironic acolo unde se cuvine, el genereaz\ un
registru al diferen]ei absolut necesar supravie]uirii narative.
Folosindu-se de aparenta restric]ie a paginii de revist\,
R\zvan Petrescu împinge pragul [i mai jos, propunându-
[i s\ creeze via]\ în dou\ sau – cu generozitate – în
trei rânduri tipografice. Fiindc\, indiferent de dimensiunile
microcapitolelor din Foxtrot XX, mostrele de scriitur\
artist\ se dovedesc la fel de înguste [i – eventual – de
aglomerate. Fie c\ este vorba de pretins\ memorialistic\
cenaclier\ sau de t\ioase prize directe pe câte-o pelicul\,
imagina]ia lui R\zvan Petrescu func]ioneaz\ tot a[a de
spectaculos.
Nu pot ghici – nimeni nu poate – unde se situeaz\,
ferm, un asemenea scriitor de meserie în geologia
inconsecvent\ a literaturii române din ultimele
decenii. La data primei c\r]i, în 1989, liniile de for]\
analitice conduceau f\r\ escal\ c\tre imediat liminara
genera]ie 80, c\tre Mircea Nedelciu & Co. Între
timp, desantul ce p\rea definitiv stabilizat ca direc]ie
s-a disipat mai mult sau mai pu]in tragic, aerul comun
[i tehnicile consensuale [i-au sl\bit leg\turile moleculare,
mizele [i cerin]ele prozei s-au schimbat, din cândva
explozivul textualism a r\mas numai o amintire sumbr\.
A-l proclama, pe R\zvan Petrescu, cel mai bun autor de
proz\ scurt\ de la noi n-ar fi, ca atare, deplasat. Dar nici
n-ar fi, vorb\ veche, în chestie...
Cred eu, Foxtrot XX merit\ citit\ a[a cum se prezint\.
F\r\ a o r\sturna într-o parte sau într-alta a muchiei –
[i a[a sub]iri – pe care evolueaz\. Nici proz\ în sens tare,
nici publicistic\ f\cut\ dup\ manual, volumul con]ine
o serie nesfâr[it\ de piese cu monogram\. De genul
acelora ale lui Caragiale ori Arghezi [i mai pu]in
asem\n\toare cu produsele sobre ale unui, s\ zicem,
Pompiliu Constantinescu. Când Cenaclul Universitas,
condus de Mircea Martin, intr\ în vizorul lui R\zvan
Petrescu, ceea ce rezult\ nu se mai poate numi memorialistic\.
Pentru c\ [tiin]a portretului e trecut\ pe loc în rezerv\.
Singurul pasaj care ar putea fi suspectat de asemenea
fervori pleac\ de la o poezie (fals descriptiv\ [i ea) a
lui Radu Sergiu Ruba. Amintirea, vag\, a extraordinarului
poet Cristian Popescu e extras\ [i ea printr-un rico[eu
subtil din necroloagele emfatice ale tizului acestuia,
cu mult mai notoriu, Cristian Tudor Popescu.
Iar exemplul nu e nici pe departe singular. Metoda
optic\ exersat\ aici nu e a focaliz\rii jurnalistice, ci a
difuziunii mediate de un alt obiect cultural. Care poate
apar]ine, dup\ caz, folclorului urban, presei na]ionaliste,
cinematografiei hollywoodiene sau lan]urilor de edituri
de la noi. Desigur, cel mai palpitant dintre capitole
grupeaz\ [i discut\ minu]ios ororile vehiculate în ziarele
române[ti ale primului deceniu postrevolu]ionar. Iat\
o selec]ie aproape întâmpl\toare [i complet lipsit\ de
echivoc. Grada]iile [i nuan]ele sunt – într-o m\sur\ –
ale timpului aceluia. Talentul e al lui R\zvan Petrescu:
„O f.f. pasionat\ cititoare (39 de ani) a României
Mari din Slobozia trimite o f. umed\ scrisoare decalibratului
[ef al partidului cu acela[i prenume. Dorul, fumul, par
de neostoit de la distan]\. «Cum a]i ajuns la perfec]iune
[i dincolo de ea ?» se minuneaz\ f\ptura. Dincolo de
perfec]iune n-ar mai fi decât divinitatea. B\nuiesc c\
bunul Dumnezeu are toate motivele s\ se nelini[teasc\
aflând c\ i-a ajuns Vadim T. prin preajm\, fiindc\, ]inând
cont de faptul c\ ne-a l\sat cuvântul S\u în limba ebraic\,
s-ar putea s\ fie luat la întreb\ri de marele patriot.
Ceea ce nu-i lucru u[or. Mai ales dac\ marele patriot
este a[a cum presupune doamna din Slobozia, «personal
eu v\ consider un superman». Dac\ se duce la Slobozia,
omul localizat dincolo de perfec]iune va fi îns\ obligat
de doamn\ s\-i arate ce poate face un superman în realitate,
nu pe pânz\, [i sc\p\m de el. La un moment dat, imediat
dup\ curb\, celesta creatur\ din Slobozia începe s\
fream\te [i intr\-n coliziune cu ea îns\[i: «Pe dvs. v\
simt mai aproape, ave]i acea for]\ de atrac]ie magnetic\,
dar selectiv\ în acela[i timp.» A[a simte ea, pe înserat,
când st\ singur\ [i coase, c-a fost selectat\ de magnetul
poetului.“
Jocul cu valorile de adev\r ale unor propozi]ii deja
existente pare a fi specialitatea lui R\zvan Petrescu. El
aprob\ pentru a avea r\gaz s\ se îndoiasc\ [i se mir\
pentru a g\si prilejul de confirmare. Aici se întrev\d
schemele tactice ale comentariului s\u, imun la pl\cerile
postulatului autarhic. Vocea implicat\ în analizele din
Foxtrot XX nu-[i uit\ niciodat\ ]inta, chiar atunci
când z\bove[te nepermis de mult asupra câte unui detaliu.
Mul]imea rico[eurilor cap\t\ – brusc – valen]e de legi
deductive. De aici se na[te, mai ales pentru filologi,
pregnanta senza]ie de narativitate.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
Proasp\t în mintea cititorilor, scandalul legat de
paternitatea incert\ a memoriilor prostituatei de lux Belle
de Nuit e dezlegat într-o cheie care, o dat\ dezv\luit\,
devine imposibil de uitat. Nu ca re]et\ de desfiin]are a
unei c\r]i – aici criticii supercalifica]i î[i disput\ întâiet\]ile
–, ci ca remarcabil trofeu stilistic. Nu mai cunosc
decât unul de acela[i calibru, apar]inându-i, tacticos [i
definitiv, lui Mircea Horia Simionescu. Revenind, îns\,
la R\zvan Petrescu [i la execu]iile lui, s\ not\m numai
lentoarea cu care ochiul vigilent al lectorului se apropie
de prad\. Dup\ câteva concilieri mirate („Pe urm\,
autoarea face o recenzie la filmul Cum mi-am petrecut
sfâr[itul lumii. Ciudat, nu i-a pl\cut. Zic ciudat, pentru
c\ nici mie nu mi-a pl\cut. {i nu sunt nimfoman\“),
urmeaz\ alte câteva ghionturi amicale („Pu]in mai departe
am uitat de domnul Andrei Ple[u, pentru c\ m-a surprins
fraza «Nimeni nu linge atât de dr\g\stos ca R\zvan».
Bine, dar eu sunt R\zvan! Iar eu nu ling dr\g\stos.
Folosesc sexul în scopuri educative, am principii,
cânt. Îns\ fata poveste[te-n continuare despre sexul lui
de propor]ii gigantice. A[adar, despre mine e vorba !“)
pentru ca finalul s\ poarte cu el valorizarea, intact
necru]\toare („{i afl\m c\ de Anul Nou pleac\ la St.
Tropez. {i Dan Sociu semneaz\ postfa]a. Cic\ el ar fi
autorul, se spune în Academia Ca]avencu. Numai c\
pentru a te numi autor trebuie s\ scrii o carte. Or, ce
avem aici nu este o carte. Nu valoreaz\ nici m\car cât
o scrisoare dintre cele trimise de cititorii revistelor tehnice.
Dar ar putea fi folosit\ de cine-a scris-o pe post de dildo.“
– pag. 421).
Acum, desigur, poate c\ blamul acesta demn de mânia
Sfin]ilor P\rin]i nu-i va c\dea neap\rat în spinare tân\rului
Dan Sociu, ci – poate – vreunui autor mai exersat întrale
prozei, dintr-un alt contingent de crea]ie. Ceea ce
n-ar [tirbi îns\ nimic din netezimea verdictului expediat
de R\zvan Petrescu. Fascinat de hazardul pe care
orice jurizare îl impune, comentatorul din paginile acestea
tergiverseaz\, de fapt, orice solu]ie previzibil\ [i instituie,
în interval, o imens\ scen\ ritualic\.
Ca toate dansurile de societate, Foxtrot-ul acesta e,
în ultim\ instan]\, o lec]ie de pedagogie a bunului
gust. Predat\ la cald de un prozator important pe care
– totu[i – asemenea acte de caritate estetic\ nu-l absolv\
de misiunea lui primordial\. Aceea în urma c\reia au
r\mas c\r]i precum Gr\dina de var\, Eclipsa [i Într-o
dup\-amiaz\ de vineri.
C|R}I
p r i m i t e
Genoveva Logan, F\r\ identitate, roman,
edi]ie integral\, Ia[i, Ed. Junimea, 2007
(prezentare pe ultima copert\ de Dana Dumitriu).
122 pag.
Dan Chi[u, Garsoniera din p\durea de
macarale, Bucure[ti, DaKINO Publishing, 2007
(roman). 230 pag.
R\zvan Ionescu, Când sfin]ii mergeau
la teatru. Ecouri dintr-un altfel de Bizan],
Bucure[ti, Ed. Curtea Veche, 2007 (prezentare
pe ultima copert\ de Cristian B\dili]\). 240
pag.
Eliza-Mara Trofin, Florina Ioana Revnic,
Limba [i literatura român\, teste sumative
pentru clasa a VII-a, Bra[ov, Ed. Aula,
2008. 128 pag.
Nicoleta Popa, Animal de povar\, poezii,
Pite[ti, Ed. Paralela 45, 2007 (prezent\ri pe
ultima copert\ de Radu Aldulescu [i Traian T.
Co[ovei). 68 pag.
Violeta Ion, C\lu[arii, Bucure[ti, Ed.
Vinea, 2008 (proz\ scurt\). 138 pag.
Petru Maier Bianu, Inventarul iernilor.
Dincolo de p\durea de o]etari, edi]ia a II-a,
rev\zut\, prefa]\ de Albert Kovács, Bucure[ti,
Ed. Cartea Româneasc\, 2008. 360 pag.
7
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
8
p o e z i e
IONPOP
Strig`tul
Pictorul Edvard Munch, se [tie
c\ nu s-a mul]umit
cu-o singur\ reprezentare
a Strig\tului s\u. S\ fie sigur, poate,
c\-i auzit, îl zugr\vi
nu mai pu]in decât de [apte ori.
Ce s\pt\mân\ trudnic\, s-ar zice,
ca, în sfâr[it, s\ izbucneasc\-un Urlet,
o binemeritat\, glorioas\
Duminic\!
Vreo dou\ din aceste variante
le-am v\zut [i eu, la Paris, la Roma, -
pe una dintre ele
(cam prea strident\, dup\ gustul meu)
îmi pare c\ am [i tr\it-o,
ca [i cum
m-a[ fi aflat exact în centrul
Muzeului Na]ional din Oslo.
Sunt vreo cinci ani de-atunci, când dintr-odat\,
din ramele-aurii [i demne
în care m\ aflam, a început
s\ picure,
dup\ atâtea presiuni mocnite,
neru[inat, umplându-m\ de pete,
ceva care era chiar sânge.
De-atunci, în diferite expozi]ii,
am rev\zut [i alte versiuni.
Valuri [i unde
izbeau de fiecare dat\-n mine,
încât ie[eam
aproape surd din Strig\t.
Acum m\ uit din nou, r\nit [i palid,
la rama lui.
Ea n-a p\]it nimic.
Ce nesim]it dreptunghi!
R\nit [i palid,
m\ uit la rama lui, –
m\ uit
la rama lui.
A fost, e-acolo.
Iat` cum
Iat\ cum stau, de fapt, lucrurile.
Dac\-a[ avea o lunet\, un microscop,
a[ fi, poate, ceva mai sigur
c\ într-adev\r stau.
Îns\ mi-am pierdut [i luneta [i microscopul.
A[a, simt, miop, cum îmi mor ochii
c\zu]i [i strivi]i
parc\ sub ro]i fierbin]i, –
v\d cât v\d,
v\d câte v\d, [i-mi pare
c\ totul, chiar totul
vrea s\ fie altfel decât este.
Dar nu ne vom l\sa. Ah, Triunghiul,
P\tratul, Cubul [i Piramidele –
minunate [i fioroase!
{i cercul, [i cercul,
care-a devenit roat\
[i scâr]âie, Doamne, ca o roat\!
{i eu, bâjbâind, cl\tinându-m\, tremurând,
auzindu-m\ dintr-odat\
cum scot sunete necuviincioase,
atât de ascu]ite, o, atât de
nelalocul lor.
Cum, din neb\gare de seam\,
încep s\ urlu
de durere, în toiul cântecului.
Cum descop`r
Cum descop\r, mereu uitând,
c\ ]ip\tul [i urletele noastre
nu sunt decât excep]ii,
sc\p\ri, [i neglijen]e ale
unei neatente geometrii!
Ce-i drept,
n-am auzit vreun triunghi gemând,
[i-ovalele albastru-nce]o[ate
ce-atârn\-n crengi de pruni, ca ni[te
vocale care
se sting încet în asfin]itul
de aur, abia clipind,
par doar c\-s ame]ite de propriile-alcooluri.
Sferele mici [i negre care înc\
se numesc struguri, pe veranda unde
un creier vechi se descompune-ncet, în timp ce
mama strig\ „Mam\“,
nu vor l\sa, strivite, ca s\ ne-n[ele iar\[i,
s\ curg\, ro[u, decât
un provizoriu, metaforic sânge.
Un provizoriu, numai, [i metaforic sânge...
De Ce
De ce te-ai plânge de starea ta jalnic\, –
ar trebui s\ te lini[te[ti. E firesc.
Pentru ce
atâta zarv\ [i sângerare? –
Copia
va avea întotdeauna
nostalgia originalului – repet\
amicul Platon
dintr-un raft vecin.
Ce-ar trebui acum
s\ r\spund? C\ îmi sunt
prea multe degetele? C\
în loc de cap ar fi mai bine
s\ am un cub?
Da, de ani de zile,
Luvrul m\ însp\imânt\,
iar azi, întârziind o clip\
pe Pont des Arts,
m\ simt cumva mai în siguran]\
când [tiu
c\ pe sub mine
mai curge, totu[i, Sena.
În rest, desigur,
mici descojiri,
sânger\ri m\runte,
câte-un geam\t,
zarv\, evenimente.
C`tre Nichita
M\ gândesc la tine, Nichita,
acum, când simt
c\ [i în mine
s-a cam învechit urletul.
Îns\ nu, iubite Nichita,
nu din cine [tie ce nevoie de distilare
a-ntârziat prin alambicurile întunecate
acel ]ip\t al meu de demult,
foarte murdar [i foarte ro[u.
Cred, mai degrab\, c\-a obosit pe drum
[i-a început
s\ uite, încet,
al cui era.
Încât acum,
când mi-a ajuns, în sfâr[it, în gur\,
abia de-i mai pot rosti
numele.
Or`
Mult\ vreme n-am putut spune
te iubesc, din cauza Geometriei,
mult\ vreme
m-am trezit din vise hexagonale,
iar ochii mei erau
presa]i dureros din trei laturi,
ca [i cum nu puteam vedea
decât din centrul Altarului.
Steagurile mele înghe]aser\-n vânt,
cercuri erau tobele mele în ce]uri de diminea]\,
ca funambulul p\[eam
drept pe linia dreapt\,
capul meu nu putea
s\ adoarm\ decât pe nimburi.
Dar, destul cu
aceste metafore reci. Acum
iat\-m\ cald [i moale,
e[uând între albine.
S\ lucreze ele de azi încolo
în locul meu.
E Aprilie, au înflorit
piersicii, prunii, cai[ii,
mâine [i merii vor înflori.
{i, iat\, sunt plin de polenuri
ca un poet tradi]ionalist
de la 1900.
{i parc\ simt [i eu deschizându-mi-se
dou\-trei corole.
O, Doamne, s\ fii obosit,
ca s\ po]i descoperi c\ e[ti viu!
Albinele înc\ nu m-au g\sit,
dar, sunt sigur, m\ vor afla.
Ne[tiutoare cum sunt,
vor ajunge tocmai unde trebuie
cu polenul meu ro[u, purtat cu grij\,
încet-încet,
c\tre fragedul viitor.

Brazilienilor le-a pl\cut at`t de mult complicatul
lor imn imperial, compus pe baz\ de arii [i coruri
de inspira]ie italian\, `nc`t s-au decis s\-l
p\streze `n ciuda instaur\rii republicii.
TROPICE SURÂZ|TOARE
E
STE VORBA de imnul na]ional
brazilian, bine`n]eles, de care altul?
Are o istorie ciudat\ irepetabil\ [i
posibil\ doar sub cerul Tropicelor.
Cine l-a auzit chiar o singur\ dat\ `n
via]\ nu-l mai poate uita; asta ca
impresie global\ pentru c\, altfel,
e foarte dificil de memorat: pare o
lung\ arie de oper\ italian\ de la
`nceputul secolului al XIX-lea,
irecuzabil\ prob\ de bel canto `n maxima lui `nflorire,
mixtur\ cu aer mar]ial `ntre un fragment din Norma
[i altul din Lucia di Lamermoor.
Un asemenea imn, copila[ii brazilieni `l `nva]\
`nc\ din clasa `nt`i primar\ [i `l interpreteaz\ exact
abia `n liceu. Frumuse]ea lui melodic\ este `ns\
cuceritoare [i el r\m`ne unul dintre cele mai frumoase
imnuri na]ionale.
Românii, `ntre alte popoare, au avut [i ei imnuri
dificil de re]inut: impun\toare [i solemn\, melodia
din Tr\iasc\ Regele! este `ns\ destul de complicat\
– ca [i cea a Marsiliezei sau a imnului portughez numit
Portugheza. ~n general `ns\, popoarele au optat instinctiv,
de mult\ vreme, pentru melodii simple [i penetrante,
pe care imense coruri improvizate de mii de oameni
s\ le poat\ interpreta f\r\ efort. Imnurile german,
englez, american, italian sunt de extrem\ simplitate
– ca [i cel al defunctei Uniuni Sovietice, inspirata
melodie a lui Alexandrov; iar de c`nd Uniunea Sovietic\
rena[te sub ochii no[tri `ntr-o nou\ form\, nu prea
dep\rtat\ de cea veche, c`ntecul lui Alexandrov a
redevenit imn oficial (se vede c\ instinctul melodic
al popoarelor `l deranjeaz\ pe cel politic).
~ntre cele dou\ mari categorii de melodii na]ionale,
imnul brazilian se ata[eaz\ f\r\ `ndoial\ celor complicate.
Cu at`t mai bizar\ apare, `n acest caz, istoria lui. Brazilia
este republic\ de mai bine de un secol (a fost proclamat\
`n 1889, c`nd ~mp\ratul Pedro II a abdicat); posed\
o Constitu]ie inspirat\ p`n\ la detaliu de Constitu]ia
Statelor Unite. Ne-am fi a[teptat ca [i imnul na]ional
s\ fi fost compus tot atunci pentru celebrarea
trecerii ]\rii la o nou\ form\ de guvernare. Nu, nici
Lecturi
Un b\rbat
[i o femeie
Cit\m câteva titluri din bibliografia de dup\
1989 a scriitoarei sibiene Rodica Braga, reperate
cu greu pe Internet, de vreme ce recenta carte
la care ne vom referi, Adagio (Editura Dacia,
Cluj-Napoca , 2007, 207 p.) nu cuprinde nicio
semnalare tip de acela[i autor, ca s\ nu mai vorbim
de lipsa unor minime date biografice: „Simple
exerci]ii de sinceritate“, 2000, „{i va fi ziua a opta“,
2001, „Visul bufni]ei“, versuri, 2003, toate trei
volume publicate la aceea[i editur\ clujean\. Am mai
aflat c\ în 2007 reputata poet\ [i prozatoare a fost distins\
cu premiul „Opera omnia“ al filialei Sibiu a USR.
Romanul Adagio f rapeaz\ în primul rând prin scriitura
excesiv analitic\, dar [i prin plasticitatea descriptiv\
(dinamica expresiilor faciale, a ochilor în special, a
epidermei, a gesturilor sub imperiul unor boli ireversibile,
dar [i a peisajului, a luminii cu efecte magice), mai pe
scurt printr-o scriitur\ ce îngem\neaz\ rigoarea, imaginea
vivant\, aforismul memorabil, descrierea matematic\ [i
totodat\ poematic\, investiga]ia psihologic\. (Re)întâlnirea
celor dou\ personaje, a b\rbatului [i a femeii, poate fi
Un imn na]ional
cu c`ntec
vorb\! C`nd [i-a schimbat dramatic destinul devenind
din imperiu republic\, Brazilia nu [i-a schimbat [i
imnul. Brazilienilor le-a pl\cut at`t de mult complicatul
lor imn imperial, compus pe baz\ de arii [i coruri de
inspira]ie italian\, `nc`t s-au decis s\-l p\streze `n ciuda
instaur\rii republicii.
Imnul brazilian luase na[tere din bucuria poporului
de a-[i fi c`[tigat independen]a, de a fi devenit un mare
imperiu, cea mai mare ]ar\ din emisfera sudic\ – toate
acestea petrecute `n c`teva zile, la `nceputul anilor ’20
din secolul al XIX-lea. Compozitorul Francisco Manuel
da Silva a transpus entuziasmul `n muzic\ – [i astfel
ap\rea norocosul imn. Apornit s\ fie c`ntat pretutindeni,
devenind „na]ional“ ca r\sp`ndire, `nainte de a-i fi fost
proclamat\ oficial calitatea.
La venirea republicii, lumea p\rea a fi de acord c\
patria are nevoie de un nou imn `n locul celui imperial;
s-a deschis un concurs, a existat chiar [i o melodie
`nving\toare acompaniat\ de textul `ntru gloria republicii,
numai c\... Numai c\ s-a `nt`mplat atunci ceea ce
nimeni n-ar fi crezut c\ e posibil: lumea a refuzat s\
renun]e la imnul imperial. Vechea melodie de sonorit\]i
italiene intrase `n toate inimile [i nimeni n-a mai
putut-o scoate de acolo. Pentru prima – [i poate ultima
– dat\ `n istorie, mari manifesta]ii populare au avut
loc `n toat\ ]ara `ntru ap\rarea adev\ratului imn na]ional
[i respingerea imposturii muzicale republicane.
Dup\ o scurt\ [ov\ial\, noile autorit\]i au fost
obligate s\ se resemneze [i s\ decid\ p\strarea imnului
lui Dom Pedro II. S-au mul]umit doar s\-i schimbe
cuvintele, dar [i asta s-a `nt`mplat dup\ ani de zile,
`n 1922. Ast\zi, textul str\vechii melodii eroice are
un aer mai degrab\ atemporal, patriotic-aseptic; `n
el nu mai e vorba nici de ~mp\rat, nici de republic\,
ci doar de eternitatea patriei Braziliene.
Morala: un c`ntec poate fi mai puternic dec`t forma
statal\, dec`t ideologia, dec`t politica. Dac\ `n el se
reg\sesc milioane de oameni, devine indestructibil.
Iar republica brazilian\, cea care, proclamat\ `n 1889,
a preluat mo[tenirea unui simbol imperial, administreaz\
lumii o lec]ie ce poate fi re]inut\ p`n\ ast\zi.
localizat\ oriunde în România sau în Europa, oricum
într-o sta]iune de munte (la Davos sau la Predeal). Femeia
narator este [i protagonistul c\r]ii, nu numai prin regia
propriilor vise psihanalizabile, onirice scenarii premonitorii,
ci [i prin arta nemântuit\ a confesiunii. Naratoarea se
identific\ fizic, psihic, afectiv, puzderia de detalii
contribuind la conturarea unei personalit\]i paradoxale,
ultrasensibile, discrete, feminine, spre surpriza b\rbatului:
comesean al ei zile în [ir în respectiva pensiune, are
prilejul s\ o observe doar atunci când femeii i se face
r\u. Ea are oricum peste cincizeci de ani, este v\duv\
de aproape dou\zeci, perioad\ în care î[i f\cuse
datoria de a-[i cre[te copiii, într-un leg\mânt benevol
de castitate. Descoper\ recent c\ are cancer [i un timp
limitat de via]\. P\streaz\ secretul, drept care vine în
acea loca]ie de odihn\ s\ îndulceasc\ într-un fel sentin]a
medical\ primit\.
B\rbatul, v\duv ca [i ea [i cardiac, [i în care îl
recunoscuse pe tân\rul ce o deflorase la dou\zeci de ani,
îndr\gostit\ de el f\r\ speran]\ înc\ din liceu, continu\
s\ nu o recunoasc\. {i totu[i, pe m\sura c\derii barierelor
formale, îi descifreaz\ chipul, inclusiv pe [evalet (este
arhitect [i pictor) [i par]ial sufletul eroic, sfâr[ind prin
a se îndr\gosti de ea, împlinind ca vârstnic acel innamoramento
de care o privase la tinere]e. A[a se face c\ cele dou\
marionete avariate de vârst\ [i boal\ ce-[i pierd suflul
din te miri ce, doi str\ini care au totu[i ceva în comun,
las\ în urma lor un parfum de inefabil\ elegie [i solitudine.
Desigur, nu lipsesc întoarcerile în trecut, m\rturisirile,
suspiciunile biunivoce, medita]ia despre rela]ia naratoarei
cu timpul [i cu boala, [i nici tres\ririle [i remu[c\rile
l i t e r a t u r \
~nv\luirea cald\
de arip\
Înv\luirea cald\ de arip\
A unui înger nev\zut s\ nu o ui]i.
Tu-mi socote[ti pe degete ani scur]i,
Ci tot mai lungi i-a[ vrea [i cu risip\
De-arome str\vezii ce-]i ies în cale
Cînd nici te-a[tep]i, iubita mea din turn,
{i-]i mîngîie pl\cerea dulce-n [ale
Într-un amurg ce curge taciturn,
Printre creneluri, în cetatea sumbr\
În care doar momit\ ai p\[it.
Sînt [i Piticul t\u ce face-o tumb\
La semnul mic din buze... [i pripit
}i-aduce crini imperiali de-un metru
{i p\p\dii cu p\l\rii de fetru...
b\rbatului, mai ales atunci când afl\ de ce natur\ este
suferin]a femeii, explicându-[i desele ei retrageri în sine
alternând cu momente de exaltare [i frumuse]e
precum fl\c\rile spontane deasupra comorilor.
Ambele personaje practic\ autoscopia sau identificarea
r\ului ce coabiteaz\, modific\ sau îl devoreaz\ pe cel\lalt.
B\rbatul nu preget\ s\-i repro[eze femeii tendin]a de
însingurare, în timp ce ochii ei îi scaneaz\ în caracterolog
fiecare gest, depistându-i atrac]ia fatal\ ce se contureaz\
în apropierile [i vorbele lui tot mai înc\rcate erotic.
Un eros paradoxal ce sporea cu cât aura femeii era
mai vl\guit\ de ireversibila condamnare. Evolu]ia
b\rbatului de la un fel de cinism moroc\nos la indiferen]\
curtenitoare [i apoi la iubire irepresibil\, d\ruire de sine
[i alteritatea f\c\toare de minuni convinge, fiind o prob\
indubitabil\ a talentului [i [tiin]ei autoarei de a construi
caractere.
Adagio, aceast\ mi[care muzical\ de încetinire a
motoarelor vitale, de amplitudine a monologului interior
[i a confesiunii, este în fond o carte de exorcizare a
bolii [i a sfâr[itului anun]at, un tratat al clipei de iubire
[i fericire. Volumul, trist [i totodat\ reconfortant, este [i
o evanghelie etic\ a bolnavilor terminali, în sensul c\
a face bine cuiva f\r\ a-l iubi e cu neputin]\. Rodica
Braga, acest semiolog al nuan]elor, al vârstelor [i bolilor
(inclusiv psihice), ne asigur\ c\ exist\ oameni [i întâlniri
capitale, parte a unui program din afara voin]ei nostre,
care modific\ felul de a fi [i de a sim]i al celor ce nu mai
sper\.
Geo VASILE
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008 9

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
10
c o m e n t a r i i c r i t i c e
R E A C } I I I M E D I A T E
Sunetul
literaturii bune
A
DRIAN POPESCU este poet. Este
chiar poet [i chiar este poet. Cuvântul
s-a devalorizat prin folosirea lui
u[uratic\. În România câteva mii
de autori de versuri care nu spun
nimic cititorului (constituindu-se
într-un „zgomot de fond“ al vie]ii
culturale, la fel de irelevant ca
monoton-stridentele claxoane de
pe strad\) se consider\ sau sunt
considera]i „poe]i“. Dar poe]ii sunt rari, foarte rari,
iar printre ei se num\r\ în mod sigur Adrian Popescu.
Adrian Popescu este poet nu numai când se a[eaz\,
sacerdotal, în jil]ul de aur al poeziei, ci este poet mereu,
chiar [i când completeaz\ un formular la administra]ia
financiar\. El rotunje[te într-un anumit fel cuvintele, le
caligrafiaz\, le transform\ într-o muzic\ ademenitoare.
Dulce ca mierea nu e glon]ul patriei. Dulce ca mierea
e limba român\ folosit\ de Adrian Popescu în versurile
sale.
C\r]ile de poezie pe care le-a publicat pân\ acum
(Umbria, 1971, Focul [i s\rb\toarea, 1975, Câmpiile
magnetice, 1976, Curtea Medicilor, 1979, Suburbiile
cerului, 1982, O mil\ s\lbatic\ (antologie), 1983, Proba
cu polen, 1984, Vocea interioar\, 1987, C\l\toria
continu\, 1989, Pisicile din Torcello, 1997, Poezii
(antologie), 1998, F\r\ vârst\, 1998, Umbria (antologie),
2000, Drumul strâmt, 2001) însumeaz\ multe sute de
pagini, dar nimic nu se repet\, nimic nu anun]\ blazarea.
La sfâr[itul anului trecut, în preajma s\rb\torilor de
iarn\, înzestratului scriitor din Cluj i-a ap\rut un nou
volum de versuri, Diminea]a în Forul roman, care
cucere[te tocmai prin aceast\ candoare inepuizabil\,
prin sentimentul pe care îl creeaz\ c\ autorul redescoper\
cu fiecare nou poem poezia.
Despre ce scrie Adrian Popescu? Despre orice. Sau
se mai poate r\spunde într-un fel. Scrie mereu despre
unul [i acela[i lucru: despre bucuria de a tr\i, exprimat\
cuviincios. Poetul este un spirit religios, care [i-a îmblânzit
de mult\ vreme propria fiin]\, înv\]ând-o s\ se
supun\ cu senin\tate ordinii divine [i regulilor în]elepte
f\cute de oameni. Bucuria sa de a tr\i nu este s\lbatic\
(numai mila este s\lbatic\ în poezia lui Adrian Popescu),
ci calm\ [i u[or melancolic\. Remarcabil este [i umorul
din aceast\ poezie, un umor de de idei, plin de gra]ie.
Adrian Popescu are, în fa]a ira]ionalit\]ii lumi, mi[carea
elegant\ a toreadorului care fandeaz\ la fiecare n\pustire
a taurului [i îl las\ s\ ia în coarne o fluturare de pânz\
ro[ie.
Volumul Diminea]a în Forul roman de deschide
cu un poem care are exact acest titlu, dar [i o variant\
de titlu bizar\, men]ionat\ între paranteze: Musca. Ce
leg\tur\ poate fi între insignifianta musc\ [i grandiosul
For roman? Ei bine, musca nu numai c\ trece bâzâind
prin poem, dar este chiar personajul principal al poemului.
Ne aducem aminte ce semnifica musca la Geo Dumitrescu.
Plictiseala. („O musc\, plictiseala?, se plimb\ pe tavan...“).
La Adrian Popescu musca este via]a îns\[i, într-un regat
al mor]ii. Toat\ cultura poetului, care [tie atât de bine,
din c\r]i, ce s-a întâmplat cu milenii în urm\ în forul
roman, încât i se pare c\ are amintiri de atunci, cade
pe un plan secund când î[i face apari]ia aceast\
insect\ banal\:
„Aer rece, mortuar, iar deodat\/ Musca. VIE./ Nu
fluturele cap de mort/ Ea, pe un fel de [otron,/ cu
aripi de smoal\,/ un sol din Ereb.“
Urmeaz\ un [ir de întreb\ri [i de presupuneri (în
leg\tur\ cu sursa de hran\ a mu[tei) desf\[urate amplu,
ceremonios, în binecunoscutul stil de „dizerta]ie“ al lui
Adrian Popescu:
„Cu ce se hr\ne[te aici,/ unde sânge nu mai
curge,/ carne de berbec,/ cu m\runtaiele scoase,/ pe care
le iau flaminii,/ preo]ii templului,/ nu mai miroase.// Ce
hoit o fi g\sit, unde,/ pe la Cloaca Maxima,/ pe gunoaiele
din fostul Campo Vaccino,/ loc de p\[une, maidan,/
depozit liber de piatr\ antic\,/ cum povesteau cu veacuri/
uimi]i pelerinii/ veni]i la Jubileu?// Adescoperit ea ceva,/
din piatr\ nu tr\ie[te,/ ca viermele vremii din Maramure[,/
care scrie un fel de traseu, o galerie/ pe burta pietrelor,/
unde nu r\zbate raza luminii.// Sau are drum deschis
la mor]ii/ ce mai tr\iesc, din Urbe,/ la casele modeste
de unde/ începe Via Urbana,/ în Suburra, mai jos de Via
Cavour,/ unde cobori trepte strânse/ pe lâng\ intrarea
la sta]ia de metrou,/ s\ intri în barul cunoscut/ cu fotografia
ilustrului comedian.// Nu cred c-o ]in puterile pân\ la
Coloseum/ s\ sug\ lacom\ sângele din cr\p\turile arenei,/
oricum Crucea din Mijloc,/ unde au fost masacra]i
cre[tinii,/ ar alunga-o.// Pr\v\liile acelea vechi le caut\,/
în care se vând scaune/ sau mese de r\chit\,/ unde vin
umbrele la vecernie,/ s\ mai schimbe o vorb\ cu str\nepo]ii
lor,/ ori cel pu]in s\ le inspire/ frica de scurtimea
vie]ii str\lucitoare/ din Cetate.// Musca e nelipsit\ din
atelierele/ me[te[ugarilor dintotdeauna/ ieri fierari,
azi mecanici auto,/ cei care au deschise/ spre forfota
stradal\/ u[ile;/ ea intr\ nepoftit\, pleac\ greu,/ poate
mai ciupe[te [i azi ceva.// Are musca un blid pe pervaz,/
un hoit de pisic\ în curte,/ printre frunzele gardului
de pitosforo,/ un dulap cu togi, sau peplumuri,/ pe
Via Leonina?// Cum de nu-[i prinde aripile atunci/ în
t\bli]a de cear\ de pe mas\/ unde adast\ stiletul de scris/
testamentul unui om care/ deja miroase a mort.// Cum
miroase moartea?“
Discursul liric este, dup\ cum se vede, o ]es\tur\ de
aluzii culturale, de ironii discrete, de nostalgii [i de
spaime. El capteaz\ multiplele moduri de a fi ale unui
poet inventiv [i cultivat, extraordinar de talentat [i tocmai
de aceea lipsit de emfaz\ în folosirea talentului. Poemul
este antologic, dar în sumarul c\r]ii figureaz\ multe alte
poeme la fel de frumoase (unele de o frumuse]e neagr\),
ca Vara moartea cose[te cu spor, Invitat la un seminar,
Inima s\-]i fie, Republica marilor castori, Mâna Domnului,
Brad cu promoroac\, Corbul Sfântului Benedict, B\ncile.
Recent, lui Adrian Popescu i-a ap\rut [i o carte de
publicistic\, Academia de pe Gianicolo. Prima parte
a c\r]ii, Teme romane, cuprinde însemn\ri f\cute sub
impresia a ceea ce poetul a v\zut la Roma, iar cea
de-a doua, Memoria fericit\, comentarii asupra unor
volume de poezie, proz\, istorie etc.
Adrian
Popescu,
AAcademmia dde
pe GGiannicolo,
jurnal,
Bucure[ti, Ed.
Cartea
Româneasc\,
2008. 216 pag.
Adrian Popescu este poet nu numai când se
a[eaz\, sacerdotal, în jil]ul de aur al poeziei, ci
este poet mereu, chiar [i când completeaz\ un
formular la administra]ia financiar\.
Adrian
Popescu,
Dimminnea]a îînn
fforrul rrommann,
poeme, Cluj-
Napoca,
2007.
72 pag.
Adrian Popescu valorific\ inteligent [i cu responsabilitate
c\l\toriile sale în Italia. De data aceasta, el supune
aten]iei cititorilor, cu prec\dere, informa]ii de mare
interes referitoare la Societatea Academic\ Român\,
pe care români ilu[tri, expatria]i dup\ instaurarea
comunismului în România, au înfiin]at-o (în 1957) [i
au frecventat-o (pân\ în 1970, dup\ care institu]ia s-a
mutat la München), pentru a contribui la p\strarea
identit\]ii culturii na]ionale în condi]ii istorice tragicnefavorabile.
Condus\ de monseniorul Octavian Bârlea
[i men]inut\ în func]iune de italienistul Mircea Popescu,
societatea i-a num\rat printre membrii ei pe Mircea
Eliade, Vintil\ Horia, Monica Lovinescu, Alexandru
Mircea, Eugen Lozovan. Autorul volumului Academia
de pe Gianicolo reproduce documente din arhiva lui
Mircea Popescu care a fost (pân\ în 1975, când din
nefericire a murit, regretat de Mircea Eliade [i de al]i
reprezentan]i de seam\ ai exilului românesc) redactor
al periodicului Revista scriitorilor români. Printre altele,
sunt puse la dispozi]ia cititorilor, în premier\, dou\
scrisori ale lui Mircea Eliade, revelatoare în multe
privin]e. Iat\ un extras:
„V\d c\ vorbe[ti de un nr. IV [al Revistei scriitorilor
români, n.n.], dar nu-mi ceri colaborarea. Dac\ ai
prea mult material, m\ supun, dar îmi pare r\u. Pe de
o parte, pentru c\ mi-ar fi pl\cut s\ fiu prezent în
toate fascicolele revistei noastre (îi spun «a noastr\»
pentru c\ m\ consider înainte de toate scriitor – [i
înc\ scriitor român); pe de alt\ parte, pentru c\ am o
nuvel\ care-mi place grozav. [...]
Mi-a pl\cut mult ce ai scris despre G. C\linescu.
L-am cunoscut doar în treac\t, nu ne-am în]eles niciodat\,
dar l-am admirat întotdeauna, chiar atunci când m\
exaspera!“
Comentarile critice din a doua secven]\ a c\r]ii se
citesc, [i ele, cu interes, [i nu numai cu interes, ci [i
cu un fel de voluptate, datorit\ artei lui Adrian Popescu
de a-i portretiza expresiv pe autori [i de a le caracteriza
m\t\sos-sintetic scrisul. Un posibil exemplu îl constituie
textul consacrat lui Ion Mircea:
„Adolescentul pe care l-am cunoscut, prin ’65, suplu,
fermec\tor, cu un pulov\r alb, spuma laptelui, poet care
avea de pe atunci un ton oracular, este azi un autor
contemporan important. La Echinoxul tinere]ii noastre
clujene, vocea sa, inconfundabil\, prin profunzimea
ei fascinant-misterioas\, a vibrat în cenaclul de la Filologie
sau la concursurile studen]e[ti de la Bucure[ti, unde
avea, are, mul]i admiratori.“;
„Volumele [lui Ion Mircea, n.n.] se succed la intervale
relativ mari, probând grija pentru rostirea esen]ializat\,
cultul expresiei, ermetice deseori, foarte condensate,
nostalgia originarului, exigen]ele unui eu netranzac]ional,
un fel de distinc]ie aristocratic\ a celui care se simte
alesul poeziei.“
Indiferent dac\ scrie versuri, sau însemn\ri de jurnal,
sau comentarii critice, Adrian Popescu scrie bine [i
atr\g\tor. El ne ajut\ s\ ne aducem aminte sunetul
literaturii bune într-o epoc\ literar\ dominat\ de vacarmul
celor lipsi]i de talent.

Poetul, mai degrab\ lucid decât ludic, iese din
atelierul de produc]ie textual\, din citat,
parafraz\, pasti[\, colaj, înspre o zon\ a
simplit\]ii lirice.
Poeme
elementare
O. Nimigean, Nicolinna BBlues, ccu uunn
prreammbul dde {{errbann FFoarr]\, Editura
Cartea Româneasc\, Bucure[ti, 144 p.
F
IECARE geografie literar\ î[i are
mitologia ei, proiectat\ [i între]inut\
inclusiv în anii din urm\ ai demitiz\rilor.
În Ardealul postexpresionist, Poetul
(cu majuscul\ obligatorie) este
considerat Ion Mure[an. În sudul rotit
caragialian în jurul Bucure[tilor:
Cristian Popescu. Iar în Moldova
dependent\ cultural de un Ia[i pendulând
între melancolie [i ironie, un nume
ce cade greu e al lui O. Nimigean.
Atât de înr\d\cina]i sunt ace[ti autori în mentalul regional,
încât ei ar putea s\ nu mai publice niciodat\ nimic
(regretatul Cristian Popescu nici n-ar mai avea cum so
fac\); sau, dac\ totu[i mai dau ceva la tipar, s\
aleag\ edituri mici, provinciale, f\r\ „acoperire na]ional\“.
E un mod mai subtil de a-i concura pe congenerii deja
intra]i în sistem, schimbând centrul de comand\ [i
omologare, deplasându-l înspre marginea lor specificatoare.
O. Nimigean s-a gândit îns\, în cele din urm\, c\
pu]in mai mult\ vizibilitate nu e un inconvenient prea
mare. Dup\ ce a tot gustat farmecul underground-ului
la edituri ca Pan, OuTopos, Junimea, Versus, T, el
iese acum la lumin\ printr-un volum, Nicolina Blues,
publicat la Cartea Româneasc\. Ceva din aura poetului
neîn]eles, ostracizat, într-o societate strâmb întocmit\,
se pierde. Se câ[tig\ în schimb posibilitatea de a l\rgi
semnificativ aria dialogului [i confrunt\rilor artistice;
de a ie[i din acel suc propriu în care orice scriitor se
simte perfect, dar numai pân\ la un punct. Ar fi fost [i
p\cat ca Nicolina Blues s\ apar\ la o editur\ obscur\,
cu difuzare precar\ [i promovare inexistent\. E un volum
excelent, de maturitate reflexiv\ [i creativ\, un poligon
de încerc\ri în maniere lirice diverse (specialitatea lui
O. Nimigean), dar totodat\ o art\ poetic\ elaborat\ [i
desf\[urat\. Autorul a fost de la bun început un teoretician
al poeziei pe care o scrie, o instan]\ cerebral\, critic\,
dublând-o frecvent pe cea pur liric\. La textuali[tii
postmoderni[ti, aceast\ ocupare a unui teritoriu literar
cu instrumentele analitice, deconstructive [i metapoetice,
s-a soldat cu o dezolant\ paragin\ artistic\, acoperit\
de flora jubila]iei intelectuale. Cu cât poezia lor vorbe[te
mai mult, în registre diferen]iate [i combinate, în
intertextualiz\ri [i bucle autoreferen]iale, cu atât ea
spune mai pu]in. Exemplul unei post-„optzeciste“
locvace, precum Simona Popescu este elocvent. La
antipod – [i dintr-un unghi mai apropiat de cel antropocentrist
al lui Alexandru Mu[ina –, O. Nimigean face
aici nu experimentalism de laborator livresc (halat
alb, m\nu[i chirurgicale, ser fiziologic, lamele de
microscop, microclimat aseptic), ci experien]e pe care,
chiar [i într-o epoc\ a inocen]ei pierdute, le putem numi
revelatoare.
Din p\cate pentru autor, m\[tile lui poetice, alternate
prin prestidigita]ii prozodice, i-au acoperit figura nu
atât de zâmbitoare pe cât le-a ap\rut unor critici. Trecând
în revist\ influen]ele asimilate [i expuse de O. Nimigean,
Paul Cernat îi repro[a absen]a atmosferei (pe care o
g\sea îns\ la {erban Foar]\!); [i se plângea c\ sunt „prea
multe coduri de spart“. Pe un ton mai grav, dar [i mai
în afara subiectului se exprima Radu Vancu, pentru care
„circuitul metaforei în palimpsest e mai important decât
circuitul apei în natur\. Literaritatea e mai important\
decât umanitatea“. Or, ceea ce d\ dramatismul acestui
volum e tocmai tentativa poetului de a se elibera de
Text, de literaritate, de palimpsestul prea înc\rcat. De
cultura absorbit\ care l-a intoxicat, transformându-l
într-un om de hârtie; sau, în mediul electronic, într-un
profil pixelat. Scrisorile c\tre Emil Brumaru, ce dau o
unitate de perspectiv\ volumului polimorf, sunt tensionate
de aceast\ captivitate a autorului în limbaj, în stilurile
practicate la vedere, în manierele în care s-a instalat.
Într-adev\r, iat\-l pe Arghezi: „[tia dezbr\cat\ la
patru ace/ fel de fel de feluri de vino-ncoace/ care mai
de care/ de duio[ie [i de-a mirare// [tia de toate [i mai
ales/ cum se s\rut\ fierbinte [i des/ din cap pân\ unde
]i se face ru[ine/ (s\ spui – altfel e-atât de bine)// [tia
mai cu seam\/ s\ se topeasc\ [i s\ geam\/ str\b\tut\
de seve [i serafimi/ numai adâncuri [i în\l]imi// [tia
dintr-o dat\/ s\ fie în parte [i toat\/ sub]iindu-se ca o
mireasm\/ de feromoni [i agheasm\// dar în primul rând
cumintea [i apucata/ [tia s\ m\ iubeasc\ – [i gata!“
(„Ingenium nobis ipsa puella facit“). Iat\-l pe Dimov:
„venisem în montgolfier/ s\ te r\pesc [i s\ te urc la
cer/ nacela era plin\ cu de toate/ provizii [i nimicuri
colorate/ rochi]e [aluri lungi de mohair/ sticlu]e cu
parfumuri [i cu mir/ br\]\ri inele ramuri de isop/ cutii
cu stofe lâng\ periscop/ bomboane mentolate care-]i
plac/ bulg\ri de smirn\ a[eza]i în vrac“ (Foarte multe
s\pt\mâni în balon). Iat\-i pe Arghezi [i Dimov, îmbr\]i[a]i:
„pornisem leg\nat în buestru/ c\lcând a maestru/ zâmbeam
cu ochii miji]i/ cel mai senin dintre cenobi]i/ f\ceam
gesturi hieratice/ peste cre[tetele voastre s\lbatice/ pân\
când schimonosit de vedenie/ sim]ii cum calea se
preschimb\ în t\r\[enie/ într-o teribil\ încurc\tur\/
pedeaps\ pentru inima mea trufa[\ [i imatur\// (...)
hipnotiza]i de aceast\ momâie/ când imponderabil\
când l\lâie/ de aceast\ brezaie/ cu glas de heruv [i de
gaie“ (Leastavi]\). Sau, ca s\ mai descoperim un strat
de rânduri din palimpsest, pe Eminescu [i Arghezi, topi]i
dimpreun\ în paradisul domestic: „unde s\ te duc cu
mine/ la ce rai s\ te ridic/ raiul meu e-ngust [i mic/
f\r\ arbori [i albine// e un rai de uite-l nu-i/ când
apare când dispare/ când se-ascunde dup\ zare/ dup\
toana dumnealui// poate c\ mai bine-ar fi/ s\ citim pe
îndelete/ c\r]i cu-nv\]\turi secrete/ care ne-ar p\stra
copii// [i ]inându-ne de mân\/ s\ ne r\t\cim prin târg/
când dau rodiile-n pârg/ ca un acrobat [i-o zân\“ (De
mân\).
Cu aceea[i dexteritate, poetul se manifest\ în registrul
argotic [i în cel intelectualizat, în versuri polemice, dure,
[fichiuitoare sau în poeme pline de ging\[ii masculine.
Chiar scrisorile c\tre Brumaru, diseminate în mod
controlat în sumarul volumului, încep fastidios, pentru
c o m e n t a r i i c r i t i c e
a c\p\ta apoi ceva din naturale]ea discursiv\ [i confesiv\
a magistrului. În ele, O. Nimigean abordeaz\ direct [i
discut\ pe larg nu numai propriile modalit\]i de poetizare,
ci [i perspectivele poeziei înse[i, într-o epoc\ de
alexandrinism, sub]iere moral\ [i usc\ciune spiritual\.
A observa numai jocurile de cuvinte f\cute, cu o
rutin\ obosit\, de O. Nimigean [i a ignora complet
efortul lui de a c\uta, a fora dincolo (dincoace) de ele,
îmi pare un indiciu de lectur\ capricioas\ sau programat\
într-o anumit\ direc]ie. Aproape c\ autorul ne ia de
umeri [i ne scutur\ f\cându-ne aten]i la ceea ce-[i dore[te,
la valorile pe care mizeaz\ [i, pe de alt\ parte, la elementele
dispensabile, de o sufocant\ inutilitate: „Bovarism al
laboratorului. Iat\-m\, în halat alb, supraveghind
mitocondriile. Privind sferele vii prin microscoape
electronice. Rezolvând ecua]iile reduplic\rii. Uitând de
mica mea moarte. De mica mea durere. De micile mele
pulsiuni mistice. Atâtea cuvinte s-ar dovedi inutile.
Atâtea tipare s-ar dovedi un cheag de fantasme. A[ da
deoparte metafora artificial\. A[ degusta frumuse]ea
naiv\ a mitului. (...) A[ transforma informa]ia – «bi]i,
bi]i, bi]i» – într-o pragmatic\ a duhului, recuperândumi
trupul [i semenul. M-a[ întoarce decrispat în gr\din\,
pip\ind pe îndelete ramurile altoiului, aplecându-m\
peste corole, primind pe mâna cald\ albinele aurii.“
(Cel mai mult mi-a[ dori...). În clipele de gra]ie – îi scrie
el lui Brumaru – „natura noastr\ se umple de o desc\rcare
proasp\t\, auroral\, de bios [i logos, înc\ neseparate“,
pentru ca imediat „s\ ne reaglutin\m în limbaj, disciplina]i
încet-încet de re]elele sale“. Pe pagina urm\toare, e
denun]at\ „înc\p\]ânarea analitic\“ ce „î[i tr\deaz\
vacuitatea“. Astfel c\ poetul, mai degrab\ lucid decât
ludic, iese din atelierul de produc]ie textual\ (con[tientizat\
ca atare), din citat, parafraz\, pasti[\, colaj, înspre o
zon\ a simplit\]ii lirice. Cele mai bune poeme din
Nicolina Blues sunt, a[a zicând, autonomizate în
muzicalitatea, c\ldura [i sugestivitatea lor, p\strând
ca leg\tur\ cu sistemul generator numai o func]ie de
„aplica]ie“. O. Nimigean nu mai teoretizeaz\ acum
poezia: o face, pur [i simplu, ca o demonstra]ie c\ liricul
este înc\ posibil. Nu-]i garanteaz\ nimeni nimic e un
poem puternic, dar înc\ dominat de retoric\. Zoom,
Didactica vetula, Epitalam semnalizeaz\ îns\ direc]ia
pe care talentul indiscutabil al lui O. Nimigean ar puteao
fructifica într-o faz\ ulterioar\ de crea]ie. O singur\
mostr\: „eu muream aproape fericit/ eu aproape plângeam/
steaua c\zuse/ rotindu-[i cenu[ile-n geam// silabiseam
scrisul clar/ pe bolta de piele/ arar îmi c\dea pe timpan/
o grindin\ de cucuvele// urma s\ se-ntâmple ceva adev\rat/
pro[tii îi spun nenorocire/ îngerul cu piele de liliac/ se
încâlcise în pânza sub]ire// r\m\sesem în sfâr[it singur/
în lini[tea murmurând\/ aproape fericit/ aproape la
pând\“ (Epitalam).
Poemele elementare: nu spun c\ aceasta e Calea,
dar, oricum, ie[irea din re]et\ [i re]ea.
p r i m i t e
REVISTE
Scriisul RRomâânesc. Anul V (serie nou\). Nr.
3-4 (43-44) 2007. Craiova. Redactor-[ef: Florea
Firan. Revista public\ poezii de Nina Cassian,
Virgil Dumitrescu, Spiridon Popescu, Valentin
Ta[cu, proz\ de Aurel Antonie, Cornel Mihai
Ungureanu. Despre „O carte eveniment“ („~n
intimitatea secolului XIX“ de Ioana Pârvulescu )
scrie Gabriel Co[oveanu. Cronici, articole,
eseuri semneaz\: Irina Mavrodin, Monica Spiridon,
Carmen Firan, Adrian Cioroianu, Ovidiu Ghidirmic,
Ioan Lascu, Petre Rado, Dumitru Radu Popa, C.
M. Popa.Un grupaj de poezii inedite de Marin
Sorescu comunicat de George Sorescu.
Punct. „S\pt\mânal punctual de societate“.
Anul I, nr. 1. 16 p. Bucure[ti. Director: Mugur
Vasiliu. Redactor-[ef: Alexandru Dumitru.
Scris\ de „cvasianonimi (`n cea mai mare parte
studen]i în primul an)“ noua revist\ î[i propune s\
prezinte „simplu [i direct“ „cultura adev\rat\“.
Revista e preocupat\ de situa]ia din licee „unde se
d\ mân\ liber\ elevilor violen]i“ [i unde profesorii
„f\r\ leaf\“ sunt complexa]i de elevii cu bani mul]i
[i ma[ini de lux.
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008 11

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
12
c o m e n t a r i i c r i t i c e
D
AR E CU PUTIN}| s\ anul\m de facto existen]ialul, s\ abolim
„orice urm\ a realului“, dup\ cum preconizeaz\ cu aplomb
Marin Mincu? S\ z\mislim în eprubet\ un eu incontingent ,
un eu sterilizat de func]ia sa emo]ional\, totalmente rupt de cele
ale lumii? Ne e team\ c\ n-am putea dep\[i observa]iile de
bun sim] ale lui T.S. Eliot, din celebrul s\u eseu, Hamlet: „singurul
fel de a exprima emo]ia în art\ e de a g\si un corelativ
obiectiv; cu alte cuvinte, o serie de obiecte, o situa]ie, o în[iruire
de evenimente care trebuie s\ alc\tuiasc\ formula acelei emo]ii
anume; a[a încît atunci cînd sînt date faptele externe care trebuie
s\ se finalizeze în experien]a senzorial\, emo]ia s\ fie imediat
evocat\“. Nu cumva suprapunerea eului poetic cu obiectul
poeziei, clamat\ de exegetul nostru, ar deveni imposibil\ f\r\ o mediere
ontologic\? Ce s\ comunice, în definitiv, eul poetic, oricît de restric]ionat, oricît de
alambicat, decît substan]a tr\irii sale, ce s\ vehiculeze textul decît semnifica]iile, în
sublimare estetic\, ale unei asemenea tr\iri? Magistru al intelectului suveran, Paul
Valéry nu se sfia a recunoa[te: „Poezia este încercarea de a reprezenta, prin intermediul
limbajului articulat, acele lucruri sau acel lucru pe care încearc\, în mod obscur, s\
le exprime strig\tele, lacrimile, lini[tea, mîngîierile, s\rut\rile, suspinele etc. [i care
par a voi s\ exprime obiectele în ceea ce au ele ca aparen]\ de via]\ sau ca scop
presupus. Acest lucru nu poate fi definit altfel“. Dup\ cum Merleau-Ponty constata
înc\rc\tura inconturnabil existen]ial\, ideatic\ [i chiar somatic\ a verbului poetic:
„Leg\tura cuvîntului cu sensul s\u viu nu este o leg\tur\ exterioar\, de asociere, sensul
locuie[te cuvîntul (...). Sîntem obliga]i s\ recunoa[tem o semnifica]ie gestual\ sau
existen]ial\ a cuvîntului (...). Ce exprim\ atunci limbajul, dac\ el nu exprim\ gînduri?
El prezint\ sau, mai degrab\, e luarea de pozi]ie a subiectului fa]\ de lumea semnifica]iilor
sale“. Iar Ionesco respinge o lume a cuvintelor deturnate prin devitalizare, f\r\ rela]ie
cu experien]a afectiv\, cu interioritatea individului: „Cuvintele au ucis imaginile
sau le ascund. O civiliza]ie a cuvintelor este o civiliza]ie r\t\cit\. Cuvintele creeaz\
confuzie. Les mots ne sont pas la parole... Realitatea este c\ cuvintele nu spun
nimic, dac\ m\ pot exprima astfel... Nu exist\ cuvinte pentru experien]ele cele mai
profunde, cu cît încerc mai mult s\ m\ explic pe mine, cu atît mai pu]in m\
în]eleg“. Ceea ce este o limit\ a cuvintelor ca miraj intrinsec al existen]ialului...
Din p\cate, Marin Mincu e departe de a fi precis în aventura d-sale textualist\.
Frazele d-sale se fac [i se desfac într-o frenezie asociativ-disociativ\ f\r\ a duce la
o clarificare a factorilor diserta]iei, ci, dimpotriv\, producînd frecvent o complicare
confuz\ a acestora, o cea]\ retoric\ anevoie de risipit. A[a cum se întîmpl\ în cazul
unor imagini stîngace a c\ror culoare e aplicat\ prin înc\lcarea liniilor ce le contureaz\,
criticul care l-a mustrat pe Arghezi pentru c\ discursul poetului s-ar situa „dincolo de
text, într-o exterioritate incongruent\“, [i pe Blaga pentru o emo]ionalitate cosmic\,
expresionist\, id est „retardat\“, nu [ov\ie a scrie despre Nichita St\nescu: „Numai
«necuvintele» pot s\ transporte sentimentele nude, neconsumate, nemediate de structura
normat\ a discursului. Aici Nichita se revendic\ de la Bacovia, cel care face organ
poetic dintr-o unic\ stare de sentiment. De la starea de sentiment monocord\ se
trece îns\ la explorarea sentimentelor ca form\ de expresie a umanului. Forma de
existen]\ absolut\ a umanului este sentimentul, iar nu limbajul“. Ce s\ mai în]elegem?
Cu adev\rat, „ce se în]elege acum prin autenticitate, iat\ o întrebare extrem de grea...“.
Impreciziei doctrinare i se al\tur\ o serie de aplica]ii dintre cele mai bizare care, am
fi ispiti]i s\ spunem, frizeaz\ suprarealismul. Terminologia gliseaz\ cu un minim
control pe largi spa]ii, f\cînd s\ se ciocneasc\ entit\]ile cele mai diverse. Conform
opiniei lui Marin Mincu, optzeci[tii ar prelua „tradi]ia textualiz\rii“, inaugurat\ de
autorul Jocului secund [i prin urmare ar fi nu mai pu]in decît... „barbieni“: „Dac\ se
poate vorbi deci de o emula]ie în descenden]\ barbian\, aceasta apar]ine în
principal ultimelor dou\ promo]ii care au asimilat, în sfîr[it, fie [i la modul instinctiv,
lec]ia textual\ a marelui poet“. Iar autorul Necuvintelor s-ar situa în siajul lui... Bacovia:
„Urmînd aceste tradi]ii bacoviene, instituite în prima jum\tate a secolului, Nichita
St\nescu continu\ procesul de interogare poetic\ prin opera]ii decise de captare a
eului, integrate tentativei experimentaliste“. Cu urm\torul adaos, de-o pre]iozitate
abstractizant\ care nu e cîtu[i de pu]in de natur\ a explicita eteroclita conexiune:
„metoda lui Nichita St\nescu, în consens cu aceea bacovian\, situeaz\ actul poetic
în intersti]iile spa]iului «prelingvistic», instaurînd viziunea tragic\ a travers\rii
semnificantului de c\tre o instan]\ vorbitoare, ce se afirm\ nu în discursul încheiat,
ci în pulsiunea preverbal\“. Dac\ poezia conteaz\ numai ca „fapt scriptural“, ca
„realitate textual\“, sentimental fiind abhorat drept un factor neprielnic acesteia, cum
e posibil c\ „numai Bacovia [i Nichita St\nescu reu[esc s\ dep\[easc\ bariera
limbajului“! În ce direc]ie s-o „dep\[easc\“? Specula]ia v\de[te [i în destule alte
locuri un echivoc mascat [i nu prea de proliferarea nesecat\ a unui verbiaj care parc\
dore[te s\ scape de constrîngerile dogmatice la care-l oblig\ inten]iile auctoriale, s\
zburde în contradictorii, extrem de riscante aproxima]ii...
Dar examenul cel mai important pe care-l are de trecut o scriere de un astfel de
tip este cel al selec]iei numelor de poe]i. Socotind c\ h\]i[ul concep]iei
Ce s\ comunice, în definitiv, eul poetic, oricît de
restric]ionat, oricît de alambicat, decît substan]a
tr\irii sale, ce s\ vehiculeze textul decît semnifica]iile,
în sublimare estetic\, ale unei asemenea tr\iri?
Dificult\]ile unei
„panorame“ (II)
textualizante este exclusiv apanajul exegetului
( ne e greu s\ presupunem c\ altcineva l-ar putea
prelua cu rol de busol\), antologarea poe]ilor
implic\ nu doar asumarea unor reac]ii subiective,
ci [i pe cea a unei sporite responsabilit\]i publice.
Una e s\ faci amenaj\ri în propria ta ograd\, alta
e s\ le faci într-un parc sau într-o pia]\. O antologie
presupune o confruntare cu un tablou oarecum
prestabilit, cu un consens de facto pe care nu te
încume]i s\-l refaci decît dac\ dispui de propuneri
constructive, conving\toare. Or, nu ne putem da
seama ce criterii au guvernat gestul selectiv al
Marin Mincu, O ppannorramm\
crritic\ aa ppoeziei rrommânne[ti ddinn
secolul aal XXXX-llea, Ed. Pontica,
Constan]a, 2007, 1184 pag.
lui Marin Mincu. Nici criteriul estetic, nici cel a[a-zicînd al consacr\rii istorice,
nici m\car pîn\ la urm\ cel textualist, a[a imprecis cum e, nu par a fi operat în alc\tuirea
listei d-sale de poe]i, în care absen]ele stridente n-ar putea fi în ruptul capului compensate
prin includerea unor autori evident mai mode[ti. Mina mar]ial\, faciesul încruntat,
excomunicator contrasteaz\ violent cu productul oferit cu etichet\ axiologic\, asemenea
unei persoane cu frac [i papion, îns\ în pantaloni scur]i. Gravitatea doctoral\ a expunerii
programatice,pompa oficierii considera]iilor ce se vor apodictice nu izbutesc a atenua
aerul de improviza]ie, de aleatoriu al selec]iei. Iat\ un [ir de respin[i, apt a
compune el însu[i un capitol foarte substan]ial al unei c\r]i închinate poeziei veacului
precedent: Dimitrie Anghel, {t.O.Iosif, Adrian Maniu, Camil Baltazar, Horia Stamatu,
Aurel R\u, Florin Mugur, Miron Kiropol, Cristian Simionescu, Ion Pop, Ana Blandiana,
Ilie Constantin, Constan]a Buzea, Constantin Ab\lu]\, Mircea Dinescu, Ion
Stratan, Traian T. Co[ovei, Florin Iaru, Marius Ianu[ [i – de ce nu? – Adrian P\unescu.
Nu ne putem reprima o impresie de neseriozitate.
FF ooott oo ::: Ion CCCUU CCCU
Fototeca
României literare
Barbu [i Simona Cioculescu

Ingratitudinea istoriei de la 1948 a blocat
maturizarea deplin\ a unei grup\ri
literare, a r\zle]it individualit\]ile [i a
frânt necru]\tor destine.
C
E A FOST Cercul Literar de la Sibiu
în perioada preg\titoare [i, mai ales,
în perioada definitorie a apari]iei
„Revistei Cercului Literar“ (prima
jum\tate a anului 1945) se [tie [i
intereseaz\, pe bun\ dreptate, mai
mult decât ce a devenit aceast\ grupare
imediat dup\ 1945. Dac\ o periodizare
seac\ nu ar p\rea prea didactic\, a[
insista ca fenomenul cerchist s\ fie
tratat, din punctul de vedere al unei
istorii literare minu]ios documentate, în patru sau
cinci secven]e (nu pretind c\ spun o noutate, când atâtea
exegeze meritorii i-au fost consacrate grup\rii cerchiste,
dar poate c\ aduc o clarificare de sistematizare):
1. Faza preg\titoare, în atmosfera Sibiului universitar:
1941-1944, posibil a fi extins\ în urm\ spre anii de
formare a protagoni[tilor, faz\ în care un important
eveniment inaugural este editarea, în 1941, a revistei
„Cur]ile dorului“, sub îndrumarea lui Lucian Blaga;
episodul fondator ar putea fi considerat constituirea
asocia]iei Cercului Literar „Octavian Goga“, în 1942;
cristalizarea unei atitudini estetice [i distan]area de politic
se eviden]iaz\ în manifestul articulat în scrisoarea
c\tre E. Lovinescu, publicat\ în „Via]a“ din 13 mai 1943;
2. Afirmarea sibian\ propriu-zis\ a grup\rii în „Revista
Cercului Literar“, în 1945, revist\ ce-[i înceteaz\ apari]ia
dup\ revenirea acas\ a Universit\]ii clujene [i dispersarea
absolven]ilor; este secven]a cea mai important\ pentru
definirea cerchismului, care se bazeaz\ pe textele,
afirma]iile [i proiectele tinere]ii creatoare; la sfâr[itul
anului 1945, „Sibiul e atât de ab\tut“ încât e de nerecunoscut,
dup\ cum îi scrie Radu Stanca lui Deliu Petroiu: „Sibiul
e total mort. Închipuie-m\, prin urmare, în acest trist
cimitir [i plânge-m\“ (v. Deliu Petroiu, Cartea prietenilor
mei, Ed. Universit\]ii de Vest, Timi[oara, 2006, p.
17). De aceea, Radu Stanca gânde[te cu disperare o
evadare spre Cluj sau spre Bucure[ti, dar nu va reu[i
prea curând. În orice caz, 1945 e o apoteoz\ a Cercului
[i totodat\ un sfâr[it de etap\. O reconsiderare
radical\ se impune strategilor Cercului, care sunt
I. Negoi]escu [i Radu Stanca;
3. Taton\ri disperate, în anii 1946-1948, într-o
faz\ post-sibian\ de refacere a coeziunii prin apari]ia
unei noi reviste, proiectat\ sub numele de „Euphorion“,
[i diversificarea formelor de afirmare printr-un teatru
propriu, un cenaclu ren\scut [i manifest\ri publice de
consacrare la Cluj, Sibiu [i Bucure[ti;
4. Eclipsa total\ a Cercului Literar în anii dogmatismului
stalinist (1948-1953) [i poststalinist (pân\ aproximativ
prin 1960-1963), când unii dintre membrii grup\rii sunt
persecuta]i politic [i sufer\ chiar perioade de deten]ie:
Nicolae Balot\, arestat [i condamnat de mai multe ori,
în 1948, în 1956 [i în 1962; Ovidiu Cotru[, condamnat
[i închis pân\ în 1964; I. D. Sîrbu, de[i intelectual de
stânga, este exclus din înv\]\mântul superior în decembrie
1949, odat\ cu Lucian Blaga, Liviu Rusu [i D. D. Ro[ca,
iar din 1957 pân\ în 1963 este închis; {tefan Aug. Doina[,
închis timp de un an, în 1957; I. Negoi]escu e arestat
[i de]inut din 1961 pân\ în 1964;
5. ~ntrunirile nostalgice târzii în redac]iile sau sumarul
unor reviste, ca, de pild\, „Familia“, dup\ reapari]ia noii
serii în 1965, când se reg\sesc consecvent în paginile ei
Nicolae Balot\, Ovidiu Cotru[, Radu Enescu (deveni]i
redactori), {tefan Aug. Doina[, I. Negoi]escu, Cornel
Regman [i sporadic al]i fo[ti membri ai Cercului: Eta
Boeriu, Ovidiu Drimba etc.; de men]ionat [i tentativa
nerealizat\ de reunire a unui nucleu cerchist în jurul
revistei „Teatrul“, unde în 1956 I. D. Sîrbu este pentru
scurt\ vreme redactor [i cronicar dramatic (în 1957 va
fi arestat); o coalizare difuz\, totu[i demn\ de men]ionat,
este aceea a traduc\torilor [i esei[tilor cerchi[ti la revista
„Secolul 20“, unde {tefan Aug. Doina[ este redactor-[ef
adjunct din 1969 pân\ în 1992 [i unde colaboreaz\
sporadic Nicolae Balot\, I. Negoi]escu, Ovidiu
Cotru[, Ioanichie Olteanu.
Disting, pentru acurate]ea descrierii de istorie literar\,
între cerchismul manifestat programatic [i ilustrat prin
crea]ii literare (poezie, îndeosebi balade) în „Revista
Cercului Literar“ în 1945 [i euphorionismul postcerchist,
niciodat\ concretizat, r\mas în stadiul de proiect, a[a
cum apare în scrisorile dintre Radu Stanca [i I. Negoi]escu
din anii 1946-1947, ca o pur\ utopie moral\ (prietenia
total\, pus\ în slujba crea]iei), filosofic\ [i estetic\
(resuscitarea idealului clasic goethean, combinat cu
spiritul romantic, într-o sintez\ germanic\). Principalele
temeri ale fazei cerchiste sunt cantonarea în tradi]ionalismul
na]ionalist, în blagianism [i regionalism, de aceea
le vor fi contrapuse acestora op]iunile simetrice pentru
modernism, lovinescianism [i europenism.
Lovinescu e, pentru cerchi[ti, un antidot la blagianism,
adic\ la un tradi]ionalism, fie el [i expresionist, [i la o
posibil\ cantonare într-un regionalism al „spa]iului
mioritic“. I. Negoi]escu e un strateg doctrinar excep]ional,
ale c\rui subtilit\]i trebuie observate [i reliefate cu aten]ie.
Principala temere, nem\rturisit\ explicit, în faza
euphorionic\ e limitarea în estetic. Cerchismul e o realitate
palpabil\ de istorie literar\ (scrisoarea deschis\ adresat\
lui E. Lovinescu, alte atitudini programatice din revist\,
poeziile – îndeosebi baladele –, eseurile, critica
literar\ [i celelalte op]iuni estetice exprimate, de pild\
pentru artele minore), pe când euphorionismul e un
proiect ambiguu, idealist, posibil a fi aproximat, nu
definit clar [i nici concretizat prin „documentele“ unei
crea]ii literare publicate într-o revist\ sau în volume.
De la
cerchism
la euphorionism
Retrospectiv, el poate fi reconstituit din scrisorile lui
Radu Stanca [i I. Negoi]escu, publicate în volumul
Un roman epistolar (Ed. Albatros, 1978), din teatrul
lui Radu Stanca [i din poezia postbaladesc\, intelectualist\
(speculativ\ [i meditativ\), a lui {tefan Aug. Doina[.
Negoi]escu, în scrisoarea din 3 iunie 1946, face o
distinc]ie calitativ\ între cele dou\ etape disociabile
pentru a le observa nuan]ele (cerchismul [i euphorionismul),
diferen]\ pe care vrea s\ o marcheze în titlurile contrastante
ale revistelor care le-ar reprezenta: „Cât despre titlul noii
reviste, eu cred c\ tocmai ne trebuie unul r\sun\tor, s\
mai contrasteze cu prea seriosul anun]-buletin ce l-am
avut pân\ acum“ (în vol. Un roman epistolar, 1978, p.
32). E o diferen]\ considerabil\ aceea pe care o întrevede
între „Revista Cercului Literar“ [i „Euphorion“. De[i
este prea bine cunoscut acel pasaj epistolar în care I. Negoi]escu
define[te spiritul euphorionic, îl reamintesc
in extenso: „Euphorion e un simbol bogat [i cerchist [a[
zice: postcerchist, pentru evitarea confuziei [i pentru
instaurarea distinc]iei pe care am enun]at-o, n. n.]. El
simbolizeaz\ tot ce e nou pe plan spiritual («poezie în
sine», f\r\ timp, loc [i persoan\, cum spune Goethe
într-o convorbire cu Eckermann), romantismul ca [i
Revolu]ia francez\. Într-o explica]ie dat\ lui Eckermann,
c o m e n t a r i i c r i t i c e
Goethe m\rturise[te inten]ia ini]ial\ de a-l face pe
Euphorion s\ culeag\ roadele unui deznod\mânt fericit,
[i a fost împiedicat numai de impresia profund\ ce i-a
produs-o moartea lui Byron la Missolonghi. De aici,
consecin]e cu tâlc. Ca fiu al Elenei [i al lui Faust, în
Euphorion s-au contopit spiritul grecesc, apolinic (limitele,
ordinea elin\) [i fausticul modern al europeanului, adic\
dinamismul, avântul nes\buit. Preponderând acesta din
urm\, Euphorion e mânat spre dezastru./ În introducerea
mea, eu voi propune ca ]int\ a noastr\ pe acel Euphorion
ini]ial al lui Goethe, în care s-au armonizat ordinea,
m\sura, regula greceasc\ [i fausticul – romanticul
germanic. Toate dec\derile romantice contemporane,
semne ale crizei [i dezastrului, cum naturalismul [i
suprarealismul etc. sunt consecin]ele acelei rupturi din
Euphorion. Noi s\ propunem restaurarea goethean\.
Poezia Cercului e pe aceast\ linie. Iar delimit\rile noastre
între genuri [i între valori au acela[i sens“ (Un roman
epistolar, ed. cit., p. 33).
Goethe e, pentru euphorioni[ti, un antidot la
lovinescianism, adic\ la cantonarea în estetic. E [i o
form\ de refugiu într-un tradi]ionalism spiritual profund,
ce putea p\rea atemporal, [i o form\ de eschiv\ de la o
op]iune categoric\, explicit\, pentru modernism, prin
„restaurarea goethean\“. Reconstruc]ia proiectului
intelectual, într-o mai mare amploare a viziunii,
trebuie observat\ numaidecât, ca o diferen]\ frapant\
fa]\ de etapa anterioar\, ancorat\ polemic într-un prezent
neconjunctural, sustras cotidianului.
Dac\ defini]ia cerchismului (activ [i productiv, a[a
cum se ar\ta în 1945) e preponderent una estetic\ [i
estetizant\, ca un r\spuns al retragerii totale în art\ din
fa]a politicului agresiv, defini]ia euphorionismului
(prospectiv în 1946-1947) e una superior cultural\, de
ap\rare prin asumarea complexit\]ii [i a sintezei dintre
clasic [i romantic, dintre apolinic [i faustic, în fa]a acuzei
de reduc]ie la estetic.
Dac\ I. Negoi]escu este preocupat în faza pe care o
numesc postcerchist\ (1946-1948) de o defini]ie mai
complex\ a euphorionismului ca un cerchism îmbog\]it
prin cultural [i filosofic, Radu Stanca este preocupat
s\ concretizeze proiectul unui Teatru al Cercului Literar,
pe care îl construie[te ca o institu]ie solid\, pentru
care scrie propriile piese, angajeaz\ traduceri, alc\tuie[te
deci un repertoriu, caut\ actori [i fonduri, pl\nuie[te o
strategie a sediului: „În orice caz – noteaz\ Radu Stanca
în scrisoarea din 20 iunie c\tre I. Negoi]escu –, acest
teatru nu ar trebui s\ mucezeasc\ prea mult prin Cluj –
c\ci dac\ o revist\ e indiferent unde apare, teatrul e
absolut necesar s\ aib\ un vad în «centru»“ (op. cit.,
p. 37). Ideea teatrului propriu ca institu]ie independent\
îl persecut\ mult\ vreme pe Radu Stanca [i pentru ea va
cheltui mult\ energie intelectual\, proiectând o întreag\
strategie de afirmare. Radu Stanca [i I. Negoi]escu se
completeaz\ ingenios în revizuirea cerchismului în dou\
direc]ii diferite.
Dac\ I. Negoi]escu se îngrije[te doctrinar de îmbog\]irea
cultural\ a cerchismului în euphorionism, pentru a nu
putea fi învinuit de reduc]ia la estetic (sau, mai bine zis,
la estetism), Radu Stanca se îngrije[te, în aceia[i ani
1946-1947, de consacrarea social\ a cerchismului
printr-un teatru propriu pentru a nu putea fi învinuit
de reduc]ia la poetic. Absen]a unui prozator al grup\rii
(sperat ini]ial în Deliu Petroiu!) era una din marile nelini[ti
ale cerchi[tilor. Compensa]ia în epicul [i dramaticul
baladescului era una par]ial\, dar semnificativ\ pentru
convergen]a genurilor literare.
Idealist în crea]ie, printr-o utopic\ sintez\ germanic\
între clasicismul goethean romantismul schillerian,
spontan [i fluid în manifest\rile artistice ale juventu]ii,
Cercul Literar de la Sibiu a tins, într-un mod destul de
pragmatic [i de riguros, niciodat\ realizat datorit\
vicisitudinilor istoriei, spre o institu]ionalizare ca o form\
de consacrare într-un teatru propriu, o revist\ cu apari]ii
periodice constante, un cenaclu statornic, lecturi publice
în Capital\ [i în alte ora[e. Cercul Literar de la Sibiu
n\zuia, în anii 1946-1947, s\-[i dovedeasc\ importan]a
na]ional\, istoric\ [i cultural\, dup\ modelul grup\rilor
romantice germane din centrele universitare Heidelberg,
Jena, Berlin. Ingratitudinea istoriei de la 1948 a blocat
maturizarea deplin\ a unei grup\ri literare, a r\zle]it
individualit\]ile [i a frânt necru]\tor destine.
13
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
14
c o m e n t a r i i c r i t i c e
Fe]e
ale rat\rii
Norman Manea, AAtrriumm, edi]ia a II-a
rev\zut\, Editura Polirom, Ia[i, 2008,
294 pag.
U
NDE SE situeaz\ opera lui
Norman Manea în tabloul
literaturii române de azi?
P\rerile, inclusiv ale criticii
care se respect\, sunt întinse
de-a lungul unei axe ce are la
un cap\t un posibil prim Premiu
Nobel românesc pentru
Literatur\, iar la cel\lalt
calificativul de scriitor mediocru.
La aceast\ percepere
oximoronic\ a foarte bogatei
sale opere – aici toat\ lumea este de acord – a contribuit
din plin [i militantismul s\u în cauze f\r\ leg\tur\ cu
marile b\t\lii estetice (reactualizarea trecutului antisemit
al lui Mircea Eliade, a fost, de departe, cea mai incomod\
dintre ele), adep]ii pozi]iei contrare devenind automat,
a[a cum se întâmpl\ de obicei la noi, contestatarii
nenuan]a]i [i agresivi ai întregii opere a preopinentului
lor. În contrapartid\, alia]ii de idei, au tot interesul s\
supraliciteze calit\]ile literare ale unui autor care, în
fond, le legitimeaz\ op]iunea. Într-un asemenea context
de receptare, necesitatea revizit\rii calme, lucide, a
literaturii lui Norman Manea, vine de la sine. Întreaga
oper\ trebuie (re)citit\ în litera ei, f\cându-se abstrac]ie
de polemicile de natur\ istoric\ sau ideologic\ în care
autorul s-a angrenat în anii din urm\. Iar republicarea
de c\tre Editura Polirom a c\r]ilor de tinere]e ale lui
Norman Manea ofer\ prilejul ideal pentru o astfel de
experien]\.
Publicat în anul 1974, romanul Atrium este ce-a dea
treia carte a lui Norman Manea. Pân\ la acea dat\ mai
publicase volumul de proz\ scurt\ Noaptea pe latura
lung\ (1969) [i romanul Captivi (1970). Împreun\ cu
romanul Captivi [i cel care îi va urma, Cartea fiului
(1976), romanul Atrium alc\tuie[te ciclul Variante la
un autoportret. În anul de apari]ie al romanului Atrium,
a[a cum spuneam, 1974, România se afla dup\ faimosul
turneu asiatic al lui Nicolae Ceau[escu [i lansarea „tezelor
din iulie“, dar înainte de intrarea regimului în faza de
demen]\ absolut\. Chiar dac\ [urubul libert\]ii de
exprimare începuse s\ se strâng\, un oarecare vânt al
destinderii adia înc\. Precizarea este important\ pentru
c\, recitit ast\zi, romanul poate surprinde prin curajul
autorului de a descrie o Românie deloc idilic\ (e drept
situat\ într-un trecut apropiat), în care iluziile sunt f\cute
praf, iar destinele e[ueaz\ în mediocritate [i promiscuitate.
Societatea devine mediul vâscos în care individualit\]ile
se [terg, sentimentele se maculeaz\, oamenii colc\ie
într-o existen]\ lipsit\ de orizont.
Atrium este romanul rat\rii unor fo[ti colegi de liceu.
În contact cu via]a real\ iluziile pier una dup\ alta,
entuziasmul adolescentin se stinge [i în locul lor se
instaleaz\, pe nesim]ite, blazarea, ratarea (care îmbrac\
forme dintre cele mai diverse, de la cea profesional\
pur [i simplu, la plafonare, e[uarea rela]iilor amoroase
[i a c\s\toriilor) întreaga existen]\ este o continu\
involu]ie, un drum spre degradare, precum apele tot mai
poluate ale unui r\u în care sunt deversate reziduuri.
Compara]ia dintre soarta râului poluat [i destinul oamenilor
devine explicit\: „Primindu-ne (râul – n.n.), aici, lâng\
mal, într-un con turtit: o inim\, iat\: dou\ cavit\]i
comunicând: orificii valvule gemene, deosebite [i
asem\n\toare, ca [i noi, prietene Banu. Tot mai
adânc, în ochiurile lui de ulei [i parafin\, acoperi]i de
vânele groase ale le[iilor. Unindu-ne cu el, îmb\trânind
cu el, în putreziciune. Ruina unei lumi vâscoase, turmentate,
batracianul umed, f\r\ schelet, obi[nuit demult doar cu
aceast\ invazie fluid\, care-i absoarbe [i p\streaz\
c\ldura“ (p. 252). Fiecare dintre personaje î[i problematizeaz\
situa]ia existen]ial\ sau este pus în
situa]ii de via]\ relevante pentru devenirea lui. Este
greu de spus cine din grupul fo[tilor elevi de liceu
reprezint\ alter ego-ul autorului. Mai degrab\ s-ar
putea spune c\ Norman Manea împrumut\ fiec\rui
personaj ceva din propria sa identitate intelectual\
[i social\. În acest context, denumirea întregului ciclu
romanesc, Variante al un autoportret dobânde[te cu
totul alte semnifica]ii.
În leg\tur\ cu romanele din aceast\ prim\ perioad\
de crea]ie a lui Norman Manea, Ion Simu] vorbe[te
despre dou\ filoane de inspira]ie: Proust (presupun,
pentru mecanismele rememor\rii [i un anumit tip de
analiz\) [i Musil (pentru psihologia intelectualist\).
Acestora li s-ar putea ad\uga, fire[te, Kafka (referin]a
curent\ în Occident atunci când este discutat scrisul
lui Norman Manea), dar [i Thomas Mann (tendin]a de
reproducere in extenso a unor teorii [i experien]e [tiin]ifice),
sau Borges, pentru un anumit tip de onirism care,
la un moment dat, înv\luie scriitura. De altfel,
dincolo de miza lor existen]ial\ (totul sugereaz\ tendin]a
de însingurare, de excludere social\, de neadaptabilitate
la un cotidian vâscos, în care totul este relativ,
contururile se întrep\trund, nimic nu este predictibil)
romanele lui Norman Manea ies în eviden]\ prin
modernitatea scriiturii.
Într-un fel, supralicitarea modernit\]ii (oarecum
de în]eles în cazul unor romane al c\ror con]inut era
în r\sp\r cu normele estetice [i ideatice dictate de un
regim care avea tendin]a s\ controleze totul, scrise
într-un timp în care cenzura era activ\) constituie principala
vulnerabilitate a acestor romane. Continua întrep\trundere
a planurilor, permanenta schimbare a vocilor
narative, alternarea scriiturii eliptice cu lungi [i
inutile (în planul fic]iunii) pasaje extrase parc\ din
manuale de specialitate, permanentul balans temporal
dau adesea cititorului senza]ia de ermetism, de sufocare
în prea densa ]es\tur\ textual\. Exist\ în Atrium
pagini extrase parc\ dintr-o limb\ de lemn a propagandei
din perioada comunist\, identificabile în presa vremii,
dar [i în documentele de partid. Iat\ un singur exemplu:
„Râul trebuia amenajat, utilizat, valorificat cu eficien]\.
(...) Utilizarea apelor însemna concentrarea în amontele
bazinului a folosin]elor neconsumatoare, centralele,
Societatea devine mediul vâscos în care
individualit\]ile se [terg, sentimentele se
maculeaz\, oamenii colc\ie într-o
existen]\ lipsit\ de orizont.
naviga]ia, chiar [i activit\]ile sportive, turistice, de
agrement, [i amplasarea în zona inferioar\, din aval, a
consumatorilor importan]i, care nu restituie decât în
parte sau deloc debitele prelevate – industriile, adic\,
popula]ia, iriga]iile.“ (p. 146) În teorie, partidul se îngrijea
[i de protejarea râului, [i de bun\starea oamenilor. În
realitate râurile deveneau oribile ape reziduale, iar
oamenii un fel de robo]i, lipsi]i de sentimente [i de iluzii.
Dar cum ar fi putut vajnicii cerberi ai cenzurii s\ se
ating\ de un roman care con]inea fragmente precum
citatul de mai sus?
Citind romanele lui Norman Manea ai, de multe ori,
sentimentul c\ nu mai în]elegi nimic. Nu mai [tii cine
este vocea narativ\, unde [i când se petrec cele relatate,
care este ponderea unor întâmpl\ri în economia romanului.
Totul seam\n\ cu o pictur\ abstract\ pe care o vezi lipsit
de entuziasm, cu sentimentul c\ nu ai în]eles nimic, dar
care î]i r\mâne în minte, te obsedeaz\, pentru ca ajuns
acas\, dintr-o dat\, s\ ai marea revela]ie [i s\ sim]i cum
toate simbolurile [i sensurile ce p\reau obscure încep
s\ se dezlege ca prin farmec.
Toate personajele din romanul Atrium ajung în final
s\ e[ueze într-un fel sau altul. E[ecul este înscris în îns\[i
condi]ia de muritori a oamenilor. Toate succesele sunt
relative cât\ vreme, mai devreme sau mai târziu, indiferent
de prestigiu [i de avere, a[teapt\ implacabil moartea.
Îndoiala, umbra e[ecului se întind peste tot, chiar [i
acolo unde, la prima vedere nu este loc decât pentru
succes. Mediteaz\ Norman Manea, sub masca unui
personaj: „Po]i e[ua, de pild\, visând toat\ via]a s\ devii
actri]\ de film [i devenind chiar actri]\ de film. Po]i fi
în contradic]ie cu cerin]ele timpului, obligat s\ r\mâi
mereu în fa]a aceluia[i panou de comand\ sau în fa]a
unei ma[ini de scris, a unui birou, a unui ghi[eu. Având
toate datele e[ecului, dar ignorându-l, negându-l. Totul
se reduce pân\ la urm\ la sentimentul posesiei. Suntem,
poate, fiecare, doar ipoteza acestei posesii...“ (p. 289).
Este aproape incredibil cum rânduri de un asemenea
dramatism existen]ial au putut s\ apar\ în climatul literar
dominat de normele optimiste ale realismului socialist.
F\r\ s\ fie ceea ce s-ar putea numi o reu[it\ capcoad\,
romanul Atrium spune multe despre calitatea
moral\ a autorului s\u, Norman Manea. Un autor care
nu a f\cut „pactul cu diavolul“. A spus în c\r]ile sale
exact ceea ce a avut de spus, iar în momentul în care nu
a mai putut s\ o fac\ a ales calea exilului. Prin prisma
acestei experien]e, nu foarte comune în anii comunismului,
chiar [i afirma]iile sale incomode de ast\zi trebuie
privite cu deplin\ considera]ie.
p r i m i t e
REVISTE
Bucovina literar\, nr. 4, 2008. Revist\
editat\ de Consiliul Jude]ean Suceava [i
Societatea Scriitorilor Bucovineni. Redactor
[ef: Ion Beldeanu. Colaboreaz\: Magda Ursache,
Constantin Cuble[an (interviu), Ion Tudor
Iovian , George L. Nimigean (poezii), Ioan
Holban,Ion Ro[ioru, Nicolae Turtureanu,
Theodor Codreanu, N. Georgescu, Ionel Bota,
Leonard Gavriliu, Marian Barbu, D. Vatamaniuc
(articole, cronici literare, eseuri).
Nord Literar, nr. 4, 2008. Revist\ editat\
de Asocia]ia Scriitorilor Baia Mare. Director:
Gheorghe Glodeanu. Colaboreaz\ cu articole
[i eseuri: Aug Cozmu]a, Daniela Sitar-T\ut,
S\luc Horvat (despre Centenarul SSR), Cristina
Scarlat, Gheorghe Glodeanu (cronic\ la volumul
Fic]iunea jurnalului intim de Eugen Simion),
Daniel Dragomirescu [i Maria Ardeleanu-
Ap[an (proz\). O pagin\ de poeme public\
George Vulturescu.
Revista Român\, nr.1,2008. Editor:
„Astra“, Ia[i. Director: Areta Mo[u. Redactor
[ef: Liviu Papuc. Colaboreaz\ : N. Turtureanu,
Lucian Teodosiu, Vasile Andru (interviu),
Stelian Dumistr\cel, Victor Durnea, Magda
Ursache, Bogdan Ulmu, Lucia Olaru Nenati,
Florin Faifer.

Note cu
femei din ’58
24
MARTIE 1958. Noaptea visat femeia tân\r\
de serviciu de la ESPLA pe care n-am mai
v\zut-o de vreo cinci ani. ~mi r\m\sese `n
minte fiindc\ [tiam c\ era o adventist\, alegând
credin]a pe care nu mul]i ortodoc[i o au, [i
mai ales dobândit\ recent, – ceea ce, având
`n vedere stricte]ea regimului politic de la noi,
nu era ceva obi[nuit.
Dar mi-o mai aduceam aminte [i pentru felul cum ar\ta,
– sl\bu]\, p\r deschis, castaniu, cuminte, muncitoare, curat\.
{i mai era ceva, – `i lipsea un deget de la mâna stâng\, – dreapta,
inelarul...
Nimic personal nu `ndrept\]ea visul avut. Dar parc\ este
neap\rat\ nevoie de logic\...
Nu era nici o obsesie... Nu m\ gândisem deloc la ea.
Poate c\ doar o surprinsesem mai de mult privindu-m\ `ntr-un
anumit fel...
{i totu[i, o visasem. C\ `[i piept\na p\rul castaniu dus\
pe gânduri... C\ buzele albicioase, sub]iri p\reau `nchise
`ntr-un surâs l\untric...
{i chiar `n ziua aceea, dup\ vreo cinci ani [i mai bine, s\
m\ `ntâlnesc cu ea, s\ dau piept `n piept, iar ea s\ lase capul
jos, [i s\ treac\ mai `nainte, f\r\ a se opri...
~mi place s\ m\ uit la teatru, la repeti]iile actorilor, actri]elor.
~ntr-o zi, - cam `n acela[i an, nu mai ]in minte la ce teatru, `l
aud pe regizorul principal, c\ruia ceva mai târziu am aflat c\
i se spunea {ecspir, - `l aud c\ zbiar\ pe scen\ la trei actri]e, -
erau trei pe scen\...
- Fetelor..., m-a]i omorât,... sunte]i voi geniale,... dar tâmpite
de tot..., aici trebuia s\...
Tâmpite, mai mergea, - dar de tot!...
Nu mai zic ce credea regizorul, - b\trân-b\trân, - c\ trebuia...
St\tuse pu]in, se gândise c\ fusese prea tare. Mai ales cu
una din ele, care era foarte de[teapt\, tocmai pe ea s-o fac\,...
– cu celelalte dou\, care nu se bucurau de aceea[i faim\... Plus
c\, cu prima, era [i oarecum prieten, dar `l luase valul...
~n pauz\ `mi f\cusem drum spre Lelia... na, c\ sc\pai numele
ei mic, - [i avur\m urm\torul dialog:
~ntâi c\ `n teatru, actorii,... actri]ele, una, dou\, când se v\d,
se pup\, uneori [i cu civilii... (Eu eram civil.) {i Lelia m-a
pupat, `njurându-l pe... Secspir, cum `i spuneau ei regizorului
lor.
M\ pup\ deci, `nfierbântat\, exclamând:
- Ai auzit cum ne-a f\cut {ecspir,... ni[te tâmpite!...
Am `ncercat s\ schimb direc]ia lingvistic\, regizoral\...
Am zis:
- Zicea c\ era]i geniale,... dar... nu [tiu cum...a sc\pat cuvântul
acela,... `n sensul c\, uneori, veni]i a[a, cu o tr\znaie, c\ se mir\
mult cum de v-a trecut prin cap...
- Cum adic\, f\cu Lelia, aiurit\.
- Nu tâmpenie,... o tr\znaie!
- A[a, a[a! Ai nimerit-o!
- Exact.
- Deci... {ecspir, – cum `i spune]i voi, – v-a f\cut de fapt
un compliment, – numai c\ l-a luat gura pe dinainte...
- Uite, – s\ri ea, – de pild\ eu, pe scen\, n-am nici un haz,
nu pot juca `n roluri caraghioase. Nu râde nimeni, nimic!
- De ce?...
- Pentru c\ sunt inteligent\, de-aia...
- Nici eu nu prea am haz, s\ [tii, m\resc eu potul.
- Atunci – deduce Lelia – [i m\ pup\ imediat – n-ai haz,
dar e[ti spiritual!
S\ zicem, m-am gândit. Asta era, `ntr-adev\r, altceva.
C
ARTEA PROFESORULUI Eugen
Munteanu, Lexicologie biblic\
româneasc\ (Bucure[ti, Humanitas,
2008), e un volum exemplar, care
fixeaz\ un reper [i consolideaz\ o
ierarhie de valori. E o carte
fundamental\, model de rigoare
filologic\, dar [i de obiectivitate
[tiin]ific\, care se plaseaz\ într-o deplin\ normalitate
a abord\rii [tiin]ifice. Propunîndu-[i s\ cerceteze
un domeniu extrem de important, dar insuficient
studiat, autorul nu se las\ influen]at de complexele
culturii române, nu are de demonstrat priorit\]i,
superiorit\]i, unitatea na]ional\ sau spiritul
popular. Plaseaz\ cazul românesc, firesc, întrun
spa]iu al integr\rii [i într-un orizont al
compara]iei, între fenomenele culturale universale
[i mai ales între cele europene, care urmeaz\ c\i
asem\n\toare. Cartea investigheaz\ constituirea
lexicului religios românesc, pe baza traducerilor,
urm\rind în primul rând traducerile biblice:
accentul cercet\rii cade pe Biblia de la 1688,
în rela]ie cu manuscrisele care i-au stat la
baz\, comparate cu traduceri anterioare [i
posterioare. O prim\ versiune a c\r]ii (Studii de
lexicologie biblic\) ap\ruse în 1995, la Ia[i, la
Editura Universit\]ii „Al. I. Cuza“ –, avînd astfel
o circula]ie mai limitat\, în mediul universitar
(primise îns\ Premiul „Timotei Cipariu“ al
Academiei Române). Noua versiune, mult extins\,
cuprinzând noi studii publicate între timp de
autor, în periodice sau volume colective, are
toate [ansele s\ fie cunoscut\ [i admirat\ de mai
mult\ lume: [i pentru c\, f\r\ a coborî tonul [i
a face popularizare, p\strînd toat\ acribia
confrunt\rilor textuale, se cite[te cu mare pl\cere:
e scris\ elegant, alert, cu pasiunea ideilor. Lexicologie
biblic\ româneasc\ e o carte important\
deopotriv\ pentru studiile de traductologie, pentru
cercetarea istoriei limbii române, a stilisticii
istorice (evolu]ia limbajului religios [i a subvariantelor
sale), dar [i pentru punerea la punct a dic]ionarelortezaur,
c\rora le furnizeaz\ sensuri, atest\ri [i
explica]ii noi.
Ideea-for]\ a c\r]ii - importan]a traducerilor
biblice pentru formarea românei ca limb\ de
cultur\ - e în bun\ m\sur\ polemic\ [i inovatoare.
Adesea istoriile literaturii [i ale limbii române
au neglijat traducerile în favoarea textelor originale,
considerînd c\ primele ar fi doar manifestarea
unei imita]ii f\r\ reflec]ie, produc\toare de
structuri artificiale, nefire[ti. Or, a[a cum arat\
cu claritate Eugen Munteanu, limbile de cultur\
europene s-au format tocmai prin imitarea
modelelor clasice, prin încercarea deliberat\
de a reconstitui cu materialul lingvistic na]ional
semantica, sintaxa [i retorica greco-latin\. Aceast\
carte aduce argumente conving\toare în sprijinul
ideii c\ influen]ele lingvistice manifestate în
genere prin traducere (calcul semantic [i mai
ales cel de structur\) au stimulat de fapt creativitatea
limbii, creînd tipare derivative [i de compunere
productive. Ideea central\ mai are o latur\ esen]ial\,
ar\tînd c\ limbajul religios, în special textul
biblic, au influen]at decisiv evolu]ia limbii:
sensuri noi, construc]ii, expresii provenind din
ebraic\, trecute în greac\, latin\, slavon\ [i ajunse
în româna cult\, au trecut mai departe în vorbirea
comun\, în limbajul popular. Autorul analizeaz\
o cantitate enorm\ de date, urm\rind cu minu]iozitate
sursele cuvintelor [i ale sensurilor, filia]ia
a c t u a l i t a t e a
O carte
fundamental\
lor, într-o compara]ie multipl\ între versiuni
clasice [i moderne, publicate [i manuscrise.
Procesul traducerii textelor sacre e urm\rit în
contextul s\u originar, în încercarea de a reconstitui
[i a explica atitudinile [i strategiile traduc\torilor:
pornind de la principiul, întemeiat religios, al
literalit\]ii stricte, pân\ la libert\]ile sanc]ionate
de uz [i tradi]ie.
Cititorul - cartea îi va interesa cu siguran]\
[i pe teologi [i pe filosofi - urm\re[te cu pasiune
descrierea cîmpului semantic al actelor intelectuale,
istoria lexicaliz\rii în român\ a unor concepte
religioase – con[tiin]\ (împreun\ [tiin]a,
sfatul, cuno[tin]a, gândul, cugetul etc.), aproapele
(apropiatul, vecinul), pronia (mai înainte [tiin]a,
mai-nainte gîndirea [i grijuirea, providen]ia...)
- oscila]iile care au condus, pentru sintagma
neotestamentar\ „pîinea cotidian\“, la versiunile
de traducere cea de toate zilele [i spre fiin]\. Un
interes la fel de larg îl are prezentarea polemicii
dintre Heliade [i Andrei {aguna, în privin]a
moderniz\rii sau a conservatorismului traducerii
religioase. Lingvi[tii au la dispozi]ie în acest
volum un material extrem de bogat [i mai ales
idei noi în interpretarea calcului semantic, a
concuren]ei dintre acesta [i împrumut, a rezultatelor
sale (între care „hipersemantizarea“, „estomparea
contururilor semantice“ etc.).
Sînt în Lexicologie biblic\ româneasc\
informa]ii de care trebuie s\ dispun\ orice om
de cultur\: privitoare la sursele religioase ale
lexicului cult, la intertextualitatea [i interferen]ele
sale istorice, la rolul diferitelor traduceri (pe
lîng\ Biblia de la Bucure[ti, e subliniat\ importan]a
excep]ional\ a Bibliei de la Blaj, din 1795, model
urmat îndeaproape de traducerile ulterioare). De
la autor nu putem s\ nu a[tept\m o continuare,
anun]at\ printre rînduri, a investiga]iei asupra
influen]elor sintactice ale traducerilor din limbajului
religios – [i, desigur, alte contribu]ii lexicografice
asupra cuvintelor [i sensurilor religioase, în
evolu]ia lor fascinant\.
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
1 5

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
a n i v e r s a r e
16
Foto: Ion Cucu
A fi
Eugen Simion
Nu e u[or s\ fii Eugen Simion. Proiectele
de mare anvergur\, devotamentul
fa]\ de cultura na]ional\, ca [i o
anumit\ solemnitate a atitudinii te
pot face s\ te sim]i inoportun într-o
societate în care aproape totul se ia
în derâdere. Prin seriozitatea sa
înn\scut\ [i asumat\, Eugen Simion
îi culpabilizeaz\ implicit pe cei din
jur, iar ei reac]ioneaz\ cu iritare.
În afar\ de aceasta, criticul [i istoricul literar,
profesorul universitar, academicianul, care se face
ascultat [i inspir\ respect în mediile selecte, pare
dezarmat în fa]a unei mul]imi ira]ionale sau a unor
preopinen]i lipsi]i de educa]ie. Ni-l putem imagina
dominând cu autoritatea sa intelectual\, cu elegan]a
retoricii o sal\ plin\ de profesori de limba român\,
dar nu-l vedem dând o replic\ decisiv\ unor turbulen]i
de la restaurantul scriitorilor.
În ceea ce m\ prive[te, l-am descoperit târziu
pe Eugen Simion. În facultate, unde l-am avut profesor,
preferin]a mea mergea c\tre spiritele nonconformiste.
Lui Tolstoi i-l preferam pe Dostoievski, lui Valéry
– pe Rimbaud, lui Tudor Vianu – pe G. C\linescu
[i lui Eugen Simion – pe Nicolae Manolescu. Atrebuit
s\ treac\ mult timp ca s\-mi plac\ [i unii, [i al]ii.
Acum înclin chiar spre spiritele conformiste (cu atât
mai mult cu cât Nicolae Manolescu însu[i s-a clasicizat
[i, în locul unui stil spectaculos, a adoptat unul al
simplit\]ii esen]iale).
Dup\ 1989, într-o perioad\ de contestare de[\n]at\
[i iresponsabil\ a valorilor române[ti, form\ exploziv\
de defulare a celor teroriza]i de na]ionalismul fals,
zgomotos [i obligatoriu din timpul lui Ceau[escu,
Eugen Simion a ap\rat cu o consecven]\ dus\ pân\
la rigiditate valorile culturii na]ionale. Înainte de
1989, cu întinsele lui lecturi din teoreticieni [i esei[ti
occidentali, cu jurnalul parizian Timpul tr\irii, timpul
m\rturisirii..., p\rea cosmopolit [i trezea circumspec]ia
autorit\]ilor. Dup\ 1989, cu fermele lu\ri de atitudine
în favoarea lui Mihail Sadoveanu [i G. C\linescu,
Marin Preda [i Nichita St\nescu, cu lansarea unor
serii de lucr\ri [i edi]ii monumentale realizate [i
publicate sub egida Academiei, a dat impresia c\
mizeaz\ pe autohtonism, c\ refuz\ revizuirea valorilor
consacrate, situându-se astfel din nou în afara
trend-ului.
Eugen Simion, care pare – [i poate chiar este –
preocupat de imaginea sa public\, [i-a deteriorat-o
progresiv, dând dovad\, în aceast\ privin]\, de o
inabilitate care îi dovede[te cinstea de fond. O anumit\
„ipocrizie“ pe care o practic\ în via]a de fiecare zi,
o anumit\ naivitate simulat\ prin care încearc\ s\-i
conving\ pe cei din jur c\ nu cunoa[te dedesubturile
ac]iunilor unor contemporani nu anuleaz\ buna sa
credin]\ structural\, onestitatea cu care s-a angajat
înc\ de la începutul carierei în slujirea culturii române.
„Combina]iile“ la care recurge uneori sunt de o
stâng\cie înduio[\toare [i mai sunt [i imediat descifrabile,
eviden]iind lipsa oric\rui talent în materie de [mecherie.
La cei 75 de ani pe care îi va împlini pe 25 mai
(anul acesta 25 mai cade într-o duminic\ – ce frumoas\
coinciden]\!), Eugen Simion este o prezen]\ public\
luminoas\, chiar dac\ expresia fe]ei sale este de obicei
mohorât\. Grav [i distins, discret ironic, refractar
la orice form\ de frivolitate, gata s\ plece de la o
întrunire sau s\ întrerup\, cu o polite]e rece, o convorbire
telefonic\, dac\ se simte tratat cu o prea mare
familiaritate, „domnul profesor“ evoc\, prin înf\]i-
[are [i atitudine, acel aristocratism al lumii ]\r\ne[ti
despre care vorbea G. C\linescu. Fizionomia sa nu
este deloc îmb\trânit\, ci doar cizelat\ frumos de
trecerea anilor [i de c\r]ile citite.
Imaginea aceasta, de intelectual de ras\, este
sus]inut\ de o oper\. Volumele din seria Scriitori
români de azi, însumând mii de pagini, reprezint\
o sintez\ critic\ atotcuprinz\toare. Practic este vorba
de monografiile a sute de scriitori de dup\ r\zboi,
citi]i comprehensiv [i examina]i din mai multe unghiuri
fiecare. Eugen Simion este un cititor ideal, pentru
care merit\ s\ scrii. {i este, în acela[i timp, el
însu[i un scriitor, capabil s\ schi]eze portrete expresive,
nu lipsite de mali]ie, s\ descrie nostalgic locuri [i
situa]ii care l-au emo]ionat cândva, s\ fac\ m\rturisiri
cuceritoare prin subtilitatea [i candoarea lor.
În timpul comunismului, academicianul ceremonios
de azi a f\cut parte dintr-o pleiad\ de tineri [i str\luci]i
critici literari nesupu[i, care s-au împotrivit transform\rii
literaturii într-un instrument de propagand\:
Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu,
Gabriel Dimisianu, Gheorghe Grigurcu, Mircea
Iorgulescu [.a., c\rora li s-au ad\ugat unii din genera]iile
anterioare, fo[ti sus]in\tori ai realismului socialist.
În perioada confuz\ (de[i, pân\ la urm\, fertil\) care
a urmat c\derii comunismului a jucat, dup\ opinia
mea, un rol [i mai ingrat, ap\rând cauza culturii
române, în flagrant dezacord cu moda discredit\rii
a tot ceea ce este românesc (este, s\ nu uit\m, perioada
în care s-a inventat cel mai dezgust\tor diminutiv
pentru numele ]\rii, Românica). În prima sa ipostaz\,
putea s\ fie considerat de opinia public\ un intelectual
curajos (chiar dac\ avea de suferit o persecu]ie discret\
din partea oficialit\]ii). În cea de-a doua ipostaz\,
îns\, a riscat s\ piard\ simpatia multor oameni de
bun\credin]\, înclina]i s\ confunde sentimentul
r\spunderii fa]\ de cultura român\ cu na]ionalismul
bombastic [i izola]ionist din „epoca de aur“.
Îmi face pl\cere gândul c\ i-am fost student lui
Eugen Simion [i c\, în continuare, de-a lungul anilor,
am continuat s\ comunic\m (uneori sub forma
polemicii). Este unul dintre profesorii de la care
am avut ce înv\]a, iar aceasta nu se uit\.
Alex {TEF|NESCU
O puternic\
voca]ie de critic
Nu cu pu]ine ocazii, scriptice sau publice,
m\ declar surprins aflând c\ fac parte
dintr-o „genera]ie“ – „[aizeci“, anume.
Ce-mi amintesc eu, este c\ am f\cut
cu siguran]\ parte dintr-un grup literar,
împreun\ cu Matei C\linescu, Nichita
St\nescu, Grigore Hagiu, Cezar Baltag,
Petre Stoica, Modest Morariu, Mircea
Iv\nescu. Grupurile literare au f\cut,
dup\ p\rerea mea, în România modernit\]ii literelor
– ca [i în Fran]a, de altfel! – istorie [i reale, fertile
modele [i curente în Crea]ie, chiar dac\ uneori s-a
vorbit, mai mult simbolic [i cu o coloratur\ metaforic\,
de genera]ii – vezi „genera]ia pierdut\“ american\,
sau cea, de asemenea «pierdut\», româneasc\, cea
a r\zboiului. Dar, genera]ie sau nu, Eugen Simion
face parte cu siguran]\ din «falanga» sau «promo]ia»
zis\ a anilor [aizeci care a reunit, în sectorul criticii
[i istoriei literare, nume prestigioase [i «lupt\toare»
precum Ion Negoi]escu, de curând disp\rutul Lucian
Raicu, Matei C\linescu, Nicolae Manolescu, Gabriel
Dimisianu, Mircea Martin, Cornel Regman.
În asemenea ocazii, eu nu obosesc a repeta c\ noi,
creatorii acelui «moment» zis al «anilor [aizeci», nu
am fi fost posibili, în plenitudinea [i for]a afirm\rii
noastre publice, f\r\ ei, dispu[i a ne sus]ine [i chiar
a risca în fa]a forurilor politice de atunci, obtuze [i
reac]ionare, în sensul cel mai strict anti-valoric. Sau
chiar contra genera]iilor mai vârstnice, m\ refer la
cei care au «colaborat» cu puterea comunist\ din
primii ani ai stalinismului, instala]i în posturi
ferme administrative [i academice, chit c\ unii dintre
ei, precum un Bogza sau un Stancu, în anii ceau[ismului
au ar\tat o anume suple]e în comportamenul lor,
public sau privat.
Revenind îns\ la cel pe care-l «firitisim» azi, cum
îi place s-o spun\, Eugen Simion, trebuie de la început
s\ remarc\m clara, puternica sa voca]ie de critic [i
istoric literar, sus]inut\ cu vigoare [i cu o neab\tut\
credin]\ în for]a [i necesitatea literelor române, vreo
patru „lungi“ decenii. (Spun „lungi“ deoarece anii
no[tri de crea]ie [i lupt\ acerb\ cu obtujii cerberi ai
comunismului ideologic ni se pot «calcula», precum
unor militari din armele de mare risc, cel pu]in dublu,
dac\ nu triplu!...) Sus]in cu t\rie cele afirmate mai
sus despre voca]ia puternic\ a lui Simion înc\ de
acum vreo dou\ decenii, la întoarcerea mea definitiv\
de la Paris, în prim\vara lui ’90, când, spre surpriza
mea, numele [i presta]ia sa ampl\ literar\ au fost
contestate, mai mult chiar, «grupul» literar din care
f\cea parte în acei ani – Marin Sorescu, F\nu[ Neagu,
Valeriu Cristea – a fost la rându-i atacat [i, nu rareori,
virulent calomniat, marginalizat. (Chiar [i în
revista condus\ de mine, Contemporanul – Ideea
european\, în momentele mele de absen]\ din ]ar\,
nume precum Marin Preda, Nichita St\nescu [i Eugen
Simion au fost violent atacate, sub peana lui G.
Grigurcu, c\ruia, dup\ revolu]ie, i-am acordat o
rubric\ permanent\, odat\ cu numirea sa ca redactor.
Adjunctul meu de atunci, Florin Sicoie, obnubilat de
un m\runt fanatism politic, foarte curent în acei ani
– dac\ nu [i azi!, – a trecut peste recomand\rile mele
[i îi cerem cu întârziere scuze criticului pentru
acele inadmisibile derapaje!...)
Atunci, la începutul glorios [i turbulent al deceniului
nou\, ca [i în momentul alegerii sale în prestigioasa
func]ie de pre[edinte al Academiei Române, l-am
ap\rat pe Simion – da, în mod ciudat, scandalos,
chiar! –, numele [i opera sa trebuiau ap\rate, de parc\
ne aflam înc\ o dat\ la «începuturi» sau de parc\
meritele [i produc]iile ample ale cuiva care a influen]at
pozitiv [i hot\râtor opinia cultural\, ca [i cea larg\,
public\, trebuiau s\ treac\, înc\ o dat\, ca [i în anii
barbari ai stalinismului, printr-o «vam\» sau cenzur\
extra-literar\! În repetatele, insistentele laudatio pe
care i le-am dedicat, cu un prilej sau altul, accentuam
mai ales singularitatea efortului s\u, chiar [i
printre «egalii» s\i cita]i mai sus, scriind [i publicând,
dup\ lupte sus]inute cu acele «foruri» politice cunos

cute, singura sintez\ de istorie literar\, reunit\ în cele
patru volume sub titlul Scriitori români de azi.
Cum o afirmam mai sus, crea]ia lui E. Simion,
spre deosebire de a unora dintre cei cu care a pornit
la spinosul, uneori ingratul [i adesea dezam\gitorul,
pres\rat cu riscuri «drum» al recept\rii [i ordon\rii,
periodiz\rii valorilor, a fost sus]inut\, fertil\ [i, cu
excep]ia unor ezit\ri valorice de la începuturi (vezi
laudele oferite unor «trubaduri» precum Beniuc sau
cei ai «genera]iei de mijloc»!) [i mai ales odat\ cu
opul curajos [i amplu dedicat lui Eugen Lovinescu,
exemplar\. Sigur, «promo]ia» sa splendid\ critic\, de
vârst\, de competen]\, s-a cam spulberat, în turbionul
anilor, ai politicii, ai «fatalei» emigra]ii culturale
accentuate enorm în ultimul deceniu al dictaturii;
cei pleca]i, criticii, au «uitat» brusc de valorile literare
vii în care credeau, le-au format [i, pe unele importante,
le-au sus]inut în anii tinere]ii lor publice, lupt\toare,
jurând pe cele «noi, locale», europene sau americane,
dându-ne nou\, celor «r\ma[i», înc\ o dat\ în istorie,
senza]ia ap\s\toare precum urmele unui co[mar indecis,
al apartenen]ei definitive la o literatur\ marginal\,
«f\r\ noroc»! Dintre cei «r\ma[i», Mircea Martin s-a
adâncit în studii de estetic\, român\ [i european\,
ca [i în exerci]iul de pedagogie a crea]iei cu cete de
tineri aspiran]i în ale literaturii, dar N. Manolescu,
C. Regman [i G. Dimisanu [i-au continuat voca]ia de
slujitori ai valorii literare vii [i moderne. Lucian Raicu,
parc\ obosit, s-a distan]at oarecum – cel pu]in de c\r]ile
mele! – [i-apoi s-a exilat, neg\sind puterea, dup\
opinia mea, de a se reîntoarce în patria sa, unde, ani
de zile dup\ plecarea sa, multe spirite, mul]i tineri
l-ar fi s\rb\torit!
Ales pre[edinte al Academiei Române, Eugen
Simion a fost benefic [i înc\ o dat\ exemplar în exerci]iul
dificil [i preten]ios al acestei înalte institu]ii, dar, vai,
[i cu unele „m\runte“ ezit\ri sau inconsecven]e, pe
care le semnal\m din acela[i impuls dintotdeauna,
al unei reale aprecieri. Atât în conducerea [i administrarea
acestei vitregite de comuni[ti institu]ii, precum
re-ob]inerea, m\car în parte, a fondului de proprietate
al Academiei, ca [i a termin\rii [i înzestr\rii cu aparatur\
modern\, adecvat\, a noii [i impun\toarei cl\diri; sau,
în ce prive[te partea umanistic\, a edit\rii corpusului
impresionant [i, înc\ de mult\ vreme necesar, al
Caietelor lui Eminescu, ajutat de splendidul [i inimosul
grafician, profesorul Mircia Dumitrescu. Sau, urmând
exemplul de ctitor al lui Al. Rosetti, în crearea unei
formidabilei edi]ii „pleiade“, pe foaie de biblie, ce
num\r\, mi se pare, peste 80 de titluri, înglobând
Foto: Ion Cucu
operele complete, îngijite [i adnotate, ale marilor
scriitori români, clasici [i moderni. A ezitat îns\ s\
le abroge, de[i l-am sf\tuit în aceasta, cele dou\ reguli
obsolete ale Academiei, în ce prive[te admiterea de
membri doar pân\ la limita vârstei de 65 de ani –
«pedepsind» pe cei «bloca]i» de comunism! –, ca [i
rigida norm\ dup\ care premiul Academiei nu
poate fi conferit decât o singur\ dat\ unui autor. (Astfel,
în decursul deceniilor scurse, c\r]ile [i autorii cei mai
valoro[i au fost recompensa]i doar de premiile Uniunii
Scriitorilor care, [i în acest fel, au dobândit un prestigiu
de care se bucur\ [i azi!) Este tot atât de evident c\
unele repro[uri ni le putem aduce [i nou\, celor câtorva
membri ai sec]iei de literatur\ [i lingvistic\ – în ultimul
deceniu am f\cut prea pu]in pentru a activa, înviora,
pentru a l\rgi num\rul membrilor onorabilei institu]ii
a n i v e r s a r e
[i e de natura eviden]ei c\ exist\ [i al]i colegi care
ar putea face faima «locului», un Petre Cimpoie[u,
un M. C\rt\rescu, un Ion Mure[an, dintre creatori,
printre al]ii... A[ fi vrut, în ce m\ prive[te, ca Academia
Român\, m\car în aria sec]iei sau sec]iilor ei artistice
[i umanistice, s\ se «deschid\» spre un public mai
larg, colegial [i intelectual, ie[ind din scleroza [i
«apatia» mo[tenit\ din vremuri tulburi, neglorioase,
apt\ de a propune teme de dezbateri prin care s\ se
apropie mai clar, mai curajos, de efervescen]a ideatic\
a timpului prezent, creându-[i astfel [i o nou\ [i
necesar\ responsabiltate în via]a na]iunii. {i un nou
prestigiu. Am propus [i aceasta, a[a cum a[ fi dorit,
atunci, la începutul anilor ’90, ani ai libert\]ii culturale
[i ai tuturor posibilit\]ilor, ca grupul G.D.S., în care
se aflau nu pu]ini fo[ti amici [i autori prestigio[i, s\
nu se închid\ într-o «organigam\» sectar\, ci s\
aibe curajul unei veritabile onestit\]i intelectuale,
convocând cu adev\rat întreaga [i reala elit\ intelectual\
româneasc\, „intra [i extra-muros“. Dar…
nici la Academie [i nici la G.D.S. nu s-a întâmplat
acest lucru, fapt a[teptat de mii [i mii de prieteni [i
lectori ai no[trii din atâtea genera]ii; am r\mas [i
suntem, iat\, înc\ o dat\ dezbina]i, cum am fost [i
în exil, în vremurile dictaturii, uimi]i c\ ne-am pierdut,
în parte, publicul [i, poate, [i ceea ce numim cu termeni
generici – prestigiul, influen]a sau pur [i simplu prezen]a
în con[tiin]a [i în preocuparea multora. A mai tinerilor
dar [i în a celor zeci [i zeci de mii care ne-au citit,
sus]inut [i cu care împreun\ am sperat, în vremuri
negre, într-o «alt\ Românie!»
Dar... cum la o aniversare se cade a spune numai
de bine [i cum, în «cazul» colegului, complicelui
literar [i prietenului, autorului prestigios ce semneaz\
Eugen Simion, faptele «de arme», cele pozitive [i
memorabile întrec de departe [i întunec\ hot\rât micile
[i umanele ezit\ri, în lungul [i dramaticul periplu care
a fost istoria sa [i a culturii române, îi ur\m, iat\, în
acest ceas, fertilitate creatoare pe m\sura celei trecute,
credin]\ în geniul literelor [i al poporului c\ruia îi
apar]ine, s\n\tate deplin\ [i, dac\ se poate, s\ nu re]in\
din colbul [i recolta deceniilor trecute, decât momentele
faste. Ca [i chipurile celor apropia]i, ce-au crezut în
el [i în voca]ia sa, ajutându-l în opera sa, totdeauna
necesar\, vital\ am zice, unei na]iuni «b\trâne», în
timp, dar înc\ tân\r\ [i viguroas\, apt\ de ]eluri m\re]e,
«pa[optiste», în ceea ce numim umanism aplicat,
explicit [i vizionar – pe scurt, literele române!
Nicolae BREBAN
Valeriu Cristea, Alex. {tef\nescu, Gabriel Dimisianu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu
- acas\ la Valeriu Cristea (19 ianuarie 1980)
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008 17

EUGEN SIMION s-a dorit criticul
literar al genera]iei sale [i nimeni
nu se `ndoie[te c\ [i-a `nf\ptuit
proiectul, c\ l-a realizat [i chiar
l-a l\rgit, critica pe care o practic\
ner\mânând la examinarea literaturii
genera]iei ’60, ci extinzându-[i
domeniul de reflec]ie spre vârfurile
literare ale secolului al XIX-lea,
spre „diminea]a poe]ilor“, spre
literatura interbelic\ [i spre scriitori
din interbelic care aveau s\ mai
scrie, timp de câteva decenii, [i
`n perioada postbelic\. Cu alte cuvinte critica sa de
`ntâmpinare coexist\ armonios cu aceea de istoric
literar. ~nc\ `n Orient\ri `n literatura contemporan\
(1965), figureaz\ – al\turi de paginile despre scriitori
[aizeci[ti – reflec]ii despre momentul liric ’45-’46,
altele despre critici literari, precursori [i modele, despre
genera]ii anterioare: Tudor Arghezi, G. C\linescu, Al.
Philippide, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Marin Preda
[.a. Dar la `nceput a fost Mihai Eminescu, debutul
publicistic al tân\rului critic având loc cu articolul
Postumele eminesciene, `n Tribuna (1958, nr. 30,
26 iulie, p. 3 [i 10). Nu este exagerat, credem, s\
spunem c\ acel articol anun]a un proiect, unul din
proiectele care l-au preocupat, timp de mai multe
decenii, unele dintre ele acum `nf\ptuite, altele `n curs
de derulare sau de definitivare. „Nu cred s\ fi
existat pentru istoricii literari – scria `n preambulul
articolului amintit – subiect mai generos decât acela
al postumelor eminesciene“. Nebeneficiind, dup\
absolvirea facult\]ii, de un plasament pe care `l merita,
la facultate sau la un institut de cercetare, a fost chemat
de Perpessicius – de la care, avea s\ spun\, a `nv\]at
„iubirea aproape nebuneasc\ pentru opera literar\“
– `n echipa de cercetare a manuscriselor eminesciene,
`n vederea continu\rii edi]iei critice monumentale
pe care marele critic [i editor o `ncepuse `n 1933 [i pe
care avea s-o duc\ pân\ la volumul al VI-lea
(1963). Am spune c\ pentru Eugen Simion tot r\ul
a fost, `ntr-o anume privin]\, spre bine fiindc\, de[i
timp de [ase ani a avut, materialice[te vorbind, o via]\
nesigur\, fondul nescriptic care „r\spl\tea“ echipa de
cercetare fiind destul de capricios, colaboratorul, pl\tit
cu ora, trebuind s\ a[tepte mult pân\ era „remunerat“,
faptul c\ s-a aflat `n contact, zi de zi, cu manuscrisele
eminesciene a fost pentru el profitabil `n cel mai `nalt
grad. Prima lui carte original\, Proza lui Eminescu
[i edi]ia, `n colaborare cu Flora {uteu, M. Eminescu,
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008 a n i v e r s a r e
18
Marile proiecte
Proz\ literar\, ambele ap\rute `n 1964, sunt rodul
anilor de cercetare [i reflec]ie `n colectivul „Eminescu“
al Academiei Române. Dac\ `n articolul amintit
demonstra]ia privea importan]a manuscriselor [i
necesitatea ca ele s\ fie editate integral, cum pledaser\
Nicolae Iorga („Niciun rând din Eminescu nu trebuie
s\ r\mân\ nepublicat“), G. C\linescu („Nu e nimic
de f\cut decât s\ fie reproduse integral“), Perpessicius
[.a., mai târziu, când este ales pre[edinte al Academiei
Române, pre[edintele acesteia, `nsufle]it [i de `ndârjirea
cu care C. Noica pledase `n acest sens, preluând
deci [i argumentele filozofului, „Multe, solide [i `nso]ite
totdeauna de un num\r de fantasme culturale care
universalizeaz\, am putea spune, subiectul [i face din
el o problem\ de via]\ [i de moarte pentru spiritul
românesc“, se lupt\ pentru ob]inerea unei tehnici
ultraperformante [i o ob]ine, cu ajutorul ministrului
Culturii Ion Caramitru, `[i atrage tehnicieni de
`nalt\ profesionalitate, [i astfel opera]ia, `ndelung
dorit\, a scan\rii celor 45 de caiete eminesciene (14000
p.) `ncepe s\ prind\ via]\, pân\ la 15 ianuarie 2008
fiind tip\rite, `n condi]ii grafice excep]ionale, 14
volume, care, `mpreun\ cu CD-urile aferente,
redau, cu maxim\ fidelitate, „haosul germinativ“ al
poetului, cum `l definise C. Noica.
A fost ales, `n 1998 [i reales `n 2002, ca pre[edinte
al Academiei Române pentru c\ a propus importante
proiecte, pentru c\ a propus s\ fie continuat [i `ncheiat
Dic]ionarul tezaur al limbii române, `nceput de B. P.
Hasdeu `n 1884, din care erau netip\rite literele
D,E,L,U,V,X,Y,W,Z, editarea unor importante
atlase lingvistice ale provinciilor Muntenia, Dobrogea,
Transilvania, care z\ceau needitate de multe
decenii, tip\rirea unor noi proiecte: Dic]ionarul general
al literaturii române, Micul dic]ionar academic,
Dic]ionarul etimologic al limbii române, reeditarea
DOOM-ului [i a Gramaticii limbii române. Cum se
vede, proiecte mai vechi ale Academiei [i altele noi,
toate urm\rite de c\tre pre[edinte cu tenacitate: „Cine
a participat la adun\rile generale ale Academiei Române
– `[i aminte[te acad. Marius Sala – [tie c\ nu a
lipsit, din nicio astfel de reuniune, prezentarea «raportului
asupra st\rii acestor lucr\ri fundamentale». A fost [i
este intransigent, de o severitate devenit\ proverbial\“.
Rolul pre[edintelui, `n continuarea mai vechilor proiecte
[i `n ini]ierea celor noi, a fost, de la caz la caz,
diferit. Nefiind un spirit posesiv, [i-a recunoscut, cu
franche]e, contribu]ia, atâta cât\ a fost. Dac\ `n ini]ierea
[i coordonarea DGLR – din care `n 2007 a ap\rut
volumul al VI-lea, al VII-lea [i ultimul urmând s\
apar\ `n 2008 – rolul s\u este fundamental, `n cazul
altora, precum Micul dic]ionar academic, un dic]ionar
pentru marele public, a fost, recunoa[te, „cu totul
modest“, constând doar `n propunerea ideii alc\tuirii
lui Institutului „Iorgu Iordan-Al. Rosetti“. Rolul s\u
`n editarea, dup\ 243 de ani de când a fost tradus\, a
Bibliei lui Petru Pavel Aron, monument de limb\ [i
cultur\ româneasc\, a fost „cu totul modest“, un rol
de „antrenor cultural“.
Ilu[trii `nainta[i au ini]iat [i coordonat colec]ii
de literatur\ român\, `ntre ei E. Lovinescu, editor, la
„Ancora“, `n anii 1928-1929, al „Bibliotecii clasicilor
români“, N. Cartojan, ini]iator [i coordonator, `ncepând
din 1930, al colec]iei „Clasici români comenta]i“, `n
fine G. C\linescu, care a inten]ionat, pe lâng\ Jurnalul
literar, o „colec]ie pentru cei ale[i“, care urma s\
publice „mici c\r]i-substan]e“, dar care a editat doar
studiile lui C\linescu despre Rebreanu [i Arghezi [i
un volum de versuri al unui poet. Ini]iind, `n 1999,
colec]ia Opere fundamentale, sau cum mai sunt numite,
Pléiade-le române[ti, Eugen Simion le-a proiectat
cu totul altfel fa]\ de predecesorii aminti]i. S\ amintim
mai `ntâi c\ era un mai vechi proiect al s\u, despre
care-i vorbise, `n anii ’70, lui Marin Preda, care s-a
ar\tat sceptic nu cu ideea `n sine, ci cu existen]a
unor fonduri pentru sus]inerea ei. Spre deosebire de
colec]iile amintite, [i de multe altele anterioare, Operele
fundamentale, patronate de Academia Român\ [i
Funda]ia Na]ional\ pentru {tiin]e [i Art\ – privesc
`ntreaga oper\ a unui scriitor [i tind s\ prezinte „tot
spa]iul culturii române de la origini pân\ `n prezent“,
[i nu oricum, ci `n volume tip\rite fastuos (ne amintim
c\ [i G. C\linescu avea `n vedere, când a proiectat
amintita colec]ie, „Pl\cerea bibliofilic\“), rivalizând,
sub raport tipografic, cu celebra colec]ie parizian\,
fiecare volum, tip\rit la Monitorul Oficial, fiind [i un
„obiect estetic“. Colec]ia dore[te s\ demonstreze c\
„România r\mâne, chiar `n condi]iile tranzi]iei, o ]ar\
cultural\“. A debutat, `n 1999, cu trei volume de opere
eminesciene [i pân\ `n 2003 a tip\rit 75 de volume,
din opera lui Ion Barbu, T. Arghezi, I. L. Caragiale,
Octavian Goga, I. Heliade-R\dulescu, Mateiu I.
Caragiale, Marin Preda, Marin Sorescu, Nichita
St\nescu, Ion Creang\, Panait Istrati, Ion Slavici,
G. Bacovia, Dimitrie Cantemir, G. C\linescu,
{tefan B\nulescu, Al. Macedonschi, Anton Holban,
Nicolae Filimon, Sorin Titel, Titu Maiorescu, Mircea
Vulc\nescu. Urmeaz\ s\ apar\ edi]ii din Hortensia
Papadat-Bengescu, Ion Pillat, Eugen Barbu, Mihail
Kog\lniceanu, Sp\tarul Milescu, {coala Ardelean\,
C. Negruzzi, G. Ibr\ileanu, B. P. Hasdeu. Edi]ia de
acest tip este una [tiin]ific\, „cuprinzând informa]iile
esen]iale despre autor [i scrierile sale; ea nu dubleaz\
edi]ia critic\, dar – prin cantitatea [i calitatea informa]iilor
– o poate concura [i chiar `nlocui cu succes“. Coordonatorul
colec]iei constatând r\rirea editorilor seniori, atrage
tineri [i le `ncredin]eaz\ edi]ii importante, edi]ia
publicisticii lui G. C\linescu, spre exemplu, fiind
semnat\, al\turi de Nicolae Mecu [i Pavel }ugui, de
Alexandra Ciocârlie, Magdalena Dragu [i Oana Soare,
aceasta din urm\ `ngrijitoare [i a edi]iei {t. B\nulescu,
`n fine edi]ia Sorin Titel a fost `ncredin]at\ Cristinei
Balinte, toate acestea cercet\toare la Institutul „G.
C\linescu“. Proiectul Operelor fundamentale s-a impus,
nume importante l\udând una sau alta din apari]iile
de pân\ acum. Acad. Solomon Marcus scria, `n 2003,
c\ `n dublul mandat de pre[edinte al lui Eugen Simion
realizarea major\ a acestuia este ini]ierea [i coordonarea
amintitei colec]ii. Acad. {tefan Aug. Doina[ scria
c\ este „impresionat, pe lâng\ ceea ce a reu[it [Simion]
`n materie de coordonare [i organizare a institutelor
de specialitate“, de realizarea volumelor de tip Pléiade.
Un alt proiect al s\u, ca pre[edinte, a fost acela
de a face Academia Român\ mai bine cunoscut\ [i
apreciat\ `n str\in\tate, demers `n care sunt de referin]\
cel pu]in dou\ momente: `nmânarea Papei Ioan Paul
al II-lea, la Vatican, `n 2000, a primului exemplar din
noua edi]ie a Bibliei lui Samuil Micu (1795), când
Sanctitatea Sa a acceptat, contra legii papalit\]ii,
invita]ia Academiei Române de a deveni membru
de onoare al ei, [i, al doilea moment, celebrarea
Academiei Române de c\tre Institutul Fran]ei, la Paris,
`n octombrie 2002, `n [edin]\ solemn\, care s-a
transformat `ntr-un elogiu al spiritualit\]ii române[ti.
„Trebuie recunoscut – scrie acad. Basarab Nicolescu
– c\ un astfel de eveniment, pe care `l putem
califica f\r\ team\ de cuvinte, ca «istoric», a fost
posibil datorit\ perseveren]ei [i viziunii pre[edintelui
Academiei Române.“
Iordan DATCU

D
UP| AMPLA reconstituire biografic\ B. P.
Hasdeu sau Setea de absolut, I. Opri[an ne
ofer\ acum o nou\ exegez\ despre Opera
literar\ a lui B. P. Hasdeu, la Editura Vestala.
Desigur, despre crea]ia de fic]iune a marelui
nostru scriitor [i savant s-au scris, de-a lungul
timpului, numeroase [i remarcabile studii,
`ns\ I. Opri[an nu s-a l\sat timorat de prestigio[ii s\i
`nainta[i, ci, ca eminent editor al operei hasdeene, a
`ntreprins o nou\ [i integral\ lectur\, completând,
nuan]ând sau rectificând opiniile critice formulate pân\
acum [i, mai ales, aducând puncte de vedere personale,
interesante, relevând noi coordonate [i semnifica]ii
ale acestei opere. Procedând metodic, I. Opri[an a
sintetizat `n capitole distincte structurile compozi]ionale
ale crea]iei literare hasdeene, realizând astfel o
viziune prismatic\, cu reflexe specifice, dar [i cu
reverbera]ii conexe la consubstan]ialitatea unic\ a
spiritualit\]ii [i personalit\]ii scriitorului.
Premisa de la care porne[te I. Opri[an este c\ B.
P. Hasdeu s-a impus printr-o plurivalen]\ creatoare,
recunoscându-i-se contribu]iile esen]iale `n domeniul
istoriei, filologiei, folcloristicii, publicisticii, dar mai
pu]in s-a insistat asupra faptului c\ „s-a dorit [i a
luptat efectiv s\ devin\ un deschiz\tor de drumuri [i un
creator de [coal\ `n sferele literaturii.“ ~nc\ din 1860,
`n Foi]a de istorie [i literatur\ solicit\ colaborarea
„literatorilor compatrio]i din toate ]\rile române“,
subliniind c\ programul revistei „leag\ literatura cu
istoria“, având menirea „a fi o foaie ra]ionalemintre
popular\ a românului.“ Un rol activ `n acest sens va
`ndeplini `ns\ revista Din Moldova (Lumina), pe care
o va scoate `n 1862-1864. Baza teoretic\ a concep]iei
sale, argumenteaz\ I. Opri[an, o va expune `n studiul
de larg\ rezonan]\ `n epoc\, Mi[carea literelor `n Ie[i,
din 1863.
~ntr-un capitol aparte, I. Opri[an se concentreaz\
asupra unui aspect mai pu]in cercetat [i cunoscut
pân\ acum, prezentându-l pe B. P. Hasdeu drept „cronicar
dramatic“. De[i nu a ]inut cu consecven]\ o cronic\
dramatic\, a schi]at totu[i puncte de vedere interesante
pentru perioada 1864-1871. Analizând atent interven]iile
Comentarii critice
Despre demnitate
TATORNIC [i exemplar în devo]iunea sa fa]\
Sde actul artistic, Gheorghe Izb\[escu î[i surprinde
cititorii printr-un volum* care, de[i inegal, este,
poate, cel mai bun din întreaga sa crea]ie. Ceea
ce frapeaz\ este schimbarea de tonalitate, odat\
cu renun]area la orice pariu (mai mult sau
mai pu]in teribilist – a se vedea nevoia de inova]ie
cu orice pre]). Nu strig\tul victorios al înving\torului
ludic r\sun\ (de[i scenariile imaginare continu\, sprin]ar,
s\-[i ]eas\ dantela), ci lamentoul dezbr\cat de podoabe al
celui care a pierdut totul, spre a constata, uimit, c\ a p\strat
intact\ doar vocea impersonal\ a poeziei. Auzim,
a[adar, sonul special al vocii celui ce mestec\ cenu[\.
Este de notat persisten]a practicilor scripturale favorite
ale poetului, de pild\, prezen]a muzei, pierdut\ în
haosul materialit\]ii, simbol al unui crez hedonistic („crede/
c\-n afara eului totu-i calp totu-i str\in“ – Inocen]ia 2 etc.),
suprapunerea planurilor real [i mitologic, rezultanta fiind
un spa]iu distorsionat, populat cu apari]ii parodice, aluziv
[i hermeneutic, profund propice poeziei.
Componentele primului ciclu poematic (intitulat mesaje
urgente din Inocen]ia) sunt, cel mai adesea, monotone,
terne, apoetice, ca [i când discursul, deocamdat\ unul
prozastic, s-ar porni cu greu. Exist\ aici [i o tram\ narativ\,
cea a eforturilor edililor fa]\ cu inunda]iile, totul
transpus în „mitologicale“ brumate de grotesc [i derizoriu.
Decorul oarecum teatral este învestit de poet cu o mocnit\
aur\ amenin]\toare, fatumic\, el p\rând a preg\ti, în
desi[urile sale, o ini]iere obscur\, ignorat\ de ora[ul „prea
mic“, c\zut prad\ banalului: „el crede c\ între arborii
încremeni]i/ eu nu aud nimic/ c\ nicio ini]iere nu-i aici“
(Lista cu datorii 2).
Ce ini]iere se preg\te[te? – suntem îndrept\]i]i s\ ne
întreb\m, aten]i la intensificarea tumultului poetic, în
urm\toarele dou\ cicluri ale c\r]ii. Melancolia se instaleaz\,
Opera literar\
a lui B. P. Hasdeu
sale publicistice, I. Opri[an concluzioneaz\ c\ B. P.
Hasdeu „este unul dintre cei dintâi critici care fac distinc]ia
clar\ `ntre textul poetic (drama) [i reprezentarea lui
scenic\ (teatrul).“ Fa]\ de dramele istorice din
vremea sa, B. P. Hasdeu manifest\ o aten]ie sporit\, o
exigen]\ de istoric, argumentând: „Pe lâng\ adânca
cuno[tin]\ a artei dramatice `n genere [i pe lâng\ un
mare fond `nn\scut de gust [i de imagina]iune, pe lâng\
ceea ce se cere de la tot autorul dramatic, mai trebuie
studiul epocii dramatizate din toate punturile de vedere.“
Asupra crea]iei lirice a lui B. P. Hasdeu, din volumele
Poezii (1873) [i Sarcasm [i ideal (1897), s-au formulat
opinii divergente, pozitive [i negative, [i de aceea I.
Opri[an `[i propune s\ judece cu obiectivitate aceast\
sec]iune a operei sale [i `n aceast\ direc]ie este
sesizat\ inten]ia inovatoare a scriitorului, m\rturisind
el `nsu[i c\ vrea s\ creeze „O poezie neagr\, o poezie
dur\,/ O poezie de granit“, de esen]\ romantic\. Tendin]a
poetului, observ\ I. Opri[an, este aceea „de a `nf\]i[a
cu o voluptate `mpins\ pân\ la naturalism urâtul, morbidul,
scabrosul `n adev\rate prefigur\ri argheziene, cu dorin]a
de a sugera terifiantul - `n construc]ii de mare for]\ de
impresionare precum celebra poem\ Complotul bubei
(Conjura]iunea lepro[ilor) – sau de a da contur perisabilit\]ii
materiei `n compara]ie cu eternitatea ideii.“ Cea mai
caracteristic\ not\ distinctiv\ a crea]iei poetice hasdeene
este considerat\ „deschiderea ei extraordinar\ spre
experiment, spre `ncercarea de noi [i noi forme prozodice,
mergând pân\ la transformarea c\ut\rilor ritmico-grafice
`ntr-un scop `n sine.“
Trecând la analiza prozei, I. Opri[an are certitudinea
c\ B. P. Hasdeu poate fi considerat un precursor al
grea, o jale oedipian\ (analogia este facilitat\ de referin]ele
eminamente grece[ti), pentru epuizarea existen]ei, a tot
ceea ce omul [i-a considerat a fi esen]a fiin]ei, spre a se
convinge apoi de stuporoasa evanescen]\ a lucrurilor:
pân\ [i zeul e muritor, pân\ [i suprema vitalitate a formelor.
Un adev\r comun, a c\rui brusc\ apercep]ie na[te îns\
versuri pline de diafanitate: „u[ile-s pe din\untru ferestrele
la fel/ norocul meu aici e [i el un mic zeu muritor/ pe carel
plimb\ tata într-o cvadrig\/ când vine iarna iar p\s\rile
c\l\toare/ de aici se v\d ca ni[te iluzii înghi]ite de nori“
(Pere]ii cu sfial\ vorbesc). Ascult\m jelania pentru o divin\,
cândva, cas\ ro[ie a iubirii, un ou de lemn, camuflând
ast\zi dezn\dejdea total\: „O m\t\soase zile de ce ne-a]i
alungat/ din casa ca un ou ro[u de lemn/ ce palat de miri
ne-a fost cînd eram tineri?/ Acum acolo ]ip\ o fiin]\ c\
ferestrele/ camerelor au geamuri de fier/ pentru c\-n ele
e noapte totdeauna“ (Casa ca un ou ro[u de lemn).
Destinul poetic, ini]ierea gândit\ ascensional, conduc,
inevitabil, la derealizare: „tocmai acum cînd ochii mei/
nu mai au grija propriului chip s\-l sus]in\/ tocmai
acum cînd ochii mei/ sînt un lac f\r\ fund un triunghi al
Bermudelor/ pe unde realitatea dispare f\r\ urm\“. (Cum
î[i regleaz\ inima avantaje din viitor). Potopul descris la
început e un pretext pentru a destructura [i biografia
poetului. Tonul sc\zut, egal, pare s\ nu mai înso]easc\ o
spunere, ci doar s\ converteasc\ tragicul l\untric într-un
limbaj exclusiv al poeziei, cum ar spune Paul Valéry.
Nonsensul [i oniricul se instaleaz\ ca la ele acas\:
„capul de vultur rebel/ cump\rat azi din pia]\/ cu cît
tace mai mult la masa de scris/ cu atît fulgii lui trec din
alb în mai alb/ amintindu-[i de trupul m\cel\rit pe coline“
(Capul de vultur).
Emblema ultimului ciclu este splendidul poem O
femeie tîr\[te un sac greu, ale c\rui cuvinte curg de pe
buze uscate, într-un [uvoi sec, emo]ionante prin neutralitatea
l e c t u r i
modernismului, prin admirabila sa nuvel\ Duduca
Mamuca (Micu]a), judecat\ gre[it la apari]ia ei, autorul
fiind acuzat `n procesul de pres\ din 1863 pentru „pasajele
v\t\m\toare bunelor moravuri.“ Ast\zi, remarc\ I.
Opri[an, fiind scris\ „cu o verv\ cuceritoare, `ntr-un stil
antrenant, cu dese apostrof\ri [i implic\ri a cititorului
`n secretele nara]iunii, cu frecvente jocuri de cuvinte
[i alunec\ri pozna[e [i cu o imens\ sete de amuzament,
nuvela are o frumuse]e aproape nefireasc\ pentru epoca
`n care a ap\rut [i o perfec]iune artistic\ pe care Bogdan
Petriceicu Hasdeu nu a mai atins-o niciodat\.“ Dintre
scrierile cu con]inut istoric, I. Opri[an admite c\ numai
trei, [i anume Ioan Vod\ cel Cumplit, Des]\rarea lui
Petru Vod\ Rare[ [i Domni]a Elena, pot fi `ncadrate
`n sfera prozei, aflându-ne „dac\ nu `n fa]a unor texte
cu o evident\ finalitate artistic\, cel pu]in `n fa]a unor
opere cu o finalitate implicit literar\.“
Spirit proteic, B. P. Hasdeu a pus bazele romanului
istoric `n literatura român\ pl\nuindu-l `n trei volume,
cu titlul Via]a unui boier, din care nu a ap\rut decât
prima parte, intitulat\ Ursita [i un prim fragment din
volumul al doilea, având ca personaj central pe Iancu
Mo]oc. Cel de al treilea volum urma s\ aib\ ca erou
pe Arbore. Aceste romane, precizeaz\ I. Opri[an, „las\
s\ se `ntrevad\ c\, `nc\ din adolescen]\, B. P. Hasdeu
`[i alegea cu instinct sigur drept personaje centrale,
nu figuri `ncoronate, ci persoane din umbra istoriei, dar
care `i hot\r\sc totu[i destinul.“ Prin „poema dramatic\“
R\zvan [i Vidra, relev\ I. Opri[an, P. B. Hasdeu a `nf\ptuit
„racordarea teatrului na]ional la valorile universale“.
Teodor VÂRGOLICI
Gheorghe Izb\[escu, Jocurile
min]ii, prefa]\ de {tefan
Borbély, Bucure[ti, Ed. Vinea,
2007.
lor cur\]it\ de patimi. Omul generic, aflat pe dealul Perchiu,
purtând în ochi o negur\ „strîns\/ de pofte anonime [i-o
voluptate a dec\derii“ este ucenicul, dar [i c\l\uza
altora pe calea amarnic\ a ini]ierii (poetice), smerit\
încununare, într-o nimicnicie glorioas\, a unei vie]i de
trud\: „îmi privesc palmele cu-o nesfîr[it\ mil\/ de
parc\ ar fi ale femeii truditoare/ c\reia nimeni nu-i spune/
c\ trage dup\ mine doar un cap de mort“. Orizontul
]intei se preface în damna]iune, pentru avatarii aceluia[i
protagonist, fie el ghid al unei expedi]ii, „fiin]\ ce mai
tr\ie[te/ doar cu preziceri în limba veche a focului“ (Preziceri
în limba veche a focului), preocupat s\ lege prezentul [i
trecutul, lumea aceasta [i lumea cealalt\, fie exilatul
con[tient c\ ochii [i-au mutat vederea spre interior, iar
„via]a nu iart\ norocul ce nu mai vrea s\ cî[tige“, un alt
fel de a m\rturisi c\ autenticitatea c\ut\rii, libertatea poetic\
se pl\tesc.
Stranie este, în final, sugestia resurec]iei: „într-o noapte
m\ vei g\si sloi/ cu o gaur\ în sc\fîrlie ca o flac\r\ alb\/
luminînd sub v\paia lunii într-o crevas\/ pierdut\ prin
mun]i dar dînd totu[i din aripi“ (O femeie...).; „durerea
e o alt\ fa]\ a puterii“ (Împins de un restort magnetic);
„dar cîine al iadului oricîte fl\c\ri g\lbui/ ar ]î[ni din gura
ta p\c\toas\/ tu niciodat\ nu te vei în\l]a cu ele la cer
(...) c\ nu [tiu de ce în vremea de azi iarna cumplit\/
vine pe nea[teptate/ [i te zide[te atît de adînc în z\pad\/
încît dup\ ce scapi de ea te sim]i/ îmbr\cat în vestmîntul
celor învia]i din mor]i“ (Trecerea criv\]ului prin ora[).
Un cuvânt aparte de apreciere se cuvine lui {tefan
Borbély, pentru excelenta prefa]\ dedicat\ acestui foarte
frumos volum al unui împ\timit de poezie cu state
vechi de serviciu.
Simona-Grazia DIMA
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
19

i s t o r i e l i t e r a r \
C
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
20
EL MAI BINE documentat [i cel mai
aplicat studiu despre tenden]iozitatea
ideologic\ a romanului sau, în terminologia
împrumutat\ de autor de la un critic francez,
despre „la politique de la prose“ este cel
al lui Cristian Moraru 1 . De[i minu]ios
demontat prin teoriile naratologice ale lui
Booth sau Genette, paradoxul constitutiv
al Cronic i r\mâne în mare parte neelucidat:
„Ajungi s\ te întrebi“ constat\ criticul,
„dac\ romanul este fructul (...) concesiilor
f\cute de Petru Dumitriu lacomului Cezar
al «vremurilor» sau el reprezint\, dimpotriv\, concesia pe
care ideologicul o face unui talent literar puternic, doritor
s\ se afirme cu pre]ul ([i prin intermediul) unui considerabil
compromis“. Principala caracteristic\ a romanului ar fi
aceea de „partizanat ideologic“: Cronica de familie, o
„delirant\ fic]iune istoric\“, „reprezint\ acreditarea unui
punct de vedere politic asupra istoriei [i societ\]ii române[ti“.
Criticul g\se[te, în principal, dou\ indicii ale „abuzului
auctorial“: „[arja global\“, realizat\ prin „mijloace epice“
[i „descriptive (portretistica grotesc\)“, pe de o parte, iar pe
de alta, „comentariul auctorial“, „de o indiscutabil\
natur\ ideologic\“.
Observa]iile sunt juste, îns\ paradoxul este, în opinia
noastr\, altul. Este foarte evident c\, în inten]ie, scriitorul
proiecta în chip tenden]ios bornele istorice ale Cronicii,
deforma tipologia prin „[arj\“, îns\, în realitate, cât de
tenden]ios se dovede[te rezultatul? Extrem de orientat
ideologic, dac\ ]inem cont de ultimul volum, ambiguu,
dac\-l ignor\m. Dintre argumentele invocate de Cristian
Moraru, cel dintâi, privind „[arja“ tipologic\, ni se pare
suficient de debil: întregul episod al patrulea al studiului
s\u r\mâne pân\ la urm\ neconving\tor în demontarea
resorturilor ideologice ale cruzimii flaubertiene în conceperea
personajelor. Într-o form\ sau alta, criticul reia acela[i tip
de observa]ie (just), f\r\ îns\ a demonstra c\ „tendin]a“
învinge „arta“: „eroii lui Petru Dumitriu au ceva matein
în acest spectacol al degenerescen]ei, un spectacol politizat,
îns\, al unei dec\deri echivalate în realitate cu o descalificare
politic\“. Sau „dezagregarea averilor, corup]ia, concupiscen]a,
erosul ca instrument politic, lipsa de scrupule, dec\derea
fiziologic\, viciile [i perversiunile de tot felul sunt simptomele
unei afec]iuni organice, incurabile“. Fie – in extremis –
„dec\derea“ Davidei o „descalificare politic\“, totu[i trebuie
s\ admitem c\ ne afl\m în fa]a unei fascinante creaturi de
hârtie, a unui personaj complex, paradoxal, care deschide
o nou\ tipologie în literatura român\. Observa]ia lui Cristian
Moraru se justific\ îns\ aplicat\ la volumul al treilea. Strategia
tipologiei negative a fost, f\r\ îndoial\, [i ideologic\, dar,
a[a cum vom ar\ta în continuare, scriitorul a f\cut
eforturi ca, în primele dou\ volume, arta s\ dep\[easc\ teza.
Cronica de familie rezist\ ca [i cronic\ a monstruozit\]ilor,
iar bestiarul ia propor]iile bâlciului manierist. Inten]ionalitatea
este dep\[it\ de reu[ita estetic\, [i se poate chiar afirma c\
prozatorul posed\ una dintre cele mai puternice imagina]ii
caricaturale din literatura român\.
Deformarea tenden]ioas\ a schemei istoriei este – a[a
cum vom demonstra – reglat\ în jurul unor momente
neesen]iale ale firului epic, în\bu[it\ prin numeroasele
episoade din epoca interbelicului [i, atunci când formeaz\
însu[i axul scrierii (ca în Aquarium) este persiflat\ pe
dedesubt. Schema tenden]ioas\ a proiect\rii istorice devine
evident\ – pentru c\ nu mai este mascat\ – în volumul al
III-lea. Totu[i, chestiunea ridicat\ de Cristian Moraru r\mâne
valabil\. Inevitabil, deformarea ideologic\ strident\ în
volumul al III-lea afecteaz\, implicit, întreaga trilogie. Aici
se ridic\ [i o alt\ întrebare: având în vedere unitatea constitutiv\
a unei opere de art\, se cuvine f\cut\ o segmentare artificial\
în interiorul ei (de tipul volumele I [i II vs. volumul al IIIlea)?
O alt\ imputare f\cut\ de Cristian Moraru vizeaz\
tenden]iozitatea comentariului auctorial. {i în opinia noastr\,
în acest sector se plaseaz\ cel mai considerabil tribut
pl\tit de autor factorului ideologic. Pentru a ilustra
aceast\ observa]ie, criticul reproduce un fragment din primul
volum al romanului: „Erau oameni avu]i [i europeni în anul
1904; b\trâna voia s\ se distreze câ]i ani mai avea de tr\it;
so]ii Vorvoreanu aveau nevoie de marea ei avere; iar soarta
omenirii în general, condi]ia omului pe p\mânt, fizic\ [i
spiritual\, suferin]a care putuse na[te violen]ele r\zboiului
boxerilor [i se sfâr[ea cu supliciul r\scula]ilor, toate acestea
cu implica]iile lor imorale, r\spunderea pentru ele, sensul
lor uman [i istoric erau foarte dependente de cei trei meseni,
sau nici nu existau pentru ei; acea perioad\ a societ\]ii
burgheze ajungea la o atrofie a sim]ului moral, o îngustare
a eticii devenite strict de clas\, ceea ce a permis [i represiunea
revolu]iei ruse din 1905, [i a r\scoalelor ]\r\ne[ti din România
în 1907, [i izbucnirea primului r\zboi mondial pentru ni[te
pretexte absurde [i apoi, dup\ 1920 [i mai ales dup\
1930, criza de moralitate public\, falsificarea valorilor etice
care au f\cut posibile masacrele s\vâr[ite de mi[c\rile
Cât de tenden]ioas\ este
CCrroonniiccaa ddee ffaammiilliiee ?
Paradoxul unei recept\ri
fasciste, r\zboiul început de Japonia împotriva Chinei în
1934 [i în sfâr[it al doilea r\zboi mondial. E o limitare a
sentimentului de participare la o existen]\ colectiv\, atât de
adânc omenesc; o dispari]ie a acestui sentiment, înlocuit de
acela al existen]ei individuale proprii cu corolarul indiferentismului
etic, de unde decurge capacitatea mult sporit\ de a asista
la suferin]a altuia [i de a o provoca“ (volumul I, p. 351).
Mai mult decât în acest fragment, comentariul tenden]ios
este evident mai ales tot în cel de al treilea volum; în primele
dou\ reprezint\ mai degrab\ un soi de parantez\ dilematic\,
de intruziune u[or surprinz\toare pentru lector. Spre exemplu,
cu cât afecteaz\ pasajul mai sus citat admirabila proz\
care este O c\l\torie de pl\cere?
Poate c\ cea mai potrivit\ introducere la discu]ia despre
mult repro[ata tenden]iozitate a viziunii din Cronic\ de
familie o reprezint\ metafora cabinetului oglinzilor. Fie
c\ le-a tr\it realmente, fie c\ le-a inventat retrospectiv,
scriitorul a perceput violent anumite imagini sau st\ri, pe
care le recompune apoi ca fic]iuni personale. Ele trebuie
privite îns\ cu pruden]\, prozatorul m\sluindu-[i uneori
propria imagine [i culp\. În tinere]e, vizitase un muzeu
vienez [i, intrat în Camera Oglinzilor, r\m\sese profund
surprins v\zându-se reflectat într-o multitudine de ipostaze.
L\]it\, lungit\, comprimat\, f\r\ cap sau f\r\ picioare,
imaginea sa nu era real\ sau era într-un chip absurd.
{ocul tr\it în cabinetul oglinzilor ar fi revela]ia relativit\]ii
lucrurilor.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei scrieri
este tocmai caracterul ei schizoid, hibrid. Romanul este
conceput într-o perioad\ de cenzur\ ideologic\ [i este
construit în a[a fel încât s\ reziste filtrului cât mai multor
grile de lectur\. Cronica de familie trebuia s\ r\spund\
imperativelor anului 1957 [i s\ fie în acela[i timp un
punct de reper pentru romanul românesc.
Câteva detalii
Fie [i din simplu apetit documentar, se cuvin amintite
câteva dintre avatarurile surprinz\toare ale apari]iei Cronicii
de familie.
Circumstan]ele istorice [i politice ale perioadei în
care apare scrierea reprezint\ un teritoriu derutant,
populat [i el de oglinzi deformatoare. Pornind de la acestea,
prin detalii [i detalii ale detaliilor, se pot reconstitui anumite
fenomene subterane care premerg public\rii romanului, dar
[i unele particularit\]i ale personalit\]ii sinuoase a prozatorului.
Geo {erban evoc\, într-un rând, presiunea psihologic\
exercitat\ asupra scriitorului de c\tre cenzur\: „Am proaspete
în minte supliciile repetate la care Petru Dumitriu trebuia
s\ se supun\ în cabinetul directorului editurii, unde manuscrisul
ajungea s\ fie forfecat, fil\ cu fil\, în prezen]a mai multor
referen]i, pentru ca imaginea global\ [i de am\nunt s\ nu
îng\duie abateri eretice de la «linie». Asta însemna, mai
ales, interven]ii preventive spre a elimina orice urm\ de
prezumat\ îng\duin]\ fa]\ de aristocra]ia furnizoare a celor
mai mul]i dintre eroii c\r]ii, mereu suspecta]i a nu concentra
asupra lor suficient\ antipatie, oroare, oprobriu, în spiritul
dogmei tutelare vehiculate zilnic. Mai p\strez, dup\ peripe]ii
teribile, p\r]i din dactilogram\, având [tampila cenzurii,
pagini numeroase înc\rcate de interven]ii ale autorului,
efectuate la o reîntoarcere a manuscrisului în redac]ie, dictat\
de «foruri superioare», dup\ expresia vremii, tem\toare,
grijulii s\ nu care cumva s\ «scape» ceva insurgent, în[elând
chiar vigilen]a cenzorilor care aplicaser\ viza de rigoare“.
Astfel c\, tracasat de presiuni, Petru Dumitriu inten]iona
s\ adauge edi]iei din 1955 a Cronicii un Cuvânt înainte,
în care s\ se scuze pentru absen]a unei prea mari tenden]iozit\]i
în prezentarea aristocra]iei (de care, oricum, aceast\
prim\ variant\ a romanului nu ducea deloc lips\). În cele
din urm\, a renun]at la aceast\ introducere: „Prin istoria
unei familii, autorul a încercat s\ picteze câteva tablouri ale
claselor c\rora apar]ineau Cozienii [i Lascarii; [i prin faptul
c\ aceste clase erau cele st\pânitoare, istoria lor arunc\ o
lumin\ asupra întregii societ\]i din epoca respectiv\. O
istorie a moravurilor, a intereselor [i concep]iilor unei clase
sociale, mai ales pe o sut\ de ani, e un lucru greu [i vast.
Autorul vrea s\ împlineasc\ numeroase goluri pe care le
are Cronica în forma de fa]\; în anii din jurul lui 1950
sunt laturi deosebit de semnificative ale vie]ii clasei doborâte
de o putere, care lipsesc [i vor fi tratate în p\r]i ce se vor
ad\uga celor existente. Epoca r\zboiului criminal împotriva
Uniunii Sovietice, înst\pânirea imperialismului nazist asupra
]\rii prin unelte din lumea Cozienilor, vor face obiectul altor
p\r]i însemnate ce r\mân de ad\ugat. Momentul 1917-1918,
care a zguduit adânc societatea noastr\, [i apoi teroarea
legionar\, vor fi istorisite prin capitole ale Cronicii legate
direct între ele. Se vede astfel c\ aceast\ carte, de[i destul
de voluminoas\, nu e decât o parte (jum\tate sau ceva
mai mult de jum\tate) din ceea ce va fi, dac\ puterile autorului
[i sprijinul cititorilor îl vor ajuta s-o duc\ la bun sfâr[it, spre
a aborda apoi cronica anilor de la jum\tatea secolului
XX, când puterea a trecut în mâinile clasei muncitoare.
Autorul consider\ c\ e cea mai de seam\ datorie a sa s\
consemneze faptele acestei a doua Cronici; [i e ner\bd\tor
s-o încheie pe cea dintâi, spre a se consacra Cronicii vremii
sale“. Mai târziu, cu ocazia primei reedit\ri a romanului de
dup\ 1989, revine, într-o scrisoare adresat\ tot lui Geo
{erban, cu o scuz\ invers\, de ast\ dat\ referindu-se la
compromisurile necesare pentru apari]ia romanului: „Spune,
te rog, cititorilor Cronic i de familie, c\ sub teroarea intelectual\
[i psihologic\ a acelei epoci – cea mai sinistr\ [i înjositoare
a istoriei ]\rii noastre – Cronica nu ar fi putut ap\rea f\r\
anumite concesii pe care autorul a trebuit s\ le fac\. Scrâ[nind
din din]i, le-am f\cut. A se compara, de exemplu, prima
versiune, în revist\, a Davidei, cu cea publicat\ în volum.
Trecutul trebuia descris în culori întunecate. Le-a avut,
dar a avut [i lumin\. Aspectele luminoase erau interzise.
Boierimea român\ [i clasa mijlocie, cuprindeau [i
oameni buni, nobili, genero[i, uneori admirabili. Interzis.
Monarhia a fost întemeiat\ de un om profund respectabil,
[i continuat\ de un al doilea, care [i-a sacrificat tradi]ia [i
originea german\ a dinastiei pentru a conduce ]ara în r\zboi,
la victorie [i la unire. Toate astea erau teme interzise. În
schimb, existau teme obligatorii, tenden]ioase. Trebuia
acceptat m\car de form\ marxismul, care a distrus zeci de
ani via]a a sute de milioane de oameni. Trebuia ascuns\
tirania partidului comunist, teroarea securi[tilor, atotputernicia
imperialismului ruso-asiatic. Tinere]ea mea [i for]a mea
creatoare au trebuit s\ se supun\ o vreme acestei asupriri
monstruoase. Cronica poart\ pecetea tinere]ii [i for]ei
creatoare, dar [i a asupririi suferite [i a deform\rii adev\rului.
Cititorul s\ deosebeasc\ ce era opera mea, de ce era pecetea
scârnav\ a asupritorilor“.
Aceste viraje explicative sunt elocvente pentru profilul
scriitorului [i pentru epoca sa.
Îns\, ca peste tot în crea]ia [i personalitatea lui Petru
Dumitriu, procesele sunt complexe [i ele trebuie investigate
mai adânc. Exist\ [i aici am\nunte care r\stoarn\ sau
nuan]eaz\ perspectiva.
Într-una dintre primele etape ale proiect\rii romanului,
scenariul de articulare a scrierii era altul. Cronica de familie
ar fi trebuit s\ aib\ drept capitol [i fragmentul Adolescen]ii,
continuare a nuvelei Fuga, urm\rind evolu]ia personajului
Lenei Lascari, fiica lui Cezar Lascari, a c\rei dispari]ie
inexplicabil\ era doar consemnat\ în cea de-a doua proz\.
În varianta final\ a romanului, ultimele dou\ capitole
sunt Fuga [i Tinere]ea lui Pius Dabija. Cel mai probabil,
Adolescen]ii, o proz\ cu o tematic\ derutant\, ar fi trebuit
nu s\ înlocuiasc\ Tinere]ea lui Pius Dabija, ci doar s\ se
integreze ca episod intermediar între cele dou\ nuvele. Îns\,
chiar [i a[a, s-ar fi introdus în masa romanului un capitol
tensional. Dup\ toate aparen]ele, Adolescen]ii a fost
oprit\ de cenzur\, autorul fiind convins s\ nu o publice 2 .
Manuscrisul ei, aflat în Dosarul de securitate al scriitorului 3 ,
a fost publicat, pentru prima dat\, în Opere, vol. II, 2005.
Proza, care nu e una str\lucit\ (e vorba, dup\ cât s-ar p\rea,
de o prim\ [i probabil singur\ variant\ a textului, în care,
pentru a da un singur exemplu, chiar numele personajului
principal fluctueaz\ între Adrian Marina, Adrian
Amarina [i Cristian Marina) e o reluare, la alt nivel temporal,
a tematicii din Pl\cerile tineretului. În prim-plan evolueaz\
o „societate secret\“, un releu subteran format din boema
vremii noi, poe]ii suprareali[ti [i esei[tii „ira]ionali[ti sau
existen]iali[ti“. Scopul principal al bandei este „s\ strice

juc\ria“ comuni[tilor. Membrii ei – în special Georgic\
Scarlat [i Dan, c\rora li se al\tur\, f\r\ voie, Adrian Marina,
îndr\gostit de Lena – sunt blaza]i în exces [i, sartrieni
declara]i, propun teorii absconse ale neantului. În plus,
se drogheaz\ cu alcool [i morfin\ [i ]es utopii abracadabrante.
Georgic\, care [i-a pierdut p\rin]ii într-un bombardament,
se simte „pierdut, definitiv pierdut“, „ispr\vit“, „mort“ [i
e terorizat de gândul c\ „pe cadavrul meu, domnii comuni[ti
construiesc socialismul“. În numeroase rânduri vehiculeaz\
teoriile heideggeriene sau sartriene: „universul e
absurd“, iar „societatea [i natura sunt ni[te juc\rii absurde,
ni[te ma[ini de tortur\“ 4 . Viseaz\ o „realizare practic\ a
neantului“ prin care s\ fie „de[urubat totul“. Utopia sa ar
fi posibil\ printr-o „revolu]ie adev\rat\“, adic\ total\, nu
doar limitat\ la lupta de clas\ a comuni[tilor. Ace[tia
sunt „du[manii, cu optimismul lor infam, cu constructivismul
lor grosolan [i naiv“ 5 . Adrian, acolit din gre[eal\, poet vag
suprarealist, este îngrozit de ideea descompunerii „abisalit\]ii
românismului“ prin „c\lcarea în picioare“ de c\tre comuni[ti.
„Huliganii“ lui Dumitriu trec [i la ac]iune. Alertat de
dispari]ia Lenei, Adrian face investiga]ii [i, f\r\ s\-[i dea
seama în ce e antrenat, îi înso]e[te pe Georgic\ [i pe Dan,
care bombardeaz\ o farmacie. Un prim pas, adic\, în ac]iunea
lor de „stricare a juc\riei“. Unul dintre personaje îi sugereaz\
c\ Lena, nimfoman\ [i morfinoman\, ar fi murit într-un
exces de excitare a sim]urilor [i „ar fi îngropat\ sub o
du[umea“.
Prozatorul e pasionat de investigarea dinamicii secretului
[i de explorarea straturilor neb\nuite ale realit\]ii, iar în
Adolescen]ii avem cele mai elocvente pasaje în care se
prezint\ poezia ora[ului tentacular. Fragmentele se pot citi
[i în cheie ironic\, dat fiind con]inutul scrierii: „C\ci se
poate sim]i, în fa]a vie]ii unui ora[, aceea[i sete de cunoa[tere,
de risipire a întunericului, de scormonire a ceea ce e
necunoscut, care-i cuprindea [i-i ardea pe descoperitorii
de p\mânturi înc\ netrecute pe hart\, pe c\ut\torii de
astre înc\ ne[tiute de cosmografi, pe cei care voiau s\ umple
locurile goale din tabelele corpurilor chimice simple, sau
petele albe însemnate pe h\r]ile cu terra incognita“.
În concluzie, abordarea unei asemenea tematici,
raportat\ la contextul perioadei, e imposibil\; inten]ia [i
curajul prozatorului de a o face deruteaz\.
Un roman proiectat pentru a
putea fi citit în mai multe epoci
În conceperea romanului 6 , scriitorul se sprijin\, în
principal, pe dou\ pârghii care s\ confere validitate ideologic\
scrierii: orienteaz\ fluxul temporal dup\ o schem\ cu substrat
sau implica]ii revolu]ionare [i recurge la cli[eul tipologiei
negative ca metod\ de „înfierare“.
Proiectarea temporal\ insidioas\ e lesne observabil\
în prima edi]ie a Cronicii (alc\tuit\ din Davida, Bijuterii
de familie, Salata [i În b\t\lia pierdut\). Scriitorul orienteaz\
scheletul temporal al scrierii în jurul a trei (sau patru)
momente cheie: c\derea partidului conservator (1860),
r\scoala de la 1907, greva muncitorilor de la Grivi]a din
1933, reforma agarar\ din 1945.
În esen]\, aceea[i e perspectiva [i în edi]ia l\rgit\ a
Cronicii, în trei volume, doar c\ aici scenariul tenden]ios
este în\bu[it de numeroase detalii – cel mai important fiind
acela al acumul\rii de proze – [i se las\ reperat în esen]a
sa debil\ de-abia din perspectiva volumului al III-lea. La
recitire sau înc\ de la prima lectur\, pentru cititorul
avizat cu unele dintre cli[eele tematice ale prozei realistsocialiste,
destule episoade sau pasaje suscit\ nedumerire.
În Davida avem, prin uciderea lui Vogoride, politician
conservator, de c\tre tân\rul revolu]ionar, prima b\taie
de gong tenden]ioas\. În Pozi]ia astrelor la 19 iulie, proprietarul
de p\mânturi Eusta]iu Cozianu, st\pân samavolnic, moare
ucis de ]\ranii de pe propria mo[ie. În Acvarium, greva
muncitorilor de la Grivi]a declan[eaz\ criza nervoas\ a lui
{erban Romano [i-i modific\ îns\[i structura [i scenariul
vie]ii. Vântul de martie, Boierii vechi [i noi [i aproape
întreg volumul al treilea sunt complet tarate prin imixtiunea
ideologic\.
Aristocra]ia româneasc\ este vituperat\ prin caricaturizare:
în Cronic\ nu exist\ aproape niciun personaj pozitiv, cu
excep]ia cuplului din Salata, cu model autobiografic lesne
de decodat.
Dilema scriitorului va fi fost ordonarea materialului în
a[a chip încât tenden]iozitatea schemei temporale (care,
repet\m, intra oricum în plasma imaginarului s\u prin
formula spiralei degradante a genera]iilor) s\ devin\ evident\
cât mai târziu cu putin]\, de[i trebuia s\ fie prezent\ înc\
de la început. Imagina]ia [i talentul s\u fac o adev\rat\
echilibristic\ în acest scop. Trebuiau salvate cu orice pre]
primele dou\ volume, care vor fi singurele traduse în
Occident, [i, în acela[i timp, romanul trebuia scris [i pentru
a i se putea al\tura volumul al treilea.
Reu[ita vine tot din amestec. Recurge, mai întâi, la
dou\ trucuri de viziune. Astfel, schema tenden]ioas\ a
temporalit\]ii e dep\[it\ prin încadrarea ei în suflul tragic
al motivului lui vanitas vanitatum. Caricaturizarea vituperant\
a aristocra]iei, o alt\ obiec]ie adus\ scrierii, este cu mult
dep\[it\ prin proiectarea ei ca bâlci manierist. Scrierea este
transformat\ într-o cronic\ a monstruozit\]ilor, valabil\
independent de citirea orientat\ dup\ grila ideologic\. {i
mai interesant este faptul c\ exact bizareria intrinsec\, in[ii
robotiza]i de instinctele larvare, lumea pl\cerilor [i a violen]ei
sunt ingredientele care provoac\ admira]ia sau suscit\
interesul scriitorului. Petru Dumitriu e în c\utarea întâmpl\rilor
camuflate [i spectaculoase, a cazurilor anormale, iube[te
excentricitatea, fie ea pozitiv\ sau negativ\. Lumea aristocra]iei
române[ti este extravagant\ în sens negativ [i pasiunea
cu care scriitorul o înf\]i[eaz\ e evident\.
Mai r\mân detaliile, observate atât de comentatorii din
epoc\, cât [i de cei de dup\ 1990, [i condamnate dup\ dou\
raport\ri fundamental diferite. Îns\, tenden]iozitatea alegerii
momentelor temporale nu e strident\ în aceste dou\ prime
volume pentru c\ e abil topit\ în masa epic\, nu e punct de
articulare a scenariului [i e manevrat\ pentru a spori
imprevizibilul întâmpl\rilor [i excentricitatea caracterelor.
În plus, acumularea de episoade care surprind atmosfera
din interbelic (mai mult de jum\tate din volumul al doilea),
a[adar blocarea scrierii în acest moment temporal, estompeaz\
impactul schemei orientate în chip tenden]ios. Ceea ce
Direc]ia Presei a sim]it [i l-a obligat pe scriitor s\ introduc\
un scenariu paralel în Davida (cum m\rturise[te în scrisoarea
adresat\ lui Geo {erban, men]ionat\ mai înainte [i cum o
arat\ [i modific\rile suferite de nuvel\).
În prima variant\ a nuvelei din Via]a româneasc\,
tân\rul îndr\gostit de Davida [i pe care ea îl persuadeaz\
s\-l ucid\ pe Vogoride nu era prins în nicio mi[care
revolu]ionar\ secret\. Ac]iunea paralel\ [i complementar\
din Davida, cea a discu]iilor [i planurilor trasate de tuberculosul
Alim\nescu [i acoli]ii s\i, care d\ un aer de proz\ romantic\
nuvelei prin miezul s\u carbonaro apare numai în volum
(în prima variant\ a Cronicii din 1955 [i în cea ulterioar\,
în trei volume). Ad\ugirea, nu foarte strident\, poate dobândi
îns\ [i un pandant insinuant: grupurile ar fi, de fapt, antitetice
– pe de o parte lumea Davidei [i a lui Vogoride, pe de
alta cea care viseaz\ o alt\ revolu]ie. Motiva]ia crimei se
cite[te, astfel, [i din perspectiv\ politic\. În rest, scriitorul
a avut grij\ s\ separe lucrurile. Pozi]ia astrelor e prea
mult o demonstra]ie sadic\ a consecin]elor nea[teptate
ale monomaniei astrologice a lui Eusta]iu pentru a mai fi
evident c\ uciderea personajului – o fars\ atroce pe care
n-a putut-o anticipa – e realizat\ de ]\rani. Îns\, în presa
vremii, a avut grij\ s\ publice numai aceste episoade. În
Bijuterii de familie, episodul r\scoalei (în descrierea c\reia
scriitorul preia sugestii din scrierea omonim\ a lui Liviu
Rebreanu) e gândit ca timp-limit\, ca menghin\ în care
deruta [i instinctele tenebroase, care mustesc înc\ din
copil\rie în imaginarul celor dou\ surori, explodeaz\. În
chip ambiguu este prins în retorta Cronicii momentul 1933,
anul grevei de la Grivi]a. Acest fapt nu a trecut nesesizat
în comentariile din epoc\ (micro-romanul apare [i separat,
în 1956) [i probabil c\ scriitorul s-a amuzat de polemica
stârnit\, mai ales c\ se autoproiectase în {erban Romano.
Tertulian repro[eaz\ apolitismul personajului, Mihail
Petroveanu îl socote[te îns\[i esen]a lumii corupte a
aristocra]iei 7 . Sunetul de siren\ care str\bate ca un leit-
i s t o r i e l i t e r a r \
motiv întreaga nuvel\ [i care tortureaz\ nervii obosi]i [i
deruta]i ai lui Romano nu-l determin\ s\ se al\ture
cauzei muncitore[ti, s\ p\r\seasc\ adic\ ideologia de clas\;
mai mult, acesta respinge f\]i[ filosofia marxist\ [i consecin]ele
ei în plan politic, pe care le asociaz\ celei existen]ialiste a
lui Heidegger [i nazismului [i, în genere, mi[c\rilor de
extrem\ dreapt\ – dou\ fa]ete opuse ale aceleia[i utopii
pl\smuite prin abateri nepermise de la logic\. (Scriitorul
va reveni asupra acestei opinii în Au Dieu inconnu). {erban
Romano este o adaptare a „omului cu ochi verzi“ din nuvela
omonim\ din Euridice, victim\ a nehot\rârii sale.
Cronica devine tenden]ioas\ de-abia în volumul al
treilea, unde figureaz\ Vântul de martie. În principal
descoperirea acestui ax coordonator, alc\tuit din dou\
nuvele concepute contrapunctic (Bijuterii de familie [i
Vântul de martie) spore[te inten]ia de a reciti de la sfâr[it
la început Cronica [i de a descoperi [i alte astfel de axuri
coordonatoare. De-abia recitite prin acest nexus detaliile
insinuate în Davida, Pozi]ia astrelor la 19 iunie etc.,
devin evidente. A[adar, ele sunt descoperite de cititor
retrospectiv; e uimit c\ nu le-a observat de prima oar\ [i
se gr\be[te s\ conteste întregul roman. Dac\ ar mai face
înc\ o lectur\, ar descoperi c\ acestea r\mân, într-adev\r,
detalii în\bu[ite de scriitor înc\ din fa[\, ]in doar de butaforie
[i nu au alt efect decât acela de a asigura publicarea romanului.
Oana SOARE
(continuare `n num\rul viitor)
_____________
1 Cronicarul [i vremurile, Contrapunct, nr. 43 (26 oct.), 44
(2 nov.), 45 (9 nov.), 46 (16 nov.), 47 (23 nov) 1990.
2 Editorul Ecaterina }ar\lung\ nominalizeaz\ chiar doi critici
care l-ar fi sf\tuit în acest sens, Paul Georgescu [i Crohm\lniceanu.
Manuscrisul con]ine, de altfel, însemn\ri marcate cu creionul,
unele dintre acestea, dup\ grafie, neapar]inând în mod cert
scriitorului. Spre exemplu, dup\ fragmentul „Adrian folosea în
momente grave, ca suprem\ apreciere – ca de altfel mul]i tineri
mic-burghezi din genera]ia lui – cuvântul «tare»“, figureaz\
urm\torul pasaj, ca observa]ie acuzatoare sau numai completare:
„simptom al estetismului etic, sau mai precis al amoralismului
mic burghez“. Alte pasaje sunt eliminate sau modificate, nu
întotdeauna din ra]iuni de stilizare.
3 Existent în arhiva Petru Dumitriu de la B.A.R. manuscrisul
figureaz\ în caietul 16 din mapa IV. Fragmentul este reprodus
în Petru Dumitriu, Opere, edi]ie de Ecaterina }ar\lung\, prefa]\
de Eugen Simion, vol. I, p. 260-297.
4 Opere, ed. cit., p. 278.
5 idem, p. 280.
6 Socotim c\ nu este lipsit de interes s\ prezent\m câteva
aspecte principale prin care Cronica de familie se deosebe[te
de un produs standard al realismului socialist:
a. Prezentarea diferitelor epoci istorice care servesc drept
fundal episoadelor epice nu este ordonat\ în func]ie de principiul
sacrosanct al conflictului de clas\. Cu dou\ excep]ii (în Davida
[i în Bijuterii de familie), în primele dou\ volume el este cvasiinexistent.
Intruziunea ideologicului afecteaz\ într-o mic\ m\sur\
doar prima nuvel\ (a c\rei situa]ie mai special\ din acest punct
de vedere o vom prezenta ulterior).
b. În chip canonic, întregul e[afod epic [i tipologic ar fi trebuit
s\ fie împ\r]it în chip maniheist, presupunând existen]a a dou\
lumi antitetice, aflate într-un conflict ireductibil. Tragedia [i
dec\derea uneia înseamn\ automat ascensiunea celeilalte.
Dac\ antagonismul de clas\ explodeaz\ în volumul al III-lea,
în primele dou\ este cvasiinexistent: lipsesc pân\ [i reprezentan]ii
celeilalte clase; iar Cronica de familie r\mâne cronica aristocra]iei.
Or, într-un roman realist socialist tipic, monstruozitatea „du[manului
de clas\“ este neap\rat contrapunctat\ de spiritul revolu]ionar
al „for]elor ]\r\nimii [i proletariatului“. Tipologia negativ\ a
romanului ar fi fost cu adev\rat tenden]ioas\ dac\ era contrabalansat\
de o galerie de figuri revolu]ionare. Pân\ [i în Bijuterii de familie
intriga nu este r\scoala din 1907 (ea serve[te numai drept catalizator
epic) ci crima Elenei Vorvoreanu; în plus, personajul colectiv
al ]\r\nimii este palid înf\]i[at.
c. Episoadele care puncteaz\ „conflictul de clas\“ nu func]ioneaz\
ca motor epic, ci sunt, în primele dou\ volume, colaterale; reduse
la statutul de am\nunt.
7 Pornind de la acuza lansat\ de Tertulian în timpul
primului Congres al scriitorilor din R.P.R. (cum c\ „repudierea
marxismului“ „apare cu totul inexplicabil\, arbitrar\, în fizionomia
lui intelectual\“), Mihail Petroveanu public\ o replic\ în
Gazeta literar\ (Cine este dogmatic?, nr. 31, 2 aug. 1956, p.
1,5), în care demonstreaz\ c\ pledoaria personajului împotriva
spiritului ira]ionalist în filosofie nu presupune neap\rat adeziunea
la marxism, fapt prin care „{erban Romano este un produs al
clasei sale“. Criticul apreciaz\ îndeosebi modalitatea în care
prozatorul a înf\]i[at „latura progresiv\ [i remediabil\ a procesului
de dec\dere a eroului s\u, ca o urmare complicat\ dar necesar\
a sl\biciunilor acestuia personale, a tarelor familiei [i a r\d\cinilor
materiale ce-l ]intuiesc de clasa sa“. Tertulian reia polemica
început\ la Congres [i public\ Discu]ie în jurul unei nuvele (Via]a
româneasc\, nr. 10, 1956, p. 191-199), în care continu\ s\ vad\
în neadeziunea la marxism o consecin]\ a „caracterului mecanic“
21
[i a „schematismului psihologic“ al personajului. Ca [i alte
„polemici“ din epoc\, [i aceasta este o învârtire în cercul vicios
al ideologiei.
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
22
a r t e
U
NEORI, avem nevoie s\ ne ag\]\m de ceva
minunat ca s\ putem s\ ne în\l]\m spiritual.
S\ plutim, pu]in, deasupra vremurilor.
Deasupra propriilor intoxic\ri. Evadarea
înseamn\ o aventur\. De aici, începe orice
form\ de spectacol. Înseamn\ s\ c\l\torim
în propunerile altcuiva, s\ descifr\m luminile
[i umbrele unor altfel de zile [i de nop]i, s\ locuim în ceea
ce îi bîntuie pe cei din preajma noastr\. De asta citim,
de asta mergem la teatru, prin muzee, de asta ascult\m
sunetele muzicilor din capete binecuvîntate. Pentru mine,
Festivalul Shakespeare al lui Emil Boroghin\ este un
fel de zbor. Atît cît am putut s\ parcurg din el, am reu[it
s\ m\ reîntîlnesc cu arti[ti mari, de respira]ie larg\,
majestuoas\, urm\ri]i de fic]iunile lui Shakespeare [i
ale lor, de ceva fundamental legat de oameni [i de teatru
ca substan]\ vital\. A[a cum spuneam [i în num\rul trecut
al revistei, mi se pare extraordinar s\ parcurgi într-un
interval scurt, dens, cîteva dintre discursurile regizorale
majore, la ora asta. Peter Brook, Lev Dodin, Robert Wilson,
Declan Donnellan, Eimuntas Nekrosius sînt reperele
universului teatral, sînt cîteva dintre numele de rezonan]\
în jurul c\rora se învîrte[te seduc]ia, preocuparea, vîlva,
interesul arti[tilor. Festivalul Shakespeare de anul
acesta a oferit, generos, [ansa unui periplu prin cîteva din
operele lor. Ca s\ ne bucur\m, ca s\ putem s\ apreciem
onest care este pulsul [i cam pe unde sîntem noi. F\r\
încrîncenare, f\r\ vanitate [i, dac\ se poate, f\r\ ipocrizii.
Fie [i prin faptul c\ Nekrosius a venit cu trei spectacole,
mi se pare c\ nu e o întîmplare, ci o inten]ie. Mi se pare
c\ a fost, într-un fel, protagonistul acestei edi]ii. Cel
care ne-a poftit în lumea lui deschizîndu-i larg por]ile.
Trilogia lui shakespearian\ este o defini]ie, totodat\, a
artistului Nekrosius. Aunei perspective asupra energiilor
[i amestecului lor, a simplit\]ii, a schimbului permanent
între experien]a actorilor profesioni[ti [i prospe]imea unui
solist rock sau al unor balerini, de pild\ – exerci]iu aprofundat
de Brook, la noi, de Purc\rete, de Dabija, de M\niu]iu –
a filosofiei existen]iale de prim rang. Aceea în care rela]iile
sînt între om [i vînt, om [i foc, om [i ap\, om [i om, om
[i presiunea istovitoare a limitelor. Despre om [i limite
mi se pare c\ vorbe[te fiecare spectacol al lui Nekrosius.
Cu un soi de limbaj primar, dezvoltat scenic cu elemente
simple, la îndemîn\ oric\rui joc de copii. A[a mi se
pare c\ începe „Macbeth“. Dintr-o glum\. Din încercarea
de a face o scamatorie simpl\ cu o oal\ de alam\ [i cu
un b\]. De acolo ies [i acolo intr\ duhurile care n\scocesc
o poveste teribil\ cu vr\jitoare, cu regi [i c\petenii de
oaste, cu uciga[i, cu or\c\ieli de broa[te, cu sunete ciudate,
cu moarte. Nekrosius decupeaz\ [irul faptelor din pies\,
dar le costumeaz\ simplu. Ca într-un basm popular. Acolo
unde toat\ lumea trece printr-o succesiune de obstacole,
acolo unde se petrec lucruri ciudate, însp\imînt\toare,
acolo unde controlul îl au alte spirite. În acest „Macbeth“,
cele trei vr\jitoare-]ig\nci fac huruburu cu un b\], o oal\
[i o pisic\ moart\, înv\luind povestea în v\l\tuci de
fum de pip\, în esen]e de tutun ce amestec\ fic]iunile [i
orgoliile. Un „Macbeth“ supravegheat de ochii unor femei
ca ni[te duhuri, prezente peste tot, complice la tot, dispuse
s\ a]î]e, f\r\ oprire, focul mor]ii. În spatele scenei, dintrun
cap\t în cel\lalt, st\ atîrnat un bu[tean. Ca limba enorm\
a unui pendul care m\soar\ timpul n\scocirilor, al r\zbun\rilor,
al crimelor. Pe el se se c\]\r\ cele trei vr\jitoare, cele
trei instan]e care fac jocul [i stabilesc ritmul lui [i legile
lui. Sub privirile lor [i ale noastre, din nimic, dintr-un
covor strîns la mijloc într-o movil\ [i cîteva lumîn\ri,
Nekrosius face un cîmp fumegînd, un cîmp de lupt\ ca
un sfîr[it de lume, ca un abis populat de duhuri, de diavoli,
de moarte.
Ideea supravegherii, a martorilor complici este prezent\
în toate cele trei spectacole. {i în „Hamlet“, [i în „Othello“,
exist\ permanent un plan secund în care joac\ t\cerea.
Personajele cheie sînt pe scen\ mereu împreun\, chiar
dac\ au sau nu rela]ie direct\ într-un moment sau altul.
Ofelia, Polonius, Horatio, Claudius pot fi z\ri]i mereu
pe scen\, sub un con slab de lumin\ [i cînd nu sînt implica]i
Trilogia Shakespeare a lui Nekrosius este un ciclu
tulbur\tor, o confesiune a unui artist profund, introvertit,
întors cu fa]a de la zgomotul pentru mai nimic al lumii
c\tre ispitele eului, c\tre povara propiei fiin]e.
Shakespeare
mai presus de orice (II)
Vladas Bagdonas - OO tt hh ee ll ll oo. Regia: Eimuntas Nekrosius. Decor [i costume: Nadezda Gultiajeva.
Teatrul Meno Fortas, Vilnius, Lituania.
direct, [i cînd nu au text de rostit. Trupuri-iluzie, într-un
joc fantastic propus de Nekrosius în care concretul [i
abstractul se amestec\, emo]ionant, la vedere. În fiecare
dintre cele trei mont\ri, regizorul î[i introduce propriile
paranteze, propriile comentarii non-verbale, savuroase,
chiar [i atunci cînd sînt prea stufoase. Se joac\ în permanen]\
[i cu acest tip de extra-text unde se g\sesc, ca în orice
studiu serios, note de subsol. Vocea „interpretului“.
Accentele propriilor vibra]ii. Hamlet sau tenta]ia posibilului
în acordurile prelucrate în zeci de feluri ale lui Schubert.
„Der Tod und Das Madchen“, „Moartea [i Fecioara“,
muzica de camer\ a unui quartet care înso]e[te povestea
lui Hamlet. Care o comenteaz\, de multe ori, dincolo de
cuvinte. Sau în locul lor. O dimensiune a mor]ii, un lamento
r\v\[itor. Ca discursul acestui regizor. Ca voluptatea ideilor
cu care na[te pe scen\ o energie incredibil\. O imagina]ie
inepuizabil\, sus]inut\ [i argumentat\ cu acel tip de filosofie
socratic\. Primar\ [i suculent\. Neputin]a lui Hamlet:
ideea pe care merge Nekrosius. Prezen]\ absent\ [i Absen]\
prezent\. De la început Tat\l este socotit instan]a suprem\.
Pe scen\, deasupra capetelor tuturor, tot din nimic, din
dou\ elemente, regizorul define[te puterea. Dintr-un joag\r
circular acoperit cu o mantie, Nekrosius deseneaz\ silueta
Tat\lui [i o suspend\ deasupra scenei. Mai mult decît atît.
Tat\l devine Înso]itorul lui Hamlet. Îi spal\ picioarele,
ritualic, ca unui Crist, [tiind c\ patimile exist\, ca [i crucea,
ca [i moartea. Va fi mereu cu el, lîng\ el, îi va anula
neputin]a, îl va ajuta s\ duc\ pîn\ la cap\t ce are de dus.
Va transforma imposibilul în posibil. Ghea]a se tope[te [i
din aburii ei se ive[te nu doar pumnalul r\zbun\rii lui
Hamlet, ci [i povestea despre Hamlet [i Tat\l s\u spus\
de acest mare regizor. Material [i imaterial, realitate [i
iluzie, dorin]a de a zbura – una din temele care str\bat
fiecare montare din aceast\ Trilogie. Ghea]\, ap\, foc,
c\ma[a din hîrtie pe care Hamlet o tope[te cu zbuciumul
lui. Toate se risipesc pe scen\, curg. Ca via]a îns\[i. Actoriigropari-clovni
felinieni. Este pentru prima dat\ cînd îi v\d
cum refuz\ s\ joace „Cursa de [oareci“. Este cursa mor]ii.
{i ei [tiu. Ca orice bufon. Hamlet le sufl\ cenu[a pe
chip. Ca un stigmat al mor]ii, toate personajele-victim\
vor purta pe fa]\ dîra mor]ii. Nu este nimic spectaculos
în moarte. Polonius, Gertrude, Ofelia, Claudius
p\r\sesc scena f\r\ tam-tam. În confruntarea dintre Hamlet
[i Laertes vorbesc numai s\biile [i mi[carea lor prin aer.
Tema lui Schubert este [optit\ de cîntecul s\biilor învîrtite
în ultimul ritual al mor]ii. Cine este Fantoma? Tat\l ]ine
cadavrul lui Hamlet [i îl jele[te. Un altfel de Pieta. Se
ridic\ [i bate toba mare, ca un clopot. L-a înso]it, [tiind
Foto: Sorin Radu [i Maria {tef\nescu
desenul, pîn\ la cap\t. S\-l plîngem pe Hamlet! {i pe noi...
În „Othello“, via]a [i moartea nu par neap\rat mai
importante decît fluxul [i refluxul m\rii. Marea, sunetul
ei, mirosul ei, fream\tul, zgomotul, furtuna, valurile
sînt preocuparea fundamental\ a celor din Vene]ia [i de
pe insula Chipru. Un b\] ]an]o[ care m\soara plecarea [i
întoarcerea m\rii devine elementul principal de decor,
marcînd vizual [i ideea regizorului. În jurul acestui instrument
de m\surat se învolbureaz\ apele m\rii, ale unei pove[ti
de iubire [i ale unei alte neputin]e:gelozia. Nekrosius
schimb\ aici [i tonul, [i registrul, [i cromatica. Locul
negrului predominant este luat de nisipiuri, de tot felul de
nuan]e de alb. Ludicul înlocuie[te, într-un fel sumbrul,
alimentînd, pervers, tensiunea [i tragicul. Nu am v\zut
asta pîn\ acum în nici o montare cu „Othello“. Desdemona
î[i duce, [i ea, la vedere, de la început, crucea. Plutind
aproape, inocent\, senin\, pur\, ea apare cu „destinul“
în spinare, cu o u[a îndoliat\ pe care ne invit\ s\ o deschidem,
ca pe o cutie a Pandorei, ca s\ intr\m în poveste. Ca [i
în celelalte mont\ri, [i aici, totul se simte. Cu retina, cu
viscerele, cu auzul, cu mirosul. Se face cald sau frig, marea
]i se vîr\ în n\ri [i în suflet. Ca [i ochii speria]i ai Desdemonei.
Ca [i ochii lui Othello, h\ituit de propriile limite, de propria
masculinitate. Maurul-lup de mare cl\tinat [i destabilizat
de tenebrele geloziei. Statura lui impozant\ nu mai prive[te
departe, întinderea m\rii, ci aproape. Prea aproape. Acolo
este de[ert\ciunea. Pierzania. Derizoriul nimicniciei.
Moartea. Personajele se agit\ de colo dincolo. Ca pe puntea
unui vas ancorat într-un port ciudat. Privit de departe,
vasul pare s\ aib\ pînzele strînse pentru popas. De aproape,
pînzele sînt hamace în care protagoni[tii dispar pentru
somn, veghe sau complot. Albiile de lemn în care se spal\
rufele devin copîr[ee, sicrie pentru cei ce, cu vin\ sau f\r\
de ea, vor muri. La început, cu o for]\ uria[\, Othello trage
dup\ el, cu sfori nenum\rate, toate micile obiecte de lemn.
Obiectele mor]ii sînt alaiul lui. Moartea care îl manevreaz\.
Crima. Dezn\dejdea. El este c\pitanul [i, în acela[i
timp, maestrul de ceremonii. Chiar dac\ sforile le trage,
la figurat, altcineva. La buza h\ului, la limita c\derii în
mare, pe marginea scenei, cu fa]a în jos, pr\bu[it în moarte,
zace Othello în co[ciugul lui. Iago îi ]ine lumînarea. Cassio
îi d\ onorul. Toba mare î[i bate jelania.
Trilogia Shakespeare a lui Nekrosius este un ciclu
tulbur\tor, o confesiune a unui artist profund, introvertit,
întors cu fa]a de la zgomotul pentru mai nimic al lumii
c\tre ispitele eului, c\tre povara propriei fiin]e.
Pentru toate acestea [i pentru multe altele, v\ mul]umesc,
domnule Boroghin\!...

OOlimpiad\ f\r\ tor]\, dar cu un deloc
u[or de încropit sat olimpic; f\r\
medalii, dar cu multe, poate prea
multe premii.
L
A BAC|U, în mahalaua R\zboienilor
(sediul Liceului de art\ „George Apostu“)
s-a întâmplat o mare dandana : Olimpiada
na]ional\ de muzic\. Totul a început în
a treia zi de Pa[ti (29 aprilie) când, nu-i
a[a, cântatul se c\dea s\ înlesneasc\
digestia mielului, ou\lor sau cozonacului,
[i s-a ispr\vit în a treia zi a lui florar, dup\
ce de atâta cântat oamenilor li s-a f\cut
poft\ de treburi mai serioase.
1.Cercul competitorilor
În Grecia antic\, se [tie, spiritul de competi]ie se
exercita [i în domeniul artei sunetelor, centre importante
fiind Delphi, care ad\postea jocurile pythice, [i
Sparta, unde se derulau celebrele carnee. Cu timpul îns\
aceste întreceri, dominate de sloganul „esen]ial e s\
participi“, s-au transformat mai ales la romani în acele
lupte ale gladiatorilor în care deviza era „scap\ cine
poate“. {i în cet\]ile eline [i la Colloseum învin[ii
erau aspru pedepsi]i. Se spune c\ în urma unui
concurs între Apollo [i Marsias, ultimul, pierzând, a fost
jupuit de viu. Al]i perdan]i erau arunca]i direct în groapa
cu lei. Nu cred c\ mai este vremea s\ ne sacrific\m copiii,
elevii, studen]ii întru ob]inerea laurilor cu orice pre].
Mai ales c\ la Bac\u gropile au pierdut mult din dimensiuni,
iar leii no[tri sunt din ce în ce mai costelivi. Sute de
competitori s-au adunat pentru a-[i exhiba m\iestria. {i
chema]i, [i nechema]i. Un lucru e cert: într-o epoc\ în
care oferta e infinit mai generoas\ decât cererea,
înv\]\mântul voca]ional românesc î[i permite luxul de
a [colariza un popor de talente (mai mult sau mai
pu]in emergente), construind elite ce în peisajul autohton
cu greu î[i vor g\si locul meritat. În orice caz, instrumenti[ti
ca Mihai Ritivoiu (pian, Liceul de muzic\ „George
Enescu“, Bucure[ti, clasa prof. Gabriela En\[escu),
Dorinel Puia (clarinet, Liceul de art\ Tg.Mure[, clasa
prof. C\lin C\lug\ru) ori Ioan Sorin P\curaru (percu]ie,
Liceul de muzic\ „Sigismund Todu]\“, Cluj-Napoca,
clasa prof. Rodica Gruian) nu cred c\ se vor lipi de
institu]iile muzicale române[ti, ci vor spori valoarea
celor din str\in\tate.
2.Cercul arbitrilor
La edi]ia din acest an, în marea lor majoritate juriile
de specialitate au fost întocmite din cadre universitare,
ca [i cum s-ar fi simulat examenele de admitere în
înv\]\mântul superior. Nu de alta, dar multe dintre aceste
examene nici nu mai au loc în realitate, num\rul candida]ilor
fiind la unele specializ\ri inferior num\rului de locuri
alocate de c\tre Ministerul Educa]iei [i Cercet\rii. Un
exemplu notoriu îl ofer\ proba de teorie a muzicii
care s-a transformat, tocmai pentru a facilita admiterea
în facult\]i a cvasitotalit\]ii celor înscri[i, într-un penibil
Calendar
6.05.1908 - s-a n\scut Ion Vlasiu (m. 1997)
6.05.1922 - s-a n\scut George L\z\rescu
6.05.1930 - s-a n\scut Dorel Dorian
6.05.1941 - s-a n\scut Paul Tutungiu
6.05.1943 - s-a n\scut Lauren]iu Ulici (m. 2000)
6.05.1951 - s-a n\scut Victor Gh. Stan
6.05.1961 - a murit Lucian Blaga (n. 1895)
6.05.1962 - s-a n\scut Ioan Vieru
6.05.1968 - a murit Petre Pandrea (n. 1904)
7.05.1920 - a murit C. Dobrogeanu-Gherea (n. 1855)
7.05.1926 - s-a n\scut G.I. Toh\neanu
7.05.1931 - s-a n\scut {tefan Iure[
7.05.1937 - a murit George Top`rceanu (n. 1886)
7.05.1938 - a murit Octavian Goga (n. 1881)
7.05.1947 - s-a n\scut George Stanca
7.05.1947 - s-a n\scut George {ovu
7.05.1964 - a murit Septimiu Bucur (n. 1915)
7.05.1968 - a murit George Ciprian (n. 1883)
7.05.1997 - a murit Ioana Cre]ulescu (n.1943)
7.05.2007 - a murit Octavian Paler (n. 1926)
8.05.1923 - s-a n\scut Traian Iancu (m. 1997)
8.05.1924 - s-a n\scut Petru Dumitriu (m. 2002)
8.05.1930 - s-a n\scut Florin Chiri]escu (m. 1997)
8.05.1933 - a murit Spiridon Popescu (n. 1864)
8.05.1937 - s-a n\scut Darie Nov\ceanu
8.05.1945 - s-a n\scut Antoaneta Apostol (m. 2004)
8.05.1948 - s-a n\scut Vasile Dan
8.05.1950 - s-a n\scut Gheorghe Cr\ciun (m. 2007)
Cele cinci cercuri
ale Olimpiadei
test de aptitudini, ceea ce face ca industria grea a medita]iilor
la dicteu ori solfegiu s\ prospere doar pentru dobândirea
titlurilor olimpice. O pat\ neagr\ pe obrazul competi]iei
a constituit-o ipostaza implic\rii în actul evaluator a
profesorilor care îndrumau candida]i susceptibili de a
ob]ine premii [i diplome. Nu numai c\ nu e deontologic,
dar mi se pare un gest de bun-sim] elementar s\ te retragi
atunci când propriul t\u elev intr\ în competi]ie cu al]ii,
iar tu, culmea, e[ti obligat s\-i apreciezi pe to]i cu aceea[i
unitate de m\sur\. Las\ c\ subiectivitatea ori chiar
vanitatea nu pot fi suprimate ori nici m\car atenuate,
dar exist\ o cutum\ conform c\reia nu po]i judeca aceea[i
cauz\ atunci când este în joc propria persoan\ în disput\
cu alteritatea. Sublata causa tollitur effectus. Este ceea
ce s-a [i întâmplat, profesorii respectivi (activi, desigur,
în înv\]\mântul preuniversitar) fiind înlocui]i ad hoc cu
speciali[ti din siajul filarmonicii b\c\uane. O alt\ pozi]ie
de ofside a membrilor juriilor s-a produs în ordinea
cantit\]ii de stimulente acordate candida]ilor, chiar dac\
în opinia mea num\rul premiilor a fost mult peste
ceea ce în mod normal se acord\ la un atare concurs.
A[a se face c\, în pofida faptului c\ înc\ din start premiile
se repartizaser\ conform algoritmului propor]ionalit\]ii
cu num\rul de înscri[i la fiecare din cele optsprezece
sec]iuni, au existat membri ai comisiilor de jurizare care
au trecut pe listele cu laurea]i mai mul]i instrumenti[ti
decât se convenise ini]ial. Lips\ de caracter ? Caren]e
pedagogice ? Disperarea de a nu rata un anume fel de
profit ? Ca s\ nu mai punem la socoteal\ absen]a
colegialit\]ii, a spiritului de echip\, f\r\ de care orice
confruntare devine din concurs nevinovat o culpabil\
disput\.
3.Cercul profesorilor
Destule întreceri artistice sunt la noi organizate
mai mult pentru profesori [i mai pu]in pentru elevi.
Dasc\lii sunt cei care alearg\ dup\ premii, ei fiind cei
care beneficiaz\, în func]ie de num\rul diplomelor, de
grade didactice, salarii de merit, diverse bonusuri [i
îndemniza]ii. V\ da]i seama ce lupt\ surd\ (uneori chiar
cu mijloace distonante, neconven]ionale) se d\ între cei
ce ar trebui s\ proclame [i s\ prezerve regulile de igien\
ale unei competi]ii. Mai mult, profesorii de instrument
î[i supun propriii elevi la cazne inimaginabile, încurajându-i
sau chiar for]ându-i s\ abordeze repertorii ce de-
9.05.1895 - s-a n\scut Lucian Blaga (m. 1961)
9.05.1918 - a murit George Co[buc (n. 1866)
9.05.1931 - s-a n\scut Victor Vântu (m. 2005)
9.05.1943 - s-a n\scut Sterian Vicol
9.05.1946 - a murit Pompiliu Constantinescu (n. 1901)
10.05.1858 - s-a n\scut D. Teleor (m. 1920)
10.05.1925 - s-a n\scut Nicolae Frânculescu (m. 1993)
10.05.1928 - a murit Artur Stavri (n. 1868)
10.05.1929 - s-a n\scut Ion Horea
10.05.1945 - s-a n\scut {erban Codrin
10.05.1958 - s-a n\scut Nicolae Tzone
10.05.1994 - a murit Radu Albala (n. 1924)
11.05.1903 - s-a n\scut Virgil Birou (m. 1968)
11.05.1918 - s-a n\scut Constantin Popescu Ulmu (m. 2001)
11.05.1924 - s-a n\scut Aurel Gurghianu (m. 1987)
11.05.1929 - s-a n\scut Eugenia Zaimu
11.05.1931 - s-a n\scut Lauren]iu Cerne] (m. 2008)
11.05.1940 - s-a n\scut Gheorghe Istrate
11.05.1941 - s-a n\scut Cri[u Dasc\lu
11.05.1958 - a murit Ion Breazu (n. 1901)
11.05.1984 - a murit Virgil Tempeanu (n. 1888)
11.05.1990 - a murit Theodor M\nescu (n. 1930)
12.05.1812 - s-a n\scut George Bari]iu (m. 1893)
12.05.1916 - s-a n\scut Constantin Ciopraga
12.05.1921 - s-a n\scut Marin Porumbescu (m. 1994)
12.05.1933 - a murit Jean Bart (n. 1874)
12.05.1934 - s-a n\scut Lucian Raicu (m. 2006)
12.05.1956 - s-a n\scut Virgil Panait
12.05.2001 - a murit Cornel Omescu (n. 1936)
12.05.2002 - a murit Florica Mitroi (n.1944)
a r t e
bordeaz\ capacitatea discipolilor de a le asimila [i restitui.
Nu sub aspectul tehnicii instrumentale cât, mai ales, al
problematicii expresive, facturale. S\ cân]i, bun\oar\,
la contrabas Tema cu varia]iuni de Giovanni Bottesini
în clasa a XII-a sau, la vioar\, Varia]iunile pe coarda sol
de Niccolo Paganini, în clasa a X-a, înseamn\ c\ nu prea
mai ai ce înv\]a [i, în orice caz, nu mai e necesar s\
urmezi cursurile superioare. Este unul din motivele
pentru care avem atâ]ia copii geniali la 14-17 ani [i
incredibil de pu]ini interpre]i soli[ti la 30-40 de ani. Mai
p\guboas\ îns\ mi s-a p\rut a fi mefien]a profesorilor
de instrument fa]\ de componistica româneasc\. Doar
ici, colo câte o lucrare [i aceea pe post de studiu întru
relevarea aptitudinilor de tehnic\ specific\. Cât despre
crea]ia contemporan\, ce s\ mai vorbim: aproape c\
nu a existat, literatura muzical\ oprindu-se la Debussy,
Ravel sau Prokofiev. O mentalitate, evident, redevabil\
caren]elor de informa]ie [i educa]ie ori refuzului multor
cadre didactice de a se racorda la avatarurile fenomenului
sonor contemporan. Exist\ îns\ [i profesori model. Lor
le dator\m întregul rost interna]ional al tinerilor muzicieni
români.
4.Cercul p\rin]ilor
M\rturisesc c\ nu mi-a[ dori s\ fiu în pielea unui
p\rinte de copil ce cuteaz\ a îmblânzi un instrument
muzical. S\ v\d cum sâmb\ta sau duminica al]i copii se
plimb\, se joac\, pe când al meu st\ cu biciul pe vioar\,
pian ori clarinet într-un extenuant num\r de dresaj, pân\
face alergie sau cramp\. S\ m\ prefac, la o adic\, într-o
persoan\ dârz\, f\r\ trac, când copilul meu, aflat pe o
scen\ de concert, e cople[it de emo]ii. S\ mi se fac\ mil\
de tinerii care trec de dou\-trei ori pe an prin câte o
sesiune de examene, în timp ce tân\rul c\ruia i-am dat
via]\ este verificat, controlat, probat lunar de zeci de
ori, fie de profesorul de instrument, fie de publicul
spectator. La Olimpiadele de muzic\ p\rin]ii alc\tuiesc
în bun\ m\sur\ acest public. Crispa]i sau entuzia[ti,
retractili sau genero[i, întotdeauna subiectivi ei a[teapt\
cu sufletul la gur\ clipa cea mare: „lini[te, e rândul fiului
meu“.
5.Cercul organizatorilor
Se pare c\ Ministerul Educa]iei [i Cercet\rii a înv\]at
câte ceva din experien]a edi]iilor trecute. Nu numai
cadrul organizatoric, ci [i criteriile de evaluare au fost
substan]ial ameliorate. Peste toate, iat\, muzica are un
reprezentant onest, deschis primenirilor, în cuibul unde
se clocesc deciziile referitoare la morfologia [i sintaxa
înv\]\mântului muzical pre-universitar: inspector general
Adrian Br\escu. Recolta Olimpiadei a fost îns\ în acest
an condi]ionat\ de presta]ia colectivului de profesori
[i func]ionari ai Liceului de art\ „George Apostu“.
Invariabil eficien]i în t\ierea nodurilor (gordiene sau,
pur [i simplu, marin\re[ti), promp]i în modularea situa]iilor
neprev\zute, condescenden]i cu invita]ii, necru]\tori cu
fi]o[ii de tot felul, oamenii directorului Gheorghe Gozar
au monitorizat exemplar bunul mers al concursului. O
Olimpiad\ f\r\ tor]\, dar cu un deloc u[or de încropit
sat olimpic; f\r\ medalii, dar cu multe, poate prea multe
premii. Fiindc\ veni vorba de excesul de cantitate: se
spune c\ la P\rintele Iustin Pârvu vine un pelerin îngrijorat
de câte ispite îi dau târcoale. P\rintele l-a ascultat cu
aten]ie [i i-a spus: „Dumnezeu s\-]i mai adauge or nu
s\-]i suprime din aceste ispite, c\ci numai a[a vei dobândi
Învierea“. Fie ca marea, imensa, nesfâr[ita ispit\ a tinerilor
ce s-au întrecut la Olimpiada de la Bac\u s\ fie
muzica autentic\.
Liviu D|NCEANU
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
23

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
24
a r t e
F
ILMUL lui Pavel Lungin are particularit\]ile
marii arte cinematografice, care asemeni
spectacolului de teatru adev\rat te smulge
din adormire, din ceea ce credeai c\
[tii [i î]i d\ruie[te o limpezime adînc\.
Ostrovul este un film construit în jurul
unui personaj memorabil,
P\rintele Anatoli (Piotr Mamonov),
un c\lug\r sucit face parte din ceea ce
ru[ii numesc yurodivi, nebuni întru
Cristos, în general c\lug\ri pelerini care
nu cer[esc o clip\ [i care r\spund adesea cu sudalme
celor care le dau poman\. La Moscova am v\zut un
astfel de sfînt f\r\ picioare, tîr[indu-se pe pavele, purtînd
o glug\ în care credincio[ii puneau cu evlavie hîrtii
de zece ruble, chinuidu-se s\ aprind\ o lumînare pe
un piedestal mult prea înalt. Încercarea mea stupid\,
neinspirat\ de a-l ajuta a dezl\n]uit o sumedenie de
blesteme aruncate cu gura schimonosit\, însalivat\ a
profe]ilor pustiei, apoi cu gesturi schilave de pas\re
[ontorogit\ a continuat s\ aprind\ lumîn\rile una cîte
una. În aceea[i mîn\stire am întîlnit singura icoan\ care
m-a fascinat, de o m\rime neverosimil\, o icoan\ a
Maicii Domnului. Oriunde te-ai fi aflat în Biseric\ acea
icoan\ te privea cu ochi vii, ochi care înotau în lacrim\,
am stat acolo uitîndu-m\ în acei ochi cu sentimentul c\
nu am nevoie de nimic altceva, am ie[it [i am intrat
de mai multe ori pîn\ m-am decis s\ plec. N-am îndr\znit
s\ fotografiez ceea ce nu se poate fotografia, ceea ce
nu se poate reda. Filmul lui Pavel Lungin încearc\ o
astfel de „performan]\“, spunînd o poveste tulbur\toare
despre lacrimi [i sfin]i ]esut\ pe canavaua dostoievskian\
a crimei [i a pedepsei. Asupra sfîntului nebun-
[ugube] al micii mîn\stiri de lemn apas\ un p\cat la fel
de vechi precum cel care-i îndep\rteaz\ pe Adam [i
Eva din Rai, cel al fratricidului care-i separ\ iremediabil
pe Cain [i pe Abel. Intriga schematic\, aproape conven]ional\
care deschide cercul unui destin este plasat\ în 1942,
cînd, silit de nem]i, cel care avea ulterior s\ devin\
p\rintele Anatoli are de ales între a muri sau a-[i „salva“
via]a ucigîndu-[i prietenul, pe c\pitanul Tihonov (Yuri
Kuzne]ov). Decizia îl va proiecta într-o alt\ dimensiune,
cea a Ostrovului, unde trece în ochii fra]ilor c\lug\ri
drept scrîntit, dar unul care se bucur\ f\r\ nicio încîntare
de „celebritatea“ celui ale c\rui rug\ciuni le ascult\
Dumnezeu. P\rintele Anatoli se afl\ refugiat pe o mic\
insul\, Ostrovul, loc de exil undeva în estuarul M\rii
Albe, drapat\ în ce]uri, dormind nu ca Iov pe gr\mada
de b\legar, ci pe una de c\rbuni pe care asemeni lui
Diogene cu butoiul s\u, [i-i car\ permanet cu o înc\p\]înarea
damna]ilor sisifici. Ce]urile nordului desf\cute în crîmpeie
fragile deasupra unei m\ri plate, imobile, imemoriale,
ochiuri de ap\ limpede [i iarba unduind acvatic ca o
mîngîiere la marginea ]\rmului pietros, silueta c\lug\rului
proiectat\ pe fundalul marin ca în tabloul romanticului
Caspar David Friedrich, C\lug\r lîng\ mare, constituie
Ostrovul (2006). Regia: Pavel Lungin. În rolurile
principale: Viktor Suhorukov, Piotr Mamonov, Nina
Usatova. Gen: Dram\. Durata: 112 minute. Produs de:
Pavel Lungin Studio. Distribuitorul Interna]ional: Film
Movement.
nu o dat\ Lungin transform\ „aproapele“ în
împ\rt\[anie [i rug\ciune, iar „departele“ în medita]ie,
îns\ chipul viu, „icoana“ este cea care scurtcircuiteaz\
„ßi
emo]ional distan]a dintre actor [i spectator.“
Ultima
Thule
decorul de poezie al nordului. Ultima Thule, Finis Terrae,
marginea lumii are aici un fel de blînde]e lacustr\
netulburat\ decît de furtunile interioare, de fr\mîntarea
c\lug\rilor în c\utarea lui Dumnezeu, în primul rînd,
P\rintele Filaret (Viktor Sukorukov), stare]ul mîn\stirii
[i P\rintele Iov (Dmitri Diujev), iconomul, dar [i de
cea a n\p\stui]ilor veni]i de departe mîna]i de suferin]e
[i întreb\ri, de la V\duva (Nina Usatova) cu un so] mort
în r\zboi la fata amiralului (Yana Yesipovici), de la o
fat\ r\mas\ îns\rcinat\ care vrea s\ avorteze la mama
cu copilul al c\rui [old a început s\ putrezeasc\, oameni
din toate categoriile sociale, toate felurile, toat\ umanitatea
e acolo. Vindecarea lor este înso]it\ adesea de o lec]ie
ustur\toare, ghidu[iile p\rintelui Anatoli sunt îns\ cu
tîlc, leacul e amar [i arde cînd vindec\. P\rintele
parc\ face totul de-a-ndoaselea, irit\ sistematic bunul-sim]
al iconomului c\ruia îi pune funingine pe clan]\
[i întreb\ri grave pe un ton în doi peri, iar în Biseric\
se închin\ într-o direc]ie „gre[it\“, numai c\ toanele,
n\zdr\v\niile lui Anatoli cuprind acele lucruri care
scandalizeaz\ filistinismul, comodit\]ile, regulamentele,
„inteligen]a“ locului comun. Se pot observa în filmul
lui Pavel Lungin tu[ele tarkovskiene în special din
Andrei Rublyov (1969), ceea ce reu[e[te regizorul
constînd în acea mi[care fin\ de flux [i reflux a afectelor,
un minunat tablou al rug\ciunii imprimat\ în chipul cu
contururi de tigv\ al anahoretului care mi-a amintit
de monahul de la Rohia. Nici transe mistice, nici
c\delni]\ri folclorico-pravoslavnice, în filmul lui Lungin
întîlnirile au un grad premeditat de „impuritate“, nu
sunt ca la carte, p\rintele Anatoli joac\ un dublu rol,
al c\lug\rului taumaturg [i al ucenicului umil încovoiat
sub ap\sarea p\catelor. Nu ezit\ s\ bea ceai cu mirenii,
s\ cînte cucuriguu sufletului r\t\cit pe pustie, s\
cotcod\ceasc\ [i s\-l cheme precum clo[ca puii. Exorcismul
fetei amiralului Tihonov, fostul tovar\[ de arme
sculat din mor]i este impresionat, una dintre întîlnirile
dostoievskiene între sfin]i [i scelera]i, în toate luce[te
nebunia [i ruga cea mai adînc\, sfiala serafimilor [i
versatilitatea demonului. Rîsul nelini[titor al fetei se
preschimb\ în teroare [i lacrimile spal\ rana proasp\t\
cusut\ pe viu. Regizorul a reu[it s\ creeze impresia
de dinamism cu o intrig\ aproape conven]ional\, cu o
serie restrîns\ de evenimente petrecute într-un spa]iu
limitativ, claustral prin deplasarea „ac]iunii“ de pe scena
exterioar\ a întîmpl\rilor c\tre interioritatea personajelor
printr-o continu\ provocare a lor. Aceast\ provocare
coincide programatic cu provocarea „bunului-sim]“,
a cutumei, al rostului, fapt care face parte din
educa]ia monahal\, filocalic\ [i ceea ce mi s-a p\rut
excep]ional în filmul lui Lungin, acesta nu rezolv\
probleme de con[tiin]\, nu închide personajele cu o
sentin]\, redemp]ionist, într-o moralitate definitiv\, le
ia, le scutur\ zdrav\n [i le las\ unui mister care îmbr\]i[eaz\
deopotriv\ transfigurarea [i lume[tile c\deri. Filmul
con]ine partitura paralel\ a jocului dintre lumin\ [i
umbr\, dintre dezn\dejde [i iluminare, luminozitatea
sc\zut\ filtrat\ adesea prin pînza ce]urilor de dincolo
de vreme între]in un fel de halou protector în jurul
personajelor [i a locului, cheiul se termin\ cu prova
unei b\rci e[uate. Uneori, umbrele dubleaz\ personajele,
staturile se înfrunt\, cea impresionant\ a P\rintelui Iov,
cu cea modest\, cocîrjat\ a P\rintelui Anatoli ambele
proiectate fantast, grav în lumina fl\c\rilor din sob\ pe
un perete ca în teatrul Nô. Aceste lumini [i umbre
recreeaz\ în filmul lui Lungin tensiuni [i o camer\ de
rezonan]\ dialogului, dar cu adev\rat speciale sunt grosplanurile
ce relev\ o art\ a portretului de o mare sensibilitate
cu indicibile nuan]e. Pe parcursul aceleia[i scene, chipul
este impresionat de st\ri diferite, de tranzien]e [i reflexii
discrete, de briz\ri [i ecleraje insolite, de triste]i pluviale
sau de bucurii copil\resc reg\site în [otie, remarcabile
în special cu acest fost actor de teatru [i cînt\re] rock,
Piotr Mamonov. Într-unul din ele, ai în fa]a ochilor
pentru o clip\ chipul de b\trîn nebun r\v\[it de teroare,
implorativ al lui Ivan cel Groaznic ]inîndu-[i strîns în
bra]e unicul fiu ucis într-un moment de furie cu un
baston din celebrul tablou al lui Ilya Repin. Instantaneul
te litific\, imagine crud\ f\r\ în[el\torie, nu sim]i o
clip\ întreaga ma[in\rie filmic\, de parc\ atingi personajele
cu mîna, un pomet, un ochi care clipe[te la apropierea
ta r\spîndind cercuri de emo]ie ca apa abia atins\,
prime[ti respira]ia lor în fa]\ [i lumina lor. {i nu o
dat\ Lungin transform\ „aproapele“ în împ\rt\[anie [i
rug\ciune, iar „departele“ în medita]ie, îns\ chipul viu,
„icoana“ este cea care scurtcircuiteaz\ emo]ional distan]a
dintre actor [i spectator. Cu poezia lacustr\ a ce]urilor,
Lungin se apropie de Kim Ki-duk cu filmul-poem,
Prim\vara, vara, toamna, iarna... [i din nou prim\vara
(2003), dar întreb\rile grave atemporale ale condi]iei
umane îl apropie de Tarkovski, de Bergman sau de
Werner Herzog. Filmul lui Lungin reu[e[te s\ p\streze
nealterate mireasma [i sensul teologiei r\s\ritene, a
ortodoxismului, a unei spiritualit\]i trecute prin experien]a
marilor sfî[ieri l\untrice. Personajele nu sînt, ci devin
necontenit în acest film, iar acesta nu închide nimic,
spunînd atît de mult astfel încît totul s\ r\mîn\ de spus.

Pictorul nu este un simplu produc\tor de
efuziuni lirice [i de lumini colorate, ci o
adev\rat\ punte între formele tradi]ionale [i
experien]ele europene cele mai îndr\zne]e.
1.Crea]ie [i enciclopedism
Spre deosebire de culturile vechi, a c\ror memorie a
sedimentat [i care tr\iesc prin vigoarea nivelului lor
mediu, cultura noastr\ se autoreflect\ în momentele ei
importante [i respir\, predilect, prin personalit\]i exemplare.
Atunci cînd începi tîrziu [i ai înc\ neuronii proaspe]i,
cînd musculatura vîrtoas\ nu exclude t\p[anul de
circumvolu]iuni [i nici fo[g\itul sinapselor care absorbe
totul cu l\comia organismelor în plin\ cre[tere, cînd
incendiezi etapele [i e[ti zdrobit între ceea ce ar trebui
s\ vezi în urm\ [i ceea ce adulmeci înainte, solu]ia optim\
e s\ arunci în lume personaje cvasifolclorice, min]i
fabuloase [i energii mitice [i nu s\ produci în serie
statisticieni ai reveriei, contabili scrupulo[i care se ocup\
cu emisia de sim]\minte [i ingineri hotarnici special
amenaja]i pentru a parcela [i a gospod\ri insomniile
na]ionale. Aceste f\pturi cumulative, adev\rate stihii
prin irepresibila lor for]\ de erup]ie, au tot ritmat juna
istorie a culturii na]ionale de la Cantemir pîn\ la Iorga
[i C\linescu, ori de la Hasdeu pîn\ la Eliade. Numite
în diverse feluri, dar întotdeauna în sfera de semnifica]ie
a enciclopedismului [i a renascentismului, aceste personalit\]i
[i-au luat responsabilit\]ile a genera]ii de sacrifica]i [i
s-au pornit, cu o furie autodevoratoare, s\ construiasc\
epopeic [i, de cele mai multe ori, din foarte pu]in. Au
convocat cu puterile lor mediumnice spiritele str\mo[ilor,
au adunat cu l\comie cioburile nefolosite în trecerea
de la Eden la Istorie [i s-au pornit s\ croiasc\ prometeic,
s\ recompun\ schelete doar dintr-o falang\ r\t\cit\ [i
apoi s\ anime totul printr-o vitalitate n\r\va[\ ca o viitur\.
A[a cum ontogeneza este cursul scurt de filogenez\,
gestul lor, fascinant de cele mai multe ori, n\molos
cîteodat\, dar întotdeauna cople[itor prin înalta tempereatur\
a combustiei, rezum\ o întreag\ istorie, cu miturile,
romantismele, fabula]iile [i pu]inele ei invariabile. Dar
aceste erup]ii exemplare nu s-au manifestat numai în
spa]iul narativ al culturii noastre, ci [i în acela al
artelor plastice. ~n special expresiile f\r\ tradi]ie
local\, cum sînt sculptura [i, pîn\ la un punct, pictura
de [evalet, care au fost primite de-a gata, f\r\ o istorie
limpede [i, evident, f\r\ o memorie specific\, au generat
fenomene compensatorii care au absorbit într-un singur
discurs, adic\ în simultaneitate, varietatea formelor care
n-au fost tr\ite în succesiune. Ceea ce sculptura european\
a experimentat într-un interval de dou\ mii de ani, de
la eroismul antic [i pîn\ la dizolvarea figura]iei, Paciurea,
de pild\, dar în mod [i mai conving\tor Brâncu[i sau,
ast\zi, Vasile Gorduz, traverseaz\ în rezumat ca experien]\
Lucr\ri din Parcul Teiu[, Caransebe[
personal\. Enciclopedismul marilor naratori deja aminti]i
se reg\se[te aici în inepuizabilul inventar de forme, de
sensibilit\]i, de percep]ii [i de filosofii ale lumii vizibile
care acoper\ cam totul, atît prin diversitatea stilisticii,
cît [i prin repetatele schimb\ri de perspectiv\. Dar
dac\ enciclopedismul narativ are, în articula]iile sale
principale, o foarte puternic\ dominant\ conservatoare,
un amestec de nostalgie a originilor [i viguroas\ predispozi]ie
profetic\, omonimii lui din artele vizuale sînt mai degrab\
reformatori [i au o real\ aplecare spre experiment. Chiar
dac\ tradi]ia este un reper permanent, fiind obligatoriu
necesar\ m\car [i numai pentru a o nega, ea nu constituie
o obsesie în sine, ci doar o unitate de m\sur\ pentru
determinarea itinerariului.
2. Crea]ie [i angajare
H\ituit de vipia lunilor de var\, conving\tor prefigurat\
prin temperaturile ultimilor zile, artistul tradi]ional se
trage la umbr\. Un ochi de ap\, un bot de p\dure sau
chiar o colin\ mai r\coroas\ se substituie claustrului
citadin [i, m\car pentru o vreme, descarc\ [i absorb
energiile reprimate peste an în geometria sever\ a
atelierului. Spa]iul se dilat\, orizontul se l\rge[te [i el
ca în filmele ruse[ti, ochiul adulmec\ o alt\ scar\ a
lucrurilor [i obiectele înse[i aspir\ la o nou\ form\
de eternitate. Sala de expozi]ii [i muzeul r\mîn, undeva,
în urm\, iar locul lor îl ia lumea elementar\; p\mîntul,
vegeta]ia, vibra]iile atmosferei [i capriciile meteorologice.
Aceast\ navet\ stereotip\ [i, în felul ei, confortabil\,
între spa]iul intim al artistului [i natura frust\ p\rea,
pîn\ nu demult, un bun cî[tigat definitiv [i inalterabil
în dinamica lui interioar\. Numai c\ artistul contemplativ,
evazionist [i m\cinat de candori feti[iste a cam
început s\ se coac\. Fixat bine pe gr\tarele istoriei, pr\jit
la jarul între]inut gospod\re[te al tuturor crizelor sociale
[i morale de ieri [i de ast\zi, el a început s\ se întrebe
obsesiv dac\ nu cumva îi este mai aproape RATB-ul
decît cerul [i mai util\ deratizarea decît conversa]ia
metafizico-monden\ cu spiritele str\mo[ilor sau cu
duhurile p\mîntului. {i astfel, de o vreme-ncoace
grija nu-i d\ pace, visu-l ocole[te, gura nu-i mai tace,
iarba nu-i mai place. Reac]ionînd în fa]a unei lumi tot
a r t e
St\ri, comportamente,
atitudini
I. Gheorghiu - GG rr \\ dd iiii nn aa ss uu ss pp ee nn dd aa tt \\ II
mai boln\vioare, artistul s-a transformat prompt într-un
fel de vindec\tor, în alc\tuirea c\ruia fuzioneaz\ perfect
medicul curant [i exorcizatorul. El nu-[i mai îmb\rb\teaz\
pl\mînii [i nici nu-[i mai irig\ creierul sorbind ozonul
cu spatele c\tre ]evile de e[apament, ci se chinuie s\-l
extrag\ tocmai de acolo prin desfacerea lui CO2 în C
[i O2. Adic\ disociaz\, recupereaz\, recondi]ioneaz\ [i
refolose[te. Arta lui este reac]ie, protest, ac]iune [i denun].
Formelor previzibile [i expresiilor cunoscute li se
contrapun altele, alternative, dup\ cum [i locurile de
ac]iune î[i schimb\ radical plasamentul [i configura]ia.
Poiana simpozionului tradi]ional devine acum hal\
industrial\, m\gura se transform\ în depozit [i
nobilul me[te[ug al cioplirii în manoper\ de fierar
betonist. Numai c\ aceast\ muta]ie adînc\ în practica
artistic\ [i aceast\ deplasare a interesului din cadrul
cosmic [i esen]ial în acela, aparent derizoriu, al produsului
industrial [i al gesticii umane cotidiene nu sînt nicidecum
o abandonare a preocup\rilor majore [i cu atît mai pu]in
un act degradat. Dimpotriv\, ele constituie o form\
de asumare a realului în toate dimensiunile sale [i o
tentativ\ de recuperare a reziduului într-un alt cîmp de
semnifica]ii. Ierarhiile sînt abolite, materialele ignobile
vindecate de suferin]a lor ontologic\, balan]a natur\artificialitate
reechilibrat\ prin discurs [i printr-o nou\
infuzie de idealitate.
3.Crea]ie [i mitologie
Dac\ arti[tii contemporani au ne[ansa de a fi prea
pu]in cunoscu]i, arti[tii clasiciza]i o au pe aceea de a
p\rea doar cunoscu]i. De cele mai multe ori numele
lor se transform\ în renume, renumele în mitologie, iar
mitul se strecoar\ discret în con[tiin]a public\ [i sfîr[e[te
prin a înlocui opera. De[i nedreapt\, aceast\ situa]ie
este o surs\ inepuizabil\ de confort. Neexpu[i de mult\
vreme liber, sistematic [i f\r\ prejudec\]i, Grigorescu,
Andreescu, Luchian, Tonitza, Petra[cu, Pallady,
al\turi de înc\ vreo cî]iva din aceea[i categorie, au devenit
simple repere onomastice. Aproape inaccesibili publicului
larg, ei î[i consolideaz\ pe zi ce trece legenda, nu din
pricina valorii inconfundabile a operei lor, ci din pricina
misterului în care ea se afund\ tot mai adînc. ~ntr-un
astfel de impas se g\se[te [i Francisc {irato, un pictor
mutilat de percep]ia comun\ prin asocierea sa aproape
exclusiv\ cu un anumit gen de gra]ie [i de cochet\rie.
Despre el se [tie bine c\ se nume[te {irato, de obicei
f\r\ numele mic, c\ [i-a dat m\sura în perioada interbelic\
[i, dac\ mai r\mîne timp, c\ este un colorist eteric [i cam
atît. Iar cine merge cu un asemenea bagaj de informa]ii
în profunzimea operei sale va avea tot felul de surprize.
Mai întîi pe aceea c\ {irato nu a fost doar pictor,
ci, în aceea[i m\sur\, desenator, un caricaturist foarte
activ la începutul carierei sale [i, mai ales, o con[tiin]\
artistic\ plin\ de fr\mînt\ri, de indecizii [i chiar de tensiuni
la limita dramatismului. ~n al doilea rînd, c\ pictorul nu
este un simplu produc\tor de efuziuni lirice [i de lumini
colorate, ci o adev\rat\ punte între formele tradi]ionale
[i experien]ele europene cele mai îndr\zne]e. El trece,
rînd pe rînd, de la construc]ia monumental\, realizat\ în
planuri largi, în care amintirea lui Cézanne este înc\ vie,
la compozi]ia cu subiecte sociale [i sfîr[e[te prin a
experimenta bucuria pur\ a culorii [i dizolvarea
formei plastice în elementele constitutive ale propriului
s\u limbaj. {i dac\ în urma unei asemenea experien]e,
{irato este înc\ privit ca un pictor previzibil, u[or de
în]eles [i interesat exclusiv de bucuriile simple ale ochiului,
acel privitor este ori naiv, ori ipocrit sau, [i mai r\u,
captiv înc\ în convingerea c\ numele artistului, o dat\
cunoscut, face inutil\ apropierea de oper\.
25
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008

L
A FRONTIERA ceh\, doi domni, cu
bra]ele pline de garoafe ro[ii, au urcat
în compartimentul nostru. Dac\ la
Leningrad musafirii str\ini erau condu[i
pân\ în camera lor, aici, în Boemia, erau
întâmpina]i de la intrarea în ]ar\.
Veneau s\ ne ureze bun venit, dar [i
pentru a uni utilul cu pl\cutul, s\ profite
de cele câteva ore de c\l\torie [i s\-i
arate lui Montand programul stabilit
pentru toat\ s\pt\mâna. Avea s\ cânte într-o sal\
foarte mare [i ei erau ferici]i s\-l anun]e c\ nu mai era
nici un loc liber. Era într-adev\r foarte amabil din partea
lor c\ s-au ostenit s\ fac\ atâ]ia kilometri într-un sens [i
acum în cel\lalt, ca s\ ne dea aceast\ veste bun\…
Era desigur [i altceva. A, da! Dou\ mici rug\min]i.
Poli]ia ceh\, pe de o parte, [i armata ceh\ pe de alta,
ar fi dorit tare mult ca Montand s\ le consacre separat
dou\ seri de gal\ suplimentare… Era oare posibil? Au
p\rut dureros de dezam\gi]i, ca s\ nu spun al dracului
de încurca]i, când Montand le-a explicat binevoitor c\
nu d\duse niciodat\ pân\ acum seri de gal\ pentru poli]ie
sau pentru armata vreunei alte ]\ri, [i c\ sigur nu-[i va
schimba obiceiul ajungând la Praga. Am întrebat [i
eu dac\ poli]ia ceh\, oferindu-[i aceast\ sear\ de gal\,
se gândea s\ o invite [i pe Dna Slanska. Nu [tiam, în
acel timp [i în acel tren, c\ la Praga existau înc\ nume
care nu se pronun]au. Chiar dac\ erau nume ale victimelor
„gre[elilor din trecut“, recunoscute oficial ca atare.
Privirile lor îngrozite anun]au ceea ce avea s\ se
confirme în zilele urm\toare. La Praga, nu eram la
Var[ovia. S-au f\cut c\ nu aud gluma mea fin\ [i au
vorbit atunci despre o vag\ posibilitate de concert la
Bratislava. Popula]ia din Slovacia se plânsese c\ este
]inut\ departe de aceast\ manifestare cultural\. Ne-au
prezentat un mic curs de geografie etnic\ din care reie[ea
c\ era foarte greu s\ mul]ume[ti pe toat\ lumea în acela[i
timp. Vorbeau despre Slovacia a[a cum unii vorbesc aici
despre Bretania. Cum Montand cântase mereu pentru
bretoni, nu avea nici un motiv s\ simt\ fa]\ de slovaci
acelea[i re]ineri pe care le exprimase mai înainte fa]\ de
poli]ie [i armat\. Dar nu s-a stabilit înc\ nimic, ne-au
spus ei, vom vedea…
Trenul înainta, nu se mai spuneau decât banalit\]i.
Totu[i, ceva extraordinar [i hot\râtor se petrecuse,
f\r\ ca vreunul dintre noi doi s\-[i dea seama. Personal,
a trebuit s\ a[tept anul 1969, ca s\ reconstitui puzzle-
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008 m e r i d i a n e
26
Simone
Signoret
Nostalgia
nu mai e ce-a fost
ul [i s\ pun al\turi cele dou\ piese importante. {i a trebuit
s\ a[tept anul 1974, ca s\ am confirmarea a ceea ce
am descoperit în 1969 [i de care nu am vrut s\ [tiu în
1966.
Cele dou\ piese importante erau cele dou\ nume
proprii pronun]ate la interval de câteva secunde. Numele
so]iei lui Slansky [i cel al ora[ului Bratislava.
Pronun]asem numele Dnei Slanska. Emana nori
de umor negru var[ovian. Reac]ionaser\ printr-o t\cere
îngrozit\. Ei vorbiser\ de Bratislava. Eu nu am reac]ionat
nici într-un fel. Bratislava nu-mi spunea nimic: înainte
ca ei s\ ne explice, nu [tiam nici m\car unde se afla
Bratislava. Ei îns\ [tiau foarte bine unde se afla Bratislava
[i mai [tiau foarte bine c\ eram legat\ de Bratislava.
Aveam s\ o descop\r a doua zi. Aveam o veri[oar\ la
Bratislava. La Neuilly-sur-Seine nu s-a ]inut niciodat\
o contabilitate a rudelor colaterale din Europa
central\. Era perfect normal s\ nu [tiu de existen]a
veri[oarei mele de la Bratislava. Ea mi-a telefonat a doua
zi, dup\ sosirea noastr\ la Praga, la hotelul Alkron.
Vorbea engleze[te. Mi-a explicat pe scurt prin ce
filia]ie, din partea bunicii mele dinspre tat\, era ea
veri[oara mea. Citise în presa din Bratislava c\ Montand
avea s\ vin\ s\ dea un recital, se bucura mult s\ ne
întâlneasc\. I-am spus c\ nu se hot\râse înc\ nimic, a
p\rut surprins\… Se anun]ase oficial. Spera mult s\ ne
vad\. Era ceva atât de st\ruitor în felul în care voia s\
ne întâlneasc\ încât, închizând telefonul, am clasat-o
printre inevitabilele persoane cic\litoare care, descoperindu-[i
ni[te leg\turi de rudenie cu oameni celebri, vor s\
se dea mari în cartierul lor. Îmi spusese numele. L-am
uitat. Am uitat foarte repede [i acest telefon.
Hotelul Alkron era placa turnant\ între lumea de Est
[i cea de Vest. Holul [i restaurantul erau mereu pline de
coresponden]i ai presei str\ine [i de ziari[ti cehi, de
oameni în tranzit în direc]ia Pekin, sau care se întorceau
de la Moscova, de industria[i din ]\rile din Vest, de
scriitori [i ata[a]i de ambasad\. Holul de la Alkron era
concomitent cafeneaua Flore, Fouquet’s [i Algonquin
din New York… dar eu nu [tiam înc\ acest lucru. Holul
din Alkron era [i un teritoriu foarte greu de traversat
f\r\ s\ fii ag\]at de oameni care, în general, nu aveau
nimic s\-]i spun\, dar care voiau s\ te vad\ de
aproape.
Montand cânta într-o sal\ foarte mare; nu era un
teatru, era o sal\ pentru congrese. Nu-i mai v\zusem pe
purt\torii de cuvânt ai poli]iei [i ai armatei. Raportaser\
probabil [i nu c\p\tasem o not\ foarte bun\. În orice
caz, în a treia sear\, cred, Montand nu a cântat. Un
telefon foarte scurt [i foarte politicos l-a anun]at, pe la
[ase seara, c\ sala nu era liber\. Guvernul avusese nevoie
de ea pentru o [edin]\ deosebit\… Dac\ voia, putea
s\ cânte în alt\ parte. Nu, Montand nu dorea s\ cânte
în alt\ parte… va face o pauz\. A doua zi, sala a fost
iar a lui, dar nimeni nu ne-a dat nicio explica]ie. Nici de
Bratislava nu mai vorbea nimeni.
În cursul zilei, aveam multe întâlniri. La universitate,
studen]ii de la sec]ia cinema ne rugaser\ s\ venim. Erau
foarte simpatici [i foarte plini de via]\. Mai târziu, ei
aveau s\ lanseze în lume cinematografia ceh\ – cea a
lui Forman, Pesser, Kadar – [i tot ei, mai târziu, mi-au
amintit de aceast\ vizit\ ce îi marcase la vremea când
nu erau decât ni[te adolescen]i. În micul lui studiou, Jiri
Trnka ne-a ar\tat câteva filme de anima]ie, care nu puteau
s\ ias\… Mi-a f\cut cadou una dintre vedetele din Visul
unei nop]i de var\, o c\pri]\ din lemn care se ]ine înc\
foarte bine pe picioarele ei sub]iri din lemn de mesteac\n,
într-o vitrin\ din Autheuil unde are ca vecini ni[te ou\
ruse[ti de Pa[ti, îngera[i mexicani [i fluiere bulg\re[ti.
[...]
S\pt\mâna era pe sfâr[ite. Într-o sear\, când Montand
a cerut informa]ii despre recitalul de la Bratislava, de
care nu ni se mai vorbise, cineva i-a spus c\, hot\rât
lucru, Bratislava nu se va ]ine. Prea complicat… {i prea
obositor, dus-întors. Slovacii vor în]elege… Perfect.
A doua zi, veri[oara de la Bratislava telefon\. Citise
în presa slovac\ cum c\ Montand se hot\râse s\ nu
mai cânte la Bratislava. Era mare p\cat, spunea ea. Cred
c\ i-am explicat c\ nu era hot\rârea lui, dar c\ era prea
complicat, prea obositor, dus-întors. Cred c\ i-am repetat
ceea ce ni se spusese. Ea insista c\ era cu adev\rat mare
p\cat. „It’s too bad, it’s too bad“, murmura ea. Avea o
voce foarte trist\. Atunci i-am spus c\ nu-i decât o amânare,
sau ceva de genul: „Ne vom întâlni noi într-o zi…“
Ea a spus: „Poate…“
Închizând telefonul, mi-am spus c\ aveam s\ rat\m
ocazia de a vedea un ora[ foarte frumos neducându-ne
la Bratislava, dar partea bun\ era c\ sc\pam de
cina în sânul familiei pe care, cu siguran]\, veri[oara
mea din Bratislava o organizase. {i, cu con[tiin]a perfect
împ\cat\, am p\r\sit Praga unde, în acea s\pt\mân\,
se derulaser\ o gr\mad\ de lucruri, unele pl\cute, altele
inexplicabile [i mai ales neexplicate.
Într-o zi din 1966, la Londra, pe când m\ preg\team

Yves Montand [i Simone Signoret, 1959
s\ m\ duc s\ suf\r în rolul lui Lady Macbeth – [i s\
fac s\ sufere [i câ]iva puri[ti ai limbii lui Shakespeare…
– telefonul de la capul meu a sunat, a[a cum face, în
apartamentele de la Hotelul Savoy. Mrs. Sophie Langer
m\ c\uta… Mrs. Sophie Langer spune c\ este veri[oara
dumneavoastr\ de la Bratislava… La nou\ ani dup\ ce
nu m\ putuse `nt`lni în ]ara de origine, iat-o c\ apare din
nou la Londra, m-am gândit. Am r\spuns la telefon, i-am
spus dintru început c\ munceam mult… {tia, dar era
la Londra cu fiica ei, ar dori s\ ne întâlnim, în sfâr[it.
Ne-am dat întâlnire pentru a doua zi, la ora trei.
În perioada aceea, eram de un egocentrism monstruos.
F\ceam un lucru pe care vanitatea sau incon[tien]a m\
împinseser\ s\-l fac. Nu-l f\ceam foarte bine (vom reveni
la aventura Macbeth) [i nu eram disponibil\ decât pentru
asta. Aveam tot atâta nevoie de veri[oara mea din Bratislava
ca de pap\, dac\ ar fi solicitat o audien]\. M\ concentram
numai asupra mea, adic\ asupra lui Lady Macbeth, [i
rumegam textul toat\ ziua.
Veri[oara mea era foarte frumoas\. Fiica ei era fin\
[i încânt\toare. Erau la Londra pentru c\ fata ob]inuse
o [edere la schimb, într-o familie englez\. Bravo, bravo,
am spus eu, repetând în cap frazele pe care aveam s\
le pronun] mai târziu, pe scena de la Royal Court. {i
altceva? Altceva era c\ veri[oara mea voia totu[i s\-mi
povesteasc\ via]a ei. Ea [i so]ul ei, tineri sociali[ti
cehi, î[i p\r\siser\ ]ara la invazia nazist\, tr\iser\ în
America, în exil în timpul r\zboiului, se gr\biser\ s\
se întoarc\ în ]ar\ în 1945, ca s\ ajute la construirea
socialismului. So]ul ei, Oskar Langer, avocat, fusese
arestat pentru devia]ionism, ca mul]i al]ii, prin 1952…
Voia s\ continue când eu i-am zis – nu ca s\ o întrerup,
ci ca s\-mi ar\t cuno[tin]ele, presupun –: „ {i la New
York ar fi avut cu siguran]\ necazuri.“
Ea a t\cut. Am rugat-o s\-[i continue povestea.
Mi-a r\spuns c\ nu mai merita osteneala. {i-a terminat
de b\ut ceaiul, i-a f\cut un semn fiicei sale, s-a scuzat
c\ m-a deranjat [i a p\r\sit apartamentul meu c\ldu], nu
f\r\ s\ remarce c\ oamenii ca noi nu [tiau într-adev\r
nimic. Veri[oara mea din Bratislava nu sem\na cu persoana
cic\litoare pe care mi-o imaginasem la Praga, dar nu o
g\seam foarte amabil\. {i apoi, eu, ah! Aveam de
jucat teatru. De altfel, dac\ ea se afla la Londra, [i
fiica ei era cu ea… însemna c\ toate nu mai erau decât
ni[te pove[ti de demult. Acum, în Cehoslovacia, lucrurile
trebuiau s\ mearg\ mai degrab\ bine, fiindc\ oamenii
c\l\toreau cum voiau. [...]
În toamna lui 1968, întorcându-m\ de la Stockholm,
unde filmasem La Mouette, am g\sit, într-un teanc de
scrisori, un plic pus la po[t\ în Germania. În interior,
erau dou\ foi]e de pelur roz. Scrisoarea purta data de 30
august, m\ a[tepta de o lun\. Era scris\ în englez\, voi
traduce frazele-cheie, din fericire am p\strat-o:
„…m\ hot\râsem s\ nu te mai contactez niciodat\,
a[a de evident era c\ nu-]i pl\ceam… Tot ce ai g\sit
s\-mi spui când am vrut s\-]i relatez povestea mea,
este c\, în calitate de comuni[ti, am fi suportat acela[i
tratament, dac\ am fi r\mas În SUA. Sper c\ ast\zi ai
în]eles diferen]a. În urm\ cu patruzeci [i opt de ore am
trecut frontiera, printre tancuri [i pu[ti ruse[ti. Am
tr\it un co[mar: de aici înainte, via]a în Cehoslovacia va
fi unul permanent. Am plecat cu dou\ valize [i doar
mul]umit\ ma[inii cump\rate cu pre]ul sângelui
so]ului meu, banii primi]i în momentul reabilit\rii lui…“
Nu m-am sim]it în largul meu citind aceast\ scrisoare.
Nu am citit-o în fug\. A[ fi putut s\-i scriu la o adres\
din Londra pe care o men]iona, valabil\ înc\ o s\pt\mân\.
Nu am f\cut-o. Am socotit c\ s-a scurs o lun\. Nu am
încercat s\ dau de urma veri[oarei mele Sophie
Langer. Dar nu am aruncat scrisoarea. Am pus-o bine [i
mi-am f\cut bagajele ca s\ plec cu Montand la Los
Angeles.
În martie 1969, întoars\ la Paris, am citit una dup\
alta, L’Aveu de Artur London, Les Nôtres de Elisabeth
Poretski [i autobiografia lui Josepha Slanska. În cartea
so]iei lui Slansky, am putut citi povestea v\rului meu
Oskar Langer, aceea pe care nu voisem s\ o aud la Londra.
Mi-a fost foarte ru[ine. Am scos cele dou\ foi]e de hârtie
pelur roz. {i a[a cum arunci o sticl\ în mare, am scris
la acea adres\ ipotetic\ de la Londra, atunci veche de
[apte luni. Am scris o scrisoare în care îmi ceream iertare
pentru egoismul meu [i pentru p\catele mele întru ne[tiin]\.
În Suedia, la Vätseras, dup\ o s\pt\mân\, am primit
o scrisoare de patru pagini, dactilografiate în rânduri
dese. Documentul acesta tulbur\tor ar merita s\ fie tradus
în întregime. M\ ierta. Îmi mul]umea. Regreta c\ noi
descopeream, dup\ doisprezece ani, lucruri pe care ea
ni le-ar fi putut spune, dac\ am fi venit la Bratislava.
În 1957, so]ul ei era înc\ în închisoare: „A]i fi putut, voi
doi, s\-i scurta]i timpul de deten]ie [i s\-i prelungi]i
timpul vie]ii, doar pentru c\ «ei» [tiau c\ aveam în mân\
dovezile nevinov\]iei sale [i, în consecin]\, a nevinov\]iei
multor altora. Au fost cazuri în care «ei» au vrut s\
fac\ impresie bun\ simpatizan]ilor din str\in\tate.“ Am
m e r i d i a n e
descoperit c\ venise la Praga [i c\ st\tuse în holul de
la Alkron, ne v\zuse trecând, nu îndr\znise s\ ne abordeze,
se [tia urm\rit\ [i nu voia s\ fie „veri[oara care deranjeaz\“.
În acel moment, înc\ mai credea c\ vom veni la
Bratislava. Fiica ei cânta sub un alt nume decât cel al
tat\lui ei, „tr\d\torul“, cânta în barul hotelului în care
sigur urma s\ fim caza]i. Nu mai avea dreptul s\ fac\
parte din orchestra în care fusese solist\. Amândou\
construiser\ un plan de informare, destinat nou\. Dar
iat\, nu venisem la Bratislava… [i, de la distan]\, v\zuse
disp\rând singura speran]\ de a convinge ni[te oameni
one[ti [i în[ela]i, cum fusese ea îns\[i în tinere]ea ei,
în timpul procesului de la Moscova. Se întorcea mereu
la acei doisprezece ani pe care îi pierdusem. {i la t\cerea
care înv\luia deten]iile unor oameni dintre care unii
nu au fost reabilita]i decât în 1964. Mai spunea: „În ciuda
a tot ce am îndurat în timpul acestor ani, în ianuarie
1968, m-am l\sat din nou cuprins\ de entuziasm…“
Acum înv\]a suedeza, a [aptea limb\. {i scrisoarea se
termina a[a:
Iart\-m\ c\ am scris o scrisoare a[a lung\. O fac poate
pentru c\ nu g\sesc aici decât oameni cu care fac conversa]ie,
dar pe nimeni cu care s\ vorbesc. Î]i mul]umesc c\ mi-ai
scris, asta mi-a redat pu]in din încrederea pe care o aveam
alt\dat\, când mai credeam în demnitatea uman\. Oh,
cum am crezut, cât de infinit de mare a fost odinioar\
aceast\ credin]\. Cu dragoste.
So
Veri[oara mea Sophie a venit la Paris anul trecut.
Am petrecut o zi împreun\. Acum, vorbe[te suedeza.
Am vorbit în anglo-franco-german\, ca s\ nu ne pierdem
timpul c\utând unele cuvinte, atât de multe lucruri aveam
s\ ne spunem. Am avut deseori ochii plini de lacrimi,
alternând cele dou\ feluri: de emo]ie [i de râs. [...] Acum,
o aveam acolo, în fa]a mea, [i ea povestea. Tr\ia acea
groaz\ [i era formidabil c\ puteam s\ fac, chiar prea
târziu, dup\ [aptesprezece ani, ceea ce riscasem s\ nu
fac niciodat\. S\ o ascult [i s\ o îmbr\]i[ez. [...]
Bucure[tiul are [i el un zgârie-nori de inspira]ie
absolut româneasc\. La Bucure[ti, universitatea de la
Moscova se nume[te Casa Scânteii. Am fost invita]i
acolo de c\tre ministru, o femeie fermec\toare [i
foarte inteligent\. Ne-a anun]at c\ guvernul avea s\
dea un dineu pentru noi, auziser\ vorbindu-se despre
micul supeu de la Moscova [i nu voiau s\ fie mai prejos
decât fratele cel mare. Ne-a sf\tuit s\ preg\tim tot ce
vrem s\ întreb\m, ne asigura c\ întreb\rile vor fi binevenite.
O pereche tân\r\ a venit s\ ne vad\ la hotel. El era
francez, ea era românc\; el venise s\ fac\ un reportaj
pentru televiziunea francez\, voia s\ se c\s\toreasc\
cu ea [i s\ o ia în Fran]a. Li se interzicea acest lucru.
Dac\ micul supeu de la Moscova n-a servit decât la
editarea lui Martin du Gard în rus\, marele dineu de la
Bucure[ti a servit cel pu]in la facilitatea acestei c\s\torii.
[...]
Ana Pauker a avut mai pu]in noroc decât logodnicii
no[tri. „E foarte bine“, ni s-a r\spuns. „A îmb\trânit
mult, se odihne[te.“ B\trâna revolu]ionar\ efectiv „se
odihnea“.
Ana Pauker la o tribun\, Dna Lupescu la cursele
de la Chantilly, s\rmanul rege Carol în exil, a[a ar\tau
actualit\]ile de dinainte de r\zboi la Chézy din
Neuilly. Ana Pauker, cu p\rul scurt [i c\m\[i b\rb\te[ti,
Dna Lupescu cu p\l\rii mari, cu bl\nuri de vulpe, s\rmanul
rege trist, [i la Chantilly.
În timpul acelei s\pt\mâni în România, în mod vizibil,
nu am fost singura care s-a jucat cu nostalgia.
Nu am v\zut România. Am v\zut români. Nu ]\ranii
s\raci despre care poveste[te Panait Istrati. Români
din Bucure[ti, pe care nu trebuia s\ te str\duie[ti ca
s\-i faci s\-]i povesteasc\ ce vesel era Bucure[tiul de
alt\dat\. Era un mic Paris. Ei, da! Cu Garda de Fier,
cu alian]a cu Hitler. La Bucure[ti, ru[ii nu erau iubi]i,
ca [i la Var[ovia. La Bucure[ti, nu hot\râser\ ei s\ devin\
sociali[ti. La Praga, da.
~n române[te de
Elena BULAI
(fragmente din volumul `n preg\tire
la Editura Curtea Veche)
27
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008

m e r i d i a n e
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
28
Cuvântul [i piatra
Iosif Brodski Vladimir }ivin
STAN}E ORA{ULUI
În jur se face lini[te deodat\,
Doar strig\tul barjei
în mijlocul apei
înfruntând frenetic întunericul
[i noaptea care-n zboru-i
va-ncununa aceast\ biat\ via]\
cu frumuse]ea ta
[i cu dreptatea mea postum\.
2 iunie 1962
„Versurile lui au ceva magic“
(Anna Ahmatova despre tân\rul poet).
Judec\toarea (numele ei e Savelieva): R\spunde]i,
de ce nu lucra]i?
Iosif Brodski: Am lucrat. Scriam versuri.
Judec\toarea: Asta nu ne intereseaz\. Ne intereseaz\
la ce institu]ie a]i lucrat?
Brodski: Am avut contracte cu editurile [...].
Judec\toarea: În general, care e specialitatea
dumneavoastr\?
Brodski: Sunt poet. Poet-traduc\tor.
Judec\toarea: {i cine v-a recunoscut ca poet? Cine
v-a înscris la poe]i?
Brodski (f\r\ arogan]\): Nimeni. Dar cine m-a înscris
la specia uman\?
Judec\toarea: A]i înv\]at pentru asta?
Brodski: Pentru ce?
Judec\toarea: S\ fi]i poet. N-a]i încercat s\ termina]i
o facultate, unde sunt preg\ti]i... unde se înva]\ asta...
Brodski: Nu m-am g\ndit c\ asta ]i-o poate da facultatea.
Judec\toarea: Dar atunci, cine?
Brodski: M-am gândit c\ asta vine (descump\nit) de
la Dumnezeu. [...]
Judec\toarea: Ave]i vreo preten]ie la completul de
judecat\?
Brodski: A[ fi vrut s\ [tiu de ce am fost arestat?
Judec\toarea: Asta e întrebare, nu preten]ie.
(Fragment din interogatoriul poetului,
acuzat de „parazitism din rea voin]\“,
la 18 februarie, 1964, la Judec\toria raionului
Dzerjinski din Leningrad).
{i, în sfâr[it, verdictul, la 13 II 1964. Hot\rârea e
definitiv\ [i irevocabil\.
„Brodski Iosif Aleksandrovici [...] s\ fie expulzat
din Leningrad într-o localitate special indicat\, pe
timp de 5 (cinci) ani, cu obliga]ia de a fi pus s\ munceasc\
în locul stabilit“.
Într-o scrisoare adresat\ Comisiei de lucru cu autorii
tineri, de pe lâng\ filiala din Leningrad a Uniunii Scriitorilor
Sovietici, un num\r mare de scriitori tineri [i mai
pu]in tineri [i-au manifestat revolta fa]\ de procesul fals,
ru[inos, care i-a fost intentat colegului lor, demontând
pas cu pas acuza]iile mincinoase care i-au fost aduse.
Vocii tinerilor s-au al\turat interven]iile mai greu de
ignorat ale scriitorilor consacra]i (Anna Ahmatova,
Kornei Ciukovski, S. Mar[ak etc.). Jean-Paul Sartre a
cerut [i el eliberaea poetului, ar\tând c\ arestarea unui
poet, în ]ara comunist\, „nu d\ bine“ în Occident pentru
imaginea acesteia.
Poetul a fost eliberat, f\r\ s\ i se retrag\ acuza]ia:
autorit\]ile vremii, KGB-ul nu-l voiau pe poet, nu-i voiau
„versurile magice“.
Brodski [tia c\ cititorii lui cei mai fideli, colegii lui
de genera]ie, care se înghesuiau în cluburile studen]e[ti
în care î[i recita versurile, aici erau. Silit s\ emigreze,
înainte de plecarea în SUA îi scrie lui Brejnev, cerând
s\-i fie îng\duit s\ publice în limba sa, în ]ara sa, dac\
nu versuri proprii, m\car traduceri. „Limba e ceva vechi,
e mai veche decât statul. Eu apar]in limbii ruse, iar în
ceea ce prive[te statul, din punctul meu de vedere,
patriotismul scriitorului se m\soar\ dup\ felul în care
scrie în limba poporului în mijlocul c\ruia tr\ie[te, [i nu
dup\ jur\mintele f\cute la tribun\“.
Cum era de a[teptat, birocratul-[ef al statului totalitar,
în]epenit în limbajul dogmelor, nu-i r\spunde.
... Tatiana ne-a condus, pe prietena mea [i pe mine,
spre Casa memorial\ a Annei Ahmatova. Într-o înc\pere
spa]ioas\, a fost deschis\ o expozi]ie consacrat\ lui Iosif
Brodski: fotografii, filme, diapozitive, câteva piese de
mobilier din camera lui, din perioada american\. {i, o
„amintire“ de la Leningrad: valiza cu care Brodski a
p\r\sit URSS.
La Petersburg se simte prezen]a poetului. Ora[ul
î[i vrea înapoi poetul.
Dup\ ce comunismul a r\mas s\ se numeasc\ doar
„vechiul regim“, versurile interzise atunci, articolele,
eseurile lui Brodski au fost publicate de multe edituri,
în tiraje mari.
Pe malul Nevei, loc drag lui Brodski, Tatiana ne
spune c\ aici, cam în dreptul casei în care a locuit Brodski,
îi va fi ridicat un monument. Concursul interna]ional de
proiecte a fost câ[tigat de Vladimir }ivin, om al
locului [i el.
Numele lui Vladimir }ivin e cunoscut de la Petersburg
pân\ în SUA [i Canada, în Italia [i Grecia, la Londra
[i în Spania etc., unde i-au fost expuse lucr\rile. Ermitajul
ad\poste[te crea]iile în ceramic\ prin care sculptorul a
reînviat, în stilu-i propriu, enigmaticele inscrip]ii de
pe t\bli]ele sumeriene [i babilonene, datând de mii de
ani înaintea erei noastre, ale c\ror texte au fost descifrate
de speciali[tii ru[i în scrieri vechi. Sunt versuri închinate
iubirii, maternit\]ii, rug\ciuni [i incanta]ii, care pot fi
citite pe verso-ul t\bli]elor ilustrate de V. }ivin.
Ideea transpunerii cuvântului pe un suport care s\
d\inuie a stat [i la baza proiectului pe care l-a propus
sculptorul la concurs.
Am avut nea[teptatul prilej de a vorbi de curând,
la Bucure[ti, cu artistul, [i de a afla chiar de la el cum
va ar\ta, în ora[ul acela unde sunt sute de statui, mai
mari sau mai mici, monumentul închinat lui Brodski.
- Domnule }ivin, am auzit c\ la concursul de proiecte
pentru viitoarea statuie s-a înscris un mare num\r de
sculptori. Cu ce proiect a]i câ[tigat concursul?
În lipsa unui reportofon, va trebui s\ relatez doar
câte ceva din discu]ia cu artistul, s\r\cind mult informa]iile
[i, mai ales, con]inutul considera]iilor estetice.
Îmi spune c\ la concursul interna]ional ini]iat de
municipalitatea ora[ului au fost prezentate 120 de proiecte:
autorii veneau din Europa, America, ba chiar [i din
Singapore. În turul al doilea r\m\seser\ 24 de proiecte.
M.{. - Ce reprezentau acestea?
V. }. - Majoritatea erau lucr\ri figurative: poetul în
bronz, de diferite dimensiuni, poetul culcat pe malul
Nevei, poetul cu lei (Brodski iubea pisicile), unul dintre
proiecte propunea un Brodski de [ase metri, [i un Brodski
în mers, sub lumina reflectoarelor. Toate trebuiau s\-l
prezinte ca un personaj neobi[nuit.
În cel de-al treilea tur, r\m\seser\ [ase proiecte.
Aflasem c\ dup\ ce Brodski luase cuno[tin]\ mai pe
larg de poezia american\, s-a mirat ce pu]in e cunoscut\
în rândurile oamenilor. A propus s\ fie afi[ate în
sta]iile de metrou, în autobuze, în vitrinele magazinelor,
cele mai frumoase versuri, a f\cut chiar el selec]ia lor,
[i americanii s-au trezit memorând [i murmurând versuri.
Proiectul propus de mine e un bloc de granit, de nou\
metri în\l]ime, pe malul Nevei, (Brodski considera
apa izvorul primordial al vie]ii, era foarte legat de Neva),
un bloc ca o carte deschis\ sau, dac\ vre]i, rupt\ la mijloc.
Pe o parte vor fi inscrip]ionate versuri scrise în ora[ul
s\u natal, iar pe cealalt\ – versuri scrise în SUA.
Fluxul [i refluxul vor purta, vor duce [i vor readuce
poezia lui Brodski. Din Neva, prin Marea Baltic\, poezia
lui va c\l\tori prin Oceanul Atlantic pân\ în America
[i înapoi.
M.{. - Un fel de reîntâlnire a poetului cu sine însu[i.
V.}. - Se poate spune [i a[a. Cred c\ lui Brodski i-ar
fi pl\cut. Cel mai mare omagiu, recunoa[terea cea
mai deplin\ a valorii poetului în ]ara sa este s\ închini
un monument versurilor sale pentru ca poezia s\ ajung\
[i peste timp la oameni. În Japonia, în fiecare loc în care
s-a n\scut un haiku, se a[az\ o piatr\ cu inscrip]ia versurilor.
Peste dou\ sute de ani, aerul, apa vor [terge ceva din
pregnan]a inscrip]iilor, dar nu ne aplec\m oare, cu interes
[i cu emo]ie, asupra inscrip]iilor datând de mii de ani?
... Poetul, laureat al Premiului Nobel, nu are un
mormânt în ora[ul pe care l-a iubit cel mai mult. E
înmormântat la Vene]ia, „sora sudic\ a nordicului
Petersburg“. Dar va fi aici m\rturia adev\rului despre
via]a sa [i despre dreptatea lui postum\.
... Vladimir }ivin a venit în România, într-o scurt\
vizit\, pentru a merge la Târgu-Jiu, la Complexul Brâncu[i.
L-am rev\zut la întoarcere, p\rea a avea o stare de
pace îmbog\]it\ cu noi în]elegeri.
So]ia lui [i cele dou\ prietene care l-au înso]it mi-au
spus c\ sculptorul le-a rugat s\ se plimbe pe unde vor,
dar s\-l lase singur. A str\b\tut de câteva ori aleea, a
fotografiat, a m\surat, s-a întors o dat\ [i înc\ o dat\, cu
pa[i rari, de la Masa T\cerii pân\ la Coloana Infinitului.
- Se pare c\ a]i avut o discu]ie intim\ cu Brâncu[i,
îl abordez pe jum\tate în glum\.
- Sunt foarte mul]umit. Am c\utat operele lui Brâncu[i
în toate muzeele din Europa pân\ în America [i Canada
[i demult voiam s\ ajung la Târgu-Jiu. Tot Complexul
are o rigoare [i o uimitoare armonie, de la Masa T\cerii,
Poarta S\rutului, apoi Catedrala, încheindu-se cu Coloana
Infinitului, – un drum de la p\mântesc la ceresc. E o
lucrare sacr\ [i un ceremonial a c\rui idee e timpul. Am
str\b\tut de multe ori aleea lung\, sim]ind cum trece
timpul, mergi [i mergi [i aceast\ trecere treptat\ a timpului,
într-o armonie des\vâr[it\ a lucr\rilor plastice de mari
dimensiuni, te conduce la ideea de calendar [i de recviem;
este o crea]ie despre via]a [i moartea omului. Mi-a pl\cut
[i or\[elul de provincie, care respir\ [i se dezvolt\ în
jurul Complexului brâncu[ian.
Vorbim despre încercarea e[uat\ în „vechiul
regim“ de a d\râma Coloana Infinitului.
- Brâncu[i era atât de mare, a ajuns atât de sus,
încât nimic nu l-ar fi putut [i nu-l poate atinge, încheie
V. }ivin.
Margareta {IPO{

Noua literatur\ ucrainean\
~n istoria recent\ a Ucrainei, exist\ un `nainte [i dup\
Maidan. Maidan e supranumit\ Pia]a Independen]ei din
centrul Kievului unde s-au adunat pe parcursul iernii
2004 mii de manifestan]i, pentru a protesta `mpotriva alegerilor
falsificate [i a guvernului pro-rus al lui Leonid Kucima.
O nou\ genera]ie de scriitori, care-[i spun „copiii Maidanului“
sau, cu trimitere la Orwell, „genera]ia 1984“, `[i face propria
„revolu]ie portocalie“ `n literatura ucrainean\, dominat\
p`n\ la ei de tipicurile realismului sovietic [i de cli[ee
folclorice. ~n primul r`nd, ace[ti tineri scriu `n limba ucrainean\,
re`nnoind-o [i moderniz`nd-o cu neologisme din limbajul
universal al internau]ilor [i culturii alternative. Apoi, ei
`ncearc\ s\ trezeasc\ `n modul lor con[tiin]ele, c\ut`nd un
nou model politic, democratic, `n acela[i timp na]ional [i
pro-occidental. Liubko Dere[, n\scut chiar `n 1984, a debutat
la 16 ani cu un roman, Kult, care, dup\ ce a fost un bestseller
local, a ap\rut `n german\, la Ed. Suhrkamp, f\c`nd
din t`n\rul prozator cu scriitur\ coroziv\ [i trendy – un nume
cunoscut. Al\turi de el, Serghei Zhadan sau Irena Karpa au
succes cu o proz\ trash, hedonist\ [i poetic\, adaptat\ lumii
moderne. Bloguri, c\r]i electronice, libr\rii virtuale – stau
m\rturie pentru identitatea `n plin\ transformare a literaturii
ucrainene: „E o adev\rat\ explozie: primesc `n jur de
1500 de manuscrise de debut `n fiecare an“ – a declarat
un redactor al Editurii Kalvaria, iar un responsabil de la
Editura Fakt, remarc`nd [i el fenomenul, s-a pl`ns c\ produc]ia
de carte e departe de a fi rentabil\, fiindc\ `n toat\ ]ara exist\
doar 200 de libr\rii (la 48 de milioane de locuitori), iar ru[ii
continu\ s\ domine 80% din pia]a de carte.
Victor Ivanovici premiat `n Spania
Pe data de 22
aprilie 2008 a avut
loc la Madrid prezentarea
volumului
GGabriiel GGarcíía MMárquez
yy ssu RReiino dde
Macondo (Gabriel
García Márquez [i
Regatul Macondo),
al scriitorului [i
hispanistului român
Victor Ivanovici (care
locuie[te în Grecia).
Eseul a fost publicat
de editura madrilen\
Sial (colec]ia
Trivium), al c\rei
director este poetul
Basilio Rodríguez
Cañada, pre[edintele
PEN Clubului
spaniol, [i a fost selec]ionat
între alte
103 eseuri din Argentina, Chile, Cuba, Grecia, Italia, Spania,
Statele Unite, Tunisia [i Uruguay, pentru a fi distins cu
premiul interna]ional SIAL-ENSAYO, de c\tre un juriu
compus din reprezentan]i de marc\ ai lumii universitare [i
literare din Spania.
În expunerea de motive a juriului se subliniaz\, între
altele: «S-a apreciat travaliul hermeneutic al eseistului, care
arunc\ o lumin\ nou\ asupra multor aspecte ale operei lui
García Márquez, cunoa[terea profund\ a lumii imaginare
a autorului, pe care o dovede[te Victor Ivanovici, precum
[i capacitatea sa de sintez\ (…) Este vorba de un studiu util
nu numai pentru speciali[ti [i studio[i ai literaturii hispanoamericane,
ci [i pentru un public mai larg».
Freddy Mercury – personaj
Romancierul american Michael Cunningham, din a
c\rui oper\ au fost traduse la noi, `n „Biblioteca Polirom“,
O cas\ la cap\tul lumii, Orele (Premiul Pulitzer [i Pen/Faulkner
Award) – ecranizat de Stephen Daldry, `ntr-un film [i el
distins cu cele mai mari premii cinematografice – [i Zile
exemplare, e mereu surprinz\tor. Acum `n v`rst\ de 56 de
ani, el se documenteaz\ pentru un roman ce-l va avea ca
personaj principal pe Freddie Mercury, fostul lider al grupului
Queen. Cunningham a m\rturisit c\, pentru el, nu exist\
frontiere `ntre lumea c\r]ilor, cea a filmului [i cea a muzicii,
iar starul foarte bizar reprezint\ o provocare pentru romancier.
Între personalit\]ile care au primit în ultimele
zile ale lui aprilie titlul de doctor honoris causa al
Universit\]ii Bucure[ti s-a aflat [i Antonio Tabucchi,
bine cunoscut publicului nostru gra]ie romanelor [i
povestirilor sale traduse de-a lungul anilor în limba
român\.
Dac\ la masa rotund\ care a precedat în data de 25
aprilie acordarea titlului, scriitorul italian a împ\r]it
timpul în amfiteatrul Odobescu al Facult\]ii de
Litere cu Sashi Tharoor [i cu Norman Manea, abordînd
problema a raport\rii artistului la politic, festivitatea
decern\rii titlului l-a avut drept unic protagonist.
În cadrul dezbaterii despre func]ia social\ a literatului,
interven]ia lui Tabucchi a fost o pledoarie pentru
sinceritate, ca garan]ie a autenticit\]ii actului artistic,
reluînd tema îndelung dezb\tut\, între al]i peninsulari,
de Umberto Saba cu amplul articol Ce le r\mîne de
f\cut poe]ilor (1911, publicat îns\ în 1959). Dac\ acesta
din urm\ le cerea confra]ilor onestitate, polemizînd cu
retoricul Gabriele D’Annunzio, contrapus lui Alessandro
Manzoni, oaspetele nostru a amintit în treac\t doar de
lipsa de autenticitate, implicit de valoare estetic\, a
literaturii sovietice scris\ la comand\.
Pentru discursul ca doctor honoris causa, Tabucchi
[i-a ales singur tema [i a tratat-o, nu doar cu competen]a
erudit\ a universitarului lusitanist avînd întinse lecturi
din beletristica universal\ [i din domeniul metaliteraturii,
ci [i cu real\ pl\cere, ]inîndu-i cu aten]ia încordat\
pe to]i cei prezen]i.Recurgînd la compara]ia provocatoare
cu religiile monoteiste ale c\ror consecin]e, spunea,
„le avem ast\zi sub ochi“, profesorul italian, poate cel
mai mare polemist al Italiei postbelice dup\ Pier Paolo
Pasolini, a reafirmat pericolul absolutiz\rilor [i în
domeniul circumscris la arta cuvîntului. Întrebîndu-se
ce este literatura [i dac\ ea are ceva în comun
cu [tiin]ele exacte, a citat mai mul]i teoreticieni, dar,
mai ales, [i-a expus sistematizat punctul de vedere.
Dup\ domnia sa, asemenea fizicianului care nu inventeaz\,
ci doar descoper\ ceea ce exist\, [i creatorul de frumos,
urmîndu-[i intui]iile, ajunge la un rezultat notabil
Inclasabil, `ntre documentar, road-movie picaresc
[i odisee modern\, C\l\toria lui Primo Levi de Davide
Ferrario, pe un scenariu al regizorului `n colaborare
cu Marco Belpolite, e considerat cel mai bun film
italian din ultimii ani. Realizatorul [i coscenaristul au
decis s\ refac\, azi, drumul pe care l-a f\cut Primo
Levi, `n 1945, de la eliberarea lui din lag\rul de la
Auschwitz p`n\ acas\, la Torino. ~n nou\ luni de r\t\cire
bucuroas\ [i absurd\, Levi a traversat atunci Polonia,
Ucraina, Bielorusia, România, Ungaria, Slovacia,
Austria, Germania [i `n sf`r[it Italia – c\l\torie povestit\
`n Armisti]iul (tradus [i la noi de Doina Condrea Derer
`n 2004, la Ed. Polirom). ~nso]i]i de textele lui
Primo Levi, Davide Ferrario [i Marco Belpolite –
curatorul operelor scriitorului – au lucrat trei ani [i
jum\tate la `mplinirea proiectului, travers`nd
Europa de Est din anii 2000, sf`[iat\ `ntre mondializare
[i o rezisten]\ incredibil\ fa]\ de aceasta, mai ales `n
zonele rurale. Peisajele, `nt`lnirile `nt`mpl\toare,
peripe]iile au fost filmate a[a zic`nd cu ochii lui Primo
Antonio Tabucchi la Bucure[ti
Armisti]iu 21
Raportul Stein este un mic
roman, de 99 de pagini, cu care a
debutat `n 1995 `n Spania José Carlos
Llop, un scriitor din insula Majorca,
n\scut `n 1956, care s-a impus apoi
prin alte dou\ romane, Vorbe[te-mi
de al treilea om [i Mesagerul din
Alger. Succesul acestor ultime dou\
`n Fran]a a determinat [i traducerea
primului, la Ed. Jacqueline Chambon,
iar cronica ap\rut\ recent `n „l^Express“
`l recomand\ ca pe o bijuterie literar\
`nrudit\ cu Marele Meaulnes. Povestea
situat\ `n Spania la sf`r[itul anilor
^60, `ntr-un colegiu iezuit, se `nv`rte
`n jurul unui nou coleg, venit la
mijlocul anului [colar, Guillermo
Stein, singurul b\iat blond cu ochi
alba[tri din liceu, care are curajul s\
sfideze regulile rigide. Faptul c\ se
m e r i d i a n e
din punct de vedere cognitiv, chiar dac\, în acest
caz, este vorba de o cunoa[tere prelogic\.
Atîta timp cît î[i scrie cartea, artistul - continua
oratorul - are convingerea c\ [tie totul; odat\ opera
încheiat\, realizeaz\ în schimb c\ nu a f\cut altceva
decît s\ deschid\ o u[\, urmînd s\ fie deschise, la
infinit, o alta [i apoi o alta... În aceasta ar consta farmecul
literaturii [i, se deduce, continuitatea ei.
De ce se scriu opere de fic]iune, [tiut fiind, cum
scria Roland Barthes (citat, [i nu o dat\), c\ via]a
este mai subtil\ decît literatura? Tirada de întreb\ri
din partea concluziv\ a discursului sugereaz\ mult mai
mult decît o aser]iune sau o concluzie în chip de r\spuns.
Se scrie de teama mor]ii? ori a vie]ii? din cauza trecerii
mult prea gr\bite a timpului? a nostalgiei pentru anii
copil\riei? din pricina unui regret? a unei remu[c\ri?
din dorin]a de a fi altundeva sau, dimpotriv\, de a
r\mîne în acela[i loc?
F\r\ îndoial\, a[a cum paginile publicate începînd
cu 1975 (cînd la Bompiani i-a ap\rut primul roman,
Piazza d’Italia) las\ s\ se în]eleag\, prezen]a [i interven]iile
lui Antonio Tabucchi nu pot fi de complezen]\; publicul
venit s\ îl cunoasc\ în Vinerea Mare ortodox\ a acestui
an nu a fost cîtu[i de pu]in dezam\git.
Doina CONDREA DERER
Levi, care era un om de [tiin]\, neinfluen]at de ideologii,
[i care se mul]umea s\ observe. Dup\ c\derea marilor
„biserici“ ideologtice, cei doi cinea[ti privesc cu aten]ie
ce le aduce `nt`mplarea `n ]\rile parcurse, consider`nd
c\ acum ne afl\m `ntr-un nou armisti]iu (`ntre conflictele
trecutului [i cele ce vor veni) [i exploreaz\ cu acuitate,
emo]ie, umor [i curiozitate starea Europei de azi.
~ntr-un interviu publicat `n „Le Nouvel Observateur“,
Davide Ferrario `[i exprim\ concluzia la ceea ce a
v\zut `n Europa de Est. O parte admirabil\, pe care
Vestul a pierdut-o: sensul identit\]ii, apartenen]ei la
un anume loc [i la o comunitate. {i o tendin]\ periculoas\,
manipulabil\ politic: aceast\ nevoie de identitate se
poate transforma u[or `n na]ionalism extremist, `n
fascism, `n rasism (cel mai bine se vede asta `n
Rusia de azi). Trecut `n clasamentele cu recomand\ri
la rubrica „de v\zut neap\rat“, C\l\toria lui Primo
Levi e rezumat ca un poem tulbur\tor, `mbibat de
umor absurd, despre condi]ia uman\ la `nceputul
secolului 21.
Raportul Stein
pretinde agent secret al Papei [i c\
`n chiar ziua sosirii lui un profesor
moare de apoplexie st`rne[te uimirea
colegilor, mai ales a naratorului,
Pablo Ridorsa. Acesta e crescut `n
austeritate de bunici, care nu v\d cu
ochi buni frecventarea de c\tre nepotul
lor a acestui Guillermo Stein, a tat\lui
enigmatic [i a frumoasei lui surori
Paula. Cine s`nt ei cu adev\rat? José
Carlos Llop face s\ planeze asupra
lor misterul, p`n\ la cap\tul densei
povestiri, c`nd r\spunsul dureros `l
va duce pe narator la secretele propriei
familii, la fantomele celui de al doilea
r\zboi [i ale franchismului. {i `l va
convinge pe Ridorsa c\ „via]a `nseamn\
s\ nu [tii nimic despre nimeni, nici
m\car despre tine `nsu]i, dar s\ tr\ie[ti
ca [i cum ai [ti“.
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
29

România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008
a c t u a l i t a t e a
30
-
L
A29 de ani, inclus cu poezii `n dou\ antologii,
Ca la o linie de start, editura Marineasa,
Timi[oara [i Parfum de liliac, editura Amurg
sentimental, Bucure[ti, anul trecut. {i, tot
2007 marcheaz\ debutul editorial, la Amurg
Sentimental, cu aliona, [i premiul I pentru
poezie, la Concursul Na]ional de Crea]ie
Literar\ organizat de cenaclul Pavel Dan din
Timi[oara. ~[i exerseaz\ cu naturale]e, `n perioada 1996-
1998, condeiul publicistic, acest stil direct, colocvial
fiind cel mai bine servit, extinzându-se [i `n textele
poetice. Este actualmente student `n anul II la Psihologie
`n cadrul universit\]ii Spiru Haret din Bucure[ti. Autor
dezinvolt de schi]e umoristice, epigrame, povestiri
SF. Reviste `n care a ap\rut: Agero, Germania, Delirikon,
Sibiu, Poezia, Ia[i [i Oglinda literar\. Toate aceste
realiz\ri apar]inând lui {tefan Alexandru Ciobanu, [i
care ar mai avea un vis nobil, s\ publice cât mai curând
`n revista noastr\ `n cazul `n care poeziile sale `ntrunesc
condi]iile de valoare ale României literare. ~i alegem
pentru acum un poem nostalgic de dragoste pentru
Georgiana: am g\sit prin(tre) lucrurile mele vechi/ caseta
audio pe care eu [i/ georgiana/ am `nregistrat/ centimetru
cu centimetru de band\/ sear\ de sear\/ genericele
desenelor animate filmelor/ sau serialelor tv ale
acelor ani// caset\ ce o ascultam apoi `n clas\/ ([i
chiar acum o ascult `n timp ce scriu aceste versuri)/ la
walkmanul ei cu baterii 777/ pe care le `nc\rcam punândule/
`ntre elemen]ii de la calorifer/ cât timp ]ineau orele
pe vreme de iarn\// când a `mp\r]it banca noastr\/ a[a
cum indienii [i fe]ele palide/ din Dr. Queen `[i delimitau
teritoriile/ mi-a zis/ dac\ vei trece de linia asta/ o s\-]i
aduci aminte toat\ via]a/ dar am surprins-o zâmbind/
oarecum u[urat\“. Alegerea am f\cut-o nu pentru c\
Prin anticariate
Numai
vorbe
[i descîntec...
S
|N|TATEA [i numele sînt legate una de
altele cu sute de noduri. Numele de botez
se schimb\ la vreme de boal\ grea, [i pove[tile
spun c\ s\-]i auzi numele, cînd nimeni nu
te-a strigat, e semn de moarte apropiat\.
Numele din tratatele de medicin\, venite de
pe alt\ lume, a nepriceputelor complica]ii,
pot, ca jocurile de iele, s\ r\t\ceasc\ trup [i
suflet. Spre îmblînzirea lor, ca într-un ritual barbar al
limbii [i-al [tiin]ei, se ridic\, din vremuri, dic]ionarele
de popularizare, hrisoave mai omene[ti, prin care spitalul,
cu mirosurile [i parolele lui, se-nghesuie în c\mar\.
Pe la 1910, la Imprimeria Al. Georgescu din Buz\u,
doctorul Vasile Bianu scotea un asemenea dic]ionar.
Doctorul de cas\ sau Dic]ionarul s\n\t\]ii, „împodobit
cu 315 chipuri“ [i vorbind despre tot ce-ar a[tepta un
om suferind sau supus eventualelor suferin]e s\ afle
despre boala lui [i despre ars bene vivendi, profilaxia
de toate zilele.
La începutul secolului, problemele medicinii scrise
erau acelea[i, pare-se, din prefa]a lui Bianu, cu ale
literaturii de pe la mijlocul secolului trecut: „lipsa
pomul acesta ar fi fost cel mai reu[it, ci pentru c\ altele,
precum mmm sau poemul lui [tefan au zone defectuoase
[i lungimi. Exemplu primul vers din mmm: „m\
plimb prin camer\ vs. Dumnezeu se plimb\ peste ape“,
unde verbul plimb\rii, potrivit pentru noi, oameii,
este nepotrivit `n cazul lui Dumnezeu. ~n Facerea lumii:
„Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor“ [i
`n Evanghelia lui Ioan, cap. Iisus umbl\ pe mare, din
care voi cita: „{i când s-a f\cut sear\, ucenicii Lui sau
coborât la mare. {i intrând `n corabie, mergeau
spre Capernaun, dincolo de mare. {i s-a f\cut `ntuneric
[i Iisus `nc\ nu venise la ei, {i suflând vânt mare, marea
se `nt\râta. Dup\ ce au vâslit deci ca la dou\zeci [i cinci
sau treizeci de stadii, au v\zut pe Iisus umblând pe
ap\ [i apropiindu-se de corabie [i s-au `nfrico[at. Iar El
le-a zis: Eu s`nt; nu v\ teme]i!...“. S\ fim, a[adar, cu
oarecare aten]ie când ne alegem verbele, atunci când
vrem s\ fie vorba despre lucrul lui Dumnezeu pe p\mânt.
({tefan Alexandru Ciobanu, Bucure[ti) „Poezie am
scris foarte rar, la `nceput `n jurul vârstei de 16 ani (pentru
câteva luni), dup\ care am renun]at pentru câ]iva ani.
Apoi, din nou am avut o perioad\ scurt\ `n care am
scris“... Toate acele poezii, tân\ra Susana Georgiu le-a
pierdut sau le-a aruncat, astfel c\ doar putem deduce
evolu]ia sa liric\ de la 16 la 26 de ani, vârsta de ast\zi
a poetei, care ne m\rturise[te c\ poemele pe care ni le
trimite acum, din abunden]\, „sunt rodul celui de-al
treilea val, februarie-aprilie 2008“, pentru care cere o
p\rere, „fiind nesigur\ de valoarea lor literar\.“ N-a
publicat niciodat\. Ar ajuta-o, spune, ca un ochi critic
s\-i arate „ce este exagerat, ce este inexpresiv, ce este
prea strident, ce pare for]at, ce pare prea siropos, ce este
prea `ncifrat. {i eu observ uneori, continu\ textul ei,
aceste defecte ale poeziilor mele. Deseori nu sunt
mul]umit\ de forma lor final\, multe vor fi `mbun\t\]ite,
modificate `n bine“. Vom transcrie câteva `n acest spa]iu,
nu `nainte de a-i numi pe poe]ii pe care ea `i prefer\.
~n primul rând Eminescu, apoi Blaga, Sorescu, Nichita,
P\unescu, Rilke. Temele sunt dintre cele mai comune,
iar forma, deocamdat\, f\r\ str\luciri deosebite. O pornire
adolescentin\ `i ritmeaz\ patetic clipele de inspira]ie:
„S\rutul t\u mi-a topit aripile de cear\/ Atingerea ta
mi-a oprit orice cuvânt pe buze/ Privirea ta mi-a retezat
orice `ndemn./ Cu vorbele tale de ghea]\ mi-ai despicat
inima `n patru buc\]i/[i apoi a pornit spre nord// ~n urma
piciorului t\u drept se deschideau pr\p\stii/ ~n urma
unui dic]ionar al s\n\t\]ii, scris în limba noastr\ [i pe
în]elesul tuturor, este foarte mult sim]it\.“ A t\lm\ci,
„cu române[ti cuvinte“, frazele întortocheate, denumirile
[i mai neromâne[ti, pe-atunci, decît le [tim ast\zi (de
pild\, cefalalgie), e un prim pas spre civilizare, spunîndu-i
omului ce-are de f\cut pentru el [i gospod\rie, ca
s\ se p\streze s\n\tos, sau ca s\ se vindece.
De[i începe – nu pu]ine dic]ionare se pot l\uda cu
performan]a... – cu Aa ( de la ana partes aequales –
Bianu nu intr\ în complica]ii latine[ti...), de g\sit pe
unele re]ete, care „îns\mneaz\ c\ acele medicamente
sunt amestecate în p\r]i egale“, îndreptarul de cas\ al
s\n\t\]ii nu e unul tehnic. Dimpotriv\, citindu-l de la
un cap la altul al celor mai bine de 800 de pagini – o
lectur\ nicidecum obositoare, sau rezervat\ celor cu
oarece cuno[tin]e de specialitate, te convingi c\ filosofia
lui e aceea[i din scrierile lui Simeon Mangiuca sau
Simeon Florea Marian, tratate de botanic\ popular\
punînd omul [i universul lui magico-ritual în centrul
discu]iilor despre tratamentul sufletului [i-al co[meliei
ce-l încape. O voca]ie a totalit\]ii, condamnabil\, la
urma urmei, într-un dic]ionar, carte prin excelen]\
sistematic\, dar atît de necesar\ medicinii (care n-a
mo[tenit-o, în zilele noastre, de la ruda ei „primitiv\“,
apropiat\ de vatr\), amestec\ defini]ii [i descrieri ale
bolilor – destul de exacte, pe urmele bunelor tratate
fran]uze[ti, pentru vremea în care au fost scrise, cu
explica]ii la cuvinte de felul lui abator, sanatoriu, ori
Dorna [i S\cel, ca sta]iuni balneo-climaterice. {ampania
intr\ [i ea, într-un dic]ionar medical, cu men]iunea c\
„nu se poate botez sau 10 Maiu f\r\ [ampanie“. Ca [i
vinul, a c\rui faim\ medical\ s-a p\strat, în forme diferite,
pîn\ azi, [ampania e [i ea bun\ de leac, în meningit\
[i peritonit\. N-am crede, îns\ felul doctorului Bianu
de a trece de la descrieri de chefuri [i înregistr\ri de
concentra]ii alcoolice la recomand\ri vag b\be[ti e
de-a dreptul cuceritor...
Obiectele de îmbr\c\minte, în limbajul neao[ al
piciorului t\u stâng se târau gândurile mele/ Ca ni[te
trupuri `nc\ vii ale solda]ilor/ Dup\ ce le-au fost retezate
capetele `n lupt\// {i tu ]inteai mereu `nainte/ Sub
pa[ii t\i gr\bi]i striveai una dup\ alta amintirile/ Sub
respira]ia ta grea acopereai orice strig\t de iubire/ Orice
strig\t de ur\.// Când te-ai uitat `n urm\ nu mai era nimic/
Decât o lacrim\ de singur\tate./ Deasupra ta, steaua
polar\/ La picioarele tale, sufletul meu mort.“ La fel,
`n Cerul inimii mele, acela[i sentiment ap\s\tor de fiin]\
parc\ jefuit\ de ce ar avea mai bun: „Cerul inimii
mele e acoperit de nori./ Localnicii mi-au spus c\ mai
e o stea care pâlpâie, undeva spre nord,/ dar eu nu o
v\d./ M\ uit cu aten]ie, `mi mijesc ochii, dar nu o
v\d// P\mântul inimii mele e noroios [i murdar./ Anul
trecut era plin de flori [i de livezi, mi-a spus un copil
care obi[nuia s\ se joace pe aici./ {i ce s-a `ntâmplat?
L-am `ntrebat eu./ ~ntr-o zi nu a mai r\s\rit soarele, a
r\spuns copilul [i-a `nceput s\ plâng\.// Fântânile inimii
mele sunt otr\vite./ A plouat cu ap\ s\rat\ zi [i
noapte, mi-a spus un b\trân ce [edea pe marginea
drumului,/ o ploaie cum n-am maiv\zut de când sunt.
Pân\ [i pe[tii din lac au murit./ Nu mai z\bovi, pleac\
de aici cât mai repede, a mai bolborosit b\trânul,/ `nainte
s\-[i dea ultima suflare.// Atunci mi-am luat rucsacul
`n spate/ {i am `nceput s\ fug/ Dar de fiecare dat\
când credeam c\ am g\sit ie[irea/ D\deam de chipul
t\u“. ~n fine, ca o concluzie la tot r\ul resim]it [i, din
p\cate acceptat de autoare, care se comport\ ca o
fiin]\ plin\ de sl\biciuni, acest Parmenide, care nu ne
d\ nici el nici o [ans\ c\ lucrurile pe t\râmul poeziei
se vor `mbun\t\]i, [i e p\cat: „Nu exist\ mi[care/
Totul e o iluzie/ Totul e a[teptare/ Nu exist\ concluzie.//
Nu exist\ cifra doi/ Totul e consumat/ Totul este `n noi/
Nu exist\ p\cat// Nu exist\ trecut./ Totul este `n
suflet/ Totul e `n cuvânt/ Nu exist\ zâmbet// Nu exist\
iubire/ Totul e `n t\cere/ Totul e amintire/ Nu exist\
durere// Nu exist\ dorin]\/ Totul este departe/ Totul e
`n fiin]\/ Nu exist\ moarte.“ Cam acesta este fondul
patetic al poeziei Susanei Georgiu la cei 26 de ani ai
s\i. R\mâne s\ se produc\ `n crea]ia sa un al patrulea
val din care s\ se aleag\ solu]ii lirice viabile [i poeta
s\ pun\ un bun `nceput unei cariere literare adev\rate,
pe care noi i-o dorim din r\sputeri. (Susana Georgiu,
Bucure[ti)
începutului de secol, plantele medicinale, denumirile
din popor, cu mitologizarea aferent\, ale cîte unei
boli – svîcnituri, oprirea udului, lâncezeal\, be[ica
cea rea etc. – iau loc, într-o logic\ mai curînd a pove[tii
decît a [tiin]ei, pe paginile dic]ionarului. Întîlnirea dintre
bonjuristul sub]ire [i giubeaua t\tîne-su, una din temele
epocii, se poate lesne vedea [i în felul cum e alc\tuit un
dic]ionar de tranzi]ie, de la graiul rece, tr\dînd o anumit\
fanfaronad\ a „priceputului“, la cel cald, pe în]eles,
de la paracentez\, glicoliz\, mezenter, septicemie, termeni
folosi]i pîn\ ast\zi, mai mult sau mai pu]in pricepu]i,
purtînd în sunetele lor ceva din asepsia saloanelor [i din
secretele breslei, la cancer de ]î]a dreapt\, oftic\,
maiu (pentru ficat), r\pciug\, ponoase ale limbii vechi,
de ]ar\, pe care, în forma asta, pentru culoare, nu le mai
recupereaz\ decît literatura.
Radiografie a gîndurilor unei epoci în care [tiin]a,
la nivel lexical, e mai mult un snobism decît o necesitate
– [arlatania medical\, din vorbe, ocup\ destule pagini
(de n-ar fi între ele [i scrisorile lui Davila...), dic]ionarul
lui Bianu e o pies\ nu atît de istorie medical\, cît literar\.
Un elogiu adus în]elegerii, comunic\rii, într-un Babel
înc\ fericit. Un dic]ionar de limbi str\ine, între dou\
lumi nu înc\ separate, în care credin]ele, numele familiare,
aproape [\galnice, care trag, ca o cataplasm\, din iu]eala
bolii, f\cînd-o mai acceptabil\, î[i g\sesc loc printre
fran]uzisme preten]ioase, care vor face legea, mult\
vreme, pîn\ azi, într-o nomina anatomica niciodat\
românizat\. O carte prietenoas\, enciclopedie practic\
[i culegere de reguli de bun\ purtare [i de autocunoa[tere,
pîn\ a nu ajunge la spital, într-o lume care nu [tia ce-i
acela stil de via]\, dar îl propov\duia, venind, iat\, dintr-o
tradi]ie la care, de[i am avut-o, încerc\m, cu
greu, s\ ne întoarcem.
Simona VASILACHE

Repeten]i
la
bunul-sim]
N NUMELE dreptului sacru de a fi ales, au
ç
ap\rut la aceast\ sesiune a localelor candidaturile
unor repeten]i la bunul-sim], ale unor ciuda]i
care par s\ fi renun]at temporar la o carier\ de
exhibi]ioni[ti prin g\ri [i ale unor involuntari
umori[ti. Chiar dac\ unora nu le dau numele,
v\ asigur c\ toate aceste personaje dickensiene
exist\.
Un domn, candidat la o prim\rie dintr-o mic\
localitate de pe litoral î[i îndeamn\ concitadinii
s\-l voteze, cu inscrip]ii pe ou\le puse la vînzare prin
magazine. Cine cump\r\ un carton cu ou\ se întoarce
acas\ cu 30 de îndemnuri electorale imprimate cu tu[
deasupra datei la care garan]ia oului expir\. La o omlet\,
cump\r\torul distruge în medie trei astfel de mesaje
electorale.
O doamn\ care viseaz\ s\ ajung\ primar într-un mare
ora[ din Moldova îi sf\tuie[te pe localnici: „Încerca]i [i
cu o femeie!“ Refuz s\ m\ gîndesc la apelurile telefonice
pe care le-a primit candidata dup\ ce [i-a lansat sloganul
electoral.
Un domn dintr-un ora[ relativ vestic al României, în
încercarea sa de a le transmite votan]ilor c\ d-sa ar fi
alegerea absolut sigur\ [i-a asociat mesajul cu un prezervativ.
Imagina]i-v\ ce ar fi fost dac\ virilul candidat [i-ar fi
livrat mesajul, neprotejat de un prezervativ.
Într-o mic\ localitate de provincie, un candidat la
prim\rie î[i cump\r\ spa]iu publicitar cît fa]ada unui bloc.
Nefericitul bag\ bani în uria[a lui imagine, iar adversarii
remarc\ am\nuntul c\ numele s\u e amplasat în partea
cea mai de jos a uria[ului afi[ publicitar [i îl decupeaz\.
Ceea ce r\mîne e un portret anonim în care aleg\torii
trebuie s\-l recunoasc\ în calitate de candidat la prim\rie
pe domnul care ar putea face reclam\ la orice altceva,
inclusiv la past\ de din]i sau la hran\ pentru cîinii de
companie.
Distinsul stare] al unei m\n\stiri [i-a descoperit o a
doua voca]ie, aceea de consilier jude]ean. Dornic s\ nu
fie mîncat de sfin]i în drumul s\u spre aprobarea lui
Dumnezeu, experimentatul stare] s-a înscris pe lista unui
partid, de[i Biserica interzice asemenea laice licen]e
slujitorilor ei.
În Bucure[ti, un candidat independent la prim\ria
mare, care a dat gre[ de dou\ ori ca reprezentant al
unui partid, strînge în doar cîteva zile cele cîteva zeci
de mii de semn\turi de care are nevoie pentru a intra în
competi]ie. Un calcul minimal ne arat\ c\ cei care i-au
adunat semn\turile ar fi trebuit s\ munceasc\ 24 de
ore din 24 pentru a le agonisi pe c\i oneste. În loc s\
recunoasc\ imposibilitatea unei asemenea performan]e,
candidatul se declar\ persecutat de num\r\torii oficiali
ai semn\turilor pe care le-a c\p\tat, ba izbute[te chiar
s\-i fie legalizate în justi]ie semn\turile contestate. Iar
asta cu atitudinea omului absolut cinstit [i victimizat pe
nedrept. Aceast\ extraordinar\ pild\ de moralitate a
imoralit\]ii bate toate celelalte exemple anterioare.
NU SUNT înc\ jos de tot de vreme ce
înc\ mai pot s\ cad.
Îmi spun: hai s\ ies! {i, f\r\ pauz\:
unde s\ m\ duc? Atunci, s\ stau în
cas\. {i în cas\ ce s\ fac? E acela[i loc
unde ziceam c\ sunt fericit. Complicat
individ! C\ m-a[ stabili aici! {i tâmpit!
Kafka, în jurnal: „...mi-a venit ideea
s\-mi adresez din nou cuvântul. De
câte ori m-am interogat realmente,
totdeauna am r\spuns la apel.“ Cuvântul „realmente“
m\ încurc\. Ce înseamn\ s\ te interoghezi realmente?
S\ m\ întreb ce ? Nu-mi vin în cap decât întreb\ri
de genul ce mai faci ? Ce mai faci, b\ ? Pe dracu fac!
A[tept. Ce a[tep]i ? {tii tu ce...
Într-un intrând, în bibliotec\, Corina a pus,
m\rit, un instantaneu. Sunt eu. Trag din ]igar\. Privesc
în jos. Par preocupat. Gânditor. Lâng\ mine, din
lemn pictat, un ]\nd\ric\. Unul cu nasul lung. Sem\n\m.
Spre sear\, dup\ ploaie, o ultim\ plimbare în „parc
de Merle“, pe aleile pustii. E „Luxembourg“-ul meu,
îmi spun, cu gândul la Cioran. Cam asta, cât\ între
cele dou\ parcuri, e [i diferen]a dintre noi. De[i
nici parcul Merl nu arat\ r\u.
Drumul la Paris – unde mul]umirea, pentru
mine, a constat numai în bucuria lui T – merita f\cut
pentru dou\ episoade. Place des Vosges, dumnic\
dup\ amiaz\; nu plou\, e pl\cut; mul]i parizieni [i
mul]i turi[ti s-au trântit în iarb\; un grup, format din
doi tineri – un alb, un negru – [i trei femei ceva
mai în vârst\, f\r\ insemne ori aerul c\ ar apar]ine
vreunei organiza]ii, ofer\ copiilor baloane [i prune
cui vrea; nu a[teapt\ s\ le ceri; nu intr\ în vorb\;
doar zâmbesc; sunt voio[i. Pe la nou\ seara, pe îngusta
strad\ Montorgueil, în u[a unui restaurant se cânt\
la trompet\ [i ghitar\; în\untru s-au format vreo dou\
cupluri de dansatori; danseaz\ [i afar\, pe caldarâm,
un clo[ard; din restaurant iese o tân\r\ doamn\ [i
danseaz\ cu el; dintre trec\tori, nimeni, în afara
noastr\, nu pare uimit.
Corectez. În ultima diminea]\, pe str\zile înalt
burgheze dintre Invalizi [i Ecole militaire m\ simt
în largul meu. Nu degeaba idealul meu e s\ fiu –
[i eu – clo[ard!
Sunt, acum, „omul de nic\ieri“. La Timi[oara
nu ne mai ducem, nu ne mai sim]im acas\; la Bucure[ti
ne-am adaptat, dar nu ne-am împ\mântenit; la E[elni]a,
Mehadia, Herculane n-am mai fost de mult; oricum,
locurile s-au schimonosit; nu ne mai ducem nici la
Butoie[ti. Cel mai de-al locului m\ simt într-un scuar
neumblat, de cap\t al ora[ului, cu copaci, alei [i
b\nci, de pe Limpertsberg. Senza]ia de a nu-]i g\si
locul e cea mai ingrat\ dintre cele neînso]ite de dureri.
Orice întoarcere, oriunde, de oriunde, e o m\ciuc\
în cap.
Nu sunt în stare s\ exagerez. Am spus c\ nu
intru în mileniul trei [i, dac\ uit corvezile, n-am intrat.
Sunt deconectat.
Anticomuni[tii sunt neonazi[ti, scrie un tân\r
str\lucit. Pe mor]ii de la Sighet îi nume[te, de-a
valma, legionari. Ruptura dintre genera]ii, mai spune,
e provocat\ de preten]ia b\trânilor de a decreta valori.
Sensibil la nou, îl scot din bibliotec\ pe Cervantes
[i îl arunc la pubel\. Ce c\utai, m\i, putregaiule,
aici!?
Dac\ i-a[ spune c\ mai mul]i decât la Sighet au
fost legionarii în partidul comunist, mi-ar r\spunde
c\ nu la un astfel de comunism se gânde[te el. La
care altul ? Unde a fost bun ? E aici o arogan]\
iresponsabil\: noi îl vom face bun!
Dornic s\ m\ plimb, practic plimbarea abandonat\.
Imaginez trasee – [i renun].
Visul meu e s\ nu [tiu. S\ nu [tiu ce fac. Ce fac
eu aici ?
a c t u a l i t a t e a
Haosul
mititel
Dac\-i adev\rat c\ pl\cerea mea e s\ nu [tiu,
sunt un hedonist satisf\cut.
De un an în spital, Roman nu mai poate s\ scrie.
Îi dicteaz\, în engleze[te, Christinei. Ne trimite o
map\ cu lucr\ri [i indica]ii: cum pot fi transpuse în
spa]iu, în ce material, la ce dimensiuni. Un Iov
înving\tor. Nici m\car nu-l suduie pe Dumnezeu.
Haosul mititel, a[a a[ putea s\-i zic. |stuia,
volumului \stuia, vreau s\ spun. În care din când
în când m\ umflu în piept.
Condi]ia libert\]ii: a nu dori nimic. M\ rog...
Cât mai pu]in.
Împins de nevoi, am intrat ast\zi într-un eco-closet.
Pân\ la ora asta, înc\ nu mi-am revenit. E greu de
în]eles de ce se încurc\ europenii cu noi.
Credin]a poate fi convingere sau experien]\ interioar\.
Prima îmi e complet indiferent\, de a doua m\
simt frustrat.
Se vede c\ nu în via]a asta am s\ scap de corvezi.
O nou\ cedare. Una inevitabil\, dac\ am bun sim].
E complicat s\ tr\ie[ti.
Scriu pilular [i la întâmplare. Este efectul mentalit\]ii
de ins cu diverse activit\]i. Când am început, credeam
c\ va fi o carte despre felul cum lâncezesc. N-a
fost s\ fie. {i bine ce ar fi ie[it!
O carte! {i ce dac\-i o carte ? N-ar fi trebuit s\
înv\] din lungul meu periplu de autor necitit [i din
zecile de c\r]i care-i vin s\pt\mânal Corinei c\ nu-i
mare lucru o carte ? Da, dar nu una pe care o scriu
eu! Acest „eu“ denume[te întreaga „ob[te“ scriitoriceasc\.
Este colectiv.
Dup\ orice întoarcere din lustruitul Laetzebuerg
m\ simt, la Bucure[ti, o s\pt\mân\, dou\, de parc\
a[ tr\i într-o lad\ de gunoi.
Am reluat „valurile“ Virginiei Woolf. La
primele pagini era s\ m\ înec în atâta lirism.
Parc\ îmi notasem un titlu. G\sesc înc\ unul, de
pe la noi: Mi[ma[.
Locuin]a noastr\ pl\cut\, din ce în ce mai îmbâcsit\,
mai b\trâneasc\, are un neajuns. Mirosurile de la
buc\t\rie urc\ scara [i b\ltesc în camere ore
întregi.
M-au durut din]ii în vis. Slav\ Domnului, nu [i
în somn.
Francofonia d\ peste cap România. Nu po]i s\
umbli pe strad\ din cauza lui Jacques Chirac.
Peste tot e[ti deturnat.
Îl ascult pe Bourvil. E atât de viu acest mort...
Totdeauna am fost un [mecher. Am tr\it în singurul
tip de societate în care po]i fi un târâie-brâu f\r\
s\-]i pierzi mijloacele de trai, dup\ aceea am petrecut
patru ani de farnien]\ la Bordeaux, iar la urm\ m-am
pensionat.
Într-un foarte bun articol al lui Norman Manea,
un citat din Hugo de Saint-Victor (sec. XII): „Cine
î[i consider\ dulce patria este doar un tandru încep\tor,
cel pentru care orice sol este ca [i cel natal este
deja puternic; perfect este îns\ cel pentru care întreaga
lume este un loc str\in.“ Secolul XII mi se pare cam
vremelnic pentru considera]ii despre patriotism.
Oricum, fraza r\mâne frumoas\ [i confirm\ c\ omul
perfect este vagabond.
S\-]i cau]i ochelarii cu ochelarii pe nas este o
incomod\ punere în abis.
Ba da, citesc. Valurile. Am intrat în ritm.
V\d doi copii ai str\zii, descul]i, rup]i, murdari.
Se lupt\ care s\ duc\ în bra]e un c\]el. De-am avea
noi \[tia, prosperii, serio[ii, instala]ii atâta gratuitate
în noi!
Unei persoane admirate de toat\ lumea i se scorne[te
de ni[te tic\lo[i c\ a fost informator. F\r\ s\
a[tepte confirmarea, mul]i cunoscu]i o asigur\ c\
îi r\mân prieteni. Deci, au crezut! Nu m\ îndoiesc
c\ se cred genero[i. 31
România literar\ nr. 20 / 23 mai 2008

a c t u a l i t a t e a
„Am avut noroc“
De[i st\ acum departe de lumea literar\, la Jimbolia,
Petre Stoica nu poate atrage dec`t „un potop de simpatii“,
fiindc\ a r\mas egal cu el `nsu[i `n directe]ea b\ie]easc\,
firescul [i mai ales pasiunea pentru literatur\ [i via]\,
cu toate ale ei. Daniel Vighi [i Viorel Marineasa s-au dus
la el cu un reportofon, s\-l asculte povestind `nt`mpl\ri
de acum o jum\tate de secol, iar transcrierea `nregistr\rii
poate fi citit\ pe mai bine de patru pagini din ORIZONT
nr. 4, sub titlul Toat\ via]a am c\lcat aici [i mina exploda
dincolo. De[i [tie c\ Petre Stoica are 77 de ani [i nici
cei doi interlocutori ai lui, n\scu]i cu 25 de ani mai t`rziu,
nu mai s`nt chiar tinerei, Cronicarul nu se poate obi[nui
s\ i se spun\ poetului b\tr`n, fiindc\ nu i se potrive[te.
Scrie Vighi `n preambulul convorbirii: „Petre Stoica
tr\ie[te la Jimbolia, printre c\r]i, amintiri, pres\ din vremi
vechi, totul amestecat cu un soi de eroism al b\tr`ne]ii,
al bolii, al vederii care se `nce]o[eaz\, al singur\t\]ilor
b\tr`nului pe care le putem ghici la vreme de sear\ sau
`n dimine]i c`nd totul pare sterp“. ~n ciuda inevitabilelor
uzuri [i a suferin]elor fizice, lui Petre Stoica nu po]i s\-i
spui „b\tr`ne“ dec`t cum `[i spuneau tinerii poe]i `ntre
ei. ~ntrebat despre studen]ia lui de la `nceputul anilor
’50, `n plin stalinism, autorul Suvenir-ului poveste[te
lucruri care se [tiu mai pu]in despre profesorii lui de atunci,
de la Român\ (Rosetti, Graur, Coteanu, Crohm\lniceanu),
despre colegi - `ntre care bunul lui prieten Modest Morariu,
dar [i Titus Popovici - „un demagog [i un intrigant“,
care-i „demasca“ pe cei c\rora le pl\cea interzisul Arghezi
- [i al]i vigilen]i care considerau un act de cosmopolitism
blamabil s\ cite[ti Flaubert `n loc de literatur\ sovietic\
realist-socialist\. Haz are [i `nt`mplarea care l-a silit s\
treac\ la sec]ia german\ nou `nfiin]at\ (`nt`mplare
c\reia `i dator\m, `ntre altele, superbele lui traduceri
din Trakl) [i modul cum a sc\pat de epur\rile din 1952,
de[i tat\l lui fusese notar regal: dac\ era [i el dat afar\ din
mica grup\ german\, nu mai avea cui s\ predea economie
politic\ tov\ra[ul Lothar R\d\ceanu. Petre Stoica se crede
norocos [i fiindc\ hazardul i l-a scos `n cale pe Paul
Georgescu, pe atunci „mare la CC“, cu p\catele lui dar
[i cu un fler excep]ional `n a recunoa[te talentul literar.
Acesta l-a publicat `n Gazeta literar\, unde erau corectori
Modest Morariu, Matei C\linescu [i G. Dimisianu, prieteni
cu Nichita [i N. Velea, care lucrau cu o jum\tate de norm\
`n redac]ie - `mpreun\ cu care au f\cut un grup boem,
cu gusturi literare comune, `n r\sp\r cu directivele oficiale.
~ntre timp debutase la Steaua condus\ de A. E. Baconsky
unde le `nlesnea publicarea [i colegilor de grup. Acesta
ar putea fi interesantul subiect al altei convorbiri, cea din
Orizont deviind spre fotbal `n vremea lui Stalin [i `ntorc`nduse
la cele ce ne intereseaz\ pe noi odat\ cu Muzeul Presei.
O institu]ie pe care Petre Stoica o ctitore[te la Jimbolia,
pentru studen]i la jurnalistic\ [i cercet\tori don`ndu-[i
colec]iile de publica]ii adunate de-a lungul vie]ii –
unele cump\rate num\r de num\r, de el `nsu[i, de la
chio[curi, altele g\site `n talciocuri [i anticariate.
Cum vorbim la televiziune
[i la radio
Unul din suplimentele revistei 22 (PLUS din 13 mai)
este consacrat programului CNA menit s\ apere limba
român\ vorbit\ la televiziune [i la radio. Programul merit\
toat\ gratitudinea noastr\. N-ar fi r\u dac\ el ar fi extins
(dar cine s-o fac\?) [i la limba scris\ `n gazete. Rezultatele
monitoriz\rii celor mai importante posturi de televiziune
[i radio, surprinse `n flagrant delict de limb\ român\
(delictul e acela care conteaz\, nu flagrantul, uitat cel
dint`i de mul]i vorbitori ori „scriitori“ de limb\ român\,
Talon de abonare `ncep`nd cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
abonament trei luni (13 numere) - 40 lei
abonament [ase luni (26 numere) - 70 lei
abonament un an (52 numere) - 140 lei
Abonamente 2008
Nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prenume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . bl. . . . . . sc. . . . . . et. . . . . . ap. . . . . . .
sector. . . . . . . localitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cod po[tal. . . . . . . .jude]. . . . . . . .
telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
ochiul magic
care-l socotesc pe cel de al doilea, nu un `nso]itor, adic\
un adjectiv, cum este, ci un `nlocuitor, adic\ un substantiv)
sunt publicate `ntr-un tabel sinoptic. Tot acolo, [i sanc]iunile.
Lectura tabelului este foarte instructiv\ [i ne permite
câteva concluzii. Prima sanc]iune (fie scrisoare de aten]ionare,
fie soma]ie) a diminuat, uneori semnificativ, erorile. A
doua n-a mai avut acela[i efect. Mai mult, num\rul erorilor
a crescut la aproape jum\tate din posturile monitorizate.
Lider necontestat `n materie de delicte lingvistice este
O.T.V. care, dup\ o soma]ie, [i-a triplat „performan]a“,
ajung`nd la recordul de a gre[i de dou\ sau de trei ori mai
des dec`t celelalte posturi. Urmeaz\ N.24 [i Na]ional T.V.
Nu st\ bine nici TVR-1, pe locul patru `n acest clasament
al gre[elilor, [i care, dup\ o scrisoare de aten]ionare, a
comis, `n intervalul imediat urm\tor, 65 de gre[eli `n
loc de 18. {i-a dublat num\rul de gre[eli, tot dup\ ce a
fost aten]ionat, [i TVR-Cultural, ajuns `n clasamentul cu
pricina pe locul [apte. Ceea ce, dat\ fiindu-i titulatura [i
natura, e [ocant. Cel mai corect se vorbe[te la TVR 2,
singurul post care, aten]ionat, a redus num\rul gre[elilor
de la 54 la 2. Interesant de analizat, este [i num\rul de
gre[eli la care CNA aten]ioneaz\ ori someaz\. Nu se vede
nicio regul\. TVR 2 e somat dup\ ce o prim\ soma]ie `i
redusese num\rul de gre[eli de la 54 la 17, iar Antena 1
nu mai prime[te alt\ sanc]iune, de[i reducerea num\rului
e ne`nsemnat\, iar num\rul este exact dublu fa]\ de al TVR
2. Din soma]ie `n soma]ie o ]ine Na]ional T.V. care-[i
spore[te, dup\ fiecare, zestrea de gre[eli, ocupând `n final
locul al doilea, `ntre OTV [i N.24. ~n fine, cu excep]ia
TVR-1, posturile mari comit mai pu]ine gre[eli dec`t cele
de ni[\. Ceea ce, dac\ ne gândim la riscul propag\rii, e
bine.
O sugestie pentru CNA: o cercetare a profilului telespectatorilor
fiec\rui post ar fi de mare ajutor `n aprecierea
cauzelor erorilor de exprimare [i implicit `n g\sirea solu]iilor
potrivite. Ca s\ nu spun [i c\ ar fi util s\ [tim ce tipuri
de eroare s`nt frecvente, cele strict lingvistice ori cele
general culturale (s\ gre[e[ti numele unor personalit\]i,
localit\]i, titluri etc.).
50 de ani cu [trumfii
Un articol savuros, bine documentat [i bine scris,
semneaz\ Daniel Nicolescu în nr. 400 din ZIARUL DE
DUMINIC|, la rubrica sa Bestseller Interna]ional. Subiectul
lui e multiplu, albastru, are cam o sut\ de ani p\mânteni
[i cincizeci de ani editoriali. A]i ghicit, e vorba despre
simpaticii [trumfi, produs de mare popularitate al belgienilor
(al\turi de ciocolat\, bere [i suprarealism).
Cum au ap\rut [trumfii? „Banda desenat\, care istorise[te
aventurile unui popor de mici creaturi humanoide de
culoare albastr\, cu bonet\ frigian\, a fost n\scocit\ de
belgianul Pierre Culliford (cunoscut ca Peyo). Aflat la un
prânz amical cu Franquin (un alt mare desenator de BD
belgian, în fa]a c\ruia Herge se pleca precum în fa]a unui
maestru), Peyo dore[te solni]a din partea opus\ a mesei
[i, cum numele obiectului nu îi vine pe limb\, îi cere
convivului «schtroumpf-ul». Teribil de amuza]i de g\selni]\,
cei doi au continuat discu]ia înlocuind cuvintele uzuale
cu vorba «schtroumpf». Simpaticul joc de cafenea a ajuns
metoda de comunicare obi[nuit\ a piticilor alba[tri din
banda desenat\“. În ce epoc\ tr\iesc? „Teoretic, povestea
piticu]ilor se situeaz\ în Evul Mediu, dar p\]aniile lor
trimit prin multe detalii la lumea modern\. În ciuda
prospe]imii [i vioiciunii lor, aerului lor de copii ceruleum,
ei sunt în vârst\ de cam 100 de ani, cu excep]ia marelui
Schtroumpf care are 542 de prim\veri.“
De când sunt ei printre noi? „Schtroumpfii au împlinit
anul acesta 50 de ani de existen]\. Editorial\, desigur.
Serb\rile s-au ]inut lan] (...), pia]a de juc\rii bleu a planetei
a cunoscut noi culmi de împlinire, un produs recent din
gama de calculatoare Mac a luat numele de Schtroumpf,
o strad\ bruxelez\ se cheam\ Rue Schtroumpf (cu paranteza
l\muritoare pentru func]ionarii interna]ionali – Smurfs
Street) [i câte [i mai câte.“
Încheierea lui Daniel Nicolescu e în tonul [trumfilor:
„Anul acesta, volumul omagial Les Schtroumpfs et le
livre qui dit tout a inundat pia]a cu, deocamdat\, 260.000
de exemplare. Pân\ s\ ajung\ [i la noi (a[a cum La
Delegation Wallonie-Bruxelles a Bucarest a procedat
cu seria Tintin), ne vom ostoi dorul de albastru votându-l
pe schtroumpful general al Capitalei.“
Pân\ la ziua vot\rii [i pe o not\ ceva mai sobr\,
Cronicarul felicit\ colectivul Ziarului de duminic\ pentru
cele 400 de numere realizate pân\ acum.
Electorale
Bucure[tenii sunt familiariza]i cu tunelul de leg\tur\
dintre sta]iile de metrou Pia]a Unirii I [i Pia]a Unirii II.
Cum de obicei acesta este destul de aglomerat, [i deci
ritmul de înaintare e lent, Cronicarul se poate desf\ta
nu numai cu cefele de diferite calibre ale c\l\torilor din
fa]a lui; ci [i cu figurile care ne zâmbesc [i ne încurajeaz\
de pe afi[ele electorale.
De fapt, nu chiar toate zâmbesc. Dl. Ioan Adrian Vil\u,
care candideaz\ la Prim\rie din partea Uniunii Populare
Social Cre[tine, are gura acoperit\ de un plasture simbolic.
El ar vrea s\ vorbeasc\, dar mafio]ii îl împiedic\: acesta
e mesajul. Presupozi]ia e c\, odat\ ce-i vom da votul,
un torent de vorbe cu miez se va dezl\n]ui de dincolo
de plasturele ro[u. Când s\ reflect\m asupra acestei
posibilit\]i, ajungem în fa]a altui afi[, de pe care ne zâmbe[te
larg dl Doru Giugula, candidat din partea Partidului Social
Democrat. Acesta trece direct la fapte. Giugula î]i
scade factura ne anun]\ el cu o siguran]\ pe care numai
rezultatul vot\rii o mai poate perturba. Te întrebi: mai are
rost s\ organiz\m alegeri, când omul acesta are deja cheia
rezolv\rii situa]iei? N-apuci s\ rezolvi aceast\ ecua]ie din
zorii democra]iei, când iei cuno[tin]\ de un alt mesaj
electoral, care î]i ocup\ întreg ecranul aten]iei. Ce plasture,
ce factur\? Dl Gâf-Deac I. Ioan, lector universitar doctor,
candideaz\ din partea PNG-CD sub sloganul, amenin]\tor,
Vreau [i voi face.
Dar ce vrem noi? aceasta-i întrebarea. Pe cine alegem?
Din fericire, catinda]ii nu concureaz\ la acela[i sector. Dl
Gâf-Deac-care-vrea e la sectorul 4, dl Giugula-care-scadefactura
la sectorul 3, iar dl Vil\u-gur\-plastifiat\ la Prim\ria
General\. Carevas\zic\, to]i trei pot câ[tiga simultan.
Iat\ binefacerile unui sistem constitu]ional!
Cronicar
România literar\
~ncep`nd cu 1 ianuarie 2008 abonamentele se `ncheie exclusiv prin Zirkon Media!
Completa]i [i trimite]i talonul de abonare pe adresa: Zirkon Media S.R.L. str. Pictor
Hârlescu nr 6, sector 2, Bucure[ti, 022195. Tel.: 255.19.18, 255.18.00.
Plata se face prin mandat po[tal sau prin Ordin de plat\ `n contul:
RO14 RNCB 0089 0037 2253 0001 - BCR - Th. Pallady.
Pentru institu]ii bugetare contul este: TREZ 7035 069X XX00 1197 - Trezorerie/sector 3.
Cititorii din str\in\tate sunt ruga]i s\ trimit\ mandat po[tal `n valoare de 230 euro sau
300 USD pentru un an. V\ rug\m s\ trimite]i prin po[t\ o copie a mandatului [i adresa dumneavoastr\
complet\.
Pentru abona]ii din ]ar\ [i str\in\tate care au `ncheiat `n anii trecu]i abonamente
direct la redac]ie, r\m`ne valabil\ adresa: dir. adm. Corneliu Ionescu, Funda]ia România
literar\, Calea Victoriei 133, sector 1, Bucure[ti, cod 010071, OP 22.