resocializarea penitenciară şi postpenitenciară a persoanelor ...

prevenirea criminalităţii şi resocializarea condamnaţilor. În aceste condiţii indicii statistici relevă
faptul că din numărul total de condamnaţi 53,25% au comis recidivă [2].
Practica executării pedepsei cu închisoare este complexă şi contradictorie. Pe de o parte,
instituţiile penitenciare trebuie să modeleze viaţa condamnatului în libertate, iar pe de altă parte –
în interiorul lor se execută pedeapsa şi se realizează scopurile acesteia în condiţiile regimului
coercitiv prin regulile căruia se determină limitele şi procedeele influenţării corecţionale asupra
condamnaţilor, fapt care nu are loc la libertate.
În afară de aceasta, practica cotidiană a instituţiilor penitenciare, precum şi rezultatele
cercetărilor petrecute mai devreme (Antonean Iu.M., Rîbak M.S., Pişcelko A.V., Hohreakov
G.F., Crainova N.A. etc.) demonstrează faptul că în procesul influenţării educative asupra
condamnatului apar probleme dificile cu caracter juridic, psiho-pedagogic, organizatoric, care
necesită o soluţionare neintîrziată.
Adoptarea unei noi legislaţii execuţional-penale a pus baza unei schimbări reale a politicii
penale şi execuţional-penale în sensul umanizării ei, a creat în instituţiile penitenciare condiţii
mai favorabile pentru o resocializare reuşită a condamnaţilor.
Persoanele liberate se reîntorc în societate purtînd cu ei experienţa căpătată în detenţie. În
cele mai dese cazuri aceasta este negativă, de aceea statul este cointeresat ca persoana anterior
condamnată să înceapă cît mai curînd un mod de viaţă social acceptabil şi să nu săvîrşească din
nou infracţiuni. Revenind la libertate, foştii condamnaţi se ciocnesc cu o multitudine de
probleme, printre care probleme locative, financiare, familiale, cu anturajul etc.
Astfel, în prezent nu mai există îndoieli de faptul că calitatea activităţii instituţiilor
penitenciare, gradul de implicare a organelor administrării locale, colectivelor de muncă, familiei
şi anturajului apropiat influenţează, în mare măsură, soarta persoanei liberate şi starea
criminalităţii în general.
Deficienţele care apar în procesul organizării procesului de resocializare penitenciară şi
postpenitenciară a persoanelor supuse pedepsei cu închisoare invocă necesitatea studierii lor
multilaterale în baza experienţei istorice şi străine precum şi ţinînd cont de practica existentă în
prezent.
Totodată, soluţionarea problemelor de resocializare nu este posibilă fără o bază legislativă
adecvată, care ar reglementa procesul resocializării determinînd scopurile şi sarcinile ei.
Actualitatea temei este determinată şi de necesitatea revizuirii actualului cadru normativ privind
soluţionarea problemelor menţionate.
Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de cercetare.
4