Fenomenologia transcendentală a geniului - Revista Castalia

92
rămân decât nişte încreţituri ca acelea ale nisipului de pe fund.” 91 Nu
poţi să mergi la nesfârşit însoţit de geniul altei gândiri, nu poţi să
înţelegi inspiraţia doar în însufleţirea altei minţi, fără ca tu însuţi să
te pătrunzi de străfulgerarea-i nemijlocită! “... căci este imposibil să
mergi însoţit de un altul până la capătul gândirii, acolo unde nu se
ajunge niciodată decât printr-un fel de abuz de suveranitate
interioară...” 92
Nu poţi să cauţi să vezi modul cum lucrează instinctul
Dumnezeirii în genii fără să te laşi tu însuţi ispitit de ideea lucrării
Sale nemijlocite în tine!... Nu poţi să nu te întrebi dacă minunea
insuflării dumnezeieşti nu poate să ţi se-ntâmple şi ţie... Pe cine să
mai poţi întreba de perfecţiunea cea neatinsă? – de perfecţiunea de la
capătul propriei singurătăţi? când vezi geniul Luceafărului
îndepărtându-se, ca să-l urmăreşti apoi cum se pierde în razele negre
ale Dumnezeirii.
3. Aura neagră a strălucirii
sau
Despre tristeţile bucuriei şi despre bucuriile din tristeţe
Şi Sfinţii din Rai plâng. Şi-n Rai există durere, şi lacrimi, şi
multă mâhnire – şi va mai fi – atâta vreme cât este şi va mai fi iubire
şi compasiune spre lumea de jos.
Când îi lua pe oameni la Spovedanie, Părintele Paisie Olaru,
Duhovnicul Sihăstriei, plângea alături de ei. A plâns pentru aceste
păcate străine până la moarte, ca şi cum toate păcatele lumii ar fi fost
ale lui. La patruzeci de zile după moarte, în noiembrie 1990, unul din
ucenicii săi apropiaţi l-a văzut pe Părintele Paisie îmbrăcat în
veşminte preoţeşti ţesute din sfânta lumină însăşi şi strălucind
orbitor. Părintele însă plângea – la fel cum o făcea pe pământ, cu
lacrimi la fel de discrete, la fel de înfiorate, pentru ucenici, pentru
pelerinii Sihăstriei şi Suhlei, pentru păcatele lumii întregi.
În lumea aceasta, ca şi în lumea de sus, până la plinirea
vremii aceleia în care Mântuitorul va şterge lacrima din ochii tuturor
celor mântuiţi, toate sunt încă amestecate: tristeţea cu bucuria,
91 Ibid., p. 194.
92 Paul Valéry, op. cit., p. 696.