Fenomenologia transcendentală a geniului - Revista Castalia

97
Fericirilor sau Legii Harului, Muntele Tabor – Muntele Schimbării la
Faţă sau Transfigurării, Muntele Moria al Răstignirii şi Învierii, de pe
care să se înalţe apoi pe Muntele Palatului Ierusalimului celui ceresc.
Sfântului Simeon Noul Teolog, care Îi spusese Mântuitorului coborât
din cer că îi e deajuns dacă în eternitatea Raiului va vedea strălucirea
slavei pe care o vede acum, Mântuitorul îi răspunde: „Eşti foarte mic
la suflet, mulţumindu-te cu unele ca acestea. Căci faţă de cele
viitoare acestea sunt ca un cer desenat pe hârtie faţă de cerul ţinut în
mâini; şi pe cât e mai prejos cerul de pe hârtie de cerul adevărat, pe
atât de incomparabil mai mult se va descoperi slava viitoare mai
presus de cea văzută acum” 101 .
De ce să te mulţumeşti cu un cer desenat pe hârtie când poţi
să ţii în mâini cerul adevărat şi să zbori pe aripile rugăciunii?
Mântuitorul invită la îndrăzneală. De aceea, noi, cei care I-am văzut
câmpiile de smarald, suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii. Orbii
au măcar scuza lipsei vederii, handicapul fizicului sau depărtarea
harului, dar noi, care L-am văzut pe Dumnezeu în lumină
neapropiată, care-am prânzit şi cinat cu El, şi care-am luat parte la
Taină, cum de nu ne-am statornicit în puritatea vederii?
Aceia ce sunt ai Tainei înţeleg asta. Ei vor şti şi că în miezul
tristeţii este dulceaţă, că în miezul deznădejdii sunt aripi de
porumbel, că în miezul bucuriei celei mai copleşitoare este
melancolie...
Sfântul Simeon Noul Teolog este unul din Marii Prieteni ai
Mântuitorului care, încă fiind pe pământ, L-a văzut faţă către faţă de
multe ori şi I-a contemplat strălucirea. El a ştiut din experienţa
simţirii trupului său de lumină ce-nseamnă învierea universală a
morţilor. Pentru a aşeza concepţia despre moarte şi înviere în
perspectiva de lumină a Ortodoxiei, vom cita scrierea lui Nichita
Stithatul privind mărturia de viaţă a Sfântului Simeon Noul Teolog -
în care acesta din urmă a înţeles experienţa Apostolului Pavel în
propria lui inimă: „Într-o zi, pe când stătea în picioare rugându-se
curat, iată ce a văzut: se făcea că văzduhul începuse să strălucească;
deşi era în chilie, i s-a părut că se află în afara ei, în plină zi – însă
lucrul acesta se petrecea noaptea, cam pe la ceasul primei veghi. De
101
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu
1999, Cateheza 36, p. 376.