(I): ansambluri monahale - Monumentul.ro

Legislaţia imperială bizantină
şi fortificarea complexelor religioase
în secolul al VI-lea (I):
<strong>ansambluri</strong> <strong>monahale</strong>
Ioan Iaţcu
Dintr-o lege intrată în vigoare în anul 539, reiese că orice mănăstire de
pe teritoriul Imperiului trebuia să fie înconjurată cu ziduri de incintă. Legea
precizează că nu trebuie să existe decât un singur loc de intrare în mănăstire,
sau cel mult două, iar pentru mai multă siguranţă, zidurile mănăstirii trebuiau
să fie puternice, ca să nu existe altă ieşire decât prin porţi 1 (Sit autem monas terium
firma maceria circumsaeptum, ne exitus ullus aliunde nisi per portas pateat) 2 .
Poarta mănăstirii trebuia să fie păzită de bă trâni cuvioşi, nelăsând pe cineva
să iasă din mănăstire fără aprobarea stareţului 3 .
Acest act normativ emis de Iustinianus I (527-565), trebuia să fie valabil
„atât în cetatea domnească cât şi aiurea la toate neamurile. Va fi trimisă la toţi
sfinţiţii patriarhi, care o vor trimite la mitropoliţii subordonaţi lor, iar aceia
episcopilor, iar prin intermediul episcopilor, legea aceasta va fi cunoscută de
toţi monahii şi stareţii lor” 4 .
În linia respectării acestor prevederi imperiale se înscrie şi mănăstirea de
la Slava Rusă, singurul complex monahal de zid din Dobrogea romană 5 .
1 G. Băbuş, Norme de organizare a monahismului în Novelele 5 şi 133 ale împăratului
Justinian, în „Studii Teologice”, 42, 1990, 2, p. 106.
2 Cod. Just., CXXXIII, 1 (Corpus Iuris Civilis, II, Codex Iustinianus, recognovit P. Krueger,
Berlin, 1906).
3 G. Băbuş, op. cit., p. 106.
4 Cod. Just., CXXXIII, 6: „in hac regia civitate quam inter omnes gentes valituram. Etenim
ad unumquemque sanctissimorum patriarchum eam transmittemus propter idoneam securitatem
atque custodiam, hi autem ad metropolitanos sub ipsis constitutos eam emittent, illi vero ceteris
omnibus episcopis tradent, atque per episcopos haec omnia religiosissimis monachis et abbatibus
eorum fient manifesta.”; G. Băbuş, op. cit., p. 110;
5 A. Opaiţ, C. Opaiţ, T. Bănică, Complexul monastic paleocreştin de la Slava Rusă, în
RMI, 59, 1990, 2, p. 18-25 = idem, Der Frühchristliche Komplex von Slava Rusă, în Die Schwarz -
meerküste in der Spätantike und im frühen Mittelalterb. Referate des dritten, gemainsam mit

8
Semnatar articol
Mănăs tirea era poziţionată în afara zidu -
rilor cetăţii (L)Ibida, aşadar în teritoriul
rural subordonat oraşului (perioikis),
în cetate aflându-se, probabil, scaunul
episcopal6 . Ansamblul era compus din
două bazilici, o capelă şi o serie de
construcţii cu caracter administrativ.
Chiar dacă avea un sistem de organizare
monahală era de tip laura7 , în
secolul al VI-lea aceasta era înconjurată
cu zid de incintă8 , fapt ce corespundea
preceptelor legislaţiei iustiniene.
După afirmaţiile descoperitorilor „nu trebuie să vedem în această
incintă un sistem de fortificare a complexului.” 9 Pe lângă faptul că „ce mur de
clôture devint à la fois la limite matérielle et le symbole morale du monastère” 10 ,
incinta oferea – dacă ţinem cont că zidurile oraşului (L)Ibida „se ruinaseră
în mare parte” 11 – o minimă protecţie în faţa jafurilor întreprinse de grupurile
răzleţe de migratori sau tâlhari. Pentru secolul al VI-lea, asemenea evenimente
tulburi sunt confirmate de Procopius de Caesarea, care ne spune că la
Ulmetum, cetate aflată ceva mai la sud de (L)Ibida, „barbarii sclavini îşi
făcuseră acolo un loc de pândă, unde stătuseră un timp foarte îndelungat” 12 Fig. 1. Slava rusă
.
La începutul aceluiaşi secol, în zona deşertului Iudeii, raidurile beduinilor
se soldau de cele mai multe ori cu uciderea călugărilor aflaţi în mănăstirile
izolate. Pe fundalul acestor situaţii, Sf. Sava îl va ruga pe împăratul Anastasius I
să construiască un kastron lângă lavra sa din Valea Kidronului, cu scopul de
a-i proteja pe călugări de incursiunile sarazinilor.
În perioada când Ierusalimul a fost cucerit de către perşi (614), zidurile
mănăstirii Sfintei Ecaterina din Sinai au rămas intacte, situaţie fericită ce
dem Bulgarischen Forschungsinstitut in Österreich veranstalteten Sympsions, R. Pillinger, A. Pülz,
H. Vetters (Hrsg.), Wien, 1992, p. 113-122.
6 Sv. Popović, Prolegomena to Early Monasticism in the Balkans as documented in Architecture,
în Starinar, 49, 1998, p. 142.
7 Călugării locuiau şi îşi desfăşurau activităţile în vecinătatea aşezământului, întrunindu-se
în mănăstire doar la sfârşit de săptămână sau de sărbători, cf. A. Opaiţ, C. Opaiţ,
T. Bănică, op. cit., în RMI, 2, 1990.
8 Ibidem, p. 22: pentru secolul al V-lea, „nu se poate exclude nici existenţa unui zid de
incintă, ale cărui fragmente timpurii sunt vizibile în colţul de sud-est al complexului.”
9 Ibidem, p. 22, nota 12.
10 H. Leclerq, Le monachisme, în DACL, XI/2, 1934, col. 1812.
11 Procop., De Aed., IV, 7, 19 (FHDR, II, p. 471).
12 Procop., De Aed., IV, 7, 17 (FHDR, II, p. 471).

Titlu articol
s-a datorat refacerii iniţiată de Iustinianus I, în perioada 548-565, atât a bisericii,
cât şi a zidurilor mănăstirii. Acestea din urmă erau extraordinar de groase,
iar accesul în interior se făcea printr-o singură intrare, o poartă de mici dimen -
siuni aflată pe latura vestică. În interiorul zidurilor se aflau grajduri, ateliere,
spaţii de depozitare, terme, un spital (noscomeion) 13 , spaţii de locuit pentru
comunitatea monahală, precum şi barăci militare destinate garnizoanei 14 , în
componenţa căreia se aflau soldaţi riguros selectaţi din ordinul împăratului 15 .
Iniţiativa imperială a avut drept scop apărarea călugărilor de raidurile
beduinilor veniţi din deşert 16 . Două inscripţii descoperite la biserica Sfintei
Ecaterina, una în onoarea lui Iustinianus I, iar alta dedicată împărătesei Teodora,
confirmă gestul imperial 17 . Procopius menţionează că fortăreaţa era „foarte
puternică”, acest fapt însă neconstituind o realitate. Zidurile erau menite să
respingă doar atacurile unor triburi ale deşertului. În aceeaşi ordine de idei,
conform menţiunilor aceluiaşi autor, sarazinii nu erau capabili să ia cu asalt
un astfel de zid 18 .
Pe lângă acest centru al pelerinajelor creştine, împăratul Iustinianus I a
mai fortificat şi alte mănăstiri, dintre care se remarcă Klysma şi Raithou 19 .
Un exemplu în ceea ce priveşte iniţiativa fortificării <strong>ansambluri</strong>lor <strong>monahale</strong>
îl constituie spaţiul egiptean. Astfel, în secolul al V-lea, dar mai ales în
perioada lui Iustinianus I, pe fondul atacurilor repetate ale jefuitorilor berberi
şi beduini veniţi din zona deşertului, mănăstirile anahoreţilor sunt întărite
cu ziduri de incintă şi turnuri de apărare masive.
Una dintre cele mai reprezentative construcţii defensive este mănăstirea
dedicată Sfântului Antonie, situată în zona deşertică dintre Nil şi Marea Roşie.
Zidul de incintă închide o suprafaţă de aproximativ 60.000 m 2 . În interior se
aflau atât construcţiile ce compuneau ansamblul monahal (biserici, capele,
spaţii de cazare, arhive, chilii, cuptoare, bucătării, mori şi prese de ulei), cât
şi culturile agricole (grădini de legume şi plantaţii de palmieri, meri, peri şi
rodii), însă cea mai reprezentativă construcţie este masivul turn de apărare
13 M. J. Johnson, A. - M. Talbot., Monastery, în ODB, 2, p. 1391.
14 R. Krautheimer, Early Christian and Byzantine Architecture, 4th ed. Harmondsworth,
1986, p. 259.
15 I. Finkelstein, A. Ovadiah, Byzantine Monastic Remains in the Southern Sinai, în
DOP, 39, 1985, p. 41.
16 B. Isaac, Bandits in Judeea and Arabia, în Harvard Studies in Classical Philology, 88,
1984, p. 194-195.
17 I. Ševčenko, The Early Period of the Sinai Monastery in the Light of Its Inscriptions, în
DOP, 20, 1966, p. 256, 262, nr. 4, 5.
18 G. H. Forsyth, The monastery of St. Catherine at Mount Sinai: The church and fortress
of Justinian, în DOP, 22, 1968, p. 6.
9

10
Semnatar articol
construit în timpul domniei lui Iustinianus I, care îndeplinea rolul de „donjon”.
Accesul către primul nivel se făcea cu ajutorul unui pod mobil. Izolat complet
de exterior, turnul oferea călugărilor posibilitatea de a rezista cu succes
atacurilor violente ale beduinilor. Această rezistenţă era posibilă şi datorită
unor imense rezerve alimentare depozitate în spaţii special amenajate, precum
şi a existenţei unei fântâni la parterul turnului. La primul nivel se aflau numeroase
încăperi ce permiteau călugărilor vieţuirea în timpul asediilor sau în
perioadele de restrişte. Cel de-al doilea etaj era ocupat de o capelă închinată
arhanghelului Mihail, apărătorul tradiţional al mănăstirilor copte 20 . Şi în cazul
mănăstirii Sfântul Paul, din aceeaşi zonă a Egiptului, vechiul turn (qasr)
datând din secolul al VI-lea, constituia ultima rezistenţă în faţa atacurilor
jefuitorilor veniţi din deşert. Cel de-al doilea etaj era destinat rezervelor alimentare,
iar cel de-al treilea, era divizat cu spaţii pentru adăpostirea călugărilor
pe durata asediilor 21 .
Fără a fi identice cu ansamblul de la Slava Rusă, mănăstirile de Isperikhovo
(Plovdiv) şi Žitomislići (Mostar) prezintă o serie de puncte comune 22 . La
Isperikhovo, într-o primă fază, datată în secolul al V-lea d. Hr., exista o bazilică
solitară, mononavată, având o capelă pe latura de sud, ce se aseamănă ca
plan cu biserica „A” de la Slava Rusă, mai puţin amplasarea capelei. Acest
complex se va mări, în secolul al VI-lea d. Hr. (în care s-au identificat două
faze), prin înconjurarea cu o incintă la care au fost adosate o serie de camere.
Situat în mijlocul aşezării, complexul va deveni mănăstire în faza a doua 23 .
Complexul de la Žitomislići, din apropiere de Mostar, dublu ca mărime (50
x 25 m) faţă de cel de la Slava Rusă, conţine două bazilici, precum şi o capelă
ce comunica cu nartexul bazilicii mari prelungit spre nord. Şi acest complex
era înconjurat de o incintă, care prezenta pe latura nordică trei intrări 24 .
În Dacia Mediterranea, la Orlandovici (localitate aflată la aproximativ 5 km
de Serdica), se află cel mai vechi ansamblu monahal fortificat din Peninsula
Balcanică. Incinta de plan rectangular (31 x 31 m), ce închidea o suprafaţă
de doar 592 m 2 , era prevăzută cu turnuri de colţ, două de plan circular şi alte
două rectangulare. Unii specialişti consideră că avem de-a face cu o villa rustica
19 B. Isaac, op. cit., p. 197, nota 28.
20 M. Capuani, L’Égypte copte, Paris, 1999, p. 138, fig. 51.
21 Ibidem, p. 144, fig. 55.
22 A. Opaiţ, C. Opaiţ, T. Bănică, op. cit., în RMI, 1, 1990, p. 25.
23 Ibidem.
24 Ibidem; T. Andjelić, Kasnoantičke bazilike u cimu i Žlitomislićima kod Mostara, în Arh.
Vestnik, 19, 1978, p. 637, fig. 5; Đ. Basler, Spätantike und Frühchristliche Architektur in Bosnien
un der Herzegowina, redigiert von R. Pillinger, A. Pülz, H. Vetters, Viena, 1993, pl. 40.

Titlu articol
transformată în complex monahal
fortificat la sfârşitul secolului al IV-lea
sau începutul secolului al V-lea25 .
Această villa fortificată reproduce planimetric
tipul de fortificaţie numit
quadriburgium26 .
Cercetările sistematice, precum
şi descoperirile fortuite, au lansat în
ultimii ani ipoteza prezenţei unor
<strong>ansambluri</strong> mănăstireşti dispuse de-a
lungul limes-ului maritim dobrogean
şi amplasate în proximitatea unor
burgia27 sau aşezări săteşti. Această presu -
punere pare să se contureze odată cu
identificarea unui complex ecleziastic
aflat în imediata apropiere a fortăreţei
de tip quadriburgium de la Ovidiu28 .
Continuând spre miazăzi, la „Farul
Tuzla” situat la 22 km sud de Con stanţa,
există o aşezăre menţionată în Tabula
Peutingeriana (segm. VIII) sub numele
de Stratonis Turris. Vasile Pârvan
semnalează prezenţa unor ruine aparţinând
unor clădiri creştine din piatră,
precum şi existenţa unui capitel şi a
unei coloane, ambele datate în secolele
V-VI29 Fig. 2. Ovidiu. Quadriburgium
. În prima jumătate a secolului
al XX-lea, în vecinătatea mării, se
Fig. 3. Orlandovici
mai puteau vedea fundaţiile unei clădiri
mari, care era cunoscută în toponimia locală sub numele de „Mănăstirea”.
Probabil că cele două capiteluri – unul de marmură, iar altul de calcar
25 C. Băjenaru, Minor Fortifications in the Balkan-Danubian Area from Diocletian to
Justinian, Cluj-Napoca, 2010, p. 147.
26 M. Sâmpetru, Oraşe şi cetăţi romane târzii la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1994, p. 78;
Sv. Popović, op. cit., p. 143-144.
27 Informaţie oferită de dr. Costin Băjenaru de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa,
căruia îi mulţumim şi pe această cale.
28 C. Băjenaru, op. cit., p. 133-135, pl. 78/304.
29 H. Slobozianu, Consideraţii asupra aşezărilor antice din jurul lacurilor Techirghiol şi
Agigea, în Materiale şi Cercetări Arheologice, 5, 1959, p. 736.
11

12
Semnatar articol
(ambele cu simboluri creştine) – descoperite în anii ’50, ar fi provenit de la
această biserică creştină 30 . Fundaţiile construcţiei aveau o formă dreptunghiulară,
cu dimensiunile de circa 30 x 15 m, iar la colţuri erau amplasate
încăperi de mici dimensiuni.
Se presupune că această construcţie ar fi fost o fortificaţie de tip quadriburgium 31 ;
în această situaţie acele „încăperi mai mici” ar fi îndeplinit rolul de turnuri 32 . O
altă variantă, susţinută şi de prezenţa descoperirilor cu caracter creştin, ar fi existenţa
unei bazilici fortificate. În acest caz, încăperile de mici dimensiuni ar putea fi anexe 33 .
În cartea sa De Aedificiis, Procopius menţiona că în zonele din apropierea
limes-ului dunărean „el [Iustinian – n.n.] făcu atât de dese întărituri în
sate, încât fiecare ogor îşi are fortificaţia sa, sau se află în vecinătatea unui loc
întărit.” 34 O situaţie oarecum asemănătoare cu provinciile riverane Dunării
se remarcă şi în Syria, unde, din secolul al IV-lea şi până în secolul al VI-lea,
structurile fortificate construite în interiorul provinciei formau o a doua linie
de apărare în faţa invaziilor persane. Sursele epigrafice arată că o mare parte
dintre turnuri, ferme şi mănăstiri fortificate au fost construite din iniţiative
private şi îndreptate împotriva tâlharilor şi a raidurilor perşilor. În construirea
acestora autorităţile religioase au jucat un rol deosebit de important,
un exemplu grăitor fiind la Tell Hazné unde, într-o inscripţie de pe lintelul
de la poarta unui turn, se menţionează numele lui Toma, un περιοδεύτης
(cleric itinerant), care a ridicat turnul pentru îndeplinirea unui jurământ 35 .
O atmosferă similară cu cea din Syria se întâlneşte şi la Avdot (Ab’de),
în deşertul Negev, unde în timpul lui Iustinianus I sunt apărate şi controlate,
cu ajutorul fortificaţiilor, atât resursele de apă şi caravanseraiurile, cât şi
numeroasele <strong>ansambluri</strong> <strong>monahale</strong> 36 .
Marile fortificaţii militare din secolele V-VI, cum ar fi Haïdra şi Timgad
(nordul Africii), Čaričin Grad (zona balcanică) sau R’safah şi Dara (pe
cursul Eufratului), au constituit modele pentru majoritatea mănăstirilor,
chiar şi în cazul celor care nu aveau nevoie de o protecţie militară 37 . Astfel, în
30 Ibidem, fig. 8.
31 Al. Suceveanu, Die römischen Verteidigungsanlagen an der Küste der Dobrudscha, în
Bonner Jahrbücher des Rheinischen Landesmuseums in Bonn und des Rheinischen Amtes für Boden -
denkmalpflege im Landschaftsverband Rheinland und des Vereins von Altertumsfreunden im
Rheinlande, 192, 1992, p. 218-219.
32 C. Băjenaru, op. cit., p. 136.
33 Ibidem.
34 Procop., De Aed., IV, 33, 35 (FHDR, II, p. 461).
35 N. Pollard, Soldiers, cities, and civilians in Roman Syria, Michigan, 2003, p. 151.
36 R. Krautheimer, op. cit., p. 260.
37 Ibidem, p. 260.

Titlu articol
Fig. 4. Sinai - Mănăstirea Sf. Ecaterina
Grecia, la Daphne, un areal de 97 m 2 a fost închis cu un imens zid întărit la
exterior cu turnuri proeminente. În interiorul zidurilor au fost amenajate
spaţii destinate activităţilor <strong>monahale</strong>, chilii, o sală de mese, precum şi grajduri 38 .
Prima fază a zidului (partea sa inferioară) aparţine secolului al V-lea sau al VI-lea,
scopul acestuia fiind de a proteja o biserică timpurie 39 . Această mănăstire fortificată
avea rolul de a supraveghea vechiul drum sacru ce ducea la Eleusis. În
acest context, planul mănăstirii relevă funcţia şi rolul militar pe care aceasta
le îndeplinea 40 .
Sanctuarele creştine fortificate constituiau, totodată, şi centre importante
ale pelerinajelor creştine. Astfel, la R’safah, în afara zidurilor unei mici
fortificaţii datând din secolul al II-lea, între anii 480 şi 520, au fost ridicate
două bazilici impunătoare. Bazilica A, edificiul care adăpostea probabil relicvele
Sfântului Sergius, a fost încorporată într-un ansamblu ecleziastic de
mari dimensiuni în care era inclusă o mănăstire, precum şi un hospitium destinat
să adăpostească pelerinii. Odată cu lansarea de către Iustinianus I a
unui amplu program constructiv, întregul areal a fost închis cu un puternic
zid de incintă de 540 x 415 m. Înălţimea zidului era de 12 m, acesta fiind prevăzut
cu turnuri de formă pătrată, dreptunghiulară şi rotundă 41 .
De remarcat este faptul că din timpul lui Constantinus I şi continând cu
domnia lui Constantius II, se observă o grijă aparte pentru ridicarea unor
ziduri de incintă în jurul <strong>ansambluri</strong>lor episcopale, şi, implicit, a mănăstirilor
ce funcţionau pe lângă acestea 42 . Astfel, între zidurile de incintă ale sediului
38 Ibidem.
39 G. Fowden, City and Mountain in Late Roman Attica, în The Journal of Hellenic
Studies, 108, 1988, p. 58, nota, 71.
40 Ibidem, p. 58.
41 R. Krautheimer, op. cit., p. 261.
42 În interiorul unor <strong>ansambluri</strong> episcopale existau seminarii de formare a clerului, purtând
numele de monasteria. Astfel de seminarii s-au organizat în episcopium-ul lui Aurelius
13

14
Semnatar articol
Fig. 6. Mănăstirea Sf. Paul
patriarhal de la Constantinopolis
funcţiona o mănăstire de maici fondată
de Olympiada43 „diaconiţa (Bisericii)
din Constantinopol” 44 , şi care era situată
între palatul patriarhal şi narthex-ul bi -
sericii Sfânta Sofia.
Încă de la începuturile monahismului,
atât în Egipt, cât şi în nordul sau
sudul Sirei, aşezările <strong>monahale</strong> erau înconjurate cu ziduri, fapt confirmat în
regulile instituite de Vasile de Caesarea.
Aşadar, ceea ce se întâmplă în perioada lui Iustinianus I nu constituie
decât o sistematizare şi reunire a acestor obiceiuri într-un singur cod de
norme juridice. Astfel, reglementările impuse vor duce la o standardizare a
modului de construire a mănăstirilor45 Fig. 5. Mănăstirea Sf. Antonie
Fig. 7. Mănăstirea Sf. Antonie. Turnul
, însă în multe părţi ale Imperiului
regulile nu vor fi întru totul respectate, situaţia menţinându-se şi în secolele
următoare.
Abrevieri:
Actes du XIe Congrès, I = Actes du XI e Congrès international d’archéologie chrétienne.
Lyon, Vienne, Grenoble, Genève et Aoste (21-28 septembre), I, Roma, 1989.
Augustinus Hipponensis, cf. N. Duval, L’évéque et la cathédrale en Afrique du Nord, în Actes
du XI e Congrès, I, p. 356
43 A. Kazhdan, Olympias, în ODB, 3, p. 1524.
44 Pallad., Dial., XVI (Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericeşti
Paladie, Teodor al Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer. Teodoret al Cirului, traducere din
limba greacă, introducere şi note de C. Corniţescu, Bucureşti, 2001, p. 114).
45 R. Krautheimer, op. cit., p. 260-261.

Titlu articol
DACL = Dictionnaire d’archéologie chrétienne et de liturgie, publié par F. Cabrol et H.
Leclercq, Paris.
DOP = Dumbarton Oaks Papers, The Dumbarton Oaks Center for Byzantine Studies,
Washington, D. C.
FHDR, II = Fontes Historiae Dacoromanae, II, publicate de H. Mihăescu, Gh. Ştefan,
R. Hâncu, V. Iliescu, V. C. Popescu, Bucureşti, 1970.
ODB = The Oxford Dictionary of Byzantium, prepared at Dumbarton Oaks, Al. P. Kazan
ed. in chief, 1 (Aaro-Eski), 2 (Esothyrion-Nikander), 3 (Nike-Zygostates), New-York-Oxford, 1991.
RMI = Revista Monumentelor Istorice, Bucureşti.
ABSTRACT
A law given in 539 by Emperor Justinian I (527-565) stipulates that any monastery
on the territory of the Empire had to be surrounded with boundary walls. The law
also specifies that there must be only one place providing access inside the monastic
precinct, or at most two such places, and for safety purposes the monastic walls had
to be strong, so assure the exit exclusively through the gates. This law refers to the
imposition of a certain discipline within the monastic communities. Some of these
dispositions were already contained among the rules of St. Basil the Great, but
Justinian improves these rules, assigning them powers of State laws.
Analyzing also from a different perspective – the of the insecurity reigning at
the margins of the Empire– one can admit that certain monasteries were equipped
with boundary walls also for preventing possible attacks by gangs of robbers or
stray bands of migratory peoples. Thus, in Syria and Palestine, clerics and main
land owners involve in building a second line of defense in front of the migratory
peoples, consisting in towers, fortified farms and monasteries. This fact is comparable
to the areas near the Danubean limes, where Justinian “made so frequent
defenses in the villages that each land has its own fortification, or is near a consolidated
place.
15