AUREL DAVID: TIMPUL, ARTISTUL ŞI OPERA

More documents

Recommendations

Info

L. B. Din câte ştiu, mai apoi, după ce aţi realizat lucrarea, aşa s-a şi întâmplat... A. D. Într-o anumită măsură, da. După ce, în 1977, ziarul „Komsomolskaia pravda” a reprodus portretul-simbol al lui Eminescu, am început să pri-mesc numeroase scrisori din multe oraşe ale ţării, în care eram rugat să-i ajut pe doritori să achiziţioneze lucrarea. L. B. Vă amintiţi „clipa minunată”, precum a zis Poetul, în care vi s-a iluminat atât de neobişnuitul şi în acelaşi timp atât de înţelesul nouă chip al Arborelui Eminescu. A. D. Într-adevăr, a fost doar o clipă. Îndrăznesc să afirm că n-a fost un minut, nici o jumătate de minut, ba chiar nici o secundă, ci doar o scăpărare care mi-a străluminat conştiinţa. Într-o dimineaţă dintre cele ce nu se deosebesc aproape cu nimic de multe altele ce le trăieşte un pictor înainte de a se concentra pentru a începe lucrul, intră în atelier un bun cunoscut. Vorbim de una, de alta, când, parcă intuitiv, mâna luă cărbunele şi din câteva trăsături schiţă conturul ce avea să devină Arborele Eminescu, precum mi-aţi reintitulat lucrarea (subl. n. – Gh. Vrabie). Prietenul exclamă, mă bătu entuziasmat pe umăr, însă eu nu pricepeam nimic... Sunt departe de superstiţii şi credinţă în elanuri miraculoase, însă cam în acest mod mi se dezvălui fulgerător esenţa jinduită şi mereu căutată timp de peste zece ani. L. B. Cine ca cine, însă poeţii, cărora poezia de multe ori li se deschide tot ca o scăpărare a clipeimeteor, vă vor crede. Dar peste ani, n-aţi mai încercat să aflaţi şi alte ipostaze revelatoare ale chipului lui Eminescu? A. D. Nu, nu. Nici nu cred să mai încerc cândva, deoarece sunt sigur că un artist nu poate beneficia două izbânzi meritorii, abordând acelaşi subiect, Eminescu proiectat în univers – asta mi-a fost revelaţia, pe care vreau să mi-o păstrez, bucurându-mă că sunt mulţi oameni cărora le este pe înţeles. Nu vreau să-mi umbresc eu însumi o lumină, fie ea şi de odinioară...” Cu toate că răspunsurile date de Aurel David în aceste interviuri referitoare la data şi circumstanţele în care a apărut ideea şi s-a fixat formula plastică a lucrării - Arborele Eminescu nu corespund, deosebirile fiind cauzate de faptul că ele au fost realizate la un interval de aproape un deceniu, din răspunsurile date se pot trage totuşi anumite concluzii: se poate observa, pe de o parte, apariţia instantanee a ideii lucrării, iar apoi concretizarea, desăvârşirea şi materializarea imaginii, pe etape lucrarea dezvoltându-se şi perfecţionându-se prin mai multe variante. După cum se ştie din experienţa creatoare a diferiţilor artişti plastici, revelaţiile în cadrul procesului de creaţie pot avea loc doar în cazurile în care există un creator dotat, experimentat, pregătit pentru astfel de revelaţii... Aurel David a conferit capodoperei sale Arborele Eminescu o formă desăvârşită în varianta realizară în tehnica linogravurii policrome, în trei culori: albastru, negru şi galben, având dimensiunile de 48 cm x 46 cm, raporturile căreia se identifică vizual cu 105 pătratul. În această variantă subiectul a fost valorificat magistral. Profilul conturat de arbore evocă chipul Poetului din prima fotografie, realizată în tinereţe, evidenţiat cu ajutorul ramurilor, tulpinii şi liniei solului, în această variantă capul fiind redimensionat cu o mărime faţă de dimensiunea naturală, având un aspect expresiv în cadrul ansamblului, cu proporţii echilibrate, armonioase. Lucrarea se înscrie perfect în ansamblul expoziţional, în interiorul locuinţei pentru care a fost realizată, fiind un element plastic, expresiv şi creând un câmp estetic activ, emoţionant. Linogravura Arborele Eminescu a fost tirajată încă în două variante, una dintre ele se deosebeşte de cea definitivată prin dimensiuni, proporţiile ei fiind 45 cm x 35 cm. În această variantă, compoziţia este orientată pe verticală, iar ramurile copacului din ambele părţi sunt uşor retezate. În ambele variante figurează şi cele două frunze galbene, nuanţele cărora, în diferite stampe, oscilează între galben de cadmiu şi oranj. În unele stampe variază şi nuanţa fundalului albastru (culoarea cerului), oscilaţii cromatice intervenite de la o tirajare la alta, în unele variante albastrul fiind combinat cu gri, iar în altele – cu mov. În varianta extinsă pe verticală structura compoziţională, în comparaţie cu varianta organizată pe o suprafaţă pătrată, într-o anumită măsură a fost alterată. Arborelui care evocă profilul Poetului nu-i mai rămâne spaţiu suficient pentru a-şi etala, şi pe orizontală, în întregime coroana... Au suferit, de asemenea, modificări proporţiile şi dimensiunile. Cauzele ar putea fi multiple: posibilităţile de imprimare ale presei, deteriorarea matriţei în părţile laterale, standardele ramelor pentru încadrarea stampelor etc. Oricum, în ambele variante stampele par să fie imprimate de pe aceeaşi matriţă, în varianta a doua a stampei marginile matriţei par să fie pur şi simplu tăiate, astfel proporţiile imaginii extinzânduse pe verticală. Varianta a treia în care a fost confecţionată linogravura Arborele Eminescu are proporţiile strict pătrate, cu dimensiunile 18 cm x 18 cm. Schimbări esenţiale au intervenit în structura plastică a compoziţiei. Din coroana arborelui au dispărut câteva crengi împreună cu cele două frunze de aur, această variantă cromatică fiind compusă doar din două culori – albastru şi negru. De această dată însă silueta arborelui cu tulpină, crengi şi ramuri nu mai are elasticitatea şi expresivitatea pe care o are în celelalte două variante. Se pare că această variantă a fost elaborată de către autor ulterior, probabil, pentru a face faţă numeroaselor solicitări care-i veneau prin poştă din partea doritorilor de a intra în posesia lucrării. De această dată atât gravarea, cât şi imprimarea linogravurii necesitau efort şi timp mai puţin, iar lucrarea, pusă în paspartu, avea dimensiunile unei reviste şi putea fi expediată prin poştă. Preţul unei asemenea stampe, ceea ce conta mult pentru consumatori, era pur şi simplu simbolic... Aurel David a mai interpretat acest subiect şi cu alte modalităţi de expresie, fiind cunoscută o variantă a Arborelui Eminescu realizată în guaşă, dimensiuni-
le acesteia fiind, de asemenea, strict pătrate – 16 cm x 16 cm. Într-o altă realizare în guaşă subiectul este integrat în ansamblul unei compoziţii reprezentând o schiţă pentru o lucrare de artă monumentală, ce ar fi trebuit să fie realizată în mozaic. În fine, subiectul a fost interpretat într-o pânză în ulei cu dimensiunile 93 cm x 145 cm, lucrare intitulată simplu Eminescu, aflată în fondurile Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu” din Chişinău (nr. de inventar 1356). În varianta în guaşă de dimensiuni mici cu proporţiile pătrate autorul a introdus două elemente noi. În primul rând, au fost repuse la loc cele două frunze de aur; prin configuraţia şi forma lor pentru prima dată era indicată specia arborelui, fiind vorba de stejar. A fost refăcută coroana copacului conform imaginii din varianta linogravurii finisate cu dimensiunile de 48 cm x 46 cm. Al doilea element, absolut nou, introdus în ansamblul compoziţiei este silueta unui Pegas de culoare albă desenat în profil, aterizat pe panta înclinată a liniei solului, cu capul aplecat, astfel încât pare să se închine în faţa Poetului. Silueta Pegasului, introdus în ansamblul compoziţiei, devine un element de referinţă, de comparaţie; dimensiunea lui fiind cât bărbia, arborele capătă proporţii gigantice... Se pare că această guaşă a fost concepută ca o schiţă pentru o nouă variantă de linogravură policromă, ţinându-se cont de aprofundarea fondului de idei al lucrării. Intenţia autorului de a integra Arborele Eminescu în ansamblul unei compoziţii de artă monumentală nu s-a materializat. Prezentată la consiliul artistic, ideea a fost respinsă, una dintre persoanele cu putere de decizie din componenţa juriului declarându-i autorului: „Spreacite i bolşe nikomu, nikogda ne pokazâvaite!...” Adică: „Ascundeţi-o şi mai mult nimănui, niciodată să nu o arătaţi!...” De menţionat că pânza în ulei Eminescu, în comparaţie cu variantele interpretate cu alte modalităţi de expresie, degajă o atmosferă sinistră, apocaliptică... Imaginea tabloului reprezintă un petec de pământ devastat, peste care se înalţă un singur copac din care au mai rămas doar tulpina şi două crengi carbonizate. Arborele doar schiţează parţial profilul Poetului, proiectându-1 peste cerul înalt, sumbru, pe care sclipesc câteva stele moarte şi un Luceafăr din care picură o lumină glacială... Chiar şi vântul, „vizibil” în variantele linogravurilor, parcă a dispărut din cadrul acestei imagini. Atmosfera sfâşietoare exprimă stările de spirit marcate de dramatismul prin care a fost nevoit să treacă poetul, anumite stări de spirit exprimate în operele sale, proze, poeme, publicistică, scrisori, în unele amintiri ale contemporanilor săi. Prin trăiri similare i-a fost dat să treacă nu o singură dată şi autorului acestui tablou, artistului plastic Aurel David, în special, în ultima perioadă din viaţă. Recapitulând cele spuse până acum referitor la această lucrare, vrem să subliniem următoarele: capodopera lui Aurel David Arborele Eminescu desăvârşită în varianta finisată în tehnica linogravurii policrome, în trei culori, este structurată compoziţional într-o suprafaţă pătrată, varianta cu dimensiunile 48 cm x 46 cm, în care ideile şi formula plastică au fost exprimate magistral, reflectând atât destinul Poetului, 106 cât şi destinul artistului plastic – autorul lucrării. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi faptul că tocmai în această variantă a linogravurii Arborele Eminescu a avut rezonanţe puternice, răspândindu-se în original şi într-un număr impresionant de reproduceri, într-un număr colosal de preluări şi interpretări, făcând înconjurul lumii şi fiind apreciată şi elogiată nu numai în spaţiul cultural românesc, ci şi într-un vast spaţiu cultural universal. Pentru a înţelege motivele celebrităţii şi faimei acestei capodopere, să încercăm să pătrundem mai adânc în fondul ei de idei, redat incifrat prin modalităţi de expresie simbolico-metaforice, să-i analizăm forma şi procedeele tehnice de realizare, care în cazul acestei linogravuri policrome sunt într-un echilibru desăvârşit şi într-o unitate perfectă. O condiţie necesară unei capodopere de artă este ca mijloacele tehnice şi modalităţile de expresie să nu iasă în prim-plan, prin cunoaşterea şi mânuirea procedeelor tehnice manifestându-se, şi în cazul de faţă, măiestria autorului. Tulpina, ramurile copacului hărţuit de vânt conturând profilul Poetului proiectat pe înaltul cerului, porţiunea solului din care creşte tulpina alcătuiesc o siluetă expresivă, imprimată cu o singură culoare neagră, profundă, dar care are totodată o mare varietate tonală, obţinută prin modificarea de dimensiuni a suprafeţelor acoperite cu negru, de la pata masivă din porţiunea de sol, diminuându-se treptat prin tulpină şi topindu-se în ramurile coroanei copacului, porţiunile acoperite cu culoare neagră devenind tot mai subţiri. Culoarea rece, albastră, a cerului este aplicată uniform, având aceeaşi intensitate pe toată suprafaţa. Conform principiului contrastului însă la tangenţa cu linia solului şi cu tulpina copacului ea devine mai deschisă. Efectul contrastului emoţionant sporeşte şi datorită prezenţei celor două frunze galbene (de aur), evidenţiindu-se prin acest procedeu expresia plastică, contrapunctică, redată şi prin poziţia verticală a copacului în opoziţie cu direcţia orizontală a vântului, un vânt puternic, „vizibil”, care parcă ar încerca să frângă copacul sau să-1 smulgă din rădăcini... Expresia contrapunctică este valorificată şi în sensul de unitate a contrariilor dintre materialitate şi spiritualitate, evidenţiată prin îngemănarea, suprapunerea profilului Poetului cu silueta copacului, prin capodopera însăşi cu mesajul ei emoţionant şi perisabilitatea formei ei materiale, vulnerabilitatea în faţa factorilor distructivi ai timpului şi mediului, dar şi al unor indivizi care au folosit-o abuziv, alterându-i conţinutul şi forma, aducând prejudicii lucrării şi autorului ei. Vântul năprasnic din această imagine reprezintă un element component important, simbolizând forţele răului. În linogravura Arborele Eminescu un rol deosebit îi revine culorii care contribuie esenţial la crearea atmosferei marcate de melancolie, datorită faptului că autorul a folosit culorile reci. Valoarea estetică a lucrării este recepţionată de spectatori în mod diferit, în funcţie de competenţa, educaţia şi apartenenţa la un anumit spaţiu cultural, o comunicare afectivă mai intensă fiind posibilă în cazul celor ce cunosc şi preţuiesc personalitatea şi opera Poetului, cultura şi istoria Ţării. Nu poate fi
Page 1 and 2: AUREL DAVID: TIMPUL, ARTISTUL ŞI O
Page 3: Linogravura policromă Doina, o luc
Page 7 and 8: o stâncă, un deal, un vârf de mu
Page 9: în consecinţă - şi conţinutul

AUREL DAVID: TIMPUL, ARTISTUL ŞI OPERA

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?