AUREL DAVID: TIMPUL, ARTISTUL ŞI OPERA

More documents

Recommendations

Info

Nu se ştie dacă ideile cu semnificaţii simbolice, care par inepuizabile şi se desprind din această lucrare, au apărut la autorul ei conştient sau intuitiv. Literatura de specialitate care tratează problemele legate de ermeneutică, ezoteric, simbolică, existentă din abundenţă pe piaţa cărţii, nu era uşor de găsit în perioada când Aurel David lucra asupra acestei imagini. Parese că autorul a intuit aceste aspecte complexe, inerente actului şi procesului creator. Personalităţii şi operei lui Mihai Eminescu le revine o importanţă mesianică pentru neamul românesc. De aceea un rol deosebit în ansamblul imaginii îl are poziţia şi direcţia pe care este orientată faţa Poetului, această direcţie dinspre dreapta spre stânga (obiectiv) fiind păstrată în toate variantele, cu excepţia schiţei pentru mozaic. „Antiteza Dreapta – Stânga este destul de frecvent reprezentată în lumea întreagă ca o opoziţie absolută a unor valori contrare. Această sciziune maniheană nu este totuşi valabilă în China unde yin (dreapta) şi yang (stânga) apar mai mult ca termeni complementari, necesari unul altuia pentru a forma un tot (...). În Egipt stânga era considerată partea morţii (...) Dreapta şi stânga au un rol diferit pentru bărbaţi şi femei. Pentru primii partea dreaptă este benefică, în timp ce pentru femei stânga este fastă. În Occident, dreapta e direcţia spre paradis, valoarea masculină, diurnă, în timp ce stânga este direcţia spre infern, valoarea feminină, nocturnă şi negativă. Stânga serveşte la reprezentarea trecutului, asupra căruia omul nu mai are nici o putere, iar dreapta – la reprezentarea viitorului, acolo unde mai poate încă interveni. Hristos este aşezat în dreapta Domnului, întrucât această parte este rezervată, conform Bibliei, aleşilor în urma judecăţii de apoi. Conform credinţelor populare, a privi la dreapta înseamnă să te uiţi în partea cea bună, dar diavolul îşi marchează victimele la ochiul stâng, iar în ritualurile diabolice semnul crucii se face cu mâna stângă. Partea stângă (...) nocturnă este prin excelenţa satanică. (...) Prezicerile malefice se manifestă totdeauna în partea stângă, care constituie pandantul nefast al unei drepte totdeauna favorabile şi de bun augur. Cuvântul sinistru provine de la latinescul sinister, adică stânga” (Dicţionarele Lucman). Pornind de la aceste semnificaţii simbolice, devin şi mai evidente prejudiciile cauzate lucrării şi autorului ei de către cei ce au preluat-o folosind-o abuziv, modificându-i forma şi conţinutul, inclusiv prin răsucirea profilului Poetului în direcţia opusă, dinspre stânga spre dreapta. Împlinirea şi acţiunea forţelor divine, benefice se efectuează dinspre dreapta spre stânga (obiectiv), dinspre stânga spre dreapta faţă de poziţia spectatorului (adică subiectiv). Dinspre dreapta spre stânga este orientat îngerul care-i aduce vestea Fecioarei Maria că îl va naşte pe Mântuitorul. Dinspre dreapta spre stânga (obiectiv) este reprezentat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruinţă în luptă cu balaurul, amplasat în partea stângă (obiectiv) – simbolul forţelor malefice. 109 În varianta definitivată a linogravurii cu dimensiunile de 48 cm x 46 cm profilul Poetului este supradimensionat în raport cu mărimea naturală cu l x 2. Profilul domină partea centrală a compoziţiei, având o mişcare dinamică orientată pe diagonală, autorul reuşind aici să exprime rolul mesianic al lui Eminescu prin reprezentarea Poetului ca pe un dar divin, coborând spre pământ din înaltul cerurilor... Ideea despre esenţa divină a creatorului raportată la Eminescu i-a preocupat pe mai mulţi cercetători, scriitori, artişti plastici, care 1-au reprezentat în lucrările lor cu o înfăţişare profetică, considerând opera sa ca pe o contribuţie esenţială la ctitorirea spiritualităţii româneşti. Un exemplu elocvent în acest sens este statuia lui Eminescu amplasată în faţa Ateneului Român din Bucureşti, realizată de Gheorghe D. Anghel. Referitor la această lucrare şi la autorul său savantul român Petre Popescu Gogan scrie următoarele: «(...) Gheorghe D. Anghel aparţine familiei eroilor tragici, ca şi Păciurca – spiritelor de tip eminescian, dar în timp ce Păciurca ,,portretiza” opera lui Eminescu, proiectând-o în fantastic, în spirit deci, Anghel portretiza mai întâi pe creator (Din viaţa unui geniu şi Moartea poetului). El v-a readuce astfel în arta plastică, dar la nivel de geniu, tema martiriului eroului, a supliciului, tema morţii violente, ca o condiţie a desăvârşirii operei. Prin Eminescu, – statuia din faţa Ateneului – şi Anghel va portretiza creaţia; transfigurând chipul poetului, hiperionizând, o va spiritualiza, dar dominanta la el rămâne portretul eroului. Iar dacă aceasta i-a reuşit, avem pe Hyperion Departele. Anghel a scrutat sufletul artistului – fie el artist plastic precum în lucrările Andreescu, Luchian, Pallady, ori muzicieni precum în Enescu, poeţi ca Baudelaire, Eminescu...» (Ecouri eminesciene în arta plastică, ediţia I, Bucureşti, Editura „Meridiane”). Operele de artă autentice au şi capacitatea de a-i inspira pe alţi autori pentru realizarea unor lucrări noi. În cazul în care aceşti artişti sunt dotaţi cu capacităţi creatoare, în interpretările lor operele abordate capătă valenţe noi. Aceste afirmaţii se referă şi la capodopera lui Aurel David Arborele Eminescu. De menţionat că anumite valori şi semnificaţii artistice noi le-au obţinut autorii care au recreat subiectul cu alte modalităţi tehnice şi materiale, recreând subiectul în alte domenii şi genuri de artă: metaloplastic (reliefuri pentru medalii, insigne, reliefuri în bronz şi ceramică), artă monumental-decorativă (Sgrafitou), broderie, scenografie (fundal de decor teatral, mapă de disc cu înregistrări muzicale, însă cel mai frecvent Arborele Eminescu a fost întrebuinţat în calitate de copertă de carte, reprodus în formula realizată de către autor sau integrat în alte contexte. Lucrarea a fost preluată datorită semnificaţiei sale pe anteturile mai multor publicaţii şi pe sigilii, precum şi în calitate de emblemă a unor instituţii, toate aceste acţiuni s-au întreprins fără să se ţină cont de legislaţia referitoare la drepturile de autor. Un aspect deosebit de grav, regretabil al acestui fenomen constă în faptul că în foarte multe cazuri unii interpreţi au denaturat şi deteriorat forma lucrării, iar
în consecinţă – şi conţinutul acesteia, ajungându-se chiar până la profanare... Deseori lucrarea a fost folosită fără menţionarea numelui autorului. Linogravura Arborele Eminescu a fost reprodusă pe un calendar tirajat într-un număr de 100 000 de exemplare, autorii căruia au redesenat compoziţia „scăpând” sau punând intenţionat un punct negru pe buza de sus... Imaginea de pe acest afiş a fost preluată şi de alţi autori care au perpetuat consecinţele acestui gest lipsit de bună-cuviinţă. Inadmisibilă este folosirea lucrării pentru pachetele de ţigări Luceafărul, după consumarea cărora ambalajul este aruncat pe jos şi călcat în picioare pe toate străzile. Arborele Eminescu a fost utilizat până şi la confecţionarea produselor de patiserie, fiindu-mi dat să văd într-o vitrină un tort pe care era desenat cu o cremă maronie Arborele Eminescu. Mi-am imaginat cu stupoare cum vor înfige cuţitul şi-1 vor tăia, apoi îi vor mânca unii nasul, alţii urechea, iar alţii ochiul!.. Aceste aspecte negative reflectă nivelul de degradare periculoasă în care s-a prăbuşit societatea măcinată de vicii, educată în spiritul unei ideologii bazate pe un materialism vulgar. Referitor la capodopera Arborele Eminescu mai există şi o controversă care se referă la aspectele negative ale vieţii, aruncând o pată neagră asupra artei, procesului creator şi relaţiilor interumane, această controversă referindu-se la paternitatea asupra ideii şi concepţiei plastice a lucrării, în presa periodică din dreapta şi din stânga Prutului au apărut două materiale, unul scris de Ion Maximihin în ziarul „Clopotul” din Botoşani şi altul în revista „Atelier”, semnat de Vasile Malaneţchi, text preluat de săptămânalul „Glasul Naţiunii”. Elaborând prezentul studiu, nu am putut neglija această controversă. Considerăm că articolele respective trebuie reluate aici integral. Referitor la afirmaţiile lui Eugen Rascenco, conform cărora el i-a furnizat lui Aurel David o schiţă în care era desenată această imagine, nu dispunem decât de varianta în negru-alb, reprodusă în presa de la Chişinău, autorul afirmând că a mai realizat şi alte variante, de dimensiuni mai mari, inclusiv variante policrome. Gheorghe VRABIE, Maestru în Arte, Laureat al Premiului Naţional Zăpadă. Iarnă 110
Page 1 and 2: AUREL DAVID: TIMPUL, ARTISTUL ŞI O
Page 3 and 4: Linogravura policromă Doina, o luc
Page 5 and 6: le acesteia fiind, de asemenea, str
Page 7: o stâncă, un deal, un vârf de mu

AUREL DAVID: TIMPUL, ARTISTUL ŞI OPERA

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?