AUREL DAVID: TIMPUL, ARTISTUL ŞI OPERA

Nu se ştie dacă ideile cu semnificaţii simbolice, care
par inepuizabile şi se desprind din această lucrare, au
apărut la autorul ei conştient sau intuitiv. Literatura
de specialitate care tratează problemele legate de
ermeneutică, ezoteric, simbolică, existentă din abundenţă
pe piaţa cărţii, nu era uşor de găsit în perioada
când Aurel David lucra asupra acestei imagini. Parese
că autorul a intuit aceste aspecte complexe, inerente
actului şi procesului creator.
Personalităţii şi operei lui Mihai Eminescu le revine
o importanţă mesianică pentru neamul românesc.
De aceea un rol deosebit în ansamblul imaginii îl are
poziţia şi direcţia pe care este orientată faţa Poetului,
această direcţie dinspre dreapta spre stânga (obiectiv)
fiind păstrată în toate variantele, cu excepţia schiţei
pentru mozaic.
„Antiteza Dreapta – Stânga este destul de frecvent
reprezentată în lumea întreagă ca o opoziţie
absolută a unor valori contrare. Această sciziune
maniheană nu este totuşi valabilă în China unde yin
(dreapta) şi yang (stânga) apar mai mult ca termeni
complementari, necesari unul altuia pentru a forma
un tot (...). În Egipt stânga era considerată partea
morţii (...) Dreapta şi stânga au un rol diferit pentru
bărbaţi şi femei. Pentru primii partea dreaptă
este benefică, în timp ce pentru femei stânga este
fastă. În Occident, dreapta e direcţia spre paradis,
valoarea masculină, diurnă, în timp ce stânga este
direcţia spre infern, valoarea feminină, nocturnă şi
negativă.
Stânga serveşte la reprezentarea trecutului, asupra
căruia omul nu mai are nici o putere, iar dreapta
– la reprezentarea viitorului, acolo unde mai poate
încă interveni. Hristos este aşezat în dreapta Domnului,
întrucât această parte este rezervată, conform
Bibliei, aleşilor în urma judecăţii de apoi. Conform
credinţelor populare, a privi la dreapta înseamnă să
te uiţi în partea cea bună, dar diavolul îşi marchează
victimele la ochiul stâng, iar în ritualurile diabolice
semnul crucii se face cu mâna stângă. Partea stângă
(...) nocturnă este prin excelenţa satanică. (...)
Prezicerile malefice se manifestă totdeauna în
partea stângă, care constituie pandantul nefast al
unei drepte totdeauna favorabile şi de bun augur. Cuvântul
sinistru provine de la latinescul sinister, adică
stânga” (Dicţionarele Lucman).
Pornind de la aceste semnificaţii simbolice,
devin şi mai evidente prejudiciile cauzate lucrării şi
autorului ei de către cei ce au preluat-o folosind-o
abuziv, modificându-i forma şi conţinutul, inclusiv
prin răsucirea profilului Poetului în direcţia opusă,
dinspre stânga spre dreapta.
Împlinirea şi acţiunea forţelor divine, benefice
se efectuează dinspre dreapta spre stânga (obiectiv),
dinspre stânga spre dreapta faţă de poziţia spectatorului
(adică subiectiv). Dinspre dreapta spre stânga
este orientat îngerul care-i aduce vestea Fecioarei
Maria că îl va naşte pe Mântuitorul. Dinspre dreapta
spre stânga (obiectiv) este reprezentat Sfântul Mare
Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruinţă în luptă cu
balaurul, amplasat în partea stângă (obiectiv) – simbolul
forţelor malefice.
109
În varianta definitivată a linogravurii cu dimensiunile
de 48 cm x 46 cm profilul Poetului este supradimensionat
în raport cu mărimea naturală cu l x 2.
Profilul domină partea centrală a compoziţiei, având
o mişcare dinamică orientată pe diagonală, autorul reuşind
aici să exprime rolul mesianic al lui Eminescu
prin reprezentarea Poetului ca pe un dar divin, coborând
spre pământ din înaltul cerurilor...
Ideea despre esenţa divină a creatorului raportată
la Eminescu i-a preocupat pe mai mulţi cercetători,
scriitori, artişti plastici, care 1-au reprezentat în lucrările
lor cu o înfăţişare profetică, considerând opera sa
ca pe o contribuţie esenţială la ctitorirea spiritualităţii
româneşti.
Un exemplu elocvent în acest sens este statuia
lui Eminescu amplasată în faţa Ateneului Român din
Bucureşti, realizată de Gheorghe D. Anghel. Referitor
la această lucrare şi la autorul său savantul
român Petre Popescu Gogan scrie următoarele: «(...)
Gheorghe D. Anghel aparţine familiei eroilor tragici,
ca şi Păciurca – spiritelor de tip eminescian, dar în
timp ce Păciurca ,,portretiza” opera lui Eminescu,
proiectând-o în fantastic, în spirit deci, Anghel portretiza
mai întâi pe creator (Din viaţa unui geniu şi
Moartea poetului). El v-a readuce astfel în arta plastică,
dar la nivel de geniu, tema martiriului eroului,
a supliciului, tema morţii violente, ca o condiţie a
desăvârşirii operei. Prin Eminescu, – statuia din faţa
Ateneului – şi Anghel va portretiza creaţia; transfigurând
chipul poetului, hiperionizând, o va spiritualiza,
dar dominanta la el rămâne portretul eroului. Iar
dacă aceasta i-a reuşit, avem pe Hyperion Departele.
Anghel a scrutat sufletul artistului – fie el artist plastic
precum în lucrările Andreescu, Luchian, Pallady,
ori muzicieni precum în Enescu, poeţi ca Baudelaire,
Eminescu...» (Ecouri eminesciene în arta plastică,
ediţia I, Bucureşti, Editura „Meridiane”).
Operele de artă autentice au şi capacitatea de
a-i inspira pe alţi autori pentru realizarea unor lucrări
noi. În cazul în care aceşti artişti sunt dotaţi
cu capacităţi creatoare, în interpretările lor operele
abordate capătă valenţe noi. Aceste afirmaţii se referă
şi la capodopera lui Aurel David Arborele Eminescu.
De menţionat că anumite valori şi semnificaţii artistice
noi le-au obţinut autorii care au recreat subiectul
cu alte modalităţi tehnice şi materiale, recreând
subiectul în alte domenii şi genuri de artă: metaloplastic
(reliefuri pentru medalii, insigne, reliefuri
în bronz şi ceramică), artă monumental-decorativă
(Sgrafitou), broderie, scenografie (fundal de decor
teatral, mapă de disc cu înregistrări muzicale, însă cel
mai frecvent Arborele Eminescu a fost întrebuinţat
în calitate de copertă de carte, reprodus în formula
realizată de către autor sau integrat în alte contexte.
Lucrarea a fost preluată datorită semnificaţiei sale pe
anteturile mai multor publicaţii şi pe sigilii, precum şi
în calitate de emblemă a unor instituţii, toate aceste
acţiuni s-au întreprins fără să se ţină cont de legislaţia
referitoare la drepturile de autor.
Un aspect deosebit de grav, regretabil al acestui
fenomen constă în faptul că în foarte multe cazuri unii
interpreţi au denaturat şi deteriorat forma lucrării, iar