III.1. Ce este monitorizarea? - Anti-Corruption Student Network in ...

Autori:
Bulgaria – Youth Society for peace and
development of the Balkans
} Savina Maneva
} Nikolinka Marinova
} Emiliya Troshanova
Croatia – Monitor Statistica
} Marina Zrile
} Dina Vozab
} Mladen Blagojević
} Ivan Puzek
} Ivan Dujmić
Macedonia – Youth Educational Forum
} Lazar Pop Ivanov
} Petar Dimitrov
} Marija Mircevska
} Ivan Mickovski
} Martin Aleksoski
Moldova – National Center for
Transparency and Human Rights
} Camburian Natalia
} Maister Artiom
} Maister Irina
} Esanu Mircea
} Malaniuc Ecaterina
} Neaga Victor
} Lutenco Andrei
} Ceban Natalia
Serbia – Belgrade Open School
} Igor Pucarević
} Dragan Mihajlović
} Strahinja Savić
} Ivana Tomašević
}
Nina Trifunović

4
8
14
60
64
SuMAR
I. Despre pachetul practic
II. Despre Reţeaua Studenţească
Anti-Corupţie din Sud-Estul Europei
III. Introducere în metodologie
16
17
21
25
34
40
III.1. Ce este monitorizarea?
III.2. Cum se realizează o cercetare preliminară?
III.3. Ce este o solicitare de acces la informaţii publice?
III.4. Cum se organizează un focus-grup?
III.5. Cum se organizează un interviu?
III.6. Cum se elaborează un chestionar?
IV. Cum se întocmeşte un raport?
V. Descrierea subiectelor
66
87
104
126
139
154
167
V.1. Trişarea
V.2. Vânzarea manualelor
V.3. Mituirea
V.4. Procesul de înmatriculare
V.5. Cazarea în cămin
V.6. Mobilitatea studenţilor
V.7. Fluxurile financiare

I. Despre
pachetul
practic

Cartea Trusa de prim autor
pentru învăţământul superior: un
ghid practic pentru cercetările
realizare de către studenţi pe care
o aveţi în faţă este un ghid pentru
organizaţiile studenţeşti, ONG-uri,
studenţi activişti şi pentru orice
persoană interesată de problemele
învăţământului superior şi care
caută metode pentru monitorizarea
acestora.
Acest pachet practic unic este
publicat ca rezultat al unui lucru
de trei ani asupra elaborării unei
metodologii de monitorizare în
cadrul proiectului numit Reţeaua
Studenţească Anti-Corupţie
din Sud-Estul Europei. După
cum se vede clar din denumire,
proiectul a fost implementat de
către organizaţiile studenţeşti şi de
tineret din ţările Europei de Sud-
Est şi anume Bulgaria, Croaţia,
Macedonia, Moldova şi Serbia, care
desfăşoară un lucru de cercetare
asupra diferitor tipuri de corupţie.
De ce am decis să monitorizăm
corupţia în instituţiile de învăţământ
superior?
Nivelul de studii este unul dintre
factorii conform cărora o societate
este considerată dezvoltată sau în
dezvoltare. De aceea, sistemul de
învăţământ este foarte important
pentru progres, iar calitatea poate
asigura un progres şi o dezvoltare
stabilă. Mai mult decât atât, calitatea
învăţământului este cea care va
aduce în viitor prosperitate întregii
societăţi. Iată de ce eforturile noastre
sunt orientate spre a determina cum
6
poate fi crescută aceasta calitate
şi cum pot fi rezolvate problemele
principale.
Problemele cu care se confruntă
universităţile în ţările Europei
de Sud-Est sunt numeroase şi
diverse. Una din problemele majore
conştientizate de către societate
este corupţia. Aceasta are multe
faţete şi dimensiuni. Problema de
a da pur şi simplu bani nu mai este
atât de acută, dar alte forme, aşa
numite „mai moi”, la diferite niveluri
ale învăţământului superior sunt
foarte larg răspândite.
Motivul din care ne-am canalizat
eforturile spre cercetarea corupţiei
în instituţiile de învăţământ
superior (IIS) a fost iniţial bazat
pe dorinţa noastră de a înţelege
neglijarea problemei corupţiei
în mediile noastre academice
şi sociale. În calitate de membri
activi ai organizaţiilor de tineret şi
studenţeşti, ne-am confruntat cu
multe dificultăţi datorate acestei
probleme. Printre ele se numără
faptul că în mod constant nu există
o conştientizare a tuturor formelor
posibile de corupţie, a problemei
în sine, şi mai presus de toate, a
libertăţii de a vorbi despre problema
corupţiei în mod public. Însă,
problema care totuşi persistă este
aceea că studenţii continuă să
privească aceste comportamente
coruptive ca fiind „ieşirea uşoară
din situaţie”; un tip predominant de
conduită care nu îi deranjează.
Noi, membrii Reţelei Studenţeşti
Anti-Corupţie, am elaborat şi

desfăşurat cercetări în câte o
anumită instituţie de învăţământ
superior din fiecare ţară pentru
a elabora metodologia specifică
prezentată în această carte.
Obiectivele comune ale proiectului
au fost:
} de a descrie formele, actorii
şi frecvenţa corupţiei în
învăţământul superior;
} de a descrie atitudinile diferitor
actori – studenţi, profesori,
personal administrativ – faţă de
corupţie;
} de a elabora un sistem de
instrumente de cercetare
a corupţiei în învăţământul
superior, relevante atât pentru
condiţiile specifice din Europa
de Sud-Est, cât şi pentru
învăţământul superior în
întregime;
} de a face nişte concluzii şi a
da nişte explicaţii cu privire la
motivele corupţiei;
} de a sensibiliza cu privire la
diferitele tipuri de corupţie în
învăţământul superior.
Temele principale cu privire la
monitorizare, comune pentru toţi
membrii, au fost:
} Frauda academică: Trişarea,
mituirea şi procesul de
înmatriculare;
7
} Aspectele financiare: Taxele de
studii şi fluxurile financiare;
} Serviciul şi practicile
administrative: datorită
diferenţelor naţionale în
sistemele de învăţământ
superior, membrii reţelei au
ales pentru monitorizare
subiecte suplimentare în
domeniul serviciului şi practicilor
administrative: manuale
(procurarea ca o condiţie pentru
promovarea unui examen),
căminele studenţeşti (înscrierea,
drepturile şi obligaţiile),
mobilitatea studenţească, orele
particulare şi nepotismul.
Sperăm ca această carte să ajute
mulţi alţi studenţi să desfăşoare
activităţi de cercetare; să înţeleagă
şi să încerce să schimbe status
quo-ul.
Pe parcursul procesului de cercetare
am descoperit că fenomenul
corupţiei este unul dintre motivele
principale pentru care studenţii nu
beneficiază de studii de calitate şi îşi
pierd motivaţia, ceea ce le reduce
considerabil şansele de a avea
ulterior un loc bun de muncă.
Dragi prieteni, vă urăm mult noroc şi
succes!

II. Despre
Reţeaua
Studenţească
Anti-Corupţie
din Sud-Estul
Europei

Reţeaua Studenţească Anti-Corupţie
din Sud-Estul Europei este un
proiect internaţional care cuprinde
Societatea de Tineret pentru Pace
şi Dezvoltare în Balcani [the Youth
Society for Peace and Development
in the Balkans (YSPDB)] din
Bulgaria, Monitor Statistica din
Croaţia, Forumul de Tineret pentru
Educaţie (Youth Educational Forum)
din Macedonia şi Centrul Naţional
pentru Transparenţă şi Drepturile
Omului (CNTDO) din Moldova.
Proiectul include desfăşurarea
activităţii de cercetare a corupţiei
în învăţământul superior, schimb
de metodologii şi constatări între
parteneri, ateliere de lucru şi module
de instruire pentru studenţi.
Membrii reţelei sensibilizează şi
informează cu privire la nivelul
corupţiei în învăţământul superior
şi pledează pentru mecanisme
instituţionale de prevenire a
corupţiei prin organizarea meselor
rotunde, conferinţelor de presă şi
modulelor de instruire întru abilitarea
studenţilor pentru participarea
la reforme, protecţia drepturilor
studenţilor, lucru în echipă şi
activităţi de lobby.
Proiectul a fost activ începând
cu anul 2003. La ziua de astăzi
a fost desfăşurată o cercetare
comprehensivă asupra corupţiei
la universităţile de stat din Serbia
şi echipa a organizat numeroase
10
programe educaţionale şi ateliere
de lucru la care au participat
peste 450 de studenţi din Serbia.
De asemenea, patru generaţii de
studenţi din cadrul Departamentului
pentru Studii Universitare Avansate
al Şcolii deschise de la Belgrad
[Belgrade Open School (BOS)] au
fost incluşi în sondaje şi cercetarea
calitativă a anumitor probleme legate
de corupţie ale învăţământului
superior în numeroase universităţi
în calitate de asistenţi şi cercetători
juniori.
În prima fază a proiectului a fost
desfăşurată o cercetare regională
asupra corupţiei în cinci ţări şi
rezultatele au fost analizate.
În ce-a de-a doua fază a acestui
proiect (în 2005) scopul principal al
membrilor reţelei a fost să informeze
şi să sensibilizeze comunităţile
universităţilor şi publicul în general
în privinţa nivelului şi tipurilor de
corupţie în universităţi.
Cea de-a treia fază a proiectului
a început în luna februarie anului
2008. În acest ciclu al proiectului,
membrii reţelei s-au concentrat
asupra monitorizării diferitor
procese ale corupţiei în instituţiile de
învăţământ superior din Sud-Estul
Europei.
Scopurile de lung durată ale
membrilor reţelei sunt de diminua
în regiune nivelul corupţiei la
universităţi şi de a crea un mediu de
învăţământ superior transparent.

Şcoala Deschisă de la Belgrad [Belgrade Open School (BOS)] este o
organizaţie educaţională non-profit a societăţii civile. BOS contribuie la
dezvoltarea generală a societăţii prin educaţie şi instruire suplimentară
pentru agenţii schimbării sociale, susţinere profesională instituţiilor,
cercetare şi elaborarea politicilor pentru a construi o societate modernă
bazată pe valori democratice.
Centrul pentru Dezvoltarea Educaţiei al BOS (CDE) îmbunătăţeşte
sistemele de educaţie, instruire şi angajare în câmpul muncii prin
intermediul cercetării şi educaţiei, ţintind spre a susţine în Serbia
dezvoltarea socială în întregime.
Forumul de Tineret pentru Educaţie [Youth Educational Forum (YEF)].
Istoria şi Organizarea. Asociaţia obştească Forumul de Tineret pentru
Educaţie (YEF) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, înfiinţată
în luna iunie a anului 1999. Câteva centre în toată ţara funcţionează
ca parte a YEF şi desfăşoară activităţi ale programelor principale ale
YEF: Programul de Educaţie Ne-formală, Programul de Cercetare
şi Elaborarea Politicilor de către Tineri şi Programul pentru Activism
al Tineretului. Centrul American de Educaţie [American Education
Center (AEC)] de asemenea operează sub umbrela YEF. AEC este
căminul multor iniţiative, evenimente, cursuri de instruire etc. de
tineret şi cel din urmă lucrează la promovarea principală a burselor
universitare şi postuniversitare pentru studenţii macedoneni ca să le
ofere oportunitatea de astudia peste hotarele ţării. Numărul de membri
al YEF este în creştere, cu 400 de membri activi şi cca 60 voluntari
care participă la toate programele în calitate de lectori şi formatori.
Organul suprem în ierarhia organizaţională a YEF este Adunarea
Generală, alcătuită din totalitatea membrilor. Consiliul de Guvernare
este un organ mixt alcătuit din şapte membri şi include reprezentanţi ai
programelor principale şi membri externi. Gestionarea activităţilor YEF
este coordonată de către Directorul Executiv, Preşedinte, Coordonatorii
de Programe şi coordonatorii de proiecte.
Domeniul de activitate. Programele realizate de către YEF sunt
educaţionale şi orientate către tineri.
Misiunea şi scopurile: Misiunea YEF este să ofere studenţilor, liceenilor,
profesorilor şi părinţilor oportunităţi de participare activă şi argumentativă
la discuţiile publice ale problemelor de interes atât individual cât şi
comunitar. În acest fel, aceştia pot contribui la stabilirea unei societăţi
democratice.
Scopurile YEF: Educaţia tinerilor, grupul ţintă fiind tinerii cu vârste
cuprinse între 15 şi 15 ani; Promovarea metodelor alternative de
educaţie pentru tineret prin utilizarea în decursul orelor a metodologiei
11

interactive; Promovarea gândirii critice şi a toleranţei printre elevii de
la nivelul liceal; Discursul public (retorica), lucrul în echipă, logica,
prezentarea argumentată a poziţiilor, rezolvarea problemelor; Anticiparea
poziţiilor opuse ca având importanţă egală cu a celor personal aprobate;
Deschiderea către idei şi poziţii noi, contrare celor general acceptate.
Monitor Statistica a început la Zagreb în anul 2002 ca iniţiativă a
studenţilor implicaţi în Societatea Matematica a Studenţilor [Mathematics
Students’ Society (MASS)]. Scopul proiectului acestora era să exploreze
corupţia în învăţămвntul superior în Croaţia, să analizeze formele
acesteia, frecvenţa şi modalităţile de a o preveni. După perioada iniţială
de activităţi ca secţiune a MASS, în anul 2004 la Zagreb Monitor Statistica
a fost creată ca organizaţie a societăţii civile. În 2002 aceasta a fost unul
din membrii fondatori ai Reţelei Studenţeşti Anti-Corupţie din Sud-Estul
Europei. De atunci, membrii reţelei au iniţiat cu susţinerea Institutului
pentru o Societate Deschisă [Open Society Institute] un proiect ce
tratează întrebările legate de fenomenul corupţiei la nivelul învăţămвntului
superior, acesta derulвndu-se pвnă astăzi.
Societatea de Tineret pentru Pace şi Dezvoltare în Balcani [the
Youth Society for Peace and Development in the Balkans (YSPDB)]
a fost creată în anul 1998 în Bulgaria ca alianţă ne-formală a liderilor
de ONG-uri. La mijlocul anului 2001 aceasta a fost înregistrată oficial
ca organizaţie neguvernamentală conform legislaţiei bulgare. Membrii
acesteia sunt studenţi, tineri şi cetăţeni care lucrează la:
} Consolidarea stabilităţii în Balcani şi Sud-Estul Europei
} Încurajarea şi promovarea proceselor creative în artă şi ştiinţă;
} Încurajarea şi promovarea Patrimoniului Cultural Bulgar;
} Crearea a noi practici pentru dezvoltare durabilă;
} Stabilirea de noi modele în domeniul învăţămвntului secundar,
superior şi în educaţia civilă;
} Îmbunătăţirea dialogului intercultural şi depăşirea diferenţelor etnice;
} Respectarea drepturilor omului;
} Îmbunătăţirea dialogului dintre ONG-uri şi autorităţile locale şi
centrale;
De la începutul lui 2003, Societatea e parte a reţelei de informare
Eurodesk, avвnd oportunitatea de a face schimb de informaţie cu ONGurile
europene. În Bulgaria, Societatea este parteneră a unor centre de
informare, cluburi de tineret şi civile şi ONG-uri care lucrează pe întreg
teritoriul ţării. Începвnd cu 2003, YSPDB este membru asociat al Biroului
European pentru Reclamaţie Conştiincioasă [European Bureau for
12

Conscientious Objection (EBCO)] şi reprezentantă a aceluiaşi birou în
Bulgaria. Un reprezentant al organizaţiei – Veselin Iliev – este membru
al Consiliului EBCO şi reprezentantul acestuia la Forumul European de
Tineret.
YSPBD este membră şi co-fondatoare a Reţelei Studenţeşti Anti-
Corupţie din Sud-Estul Europei [Anti-corruption student network
(ACSN) in the South-East Europe]. ACSN include organizaţii studenţeşti
din Albania, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova şi Serbia.
Centrul Naţional pentru Transparenţă şi Drepturile Omului (CNTDO)
este membru fondator al Alianţei Anticorupţie din Republica Moldova.
Activităţile CNTDO sunt în principal orientate spre sensibilizarea
studenţilor şi tineretului cu privire la riscurile şi consecinţele asociate cu
fenomenul în cauză, dar de asemenea şi a factorilor de luare a deciziilor
asupra problemelor corupţiei şi fraudelor, transparenţei şi accesului la
informaţie. Beneficiarii direcţi ai programelor noastre sunt preponderent
organizaţiile studenţeşti şi de tineret, comunitatea academică în general
şi autorităţile responsabile de elaborarea politicilor în domeniul educaţiei.
Prin urmare, scopul principal al organizaţiei este să continuie dezvoltarea
în această direcţie prin lărgirea mandatului acţiunilor sale şi oferirea unei
asistenţe mai ample beneficiarilor săi. La momentul actual, lucrul centrului
este concentrat asupra monitorizării corupţiei şi altor forme de fraudă
academică, asupra elaborării recomandărilor şi politicilor pentru factorii de
decizie în domeniul tineretului şi educaţiei, cвt şi asupra oferirii asistenţei
studenţilor şi tinerilor în vederea protecţiei drepturilor şi libertăţilor lor de
impactului corupţiei.
13

III. Introducere
în metodologie

III.1. Ce este
monitorizarea?
Monitorizarea este observarea
sistematică şi continuă a
evenimentelor ce au loc de fapt
şi compararea lor cu situaţia
planificată pentru a verifica dacă
performanţa corespunde aşteptărilor.
Procesul de monitorizare presupune
colectarea de informaţie care
poate fi utilizată pentru a măsura
fenomenul şi identifica tendinţele.
Indicatorii de monitorizare sunt
componente esenţiale ale sistemului
de monitorizare. Aceştia asigură
sistemului o bază care poate fi
utilizată pentru a evalua situaţia şi a
o compara cu sarcinile propuse.
Monitorizarea corupţiei se referă
la măsurările regulate (de ex.:
anual) ale nivelurilor corupţiei şi a
percepţiilor cu privire la modelele
de comportament coruptiv. Funcţia
de bază a monitorizării este de
a evalua eficacitatea eforturilor
autorităţilor publice de a reduce
corupţia, de a evalua eficacitatea
instituţiilor anticorupţie şi de a
urmări schimbarea în intensitate şi
manifestările specifice ale acestui
fenomen. Monitorizarea mai serveşte
şi în calitate de „câine de pază”
pentru procesu politicilor publice
şi ca metodă de a provoca discuţii
publice. De aceea, monitorizarea nu
este doar un instrument de cercetare
ce măsoară răspândirea şi dinamica
fenomenului corupţiei, ci are şi
16
un puternic potenţial anticorupţie.
Procesul de monitorizare cuprinde
două elemente majore: măsurarea şi
verificarea progresului.
Măsurarea este procesul de
estimare a magnitudinii, naturii,
impactului şi costurilor corupţiei.
Măsurarea corupţiei poate fi
realizată în diverse moduri şi
utilizând diferite surse de date:
de exemplu, prin efectuarea auditurilor
unor proiecte specifice, sau
prin urmărirea caracteristicilor
instituţionale ale ţărilor. Dar cea
mai utilizată metodă de măsurare
a corupţiei este colectarea opiniilor
informate ale actorilor relevanţi
sau, cu alte cuvinte, desfăşurarea
cercetărilor. Există două tipuri de
măsurare a corupţiei prin intermediul
sondajelor. Primul este
măsurarea în baza experienţei,
acesta înregistrează nivelul de
incidenţă a cazurilor de corupţie în
rândurile populaţiei unei anumite
ţări. Cel de-al doilea este măsurarea
în baza percepţiei, acesta apreciază
percepţiile cu privire la nive
lul corupţiei. O cercetare poate
doar evalua magnitudinea şi
caracteristicile corupţiei pentru
oricare perioadă anumită de timp
(pe durata desfăşurării cercetării).
Pentru a servi drept instrument de
monitorizare, măsurarea corupţiei
trebuie efectuată cu regularitate,
utilizând aceeaşi metodologie şi
aceiaşi indicatori.
Este clar că dacă se presupune
că măsurarea corupţiei trebuie să
pună la dispoziţie o comparaţie
validă de la o perioadă la alta, atunci

întrebările şi eşantionul ar trebui
alese cu multă grijă pentru că vor
trebui repetate de fiecare dată. Cea
mai mare parte a întrebărilor ar trebui
să rămână neschimbată de la un
sondaj la altul, dar câteva întrebări
pot fi de actualitate şi variabile an
de an. Utilizarea unei metodologii
similare în mai multe ţări ar putea
pune la dispoziţie comparaţii la nivel
internaţional foarte valoroase şi ar
permite o evaluare comparativă a
eficacităţii diferitor strategii naţionale
anticorupţie.
Verificarea progresului este un
element esenţial al monitorizării şi
implică o comparare a rezultatelor
măsurărilor la diferite perioade
de timp. Comparând informaţia
cu privire la scale şi tendinţe în
fenomenul corupţiei, putem verifica
dacă măsurile anticorupţie sunt
eficiente şi îşi ating obiectivele
Ghidul Practic include o scurtă
descriere a diferitor metode
empirice de monitorizare a corupţiei.
Metodologia utilizată pentru
monitorizare coincide cu metodologia
cercetărilor sociologice. Totuşi,
aceste instrumente au fost elaborate
mai mult ca unelte de monitorizare,
decât de cercetare, deoarece că
scopul acestor instrumente care
au fost gândite este de a colecta
sistematic date despre corupţie şi de
a ilustra tendinţele în evoluţia acestul
fenomen. De asemenea, utilizarea
aceloraşi metode şi instrumente de
cercetare va permite comparaţii la
nivel internaţional şi evaluări ale
răspândirii şi dinamicii corupţiei în
ţările Europei de Sud-Est.
17
III.2. Cum
se realizează
o cercetare
preliminară?
Înainte de a desfăşura cercetarea
în sine, există câţiva paşi importanţi
care trebuie făcuţi în prealabil.
În primul rând, trebuiesc asigurate
precondiţiile materiale şi sociale
pentru cercetare, trebuie scrisă
explicată şi argumentată o idee de
proiect şi apoi trimisă instituţiilor
responsabile de aprobarea finanţării
proiectului. Apoi, e recomandabil să
se facă un plan detaliat al tuturor
acţiunilor care trebuie făcute pe
parcursul cercetării.
Cercetarea preliminară este o etapă
importantă în care cercetătorul
trebuie să definească problema de
cercetare, să analizeze literatura,
să determine scopurile cercetării,
să lanseze o ipoteză, să identifice
variabilele şi să facă proiectul de
cercetare.
1. Definirea problemei
de cercetare
Orice cercetător ar trebui să aibă
numite criterii de care să se conducă
atunci când alege problema de
cercetare. Problema aleasă trebuie
să fie caracterizată de probabilitatea
mai mare a unei rezolvări cu
succes şi trebuie să corespundă

expertizei cercetătorului. Pentru a
obţine rezultate utile, problema de
cercetare nu trebuie definită prea
larg sau prea îngust. O cercetare nu
are rost dacă nu aduce ceva nou,
de aceea cercetătorul ar trebui să
aleagă o problemă care nu a mai
fost cercetată anterior, sau ar trebui
să repete sau să extindă o cercetare
existentă în cazul în care acest lucru
va produce noi constatări. Procesul
de cercetare consumă mult timp şi
necesită o mulţime de resurse, deci
aceste eforturi nu ar trebui irosite
pe o problemă neimportantă sau
depăşită cu puţine aplicaţii practice.
Problema de cercetare trebuie
formulată clar şi exact şi trebuie să
conţină o întrebare care defineşte
ce se intenţionează să se constate.
Formularea problemei determină
extinderea spaţială, temporală şi sub
aspectul populaţiei a problemei de
cercetare.
2. Analiza literaturii şi termenilor
După ce este colectată literatură
respectivă, cercetătorul trebuie
să verifice dacă şi în ce măsură
problema este deja cercetată. Dacă
nu este, sau nu e cercetată suficient,
o nouă cercetare ar trebui să se
concentreze pe aspectele care sunt
mai puţin sau slab cercetate şi acest
lucru trebuie de asemenea reflectat
în formularea problemei.
Abordările teoretice şi datele
din literatură ajută la stabilirea şi
elaborarea ipotezelor, la alegerea
şi aplicarea metodelor de colectare
a datelor, la crearea proiectului de
cercetare etc.
18
Analiza literaturii serveşte la
colectarea termenilor cheie,
a definiţiilor lor, la analiza
terminologiei. După ce sunt
colectate o serie de definiţii,
cercetătorul va extrage sensul
comun al majorităţii definiţiilor
şi, în baza acestuia, va stabili o
definiţie exactă şi aplicabilă care
va corespunde necesităţilor de
cercetare. Acest lucru e important
pentru a sigura o anumită claritate
atunci când în cercetare se
utilizează anumiţi termeni. De
exemplu, dacă se efectuează
o cercetare asupra mituirii în
învăţământul superior, ar trebui de
determinat ce anume implică acest
lucru şi cât este de larg sensul
care va fi utilizat în cercetare a
acestui termen (de ex.: accentul
va fi pe mita în formă bănească,
sau schimbul de favoruri va fi
de asemenea inclus în definiţia
termenului). Termenii cheie ar
trebui definiţi exact şi utilizaţi
corespunzător acestei definiţii.
3. Determinarea scopurilor
cercetării
Pentru a stabili scopul cercetării e
necesar de identificat clar pentru ce
anume este proiectată cercetarea,
sau ce anume dorim să ştim la
sfârşitul acesteia. Scopul cercetării
este un rezultat general care
urmează a fi atins în urma cercetării.
Înainte de a determina scopul
cercetării, cercetătorul ar trebui să
ştie cine sunt cei mai importanţi
beneficiari ai cercetării şi care sunt
posibilele utilizări şi beneficii ale
acesteia.

4. Lansarea ipotezelor
Ipoteza oferă un posibil răspuns
la întrebarea care este testată prin
intermediul cercetării. Aceasta
este exprimată în forma unei
legături clar formulate dintre
variabila independentă („cauză”)
şi cea dependentă („efect”). Într-o
cercetare, ipoteza serveşte pentru
orientare, cu ajutorul ei cercetătorul
ştie ce fapte să colecteze şi cum să
le raporteze unul la celălalt.
O ipoteză bună este validă (se
referă la problema de cercetare),
este clar formulată şi cu terminologie
clară şi corespunzătoare, este
posibil de testat, e concretă (o
ipoteză largă ar trebui divizată în
câteva mai concrete) şi are legătură
cu teoria.
5. Identificarea, clasificarea
şi organizarea variabilelor
Variabilele sunt nişte mărimi utilizate
în ipoteze, asupra cărora într-o
cercetare încearcă a se face o
prezicere. Pentru a valida această
prezicere, variabilele sunt descrise şi
măsurate în cercetare.
Variabila dependentă este, de fapt,
în centrul atenţiei unei cercetări
şi este raportată la o variabilă
independentă care o descrie,
clasifică sau explică. Cercetătorul
alege care variabile dependente şi
independente le va pune în raport
una faţă de alta, dar rezultatele
cercetării sunt cele care determină
dacă şi în ce măsură aceste
variabile sunt corelate.
Variabilele pot fi calitative şi
cantitative. Variabilele calitative
19
nu au intensitate, şi constau din
categorii (de ex.: gen, apartenenţă
etnică, afiliere). Variabilele
cantitative au intensitate şi pot fi
măsurate numeric (de ex.: înălţime,
greutate, temperatură).
Dacă se doreşte descrierea
empirică a unor variabile generale
sau abstracte, acestea ar trebui
organizate într-un număr mai
mare de indicatori măsurabili.
De exemplu, pentru a măsura
motivaţia studenţilor, variabilele
trebuie organizate în indicatori
cum ar fi timpul petrecut învăţând,
participarea la activităţi extracuriculare
sau prezenţa la ore.
Indicatorii trebuie aleşi respectând
anumite criterii: să fie valizi (să
aibă legătură cu variabila), obiectivi
(rezultatele depind de obiectul
măsurării şi nu de cercetător), de
încredere (un indicator este de
încredere atunci când la utilizarea
repetată pentru măsurarea aceleiaşi
caracteristici va da rezultate similare
la fiecare măsurare), echivoc şi clar,
exact şi reprezentativ.
6. Conceptul proiectului
de cercetare
La crearea proiectului de cercetare
se decide care metodă de cercetare
e mai bine să fie utilizată pentru a
colecta date în cercetare, care este
populaţia ce ne interesează, ce fel
de eşantionare vom folosi, şi unde,
când şi în ce condiţii vom efectua
cercetarea.
Există diverse metode cantitative şi
calitative care pot fi utilizate într-o
cercetare, printre acestea se numără
sondajele în bază de chestionar,

experimentele, focus-grupurile,
interviurile, studiile de caz, analiza
conţinutului etc. Acest Ghid se
concentrează asupra sondajelor
în bază de chestionar, focusgrupurilor,
interviurilor şi solicitărilor
de informaţie publică. Aceste
metode vor fi explicate în capitolele
următoare.
Există diverse metode cantitative şi
calitative care pot fi utilizate într-o
cercetare în scopul obţinerii datelor
necesare pentru demonstrarea
ipotezei sau pentru a descrie
populaţia sau fenomenul cu care vă
confruntaţi. Cea mai bună metodă
este aleasă în dependenţă de scopul
cercetării, tipul acesteia şi resursele
disponibile.
Metodele cantitative măsoară şi
numără obiectul cercetării şi adesea
se bazează pe analiza statistică.
Sondajele în bază de chestionar,
testele sau experimentele sunt
unele dintre metodele cantitative.
Metodele cantitative sunt adesea
văzute ca mai „ştiinţifice” din cauza
ca acestea implică cifre şi fiindcă
datele colectate pot fi analizate
prin intermediului programelor de
calculator specializate. Pe de altă
parte, metodele cantitative pot oferi
interpretări mai profunde şi pot fi
avea mai mult succes în descrierea
semnificaţiei unui anumit fenomen.
Metodele calitative de cercetare
includ focus-grupurile, interviurile,
studiile de caz, metodele etnografice
de cercetare, cercetarea arhivelor.
Unele metode, cum ar fi analiza
conţinutului, pot fi atât cantitative,
cât şi calitative.
20
Acest Ghid îşi concentrează
atenţia asupra metodelor utilizate
pe parcursul proiectului reţelei
studenţeşti anticorupţie – sondajele
în bază de chestionar, focusgrupurile,
interviurile şi solicitările
de informaţii publice. Acestea
sunt şi calitative, şi cantitative,
combinate pentru a căpăta o
imagine mai largă a realităţii. De
exemplu, un sondaj în bază de
chestionar desfăşurat pentru a
descoperi numărul metodelor de
trişare folosite de către studenţi sau
a cazurilor de mituire, împreună
cu focus-grupurile pot dezvălui
felul în care studenţii interpretează
trişarea sau mituirea. Prin
intermediul solicitării de informaţii
publice am căpătat documente
importante pe care le-am utilizat
la analiza fluxurilor financiare la
facultăţi. Interviurile cu personalul
academic şi administrativ ne-au
dat posibilitatea de a vedea dincolo
de rapoartele financiare şi de a
descoperi politicile din spatele
acestora sau atitudinile diferitor
grupuri faţă de acest subiect.
Aceste metode vor fi explicate
în continuare în capitolele ce
urmează.
Surse bibliografice:
1. Vujević, M. (2002.), Uvođenje
u znanstveni rad: u području
društvenih znanosti (Introducere în
Lucrul Ştiinţific în Domeniul Ştiinţelor
Sociale), Zagreb.

III.3. Ce este o
solicitare de
acces la informaţii
publice?
I) Aspecte generale
Legea cu privire la Accesul Liber
la Informaţia cu Caracter Public
permite atât persoanelor fizice şi
physical entities (iarăşi „persoană
fizică”) (în ţările în care această
lege a fost adoptată) să solicite
instituţiei deţinătoare orice informaţie
considerată de importanţă publică.
Informaţia publică este definită
ca: informaţia deţinută de către
o autoritate publică, fiind creată
în timpul lucrului, sau care este
relevantă la activitatea acestei
autorităţi publice, se conţine întrun
document şi are legătură cu
autoritatea publică respectivă (pot
exista variaţii în dependenţă de
formularea din lege).
Instituţia deţinătoare a informaţiei
este obligată prin lege să ofere întrun
anumit termen de timp această
informaţie celor care o solicită.
Dacă instituţia nu oferă informaţia
solicitată, sunt activate mecanisme
legale adiţionale care fac posibilă
obţinerea informaţiei respective.
Având în vedere faptul că
universităţile, facultăţile, Ministerul
Educaţiei, comisiile de anchetă etc.
21
sunt considerate deţinătoare de
informaţii publice, acest instrument
este de o importanţă majoră în
cercetarea corupţiei în procesul de
învăţământ superior. Spre deosebire
de alte instrumente utilizate pentru
măsurarea corupţiei, solicitarea de
informaţii publice oferă date concrete
în schimbul celor bazate pe percepţie.
Legislaţia cu privire la accesul
la informaţii publice a fost
implementată în peste 85 ţări
din întreaga lume, acesta fiind
considerat un drept de bază al
omului. Deşi anumite segmente
ale legislaţiei pot varia de la o
ţară la alta, aplicarea acesteia în
monitorizarea corupţiei în procesul
de învăţământ superior rămâne
la fel. Ea oferă cercetătorilor
discernământul asupra informaţiei
deţinute de către instituţiile de
învăţământ superior relevante şi
dreptul de a urmări şi a obţine legal
această informaţie.
II) Cum se face?
1. Prima etapă a procesului –
Analiza Legislaţiei cu Privire la
Accesul la Informaţii Publice
Primul pas spre o aplicare cu succes
a legii este de a citi şi înţelege legea
în sine. Familiarizarea cu specificul
legii din ţara dvs. este decisivă pentru
aplicarea ei adecvată. Puteţi utiliza
următoarele puncte pentru a identifica
rapid detaliile documentului cu privire
la accesul la informaţii publice:
} Ce instituţii pot fi considerate
deţinătoare de informaţii
publice?

} Care sunt obligaţiile
deţinătorului? În baza
prevederilor din legislaţia cu
privire la accesul la informaţii
publice.
} Ce tip de informaţii pot fi
solicitate?
} Care este procedura pentru
exercitarea dreptului de acces la
informaţii publice?
} Care sunt costurile
administrative asociate cu
obţinerea informaţiei?
} Există o instituţie autorizată
pentru protecţia dreptului la
accesul la informaţii publice?
} Există anumite prevederi
penale?
2. A doua etapă a procesului –
Procedura de exercitare
a dreptului la accesul la
informaţii publice
a. Formularea întrebărilor
concrete
Este extrem de important ca
întrebările formulate să fie concrete
şi clare.
După ce a fost analizată legislaţia cu
privire la accesul la informaţii publice,
următorul pas este examinarea
cadrului legal în legătură cu subiectul
cercetat (prevederile legii care se
referă la anticorupţie, legea cu privire
la învăţământul superior, Legea
cu privire la standardele studenţeşti),
cât şi altă literatură (de ex.: Declaraţia
de la Bologna), exemple comparative
şi date statistice. Acest lucru
vă va da posibilitatea să formulaţi
întrebări exacte, să obţineţi răspunsurile
dorite şi să eliminaţi posibili-
22
tatea de a primi răspunsuri vagi sau
nerelevante. Adesea instituţiile vor
încerca să evite răspunsul, iar o întrebare
formelată exact va minimiza
riscul ca acest lucru să aibă loc.
b. Formularul de acces
la informaţii publice
În multe ţări, pentru a simplifica procesul
de acces la informaţii publice,
legea prevede un anumit formular.
Acesta poate fi găsit la organul autorizat
să implementeze legea (Comisie,
Ministerul Justiţiei etc.). Dacă legea
nu prevede un formular specific,
atunci solicitarea poate fi adresata
oral sau sub forma unei scrisori.
c. Expedierea întrebărilor
Când se realizează o cercetare amplă,
se recomandă ca solicitările să
fie trimise pe etape pentru a sincroniza
termenele limită şi pentru a da
posibilitatea unei urmăriri mai uşoare.
Este foarte important de a obţine
dovada trimiterii întrebării şi data expedierii.
Acestea se utilizează la completarea
unei reclamaţii atunci când
instituţia către care s-a adresat solicitarea
nu a oferit informaţia cerută.
Solicitărie pot fi expediate prin poştă
(preferabil prin scrisoare înregistrată),
depuse personal la sediul instituţiei
(caz în care trebuie solicitat numărul
de înregistrare atribuit şi dovada primirii),
prin poşta electronică sau oral.
Pentru beneficiul cercetării, este de
dorit ca în solicitare să se specifice
că răspunsul trebuie dat în formă
scrisă (prin poştă electronică sau
livrat prin serviciu poştal obişnuit).
Răspunsurile orale sunt mai dificil de
analizat şi publicat şi ar trebui evitate
atunci când acest lucru este posibil.

d. Planul de acţiune
Planul de acţiune este o bază de
date a tuturor solicitărilor trimise, a
destinatarilor lor, a datei expedierii
şi datei când ar trebui să parvină
Exemplu de plan de acţiune:
Data când
trebuie să
parvină
răspunsul
Data expedierii
Nume, date de contact
ale persoanei oficiale
de la instituţia deţinătoare
a informaţiei
Întrebarea Adresa
deţinătoruluiinformaţiei
Deţinătorulinformaţiei
9.15.2010 5.10.2010
Decanat 1.5. Vă rugăm să ne expediaţi o listă a
studenţilor care au participat la oricare
programe de mobilitate ale universităţii
pe parcursul ultimilor cinci ani.
9.15.2010 15.10.2010
2.2. Oferă Ministerul Educaţiei resurse
în scopul mobilităţii studenţilor?
Dacă da, vă rugăm să ne expediaţi o
prezentare generală a acestor resurse
pentru ultimii cinci ani.
Ministerul
Educaţiei
23
răspunsul. Planul de acţiune oferă o
imagine de ansamblu a informaţiei
relevante, o monitorizare uşoară a
termenelor limită pentru potenţialele
reclamaţii.
9.15.2010 15.10.2010
3.2 Dispune universitatea de o bază
de date a schimburilor de studenţi
Şi academice? Dacă da, cine este
responsabil de menţinerea acesteia?
Facultatea
de drept
Avocat
Data intentării
acţiunii în instanţa
de judecată
Răspuns din partea
Comisiei
Data depunerii
reclamaţiei
Data recepţionării
răspunsului
Data returnării sau
înregistrării scrisorii
9.16.2010 9.21.2010
9.16.2010 10.22.2010 11.25.2010
9.16.2010 10.8.2010

3. A treia etapă a procesului –
Analiza
a. Arhivarea
Arhiva oferă o privire de ansamblu
asupra întregii proceduri şi poate fi
utilizată în calitate de dovadă atunci
când autorităţile nu oferă informaţia
solicitată, când nu răspund deloc la
întrebări sau depăşesc termenele de
răspuns.
Arhiva constă în:
} o copie a întrebării;
} dovada de la oficiul poştal
precum că întrebarea a
fost expediată, sau dovada
recepţionării în caz că solicitarea
a fost depusă personal;
} o copie a răspunsului.
b. Termenele limită
Echipa de cercetare trebuie să
ţină evidenţa câtorva termene
importante:
} cât timp are la dispoziţie instituţia
pentru a pregăti şi expedia
răspunsul;
} cât timp are la dispoziţie echipa
pentru a pregăti şi depune o
reclamaţie la Comisia pentru
Acces la Informaţii Publice
(instituţia autorizată să acţioneze
în baza reclamaţiilor);
} cât timp are instituţia pentru a
răspunde reclamaţiei;
} cât timp are echipa pentru a
intenta o acţiune în instanţa de
judecată în caz ca răspunsul
nu a parvenit sau a fost
neadecvat.
Respectarea termenelor limită
este de o importanţă majoră. Ne
24
depunerea la timp a unei reclamaţii
sau ne intentarea la timp a unei
acţiuni în instanţa de judecată
rezultă în anularea solicitării şi
necesitatea începerii procedurii de
la început.
c. Reclamaţiile
Reclamaţia se foloseşte pentru a
obliga legal instituţiile (care refuză
să coopereze) să ofere informaţia
solicitată. Reclamaţia trebuie depusă
la instituţia autorizată să protejeze
dreptul la accesul la informaţii
publice. Numele instituţiei poate
varia în dependenţă de specificul
legislaţiei.
Reclamaţia este depusă la instituţia
autorizată în decurs de o anumită
perioadă de timp (în dependenţă de
specificul legislaţiei) în următoarele
cazuri:
} Instituţia deţinătoare a informaţiei
refuză să informeze solicitantul
dacă dispune de informaţia de
interes public solicitată; refuză
să emită o copie a documentului
sau nu a făcut acest lucru în
termenul stabilit;
} Instituţia deţinătoare a informaţiei
nu a răspuns în termenul stabilit
la solicitarea depusă;
} Instituţia deţinătoare a informaţiei
a condiţionat emiterea unei
copii a documentului ce
conţine informaţia solicitată
prin achitarea unei taxe ce
depăşeşte costurile asociate cu
multiplicarea;
} Instituţia deţinătoare a
informaţiei refuză să dea echipei
posibilitatea de a examina
documentul ce conţine informaţia
solicitată.

III) Cum se raportează?
a. Analiza
Odată ce au fost primite şi
înregistrate în arhivă toate
răspunsurile, acestea pot fi analizate.
Analiza trebuie să răspundă ipotezei
lansate în cadrul cercetării (de ex.:
instituţiile de învăţământ superior
nu se conformează obiectivelor
stabilite în Declaraţia de la Bologna,
reieşind din rezultatele conform
cărora doar două din opt facultăţi
oferă prelegeri în limba engleză).
Analiza este decisivă atunci când
se determină în ce măsură datele
oficiale şi declaraţiile oficialilor
corespund răspunsurilor primite.
Mai mult, analiza răspunsurilor dă
posibilitatea de a detecta încălcările
reglementărilor în cazul instituţiilor
de învăţământ superior şi de a
determina gradul de transparenţă a
acestora.
Analiza pune la dispoziţie informaţie
exactă cu privire la neregularităţile,
corupţia şi deficienţele sistemului
ce poate fi utilizată la regândirea
şi implementarea măsurilor
anticorupţie. Mai mult decât atât,
atunci când se face analiza,
rezultatele trebuie comparate cu
răspunsurile la solicitări şi nu cu
declaraţiile instituţiilor de învăţământ
superior cărora le-a fost solicitată
informaţia (de ex.: trei din şapte
facultăţi nu au desfăşurat nici un
schimb de studenţi sau academic).
Analiza este, de asemenea, foarte
utilă pentru a face concluzii cu
privire la întreaga cercetare care a
fost realizată şi pentru a planifica
activităţi suplimentare sau viitoare.
25
III.4. Cum se
organizează un
focus-grup?
A: Alegerea metodologiei:
de ce anume focus-grupul?
În pofida existenţei unor numeroase
directive sociale şi instituţionale
explicite şi implicite, a sancţiunilor
(ne)declarate şi (ne)enumerate,
corupţia, persoanele corupte şi care
corup – toate acestea vor supravieţui
şi vor prospera în ţările Europei de
Sud-Est. Ţările în tranziţie sunt un
teren convenabil pentru a construi
corupţia. Acest fenomen, în calitate
de temă de cercetare, este un
subiect complex şi delicat atât
pentru cercetători cât şi pentru alte
părţi implicate. Numărul acestor
cercetări a fost în creştere ultimii ani.
Totuşi, majoritatea acestora doar
identifică problema. După părerea
noastră, pentru a elabora mai
departe o strategie anticorupţie şi a
transfera reacţia socială în acţiune,
trebuie să facem mai mult decât
doar să recunoaştem problema şi
să ne limităm la stabilirea sferelor şi
formelor prezenţei acestei probleme.
Un fenomen social cum este corupţia
trebuie văzut din perspectiva tuturor
persoanelor implicare. Trebuie
să întrebăm cum şi de ce are
loc corupţia, punând accentul pe
abordarea fenomenului prin prisma
viziunii tuturor participanţilor şi

spectatorilor în acest proces. Acesta
este unica manieră de a desfăşura
o acţiune responsabilă din punct de
vedere social şi de a înţelege care
tipuri de teorii şi ipoteze răspund
de comportamentul participanţilor
la fenomenul corupţiei. Utilizând
metoda focus-grupului putem
explora subiectul din multe aspecte
diferite care ne dau posibilitatea unei
investigaţii detaliate a problemei şi
oferă fiecărei voci posibilitatea de a fi
auzită. Acest lucru nu poate fi obţinut
nici prin chestionarele structurate şi
nici cu ajutorul interviurilor, deoarece
vorbim despre un fenomen social în
care sunt implicate multe persoane
şi care trebuie observat în context,
astfel încât încrederea în rezultate
din punct de vedere al ecologiei să
poată fi asigurată.
Doar ulterior putem verifica
ipoteza de lucru obţinută şi descrie
particularităţile fenomenului în sine
în mai multe detalii prin intermediul
unor interviuri minuţioase şi
chestionare structurate (sondaje),
utilizând cuantificarea şi analiza
statistică. În lumina tuturor factorilor
expuşi mai sus, recomandăm să se
înceapă cu metoda focus-grupului.
Cu toate acestea, utilitatea focusgrupului
nu se încheie aici. Mai sunt
şi alte posibilităţi:
} crearea unei evidenţe în linii
mari a experienţei cu privire la
subiectul cercetării;
} Familiarizarea cu mediul de
cercetare;
} Familiarizarea cu modelele
generale de relaţii în mediul
cercetării;
26
} Luarea deciziei cu privire la
strategia ulterioară de cercetare
în teren;
} Alegerea metodelor de colectare
a datelor pentru etapele
ulterioare ale cercetării;
} Selecţia informatorilor-cheie;
} Identificarea limbajului şi
simbolurilor comunităţii
cercetate;
} Crearea unei baze ipotetice
pentru cercetări ulterioare ale
problemei;
} Testarea ipotezelor nesuficient
de clare şi solide;
} Utilizarea complementară a
metodei focus-grupului, de rând
cu alte tehnici mai standardizate;
} Construirea tehnicilor mai
standardizate de cercetare
(chestionare, scale)
} Testarea tehnicilor de cercetare
pentru utilizare ulterioară;
} Înţelegerea şi interpretarea mai
bună a datelor colectate prin
intermediul altor tehnici;
} Evaluarea datelor colectate
anterior etc.
B. Clasificarea metodelor:
definiţia focus-grupului
Focus-grupul constă dintr-un grup
de persoane adunate de moderatori,
care au sarcina de a discuta şi
comenta, în baza experienţelor
personale, pe o anumită temă care
este subiectul cercetării. Focusgrupul
reprezintă o discuţie ghidată
care generează o abundenţă de
detalii relevante pentru fenomenul
complex cât şi raţionamentul
care se află în spatele acestui
fenomen, credinţele, opiniile şi
atitudinile legate de acest fenomen.

Focus-grupul, ca metodă, este
determinat de situaţia de grup în
care toţi participanţii sunt implicaţi
într-o conversaţie ghidată de către
o persoană care facilitează şi
moderează discuţia. Scopul unui
asemenea aranjament este de a
produce idei şi informaţie relevante
cu privire la un număr limitat de
întrebări. Aici accentul nu este pe
interacţiunea dintre respondenţi
şi moderator, ci pe interacţiunea
dintre înşişi respondenţii care
se încurajează unul pe celălalt
să exprime anumite puncte de
vedere. De aceea, o schemă în
forma scrisă a unui manual despre
cum se conduce un focus-grup ar
trebui să fie flexibilă şi nu complet
structurată. Aceasta ar trebui să
se bazeze sau să fie inspirată de
anumite idei şi scopuri ale cercetării
stabilite, dar într-un mod în care
interacţiunea socială a grupului să
nu fie obstrucţionată.
Definiţiile focus-grupului variază
începând de la interviuri de grup
structurate, care servesc scopului
cercetării şi care au loc într-un
cadru formal, până la interviuri
nestructurate în teren cu grupuri mici
de persoane în comunităţile locale
ale căror obiectiv este promovarea
schimbării sociale. Focus-grupul
este din categoria tehnicilor de tip
calitativ. Vrem să accentuăm anume
acel aspect al focus-grupului care
subliniază utilizarea diverselor
tehnici de dialog care ne prezintă
perspectivele persoanelor implicate
în discuţie, atitudinilor lor faţa de
un anumit fenomen şi dinamica
grupului care se desfăşoară în faţa
27
noastră. Astfel, pentru noi devine de
asemenea posibil să înţelegem care
este semnificaţia reală din spatele
cuvintelor cât şi din spatele acţiunilor
fie făcute, fie nefinisate.
C. Etapele cercetării bazate
pe focus-grup şi instrucţiunile
de bază pentru organizarea
unui focus-grup
În organizarea unui focus-grup
putem identifica aproximativ
următoarele etape:
} Prima etapă: Definirea „temei
cercetării”
} Etapa a 2-a: Studiul surselor
secundare – cercetarea de birou
} Etapa a 3-a: Alegerea
metodologiei
} Etapa a 4-a: Procedura de
selectare a participanţilor la
cercetare
} Etapa a 5-a: Scrierea
„scenariului” pentru desfăşurarea
focus-grupului
} Etapa a 6-a: Amenajarea locului
şi programarea focus-grupului
} Etapa a 7-a: Desfăşurarea
focus-grupului, adică etapa
colectării informaţiei
} Etapa a 8-a: Transcrierea
focus-grupului şi organizarea
informaţiei
} Etapa a 9-a: Analiza şi
interpretarea datelor şi scrierea
raportului care va include
concluziile principale.
1. Definirea „temei cercetării”
Chiar de la începutul cercetării,
este esenţial să stabilim pentru
studiu un obiectiv şi ipoteze de
lucru clare care vor fi supuse

schimbărilor pe parcursul procesului
de cercetare. În timp ce studiem o
anumită temă, este de asemenea
necesară realizarea unui diagnostic
tranziţional al stării în care se află
atât societatea cât şi instituţiile.
Diagnosticul în sine va fi revizuit,
dar va anticipa rezultatul final al
cercetării şi va oferi, de asemenea,
criteriile clar definite ale succesului
cercetării, astfel încât evaluarea
va deveni şi ea o opţiune. De
asemenea, nu trebuie să uităm de
necesitatea alegerii doar a unui
număr specific şi limitat de întrebări
care ne vor ajuta să înţelegem mai
bine problema asupra căreia ne
concentrăm. Această etapă ar trebui
să dureze atât cât este necesar şi
un volum considerabil de timp ar
trebui să fie alocat lucrului asupra
acestor aspecte, dat fiind faptul
că uneori această etapă necesită
mai mult timp decât cel necesar
tuturor celorlalte etape în ansamblu.
Etapele de la 1 la 6 sunt pregătitoare
şi este foarte important ca fiecăreia
să-i fie dedicat suficient timp,
aceasta fiind o precondiţie pentru o
cercetare comprehensivă.
2. Studierea surselor secundare –
cercetarea de birou
Anumite cercetări anterioare au
răspuns poate la unele întrebări;
poate s-a mai scris deja despre
subiectul nostru şi tema cercetării
noastre a mai fost explorată. Putem
determina acest lucru studiind
sursele secundare. Acest lucru
implică, în principal, nominalizarea
tuturor surselor relevante şi apoi
contactarea lor pentru a obţine
28
repere utile care ne vor orienta cum
să abordăm tema de cercetare şi
cum să evităm experienţele negative
din trecut, inventând întrebări care
nu au primit încă răspuns.
3. Alegerea metodologiei
După definirea problemei şi selec tarea
întrebărilor care trebuie puse şi
ca re nu au primit încă răspuns, adică
după ce am răspuns la întrebarea
„CE?”, urmează etapa responsabilă
de „CUM?” vom face acest lucru,
adi că cea în care determinăm care e
cea mai bună metodă de a răspunde
la întrebare. Am vorbit deja despre
acest lucru în partea introductivă a
reperelor metodologice. În afară de
cele menţionate anterior, este vi tal
să subliniem faptul că alegerea metodologiei
este determinată de te ma
şi obiectivele cercetării şi nu invers.
4. Procedura de selectare
a participanţilor la cercetare
De regulă, numărul participanţilor la
focus-grup variază de la şase la zece
persoane care nu se cunosc între
ele, fiind esenţial ca participanţii să
se simtă liberi să-şi exprime opiniile.
Acest proces continuu trebuie
să fie dictat de spontaneitatea
respondenţilor şi nu de un transfer
din experienţa anterioară. Astfel,
se previne existenţa relaţiilor
multiple între participanţi. Această
dimensiune a grupului nu este nici
mare şi nici mică, ci este ideală
pentru o discuţie de grup în care pot
fi auzite toate vocile.
Alegerea participanţilor depinde
de subiectul şi proiectul cercetării.

Intenţia noastră principală a fost
crearea unor instrumente de
cercetare pentru alte părţi interesate
astfel încât acestea să poată urmări
fenomenul corupţiei în instituţiile
de învăţământ superior. Astfel, am
selectat câte o facultate pentru
fiecare tema concretă de cercetare.
Acest lucru înseamnă că alegerea
participanţilor a fost influenţată de
alegerea facultăţii.
Grupurile de participanţi trebuiesc
selectate în dependenţă de legătura
lor cu problema. De exemplu,
atunci când am încercat să aflăm
mai multe despre trişare, am
împărţit studenţii în câteva grupuri
în dependenţă de numărul de
examene promovate până în acel
moment. Deci am avut grupuri cu
studenţi din anii mai mari, din anii
mai mici şi mixte. Pentru temele
legate de înmatricularea la studii şi
pregătirea pentru admitere, unde
am încercat să determinăm care
dintre modelele de examen de
admitere a fost cel mai bun, am
avut o divizare a participanţilor pe
grupuri diferită: absolvenţi ai liceului,
studenţi din anul întâi şi studenţi din
ultimul an. Divizarea precedentă în
acest caz nu ar fi lucrat.
În acest sens, grupurile trebuie să
fie omogene, indiferent că este
vorba de anul de studii, vârstă
sau altă caracteristică aleasă de
cercetător. Acest lucru înseamnă
că omogenitatea participanţilor
şi alegerea criteriilor depind de
definirea problemei şi/sau de
strategia de cercetare aşa cum s-a
arătat în exemplul de mai sus.
29
Reieşind din faptul că selectarea
participanţilor nu este aleatorie
ci intenţionată, este esenţial să
ne asigurăm că aceştia sunt buni
reprezentanţi ai populaţiei de care
este interesat cercetătorul. Totuşi,
trebuie să evidenţiem faptul că
aspectul eterogen al unui grup,
în unele cazuri similare cu al
nostru, este binevenit deoarece
poate contribui la dinamică şi la o
înţelegere mai bună a fenomenului
în curs de desfăşurare. Aceasta
înseamnă că putem pune faţă în
faţă studenţi din diferiţi ani ca să
discute despre trişare sau studenţi
şi reprezentanţi ai studenţilor ca să
discute despre taxele de studii şi
învăţământ. Acest aspect eterogen
ne asigură confruntări, evidenţiază
diversitatea punctelor de vedere şi
intereselor, încurajează dinamica
şi susţine încrederea din aspect
ecologic în concluzii.
Recrutarea trebuie realizată de
către recrutori special angajaţi,
astfel încât aceştia să poată
urmări instrucţiunile date de către
cercetători în privinţa selectării
participanţilor, pentru a asigura
reprezentativitatea. Recrutorul nu
trebuie să recruteze mai mult de
doi respondenţi pentru fiecare grup.
Recrutarea poate fi de asemenea
realizată prin intermediul telefonului.
În acest caz, cercetătorii trebuie să
aleagă cu grijă informaţia care va
fi transmisă participanţilor focusgrupului.
Acestora ar trebui să li se
dea suficientă informaţie ca să nu
simtă anxietate în legătura cu ce se
va întâmpla în timpul discuţiei sau
care va fi tema acesteia.

5. Scrierea „scenariului” pentru
desfăşurarea focus-grupului
Focus-grupul este concentrat pe
un număr mic de întrebări. Ghidul
pentru focus-grup trebuie să
cuprindă toate temele şi întrebările
ce se cer cercetate, adică ce
necesită răspunsuri. Numărul total
al acestor teme sau întrebări nu
trebuie să fie mai mare de şase sau
şapte aşa ca să rămână suficient
timp pentru un interviu mai detaliat
şi aprofundat. Un ghid bun, de
asemenea va accentua importanţa
necesităţii ca moderatorul să fie
pregătit exact înainte de începutul
focus-grupului. Este imposibil de a
planifica exact şi de a prezice cursul
discuţiei şi potenţialele teme la care
poate ajunge conversaţia. Acesta
este de asemenea un avantaj
hotărâtor al unei astfel de abordări.
6. Amenajarea locului
şi programarea focus-grupului
De obicei planificarea organizării
unui focus-grup durează cu mult
mai mult timp decât alte tipuri de
interviuri. Motivul este simplu – nu
este uşor să aduni mai mulţi oameni
în acelaşi loc în acelaşi timp. Pentru
a conduce focus-grupul trebuie
aleasă o locaţie neutră, una care nu
ar declanşa participanţilor asociaţii
pozitive sau negative. Felul în care
e amenajată încăperea unde va
avea loc focus-grupul trebuie să
încurajeze la maximum interacţiunea
şi schimbul între participanţi, de
asemenea să facă discuţia cursivă.
Încăperea trebuie să fie suficient
de spaţioasa şi confortabilă ca să
încapă cel puţin zece persoane
30
stând în cerc şi trebuie să fie
suficient ventilată şi luminată.
Adesea în încăpere se află o masă
la care stau participanţii şi rolul
acesteia este de a crea sentimentul
de securitate şi de a proteja spaţiul
personal al fiecărui participant.
Dacă grupul este omogen, masa nu
este necesară. Dacă va fi nevoie
de a scrie sau desena ceva, de a
exprima o opinie în mod non-verbal
prin intermediul media, atunci
masa va fi binevenită. Suporturile
vizuale, filmele şi diapozitivele pot
de asemenea fi utilizate pentru
a provoca discuţii pe o anumită
temă. Participanţilor ar trebui să le
fie oferite unele băuturi răcoritoare
şi gustări fiindcă aceştia încep să
le simtă nevoia după o implicare
de două ore. De asemenea, să nu
uitaţi să oferiţi fiecărui participant
materiale suplimentare cum ar fi
stickere, markere, foi. De asemenea,
să li se ofere un stimulent modest
şi neutru în forma unul caiet, mape
sau stilou este un mic gest de atenţie
faţă de participanţi. Trebuie să sunaţi
tuturor participanţilor cu o zi înainte şi
în ziua pentru care a fost programat
focus-grupul pentru a le reaminti de
ora stabilită, pentru a confirma că
aceştia vor veni şi pentru a-i ruga să
ajungă cu 15 minute mai devreme de
începerea şedinţei. Rugaţi-i să vină
la timp şi răspundeţi în schimb prin
a-i informa despre durata şedinţei
şi respectarea ulterioară a acesteia.
Odată ce aţi început focus-grupul,
nu trebuie să lăsaţi participanţii care
au întârziat să întrerupă întâlnirea.
Ar trebui să preveniţi întotdeauna
asemenea situaţii deoarece ele vor
influenţa dinamica de grup.

7. Desfăşurarea focus-grupului,
adică etapa colectării informaţiei
şi rolul moderatorului
Este o practică obişnuită să se
organizeze mai mult decât un singur
focus-grup. Se pot avea câteva
şedinţe cu acelaşi grup, sau (de
cele mai multe ori) câteva şedinţe
cu diferite focus-grupuri. Durata
ideală a focus-grupului este de o oră
şi jumătate sau două, fără pauză.
Dacă aţi stabilit un dialog interesant
atunci puteţi să-l continuaţi şi mai
departe cu acordul participanţilor.
După un scurt discurs introductiv,
facilitatorul trebuie să explice
scopul desfăşurării focus-grupului
şi de asemenea să-i prezinte pe
participanţi. Se recomandă utilizarea
ecusoanelor sau unor mici carduri
cu numele participanţilor. Accentul
ar trebui făcut pe informarea
persoanelor că în calitate de grup
informal, aceştia au toată libertatea
de a-şi exprima opiniile. Pentru a
orienta discuţia spre o înţelegere
mai profundă, moderatorul trebuie
să încurajeze grupul punând
ocazional întrebări şi direcţionând
astfel procesul de grup. Este o
opţiune inteligentă să se utilizeze
tehnici de spargere a gheţii chiar de
la început pentru a relaxa, încălzi şi
stimula grupul la prestaţie. Pentru
a realiza acest lucru este nevoie
de a asigura condiţii pentru discuţii
mărunte chiar înainte de începerea
focus-grupului.
Moderatorul trebuie să faciliteze
un dialog deschis şi spontan şi ar
trebui de asemenea să fie relaxat,
obiectiv şi fără prejudecăţi, un bun
ascultător care ar avea aproximativ
31
aceeaşi vârstă cu participanţii şi
să vină dintr-un mediu social şi
demografic similar. Experienţa şi
formarea moderatorului joacă un rol
semnificativ în conducerea focusgrupurilor.
Trebuie să se atragă
atenţia în mod special studiilor şi
formării acestuia. Trebuie de ales
foarte bine un moderator abil şi
experimentat.
Chiar la începutul focus-grupului
participanţii trebuie informaţi referitor
la tot ce se va întâmpla în timpul
focus-grupului şi moderatorul
trebuie să le ceară permisiunea
de a înregistra într-un anumit fel
cele mai importante momente
ale discuţiei. Aceştia trebuie de
asemenea informaţi despre politica
de confidenţialitate şi rugaţi să o
accepte şi să promită să o respecte.
Principiile etice ale cercetării trebuie
să fie aplicate în mod clar. Ţinând
cont de faptul că e vorba de o
problemă delicată, recomandăm să
se facă doar înregistrarea audio a
întâlnirii, cu acordul participanţilor;
înregistrarea video ar reprezenta
o ameninţare pentru participanţii
care vor discuta despre corupţie şi
deci nu recomandăm acest tip de
înregistrare.
Pe de altă parte, recomandăm
prezenţa unuia sau a doi asistenţi
care vor ajuta moderatorul şi vor
susţine procesul. Rolul lor trebuie
clar definit şi explicat participanţilor
la începutul focus-grupului. Aceşti
asistenţi vor urmări cursul dialogului
şi vor căuta expresiile non-verbale
pe care moderatorul nu le poate
vedea sau observa. Practica de

a permite asistenţilor să pună la
sfârşitul focus-grupului una sau două
întrebări s-a dovedit a fi utilă.
Când se începe discuţia după
conversaţiile mărunte introductive,
trebuie de început întotdeauna cu
întrebările generale îngustând apoi
spre cele mai specifice (utilizând
principiul „pâlniei”). În cazul
unei teme sau întrebări delicate,
conversaţia trebuie condusă de la
persoana a treia singular. „Cum
credeţi ca ar reacţiona cineva în
situaţia dată?”, „Aţi auzit vreodată
de..?”. Când o persoană din grup
scoate în evidenţă aspecte pozitive
sau negative ale problemei,
moderatorul trebuie întotdeauna
să întrebe de ce anume consideră
acest lucru. Acesta trebuie, de
asemenea, să întrebe şi celelalte
persoane dacă sunt de-acord.
Facilitatorului i se permite să aducă
exemple pe care le cunoaşte sau
chiar şi imaginare, dar trebuie să se
abţină de la exprimarea unor opinii
proprii. El trebuie să nu răspundă la
întrebările participanţilor, chiar dacă
aceştia încep să-l insulte. Trebuiesc
puse întrebări secundare cum ar
fi: de ce, în ce fel, din ce cauză şi
când. După ce participanţii răspund,
moderatorul trebuie să întrebe „De
ce?”, dar numai după ce a repetat
răspunsurile participanţilor şi e
bine să întrebe „Ce anume aveţi în
vedere prin asta?”, nu pur şi simplu
„De ce?”, fiindcă în ultimul caz, cel
mai frecvent răspuns este „Aşa”. În
afară de a fi relaxat, imparţial şi să
nu judece, moderatorul trebuie de
asemenea să menţină o atitudine de
„tabula rasa”, adică el nu trebuie să
32
răspundă niciunei întrebări adresate
către sine.
8. Transcrierea focus-grupului
şi organizarea informaţiei
După ce focus-grupul s-a desfăşurat,
trebuie să existe o înregistrare a
acestuia. În afară de înregistrarea
audio a discuţiei, moderatorul
însuşi trebuie să-şi scrie concluziile
referitoare la comportamentul
non-verbal al participanţilor şi, de
asemenea, propriile investigaţii, idei
şi gânduri de pe parcursul focusgrupului.
Acest lucru se aplică şi
pentru asistenţii moderatorului.
Cu toţii trebuie să asculte încă o
dată înregistrarea audio şi să facă
o transcriere. Din acest moment,
cercetătorul va trebui să facă faţă
organizării şi analizei numeroaselor
părţi de informaţie obţinute. După
ce focus-grupul s-a încheiat, primul
lucru ce trebuie făcut este să se
noteze observaţiile, să se asculte
înregistrarea audio şi apoi să se
revadă transcrierea, apoi, la final, să
fie rescrise impresiile şi constatările.
9. Analiza şi interpretarea datelor
şi scrierea raportului care va include
concluziile principale
Este posibil de făcut o analiză prin
simpla observare şi comparare
a participanţilor din grup, prin
compararea reciprocă a diferitor
grupuri şi compararea reciprocă a
impresiilor moderatorilor.
În cercetarea corupţiei este de
aşteptat ca informaţia să fie
obscură, respondenţii mai puţin
deschişi, în special în privinţa

propriei experienţe. Iată de ce
comparaţia între diferite grupuri şi/
sau cartografierea diferitor opinii
este importantă. Acest lucru nu
doar ne va permite să vedem
diferite semnificaţii ale corupţiei
între grupuri sau interpretări ale
anumitor evenimente, rezultate
sau alte probleme legate de acest
subiect, ci ne va oferi, de asemenea,
semnale semnificative care să indice
direcţia de cercetare mai departe,
ce întrebări să fie adresate în
timpul interviului sau incluse într-un
chestionar. Desigur, aşa cum s-a
menţionat anterior, este posibil şi
recomandat să se utilizeze metoda
focus-grupului chiar de la începutul
cercetării, de exemplu pentru
interpretarea datelor colectate, sau
chiar în încercarea de a examina
propunerile de posibile soluţii
pentru problema sub observaţie.
Acesta este în mod special cazul
cu reprezentanţii studenţeşti,
cu care încercam, de regulă, să
organizăm un focus-grup după ce
finisasem aplicarea altor tehnici
(chestionare, interviuri, solicitări de
informaţii publice), deoarece aceştia
se aflau într-o poziţie specifică
din care pot influenţa eficient şi
impune schimbarea guvernării rele
a instituţiilor de învăţământ superior.
Acesta s-a dovedit, de asemenea,
33
a fi o metodă utilă de evaluare
a capacităţilor reprezentanţilor
studenţeşti de a acţiona în interesul
studenţilor şi de a lupta cu corupţia
la facultate (nivel micro) sau
departament (nivel micro), în special
dispunând de toată informaţia pe
care am colectat-o prin intermediul
celorlalte tehnici.
Concluziile principale ale raportului
trebuie susţinute de argumente din
transcriere. Cercetătorul este cel
care reconstruieşte ceea ce s-a
întâmplat în timpul focus-grupului şi
prezintă semnificaţiile pe care le-au
transmis cuvintele participanţilor.
De asemenea, el depistează
similitudinile şi contrastele între
atitudinile faţă de fenomenul în
cauză şi încearcă să decodifice
teoriile care sunt redate în spatele
cuvintelor participanţilor. Astfel,
cercetătorul face un proces continuu
care se desfăşoară în faţa sa şi a
asistenţilor săi şi mai transparent.
Există totodată şi necesitatea de
a analiza dinamica grupurilor şi
identifica toate problemele care
au avut loc, cât şi problemele
asupra cărora participanţii nu au
putut ajunge la un acord şi a celor
în privinţa cărora să ajuns la un
consens.

III.5. Cum se
organizează
un interviu?
1. Aspecte generale
Interviul este un tip specializat de
comunicare, de obicei verbală, dintre
două sau mai multe persoane şi este
realizat cu un scop concret.
Operatorul de interviu poate urmări
informaţia mai aprofundată legată
de temă. Interviurile pot fi utile ca
pas următor de lucru cu anumiţi
respondenţi la chestionare etc.,
pentru a investiga răspunsurile
acestora.
În scopul sondajului puteţi utiliza trei
tipuri de interviu care diferă după
tipurile de întrebări:
} Interviul informal deschis:
Nu se adresează întrebări
predeterminate pentru a
rămâne pe atât de deschis şi
adaptabil la natura şi priorităţile
respondentului pe cât este
posibil; în timpul interviului,
operatorul se lasă „în voia
curentului”.
} Interviul semi-structurat:
Aceste interviuri sunt în mod
obişnuit mai structurate decât
cele deschise. Ele constau
în principal dintr-o serie de
întrebări deschise adresate
într-o ordine predeterminată.
Dacă răspunzând la întrebare
respondentul începe să
abordeze altă temă, atunci
34
operatorul de interviu menţine
cursul adresând întrebările
relevante pe care le are în lista
sa de teme. Fiecare întrebare
este urmată de examinare
suplimentară până când
răspunsul este explorat cât de
cât aprofundat.
} Interviul structurat: Acest tip
de interviu este opus celui care
decurge liber, informal si poate
fi util atunci când baza de date
existentă este deja substanţială
şi este necesară doar o
clarificare rapidă a unor teme
îngust definite.
2. Cum se face?
Primul pas ce trebuie făcut
este să se determine obiectului
şi subiectului interviului.
Pentru a putea selecta un contingent
potrivit de persoane care vor fi
intervievate trebuie mai întâi să
determinaţi care va fi tipul de
respondenţi – studenţi, profesori,
persoane din administraţie. Interviul
are loc de obicei după ce au fost
aplicate alte metode de cercetare
(solicitări de acces la informaţii
publice, focus-grupuri, chestionare)
când aveţi deja probleme
concrete care trebuie comentate.
Respondenţii pot fi selectaţi
preliminar sau aleşi în mod aleator.
} Selectarea preliminară
Conform datelor colectate
puteţi evidenţia cei mai potriviţi
respondenţi de la care veţi obţine
cea mai potrivită informaţie.
Cu toate acestea, ţineţi cont că
persoanele pe care le-ai selectat

Exemplu:
Tabelul 1. Statistica interviurilor acceptat
Facultatea
ar putea uneori să nu fie de acord
cu participarea. Faceţi o listă a
respondenţilor pe care doriţi să-i
includeţi în cercetare şi verificaţi
dacă aceştia sunt disponibili să se
întâlnească şi să vă ofere informaţia
de care aveţi nevoie. Confirmaţi
întâlnirile.
} Selectarea aleatorie
Numărul de
solicitări de
interviuri trimise
Numărul de
răspunsuri
prin e-mail
Numărul de
interviuri
acceptate
Facultatea de Economie 6 1 0
Facultatea de Filosofie 4 2 1
Decanul Facultăţii de... 1 1 1
Această abordare ar putea lua
mai mult timp, în special când
este vorba de o temă de discuţie
delicată. Pentru a găsi respondenţi
pentru sondaj aţi putea plasa un
anunţ cu privire la interviu (tema,
locul, persoana de contact) într-un
loc public sau puteţi pur şi simplu
intervieva anumite persoane la
întâmplare. (a se vedea Tabelul 2).
Tabelul 2. Metode de selectare a subiecţilor utilizând un eşantion aleator
Subiecţi statici Subiecţi dinamici După intrare/ieşire
} selectaţi fiecare a treia
persoană
} aplicaţi primul chestionar
celei de-a treia
persoane;
} dacă cineva refuză,
această persoană
devine 0, apoi începeţi
să număraţi până la 3;
} trebuie să fiţi consecvent
în metoda pe care o
utilizaţi şi să nu selectaţi
subiecţii după felul cum
arată sau dacă vă sunt
cunoscuţi.
} aplicaţi
chestionarul celei
mai apropiate
persoane – staţi
în acelaşi loc şi
alegeţi persoana
cea mai apropiată
de dvs.;
} după încheierea
interviului mergeţi
înapoi în poziţia
de start şi
alegeţi din nou
persoana cea mai
apropiată.
35
} intervievaţi fiecare
a cincea persoană
care trece pe uşă.

Operatorul de interviu îşi poate
schimba poziţia din când în când,
în dependenţă de locul unde se află
studenţii (de ex.: să meargă în alt
coridor etc.)
Al doilea pas, totodată partea
cea mai decisivă pentru succesul
interviului, este determinarea
şi formularea întrebărilor.
Puterea proiectului sondajului
este aceea că întreabă oamenii
despre experienţele lor nemijlocite:
ce au făcut; situaţia lor actuală;
sentimentele şi percepţiilor lor. Este
mai indicată utilizarea unor întrebări
deschise şi o ordine prestabilită a
lor. Următorul tabel ar trebui să ofere
un set util de recomandări despre
cum poate fi făcut acest lucru.
Tabelul 3. Chestionar pentru interviu – un set standard de întrebări
I) Introducere – oferirea de informaţii generale despre legătura
respondentului cu tema:
} Care este specialitatea dvs? (pentru studenţi)
} În ce an de studii sunteţi la moment? (pentru studenţi)
} Care este domeniul dvs. de activitate (materia)? (pentru profesori)
} La care facultăţi predaţi/ţineţi prelegeri? (pentru profesori)
Această primă etapă a interviului este foarte importantă pentru ca
operatorul de interviu să câştige încrederea persoanelor intervievate.
Nu doar prin adresarea întrebărilor, de asemenea mai are o influenţă
şi atitudinea şi contactul. Trebuie creată o atmosferă adecvată pentru
o conversaţie sinceră cu privire la acest subiect sensibil – atât pentru
studenţi cât şi pentru profesori.
Desigur că acestea sunt doar exemple de întrebări de deschidere.
Operatorul are deplina libertate să improvizeze, dar de asemenea să ţină
minte că în orice circumstanţă, distanţa trebuie menţinută. Ulterior acest
lucru va contribui la obţinerea unor răspunsuri sincere.
II) Întrebări directoare:
1. Cine credeţi că sunt mai înclinaţi spre fenomenul ... (în dependenţă de
tema concretă) la universităţi?
2. Care credeţi că sunt motivele ce împing studentul spre …?
Această parte a interviului este creată pentru a facilita tranziţia de
la introducere la problema în sine. Această abordare îşi propune să
orienteze conversaţia în direcţia dorită. Datorită ne dorinţei unor persoane
36

de a-şi împărtăşi gândurile despre o anumită problemă, operatorul de
interviu trebuie să le prezinte subiectul în aşa fel încât acestea să nu aibă
frica de a fi supuşi unei presiuni sau ameninţări.
III) Abordarea problemei:
1. Cum credeţi, care sunt motivele care împing profesorii spre fenomenul
… (în dependenţă de tema concretă)?
2. Cât de des credeţi că iau profesorii şi studenţii parte la fenomenul …
(în dependenţă de tema concretă)? Este această acţiune un lucru
necesar pentru moment sau face parte din comportamentul nostru?
3. Care sunt acele lucruri care fac studentul responsabil şi în acelaşi timp
în ajută să participe la această activitate ilegală?
Acest tip de întrebări est menit să ofere operatorului de interviu informaţie
cu privire la situaţia curentă. Trebuie de clarificat în ce măsură există
fenomenul. Pentru această parte se dobândesc cunoştinţe şi fapte
concrete. Pe baza lor operatorul trebuie să-şi dezvolte strategia ulterioară
pentru conducerea părţii finale a interviului.
Această etapă este decisivă pentru elaborarea cu succes a interviului.
De aici încolo devine clar dacă respondentul este dispus să coopereze,
pentru că acesta este punctul la care încep întrebările serioase.
IV) Atitudinea faţă de problemă
1. Care este opinia şi poziţia dvs. cu privire la fenomenul … (în dependenţă
de tema concretă)?
2. În opinia dvs., ar trebui să existe sancţiuni pentru profesorii corupţi?
3. Care ar trebui să fie, în opinia dvs. sancţiunile pentru studenţii care
participă la fenomenul … (în dependenţă de tema concretă)?
Scopul acestei ultime părţi este de a provoca respondenţii să-şi spună
opinia cu privire la problemă.
Operatorul de interviu trebuie să pregătească întrebări potrivite pentru
persoanele diferite care urmează a fi intervievate. Informaţia preliminară
despre curs, specialitate şi anul de studii pot fi utile, dar pot de asemenea
introduce un anumit grad de subiectivitatea în cercetare.
V) Încheierea interviului:
Fiţi sensibili la programul persoanei şi limitele de timp. Încercaţi să
încheiaţi treptat şi nu brusc. Vedeţi dacă puteţi face o trecere în revistă
37

a ideilor principale ale respondentului. Întrebaţi încă o dată persoana
dacă are întrebări referitoare la proiect. Daţi-i de ştire cum poate să vă
contacteze în caz că va avea nevoie. Mulţumiţi-i respondentului pentru
colaborare.
Respondenţii au avut nevoie de cca jumătate de oră sau chiar mai
puţin pentru a răspunde la aceste întrebări.
Iată unele tehnici şi formule de bază care vă pot ajuta să-i ajutaţi pe
respondenţi să se deschidă şi să-şi exprime clar ideile:
Clarificarea: Facem persoana să se exprime clar.
„Aţi putea să-mi spuneţi mai multe despre partea referitoare la…”
„Nu sunt sigur că am înţeles partea cu privire la… – aţi putea să mai
explicaţi puţin?”
Reflectarea: Reflectăm înapoi ceva important spus de către persoană
pentru a o face să dezvolte ideea.
„Deci, dvs. credeţi că...”
„Atunci, nu sunteţi de acord cu...”
Încurajarea: Încurajăm persoana să urmeze un fir al gândurilor.
„Ceea ce aţi spus despre... este interesant. Aţi putea spune mai multe în
legătură cu aceasta?”
„Îmi pare fascinant! Spuneţi-mi mai multe”.
Provocarea: Spunem ceva pentru tachina, îndemna sau provoca
persoana (într-o manieră prietenoasă) să spună mai multe.
„Dar e adevărat că...?”
„Dar unii oameni ar spune că...”
„Dvs. chiar credeţi asta..?”
Rezumarea: Încercăm să rezumăm ideile persoanei pentru a vedea dacă
într-adevăr am înţeles corect ceea ce a fost spus.
„Deci, ceea ce spuneţi este că...”
„Deci, ideea dvs principală este că...”
„Daţi-mi voie să văd dacă pot face un rezumat a ceea ce aţi spus...”
38

Al treilea pas este conducerea
interviului. După ce avem setul
corect de întrebări şi pentru a fi
siguri că veţi conduce un interviu
de calitate, ar trebui să ţineţi minte
câteva lucruri principale. În primul
rând, trebuie să găsiţi un loc liniştit
pentru ca respondentul să se
concentreze asupra întrebărilor;
apoi întâmpinaţi respondentul
şi informaţi-l pe scurt despre
proiect şi scopul monitorizării/
interviului, explicaţi-i în câteva
cuvinte detaliile tehnice ale
interviului, cereţi permisiunea/
informaţi persoana oficială că veţi
înregistra interviul, înregistraţi
răspunsurile fără a încălcă principiul
discreţiei operatorului de interviu;
dacă respondentul cere lămuriri,
atunci trebuie să răspundeţi, dar
nu sugeraţi răspunsuri sau oferiţi
opinii proprii – respondentul este
acela care trebuie să-şi exprime
opinia în legătură cu un anumit
lucru; dacă acesta oferă răspunsuri
incomplete sau inadecvate, cercetaţi
mai departe pentru a clarifica sau
dezvolta ideea într-o manieră ne
Tabelul 4. Exemplu de tabel de evidenţă
NSC Data Ora
Numărul de serie al operatorului
Locul sau metoda de selectare
a respondenţilor
39
autoritară; nu faceţi aprecieri pozitive
sau negative ale conţinutului concret
din răspunsurile respondentului; nu
exprimaţi în nici un fel opinii proprii
referitoare la tema respectivă,
acest lucru ar putea altera şi face
răspunsurile persoane intervievate
mai puţin sincere; toate întrebările,
comentariile şi plângerile trebuiesc
notate în lista de evidenţă.
3. Cum întocmim raportul?
Analizarea datelor după interviu este
foarte importantă. Asiguraţi-vă că o
faceţi în scurt timp după interviu.
} Verificaţi dacă tabelul de
evidenţă este completat;
} Notaţi Numărul de Serie al
Operatorului (NSO), Numărul de
Serie al Chestionarului (NSC)
şi dacă este necesar, notaţi pe
prima pagină a chestionarului
locul unde s-a desfăşurat
interviul;
} Înscrieţi răspunsurile
respondentului. Le puteţi
rezuma, dar cu grijă pentru a nu
schimba ideile respondentului.
Refuzuri Rezumat Comentarii

Interviurile oferă informaţie profundă
despre o anumită problemă de
cercetare sau întrebare. Dat
fiind faptul că informaţia nu este
cuantificabilă (adică nu poate fi
supusă analizei statistice), interviul
este adesea descris ca metodă
calitativă de cercetare. Pe când
metodele cantitative de cercetare
(de ex.: experimentul) colectează
un volum mic de informaţie de la
mulţi subiecţi, interviurile colectează
o gamă largă de informaţie de
la un număr mic de subiecţi. Din
acest considerent este decisiv
ca rezultatele interviului să fie
interpretate, pentru a putea fi valide.
Uneori este nevoie de a prezenta
doar „imaginea de ansamblu” şi cum
îi corespund acesteia răspunsurile
persoanei intervievate. Asiguraţi-vă
că datele şi opiniile sunt definite.
Astfel puteţi întocmi un raport
relevant şi adevărat.
Cum se scrie raportul: A se vedea
CAPITOLUL RAPORTAREA
40
III.6. Cum
se elaborează
un chestionar?
1. Aspecte generale
1.1. Definiţia
Chestionarul este un instrument
de cercetare ce constă dintr-o
se rie de întrebări si are ca scop
co lectarea de informaţie de la respon
denţi. Acesta este o serie de
întrebări scrise sau verbale la care
respondentul oferă răspunsuri.
Ches tionarul este o tehnică de tip
cantitativ ce oferă posibilitatea de a
colecta date obiective şi verticale de
la un număr mare de respondenţi.
Dacă studiul este realizat conform
tu turor recomandărilor metodologice
şi eşantionul este selectat corect,
aceste rezultate obţinute în cercetare
pot fi utilizate pentru a face concluzii
despre întreaga populaţie 1 .
1.2. Structura
chestionarului
Un chestionar bine construit trebuie
să conţină următoarele elemente:
Textul introductiv – Acesta trebuie
să conţină titlul chestionarului, o
1 Realizarea unui studiu reprezentativ
presupune cunoŞtinţe Şi abilitaţi
metodologice profunde în domeniul
cercetării sociologice de aceea rezultatele
obţinute de către persoane care nu sunt
profesioniŞti în domeniu pot să nu fie în
totalitate de încredere.

scurtă descriere a scopului studiului,
felul în care va fi utilizată informaţia,
promisiunea anonimităţii şi unele
instrucţiuni clare care să indice cum
trebuie completat chestionarul. Titlul
chestionarului trebuie să conţină
câmpuri goale în care se vor înscrie
numerele respondenţilor, numerele
operatorilor şi codul localităţii.
Blocuri de întrebări – grupuri de întrebări
care cuprind aceeaşi temă sau
corespund aceluiaşi obiectiv. Legătura
dintre blocurile de întrebări se face
prin intermediul întrebărilor tampon.
} Primul bloc de întrebări este
cel al întrebărilor introductive –
câteva întrebări generale la
care este uşor de răspuns
şi care trebuie să introducă
respondentul în tema cercetării;
} Ultimul bloc constă din
întrebările socio-demografice
cum ar fi: vârsta, genul, starea
civilă, studiile etc.
2. Puncte de reper
în elaborarea şi
administrarea
chestionarului
2.1. Paşii necesari
la construirea şi
administrarea
chestionarului include:
2.2.1. Etapa de elaborare;
2.2.2. Pilotarea;
2.2.3. Instruirea şi Lucrul în teren;
2.2.4. Procesarea datelor;
2.2.5. Interpretarea rezultatelor.
41
2.1.1. Etapa de elaborare
2.1.1.1. Definirea problemei
Primul pas în planificarea unei
cercetări este determinarea exactă
a ce va fi studiat. Problema este
o contradicţie între situaţia reală
şi cea dorită, sau între cum sunt
lucrurile de fapt şi cum ar trebui să
fie (exemple de probleme sociale:
corupţia, delicvenţa, violenţa
domestică şi abuzul de droguri).
Dar problema de cercetare nu
trebuie neapărat să fie o problemă
socială. Putem studia orice
fenomen social (de ex.: căsătoria,
comportamentul electoral, odihna),
alegând un aspect şi o abordare
specifică.
2.1.1.2. Documentarea
După ce aţi decis ce anume veţi
studia, următoarea activitate va
fi cercetarea literaturii. Există o
mare probabilitate că tema dvs.
De cercetare a fost deja studiată
anterior. Înainte de a trece la
următorii paşi trebuie consultate alte
surse de informaţie relevante cum ar
fi actele normative, datele statistice,
lucrările ştiinţifice la tema aleasă.
2.1.1.3. Stabilirea scopului
şi a obiectivelor
Stabilirea scopului cercetării
înaintează cerinţa de a identifica în
mod clar pentru ce este necesară
cercetarea, sau ce dorim să
cunoaştem la finele acesteia. Scopul
cercetării este un rezultat general
care trebuie atins în urma cercetării.
Cercetarea trebuie să răspundă unui
singur scop.

Obiectivele sunt paşi concreţi care
trebuie realizaţi pentru a atinge
scopul cercetării.
Atunci când obiectivele cercetării pot
fi exprimate în câteva propoziţii clare
şi concise, elaborarea chestionarului
devine semnificativ mai uşoară.
Obiectivele trebuie ordonate
conform importanţei. Apoi, cele
cu prioritate joasă sau care pot fi
realizate utilizând date existente din
alte surse trebuie eliminate. Numărul
optim de obiective este între cinci şi
zece.
2.1.1.4 Determinarea obiectului
şi subiectului cercetării
Obiectul este „ţinta” generală a
cercetării (de exemplu corupţia la
universităţi).
Subiectele cercetării sun aspectele
importante ale obiectului (de
exemplu, dinamica fenomenului
corupţiei în regiune, tipurile
principale de corupţie, diferenţele
dintre modelele de corupţie
înregistrate la universităţile de stat şi
private, etc).
2.1.1.5. Definirea ipotezei de
cercetare
Ipoteza de cercetare este o tentativă
de a răspunde la o problemă de
cercetare sau o „predicţie provizorie”
exprimată sub forma unei legături
clare între o variabilă independentă
(„cauza”) şi una dependentă
(„efectul”). Ipotezele se construiesc
în jurul unei probleme de cercetare
mai generale.
Ipotezele trebuie să fie:
} formulate clar, utilizând
terminologia adecvată;
42
} posibil de testat; şi
} declaraţia unei legături între
variabile.
Exemple:
} Experienţa mituirii la etapa
examenelor de bacalaureat
creşte şansele reproducerii
acestui comportament deviant
la admiterea în instituţiile de
învăţământ superior;
} Studenţii sunt slab informaţi
despre procedura de
înregistrare la cămin şi actele
ce reglementează procesul de
înregistrare şi viaţa cotidiană la
cămin;
} Trişarea este un fenomen
universal practicat de către
majoritatea studenţilor indiferent
de succesul lor academic.
2.1.1.6. Selectarea eşantionului
Eşantionarea descrie procesul
de selectare a unui eşantion de
elemente dintr-o populaţie ţintă
pentru a desfăşura un sondaj. De
regulă populaţia ţintă este prea
mare şi este imposibil de aplicat
un chestionar întregii populaţii
ţintă. Din această cauză, selectăm
un eşantion, sau un grup mai mic
de reprezentanţi care au aceleaşi
caracteristici ca şi populaţia ţintă,
astfel încât să fie posibile deducţiile
sau extrapolările asupra întregii
populaţii în baza eşantionului.
Există patru tipuri de eşantioane
care sunt utilizate cel mai des în
sondaje. Fiecare din ele îşi are
avantajele şi constrângerile sale,
care sunt prezentate în tabelul de
mai jos:

Tipul eşantionării Avantaje Constrângeri
Eşantionarea aleatorie simplă este cea
mai simplă formă a eşantionării aleatorii.
Fiecare individ este selectat absolut întâmplător
şi fiecare membru al populaţiei
are şanse egale de a fi inclus în eşantion.
Eşantionarea aleatorie simplă este echivalentă
extragerii unui număr din pălărie.
Ceva mai des utilizate decât eşantioanele
aleatorii simple sunt eşantioanele sistematice,
care sunt extrase prin începerea
de la un element ales aleator în cadrul de
eşantionare apoi selectând fiecare al nlea
element (de ex.: alegerea unui punct
aleator în cartea de telefon apoi selectând
fiecare al 100-lea nume).
Eşantionarea aleatorie Stratificată numită,
de asemenea, şi eşantion aleator proporţional
sau de cotă, se obţine selectând
eşantioane din fiecare strat sau sub-grup
al populaţiei. Acesta implică divizarea
populaţiei în grupuri omogene şi apoi selectarea
eşantioanelor aleatorii simple din
fiecare subgrup. Tehnicile de eşantionare
stratificată sunt de regulă utilizate atunci
când populaţia este eterogenă sau neasemănătoare,
dar pot fi izolate anumite subpopulaţii
omogene sau similare.
De ex.: Dorim să selectăm un eşantion de
150 studenţi de la Facultatea de Sociologie
şi Asistenţă Socială, criteriile de stratificare
sunt anul de studii şi specialitatea:
Numărul total de studenţi = 500
Asistenţă Socială, anul I = 150
Asistenţă Socială, anul II = 75
Asistenţă Socială, anul III = 75
Sociologie, anul I = 100
Sociologie, anul II = 50
Sociologie, anul III = 50
43
} Este foarte
reprezentativă
dacă
participă toţi
} Nu e posibilă
fără liste
complete ale
membrilor
subiecţii; populaţiei;
} Uşor de } Potenţial neexecutat
din economică
punct de ve- pentru a fi
dere tehnic; atinsă;
} Nu necesită } Izolarea
cunoştinţe membrilor
suplimentare dintr-un grup
cu privire la poate fi per-
populaţia turbatoare
ţintă.
(nu ţine cont
de caracteristicilesociale).
} Poate asigurareprezentarea
chiar şi
proporţională
a grupurilor
specifice în
eşantion (de
ex.: după
gen), prin
selectarea
indivizilor din
lista stratului;
} Poate ilustra
diferite tendinţe
în interiorul
fiecărei
categorii (de
ex.: femei şi
bărbaţi).
} Este mai
complexă,
necesită un
efort mai
mare decât
eşantionarea
aleatorie
simplă; straturile
trebuie
să fie atent
definite;
} Necesită
informaţie
suplimentară
cu privire la
populaţia
ţintă.

Tipul eşantionării Avantaje Constrângeri
Primul pas este calcularea procentului
fiecărui strat:
Asistenţă Socială, anul I =
150/500 x 100 = 30%
Asistenţă Socială, anul II =
75/500 x 100 = 15%
Asistenţă Socială, anul III =
75/500 x 100 = 15%
Sociologie, anul I = 100/500 x 100 = 20%
Sociologie, anul II = 50/500 x 100 = 10%
Sociologie, anul III = 50/50044 x 100 = 10%
Apoi calculăm numărul respondenţilor din
eşantionul nostru de 150 de studenţi conform
proporţiilor:
Asistenţă Socială, anul I = 30 x 150/100 = 45
Asistenţă Socială, anul II =
15 x 150/100 = 22
Asistenţă Socială, anul III =
15 x 150/100 = 22
Sociologie, anul I = 20 x 150/100 = 30
Sociologie, anul II = 10 x 150/100 = 15
Sociologie, anul III = 10 x 150/100 = 15
Eşantionarea Cluster este o tehnică de
eşantionare în care întreaga populaţie
este împărţită în grupuri, sau clustere
şi din acestea este selectat un eşantion
aleator simplu. Este de regulă utilizată
atunci când cercetătorul nu poate obţine
lista completă a membrilor populaţiei pe
care doresc să o studieze dar pot obţine
o listă a tuturor grupurilor sau clusterelor
acestei populaţii. Aceasta mai este
utilizată atunci când un eşantion aleator
produce o distribuţie atât de dispersată
încât realizarea sondajului s-ar dovedi
mult prea costisitoare.
44
} Este mai
puţin costisitoare
şi necesită
mai puţin
timp decât
un eşantion
complet ale-
ator;
} Este utilizată
eficient cu
eşantioane
mari unde
populaţia
ţintă este
dispersată
din punct de
vedere geografic;
} Nu este o
eşantionare
aleatorie au-
tentică;
} Există probabilitatea
că va produce
un rezultat
părtinitor
(în special
dacă sunt
selectate
doar câteva
clustere).

Tipul eşantionării Avantaje Constrângeri
De exemplu dacă dorim să studiem
corupţia în sistemul de învăţământ
superior din Moldova, conform metodei
de eşantionare stratificată trebuie să
selectăm studenţi din toate instituţiile
de învăţământ superior şi să aplicăm
3-4 chestionare la fiecare dintre cele
30 de universităţi. În schimb, putem
selecta 2-3 clustere (universităţi) şi
intervieva un număr semnificativ de
studenţi din aceste universităţi.
45
} Asigură
aflarea în
proximitate a
unităţilor de
populaţie selectate,
astfel
costurile pentru
interviurile
personale
se reduc şi
lucrul în teren
este simplificat;

Selectarea respondenţilor este
o altă problema nu mai puţin
importantă decât eşantionarea,
deoarece ea are şi ea un impact
asupra reprezentativităţii studiului.
Selectarea respondenţilor trebuie
efectuată în mod aleator, conform
unei proceduri recomandate.
Dacă unitatea cercetată este o
gospodărie, atunci selectăm aleator
străzile, numerele caselor, etajelor
şi respondenţilor (de ex.: membrul
gospodăriei care şi-a sărbătorit cel
mai recent ziua de naştere). Dacă
realizăm studiul în cadrul unei
instituţii, putem utiliza selectarea
în „salt” (de ex.: determinând că
trebuie să intervievăm 10 studenţi
de la specialitatea Asistenţa
Socială, anul II, vom distribui
chestionare fiecărui al treilea
student după registru, sau fiecărui
al treilea după locul în sală)
2.1.1.7. Construirea
chestionarului
Atingerea obiectivelor
} Asiguraţi-vă că toate obiectivele
cercetării au fost pe deplin
transpuse în întrebări;
} Asiguraţi-vă că întrebările derivă
din ipoteza de studiu;
46
} Excludeţi întrebările care nu
sunt relevante pentru atingerea
obiectivelor studiului;
} Toate întrebările incluse trebuie
să fie adecvate şi în conformitate
cu scopul cercetării.
Tipurile de întrebări
În chestionar sunt trei tipuri
principale de întrebări:
1) Întrebări deschise care cer
respondentului să-şi formuleze
propriul răspuns;
2) Întrebări închise care cer
respondentului să aleagă un
răspuns dintr-un anumit număr
de variante propuse;
3) Întrebări semi-închise care
înafară de un număr dat de
variante propuse, mai au şi
opţiunea „Altele” care poate fi
completată.
Pentru întrebările închise şi semiînchise
se disting următoarele tipuri
de scale de răspuns:
} întrebări cu două variante de
răspuns;
} întrebări cu multiple variante de
răspuns;
} întrebări cu scală de apreciere;
} întrebări cu scală de acord; şi
} întrebări delimitate/continue.

Întrebările cu două variante de răspuns sunt acelea la care respondentul
poate alege între două opţiuni. De exemplu:
În opinia dvs., este sau nu posibilă eliminarea deplină a corupţiei din
procesul de înmatriculare la universitate? (Selectaţi o variantă)
1. Da.
2. Nu.
Întrebările cu multiple variante de răspuns sunt acelea la care respondentul
poate alege dintre mai mult de doua opţiuni neordonate. De exemplu:
În opinia dvs., unde au cel mai des loc acte de corupţie în timpul
examenelor de BAC? (Selectaţi o variantă)
1. Regiunile rurale.
2. Regiunile urbane.
3. La fel de des în regiunile rurale şi urbane.
4. Nu ştiu.
La întrebările cu multiple variante de răspuns, respondentul trebuie să
aleagă:
} o singură opţiune (a se vedea exemplul de mai sus);
} un număr limitat de opţiuni (2-3). De exemplu:
Care sunt problemele principale cu care se confruntă instituţiile de
învăţământ superior în ziua de azi? (Selectaţi până la trei variante)
1. Lipsa echipamentului/sălilor de clasă adecvate.
2. Nivelul scăzut de competenţă al personalului academic.
3. Nivelul scăzut de comunicare între studenţi şi profesor.
4. Nivel scăzut educaţie al studenţilor.
5. Atitudinea iresponsabilă a studenţilor faţă de studii.
6. Atitudinea superficială a profesorilor faţă de procesul de studii.
7. Corupţia.
8. Nepotismul, protecţionismul.
9. Altele (specificaţi) __________________________________
47

Un număr nelimitat de variante de răspuns. De exemplu:
Care sunt, în opinia dvs., cauzele principale ale actelor de corupţie la
examenele de BAC? (Număr nelimitat de opţiuni)
1. Dorinţa de a obţine note pozitive (de trecere).
2. Dorinţa de a obţine o notă cât mai mare.
3. Dorinţa de a-şi asigura şanse mai bune de înmatriculare la
universitate.
4. Urmarea exemplului altor colegi.
5. Presiunea colegilor şi a asociaţiilor de părinţi.
6. Presiune din partea profesorilor, administraţiei liceelor şi a altor
persoane oficiale.
7. Altele (Specificaţi) __________________________________
Întrebările cu Scală de Apreciere – solicită respondentului să aprecieze o
anumită problemă pe o scală care cuprinde aprecieri de la slab la bun sau
alte tipuri de apreciere. De exemplu:
Care este, în opinia dvs., nivelul de dezvoltare al învăţământului superior
în ţara noastră? (Selectaţi o opţiune)
1. Foarte bun
2. Bun
3. Satisfăcător
4. Nesatisfăcător
5. Scăzut
6. Foarte scăzut
48

Întrebările cu scale de acord (întrebări Likert) – constată în ce măsură
respondentul este de acord cu o anumită afirmaţie, sau ce atitudine au faţă
de o anumită problemă. De exemplu:
Mai jos sunt
indicate anumite
afirmaţii, estimaţi în absolut
ce măsură sunteţi
sau nu de acord
cu fiecare dintre
acestea Dezacord
1. Profesorii au
dreptul să-şi vândă
cărţile în timp ce
predau, dacă prin
acest fapt nu pun
studenţilor condiţii
2. Forţarea unei
persoane să
cumpere o carte
este o formă gravă
de corupţie
3. Nu este o
problemă să
cumpăr cartea
unui profesor dacă
voi obţine o notă
mai mare sau voi
promova examenul
în schimb
4. Forţarea
studenţilor să
cumpere cărţi
este justificată
datorită fotocopierii
răspândite
care rămâne
nepedepsită
Dezacord
Sunt şi nu sunt de
acord în aceeaşi măsură
Sunt de acord
Sunt absolut de acord
Nu ştiu
1 2 3 4 5 8
1 2 3 4 5 8
1 2 3 4 5 8
1 2 3 4 5 8
49

5. Forţarea
studenţilor să
cumpere cărţi este
justificată datorită
salariilor mici ale
profesorilor
6. Forţarea
studenţilor să
cumpere cărţi nu
poate fi justificată în
nici un fel
1 2 3 4 5 8
1 2 3 4 5 8
Întrebările delimitate/continue – respondentului I se prezintă o scală continuă.
De exemplu:
Estimaţi, vă rog, nivelul corupţiei legat de procesul admiterii la studii în
instituţiile de învăţământ superior pe o scală de la 0 la 10, unde 0 înseamnă
lipsa totală a corupţiei şi 10 – un nivel foarte înalt.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Lipsa corupţiei Nivel foarte înalt
2.1.1.8. Ordinea Întrebărilor
În mod normal, întrebările trebuie
să treacă în mod logic de la una la
alta. Pentru a obţine cele mai bun
rate de răspuns, chestionarul trebuie
structurat în felul următor:
} Plasaţi cele mai importante
întrebări în prima jumătate
a chestionarului – astfel vă
asiguraţi că veţi obţine cele
mai importante date şi de la
respondenţii care nu-l vor finisa;
} Întrebările trebuie să treacă logic
de la una la alta;
} Cercetătorul trebuie să se
asigure că răspunsul la o
întrebare nu va fi influenţat de
întrebările precedente;
50
} Întrebările trebuie să treacă de la
cele mai generale spre cele mai
concrete;
} Întrebările trebuie să treacă de
la mai puţin delicate la cele mai
delicate;
} Întrebările trebuie să treacă
de la cele legate de fapte şi
comportamente spre cele ce ţin
de atitudini şi opinii.
2.1.1.9. Reguli de bază în
construirea elementelor
chestionarului
} Conceptele întrebărilor trebuie
să fie clare şi inteligibile, cu cel
mai minim grad de ambiguitate
posibil – trebuie să poată fi

interpretate doar într-un singur
fel;
} Utilizaţi afirmaţii pozitive pentru
a evita negaţiile sau negaţiile
duble;
} În cazul întrebărilor delicate
utilizaţi o formă neutră (nici
pozitivă nici negativă) ca să
vă asiguraţi că nu sugeraţi
răspunsul;
} Nu faceţi asumaţii cu privire la
respondent;
} Utilizaţi cuvinte clare şi
comprehensibile, uşor de
înţeles pentru toate nivelurile de
educaţie;
} Utilizaţi o ortografie, gramatică şi
punctuaţie corectă;
} Evitaţi elementele ce conţin
mai mult de un o întrebare
per element (de ex.: Vă plac
căpşunele şi cartofii?);
} Subiectele sensibile trebuie
explorate prin întrebări de
asemenea în mod adecvat
sensibile sau chiar prin întrebări
indirecte.
2.1.1.10. Mărimea chestionarului
Numărul întrebărilor într-un chestionar
depinde de obiectivele cercetării
şi de tipul acesteia (de ex.: sondajele
simple pot fi limitate la câteva
întrebări, pe când studiile necesită
un instrument mai complex). Atât
chestionarele mari cât şi cele mai
scurte îşi au avantajele şi dezavantajele
sale. Ca regulă generală, cele
mari primesc mai puţine răspunsuri
decât cele scurte. Dar pe de altă
parte, cele mari furnizează date
mai ample, complexe şi detaliate
despre obiectul cercetării şi oferă
51
posibilitatea de a testa corelaţiile sau
interdependenţele dintre variabile.
De asemenea, validitatea/încrederea
este mai mare datorită faptului că
putem introduce întrebări de control
(întrebări care au acelaşi sens ca
unele întrebări anterioare dar sunt
formulate diferit, astfel încât putem
vedea dacă răspunsurile conţin contradicţii).
Chestionarele scurte au un mare
avantaj – ele au o rată mai mare
de răspuns. Sunt mai uşoare şi
mai rapide în administrare, iar
datele obţinute sunt mai uşor
de introdus în SPSS/Excel.
Dezavantajul este acela că obţinem
date mai superficiale care nu dau
posibilitatea multor constatări şi
interpretări.
2.1.1.11. Caracteristicile Fizice
ale chestionarului
} Aspectele fizice ale
chestionarului cum ar fi
aranjarea în pagină, mărimea
textului, mărimea spaţiului între
întrebări şi tipul de hârtie ar
trebui luate în considerare;
} Pentru a elimina necesitatea de
a răsfoi paginile înainte şi înapoi,
aranjarea în pagină trebuie să
asigure că ultima întrebare din
josul paginii nu va fi continuată
pe pagina următoare;
} Mărimea textului trebuie
să fie uşor de citit şi pentru
respondenţii care au acuitate
vizuală mai mică de 100%;
} Stocul de hârtie trebuie să
fie de calitate bună pentru a
transmite mesajul că respectivul
chestionar este suficient de

important ca să justifice timpul
pe care îl solicită respondentului;
} Fiecare chestionar trebuie să
aibă un număr unic pentru a
menţine o evidenţă mai bună şi
a putea şti dacă s-a pierdut vreo
unul.
2.1.2. Pilotarea
În chestionarele cantitative, în mod
ideal trebuie aplicate un număr mic
(10-20-30) de chestionare pentru
a testa dacă acesta este fezabil
şi adecvat. Respondenţii selectaţi
pentru sondajul de probă trebuie să
fie în mare reprezentativi pentru tipul
de respondenţi care vor fi intervievaţi
în sondajul principal. Scopul pilotării
este de a testa chestionarul din
aspectul mărimii, comprehensibilitătii
şi bunului simţ general.
Scopul pre-testării chestionarului
este de a determina:
} Dacă întrebările în felul în
care sunt ordonate, vor atinge
rezultatele dorite;
} Dacă întrebările au fost plasate
în cea mai bună ordine;
} Dacă întrebările sunt înţelese
de către toate clasele de
respondenţi;
} Dacă există necesitatea unor
întrebări suplimentare sau de
concretizare sau dacă anumite
întrebări trebuie eliminate;
} Dacă instrucţiunile sunt adecvate
pentru respondenţi;
} Dacă întrebările ofensează sau
provoacă emoţii negative printre
respondenţi, în special în ce
priveşte problemele sau temele
sensibile.
52
2.1.3. Instruirea şi lucrul
în teren
A treia etapă implică instruirea
personalului din teren şi
desfăşurarea lucrului în teren.
2.1.3.1. Instruirea include
următoarele activităţi
} Explicarea în detalii a scopului şi
obiectivelor cercetării;
} Explicarea conţinutului
chestionarului (semnificaţia
fiecărui element);
} Modul de administrare a
chestionarului – cum va găsi
operatorul respondentul şi
cum va interacţiona cu acesta,
de exemplu, operatorul
trebuie să ştie cum să explice
respondentului modalitatea
corectă de completare a
chestionarului.
2.1.3.2. Lucrul în teren
include procesul administrării
chestionarului
Cele mai obişnuite modele de
administrare a chestionarului sunt:
} Administrarea faţă-în-faţă a
chestionarului – operatorul
de interviu citeşte cu voce
tare întrebările şi marchează
răspunsurile;
} Autoadministrarea
chestionarului – întrebările
sunt prezentate pe hârtie,
respondentul le citeşte şi
marchează de sine stătător
răspunsurile.
Chestionarele mai pot, de
asemenea, fi administrate prin
internet, telefon, poştă.

2.1.4. Procesarea datelor
Procesare datelor include
corectarea, codarea, introducerea
şi verificarea datelor, cât şi controlul
logic. Introducerea datelor şi
corectarea au loc în acelaşi timp
cu colectarea datelor, făcând
astfel posibil controlul calităţii şi
prezentarea rezultatelor preliminare
peste o lună după încheierea
colectării datelor. Înainte ca oricine
să înceapă lucrul asupra setului de
date, conveniţi asupra unui pachet
statistic pe care îl veţi utiliza (cum
ar fi SPSS, Stata, EpiInfo, Excel
sau Access) şi decideţi care va fi
sistemul de codare.
Analiza datelor presupune utilizarea
tehnicilor statistice pentru a identifica
inter-relaţiile dintre răspunsurile
primite (de ex.: analiza frecvenţelor,
corelaţiilor, varianţa şi analiza
factorială)
2.1.5. Interpretarea
rezultatelor
2.1.5.1. Întocmirea raportului
Odată ce aţi finisat analiza datelor,
va trebui să vă gândiţi care ar fi cea
mai clară şi economă modalitate
de a raporta şi a vă prezenta
constatările.
Următoarea structură este formatul
recomandat pentru scrierea unui
raport al cercetării:
} Pagina de titlu
} Cuprins
} Introducere
• Istoricul şi contextul
problemei de cercetare
53
• Scopul şi obiectivele
• Ipotezele
} Metodologie/Colectarea datelor
• Eşantionul şi metoda de
eşantionare
• Metodele statistice şi
calitative utilizate la analiza
datelor
• Descrierea eşantionului
} Constatări
• Rezultate, interpretare şi
concluzii
} Lista tabelelor
} Lista figurilor
La întocmirea raportului final trebuie
să ţinem cont de următoarele reguli:
} Trebuie să ne asigurăm că toate
concluziile sunt clar argumentate
de datele obţinute.
} Raportul final trebuie să conţină
informaţie bazată pe date
factuale. Trebuie să facem o
distincţie clară între acestea şi
interpretări.
} Trebuie să arătăm clar ce date
utilizăm pentru în susţinerea
interpretărilor noastre..

1.
1.
2.1.5.2. Prezentarea datelor
Tabelele şi graficele clare vor face
raportul de studiu considerabil mai
1. Numărul de identificare, care
trebuie să corespundă cu
numărul respectiv din lista
tabelelor/figurilor.
2. Titlul, care rezumă conţinutul
tabelului/figurii şi trebuie să
Absolut
responsabili
uşor de citit. Ca regulă generală
toate tabelele şi figurile trebuie să fie
însoţite de:
2.
Tabelul 6 – Răspunsurile la întrebarea:
„În opinia dvs,. Ar trebui subiecţii enumeraţi mai jos să fie responsabili
de prevenirea corupţiei în procesul de admitere?”
Oarecum
responsabili
Nu cred ca ar trebui
să fie responsabili
Comisia de admitere 69,4% 28,2% 2,4%
Potenţialii studenţi 31,9% 57,1% 11,0%
Părinţii potenţialilor studenţi 27,9% 47,8% 24,3%
Administraţia universităţilor 71,9% 24,3% 3,8%
Reprezentanţii instituţiilor de control 78,9% 18,6% 2,5%
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
26,8%
73,2%
20,8%
79,2%
3.
corespundă cu titlul indicat în
lista tabelelor/figurilor.
3. Titluri adecvate pentru coloniţele
şi rândurile tabelelor şi legende
pentru figuri care definesc
elementele concrete în figură.
2.
Figura 6 – Răspunsurile la întrebarea:
„Dvs. personal, în timpul examenelor de absolvire aţi...” orizontal:
7,6%
92,4%
21,7%
78,3%
Oferit bani Oferit cadouri Oferit servicii Recurs la
relaţii/cunoscuţi
Da; Nu
54
3.

Pentru analiza datelor putem
utiliza SPSS.
Puncte de reper introductive
pentru lucrul în SPSS
1) Primul şi cel mai important pas
este să vă asiguraţi că fiecare
întrebare din chestionar este
marcată clar ca întrebare cu un
singur răspuns sau întrebare
cu mai multe răspunsuri
posibile. Această etapă va
determina modul în care va fi
pregătită matricea SPSS pentru
introducerea datelor şi cum vor fi
analizate datele.
2) Dacă aveţi îndoieli, utilizaţi
numai întrebări cu un singur
răspuns – ele sunt mult mai
55
simplu de introdus, de analizat
şi de interpretat. Totuşi,
deseori, întrebările cu mai
multe răspunsuri merită efort
suplimentar pentru pregătirea şi
analizarea datelor.
3) Principiul de bază al SPSS:
coloniţele reprezintă variabile, iar
rândurile reprezintă respondenţi.
Un chestionar din 20 de
întrebări cu un singur răspuns
completat pe un eşantion de
300 de respondenţi va avea
20 de coloniţe şi 300 de rânduri.
Întotdeauna adăugaţi o variabilă
pentru numărul de identificare,
care atribuie fiecărui respondent
un număr unic de identificare.

4) SPSS vă permite să alegeţi
între regimul „vizualizarea
datelor” şi regimul „vizualizarea
variabilelor”. Mai întâi aveţi
nevoie de regimul „vizualizarea
variabilelor” pentru a introduce
5) Înainte de a începe să introduceţi
datele vă recomandăm să
etichetaţi variabilele. Etichetele
sunt doar nişte descrieri. Există
două tipuri de etichete:
a) Eticheta variabilei. Aceasta
reprezintă doar o denumire
desfăşurată a variabilei.
De exemplu, o variabilă
care reprezintă venitul
gospodăriei ar putea avea
denumirea scurtă „Venit”
şi o etichetă desfăşurată
„Ventul gospodăriei”, pentru o
descriere mai detaliată.
b) Eticheta valorii. Această
etichetă este mai importantă
decât eticheta variabilei.
56
denumirile şi etichetele
variabilelor (mai multe detalii
despre etichete sunt explicate
mai jos). După aceasta puteţi
începe să introduceţi datele în
regimul „vizualizarea datelor”.
Ea descrie valorile atribuite
variabilei. Cel mai bun
exemplu în acest sens este
sexul: în SPSS puteţi să
codificaţi sexul ca 1 şi 2, însă
doar etichetele valorii ne
vor permite să înţelegem că
valoarea 1 reprezintă femeie,
iar valoarea 2 reprezintă
bărbat (sau vice-versa).
Putem să utilizăm şi alte
numere (1 pentru bărbat
şi 1000 pentru femeie) şi,
atât timp cât eticheta valorii
va fi corectă, între primul şi
al doilea caz nu va fi nicio
diferenţă.

6) Datele variabilelor pentru un
singur răspuns sunt simplu de
introdus odată ce aţi pregătit
variabilele. Datele pentru
răspunsuri multiple sunt mai
dificile şi în cazul lor trebuie
de explicat principiul de bază.
Numărul variabilelor trebuie să
coincidă cu numărul opţiunilor
şi fiecare opţiune trebuie să fie
marcată fie cu 0 (neselectat),
fie cu 1 (selectat). De exemplu,
avem o întrebare care cere
respondenţilor să explice
motivele deciziei lor de a studia
la universitate. Le-am oferit 3
opţiuni. În SPSS acest lucru va fi
codificat sub forma a 3 variabile:
universitatea_1, univeristatea_2
şi universitatea_3. Fiecărei
57
opţiuni i se va atribui valoarea 0
sau 1.
7) În SPSS toate datele pot fi
analizate utilizând comanda din
meniul Analizează – Statistica
descriptivă – Frecvenţe. Pe
lângă frecvenţele (calculele
şi procentele) aici puteţi găsi
aproape toate funcţiile de bază
ale statisticii: media, mediana,
devierea standard (prezentată
în figură) şi o reprezentare
grafică foarte utilă – histograma.
Alte funcţii de analiză a datelor
nu au relevanţă pentru această
introducere: ca sugestie
de explorare a altor opţiuni
vă puteţi concentra asupra
tabelelor, corelaţiei vicariat,
ANOVA etc.

8) Programul SPSS poate fi utilizat
pentru a elabora diagrame
şi cele mai recente versiuni
execută foarte bine această
sarcină. Totuşi, procedura
standard pe care o urmează
mulţi este de a copia tabelele
(de obicei din comanda
„Frecvenţe”) într-o filă Excel şi
de a elabora diagrama în acest
program. Nu uitaţi că diagramele
sunt o invenţie foarte utilă –
oamenilor le este mult mai uşor
să judece în forme şi culori
decât în cifre.
9) De asemenea, puteţi utiliza
programul Excel pentru a
introduce datele şi a efectua
analiza de bază. Când trebuie să
58
efectuaţi o sarcină dificilă pentru
programul Excel puteţi importa
datele în programul SPSS cu
uşurinţă. Aceasta înseamnă şi
faptul că nu mai aveţi nevoie
de instalat programul SPSS
pe toate computerele utilizate
pentru introducerea datelor.
Este suficient să aveţi programul
Excel, Open Office sau chiar
Notepad dacă sunteţi suficient
de iscusit să-l utilizaţi.
10) Pentru mai multe informaţii puteţi
să apelaţi la ghidul foarte bun de
utilizare încorporat în programul
SPSS. Dacă doriţi să aflaţi mai
multe, există o resursă online
întitulată „Raynald’s SPSS Tools”
(http://www.spsstools.net/).

IV. Cum se
întocmeşte
un raport?

Introducere
Contextul studiului şi instrumentul
de monitorizare utilizat în cadrul
studiului, motivele studierii unui
anumit grup ţintă sau individ (de
ex., ce rol joacă vice-decanul în
fenomenul trişării la examene, de ce
reprezentanţii studenţilor au un rol
important în fluxurile financiare) –
3 propoziţii.
Definirea problemei
Descrierea mai concretă a problemei
şi situaţiei care urmează să fie
studiată (de ex., ce deja se ştie
sau se crede despre problema
respectivă, ce dezvăluie rezultatele
chestionarului despre trişare, ce se
cunoaşte şi ce se presupune despre
fluxurile financiare) – între 3 şi
5 propoziţii.
Metodologia
Conceptul studiului, ce se doreşte
a fi realizat şi constatat: întrebarea
(principală a) studiului, obiectivele,
supoziţiile şi teoriile privind
eventualele constatări, problemele
majore etc.) – aproximativ
5 propoziţii.
Ce metodologie va fi utilizată pentru
a obţine rezultate utile, de ce anume
această metodologie concretă, de ce
anume aceste întrebări?
Întocmiţi lista tuturor întrebărilor care
au fost puse în cadrul focus-grupului
sau al interviului (în baza acestor
întrebări vom obţine „rezultatele”) –
lista tuturor întrebărilor, chiar şi
a celor la care nu au fost date
răspunsuri directe, dar care, totuşi,
au fost puse.
62
Implementarea (descrierea
cercetării)
Procesuld de desfăşurare a
studiului cu rezultatele aşteptate
şi neaşteptate, cum s-a dovedit
procesul de implementare a
metodologiei în realitate (pas cu
pas): organizarea şi pregătirea
instrumentului de monitorizare,
reacţiile participanţilor, problemele
şi dificultăţile apărute în procesul
de utilizare a instrumentului de
monitorizare (de ex., refuzul de a
participa şi coopera în focus-grupuri,
dezbaterile şi confruntările de opinii
etc.) – cu cât mai mult, cu atât mai
bine.
Rezultatele cercetării
Toate informaţiile obţinute prin
intermediul instrumentului respectiv
de monitorizare, toate comentariile
respondenţilor (citatele sau opiniile
grupului) sortate în câteva unităţi
principale (la sfârşitul paragrafului
ar trebui să fie inclusă secţiunea
„alte” sub formă de „În sfârşit,...”
sau „De asemenea,...”). Nu toate
ideile sunt la fel de importante, prin
urmare, când întocmiţi această
parte ţineţi în minte că rezultatele
trebuie să corespundă problemei
studiului, obiectivelor şi ipotezei
enunţate în secţiunie precedente.
Rezultatele pot fi prezentate sub
formă de diagrame, grafice şi
tabele, prin urmare, includeţi cele
mai informative date în text, iar
celelalte le puteţi include sub formă
de suplimente sau anexe, din
rezultatele prezentate trebuie să
reese clar dacă ele confirmă sau
infirmă ipoteza enunţată.

Concluzii şi recomandări
Rezultatele, informaţiile noi
descoperite – aproximativ
3 propoziţii.
Comentaţi > metodologia versus
rezultatele în contextul definiţiei
problemei (întrebarea a primit
răspunsul, supoziţiile dvs. au
fost confirmate etc.) – între 3 şi
5 propoziţii.
63
Recomandări
Ce ar trebui să fie făcut altfel şi/
sau mai bine data următoare (în ce
priveşte accesul, aspectele tehnice
ale implementării etc.) – 2 propziţii.
Întrebările care nu trebuie să fie
puse data viitoare, care aspecte
trebuie să fie abordate mai profund –
lista de întrebări.

V. Descrierea
subiectelor

V.1. Trişarea
1. Introducere
Definirea problemei
Trişarea reprezintă încercarea
tuturor studenţilor de a ocoli regulile
prescrise de îdeplinire a obligaţiilor
lor, fără cunoştinţa profesorilor
sau a altui personal al facultăţii.
Trişarea în învăţământ îmbracă
forme multiple: copierea şi trişarea
la examene, plagierea la pregătirea
temelor pentru seminare şi a altor
lucrări, utilizarea ideilor fără a cita
sursa, falsificarea semnăturilor şi a
documentelor etc.
Studenţii pot trişa la examene
utilizând mijloace tehnice, cum ar
fi căşti sau mini-camere. În acest
caz în trişarea sunt implicaţi nu
doar studenţii, ci şi cei care le oferă
aceste dispozitive. Iată de ce când
se studiază acest subiect este bine
de contactat persoanele care fac
parte din categoria respectivă.
Importanţa problemei pentru
învăţământul superior
Corupţia constituie o problemă
predominată în multe domenii
ale sectorului public în multe ţări
est-europene şi învăţământul nu
constituie excepţie. Trişarea în
învăţământ este, probabil, cea mai
răspândită formă de comportament
corupt şi poate avea multe
consecinţe negative. Studenţii care
trişează ar putea absolvi colegiul
cu obiceiuri proaste de muncă şi
66
etica dubioasă, adoptând aceeaşi
manieră în cariera profesională
ulterioară.
2. Instrumentele
2.1 Solicitarea de
informaţii publice
2.1.1 Introducere
Solicitarea de informaţii cu caracter
public ne permite să colectăm
informaţiile oficiale cu privire la
modul de reglementare a trişării
în rândul studenţilor şi actele
normative în acest domeniu, câte
facultăţi au înregistrat oficial cazuri
de trişare etc.
În ultimele etape ale studiului
răspunsurile colectate la facultate
sunt utile pentru compararea
rezultatelor obţinute pe această
cale oficială cu cele obţinute
din focus-grupuri, interviuri sau
chestionare.
Solicitările sunt expediate la
adresele poştale ale instituţiilor (în
cazul dat toate facultăţile universităţii
relevante pentru noi, precum şi la
Ministerul Ştiinţei, Învăţământului şi
Sportului) şi prin intermediul poştei
electronice. Instituţiile sunt informate
despre termenul limită până la care
ele sunt obligate să răspundă la
solicitarea noastră.
2.1.2. Eşantionul
Eşantionul constă din toate
instituţiile care deţin informaţiile
potenţial utile pentru începutul
studiului. Mai exact în cazul trişării

în învăţământul superior acestea
sunt facultăţile (când se alege
facultatea la care va fi expediată
solicitarea eşantionul nu ar trebui
să fie limitat doar la cele cu o
reputaţie infamă pentru mită) şi
Ministerul Ştiinţei, Învăţământului şi
Sportului.
2.1.3. Întrebările
Întrebările incluse în solicitări trebuie
să se refere la informaţiile cu privire
la modurile oficiale de conduită
în cazul trişării şi documentele
referitoare la aceasta, precum şi
informaţiile cu privire la cazurile
reale înregistrate de trişare. Un
indicator interesant al situaţiei în
instituţiile care primesc solicitările
sunt documentele lor de referinţă,
precum şi sancţiunile estimate
pentru cazuri de trişare.
Exemple de întrebări:
1. La facultatea dvs. a fost
înregistrat vreun caz de trişare în
ultimii cinci ani?
2. Dacă da, cum a fost soluţionat
cazul respectiv?
3. Dacă acest caz a fost soluţionat,
ce regelemntări au fost utilizate
în calitate de referinţă pentru
soluţionare?
4. Există literatura care conţine
reglementări ce interzic în mod
clar şi explicit astfel de acţiuni
şi definesc sancţiuni exprese
pentru făptaşi?
5. Ce reglementări aţi utiliza dacă
aţi fi sesizat despre astfel de caz?
6. Ce sancţiuni sunt prescrise
pentru studenţii care trişează la
examen?
67
2.1.4. Experienţe pozitive şi
negative
Multe facultăţi nu au reacţionat
nici la solicitările expediate, nici
la plângerile depuse. Unele dintre
cele care au reacţionat la solicitările
noastre au dat răspunsuri negative
fără suficiente explicaţii.
2.1.5. Sfaturi şi recomandări
Recomandăm expedierea
solicitărilor şi prin intermediul poştei
convenţionale, deoarece solicitările
trimise instituţiilor pe această cale
au primit mai multe răspunsuri,
decât cele expediate prin intermediul
poştei electronice. Este obligatorie
respectarea formei convenţionale
a solicitării, cu ştampila oficială
şi semnătura, altfel instituiile pot
expedia un răspuns negativ. Vă mai
recomandăm să ataşaţi la solicitare
o cerere de prezentare a datelor,
descriind scopul proiectului pentru
care este trimisă solicitarea. Dacă
instituţia nu reacţionează la solicitare
în termenul limită legal, poate fi
depusă o plângere.
2.2 Focus-grupurile
2.2.1. De ce anume focusgrupurile?
Focus-grupurile sunt sursa de date
calitative şi permit operatorilor de
interviuri/moderatorilor să studieze
persoanele într-un anturaj mai
natural decât în cadrul unui interviu
tete-a-tete. În aceste grupuri
operatorul de interviuri/moderatorul
are posibilitatea de a încuraja

participanţii să-şi explice în mod liber
opiniile şi preocupările cu privire la
subiect.
Totuşi, comparativ cu interviul există
şi dezavantaje, de care operatorul
de interviuri trebuie să fie conştient.
El deţine mai puţin control asupra
grupului decât în cazul unui interviu
tete-a-tete şi, prin urmare, este
posibilă pierderea timpului pe
chestiuni irelevante pentru subiectul
studiului. Datele sunt dificil de
analizat deaorece deseori discuţia
este împresurată de reacţii la
cuvintele altor participanţi. Operatorii
de interviuri/moderatorii trebuie să
fie instruiţi, iar grupurile sunt destul
de variate şi pot fi greu de unit.
Numărul participanţilor într-un
focus-grup nu este suficient de
mare pentru a constitui un eşantion
reprezentativ pentru întreaga
populaţie, prin urmare, datele
obţinute de la grup nu sunt neapărat
reprezentative pentru întreaga
populaţie, spre deosebire de datele
obţinute din sondajele de opinie.
În cazul trişării obiectivul principal al
focus-grupurilor formate din studenţii
de la diferite specialităţi constă în
colectarea cât mai multor informaţii
utile pentru a înţelege mai bine
fenomenul trişării. În cazul acestui
subiect focus-grupul reprezintă
un mijloc preţios de pregătire a
chestionarului general pentru
studenţi.
2.2.2. Eşantionul
Eşantionul pentru focus-grup
depinde de mărimea studiului.
Criteriile eşantionul pot varia în
funcţie de faptul dacă monitorizaţi
68
o singură facultate, un grup de
facultăţi sau întreaga universitate.
Dacă monitorizaţi o singură
facultate, criteriile de omogenitate
a grupurilor pot fi anul de studii sau
studenţii în ultimul an.
Dacă studiul include întreaga
universitate sau un grup de facultăţi,
participanţii focus-grupului ar trebui
să formeze un grup omogen în baza
facultăţii la care studiază.
Primul criteriu de selectare ar trebui
să fie specialitatea studenţilor.
Un focus-grup poate fi format din
studenţii facultăţii de ştiinţe sociale,
acastă facultate fiind reprezentativă
pentru acest grup de facultăţi,
alt focus-grup poate fi format din
studenţii de la o facultate tehnică
etc. Participanţii unui focus-grup
ar putea fi selectaţi de la cea mai
mare facultate, astfel încât să puteţi
observa experienţa şi metodele lor
de trişare.
Al doilea criteriu de selectare a
focus-grupului poate fi „reputaţia”
facultăţii sub aspectul trişării în
rândul studenţilor. Puteţi alege o
facultate cu cele mai stricte reguli şi
sancţiuni ce ţin de trişare şi una care
are reputaţia de cea mai coruptă
facultate.
Ideea centrală care a stat la baza
tuturor acestor criterii a constat în
încercarea de a afla cât mai multe
despre practica trişării şi de a
observa dacă studenţii consideră
că reputaţia altor instituţii este
justificată. Cât de justificate sunt
aceste opinii în privinţa facultăţilor
respective rămâne a fi verificat cu
ajutorul unui eşantion mult mai
amplu, utilizând chestionare, pe care
le puteţi elabora şi cizela în funcţie

de informaţiile colectate în cadrul
focus-grupurilor.
2.2.3. Întrebări pentru focusgrupuri
de studenţi
Înainte de a trece la întrebări puteţi
face următoarea introducere în
focus-grup pentru a explica conduita
în cadrul focus-grupului, de ce
înregistraţi discuţia şi ce veţi face cu
rezultatele.
Introducere în focus-grup:
Înainte de a trece la subiectul nostru
aş dori să profit de această ocazie
pentru a spune câteva cuvinte
despre motivul de ce discuţia
noastră este înregistrată. Motivul
este simplu: deoarece nu dispunem
de suficient timp pentru a scrie toate
răspunsurile, iar memorizarea lor
ar fi şi mai dificilă. De asemenea,
la sfârşitul acestui focus-grup vom
avea nevoie de material în baza
căruia vom trage concluzii. Cu
ajutorul înregistrării ne vom putea
aminti întreaga conversaţie. Aici
sunt prezenţi mulţi participanţi
şi este greu de memorizat toate
răspunsurile, urmărind, totodată, firul
conversaţiei.
Puteţi să vă prezentaţi menţionânduvă
doar prenumele, chiar un
pseudonim, dacă doriţi. Vă garantăm
confidenţialitatea. Orice veţi spune
va fi utilizat doar în scopurile
studiului.
Vă rog să vă deconectaţi telefoanele
mobile, dacă nu aţi făcut-o până
acum şi vă rog, dacă posibil, să nu
vorbiţi simultan cu alţii, deoarece
atunci nu vom putea identifica cu
pre cizie ideile pe care le menţionaţi.
69
Acestea au fost detaliile tehnice, iar
acum permiteţi-mi să vă vorbesc
despre conversaţia pe care o vom
avea.
Bineînţeles, dorim ca toţi să spuneţi
ceea ce gândiţi, nu conteaă dacă
aveţi o opinie pozitivă sau negativă.
Suntem interesaţi atât în aspectele
pozitive, cât şi în cele negative şi
totul ce veţi menţiona va fi de un
mare ajutor pentru studiul nostru.
Nu vă cerem să menţionaţi explicit
numele celor despre care veţi vorbi
sau alte date similare. Aş dori să
mai precizez că întrebările pe care
le punem nu au răspunsuri greşite
şi corecte. De asemenea, nu este
necesar să aveţi nişte cunoştinţe
speciale pentru a răspunde la ele.
Puteţi spune oricând orice idee
doriţi.
Acum să începem conversaţia
noastră.
La început să ne prezentăm, mă
numesc _______. Care sunt numele
dvs.?
Întrebările:
Întrebările sunt împărţite în câteva
teme ce ţin de subiectul trişării.
Trebuie să aflaţi de la studenţi cât
mai multe informaţii la aceste teme.
Pentru eficienţă întrebările focusgrupului
trebuie să fie deschise şi
să urmeze ordinea de la general la
concret.
Introducere:
Invitarea participanţilor de a se
prezenta, menţionând universitatea la
care studiază etc, precum şi câteva
remarci care ar „sparge ghiaţa”.

Trişarea în general
} În opinia dvs., ce este trişarea în
rândul studenţilor?
} Ce gen de comportament poate
fi descris drept trişare în rândul
studenţilor?
} Care este limita între trişare
şi respectarea regulilor la
universitate?
} Sunteţi de acord că există forme
mai uşoare de trişare, care nu ar
trebui să fie interzise? Care sunt
acestea? (De ex., unele forme
de muncă în echipă)
Tipurile trişării
} Aţi putea meţiona ce tipuri de
trişare cunoaşteţi?
} Aţi auzit de ____________?
} Sunteţi de acord cu faptul că
aceasta este o formă de trişare?
} De ce?
} La examene scrise (copierea,
utilizarea fiţuicilor etc.).
} * Plagierea (tipurile)
} * Falsificarea (tipurile)
} Care tipuri din cele menţionate
sunt cele mai frecvente?
} Care sunt cele mai frecvente la
facultatea/universitatea dvs.?
} Aţi auzit vreodată de cineva
care a utilizat dispozitive tehnice
pentru trişare?
Motivele
} Ce motivează studenţii
să trişeze? (De ex., lipsa
supravegherii, profesori
incompetenţi etc.)
} Imaginaţi-vă o persoană care
trişează şi una care nu trişează
şi încercaţi să le comparaţi.
70
} Care sunt motivele
comportamentului lor
şi atitudinea lor faţă de
învăţământ?
} Ce poate împiedica studenţii să
trişeze?
} Dacă aţi trişa, cum v-aţi simţi?
} Cum se simt alţi studenţi după
trişare?
} Există situaţii în care trişarea
poate fi justificată?
} Care sunt acestea?
} Există tipuri de trişare care
niciodată nu sunt justificate?
} Care este hotarul între aceste
comportamente?
} Aţi trişat vreodată?
} Ipotetic, în ce sitauţii aţi trişa mai
des?
Influenţa culturală/normele clasei
Ce atitudine au colegii dvs. faţă de
trişare?
Ce tipuri de trişare sunt acceptate în
mediul dvs.?
Aţi putea compara această atitudine
cu cea de la alte facultăţi?
Cum consideraţi studenţii care
trişează?
Ce credeţi despre studenţii care nu
trişează? (De ex., studenţii care nu
v-ar permite să copiaţi de la ei la un
examen scris.)
Cineva dintre voi a demascat
vreodată pe altcineva pentru trişare?
Aţi auzit vreodată de astfel de
cazuri?
Aţi putea spune mai multe despre
aceste cazuri?
De ce studenţii demască sau nu
demască trişatul?
În ce cazuri aţi sesiza despre
trişatul? De ce?

Controlul/Supravegherea
Ce metode folosesc profesorii
pentru a preveni trişarea la exemene
scrise? (De ex., cer studenţilor să-şi
deconecteze telefoanele mobile...)
Cum procedează ei în timpul
examenului?
Profesorii verifică dacă testele/
temele/lucrările pentru seminare nu
au fost copiate de la altcineva?
Vi s-a explicat vreodată ce este
plagiatul?
Dacă nu, cunoaşteţi unde aţi putea
să găsiţi această informaţie?
Sancţiunile/penalităţile
Cunoaşteţi regulile şi penalităţile impuse
pentru trişare la facultatea dvs.?
Care reguli şi penalităţii există?
Unde şi cum aţi fost iniţiat în aceste
reguli? Cât de des şi în ce mod vi se
aminteşte despre ele?
Ştiţi unde puteţi găsi aceste reguli
dacă doriţi să le cunoaşteţi?
Luaţi la modul serios aceste reguli şi
penalităţi?
Cât de stricte sunt ele şi le respectă
cineva?
De ce depinde acest lucru?
Dacă aţi fi prins trişând, aţi fi
pedespit în conformitate cu reguli?
Care forme de trişare sunt
sancţionate şi care nu?
Care este cea mai severă penalitate
pe care o poate primi cineva la
facultatea dvs.?
Cât de frecvente sunt astfel de cazuri?
Aceste penalităţi au vreun efect
asupra studenţilor şi a frecvenţei
trişării?
71
Cum credeţi, penalităţile mai severe
ar putea preveni trişarea? De ce?
Cunoaşteţi dacă la facultatea dvs.
există vreun „cod de onoare”?
Încheiere
Ce se poate face pentru a preveni
trişarea în învăţământ?
Care forme de supraveghere sau
penalităţi ar fi eficiente?
Ce aţi face pentru a preveni
trişarea?
Cunoaşteţi exemple din viaţa reală
de la alte facultăţi?
2.2.4. Experienţe pozitive şi
negative
O experienţă pozitivă cu focusgrupurile
pe tema trişării constă în
faptul că studenţii au dorit să discute
în mod deschis despre această
temă. Acest subiect este delicat şi
discutarea deschisă a lui nu este în
favoarea studenţilor. Totuşi, ei erau
dornici să-ne povestească despre
experienţele şi metodele personale
de trişare.
O experienţă negativă ţine de
reacţia participanţilor. Există mereu
riscul că unii participanţi nu se
vor prezenta la focus-grup, deşi
au acceptat voluntar să participe.
Trebuie să fiţi mereu conştient de
această problemă şi să vă gândiţi
din timp cum veţi proceda în astfel
de situaţie.
Cea mai bună opţiune este să
invitaţi cu câţiva participanţi mai mult
decât numărul dorit, chiar dacă toţi
vor spune că vor veni la focus-grup.

De asemenea, ar trebui să ţineţi
legătura cu persoanele care s-au
arătat interesate în focus-grup, dar
cărora le-aţi refuzat deoarece deja
completaserăţi un număr suficient de
participanţi. În caz de necesitate leaţi
putea chema ulterior.
2.2.5. Recomandări
1. Operatorul de interviuri/
moderatorul trebuie să fie instruit
în prealabil.
2. Rezultatele focus-grupului nu
sunt reprezentative pentru
întreaga populaţie.
3. Completaţi focus-grupurile astfel
încât ele să fie omogene.
4. Pergătiţi din timp întrebările
pentru focus-grup.
5. Nu judecaţi pe nimeni în baza
opiniilor pe care le exprimă în
cadrul focus-grupului.
6. Fiţi neutru ca moderator al focusgrupului.
2.3 Interviurile
2.3.1. De ce anume
interviurile?
Interviurile sunt o sursă bună de
date calitative. În combinaţie cu
focus-grupurile interviurile pot
dezvălui temele sau informaţiile care
ar putea fi utilizate pentru pregătirea
chestionarului.
Totuşi, în acest caz, obiectivul
principal al interviului constă în
obţinerea informaţiilor suplimentare
cu privire la subiect, examinarea
subiectului din diferite perspective
şi identificarea contradicţiilor între
opiniile diferitelor grupuri. De
72
exemplu, când sunt intervievaţi
profesorii este interesant de
observat cât de mult diferă percepţia
sau opiniile lor cu privire la trişare de
cele ale studenţilor.
Obiectivul principal al interviului cu
profesori constă în deteminarea
faptului dacă ei se luptă cu
fenomenul trişării în rândul
studenţilor şi în ce mod o fac.
Membrii organelor de disciplinare
trebuie să explice care sunt
infracţiunile tratate de ei şi care
sancţiuni sunt aplicate.
2.3.2. Eşantionul
Cei mai interesanţi participanţi pentru
interviul despre trişare ar putea fi
membrii personalului didactic şi
vânzătorii de căşti ascunse, adică
„vânzătorii de microcăşti” (sau
„locatorii de microcăşti”).
Numărul de interviuri cu profesori
depinde de amploarea studiului –
monitorizaţi facultatea dvs., un
grup de facultăţi sau întreaga
universitate? Dacă trebuie să
conduceţi interviuri cu un număr
limitat de participanţi, este
recomandabil de inclus participanţii
care sunt relevanţi pentru o populaţie
mare. Obţinerea informaţiilor de
la profesorii dispuşi să discute pe
această temă sau care s-au lovit cu
această problemă într-un fel sau altul
este o metodă bună de a selecta
participanţii pentru interviu.
Pentru a obţine rezultate relevante
este important de inclus membrii
personalului didactic care:
– au aplicat la un anumit moment
proceduri disciplinare împotriva
studenţilor care au trişat;

– sunt membri ai organelor ce se
ocupă de problema respectivă (de
ex., membrii comisiei disciplinare
pentru studenţi);
– sunt responsabili de calitatea
învăţământului.
Este suficient de intervievat un
singur vânzător de microcăşti, care
ar oferi material pentru un studiu de
caz. Un astfel de participant este
mult mai dificil de găsit deoarece
vânzătorii de microcăşti sunt
consideraţi membri ai unei populaţii
ascunse şi metodele utilizate pentru
a-i găsi pot avea anumite implicaţii
etice. Există câteva modalităţi de a
uşura această sarcină. Una constă
în implicarea unui operator de
interviuri care are acces privilegiat
la această populaţie şi care ar putea
convinge un locator de microcăşti să
răspundă la întrebări, în cazul ideal,
în mod sincer. Acest lucru poate fi
realizat prin intermediul reţelelor de
socializare, al eşantionării de tipul
bulgărelui de zăpadă etc. Vânzătorii
de microcăşti ar mai putea fi găsiţi
prin intermediul diferitelor forumuri
de internet, unde ei îşi fac publicitate.
Dacă este imposibil de găsit un
vânzător de microcăşti dispus să
accepte un interviu tete-a-tete, poate
fi încercată o cale alternativă, care
constă în a-i propune un interviu
prin telefon sau online. Acest tip de
interviu, cu siguranţă, garantează un
anonimat mai mare decât interviul
tete-a-tete şi ar putea să-l facă pe
participant să se simtă mai degajat
când răspunde la întrebări, dar,
ar putea cauza şi neînţelegeri de
comunicare.
73
Este important ca aceşti participanţi
să fie asiguraţi de mai multe ori de
respectarea anonimatului lor şi a
confidenţialităţii informaţiilor care ei
doresc să nu fie dezvăluite publicului.
2.3.3. Întrebările
Întrebări pentru membrii
personalului didactic
Acesta este un set de întrebări
destinat pentru interviul cu
membrii personalului didactic.
Aceste întrebări nu trebuie să fie
considerate drept nişte şabloane
rigide şi infailibile, ci mai degrabă ca
un set orientativ de întrebări pentru
interviurile conduse de dvs. Puteţi
să le modificaţi şi să le adaptaţi în
funcţie de propria situaţie.
Introducere
Din cauza subiectelor delicate
discutate, considerăm că cel mai bine
este de început interviul cu întrebări
uşoare. Obiectivul acestei etape
constă în consolidarea încrederii
reciproce în măsura în care acest
lucru este posibil în condiţiile date şi
în crearea unei atmosfere potrivite
pentru o discuţie deschisă. Nu are
sens să încercaţi să elaboraţi o
schemă universală de spargere a
gheţii. Operatorii de interviuri sunt
cei care trebuie să se pregătească
pentru această ocazie sau să
improvizeze. Totuşi, anumite întrebări
tematice care ar putea fi puse la
această etapă includ următoarele:
} Cât timp aţi predat la
universitate?
} Cum aţi descrie domeniul dvs.
de specialitate?

Aceste întrebări pot fi considerate
drept nişte întrebări de trecere,
suficient de simple pentru a pregăti
participanţii să vorbească şi fără
surprize neaşteptate.
Despre trişare în general
Acum, după o informare
corespunzătoare, puteţi să treceţi
la subiectul principal. În această
parte a interviului paticipanţii sunt
invitaţi să povestească experienţa
generală pe care o au în privinţa
trişării. Stimulaţi discuţia astfelă
încât participanţii să răspundă cât
mai amplu la următoarele întrebări.
Iată câteva sugestii:
} Ce experienţă aveţi în calitate
de membru al personalului
academic cu fenomenul trişării în
rândul studenţilor?
} Cât de des v-aţi lovit de acest
fenomen?
} În opinia dvs., care sunt cauzele
ei în general?
} Din experienţa personală aţi
observat vreo diferenţă relevantă
între studenţii care trişează şi cei
care nu o fac?
Tehnici şi metode
În această parte dorim să aflăm mai
multe despre faptul cât de bine este
informat personalul didactic despre
tehnicile şi metodele moderne de
trişare în rândul studenţilor. La fel
ca în secţiunile precedente, nu se
recomandă ca opertorul de interviu
să urmeze în mod rigid întrebările
sugerate, deoarece, cel mai
probabil, aceasta ar crea o situaţie
penibilă. În schimb este bine să
formulaţi întrebările în modul care vi
74
se pare mai potrivit pentru a obţine
răspunsuri măcar la unele din ele.
} Aţi putea să trageţi o paralelă
între metodele „moderne” şi
cele „vechi” de trişare? Probabil,
când eraţi student tehnicile şi
frecvenţa trişării erau diferite,
nu-i aşa?
} În opinia dvs., cât de bine este
informat personalul didactic
despre metodele moderne de
trişare în rândul studenţilor?
} Ce metode de trişare sunt
cele mai frecvente în rândul
studenţilor? Cu care dintre ele
v-aţi lovit până acum, în calitate
de membru al personalului
didactic? Ce mijloace tehnice
utilizate pentru trişare vă sunt
cunoscute?
} Sunteţi de acord cu faptul că
colectarea întrebărilor de la
exemenele precedente de către
studenţi şi schimbul de informaţii
despre examene este o formă de
trişare?
Reguli
Obiectivul acestei părţi constă
în identificarea normelor şi
reglementărilor referitoare la trişare.
Vă prezentăm câteva întrebări
cu ajutorul cărora puteţi îndruma
inteviul în direcţia necesară.
} La instituţia dvs. există un
oarecare cod de onoare care
obligă studenţii să nu trişeze?
Dacă nu, credeţi că existenţa lui
ar putea îmbunătăţi situaţia?
} Se insistă oare suficient de mult
asupra normelor referitoare la
trişare? Studenţii sunt informaţi

ine cu privire la aceste norme?
Dvs. personal cum informaţi
studenţii cu privire la aceste
norme? (Le repetaţi suficient
de des pentru a vă asigura că
studenţii dvs. sunt conştienţi
de ele şi de sancţiunile pentru
trişare?)
} Aveţi reguli proprii, specifice
numai pentru examenele date
la dvs.?
} Sunteţi satisfăcut de
reglementările existente cu
privire la sancţiuni? Aderaţi la
ele sau aplicaţi propriile pedepse
studenţilor?
Supravegherea
Aceste întrebări se referă la
modul în care personalul didactic
supraveghează studenţii şi dacă
profesorii fac ceva şi singuri pentru a
preveni sau a reduce trişarea.
} Ce conduită adoptaţi în timpul
unui examen scris? (Cum
supravegheaţi studenţii? Sunteţi
ajutat de asistenţi?)
} Cum supravegheaţi studenţii
când este necesar de prevenit
plagierea?
} Cum stau lucruririle în cazul
falsificării? (După caz: Duceţi
evidenţa frecventării lecţiilor
dvs. de către studenţi? Cum?
Dacă utilizaţi listele de evidenţă
a frecvenţei, cum combateţi
practica unor studenţi de a
semna pentru alţi studenţi?)
Sancţiunile
Unul dintre cele mai importante
aspecte ale interviului, care nu
75
trebuie uitat, constă în întrebările
referitoare la sancţiuni.
} Cum procedaţi în cazul
studenţilor pe care îi prindeţi
trişând? (Depinde reacţia dvs.
de metodele de trişare sau de
sarcina în timpul căreia au fost
prinşi?)
} Cum procedaţi când depistaţi
eseuri copiate sau foarte
asemănătoare? (Cum vă
daţi seama că este cazul de
plagiere?)
} Aţi putea descrie metodele
prin care studenţii încearcă se
ocolească sancţiunile? Cât de
bine ei reuşesc să o facă?
} Discutaţi cu alţi profesori despre
studenţii care trişează? Ce
credeţi despre modul în care
ceilalţi tratează acest subiect?
} Sunteţi de acord cu faptul că
personalul didactic trebuie să fie
supravegheat mai bine când ei
au de-a face cu trişarea în rândul
studenţilor? Cunoaşteţi cazuri
când un profesor a fost pedepsit
pentru faptul că a tratat un caz
de trişare în mod neadecat?
Combaterea trişării
Această parte constituie o
continuare firească a părţii
precedente, dar la o sară mai largă.
} Aveţi vreo sugestie cu privire
la măsurile care ar trebui să
fie întreprinse pentru a reduce
trişarea în rândul studenţilor?
Cât de multe măsuri mai pot fi
întreprinse pentru a îmbunătăţi
situaţia şi a spori eficienţa
combaterii acestei probleme?

} Studenţii dvs. vă sesizează
cu privire la colegii lor care
trişează? Cât de des şi cum fac
ei aceasta? (Anonim, deschis
etc.) Încurajaţi aceste acţiuni?
} Ce părere aveţi despre montarea
camerelor de supraveghere în
toate sălile de lecţii?
} Sunteţi de acord cu faptul că pe
lângă codul de onoare există şi
alte măsuri care pot contribui la
combaterea trişării?
} Cum apreciaţi activitatea
instituţiilor responsabile de
combaterea acestei probleme?
Concluzii
Având în vedere faptul că interviul
probabil a luat ceva timp găsiţi o
modalitate elegantă de a-l încheia.
Puteţi folosi modul descris mai jos,
dar operatorul de interviuri, probabil,
va putea să o facă şi în alt mod.
} (Dacă acest lucru nu a mai
fost menţionat.) Cunoaşteţi
vreo anecdotă ce ţine de acest
subiect?
Atât referitor la acest subiect. Nu
uitaţi să-i mulţumiţi pentru timpul
şi cooperare. Informaţi-i când
rezultatele studiului vor fi făcute
publice.
Întrebări pentru vânzătorii
de microcăşti
Introducere
La fel ca în cazul interviului cu
personalul academic, ar fi cel
mai bine de început cu întrebări
introductorii, de spargere a gheţii, de
genul următoarelor:
76
} Ce faceţi în viaţa de zi cu
zi? Care este ocupaţia
dumneavoastră?
} Sunteţi student? Ce studiaţi,
unde? Cum e?
} Cum aţi ajuns la afacerile de
oferire în chirie a microcăştilor?
De cât timp sunt implicaţi în
această activitate?
Despre afacere
} În caz că vă ocupaţi cu asta
de mai mult timp, aţi putea
să ne descrieţi cum era la
început, dacă au avut loc careva
schimbări în afacere, dacă
aceasta s-a îmbunătăţit sau a
degradat de-a lungul timpului?
} Au avut loc careva schimbări
în profilul persoanelor cu care
lucraţi?
} Ce puteţi să ne spuneţi despre
concurenţă? Există mulţi locatori
de microcăşti? Între voi există
vreun fel de înţelegere explicită
sau implicită?
} De unde faceţi rost de
microcăşti? Sunteţi în pas cu
noile produse sau vă ţineţi de
ceea ce aveţi deja?
} Ce porţiune a venitului
dumneavoastră provine din
afacerea de oferire în chirie a
microcăştilor?
} Aţi putea să ne descrieţi cum
lucrează întregul proces? Cui i le
oferiţi în chirie, cum găsiţi clienţi
sau cum clienţii vă găsesc?
} Prestaţi şi alte servicii în afară
de chirie? Cum explicaţi tehnica
de utilizare a microcăştilor? Cine
este responsabil pentru găsirea
unui asistent (persoana care
transmite răspunsurile)?

} Ce măsuri luaţi ca să
asiguraţi faptul că microcăştile
dumneavoastră nu sunt furate
sau confiscate?
} Cum variază preţurile
dumneavoastră de-a lungul
perioadei de chirie? Studenţii
negociază cu dumneavoastră,
aveţi careva clienţi speciali,
oferiţi reduceri etc.?
} Ce mai oferiţi în chirie în afară
de microcăşti? Dispuneţi şi
de alte dispozitive tehnice de
care ar putea să se intereseze
studenţii, ca de exemplu aparate
de fotografiat?
} Faceţi publicitate explicită,
deschisă? Aţi avut vreodată
probleme cu legea din cauza
acestui fapt?
Despre studenţi
Este important de aflat ce tip de
studenţi folosesc microcăştile şi de
văzut dacă locatorii de microcăşti
lucrează cu o minoritate a studenţilor
care devin clienţi permanenţi sau
dacă oferirea microcăştilor în chirie
este mai răspândită şi locatorii de
microcăşti au mai mulţi clienţi diferiţi.
} Aţi putea să estimaţi ce fel de
studenţi preponderent profită
de serviciile dumneavoastră (în
funcţie de sex, vârstă, facultate,
domeniu de studii etc.)? Aveţi
clienţi permanenţi? Aveţi clienţi
cu care refuzaţi să lucraţi?
} Când oferiţi în chirie
microcăştile, garantaţi că clienţii
dumneavoastră vor susţine
examenele?
} Dumneavoastră trebuie să oferiţi
instrucţiuni speciale pentru
77
clienţii care vin prima dată în
ceea ce priveşte utilizarea
microcăştilor?
} În caz dacă clienţii
dumneavoastră nu reuşesc să
folosească microcăştile în timpul
examenului ei au pretenţii sau
solicită să le întoarceţi banii?
} Cunoaşteţi motivele din care
studenţii vă contactează şi
solicită microcăşti? Acest fapt
are loc deoarece ei sunt prea
leneşi, au prea mulţi bani, din
cauza adrenalinei, din cauza că
examenul este prea dificil de-l
susţinut în alt mod...?
} Este vreun examen sau profesor
special care face examenele
greu de susţinut, astfel încât
să aveţi un grup de persoane
care să solicite microcăşti
anume pentru acel examen (de
exemplu, un examen extrem
de dificil pe care doar câteva
persoane reuşesc să-l susţină
învăţând)?
} Puteţi să ne spuneţi dacă există
careva diferenţe de utilizare a
microcăştilor în caz de facultăţi
sau universităţi diferite? De
exemplu, există vreo tehnică
specială, specifică pentru
anumite tipuri de examene
scrise, care probabil implică
folosirea camerelor video sau
telefoanelor mobile etc.? Sau
poate microcăştile sunt folosite
doar pentru examenele orale,
în examenele unu-la-unu sau
examenele în grup?
} Există careva diferenţe în
ratele de reuşită cu utilizarea
microcăştilor?

Concluzii
} Vă temeţi să nu fiţi prins?
Cunoaşteţi vreun caz în care
un locator de microcăşti a fost
prins? Care este pedeapsa
pentru acest fapt? Care este
pedeapsa pentru studenţii
prinşi?
} Familia dumneavoastră ştie cu
ce vă ocupaţi? Iar prietenii?
Cum privesc ei toţi afacerea
dumneavoastră?
} Puteţi să ne spuneţi careva
bancuri, istorioare despre
oferirea microcăştilor în chirie?
2.3.4. Experienţe pozitive
şi negative, recomandări
Cel mai rău lucru care se poate
întâmpla este obţinerea unui
răspuns negativ la solicitarea
acordării unui interviu. Dacă
organizaţi întâlnirea prin e-mail
sau telefon, este foarte important
să vă prezentaţi, precum şi
să prezentaţi organizaţia şi
proiectul dumneavoastră. Este
recomandabilă oferirea unui set de
întrebări respondentului potenţial,
care l-ar orienta spre subiectul
interviului.
Aspectul pozitiv al acestui subiect
este faptul că profesorii nu-l percep
drept problemă delicată. Iată de ce
organizarea şi desfăşurarea unui
interviu la acest subiect ar trebui să
prezinte cele mai puţine probleme.
Desigur excepţie fac vânzătorii/
locatorii de microcăşti, după cum a
fost explicat anterior.
78
2.3.5. Exemple de rezultate
Un interviu cu un profesor ar putea
dezvălui atitudinile lui faţă de trişare
şi experienţă anterioară cu această
formă de fraudă academică.
De exemplu, profesorul crede că
copierea este o problemă marginală
a învăţământului superior. Ar fi
interesant de comparat părerea lui
cu părerea studenţilor şi frecvenţa
copierii.
„Frecvenţa copierii nu s-a schimbat
în ultimii 20 de ani, s-au schimbat
doar tehnologiile”.
„Copierea nu este considerată o
problemă socială semnificativă. Ea
trebuie prevenită şi criticată, dar
eu tot cred că aceasta nu este o
problemă serioasă”.
Ceea ce crede profesorul este cauza
faptului că studenţii nu sunt la curent
cu regulile şi regulamentele facultăţii
sau universităţii:
„O parte din cultura studenţească
este faptul că e normal să nu ştii
nimic despre facultate şi aceasta să
nu te intereseze deloc, cu excepţia
susţinerii examenelor şi obţinerii
diplomei”.
Acest profesor este categoric
împotriva sancţiunilor prea stricte
şi a controlului prea intens. El
descrie modul în care procedează
cu cei care copiază, mod pe care-l
consideră cel mai potrivit:
„Dacă prind un student copiind,
organizez un scandal în faţa celorlalţi
studenţi şi fac ca cel care copia să
se simtă ruşinat şi inconfortabil –
experienţa mea arată că această
cale e unica care are efect”.

2.4. Chestionarul
2.4.1. De ce anume
chestionarul?
Chestionarul este o modalitate de
bază şi deseori unica modalitate
de colectare a datelor cantitative
utilizată în domeniu ştiinţelor sociale.
Deseori el este cea mai frecventă
metodă de cercetare în domeniul
sociologiei. El permite obţinerea
rapidă şi relativ ieftină a unui volum
mai mare de date, astfel încât,
cu un eşantion corespunzător, el
permite extrapolarea rezultatelor
respective asupra populaţiei care
este cercetată.
Chestionarul este o metodă logică
de cercetare a acestui subiect.
Fenomenul este indiscutabil de
răspândit: majoritatea studenţilor au
recurs cel puţin o dată la o formă
de trişare academică şi aproape
fiecare student s-a confruntat cel
puţin o dată cu una din formele
ei. Chestionarul ne permite să
examinăm un număr relativ mare
de studenţi, asigurând în acelaşi
timp intimitatea şi anonimitatea
lor completă, obţinând astfel
răspunsuri sincere la un subiect
delicat.
Întrebările elaborate minuţios
oferă o profunzime a cunoaşterii
analitică satisfăcătoare şi, în
acelaşi timp, noi putem examina un
număr mai mare de teme aferente
fraudei academice şi explică
parţial care trăsături caracteristice
ale respondenţilor şi instituţiilor
contribuie la o frecvenţă mai mare
sau mai mică a trişării. În afară de
79
o „înregistrare” descriptivă detaliată
a situaţiei, un sondaj de calitate
ne permite să oferim o explicaţie
faptului, adică un răspuns la
întrebarea de ce frauda academică
este în unele locuri mai mult sau
mai puţin răspândită.
2.4.2. Eşantionul
Eşantionul pentru acest subiect
trebuie să fie un eşantion aleatoriu
reprezentativ. Există mai multe
motive ale acestui fapt.
Întâi de toate, din toate temele
elaborate, aceasta este cea mai
potrivită pentru un sondaj în bază de
chestionar. Studenţii se întâlnesc cu
copierea destul de frecvent, astfel
încât există o probabilitate mare
ca ei să fi fost implicaţi personal în
vreo formă de copiere, să fi văzut pe
cineva copiind sau să fi discutat la
tema copierii, ceea ce ne sugerează
că ei vor avea experienţă bogată
şi atitudini bine definite. Eşantionul
aleatoriu reprezentativ ne permite
să examinăm aceste experienţe şi
atitudini cu cea mai mare precizie.
În al doilea rând, un eşantion
aleatoriu reprezentativ realizat
cu calitate permite extrapolarea
rezultatelor pe populaţia examinată.
Cu alte cuvinte, rezultatele care le
obţinem din eşantion, cu o marjă
acceptabilă a erorii, pot fi declarate
valabile pentru întreaga populaţie
examinată.
În al treilea rând, după determinarea
anumitor indicatori de frecvenţă
sau răspândire a copierii, vom
putea satisface interesul exprimat
al mass media faţă de rezultatele

noastre. Este extrem de dificil
de apărut în mass media cu
cifre în spatele cărora nu stă un
eşantion reprezentativ, din cauza
că interpretarea mijloacelor de
informare în masă mereu implica
o generalizare, care nu este
justificată în cazul unui eşantion
ocazional. Acest fapt poate duce la
o situaţie extrem de neplăcută prin
relativizarea ulterioară a rezultatelor
şi încercări de a explica faptul că
indicatorii nu sunt valabili pentru
întreaga populaţie de studenţi ai
facultăţii sau universităţii ţintă.
Crearea şi realizarea acestui tip
de eşantion a fost explicată în
multe manuale de metodologie –
consultaţi-le numaidecât dacă nu
cunoaşteţi totalmente procesul de
eşantionare. Sugestiile noastre sunt
prezentate la sfârşitul capitolului.
2.4.3. Întrebările
Subiectul oferă libertate suficientă
pentru alegerea întrebărilor care
vor fi utilizate. Este important şi
foarte util de avut un concept de la
început, pentru a gestiona mai uşor
elaborarea chestionarului şi analiza
ulterioară a datelor. Conceptul
nostru de bază a fost următorul:
1. răspândirea trişării – dacă
respondenţii însăşi se ocupă cu
copierea
2. factorii individuali – cât de mult
influenţează trăsăturile interne
ale respondenţilor faptul dacă ei
vor copia sau nu
3. factorii externi – cât de mult
influenţează trăsăturile mediului
respondenţilor faptul dacă ei vor
trişa sau nu
80
2.4.3.1. Răspândirea trişării
Partea de bază a chestionarului care
analizează trişarea constă dintr-un
set de întrebări prin care încercăm
să determinăm cât de răspândită
este trişarea, adică frecvenţa
acesteia. Frauda academică sau
trişarea are loc în multe forme,
astfel încât această parte trebuie să
includă cât mai multe forme posibile,
pentru a obţine un tablou realist a
răspândirii fraudei academice şi
formelor acesteia.
Mai jos sunt enumerate formele de
trişare pe care le-am considerat
relevante pentru universitatea din
Zagreb. Desigur, la facultatea sau
universitatea dumneavoastră pot
exista alte forme specifice care nu
sunt incluse în propunerea noastră
sau unele din formele de trişare
propuse de noi ar putea să nu
fie relevante pentru universitatea
dumneavoastră şi, în astfel de
cazuri, formele în cauză trebuie
respectiv adăugate sau omise.
Această modalitate de stabilite a
întrebărilor are o limitare importantă:
ea nu este sensibilă la diferite
posibilităţi de trişare frecventă
sau mai puţin frecventă care
există în cadrul diferitor facultăţi.
Am aflat că studenţii facultăţilor
tehnice trişează mai des decât
studenţii de la facultatea de ştiinţe
sociale, dar credem că acest fapt
este condiţionat considerabil de
numărul mai mare de examene
scrise la care este posibil de copiat.
Fiecare constatare similară trebuie
abordată în mod critic şi să se ia în
consideraţie posibililele limite.

} am copiat de pe notiţe pregătite
din timp, folosind fiţuici
} am copiat din cărţi sau
conspecte pe parcursul
examenului
} am copiat datele inserate
preliminar într-un dispozitiv
tehnic (telefon mobil, calculator,
computer de mână şi altele)
} am copiat de la un coleg pe
parcursul examenului
} am folosit telefonul mobil pentru
a comunica cu altcineva (sms,
fotografierea testului şi altele)
} am ajutat pe cineva cu ajutorul
microcăştilor
} am folosit microcăşti la examen
} am folosit întrebările de la
examen care au fost furate
} am scris un examen în locul
altcuiva
} cineva a scris un examen în
locul meu
} am copiat o întreagă teză pentru
un obiect
} am folosit părţi din textul altcuiva
fără a indica sursele
} am adăugat la bibliografie cărţi şi
articole pe care nu le-am citit
} am prezentat ideea altcuiva ca
pe a mea proprie
} am falsificat semnătura
profesorului în matricola mea
(„indexare”)
} am falsificat borderoul cu note
} am adus un certificat medical
fals
2.4.3.2. Factorii individuali
Factorii individuali se referă întâi
de toate la trăsăturile individuale
ale respondentului, ca de exemplu
motivarea lui de a studia, dacă este
81
satisfăcut de studii şi atitudinile faţă
de comportamentul aferent trişării.
Toate aceste elemente pot influenţa
faptul dacă studentul e gata să
trişeze sau nu, să raporteze pe
cei care o fac sau ceva de acest
gen. Influenţa unui element anume
asupra trişării poate fi determinată
în analiza datelor prin modelele
statistice cu multe variabile. Scalele
de evaluare nu sunt menţionate
în mod specific în această
parte, dar indicăm exemplul de
chestionar anexat. Scalele de
evaluate utilizate cel mai frecvent
sunt scalele cu cinci alternative,
care sunt potrivite pentru analiza
ulterioară a datelor.
Motivarea
} Citesc doar materialele care
sunt necesare pentru susţinerea
examenului.
} Pentru mine este mult mai
important să înţeleg esenţa
subiectului decât să primesc o
notă bună.
} Dorinţa de a obţine diploma
este motivul meu principal de
studiere.
} Studiez pentru că vreau să fiu
expert în domeniul meu.
} Studiez doar lucrurile de care
sunt sigur că for fi la examen.
} Unul din motivele importante
care mă fac să studiez este
dorinţa părinţilor mei ca eu să
o fac.
} Studiez acest subiect deoarece
îmi place.
} Când mă interesează subiectul,
fac mult mai mult decât ceea ce
se cere de la mine.

} Dezvoltarea profesională în
afara programului de studii nu
mă interesează deloc.
} Studiez deoarece îmi place să
învăţ lucruri noi.
} Învăţ în primul rând pentru note.
} Uneori învăţ deşi ştiu că acest
fapt nu-mi va afecta nota.
} Studiez pentru că consider
că învăţământul însăşi este
important.
} Petru mine este mult mai
important să studiez ceva cu
ajutorul cui îmi voi găsi de lucru
cu uşurinţă, decât să studiez
ceea ce îmi place.
} Învăţ doar ceea ce este necesar
pentru a susţine examenul.
} Dorinţa de a mă întrece pe mine
însumi este un stimul important
pentru învăţare.
} Învăţ pentru a satisface
aşteptările părinţilor mei.
} Îmi pare că pierd timp cu
învăţatul ăsta.
} Pentru mine este important ca
cineva să stabilească sarcinile
pe care eu trebuie să le realizez.
} Cel mai important motiv care mă
face să studiez este faptul că
studiile mă interesează.
} Dorinţa de a obţine un salariu
bun este cel mai important motiv
din care învăţ.
} Studiez pentru că mă tem că
îmi va fi greu să găsesc un
bun loc de muncă fără diplomă
universitară.
} Studiez pentru că cred că îmi voi
găsi cu uşurinţă un loc de muncă
în acest domeniu având diploma
facultăţii mele.
82
} Studiez aceasta pentru părinţii
mei au vrut să fie aşa.
} Studiez aici pentru că nu am
putut să mă înmatriculez unde
am vrut.
} Nu ştiu de ce învăţ aici.
Satisfacţia adusă de studii
La general vorbind, cât de satisfăcut
sunteţi de studiile dumneavoastră?
Ţinând cont de toate, specialitatea
la care v-aţi înmatriculat îndeplineşte
aşteptările dumneavoastră?
Dacă ţineţi cont de totul ce ştiţi
acum, aţi mai hotărî o data să
studiaţi la această specialitate?
Atitudinile faţă de trişare
Este bine de parafrazat ideea cuiva
şi de o prezentat ca pe a ta proprie.
Studentul care prezintă o lucrare
copiată nu trebuie să fie pedepsit.
Nu este nimic amoral în copierea
lucrării altcuiva.
Nu este nimic rău în trişare, cu
excepţia riscului de a fi prins.
Este justificată trişarea în situaţia
când sarcina studenţilor este prea
mare.
Trişarea la examen nu este amorală.
Este justificată trişarea dacă
majoritatea studenţilor fac acelaşi
lucru.
Atitudinile faţă de pedepse
Prezentarea unei lucrări copiate.
Prezentarea unei teze de licenţă
copiate.
Copierea la examen.
Furtul întrebărilor care vor fi la
examen.
Falsificarea semnăturii profesorului
în matricolă.

Falsificarea borderoului cu note.
Atitudinile faţă de raportare
Copierea la examen.
Folosirea microcăştilor la examen.
Furarea întrebărilor care vor fi la
examen.
Copierea/plagierea unei întregi teze
pentru un obiect.
Copierea/plagierea tezei de licenţă.
Falsificarea semnăturii profesorului
în matricolă.
Falsificarea borderoului cu note.
2.4.3.3. Factori situaţionali
Instituţiile
La începutul studiilor aţi fost
avertizaţi de funcţionari (decan,
cadre didactice) precum că studenţii
vor fi pedepsiţi dacă vor fi prinşi
trişând pe parcursul studiilor, de
exemplu copierea la examen,
copierea sau plagierea tezelor şi
altor lucrări similare, falsificarea
certificatelor şi semnăturilor şi alte
fapte de acest gen?
Studenţii de la facultatea
dumneavoastră au trebuit să
semneze un document care-i obligă
dă nu trişeze pe parcursul studiilor?
În următoarele pot fi găsite
acte normative (cod de etică,
regulamente privind răspunderea
disciplinară a studenţilor şi alte
documente similare) care definesc
pedepsele pentru trişare pe
parcursul studiilor:
Pagina oficială a facultăţii
Panourile informative de la facultate
Ghidul studenţilor
Adăugaţi ceva specific pentru
facultatea dumneavoastră
83
Controlul exercitat de profesori
Ei verifică minuţios prezenţa la ore.
Ei verifică identitatea studenţilor
înainte să le permită să susţină
examenul.
Ei ne spun înainte de examen care
este pedeapsa pentru copiere.
Ei ne avertizează înainte de examen
că pe bancă pot fi lăsate doar
lucrurile necesare pentru a scrie
examenul (creion, radieră, calculator
şi lucruri similare).
Pe parcursul examenului scris ei
verifică băncile noastre pentru a găsi
lucruri din care am putea copia.
Ei verifică dacă nu folosim careva
dispozitive tehnice interzise
(microcăşti, telefoane mobile şi
altele).
Ei verifică dacă hârtia pe care
scriem testul de examen nu are
careva răspunsuri scrise din timp.
Ei ne avertizează că nu trebuie să
folosim părţi din textul altcuiva fără a
indica sursele.
Ei compară lucrările sau exerciţiile
noastre scrise cu ale colegilor pentru
a vedea dacă nu am copiat unii de
la alţii.
Pedepsele
Eliminarea de la examen.
Interdicţie de a susţine examenul o
anumită perioadă de timp.
Interdicţie pentru studii pe o
perioadă de un an.
Exmatricularea de la un curs.
Anunţarea numelor făptaşilor la
autorităţile facultăţii (plasare pe
panourile informative, pe pagina web
şi altele).
Scăderea notei la obiectul
respectiv.

Profesorii dau făptaşilor sarcini
suplimentare (seminare, exerciţii,
literatură).
Exmatricularea de la facultate.
Influenţa obiectului sau
profesorului
Profesorul este un lector rău.
Profesorul îşi face munca într-un
mod neglijent.
Profesorul pune note în mod
inechitabil.
Profesorul nu respectă studenţii.
Materialele de curs sunt prea
dificile.
Materialele de curs sunt învechite.
Obiectul nu mă interesează.
Obiectul nu îmi este necesar.
Întrebări care nu au fost discutate
la ore sunt incluse la examen.
Examenul cuprinde prea multe
materiale de curs.
La examen sunt necesare lucruri
neimportante.
Avem prea puţin timp pentru
pregătire.
Datele examenelor sunt prea
aproape una de alta.
Posibila influenţă a potenţialelor
pedepse
Exmatricularea de la facultate.
Refuzul de a pune semnătura
pentru obiectul respectiv.
Interdicţie de a susţine examenul
o dată.
Scăderea notei la obiectul
respectiv.
Anunţarea numelor făptaşilor
pe panoul informativ sau pagina
oficială a facultăţii.
Eliminarea de la examen.
84
Date socio-demografice
Date de bază
(sex, vârstă, mărimea localităţii,
facultatea, anul de studii)
Reuşita universitară
Ce notă medie aveţi?
1. 2,49 sau mai puţin
2. 2,50 – 2,99
3. 3,00 – 3,49
4. 3,50 – 3,99
5. 4,00 – 4,49
6. 4,50 sau mai mult
Aspiraţii în privinţa învăţăturii
Care este cel mai înalt nivel
educaţioal pe care ai dori să-l
atingeţi?
1. Finalizarea studiilor de licenţă.
2. Finalizarea studiilor de masterat.
3. Finalizarea studiilor de doctorat.
Atitudinea dumneavoastră faţă de
religie este:
1. Sun un credincios convins.
2. Mai mult cred decât nu cred.
3. Mai mult nu cred decât cred.
4. Sunt un ateist convins.
5. Nu ştiu, nu pot estima.
Statutul socio-economic
Estimaţi starea financiară a familiei
dumneavoastră:
1. Mult mai rea decât a majorităţii.
2. Mai rea decât a majorităţii.
3. Nici mai rea, nici mai bună decât
a majorităţii.
4. Mai bună decât a majorităţii.
5. Mult mai bună decât a majorităţii.
Ce sursă de venit este la moment
cea mai importantă pentru

dumneavoastră, adică reprezintă
partea mai mare a venitului total?
1. Părinţii
2. Bursa
3. Un loc de muncă permanent
4. Lucru ocazional
5. Altceva? Scrieţi ce: __________
Primiţi vreun fel de bursă?
1. Da
2. Nu – omiteţi următoarea
întrebare
Dacă primiţi bursă, care sunt
condiţiile pentru a o păstra (puteţi să
încercuiţi mai mult de un răspuns)
1. O notă medie mare
2. Trecerea prin anii studii fără a
repeta vreun an
3. Obligaţia de a găsi după
absolvire un loc de muncă întrun
domeniu de o deosebită
importanţă pentru stat sau pe
insule
4. Nu sunt condiţii pentru bursa pe
care o primesc
5. Obligaţia de a mă angaja după
absolvire la compania care îmi
sponsorizează bursa
5. Altceva,ce? ________________
2.4.4. Experienţe pozitive
şi negative
2.4.4.1. Experienţe pozitive
Dorinţa studenţilor de a participa la
cercetare indiferent de delicateţea
subiectului şi informaţiile pe care ei
le-au dezvăluit (experienţe personale,
recunoaşterea faptului că au trişat).
Majoritatea respondenţilor au
răspuns la toate întrebările, numărul
întrebărilor nevalidate fiind mic.
85
Am observat multe comentarii ale
respondenţilor, care au recunoscut
relevanţa subiectului şi au dat
dovadă de dorinţa de a ajuta la
schimbarea situaţiei când trişarea
este frecventă.
Rate relativ mici de refuz (în jur
de 52%) au loc indiferent de
chestionarul relativ lung (în jur de 15
minute).
La nicio facultate nu au fost
probleme cu obţinerea permisiunii
de a desfăşura sondajul în bază de
chestionar. Considerăm că poate
fi aşteptată cooperarea, deoarece
universităţile recunosc problema şi
se aşteaptă ca studenţii să ajute la
soluţionarea ei; munca lor nu este
inspectată direct.
Datele colectate sunt relevante, ele
conţin multă esenţă, iar posibilitatea
de interpretare, concluzii şi
recomandări de calitate este
extraordinară.
2.4.4.2. Experienţe negative
Probleme cu interpretare, frecvente
la aplicarea metodelor cantitative.
Uneori este dificil de ce explicat
ce anume cred respondenţii –
cercetarea calitativă este un
supliment important!
Elaborarea de durată a
chestionarului.
2.4.5. Recomandări
} Nici într-un caz chestionarul nu
trebuie aplicat în timpul orelor, în
prezenţa profesorului! Conform
experienţei noastre, un sondaj
reuşit ar putea fi desfăşurat în
curţile, holurile şi coridoarele

facultăţii. Respondentului trebuie
să-i fie oferit un carnet (o mapă)
cu copertă tare, care îl va ajuta
să îndeplinească chestionarul.
} Este important de accentuat că
cercetarea este desfăşurată de
o organizaţie independentă şi nu
de facultate sau vreo instituţie
similară.
} Trebuie acordată atenţie
specială părţii din chestionar
care se referă la răspândirea
trişării. Ea este partea centrală
a chestionarului, conţine cele
mai multe informaţii, iar datele
sunt dificil de interpretat. Este
important de mers în direcţia
punctului când studenţii chiar
au oportunitatea de a trişa şi o
parte a cercetării trebuie să fie
dedicată acestei probleme.
2.4.6. Exemple de rezultate
La fine, putem conchide că
cercetarea a demonstrat că trişarea
este relativ răspândită în rândul
studenţilor de la Universitatea din
Zagreb, iar cunoştinţele studenţilor
despre regulamentele privind
trişarea s-au dovedit a fi scăzute.
În mod similar, studenţii pretind că
mulţi profesori nu aplică măsuri de
supraveghere şi făptaşii deseori
rămân nepedepsiţi.
După cum ne-am aşteptat, a fost
demonstrat că pedepsele mai
stricte îi forţează pe studenţi să se
gândească mai bine dacă vor trişa
sau nu, deşi a fost formulată şi
concluzia că pedepsele mai stricte
oricum nu ar afecta un anumit număr
de studenţi.
86
Evident, o parte a soluţiei este
promovarea onestităţii li dorinţei de
cunoştinţe, precum şi îmbunătăţirea
principalelor valori academice şi
perfecţionarea în continuare a
sistemului educaţional pentru a mări
satisfacţia studenţilor.
2.4.7. Bibliografie
recomandată
Anderman, et al. (1998), „Motivarea
şi trişarea în adolescenţa
timpurie”, Journal of Educational
Psychology (Revista de psihologie
educaţională), 90(1): 84–93.
Anderman, E. M., Midgley, C.
(1997), „Modificări în realizarea
orientărilor spre obiective,
competenţa academică percepută
şi notele în trecerea la şcolile
medii”, Contemporary Educational
Psychology (Psihologie
educaţională), 22: 269-298.
Aronson et al (2005), Socijalna
psihologija („Psihologie socială”),
Naklada Mate, Zagreb.
Eisenberg J. (2004), „A trişa sau a
nu trişa: efectele perspectivei morale
şi variabilelor situaşionale asupra
atitudinilor studenţilor”, Journal
of Moral Education (Revista de
educaţie morală), Vol. 33, No. 2
Hard, Stephen, James M. Conway
and Antonia C. Moran (2006),
„Convingerile studenţilor de la
facultăţi şi colegii privind frecvenţa
comportamentului academic
inadecvat”, the Journal of Higher
Education (Revista învăţământului
superior), Vol. 77, No. 6

Hardigan, P. C. (2004.), „Atitudinile
studenţilor la farmacologie din anul
unu şi trei faţă de comportamentul
de trişare”, American Journal
of Pharmaceutical Education
(Revista americană de învăţământ
farmaceutic), 68(5).
Jordan, A. (2001), „Trişarea
studenţilor de la colegii: rolul
motivaţiei, normelor percepute,
atitudinilor, şi cunoaşterii politicii
instotuşionale”, Ethics and Behavior
(Etică şi comportament), 11: 233-
247.
Lanier, Mark (2006), „Integritatea
academică şi învăţarea la distanţă”,
Journal of Criminal Justice
Education (Revista învăţământului
în domeniul justiţiei penale), Vol. 17,
Nr. 2
Kufrin, Krešimir (2008), «Indeksi i
skale» („Indici şi scale”), Nepublicat
Marsden et al. (2005), „Cine trişează
la universitate?”, „Un studiu de
autoevaluare a comportamentului
academic inadecvat pe un eşantion
de studenţi de la o universitate
australiană”, Australian Journal of
Psychology (Jurnalul australian de
psihologie), 57(1):
Newstead et al. (1996), Diferenţe
individuale în trişarea studenţilor.
Journal of Educational Psychology
(Revista de psihologie educaţională)
88 (2): 229-241.
Rettinger et al. (2004), „Evaluarea
motivării altor studenţi pentru a trişa:
un experiment de vinietă”, Research
in Higher Education (Cercetarea în
87
învăţământul superior), 45(8): 873-
890.
Robinson, E. et al. (2004), „Trişarea
la teste într-un colegiu rural:
studierea importanţei factorilor
individuali şi situaţionali”, College
Student Journal, (Revista studenţilor
din colegii) 38 (3)
Whitley, B. E. (1998), Factori
asociaţi trişării în rândul studenţilor
la colegii: revizuire. Research in
Higher Education (Cercetarea în
învăţământul superior), 39(3): 235-
274.
V.2. Vânzarea
manualelor
1. Introducere
1.1 Definirea problemei
Studenţii sunt deseori forţaţi să
procure manualul scris de profesor
ca condiţie de a fi admişi la examen
sau de a susţine examenul. Aceste
manuale pot fi vândute la librăriile
oficiale sau de către profesorii
înşişi. Studenţii nu pot folosi o
copie împrumutată de la bibliotecă
sau de la vreun prieten. Ei trebuie
să prezinte dovada faptului că au
procurat manualul. Uneori apar
noi ediţii ale aceluiaşi manual

cu modificări minore şi în acest
caz studenţii trebuie să procure
versiunea actualizată a manualului.
Acesta este abuz de putere şi venit
adiţional ilegal.
1.2 Importanţa problemei
pentru învăţământul
superior
Problemele cu care s-au confruntat
universităţile şi colegiile au fost
numeroase şi diferite. Una din
problemele majore percepute de
întreaga societate este corupţia.
Corupţia are multe feţe şi multe
dimensiuni. Problema de simplă
oferire a banilor nu mai este acută,
ci alte forme mai „moi”. Aceste forme
de corupţie sunt şi mai periculoase
din cauza că amestecă şi modifică
ideile de învăţământ superior şi
calitatea lui.
În prezent una din cele mai mari şi
discutate probleme în universităţi
este: vânzarea de cărţi ca condiţie
de susţinere a unui examen. Ţinând
cont că însăşi procurarea cărţilor nu
este o activitate coruptivă, noi ne-am
concentrat eforturile spre a defini în
ce anume constă problema şi care
acţiuni transformă o simplă procurare
a unei cărţi sau a unor materiale de
studiu în corupţie, care sunt acele
manuale şi cine sunt profesorii care
abuzează de puterea lor.
1.3 Metodologia –
De clarificat ce dorim să aflăm
Scopul principal al Bulgariei ca
parte a echipei de proiect a fost de
a elabora o metodologie referitoare
la problema vânzării manualelor ca
practică de corupere în învăţământul
superior. În elaborarea strategiei
au fost incluse exemple reale din
situaţia actuală la Universitatea
Agrară din Plovdiv.
Pe parcursul studiilor preliminare
ale proiectului în domeniul
învăţământului superior din Bulgaria,
am constatat că în multe universităţi
procurarea manualului pe care l-au
scris profesorii este considerată
suficientă pentru a asigura nota
satisfăcătoare de susţinere a
examenului.
Următorul nostru pas logic a
fost explorarea a ceea ce spune
legislaţia cu privire la tema
respectivă şi dacă părţile afectate
sunt la curent cu ea. Iată de ce am
organizat elaborarea instrumentului
nostru de monitorizare sub forma
următorului model şi etape:
De decis cum vom obţine informaţiile necesare
De planificat paşii exacţi pe care îi vom face pentru a obţine aceste
informaţii
Colectarea informaţiilor
Utilizarea informaţiilor
88

Metodologia privind vânzarea manualelor a fost elaborată în baza prezentei
scheme:
Taxa
de studii
Instituţii
2. Instrumente
Alte
Vânzarea
manualelor
Un obiectiv foarte important al
proiectului a fost de a implementa
o schemă de monitorizare prin
utilizarea diferitor instrumente:
interviuri, focus-grupuri, chestionare
şi solicitări de accesare a
informaţiilor publice cu reprezentanţii
studenţilor, personalului administrativ
şi academic. Fiecare din ei este
foarte important pentru consolidarea
întregului „tablou”.
89
Forţare
Persoane
individuale
Admiterea
la examen
Promovarea
examenelor
Aplicarea
semnăturii
Privilegii
opţionale
2.1. Solicitarea de
informaţii publice
Note
mai mari
Examen mai
uşor
Promovare
garantată a
examenului
2.1.1. Introducere
Pe parcursul lucrului la această
temă am hotărât să obţinem o mai
bună înţelegere a problemei prin
expedierea unei solicitări de acces
public la informaţii. Solicitarea a fost
expediată prin poştă personalului
administrativ din cadrul Universităţii
Agrare din Plovdiv.

2.1.2. Eşantionul
Eşantionul constă din solicitarea
oficială de informaţii publice
transmisă personalului administrativ
al universităţii selectate. În
mod specific, la tema procurării
manualelor ca condiţie de a fi
admis la sau a susţine examenul
în învăţământul superior, este
important de aflat preţul şi profitul pe
care îl capătă profesorul şi facultatea
ca distribuitor.
2.1.3. Întrebările
Pentru a începe procesul am
trimis personalului administrativ al
universităţii o solicitare de informaţii.
Întrebările care ne interesau erau
următoarele:
} Există acte legislative şi reguli
care abordează situaţia când
un profesor comercializează
manualele sale direct
studenţilor?
} Câte cazuri de corupţie
prin vânzare de cărţi sunt
raportate oficial administraţiei
universitare?
} Care sunt măsurile luate de
autoritatea universitară întru
prevenirea practicii de corupere
şi care este procedura când este
raportat un astfel de caz?
2.1.4. Experienţe pozitive şi
negative
Pozitive:
} Am primit un răspuns la
solicitarea de informaţii publice
care conţine informaţii detaliate
la toate întrebările noastre.
90
Negative:
} Una din dificultăţile principale
este administrarea universitară
înceată;
} O altă problemă cu care ne
confruntăm este lipsa de termeni
fixaţi pentru unele activităţi
universitare.
2.1.5. Sfaturi şi recomandări
Câteva sfaturi pentru efectuarea
unei solicitări de acces la informaţii
publice:
} Legea privind documentele
oficiale stabileşte pentru
agenţiile de stat limite de timp
foarte stricte pentru a răspunde
la solicitarea Dumneavoastră.
} Faceţi solicitarea cât mai
specifică posibilă. Dacă
solicitarea D-voastră scrisă este
complexă sau solicită o singură
compilaţie de date.
} Există excepţii ale dreptului
D-voastră la informaţii oficiale.
Informaţii personale nu pot fi
solicitate.
} Supravegherea ulterioară a
solicitării D-voastră. Dacă nu
primiţi răspuns la solicitarea
D-voastră de informaţii
publice, puteţi să depuneţi o
plângere oficială la instituţia
corespunzătoare.
2.2. Focus-grupuri
2.2.1. Introducere
Focus-grupul este un instrument
potrivit pentru facilitarea unei
înţelegeri şi mai profunde a

problemei şi situaţiei din cadrul
universităţii şi pentru testarea unor
abordări diferite pentru obţinerea
unor informaţii de încredere.
Principalele trei grupuri de întrebări:
} Cum aflaţi că trebuie să procuraţi
un manual scris de profesorii
D-voastră?
} De ce procuraţi anume acest
manual?
} De unde procuraţi manualele?
Toate aceste grupuri de întrebări
sunt extrem de importante deoarece
ele definesc practica de procurare a
manualelor ca act de corupţie sau nu.
Întrebările trebuie să fie discutate
din diferite aspecte. Motivele de
procurare a unei cărţi sunt foarte
diferite. Unii studenţi consideră că
astfel vor fi mai bine pregătiţi pentru
examene, iar unii din ei pur şi simplu
cred că procurarea manualului le
va aduce o notă satisfăcătoare.
În acest caz interesant este faptul
că procentajul acestor studenţi
urmează să fie aflat prin interogarea
mai profundă şi prin chestionare.
2.2.2. Eşantionul
În focus-grupuri trebuie să testaţi
planul studiului şi să colectaţi
informaţii pentru a crea un
chestionar bun sau pentru a încerca
să înţelegeţi de ce studenţii se
comportă anume în acest mod.
Obiectivul focus-grupurilor este
de a afla premisele care trebuie
investigate în timpul monitorizării.
În eşantion trebuie să organizaţi
focus-grupuri de studenţi şi, în caz
dacă e posibil, grupuri de personal
91
academic şi electronic. Fiecare
focus-grup trebuie să cuprindă 10
participanţi şi 2 moderatori care
vor stimula discuţia şi vor analiza
răspunsurile. La tema „vânzarea
manualelor ca condiţie de a fi
admis la examen sau de a susţine
examenul” aţi putea elabora
chestionare pentru focus-grup. Mai
trebuie să încercaţi să aflaţi care
sunt canalele de distribuţie şi cum
este împărţit profitul.
2.2.3. Întrebările
Trebuie folosite întrebări deschise
care să descopere diferite puncte
de vedere. Apoi moderatorul
poate să urmărească mai profund
anumite teme care sunt generate
de răspunsurile participanţilor.
Trebuie adresate întrebări care vor
provoca răspunsuri atât pozitive
cât şi negative la tema respectivă.
Devierea prea puternică la una
din direcţii va face ca datele să nu
fie obiective. Pentru o sesiune cu
durata de 1,5-2 ore urmează să
fie adresate zece sau mai puţine
întrebări.
Întrebările de investigare sunt
adresate înainte de întrebările
pentru focus-grup, dar moderatorul
trebuie să fie deschis pentru aspecte
neaşteptate care apar pe parcursul
discuţiei în grup şi să investigheze
respectivele întrebări după cum
permite timpul.
Întrebări de investigare:
1. Cum aflaţi că trebuie să procuraţi
un manual scris de profesorii
D-voastră?

2. De ce procuraţi anume acest
manual?
3. De unde procuraţi manualele?
Aceste întrebări trebuie desfăşurate
pe parcursul conversaţiei, ceea ce
încă o data dovedeşte necesitatea
flexibilităţii acestei teme. Structura
focus-grupului ar putea fi similară
celei de la interviuri.
Identificarea participanţilor la focusgrup
Cel mai important lucru în alegerea
participanţilor la focus-grup este
faptul că ei sunt afectaţi de problemă
şi au abilitatea de a oferi o gamă de
răspunsuri. Trebuie de determinat ale
cui perspective, opinii sau experienţe
sunt relevante pentru întrebarea de
investigare, în acest caz – vânzarea
de cărţi. Trebuie luate în consideraţie
şi astfel de particularităţi demografice
ca vârsta, sexul etc. pentru a asigura
faptul că datele colectate formează
un eşantion reprezentativ.
Pentru realizarea reuşită a focusgrupului
este foarte important mediul
sigur în care persoanele simt că
pot să-şi exprime punctele sale de
vedere. Cu siguranţă trebuie evitată
combinarea persoanelor care sunt în
relaţii de subordine sau este evident
că au puncte de vedere diferite, de
exemplu a personalului didactic şi
studenţilor.
Numărul dorit de participanţi într-un
focus-grup trebuie să fie cuprins
între 5 şi 8 participanţi. Acest fapt va
permite moderatorului să păstreze
un bun contact vizual cu ei, să ducă
o conversaţie mai personală şi să
urmărească expresiile non-verbale.
92
Recrutarea participanţilor
Aducerea participanţilor la focusgrup
poate fi o adevărată provocare.
Dacă doriţi să aveţi într 5 şi 8
participanţi, ar putea trebui să invitaţi
până la 20 de persoane pentru a
avea un grup de mărimea dorită.
Contactaţi-i prin telefon pentru
a confirma prezenţa, explicaţi-le
procesul, aflaţi necesităţile lor
speciale şi mulţumiţi-le pentru timpul
şi clarificările pe care ei le vor oferi.
Luaţi în consideraţie posibilitatea de
a le trimite un e-mail de amintire cu
o zi înainte de focus-grup.
Oferiţi ceva (de exemplu mâncare)
pentru încurajarea participării.
Este bine de oferit un mic semn de
apreciere sau gustări pe parcursul
focus-grupului. Metoda pe care noi
am utilizat-o este oferirea de tichete
gratuite la bazinul universitar pentru
participanţii la focus-grup.
Selectarea locului şi timpului
Mediul trebuie să fie confortabil,
neameninţător şi situat într-un loc
convenabil. Locul trebuie să fie
neutru şi suficient de mare pentru ca
toţi să se simtă confortabil.
Organizatorii focus-grupului trebuie
să aleagă ore care sunt convenabile
participanţilor pentru a mări numărul
celor ce vor putea participa.
Desfăşurarea focus-grupului
Sarcina moderatorului este de a
desfăşura focus-grupul începând
cu introducerea, stabilirea bazei şi
regulilor sesiunii. El menţionează:
} durata aşteptată a focusgrupului;

} faptul că conversaţia va fi
înregistrată;
} modul în care vor fi utilizate
datele;
} tema conversaţiei.
Pe parcursul focus-grupului
moderatorul trebuie:
} să testeze tehnicile pentru
încurajarea persoanelor săşi
desfăşoare gândurile şi
sentimentele;
} să redirecţioneze conversaţia
către alţi participanţi dacă o
persoană începe să domine
discuţia şi să îi elibereze pe cei
care nu participă;
} să rămână neutri în răspunsurile
sale comentariile participanţilor;
} să atragă atenţie la limbajul
corpului participanţilor;
} să rezume periodic ceea
ce a fost spus şi să întrebe
participanţii dacă rezumatul este
corect.
La sfârşitul sesiunii moderatorul ar
putea solicita comentarii sau sugestii
adăugătoare după ce deconectează
aparatele de înregistrare, pentru că
unii participanţi ar putea comunica
informaţii adiţionale când discuţia nu
este înregistrată. Unele persoane
ar putea să aştepte până la acest
moment ca să comunice lucruri pe
care au dorit să le spună, dar care
nu s-au încadrat în întrebările care
au fost adresate.
Interviul trebuie să reprezinte
următoarea structură:
1. Introducerea şi regulile generale
prezentate de moderator
93
2. Prezentarea participanţilor (10
minute)
} numele participanţilor la
conversaţie
} de cât timp sunt implicaţi în
activitatea universitară
3. Întrebări generale (10 minute)
} întrebări generale care oferă
tuturor oportunitatea de a vorbi
4. Întrebări specifice (30 minute)
} În jur de 3 întrebări într-o
perioadă de 30 de minute
a) Cum aflaţi că trebuie să
procuraţi un manual scris
de profesorii D-voastră?
b) De ce procuraţi anume
acest manual?
c) De unde procuraţi
manualele?
5. Întrebare de încheiere (10
minute)
} ce sfaturi ar oferi ei cu privire la
această temă şi cui le-ar oferi
6. Încheiere (2 minute)
} Moderatorul mulţumeşte
persoanelor din cadrul grupului.
2.2.4. Experienţe pozitive
şi negative
Experienţa pozitivă cu focus-grupul
la tema vânzării manualelor ca
condiţie de a fi admis la sau a
susţine examenul a fost aferentă
faptului că participanţii ne-au oferit
exemple adiţionale de practici
concertate referitoare la acest
subiect. Ei au vorbit deschis
şi doreau să împărtăşească
experienţele ş problemele lor
personale în acest domeniu.

Experienţa negativă este aferentă
faptului că doi participanţi principali
în procesul educaţional prezintă
imagini total diferite ale procesului
educaţionale şi acest fapt pune
sub semnul întrebării existenţa
parteneriatului real dintre ei.
Această diferenţă este un indicator
al umbririi scopului public benefic al
învăţământului superior la general
şi al posibilităţii de redefinire
constantă a acestui scop din punct
de vedere a interesului particular –
cu alte cuvinte, al posibilităţii de a
genera corupţie în sensul îngust
şi larg al cuvântului, de a face ca
învăţământul să fie inutil ca activitate
publică, transformându-l într-un
instrument de obţinere rapidă şi
uşoară a unui statut mai înalt.
2.2.5. Sfaturi şi recomandări
Cel mai bun moderator este un
bun intervievator strategic şi
rapid face oamenii să se simtă
comod. El stabileşte un astfel de
raport cu grupul, încât între ei
să fie un bun nivel de încredere.
Moderatorul trebuie şi să menţină
grupul concentrat şi să folosească
o serie de tehnici pentru a obţine
o participare maximă şi feedback.
Dacă este posibil, găsiţi un
moderator instruit.
Dacă o persoană a fost extrem de
gălăgioasă şi publică referitor la
tema discuţiei, ar fi cel mai bine de
o exclus din focus-grup. Ea ar putea
sa distorsioneze discuţia grupului.
În schimb, aflaţi părerea acelei
persoane prin alte mijloace.
94
Este foarte util să fie o persoană
care ar oferi asistenţă moderatorului.
Această persoană are grijă de
detalii, astfel încât moderatorul să
nu fie abătut. Asistentul are grijă de
echipamentul de înregistrare, ajută
cu băuturile şi gustările şi are grijă
de cele mai mici detalii, ca focusgrupul
să meargă bine.
2.2.6. Exemple de rezultate
Conform părerii a 2/3 de studenţi,
este obişnuit ca lectorii să oblige
studenţii lor să-şi procure o copie
personală a cărţii scrise de ei. Doar
12% niciodată nu au fost într-o
astfel de situaţie. Această formă
de corupţie, în măsura în care
reorientează criteriile academice de
rezultate la învăţătură şi calitate a
calificării obţinute, schimbă astfel
principiile învăţământului superior.
Astfel de interacţiuni devin un
context normal al tuturor „jocurilor”
care implică corupţie.
Unele din cele mai populare practici
din Bulgaria sunt:
} studenţii stau la examen cu un
manual la sfârşitul căruia pot fi
găsite testele de la examen, iar
copii imprimate nu sunt permise;
} un alt „truc” răspândit este
republicarea manualelor cu mici
corectări chiar înainte de data
examenului;
} semnătura pentru semestru este
pusă doar în cazul când studenţii
prezintă manualul ca dovadă a
faptului că l-au cumpărat. Pentru
a evita utilizarea fiecărui manual
de către mai mulţi studenţi,
lectorul semnează fiecare carte.

Există diverse variaţii ale
fenomenului de corupere – vânzarea
manualului ca condiţie de susţinere
a unui examen:
} Cumpărarea unui manual pentru
a avea permisiunea de a se
prezenta la examen.
} Cumpărarea unui manual de la
profesor pentru a avea dreptul
de a-l utiliza ca material ajutător
în timpul examenului.
} Primirea unei note mai mari la
examen deoarece aţi cumpărat
un manual de la profesor.
} Nu este permis de utilizat în
timpul examenului ca material
ajutător manualul împrumutat de
la biblioteca universitară.
} Nu este permis să vă prezentaţi
la examen din cauza că
manualul pe care-l aveţi este
procurat de la librăria universităţii
şi nu direct de la profesor.
} Nu este permis de utilizat în
timpul examenului ca material
ajutător manualul procurat de la
librăria universităţii.
} Nu este permis de folosit
manualul cu un coleg.
} Preţul manualului oferit de
profesor este mai mic ca preţul
oficial.
Analiza rezultatelor studiului
arată că problema comercializării
manualelor ca condiţie de a fi
admis la sau a susţine un examen
există ca parte a culturii neoficiale a
mediului academic şi că gravitatea
acestei probleme este apreciată
în mod diferit de către participanţii
principali la procesul educaţional:
studenţii sunt cei mai critici, urmaţi
95
de membrii nehabilitaţi ai personalul
didactic, pe când membrii habilitaţi
ai personalului didactic sunt cei
mai satisfăcuţi de această situaţie.
Aceasta înseamnă că perceperea
problemei este determinată de
statutul academic care, după cum
arată analiza, este constituit mai sus
ca statut de autoritate. În perceperea
fenomenului corupţiei de către
respondenţi include diverse forme
care sunt specifice atât personalului
didactic şi studenţilor, cât şi
administraţiei.
2.3. Interviurile
2.3.1. Introducere
Această etapă este considerată
etapa de bază a întregii metodologii
de monitorizare. De la acest nivel
poate fi văzut principalul motiv care
provoacă fenomenul, precum şi
diferite abordări faţă de această
problemă, care trebuie incluse în
investigarea ulterioară.
2.3.2. Eşantionul
La temă: Vânzarea manualelor
ca condiţie pentru susţinerea
unui examen este relevantă
pentru a alege corect persoanele
intervievate, care să vă vor oferi
informaţiile de care aveţi nevoie.
În cazul nostru, aceştia ar putea fi
studenţii, profesorii, sau personalul
administrativ. Prima etapă a
interviului este foarte importantă
pentru operatorul de interviuri pentru
a căpăta încrederea persoanelor
intervievate. Nu doar adresarea
întrebărilor, ci şi atitudinea

şi contactul pot influenţa. De
asemenea, există necesitatea unei
atmosfere corespunzătoare pentru o
conversaţie sinceră la această temă
sensibilă – atât pentru studenţi cât şi
pentru profesori.
2.3.3. Întrebările
Toate interviurile desfăşurate (cu
studenţii, profesorii sau personalul
administrativ) trebuie să constea din
mai multe etape de desfăşurare:
Introducere – oferirea unor informaţii
generale despre legătura dintre
persoanele intervievate şi tema
discutată:
} Care este specialitatea
D-voastră? (pentru studenţi)
} În care an de studii sunteţi?
(pentru studenţi)
} Care este domeniul (subiectul)
D-voastră de activitate? (pentru
profesori)
} La ce facultăţi predaţi/aveţi ore?
(pentru profesori)
Desigur aceste întrebări sunt doar
exemple de întrebări de început.
Operatorul de interviuri era
totalmente liber să improvizeze, dar
trebuia să ţină cont şi de faptul că
în toate cazurile trebuia păstrată
o anumită distanţă. Acest fapt ar
contribui ulterior la obţinerea unor
răspunsuri oneste.
} Întrebări directoare:
• Ce tip de materiale de studiu
le recomandaţi de obicei
studenţilor să folosească
pentru a...? (pentru profesori)
• Ce tip de materiale de studiu
folosiţi de obicei? (pentru
studenţi)
96
• Câte manuale procuraţi de
obicei timp de un an? (pentru
studenţi)
Această parte a interviului este
creată pentru a facilita tranziţia de la
introducere la problema propriu-zisă.
Această abordare are drept scop
conducerea conversaţiei în direcţia
dorită. Din cauza nedorinţei unor
persoane de a-şi împărtăşi părerile
referitoare la această problemă,
operatorul de interviuri trebuie să
le prezinte subiectul într-un mod pe
care ei nu l-ar percepe ca presiune
sau ameninţare.
} Înţelegerea problemei:
• Aţi auzit vreodată de cazuri
când procurarea unui manual
îi garanta unui student
susţinerea unui anumit
examen? (pentru studenţi)
• Aţi auzit de practica de
comercializare a manualelor
pentru ca studenţii să aibă
dreptul de a se prezenta la
examen sau pentru a primi
semnătura? (pentru profesori)
Astfel de întrebări sunt destinate
să ofere intervievatorului informaţii
despre situaţia curentă. Trebuie
de clarificat în ce măsură există
fenomenul. În această parte sunt
obţinute cunoştinţe despre fapte
şi cifre concrete. În baza acesteia
operatorul de interviuri trebuie să-şi
elaboreze în continuare strategia
de desfăşurare a părţii finale a
interviului.
Această etapă este crucială pentru
desfăşurarea cu succes a interviului.
De aici încolo devine clar dacă

intervievatul doreşte să coopereze
din cauza că acesta este momentul
când încep întrebările serioase.
} Atitudinea faţă de problemă:
• Ştiţi către cine trebuie să
depuneţi o plângere dacă
sunteţi forţaţi să procuraţi
un manual anume? (pentru
studenţi)
• Cum credeţi care sunt
motivele principale din care
un lector/profesor vinde
cărţile sale direct studenţilor?
(pentru profesori)
Scopul acestei părţi este de a
provoca respondenţii să-şi prezinte
opinia lor asupra problemei. În
acest caz, cea mai mare provocare
este situaţia când respondenţii
sunt profesorii însăşi. Chiar dacă
intervievatorul a câştigat deja
încrederea profesorului, el ar ar
trebui să abordeze tema în mod
tacticos.
Intervievatorul trebuie să
pregătească întrebări potrivite
pentru diferiţi respondenţi. Unele
informaţii preliminare cu privire la
curs, specialitate şi an de studii ar
putea fi utile, dar ar putea să mai
adauge cercetării o anumită doză de
subiectivitate.
2.3.4. Experienţe pozitive
şi negative
Problema principală la desfăşurarea
interviurilor cu studenţii şi profesorii
este teama de consecinţe negative.
Obţinerea răspunsurilor la această
întrebare necesită păstrarea
97
anonimităţii atât a respondenţilor,
cât şi a numelor pe care aceştia
le menţionează. Din cauza că un
număr mare de studenţi intervievaţi
cred că nu vor avea loc schimbări,
ei se tem să răspundă la întrebări.
Din acest motiv, este extrem de
importat de asigurat persoanele
intervievate că rezultatele
interviului vor fi luate în
consideraţie.
2.3.5. Sfaturi şi recomandări
Cunoştinţe utile înainte de începerea
interviului:
} Încălzirea
Înainte de începerea unui interviu,
operatorul de interviuri trebuie să
aplice materiale corespunzătoare
pentru a asigura faptul că nu vor fi
omise informaţii relevante.
Intervievatorul trebuie să determine
ce tip de informaţii poate fi oferit
de fiecare din respondenţi. Cele
mai vulnerabile persoane trebuie
intervievate după persoanele care
opun cea mai mare rezistenţă.
Acest fapt oferă o bază mai largă de
informaţii ce pot fi folosite pentru a
formula întrebări ulterioare. Totuşi,
încadrarea interviurilor în timp este
la discreţia echipei de examinare.
} Operator de interviuri
experimentat
Intervievatorii de succes sunt tipurile
de oameni cu care ceilalţi doresc
să împărtăşească informaţii. Ei nu
întrerup respondentul cu întrebări
inutile, din moment ce în cadrul unui
interviu multe informaţii pertinente
rezultă din informaţii oferite în
mod voluntar, spre deosebire de

ăspunsurile la o întrebare specifică.
Un bun intervievator manifestă
interes faţă de subiect şi faţă de
ceea ce este spus.
Intervievatorul trebuie să vină
la timp, să aibă o atitudine
profesionistă şi să fie cinstit în
relaţiile cu respondentul. Este
absolut crucial ca intervievatorul
să nu pară să fie o ameninţare,
deoarece în cazul când persoanele
simt că sunt ţinta unei investigaţii,
e mai puţin probabil ca ele să
coopereze.
Paşi care trebuie întreprinşi pe
parcursul tuturor interviurilor:
} Asigurarea intimităţii şi securităţii
persoanei intervievate;
} Crearea unei atmosfere semioficiale
care oferă operatorului
de interviuri oportunitatea de a
fi considerat drept persoană de
încredere şi a primi un răspuns
sincer, păstrând în acelaşi timp
formalitatea cercetării;
} Flexibilitatea în desfăşurarea
interviurilor – unele din subteme
ar putea discutate mai
pe larg în detrimentul altora;
ar putea apărea sub-teme noi
şi lor ar trebui să le fie atrasă
atenţie specială pentru a le
include în următoarele etape ale
metodologiei.
Sfaturi pentru operatorul de
interviuri:
} Intimitatea.
Interviul este cel mai
bine de-l desfăşurat în afara
câmpului de vedere a prietenilor
şi colegilor, deoarece persoanele
opun multă rezistenţă în oferirea
98
informaţiilor când pot fi auzite de
alte persoane.
} Întrebări de introducere. În
multe cazuri, intervievatorul
şi respondentul nu s-au
întâlnit niciodată înainte de
interviu. Intervievatorul are o
sarcină strictă: să întâlnească
persoana, să declare un motiv
al interviului, să stabilească
legătura necesară şi să obţină
informaţiile. Introducerea este
realizată mai mult prin întrebări
decât prin declaraţii. Întrebările
permit intervievatorului să
evalueze feedbackul din partea
respondentului. Acesta este un
aspect important al introducerii.
Dacă respondentul opune
rezistenţă intervievării, acest fapt
va fi determinat prin întrebările
introductorii.
} Stabilirea scopului interviului.
Evident, atunci când operatorul
de interviuri contactează un
respondent în mod oficial,
trebuie oferit un motiv anume.
Motivul sau scopul interviului
trebuie să fie general, nu
specific. Scopul specific al
interviului îi va fi comunicat
respondentului mai târziu în
procesul de intervievare. Scopul
declarat al interviului trebuie
să fie unul care este suficient
de logic pentru respondent să
accepte şi simplu de explicat
pentru operatorul de interviuri.
De obicei, cu cât mai generală
este explicarea motivului, cu atât
este mai bine.
} Adresaţi întrebări ce nu sunt
delicate. Trebuie evitate
întrebările sensibile până când

există teama faţă de interviu
şi, chiar şi mai târziu, astfel de
întrebări trebuie adresate doar
după o discutare şi planificare
minuţioasă. Pe parcursul părţii
introductorii trebuie în general
evitate toate tipurile de cuvinte
emoţionale. Şi asta din motiv că
de obicei ele îi fac pe oameni
să fie mai defensivi şi mai
puţin dornici de a răspunde şi
coopera.
• Nu trebuie exprimată opinia
subiectivă în ceea ce priveşte
subiectul;
} Continuaţi să adresaţi întrebările
pregătite, ci nu presaţi
respondentul să dea un răspuns,
pentru că acest fapt ar putea
pune punct interviului.
2.3.6. Exemple de rezultate
Părerile studenţilor exprimate pe
parcursul interviurilor, care prezintă
motivele din care există corupţia
în termeni de vânzare a cărţilor
în cadrul Universităţii Agrare din
Plovdiv:
} nu există un acord între părţile
interesate în ceea ce priveşte
scopurile publice semnificative
ale învăţământului, fie ele nu
sunt discutate (de exemplu
întrebarea privind calitatea
actuală a educaţiei), deoarece
acest fapt permite redefinirea
acestor scopuri din punctul de
vedere al intereselor private;
} nu există criterii şi proceduri
clare şi posibile de verificat în
mod public pentru realizarea
acelor scopuri (de exemplu
sisteme eficiente de control
99
al calităţii sau proceduri de
examinare obiectivă), iar în
rezultat pot fi folosite orice
mijloace, chiar dacă ele ar
putea fi în contradicţie cu scopul
declarat;
} nu există proceduri de control
public asupra funcţiilor de
autoritate şi în rezultat utilizarea/
abuzul de putere depind doar
de intenţia bună sau rea a
„deţinătorului puterii”;
Mai mult decât atât, studenţii nu
simt că sunt actori în procesul
educaţional (majoritatea lor nu
cred în obiectivitatea evaluării
şi notării academice, dar nici nu
cred ca s-ar schimba ceva dacă
ei ar protesta; doar o treime din
focus-grup susţin că este solicitată
opinia lor, dar mai mult de jumătate
din ei spun că, chiar dacă le este
solicitată opinia, nimic de fapt nu
se schimbă) şi în acest sens ei nu
sunt partener academic adevărat.
Aceasta permite substituirea
statutelor academice prin ierarhii
de autoritate şi mărirea autorităţii
discreţionare – studiul a arătat clar
că există o astfel de substituire. În
această situaţie nu este necesară
o reglementare strictă a regulilor
de desfăşurare a procesului
educaţional şi procedurilor de
examinare. Şi studiul demonstrează
asta: membrii personalului didactic
însăşi admit ca relaţiile dintre
cadrele didactice şi studenţi sunt cel
mai puţin reglementate; studenţii
menţionează lipsa transparenţei atât
în funcţionare şi administrare, cât şi
în reglementarea examinărilor.

Interviu cu un profesor
„Fiecare student a devenit
vital necesar [pentru existenţa
universităţii] şi, de aceea, autorităţile
universitare au început să
extindă perioadele de susţinere a
examenelor, oferind mai multe date
de susţinere repetată. Ei încalcă
legea, care prevede clar că studenţii
pot promova în cursul următor doar
cu o singură restanţă de examen
dintr-un an anterior, dar acum avem
studenţi care au trei sau chiar
patru examene restante din anii
anteriori... Deci, ce ne provoacă ei
să facem ca să obţinem subvenţiile
de stat corespunzătoare pentru
studenţi? Să-i lăsăm să promoveze
examenele pe care în mod clar nu
le-au susţinut? Aceasta este corupţie
sau nu? Statul ne forţează să-i
lăsăm să promoveze examenele
astfel încât să putem obţine
subvenţiile şi salariile noastre. Şi
astfel cum am putea să condamnăm
colegii care iau bani pentru acelaşi
lucru?”
Discuţie despre subiectele
academice
Reglementarea vieţii academice
depinde integral de buna voie
a comunităţii academice şi a
introducerii a sistemelor interne de
control al calităţii. În măsura în care
sunt afectaţi membrii habilitaţi din
personalul didactic, în linii generale
ei nu văd probleme în studiile
superioare, chiar dacă admit că
există practica coruptă de vânzare
a manualelor. Majoritatea lor pretind
că au fost introduse sisteme de
menţinere a calităţii, alţii spun că
100
există un interes tot mai mare faţă
de acest subiect; ei în principiu
sunt satisfăcuţi de obiectivitatea
evaluării cursurilor lor academice.
Cu alte cuvinte, ei cred că procesul
de predare şi învăţare decurge
normal şi ei se identifică cu instituţia
lor academică. Membrii nehabilitaţi
ai personalului didactic sunt un
pic, dar nu considerabil, mai critici
decât cei habilitaţi. Până la acest
punct concluzia poate fi optimistă –
în pofida deficienţelor structurale
în funcţionarea sistemului de
învăţământ superior, care generează
corupţie, conform cadrelor didactice
calitatea învăţământului în Bulgaria
este înaltă.
2.4. Chestionarele
2.4.1 Introducere
Elaborarea de chestionare
specializate care să includă toate
aspectele problemei, precum şi
informaţii despre alte practici proaste
aferente acestui proces şi relaţiile
dintre lectori şi studenţi în cadrul
universităţii.
Principalii respondenţi sunt studenţii.
Ei trebuie să răspundă la întrebări
care au fost destinate preponderent
să exploreze modul în care ei înţeleg
problema şi care este reacţia lor
primară la întrebările adresate.
Numărul de respondenţi trebuia
determinat preliminar pentru fiecare
an de studiu din fiecare specialitate.
Când este elaborat un chestionar
trebuie luaţi în consideraţie toţi
factorii posibili. Trebuie testate cu
atenţie toate întrebările înainte de a
începe studiul integral:

} Tema – tema trebuie să fie
definită în mod clar;
} Aplicabilitatea – trebuie stabilită
aplicabilitatea chestionarului;
} Perspectiva – trebuie specificată
perspectiva pe care să o adopte
persoanele care îndeplinesc
chestionarul atunci când vor
răspunde la întrebări.
2.4.2. Eşantionul
Există mai mulţi paşi pe care
trebuie să-i parcurgă chestionarul
pentru a conţine informaţii suficiente
şi reprezentative cu privire la
subiect:
} Trebuie de determinat cine,
unde, cum şi când vor fi
distribuite chestionarele, pentru
a asigura faptul că răspunsurile
nu vor fi subiective.
} Trebuie de determinat şi numărul
de chestionare, ţinând cont
de instituţia unde vreţi să le
distribuiţi. Cu cât mai multe
răspunsuri veţi primi, cu atât mai
bune vă vor fi rezultatele.
} Elaboraţi o introducere pentru
chestionar. Includeţi un scurt
rezumat al motivului din care
aţi elaborat chestionarul şi
instrucţiuni cu privire la ceea ce
trebuie de făcut. Acest fapt va
clarifica majoritatea întrebărilor
pe care le veţi avea.
} Întrebările trebuie scrise astfel
încât să aibă un sens clar, ca să
nu poată fi interpretate incorect.
} Limitaţi numărul de răspunsuri
la fiecare întrebare. Faceţi
chestionarul cu întrebări-grilă, ca
grupul să ştie ce doriţi să aflaţi şi
că are opţiuni de răspuns.
101
} Numărul întrebărilor nu
trebuie să fie exagerat de
mare, deoarece ele vor plictisi
persoanele care vor îndeplini
chestionarele.
} Verificaţi repetat chestionarul ca
să nu fie greşeli.
} Faceţi ca chestionarul să fie
cât mai profesionist posibil, să
fie uşor de-l citit. Acest fapt va
ajuta atât persoanele cărora îl
veţi oferi, cât şi dumneavoastră
înşivă atunci când veţi aduna
rezultatele.
2.4.3 Întrebările
Chestionarele trebuie să colecteze
informaţii demografice despre
persoanele care le îndeplinesc.
Această metodă este folosită pentru
a arăta legătura dintre diferite
grupuri de persoane şi răspunsurile
lor. Datele demografice pot fi puse
oriunde în chestionar.
Majoritatea întrebărilor din
chestionar au un format închis, care
de obicei ia forma unei întrebări cu
variante multiple de răspuns. Ele
sunt simple pentru respondenţi,
oferă o diversitate de răspunsuri.
Nu există o regulă cu privire la
numărul de opţiuni de răspuns care
trebuie oferite la o întrebare cu
format închis. Evident, trebuie să
fie suficiente răspunsuri pentru a
acoperi toată gama de răspunsuri.
Acest fapt implică de la cinci la
zece răspunsuri posibile pentru
fiecare întrebare. Pentru întrebările
care măsoară o singură variabilă
sau opinie pe un domeniu întreg,
trebuie să fie oferit un număr mare
de răspunsuri alternative. Aceasta

permite oferirea unui răspuns neutru
sau fără opinie.
2.4.4 Experienţe pozitive
şi negative
O experienţă pozitivă a fost
implementarea chestionarelor –
majoritatea persoanelor examinate
au răspuns la toate întrebările,
numărul întrebărilor nevalidate fiind
mic.
Experienţa negativă a fost
rezumarea şi analizarea
rezultatelor – a durat mai mult decât
perioada la care ne aşteptam.
2.4.5 Sfaturi şi recomandări
Sunt mai multe puncte ce trebuie
luate în consideraţie la scrierea şi
interpretarea chestionarelor:
1. Claritatea: Întrebările trebuie
să fie clare, simple şi fără
echivoc. Scopul este de a evita
posibilitatea ca întrebările să
semnifice lucruri diferite pentru
diferite persoane.
2. Răspunsuri care induc în
eroare: Pentru întrebările de
format închis este esenţial ca
răspunsurile oferite să fie simplu
de înţeles. Ele trebuie să ofere
răspunsuri care nu doar acoperă
întreaga gamă de răspunsuri
posibile, ci şi care sunt distribuite
egal pe întreaga gamă.
3. Limbajul utilizat în întrebări:
Limbajul care este utilizat la
prezentarea întrebărilor trebuie
să fie foarte bine structurat.
Propoziţiile trebuie să fie scurte,
simplu de înţeles pentru o
varietate largă de persoane.
102
4. Amplasaţi cele mai importante
întrebări în prima jumătate
a chestionarului: Uneori
respondenţii completează doar
o parte din chestionar. Prin
amplasarea celor mai importante
puncte aproape de început,
chestionarele completate parţial
oricum vor cuprinde informaţii
importante.
2.4.6 Exemple de rezultate
Mai jos sunt prezentate câteva
rezultate ale chestionarelor:
} Cele mai frecvent utilizate
practici de forţare a studenţilor
să procure manuale sunt:
• Cumpărarea unui manual
pentru a avea permisiunea
de a se prezenta la examen –
73%
• Primirea unei note mai mari
la examen deoarece aţi
cumpărat un manual de la
profesor – 40%
• Preţul manualului oferit de
profesor este mai mic ca
preţul oficial – 39%
} Conform opiniei personale a
studenţilor cea mai eficientă
metodă de a-i forţa să cumpere
un anual este nepermiterea
folosirii manualului cumpărat
de la librăria universitară ca
material ajutător pe parcursul
examenului – 56%
} În ceea ce priveşte motivele
din care studenţii procură
manualele, cele mai influente
sunt următoarele:

• Cumpărarea unui manual
pentru a avea permisiunea
de a se prezenta la examen –
39%
• Nu este permis de utilizat în
timpul examenului ca material
ajutător manualul procurat de
la librăria universităţii – 36%
• Preţul manualului oferit de
profesor este mai mic ca
preţul oficial – 42%
Cele mai puţin influente sunt
următoarele:
• Primirea unei note mai mari
la examen deoarece aţi
cumpărat un manual de la
profesor – 33%
• Nu este permis să vă
prezentaţi la examen din
cauza că manualul pe care-l
aveţi este procurat de la
librăria universităţii şi nu
direct de la profesor – 52%
} Opinia cu care sunt totalmente
de acord 76% din studenţi este
faptul că procurarea manualului
ca condiţie de susţinere a
examenului este întotdeauna
greşită din punct de vedere
moral. Dar mai adaugă că este
şi mai rău de vândut cărţi cu
acest scop. Î pofida acestui fapt,
66% consideră că e o prostie
de a nu profita de obţinerea
preliminară a întrebărilor de la
examen.
103
} Rezultatele întrebării cu privire
la abordarea personală faţă de
studii a adus rezultate pozitive.
73% din studenţi consideră că
este important de a învăţa pentru
a obţine diploma într-un domeniu
care le place.
} Motivele personale care îi fac
să studieze sunt foarte diferite.
Acest fapt este normal ţinând
cont de faptul că studenţii
exprimă mai mult de un motiv
pentru a intra la o universitate.
Cele mai nesemnificative
motive sunt primirea unei burse,
obţinerea unui loc în cămin şi,
din păcate, faptul că cursul este
interesant. Pe de cealaltă parte
cele mai importante motive de
învăţa sunt obţinerea diplomei,
obţinerea a mai multe şanse de
a fi angajat şi notele mai bune.
} Un fenomen îngrijorător
rezultă din întrebarea „Care
sunt motivele din care sunteţi
student”. 34% din studenţi au
răspuns că s-au înmatriculat
într-un anumit domeniu de studii
doar din cauza că au picat
examenele de înmatriculare. Ca
contra-echilibru a acestui fapt,
76% din toţi studenţii implicaţi
admit că motivul din care ei sunt
studenţi este faptul că le va fi
mai uşor să găsească un loc de
muncă bine plătit atunci când îşi
vor obţine diploma.

V.3. Mituirea
1. Introducere
1.1. Definirea problemei
Mituirea este una din cele mai
serioase forme de corupţie în
învăţământul superior. Definiţia
corupţiei este oferirea, promiterea
sau acordarea a ceva cu scopul
de a influenţa funcţionarul public în
executarea obligaţiilor lui oficiale.
Mituirea este de asemenea o formă
foarte complexă a corupţiei. Mita
poate fi oferită în mod voluntar
sau extorcată. Mitele pot lua forma
banilor, bunurilor sau altor avantaje
pecuniare (de genul bursei pentru
studiile copilului la o instituţie
de învăţământ sau o donaţie de
bani) sau ne-pecuniare, aşa ca
publicitatea favorabilă.
1.2. Importanţa
problemei pentru
învăţământul superior
Corupţia poate fi găsită în
multe sectoare publice, inclusiv
învăţământul superior. Există mai
multe motive din care această
formă serioasă a corupţiei,
mituirea, este dăunătoare
pentru societate şi economie
la general dacă are loc în
instituţiile de învăţământ superior.
Ea obstrucţionează eficienţa
sistemului, afectează negativ
104
programul de învăţământ şi
diminuează coeziunea socială, din
cauza că studenţii învaţă practici
corupte. Corupţia în învăţământul
superior afectează advers accesul
la învăţământul superior, calitatea
învăţământului şi echitatea. Ea mai
diminuează valorile cunoştinţelor şi
eticii la locul de muncă. Profesorii
corupţi nu-şi îndeplinesc obligaţiile
în mod profesional, iar studenţii
care oferă mite ar putea să
aibă mai târziu roluri importante
în societate sau economie.
Continuarea acestui comportament
corupt ar putea dăuna societăţii ca
un tot întreg.
2. Instrumentele
2.1. Solicitarea de
informaţii publice
2.1.1 De ce anume solicitarea
de informaţii publice?
Prin expedierea solicitărilor de
informaţii publice, obţinem informaţii
de bază şi o privire generală asupra
părţii „oficiale” a problemei – în ce
mod, c ajutorul căror documente
este reglementată problema mituirii
în cadrul facultăţilor, câte facultăţi au
cazuri oficiale înregistrate de oferire
sau primire de mită sau ceva similar.
La etape mai târzii ale cercetării
răspunsurile obţinute de la facultăţi
vor fi utile pentru compararea
rezultatelor obţinute în acest mod
oficial şi celor obţinute de la focusgrupuri,
interviuri sau sondaje în
bază de chestionare.

Datele despre instituţiile care nu au
răspuns la solicitare sau au refuzat
să permit accesul la informaţii sunt
de asemenea interesante pentru a
le compara cu rezultatele obţinute la
etapele ulterioare ale cercetării.
Solicitările sunt expediate la
adresele instituţiilor (în acest caz
toate facultăţile universităţii care ne
interesează, precum şi Ministerului
Ştiinţelor, Învăţământului şi
Sporturilor), dar şi prin e-mail. Va fi
stabilit un termen limită până la care
instituţiile vor fi obligate să răspundă
la solicitare.
2.1.2. Eşantionul
Eşantionul constă din toate instituţiile
care posedă informaţii potenţial
utile pentru începutul cercetării.
În mod specific, pentru tema mitei
în învăţământul superior, acestea
sunt facultăţile (când selectaţi
facultăţile către care sunt expediate
solicitările, eşantionul nu trebuie să
fie limitat doar la facultăţile în care
sunt cunoscute pentru mituire) şi
Ministerul Ştiinţelor, Învăţământului
şi Sporturilor.
2.1.3. Întrebările
Întrebările adresate în solicitări cer
informaţii despre documentele şi
modalităţile oficiale de procedare
în cazurile de oferire sau primire de
mită, precum şi informaţii despre
cazurile realmente înregistrate cu
privire la oferire/primire de mită. Un
indicator interesant al situaţiei în
instituţiile către care sunt expediate
solicitările sunt documentele la
care ele se referă în răspunsurile
lor, precum şi sancţiunile aplicate
105
persoanelor care au primit sau
oferit mită în cadrul unei facultăţi
anume.
Exemple de întrebări:
} Pe parcursul ultimilor 5 ani a fost
înregistrat vreun caz de oferire/
luare de mită în cadrul facultăţii
dumneavoastră?
} Dacă da, în ce mod a fost
soluţionat acesta?
} Dacă da, care acte normative
le-aţi perceput ca ghid pentru
soluţionare?
} Există careva acte normative
care interzic în mod clar şi
expres astfel de acţiuni şi
definesc clar sancţiunile pentru
cei ce le încalcă?
} Care dintre actele normative
le folosiţi ca ghid dacă cineva
raportează un astfel de caz?
} Care sunt sancţiunile aplicate
unui student care a oferit o mită?
} Care sunt sancţiunile aplicate
unui profesor care a primit o
mită?
2.1.4. Experienţe pozitive
şi negative
Majoritatea facultăţilor au trimis
răspunsuri, dar multe facultăţi (38%)
încă nu au răspuns la solicitările
pe care le-am trimis sau au trimis
răspunsuri negative fără o explicaţie
satisfăcătoare.
2.1.5. Sfaturi şi recomandări
Recomandăm ca solicitările să fie
expediate şi prin poşta obişnuită,
pentru că mai multe instituţii au
răspuns la astfel de solicitări şi nu la
cele expediate prin e-mail. Trebuie

espectată forma oficial al solicitării,
iar ştampila oficială şi semnătura
trebuie să fie parte obligatorie a
solicitării, de altfel instituţiile ar
putea transmite un răspuns negativ.
De asemenea, recomandăm să
includeţi împreună cu solicitările
o cerere de acces la informaţii cu
descrierea obiectivelor proiectului.
Dacă instituţiile nu vor răspunde
în termenul prevăzut de lege,
există posibilitatea de a depune o
plângere.
2.2. Focus-grupuri
2.2.1 De ce anume
focus-grupuri?
Dumneavoastră veţi obţine date
calitative de la focus-grupuri, pe care
nu le veţi putea folosi ca rezultate
reprezentative pentru întreaga
populaţie, dar le puteţi folosi în
diferite scopuri. Puteţi să susţineţi
rezultatele cantitative pe care le
obţineţi cu ajutorul chestionarelor;
puteţi să interpretaţi datele calitative
interesante sau să folosiţi rezultatele
pentru a elabora un chestionar mai
bun. O discuţie în grup produce date
şi oferă opinii la care unii participanţi
pot să nu se gândească sau să nu
considere importante interacţiunea,
care este o parte integrală a focusgrupului.
Ei pot să asculte pe alţii şi
asta poate stimula amintirile, ideile şi
experienţele lor.
Scopul principal al focus-grupurilor
este de a utiliza rezultatele pentru
a extinde chestionarul şi a obţine
date calitative pe care este imposibil
de le obţinut doar prin aplicarea
chestionarului.
106
2.2.2. Eşantionul
Mărimea eşantionului depinde de
amploarea cercetării. De asemenea
depinde dacă desfăşuraţi cercetarea
doar la o facultate, grup de facultăţi
sau o universitate întreagă. Dacă
monitorizaţi o singură facultate,
criteriile pentru grupuri omogene
pot fi anul de studii sau şeful. Dacă
cercetarea dumneavoastră include
întreaga universitate sau un grup
de facultăţi, participanţii la focusgrupuri
trebuie să constituie grupuri
omogene de studenţi în baza
facultăţilor la care îşi fac studiile.
Dacă acesta este cazul, focusgrupurile
trebuie desfăşurate cu
studenţi de la diferite facultăţi.
Ţineţi minte că în cadrul unui focusgrup
trebuie să fie studenţi doar
de la aceeaşi facultate, pentru că
eşantionul trebuie să fie omogen.
Focus-grupurile trebuie desfăşurate
cu studenţi de la facultatea ştiinţelor
sociologice, facultatea ştiinţelor tehnice,
facultatea ştiinţelor naturii etc.
Trebuie să obţineţi rezultate cât mai
variate posibile, în special dacă aveţi
un număr limitat de grupuri. În continuare,
trebuie să mai alegeţi acele
facultăţi de unde credeţi că oamenii
vă vor oferi cele mai interesante rezultate,
din cauza că au o „reputaţie”
de cele mai corupte facultăţi etc.
Cel mai important criteriu pentru
selectarea eşantionului trebuie să
fie obiectivul de a obţine rezultate
cât mai interesante şi mai variate,
ca de exemplu diferite modalităţi de
oferire a mitei, diferite opinii despre
corupţie, diferite penalităţi pentru
profesorii şi studenţii implicaţi în
corupţie etc.

2.2.3. Întrebări pentru
focus-grupurile la care vor
participa studenţii
Înainte să începeţi cu întrebările
destinate studenţilor puteţi să
folosiţi această introducere în focusgrupuri
pentru a le explica cum vor
fi obţinute informaţiile pe parcursul
focus-grupului, de ce înregistraţi
discuţia şi ce veţi face cu rezultatele.
Introducere la discuţia în focusgrup:
Bună tuturor! Mă numesc
_____________________________
şi acesta este colegul meu
________________________. Noi
suntem studenţi (sau altceva) la
specialitatea _______________ la
facultatea ____________ şi lucrăm
la un proiect de ______________
cu privire la situaţia din învăţământul
superior. Vă mulţumim pentru că aţi
hotărât să ne ajutaţi cu cercetarea.
Înainte să începem, am dori doar
să vă explicăm de ce discuţia este
înregistrată. Motivul este simplu – nu
dispunem de suficient timp ca să
scriem totul, mai ales să memorizăm
totul, iar la sfârşit trebuie să
ajungem la anumite concluzii sau
ceva similar. Înregistrarea serveşte
exclusiv scopului de memorare a
întregii conversaţii, pentru că sunt
mai mulţi participanţi la conversaţie
şi ar fi dificil să ne concentrăm
asupra conversaţiei şi în acelaşi timp
să memorizăm răspunsurile.
Puteţi să vă prezentaţi spunând doar
prenumele. Puteţi chiar să spuneţi
un alt nume, deoarece noi suntem
interesaţi doar de ceea ce aveţi
107
de spus. Vă garantăm anonimitate
completă. Numele dumneavoastră
nu vor fi menţionate în raport. Tot
ceea ce spuneţi va fi folosit doar
întru scopurile cercetării.
Vă rugăm să vă deconectaţi
telefoanele mobile li să nu
vorbiţi mai mulţi în acelaşi timp,
deoarece va fi imposibil de înţeles
înregistrarea.
Acestea au fost careva detalii
tehnice, acum să vă spunem câte
ceva despre conversaţia propriu zisă.
Desigur, ne-ar plăcea ca toţi săşi
împărtăşească opiniile, fie ele
pozitive sau negative. Suntem
interesaţi atât de experienţele
pozitive, cât şi de cele proaste
şi toate informaţiile care ni le
veţi oferi ne vor ajuta mult în
cercetarea noastră. Nu trebuie să
numiţi deschis anumite persoane
şi dacă vă plac ele. Ţineţi minte
că la întrebările noastre nu sunt
răspunsuri corecte sau greşite. La
orice moment fiţi liberi să spuneţi
ceea ce gândiţi.
Aşadar, să începem discuţia
noastră.
Întrebările:
Întrebările pentru focus-grupuri
constau din trei părţi – 1) întrebări
introductorii, 2) întrebări despre
răspândirea şi formele de mituire,
precum li atitudinile faţă de acest
fenomen şi 3) întrebări despre
actele normative, sancţiunile,
raportarea şi lupta cu mituirea.
Întrebările introductorii nu se referă
la temă şi servesc drept introducere
informală şi „spărgători de gheaţă”.
Pot fi incluse întrebări adiţionale

la setul de întrebări enumerate, în
dependenţă de situaţia specifică
a ţării, facultăţii sau universităţii
dumneavoastră.
Întrebări de introducere:
Acestea sunt câteva întrebări
generale care ne pot ajuta să
spargem gheaţa.
Cum vă numiţi?
În care an de studii sunteţi?
La ce specialitate?
Cum merg lucrurile la facultate?
Care este impresia generală pe
care v-o creează profesorii? Ei sunt
disponibili? Vă puteţi apropia de ei?
Informaţii generale la tema mitei –
prezenţa, formele şi atitudinile
Ce consideraţi drept mituire?
(Moderatorul îi ajută să ajungă la o
definiţie adecvată)
Credeţi că mituirea este o problemă
mare şi frecventă în __________
(ţara dumneavoastră)? Care
sectoare le-aţi evidenţia?
Dacă comparăm învăţământul
superior cu alte sectoare publice ca
protecţia sănătăţii, politica, poliţia
sau altele de acest gen, după
părerea dumneavoastră, se merită
să-i analizăm nivelul de corupţie?
Credeţi că instituţia voastră este mai
mult sau mai puţin coruptă decât alte
instituţii?
Cât de frecvente credeţi că sunt
practicile de acest tip (cumpărarea
examenelor) în învăţământul
superior din ___________ (ţara
dumneavoastră)?
Dumneavoastră personal aţi trecut
prin astfel de experienţe la facultate
sau altundeva?
108
Puteţi să ne descrieţi careva
exemple specifice? (În dependenţă
dacă respondentul a trecut personal
prin asta sau dacă doar a auzit
despre caz.)
(Acest fapt trebuie specificat – ei
cunosc personal cazul sau acestea
sunt zvonuri, plângeri, acuzaţii
specifice...?)
Cine a cerut mită? Câţi profesori?
Când?
Cine a oferit mită? Numărul
studenţilor implicaţi?
Câţi bani/ce servicii au fost
solicitate?
Altceva ce respondenţii pot spune
despre caz...
(Dacă respondentul a oferit mită
personal, întrebaţi-l adăugător:)
De ce au hotărât să o facă? A depus
cineva presiune asupra lor?
A fost posibil de evitat acest fapt?
Cum au ajuns la profesor?
Se tem să nu fie sancţionaţi?
Ar mai repeta asta?
Au auzit ca cineva să fie sancţionat
pentru oferirea sau luarea de mită?
În ce mod a avut loc aceasta? (Fără
a analiza cazurile mediatizate pe
care toţi le cunosc...cu excepţia
faptului dacă respondenţii cunosc
cazul personal, în detalii. Nu suntem
interesaţi să repovestim cazurile
mediatizate.)
Aţi auzit ceva despre modul în care
funcţionează aceste practici?
Cine participă? Cine este
intermediarul?
Cum sunt împărţiţi banii?
Dacă aţi dori să oferiţi o mită, aţi şti
cum să o faceţi?
Oricine poate să ofere mită sau
trebuie să ai legături chiar şi pentru
ajunge la intermediar şi profesor?

Despre ce fel de forme de mituire
aţi auzit în afară de plata de
bani (diverse servicii, cadouri,
sponsorizări, servicii sexuale....)?
Astfel de servicii neoficiale sunt chiar
mai răspândite din cauza că sunt
ascunse?
Dacă exemplele care ar putea fi
numite „legale” sau semi-legale”
există într-adevăr – credeţi că
ele sunt mai frecvente decât cele
complet ilegale? Cunoaşteţi careva
exemple?
Care este părerea dumneavoastră
despre mituire?
Este justificată baterea alarmei cu
privire la acest subiect?
Cât de serioasă este această formă
a corupţiei? Este serioasă? Este cea
mai serioasă?
Ea este cea mai negativă
manifestare în învăţământul superior
sau sunt şi alte probleme mai
complicate?
În ce constă imoralitatea
fenomenului de oferire sau
acceptare a unei mite?
Cine are o responsabilitate mai
mare (dacă aceasta există) în cazul
de oferire/acceptare a unei mite –
profesorul sau studentul?
Consideraţi că este suficient
numărul de discuţii calitative la tema
mitei în învăţământul superior?
Cauzele mituirii, sancţiunile,
raportarea şi combaterea mituirii,
actele normative:
Care credeţi că sunt motivele care
încurajează profesorii să ceară şi să
primească mite?
Ce credeţi despre astfel de
profesori?
109
Poate exista vreo justificare a
unor astfel de acţiuni ca presiune
economică?
Ar fi mituirea şi corupţia mai mici
dacă salariile profesorilor ar fi mai
mari?
După părerea dumneavoastră, care
ar trebui să fie sancţiunile pentru
profesorii care primesc mită?
După părerea dumneavoastră,
care sunt motivele care încurajează
studenţii să ofere mite?
În ce situaţii sau cu ce ocazii
dumneavoastră personal aţi oferi
mită?
Ce dacă aţi trebui să o faceţi,
din cauza că nu aţi putut susţine
un anumit examen într-o altă
modalitate?
Ce aţi face dacă profesorul v-ar
şantaja cu un examen prea
complicat sau sugestii/presiuni
neoficiale precum că ar trebui
să oferiţi o mită pentru a susţine
examenul sau a primi o notă mai
mare?
Poate fi comportamentul unui
student care a oferit mită într-un
astfel de caz?
Care este atitudinea dumneavoastră
faţă de colegii care oferă mite pentru
a-şi finaliza studiile mai uşor?
După părerea dumneavoastră, care
studenţi sunt mai predispuşi să
ofere mite? Sunt studenţi cu reuşită
proastă... studenţi bogaţi...?
Aţi raporta un coleg care a oferit
mită?
Consideraţi că studenţii care
oferă mite ar trebui sancţionaţi şi,
dacă da, în ce mod? Sancţiunile
corespunzătoare (mustrare scrisă
sau verbală, exmatricularea de

la facultate, interdicţia de a face
studii...)?
Cum ar trebui să reacţioneze un
student dacă profesorul l-ar şantaja
cu un examen prea complicat sau
sugestii/presiuni neoficiale precum
că ar trebui să ofere o mită pentru a
susţine examenul sau a primi o notă
mai mare?
Ar trebui de raportat acest fapt sau
de se supus presiunii?
Studenţii, în general, ar trebui să
raporteze mituirea şi practicile
similare din cadrul facultăţii lor?
De ce da/nu?
Cum şi cui de raportat acest fapt?
Ce instituţii şi servicii există pentru a
asigura anonimitatea şi securitatea
studentului-informator? (instituţii
de tip ombudsman pentru studenţi,
posibilitatea de raportare anonimă
şi alte lucruri similare...) Cunoaşteţi
careva din ele?
Dumneavoastră personal şi studenţii
la general cunosc despre existenţa
unor astfel de servicii şi posibilităţi?
Aceste instituţii îşi îndeplinesc
obligaţiunile?
Ce acte normative sau coduri
cunoaşteţi care să sancţioneze
mituirea şi/sau să-i protejeze pe cei
care o raportează?
Credeţi că ele sunt suficiente şi
că studenţii sunt bine informaţi cu
privire la ele?
Cât de tare doresc studenţii să
raporteze corupţia? De ce da/nu?
Se merită de raportat o mituire?
Dacă dumneavoastră personal
sunteţi implicat într-o situaţie
când cineva de la facultatea
dumneavoastră solicită mită de la
dumneavoastră...
110
Aţi raporta acea persoană?
De ce da/nu?
Pe cine aţi contacta?
Există o persoană sau un serviciu
la facultate în care puteţi avea
încredere?
Credeţi că cazul ar fi soluţionat cu
succes?
V-ar fi teamă? De ce?
Credeţi că aţi fi protejat de
consecinţe negative?
Credeţi că facultatea dumneavoastră
şi societatea în general acordă
suficientă atenţie subiectului mituirii?
Ar trebui de luptat mai agresiv
împotriva mituirii?
Dacă credeţi că nu a fost făcut
destul pentru a combate corupţia
în învăţământul superior, care este
motivul acestui fapt după părerea
dumneavoastră?
Ce ar trebui de schimbat pentru a
reduce mituirea şi a face raportarea
acesteia mai simplă?
Ce aţi propune? (Măsuri specifice...
care sunt sugestiile lor...?)
Ar trebui modificate careva acte
legislative/normative/coduri?
Ar trebui să fie mai multe servicii şi
instituţii (instituţii de tip ombudsman
pentru studenţi, posibilitatea de
a depune plângeri anonime unui
organism independent)?
Aveţi de adăugat ceva la acest
subiect?
Mulţumiţi participanţilor pentru
cooperarea lor!
2.2.4. Experienţe pozitive
şi negative
Experienţa pozitivă cu focus-grupul
la tema mituirii a fost aferentă
faptului că studenţii doreau să

discute deschis referitor la acest
subiect. Subiectul este delicat şi
entuziasmul de a vorbi despre
acest fapt este minim. Dar ei
doresc să comunice ceea ce ştiu
despre asta.
Experienţa negativă s.a referit
la faptul că studenţii nu au avut
experienţe personale şi nici nu au
auzit despre modul în care a evoluat
cel puţin un singur caz de mituire
de la început până la sfârşit. Nu
suntem siguri dacă motivul acestui
fapt este ceea că studenţii care
au participat la focus-grup nu au
participat în vreo acţiune de mituire
sau nu au auzit de la prietenii sau
cunoştinţele lor despre ceva de
acest gen sau ceea că nu vor să
recunoască. Toate exemplele lor
sunt istorii auzite de la prietenul
unui prieten.
Acest fapt este în legătură şi cu
răspunsurile celor participanţi.
Există întotdeauna o opţiune ca
unii participanţi să nu se prezinte
deşi au aplicat în mod voluntar să
participe în focus-grup. Trebuie
întotdeauna să ţineţi cont de
această problemă şi să vă gândiţi
de dinainte cum să soluţionaţi
acest fapt dacă el eventual se va
întâmpla.
Cea mai bună opţiune este de a
chema câţiva participanţi adiţionali
chiar dacă toţi au confirmat că se vor
prezenta la focus-grup.
Trebuie să mai păstraţi informaţiile
de contact ale persoanelor care
sunt interesante de focus-grup, dar
le-aţi refuzat deoarece deja aveaţi
suficienţi participanţi. Puteţi să-i
telefonaţi în caz de necesitate.
111
2.2.5. Recomandări
} Operatorul de interviuri/
moderatorul trebuie instruit.
} Rezultatele focus-grupului nu
sunt reprezentative pentru
întreaga populaţie.
} Pentru focus-grupuri formaţi
grupuri omogene.
} Pregătiţi de dinainte întrebările
pentru focus-grup.
} Nu judecaţi pe nimeni pentru
lucrurile pe care le spune pe
parcursul focus-grupului.
} Ca moderator al focus-grupului
prezentaţi o opinie neutră.
} Dacă întrebările sunt delicate,
rugaţi studenţii dacă au auzit de
acest fapt sau dacă cunosc pe
cineva, nu-i întrebaţi dacă au
avut vreo experienţă personală
de acest gen.
2.2.6. Exemple de rezultate
} Nişte rezultate interesante au
fost cele că studenţii cred că
corupţia este larg răspândită în
întreaga societate şi în facultăţi
de asemenea.
} Ei cred că mituirea în facultăţi
uneori primeşte prea multă
atenţie, în timp ce în acelaşi timp
există probleme mult mai mari în
învăţământul superior, precum
calitatea studiilor şi profesorilor,
care sunt neglijate.
} Studenţii menţionează că cea
mai frecventă formă de corupţie
este de obicei nepotismul şi
favorurile prieteneşti.
} Nimeni din respondenţi nu a avut
vreo experienţă personală de
mituire.

} Studenţii nu cunosc actele
normative şi datorită lipsei
de încredere în instituţiile din
cadrul universităţii, ei ar raporta
corupţia cuiva din afara facultăţii.
2.3. Interviurile
2.3.1. De ce anume
interviuri?
Mituirea este un subiect delicat şi
dacă scopul este a obţine informaţii
sub forma de fapte, nu doar
opinii şi atitudini, ar fi o alegere
bună de a organiza interviuri şi
nu focus-grupuri. Oamenii sunt
disponibili să ofere mai multe
informaţii la această temă când sunt
intervievaţi, deoarece ar putea să
se simtă intimidaţi să vorbească
despre anumite lucruri în grup cu
alte persoane. Dacă interviurile
şi chestionarele sunt aplicate la
aceeaşi facultate, rezultatele ar
putea fi comparate mai târziu şi
acest fapt ar putea aduce rezultate
interesante.
2.3.2. Eşantionul
Este important de ales pentru
interviu persoanele care ar putea
fi o bună sursă de informaţii. În
primul rând acestea sunt decanii,
profesorii, asistenţi şi alt personal
de facultate. Unul din cei mai buni
respondenţi ar putea probabil să
fie un profesor sau un membru din
personalul facultăţii care este în
acelaşi timp membru al comisiei
de etică. Membrii personalului
facultăţii sunt deseori intermediari
între studenţi şi profesori. Personalul
112
administrativ tot este o bună
sursă de informaţii, deoarece ei ar
putea cunoaşte dosarele şi notele
studenţilor şi deseori ar putea
observa inconsecvenţe.
2.3.3. Recomandări
Din cauza caracterului delicat al
subiectului cercetării şi potenţialei
nedorinţe a profesorilor să participe
la interviuri, bazarea pe contactele
anterioare cu profesorii este un
fapt care ar putea fi de ajutor. Toţi
respondenţii potenţiali ar trebui
să primească câte un e-mail
care să explice că este garantată
anonimitatea lor absolută, că
dumneavoastră sunteţi interesaţi
doar de experienţa lor în ceea
ce priveşte mituirea şi atitudinile
faţă de ea şi că ei nu vor fi rugaţi
să numească careva persoane.
Dacă respondentul nu poate să
se întâlnească cu dumneavoastră
personal, interviul ar putea fi
desfăşurat prin e-mail, ceea ce ar
putea fi util dacă răspunsurile vor fi
constructive şi detaliate.
Când începe interviul este important
să verifice dacă respondentul
este de acord cu înregistrarea
interviului. Explicaţi-le de ce doriţi
să înregistraţi conversaţia pentru
ca respondentul să se simtă
mai comod. Explicaţi-le că le
garantaţi anonimitatea – numele
lui/ei nu va fi menţionat în raport.
Ceea că spuneţi respondentului
că nu e nevoie de numit pe
cineva, deoarece numele nu sunt
importante pentru cercetare ar
trebui să facă respondentul să se
simtă mai confortabil şi să fie mai

sinceri în răspunderea la întrebări.
Trebuie să accentuaţi că sunteţi
interesaţi de totul ce el sau ea ar
putea să vă spună la tema oferirii/
acceptării mitelor, indiferent de
faptul unde au avut loc cazurile – la
acea facultate anume sau la alta.
2.3.4. Întrebările
Întrebări de introducere:
De cât timp lucraţi profesor la
colegiu?
Dumneavoastră predaţi doar la
această facultate sau şi alta?
Câte cursuri?
Informaţii generale la tema mitei –
prezenţa, formele şi atitudinile
Aceste întrebări sunt destinate să
introducă tema fără a se axa pe
cazuri în parte.
Credeţi că mituirea este o problemă
semnificativă şi frecventă în Croaţia?
Credeţi că mituirea este doar o
problemă curentă (de tranziţie)
a societăţi croate sau acest
comportament este înrădăcinat
adânc în cultura şi tradiţiile noastre,
aşa cum se pretinde uneori?
Ce credeţi despre situaţia din cadrul
comunităţii academice?
Dacă comparăm învăţământul
superior cu alte sectoare publice
ca protecţia sănătăţii, politica,
poliţia sau altele de acest gen, în
ce ordine le-aţi aranja după nivelul
de corupţie? Credeţi că instituţia
voastră este mai mult sau mai puţin
coruptă decât alte instituţii?
Cât de frecvente credeţi că
sunt practicile de acest tip în
învăţământul superior din Croaţia?
113
Consideraţi că este suficient
numărul de discuţii calitative la
tema mitei în învăţământul superior
desfăşurate în prezent?
Care este părerea dumneavoastră
despre mituire? Cât de serioasă este
această formă a corupţiei? Este cea
mai serioasă?
Dumneavoastră personal aţi auzit de
astfel de experienţe la facultate sau
altundeva? (Fără a analiza cazurile
mediatizate pe care toţi le cunosc...
cu excepţia faptului dacă profesorul
cunoaşte cazul personal, în detalii.
Nu suntem interesaţi să repovestim
cazurile mediatizate.)
Puteţi să ne descrieţi careva
exemple specifice? (Ei nu trebuie să
numească pe nimeni dacă consideră
că acest fapt este inadecvat).
Acestea sunt zvonuri, plângeri ale
studenţilor sau acuzaţii specifice?
Au auzit ca cineva să fie penalizat
pentru oferirea sau luarea de mită?
În ce mod? (Fără a analiza cazurile
mediatizate pe care toţi le cunosc...
cu excepţia faptului dacă profesorul
cunoaşte cazul personal, în detalii.
Nu suntem interesaţi să repovestim
cazurile mediatizate.)
Aţi auzit ceva despre modul în care
funcţionează aceste practici? Cine
participă? Intermediarii? Cum sunt
împărţiţi banii?
Cât de disponibilă este mita? Oricine
poate să ofere mită sau trebuie
să aibă legături pentru ajunge la
intermediar şi profesor?
Despre ce fel de forme de mituire
aţi auzit în afară de plata de
bani (diverse servicii, cadouri,
sponsorizări, servicii sexuale....)?
Astfel de servicii neoficiale sunt

chiar mai răspândite din cauza că
sunt ascunse?
Cauzele mituirii şi sancţiunile.
Cine poartă o responsabilitate mai
mare în cazul de oferire/acceptare
a unei mite – profesorul sau
studentul?
Care credeţi că sunt motivele care
încurajează profesorii să ceară şi să
primească mite?
Ce persoane sunt mai predispuse să
ofere/accepte mite la universitate?
Există careva justificări ale unor
astfel de acţiuni? Presiunea
economică? Ar fi mituirea mai mică
dacă salariile profesorilor ar fi mai
mari?
Ce sancţiuni aţi aplica celor care
acceptă mite?
Ce sancţiuni aţi aplica studenţilor
care oferă mite?
Care credeţi că sunt motivele care
încurajează studenţii să ofere mite?
Există careva justificări ale unor
astfel de acţiuni?
Ce spuneţi referitor la şantajarea
studenţilor sau presiunile/sugestiile
neoficiale din partea profesorului
pentru a face studentul să ofere
mită pentru a susţine examenul sau
a primi o notă mai mare? Studentul
care a oferit mită într-o astfel de
situaţie poate fi justificat?
Combaterea mituirii, actele
normative.
Cum ar trebui să reacţioneze
un student la situaţia când este
şantajat?
Ce instituţii sau acte normative
există pentru a asigura anonimitatea
şi securitatea informatorilor?
114
(instituţii de tip ombudsman pentru
studenţi, posibilitatea de raportare
anonimă şi alte lucruri similare...)
Aceste instituţii/regulamente
funcţionează?
Cât de bine cunosc studenţii
modurile în care pot raporta
corupţia?
Cât de tare doresc studenţii să
raporteze corupţia? De ce ei doresc/
nu doresc?
Dacă ajungeţi într-o situaţie
când cineva de la facultatea
dumneavoastră cere o mită de la
dumneavoastră sau un student vă
propune mită... Aţi raporta acea
persoană? Dacă da, cui? Dacă nu,
de ce?
Care sunt paşii pe care facultatea
şi universitatea îi întreprinde în
combaterea mituirii?
a. Facultatea dumneavoastră?
b. Universitatea?
Există careva regulamente care
sancţioneze astfel de acţiuni?
a. La facultatea dumneavoastră?
b. La universitate?
Credeţi că ele sunt suficiente pentru
a preveni astfel de practici? Actele
normative şi codurile de conduită
funcţionează?
Care este nivelul la care profesorii
şi studenţii cunosc regulamentele şi
sancţiunile?
Dacă acele regulamente şi sancţiuni
nu sunt suficiente, ce lipseşte în
combaterea mituirii în învăţământul
superior?
Ce aţi propune pentru îmbunătăţirea
situaţiei?

Aveţi de adăugat ceva la acest
subiect?
Mulţumiţi participanţilor pentru
cooperare!
2.3.5. Experienţe pozitive
şi negative
Cea mai negativă experienţă la
desfăşurarea interviurilor cu privire
la această temă este nedorinţa
respondenţilor de a participa,
din cauza caracterului delicat al
subiectului. Cu toate acestea, unii
respondenţi ar putea fi de acord să
răspundă la întrebări prin e-mail.
Răspunsurile colectate dintr-un
interviu pot descrie careva situaţii
şi opinii mult mai bune decât cele
obţinute dintr-un chestionar. Această
aprofundare în subiect este o
experienţă mult mai pozitivă.
2.3.6. Exemple de rezultate
Intervievarea profesorilor ar putea
dezvălui careva cazuri de mituire.
„Am auzit de cazuri de cumpărare a
examenelor la facultatea mea şi la
alte facultăţi ale universităţii, precum
şi de un profesor care a fost demis
din funcţie pentru acceptarea de
mite. Am mai auzit şi de alte forme
de mituire (favoruri sexuale şi de alt
tip, sponsorizări)”.
Aţi putea să mai aflaţi cât de tolerant
este sistemul educaţional faţă de
mituire, dacă membrii personalului
academic se apără unul pe altul şi
cât de uşor pentru informatori este
să raporteze cazurile de mituire.
„Dacă vreun student mi-ar propune
mită, l-aş fi raportat administraţiei
115
facultăţii. L-aş raporta pentru că
multe sau schimbat, iar în trecut
poate nu aş fi făcut-o.”
2.4. Sondajul în bază
de chestionar
2.4.1. De ce anume sondajele
în bază de chestionar?
Sondajul în bază de chestionar este
o modalitate de bază şi frecvent
utilizată de colectare a datelor
cantitative în domeniu ştiinţelor
sociale. El mai este şi cea mai
frecventă metodă de cercetare în
domeniul sociologiei. El permite
obţinerea rapidă şi relativ ieftină a
unui volum mai mare de date, astfel
încât, cu un eşantion corespunzător,
el permite extrapolarea rezultatelor
respective asupra populaţiei care
este cercetată.
Sondajul în bază de chestionar
este o metodă logică de cercetare
a acestui subiect. Fenomenul este
extrem de răspândit: majoritatea
studenţilor au recurs cel puţin o dată
la formele de trişare academică
şi aproape fiecare student s-a
confruntat cel puţin o dată cu
una din formele ei. Sondajul în
bază de chestionar ne permite să
examinăm un număr relativ mare de
studenţi, asigurând în acelaşi timp
intimitatea şi anonimitatea lor totală.
Anonimitatea este cu siguranţă o
solicitare imperativă în cazul acestui
subiect, deoarece mituirea este cea
mai serioasă formă a corupţiei, astfel
încât nu putem să ne aşteptăm chiar
la un minim de răspunsuri oneste la
această temă dacă nu am asigurat

anonimitatea maximă posibilă
a respondenţilor pe parcursul
sondajului.
Avantajul sondajului în bază de
chestionar mai este şi faptul că
întrebările elaborate minuţios
oferă o profunzime şi cunoaştere
satisfăcătoare şi, în acelaşi timp, noi
putem examina un număr mai mare
de teme aferente fraudei academice
şi explică parţial care trăsături
caracteristice ale respondenţilor şi
instituţiilor contribuie la o frecvenţă
mai mare sau mai mică a trişării.
În afară de o „scanare” descriptivă
detaliată a situaţiei, un sondaj
de calitate ne permite să oferim
o explicaţie faptului, adică un
răspuns la întrebarea de ce frauda
academică este în unele locuri mai
mult sau mai puţin răspândită.
2.4.2. Eşantionul
La fel ca în cazul celorlalte subiecte,
recomandăm un eşantion aleatoriu
reprezentativ. Deşi acest subiect
nu este perfect pentru o cercetare
efectuată cu ajutorul unui sondaj
în bază de chestionar, deoarece
mituirea este mai puţin răspândită
decât de exemplu trişarea, dar
totuşi fiecare student are anumite
atitudini, percepţii şi valori cu
privire la acest subiect. Sondajul în
bază de chestionar pe un eşantion
reprezentativ ne permite să
formulăm concluzii sau generalizări
despre întreaga populaţie, prin
care concluziile capătă o mai
mare relevanţă şi pot deveni baza
activităţii.
Eşantionul aleatoriu şi imparţial
poate fi particular de important la
116
prezentarea rezultatelor mijloacelor
de informare în masă şi publicului
larg. După cum am menţionat de
mai multe ori – acesta este cel mai
delicat subiect, de aceea trebuie
accentuată importanţă colectării
datelor care pot fi generalizate
rezonabil pentru întreaga populaţie.
Fiecare relativizare a datelor noastre
slăbeşte credibilitatea noastră şi ne
face vulnerabili la atacuri din parte
instituţiilor care nu vor fi satisfăcute
de faptul noi indicăm probleme
serioase de corupţie în cadrul
sistemului. Parţialitatea eşantionului
ne expune la acuzaţii de tipul „cât de
intenţionat dorim să demonstrăm că
facultatea X este coruptă” sau ceva
de acest gen.
Crearea şi realizarea acestui tip de
eşantion a fost explicată în multe
manuale de metodologie – noi vă
obligăm să le consultaţi dacă nu
cunoaşteţi totalmente procesul de
eşantionare. Sugestiile noastre sunt
prezentate la sfârşitul capitolului.
2.4.3. Întrebările
Subiectul oferă libertate substanţială
pentru alegerea întrebărilor care
vor fi utilizate. Este important şi
foarte util de avut un concept de la
început, pentru a facilita gestionarea
elaborării chestionarului şi analizei
ulterioare a datelor. Conceptul
nostru de bază a fost următorul:
1. Perceperea de către societate
a frecvenţei mitelor în diferite
instituţii.
2. Experienţa personală în ceea ce
priveşte mituirea (nepotismul).
3. Perceperea prezenţei mituirii (şi
nepotismului) în cadrul instituţiei

ţintă (în cazul nostru facultatea
şi ştiinţe umanitare şi sociale din
Zagreb).
4. Variabilele individuale (atitudinile
respondenţilor)
5. Importanţa problemei mitelor
comparativ cu alte probleme
posibile din cadrul facultăţii.
6. Întrebări despre instituţii
7. Sugestiile respondenţilor cu
privire la reducerea mituirii şi
corupţiei
8. Altele
9. Careva întrebări sociodemografice
specifice
2.4.3.1. Perceperea de către
societate a frecvenţei mitelor
în diferite instituţii sociale
Aceasta este o întrebare clasică
în cercetările la tema corupţiei.
Scopul este de a cunoaşte cum
respondenţii percep cât de frecventă
este corupţia pe diferite segmente
şi instituţii sociale. Obiectivul este
de a obţine date comparative – cât
de mare este corupţia percepută
în sistemul educaţional vizavi de
alte instituţii sociale. Întrebarea
poate fi interesantă, dar nu şi
necesară pentru acest tip de
chestionar. Exemple de întrebări din
chestionarul croat:
În opinia dumneavoastră, în ce
măsura există mituirea în aceste
instituţii şi părţi ale societăţii croate?
} Servicii civile
} Protecţia sănătăţii
} Sistemul judiciar
} Poliţia
} Guvernul
} Parlamentul
} Şcolile primare şi medii
117
} Autorităţile publice locale
} Facultăţile şi alte instituţii de
învăţământ superior
Notă: Este posibil de mărit sau de
micşorat lista instituţiilor cu care este
comparat sistemul educaţional, în
dependenţă de spaţiul disponibil în
chestionar. Pentru fiecare instituţie/
segment este necesar de oferit o
scală de răspunsuri, de exemplu:
1 – Nu există;
2 – Doar ca excepţie;
3 – Este prezentă, dar nu în mare
măsură;
4 – Este răspândită;
5 – Este foarte răspândită;
6 – Nu ştiu.
2.4.3.2. Experienţa personală
în ceea ce priveşte mituirea
(nepotismul)
Cu acest tip de întrebări, prin care
încercăm să aflăm experienţa personală
a respondenţilor în ceea ce
priveşte un act major de corupţie,
trebuie să fim atenţi în special. Există
o probabilitate înaltă ca numărul
celor care vor recunoaşte ceva de
acest gen va fi foarte mic. Pe lângă
aceasta, respondenţii (studenţii) şi
instituţiile (facultăţile) în cadrul cărora
este desfăşurată cercetarea pot fi „intimidate”
de astfel de întrebări directe
şi ar putea refuza să coopereze. Mai
este posibil de ridicat întrebarea dacă
este „inteligent” de inclus astfel de întrebări
în chestionar, deoarece multe
persoane vor interpreta răspunsurile
oferite drept „dovezi temeinice de
corupţie”. Totuşi, „dovezile temeinice”
trebuie să fie în sfera poliţiei şi sistemului
judiciar, pe când chestionarele
în astfel de cazuri delicate sunt o

modalitate mult mai bună de a afla
valorile, atitudinile şi percepţiile.
Exemple de întrebări:
} Aţi oferit vreodată mită pe
parcursul studiilor?
} Aţi încercat să oferiţi vreodată
mită pe parcursul studiilor?
Scala: 1 – Da, mai mult de o dată;
2 – Da, o dată; 3 – Nu; 9 – Nu vreau
să răspund la această întrebare.
Prima întrebare (cu expresia de
„oferire a mitei”) este potrivită pentru
măsurarea faptului dacă mita pe care
a oferit-o studentul a fost într-adevăr
acceptată de cealaltă parte. De aceea
ea indică vinovăţia respondentului,
dar de asemenea şi vinovăţia funcţionarului
care a acceptat mita. A doua
întrebare nu ne dă niciun răspuns,
deoarece nu ne comunică dacă mita
oferită a fost acceptată într-adevăr.
La fel pot fi formulate întrebări similare
în ceea ce priveşte nepotismul:
} Aţi beneficiat vreodată de ceva
în cadrul facultăţii datorită
folosirii legăturilor de rudenie sau
de prietenie?
} Aţi încercat vreodată să
influenţaţi pe cineva în cadrul
facultăţii datorită folosirii
legăturilor de rudenie sau de
prietenie?
Scala: 1 – Da, mai mult de o dată;
2 – Da, o dată; 3 – Nu; 9 – Nu vreau
să răspund la această întrebare.
2.4.3.3. Perceperea prezenţei
mituirii la facultate
Perceperea nu ne spune nimic
despre starea reală a lucrurilor în
118
ceea ce priveşte acest fenomen.
Faptul că oamenii au o percepere
diferită a stării societăţii poate fi doar
un semn de percepere denaturată,
prejudecăţi sau stereotipuri. Trebuie
mereu să ţinem minte acest fapt
în special atunci când interpretăm
rezultatele unor subiecte atât de
delicate.
Exemple de întrebări:
În opinia dumneavoastră, cât de
frecvente în cadrul facultăţii de
ştiinţe umanitare sunt formele de
mituire enumerate mai jos?
} Mituirea sub formă de oferire de
bani profesorilor/funcţionarilor în
schimbul anumitor servicii.
} Mituirea sub formă de oferire
de favoruri profesorilor/
funcţionarilor pentru a primi
anumite servicii.
} Mituirea sub formă de acordare
de servicii sexuale profesorilor/
funcţionarilor pentru a obţine un
beneficiu.
} Contrar mituirii, nepotismul
include oferirea de favoruri
pentru rude/prieteni, fără a cere
bani sau favoruri în schimb.
Vă rugăm să estimaţi cât
de frecvent este nepotismul
în cadrul facultăţii de ştiinţe
umanitare:
Scala: 1 – Nu este; 3 – Este rar; 8 –
Frecvent; 8 – Nu ştiu; 9 – Nu vreau
să răspund la această întrebare.
După aceste întrebări generale cu
privire la modul în care respondenţii
percep frecvenţa mituirii în cadrul
facultăţii lor, am trecut la percepţia
nivelului de corupţie în cadrul

facultăţii lor în comparaţie cu
corupţia din cadrul altor facultăţi:
În ceea ce priveşte oferirea/
primirea de mită, facultatea ştiinţelor
umanitare este:
1 – Mult mai puţin coruptă decât
celelalte facultăţi ale universităţii.
2 – Mai puţin coruptă decât celelalte
facultăţi ale universităţii.
3 – La fel de coruptă ca şi celelalte
facultăţi ale universităţii.
4 – Mai coruptă decât celelalte
facultăţi ale universităţii.
5 – Mult mai coruptă decât celelalte
facultăţi ale universităţii.
8 – Nu ştiu.
Ţinând cont de descentralizarea specifică
a facultăţii noastre, credeam că
exista o posibilitate teoretică ca anumite
catedre să aibă „reguli morale”
diferite în ceea ce priveşte toleranţa
faţă de comportamentul lipsit de
onoare. De aceea am rugat studenţii
să-şi exprime viziunile lor:
Mituirea este răspândită uniform în
rândul catedrelor diferite ale facultăţii
de ştiinţe umanitare?
1 – Da, este egal egal de răspândită
la toate catedrele.
2 – Oferirea/primirea de mită există
la toate catedrele, dar unele
sunt mai cunoscute de cât altele
pentru acest fapt.
3 – La majoritatea catedrelor
această formă de corupţie nu
există, dar sunt câteva catedre
care fac excepţie.
4 – Mituirea nu există nicăieri
în cadrul facultăţii de ştiinţe
umanitare.
8 – Nu ştiu.
119
2.4.3.4. Variabilele individuale
(atitudinile faţă de mituire)
Până acum am măsurat perceperea
răspândirii mitelor. Trebuie de
accentuat că perceperea de
asemenea înseamnă atitudine întrun
sens mai larg. Este o cale de a
vedea lucrurile, o atitudine faţă de
faptul cât de prezentă este corupţia
undeva. Totuşi, în această secţiune
vom arăta întrebări care analizează
atitudinile studenţilor faţă de mituire
însăşi şi faţă de corupţie ca fenomen.
Analizăm ce fel de atitudine morală
şi etică au studenţii faţă de corupţie.
Dacă este bună/rea, cum ar trebui de
o pedepsit, ar dori ei să o raporteze,
ei însăşi ar dori să încalce regulile în
anumite situaţii?
Mai jos este prezentat un set de
întrebări pe care le folosim pentru
a analiza dorinţa personală a
studenţilor de a respecta regulile şi
principiile. Ar vrea ei să ofere o mită
sau să folosească legăturile pe care
le au?
Estimaţi în ce măsură declaraţiile de
mai jos se referă la dumneavoastră:
} V-ar plăcea să aveţi „pile” la
facultate, care v-ar ajuta să
treceţi examenele, să obţineţi
o notă mai mare sau ceva de
acest gen?
} Aţi mitui profesorul sau i-aţi ofer
alte servicii în schimbul unei note
sau unei realizări academice,
dacă veţi fi siguri că nu veţi fi
descoperiţi şi pedepsiţi?
Scala: 1 – Da; 2 – Poate; 3 – Nu;
8 – Nu ştiu.
Întrebarea următoare ar putea
fi interesantă, din moment ce

studentul este pus într-o situaţie
ipotetic dificilă şi nefavorabilă, din
care nu există o ieşire legală (de
exemplu conform regulilor de studiu
el cu siguranţă va pierde un an de
studii sau dreptul de a studia) şi
apoi întrebaţi-l dacă ar fi gata să se
„salveze” prin metode ilegale.
Dacă v-aţi trezi în situaţia că pierdeţi
un de studii, dreptul de a studia,
bursa sau ceva de acest gen, aţi
face ceva din cele menţionate mai
jos?
} Aş ruga familia mea să mă ajute
sau mi-aş folosi legăturile politice
sau cunoştinţele.
} Aş procura certificate medicale
false, care mi-ar servi drept
scuze/pretext.
} Aş încerca să-i plac
profesorului prin purtarea unor
haine provocatoare sau un
comportament provocator.
} I-aş oferi profesorului bani sau
altă recompensă materială.
} Aş „recupera” examenul prin
muncă fizică neplătită sau
orice altă muncă în favoarea
necesităţilor particulare ale
profesorului.
} I-aş oferi contacte sexuale, o
relaţie de scurtă durată sau alte
„servicii” similare.
Scala: 1 – Nu aş face asta în niciun
caz; 2 – M-aş gândi la o astfel de
posibilitate; 3 – Aş face-o; 8 + Nu
ştiu.
Întrebările următoare analizează
în mod similar atitudinea etică
a studenţilor faţă de mituire. De
această dată i-am rugat să estimeze
120
o pedeapsă adecvată pentru
persoanele care s-au dovedit a fi
implicate în mituire. Penalităţile
variază de la cele blânde la foarte
stricte, iar respondenţii pot alege
o combinaţie de pedepse dacă
consideră că una este insuficientă.
Desigur, există şi opţiunea de
nepedpsire a persoanelor corupte.
Care ar fi pedeapsa adecvată
pentru profesorii care cer sau
primesc mită? Încercuiţi cifra din faţa
pedepsei adecvate – puteţi alege
una sau o combinaţie de mai multe!
Scala:
1 – Avertisment
2 – Interdicţie temporară de a lucra/
suspendare
3 – Demitere
4 – Interdicţie de a lucra în orice
instituţie de învăţământ
5 – Amendă
6 – Pedeapsă cu închisoarea
7 – Ei nu trebuie pedepsiţi
Care ar fi pedeapsa adecvată pentru
studenţii care oferă mită? Încercuiţi
cifra din faţa pedepsei adecvate –
puteţi alege una sau o combinaţie de
mai multe!
Scala:
1 – Avertisment
2 – Suspendarea temporară de la
studii
3 – Interdicţia de a studia la acea
facultate
4 – Interdicţie generală de a-şi face
studiile
5 – Amendă
6 – Pedeapsă cu închisoarea
7 – Ei nu trebuie pedepsiţi

Următorul set de întrebări le
considerăm foarte importante pentru
examinarea minuţioasă a atitudinilor
faţă de mituire şi corupţie. Iarăşi,
acestea sunt întrebări ipotetice
prin care examinăm dorinţa
studenţilor de a raporta corupţia şi
astfel să contribuie la combaterea
acesteia. După cum am spus deja,
combaterea mituirii nu poate fi
eficientă dacă nu este o determinare
şi dorinţa reală de a raporta astfel de
cazuri instituţiilor.
Aţi raporta un student de la
facultatea dumneavoastră dacă aţi
dovezi că el a mituit un profesor sau
i-a acordat servicii în schimbul unei
note sau altei realizări academice?
Scala:
1 – Nu l-aş raporta.
2 – L-aş raporta, dar numai prin
expedierea unui raport anonim,
nesemnat.
3 – L-aş raporta personal, semnând
cu numele şi prenumele meu.
8 – Nu ştiu.
Aţi raporta un profesor de la
facultatea dumneavoastră dacă aţi fi
avut dovezi că a primit o mită sau a
oferit favoruri nemeritate prietenilor/
rudelor sale?
Scala: la fel ca la întrebarea
anterioară.
În afară de aceasta, am dorit
să vedem care este atitudinea
studenţilor faţă de cauzele mituirii:
Cum credeţi, de ce apare mituirea în
cadrul unor facultăţi ale Universităţii
din Zagreb?
121
} Mituirea are loc fiindcă salariile
angajaţilor sunt prea mici.
} Mituirea are loc din cauza neglijenţei
administraţiei facultăţii.
} Mituirea are loc din cauza
neglijenţei autorităţilor de stat.
} Mituirea are loc deoarece nimeni
nu o raportează.
} Mituirea are loc deoarece
oamenii ştiu că vor scăpa
nepedsiţi.
} Mituirea are loc deoarece în
unele părţi ale comunităţii
academice sunt inexistente
principiile morale şi etice.
} Mituirea are loc deoarece
nu este o supraveghere şi
cunoaştere a examenelor/
transparenţei.
} Mituirea are loc deoarece unii
studenţi se simt forţaţi să obţină
succes cu orice preţ.
} Mituirea are loc deoarece
sarcina obligaţiilor de studiu ale
studenţilor este prea mare.
Scala: 1 – Dezacord total; 2 – Nu
sunt de acord; 3 – Acord şi dezacord
în egală măsură; 4 – Sunt de acord;
5 – Sunt total de acord.
2.4.3.5. Sugestiile
respondenţilor cu privire la
reducerea mituirii şi corupţiei
Atitudinile respondenţilor faţă de
reducerea corupţiei pot fi înţelese
din aceste întrebări. Ce măsuri
lipsesc şi ar trebui de implementat.
Mai jos sunt enumerate câteva
măsuri posibile pentru prevenirea
mituirii în învăţământul superior. Vă
rugăm să încercuiţi trei măsuri pe
care le consideraţi optime şi care ar
trebui implementate imediat.

1. Stabilirea supravegherii din
partea facultăţii şi universităţii.
2. Introducerea unor servicii de
supraveghere permanentă a
facultăţilor, care să fie total
independente de comunitatea
academică.
3. Aprobarea unor acte legislative
şi normative mai clare.
4. Executarea mai eficientă a
actelor legislative şi normative în
vigoare.
5. Făptaşii ar trebui să fie pedepsiţi
mai strict.
6. Asigurarea faptului că toate
examenele şi rezultatele lor sunt
publice şi transparente.
7. Înregistrarea video a tuturor
examenelor.
8. Mărirea salariilor personalului
facultăţii.
9. Reducerea sarcinii de obligaţii
de studii ale studenţilor.
10. Aprobarea şi consolidarea
organelor studenţeşti
(ombudsman, adunarea generală
sau ceva de acest gen).
11. Asigurarea protecţiei şi
anonimităţii persoanelor care
raportează mituirea şi corupţia.
2.4.3.6. Importanţa comparativă
a mituirii ca problemă din cadrul
facultăţii
Acesta nu este un set de întrebări
foarte important. Scopul este
doar de a cunoaşte mai bine cum
studenţii percep mituirea drept o
problemă. De exemplu, studenţii
ar putea crede că corupţia este
extrem de răspândită la facultatea
lor, dar dacă există 10 sau mai
multe probleme care împovărează
122
mult mai mult studentul mediu (şi
la nivel zilnic), atunci va scăzută
motivaţia studenţilor şi organizaţiilor
studenţeşti de a soluţiona problema
mituirii. De aceea am dorit să
vedem unde ar fi situată mituirea în
comparaţie cu alte posibile probleme
din cadrul facultăţii.
Unele probleme posibile ale facultăţii
de ştiinţe umanitare sunt enumerate
mai jos. Vă rugăm să estimaţi cât de
importantă este fiecare din ele.
} Suma contractului de studii
} Organizarea studiilor
} Sarcina de studiu a studenţilor
} Calitatea materialului didactic
} Orarul
} Nepotismul
} Calitatea personalului didactic
} Oferta de cursuri
} Dotarea bibliotecii
} Mituirea
} Altceva, spuneţi ce:
_____________________________
Scala: 1 – Nu e o problemă; 2 – E
o problemă mică; 3 – E o problemă
medie; 4 – E o problemă mare; 5 – E
o problemă foarte mare; 8 – Nu ştiu.
2.4.3.7. Întrebări despre instituţii
Instituţiile sunt cele care sunt
puse în pericol de către corupţie
şi ele poartă marea parte a
responsabilităţii pentru combaterea
acesteia. Am considerat că este
important să analizăm încrederea
studenţilor în acele instituţii,
deoarece doar încrederea în instituţii
poate duce la raportarea acţiunilor
existenţa cărora le e cunoscută
tuturor. Dacă studentul nu crede

că plângerea lui va fi acceptată,
examinată minuţios şi că ulterior
vor fi luate măsuri, atunci el nu are
niciun motiv raţional de a raporta
un comportament lipsit de onoare.
În mod similar, dacă nu a fost
asigurată protecţie totală împotriva
consecinţelor unei încălcări, nimeni
nu va raporta.
Întâi de toate am fost interesaţi
de două aspecte – dacă există
posibilitatea de a depune o
plângere anonimă, care nu ar pune
informatorul într-o situaţie neplăcută
şi în care instituţie studenţii ar
avea cea mai mare încredere
ca să depună o plângere sau un
raport, dacă există vreuna de
acest fel. Acest fapt ne permite să
comparăm instituţiile în funcţie de
încrederea pe care o au studenţii
în ele şi scoate în evidenţă anumite
probleme – de exemplu, ar putea să
ne demonstreze că instituţiile care
au cea mai mare responsabilitate
pentru combaterea corupţiei în
cadrul universităţii au şi cel mai
mic nivel de încredere din partea
studenţilor, ceea ce ar fi foarte
problematic.
Studenţii de la facultatea
dumneavoastră pot să depună
plângeri privind cazurile de corupţie
(inclusiv mituirea şi forţarea
procurării manualelor) la o persoană
sau instituţie competentă, fără a
se expune riscurilor (de exemplu
plângerile anonime)?
Scala:
1 – Da – vă rugăm să indicaţi unde
poate fi depusă plângerea:
_____________________________
123
2 – Nu, nu pot.
8 – Nu ştiu.
În care din persoanele sau instituţiile
de mai jos aţi avea cea mai mare
încredere şi i-aţi prezenta o plângere
cu privire la corupţie? Încercuiţi cifra
din faţa răspunsurilor propuse!
} Reprezentantul studenţilor
în consiliul facultăţii sau al
catedrei
} Ombudsmanul studenţilor la
facultatea de ştiinţe umanitare
} Adunarea studenţilor din cadrul
facultăţii de ştiinţe umanitare
} Plenul facultăţii de ştiinţe
umanitare
} Un profesor în care am
încredere
} Şeful catedrei mele
} Prodecan pentru studii
} Decan
} Serviciul studenţesc
} Comisia de etică din cadrul
facultăţii de ştiinţe umanitare
} Oficiul rectorului Universităţii din
Zagreb
} Poliţia
} USKOK (Comisia de combatere
a crimelor economice şi
corupţiei)
} Altcineva – vă rugăm să scrieţi
cine: _________________
} Nu aş depune nimănui vreo
plângere.
2.4.3.8. Altele
Exemplele de întrebări care nu pot
fi incluse în niciuna din categoriile
de întrebări sus-menţionate au fost
puse aici. Întrebarea de mai jos
încearcă să măsoare perceperea
posibilităţi de mituire.

Cine ar putea oferi o mită (bani
sau servicii) unui profesor de la
facultatea dumneavoastră?
Scala:
1 – Oricine doreşte şi are suficienţi
bani.
2 – Doar studenţii „speciali” care au
legături sau în care au încredere
intermediarii sau profesorii.
3 – Este imposibil de oferit mită la
facultatea mea.
8 – Nu ştiu.
Următoarele două întrebări au
fost incluse datorită contextului
specific croat, care au fost
caracterizate în mare măsură de
acţiunea „Indexare”, astfel încât
am considerat necesar să facem
referinţă la atitudinile studenţilor
faţă de această acţiune şi efectele
ei. Întrebări similare pot fi ridicate
în toate ţările care au un context
asemănător.
După părerea dumneavoastră, ce
s.a schimbat odată cu acţiunea
„Indexare”? Încercuiţi cifra din faţa
răspunsului pe care îl consideraţi
corect.
Scala:
1 – A fost soluţionată problema
corupţiei în învăţământul
superior.
2 – A fost soluţionată problema
corupţiei, dar numai în cadrul
unor anumite facultăţi, pe când
la altele ea mai este prezentă.
3 – Problema corupţiei nu a fost
soluţionată nicăieri, dar prezenţa
ei este un pic mai mică.
124
4 – Corupţia este prezentă şi astăzi
în aceeaşi măsură, dar este mai
bine ascunsă.
8 – Nimic nu s-a schimbat.
Credeţi că studenţii sunt mai
pregătiţi să raporteze corupţia după
ce a fost implementată acţiunea
„Indexare”, comparativ cu perioada
anterioară?
Scala: 1 – Da; 2 – Nu; 8 – Nu ştiu.
2.4.4. Experienţe pozitive şi
negative
2.4.4.1. Experienţe pozitive
Nu au fost experienţe pozitive.
2.4.4.2. Experienţe negative
Obţinerea permisiunii de a desfăşura
sondajul în bază de chestionar la
facultăţi s-a dovedit a fi extrem de
dificilă. Decanii nu doresc publicitate
negativă, iar în atmosfera creată
după aplicarea acţiunii „Indexare”
există multă frică de orice întrebări
referitoare la starea lucrurilor la
facultăţi.
2.4.5. Recomandări
Pentru încercarea de a obţine
permisiunea de a desfăşura sondajul
la facultate, este necesar de adunat
toate argumentele posibile şi de
făcut ca instituţia să coopereze
cu utilizarea tuturor canalelor
oficiale şi neoficiale. Dacă totuşi
vă este refuzat, ar putea fi posibil
de desfăşurat cercetare permiţând
studenţilor acelei facultăţi să
îndeplinească chestionarul în afara

încăperilor facultăţii, lucru care ar
putea fi greoi şi să depindă de timp.
De asemenea este posibil de
desfăşurat sondajul în căminele
studenţeşti, ceea ce este relativ
uşor de efectuat, dar trebuie de
ţinut cont că este practic imposibil
de obţinut un eşantion reprezentativ
de studenţi prin această metodă.
Studenţii care locuiesc într-un cămin
anume reprezintă doar populaţia de
studenţi al respectivului cămin şi nici
într-un mod nu reprezintă întreaga
populaţie de studenţi, astfel încât
din asemenea rezultate nu pot fi
formulate concluzii care s-ar referi
la toţi studenţii unei facultăţi sau toţi
studenţii în general!
Sondajul în bază de chestionar
nu trebuie în niciun caz să fie
desfăşurat în timpul orelor, în
prezenţa unui profesor! Conform
experienţei noastre dintr-o cercetare
anterioară, au fost reuşite sondajele
desfăşurate în holuri, în curţile
125
blocului principal. Respondentului
trebuie să-i fie oferit un carnet (o
mapă) cu copertă tare, care îl va
ajuta să îndeplinească chestionarul.
Este important de accentuat că
sondajul nu este desfăşurat de
facultate sau o instituţie similară,
ci de o organizaţie independentă.
Trebuie făcuţi toţi paşii posibili
pentru a asigura anonimitatea
maximă a respondentului şi a-i
inspira încredere.
2.4.6. Exemple de rezultate
[…]
2.4.7. Bibliografie
recomandată
Aronson et al (2005), «Socijalna
psihologija» („Psihologie socială”),
Naklada Mate, Zagreb.
Kufrin, Krešimir (2008), «Indeksi i
skale» („Indici şi scale”), Nepublicat

V.4. Procesul
de înmatriculare
1. Introducere
1.1. Definirea problemei
Înmatricularea este un proces
fundamental care se referă la o
serie de acţiuni de organizare
şi gestionare a selectării a unui
număr de persoane dintr-o listă
de concurenţi, în baza unor criterii
bine-definite, care ulterior vor fi
înmatriculate la studii în instituţia de
învăţământ superior.
1.2. Importanţa
problemei pentru
învăţământul superior
Admiterea este un proces care
trebuie să garanteze natura
universală a dreptului de a
deveni student la o instituţie de
învăţământ superior, în baza unui
concurs deschis şi transparent.
Acţiunile direcţionate spre evitarea
acestor principii şi obţinerea de
avantaje nejustificate reprezintă
o ameninţare serioasă pentru
imaginea învăţământului superior. În
plus, existenţa corupţiei la această
etapă incipientă a învăţământului
superior ne face să simţim existenţa
acestui fenomen la toate celelalte
etape, iar, în rezultat, întregul
126
proces educaţional este pus la dubii
serioase.
Astfel, în sensul cercetării
minuţioase a procesului de admitere
în instituţiile de învăţământ superior,
sunt prevăzuţi următorii paşi: analiza
particularităţilor procesului de
admitere la universităţile din ţările
membre ale reţelei anti-corupţie;
evidenţierea modalităţilor de
organizare şi gestionare a procesului
de admitere; cadrul normativ al
acestui proces; analiza posibilităţilor
de a favoriza anumiţi candidaţi în
defavoarea altora; şi evaluarea
metodelor de prevenire şi combatere
a unor astfel de practici.
2. Instrumente
2.1. Solicitarea de
informaţii publice
2.1.1. Introducere
Solicitarea de informaţii reprezintă
o metodă formală de obţinere a
datelor de tip public de la anumite
instituţii. Datele obţinute sunt folosite
pentru elaborarea instrumentelor de
cercetare pentru etapele ulterioare
ale studiului, pentru analizarea şi
evaluarea rezultatelor obţinute în
urma aplicării metodelor calitative
şi cantitative (cu accent special pe
interviuri şi focus-grupuri, precum şi
pe chestionare).
2.1.2. Eşantionul
Au fost selectate instituţiile
care posedă date cu privire la

procedurile, principiile de admitere
la instituţiile de învăţământ superior,
precum şi anumite date statistice
pentru a asigura colectarea de
date relevante pentru subiect
(procesul de admitere). Astfel, au
fost expediate solicitări de informaţii
publice instituţiilor de învăţământ
superior şi ministerelor responsabile
(Ministerul Tineretului şi Sportului).
2.1.3. Întrebările
Informaţiile solicitate de la instituţiile
menţionate se referă la actele
oficiale, care reglementează
procesul de admitere, explicaţii
cu privire la stabilirea numărului
de studenţi care să fie admişi
la fiecare specialitate în parte,
metode şi principii de monitorizare
a comisiilor de admitere. Instituţiile
sus-menţionate au primit solicitări
oficiale de informaţii, care includeau
întrebări bine definite (de obicei 4-5
întrebări).
2.1.4. Experienţe pozitive
şi negative
Solicitările de informaţii permit
primirea unor date oficiale, sigure
din prima sursă.
În majoritatea cazurilor, instituţiile
de la care am solicitat să ne ofer
informaţii au încălcat termenul limită
al solicitărilor respective, deseori
ignorând aceste cereri. Rezultatele
obţinute nu au conţinut informaţii
suficiente şi erau formale.
2.1.5. Sfaturi şi recomandări
Respectarea unor anumite reguli
şi recomandări este imperativă
127
pentru mărirea şanselor de a obţine
răspunsuri la solicitările de clarificare
adresate instituţiilor.
De aceea:
} Solicitarea trebuie să conţină
informaţii despre organizaţia
solicitantă, inclusiv logo-ul
organizaţiei, denumirea ei
deplină, adresa juridică şi
numele directorului organizaţiei.
} Trebuie să fie inclusă o scurtă
descriere a proiectului în care
este implicată organizaţia;
} Trebuie explicate scopurile
pentru care este solicitată
informaţia şi modul în care va fi
utilizată;
} Adiţional, este necesar de
menţionat atent dreptul unui
ONG de a solicita informaţii
publice, citând legea respectivă;
} Solicitarea de informaţii trebuie
să aibă forma unei scrisori
oficiale expediate la adresa
poştală a instituţiei.
2.2. Focus-grupurile
2.2.1. De ce anume
focus-grupurile?
Focus-grupul este o metodă
de studiu calitativ, care permite
obţinerea informaţiilor direct de la
deţinătorii lor prin discuţii în grup,
moderate de o persoană instruită
în mod corespunzător pentru acest
scop. Această metodă flexibilă
permite obţinerea informaţiilor
personalizate, a opiniilor şi
impresiilor de la toţi participanţii.
Participanţii la focus-grup trebuie să

fie selectaţi cu grijă, iar moderatorul
trebuie să fie bine pregătit.
2.2.2. Eşantionul
Selectarea participanţilor la focusgrup
este organizată în baza
principiului de omogenitate. Totuşi
această omogenitate nu se referă la
toate criteriile socio-demografice, ci
la experienţa în domeniul cercetat.
Dacă o anumită problemă este
abordată la nivel de universitate,
cele mai relevante criterii sunt
departamentul şi anul de studii.
Alte criterii de selectare a
participanţilor ar putea include:
profilul departamentelor, mărimea
departamentelor, taxele de
înmatriculare etc.
Participanţii ar trebui să fie implicaţi
în focus-grup voluntar.
2.2.3. Întrebări pentru
focus-grupuri de studenţi
Examplu de parte introductivă:
1. prezentarea moderatorului;
2. explicarea metodei de focusgrup;
3. prezentarea generală a
subiectului:
} Acesta nu este un test de
cunoştinţe şi aici nu există
răspunsuri corecte şi greşite.
128
} Participanţii pot avea opinii
diferite. Pentru noi contează
opinia personală, deci vă rugăm
să oferiţi răspunsuri sincere şi
complete.
} Vă rugăm să respectaţi opinia
şi părerea celorlalţi participanţi,
indiferent de esenţa lor.
} Vorbiţi cu voce tare şi clar.
} Este important ca toţi să
participe la discuţie.
Schiţa de întrebări pentru focus-grup
trebuie să aibă o structură logică
şi să fie expuse în conformitate cu
anumite principii.
Astfel schiţa trebuie să înceapă cu
întrebări introductive simple care
nu se referă la miezul subiectelor,
ci delimitează limitele disucţiei.
Acest grup de întrebări trebuie să
fie urmat de întrebări ce se referă
direct la subiectul discuţiei, dar
ele trebuie să vizeze opiniile şi
informaţiile cunoscute participanţilor.
Următorul grup de întrebări ar
trebui să se refere la particularităţile
şi formele corupţiei, iar grupul
final de întrebări – la combaterea
corupţiei sau a comportamentului
neprofesional.
În continuare vă prezentăm un
exemplu al structurii întrebărilor din
cadrul interviului.

Grupul 1. Întrebări introductive
1. Ce credeţi despre IIS din Moldova? De ce aveţi această părere?
Grupul 2. Motivele de a studia la o IIS
1. De ce aţi decis personal să urmaţi studiile la universitate?
2. Ce instituţie aţi ales pentru a-vă continua studiile? De ce?
Grupul 3. Cunoaşterea procesului de înmatriculare
1. Toţi aţi aplicat pentru a studia la Universitatea de Stat din Moldova. Ce
pretinde procesul de înmatricular? Descrieţi succint etapele procesului
de înmatriculare.
2. Cât de bine cunoaşteţi regulile de înmatriculare într-o IIS?
3. De unde aţi aflat această informaţie?
4. Cunoaşteţi care sunt obligaţiile comisiei de înmatriculare? Care sunt
ele? De unde aţi aflat această informaţie?
Grupul 4. Aspectele corupţiei în procesul de înmatriculare
1. În opinia dvs., cât de mare este corupţia în procesul de înmatriculare?
2. Ce forme de corupţie (mită, protecţionism etc.) există în procesul de
înmatriculare într-o IIS?
3. Aţi auzit despre cazuri reale de darea de bani sau cadouri cu scopul
de a uşura înmatricularea la facultate?
4. Dacă cineva vă propune să vă simplificaţi/uşuraţi înmatricularea la un
loc din buget, în schimbul unei sume de bani, aţi accepta? De ce?
Grupul 5. Profilaxia corupţiei pe parcursul procesului
de înmatriculare
1. În opinia dvs., sunt întreprinse măsuri de prevenire/combatere a
corupţiei în procesul de înmatriculare?
• Da – Enumeraţi-le. Cine le întreprinde? În ce mod?
• Nu – De ce nu se iau toate măsurile? Cine ar trebui să se ocupe de
această problemă?
2. Dacă v-aţi confrunta cu un caz de corupţie, v-aţi adresa la anumite
instituţii? La care? De ce la ele?
3. Ce ar trebui să fie întreprins pentru a responsabiliza absoluvenţii şi a
aborda problema corupţiei în instituţiile existente?
129

2.2.4. Experienţe pozitive
şi negative
Aspectele pozitive ale acestei
metode au constat în întreţinerea
unei discuţii libere şi relaxate
cu privire la admitere, ceea ce
a permis obţinerea informaţiilor
referitoare la anumite acţiuni
şi cazuri specifice de încălcare
a principiilor de admitere.
Organizarea şi desfăşurarea
corectă a focus-grupurilor a permis
implicarea tuturor participanţilor în
discuţie şi a asigurat sinceritatea şi
implicarea în abordarea diferitelor
aspecte ale admiterii. Un alt aspect
pozitiv constă în faptul că subiectul
discutat nu este unul foarte sensibil
şi studenţii sunt dispuşi să-l discute.
Aspectele negative includ faptul că
anumiţi participanţi ai focus-grupului
au fost tentaţi să răspundă în mod
laconic la întrebările moderatorului.
De asemenea, s-a observat că
câteodată anumiţi participanţi ai
focus-grupurilor au avut tendinţa
de a monopoliza discuţia. Un alt
aspect negativ a constat în faptul
că studenţii nu deţineu informaţiile
specifice necesare pentru a evalua
eficienţa procesului de admitere.
2.2.5. Recomandări
} Recrutarea ar trebui să se
desfăşoare în baza unui
chestionar mic adresat
persoanelor care au manifestat
dorinţa de a participa la focusgrup.
} Participarea în focus-grup ar
trebui să fie confirmată de
câteva ori, inclusiv imediat
130
înainte de începerea focusgrupului.
} Numărul de persoane invitate
ar trebui să fie mai mare decât
numărul de participanţi efectivi
ai focus-grupului (cu 2-3
persoane).
} Schiţa de discuţie cu focusgrup
ar trebui să fie testată în
prealabil.
2.2.6. Exemple de rezultate1 } Majoritatea candidaţilor nu
cunosc bine metodologia de
calculare a mediei de admitere.
} Studenţii consideră că uşurarea
admiterii prin recurgerea la
metode ilegale, în special la
protecţionism este o realitate.
} Printre cele mai frecvente
forme ale corupţiei în procesul
de admitere se numără „banii”
şi „pilele”, adică mituirea şi
protecţionismul.
} Din punctul de vedere al
studenţilor, cele mai eficiente
metode de reducere a corupţiei
în procesul de admitere constau
în sancţionarea dură a acestor
încălcări şi în creşterea salariilor
angajaţilor universităţilor.
2.3. Interviurile
2.3.1. De ce interviurile?
Anterior am menţionat că o metodă
destul de eficientă de a obţine
1 Focus-grupul nu este o metodă
reprezentativă. Prin urmare, utilizarea
termenilor cum ar fi „candidat” şi
„student” se referă strict la participanţii
focus-grupului.

anumite informaţii oficiale constă în
solicitarea de informaţii publice de
la reprezentanţii instituţiilor implicate
în organizarea şi managementul
acestui proces. Trebuie de subliniat
că dacă aceste solicitări nu sunt bine
gândite, ele ar putea genera:
} solicitarea de informaţii
fragmentate sau mai puţin
relevante;
} interpretarea greşită a
documentaţiei obţinute;
} lipsa de informaţii referitoare la
diferite structuri organizatorice
etc.
În acest caz, pentru a obţine date
descriptive amănunţite şi concrete
ar trebui să fie utilizată metoda
interviului aprofundat cu experţi.
2.3.2. Eşantionul
Respondenţii ar trebui să fie
selectaţi în baza comptenţelor şi
a accesului la datele relevante:
membri ai administraţiei universităţii
responsabili de procesul de
admitere, profesori care au făcut
parte din comisiile de admitere,
reprezentanţi ai Ministerului
Învăţământului, responsabili de
admiterea în IIS.
2.3.3. Recomandări
Interviurile trebuie să fie ţinute
doar cu consimţământul expres
al persoanei obţinut prin telefon,
email sau în cadrul unei întrevederi.
Participanţii potenţiali trebuie să fie
informaţi despre organizaţia care
va organiza interviurile, proiectul
în cadrul căruia au fost planificate
131
aceste interviuri şi scopul acestor
interviuri. Ulterior reprezentantul
organizaţiei va informa persoana
invitată despre faptul că participarea
la interviu va fi păstrată sub
confidenţialitate şi anonimat şi că
informaţiile obţinute vor fi utilizate
doar în scopuri de analiză.
2.3.4. Întrebările
Similar focus-grupurilor schiţa pentru
interviu trebuie să fie bine gândită şi
structurată pentru a asigura trecerea
lină de la aspectele generale şi
neutre la cele ce ţin de un anumit
subiect central.
Vă prezentăm în continuare modelul
de structurare a întrebărilor utilizat
de noi:
Introducere
1. Salutarea oficialităţii/autorităţii şi
descrierea succintă a:
a) proiectului;
b) scopului monitorizării/
interviului.
2. Explicarea concisă a detaliilor
tehnice ale interviului, cererea
permisiunii/informarea oficialităţii
despre faptul că interviul va fi
înregistrat.
Întrebări generale
1. Legislaţia Moldovei în domeniul
admiterii la IIS se află într-o
continuă schimbare. Descrieţi
procedurile actuale de admitere.
Există schimbări comparativ cu
trecutul?
2. Care sunt documentele şi legile
principale care reglementează
procesul de admitere la IIS?
Care este părerea/poziţia dvs. cu

privire la ele? Există lacune sau
ele funcţionează impecabil?
3. Care organe şi departamente ale
ministerului sunt responsabile de
procesul admiterii? Ce structură
au aceste departamente?
4. Care este rolul ministerului
în organizarea procesului
de admitere comparativ cu
universităţile?
Organizarea procesului de
admitere/înmatriculare
1. Care organe ale universităţii sunt
responsabile de procesul de
admitere?
2. Cum ele sunt organizate? Puteţi
să comentaţi cu privire la gradul
lor de autonomie?
3. Cine monitorizează comisiile de
admitere? Există vreun organ
de monitorizare? Din partea
cui este mandatul deţinut de
acest organ? (Naţional sau al
universităţii.)
Fraude şi corupţie
1. Ce puteţi să spuneţi despre
fraudele şi corupţia în sistem?
Sunt ele frecvente?
2. Care sunt fraudele tipice comise
în procesul de admitere? Care
tipuri de fraude sunt cele mai
frecvente?
3. Ce se poate spune despre
mită, există tendinţe spre ea în
procesul de admitere?
Examenul de absolvire a liceului:
avantaje şi deficienţe2 1. Întrucât examenul general de
admitere la liceu este considerat
2 Această secţiune a fost inclusă la sfârşit,
deoarece nu se referă direct la subiectul
132
drept elementul principal
de admitere la universitate,
cum este el desfăşurat? Cine
controlează desfăşurarea
examenului?
2. Cum aţi aprecia obiectivitatea
examenului? Există vreo analiză,
date cu privire la acest subiect?
3. Cine controlează/monitorizează
eventualele fraude în cadrul
procesului? Cum aţi explica
mediile mari ale absolvenţilor
liceelor din regiunile rurale?
2.3.5. Experienţe pozitive
şi negative
Informaţiile obţinute din cadrul
interviurilor au un caracter complex.
Ele sunt bine argumentate şi
explicate. Interviurile permit
dezbaterea şi discutarea mai multor
aspecte ale subiectului, predispun
la deschidere şi implicare. Totuşi,
pe lângă aceste avantaje, există
câteva probleme ce ţin de nedorinţa
de a participa, scepticism şi lipsa de
încredere a participanţilor.
2.3.6. Exemple de rezultate
Interviurile pot explica anumite
particularităţi ale procesului de
admitere:
} Experţii implicaţi în monitorizare
nu exclud probabilitatea fraudei,
dar consecvent acuză alte părţi
interesate ale procesului.
} Responsabilitatea instituţională
şi controlul/auditul intern al
procesului de înmatriculare
rămâni factorii cheie pentru
admiterii. Totuşi ea este strâns legată de
acest subiect, cel puţin în cazul Moldovei.

dezvoltarea capacităţilor
instituţiilor de profil de a combate
fraudele din sistem.
} Întrucât statul garantează
diferite privilegii în cazul
înmatriculării diferitelor
categorii de studenţi, vor exista
suficiente metode de falsificare
a documentelor care confirmă
statutul special.
2.4. Sondajul în bază
de chestionar
2.4.1. De ce sondajele în
bază de chestionar?
Sondajul sociologic reprezintă
metoda cea mai utilizată de
cercetare în domeniul sociologiei.
Această situaţie este determinată
de faptul că metoda sondajului
permite obţinerea unui volum
mare de date descriptive şi
explicative, valabile pentru toată
populaţia studiată într-o perioadă
relativ scurtă de timp. Prin
urmare, sondajul sociologic este
o metodă cantitativă, care asigură
reprezentativitatea datelor obţinute
de la eşantion.
2.4.2. Eşantionul
Eşantionul reprezintă elementul
principal în metoda sondajului.
Astfel, dacă obiectivul nostru constă
în asigurarea reprezentativităţii
datelor obţinute, este important
de ales una din metodele de
eşantionare aleatorie, cea mai
preferată fiind eşantionarea
stratificată.
133
2.4.3. Întrebările
Subiectul oferă libertate
considerabilă în ceea ce priveşte
alegerea întrebărilor care vor fi
utilizate. Este important şi foarte
util de a-şi formula la început un
concept, pentru a uşura organizarea
procesului de elaborare a
chestionarului şi analiza ulterioară a
datelor. Conceptul nostru de bază a
avut următoarea formă:
} incidenţa corupţiei în procesul de
admitere;
} cunoaşterea cazurilor de
corupţie în procesul de admitere;
} cele mai frecvente forme ale
corupţiei;
} variabilele individuale (atitudinea
faţă de procesul de admitere);
} eficienţa combaterii corupţiei.
2.4.3.1. Perceperea nivelului
de corupţie în procesul de
înmatriculare
Răspândirea corupţiei la etapa de
admitere constituie un element
foarte important al studiului nostru.
Totuşi, dacă este necesar de
abordat nivelul corupţiei în procesul
de admitere, există anumite date
obiective indespensabile cu privire la
evaluarea nivelului corupţiei de către
persoanele cu experienţă în procesul
admiterii la IIS. Aceste informaţii
pot fi obţinute transformând
conceptul într-un indicator specific
şi măsurându-l cu ajutorul unui
chestionar adresat studenţilor. În
cazul nostru întrebarea ar avea
următoarea formă:
Apreciaţi nivelul corupţiei în procesul
admiterii la IIS la o scală de la 0 la

10, unde 0 semnifică lipsa totală
a corupţiei, iar 10 – un nivel foarte
ridicat al acesteia.
Scala propusă respondenţilor
este ordinală şi are forma grafică
prezentată mai jos:
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Lipsa corupţiei Nivel foarte înalt al corupţiei
2.4.3.2. Cunoaşterea cazurilor
de corupţie în procesul de
admitere
Cunoaşterea cazurilor de corupţiei
în procesul de admitere este
importantă pentru analiza noastră.
Element Indicator Întrebare
Experienţa
personală de
dare de mită
Experienţa
nepersonală
Dare de mită
Cazuri
cunoscute
Cazuri auzite
2.4.3.3. Cele mai frecvente
forme ale corupţiei
Corupţia poate lua diferite forme.
Aceste forme sunt percepute în mod
diferit de membrii societăţii, unele
fiind acuzate cu vehemenţă, altele –
mai tolerate.
În cazul Republicii Moldova, trebuie
de menţionat că, de obicei, prima
experienţă de corupţie tinerii o
dobândesc cu ocazia examenului de
absolvire a liceului (bacalureatul).
Cu această ocazie majoritatea
absolută a elevilor îşi oferă
profesorilor, direct sau indirect, sume
de bani pentru anumite avantaje.
Este important de identificat
experienţa personală de implicare
în practici corupte. Elementele
estenţiale ale conceptului sunt:
V-aţi confruntat/lovit de corupţie
în procesul de înmatriculare?
Cunoaşteţi cazuri concrete de
corupţie în procesul de înmatriculare?
Aţi auzit despre cazuri de corupţie
în procesul de înmatriculare?
134
Ţinând cont de acest fapt, am pus
studenţilor următoarele întrebări:
În opinia dvs. acţiunile enumerate
mai jos pot fi definite ca practici
corupte?
Acţiunile propuse spre evaluare
cuprind:
1. oferirea de flori, dulciuri şi
cadouri mici comisiei de
observatori şi comisiei de
examinare;
2. organizarea unei mese/cine/
gustări pentru comisia de
observatori şi comisia de
examinare;

3. oferirea de bani în plic
reprezentanţilor comisiei de
observatori şi comisiei de
examinare;
4. protecţionismul, exercitarea
presiunii asupra observatorilor/
examinatorilor.
Referindu-ne la corupţie la etapa
de admitere, am oferit studenţilor
posibilitatea de a-şi exprima opiniile
cu privire la cele mai frecvente forme
ale corupţiei aplicate în procesul
de admitere. Am pus următoarea
întrebare studenţilor:
Ce forme de corupţie sunt practicate la etapa de înmatriculare în
instituţiile de învăţământ superior?
Răspunsurile date au fost după cum urmează:
În primul rând În al doilea rând În al treilea rând
Banii 1 1 1
Cadouri (bunuri materiale) 2 2 2
Serviciile 3 3 3
Protecţionismul 4 4 4
Nepotismul 5 5 5
2.4.3.4. Satisfaţia în privinţa
procesului de admitere
Analiza procesului de admitere la IIS
poate să-şi rateze scopul dacă nu
se subliniază nivelu de satisfacţie a
studenţilor în privinţa acestui proces.
Nivelul general de satisfacţie cu
procedura de admitere a fost evaluat
cu ajutorul următoarei întrebări:
Cât de satisfăcut sunteţi de sistemul
actual de admitere la universitate (în
baza mediei de studii la liceu/notei la
examenul de absolvire a liceului în
locul examenului de admitere)?
Studenţil au primit următoarele
opţiuni de răspuns (scală):
1. Absolut satisfăcut.
2. Destul de satisfăcut.
3. Destul de nesatisfăcut.
4. Nesatisfăcut.
135
Următoarea întrebare este menită
să ofere date cu privire la nivelul de
înţelegere a procedurii de admitere
de către studenţi. Prin urmare,
întrebarea propusă este formulată
după cum urmează:
În ce măsură sunteţi informat cu
privire la procedura de calculare
a notei/balului de promovare în
procesul de admitere la IIS?
Opţiuni de răspuns au inclus:
1. Conosc absolut totul despre
acest subiect.
2. Am auzit câteceva despre acest
subiect.
3. Nu sunt informat despre acest
subiect.

Pentru a verifica sinceritatea
răspunsurilor respondenţilor, li s-a
propus posiblitatea de a răspunde
la întrebarea cu privire la procedura
care li se pare cea mai potrivită.
Ce procedură de înmatriculare vi se
pare că este cea mai potrivită?
Opţiuni de răspuns:
1. În baza exemenului de absolvire
a liceului (bacalaureatul).
2. În baza examenelor de admitere.
După o analiză complexă şi
corelarea răspunsurilor date de
respondenţi la întrebările respective,
s-a formulat o serie de concluzii
cu privire la nivelul de satisfacţie a
studenţilor în privinţa procedurii de
admitere.
2.4.3.4. Variabilele individuale
(atitudinea faţă de procesul de
admitere)
Până la acest moment am analizat
percepţia studenţilor cu privire
la nivelul general al corupţiei în
procesul de admitere şi percepţia
cu privire la procedura de admitere,
fără a aborda implicarea în practici
corupte. Este înţeles faptul că
când îşi exprimă opiniile cu privire
la un fenoment social negativ,
respondenţii pot răspunde în
armonie cu normele general
acceptate, de care sunt conştienţi,
dar care nu stau neapărat la baza
comportamentului lor personal.
În această secţiune vor prezenta
întrebările care permit examinarea
atitudinii studenţilor faţă de fraudă
în procesul de admitere, parţialitate
şi recurgerea la metode ilegale în
136
anumite cazuri. Pentru a verifica
această ipoteză am pus următoarea
întrebare studenţilor:
Dacă cineva vă propune să vă
uşuraţi procesul de admitere în
universitate la un loc din buget în
schimbul unei sume de bani, aţi
accepta?
Au fost oferite următoarele opţiuni
de răspuns: Da/Probabil că da./
Probabil că nu./Nu.
Răspunsul la această întrebare ne
poate ajuta să înţelegem percepţia
studentului asupra corupţiei nu
doar la nivel declarativ, ci şi în
practică. Următoarea situaţie este
mai radicală decât prima, deoarece
presupune încălcarea deliberată şi
acceptată a legii. Astfel, întrebarea a
fost reformulată după cum urmează:
Dacă aţi avea posibilitatea de
a fi înmatriculat în mod ilegal la
universitate fără a fi prins, v-aţi fi
folosit de ea?
Opţiunile de răspuns: Da/Nu/Nu ştiu.
Pe lângă cazurile formulate de
acceptare a ofertei de mită în
schimbul susţinerii, am considerat
că este util de inclus în chestionar
întrebări ce ţin de reacţia studenţilor
la eventualele cazuri de corupţie.
Dacă v-aţi lovi/confrunta/aţi fi martor
la un caz de corupţie, aţi sesiza
despre acest fapt organele de
poliţie?
Opţiunile de răspuns: Da/Nu.
Logica întrebării ar putea fi
continuată prin includerea în
chestionar a întrebărilor referitoare
la sancţiunile care trebuie să fie
aplicate persoanelor care cer
mită pentru a uşura admiterea
candidatului.

Care ar fi sancţiunile adecvate
pentru profesorii care cer sau
acceptă mită în procesul de
admitere?
Opţiunile de răspuns disponibile:
1. mustrarea;
2. interzicerea temporară a
activităţii/suspendarea din
funcţie;
3. concedierea;
4. interzicerea de a activa în orice
instituţie de învăţământ;
5. amendă;
6. condamnarea la detenţie;
7. nu ar trebui să fie aplicată nicio
sancţiune.
Pe lângă evaluarea sancţiunilor care
trebuie să fie aplicate persoanelor
care cer mită, este necesar de aflat
opinia studenţilor cu privire la sancţiunile
necesare pentru cei care oferă
mită. Care ar fi penalitate potrivită
pentru studenţii care dau mită?
Opţiunile de răspuns sunt aceleaşi
ca şi cele prezentate mai sus.
Eficienţa combaterii corupţiei în
procesul de admitere
Pentru combaterea corupţiei este
nevoie de informaţii factuale care
motivează aprecierea studenţilor
cu privire la nivelul eficienţei. Astfel,
metoda rezonabilă de a obţine
datele cu privire la acest subiect
ţine de stabilirea unui indicator
concret, care poate fi măsurat prin
intermediul unei întrebări concrete.
Estimaţi eficienţa măsurilor
întreprinse pentru a combate/
reduce corupţia în procesul de
admitere la universitate la o scală
de la 0 la 10, unde 0 semnifică
ineficienţă absolută, iar 10 –
eficienţă absolută a măsurilor de
prevenire/combatere.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Absolut ineficiente Absolut eficiente
2.4.3.5. Instituţiile responsabile
de prevenirea corupţiei în
procesul de admitere
Eficienţa măsurilor de combatere/
prevenire a corupţiei depinde direct
de activitatea instituţiilor care deţin
aceste competenţe.
Astfel, am pus următoarea
întrebare pentru a identifica
percepţia respondenţilor cu privire
la metodele concrete de divizare a
137
responsabilităţilor de prevenire a
corupţiei între diferite instituţii:
În opinia dvs. ce grad de
responsabilitate în prevenirea
corupţie în procesul de înmatriculare
ar trebui să revină fiecăruia dintre
subiecţii enumeraţi mai jos?
De asemenea, am cerut
respondenţilor să completeze
următorul tabel de evaluare a
responsabilităţii diferitelor instituţii
studiate:

Responsabilitate
absolută
2.4.4. Experienţe pozitive
şi negative
2.4.4.1. Experienţe pozitive
Completarea chestionarelor este
o sarcină destul de uşoară şi
interesantă pentru studenţi. Ei sunt
curioşi şi, de obicei, acceptă să
participe.
2.4.4.2. Experienţe negative
Dificultăţile principale au constat
în scepticismul reprezentanţilor
conducerii departamentelor în
privinţa studiului şi nedorinţa
lor iniţială de a coopera pentru
implementarea studiului. De
asemenea, profesorii au avut
tendinţa de a fi mai neprietenoşi,
nedorind să ofere din timpul or
pentru a distribui chestionarele
studenţilor.
2.4.5. Recomandări
Succesul studiului în mare
măsură depinde de calitatea
instrumentului de studiu,
eşantionare corectă şi completarea
corectă a chestionarelor de către
respondenţi.
Oarecare grad de
responsabilitate
Nu ar trebui să
fie responsabili
Comisia de admitere 1 2 3
Studenţii candidaţi 1 2 3
Părinţii 1 2 3
Conducerea
universităţii
1 2 3
Reprezentanţii organe
lor de control/poliţie
1 2 3
138
Prin urmare, pentru întocmirea unui
chestionar este bine de respectat
următoarele recomandări:
} Chestionarul nu ar trebui să fie
prea lung: durata de completare
a unui chestionar nu ar trebui să
depăşească 15-20 de minute.
} Întrebările trebuie să fie formulate
cât mai simplu şi inteligibil posibil.
} Respondenţilor trebuie să li se
explice câte opţiuni de răspuns
trebuie să fie selectate.
} Numărul de întrebări deschise
trebuie să fie redus la minimum.
} Chestionarul ar trebui să fie în
mod obligatoriu testat înainte
de a începe colectarea datelor
empirice.
Recomandări cu privire la
eşantionare
} Eşantionarea trebuie să fie
efectuată în conformitate cu
informaţiile deţinute de echipa
de studiu.
} Dacă pentru elaborarea
unui eşantion aleatoriu nu
există suficiente informaţii,
se recomandă de elaborat un
eşantion în baza cotelor.

Respectarea principiilor de
eşantionare de către operatori
} Operatorii ar trebui să fie
selectaţi în baza experienţei lor
de lucru cu chestionare sau a
cunoştinţelor relevante (studenţi
de la facultăţile de sociologie).
} Operatorii trebuie să fie instruiţi
în privinţa importanţei respectării
procedurii de selectare a
respondenţilor şi management al
sondajului.
} Înainte de a începe colectarea
datelor empirice este necesar
de verificat cât de bine înţeleg
operatorii procedura de selectare
a respondenţilor şi cât de bine
au conştientizat ei importanţa
respectării acestei proceduri.
} Operatorii trebuie să fie
remuneraţi.
2.4.6. Exemple de rezultate
[…]
2.4.7. Resurse bibliografice
Chelcea S. Metoologia cercetării
sociologice. Metode cantitative şi
calitative. – Bucureşti, 2009
Iluţ P. Abordarea calitativă a
socioumanului. – Iaşi, 1997.
Jupp V. The SAGE Dictionary of
Social Research Methods. – Londra,
2006.
139
V.5. Cazarea
în cămin
1. Introducere
1.1. Definirea problemei
Procesul de cazare în cămin
include aplicarea şi admiterea
pentru cazare, precum şi împărţirea
camerelor în cămine studenţeşti.
Cazuri de corupţie pot fi constatate
la toate etapele procesului de
cazare. Aceasta se manifestă sub
forma prezentării informaţiilor false
(utilizate pentru a stabili prioritatea
la repartizarea camerelor în cămin),
a favorizării membrilor diferitelor
partide politice sau ai uniunilor
studenţeşti, a falsificării listelor de
aplicanţi, a vânzării sau închirierii
camerelor în cămin etc.
1.2. Importanţa
problemei pentru
învăţământul superior
Corupţia în procesul de cazare
are un impact enorm asupra
învăţământului superior şi a societăţii
în general. Din cauza numărului
limitat de camere disponibile în
cămine, corupţia în procesul de
cazare afectează studenţii care au
cea mai mare nevoie de cazare
în timpul studiilor (cei cu cea
mai precară situaţie financiară şi
care trăiesc cel mai departe de
universitate). Victimelor corupţiei în

procesul de cazare le rămân foarte
puţine alternative. Ele sunt nevoite
fie să se transfere la o universitate
mai apropiată de localitatea lor
(ceea ce le limitează oportunităţile),
fie să-şi găsească un loc de muncă
pentru a-şi achita chiria, fie să
renunţe la studii. Culmea ironiei,
deseori studenţii care nu au reuşit
să-şi obţină un loc de cazare ajung
să închirieze o cameră de la cei care
nu au nevoie de aceasta.
Repartizarea ineficientă a căminelor
studenţeşti duce la marginalizarea
membrilor defavorizaţi ai societăţii.
Ea reduce motivaţia studenţilor şi le
fură timpul şi concentrarea necesare
pentru terminarea reuşită a studiilor.
La rândul său aceasta se resimte
asupra forţei de muncă, a coeziunii
sociale şi a calităţii vieţii în general.
2. Instrumentele
2.1. Solicitarea de
informaţii publice
2.1.1 De ce anume solicitarea
de informaţii publice?
Solicitarea informaţiilor publice
permite obţinerea directă a
informaţiilor cu privire la problemele
considerate de importanţă publică
de la diferite instituţii.
Rolul solicitării informaţiilor publice
în cadrul studiului procesului de
cazare este limitat, însă destul
de important. Acest instrument
nu permite adresarea directă la
deţinătorii de informaţii cu privire la
140
corupţie, însă datele obţinute permit
depistarea corupţiei în baza unei
analize comaparitive. Un exemplu în
acest sens ar fi compararea datelor
oficiale (obţinute prin solicitarea
informaţiilor publice) privind
capacitatea căminului cu numărul
real al camerelor repartizate între
studenţi. Studiul din Macedonia a
dezvăluit faptul că câteva camere
au fost repartizate angajaţilor
administraţiei publice, care nu aveau
nicio legătură cu universitatea.
2.1.2. Eşantionul
Eşantionul cuprinde toate instituţiile
care deţin informaţiile potenţial
utile pentru studiu. În cazul concret
al cazării în cămin acestea includ
Centrul Căminelor de Stat, care
administrează 4 cămine mari,
administraţiile căminelor individuale
şi Ministerul Învăţământului.
2.1.3. Întrebările
Întrebările incluse în solicitări se
referă la informaţiile cu privire la
capacitatea căminelor, desfăşurarea
procesului de cazare în cămin,
legislaţia şi măsurile privind
combaterea corupţiei în procesul
de cazare, precum şi la datele
referitoare la procesul de aplicare
pentru cazare. De asemenea, este
important de stabilit rolul Ministerului
Învăţământului în procesul de cazare
şi de identificat toţi ceilalţi actori
relevanţi. Studiul din Macedonia a
constatat că Parlamentul Studenţesc
deţinea o putere mai mare, decât
reprezentanţii ministerului în cadrul
procesului de aplicare pentru, şi

epartizare a camerelor în cămine
studenţeşti.
Exemple de întrebări:
} Cine este responsabil de
întocmirea listei de aplicanţi
pentru cazare?
} Care este mărimea fondului
destinat activităţilor de recreare
şi destindere şi cine este
responsabil de gestioanrea
acestuia?
} Care este capacitatea actuală a
căminelor administrate?
} Există mecanisme de sesizare a
administraţiei căminului despre
cazuri de corupţie?
} Care sancţiuni sunt prevăzute
pentru arendarea camerelor în
căminul studenţesc?
} Cine reprezintă Ministerul
Învăţământului în procesul de
aplicare pentru, şi repartizare
a camerelor în cămine şi ce
autoritate ei deţin?
2.1.4. Experienţe pozitive
şi negative
2.1.4.1 Experienţe negative
Administraţiile căminelor
studenţeşti au tendinţa de a fi
mai puţin receptive la solicitări
decât Ministerul Învăţământului şi
universităţile. Acest lucru se explică
prin lipsa personalului administrativ
responsabil de gestionarea
solicitărilor informaţiilor publice şi de
lipsa evidenţei contabile adecvate.
Cu toate acestea, solicitările trebuie
să fie făcute deoarece şi faptul că
acestea sunt lăsate fără răspuns va
reprezenta un răspuns în sine.
141
2.1.5. Sfaturi şi recomandări
La solicitarea informaţiilor publice,
este important de atras o atenţie
deosebită asupra detrminării
deţinătorului informaţiilor. În cazul
studiului din Macedonia a existat
Centrul Căminelor de Stat, care
deţine informaţiile cu privire la patru
cămine mari, în timp ce celelalte
cămine au administraţiile proprii.
Evident, Centrul Căminelor de
Stat nu deţine nicio informaţie cu
privire la căminele independente şi
solicitările de informaţii referitoare
la căminele respective nu ar trebui
să fie adresate centrului. Este
adevărat, Centrul Căminelor de Stat
are responsabilitatea de a transmite
aceste solicitări deţinătorilor, însă
adresarea directă la prima sursă
reprezintă o metodă mai rapidă şi
asigură şanse mai mari de a obţine
un răspuns.
2.2. Focus-grupurile
2.2.1 De ce focus-grupurile?
Cu excepţia avantajelor pe care
le prezintă toate focus-grupurile
în general, există foarte puţine
avantaje specifice ale utilizării
acestora pentru studierea corupţiei
în procesul de cazare. Deoarece
mediul căminelor studenţeşti este
oarecum închis şi necunoscut celor
care trăiesc în afara lui, un focusgrup
poate contribui la identificarea
anumitor informaţii preliminare care
pot defini mai precis domeniul de
studiu. Unor locatari ai căminelor
le poate fi mai uşor să vorbească
despre corupţie, care deseori

eprezintă un subiect dificil, dacă ei
se află în afara căminului lor şi sunt
în compania colegilor. Totuşi, este
important de menţionat că câteodată
este adevărat şi reversul.
2.2.2. Eşantionul
În primul rând, eşantionul trebuie
să cuprindă studenţii din toate
căminele care vor fi studiate,
deoarece câteodată relaţia dintre
corupţia şi procesul de cazare
poate diferi considerabil de la
cămin la cămin. Există cazuri când
anumite cămine cu condiţii mai
bune de cazare sunt considerate
„rezervate” studenţilor cu relaţii sau
celor care pot oferi mită. În astfel
de cazuri, poate fi pertinent de a
organiza un focus-grup separat,
care să includă doar locatarii
acestor cămine, deoarece ei pot
fi mai reticenţi la împărtăşirea
informaţiilor în prezenţa altora,
dacă într-adevăr şi-au obţinut loc
în căminul respectiv, recurgând la
corupţie. O altă posibilitate în astfel
de cazuri o constituie interviurile
individuale. În al doilea rând, este
important de asigurat participarea
studenţilor din toţi anii de studii.
Aceasta va permite determinarea
schimbărilor care s-au produs în
procesul de cazare de-a lungul a
câtorva ani.
2.2.3. Întrebările
Se recomandă ca întrebările pentru
focus-grupuri să cuprindă şase
domenii principale:
} Evaluarea gradului de corupţie
existent în procesul de cazare
142
(cât de frecvente sunt practicile
corupte în procesul de cazare).
} Determinarea diferitelor forme de
corupţie existente şi a gradului
lor (care sunt cele mai frecvente
practici corupte în procesul de
cazare).
} Determinarea practicilor de lucru
care favorizează cazurile de
corupţie (transparenţa procesului
de cazare).
} Evaluarea gradului de acceptare
a corupţiei (perceperea corupţiei
ca o problemă gravă de către
locatarii căminelor).
} Evaluarea nivelului de informare
cu privire la legi, politici şi
reglementări în domeniul
procesului de cazare (gradul
de informare al locatarul
căminului cu privire la modul
de desfăşurare a procesului de
cazare).
} Evaluarea eficienţei măsurilor
de combatere a corupţiei,
implementate în domeniul cazării
(gradul de informare al locatarilor
cu privire la măsurile întreprinse
pentru prevenirea şi combaterea
corupţiei)
Exemple de întrebări:
} Cunoaşteţi alte metode de
obţinere a unui loc în cămin
în afara de cea oficială? Daţi
exemple concrete din propria
experienţă sau din experienţa
altor persoane pe care le
cunoaşteţi personal.
} Cât de des auziţi despre
cazuri de obţinere a unui loc în
cămin prin intermediul relaţiilor
personale?

} Aţi fost informaţi în mod adecvat
despre toate cerinţele pentru
cazarea în căminele dvs.?
} Cum aţi reacţiona dacă aţi afla
că un student din căminul dvs.
s-a cazat ilegal?
} Cât de bine cunoaşteţi criteriile
pentru cazarea în cămin?
} Cunoaşteţi care persoane decid
cine să obţină cazarea în cămin
şi cine nu?
} Cunoaşteţi cazuri de sancţionare
a locatarilor ilegali ai căminului?
2.2.4. Experienţe pozitive
şi negative
2.2.4.1 Experienţe pozitive
Unii studenţi ne-au oferit informaţii
foarte amănunţite cu privire
la anumite practici corupte.
De asemenea, ascultând alţi
participanţi, studenţii deseori îşi
aminteau experienţe sau exemple
pe care nu şi-le-ar fi amintit altfel.
2.2.4.2 Experienţe negative
Unii studenţi care au fost de acord
să participe la focus-grupuri pot
să se răzgândească în ultimul
minut. Alţii, deşi au fost de acord
să participe, au foarte puţine
informaţii de împărtăţit sau se tem
să o facă într-un grup. Acestea au
fost problemele cu care deseori
ne-am confruntat când alegeam
un eşantion aleatoriu pentru focusgrupurile
noastre.
2.2.5. Recomandări
Se recomandă ca focus-grupuriel să
fie organizate cu mult timp înaintea
143
şedinţei propriu-zise. Este important
de a se asigura că la timpul stabilit
pentru şedinţă vor fi disponibili toţi
participanţii şi, dacă este cazul, de
a face ajustările necesare pentru
desfăşurarea optimală a acesteia
pentru cât mai mulţi participanţi
posibil. De asemenea, ar fi
înţelept de a-i ruga să-şi confirme
disponibilitatea cu o zi-două
înaintea şedinţei pentru a asigura
posibilitatea găsirii unei înlocuiri în
cazul anulării de ultimul minut.
Dacă apar dificultăţi cu găsirea
studenţilor interesaţi să participe
în focus-grupuri, există două
alternative de acţiune. Una constă
în stabilirea unui stimul mai
mare pentru participare, cum ar
fi propunerea de a-i plăti pentru
aceasta (dacă există resurse).
Cealaltă constă în strângerea
unui eşantion după prinpiciul
bulgărelui de zăpadă, în loc de
alegerea aleatorie a participanţilor.
Aceasta presupune ca, în loc să
invitaţi locatarii căminului aleşi la
întâmplare, trebuie să vă implicaţi
cunoştinţele personale, rugândule
să invite locatarii căminului pe
care îi cunosc personal. Adoptând
abordarea „de la prieten la prieten”
vă va fi mai uşor să strângeţi un
grup, deoarece participanţii îşi
vor percepe implicarea ca o mică
favoare acordată prietenilor lor (dacă
nu există o altă stimulare mai mare).
În sfârşit, trebuie să vă asiguraţi că
orice reticenţă din partea studenţilor
nu se datorează faptului că ei nu
cunosc suficient de bine despre
ce va fi focus-grupul şi cum el va
fi desfăşurat. Mai presus de toate,

nu trebuie să uitaţi să asiguraţi
participanţii potenţiali că identitatea
lor va fi păstrată în confidenţialitate.
2.2.6. Exemple de rezultate
Mai jos sunt prezentate succint
rezultatele constatărilor noastre
făcute în cadrul focus-grupurilor. La
prezentarea în public a constatărilor
focus-grupurilor se recomandă
de inclus citatele cuvintelor
participanţilor care susţin aceste
constatări.
} Apelarea la relaţiile pe linia de
partid politic reprezintă cea mai
răspândită metodă de a obţine
ilegal cazarea în cămin.
} Partidele de guvernare ţin „liste
negre” care nu permit anumitor
studenţi să obţină cazarea în
cămin.
} Vânzarea şi procurarea
camerelor în cămine este un
fenomen răspândit.
} Activiştii partidului politic obţin
cazare în cele mai bune cămine,
indiferent de calificare.
} În unele cămine există locatari
care nu sunt studenţi (de obicei
funcţionari publici).
} La depunerea cererilor pentru
cazare studenţilor nu li se aduce
la cunoştinţă dreptul lor la
contestare.
} Studenţii sunt şantajaţi cu
pierderea cazării dacă participă
la acţiuni de protest studenţesc.
} Studenţii consideră că câteodată
obţinerea ilegală a cazării în
cămin este justificată, întrucât
ei nu au încredere în aceste
instituţii, despre care cred că
144
repartizează în mod inechitabil
camerele în cămine.
2.3. Interviurile
2.3.1. De ce interviurile?
Interviurile reprezintă un instrument
de studiu calitativ, care permite
accesul personal la respondent,
care astfel, îşi poate transmite
perspectiva personală asupra unui
anumit subiect. Aceasta permite
obţinerea unor informaţii foarte
detaliate şi ajută mult la etapa iniţială
a studiului.
Interviurile sunt deosebit de utile
pentru colectarea informaţiilor ce ţin
de procesul de cazare, deoarece
respondentul are posibilitatea de
a discuta liber şi de a-şi exprima
propria opinie asupra subiectului.
Valoarea acestui instrument constă
în posibilitatea descrierii situaţiei
reale şi a impactului asupra
persoanelor, spre deosebire de
celelalte instrumente, care oferă
informaţii cu privire la aspectele
juridice şi tehnice.
2.3.2. Eşantionul
Următoarele persoane pot oferi
informaţii relevante cu privire la
cazarea în cămin:
} studenţii implicaţi în mod direct
în acest proces, care înţeleg
mecanismul şi neajunsurile
modelului de cazare în cămin;
} reprezentanţii serviciilor
responsabile de cazarea
studenţilor din cadrul
universităţilor;

} departamentele universităţilor
care sunt implicate în mod direct
în procesul cazării, precum
şi reprezentanţii autorităţilor
responsabile de cazare în
cămin;
} profesorii universitari, care îşi
pot împărtăşi punctul de vedere
asupra procesului de cazare
şi care pot evalua eventualele
reforme şi exprima opinia cu
privire la acestea.
2.3.3. Întrebările
Modele de întrebări cu privire la
cazare (pentru studenţi):
1. Cunoaşteţi metode alternative de
cazare în cămin?
2. Ce informaţii vi se cer când
aplicaţi pentru obţinerea unei
camere în cămin?
3. În opinia dvs. aceste informaţii
sunt manipulate?
4. Cine este responsabil de
întocmirea listelor de aplicanţi
pentru cazare şi cum aţi aprecia
munca lor?
5. Cunoaşteţi unde aţi putea
depune sesizări în privinţa
cazurilor de corupţie în cămin?
6. Aţi depune sesizări în privinţa
cazurilor de corupţie în cămin?
Exemple de rezultate
} Procedura de repartizare a
locurilor în cămine nu este
transparentă, conţine multe
cazuri de influenţă (din
partea partidelor politice şi a
Parlamentului Studenţesc) şi
este întotdeauna însoţită de
zvonuri despre abateri.
145
} Studenţii nu au unde să se
adreseze în cazul în care
drepturile lor sunt încălcate. Ei
nu cunosc organele care pot fi
sesizate în caz de corupţie sau
nu au încrederea în capacitatea
acestora de a-le proteja
drepturile. Studenţii aprobă
corupţia deoarece cred că
sistemul îi impune să fie corupţi.
2.3.4. Experienţe pozitive
şi negative:
În general, latura pozitivă a
interviurilor conduse în privinţa
procesului de cazare constă în
faptul că intervievaţii se simt liberi
să discute şi să-şi exprime propria
percepţie a acestui proces.
Latura negativă constă în faptul
că, când se discută despre cazare
cu un funcţionar al universităţii,
nu se poate obţine nicio dată cu
privire la întregul proces, deoarece
căminele nu fac parte integrantă a
universităţilor, ci reprezintă entităţi
separate. Există foarte puţine
informaţii cu privire la activităţile
extracuriculare (deşi există un fond
separat finanţat de toţi studenţii
cazaţi în cămin), deoarece acestea
nu fac parte din programul academic
oficial.
2.3.5. Recomandări
Operatorul de interviuri trebuie să
fie pregătit, să aibă o concepţie
clară cu privire la întrebări precise,
structurate în subcategorii pentru
ca interviul să decurgă într-o ordine
logică. Ţinând cont de caracterul
sensibil al subiectului, întrebările

ar trebui să fie clare, concise şi nu
ar trebui să creeze inconvenienţe
pentru respondent.
Procesul de găsire a intervievaţilor,
în particular a studenţilor, nu este
însoţit de dificultăţii majore. Totuşi,
găsirea funcţionarilor dispuşi să
vorbească poate fi o provocare mai
mare.
2.4. Sondajul în bază
de chestionar
2.4.1. De ce anume sondajele
în bază de chestionar?
De obicei, sondajul în bază de
chesitonar este utilizat pentru a
verifica o anumită ipoteză în cadrul
sociologiei. Studiul este structurat
astfel încât să permită evaluarea
preferinţelor, opiniilor, atitudinilor,
valorilor, comportamentului şi
experienţei participanţilor din
eşantion. Nicio altă metodă
de observaţie nu oferă aceste
posibilităţi generale.
Avantajul sondajului constă în
flexibilitatea analizei, în cazul dat
cu privire la subiectul cazării în
cămin. Întrebările standard permit
evaluarea precisă, deoarece de
la diferite grupuri se colectează
date similare care ulterior sunt
comparate.
Acest subiect este destul de
delicat. Dacă obiectivul constă
în colectarea datelor valoroase,
atunci este necesar de asigurat
confidenţialitatea participanţilor.
Pentru aceasta nu există un
instrument mai bun decât metoda
sondajului.
146
2.4.2. Eşantionul
Întrucât s-a decis studierea a
două subiecte diferite (cazarea în
cămin şi drepturile şi obligaţiile)
printr-un singur chestionar, este
necesar de prezentat avantajele
şi dezavantajele acestei abordări.
Eşantionul a constat din studenţii
care deja au fost cazaţi în cămine,
iar criteriul de eşantionare s-a bazat
pe anul de studii.
Deşi pentru majoritatea studiilor se
recomandă un strângerea aleatorie
a eşantionului reprezentativ, această
metodă nu poate fi adoptată pentru
acest subiect concret, ţinând cont de
faptul că datele cele mai demne de
încredere provin de la persoanele
implicate direct în procesul de
cazare a studenţilor sau care sunt
iniţiate în drepturile şi obligaţiile, în
timp ce celalte rezultate vor fi cel
mai probabil bazate pe spusele
auzite. Excepţia o pot constitui
studenţii care au aplicat pentru un
loc în căminul studenţesc, dar au
fost respinşi.
Criteriul de eşantionare ar trebui
să se bazeze pe anul de studii al
studenţilor. Este mai probabil că
studenţii din primul an au mai puţină
experienţă în privinţa drepturilor
şi obligaţiilor căminelor pentru
studenţi şi, prin urmare, gradul lor de
implicare este mai mic comparativ
cu ceilalţi. Totuşi, experienţele lor
recente ce ţin de procedura de
cazare pot oferi rezultate noi şi
obiective.
În cazul studiului din Macedonia,
sondajul a fost efectuat asupra a
10% din studenţi cazaţi în 8 cămine
studenţeşti din regiune.

În ceea ce priveşte perioada anului,
se recomandă efectuarea sondajului
în lunile octombrie-noiembrie, după
terminarea procesului de cazare.
Această perioadă este potrivită
şi din cauza că studenţii se întorc
în căminele lor, după perioada
vacanţelor de vară.
2.4.3. Întrebările
Pentru întocmirea unui chestionar
bun este necesar de efectuat un
studiu preliminar. În acest sens
trebuie să fie examinată legislaţia
care reglementează procesul de
cazare a studenţilor (de ex., legea
învăţământului superior, legea
privind standardele studenţeşti,
actele normative, dispoziţiile şi
regulamentele căminelor studenţeşti,
actele şi directivele Ministerului
Învăţământului etc.).
În acest mod se va obţine o
înţelegere bună a procedurilor, ceea
ce va ajuta la identificarea etapelor
favorabile pentru apariţia corupţiei.
De asemenea, se recomandă
examinarea materialelor publicate
de mass-media, având în vedere
faptul că câteodată jurnalismul
de investigaţie abordează acest
subiect şi sesizează despre cazuri
de corupţie. O altă abordare
constă în conducerea interviurilor
semistructurate, de dorit cu studenţii
cazaţi într-un cămin sau cei care au
fost respinşi, dând un prim impuls
studiului.
Chestionarul trebuie să conţină:
} întrebări introductive;
} întrebări în baza indicatorilor
explicate mai departe în text;
147
} întrebări ce ţin de aspectul sociodemografic.
I. Întrebările introductive pot să
se concentreze pe:
} motivele cazării în căminul
studenţesc;
} situaţia actuală a căminelor;
} evaluarea locului pe care îl
ocupă problema corupţiei
comparativ cu celelalte probleme
ce pot apărea în cazul căminelor
studenţeşti.
Exemple de întrebări introductive:
1. Care au fost principalele motive
care v-au determinat să vă
cazaţi în cămin?
} Motive financiare.
} Distanţa mică între cămin şi
clădirea universităţii.
} Dorinţa de a fi independent.
2. Cum aţi descrie situaţia actuală
a căminelor?
} Foarte bună.
} Bună.
} Satisfăcătoare.
} Nesatisfăcătoare.
} Proastă.
} Foarte proastă.
3. Pe care dintre problemele
de mai jos le consideraţi de
importanţă primordială în cazul
căminelor studenţeşti?
} Mobilierul uzat şi învechit.
} Igienă porastă.
} Necesitatea renovării generale a
căminelor.
} Lipsa sălii de cursuri şi a dotării
cu computere.

} Atitudinea neadecvată a
administraţiei faţă de locatari.
} Încălcarea regulilor şi normelor
în cămine.
} Corupţia, nepotismul şi
favoritismul.
II. Înaintea întocmirii
chestionarelor trebuie de stabilit
câţiva indicatori (numărul sau
proporţia – valoare pe o scală
de măsurare întocmită în baza
unui şir de fapte observate:
poate dezvălui schimbări
relative în funcţie de timp)
care ajută la conceptualizarea
chestionarului. Pentru aceasta
au fost determinaţi următorii
indicatori:
} perceperea corupţiei;
} tolerarea corupţiei;
} informarea cu privire la
reglementările.
II.1 Indicatorul de bază ar trebui
să fie utilizat pentru a obţine
informaţiile referitoare la toate
elementele ce sunt direct legate
de fenomenul corupţiei. Trebuie
de menţionat faptul că aceste
întrebări nu vor reflecta indicele
corupţiei, ci cum acest fenomen
este perceput de studenţi.
Utilizând primul indicator, pot fi
obţinute răspunsuri la următoarele
întrebări:
} Identificaţi formele corupţiei.
} Determinaţi etapele procesului la
care aceasta poate apărea.
} Identificaţi actorii implicaţi.
} Identificaţi imitatorii elementelor
corupte.
148
} Identificaţi procentajul studenţilor
expuşi comparativ cu procentajul
studenţilor iniţiaţi în corupţie.
Câteva exemple de întrebări din
cadrul primului indicator:
1. În opinia dvs. care este
procentajul studenţilor care
şi-au obţinut camera în cămin
studenţesc într-un mod corupt?
} Mai puţin de 10%.
} 10%-30%.
} 30%-50%.
} 50%-70%.
} Mai mult de 70%.
Răspunsul poate conţine doar o
singură opţiune.
2. Care dintre acţiunile de mai jos
au avut loc în căminul dvs.?
} Vânzarea/procurarea ilegală a
camerei.
} Cazarea ilegală într-un cămin.
} Presiuni/ameninţări din partea
partidelor politice.
} Presiuni/ameninţări din partea
organului reprezentativ
studenţesc.
} Excluderea unui student cazat
în cămin în baza unor acuzaţii
false.
} Nepotismul în scopuri de cazare
în cămin.
} Acordarea de bani, cadouri
sau servicii administraţiei
responsabile de procesul cazării.
} Manipularea listelor finale.
} Manipularea listelor de
aşteptare.
} Rezervarea din timp a camerelor
în cămine studenţeşti.

} Cazarea într-o cameră a mai
multor persoane decât se
permite.
} Abateri în timpul alegerii
reprezentanţilor Consiliului
Locatarilor.
} Falsificarea documentelor
necesare pentru cazare.
} Alte (specificaţi):_____
Pentru aceste întrebări trebuie
să fie date următoarele
răspunsuri.
} Am trecut prin această situaţie.
} Cunosc pe cineva care a trecut
prin această situaţie.
} Nu cunosc pe nimeni care a
trecut prin această situaţie.
În acest mod pot fi colectate date
relevante cu privire la perceperea
pe care o au studenţii. În mai multe
cazuri chiar dacă studenţii nu sunt
implicaţi direct în practici corupte,
viaţa în acest mediu le poate afecta
percepţia corupţiei.
3. Aranjaţi următorii actori în
ordinea frecvenţei cu care
aceştia recurg la corupţie.
} Studenţii.
} Administraţia.
} Partidele politice.
} Reprezentanţii organelor
studenţeşti.
} Alţii (specificaţi):_______
Răspunsurile ar trebui să se refere
la fiecare actor, cu specificaţia
frecvenţei de la „ei recurg la corupţie
în multe cazuri” la „ei niciodată nu
recurg la corupţie”.
149
4. În opinia dvs. care sunt
principalele motive ale
existenţei corupţiei în căminele
studenţeşti?
} Prea multă birocraţie.
} Cererea de camere în cămine
studenţeşti depăşeşte cu mult
oferta.
} Controlul insuficient asupra
administraţiei căminelor
studenţeşti.
} Studenţii doresc să ofere bani,
cadouri sau servicii în schimbul
cazării în cămine studenţeşti
} Influenţa politică asupra
administrării căminelor
studenţeşti
} Alte (specificaţi) __________
Persoana chestionată poate alege
mai multe răspunsuri.
1. Al doilea indicator se
concentrează asupra
problemei tolerării corupţiei.
O ipoteză constă în faptul că
în anumite ţări, în special în
ţările balcanice, corupţia este
considerată drept ceva normal.
Oamenii nu sunt sunt conştienţi
despre costul corupţiei sau
despre daunele pe care le
aduce aceasta bunăstării lor.
Utilizarea indicatorului dat poate
confirma sau infirma această
ipoteză.
Întrebarea în acest caz trebuie să se
concentreze asupra evaluării:
} toleranţei faţă de formele
specifice ale corupţiei;
} studenţilor care se implică în
practici corupte;

} studenţilor care reacţionează,
adică sesizează despre cazuri
de corupţie;
} principalelor motive de a nu
sesiza/de a tolera corupţia.
Exemple de întrebări din cadrul celui
de-al doilea indicator:
Despre care dintre următoarele
acţiuni aţi sesiza organele
competente?
} Vânzarea/procurarea ilegală a
camerei.
} Cazarea ilegală într-un cămin.
} Presiuni/ameninţări din partea
partidelor politice.
} Presiuni/ameninţări din partea organului
reprezentativ studenţesc.
} Excluderea unui student cazat
în cămin în baza unor acuzaţii
false.
} Nepotismul în scopuri de cazare
în cămin.
} Acordarea de bani, cadouri
sau servicii administraţiei
responsabile de procesul cazării.
} Manipularea listelor finale.
} Manipularea listelor de
aşteptare.
} Rezervarea din timp a camerelor
în cămine studenţeşti.
} Cazarea într-o cameră a mai
multor persoane decât se
permite.
} Abateri în timpul alegerii
reprezentanţilor Consiliului
Locatarilor.
} Falsificarea documentelor
necesare pentru cazare.
Răspunsurile ar trebui să fie
formulate în modul următor:
} Aş sesiza despre aceste cazuri.
150
} Nu aş sesiza despre aceste
cazuri.
} Nu ştiu.
2. Ce motive aţi avea să nu sesizaţi
despre cazuri de corupţie?
} Nu ştiu unde să depun
sesizările.
} Acest lucru nu ar schimba
situaţia.
} Mi-aş înrăutăţi situaţia personală
dacă aş sesiza.
} Nu aş dori să mi se întâmple
acelaşi lucru.
} Nu-mi pasă.
} Alte (specificaţi) ________
III. Utilizarea în calitate
de indicator a gradului de
informare despre reglementări
ajută la identificarea motivelor
potenţiale ale apariţeiei
cazurilor de corupţie.
Acest set de întrebări examinează
gradul de informare pe care îl au
studenţii despre reglementările
care abordează problemele
următoare:
} Procedura cazării într-un cămin
studenţesc;
} Procedura de sesizare a
cazurilor de corupţie;
} Drepturile şi obligaţiile locatarului
într-un cămin studenţesc;
} Structura organizatorică a
administraţiei căminului şi
domeniul ei de competenţă.
Exemple de întrebări din cadrul celui
de-al treilea indicator:
1. Aţi citit vreunul dintre
documentele de mai jos?

} dispoziţiile căminului studenţesc
în care locuiţi;
} regulamentul căminului
studenţesc în care locuiţi;
} legea privind standardele
studenţeşti;
} anunţul oficial de începere a
procesului de cazare în cămine
studenţeşti.
Pentru fiecare întrebare sunt
posibile următoarele opţiuni de
răspunsuri:
} Am citit.
} Nu am citit, dar cunosc despre
existenţa acestui document.
} Nu am citit.
2. Cunoaşteţi domeniul de
competenţă al următorilor
agenţi?
} Administratorul căminului.
} Consiliul executiv al căminului
studenţesc.
} Consiliul Locatarilor.
} Comitetul de cazare.
} Reperzentanţii organului
studenţesc.
3. Cunoaşteţi unde puteţi să
depuneţi sesizările despre cazuri
de corupţie?
Se aşteaptă răspunsuri „Da”/”Nu”.
4. Întrebările referitoare la aspectul
socio-demografic oferă în
principal informaţiile despre:
} vârsta;
} sexul;
} locul de origine;
} universitatea/facultatea;
} anul de studii.
151
2.4.4. Experienţe pozitive
şi negative
2.4.4.1. Experienţe pozitive
La efectuarea anchetei de teren (în
cazul dat, complexele şi proprietatea
căminelor) se recomandă de obţinut
în prealabil aprobarea. De obicei,
aprobarea trebuie să fie solicitată de
la administraţia căminului. În acest
mod se vor evita inconvenienţe
sau modificări în planificarea
timpului. O altă sugestie constă în
utilizarea mijloacelor de identificare
adecvate pentru studiu (ecusoane şi
plăcuţe pe care să fie scris numele
persoanei şi al organizaţiei din care
aceasta face parte) astfel încât
studenţii să se simtă mai dispuşi să
ofere informaţiile solicitate.
2.4.4.2. Experienţe negative
Este foarte probabil că în cazul
acestui subiect concret oamenii
vor avea mai multe rezerve de a
participa la sondaj. În ţările în care
corupţia în căminele studenţeşti este
o problemă serioasă studenţii se
tem că îşi vor pierde locul în cămin
dacă vor participa la aceste sondaje.
În acest caz se recomandă să li se
explice principiul anonimatului pe
care se bazează acest instrument.
2.4.5. Recomandări
Se recomandă ca acest studiu să fie
efectuat în teren, faţă în faţă cu studenţi.
În acest mod se vor putea obţine
date mai calitative pentru studiu,
explicând întrebările care pot să nu fie
înţelese (deşi la elaborarea chestionarului
întrebările sunt formulate în mod

obligatoriu într-un limbaj şi cu o construcţie
accesibile unui cititor general).
Un alt avantaj al acestei metode constă
în faptul că studiul poate analiza
comportamentul studenţilor, care este
util pentru tragerea conclulziilor generale
cu privire la acest subiect.
Dacă echipa care pregăteşte studiul
nu se implică în activitatea de teren,
voluntarii trebuie să fie iniţiaţi în studiul
propriu-zis (scopurile şi obiectivele,
perioada de timp, rezultatele
aşteptate).
2.4.6. Exemple de rezultate
În ceea ce priveşte chestionarul
propriu-zis, trebuie să fie inclusă
şi opţiunea care să-i permită
respondentului să-şi exprime propria
experienţă, valori, atitudine pentru
situaţii în care nicio opţiune propusă
nu va fi aplicabilă în cazul lui (în
măsura posibilităţilor, deşi acest
lucru nu este o cerinţă obligatorie
pentru toate întrebările). În acest
mod se va reduce la minimum
pierderea informaţiilor valoroase.
Care dintre următoarele probleme sunt cele mai actuale în opinia dvs. în
căminele studenţeşti?*
Aţi citit următoarele documente?
Anunţul despre începerea
procesului de
cazare în cămin;
Legea privind standardele
studenţeşti;
Regulamentul căminului
în care locuiţi;
Regulile şi reglementările
căminului în care
locuiţi.
Da Nu, dar cunosc despre existenţa
acestui document
152
Condiţiile fizice de viaţă proaste
Nivelul înalt al corupţiei
Lipsa echipamentului util pentru
învăţământ (de ex., computere)
Lipsa activităţilor culturale şi
sportive
Comportamentul neadecvat al
funcţionarilor din cadrul căminelor
studenţeşti
Nu cunosc despre existenţa
acestui document

Care credeţi că sunt cele mai mari cauze ale corupţiei
în căminele studenţeşti?*
* selectaţi trei opţiuni
153
Prea multă influenţă politică
Cererea de camere este mai
mare decât oferta
Controlul insuficient asupra funcţionarilor
din cadrul căminelor
Acordarea de mită de către
studenţi
Prea multă birocraţie

V.6. Mobilitatea
studenţilor
1. Definirea problemei
Principala problemă cu mobilitate
în contextul corupţiei constă în
faptul că de obicei informaţiile nu
sunt diseminate în mod egal printre
beneficiarii potenţiali. Există o
abordare selectivă, care ameninţă
principiul egalităţii şanselor şi al
meritocraţiei. Mai mult, dacă IIS nu
vor asigura o infrastructură solidă
şi condiţiile pentru implementarea
acestui concept, este imposibil
de obţinut beneficiile expuse mai
jos. De asemenea, dacă problema
mobilităţii nu va fi abordată în actele
legislative, asigurarea transparenţei
şi legalităţii nu este decât o ficţiune.
Studenţii şi cadrele didactice nu se
vor simţi stimulaţi să participe la
acest proces, ceea ce va duce la o
competiţie mai slabă şi, inevitabil, va
influenţa calitatea alegerilor finale la
aprobarea burselor de mobilitate.
2. Importanţa problemei pentru
învăţământul superior
Mobilitatea este unul dintre
principalii piloni ai procesului de la
Bologna. Armonizarea sistemelor
de învăţământ superior în Europa a
pus bazele pentru implementarea
ulterioară a acestui concept. Scopul
principal al mobilităţii constă în
sporirea productivităţii studenţilor
prin expunerea lor la un mediu
cultural diferit. Aceasta ar trebui
154
să ducă la o concurenţă mai mare
între IIS pentru atragerea celor
mai capabili studenţi şi, astfel, la
promovarea calităţii ca cel mai
important criteriu al succesului.
Mobilitatea este accesibilă şi
cadrelor didactice pentru a permite
îmbunătăţirea tehnicilor de predare
şi adaptarea curiculei.
Fără abordarea problemei corupţiei
riscăm să ajungem la dispariţia
concurenţei între IIS, stagnarea
performanţei cadrelor didactice din
lipsa experienţei comparative şi
privarea studenţilor de experienţă
de studii la nivel internaţional (ceea
ce va reduce aptitudinile lor de
adaptare şi comunicare şi va duce la
o mentalitate îngustă).
a. De ce anume solicitarea
de informaţii publice?
Legea privind accesul la datele cu
caracter public permite colectarea
de la diferite instituţii a informaţiilor
de la prima sursă cu privire la
subiectele considerate de importanţă
publică. În ceea ce priveşte
mobilitatea studenţilor am constatat
că solicitarea de informaţii reprezintă
un instrument de monitorizare
foarte util din mai multe motive. În
primul rând foarte mule informaţii
pe care am dorit să le utilizăm în
cadrul acestui studiu, cum ar fi
listele de studenţi sau profesori care
au beneficiat de programele de
schimb, sunt deţinute de instituţiile
din Macedonia, prin urmare, acest
instrument ne-a dat autoritatea de a
obţine aceste informaţii.
De asemenea, examinţnd aspectul
mobilităţii am dorit să analizăm şi
să comparăm rezultatele obţinute

de la diferite facultăţi. În acest sens
solicitarea de informaţii s-a dovedit
o metodă excelentă de colectare a
unui volum mare de informaţii într-o
perioadă foarte limitată.
b. Eşantionul
În cadrul activităţilor de monitorizare
a mobilităţii utilizând accesul la
informaţii am hotărât să solicităm
informaţiile cu caracter public de
la Universitatea Publică de Stat,
ca cea mai mare universitate din
Macedonia, întrucât ne-am gândit
că această instituţie este cel mai
bun loc pentru verificarea nivelului
de participare a studenţilor la
programele de schimb. Prin urmare
ne-am concentrat în principal
asupra Universităţii Publice de Stat
(mai exact asupra a 7 facultăţi) şi
am utilizat în calitate de criteriul
principal de selectare numărul
de studenţi. Celelalte instituţii
de la care am solicitat informaţii
includ: Parlamentul Studenţesc,
Parlamentul Republicii Macedonia şi
Ministerul Învăţământului.
În total am adresat 420 de întrebări.
c. Întrebările
Întrebările puse în cadrul solicitărilor
de informaţii publice au avut ca scop
abordarea a trei domenii principale
de interes:
} mobilitatea studenţilor;
} mobilitatea cadrelor didactice şi
a personalului administrativ;
} mijloacele financiare – ca o
premisă a mobilităţii.
Exemple de întrebări:
} Facultatea dvs. a emis
suplimente la diplomă de la
155
implementarea Declaraţiei de la
Bolognia până în prezent?
} Câţi studenţi de la facultatea
dvs. au studiat în străinătate timp
de unu sau mai multe semestre?
} Ce mijloace financiare sunt
alocate în bugetul facultăţii dvs.
pentru promovarea programelor
de schimb în anul de studii 2009-
2010?
} Enumeraţi disciplinele ţinute
într-o limbă străină la facultatea
dvs. Specificaţi limba utilizată.
d. Exemple de rezultate
În continuare prezentăm câteva
rezultate obţinute prin solicitarea de
informaţii publice. Aceste rezultate
reprezintă un rezumat al răspunsurilor
obţinute de la toate facultăţile
abordate.
} Niciuna dintre facultăţile
abordate nu a acordat studenţilor
lor suplimente la diplomă.
} Niciuna dintre facultăţile
abordate nu a ţinut cursuri de
pregătire pentru studenţii străini
care au obţinut o bursă în
Macedonia.
} La facultăţile respective nu a fost
organizată nicio şedinţă (şedinţa
Parlamentului Studenţesc,
şedinţa profesorilor etc.) la care
să se discute subiectul mobilităţii
studenţilor.
} Nicio facultate nu dispune de un
serviciu sau un angajat responsabil
de informarea studenţilor
despre bursele oferite.
} Doar o singură facultate a
organizat un eveniment public
pentru diseminarea informaţiilor
despre burse.

} Doar două persoane din cadrul
personalului adminsitrativ al
acestor facultăţi au beneficiat de
burse.
e. Experienţe pozitive
şi negative
Experienţe negative. O problemă
cu care puteţi să vă confruntaţi
dacă decideţi să recurgeţi la acest
instrument constă în procesul
lung de obţinere a informaţiilor de
care aveţi nevoie. Acest lucru este
adevărat în special în cazul în care
instituţia nu răspunde în termenul
stipulat de legislaţia naţională. Prin
urmare, se recomandă evaluarea
atentă a timpului de care dispuneţi
pentru a obţine informaţiile de care
aveţi nevoie şi după aceea să treceţi
la acest proces.
Experienţe pozitive. Credem că
avantajele instrumentului constau
în experienţele pozitive pe care leam
avut. De exemplu, am obţinut
„informaţiile de la prima sursă oferite
de instituţii” şi am avut posibilitatea
să punem mai multor instituţii
publice simultan atâtea întrebări de
câte am avut nevoie.
3. Focus-grupurile
a. De ce anume focusgrupurile?
În studiul mobilităţii focus-grupurile
reprezintă una dintre premisele unui
chestionar bun. În ţările cu nivel scăzut
de mobiitate este greu de elaborat
un chestionar fără a cunoaşte
mecanismele mobilităţii şi sursele
de informaţii cu privire la aceasta,
care se limitează la un număr mic de
156
persoane. Deseori un segment mare
din acest grup este mobil datorită
corupţiei şi nedorinţei de a coopera,
prin urmare informaţiile necesare
pentru crearea unui chestionar bun
sunt destul de limitate, dacă membrii
echipei de studiu nu sunt experimentaţi
în această privinţă. Ca o metodă
alternativă informaţiile necesare
pentru elaborarea chestionarelor pot
fi obţinute şi din conversaţiile informale
cu studenţi.
Un alt motiv de a utiliza focusgrupurile
constă în numărul mare
de domenii, actori şi instituţii
susceptibile la corupţie, care nu pot
fi studiate prin chestionare (fără a
trece printr-un proces anevoios şi
ineficient). Acest considerent face ca
focus-grupurile să fie un instrument
valoros pentru studerea mobilităţii
studenţilor şi de importanţă crucială
pentru identificarea domeniilor
principale ale studiului.
b. Eşantionul
În mediile cu un nivel scăzut al
mobilităţii studenţilor, accentul
trebuie să se pună pe selectarea
participanţilor. Într-o ţară în care
89% din studenţi niciodată nu au
încercat să se transfere la o altă
facultate, este foarte probabil că
participanţii selectaţi doar pe criterii
de facultate nu deţin decât informaţii
extrem de limitate cu privire la acest
subiect. Există un risc real că din
cauza faptului că studenţii sunt prost
informaţi veţi obţine foarte puţine
informaţii după mai multe focusgrupuri.
Această problemă poate fi rezolvată
luând legătură cu organizaţiile

studenţeşti şi ONG din cadrul
facultăţilor care activează în
domeniul mobilităţii. Ieşirea la
membrii lor sau la utilizatorii
serviciilor lor vă va permite să
creaţi un focus-grup care va deţine
informaţii relevante, deoarece există
mai multe şanse că ei sunt implicaţi
în mobilitatea studenţilor. Dacă
studiul se efectuează într-o singură
universitate aceşti studenţi trebuie
să fie grupaţi în funcţie de anul lor
de studii, iar dacă studiul cuprinde
un eşantion mai mare – în funcţie de
universitate.
c. Întrebări pentru focusgrupuri
de studenţi
Întrebări:
Întrebările pentru focus-grupuri
ar trebui să acopere trei domenii
principale:
} măsurarea gradului mobilităţii în
mediul academic şi studenţesc;
} determinarea complexităţii şi a
nivelului corupţiei în procesul
schimbului de studenţi (între
universităţile din aceeaşi ţară,
precum şi transferarea în şi din
universităţile din alte ţări);
} determinarea fluxului de
informaţii în procesul de schimb
şi a transparenţei acestuia
(bursele, schimburile, practica).
Exemple de întrebări:
} V-aţi transferat vreodată de la o
facultate la alta?
} Profesori şi asistenţi de la alte
facultăţi predau la facultatea
dvs.?
} Vă interesează transferul la o
altă facultate?
157
} Care sunt sursele dvs. principale
de informare în privinţa
schimbului şi a mobilităţii?
} Cât de complex este procesul de
schimb (transfer)?
} Cunoaşteţi cazuri de corupţie
sau abateri în procesul de
transfer şi fluxul de informaţii?
d. Exemple de rezultate
Rezultatele pe care le obţineţi din
focus-grupuri pot fi utilizate pentru a
îmbunătăţi celelalte instrumente pe
care doriţi să le utilizaţi, a prezenta
situaţia din perspectiva studenţilor şi
a prezenta opiniei publice o imagine
clară a situaţiei prin intermediul
articolelor, al conferinţelor de presă
etc. Este important de a ţine cont de
faptul că deoarece focus-grupurile
oferă doar date calitative este mai
bine de prezentat aceste date
împreună cu datele cantitative.
Exemple:
} „Aflăm despre schimburi şi
burse din fotografiile postate
pe Facebook după întoarcerea
acestor persoane. De obicei
acestea sunt copii profesorilor
sau membrii Parlamentului
Studenţesc.”
} La transferarea într-o
universitate din străinătate
este extrem de dificil de obţinut
scrisori de referinţă. Unii
profesori nu ştiu cum să le scrie,
iar alţii pur şi simplu refuză să le
ofere.
} Personalul autorizat impune
utilizarea serviciilor unei
anumite agenţii de voiaj pentru
deplasarea la locul de studii cu

ursă. Studentul primeşte un
bilet de avion în valoare de 200
EUR, în schimbul a 500 EUR
stabiliţi pentru deplasarea la
locul de studii cu bursă.
} Studenţii aşteaptă să obţină
diploma luni de zile după
absolvire.
} Răspunsurile pentru examenul
de absolvire de stat au devenit
cunoscute cu o oră înaintea
începerii examenului.
} „Un profesor de educaţie fizică
care a asistat la examenul de
limbă macedoniană a întrebat
care student cunoaşte cel mai
bine această disciplină. Ceilalţi
au arătat spre mine. Profesorul a
început să citească răspunsurile
mele şi să le şoptească celorlalţi
studenţi.”
} Studenţii cred că sistemul
singur îi impune să fie corupţi
la examenul de absolvire. Un
profesor rău cauzează o notă
proastă. Examenul este o
pedeapsă pentru studenţi deşi ei
nu au avut şanse să fie instruiţi
de un profesor mai bun.
e. Experienţe pozitive şi
negative
Experienţe negative. Câteodată,
studenţii perorează mult despre
subiecte care nu au nicio importanţă
pentru studiu. Un exemplu bun
în acest sens este cazul unui
student care a început să combată
conceptul discriminării pozitive,
fiind întrebat dacă studenţii se
prezintă în mod fals drept membri
ai unei minorităţi, pentru a-şi spori
şansele de a obţine o bursă, iar
ceilalţi participanţi s-au implicat
158
în dezbaterea acestui subiect.
Moderatorul are sarcina de a
îndrepta în mod discret discuţia în
albia necesară, fără a descuraja
entuziasmul grupului.
Experienţe pozitive. Studenţii
implicaţi în procesul de mobilitate
(indiferent de reuşita lor) au fost
foarte frustraţi de acest proces
şi au împărtăşit multe informaţii
precise. Anonimatul focus-grupului
oferă suficientă protecţie când se
discută subiectul mobilităţii: studenţii
pot să împărtăşească fără reţineri
informaţiile pe care le deţin.
4. Interviurile
a. De ce anume interviurile?
Interviurile reprezintă o metodă
bună de colectare a informaţiilor
de la studenţii care au trecut
prin procesul mobilităţii sau care
au intrat în contact cu acest
proces. Interviurile sunt deosebit
de importante deoarece permit
colectarea informaţiilor despre
organizarea întregului sistem
sub aspectul mobilităţii ca o
componentă a învăţământului
superior.
Comparativ cu alte instrumente şi
metode disponibile pentru studierea
mobilităţii, interivurile sunt deosebit
de eficiente deoarece oferă
respondentului o libertate mare de
exprimare, fără a-i limita la anumite
şabloane şi permiţându-le să
răspundă aşa cum doresc.
De asemenea, în cadrul interviurilor
respondenţii primesc întrebări
deschise, care oferă toată libertatea
de a-şi exprima opiniile, de

a-şi explica şi de a-şi împărtăşi
clar şi concis experienţa şi de
a da exemple. Un alt beneficiu
constă în faptul că majoritatea
respondenţilor sunt examinaţi doar
de un singur operator de interviuri
(spre deosebire de focus-grupuri),
ceea ce le dă respondenţilor mai
multă siguranţă de a vorbi, de a-şi
împărtăşi experienţa, datele şi
informaţiile.
b Eşantionul. Am constat că
următoarele persoane sunt
potrivite pentru interviuri:
} Studenţii implicaţi nemijlocit în
procesul mobilităţii, care înţeleg
mecanismul şi dezavantajele
modelelor mobilităţii.
} Reprezentanţii studenţilor
(Parlamentul Studenţesc,
asociaţiile studenţeşti).
} Avocatul parlamentar pentru
studenţi – ca instituţie ce are
autoritatea de a urmări cazuri
de abuz asupra studenţilor şi de
încălcare a drepturilor lor.
} Diviziunile universităţilor care
sunt implicate nemijlocit în
procesul mobilităţii, precum
şi reprezentanţii instituţiei
respondabile de mobilitate la
nivel naţional.
} Profesori universitari. Aceştia îşi
pot exprima percepţia asupra
mobilităţii ca o necesitate
(mobilitatea studenţilor,
mobilitatea cadrelor didactice
etc.) a sistemului de învăţământ
superior, precum şi să ofere
evaluarea şi opiniile cu privire
la reformele care trebuie să fie
implementate.
159
c. Modele de întrebări cu
privire la mobilitatea
studenţilor:
1. La ce universitate/universităţi aţi
trecut prin experienţa mobilităţii?
2. Cum aţi aflat despre posibilitatea
schimbului de studenţi?
3. Studenţii sunt bine informaţi cu
privire la posibilitatea mobilităţii?
4. Există multe posibilităţi de a
se transfera de la universităţile
noastre? Dacă nu, de ce?
5. Puteţi să menţionaţi câteva
probleme care există în întreaga
procedură?
6. Ce rol a avut universitatea
dvs.? Care a fost rolul şi
atitudinea/abordarea persoanei
responsabile de mobilitate la
universitatea dvs.? Au fost
ele orientate spre necesităţile
studenţilor?
7. Cum aţi aprecia receptibilitatea
universităţilor noastre cu privire
la documente şi certificate?
8. Puteţi să le comparaţi cu
universitatea în care aţi fost în
cadrul programului de schimb
între universităţi?
d. Exemple de rezultate:
În baza rezultatelor obţinute
în timpul studiului se poate de
concluzionat că una dintre cele
mai mari lacune ale procesului
este informarea slabă despre
programele de schimb de studenţi,
oferite sau disponibile pentru
studenţi.
Interviurile au dezvăluit că diviziunile
universităţilor/facultăţilor sunt
surse de la care studenţii află
cele mai puţine informaţii despre

oportunităţile şi programele de
schimb de studenţi.
În general, studenţii care au
participat la aceste interviuri
au apreciat activitatea cadrelor
didactice responsabile de
programele de schimb de studenţi
drept nesatisfăcătoare. Aceeaşi
opinie ei o au şi despre persoanele
şi agenţiile responsabile de
mobilitate.
e. Experienţe pozitive
şi negative
Aspectul pozitiv al utilizării
interviurilor în calitate de instrument
de studere a mobilităţii constă în
faptul că respondenţii pot explica
cum funcţionează sistemul de
schimb de studenţi în practică.
Am avut posibilitatea să aflăm
despre dificultăţile percepute de
studenţi în procedura de transfer
la o altă universitate, precum şi
despre receptivitatea diviziunilor
universităţilor responsabile de
desfăşurarea programelor de schimb
de studenţi.
Acest tip de informaţii (experienţa
personală) este foarte util pentru
studiul propriu-zis şi este foarte dificl
de a le obţine prin intermediul altor
instrumente de studiu. Un alt aspect
pozitiv constă în faptul că respondenţii
sunt dispuşi să discute despre
obstacolele cu care s-au confruntat
în procesul de transfer, fie din cauza
reglementărilor insuficiente, fie a
coordonării proaste a serviciilor responsabile
de implementarea schimbului
de studenţi.
În privinţa acestui subiect nu am
avut multe experienţe negative.
160
Se poate de spus că dacă se
planifică un interviu cu cadrele
didactice trebuie de depus toate
eforturile pentru a lua legătura
cu profesorii sau persoanele
responsabile de programele de
schimb de studenţi/profesori.
Acest lucru poate lua câteva
săptămâni, dar cu o planificare
corespunzătoare veţi obţine
informaţiile la timp.
f. Recomandări
Operatorul de interviuri trebuie să
fiţi pregătit, să aibă o concepţie
clară cu privire la întrebări precise,
structurate în subcategorii (ca în
modelele prezentate mai sus) pentru
ca interviul să decurgă într-o ordine
logică.
De asemenea, respondenţii trebuie
să aibă posibilitatea de a oferi
răspunsuri ample la întrebări ce
ţin de subiect, în special dacă
aceste întrebări sunt deschise şi
permit libertatea de exprimare.
Aplicarea acestor recomandări
va contribui la eficienţa şi reuşita
interviului şi va oferi operatorului
de interviuri informaţii utile şi
oportune, chiar dacă interviurile
oferă opinii subiective. Întrebările
trebuie să fie clare, concise şi nu
trebuie să descurajeze respondenţi
(de exemplu, prin critică). Se
recomandă ca subiectele să fie
suficient de bine structurate pentru
ca respondenţii să se simtă liberi
să se exprime, oferind simultan
atât îndrumarea cât şi informaţiile
(pentru a evita speculaţii şi opinii
subiective care nu ţin de subiectul
interviului).

5. Chestionarele
a. De ce anume sondajele
în bază de chestionar?
Sondajul în bază de chesitonar
permite colectarea unui volum
mare de date de la un eşantion
mare cu costuri relativ mici şi întrun
timp relativ scurt. Fiind bine
structurat, sondajul în bază de
chesitonar permite formularea
concluziilor generalizate pentru
întreaga populaţie de studiu în baza
rezultatelor obţinute. O examinare
mai detaliată a sondajelor în bază
de chesitonar este prezentată
în capitolul precedent, dedicat
sondajelor în bază de chesitonar
în calitatea lor de instrument de
studiu.
La studierea mobilităţii profesorilor
şi a studenţilor în sistemul de
învăţământ superior, sondajul în
bază de chesitonar este cel mai
potrivit pentru colectarea datelor cu
privire la percepţia, cunoştinţele şi
atitudinile generale ale studenţilor
cu privire la acest subiect. În acest
caz sondajul nu este foarte eficient
pentru colectarea informaţiilor
aprofundate cu privire la subiectele
specifice ce ţin de corupţie în
domeniul mobilităţii. Acest lucru
este deosebit de adevărat, dacă
ponderea studenţilor care personal
au participat la schimbul de studenţi
este mică. Totuşi sondajul poate fi
utilizat pentru a obţine o perspectivă
generală asupra situaţiei din punctul
de vedere al studenţilor. Modul în
care poate fi făcut acest lucru este
discutat în secţiunea „Întrebările”,
care urmează mai departe în text.
161
b. Eşantionul
Oridecâteori acest lucru este posibil,
se recomandă utilizarea unui
eşantion aleatoriu reprezentativ,
deoarece aceasta este cea mai
simplă metodă de a evita erori de
eşantionare. Totuşi, din motive
practice, acest lucru nu este
întotdeauna posibil. Un eşantion
aleatoriu simplu pretinde o bază de
sondaj (adică, o listă de sduenţi cu
informaţiile lor de contact) din care
respondenţii să poată fi selectaţi
aleatoriu. Chiar dacă dispuneţi
de o bază adecvată de sondaj,
membrii echipei de studiu va trebui
să ia legătură cu un număr mare
de studenţi selectaţi la întâmplare
pentru a putea să-i intervieveze.
Dacă studiul nu va fi condus prin
telefon acest lucru poate fi foarte
dificil.
Un eşantion bine structurat
stratificat, în care s-au luat în
considerare variabilele principale
care pot influenţa rezultatele
constituie o alternativă bună.
Aceste variabile vor diferi în funcţie
de populaţia de studiu, dar regula
generală este să vă asiguraţi că
componenţa eşantionului este cât
se poate de apropiată de structura
populaţiei. Astfel, de exemplu, dacă
30% din populaţia dvs. constă
din studenţii la drept, 30% dintre
toţi respondenţi din eşantionul
dvs. trebuie, de asemenea, să fie
studenţi la drept.
De exemplu, studiul nostru asupra
acestui subiect a cuprins 5 facultăţi
diferite şi fiecare dintre ele a fost
considerată un strat diferit. A fost
stabilită o cotă de 8% din studenţii fi-

ecărei facultăţi. Respondenţii au fost
selectaţi la întâmplare din fiecare
grup de studiu, intervievând fiecare
al 3-lea student până la maximum
10 studenţi la un grup. Studiul a fost
încheiat când au fost intervievaţi 8%
dintre toţi studenţii pentru fiecare
facultate. Alte informaţii cu privire la
eşantionare sunt prezentate în secţiunea
„Eşantionul” din capitolul cu
privire la sondjale în bază de chesitonar
ca instrument de studiu sociologic
sau în literatura de referinţă.
c. Întrebările
Din cauza unei varietăţi mari de întrebări
care pot fi puse este cel mai
bine de început prin a determina
conceptele specifice pe care doriţi
să le studiaţi. Aceasta va permite să
grupaţi întrebările în categorii coerente
şi să vă uşuraţi formularea întrebărilor
în baza subiectului pe care
doriţi să-l examinaţi. Conceptele
noastre de bază au fost următoarele:
1. nivelul mobilităţii studenţilor (la
nivel intern şi extern);
2. nivelul mobilităţii academice (la
nivel intern şi extern);
3. interesul studenţilor în mobilitate
(internă şi externă);
4. informarea despre oportunităţile
de mobilitate;
5. informarea despre procedurile
de transfer;
6. sursele de informare despre
mobilitate;
7. percepţia studenţilor cu privire
la complexitatea procedurii de
transfer.
Nivelul mobilităţii studenţilor
Acest concept se referă la obţinerea
informaţiei factuale cu privire
162
la nivelul mobilităţii studenţilor.
Studenţii au fost rugaţi să ofere
informaţii cu privire la numărul de
studenţi pe care îi cunosc care
s-au transferat la facultatea lor sau
la o altă facultate. Aceste date pot
fi utilizate doar pentru o estimare
din perspectiva studenţilor şi nu
pentru stabilirea numărului exact de
studenţi transferaţi în realitate. Ele
mai sunt utile şi pentru compararea
cu alte date referitoare la numărul de
persoane transferate prezentate de
facultăţi ca răspuns la solicitarea de
informaţii publice.
Exemple de întrebări din
chestionarul utilizat în studiul în
Macedonia:
1. V-aţi început studiile la facultatea
dvs. actuală sau v-aţi transferat
la ea de la o altă facultate?
(Selectaţi un singur răspuns.)
a) Mi-am început studiile la
facultatea mea actuală.
b) M-am transferat de la o altă
facultate.
2. Aproximativ câţi studenţi
cunoaşteţi la facultatea dvs.
care s-au transferat de la o
altă facultate din Macedonia?
(Selectaţi un singur răspuns.)
a) 0
b) 1-5
c) 6-10
d) 11+
3. Aproximativ câţi studenţi
cunoaşteţi la facultatea dvs.
care s-au transferat de la o
altă facultate din străinătate?
(Selectaţi un singur răspuns.)

а) 0
b) 1-5
c) 6-10
d) 11+
Nivelul mobilităţii academice
Acest concept este similar cu cel
precedent, cu menţiunea că de
această dată el este utilizat pentru a
afla estimarea mobilităţii profesorilor
de către studenţi.
Exemple de întrebări:
1. Câţi lectori cunoaşteţi la
facultatea dvs. care s-au
transferat de la o altă facultate
din Macedonia? (Selectaţi un
singur răspuns.)
а) 0
b) 1-3
c) 4-6
d) 6+
2. Câţi lectori cunoaşteţi la facultatea
dvs. care s-au transferat de
la o altă facultate din străinătate?
(Selectaţi un singur răspuns.)
а) 0
b) 1-3
c) 4-6
d) 6+
Interesul studenţilor faţă de
mobilitate
Acest set de întrebări se referă la
atitudinea studenţilor faţă de mobilitatea
studenţilor sau, mai exact,
gradul lor de interes personal în
transferarea la o altă facultate.
Exemple de întrebări:
1) Cât de interesat sunteţi să vă
transferaţi la o altă facultate din
163
străinătate? (Selectaţi un singur
răspuns.)
a) Nu sunt interesat deloc.
b) Puţin interesat.
c) Foarte interesat.
2) Dacă sunteţi interesat să vă
transferaţi la o altă facultate,
dar nu aţi început procedura
de transfer, de ce nu aţi făcut
acest lucru? (Selectaţi toate
răspunsurile aplicabile.)
a) Nu am deţinut suficiente
informaţii cu privire la modul
de iniţiere a procedurii de
transfer.
b) Procedura este prea
complicată.
c) Nu dispun de suficiente
mijloace financiare pentru
a mă transfera la facultatea
care mă interesează.
d) Alte (specificaţi):
_______________________
___________________
Informarea despre oportunităţile de
mobilitate
Acest concept este foarte important
pentru studierea mobilităţii, deoarece
cea mai mare parte a corupţiei în
acest domeniu tinde să provină
de la manipularea informaţiilor cu
privire la oportunităţile de mobilitate
(bursele, programele de schimb de
studenţi etc.) în cadrul instituţiilor
sau organizaţiilor responsabile de
diseminarea acestor informaţii.
Deoarece este dificil de obţinut
informaţiile de încredere cu privire
la gradul de informare al studenţilor
despre aceste oportunităţi prin
simpla îndemnare a lor de a încerca

să-şi amintească toate frânturile de
informaţii de care au dat, echipa
de studiu din Macedonia a formulat
întrebările despre oportunităţile
specifice de mobilitate (cum ar fi
programe majore de schimb) despre
care se ştie că există în cadrul
facultăţilor studiate.
Exemple de întrebări:
1. Cât de bine cunoaşteţi despre
Programul Erasmus Mundus
(Planul European de Acţiune
pentru Mobilitatea Studenţilor
Europeni)? (Selectaţi un singur
răspuns.)
a) Nu cunosc deloc.
b) Cunosc câte ceva.
c) Cunosc foarte bine.
[Dacă răspunsul dvs. la întrebarea
precedentă a fost a), treceţi peste
această întrebare.]
2. De unde aţi aflat despre
Programul Erasmus Mundus?
(Selectaţi toate răspunsurile
aplicabile.)
а) De la profesorii din cadrul
facultăţii mele.
b) De la studenţi/prieteni.
c) De la personalul
Programului Erasmus
Mundus.
d) Din cercetările personale.
e) Alte (specificaţi):
_________
Întrebarea a doua din această
secţiune este mai importantă
deoarece se referă la actorii
responsabili de diseminarea acestor
164
informaţii. Examinând răspunsurile
la această întrebare putem să
aflăm dacă organizaţiile/instituţiile
responsabile de informarea
studenţilor despre oportunităţi de
mobilitate îşi fac munca bine.
Informarea despre procedurile de
transfer
O altă responsabilitate a IIS constă
în asigurarea transparenţei în
privinţa procedurilor de transfer.
Prin urmare, este necesar un set de
întrebări care abordează gradul de
informare al studenţilor cu privire la
această procedură.
Exemple de întrebări:
1. Aţi vost vreodată implicat în
procedura de transfer la o altă
universtiate? (Selectaţi un singur
răspuns.)
а) Niciodată.
b) Actualmente sunt implicat în
procedura de transfer.
c) Am fost implicat într-o
procedură de transfer în
trecut.
NOTĂ: Această întrebare are scop
de a tria studenţii care au fost
implicaţi într-o procedură de transfer
şi, prin urmare, trebuie să cunoască
bine această procedură.
2. Unde ar trebui să vă adresaţi în
primul rând pentru a începe o
procedură de transfer? (Selectaţi
un singur răspuns.)
а) Anticamera administraţiei.
b) Oficiul Sistemului European
de Credite Transferabile
(ECTS).

c) Facultatea la care doresc să
mă transfer.
d) Decanat.
e) Alte (specificaţi): _________
Scopul acestei secţiuni este de a
compara răspunsurile studenţilor cu
informaţiile privind modul de iniţiere
a transferului la o facultate obţinute
în urma solicitării de informaţii
publice. La fel ca în cazul testelor
există doar un singur răspuns
corect. Cu cât mai multe răspunsuri
corecte sunt date, cu atât studenţii
sunt consideraţi mai bine informaţi
cu privire la această etapă a
procedurii de transfer.
Sursele de informare despre
mobilitate
Acest concept este direct legat de
faptul dacă facultăţile îşi îndeplinesc
obligaţia de informare a studenţilor
cu privire la oportunităţile şi
posbilităţile de mobilitate şi cum o
fac ele.
Exemple de întrebări:
1. Facultatea dvs. v-a informat
vreodată despre vreo posibilitate
de studii la o altă facultate?
(Selectaţi un singur răspuns.)
а) Da.
b) Nu.
[Dacă la întrebarea precedentă aţi
selectat răspunsul a), treceţi peste
această întrebare.]
2. Dacă facultatea dvs. v-a informat
despre posilităţile de studii la o
altă facultate, în ce mod a făcut
ea acest lucru? (Selectaţi toate
răspunsurile aplicabile.)
165
а) Prin intermediul avizierelor.
b) Prin intermediul materialelor
promoţionale.
c) Prin intermediul
evenimentelor de informare.
d) Personalul facultăţii ne
informează personal.
e) Prin intermediul site-ului web
al facultăţii.
f) Alte (specificaţi):
_____________________
Această întrebare poate arăta câte
canale de comunicare sunt utilizate
de facultate şi, dacă există suficiente
răspunsuri, poate fi utilizată pentru
a compara cât de mult succes au
diferite facultăţi ce utilizează diferite
canale în transmiterea informaţiilor
cu privire la mobilitate studenţilor.
Percepţia studenţilor cu privire
la complexitatea procedurii de
transfer
În această secţiune vom examina
percepţia generală a studenţlor cu
privire la procedura de transfer sub
aspectul complexităţii ei.
Exemple de întrebări:
1. În opinia dvs. cât de simplă/
complicată este procedura de
transfer? (Selectaţi un singur
răspuns.)
а) Foarte simplă.
b) Oarecum simplă.
c) Oarecum complicată.
d) Foarte complicată.
Datele obţinute din această
întrebare pot fi testate la coincidere
cu datele obţinute din întrebările cu

privire la implicarea în procedura de
transfer şi cunoaşterea procedurilor
de transfer. De exemplu, puteţi să
verificaţi ipoteza conform căreia
studenţii care au fost personal
implicaţi într-o procedură de
transfer consideră că această
procedură este mai mult sau mai
puţin complicată comparativ cu
aceaia care nu au avut experienţe
personale de transfer.
a. Experienţe pozitive şi
negative
Experienţe pozitive. Studenţii au fost
dispuşi să răspundă la întrebările
sondajului dacă dispuneau de timp
când erau abordaţi de operatori de
interviuri.
Experienţe negative. Echipa de
de studiu din Macedonia a condus
studiul înainte de sau după orele
de studiu de la facultate. Operatorii
de interviuri au avut nevoie de
permisiunea lectorilor la orele cărora
a căzut momentul respectiv, însă
după cum şi era de aşteptat, nu toţi
erau de acord cu aceasta.
b. Recomandări
În funcţie de locul şi timpul la care
veţi planifica sondajul s-ar putea
să fie necesar să vă asiguraţi
în prealabil de permisiunea
persoanelor relevante. Dacă aveţi
nevoie de permisiune, contactaţi
din timp aceste persoane pentru
a le anunţa despre ora planificată
166
pentru sondaj. Fiţi deschişi în
privinţa studiului şi aduceţi toate
argumentele în favoarea cooperării.
Dacă întâmpinaţi opoziţia, puteţi să
încercaţi să recurgeţi la căi neoficiale
de convingere. În cazul nostru am
avut nevoie doar de permisiunea
profesori care la momentul respectiv
aveau ore, prin urmare, am implicat
în calitate de operatori de interviuri
studenţii care erau în relaţii bune cu
profesorii respectivi.
Din experienţă ştim că este foarte
dificil de determinat studenţii să
răspundă la chestionare care
durează mai mult de câteva minute
atunci când ei se deplasează prin
universitate sau se află în pauză.
Cel mai mare număr de răspunsuri
a fost obţinut de la studenţii aflaţi
în sală de lecţii imediat înainte de
sau după oră de studii. Însă chiar
şi în aceste condiţii un chestionar
completat individual nu trebuie să
ia mai mult de 10-15 minute. Dacă
chestionarul este prea lung, studenţii
pur şi simplu se vor opri la jumătatea
lui sau vor începe să dea răspunsuri
la întâmplare doar pentru a-l termina
mai repede.
În final, asiguraţi respondenţii de
anonimatul absolut al sondajului
şi explicaţi-le cum vor fi utilizate
datele obţinute. De asemenea, este
util de accentuat că nici dvs. nici
studiul dvs. nu aveţi nicio legătură cu
universitate.

V.7. Fluxurile
financiare
1. Introducere
1.1. Definirea problemei
Este absolut neclar pe ce principiu
şi câte mijloace financiare
facultatea primeşte din bugetul
de stat şi câte din alte surse. Şi
mai obscur este modul în care
aceşti bani sunt cheltuiţi. Studenţii
şi publicul interesat nu cunosc
modul de alocare, precum şi de
debursare şi justificare a mijloacelor
financiare în cadrul facultăţii. Lipsa
de transparenţă creează condiţii
favorabile pentru manipulări şi abuz.
Deseori facultăţile şi universităţile
obţin venituri importante din diferite
taxe pe care le percep pentru
serviciile lor, ceea ce oferă un
mijloc suplimentar de manipulare.
De asemenea, nu există audite
independente ale bugetului şi
cheltuielilor facultăţilor.
Povara financiară asupra
studenţilor are o legătură directă
cu managementul financiar al
facultăţii, întrucât pe de-o parte orice
decizie în acest domeniu luată de
facultate afectează direct studenţii,
iar pe de altă parte calitatea
predării este direct determinată de
finanţare. Există multă neclaritate în
privinţa stabilirii taxelor de studii, a
numărului de studenţi înmatriculaţi,
167
a taxelor de administrare, a salariilor,
a efectivului de cadre didactice etc.
Transparenţa în activitatea facultăţii
poate fi sporităă dacă studenţii vor
manifesta mai mult interes faţă de
fluxurile financiare, care actualmente
lipseşte.
1.2. Importanţa
problemei pentru
învăţământul superior
Fluxurile financiare influenţează
funcţionarea sistemului, care se
reflectă în calitatea învăţământului,
relaţiile între membrii mediului
academic, precum şi în
apariţia corupţiei în sistemul de
învăţământ superior. Legislaţia
reglementează fluxurile financiare
într-un mod foarte general, ceea
ce oferă facultăţilor o autonomie
considerabilă de administrare. Lipsa
transparenţei în managementul
facultăţilor dezvăluie o problemă
de sistem, deoarece nu permite
influenţarea schimbărilor de sistem
care ar putea îmbunătăţi calitatea
învăţământului superior.
1.3. Metodologie
Informaţiile cu privire la
monitorizarea fluxurilor financiare
au fost obţinute printr-un studiu
structurat în câteva etape. Etapele
de monitorizare au fost organizate
de la cele mai generale la cele mai
specifice în următoarea ordine:
} analiza actelor normative;
} solicitarea de informaţii de
importanţă publică de la
facultate;

} focus-grupurile cu studenţi şi
reprezentanţii studenţilor;
} interviul cu decan.
Prima etapă constituie premisa
studiului finanţelor, incluzând
analiza generalităţilor şi a cadrului
instituţional, de sistem, al fluxurilor
financiare, definit de actele
normative naţionale.
Conform Legii învăţământului
superior, o IIS este finanţată, în
conformitate cu legislaţie şi statutul
său, din următoarele două categorii
principale de surse:
} mijloacele financiare acordate de
stat (în calitatea sa de finanţator
al IIS);
} propriile surse de venit ale IIS
(orice alte surse: taxe de studii şi
alte taxe, proiecte, donaţii etc.).
Conform legislaţiei finanţatorul
(statul) acordă IIS mijloace
financiare pentru scopuri concrete
(de ex., cheltuieli materiale,
întreţinere şi investiţii, retribuţia
personalului, în conformitate cu
legislaţie şi contractul colectiv de
muncă, echipamentul, desfăşurarea
activităţii de cercetare ştiinţifică şi/
sau de artă în cadrul îmbunătăţirii
calităţii de predare etc.). Din păcate,
mijloacele alocate de stat pentru
activităţile IIS, stipulate în Legea
învăţământului superior, sunt foarte
limitate, acoperind doar salariile de
bază ale personalului şi o parte din
cheltuieli materiale şi de întreţinere.
Al doilea document important ce
ţine de învăţământul superior este
168
Reglementarea guvernului cu privire
la standardele universităţilor şi
facultăţilor în domeniul activităţilor
finanţate din bugetul de stat, care
conţine prevederi suplimentare
cu privire la alocarea mijloacelor
financiare pentru IIS.
2. Instrumentele
2.1. Solicitarea de
informaţii publice
2.1.1. Introducere
Solicitarea de informaţii publice
constituie o etapă indispensabilă
pentru colectarea informaţiilor,
deoarece permite obţinerea
documentelor şi a informaţiilor
care clarifică fluxurile financiare
generale şi modul de implementare
a legislaţiei şi a altor reglementări cu
privire la finanţe.
2.1.2. Eşantionul
Dacă membrii echipei de
monitorizare nu vizează o IIS
concretă în cadrul studiului cu
privire la fluxurile financiare
(deoarece, la drept vorbind, există
multe metode şi multe tipuri de
ISS), trebuie de luat în considerare
următoarele criterii:
} tipul IIS: facultate sau
universitate;
} profilul IIS: ştiinţele umanistice,
medicina, tehnica, ştiinţele
naturale etc.;
} numărul de studenţi: mare sau
mic;

} nivelul de activitate
antreprenorială a IIS: dacă se
implică în diferite proiecte şi
servicii şi în ce măsură o fac.
Un aspect important al eşantionării
pentru solicitarea de informaţii
publice constă în faptul că IIS
particulare nu constituie subiecţi ai
legislaţiei relevante, adică, ele nu
pot fi obligate să prezinte informaţiile
publice.
2.1.3. Întrebările
Această solicitare se referă la
următoarele informaţii şi documente:
1. planurile financiare pentru ultimii
doi ani calendaristici;
2. rapoartele financiare pentru
ultimii doi ani calendaristici;
3. rapoartele contabile anuale
pentru ultimii doi ani
calendaristici
4. rapoartele de afaceri pentru
ultimii doi ani calendaristici;
5. rapoartele de audit pentru ultimii
doi ani calendaristici.
2.1.4. Experienţe pozitive
şi negative
Iniţial decanul a respins
solicitarea noastră. Am primit
un răspuns negativ de la decan
chiar şi când am trimis o copie
a deciziei Comisarului pentru
informaţiile de importanţă publică.
După o conversaţie telefonică
de o oră, în timpul căreia neam
exprimat intenţiile bune şi
răbdarea, „amintindu”-i de faptul
că prezentarea informaţiilor nu
este o chesiune facultativă, ci
169
o obligaţie în baza legislaţiei
relevante, decanul a acceptat să
discute despre motivele studiului,
ale alegerii facultăţii respective şi
ale ataşării documentelor solicitate.
Am asigurat-o că nu vom abuza
de dreptul la informaţii şi nu vom
cere secretele de afacere, cum ar fi
informaţiile referitoare la mărimea
exactă a salariilor profesorilor.
De asemenea am menţionat că
ne cunoaştem bine drepturile şi
legislaţia relevantă.
Din păcate, ne-am prezentat la
interviu fără a examina în prealabil
documentele financiare, întrucât nu
am fi obţinut o altă şansă de a ne
întâlni. În general se recomandă în
prealabil de a primi documentele
solicitate, de a le examina şi de-abia
după aceea de a ţine interviul, având
în minte consatările şi întrebările
suplimentare formulate în baza
documentelor.
2.1.5. Sfaturi şi recomandări
De dragul clarităţii şi pentru a
asigura faptul că vor fi prezentate
informaţiile dorite, pe lângă
documentele solicitate, se
recomandă de a preciza şi de a
cerere de la facultate:
1. avizul privind deţinerea
informaţiilor solicitate;
2. specificaţia denumirii
documentului care conţine
informaţiile solicitate;
3. fotocopie a documentului care
conţine informaţiile solicitate şi
versiunea sa în format digital,
dacă disponibilă.

Interpretarea literală a textului
solicitării de către juriştii facultăţii
poate duce la necesitatea de solicitări
suplimentare. Pentru a evita
această situaţie este preferabil de
solicitat informaţiile într-o manieră
descriptivă (de ex., „documentul
care ar putea oferi informaţii cu privire
la planul financiar pentru anul
următor”, în loc de „solicitarea planului
financiar”, deoarece în acest
caz răspunsul ar putea suna: „Nu
dispunem de documentul întitulat
«Planul financiar»”, iar ulterior să se
descopere că planul financiar face
parte din documentul întitulat „Planul
strategic”).
3.1. Focus-grupurile
3.1.1. De ce anume
focus-grupurile?
Fluxurile financiare din cadrul
facultăţii şi deciziile privind finanţele
influenţează în mod direct studenţii
şi procesul de studii. Studenţii ca
grup resimt foarte clar consecinţele
acestui proces în taxele de studii,
costul manualelor sau costurile
administrative în timpul studiilor.
În acest sens studenţii ar trebui să
constituie un obiect de interes când
se analizează procesul de finanţare
a învăţământului superior.
3.1.2. Eşantionul
Pentru a obţine de la studenţi cât
mai multe informaţii posibil, ar trebui
de luat în considerare următoarele
criterii:
} anul de studii al studenţilor –
cei de anul I (cu prezumţii şi
170
aşteptări) şi cei din anii mai mari,
cu o experienţă mai mare (cu
specificarea clară a costurilor lor
suplimentare);
} faptul dacă sunt finanţaţi din
bugetul de stat sau din propriul
cont – dacă plătesc taxe de
studii sau nu;
} faptul dacă trăiesc în campus
sau nu – dacă suportă costuri
suplimentare de întreţinere
sau nu (dacă sunt cazaţi în
căminele de stat sau trăiesc în
apartamente închiriate);
} faptul dacă lucrează sau au o
slujbă cu jumătate de normă
sau sunt susţinuţi financiar de
părinţi;
} faptul dacă sunt studenţi simpli
sau membri ai Parlamentului
Studenţesc, sau ai unei alte
organizaţii studenţeşti.
În funcţie de resurse pot fi
organizate câteva focus-grupuri,
omogene şi heterogene, ţinând
cont de combinaţiile sau priorităţile
grupurilor de studenţi menţionaţi
anterior.
3.1.3. Întrebările
Întrebarea centrală s-ar referi
la gradul de percepere de către
studenţii a problemei finanţelor ca
ceva ce îi afectează şi cât de multe
cunosc ei despre această problemă;
o acceptă ca atare, ca ceva de
la sine înţeles, sau au plângeri în
privinţa ei. Studenţii nu cunosc
suficiente şi nu fac legătură între
managementul financiar al facultăţii
şi problemele practice (de ex., lipsa
echipamentului didactic).

Ne aşteptam să aflăm mai multe
informaţii despre cauzele acestei
situaţii, dar şi să observăm cât
de dispuşi sunt studenţii de a
participa la procesul decizional
ce ţine de finanţare, precum şi
cât de competenţi şi de capabili
ei sunt de a participa în termeni
egali. Totodată nu ne aşteptam să
aflăm de la studenţi detalii ce ţin de
managementul financiar al facultăţii
deoarece aceste informaţii nu sunt
accesibile studenţilor la majoritatea
facultăţilor.
Focus-grupurile au fost organizate
pentru a verifica aceste supoziţii şi
a găsi răspunsuri la următoarele
întrebări: Facultatea comunică în
mod adecvat cu studenţii? Lor li se
explică pe ce se cheltuiesc banii lor?
Studenţii depun eforturi organizate
pentru a afla pentru ce se cheltuiesc
banii şi în cum este îmbunătăţită
calitatea predării la facultate?
Răspunsurile la aceste întrebări
ajută la o înţelegere mai bună a
rolului studenţilor în managementul
financiar al facultăţii, a modului în
care este împărţită responsabilitatea
şi a principalilor factori de decizie,
precum şi dacă studenţii au acces
la ei. De asemenea, ne aşteptam ca
aceste focus-grupuri să dezvăluie
discrepanţa între factorii de decizie
şi cei care sunt afectaţi cel mai mult
de aceste decizii.
Obiectivul focus-grupurilor a fost de
a evalua:
} în ce măsură studenţii sunt
afectaţi de cheltuielile pe care
trebuie să le acopere în timpul
studiilor;
171
} în ce măsură sunt ei informaţi
despre managementul financiar
al facultăţii şi cât de bine sunt
ei informaţi despre mijloacele
financiare ale facultăţii;
} semnificaţia pe care studenţii o
asociază cu mijloacele financiare
şi rolul lor în managementul
financiar al facultăţii;
} în ce măsură studenţii
facultăţii sunt mulţumiţi de
studiile lor;
} cât de interesaţi sunt ei de
activismul studenţesc şi ce le
descurajează interesul faţă de
acest subiect;
} dacă eforturile lor corespund
cunoştinţelor obţinute sau nu.
Exemple de întrebări pentru
studenţi:
1. Câţi bani cheltuiţi lunar în cursul
unui simestru?
2. Cunoaşteţi ce este un plan
financiar?
3. Planul financiar este disponibil?
4. De ce planul financiar nu
disponibil pe site-ul web al
facultăţii?
5. Aţi dori să cunoaşteţi ce acoperă
taxa de studii?
6. Taxa de studii este rezonabilă?
7. Calitatea predării corespunde
taxei de studii?
8. Cheltuielile administrative
sunt mari?
9. În ce mod se stabileşte
taxa pentru orele practice
suplimentare? Este ea
rezonabilă?
10. Câţi bani investeşte facultatea în
cercetarea ştiinţifică? Care este
calitatea acesteia?

11. Pe ce sunt cheltuiţi banii
obţinuţi în perioada examenelor
suplimentare?
12. O alocare diferită a bugetului ar
îmbunătăţi calitatea predării?
13. Dacă aţi avea o astfel de
oportunitate v-ar plăcea să
participaţi la procesul decizional
ce ţine de buget?
14. Sunteţi interesat în activismul
studenţesc?
15. Sunteţi membru al unei
organizaţii studenţeşti?
16. Care este principala cauza
a lipsei de interes faţă
de participarea în diferite
organizaţii?
17. V-ar plăcea ca studenţii să
deţină mai multă forţă de
influenţă asupra procesului
decizional în cadrul facultăţii?
18. De ce este mai important ca
studenţii să fie consultanţi?
19. Cât de mulţumit sunteţi de
facultate?
20. Care sunt lacunele şi cum ele
pot fi înlăturate?
21. Evaluările afectează calitatea
predării? Rezultatele evaluării
sunt făcute publice?
22. Cunoştinţele pe care le obţineţi
corespund eforturilor pe care le
depuneţi?
3.1.4. Experienţe pozitive
şi negative
Aspectul tehnic al implementării
ar putea fi partea cea mai grea. În
primul rând o problemă a constat în
recrutarea participanţilor deoarece
focus-grupul a fost desfăşurat în
perioada examenelor. Când a fost
stabilită data pentru focus-grup,
172
am avut o săptămână pentru a
recruta participanţii. Mai întâi
am luat legătură cu parcipanţii
personal, după care, am luat datele
de contact ale celor interesaţi
pentru conretizarea ulterioară a
aranjamentelor prin telefon. Am
încercat să facem ca focus-grupul
să fie cât mai heterogen posibil,
luând în considerare anul de studii,
media de studii, sexul, gradul de
ocupare la facultate şi programul de
studii.
Când pregăteau scenariul şi
compilau seturi de întrebări,
moderatorii au asistat la un
focus-grup pe acelaşi subiect, cu
reprezentanţi ai Parlamentului
Studenţesc al facultăţii.
În timpul conversaţiei,
reprezentantul Parlamentului
Studenţesc au dominat discuţia,
totuşi, după câteva întrebări
adresate altor participanţi echilibrul
s-a schimbat. Participanţii au
început să discute subiectul între
ei, ceea ce a contribuit la dinamica
discuţiei. Întrebările erau puse de
reprezenentantul Parlamentului
Studenţesc.
3.1.5. Sfaturi şi recomandări
Recomandări pentru implementări
viitoare ale acestui instrument:
} Participanţii ar trebui să fie
recrutaţi cu trei săptămâni
înainte de focus-grup. Cu o
săptămână înainte de focusgrup
participanţilor trebuie
să li se reamintească despre
planificarea, iar cu o zi înainte
de eveniment ei ar trebui să-şi
confirme participarea;

} Moderatorii ar trebui să
cunoască cât mai bine posibil
subiectul (legislaţia, statutul
facultăţii etc.) şi să insiste asupra
lui în timpul discuţiei.
Următoarele focus-grupuri cu
privire la fluxurile financiare ar
putea include următoarele întrebări
suplimentare:
1. Care este raportul între preţul şi
calitatea manualelor?
2. Cum ar trebui să arate un
manual? Ce ar trebui să conţină
el?
3. Sunt cheltuielile exagerate?
4. Ce se acoperă din taxa de
studii?
5. Cum sunt cheltuiţi banii obţinuţi
din taxa de studii?
3.1.6. Exemple de rezultate
Un student mediu nu conştientizează
suma de bani pe care o plăteşte
facultăţii pe parcursul unui simestru.
Studenţii cred că banii obţinuţi din
taxele administrative sunt cheltuiţi în
mod adecvat, dar ei nu înţeleg de ce
la unele universităţi pentru anumite
ore practice se percepe plata pe
când la altele nu.
Se consideră că orele practice
suplimentare cu plată sunt destinate
studenţilor care nu frecventează cu
regularitate lecţiile, însă se cunosc
cazuri când profesorii au stabilit în
mod aleatoriu preţurile. La acest
capitol se consideră că studenţii nu
ar trebui să plătească pentru lecţiile
incluse în taxa de studii. Nimeni
nu s-a gândit la caracterul straniu
al explicaţiei conducerii facultăţii
173
precum că banii obţinuţi din taxele
pentru examene sunt destinaţi
pentru retribuţia asistenţilor implicaţi
în aceste examene.
Toţi participanţii au fost de acord cu
faptul că clădirea facultăţii ar putea
arăta mai bine şi că ar trebui să fie
făcut mai mult pentru întreţinerea
acesteia. Totuşi studenţii nu fac
legătură între acest fapt şi finanţare
sau responsabilitatea profesorilor.
Studenţii au interpretat acest fapt
ca o situaţie generală în societate
şi ca „o forţă impersonală ce stă
în spatele tuturor acestor lucruri”.
În acest sens, se poate examina
atitudinea faţă de finanţare pe care o
au alţi studenţi.
Conform lor taxa de studii nu este
adecvată şi ar trebui să fie mai mică.
Însă la compararea acesteia cu taxa
percepută de facultăţile de ştiinţe
sociale, participanţii au constatat că
mărimea ei este justificată, deoarece
echipamentul şi reagenţii chimici
sunt costisitoare. Studenţii şi-au
exprimat dorinţa de a cunoaşte
motivarea mărimii taxei de studii.
Ei niciodată nu au avut acces la
un raport financiar al facultăţii,
deoarece acesta nu se publică pe
site-ul web sau pe avizierul facultăţii.
Studenţii s-au arătat interesaţi în
raport, deoarece ar dori să cunoască
de ce clădirea are tavanuri care
curg în timpul ploilor, dacă există
mijloace financiare, de ce lipseşte
echipamentul calitativ şi de ce este
nevoie de stat în lista de aşteptare
pentru a avea acces la anumite
aparate.

Studenţii cred că nu primesc
instruirea adecvată şi calitativă
contra banilor pe care îi plătesc.
De această părere sunt studenţii
de la toate facultăţi. Este demn de
remarcat faptul că studenţii credeau
că Facultatea ştiinţelor sociale şi
umanistice era cea mai predispusă
la corupţie, lipsa de responsabilitate
financiară şi manipulări comaprativ
cu alte facultăţi.
În privinţa acestui subiect s-au
făcut auzite şi alte păreri. În
general a dominat suspciunea
argumentată precum că facultatea
nu depune suficiente eforturi pentru
a îmbunătăţi calitatea studiilor, a
cunoştinţelor şi competenţelor pe
care le transmite studenţilor. Cu
toate acestea, această problemă nu
a fost aprofundată de participanţi, şi
peste ceva timp am trecut la un alt
subiect, la iniţiativa reprezentantului
Parlamentului Studenţesc. A
fost atins subiectul caracterului
justificat al costurilor administrative
comparativ cu activitatea facultăţii,
adică dacă aceste costuri ar fi mari
sau considerabil mai mari decât
necesar, studentul nu ar trebui
să se plângă deoarece facultatea
trebuie să facă faţă concurenţei şi
studenţii ar trebui să contribuie la
acest lucru.
4.1. Interviul cu decanul
4.1.1. De ce anume un
interviu cu decanul?
Decanul reprezintă cel mai înalt
organ administrativ al facultăţii,
174
deţinând autoritatea în domeniul
managementului financiar în baza
Legii învăţământului superior.
Autoritatea sa îi obligă pe decan
să cunoască bine: planul financiar
pentru anul următor, rapoartele
financiare pentru anul precedent,
mărimea taxei de studii şi a
costurilor administrative, precum
şi politici de plată pentru diferite
servicii sub aspectul veniturilor
proprii. Având în vedere aceste
considerente, decanul este cea
mai adecvată persoană pentru
discuţia cu privire la fluxurile
financiare ale unei IIS şi interviul
cu el va oferi informaţii concrete
cu privire la relaţia cu Ministerul
Învăţământului, adică cu privire la
finanţarea facultăţilor în conformitate
cu legi şi reglementări. Pe de altă
parte, independent de finanţator,
statul, decanul paote institui un
cadru şi principiile de bază ale
finanţării alternative pe care o poate
avea o IIS pentru a obţine venituri
suplimentare, cum ar fi proiectele
ştiinţifice şi de cercetare, serviciile
comerciale etc.
4.1.2. Eşantionul
Solicitarea include propunerea de
a ţine o întrevedere şi un interviu
cu membrii echipei de monitorizare,
iar detaliile sunt precizate în
timpul conversaţiei telefonice
ulterioare în cadrul căreia se va
cere confirmarea primirii solicitării
şi data când vor fi disponibile
documentele, precum şi dacă
membrii echipei de monitorizare vor
primi documentele solicitate prin
email sau personal.

4.1.3. Întrebările
Pentru a obţine informaţii complete
şi precise, este nevoie de o pregătire
bună, prin urmare, operatorul de
interviuri trebuie să cunoască reglementările
şi să fi analizat documentele
solicitate. Prezentăm în continuare
lista de întrebări utilizate de noi.
Exemple de întrebări:
1. Cum se stabileşte taxa de studii
la facultate? Este ea prea de
mare sau prea mică? Aţi putea
să specificaţi pentru ce sunt
cheltuiţi banii respectivi?
2. Aveţi sau obţineţi suficiente
mijloace financiare?
3. În ce mod reuşiţi să menţineţi
calitatea studiilor dacă nu
dispuneţi de suficiente resurse?
4. Dacă în general taxa de studii
este mai mare decât suma
colectată de la stat şi de la
studenţi, de ce nu informaţi
opinia publică despre suma reală
a taxei de studii?
5. Ce credeţi despre politica
de înmatriculare? Ea este
adecvată?
6. În opinia dvs., dacă facultatea
ar înmatricula mai mulţi studenţi
în baza contractului contra
unei taxe de studii mai mari
decât cea stabilită de Ministerul
Învăţământului pentru studenţii
finanţaţi din buget, acest lucru
ar spori fondurile facultăţii şi, în
consecinţă, calitatea studiilor în
cadrul facultăţii?
7. Dacă aţi decide să măriţi taxa
de studii pentru studenţii în
baza contractului pentru a spori
175
calitatea studiilor, credeţi că
Ministerul Învăţământului ar
accepta acest lucru?
8. Câţi bani câştigă facultatea din
proiectele şi serviciile?
9. Studenţii sau cluburile
studenţeşti primesc fonduri
colectate din arendarea
încăperilor facultăţii?
10. Care este situaţia cu clubul
studenţesc? El aparţine
facultăţii?
11. Parlamentul studenţesc este
autorizat să preia clubul?
12. Cât investeşte facultatea în
studenţi, adică Parlamentul
studenţesc?
13. Ce credeţi despre participarea
reprezentanţilor studenţilor?
14. Reprezentanţii studenţilor
sunt implicaţi în elaborarea
bugetului prezentat Ministerului
Învăţământului?
15. Studenţii au mărturisit că
niciodată nu au văzut rezultatele
evaluărilor. Care sunt aceste
rezultate? Cum le utilizaţi?
16. Care este situaţia cu
diseminarea informaţiilor de
importanţă pentru facultate?
17. De ce facultăţile nu publică
rapoartele financiare finale, deşi
conform Legii privind accesul
la datele cu caracter public,
ele sunt obligate să facă acest
lucru?
18. Există vreun control al
rapoartelor financiare finale?
4.1.4. Experienţe pozitive
şi negative
Din păcate, după cum s-a menţionat
anterior, ne-am prezentat la interviu

fără a efectua o analiză prealabilă a
documentelor financiare, deoarece
am obţinut şansa unică de a ne
întâlni şi de a obţine documentele
solicitate. În general, însă, se
recomandă de a primi documentele
solicitate, de a le examina şi după
aceea de a ţine interviul, ţinând
cont de constatările şi întrebările
suplimentare în baza examinării
documentelor solicitate.
4.1.5. Sfaturi şi recomandări
Se recomandă de a organiza
interviul după examinarea
documentelor financiare şi de
a înregistra conversaţia pe un
reportofon.
Întrebările şi subiectele suplimentare
care ar putea fi abordate includ:
} arendarea încăperilro facultăţilor;
} principiile în baza cărora se
stabilesc salariile şi retribuţia;
} taxele şi plăţile percepute de la
studenţi (specificarea, motivarea,
scopurile pentru care ele sunt
cheltuite etc.).
4.1.6. Exemple de rezultate
Planurile financiare anuale se
bazează pe fondurile aşteptate de
la stat şi veniturile proprii. Aceste
planuri sunt expediate universităţii,
care le transmite Ministerului
Învăţământului, iar Ministerul
Învăţământului elaborează un
proiect de buget, care în final este
prezentat guvernului. Facultatea
prezintă Ministerului Învăţământului
numărul de studenţi bugetari,
precum şi efectivul de personal şi
structura organizatorică. În baza
acestor date, facultatea primeşte
176
banii de la stat. „Întrucât suma
respectivă nu este suficientă pentru
procesul de predare, facultatea o
suplimentează cu fonduri adiţionale.
Taxa de studii este calculată prin
însumarea acestor două valori şi
împărţirea sumei la numărul de
studenţi”. Conform planului financiar
al Ministerului Învăţământului,
facultatea mereu primeşte mai
puţin decât necesarul. Din acest
motiv facultatea este nevoită să
reorganizeze activităţile planificate
în buget.
În ceea ce priveşte politica de
înmatriculare, există reglementări
şi cote şi, de câţiva ani facultatea
menţine acelaşi număr de studenţi
înmatriculaţi. Ocazional situaţia
este reexaminată. Criteriile pentru
acreditare includ dotarea cu
echipament, personal şi încăperi,
precum şi numărul de stuenţi, „însă
nu există resurse pentru toate.
Facem atât cât putem pentru a
acoperi cât mai multe aspecte”.
În opinia decanului facultatea
încurajează calitatea înaltă. „Am
putea admite mai mulţi studenţi,
însă nu o facem.” Facultatea
nu ar înmatricula un număr mai
mare de studenţi percepând de
la ei plată comercială mai mare
decât cea acoperită de Ministerul
Învăţământului, ceea ce ar putea
spori venitul, care ar putea fi utilizat
pentru îmbunătăţirea calităţii studiilor
la facultate. Facultatea a hotărât să
stabilească o mărime medie pentru
taxa de studii pentru studenţii în
baza de contract (pe cont propriu).
La întrebarea „Dacă aţi decide să
percepeţi taxe comerciale mai mari

de la studenţii în baza de contract
pentru a îmbunătăţi calitatea,
credeţi că Ministerul Învăţământului
ar accepta acest lucru?”, decanul
a răspuns: „Cu cât mai mult venit
câştigi, cu atât mai puţin primeşti!
Este foarte dificil de estimat o
valoare realistă a costurilor pe
student. Astfel de calcule ar putea fi
făcute pentru studenţii la PhD, însă
pentru ceilalţi studenţi acest lucru
nu este realist. Publicul cunoaşte
cum funcţionează mecanismul
taxelor de studii.” Taxa de studii este
joasă, dar nici nu poate fi mărită,
deoarece studenţii nu-şi pot permite
să plătească mai mult. Taxa de studii
realistă este foarte mare. „Dacă
statul nu plăteşte pentru aceste
studii, nu este corect ca acest lucru
să facă tineri.”
Decanul spune că alte ţări alocă 3%
din PIB pentru ştiinţă. „Ţara noastră
alocă doar 0,34% din bugetul de
stat. Din acest motiv nu avem
realizări ştiinţifice importante. Toţi
încearcă să realizeze cât pot. Şi toţi
ştiu cu trebuie să fie în cazul ideal,
dar acest lucru nu este realist.
Întrucât ţara noastă nu poate
aloca suficienţi bani, noi nu putem
să încetăm să muncim şi să nu
facem nimic.” 30% din studenţi îşi
finalizează studiile, iar durata medie
a studiilor este de 8 ani. Decanul
a recunoscut că nu ştie care este
177
semnificaţia acestui fapt, dar a
susţinut că, indiferent de toate, în
învăţământ se menţine o oarecare
continuitate. Statul acoperă 60%
din bugetul facultăţii, 30% din
bugetul facultăţii provin din taxele
percepute de la studenţii în bază
de contract, iar 10% din partea
Ministerului Ştiinţei pentru proiecte
specifice (exită 10). Datorită acestor
proiecte facultatea îşi acoperă
cheltuielile de întreţinere, precum
şi cheltuielile pentru echipamentul
şi instrumentele de laborator. „Din
mijloacele financiare primite de
către Ministerul Învăţământului,
95% sunt cheltuite pentru salariile
şi doar 4% – pentru cheltuieli
materiale, ceea ce constituie
o sumă modestă. Dacă statul
ar acorda suficienţi bani pentru
predare şi întreţinere, resursele
suplimentare ar fi utilizate pentru
dotarea facultăţii: sălile de lecţii ar
arăta mai bine, am avea computere,
laboratoarele ar fi dotate mai
bine, studenţii ar avea o asigurare
mai bună şi ar obţine rezultatele
academice mai bune.” Decanul
consideră că calitatea predării
este satisfăcătoare. „Bineînţeles,
dacă am fi avut mai multe mijloace
financiare, totul ar fi fost mai uşor.
În acest caz studenţii ar putea
participa la congrese şi diferite
evenimente educative fără a plăti
din propriul buzunar.”