Hotararea privind aprobarea Statutului comunei Nufaru, judetul Tulcea

interiorul cetăţii, ca şi din afara spaţiului fortificat, au condus la apariţia unor materiale
porivit cărora putem încadra vieţuirea medievală din aşezarea de la Nufăru între secolele
X-XIV, cu menţiunea că prima perioadă, cea a secolelor X-XII este mai consistent
reprezentată. In secolul al XI-lea oraşul va cunoaşte cea mai mare dezvoltare, fapt
confirmat de suprafaţa mare ocupată, dar şi de varietatea şi multitudinea descoperirilor
arheologice. În secolul al XII-lea aşezarea cunoaşte o restrângere a vieţuirii spre Dunăre.
Probabil distrusă în vremea invaziei tătare, aşezarea se reface mai târziu, după cum o
demonstrează unele materiale ceramice şi numismatice aparţinând veacurilor XIII-XIV.
Deocamdată nu au fost surprinse niveluri caracteristice veacurilor XIV-XV, dar în
anumite puncte au apărut materiale medievale târzii, ulterioare veacului al XV-lea.
Combinând informaţiile numismatice şi arheologice, putem aprecia că aşezarea de la
Nufăru a fost atacată de cumani în anul 1122, dar a reuşit să se refacă, după cum ne-o
dovedesc numeroasele elemente de cultură materială. Constatăm o curbă descendentă a
tuturor descoperirilor din secolele XIII-XIV, atât din punct de vedere calitativ, cât şi din
punct de vedere cantitativ. Ultima fortificaţie de la Nufăru datează de pe la jumătatea
veacului al XIII-lea, după care informaţiile devin foarte relative. Pentru a doua jumătate
a secolului al XIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIV-lea nu cunoaştem încă
depuneri arheologice sau complexe de locuire, singurele informaţii rezumându-se la
câteva descoperiri monetare ale Hoardei de Aur şi tezaure de monede sârbeşti. Sfârşitul
aşezării ridică multe probleme, singurul reper ce-l avem la dispoziţie fiind oferit de
monedele sârbeşti, pe baza cărora se poate aprecia că locuirea mai continua pe la
jumătatea secolului al XIV-lea.
In ceea ce priveşte evoluţia spaţială a vieţuirii de la Nufăru, remarcăm relaţia
dintre incinte şi complexele de locuire; acestea din urmă sunt amenajate în cea mai
mare parte intra muros, zidurile ca atare continuând să ofere protecţie chiar în cazul în
care nu-şi mai îndeplinesc rolul pentru care au fost create (cazul locuinţelor adosate
incintelor de vest şi de nord). Un alt indiciu al acestei evoluţii, este şi raportul dintre
incinte, complexele de locuire şi cele câteva orizonturi funerare documentate la Nufăru.
Astfel, dacă în cazul mormintelor descoperite în partea de nord, de sud şi respectiv de
vest a aşezării, este evident că se află în afara, ba chiar la oarecare distanţă de zidul de
incintă, în cazul celor din zona şcolii sau a căminului cultural, acestea sunt plasate în
apropierea zidurilor de incintă de est şi respectiv de sud, sugerând schimbări nu foarte
lente ale "statutului" zonelor. Raporturi intersante între vieţuire şi non-vieţuire în
aşezarea medievală de la Nufăru sunt sugerate şi de succesiunea, într-un spaţiu limitat
cum este capătul nordic al promontoriului nufărean (punctul Piatră şi proprietatea
Enache Şinghi) a unui nivel de vieţuire aparţinând secolelor X-XI, suprapus de o
necropolă acoperind în linii mari perioada cuprinsă între sfârşitul secolului XI şi
începutul secolului XIII, peste care la rândul ei apar semne ale unei vieţuiri de secol XIII.
Art.24
ASPECTE ALE PROTECŢIEI SITULUI. PERSPECTIVA CERCETĂRII
Situarea în intravilan-ul satului Nufăru a determinat supunerea sitului arheologic
de aici unei continue agresiuni din partea factorului uman, de la nivelul locuinţelor
tradiţionale, cu fundaţii nu foarte profunde, cu manifestări accentuate în anii '80,
căpătând accente dramatice după 1989, odată cu avântul constructiv înregistrat în
această zonă situată la începuturile deltei, pe un traseu turistic destul de frecventat şi
totodată foarte aproape de oraşul Tulcea.
Astfel, dacă înainte de 1989 intervenţii de salvare au fost efectuate cu ocazia
săpării gropii fundaţiei unicului bloc din sat (Bloc, 1979-1980) şi a amenajării şanţurilor
pentru alimentarea cu apă a satului (1981), după 1989, cu excepţia cercetărilor începute
anterior (Dispensar) şi a unei săpături programate, dar iniţiate tot sub imperative de
15