Hotararea privind aprobarea Statutului comunei Nufaru, judetul Tulcea

mondial, o parte au plecat spre Transilvania si Banat, altii in Bulgaria, Iugoslavia,
America, iar in anii 1939-1940 cei care au ramas au plecat in Germania.
In jurul anului 1900, comuna Malcoci cu satele Prislav, Principele Carol,
Romula, llganii de Jos, Ilganii de Sus detinea o suprafata de 14.674 ha, din care 1500
ha ale statului, 2347 ha teren productiv al locuitorilor, 486 ha izlaz ,41 ha vatra sat si
10,030 ha acoperite cu stuf , ape si drumuri.
Pana la organizarea administrativa din anul 1925, localitatea Malcoci era
resedinta de comuna din cadrul plasii Tulcea, fiind infiintata de prefectul I.Nenitescu
(1897-1900) si era formata din satele Ilganii de Jos, Ilganii de Sus, Romula si
Principele Carol,
In anul 1896 catunul Prislav impreuna cu satul Malcoci aveau 1269 locuitori.
In anul 1925 localitatea Prislav, schimbandu-si denumirea in Domnita Maria,
devine comuna cu satele Pirlita, Ilganii de Jos si Romula, localitatea Malcoci
ramanand comuna de sine statatoare pana la raionarea din anul 1950 cand va trece
la comuna Ada Marinescu.
Satul Pirlita a fost infiintat de cazacii zaporojeni veniti pe timpul Ecaterinei a IIa
din Ucraina, ca urmare a masurilor luate de imparateasa de desfiintare a
autonomiei lor.
Pirlita este un toponim romanizat provenit se pare din toponimul slav ,,Perelit“
(scurgere, revarsare). Pana in anul 1925 satul Pirlita a facut parte din comuna
Bestepe.
CETATEA BIZANTINĂ DE LA NUFĂRU
UN SIT ARHEOLOGIC SUPRAPUS DE O AŞEZARE CONTEMPORANĂ
Art. 13
Potrivit datelor acumulate până în prezent, aşezările cu ziduri de piatră existente
pe malul drept al Dunării dobrogene se grupează în trei categorii distincte. In cea dintâi
intră fortificaţiile romano-bizantine restaurate şi reutilizate în cadrul sistemului defensiv
bizantin târziu organizat la frontiera nordică a imperiului (ca Dinogetia-Garvăn,
Noviodunum-Isaccea, Troesmis-Turcoaia). A doua categorie include construcţiile "mixte",
în care ziduri medievale sunt adosate sau suprapuse celor vechi, integrate practic unor
noi incinte (precum Capidava, Dorostolon-Silistra). A treia grupă este reprezentată de
cetăţile construite a fundamentis de către bizantini, la sfârşitul secolului X, după
revenirea dominaţiei imperiului în zona Dunării de Jos în timpul domniei împăratului
Ioan I Tzimiskes (969-976), asemenea celor de la Păcuiul lui Soare, Dervent, Rasova,
Cetatea Pătulului, Axiopolis - cetatea de sud, Carsium - cetatea mică, Nufăru.
Cercetările arheologice desfăşurate pe linia Dunării, pe malul drept al braţului Sf.
Gheorghe, la circa 12 km aval de Tulcea, în teritoriul intravilan al satului Nufăru, au
evidenţiat existenţa unui important centru de tip urban din secolele X-XIV, adăpostit de
zidurile unei fortificaţii ridicate a fundamentis de către Imperiul bizantin la sfârşitul
secolului al X-lea, odată cu recucerirea de către acesta a regiunii Dunării de Jos, a doua,
în ordine cronologică, cercetată din punct de vedere arheologic după fortificaţia similară
situată în insula Păcuiul lui Soare. Săpăturile arheologice programate de la Nufăru,
completate de intervenţii de salvare, de descoperiri întâmplătoare sau de recuperări de
materiale şi situaţii, desfăşurate în zonele libere sau publice şi în cele urmând a fi
afectate de intervenţii constructive moderne, au permis colectivului de cercetare 1 a
1 Din componenţa colectivului arheologic au făcut parte de-a lungul deceniilor regretata cercetătoare Silvia Baraschi
((Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, responsabilul ştiinţific al şantierului în perioada 1978-1990), Neculai Moghior
(Muzeul Militar Central), Gh.Mănucu Adameşteanu (Muzeul Deltei Dunării Tulcea, actualmente la Muzeul
Municipiului Bucureşti), Oana Damian (Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, responsabilul actual al şantierului),
5