RESPECTUL VIEŢII PRIVATE – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ...

342
Călina Jugastru 4
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date 16 , Legea
privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul
telecomunicaţiilor 17 , Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public 18 ,
precum şi dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală.
În mod obişnuit, literatura de specialitate încadrează dreptul la viaţă privată
în categoria mai largă a drepturilor personalităţii, domeniu care „a intrat destul de
sporadic în câmpul de protecţie al doctrinei juridice române” 19 şi a cărui legiferare
este insuficientă. De altfel, consacrarea legislativă relativ recentă a dreptului la
viaţă particulară în dreptul nostru explică puţinele referinţe doctrinare şi
jurisprudenţa limitată în materie.
Dreptul altor state, deşi nu fixează noţiunea „viaţă privată” în termeni legali,
cuprinde, în schimb, construcţii doctrinare şi jurisprudenţiale bogate, mai mult sau
mai puţin sinuoase şi controversate. Premisa multor încercări de elaborare a unor
definiţii a fost constatarea împrejurării că limitele vieţii private diferă de la stat la
stat şi de la individ la individ. În Franţa anilor 1970, de exemplu, erau prohibite
comentariile privind procesele de divorţ ale persoanelor publice, pe când tabloidele
britanice acordau spaţii generoase cronicilor de gen. În aceeaşi ordine de idei,
conţinutul vieţii private pare a se modifica sub aspectul conţinutului şi limitelor
divulgării, după cum persoana vizată este cunoscută publicului – om politic, artist
al scenei sau ecranului, sportiv de performanţă sau, dimpotrivă, simplu cetăţean 20 .
Reţinând aceste diferenţe de tratament, putem afirma că viaţa privată este un
concept cameleonic, care îşi schimbă înfăţişarea, de-a lungul timpului, dar
păstrează, totodată, elemente de perenitate.
În cuvinte puţine, dar expresive, s-a spus că viaţa privată este dreptul
individului la o viaţă retrasă şi anonimă 21 . În termeni apropiaţi, este dreptul omului
de a duce viaţa pe care o doreşte, la adăpost de orice ingerinţe 22 . Această din urmă
definiţie a inspirat textul Rezoluţiei nr. 428 a Adunării Consultative a Consiliului
Europei, adoptată în 1970: ”În liniile sale esenţiale, dreptul la respectul vieţii
private constă în posibilitatea persoanei de a-şi duce viaţa aşa cum doreşte, cu un
minimum de ingerinţe. Acest drept se referă la viaţa privată, la viaţa sa familială şi
la aceea a căminului, la integritatea fizică şi morală, la onoare şi reputaţie, la faptul
de a nu fi prezentat într-o lumină falsă, la nedivulgarea unor fapte inutile şi jenante,
16
Legea nr.677/2001, „M.Of. al României”, Partea I, nr. 790/12.12.2001.
17
Legea nr.676/2001, „M.Of. al României”, Partea I, nr. 800/14.12.2001.
18
Legea nr.544/2001, „M.Of. al României”, Partea I, nr. 663/23.10.2001.
19
P. Andrei, E. Safta-Romano, Protecţia juridică a dreptului la imagine, „Dreptul”, nr. 5–6,
1993, p. 49.
20
R. Lindon, Les droits de la personnalité, Paris, Dalloz, 1974, p. 13–14.
21
Autorul acestei definiţii este profesorul american Niezer, citat după R. Lindon, op.cit., p. 16.
22
Afirmaţia aparţine profesorului Stig Stromholn, cu ocazia Congresului juriştilor din ţările
nordice din 1967 şi a fost preluată ulterior de jurisprudenţa franceză (a se vedea Cour Européenne
des Droits de l’ homme, 19 février 1997, note J.-M. Larralde, „Recueil Dalloz”, Jurisprudence, nr. 8,
1998, p. 98).