revista Euphonia - Filarmonica

Muzica este limbajul
zeilor”, a rmaia
este un truism,
dar, dincolo de
incomoditatea
aceasta, de
Ceea ce numim
reculegere este
atitudinea
subiectului
deopotriv fa
de epifaniile
divinitii, cît i
fa de muzic.
12 Euph Euphonia uphoni onia a • Ma Marti Martie rt e 22011
2011 01
Note despre
limbajul muzical
cele mai
multe ori
truismele
conin un
adevr care
nu poate
scutit de
interogare.
Cum (se)
comunic,
aadar, zeii?
Prin muzica
sferelor,
adic prin
armonia
celest.
De ce prin
fulgere de lumin sau prin misterioasele
„energii”? Nu, prin muzic. i cum
„sun” aceasta? Cum o auzim noi?
Pitagoreic, planetele sunt armonice. În
fond, limbajul muzical este la intersecia
unor trsturi fundamental opuse. Pe de o
parte o ambiguitate in nit, prin lipsa unui
referenial identi cabil. Muzica nu „se
refer la...”. Este o abstraciune vibratorie,
o algebr total destrupat, i poate tocmai
prin asta singurul ei referent este zeul
însui sau cosmosul, etimologic ordinea
armonic. Pe de alt parte, muzica este
a-raional, ea se adreseaz fr mediator
afectelor, sau, dac vrem, pascalienelor
raiuni ale inimii. Nu cumva tocmai aceast
contradicie o face un limbaj privilegiat?
Kant socotea c muzica exprim o treapt
de jos, a senzorialului, fr coninut ideatic.
La cellalt pol, gînditori ca Nietzsche
vedeau în muzic însi esena meta zic
a lumii. Schopenhauer, mai înainte, postula
o coresponden direct între cele patru
voci: bas, tenor, alto, sopran i treptele
inei: mineral, vegetal, animal, uman. Dar
deja Sf. Augustin a rmase c, prin muzic,
omul se ridic la contemplarea Divinitii.
Rugciunea, mantra de orice fel, ind în
esen ritm, scandeaz sensuri în timp.
Desfurarea ascendent era susinut i
de Hegel, pentru care, în mersul ctre Sine
însi al Ideii, muzica este o etap esenial.
Ce s alegi dintre aceste multe perspective?
Ca orice proces, muzica nate
timp. Este, în ultim instan, ceea ce ea
comunic. Diafanitatea timpului. Limbajul
muzical nu ex-prim ci este monadic,
închis asupra lui însui. Nu exist nimic
în afara lui, la care el s se refere. Putem
citi celebra prim Elegie a lui Nichita
Stnescu i drept o de nire liric a
muzicii. „El începe cu sine i sfîrete/
cu sine.../El este înluntrul
desvîrit...” etc. Intraductibil
în termeni discontinui,
limbajul muzical nu
este îns sentimental
în sensul romanios.
Faptul c el s-ar
adresa în primul rînd
afectelor ne provoac
la o considerare
non-psihologic a
acestora. Dac pentru
mistici comunicarea
cu divinitatea pornete
din inim i se întoarce
instantaneu în inim, probabil
c de la ei am avea de învat
ceva mai multe
despre esena
limbajului
muzical.
i,
evident,
a
de Christian Crciun
inimii ca non-sentimentalitate, ci sentiment.
Ceea ce numim reculegere este atitudinea
subiectului deopotriv fa de epifaniile
divinitii, cît i fa de muzic. Asta
ne sugereaz o identitate de strcutur a
omului care recepteaz muzica i a celui în
rugciune. Sigur, „înelegerea” muzicii se
supune rigorilor oricrui proces intelectual.
Dar cum este posibil înelegerea unui
text de o ambiguitate in nit? Probabil c
dez-mrginirea limbajului muzical face
s se inverseze raportul între coninut i
conintor. Limbajul muzical ne conine,
ne „înghite” integral, nu noi îl folosim,
ci el ne folosete pe noi. Riguros
cum numai matematicile sînt,
limbajul muzical nu este
totui de nibil decît prin
datele sale senzoriale.
El este o educaie a
simurilor. Implic o
atenie i o coeren care,
iari, sunt comune
cu ale rugciunii. Nu
este limpede cum
comunic limbajul
muzical, dar e limpede
pe cine comunic…