Citeste PDF

trecînd pe lîng\ Catedrala Mîntuitorului. În cabin\
se zb\tea profesorul, avînd întip\rit\ pe fa]\ expresia
unui lup încol]it.
— Diavoli, nu oameni, morm\i printre din]i zoologul
[i trecu mai departe.
În aceea[i zi, seara, reîntors acas\, în strada
Precistenka, zoologul primi de la menajera Maria
Stepanovna 17 bilete cu numere de telefon, de la cei
care-l c\utaser\ în lipsa lui. Maria Stepanovna îi
declar\ c\ fusese un adev\rat chin. Profesorul vru s\
rup\ biletele, dar se opri, pentru c\ în dreptul unuia
dintre nume v\zu scris : „Comisariatul poporului pentru
s\n\tate“.
— Ce-i asta ? spuse uluit profesorul cel ciudat, ce
naiba i-o fi apucat ?
La zece [i un sfert seara sun\ soneria [i profesorul
fu nevoit s\ discute cu un individ îmbr\cat
impecabil. Ceea ce-l f\cu pe profesor s\-l primeasc\
fusese cartea de vizit\ pe care scria (f\r\ a specifica
numele) : „{eful plenipoten]iar al reprezentan]elor
comerciale str\ine din Republica Sovietelor“.
— Lua-l-ar dracu’ ! mîrîi Persikov aruncînd pe
postavul verde lupa [i ni[te diagrame [i-i spuse
Mariei Stepanovna : Chema]i-l în cabinet pe plenipoten]iarul
\sta.
— Cu ce v\ pot fi de folos ? – întreb\ Persikov pe
un ton care-l f\cu pe [ef s\ tresar\. Persikov î[i
mut\ ochelarii de pe nas pe frunte, apoi iar\[i pe
vîrful nasului [i-l studie cu aten]ie pe vizitator.
Nou-venitul str\lucea tot, de la pantofii de lac
pîn\ la pietrele pre]ioase din inele, iar în ochiul drept
avea un monoclu. „Ce mutr\ scîrboas\“, gîndi involuntar
Persikov.
Oaspetele începu discu]ia pe ocolite, ceru permisiunea
de a aprinde un trabuc [i Persikov se v\zu
în situa]ia nepl\cut\ de a-l invita s\ ia loc. În continuare
musafirul î[i ceru un milion de scuze pentru
c\ venise cam tîrziu, „dar… domnul profesor nu
poate fi pri… hi-hi… pardon, g\sit acas\“ ([i musafirul
hohoti ca o hien\).
32