Jorge Edwards: Otilia Cazimir Gheorghe Dinic\ Greierele [i furnica

c o m e n t a r i i c r i t i c e
Î
România literar\ nr. 46 / 20 noiembrie 2009
14
NTÂMPLAREA a f\cut s\ citesc cel mai
recent volum al lui Cristian Tudor Popescu,
Clipe rare, exact în ziua confrunt\rii de la Cluj
dintre Traian B\sescu [i Crin Antonescu,
dinaintea primului tur de scrutin al alegerilor
preziden]iale. La sfâr[itul unei dispute
destul de contondente din care nu au lipsit
reciprocele aluzii (unele psihanalizabile, cu
evident iz grobian) la vie]ile private ale
celor doi rivali politici, candidatul liberal a
f\cut o surprinz\toare remarc\ de bun sim]. Aspus, aproximativ,
c\ îl apreciaz\ pe Traian B\sescu pentru c\ este „viu”, spre
deosebire de un alt candidat considerat cu [anse, Mircea
Geoan\, care „nu e nicicum”. Trebuie s\ spun c\, citind
volumul lui Cristian Tudor Popescu, mi-a venit de mai
multe ori în minte aceast\ replic\, menit\ s\ îl caracterizeze
pe autor mai precis decât orice analiz\. {i popularul
ziarist este un om viu, spre deosebire de mul]i dintre colegii
s\i de breasl\. În fond, de[i nu se suport\ unul pe cel\lalt,
Cristian Tudor Popescu [i Traian B\sescu se aseam\n\
mult în felul direct, f\r\ ocoli[uri [i pudibonderii inutile,
în care î[i exprim\ convingerile, indiferent cât de deranjante
pot fi acestea pentru cei din jur. Poate chiar de aceea nu
se pot suferi reciproc.
Întotdeauna când urm\resc emisiunea Cap [i pajur\
afinit\]ile mele se îndreapt\ f\r\ echivoc spre Emil Hurezeanu.
El este chipul luminos, vocea ra]iunii, omul solu]iilor [i
interpret\rilor limpezi, impecabil argumentate. Interven]iile
tenebrosului Cristian Tudor Popescu sfârâie ca un fier înro[it
introdus în ap\ rece, clocotesc de pasiune sunt, nu mai
încape discu]ie, vocea inimii. Jurnalistul î[i etaleaz\ cu
ostenta]ie simpatiile [i idiosincraziile, se agit\ continuu, nu
face niciun pas în spate în fa]a puhoiului de contraargumente.
Atitudinea sa m\ irit\ [i m\ fascineaz\ în acela[i timp.
Mi se pare mult prea n\valnic, adesea las\ impresia
partizanatului pe fa]\, pare imun la orice posibile argumente
contrare, viziunea sa pare de neclintit. Dac\ cei doi ar putea
fi transforma]i în personaje de western (pentru c\ tot este
Cristian Tudor Popescu specialist în filme), ca psihologie,
l-a[ vedea pe Emil Hurezeanu în dilematicul [erif interpretat
de Gary Cooper în High Noon, iar pe Cristian Tudor Popescu
în ipostaza vitalului [i foarte umanului r\uf\c\tor întruchipat
de Anthony Quinn în Last Train from Gun Hill.
Am mai spus-o [i cu alt prilej, Cristian Tudor
Popescu este unul dintre cei mai incomozi jurnali[ti români
pentru c\, spre deosebire de mul]i al]i anali[ti, gânde[te
cu propria minte [i nu ezit\ s\ spun\ cu voce tare ceea ce
gânde[te. Din p\cate, în ziua de azi, cei mai mul]i dintre
„anali[ti” se muleaz\ pe poltica editorial\ a postului de
televiziune la care colaboreaz\ sau a ziarului în care public\.
Ascultând declara]ia unui om politic, aproape c\ po]i spune
dinainte cum va fi ea reflectat\ în mass-media prietene [i
în cele ostile politicianului în cauz\. Exist\ „anali[ti” care
nu fac decât s\ explice la nesfâr[it acelea[i punctaje
venite de la partid, în pofida tuturor eviden]elor. Ei î[i
pun cu elegan]\ ochelarii de cal [i ruleaz\ pe [inele aceleia[i
argumenta]ii, precum tramvaiele, care ies din depou în
fiecare diminea]\ la ora 5 [i, pân\ la ie[irea din tur\, nu
pot s\ devieze m\car cu un metru de la traseul prestabilit.
Totul se transform\ într-un spectacol redundant [i penibil
în care greutatea argumentelor este asigurat\ doar de repetarea
lor pân\ la satura]ie pe diverse voci. Nu de pu]ine ori,
pu[i s\ probeze informa]iile dubioase pe care î[i înal]\
argumenta]ia, polticienii [i anali[tii r\spund senin c\
„este de notorietate” sau c\ „toat\ presa a scris despre asta”,
trimi]ând la interven]iile celor dinaintea lor, cu nimic mai
bogate în argumente.
Într-un asemenea climat, un om care trece totul prin
filtrul propriei gândiri nu poate fi decât incomod pentru
actorii politici [i pentru patronii de media. To]i salut\ cu
entuziasm momentul în care du[manul politic devine
]inta sarcasmului jurnalistului, dar sunt îngrozi]i atunci când
calc\ ei în[i[i pe bec [i ajung, inevitabil, în c\tarea pu[tii
sale. De aceea, Cristian Tudor Popescu are reputa]ia unui
„nebun” extrem de simpatic în clipa în care t\i[ul ironiei
sale este îndreptat spre adversarii politici, care se transform\
îns\ în „iresponsabil” de îndat\ ce faptele din tab\ra
„prietenilor” de ieri sunt judecate exact cu aceea[i m\sur\.
Un singur aliat constant are jurnalistul: publicul neînregimentat
politic care îi aplaud\ la unison performan]a profesional\.
Urm\rindu-l într-o singur\ emisiune de televiziune sau
citindu-i un singur articol, toat\ lumea ar putea spune cu
precizie „al cui om” este Cristian Tudor Popescu. Fiecare
articol de-al s\u înseamn\ asumarea ferm\ a unei atitudini,
Cristian Tudor Popescu are reputa]ia unui „nebun” extrem de
simpatic în clipa în care t\i[ul ironiei sale este îndreptat spre
adversarii politici, sau „iresponsabil” când faptele din tab\ra
„prietenilor” de ieri sunt judecate exact cu aceea[i m\sur\.
Secven]e din
România de azi
Cristian Tudor Popescu, Cuvintte rraare – poeziar –,
Editura Polirom, Ia[i, 2009, 204 pag.
denun]area cu subiect [i predicat a unor fapte reprobabile,
indicarea f\r\ echivoc a unor vinov\]ii. Problema este c\
citind mai multe articole sau privind mai multe emisiuni
de televiziune se observ\ clar c\ ]intele ziaristului nu sunt
grupate într-o singur\ tab\r\. De aceea, în func]ie de ce
au citit, v\zut sau auzit, mul]i intuiesc / v\d în el du[manul
ireconciliabil al pre[edintelui Traian B\sescu. Al]ii îl
cred un elitist cu fi]e, adversar al PSD-ului lui Vanghelie,
Hrebenciuc, Iliescu [i Geoan\ sau un moralist de cartier,
inamic al pragmatismului liberal de tip Patriciu, Reme[,
Tudor Chiuariu sau Relu Fenechiu. Unde se situeaz\ îns\
cu adev\rat publicistul? Cum vede el societatea româneasc\
de azi? O spune singur într-un exerci]iu de imagina]ie despre
cum ar ar\ta ast\zi o defilare de 23 august: „Am aievea
în fa]a ochilor un car alegoric purtând o c\p[un\ uria[\,
în jurul c\reia «spanioli» lega]i la cap cu baticuri se apleac\
de [ale [i se ridic\. Apoi vin menajerele [i sp\rg\torii de
case din Italia, care cu m\turi, care cu pontoarce [i [peracle
uria[e. Cer[etorii din Fran]a, de fapt balerini de la Opera
de Stat din Bucure[ti, care mai câ[tig\ [i ei un ban cinstit,
vor defila ]inând mâna întins\ cu gra]ie, pe salturi înainte,
îmbr\ca]i în zdren]e create de C\t\lin Botezatu. (...) Miezul
procesiunii ar fi Top 300, care [i sponsorizeaz\ manifestarea.
Patriciu degustând ca pe o narghilea un mu[tiuc de
pomp\ de benzin\, Vântu la volanul unei [alupe, Gigi Becali
în picioare pe Maybach, agitând un palo[ de 2 metri, }iriac
suit pe Mercedes, servind ca la tenis cu un minciog de prins
guvizi. Pe urm\ }ân]\reanu, Prigoan\, fra]ii Micula etc.,
fiecare la volanul unei decapotabile având la remorc\ o
rulot\ în form\ de vil\” (p. 16).
Precum Caragiale în timpul s\u, Cristian Tudor Popescu
simte enorm [i vede monstruos. Privirea sa sfredele[te ca
un laser, nicio imperfec]iune a tabloului nu este trecut\
cu vederea. Impostura, incompeten]a, incultura, proasta
educa]ie, agramatismul, lipsa de caracter, grobianismul
verbal [i comportamental au devenit cele mai sigure „valori”
ale societ\]ii române[ti de azi, iar exponen]ii lor,
modelele spre care sunt atra[i irezistibil tot mai mul]i tineri.
Tabloul schi]at este pe cât de realist, pe atât de tragic: „Idolii,
modelele de via]\ ale tinerilor de azi scoase în fa]\ de massmedia,
n-au gre]uri nici cu matematica, nici cu româna. (...)
Crede]i c\ «succesurile» Elenei B\sescu i-au diminuat cota
de succes printre pu[toaice? Gramatica nu face doi bani
în fa]a po[etelor de mii de euro [i a superjeepului negru.
Faptul c\ dl Sorin Oprescu este un doctor Mengele al limbii
române îl face mai pu]in simpatic? Dl Vanghelie a fost
sanc]ionat la vot pentru «almanahe»? Dl Gigi Becali, «Sugi
p..a» a realizat un adev\rat hit pe internet cu aceast\ expresie
[i acum conduce Capitala împreun\ cu partidul lui B\sescu”
(pp. 132-133).
Aflat\ la limita dintre publicistic\ [i proz\, inspirat\ din
cea mai strict\ actualitate, dar trecut\ prin filtrul imagina]iei
unui scriitor cu experien]\, cartea lui Cristian Tudor Popescu,
Cuvinte rare, seam\n\ cu filmele lui Charlie Chaplin: te face
s\ te pr\p\de[ti de râs, pentru ca la sfâr[it s\ sim]i c\ ]i-a
r\mas o lacrim\ în col]ul ochiului. Este o oglind\ a timpului
prezent în care ne privim cu fascina]ie [i oroare. Aproape
c\ devine inutil s\ recomanzi o carte a unuia dintre jurnali[tii
proeminen]i ai vremii noastre, Cristian Tudor Popescu.
Publicitate