România literar

România
literar\
43
Finan]at\ de
Consiliul
Jude]ean Alba
Revist\ a Uniunii Scriitorilor din România Director: Nicolae Manolescu anul XLIV 26 octombrie 2012 24 de pagini 2,5 lei
MO YAN
Premiul
NOBEL
pentru
Literatur\
2012
• Proz\ de RADU ALDULESCU
• LEO BUTNARU: Umbra lui Daniel Turcea `n Suedia
• Nume noi `n poezie: ANDREEA TELIBAN
• Comentarii critice de COSMIN CIOTLO{, LUMINI}A CORNEANU,
ADINA DINI}OIU, GHEORGHE GRIGURCU, SORIN LAVRIC, MARIUS MIHE}

Editorial de Nicolae Manolescu – p. 3
Fractura
Poemul s\pt\mânii de Constantin Iftime
În lumina tot mai clar\ a viziunii
mele despre poezie – p. 3
Ioan Holban – p. 4
Îngerul lecturii [i scrisului
Scripta manent de Alex {tef\nescu – p. 5
Farmecul antologiilor de alt\dat\
Adina Dini]oiu: Cartea de poezie – p. 6
„cine e maia”
Lumini]a Corneanu: Cartea de poezie – p. 6
Interioritate
Premiile României literare,
de debut [i „Cartea anului”, sunt
acordate cu sprijinul
Funda]iei Anonimul
Cronica literar\ de Cosmin Ciotlo[ – p. 7
Necuvintele
Nume noi `n poezie: Andreea Teliban – p. 8
Cronica ideilor de Sorin Lavric – p. 9
Con[tiin]a ultragiat\
Gheorghe Postelnicu – p. 10
Vasile Voiculescu – Alte contribu]ii biografice
Leo Butnaru – p. 11
Umbra lui Daniel Turcea `n Suedia
Radu Aldulescu – pp. 12-13
Diavolul tot mai sigur pe via]a lui
Comentarii critice de Marius Mihe] – p. 14
Pove[ti despre dezn\dejde
Restituiri de Nicolae Scurtu – p. 15
~nsemn\ri despre c\rturarul Sever Pop
Po[ta redac]iei de Horia Gârbea – p. 16
De-al vie]ii fir de a]\ atîrn\ a ta via]\
Prin anticariate de Simona Vasilache – p. 16
Mese [i mânc\ruri
Semn de carte de Gheorghe Grigurcu – p. 17
O criz\ a transcenden]ei
~nsemn\ri de Livius Ciocârlie – p. 17
Arti[ti `n expozi]ie de Petre T\n\soaica – p. 18
Artefactele revolu]iei culturale
Cronica muzical\ de Dumitru Avakian – p. 19
Debutul stagiunii muzicale la Bucure[ti
MO YAN – pp. 20-21
Obosit de via]\, obosit de moarte
Roxana Râbu – p. 22
~ntre China [i Taiwan
Tatiana Segal – p. 22
C\l\torii
Meridiane – p. 23
România literar\ ®
Revist\ editat\ de
Uniunea Scriitorilor din România [i Funda]ia România literar\
Redac]ia:
NICOLAE MANOLESCU – director
GABRIEL CHIFU – director executiv
IONELA STANCIU – secretar general de redac]ie
MARINA CONSTANTINESCU – redactor
SORIN LAVRIC – redactor
ANGELO MITCHIEVICI – redactor
SIMONA VASILACHE – redactor asociat
COSMIN CIOTLO{ – redactor asociat
ANA CHIRI}OIU – redactor asociat
Corectur\:
ECATERINA IONESCU (pag. 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10,
11, 12, 13, 14)
NINA PRUTEANU (pag. 1, 7, 15, 16, 17, 18, 19,
20, 21, 22, 23, 24)
Concep]ia grafic\: MIHAELA ßCHIOPU
(varia]iuni pe tema „fragmente de timp“ )
Fotoreporter: ION CUCU
Tehnoredactare computerizat\:
IONELA STANCIU
GEORGE MAXIMILIAN IONESCU
Prelucrare imagine: VALENTINA VL|DAN
Coresponden]i `n str\in\tate: RODICA BINDER
(Germania), GABRIELA MELINESCU (Suedia),
LIBUŠE VALENTOVÁ (Cehia)
Funda]ia România literar\, Calea Victoriei
133, sector 1, cod 010071, Bucure[ti.
Director administrativ: VALENTINA VL|DAN
Secretariat: SOFIA VL|DAN,
GHEORGHE VL|DAN
Cont `n lei: BRD-GSG Agen]ia {incai,
RO91BRDE441SV59488894410. Cont `n valut\:
BRD-GSG Agen]ia {incai
RO87BRDE441SV59488974410 (USD),
RO37BRDE441SV59489004410 (EUR)
Conform prevederilor Statutului, Uniunea
Scriitorilor din România nu este responsabil\
pentru politica editorial\ a publica]iei
[i nici pentru con]inutul materialelor publicate.
România literar\ este membr\ a Asocia]iei
Revistelor, Imprimeriilor [i Editurilor Literare
(A.R.I.E.L.), asocia]ie cu statut juridic,
recunoscut\ de c\tre Ministerul Culturii
[i Patrimoniului Na]ional.
ISSN 1220-6318
Din decembrie 2010, revista România literar\
apare cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii
[i Patrimoniului Na]ional.
e-mail: romania_literara@yahoo.com;
revistaromanialiterara@gmail.com;
http://www.romlit.ro;
tel.: 021-212.79.86; fax: 021-212.79.81
Imprimat la FED PRINT
Pentru rubrica Po[ta redac]iei, textele vor fi trimise pe adresa: posta.romlit@gmail.com
2.................................................................................................................................................................................................................................... România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

• editorial de nicolae manolescu
• poemul s\pt\mânii de constantin iftime
actualitatea
Fractura
În lumina tot mai clar\ a
viziunii mele despre poezie
Cu multe decenii în urm\, am
apelat la o firm\ specializat\
s\-mi trimit\ un depanator
pentru televizorul meu nounou].
Aruncasem eu însumi
o privire în cutia de la spate
[i nu pricepusem nimic. Unde
erau l\mpile bine [tiute de la aparatele
de radio Telefunken sau de la televizoarele
ruse[ti Rubin
Locul li-l luaser\ ni[te circuite integrate
(abia mai târziu le-am aflat numele), care
mi s-au p\rut ilizibile. Depanatorul, un
tân\r de vreo 25 de ani, nu-mi inspira nici
o încredere. A scos dintr-o geant\ murdar\
[i uzat\ un fel de cle[te dublu înc\rcat
electric, pe care l-a prins de dou\ pl\cu]e
metalice. S-au aprins toate ledurile, în
afar\ de unul, pe care tân\rul l-a desprins
din priza lui minuscul\ [i l-a înlocuit cu
altul care a clipit numaidecât. A pus la loc
capacul de la spate, a dat drumul televizorului
[i ecranul s-a luminat dintr-odat\. Întâmplarea
mi-a dat de gândit: tehnologia modern\
impune, a[adar, un nivel mult mai
înalt al cuno[tin]elor decât acela oferit de
[coal\ în trecut. Ca s\ poat\ „citi” m\runtaiele
unui televizor, un simplu tehnician trebuie
s\ înve]e ast\zi lucruri de care me[terii
de ieri nu aveau nevoie. Optimismul meu
incurabil m-a determinat s\ cred c\ tineretul
de mâine va fi, cu siguran]\, mai [colit
[i c\ rezultatul pentru societate va fi o
medie cultural\ superioar\ celei actuale.
Mi se pare c\ am [i scris ceva pe aceast\
tem\. Constat, dup\ atâ]ia ani, c\ m-
am în[elat. Sofisticarea tehnologiei n-a
egalizat în sus nivelul cultural al oamenilor,
ci, din contra, a polarizat societatea,
provocând o veritabil\ fractur\ în sânul ei.
O fractur\ care, n\scut\ dintr-o diferen]\
de cuno[tin]e, s-a adâncit [i s-a metastazat
treptat, putând fi remarcat\ în prezent în
domeniile cele mai diferite [i punând sub
semnul întreb\rii principiul egalit\]ii de
[anse, pe care se bazeaz\ societ\]ile
democratice. Paradoxul face ca rolul esen]ial
în polarizare s\ revin\ tocmai tehnologiei
de vârf a secolului XX, [i anume informaticii.
Informatica s-a dovedit groparul egalit\]ii
de [anse [i, implicit, al democra]iei. La
început [i chiar [i mai târziu, cu to]ii
am fost convin[i c\ net-ul va spori capacitatea
oamenilor de a comunica [i, totodat\, de
se sim]i liberi [i egali. În regimurile autoritare,
cum au fost [i mai sunt unele ]\ri
arabe, facebook-ul, de pild\, s-a dovedit
un mijloc extraordinar de eficient în stabilirea
de contacte, în mobilizarea militan]ilor
pentru libertate sau în informarea întregii
lumi despre ce se petrece dincolo de frontiere
impenetrabile. În lipsa acestui mod de
comunicare, disiden]ii iranieni, chinezi
sau ru[i ar fi r\mas necunoscu]i [i abandona]i
represiunii guvernelor lor.
Cu totul altceva s-a petrecut în ]\rile
democratice, în care libertatea cuvântului
este respectat\. Imensa re]ea s-a transformat
într-un for global de dezbatere, în care
domnesc anarhia [i egalitarismul. Oricine
dore[te s\ intervin\ o face f\r\ nici o
restric]ie [i poate afirma orice îi trece prin
cap. Aceast\ ne]\rmurit\ libertate de
exprimare se dispenseaz\ de responsabilitate,
de unde anarhia, situând pe picior de
egalitate in[i precari cultural [i chiar
ne[coli]i, cu exper]i în domeniile lor, de
unde egalitarismul. În dorin]a de rating,
mass-media apeleaz\ la p\rerea tuturor
[i trag apoi concluzii pe aceast\ baz\,
lipsit\ cu des\vâr[ire de valoare. Sondajele
de opinie între]in ideea nociv\ c\ opiniile
pe care le consult\ sunt democratic egale,
ignorând deliberat faptul c\ numero[i
cet\]eni voteaz\, nu conform opiniilor
proprii, ci influen]a]i de sondaje. Net-ul
ridic\ la o putere nemaiîntâlnit\ acest
cerc vicios. În locul independen]ei opiniei,
el privilegiaz\ opinia indus\ de manipulatori,
mizând pe tendin]a multora de a selec]iona,
din discursul politic, ceea ce le convine.
Net-ul e manipulator [i necritic. Populismul
are în net un aliat de n\dejde, unic în
istorie.
Aici apare fractura de care vorbeam:
între o majoritate manipulat\ [i o minoritate
cu spirit critic. Marx prev\zuse o alta,
urmare a gândirii lui economice, [i anume
aceea dintre boga]ii tot mai boga]i [i s\racii
tot mai s\raci. Previziune neconfirmat\:
sub raport economic, polarizarea nu s-a
produs, capitalismul fiind opera claselor
mijlocii, al c\ror nivel a crescut permanent
timp de dou\ secole, iar discrepan]ele
(cutare familie din SUA ar poseda o avere
egal\ cu cea a 100 de milioane de americani
mijlocii!) sunt mai degrab\ excep]ii.
Polarizarea politic\ [i cultural\ este îns\
evident\. {i ea este reversul democra]iei
[i rodul informaticii. Societatea informatic\
nu mai este una democratic\ [i liberal\,
ci una în care decide majoritatea manipulat\.
Num\rul celor care î[i dau cu p\rerea este
din ce în ce mai mare decât al celor
care au o p\rere. Liceul [i-a pierdut
autoritatea, elevul devenind egalul
profesorului, de la care ar trebui s\ înve]e,
cursurile magistrale din universitate pierd
teren, în favoarea dialogului interactiv,
abandonul [colar atinge procentaje [ocante,
în condi]iile obligativit\]ii a 10 sau
chiar 12 clase [i a[a mai departe. A [ti nu
mai reprezint\ nici o obliga]ie, nici o
garan]ie. A-[i da cu p\rerea a devenit
singurul lucru stimulator pentru sute
de milioane de oameni de pe planet\, între
care câteva sute de mii de români. Niciodat\
lumea n-a fost mai aproape de o catastrof\
intelectual\ decât în epoca informaticii,
paradoxal, una din cele mai mari cuceriri
ale min]ii omene[ti. •
În fa]a zidului casei mele unde-am primit toate r\nile
umilitoare,
Tr\d\tor am r\mas.
Cinic [i fl\mând.
Simt sângele cum îmi gole[te toate formele spre calma
adâncire,
În lumina tot mai clar\ a viziunii mele despre poezie.
Mi-am pierdut carnea, umorile abundente, [i
P\rul-
Un tigru din c\r]ile vechi înotând pe firul g\lbui al unui
p\r împietrit v\d.
A[ vrea s\ fiu [i mai musculos.
De fapt, erudi]ia e un exerci]iu necesar de absorb]ie,
Împrosp\teaz\ mintea,
L\rge[te inima.
Cu cât m\ adâncesc în actualitate, cu atât m\ apuc\ pofta de
lucrurile necesare ale poeziei.
Coc în mine atâtea strategii,
A[ fi nebun s\ nu încerc.
Îmi f\g\duiesc în fiecare diminea]\ pl\cerea asta,
Seara amân.
Ziua trece foarte greu [i
M\ încearc\ o spaim\ cumplit\, c\ci râvnind spre
în\l]imi prea mari,
Cred c\ om nu voi mai putea fi,
Dup\ asta. •
fototeca româniei literare
Emil Hurezeanu, Virgil Mihaiu, 1992.
Foto: Ion Cucu.
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012...................................................................................................................................................................................................................................3

comentarii critice
Îngerul lecturii [i scrisului
Proximit\]i [i m\rturisiri (Editura de rela]ia monahal\ cu N.Steinhardt, în
Cartea Româneasc\, 2012) nu este care descoper\ smerenia [i reciprocitatea.
primul jurnal al poetului Ioan Pintea; Exist\, ne înva]\ Ioan Pintea, un înger
discursul liric din Frigul [i frica, al lecturii, care ne ocrote[te, ne arat\ calea
Mormântul gol, Gr\dina lui Ion mîntuirii, poate rea[eza via]a tulburat\
sau Casa Teslarului a fost mereu dublat, în rosturile ei adînci. „Dac\ cite[ti c\r]i
în timp, de jurnale, c\r]i de convorbiri cu bune [i folositoare, lumea e nebun de
Nicolae Steinhardt sau p\rintele St\niloae, frumoas\. Fascina]ia pe care ]i-o d\
m\rturii [i m\rturisiri, exerci]ii de interpretare, lectura pasionant\ este de foarte multe
admira]ii ortodoxe, proz\
ori mai terifiant\ decît via]a.
memorialistic\, eseuri teologice
Sînt atîtea întîmpl\ri în via]a
[i literare, precum cele din
ta urîte, anodine, anapoda [i
Primejdia m\rturisirii. Convorbiri
doldora de potlog\rii, încît,
de la Rohia, Bucuria întreb\-
atunci cînd pui mîna pe o carte
rii ori Jurnal discontinuu cu
cu adev\rat bun\, e[ti un om
N.Steinhardt: aici se rostesc
salvat, mîntuit. C\r]ile sînt via]a
eseistul, publicistul, prozatorul,
ve[nic\, via]a de apoi, mai bun\,
memorialistul [i, înainte de to]i,
mai fericit\ a omului-cititor”.
cititorul, pentru c\, iat\, Proximit\]i
Lîng\ îngerul lecturii, în
[i m\rturisiri este, în primul
cetele îngere[ti binef\c\toare
rînd, un jurnal de lectur\. Ioan
omului-cititor, se afl\ îngerul
Pintea cite[te enorm – c\r]i de
scrisului, cel care transcrie al
cult, texte de Novalis, Andrei Ple[u, Kafka, doilea nivel al jurnalului lui Ioan Pintea
Rilke, jurnalul lui Alexandru Baciu, Radu din Proximit\]i [i m\rturisiri. Sînt critici
Petrescu, {tefan Câl]ia, teologi, filosofi, care au remarcat, cu dreptate, faptul c\
istorici ai mentalit\]ilor –, pare a r\t\ci în volume precum Mormîntul gol sau Casa
printr-o bibliotec\ borgesian\, f\r\ strategii Teslarului se rostesc, deopotriv\, poetul
de lectur\ [i f\r\ a c\uta ceva anume: [i duhovnicul; acum aceast\ rela]ie
în pofida diversit\]ii deconcertante a (sub)textual\ e m\rturisit\ în jurnal. Astfel,
c\r]ilor [i autorilor, îns\, autorul jurnalului Ioan Pintea, în 2006, între experien]ele
de lectur\ din Proximit\]i [i m\rturisiri, lirice din Gr\dina lui Ion [i Casa Teslarului,
asemeni monahilor care s-au nevoit în adic\, scria Canonul Sfîntului Pahomie de
pustia bogat\ a bibliotecilor, caut\ ceea Gledin, m\rturisind „o experien]\ poetic\
ce el însu[i nume[te me[te[ugul riguros [i duhovniceasc\ f\r\ egal”; episodul,
al gîndirii [i ceea ce monahii, de felul datorat „îngerului p\zitor”, îl înva]\ smerenia
lui Gavriil Uric de la Neam], numeau pe poetul laureat al istoriilor literare de
tehnica misterioas\ a cititului.
azi – un „optzecist întîrziat”, cum î[i spune
Nu [tiu vreo carte serioas\ din actualitatea
noastr\ literar\ care s\ cuprind\ nimice[te” ca Autor, dispare în text, se
– [i îi dezv\luie limita, momentul cînd „se
atîtea defini]ii, elogii [i, mai ales, analize pierde: „Odat\ va trebui s\ a[tern pe hîrtie
temeinice despre „dulcea z\bav\” de care întreaga experien]\ legat\ de acest Canon.
vorbea cronicarul din alt timp; lectura e Am tr\it o pl\cere cinic\ sadic\ ([i
salvare, refugiu din fa]a gîndurilor negre dumnezeiasc\, desigur), pentru c\ numai
pe care le ive[te realitatea zilelor tr\ite acest text sfînt mi-a oferit ocazia de a
aici [i acum, e o terapie prin care mintea nu exista ca Autor. Scriindu-l, m-am
se poate „muta” („Mut\-]i mintea!”, ne pierdut, m-am nimicit de bun\voie în
îndeamn\ duhovnicul); în lectur\ se pot con]inutul lui. Nu eu, ci Altcineva îmi purta
(re)descoperi z\pezile copilului de alt\dat\ mîna [i mintea. Acum pot s\ spun doar
(„Copilul din mine refuz\ un Cr\ciun atît: facerea lui m-a devorat, m-a desfiin]at
f\r\ z\pad\. Citesc Dickens, citesc Co[buc... ca Autor. Aleluia!”, noteaz\ Ioan Pintea
Am nevoie m\car de ninsorile din c\r]ile într-una din paginile admirabile ale jurnalului
lor”, noteaz\ poetul pe una din primele s\u. Tot astfel va scrie, de exemplu, Slujba
pagini ale jurnalului s\u); prin lectur\ i Mucenicului Atanasie, al\turi de un poem
se dezv\luie preotului de mir de la Chintelnic „frust [i melancolic” despre Runcul p\rin]ilor.
poteca, drumul, c\rarea, calea ie[irii În sfîr[it, poetul, asemeni duhovnicului, nu
din „agita]ie, nelini[te [i risipire”, apropiindu-l
de Dumnezeu („Cîteva pagini scrise munc\ e[ti sclav; în lucrare e[ti serv [i
munce[te, ci lucreaz\, pentru c\, iat\, „în
de Radu Petrescu despre Tescani mi-au slujitor”, iar scris/cititul, în pofida unor rare
reaprins în inim\ dorin]a arz\toare de a clipe de tensiune („Citesc enorm. Scriu pum\
apropia cu mult\ fine]e, calm [i luciditate ]in. Citesc din ce în ce mai mult. Scriu
de Dumnezeu”, noteaz\ preotul); un „strop din ce în ce mai pu]in. Simptome de z\d\rnicie”)
de lectur\” e solu]ia de salvare de sub au [i un rost pedagogic; poetul [i duhovnicul
[i, pe calea lor, omul-cititor, pozi]ionîndu-
ap\s\rile cotidianului, e solu]ia îns\[i:
„Realitatea e mereu însp\imânt\toare. se într-o rela]ie „estet\” cu Dumnezeu, vor
Ca s\ o po]i în]elege ai nevoie s\ cite[ti fi asemeni Fericitului Ieronim de la gura
c\r]ile esen]iale. Orice spaim\ poate fi pe[terii din Bethleem: „Un dar de mare
descifrat\ [i anihilat\ de o carte bun\”. pre]. Fericitul Ieronim a stat cîteva zeci
Cititul e ucenicie [i fixeaz\ starea de de ani la gura pe[terii din Bethleem [i în
c\utare; Ioan Pintea ucenice[te citind [i fiecare diminea]\ îl întreba pe Pruncul Sfînt,
interpretînd textele sacre, întîmpl\rile [i în duhul d\ruirii Magilor de la R\s\rit, ce
figurile biblice (notele despre Cincizecime dar s\-i ofere pentru ziua respectiv\. Pruncul
[i vederea lui Iisus ori cele despre Petru îns\ i-a refuzat lui Ieronim toate propunerile,
sînt, în fond, eseuri antologice, de predat inclusiv toate darurile. În cele din urm\,
nu doar în [coli de teologie), e ucenic în v\zîndu-l pe Fericit sup\rat, Pruncul Iisus
rela]ia de dincolo de lume [i dincoace [i-a cerut el Însu[i darul: «Ieronime,
d\ruie[te-mi p\catele tale!» A[adar: poate
fi p\catul un dar de mare pre] Poate. În
cazul în care ]i-l cere Hristos ca s\ nu-]i
mai fie ]ie însu]i povar\”.
Pe al treilea palier al c\r]ii lui Ioan
Pintea se scrie un jurnal al tr\irii,
mereu în veghea îngerilor lecturii [i
scrisului. Aici, poetul caut\, prin metafore
[i imagini de identificare, fiin]a interioar\,
reg\sind-o, cel mai adesea, în „figura”
liric\ a p\rului din curtea casei parohiale
de la Chintelnic; cu trimiteri directe la
paltinii lui N.Steinhardt de la Rohia [i
nucii lui André Malraux de la Altenburg,
într-o aceea[i simbolistic\, p\rul b\trîn
al lui Ioan Pintea e via]a îns\[i, „schilodit”
de (pe)trecerea timpului, dar m\re]
prin speran]a (supra)vie]uirii în adierea
Raiului unei gr\dini care nu mai este:
„Cre[tinul trebuie s\ [tie s\ priveasc\, s\
vad\. Condi]ionarea ochi curat – trup curat
se justific\. A înflorit p\rul de la Chintelnic.
Cînd ies din biseric\, de la Liturghie, îl
privesc insistent cîteva minute aproape
nemi[cat. E un p\r b\trîn, foarte uscat
toamna [i iarna [i extrem de viu, de colorat,
de înflorit în luna mai. E aproape un ritual
ca Liturghia de dup\ Liturghie s\ o încep
cu privitul acestui copac care îmi vorbe[te
despre Paradis [i via]a ve[nic\. Alexander
Schmemann: «Via]a ve[nic\ nu este ceea
ce începe dup\ via]a aceasta trec\toare,
ci este prezen]a etern\ a întregii vie]i».
Într-adev\r. P\rul din gr\dina casei parohiale
îmi d\ acest sentiment”. Jurnalul tr\irii
elimin\ „momentele rele” [i transcrie
valoarea în ordinea fiin]ei interioare a
c\l\toriilor la reuniunea poe]ilor de la
Sancerre, pe Valea Loarei, unde reînva]\
„mersul pe ape”, la Salzburg, cu „duhurile”
lui Mozart [i Georg Trakl al\turi, la Esslingen,
pe o strad\ „pustie, bacovian\”, la Ierusalim,
de Rusalii, cu Violeta, privind „înduio[at
[i «topit» suflete[te” satul lui Laz\r, cel
înviat a patra zi din mor]i; dar drumurile
esen]iale din jurnalul lui Ioan Pintea
sînt în illo tempore, în Runcul copil\riei
[i la Rohia, în „admira]ia ortodox\” [i
ucenicia la N.Steinhardt.
Runcul e o fotografiede album – „Troienele
înalte de la Runc, pe care împreun\ cu
Vasile scriam cu degetul numele fetelor la
care visam, gerul de pe în\l]imile }ible[ului
rev\rsat [i oprit brusc în gemule]ele casei
bunicilor” –, e o reverie necesar\ în gr\dinile
Raiului de alt\dat\, [i în întîmpl\rile cu
„v\rul Vasile” [i Po[ta[ul satului, e [colarul
din fotografiile f\cute de Ion S\rma[,
„singurul din sat care avea aparat de
fotografiat”, e al amintirilor cu o „greutate
nostalgic\ [i tonifiant\”; Rohia e un film
care une[te tinere]ea „frumoas\ [i consistent\”
a adolescentului „topit de idealuri”, Lighetul,
lumini[ul din p\durea Rohiei, ascuns
„în cel mai tainic loc al inimii mele” cu
maturitatea care a înflorit mereu în rela]ia
cu N.Steinhardt, pivotul [i temelia fiin]ei
poetului: „]inta lui N.Steinhardt este
c\utarea [i descoperirea sensului, a secretului
ultim. «Am dorit [i cutezat, întotdeauna,
s\ aflu – în orice teorie, concep]ie, mod
de gîndire sau viziune a lumii – secretul
final. Pentru înt\rirea acestei aser]iunim\rturisire
este citat Merleau-Ponty:
«Suntem osîndi]i a da lucrurilor un sens»”.
}inta lui N.Steinhardt e [i ]inta acestui
jurnal al lui Ioan Pintea: g\sirea potecii
unde lucrurile [i faptele vie]ii cap\t\ sens.
• Ioan Holban
CALENDAR
25.10.1858 - a murit Dimitrie Ralet
(n. 1817)
25.10.1890 - s-a n\scut Eugen
Constant (m. 1975)
25.10.1902 - s-a n\scut Dumitru
Popovici (m. 1952)
25.10.1923 - s-a n\scut Toth Istvan
(m. 2001)
25.10.1923 - s-a n\scut Darie
Magheru (m. 1983)
25.10.1937 - s-a n\scut Corneliu
R\dulescu (m. 2011)
25.10.1941 - s-a n\scut Dan Pl\e[u
25.10.1943 - s-a n\scut Mircea
Opri]\
25.10.1945 - s-a n\scut Srboliub
Mi[covici
25.10.1948 - s-a n\scut Dumitru
Munteanu
25.10.1968 - s-a n\scut Carmen
Veronica Steiciuc
25.10.1975 - s-a n\scut Lucian
Emanuel V\r[\ndan
26.10.1624 - s-a n\scut Dosoftei
(m. 1693)
26.10.1673 - s-a n\scut Dimitrie
Cantemir (m. 1723)
26.10.1843 - s-a n\scut Grigore H.
Grandea (m. 1897)
26.10.1844 - s-a n\scut Neculai
Beldiceanu (m. 1896)
26.10.1850 - s-a n\scut Grigore G.
Tocilescu (m. 1909)
26.10.1873 - s-a n\scut Dimitrie
Nanu (m. 1943)
26.10.1877 - s-a n\scut D. Karnabatt
(m. 1949)
26.10.1884 - a murit Ion Codru-
Dr\gu[anu (n. 1818)
26.10.1928 - s-a n\scut Grigore
Smeu
26.10.1928 - s-a n\scut Aureliu
Busuioc
26.10.1933 - s-a n\scut Ion B\lu
26.10.1941 - s-a n\scut Ion Soare
26.10.1944 - s-a n\scut Adriana
Liciu
26.10.1945 - s-a n\scut Constantin
Munteanu
26.10.1949 - s-a n\scut Leonida Lari
(m.2011)
26.10.1949 - s-a n\scut Dumitru
Radu Popa
26.10.1953 - s-a n\scut Dumitru
Br\neanu
26.10.1954 - s-a n\scut Marius
Ghica
26.10.1961 - s-a n\scut Ioan Pintea
27.10.1924 - s-a n\scut Vasile
Nicorovici (m. 1992)
27.10.1934 - s-a n\scut Elena
Drago[
27.10.1938 - s-a n\scut Alexandru
Brad
27.10.1950 - s-a n\scut Kiss Andras
27.10.1951 - s-a n\scut Simion
Bogd\nescu
27.10.1985 - a murit Alice Botez
(n. 1914)
28.10.1920 - s-a n\scut Andrei
Ciurunga (m. 2004)
28.10.1923 - s-a n\scut Mihail
Petroveanu (m. 1977)
4.................................................................................................................................................................................................................................. România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

28.10.1936 - a murit Bogdan Amaru
(n. 1907)
28.10.1938 - s-a n\scut M. N. Rusu
28.10.1941 - s-a n\scut Ion
M\rgineanu
28.10.1941 - s-a n\scut Vasile
Demetru Zamfirescu
28.10.1950 - s-a n\scut Zenovie
Cârlugea
28.10.1952 - a murit Mircea
Vulc\nescu (n. 1904)
28.10.1960 - a murit Peter Neagoe
(n. 1881)
28.10.1961 - s-a n\scut Ion Maria
29.10.1918 - s-a n\scut {tefan Baciu
(m. 1993)
29.10.1930 - s-a n\scut Radu
Cosa[u
29.10.1938 - s-a n\scut Vasile Voia
29.10.1950 - s-a n\scut Dorel
Cosma
29.10.1950 - s-a n\scut Viorel
Padina
29.10.1954 - s-a n\scut Miruna
Runcan
29.10.1969 - s-a n\scut Sanda
Panait
29.10.1994 - a murit Titus Popovici
(n. 1930)
29.10.1996 - a murit Constantin
Cri[an (n. 1939)
30.10.1858 - s-a n\scut Duiliu
Zamfirescu (m. 1922)
30.10.1943 - s-a n\scut Aurel M.
Buricea
30.10.1954 - s-a n\scut Mihai
M\niu]iu
30.10.1955 - a murit Dimitrie Gusti
(n. 1880)
30.10.1960 - a murit Mircea Florian
(n. 1888)
30.10.1964 - s-a n\scut C\t\ Arialn
30.10.1976 - a murit Barbu Solacolu
(n. 1897)
31.10.1881 - s-a n\scut Eugen
Lovinescu (m. 1943)
31.10.1927 - s-a n\scut Ion Patriciu
31.10.1940 - s-a n\scut Corneliu
Antoniu
31.10.1953 - s-a n\scut {tefan
Borbély
31.10.1953 - a murit Petre Dulfu
(n. 1856)
31.10.1954 - s-a n\scut Ionel Bota
31.10.1960 - a murit I. O. Suceveanu
(n. 1905)
31.10.1967 - s-a n\scut Denisa
Popescu
31.10.1971 - s-a n\scut Alexandra
Ares
31.10.1972 - a murit Onisifor Ghibu
(n. 1883)
• Rubric\ realizat\ de
Nicolae Oprea
• scripta manent de alex [tef\nescu
Atrecut vremea când o antologie
era expresia dorin]ei
unui cititor pasionat (eventual
profesionist) de a da [i altora
ocazia de a citi poeziile care
l-au încântat pe el. Acum o
antologie se alc\tuie[te din
ambi]ia unui critic literar de a se
prezenta în fa]a opiniei publice ca
o instan]\ suprem\ sau din ner\bdarea
unei noi genera]ii de poe]i de a se
impune, dup\ înl\turarea necru]\toare
a celei dinainte.
Ceva din farmecul culegerilor,
crestoma]iilor, florilegiilor de alt\dat\
s-a pierdut. Aproape c\-mi vine s\ m\
adresez, cople[it de nostalgie ca Eminescu
în Epigonii, predecesorilor no[tri: „Voi,
pierdu]i în gânduri sânte, convorbea]i cu
idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi
mânjim marea cu valuri”.
Daniel Ioni]\ este unul dintre ultimii
romantici ai îndeletnicirii de antologator.
Stabilit în Australia, la Sidney [i având
alt\ profesie decât aceea de literat, el a
continuat s\ citeasc\, totu[i, de-a lungul
anilor, poezie româneasc\, a[a cum f\cea
[i înainte de a se expatria.
„Toat\ povestea – explic\ Daniel Ioni]\
– a început de fapt foarte modest. Inten]ionam
s\ traduc câteva poeme pentru copiii mei,
nepo]ii [i nepoatele mele [i al]i câ]iva
prieteni mai tineri. Numitorul comun al
acestora era faptul c\, de[i st\pâneau la
nivelul de conversa]ie limba român\,
nu erau capabili s\ guste poezia româneasc\.
Nu erau capabili, cred eu, s\ p\trund\
minunata ei adâncime – un pastel unic,
dar variat, o voce deosebit\ printre marile
valori poetice ale lumii.”
Ce frumos ar fi dac\ [i autorii de antologii
profesioni[ti ar da dovad\ de atâta candoare
[i bun\-credin]\ în întreprinderile lor!
Dac\ i-ar avea în minte, ca destinatari
ipotetici ai versurilor selectate, pe propriii
lor copii!
Munca de traduc\tor, care este, într-un
fel, [i o munc\ de critic literar, l-a format,
treptat, pe Daniel Ioni]\, astfel încât el
are acum, se poate spune, o con[tiin]\
estetic\. Dovada cea mai conving\toare
o constituie o antologie (bilingv\, românoenglez\)
a poeziei române[ti moderne,
Testament, pe care a dus-o la bun sfâr[it
cu un efort ie[it din comun, dar, în mod
paradoxal, [i cu pl\cere. Daniel Ioni]\ nu
doar a selectat, ci – dup\ cum reiese
din confesiunea din care am citat – a [i
tradus poeziile, lucrând la traduceri cu
o seriozitate demn\ de dat ca exemplu.
Totodat\, a avut parte de consilieri de
elit\: Ana Munteanu, de la Editura Minerva,
[i Eva Foster [i prof. dr. Daniel Reynaud
de la Avondale College of Higher Education.
Prima remarc\ pe care o putem face
parcurgând sumarul antologiei este
Farmecul antologiilor
de alt\dat\
ignorarea inocent\ a obliga]iilor pe care
le are (sau crede c\ le are) un specialist.
Daniel Ioni]\ nu vrea s\ ilustreze curente
literare [i nici s\ includ\ în cartea sa poezii
cu valoare de documente de epoc\. Scopul
s\u este acela al fluturelui, care zboar\
din floare în floare: s\ culeag\ nectar liric
cât mai dulce [i mai înmiresmat. Selec]ia,
fiind dezinteresat\, netenden]ioas\, este,
în acela[i timp, drastic\. Din fiecare poet,
autorul re]ine o singur\ poezie, uneori
dou\ [i, în mod cu totul excep]ional, trei.
Poeziile alese sunt, în general, dintre
acelea care plac înc\ de la prima lectur\.
Drept urmare, pot fi citite pe scen\, pot
fi puse pe muzic\ [i, mai ales, pot fi folosite
pentru înduplecarea unui vorbitor de
englez\, care poate nici n-a auzit de
România, s\ citeasc\ literatur\ român\.
Eliberat de obliga]ii neliterare în ceea
ce prive[te selec]ia, Daniel Ioni]\ [i le-a
asumat cu toat\ r\spunderea pe cele
privind calitatea traducerii.
Alt merit: a recurs la un mod simplu
[i elegant de construire a c\r]ii. Textele
sunt a[ezate în ordine cronologic\,
dup\ anul na[terii poe]ilor.
Vasile Alecsandri, primul din sumar,
este prezent cu un „pastel” binecunoscut,
plin de o voio[ie care se transmite cititorului:
„Din v\zduh cumplita iarn\ cerne norii
de z\pad\/ Lungi troiene c\l\toare adunaten
cer gr\mad\/ Fulgii zbor, plutesc în aer
ca un roi de fluturi albi/ R\spândind
fiori de ghea]\ pe ai ]\rii umeri dalbi.[...]
Dar ninsoarea înceteaz\, norii fug, doritul
soare/ Str\luce[te [i dizmiard\ oceanul
de ninsoare/ Iat-o sanie u[oar\ care trece
printre v\i.../ În v\zduh voios r\sun\
clinchete de zurg\l\i.” (Iarna)
Urmeaz\ Eminescu (bine a f\cut autorul
selec]iei c\ n-a început cu Eminescu, ar
fi fost un mod conven]ional [i neconving\tor
de a-i eviden]ia valoarea). Din opera lui
poetic\ Daniel Ioni]\ a ales cu un instinct
artistic sigur sonetul Trecut-au anii [i
Glossa. Sonetul este esen]\ de eminescianism
[i, în acela[i timp, este povestea pe scurt
a unei vie]i în care se poate recunoa[te
oricine. Glossa î[i p\streaz\ caden]a de
metronom gnomic [i în versiunea englez\:
„Time is passing, time comes yet,/ All
is old, and all is new;/ What for good or
ill is set/ You can ponder and construe;/
Do not hope and do not worry,/ What is
wave, will wave away;/ Though enticing
with a flurry,/ Cold remain to all they say.”
Aproape niciun poet român important
nu lipse[te din sumar. Dup\ Vasile Alecsandri
[i Eminescu urmeaz\ Alexandru Macedonski,
George Co[buc, Tudor Arghezi, Octavian
Goga, Ion Minulescu, George Bacovia,
Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Ion Barbu,
Lucian Blaga, Radu Gyr, Magda Isanos,
Mihu Dragomir, {tefan Augustin Doina[,
Ion Caraion, Irina Mavrodin, Nora Iuga,
Mircea Iv\nescu, Petre Stoica, Nichita
actualitatea
St\nescu, Nicolae Labi[, Grigore Vieru,
Marin Sorescu, Ileana M\l\ncioiu,
Cezar Iv\nescu, Ana Blandiana, Virgil
Mazilescu, Adrian P\unescu, George
}\rnea, Nicolae Dabija, Leo Butnaru,
Leonida Lari, Liliana Ursu, Mircea Dinescu,
Daniela Cr\snaru, Mircea C\rt\rescu, Ioan
Es. Pop, Lucian Vasilescu, Daniel B\nulescu
[i al]i câ]iva, mai pu]in cunoscu]i.
Din Tudor Arghezi, Daniel Ioni]\ a
ales, inspirat, Testament, din George
Bacovia – Decembre [i Plumb, din Ion
Barbu – Riga Crypto [i Lapona Enigel, din
Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii [i Risipei se ded\ Florarul.
Cu pu]ina englez\ pe care o [tiu îmi
dau seama c\ celebrul poem al Radu Gyr,
Ridic\-te Gheorghe, ridic\-te Ioane nu
are aceea[i for]\ în traducere, din simplul
motiv c\ numele Gheorghe [i Ion, la
vocativ, elemente de baz\ în construc]ia
poemului, sunt inevitabil lipsite de rezonan]\
afectiv\ în con[tiin]a unor str\ini.
{tefan Augustin Doina[ figureaz\ în
sumar cu (probabil) singurul s\u poem
scris într-o stare de gra]ie, Mistre]ul cu
col]i de argint.
Nichita St\nescu este reprezentat
de dou\ poeme sentimental-abstracte,
foarte nichitast\nesciene, Luna în câmp
[i Poveste sentimental\ [i de un simpatic
poem scris în argou, din tinere]e, Balada
motanului. Daniel Ioni]\ a [tiut ce s\
aleag\: poezii nu numai încânt\toare, ci
[i traductibile:
„Pe urm\ ne vedeam din ce în ce
mai des. / Eu st\team la o margine-a
orei,/ tu – la cealalt\,/ ca dou\ toarte de
amfor\.” Etc. – „Later on we met more
often./ I stood on one side of the hour,/
you on the other,/ like two handles of
an amphora.” Etc.
Exact cum speram, din antologie nu
lipse[te Nicolae Labi[. Poemele sale Moartea
c\prioarei [i Dans , scrise cu spectaculosul
s\u talent, îi vor încânta, n-am nicio
îndoial\, [i pe cititorii de limb\ englez\.
Din Grigore Vieru a[ fi ales una sau
dou\ dintre emo]ionantele poezii pe tema
mamei; autorul antologiei a preferat
Basarabie cu jale, care îl prezint\ pe Grigore
Vieru ca pe un poeta vates, ceea ce este
justificat.
În afar\ de Nichita St\nescu, genera]ia
‘60 mai cuprinde, în antologia lui Daniel
Ioni]\, nume bine alese: Marin Sorescu,
Ileana M\l\ncioiu, Cezar Iv\nescu, Ana
Blandiana, Virgil Mazilescu, Ioan Alexandru
[i Adrian P\unescu.
Fiind bilingv\, antologia îi va interesa,
f\r\ îndoial\, [i pe cititorii români, ca
pe o gal\ a poeziei române[ti moderne.
Va fi, f\r\ îndoial\, [i contestat\ (tocmai
pentru c\ nu se bazeaz\ pe ra]iuni de
politic\ literar\), dar cu greu se va
putea face abstrac]ie de ea. •
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012..................................................................................................................................................................................................................................5

actualitatea
Cartea de poezie
Cartea de poezie
„cine e maia”
Interioritate
Silvia T.,
L’enfant terrible,
ilustra]ii de Wisez [i
Monica Minea,
Editura Tracus Arte,
Bucure[ti, 2012,
108 p.
Tân\ra poet\ Silvia T. (n. 1989)
debuteaz\, la Editura Tracus
Arte, cu volumul L’enfant terrible
(ilustrat de Wisez [i Monica
Minea). Plasat cumva în spiritul
beatnic, dublând secven]ele de cotidian
cu altele ]inând de imaginar [i de
iluzoriu – de v\lul maiei, pentru a cita
un personaj recurent în volum, maia,
„un alter ego al autoarei [i totodat\
al destinului“, cum scrie Ioan Es. Pop
pe coperta a patra –, volumul acesta
este, de fapt, expresia puternic\ a
unui „spirit al timpului”, al alien\rii,
al lipsei de comunicare [i al angoasei
generate de ele. În ciuda titlului pe
care-l poart\ cartea, nu exist\ aici, în
fond, un teribilism al tinere]ii,
vreun enfant terrible à la Rimbaud
(la al c\rui „je est un autre” fac, probabil,
trimitere titluri de poem precum le
toi du moi, l’un part, l’autre reste), ci
mai degrab\ o dezabuzare de dat\
ceva mai recent\, o „grea]\” sartrian\,
[i o ploaie sunând obsesiv, monoton,
bacovian: „tot ploaia [i grea]a [i ploaia
[i grea]a/ ploaia, ploaia/ grea]a.//
suntem aduna]i cu to]ii în aceea[i
groap\ menajer\/ unde dumnezeu ne
bate cuie în ]east\/ toc. toc. toc.//
nu se mai opre[te nici ploaia nici
grea]a/ nici// toc, toc, toc// ni se bat
cuie în membre ca s\ ne-n\l]\m
mai repede/ ca s\ ni se întip\reasc\
bine rânjetul pe fa]\/ ca s\ nu mai
putem s\ ne d\m din drum/ ca s\
ne fie bine de prea mult r\u/ s\ ne fie
tot [i s\ ne fie nimic/ s\ ne fie// toc,
toc, toc// s\ intre în lume copiii lui
moloch/ s\ intre în lume orfanii f\r\
de ]ar\// tot ploaia [i grea]a [i ploaia
[i grea]a/ ploaia, ploaia, grea]a.// toc,
toc, toc” (am citat chiar din poemul
care d\ titlul volumului).
În primul poem, acuarel\/cine e
maia, dezabuzarea, lipsa de perspectiv\
urmeaz\, totu[i, un subtil joc al iluziei
(„mi-am f\urit lumea pe podea s\ m\
întind ca iedera/ peste casele d\râmate”)
[i deziluziei („becul \sta spart rânje[te
la mine ca un soare/ peste singura
[i eterna ironie”): „mi-am f\urit lumea
pe podea s\ m\ întind ca iedera/ peste
casele d\râmate/ ce rost s\ m\ îndrept
oricum/ to]i avem probleme oricum
to]i suntem/ a[a [i pe dincolo// ce rost
s\ m\ ridic de unde sunt st\pân\ peste
nimic/ când becul \sta spart rânje[te
la mine ca un soare/ peste singura
[i eterna ironie// toate acestea sunt
bune a zis/ [i de atunci se tot odihne[te”.
Iat\ [i un mic [i frumos poem construit
pe acela[i contrast iluzie-deziluzie,
aici pe contrastul dintre delicate]ea
unei imagini ca de haiku [i contrapunctul
ei brutal, urban, dezvr\jit: „într-o zi
maia s-a aplecat spre mine/ mi-a încredin]at
secretul:// cel mai frumos
lucru e s\ vezi apusul/ printr-o petal\
de iris.// de atunci,/ nostalgiile mele r\-
sar/ doar ca iri[ii prin ciment” (l’un part).
Adeseori, poemele vorbesc despre
alienare („azi îmi fac bagajele [i plec,//
azi mai mult ca oricând” – raport.),
una chiar [i sub o form\ fizic\, a
dezmembr\rii, ori a pierderii cuvintelor:
„s-ar putea spune c\ mi-am pierdut
mâinile [i le caut/ cum î[i caut\ bolnavii
de alzheimer cuvintele” (l’autre reste).
„Disperarea” existen]ial\ e înso]it\
de senza]ia de alienare [i în iubire,
de[i speran]a de reunire a celor doi
iubi]i nu dispare, totu[i, la final de
poem: „cât s\ po]i s\ crezi în toate//
s\ nu mai alunece greieri între coaste/
când vrei s\ acoperi disperarea.// dac\
vrei o împ\r]im. poate nu e nimic/ de
în]eles [i ne-am speriat degeaba/ poate
am venit prea târziu/ sau prea devreme/
cine [tie// în orice caz aici nu se sfâr[e[te
nimic/ putem s\ mai z\bovim// cât s\
rupem sforile cât s\ ne rupem/ cât s\
fie nevoie s\ ne lipeasc\/ unul de altul
[i s\ ne dea afar\” (error v.2.7.).
Un dans trist [i însingurat este
„c\utarea” celuilalt, iubitului, „le
toi du moi”: „te chem în minte ca
pe o rug\ciune// dar tu e[ti în
apartamentul/ care abia î[i începe
povestea// în apartamentul care se
mi[c\/ de dansul lor de dansul vostru/
în care muzica începe cu o liter\//
a[ putea s\ merg prin baruri/ ca
prin biserici dar azi/ sunt singura
femeie din ora[// în seara asta luminile
de la geamuri/ nu ascund singur\t\]i/
întunericul nu ne învele[te pe noi/
str\inii nu ne joac\ strâmb// sunt
singura femeie din ora[// sunt singur\
[i te caut/ oriunde numai// unde
apartamentele încep pove[ti/ [i oamenii
danseaz\/ în timp ce/ devin unsprezecele
de cup\// te aud cum râzi ajung acas\
[i-/mi trag plapuma peste timpane//
nu vreau s\ m\ vad\ ora[ul când/
mâine lumea o va lua de la cap\t”
(le toi du moi).
Poeziile Silviei T. – discursive,
cu titluri complicate, intertextuale,
adesea în englez\ sau în francez\ –
se revendic\ tot de la beatnici, ca [i
multe dintre cele ale poe]ilor dou\mii[ti,
dar se îndep\rteaz\ de cotidianismul
mizerabilist al acestora din urm\, prin
angoasa lor de fundal, cu intensit\]i
variate, de la nelini[tea surd\ la
disperarea acut\.
• Adina Dini]oiu
Mariana Codru],
Areal. Antologie de
poezie: 1982-2007,
Editura Paralela 45,
Pite[ti, 2011.
În ultimii ani, tot mai multe voci critice
dintre cele mai reprezentative au
f\cut referire la Mariana Codru] ca
la o poet\ de prim rang, dar foarte
pu]in cunoscut\ publicului larg. Este
adev\rat c\, pe de alt\ parte, publicul
larg nu prea este consumator de poezie,
dar asta nu schimb\ raportul invers
propor]ional dintre valoare [i notorietate.
Antologia publicat\ de Editura Paralela
45 vine s\ mai repare pu]in din nedreptate,
c\ci îi sunt oferite cititorului, puse cap
la cap, toate volumele poetei, începând
cu M\ce[ul din magazia de lemne, volumul
de debut din 1982, continuând cu Schi]\
de autoportret (1986), Tabieturile nop]ii
de var\ (1989), Existen]a acut\ (1994),
Blanc (2000) [i terminând cu cel mai
recent Ultima patrie (2007).
Dincolo de faptul de a oferi acces
la întreaga oper\ poetic\ de pân\ acum
a Marianei Codru], antologia prilejuie[te
un excurs, cum s\-i spun, textual prin
istoria literaturii române a ultimilor
30 de ani. Sunt prezente aici poeme
cenzurate [i neap\rute în volumele
ini]iale, astfel c\ putem vedea exact cum
ar fi ar\tat volumele neciopâr]ite [i ce
consecin]e a avut aceast\ ciopâr]ire
asupra recept\rii. Este vorba de o cert\
distorsiune a percep]iei critice – vrândnevrând,
c\ci asta primea criticul
între cele dou\ coperte – poemele
cele mai viguroase [i cu poten]ial mai
mare de a fi citite în cheie social-politic\
fiind, desigur, sistematic eliminate, ori,
în anumite cazuri, eliminându-se doar
sintagme sau titluri. Se [tie ast\zi
cum func]iona cenzura, ce gen de cuvinte
ori subiecte o deranjau; [i poemele cenzurate
din aceast\ antologie confirm\ „mecanismul”.
Titlul strig\te [i [oapte, de pild\, al
unui poem din volumul Tabieturile nop]ii
de var\, a fost înlocuit cu dac\ dragostea,
[oaptele fiind, de bun\ seam\, ceva de
neevocat în România anului ‘89, peste
care domneau Ceau[escu [i Securitatea
cu urechile atente la orice cuvânt. Poemele
care evocau sentimente negative au fost
eliminate cu totul, precum lectur\ de
diminea]\ („lipsit de puteri sunt. gol./
r\stignit de nemiloasa fire./ harul meu
se risipe[te/ într-o steril\ împotrivire.”)
sau înh\mat sunt... („lini[tit\ pare via]a
mea/ [i orb/ tunelul ei de sânge m\ mân\/
spre marile lacuri gastrice – / dar îndestul\tor
mi-e gândul/ de mânie [i de durere/ pe
care nu mi-e dat a le spune.// [i cui ar
folosi/ mânia [i durerea unui cap/ r\sturnat
pe o tav\”), ele neputând fi publicate
decât dup\ 1990.
Poezie de expresie minimalist\, cu
nota]ii scurte, concentrate, într-un limbaj
simplu [i neornat, poezia Marianei Codru]
este una a interiorit\]ii, chiar a recluziunii
interioare – una voluntar\ [i inevitabil\
deopotriv\ –, dup\ cum o arat\ titlul
deloc întâmpl\tor al antologiei, care
preia titlul p\r]ii a doua a volumului
Blanc. „Când toate por]ile se-nchid spre
lumea/ de-afar\/ î]i mai r\mâne lumea
ta interioar\” – sunt versuri revelatoare
pentru raportarea poetei la lume [i pentru
felul în care în]elege poezia. Universul
poetic asta este, e arealul poetei, lumea
ei interioar\ întru totul: „e o lumin\
piezi[\ pe lucruri/ de la cel mare la cel
mic./ s-ar spune c\-mi cerceteaz\ fa]a
dar/ despre cele ce afl\ nu-mi spune
nimic. (...) // [i e noapte, [i e bine,/ în
cap lumea vegheaz\./ c-o d\lti]\ fin\ de
o]el,/ s-o sculpteze mâna viseaz\” (peisaj
interior). Poezia este substan]a cea mai
dens\ care alc\tuie[te aceast\ lume
interioar\ (a se reciti: „s-o sculpteze
mâna viseaz\”), multe poeme având
aerul unor arte poetice, de[i aspectul
lor programatic nu e decât sugerat, cum
se întâmpl\ cu poemul, cenzurat în
volumul din 1989 (dintr-un anume unghi):
„dintr-un anume unghi de privire/
cuvintele mele/ sunt pietrele lui David.”
Chiar dac\ au trecut trei decenii peste
volumele cuprinse în aceast\ antologie,
r\mân constante sensibilitatea acut\ cu
care este perceput\ lumea [i transfigurat\
în „lume interioar\”, ca [i discre]ia
expresiei poetice, aceasta concretizându-se,
de fapt, într-un discurs interior,
petrecut în „areal”, în grani]ele securizante
ale acestuia. „Areal-ul” Marianei Codru]
chiar este o lume, iar autoarea, o
poet\ care ar trebui s\ fie mai atent citit\
de contemporani.
• Lumini]a Corneanu
6.................................................................................................................................................................................................................................. România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

numai admiratorii cei mai ferven]i ai
lui Matei Vi[niec ar putea vedea în
Cabaretul cuvintelor altceva decât
un exerci]iu agreabil de stil.
• cronica literar\ de cosmin ciotlo[
Eu, întotdeauna, gur\
& limb\, întoarcere,
r\u, gramatic\, discurs
f\r\ gramatic\, poezie,
revolt\, târf\, dorin]\,
speran]\, t\cere, tandre]e,
inim\, excelen]\,
eternitate, da, nu, bal,
ambiguitate. Apoi [coal\,
sfâr[it, nimic, vis, utopie, piele,
femeie, târziu, cal, sabie,
înviere, oglind\. Apoi poveste,
sunt, mam\, fericire, somn,
tuns, identitate, intersec]ie.
Sunt, acestea, o mic\ parte
dintre „articolele” indexate de
Matei Vi[niec în „dic]ionarul subiectiv”
(sau, cu o [i mai frumoas\ formul\,
„dic]ionarul interior”) care este
Cabaretul cuvintelor. Ideea acestei
c\r]i e pe cât de spiritual\, pe-atât
de simpl\, mai ales dac\ lu\m în
calcul lunga tradi]ie care o preced\.
Voltaire, cu Dic]ionarul s\u filozofic
[i Flaubert, cu faimosul Dic]ionar
de idei primite de-a gata, sunt doar
doi dintre posibilii înainta[i. Mai
aproape de noi, în spa]iu [i în timp,
la aceea[i categorie, putem cita
un adev\rat campion: regretatul
Mircea Horia Simionescu, autor al
Dic]ionarului onomastic [i al
Bibliografiei generale. Vi[niec
construie[te, a[adar, pove[ti în
jurul acestor sintagme (c\ci de
multe ori sunt sintagme, nu doar
cuvinte izolate), jucând în cazul
fiec\reia câte-o fals\ comedie
moral\. Cutare vorb\ de duh ar
fi ni]el cam infatuat\, alta se dovede[te
enervant\ de-a binelea, dând
dovad\ de caracter îndoielnic, alta
e sortit\, inerent, dec\derii. Sunt
ni[te scenete, în fond, f\r\-ndoial\
nostime, încontinuu predispuse la
calambur, exploatând în grab\ o
serie de trucuri verbale [i l\sându-se,
nu o dat\, atrase de tenta]ia
gratuit\]ii u[or naive.
De aceea, cred, rolul lor nu
trebuie exagerat. Nici în bine, nici
în r\u. Numai admiratorii cei
mai ferven]i ai lui Matei Vi[niec
ar putea vedea în Cabaretul cuvintelor
altceva decât un exerci]iu agreabil
de stil. Care, r\mânând f\r\ doar
[i poate o reu[it\, nu are cum s\
concureze totu[i nici cu cele câteva
volume de poezie din perioada de
început, nici cu str\lucitele piese
de teatru care l-au impus în spa]iul
francofon [i nici cu romane vizionar
parodice de felul Cafenelei Pas-
Parol, al Sindromului de panic\...
sau al Dezordinii preventive.
Iar asta în primul rând din motive
de metod\. Cabaretul cuvintelor
Necuvintele
Matei Vi[niec,
Cabaretul cuvintelor.
Exerci]ii de muzicalitate pur\
pentru actorii debutan]i,
Bucure[ti, Cartea Româneasc\,
2012, 210 p.
pretinde a fi un soi de improviza]ie
dadaist\ (cum transpare chiar din
imaginea de pe copert\, în care
chipul autorului e suprapus peste
acela al lui Voltaire). De aici aleatoriul
selec]iei terminologice [i ludicul
dezabuzat:
„Dac\ te duci la bal, fata mea,
nu te l\sa niciodat\ invitat\ la dans
de cuvântul întotdeauna. Este
un bun dansator, nimic de spus,
dar [i un seduc\tor f\r\ scrupule.
Un adev\rat Don Juan. Fii atent\,
fata mea, cuvântul întotdeauna
este mai periculos chiar decât
cuvântul promisiune.
Accept\ s\ fii invitat\ la dans
mai degrab\ de cuvântul poem.
Sau, [i mai bine, de cuvântul
întoarcere. Sau [i mai [i mai
bine de cuvântul tandre]e. Uit\-te
bine în jur, sunt multe cuvintele
care vor [ti s\ te fac\ s\ râzi [i
s\ fii fericit\ pentru o sear\.
Dar evit\-l, fata mea, evit\-l pe
cuvântul întotdeauna, pentru c\
surâsul tatuat pe fa]a lui nu dureaz\
mai mult de o secund\” (p 71).
Dar, pe de-o parte, dac\ e s\
lu\m jocul literaturii în serios,
asemenea plezanterii au, cum
ar\tam [i mai sus, o tradi]ie de-a
dreptul strivitoare. Pe de alt\ parte,
încercarea lui Vi[niec apare scindat\
între un tip de insurgen]\ de salon
[i o încredere neab\tut\ [i destul
de tinereasc\ în institu]ia inefabil\
a poeziei. Cabaretul cuvintelor
penduleaz\ între radicalitate (în
inten]ie) [i bun\-cuviin]\ (în execu]ie).
De obicei, idilismul triumf\:
„– Unde merge]i
– Mergem s\ ne facem de cap
într-un poem.
Un poem este un loc de perdi]ie
unde cuvintele accept\ s\-[i tr\deze
natura lor cea mai intim\, s\
uite ceea ce sunt, s\ îmbr\]i[eze
semnifica]ii contrare, s\ se topeasc\
în ambiguitatea absolut\.
Cuvintele se ca]\r\ într-un poem
ca în nacelele unui gigantic carusel.
– Ce-o s\ ne mai învârtim, spun
cuvintele în clipa când se îmbarc\
în poem. Hai, acum ne indisciplin\m
pu]in, ne uit\m pe noi în[ine, lu\m
totul de la cap\t, ne l\s\m ame]ite.
Poemul este, de fapt, singurul
loc în care cuvintele se pot travesti
total, e ca [i cum toat\ lumea [i-ar
putea schimba brusc sexul.
Într-un poem orice cuvânt se
poate dezbr\ca de piele, orice
cuvânt î[i poate afi[a goliciunea
[i se poate apoi cuib\ri în semnifica]ia
altuia.
Cuvintelor le place s\ renasc\
prin aceast\ form\ de s\rb\toare
dionisiac\ numit\ poezie” (pp. 28
– 29).
Este, la nivel de atitudine, o
fractur\ cât se poate de evident\.
Revolu]ia de catifea pe care-o
propune Matei Vi[niec e[ueaz\ în
latura ei liric\ (probabil tocmai
fiindc\, se [tie de la C\linescu,
catifeaua nu e recomandabil\ în
poezie). {i, mai mult decât atât,
e[ueaz\ în latura ei a[a zicând
teoretic\. Spirit esen]ialmente
fantast, Vi[niec nu are r\bdarea
de a urzi tactici ori strategii cu
finalitate (oricât de pu]in) practic\.
Doar iluzii, fie ele majore sau
minuscule. Ca dovad\, cel mai bine
îi ies secven]ele despre vis, despre
utopie, despre înviere [i a[a mai
departe. Vrând s\ fie, din când
în când, autoreflexiv, cade în
combinatoric\ [i în contabilitate.
Despre cuvântul poveste scrie, de
exemplu, urm\toarele:
„La ce bun s\ mai poveste[ti
pove[ti când fiecare cuvânt este o
poveste Dac\ fiecare cuvânt este
o poveste [i fiecare întâlnire între
dou\ cuvinte este o poveste nou\,
înseamn\ c\ atunci când se întâlnesc
dou\ cuvinte se întâlnesc trei
pove[ti. Da, trei pove[ti se întâlnesc
de fiecare dat\ când se întâlnesc
dou\ cuvinte. Trei pove[ti frumoase,
nespuse, noi, se întâlnesc [i se
povestesc între ele când se întâlnesc
dou\ cuvinte” (p. 147).
În schimb, dac\ pur [i simplu
instrumenteaz\ pove[ti, nivelul
valoric cre[te automat. Mânc\torul
de cuvinte (p. 200) reprezint\ o
schi]\ memorabil\, amintind de
cele mai bune pagini semnate
vreodat\ de Vi[niec:
„Demonstra]ie. Privi]i, e simplu.
Concentra]i-v\ [i gândi]i-v\ la
omul pe care îl iubi]i, la fraza
esen]ial\ pe care vre]i s\ i-o spune]i,
preg\ti]i-o în creierul dumneavoastr\,
l\sa]i-o s\ coboare pân\ în gur\...
[i în momentul când vrea s\ ias\
[i s\-[i ia zborul spre destinatar,
înghi]i]i-o ca [i cum ar fi o lingur\
de sup\... Aspira]i-o cu buzele [i
cu limba [i cu întreaga dumneavoastr\
fiin]\ [i cu alter-ego-ul dumneavoastr\
care e întotdeauna aproape. A[a...
Flup ! Este foarte important s\
face]i flup ! Aceast\ onomatopee
ajut\ la îngurgitare la fel cum
strig\tul scos de un samurai în
momentul în care love[te cu sabia
amplific\ for]a loviturii fatale asupra
adversarului” (p. 203).
Este frumos, este pregnant [i
este, în fine, realmente expresiv.
(Nu doar eufonic, ca, altminteri,
tot restul). Amalgamat cum poate
p\rea, Cabaretul cuvintelor edific\
un paradox structural pe care critica,
de la Nicolae Manolescu la Bogdan
Cre]u, nu l-a observat pân\ acum:
acela c\, de[i Matei Vi[niec e, ca
scriitor, intens preocupat de problema
limbajului ([i asta în absolut tot ce
face, inclusiv în publicistic\), el
e departe de fi cu adev\rat un autor
de limbaj. •
actualitatea
MIERCURI, 31 octombrie,
va ap\rea cel de-al 19-lea volum din
noua colec]ie Nobel,
editat\ de Jurnalul Na]ional,
Cele mai frumoase povestiri
de Hermann Hesse
(Premiul Nobel pentru
Literatur\, 1946)
Con]ine motiva]ia Juriului Nobel,
discursul de mul]umire [i prelegerea
scriitorului, rostite cu ocazia
decern\rii Premiului Nobel,
decembrie 1946.
Coordonator colec]ie:
Ana-Maria Vulpescu
„Am sim]it afinitate, ca [i dumneavoastr\, fa]\ de
ideea care a inspirat Funda]ia Nobel, ideea c\ o gândire
este interna]ional\ [i suprana]ional\, iar lucrul acesta
nu este folosit pentru r\zboi [i distrugere, ci pentru
pace [i împ\care. Totu[i, idealul meu nu este s\
estompez tr\s\turile na]ionale, ceea ce ar duce la o
umanitate indistinct\ din punct de vedere intelectual.
Dimpotriv\, fie s\ existe diversitate în toate formele
[i culorile vie]ii de pe dragul nostru p\mânt!“
Hermann Hesse,
la decernarea Premiului Nobel, 1946
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012...................................................................................................................................................................................................................................7

Nume noi `n poezie:
Andreea Teliban
*
De asta îl îndr\geam cu to]ii: pentru româna stâlcit\. Era evident c\ fiecare locatar al
blocului 29, scara 2, g\sea cu adev\rat fascinant acest soi de revolt\ naiv\ [i incon[tient\
asupra ]\ri[oarei pline de fandosi]i [i slabi cu duhul care nu fac decât s\ urâ]easc\
limba. Pierre era un imigrant atipic, venit dintr-o ]ar\ cu mult mai bogat\ [i nu
p\rea s\ aib\ vreun scop anume. Vorbea repede [i, dac\ te opreai dup\ ce te
saluta, se lipea de tine minute bune în care glumea. De[i nu avea nici o noim\ ceea
ce spunea, râdeai doar de râsul lui strident, ca de polistiren frecat între pumnii copiilor
ce doreau z\pad\ mai repede. Pierre locuia într-o anex\ a blocului nostru, f\r\
chirie, f\r\ ap\, cu scopul de a ]ine în frâu eventualele probleme ale blocului 29. Anexa
[i-a f\cut-o singur, dup\ ce a dat buzna la o [edin]\ a locatarilor [i i-a convins c\-i va
sc\pa de probleme. Nu a cerut nici un ban pentru asta, ci doar aprobarea de a-[i
construi o camer\, lâng\ intrarea din spate. Nu atât chilipirul, cât dezinteresul celor
prezen]i, a f\cut ca Pierre s\ devin\ responsabilul suprem al catastrofelor blocului
29. {i o camer\ [i-a construit. Zvera de la 3 i-a dat o saltea veche în schimbul repar\rii
unei conducte din buc\t\rie. Smaranda de la 7 l-a îmbr\cat cu hainele so]ului decedat
pentru a o ajuta, ori de câte ori are nevoie, s\-[i care cump\r\turile. Nea Vasile i-a dat
sute, poate mii de sfaturi în leg\tur\ cu femeile, dar nu [tiu de ce, cred c\ Pierre nu a
în]eles niciodat\ despre ce a fost vorba. În fine. Pân\ [i eu i-am dat ceva: cartea de
c\p\tâi. Dar asta e alt\ poveste.
cum s\-]i apropii persoana drag\ altfel
decât punând mii de alte persoane între
voi
acoperi oglinzile a[ezi rochii peste canapea
acoperi tot ce î]i aminte[te de el
trupul t\u î]i aminte[te de el
închizi ochii [i te gânde[ti la to]i oamenii pe care
nu i-ai cunoscut niciodat\
dar ai fi putut
ei exist\ cu siguran]\ undeva
ei exist\ [i [i-ar dori s\ te cunoasc\
doar e[ti deosebit\
nimic bizar în asta
stai întins\ pe jos cu fa]a spre tavan
pozi]iile incomode înstr\ineaz\ trupul
po]i vorbi oricând despre tine la persoana a treia dar
numai cele mai frumoase [i mai conving\toare
pove[ti te pot ap\ra
numai cele mai frumoase pove[ti despre
cei pe care nu i-ai cunoscut
sparg zidul dinspre apus
unde e el [i
po]i privi într-acolo f\r\ s\-]i spui decât
tournier avea dreptate
peisajele reproduse de om în atâtea [i atâtea tablouri
devin ele însele kitsch
a[a nu mai doare
*
fidele zânele cânt\ descânt\ p\mântul greoi cine-l apas\
miloas\ [tie drumul ferit înapoi fidele zânele cânt\
descânt\ p\mântul greoi apas\-l miloas\ [i-l vei avea
înapoi fidele zânele cânt\ descânt\ p\mântul
*
Repara absolut orice. Îns\ Pierre \sta al nostru nu avea nici o logic\ în ceea ce f\cea.
Repara]iile lui erau la fel de bizare ca româna pe care o vorbea. Nu în]elegeai ce
vrea s\ î]i spun\, zâmbeai în schimbul expresivit\]ii lui [i, cumva, la un moment dat,
finalitatea era clar\. Cu alte cuvinte, Pierre era eficient.
Cum iarna te plângi de frig [i vara de cald, complica]iile apar mai ales ca simple
devia]ii ale acestor fapte. Iar când e[ti locatarul unui bloc, mai ales 29, scara 2,
devia]iile iau chipuri inimaginabil de diverse.
Odat\, iarna îmb\trânea oamenii mai mult decât de obicei. Nu în sensul propriu.
Asta ar fi stupid. Când ie[eai din bloc, aburii expira]i se transformau în promoroac\,
acoperind fiecare fir de p\r de pe fa]\. Atunci mi-am dat seama c\ pân\ [i femeile
îl au. {i nu pu]in. În orice caz, nu doar promoroaca era problema. Temperaturi cu
mul]i de minus (în mintea noastr\) [i un vânt de-a dreptul enervant. Curent în toat\
scara blocului. O u[\ de la parter nu se putea închide. Atunci a intrat în scen\ Pierre,
responsabilul suprem pentru eventualele catastrofe ale blocului 29, salvatorul.
Pierre a folosit o bucat\ groas\ de elastic, ni[te cui[oare ceva mai lungi [i mai
groase decât piunezele. A prins un cap\t al elasticului de partea de sus a u[ii, cel\lalt
de toc. A [i vopsit elasticul albastru s\ se asorteze cu u[a. Astfel, când încercai s\
intri în bloc, te chinuiai s\ tragi de clan]\ cu grij\ s\ nu-]i scape, iar când ie[eai, î]i
p\zeai nasul de u[a puternic\, dirijat\ de elastic. Curentul nu mai trecea decât
pe dedesubt, ca un [uierat. Oricât ne-am amuzat de aceast\ isprav\, prima
dintr-o lung\ serie, to]i îl priveam pe Pierre cu [i mai mult drag. De atunci, Ilinca
de la 1 îi tot duce pl\cinte.
Alt\ dat\, c\ldura a adus cu ea [obolanii. Beciurile cu mur\turi erau amenin]ate.
Gemenii de la 5 nu mai ie[eau de fric\ din cas\. Tot timpul mi s-au p\rut absolut
imbecili p\rin]ii care-[i amenin]au copiii cu existen]a unor animale înfrico[\toare.
„Nu te du acolo c\ te m\nânc\ lupul!”, „S\ nu mai repe]i asta c\-]i fur\ zmeul limba.”
Gemenii erau educa]i în spiritul fricii de [obolani. Nu-mi imaginez cum un lup
sau un zmeu ar putea s\-]i apar\ la u[\, îns\ [obolanii...
O zi întreag\ a târât Pierre scânduri la parter. Presupunerile locatarilor erau din
cele mai diverse, îns\ nimeni nu întreba pentru a nu strica surpriza. {i bine am
f\cut c\ nu l-am întrebat. R\spunsul lui ar fi venit ca o lab\ de urs dup\ ceaf\. În
condi]iile în care nou\ nu ne e fric\ de ur[i. Când eram mici, mâncam ur[i din
brânz\ cu m\m\lig\.
A doua zi diminea]\ abia aveam pe unde p\[i la parter. Un culoar mic, delimitat
de scânduri puse pe cant [i sprijinite în lateral de pietre, cu s\ge]ele trasate cu
creta spre intrare [i spre ie[ire. Ini]ial, am vrut s\ urm\resc s\ge]ile spre ie[ire, dar
mi-a venit în minte fireasca întrebare „Ce Dumnezeu”. Ei bine, Pierre a f\cut un
labirint din scânduri pentru [obolani. De la ie[irea din beci [i pân\ în labirint
erau pres\rate pe ciment buc\]i de mâncare, momeal\. Când am realizat ce se
întâmpl\, am râs ca un [oarece. Pierre s-a gândit c\ [obolanii sunt pro[ti, se vor
r\t\ci în labirint [i vor muri acolo de foame sau de b\trâne]e. Ce-i drept, nu [tiu
în ce labirint s-au r\t\cit [obolanii. Poate în cel a lui Pierre, poate în altul. Cert e
c\ nu au mai ap\rut de atunci [i c\ mur\turile sunt în siguran]\.
Sezonul ploilor era în toi. {i, ca niciodat\, ploaia se prelingea pe geamuri, ca un pârâia[,
astfel încât s\ nu po]i vedea mai nimic afar\. Din fericire, de inunda]ii nu am avut
parte. Dar pe fa]a fiec\rui locatar se putea citi cu u[urin]\ o mare triste]e. Ne s\turaser\m
de b\l]i, umbrele [i noroi. Numai Pierre ce p\rea a mai avea poft\ de via]\. Într-atâta
încât a g\sit pe nu [tiu unde un tablou vechi, cu ram\ groas\ [i ornat\ baroc, care
înf\]i[a un peisaj de var\. Îl atârnase în holul de la intrare pentru a ne ]ine speran]a
treaz\. {i nu numai. Pierre lipea pe tablou, cu gum\ de mestecat, mesaje
optimiste sau utile, scrise chinuit pe buc\]i de foi rupte cu mâna. „S\ nu v\ uita]i
umbrela.”, „Azi ploaia va înceta dup\ ora 20.”, „Am mai descoperit un fel de mâncare
de cartofi!!!”, „Zâmbi]i, v\ rog!”, „Dragoste”.
e atunci când î]i spune-ntr-o sear\ de var\
s\rutându-te pe frunte [i zâmbind juc\u[
pân\ [i ]ân]arii au sim] estetic [i
te mu[c\ de fund, draga mea
*
vânz\toarea era slab\ [i avea buze sub]iri
de om r\u
num\ra banii cu o rapiditate intimidant\ [i
nu-i vedeai degetele vine]ii decât când arunca bomboane pe tejghea
în singurul magazin al satului g\seai de toate dar
mare ru[ine s\ cumperi f\in\ sau cartofi
pre]urile mici [i clien]i 500
undeva, în spate, sub o vie mai degrab\ neîngrijit\
vreo 5 mese de plastic [i mult chef de vorb\
acolo era crâ[ma satului, loc vestit prin care au trecut cu mic, cu mare
to]i dr\gu[enarii
vânz\toarea nu iubea copiii [i, de fiecare dat\ când f\ceau cump\r\turi
le d\dea bomboane în loc de rest
îi lua de pro[ti, s\rmanii, [i zâmbea pân\ îi disp\reau buzele cu totul
copiii mergeau îns\ repede-repede la groapa uitat\ [i
aruncau acolo toate bomboanele
f\cuser\ pact c\ o vor umple [i vor deveni cu to]ii, pe rând,
vedete •
8.................................................................................................................................................................................................................................... România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

autorul are mai mult\ încredere în teologi decît în
filosofi, pe care de altminteri îi cite[te doar spre a-[i
confirma intui]ia c\ oricine pune sistem în gînduri
nu reu[e[te decît s\ le altereze.
• cronica ideilor de sorin lavric
Asupra românilor cu
stof\ cultural\ Germania
are un efect
deprimant, de drojdie
m\rindu-le num\rul
frustr\rilor: o înmul-
]ire a obsesiilor
ancestrale prin trezirea umilin-
]ei. Iar umilin]a se explic\ prin
contrastul dintre privilegiul
de a tr\i printre nem]i [i
precaritatea condi]iei pe care
au l\sat-o în urm\, situa]ie
cu atît mai acut\ cînd e vorba
de emigran]i.
Con[tiin]a
ultragiat\
Mihai Neagu Basarab,
Conferin]e freiburgheze [i alte
scrieri, Editura Magic Print, One[ti,
2012 (2 vol.: 248 pag. + 206 pag.)
obedien]i. Ajuns în Freiburg, Neagu
a dat peste cel\lalt versant al
interbelicului românesc: enclava
celor care au ales exilul pentru
a nu muri în pu[c\rii (Paul Miron
sau Cri[an Mu[e]eanu, Stroescu-
St\ni[oar\ sau doctorul Petre
V\lim\reanu, preotul Dumitru
Popa [i înc\ al]i cî]iva zeci), iar
din gura lor a aflat ceea ce [tia
deja de la }u]ea sau Pandrea:
c\ deformarea trecutului ]ine
de aerul pe care îl respir\m. {i
cum comunitatea din Freiburg [ia
ales ca ritm de existen]\ întîlnirea
periodic\ la Institutul Român de
pe malul Dreisamului, Mihai Neagu
a ]inut aici, între 1993 [i 2011,
numeroase conferin]e inspirate
de lectura unei c\r]i sau de evocarea
unui intelectual. Culegerea ie[it\
din strîngerea lor între coper]i a
dat na[tere celor dou\ volume de
fa]\: Conferin]e freiburgheze [i
alte scrieri.
Senza]ia de baz\ e c\ în Mihai
Neagu g\se[ti un intelectual pe
care Germania l-a macerat exact
în sensul form\rii unei con[tiin]e
ultragiate. E chinul omului care,
[tiind desfigurarea României sub
comunism, îi prive[te degradarea
cu ochii celui care nu-[i poate
[terge din minte etalonul bun\st\rii
nem]e[ti. {i cum orice compara]ie
îi insufl\ exasper\ri, Neagu î[i
r\scump\r\ surescitarea prin
umor. Sf\to[enia mucalit\ te
izbe[te cam la fiecare conferin]\,
de aici senza]ia c\ ai de-a face cu
un spirit rasat, la care poanta e
un debu[eu menit a sc\dea tensiunea
pe care teascul nem]esc o imprim\
românilor profunzi. {i Neagu are
profunzime, cum are [i fler în
judecarea oamenilor. Într-un cuvînt
are sim] critic, care e facultatea
de a face distinc]ii în momente
de criz\, spre dobîndirea unui
diagnostic plauzibil. Diagnoza
cere s\ te strecori printre detalii
spre a intui deznod\mîntul unei
tensiuni, numai c\ detaliile sînt
rezultatul ruperii unei teme în
buc\]i mici, rupere la care nu se
ajunge decît prin criz\. C\r]ile
sau oamenii, despre care vorbe[te
Neagu sînt tot atîtea momente de
criz\: biografii încinse, vie]i frînte
sau figuri remarcabile.
În totul, Neagu este un autor
onest, f\r\ înclina]ii spre omisiuni
sau deform\ri. Dar, judecat din
unghiul binefacerilor pe care le
aduce emigrarea, nenorocul lui
Neagu e c\ Germania nu l-a
anesteziat cu bun\starea ei.
Dimpotriv\, i-a ascu]it sentimentul
inadapt\rii funciare la spiritul
locului, de aici impresia c\ doctorul
s-a încapsulat în nostalgia unui
ideal românesc, tr\s\tur\ care
define[te de altminteri orice om
de dreapta. Patria e în fond o
idealitate, un spectru din care
jum\tate e tînjire [i jum\tate
mîndrie, conturul spectrului fiind
dat de oamenii de excep]ie, pe
care îi întîlnim. De aceea nu e
nimic paradoxal în a spune c\ ]ara
]i-o sim]i abia dup\ ce te-ai mutat
în alta. Cele dou\ volume de
conferin]e vorbesc tocmai despre
oamenii de excep]ie care alc\tuiesc
idealitatea lui Mihai Neagu. Cu
excep]ia lui Hahnemann, asupra
c\ruia autorul se apleac\ în virtutea
contrarierii pe care i-a inspirat-o
figura geniului, celelalte nume
evocate sînt autohtone. Se adevere[te
constatarea de la începutul cronicii,
c\ un spirit, în m\sura în care e
profund, î[i cl\de[te în Germania
o copc\ interioar\ pe care o populeaz\
cu fantome dragi: mor]i de renume
[i întîmpl\ri bizare.
Ce d\uneaz\ îns\ c\r]ii stricînd
impresia estetic\ sînt trei parametri
ce ]in de dozajul retoric. Mai întîi,
cititorul e iritat de ritualul
autoreferen]ial care face ca,
indiferent despre cine vorbe[te,
Neagu s\ vorbeasc\ pîn\ la urm\
despre sine. Aceast\ excesiv\
preocupare de sine duce la divaga]ii
pe care logica expunerii nu le cere,
penele retorice cu b\taie personal\
sem\nînd cu ni[te bucle inutile
care se adaug\ parazitar la firul
ideilor. De pild\, în conferin]a
despre Marian Popa, autorul î[i
aminte[te brusc, sco]îndu-l pe
cititor din atmosfera textului,
c\ „în vara lui ‘77, preg\tindu-m\
eu s\ m\ însor dup\ cutremur
(împlinisem 31 de ani [i aveam
[i tranzitul planetei Jupiter peste
conjunc]ia Lun\-Venus din tema
mea natal\), i-am propus lui Marian
s\-mi fie na[.” (p. 115) Paragraful
e stupefiant, dar nu atît fiindc\
tr\deaz\ o preocupare zodiacal\
pe care al]ii ar lua-o drept supersti]ie,
ci fiindc\ vine ca nuca în perete
în logica conferin]ei, a c\rei tem\
e pîn\ la urm\ autorul Istoriei
literaturii române de azi pe mîine.
Al doilea parametru prive[te
excesul de umor culminînd în
poante care vin în discrepan]\ cu
aerul, deseori sumbru, al întîmpl\rilor
evocate. Drama nu e gluma în
sine, ci nepotrivirea ei la psihologia
evoc\rii, cititorul tr\ind cu impresia
c\ nici o fapt\ nu e pîn\ într-atît
de rea ca s\ nu-i înlesneasc\
autorului o tres\rire mucalit\.
Chiar inteligente, glumele coboar\
]inuta expunerii apropiind-o de
frivolitate, pesemne ultimul lucru
pe care [i l-ar fi dorit un autor de
inteligen]a lui Mihai Neagu. Dar
temperamentul, care e expresia
umoral\ a neputin]ei de a ne lupta
cu predestinarea genetic\, are la
Mihai Neagu un efect antiestetic
prin înclina]ia umoristic\. Al treilea
parametru e rev\rsarea de laude
când persoana evocat\ se bucur\
de simpatia vorbitorului, accesele
encomiastice sc\zînd tonul
discursului.
Dincolo de metehne, r\mîne
îns\ probitatea de martor a unui
medic care, sub unghi istoric, nu
gre[e[te, chiar dac\ judec\]ile
sale, sub unghi estetic, ridic\
semne de întrebare. •
actualitatea
La ei se petrece o reac]ie de
compensa]ie: gîndul c\ se bucur\
de o bun\stare la care nu au
contribuit cu nimic le insufl\ s-a înc\p\]înat s\ lupte cu fatalitatea
obliga]ia ca m\car prin spirit s\ genelor. Cu o apeten]\ cultural\
se ridice acolo unde poporul din b\tînd în polivalen]\, doctorul
care au plecat nu se va ridica Neagu s-a stabilit în Germania în
niciodat\. Altfel spus, fa]\ de 1990, dup\ ce în ]ar\, pe lîng\
eleva]ia de spirit a germanilor, specialitatea psihiatric\ profesat\
un intelectual român nu are la la Spitalul „Gheorghe Marinescu”,
îndemîn\ decît sporirea con[tiin]ei se dedicase homeopatiei. În genere,
ultragiate. E vorba de ultragiul medicii atra[i de psihiatrie nu sînt
resim]it de cel care intuie[te c\ în toate min]ile, fascina]ia pentru
la superioritatea atavic\ a nem]ilor bolnavii psihici tr\dînd o periclitare
nu po]i r\spunde decît printr-o interioar\ care, atunci cînd trece
în[urubare dureroas\ în propriul în form\ exterioar\, se manifest\
tipar cultural. Stai printre ei, dar printr-un intelect str\lucitor. Dac\
nu e[ti cu ei, lipsindu-]i afinitatea la asta ad\ug\m atrac]ia pentru
menit\ a te apropria de etosul lor. schemele horoscopice, avem deja
{i chiar dac\ e[ti un maestru al portretul de baz\ al doctorului
socializ\rii spoite, de sub smal]ul Neagu. Un intelectual atipic atras
gesturilor curtenitoare vei gusta de extravagan]e [i mistere, c\ruia
crasa inadecvare care te separ\ trecerea anilor nu i-a adus blazare.
de ei. {i cu cît luciditatea ]i-e mai A[a se face c\ Mihai Neagu este
t\ioas\ cu atît nefericirea pe care încredin]at de înrîurirea pozi]iei
o tr\ie[ti printre nem]i e mai acut\. planetelor asupra destinului uman,
E o singur\ cale de a te sim]i la fel cum nu se îndoie[te c\ în
fericit în Germania: ca mediocritatea inspira]ia care l-a f\cut pe Hahnemann
s\ descopere homeopatia
s\-]i fie suficient de mare ca s\
în\bu[e acea voce care î]i [opte[te s-a strecurat ceva din gra]ia divin\.
c\ e[ti un intrus care respir\ în Mai mult, credin]a lui Neagu în
mijlocul unor fiin]e de noble]e Dumnezeu ]ine de acele tr\iri
congenital\. Tragi obloanele fire[ti, c\rora discu]iile teoretice,
indiferen]ei, ui]i de unde vii, dac\ au loc, le tulbur\ filonul. De
ocole[ti orice termen de compara]ie aceea, autorul are mai mult\
care te-ar putea irita, [i tr\ie[ti încredere în teologi decît în filosofi,
senin, f\r\ memoria mizeriei din pe care de altminteri îi cite[te
care ai plecat. Tr\ie[ti la orizontal\, doar spre a-[i confirma intui]ia
f\r\ alte ambi]ii decît cele date c\ oricine pune sistem în gînduri
de criteriul civiliza]iei. Altminteri, nu reu[e[te decît s\ le altereze.
dac\ te ridici la treapta ambi]iilor N\scut în 1946 [i tr\ind pîn\
culturale vei sfîr[i în constern\ri la maturitate în Bucure[ti, Mihai
nedorite: te vei închide într-o Neagu a întîlnit cam toate figurile
copc\ din care nu vei ie[i decît de marc\ care au supravie]uit
opt ore pe zi, cît dureaz\ presta]ia perioadei interbelice, de la }u]ea
proletar\, dup\ care te vei întoarce [i Oscar Lemnaru pîn\ la Petre
la fatalitatea unor gene pe care Pandrea [i {erban Milcoveanu, de
nu le po]i dep\[i.
aceea imaginea pe care o are
Cazul doctorului Neagu Basarab despre secolul XX e cea neoficial\,
e o ilustrare a destinului de adic\ acea versiune care a fost
care are parte o con[tiin]\ care scutit\ de maltratarea istoricilor
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012......................................................................................................................................................................................................................................9

istorie literar\
nimeni nu era de acord s\ apar\ în
presa comunist\. Preferau s\
scrie doar pentru ei [i pentru
vremuri mai bune.
Vasile Voiculescu – Alte contribu]ii biografice
Când ne-am documentat
În procesul-verbal încheiat pe 10
pentru realizarea monografiei
Via]a [i opera lui
pus sechestru asigurator „pe averea
septembrie 1958 se consemna c\ s-a
Vasile Voiculescu (EuroPress,
mobil\ [i imobil\ ce apar]ine inculpatului
2012), am studiat toate
Voiculescu Vasile”, men]ionându-se 12
actele oficiale care au consemnat
rela]iile scriitorului
de 180 de metri p\tra]i evaluate la
bunuri, printre care imobilul [i curtea
cu autorit\]ile juridice [i politice.
61650 de lei, o bibliotec\ mare compus\
din 5 corpuri „lustruite maron, cu circa
Am descoperit atunci informa]ii
2000 (dou\ mii) volume c\r]i legate [i
pre]ioase, nu numai pentru istoria
nelegate”, o serviet\ din piele neagr\
literaturii, ci [i pentru istoria rezisten]ei
cu fermoar, dou\ tablouri, „unul
anticomuniste a intelectualilor români.
reprezentând un drum între dealuri”
Codul lor etic s-a aflat de la început
(tabloul „Valea Pârscovului”, al lui N.
în antitez\ cu marxism-leninismul
Constantinescu, n.n.). Alt proces-verbal,
primitiv. Într-o Capital\ cultural\ în
încheiat 5 zile mai târziu [i care „opisa”
care [tiin]a [i arta erau zdrobite de
lucrurile, dovedesc situa]ia material\
ideologie, marile spirite se c\utau [i se
extrem de modest\ în care tr\ia medicul
sus]ineau prin for]a solidarit\]ii. În
pensionar. Documentul inventariaz\,
interogatoriul din 10 iulie 1958, profesorul
Alexandru Mironescu, fost membru
ca rupte sau uzate, obiecte, precum 2
al P.D.S. – Titel Petrescu, pentru a-l
halate, o p\tur\, un pled, o pern\ mare
menaja pe Voiculescu, nu-l aminte[te
[i dou\ mici, un prosop [i o c\ma[\
ca f\când parte între 1946 [i 1947
de noapte, un covor, dou\ scoar]e, un
din Rugul aprins, care [i-ar fi încetat
pardesiu, pu]in\ lenjerie de corp, o
activitatea prin numirea lui Sandu Tudor
c\ciul\, sandale, galo[i, [o[oni, bocanci,
ca stare] al unei m\n\stiri din Oltenia.
toate rupte sau uzate, un aparat pentru
Din 1955, p\rintele Daniel a acceptat
luat tensiunea, stricat, un aspirator f\r\
s\ vin\ sâmb\ta în Bucure[ti [i s\
motor, în sfâr[it, o vioar\ cu toc bun\,
slujeasc\ a doua zi la biserica M\n\stirii
un ceas de buzunar în stare de func]ionare.
Plumbuita, unde se aflau [i p\rin]ii
O procur\ din 24 octombrie 1958 îl
Sofian Boghiu [i Felix Dubneac. Voiculescu Cioculescu, Pillat, Alice Voinescu, nu ar scrie din convingere [i c\ regimul împuternicea pe fiu, Ion Voiculescu,
îl cunoscuse pe Mironescu în 1950 prin c\lug\rul Anania), pe N. Radian, la care din ]ar\ ar îngr\di dezvoltarea adev\ratei „s\ primeasc\ de la organele M.A.I. [i
stare]ul Vasile Vasilache, pe când mai veneau Pillat, L\z\rescu [i Ranetti. literaturi [i c\ scriitorii nu au posibilitatea
s\ p\streze toate lucrurile ce au fost
M\n\stirea Antim era în renovare. Dup\ Scopul întâlnirilor, recunoscut în procesulverbal
al interogatoriului din 21 noiembrie era de acord s\ apar\ în presa comunist\.
s\ scrie ceea ce gândesc”. Nimeni nu
inventariate la domiciliu, cât [i cele
slujba de la Plumbuita, grupul de
ridicate cu ocazia perchezi]iilor”. Pe 5
intelectuali se strângea în eclezearhie, 1959, era „de a asculta fiecare [i apoi Preferau s\ scrie doar pentru ei [i pentru
dup\ care î[i d\deau întâlnire în casa a comenta scrierile mele personale vremuri mai bune.
august se ridicaser\ acte de identitate,
lui Mironescu. Cei care lipseau de la mistico-reac]ionare” (V. Voiculescu). În procesul-verbal de interogatoriu
legitima]ii, o map\ cu mai multe manuscrise
liturghie erau anun]a]i telefonic. Dup\ „La fiecare din aceste întâlniri era rezervat din 3 aprilie 1958 (început la ora 17 în versuri, dou\ plicuri cu piese de teatru
studen]i (Gh. Vasâi, N. R\dulescu) mergea un timp relativ scurt pentru a face [i 10 minute [i încheiat la ora 22), Vasile în manuscris, un plic „con]inând manuscris
tân\rul {erban. Atunci când Sandu Tudor comentarii du[m\noase la adresa R.P.R. Voiculescu a dezv\luit natura rela]iilor în proz\ [i versuri”, noti]e, extrase
putea s\ stea mai multe zile, se întâlneau pe marginea evenimentelor politice sale cu Barbu Sl\tineanu, fiul profesorului din ziare [i scrisori, peste 200 de file
mai des. Discu]iile ]ineau 5-6 ore. Acas\ interne [i externe [i pe marginea universitar Alexandru Sl\tineanu. „ce cuprind versuri cu caracter du[m\nos
la Constantin Joja ascultau buletinele unor scrieri ale fugarilor români din Colonelul în retragere, împreun\ cu regimului democrat din R.P.R., scrise
de [tiri ale posturilor de radio occidentale. Occident, Cioran Emil [i Mircea Eliade, so]ia, l-au vizitat pe Voiculescu pentru de învinuit cu scopul ca prin intermediul
Voiculescu era printre pu]inii care nu care s-au citit în dou\ rânduri” (idem). prima oar\ în martie 1954, când era lor s\ contribuie la educarea ostil\ a
avea aparat de radio. Când a încetat Comentariile c\r]ii Ispita de a exista, bolnav. Dup\ ce s-a f\cut bine, poetul membrilor grupului din care f\cea [i el
colaborarea cu Radiodifuziunea, predase aflate în posesia profesoarei Voinescu, a mers în strada Obedenaru, nr. 2, unde parte”, cum se scria în alt document
radioreceptorul. La Mironescu, Joja, ar fi avut în vedere mai ales realizarea Barbu avea celebra colec]ie de art\, eliberat de Direc]ia de Anchet\ Penal\.
Sl\tineanu, se citeau, pe lâng\ poeziile artistic\ [i mai pu]in con]inutul filozofic citind [i cu acest prilej sonete [i versuri Pe 30.09.1958 s-a instituit sechestru
religioase ale lui Voiculescu, lucr\ri [i politic. În toamna anului 1957, în religioase [i ascultând, la rândul s\u, asigurator [i pe un teren din Predeal,
tip\rite în str\in\tate, cum ar fi Ortodoxia casa din strada Dr. Staicovici, C. Pillat citate lungi din studiile istorice ale de]inut de Voiculescu.
francez\, dar [i Acatistul Sfântului Calinic a prezentat dintr-o revist\ fran]uzeasc\ colonelului. În 1956 i-a dat lui Barbu
Un proces-verbal, din 4 aprilie 1960,
de la Cernica (Imn acatist la rugul aprins o recenzie asupra unei c\r]i a lui Eliade, Sl\tineanu un caiet numerotat de la
consemna faptul c\ doi ofi]eri ai Serviciului
al N\sc\toarei de Dumnezeu), în P\durea interzis\, pe care ulterior a pagina 66 la 91, cuprinzând poeme care
C al M.A.I. au procedat la distrugerea
dou\ variante (Sandu Tudor [i Bartolomeu citit-o [i Voiculescu, f\r\ s\ o considere au fost multiplicate în trei exemplare
Anania), scrieri elogiate de participan]i. valoroas\ în totalitate. Într-o alt\ întâlnire, la ma[ina de scris. Unul a r\mas gazdei,
prin ardere a unor materiale apar]inând
Cei ancheta]i în lotul Noica au recunoscut tot la Voiculescu, C. Noica a citit scrisoarea unul a fost oprit de poet, iar al treilea
lui Voiculescu, deoarece aveau „un
c\ nu era nicio deosebire spiritual\ între primit\ de la Cioran, din care reie[ea a fost d\ruit prietenului Mironescu. caracter dubios, contrarevolu]ionar”.
activitatea ini]ial\ a Rugului aprins c\ a[tepta studii filozofice pentru a le În „Ordonan]a de ata[are la dosar a Era vorba de cele 5 volume din Cartea
(1946-1947) [i cea a rena[terii grupului publica în Occident. Epistola a circulat probelor materiale” privitoare la al]i vremii. În 1966, la trei ani dup\ moartea
(1955-1958), cu men]iunea c\ cea în mediul intelectual bucure[tean, b\tut\ învinui]i, dintr-un document de anchet\ scriitorului, Muzeul Literaturii Române
din urm\ a atras mai mul]i participan]i. la ma[in\. Era inofensiv\ din punct penal\, se men]ioneaz\ c\ la perchezi]ia primea, ca urmare a unei adrese a M.A.I.,
Vasile Voiculescu era vizitat de de vedere politic, dorindu-se mai lui Mironescu Alexandru „au mai fost „un num\r de materiale” care au apar]inut
Constantin Pillat, Sandu L\z\rescu, mult un semn de via]\ de la cineva aflat ridicate peste 200 de poezii cu caracter poetului: decup\ri din ziare, c\r]i po[tale,
medicul Nicolae Radian, Constantin departe de prieteni. „Discu]iile du[m\noase” du[m\nos, apar]inând învinuitului scrisori f\r\ plicuri, mai multe buletine
Noica, Nicolae Iordache (Vladimir Streinu), la adresa R.P.R. porneau, mai cu seam\, Voiculescu Vasile”, citite „în cadrul de analize medicale [i bilete de ie[ire
{erban Cioculescu, profesorul Ion de la nemul]umirea scriitorilor c\ nu întrunirilor în scopul educ\rii membrilor din spital, dar [i conferin]a dactilografiat\
Pl\cin]eanu. La rândul s\u, îl vizita puteau publica orice scriere [i a[teptau s\i în spirit du[m\nos”. Pe coperta „Constitu]ia Stalinist\” a lui D. St\niloaie,
pe C. Pillat (împreun\ cu S. L\z\rescu, cu to]ii o liberalizare a vie]ii literare. mapei, Mironescu scrisese „Poezii prezentat\ în cadrul dizerta]iilor Rugului
N. Radian, N. Iordache, fost deputat Învinuitul recuno[tea c\ „literatura duhovnice[ti ale Dr. V. Voiculescu”. Nu aprins.
P. N. }., [i avocatul Ranetti), pe Barbu realist-socialist\ din R.P.Român\ ar fi [tim dac\ se mai p\streaz\ vreunul din
Sl\tineanu (împreun\ cu Streinu, lipsit\ de orice valoare, c\ scriitorii exemplare.
• Gheorghe Postelnicu
10................................................................................................................................................................................................................................ România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

\zvan Turcea a avut în\l]\ri [i c\deri. Acum, dup\ [ase
luni de ghinion, [i-a revenit [i în afaceri. {i-a sistat
orice activitate în România, unde a avut restaurante
...r[. a. Este unul din ac]ionarii unei firme prospere.
pagini de jurnal
1 noiembrie 1998
• leo butnaru
Ast\zi, am acordat un interviu pentru
televiziune (TVM), în care eram întrebat
[i despre c\l\toria mea în Suedia. Nu mai
]in minte ce am notat în blocnotes, dar
a[ dori s\ dau, en brève, o biografie de
Umbra lui Daniel Turcea `n Suedia
emigrant român, pe nume R\zvan Turcea,
stabilit la Stockholm înc\ din 1976. Este
cumnatul domnului Radu L\z\rescu, la
care l-am [i întâlnit, de unde, împreun\ s\ nu r\mânem acolo. Eu m\ dumiresc O pornim la întâmplare prin Stockholm Copiii, doi b\ie]i, au r\mas cu el. Muncea,
cu Andrei Burac, mergem [i la R\zvan, pe loc, ]inând cont de planul pe care mil
[i, la o intrare, vedem un b\rbat în ziua-noaptea, avea grij\ de copii, ba chiar
în casa lui gen vil\, cu dou\ nivele, în
propusesem, [i unde fac oarecum ab\tut, uniform\, galonat. O fi ofi]er de armat\, a dat admiterea la universitate, intrând
care, în afar\ de st\pân, mai locuie[te a lehamite, c\ pe mine nu m\ intereseaz\ o fi poli]ist, ne întreb\m. {i ne apropiem. la facultatea de economie, una din cele
un pisoi uria[. Dl Turcea abia î[i revine str\in\tatea, Italia, [i n-a[ sf\tui-o nici Încerc\m s\-i explic\m durerea noastr\, mai grele [i mai c\utate aici. A terminat-o
dintr-un [oc de adânc\ stupefac]ie, în pe so]ia mea s\ se duc\, dar dac\, m\ dar nu cuno[team vreo limb\ str\in\, în
cu bine. {i-a aranjat copiii. {i-a
melanj cu ni[te sentimente de dragoste, rog, ea vrea s\ plece – n-are decât. În special repetând c\ dorim s\ ajungem cump\rat taxiul s\u, pe care-l are de partener
sau doar de obi[nuin]\ „în doi”; în amestec fine, pleac\ so]ia. Nu r\mâne, adic\, la cea mai apropiat\ circ\ de poli]ie.
pe un ungur. Se în]eleg, câ[tig\ bine.
cu o nemeritat\ nostalgie pe care nu o astfel c\ e bine [i frumos. Simt eu c\ B\rbatul se dovedi a fi un simplu u[ier Dar vroiam s\-]i spun c\, o vreme,
poate nicidecum t\inui. Vorba e c\, acum ac]iunile încrederii fa]\ de noi cresc, dar de hotel, îns\ el pricepu mai mult so]iile românce, aici, î[i caut\ de treab\,
o lun\ jum\tate, i-a plecat de acas\ so]ia nu sut\ la sut\. Pentru c\, în preajma decât încercam noi s\-i explic\m, astfel caut\ de familie. Îns\, de cum se mai
suedez\. De ce Zice R\zvan: „Cu vreun unui turneu în Austria, [efii no[tri înc\ c\ ne îndrept\ exact spre biroul care înfirip\ pu]in, î[i cam iau nasul la purtare.
an în urm\, ea îmi propusese s\ mergem nu se hot\r\sc – s\ ne ia pe amândoi, se ocupa de poten]ialii emigran]i, de {i ce s\-i faci Divor]ul…
s\ ne stabilim în nordul ]\rii, de unde- pe mine [i pe so]ie, sau doar pe unul solicitan]ii de azil politic în Suedia. – R\zvane, de la bun început am vrut
[i are obâr[ia. Eu am contestat acest plan, dintre noi Eu chiar îi spuneam [efului: Ajungem. Reu[im a ne face în]ele[i dup\ s\ te întreb, dar era interesant, [i trist
nevrând s\ schimb Stockholmul, metropola, „Am vrea s\ [tim, dac\ e s\ ne lu\m pa[aport – c\ suntem români, poli]istul ceea ce povesteai [i nu am cutezat s\ te
pe o dep\rtare ceva mai rece [i mai str\in\ merinde pentru unul sau pentru doi”. de serviciu chem\ o translatoare, românc\ întrerup; am vrut s\ te întreb dac\ nu ai
mie. Ea îns\ a t\cut, nu a contestat Pentru c\ a[a practicam noi: luam merinde de origine. Bine, dar era vineri seara [i nimic în comun cu poetul Daniel Turcea.
contesta]ia mea. Adic\, nu ne-am certat, de acas\, diurnele b\ne[ti care ni s-ar cei responsabili cu clarificarea situa]iilor – Cum s\ nu! Suntem, am fost veri[ori,
nu am insistat asupra subiectului. Ei, fi cuvenit intrând în buzunarele celor de acest gen erau deja pleca]i. Ce-i de Dumnezeu s\-l ierte. În copil\rie, pe
suedezii, sunt firi închise. {i iat\ c\, din stirpea Ceau[e[tilor. Dar decizia f\cut pân\ luni
biciclete, f\cur\m o mare bucl\ turistic\,
într-o zi proast\, venind seara acas\, lor nu era clar\ nici chiar cu dou\ zile Oameni genero[i, ce mai… Domnul pân\ la Bra[ov [i înd\r\t în Oltenia. Nu
g\sesc bile]elul c\ dânsa se reîntoarce înainte de plecare. Abia în ajun, [eful poli]ist ne ia la el acas\, ne ]ine câteva puseser\m la curent p\rin]ii. Vreo
în nord, pe meleagurile ba[tinei sale”. zice: „Bine, lua]i mâncare pentru doi”. zile, ne ajut\, pân\ ni se l\mure[te situa]ia. s\pt\mân\, ai no[tri erau înnebuni]i, nu
Bietul nostru român recunoa[te c\ a Nu a zis: merge]i amândoi, ci doar de Deci, am fost accepta]i în Suedia. alta, tot întrebându-se unde om fi disp\rut.
suferit mult, [tiau de asta [i ceilal]i, rudele, cât\ mâncare s\ lu\m ne-a spus, dar era E-he, am f\cut multe munci. M\ str\duiam Daniel p\rea voinic, dar nu ]inea la pedalat.
prietenii. Zice R\zvan: „Dup\ mine, am clar c\ plec [i eu [i nevasta. Asta-i [i în draci. F\ceam câte o norm\ [i jum\tate, Gâfâia de-a binelea. Nu a murit de
tras din ]ar\ vreo 50 de rude”. Vila sa e basta! De cum ajungem la Salzburg, dou\, ca în socialism, pân\, odat\, se ceea ce se crede, de un atac de cord, ci
într-un sector elitar, întrebat\. Ar p\r\sim ansamblul C\lu[ul [i, cu nevasta prezint\ o delega]ie de sindicali[ti de leucemie. Avea sângele atacat.
costa cam la 250 de mii de dolari americani. de mân\, ne prezent\m la poli]ia austriac\, care m\ avertizeaz\ c\ în Suedia nu se Odat\, [i mai demult, pe când eram
Are o gr\din\, câ]iva meri foarte roditori. spunând c\ noi solicit\m azil politic. Era munce[te pe întrecute, aici nu este admis\ în clasa a doua, a treia, cu înc\ al]i câ]iva
Îns\, deja de câ]iva ani, nu mai face ]uic\ în 1976 [i pentru cei din lag\rul socialist concuren]a dintre un muncitor [i al]i copii ca noi, ne-am pus în gând s\ plec\m
din fructele adunate.
atare cereri de regul\ erau satisf\cute. muncitori… Am plecat de acolo, – ce era în p\dure [i s\ ne facem partizani. Neam
Dar s\ o lu\m de mai departe, de În fine, ni se accept\ [i nou\ cererea, s\ fac Eu vroiam s\ câ[tig mai mult,
preg\tit în secret merinde, alte lucruri
pe la 1972, când junele român R\zvan dar cu o condi]ie: s\ îng\duim vreo 2 dar celorlal]i le convenea cât câ[tigau, necesare, dar, în ultim\ instan]\, unul
Turcea î[i cam f\cea planuri s\ evadeze luni în vreunul din lag\rele de filtrare. [i sindicatele avea grij\ s\ se g\seasc\ câte unul am renun]at s\ ne partiz\nim.
din ]ar\. Cum, îns\ Aha! Îi vine o Stau eu [i cump\nesc, dup\ care zic: Nu. o cale de mijloc. Deci, am plecat la alt\ A r\mas ferm în decizia sa doar Nelu,
idee. M\ întreab\:
O lu\m noi spre Suedia, ]ar\ care nu munc\, mai b\noas\.
fiul înv\]\torului nostru la primare. Parc\
– Ai auzit de ansamblul C\lu[ul avea regim de vize. Prin urmare, urc\m Familia
îl v\d acum cum, la 10 ani ai s\i, îmbr\cat
Eu:
cu so]ia în avion via Stockholm. Ajungem. O vreme, bine mersi. Am crescut doi într-un cojocel, cu un cuf\ra[ de lemn
– Da, C\lu[arii.
F\r\ un ban în buzunar, doar cu o conserv\ feciori, i-am aranjat pe la casele lor. Dar în mân\, el o lu\ spre dep\rt\ri, spre
El:
într-o pung\ de plastic. Dezorienta]i, de so]ie am divor]at. Cum i s-a întâmplat p\dure, s\ se fac\ partizan. Apoi pe
– Nu de C\lu[arii, ci de C\lu[ul din oarecum speria]i, ne a[ez\m undeva pe [i lui nea Marin, taximetristul care va noi ne-au constrâns p\rin]ii [i noi i-am
Scornice[ti, în care evoluau doar rudele o banc\, desfacem conserva, o mânc\m preluat de la aeroportul „Aclanda”. El divulgat tovar\[ului înv\]\tor secretul
lui Ceau[escu. {tiam c\ acest colectiv [i tot ne fr\mânt\m mintea ce e de f\cut. are cam aceea[i situa]ie. A divor]at. nostru militar. Nelu a fost g\sit dup\
este admis s\ mearg\ des peste hotare,
urme: d\duse o prim\ z\pad\ u[oar\
s\ ne reprezinte. Cum s\ nu aib\ ei
care-i imprimase urmele. Astfel c\
încredere în rudele secretarului general
partizanul a fost readus la [coal\…
al PCR {i, ce-mi zic eu – Hai s\ m\
…R\zvan Turcea a avut în\l]\ri [i
transfer cu traiul la Scornice[ti. Asta [i
c\deri. Acum, dup\ [ase luni de ghinion,
fac. Vin în ora[ul de ba[tin\ al pre[edintelui,
[i-a revenit [i în afaceri. {i-a sistat orice
m\ angajez frumos [i serios la lucru, m\
activitate în România, unde a avut
mai înscriu [i în echipa preg\titoare
restaurante [. a. Este unul din ac]ionarii
de dansatori a C\lu[ului. M\ c\s\toresc,
unei firme prospere. A sc\pat de datoriile
îmi cump\r cas\ bun\. Bun\, c\ci – ce
care, la un moment dat, constituiau peste
s\-]i spun – am fost pân\ [i „[ef la
200 de mii de dolari. Zice c\ e posibil,
m\turi”. Adic\, eram brigadier într-un
anii grei de la urm\, pe care i-a tot dus
atelier de legat m\turi. Parc\, ai zice,
în e[ecuri, fr\mânt\ri, nereu[ite, s\ fi
munc\ de jos, dar necesar\ pentru ]inta
influen]at [i starea psihic\ a so]iei sale
pe care o urm\ream eu.
suedeze, care plecase. Cine [tie…
A[adar, doi ani înv\] a dansa cât se
„Dar parc\ a[ avea semne c\ dânsa ar
poate mai bine. Împreun\ cu so]ia, deja
vrea s\ se reîntoarc\”, zice R\zvan Turcea.
dans\m în echipa de baz\ a C\lu[ului,
B\iat de toat\ isprava, f\r\ [coal\
îns\ când vine momentul, suntem l\sa]i
româneasc\ serioas\ (asta e, a fost
la Scornice[ti, nu suntem lua]i peste
dansator, nu), dar cu o solid\ [coal\ a
hotare. Odat\ îns\, cel mai mare peste
vie]ii, ale c\rei facult\]i le-a trecut [i le
ansamblu zice c\, iat\, unul dintre noi,
trece cu îndârjire, ambi]ie [i edificare de
eu sau so]ia, mergem în turneu în Italia.
sine. O alt\ via]\, într-o alt\ lume,
Sigur, se temeau s\ ne ia pe amândoi,
întru-un Altfel existen]ial. •
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012..................................................................................................................................................................................................................................11

avanpremier\ editorial\
{coala general\ Nicolae
Dudescu se afl\ pe fundul
unei depresiuni, la cap\tul
unei str\du]e de un
kilometru coborînd în
pant\, str\juit\ de case
[i vile boiere[ti vechi de
o sut\ de ani, cu dou\ [i trei etaje
– ziduri împînzite de ieder\ [i
vi]\ s\lbatic\, terase umbrite
de brazi [i frunzi[uri de platani
seculari, cu trunchiuri p\tate de
h\r]i de coaj\ gri-verzulii, cur]i
cu paji[ti [i fund\turi cotropite
de buruieni viguroase, bosche]i
tun[i în chip de gard viu, b\nci
[i mese de lemn geluit, chio[curi
cu stre[ini traforate [i pere]i din
re]ele de [ipci încruci[ate.
Nemi[carea sus]inut\ de uguitul
gugu[tiucilor e animat\ în r\stimpuri de
figura fosilizat\-str\vezie a vreunei b\trîne
scuturînd o cîrp\ de praf peste un pervaz
de fereastr\. Zgomotul traficului
supraaglomerat de ma[ini din centrul
ora[ului, aflat la mai pu]in de doi kilometri
dep\rtare, ajunge aici estompat, iar dup\
l\sarea serii dispare definitiv, ca [i
cum casele boiere[ti dimpreun\ cu [coala
coboar\ sub p\mînt, într-un gol al
zbuciumului vremurilor.
Brîndu[a auzise de la doamna directoare
Georgeta Ciochin\, care auzise la rîndui
de la un profesor ie[it de mult la pensie,
cine fusese de fapt acest Nicolae Dudescu.
Cic\ un înv\]\tor activ prin anii cincizeci,
într-o comun\ limitrof\ a Pite[tiului,
se spune c\ de felul lui cam nevropat:
b\tea copiii de-i zvînta, posedat se pare
de un har pedagogic s\rit din norm\,
gra]ie c\ruia s-a ales cu titlul de înv\]\tor
emerit, ajungînd un soi de personalitate
anonim\ a înv\]\mîntului românesc, cu
numele pe firma [colii unde-[i f\cea deacum
veacul Diavolul în ture de zi [i
de noapte de cîte dou\sprezece ore.
Prima jum\tate a zilei trecea repede,
cu zarva copiilor c\rora le împ\r]ea
dreptatea cînd joaca lor în curte d\dea
semne c\ s-ar transforma în înc\ierare,
cu comisioane de tot felul pentru profesori,
dup\ care umbla neobosit, harnic, umil,
fiind bine v\zut [i ca protejat, cuno[tin]\
sau rud\ a doamnei directoare tinere.
Brîndu[a-i cel mai tîn\r cadru didactic
din [coal\, iar cel mai b\trîn e chiar
doamna directoare plin\ Georgeta Ciochin\,
s\rit\ bine de vîrsta pension\rii, dar
nu se las\. Bune camarade de bîrf\ [i
sporov\ial\ generatoare de strategii
pentru bunul mers al treburilor în [coal\,
cele dou\ directoare împart [i ele dreptatea
elevilor [i deopotriv\ profesorilor [i
salaria]ilor serviciului administrativ. O
familie numeroas\ [i la o adic\ armonioas\,
în care Robert nimerise ca-n sînul lui
Avraam, dup\ o prim\var\ [i-o var\
de cer[it în fa]a bisericilor [i autog\rilor
din patru ora[e, c\utat [i mîncat din
gunoaie, concomitent cu c\utatul zadarnic
al unei slujbe.
În serile [i nop]ile petrecute singur
în toat\ [coala, cu por]ile [i u[ile încuiate,
î[i tr\gea sufletul prin secretariat sau
oficiul unde avea un pat pliant mo[tenit
de la predecesorul s\u, despre care auzise
c\ se îndurase s\ ias\ la pensie dup\ mai
bine de patruzeci de ani petrecu]i în post.
Povestea asta parc\ ar fi dat s\ r\scoleasc\
în el n\zuin]a dup\ o astfel de împlinire,
un dar [i pîn\ la urm\ o r\splat\ a sor]ii,
tîrzie, dar cu atît mai meritat\: s\ fac\
umbr\ p\mîntului cu folos cincisprezece
Radu Aldulescu
sau dou\zeci de ani de-acum încolo,
coborînd [i urcînd str\du]a cu case
boiere[ti, bîntuind pe culoarele [i etajele
[colii Nicolae Dudescu, prin s\li de clas\,
oficii c\lduroase, grupuri sanitare curate,
dintre care unele cu du[uri [i ap\
cald\ la orice or\ din zi [i din noapte.
Nici c\ s-ar fi putut mai bine. Se
aranjase, se pusese la ad\post, pe
via]\ ar fi putut spune, Miron chiar îl
fericea, de[i lui unul nu i-ar fi surîs
a[a ceva. N-ar fi fost tentat s\ fac\ pe
gardianul, decît poate la Penitenciarul
Fr\sineni, pentru un salariu de cin[pedou\zeci
de milioane. În nici un caz s\
mucezeasc\-n [coal\ cu [ase milioane
pe lun\, m\ rog, pîn\ una alta tot e bine
c\-i iei. Îi iei, nu-i dai. Var\-iarn\, î]i
intr\ lun\ de lun\ [i uite c\ Diavolul a
sc\pat nu doar de frigul de-acas\, dar [i
de frigul de pe [antier, care fusese gata
s\-l bage-n p\mînt iarna trecut\ [i las\,
las\, a[a s\ ne-ajute, ]i-am spus io c\
Dumnezeu ]ine cu \[tia ca noi, nu ne las\
s\ ne omoare spurca]ii cu foamea [i frigu’,
cu mizeriile care le bag\-n mîncare [i
b\utur\ [i otr\ve[te aeru’ cu ele...
Miron se pusese [i el la ad\post. Se
prip\[ise pe lîng\ un tip cu dare de mîn\,
un soi de celebritate local\ cu un
nume de scen\ de toat\ bafta: Elvis
din Fr\sineni. Ap\ruser\ cîteva reportaje
despre el în „Foaia arge[ean\ pentru
minte [i cuget”. Tot jude]ul [tia c\
are-n preg\tire un repertoriu cu piesele
de rezisten]\ ale idolului s\u, cu care va
participa la concursul din Las Vegas,
al\turi de alte clone ale regelui rock ’n’
roll-ului.[...] Un mare noroc pe capul lui
Miron, iar Robert la rîndu-i n-avea decît
s\ recunoasc\: Miron îi purtase noroc
punîndu-l în leg\tur\ cu Len]ica, cînd
c\scase gura la una din fetele ei cu nume
de flori. Penultima, da, singura m\ritat\,
care numai bine c\ se potrivi pentru
Robert, s\ pice pe sufletul lui cu tot cu
rîndu[a auzise de la doamna directoare
Georgeta Ciochin\, care auzise la rîndu-i de la
un profesor ie[it de mult la pensie, cine
bfusese de fapt acest Nicolae Dudescu.
Diavolul tot mai sigur pe via]a lui
minunea asta de serviciu. Floricica Len]ic\i
îl c\uta noaptea în [coal\ pe iubitul ei
Diavolul, plin\ de rîvn\ în a-i dovedi
c\ mesajul ei nu fusese vorb\-n vînt. Te
iubesc-te iubesc-te iubesc [i el tres\rind
la auzul b\t\ilor în geamul oficiului,
sîngele lui b\trîn iu]indu-se, preluînd
din zbor ner\bdarea acelor b\t\i. Îl asalta
cu trupul ei de pisic\ maidanez\, cu
[olduri înguste [i sîni cît pumnul, p\rînd
s\-[i revendice dreptul la o feminitate
îndelung reprimat\, opresat\, c\lcat\
pur [i simplu-n picioare de un so] care
o ignor\, m\ rog, o poveste de g\sit pe
toate drumurile, care ei i se potrive[te
[i o motiveaz\, în afar\ c\ uneori îl duce
pe Robert cu gîndul la familia lui, c\reia
uite c\-i asigur\ tainul supravie]uirii prin
pasiunea neostoit\ a Floricic\i. Totu[i
problemele familiei Susanu, de[i de alt\
natur\, nu pot fi ignorate, chiar dac\ lui
Robert îi e greu s\ accepte, se cam
îndoie[te c\ exist\ [i astfel de probleme.
S\ ai tot ce-]i trebuie, dar s\ te dai de
ceasul mor]ii c\ te m\nînc\. Totodat\
îns\, nici nu-i d\ mîna s\ se îndoiasc\
prea tare, fiindc\ de rezolvarea problemelor
Brîndu[ei, ale familiei Susanu, atîrn\
la o adic\ rezolvarea problemelor familiei
lui. Ce-i pica de la Brîndu[a ar însemna
cam înc\ un salariu [i jum\tate peste
salariul de gardian, pentru care nu-l cost\
chiar nimic s\ se încarce cu spovedania
[i confesiunea Brîndu[ei: o hor\ a r\ului,
da, în care s-a prins cu b\rbatu-s\u.
Laurian nu s-a mai atins de ea de ani de
zile [i Diavolul minunîndu-se, p\i e tinerel
Laurian al t\u [i ea confirmînd c\-i în
floarea vîrstei, de treizeci [i opt de ani
abia, dar vîrsta chiar nu mai conteaz\.
Pe lîng\ c\-i be]iv [i curvar, Laurian n-
a sim]it niciodat\ nimic pentru ea. O
spune oftînd din to]i r\runchii, cutreierat\
de aceia[i fiori care au îndemnat-o s\-i
trimit\ mesajul acela neverosimil, dar
întemeiat, Floricica mea, cît te iubesc,
cît te iubesc... Sincer Diavolul, asta fiind
la o adic\ crucea lui, blestemul [i
boala de care nu se va lecui în veci: io
te-am iubit cu disperare tu mi-ai f\cut
zilele-amare! Nu e îns\ mai pu]in adev\rat
c\ ea l-a iubit [i pe Laurian. A fost
doar primul b\rbat din via]a ei. Laurian
a dezvirginat-o pe cînd avea [aisprezece
ani, i-a f\cut doi copii minuna]i [i nu
s-a îndurat s\ divor]eze de el, de[i ar
putea s\ numere pe degete de cîte ori
a regulat-o de cînd sînt împreun\. [...]
}inu s\-i spun\ c\, pe lîng\ tarele
[i metehnele care i-au mîncat via]a,
Laurain are [i ni[te merite, fiind un poet
talentat la vremea lui [i în prezent un
om de pres\ de excep]ie, extrem de
harnic, cu sim]ul datoriei în sînge, calit\]i
care n-ar fi însemnat nimic îns\, dac\
n-ar fi avut norocul s\ se asocieze cu
omul potrivit. Nu-i nici un secret, da, un
fost locotenent de mili]ie [i fost securist,
mason [i om de afaceri care i-a pus în
mîn\ banii pentru „Foaia arge[ean\
pentru minte [i cuget” – o inven]ie extrem
de lucrativ\, pus\-n func]iune la [apte
ani de la revolu]ie, cînd pia]a presei,
invadat\ de publica]ii de tot felul,
restric]ionase deja drastic posibilit\]ile
de investi]ie în domeniu. În astfel de
împrejur\ri nefavorabile, Laurian a dat
lovitura cu „Foaia” lui, f\cîndu-[i loc,
totodat\, în elita politico-administrativ\
a jude]ului. Treptat au crescut cî[tigurile
[i, totodat\, [i cheltuielile familiei Susanu.
Pe lîng\ apartamentul cu patru camere
din centrul Pite[tiului, evaluat în momentul
de fa]\ pe pia]a imobiliar\ la o sut\ de
mii de euro, un teren de cinci mii de
metri p\tra]i în zona Ruc\r-Bran, pe care
au început construc]ia unei vile, un Land
Rover 4x4 ultimul tip, un Audi A4 [i
BMW-ul personal al Brîndu[ei, cump\rat
anul trecut cu treizeci de mii de euro,
iar în rest vacan]e [i excursii de zeci
de mii de euro prin toat\ lumea, de care
s\ se bucure mai ales copiii, s\ nu cunoasc\
strîmtoarea s\r\ciei prin care [i p\rin]ii
lor au trecut, dînd desigur cu sare-n
urm\ pentru a onora un standing greu
de închipuit pentru unul ca Robert, de
necomparat totu[i, ]ine Brîndu[a s\-i
atrag\ aten]ia, cu al unor baroni locali
din jude], cu care Laurian se întîmpl\ s\
aib\ de-a face în virtutea statutului
s\u de comentator [i uneori arbitru al
jocurilor politice pe bani grei. Brîndu[a
[tie c\ b\rbatu-s\u reu[e[te adesea s\
influen]eze cît de cît jocurile acelea,
favorizînd unele grup\ri politice în
detrimentul altora, iar de aici ies ni[te
bani. Cî]i, ea nu poate nici s\ presupun\.
E [i \sta un mare of de împ\rt\[it Diavolului,
confidentul ei cel mai de n\dejde deacum.
{i-n privin]a afacerilor lui, Laurian
o trateaz\ ca pe o str\in\. De mult\ vreme
o ]ine la distan]\, interzicîndu-i orice fel
de amestec sau sugestie, dar de bun\
seam\ c\ sumele vehiculate sînt mult
mai mari decît ar l\sa-o el s\ cread\ din
ce-i d\ de cheltuial\, de benzin\, de
12................................................................................................................................................................................................................................. România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

s\r\cia mo[tenit\ de Len]ica din neam, din
str\buni, fusese l\sat\ fetelor ei mo[tenire ca
[i un blestem, pe care Brîndu[a se
învrednicise s\-l rup\, dar cu ce pre]
avanpremier\ editorial\
mîncare [i îmbr\c\minte pentru copii.
Ni[te firimituri, desigur, din osp\]ul pe
care-l pune la cale cu securistul \la infect.
Ea nu duce lips\, ceea ce nu înseamn\
îns\ c\ ar avea atît cît i-ar trebui, m\ rog,
pîn\ la urm\-i bine c\-l are pe Diavol lîng\
ea s-o lini[teasc\, s\-i spun\ c\ n-are rost
s\ se zbuciume. E s\n\toas\, are copiii
s\n\to[i [i ce s\ pun\ pe mas\ [i, revenind
la gînduri mai bune, Brîndu[a ajunge la
concluzia c\ b\rbatu-s\u [i securistul \la
infect se merit\ unul pe altul.[...]
De doi ani [i ceva îns\, Diavolul trebuie
s-o [tie [i pe asta, Brîndu[a s-a mai u[urat.
I-a venit [i ei rîndul s\ poat\ întîrzia [i
s\ lipseasc\ de-acas\ ca s\-[i fac\ de
cap, dac\ copiii au mai crescut [i poate
avea încredere în ei c\ se descurc\ singuri.
Copiii, da, mai ales copiii au ]inut-o lîng\
Laurian. P\i s\ aib\ un tat\, s\ nu creasc\-
n s\r\cie cum au crescut ea [i surorile
ei, care [i ele ar fi pentru ea o pild\
cum stau la mîna cui se nimere[te, cu
copii [i f\r\ b\rba]i, vai de steaua lor, c\
n-au fost în stare s\ rabde [i s\ ]in\ cu
din]ii de un so] [i le-au fugit ochii încolo
[i-ncoace crezînd c\ tot ce zboar\ se
m\nînc\. N-au fost în stare, vezi, s\ fac\
compromisul Brîndu[ei de a-[i perverti
c\snicia, f\cînd din ea o rutin\ îngre]o[at\,
interesat\, [i tocmai c\ acest compromis
ar fi ucis-o, dac\ nu l-ar fi compensat cu
alte compromisuri.
Confesiunile Brîndu[ei se înfierbîntau
atingînd temperatura sincerit\]ii depline,
care de bun\ seam\ c\ o alina. Avea
destule de spus Diavolului, cum ar fi
bun\oar\ c\ el este unul din cei o sut\
[i ceva de ale[i aproape la întîmplare,
meni]i s\ atenueze compromisul c\sniciei.
Unul din mai bine de o sut\, îns\ dup\
toate semnele [i ea î[i dore[te asta din
tot sufletul, ultimul [i singurul de-acum.
Iubitul meu pe via]\. E o hot\rîre
foarte de[teapt\, floricic\, [i io te iubesc.
S\r\cia mo[tenit\ de Len]ica din
neam, din str\buni, fusese l\sat\ fetelor
ei mo[tenire ca [i un blestem, pe care
Brîndu[a se învrednicise s\-l rup\, dar
cu ce pre] Pre]u-i prea mare: pe cît
de tare-l ur\[te pe Laurian, pe-atît de
greu i-ar fi s\ se dezic\ de el. Este [i \sta
un pre], nu cu mult mai mic decît blestemul
s\r\ciei, încercat la o adic\ pe propria
piele [i pe care-l vede de jur împrejur la
toat\ lumea, la surori [i la maic\-sa... Î[i
ajut\ cît poate neamurile, cît o las\ inima,
f\r\ s\ reu[easc\ vreodat\ s\ le mul]umeasc\.
S\tulul nu crede fl\mîndului, m\ rog,
nu se poate achita întru totul, dar e tot
atît de adev\rat c\ fl\mîndul e greu de
s\turat, oricît l-ai îndesa. {i ce s\ mai
zici, fiecare cu soarta lui, o zicere pe care
o freac\ pîn\ ia foc, în afar\ c\ fiecare le
[tie pe ale lui... Le [tie [i se-ntîmpl\ c\
le spune [i altora, s\ se u[ureze, o meteahn\
din care poate ie[i ce nu te a[tep]i: maic\-
sa, uite, îi povestise Brîndu[ei de Robert.
P\i [i înainte s\ apuce s\-l vad\ [i
dup\ aceea, drept pentru care, dup\ ce
s-a întîmplat s\-l vad\, ei i s-a f\cut s-
o pun\ s\ se intereseze de el [i astfel a
ajuns Len]ica s\-l întrebe pe Miron, cînd
a ap\rut iar\[i în Mohaci, [i Miron c\
cine, Diavolul ]i-e dor de el, dad\ Len]ic\
Auzi cum îi zicea, Diavolul, sau îngerîngera[,
cum [i-l aminte[te Len]ica,
pl\m\dit [i încropit parc\ din vorba aia
cu care î[i tot împ\na pove[tile, cum
c\ femeia l-a înc\lecat pe dracu’ [i dracu’
a-nc\lecat lumea [i p\mîntu’...
Cînd se nimerise la maic\-sa [i-l
v\zuse, cinci minute doar, între drumuri,
cu surorile [i copiii pe picior de plecare,
trebuie c\ deja începuse s\ lucreze obsesia
în ea, s\ [i-l închipuie ca pe un multvisat
[i multa[teptat, m\car c\ uneori presim]ea
ca pe o aiureal\ o astfel de fixa]ie. Un
b\trîn înalt, adus de spate, arcuit
parc\ de o sl\biciune extrem\ ce reverbera
în lumina aceea smerit\ a ochilor de
un albastru stins [i hainele lui ar\tînd
roase de purtare îndelungat\ [i decolorate
de intemperii, hainele unui c\l\tor
neîng\duindu-[i prea multe clipe de
r\gaz, [i felul cum se înclinase în fa]a ei
[i-a surorilor, umil, uitîndu-se-n p\mînt,
urîndu-le parc\ tot binele din lume, iar
binele chiar s-a întîmplat, cînd l-a reîntîlnit
[i l-a cunoscut în [coal\.
Fiind f\cut din p\mînt, s-ar fi cuvenit
într-adev\r s\ se uite-n p\mînt, în
timp ce curvi[tinele alea cu pîntecele [i
buricele dezgolite rînjeau uitîndu-se la
el, dat fiind c\ erau f\cute din coasta lui.
Acuma îns\, [i io te iubesc, floricic\...
Repetînd de-a surda i-ar fi trebuit mai
multe perechi de palme ca s-o simt\,
s\ [i-o apropie, s-o îmbr\]i[eze, s-o
mîngîie, ca [i cum ea l-ar fi f\cut s\ se
îndoiasc\ de propriile sim]uri. N-ar fi fost
mare lucru s\ fi intrat în anul mor]ii dup\
cît de pornit era, iar ea p\rea [i mai pornit\
decît le pomenise cîndva pe maic\-sa
[i pe sor\-sa, r\t\cite amîndou\ acum
printre umbrele mîloase ale unui trecut
incert, mistuit de acela[i foc – carnea care
arde, sfîrîie [i se face scrum înainte s\
apuce s\ putrezeasc\ [i s\ r\mîn\ sufletul
[i duhul tînjind în van dup\ carne, la
fel ca palmele care se îndoiesc de tot ce
ating [i iar\[i se vedea revenind în vremurile
cînd nimerise prima dat\ prin locurile
astea, pe un traseu concentric, urmînd
cercuri tot mai strînse, pîn\ devenea
duhul putred al unui diavol care d\dea
ochii peste cap sastisit, dezgustat, îngre]o[at,
fiindu-i prea de ajuns ce a v\zut.
În loc s\ se uite-n p\mînt, se uitase
la ea. C\scase gura la ea. El era o curvi[tin\
pentru care ea, ca [i un b\rbat cu dare
de mîn\, cu posibilit\]i de a-[i satisface
capriciile, g\sise slujba asta. Îl cump\rase
destul de ieftin la o adic\, ca s\-l foloseasc\
în nop]ile cînd o apuca amocul. Îi era landemîn\,
comod, locuia la o jum\tate de
or\ de mers pe jos de [coal\, dar îi pl\cea
s\ vin\ cu ma[ina, cu BMW-ul ei valorînd
o mic\ avere, o sum\ de neconceput
pentru el, uite-o c\lare pe treizeci de mii
de euro, rulînd agale sau în vitez\ prin
centrul ora[ului luminat de firme de
magazine [i localuri cu program nonstop,
savurînd fiecare secund\ [i fiecare
milimetru de decor, mi[c\rile, zgomotele,
mirosurile. Tîrgul ei, ora[ul, primul ora[
peste care a deschis ochii pe cînd avea
[apte ani, cînd maic\-sa se îndurase s-
o aduc\, s-o plimbe prin magazinele din
Pite[ti ca s\-i cumpere uniform\ de [coal\.
Mai încoace v\zuse Parisul, Londra,
Madridul, Ierusalimul, f\cuse excursii
pe banii lui Laurian, parc\ doar pentru
a afla c\ nic\ieri nu-i mai pe sufletul ei
ca-n drumurile noaptea prin tîrgul copil\riei.
În unele nop]i se gr\bea. Sc\pa ca
din pu[c\ din [coal\, din bra]ele Diavolului
[i din m\dularul lui de foc, înc\rcat\
de ostilitate t\cut\, gata s\ explodeze.
Atunci îl folosea înnegurat\ de mustr\ri
de con[tiin]\. Nici vorb\ c\ i-ar fi p\sat
de Laurian; dar c\ nu-[i putea ierta c\-
i priveaz\ pe copii de prezen]a [i ajutorul
ei, de care se puteau lipsi altminteri. Îi
era de ajuns o jum\tate de or\ cu Diavolul,
în care vedea chiar diavolul în carne [i
oase, viciul pe cale s-o tonifice, s-o
remonteze pentru urm\toarele trei-patru
zile, amînînd pr\bu[irea, dezastrul [i
totodat\ chemîndu-l apropiindu-[i-l pas
cu pas. Mai multe erau totu[i nop]ile
cînd, din drumul cu ma[ina aluneca direct,
într-o trans\ a acupl\rii violente [i
înl\crimate, prin care întrevedea [i chema
iubirea, pe b\rbatul multa[teptat, uitînd
de treburile de acas\ [i de copii, de
obliga]iile ei de profesoar\ [i directoare.
Îi era de ajuns s\ vorbeasc\ pe mobil
cu copiii, s\-i îndrume cu indica]ii dictate
de exigen]a ei de mam\ iubitoare. Copiii
nu-i ie[eau din cuvînt, vorbele ei le
intraser\ oricum în sînge [i-i c\l\uzeau
în permanen]\, mai ales cînd nu era
acas\: s\ m\nînce, s\ strîng\ unde au
mîncat, s\ spele vasele, s\-[i fac\ temele
pe care ea le va verifica [i s\ nu care
cumva s\ nu fie în regul\. De la ora de
s\ se culce, da, f\r\ televizor [i s\-[i pun\
hainele-n ordine, s\-[i fac\ ghiozdanul
pentru a doua zi [i abia pe urm\ s\
ias\ afar\ la joac\. S\ intre amîndoi în
cas\ pîn\ se întunec\ [i nu-]i dau voie
cu bicicleta, iubitul meu, [i nici ]ie cu
rotilele, iubita mea, fiindc\ mi-e fric\,
sînte]i singuri [i-s ma[ini multe... Mîine,
da, cînd o s\ fiu cu voi.
Fata [i b\iatul, Greta [i Alin. Iubitul
meu [i iubita mea. Erau ca [i p\rin]ii ei
de care n-a prea avut parte. Cu ei î[i
împ\r]ea via]a [i socotea c\ trebuie s\ le
spun\ [i s\ [tie tot: sînt cu Robert, da,
sîntem în [coal\, în vreo dou\ ore m\
întorc acas\. Da, iubita mea, î]i promit
c\ te las s\ te duci la ziua Lilianei la Bra[ov,
am s\ te duc eu cu ma[ina. Poate-l lu\m
[i pe Robert cu noi. E [i el de-al nostru...
Dup\ dou\ ore, cînd o sunau sperînd
s-o prind\ în drum spre cas\, ea î[i amîna
întoarcerea acas\ cu o zi sau dou\: acum
o jum\tate de or\ ne-am hot\rît s\
d\m o fug\ pîn\ la Constan]a, sau Bucure[ti,
sau Cîmpulung. Încotro îi dicta inspira]ia
iubirii. Programul copiilor trebuia totodat\
s\-[i urmeze cursul normal [i cînd lipsea
de acas\ mai multe zile. S\ se duc\ la
[coal\, s\ m\nînce, s\ se culce singuri,
iubitul meu, o s\-]i cump\r jocul \la
pe calculator, î]i promit, da, [i c\]elul \la
de la bunica o s\-l lu\m acas\. Numai
s\ nu mu[te... S\ nu fie bolnav... Las\
c-o s\-l ducem la doctor s\-l vaccineze,
s\-l deparaziteze, dac\-l iube[ti atît de
mult... S\ fi]i cumin]i, s\ sta]i cumin]i
pîn\ m\ întorc, s\ pune]i ceasul s\ sune,
s\ v\ trezi]i mîine diminea]\ la [coal\...
Ce fac Nu v-am spus Sînt pe drum,
în ma[in\, în noaptea asta o s\ dormim
la hotel... O s\ v\ descurca]i, nu-mi fac
probleme, da, sînt mîndr\ de voi... Da,
acum mînc\m, friptur\ de pui cu cartofi
natur [i salat\ de ro[ii, da, [i salat\ de
fructe, da, are ananas, buc\]i de banane
[i boabe de struguri, buc\]ele de m\r,
da, camera-i spa]ioas\, cu dou\ paturi
mari, baie cu cad\, televizor, plasm\,
teras\ de unde se v\d mun]ii... Ce s\
facem Vorbim, st\m de vorb\, ne uit\m
la televizor, mai st\m pu]in [i ne b\g\m
în pat la culcare... Vede]i, ave]i grij\
ce-i spune]i lui tata dac\ apare la noapte
acas\. {ti]i voi de fapt, nu-mi fac probleme...
Nu, nu, în nici un caz. Îi spune]i s\ nu
m\ sune. Nu vreau s\ fiu deranjat\, vreau
s\ m\ odihnesc, s\ m\ relaxez. Nu am
nici un chef, îi spune]i voi ce [i cum, [ti]i
voi ce s\-i spune]i...
Alin [i Greta se pricepeau s-o descurce
tot atît de bine pe cît [tiau s\ se descurce
în lipsa ei. Deprinseser\ rapid, din mers,
jocul acesta al maturiz\rii timpurii,
necesarul compromis intrat în legea firii,
în timp ce erau ]inu]i la curent cu
toate mi[c\rile mamei lor [i li se spunea
tot, mai pu]in lucrul cel mai important
pentru care mama îl tîra pe Diavol dup\
ea. Nu neap\rat pentru c\ li s-ar fi impus
o interdic]ie pentru acum ne-o tragem,
ne futem [i a[a mai departe, ci pentru
c\ la o adic\ asta se subîn]elegea, iar
ei îi în]elegeau nevoile de felul \sta, la
fel ca nevoia de a fi lini[tit\ în privin]a
lor. Se versaser\ în jocul complicit\]ilor,
în complica]iile lui inutile [i deopotriv\
indispensabile, absurde [i obligatorii,
totodat\: tata nu trebuie s\ [tie, de[i
oricum [tie, dar trebuie s\ par\ c\ nu
[tie. Toate acele convenien]e îi f\cuser\
s\-[i piard\ inocen]a înainte de a [i-o
împlini în zilele [i nop]ile cînd în]elegeau
c\ trebuie s\ stea singuri acas\, c\ci
mama lor î[i f\cea meandrele cu iubitul
ei Diavolul, c\ruia de cîteva luni îi spuneau
Robert, tot a[a cum alt\dat\ diavolul
purtase multe alte nume re]inute [i
însu[ite de la mama [i numaidecît uitate,
ca [i cum n-ar fi fost, pentru a fi înlocuite
cu altele. De cînd se [tiu diavolul [i-a
avut rostul [i locul lui important în familie,
f\cînd ca prin mîna bun\ a mamei lor s\
le vin\ distrac]iile, jocurile pe calculator,
bicicleta, rotilele, telemobilele cu camer\
video, mesele la McDonald’s, excursiile
[i vacan]ele în Grecia, Egipt, Coasta de
Azur... Mama li se dedica trup [i suflet
altminteri, spre deosebire de tat\l lor pe
care-l vedeau înc\ [i mai rar decît pe
ea [i-l vedeau destul de des beat, g\l\gios,
dar de bun\ seam\ c\ [i el era al lor [i
avea rolul lui, bine stabilit, c\ci mama
]inea uneori s\ le aminteasc\ c\-i tat\l
lor, chiar dac\ beat [i vorbind în dodii.
S\ se duc\ la el s\-l lini[teasc\, s\-l pupe,
s\-l mîngîie, s\-l iubeasc\, e [i el al lor...
{i el [i mai cine Zbuciumat\ cum
era, armonia familiei lor î[i tr\gea vlaga
din aplecarea mamei lor spre diavol, oh,
te iubesc te iubesc te iubesc... Cît de des
i-ar fi spus-o, tot nu-i era de ajuns, iar
datoria Diavolului era s\ ]in\ aproape,
floricic\, ]i-am spus doar c\ [i io, presim]ind
pas\mite c\ asta ar fi o cale s\-[i creasc\
[ansele de supravie]uire pentru urm\torii
dou\zeci de ani în slujba oferit\ de ea.
Crezuse, i se p\ruse, dar nici pomeneal\
s\ fi intrat în anul mor]ii. Era tot mai
sigur pe via]a lui în timpul escapadelor
cu floricica lui prin ora[e, sta]iuni turistice,
camere de hoteluri [i moteluri în care
nu z\boveau mai mult de dou\ zile, întrun
soi de circuit fragmentat de lun\ de
miere. Poate c\ tocmai Brîndu[a intrase
în anul mor]ii, dup\ felul cum sendura
s\ calce în gura l\comiei: ce nu
cheltuise vreodat\ cu al]ii [i n-ar fi cheltuit
nici în visele cele mai generoase cu mama
[i surorile ei, risipise tot într-o veselie
cu Diavolul ei decrepit [i priapic, luat de
val, sim]indu-se tot mai în largul lui în
postura de gigolo în mizerie. •
(fragment din romanul Cronicile
genocidului, în curs de apari]ie la
Editura Cartea Româneasc\.)
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012..................................................................................................................................................................................................................................13

actualitatea
• comentarii critice de marius mihe]
Dintre scriitorii exila]i
odinioar\, Dumitru
Radu Popa [i-a p\strat
nealterat\ o anumit\
frond\ a imaginarului.
El a r\mas fidel viziunii
prezente în eseul de
debut despre Antoine de
Saint-Exupery, Aventura
cunoa[terii, din 1980.
La 31 de ani, Dumitru Radu
Popa jongla cu talent specula]iile
scriitorului francez, fascinat, ca
toat\ lumea, de lumile Micului
Prin]. Discursul îndr\gostit anun]a
de fapt, în subtext, povestirile de
mai târziu, din volumul C\l\toria
(1982), debutul s\u în proz\. Al\turi
de Fisura – ap\rut în 1985, anul
plec\rii din ]ar\ –, titlurile alese
de Dumitru Radu Popa sunt m\rcile
unui sistem compact, neabandonat,
în ciuda unor intermiten]e tematice
din anii nou\zeci. Ap\rut de curând,
romanul Sfin]i, vânturi [i alte
întâmpl\ri face rocada cu imaginarul
de dinainte de exil, marcând în
plus acele zone interzise alt\dat\;
între acestea, lumea carceral\,
cinismul totalitarismului [i chipurile
infernului social. Aventura cunoa[terii,
c\l\toria [i fisura vor fi, a[adar,
metafore fertile ale c\r]ilor semnate
de Dumitru Radu Popa, la care nu
a renun]at, indiferent de context.
Între dou\ literaturi ce se r\zboiesc
[i se împac\, Dumitru Radu Popa
se întoarce cu cel mai recent roman
în zonele neexplorate ale unei
memorii române[ti, redate prin
filtrul fic]iunii biograficului. Dup\
Traversând Washington Square
(1999), La Revolu]ia Român\ (2000)
[i Sabrina [i alte suspiciuni (2004),
unde tema identit\]ii hibride [i a
discursului postmodernist erau
singurele posibilit\]i de supravie]uire
într-un exil prelungit, în Sfin]i,
Pove[ti
despre dezn\dejde
vânturi [i alte întâmpl\ri citim o
istorie atipic\ despre prigoana
greco-catolicismului din nordvestul
]\rii. Dumitru Radu Popa
renun]\ la bun\ parte din arsenalul
caricaturalului, la umor [i erotism,
suspendând, astfel, tema globaliz\rii
din romanele precedente. Locul îl
ia istoria închis\ în marginile
temporalit\]ii absurde, unde urzeala
irealit\]ii reclam\ fascina]ia pentru
eroii prin[i în labirintul existen]elor.
Dumitru Radu Popa agreeaz\
st\rile labirintice, în care sunt
îngr\m\dite nuclee realiste cu
antene fantastice [i tu[e absurdiste,
redate, deseori, în rame livre[ti.
Intereseaz\ felul cum moartea –
real\ sau imaginat\ – va fi proiectat\
într-o hart\ interioar\ luminat\
brusc de limite tragice. Pe un
asemenea e[afodaj defileaz\ apoi
oameni politici [i indivizi pierdu]i
în istorii incerte, nubili [i cinici,
sceptici [i excentrici. Indiferent
de conjunctur\, eroii lui Dumitru
Radu Popa r\mân, în fond, ni[te
singuratici. Dinamismul c\r]ilor
vine întotdeauna dintr-o precipitare
a solitudinii, activat\ când mecanismul
însingur\rii este con[tientizat. A[a
se întâmpl\ [i cu judec\torul Anton
Pa[ca în timpul proceselor politice
din anii cincizeci. Eroul din Sfin]i,
vânturi [i alte întâmpl\ri nu poate
accepta verdictul dinainte impus
[i, c\utând solu]ii de evadare
din lumea kafkian\, are norocul
unei revela]ii mistice: Sfântul Anton
îi cere s\ se izoleze departe de
familie. Timp de un an, pustnicul
Toni (ce se crede p\durar) tr\ie[te
o aventur\ complex\, în care lumi
[i stihii, deopotriv\, se amestec\
într-o fiin]\ tot mai sofisticat\.
În final, reîntoarcerea pustnicului
amnezic rezolv\ ecua]iile politice
ale familiei, suspectat\ de leg\turi
cu partizanii din mun]i. În paralel,
asist\m la flash-uri sociale, din
care nu lipsesc istoricul familiei,
securi[tii [i episoade specifice
romanului politic. Dumitru Radu
Popa for]eaz\ un dublu suspans:
al lumilor imagina]iei [i al labirintului
realit\]ii. Când cele dou\ lumi se
topesc, suspansul ia forma unei
interoga]ii tragice. Altminteri,
finalul deschis este o tehnic\
preferat\ de autor, întâlnit\ în
majoritatea c\r]ilor sale.
Romanul are ca pretext istoria
familiei Lewandowski din Baia
Mare, numele de fat\ al Mariei
Magdalena, mama autorului. De
altfel, naratorul are acelea[i date
biografice cu ale autorului, iar
întâmpl\rile narate sunt confec]ionate
din m\rturiile unchiului Toni,
protagonistul, [i ale bunicii Livia,
un fel de Ursula Iguaran dintr-un
Macondo absurdist. Pe [ablonul
romanului sud-american se deruleaz\
[i însingur\rile [i insinu\rile
politicului ce anun]\ apocalipsa
unei lumi, chiar dublat\ permanent
de plonj\ri specifice realismului
magic. Se desprind din tabloul unui
sfâr[it de familie Jozef Lewandowski,
aristocratul pierdut prin iubire
în geografia unei ]\ri de neîn]eles,
[i Elena – c\lug\rit\ Cornelia, sora
Liviei. Jozef încearc\ s\ r\mân\
prizonierul recluziunii artistice, în
vreme ce Elena, trecând prin
persecu]iile cre[tinilor, g\se[te
cheia mântuirii prin suferin]\ [i
altruism. De partea cealalt\, securi[tii
sunt schi]a]i prin scurte biografii
cinice, remarcabile prin grotescul
particip\rii la noua istorie. Mi[u
Verea este legionarul convertit,
Vasile F\tu, fost boxer, ac]ioneaz\
dup\ impulsul consacrat de fosta
meserie, iar Petru Oniga p\r\se[te
strungul pentru Securitate.
Emblematici r\mân Volodea
Sielberman, zis [i Zilberic\ Ochide-{arpe,
o reprezentare malefic\
a tor]ionarului ideal din primul
deceniu al instal\rii comunismului,
[i Nechita Kiforov, securistul de
import, expert în problema rezisten]ei
cre[tine. Pentru cititorii nefamiliariza]i
cu proza lui Dumitru Radu Popa,
felul cum sunt redate biografiile
poate p\rea superficial. De cele
mai multe ori, scriitorul g\se[te
potrivit s\ survoleze biografiile,
prin câteva nota]ii definitorii.
Interesat mai mult s\ p\streze
cititorul prin strategii postmoderniste,
biografiile, chiar dac\ promit mult,
r\mân într-un provizorat ce trebuie
citit prin caleidoscopul sugestiei.
Apoi, nu e mai pu]in adev\rat c\
discursul aduce cu un scenariu sau
cu un spectacol prin gr\bita trecere
în revist\ a episoadelor relevante
pentru realit\]ile despicate [i, în
final, odat\ cu intersectarea realit\]ilor,
printr-o cortin\ alegoric\. Ideea e
c\ nara]iunea preia aluviunile
teatrale [i concretizeaz\ un scenariu
fantast, ce poate fi omologat oricând
de realit\]ile experimentate de
cititor. Pactul propus de Dumitru
Radu Popa are în vedere cititorul
preg\tit s\ accepte faliile realit\]ii
[i imersiunea fenomenelor cristalizate
oniric. De aceea, în proza lui
descoperim atâtea chipuri ale labirintului
– tem\ obsedant-structural\.
Întâlnirea cu semnifica]iile
lui va marca eroii, iar experien]ele
revelatorii vor modifica identit\]ile
imprecise. Unii evadeaz\ în imaginar
din presiunea labirinticului (politic\,
social\ sau existen]ial\), al]ii
descoper\ ie[iri multiple.
Dumitru Radu Popa valorific\
în Sfin]i, vânturi [i alte întâmpl\ri
parabola r\t\cirii, a individului
poleit în materialismul dialectic
care are acces la o interioritate
interzis\. O dimensiune de-a dreptul
dizolvant\, pentru c\ Anton, la fel
ca ceilal]i indivizi, tr\ie[te o sum\
actul propus de Dumitru Radu Popa
are în vedere cititorul preg\tit s\
accepte faliile realit\]ii [i imersiunea
pfenomenelor cristalizate oniric.
Dumitru Radu Popa,
Sfin]i, vânturi [i alte întâmpl\ri,
Bucure[ti, Editura Curtea Veche,
2012, 152 pag.
de implozii, sustr\gându-se, mai
întâi, traumei r\zboaielor, apoi
sistemului judiciar, pentru ca în
final s\ renun]e la identitatea
social\. Numai a[a se poate realiza
viziunea împrumutat\ a omului cu
adev\rat liber. Evazionismul
este una dintre strategiile la
care Dumitru Radu Popa recurge
mereu, pentru a sublinia imposibilit\]ile
carcerarului din parabola
convertirii [i a infernului, cum
se întâmpl\ în romanul de fa]\.
Înc\ de la Fisura, Dumitru Radu
Popa p\stra ambiguitatea realit\-
]ilor ca efect al reprezent\rii. Dac\
realit\]ile au semnele lor distincitve
pân\ la un punct, dintr-o dat\
grani]ele dispar sau se suprapun,
dup\ modelul realismului magic.
Cititorul trebuie s\ disocieze între
fantastic [i realism magic, [i
abia apoi între acestea [i realitatea
propriu-zis\. Iat\ ce-i spune Omul
Nop]ii lui Anton în prologul din
cer: ,,E u[or ast\zi s\ mori, mult
mai greu s\ tr\ie[ti! Nu mai e nici
la noi ca în basme, eu [i Fata P\durii
lucr\m acum împreun\. R\ul de
afar\ e atât de mare, c\ pân\ [i
stihiile î[i dau mâna s\ poat\ face
un dram de bine”, [i ce adaug\
Vescovul la final: ,,nu ai auzit de
acele guri de rai, unde totul e
deopotriv\ aievea [i neaievea
Ai nimerit chiar într-una dintre
ele”. Cadrele feerice amintesc
de lumile purgatoriale dante[ti,
dar [i de mitologiile dintotdeauna
ale literaturii. În roman, ciocnirea
civiliza]iilor este înlocuit\ cu una
a mitologiilor, iar tensiunea interoga]iei
tragice este produsul întâlnirii
mitologiilor comunismului cu
arhetipurile cre[tine. Nu sunt mul]i
scriitori care s\ radiografieze fantast
sentimentul vidului [i psihologia
con[tiin]elor aglomerate a[a cum
o face, remarcabil, Dumitru Radu
Popa.
Scris\ alert [i salubru, Sfin]i,
vânturi [i alte întâmpl\ri este o
poveste despre cercurile imagina]iei,
obscurit\]ile istoriei [i paradoxul
vie]uirii. Un roman bun, ce nu
dezam\ge[te, dar care las\ impresia
c\ putea fi mult mai mult. •
14.................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

osurs\ extrem de interesant\ în ceea ce prive[te rescrierea unei
biografii de tip clasic a lui Sever Pop o constituie, neîndoielnic,
literatura sa epistolar\, bogat\ [i deosebit de valoroas\, existent\ în
arhive [i biblioteci publice [i particulare din România. {i nu numai.
Biografia lingvistului [i c\rturarului Sever
Pop (1901–1961) a fost elaborat\ [i
publicat\ de so]ia sa, Alexandra S. Pop 1 ,
cu trei decenii [i ceva în urm\, în Belgia,
]ara cea mai liberal\ din lume care, în
timp, a îng\duit multor români s\ se stabileasc\
aici [i s\ se impun\ prin operele lor.
O surs\ extrem de interesant\ în ceea
ce prive[te rescrierea unei biografii de tip
clasic a lui Sever Pop o constituie, neîndoielnic,
literatura sa epistolar\, bogat\ [i deosebit de
valoroas\, existent\ în arhive [i biblioteci
publice [i particulare din România. {i nu numai.
Informa]iile despre prezen]a sa în România,
dup\ un lung, nemeritat [i dureros exil,
sunt sumare [i adesea irelevante.
Se deta[eaz\, în chip cu totul special,
contribu]iile lui Mircea Popa 2 [i Florin Manolescu 3 ,
arhicunoscu]i istorici [i critici literari, care
au relevat meritele excep]ionale ale lui Sever
Pop în domeniul dialectologiei[i al geografiei
lingvistice.
Cartea care l-a consacrat, definitiv, în lumea
[tiin]ific\[i savant\ a Europei, La Dialectologie.
Aperçu historique et méthodes d’enquêtes
lingvistiques. (Louvain, 1950, 1400 pages +
77 planches), constituie una dintre cele mai
impun\toare izbânzi ale [colii lingvistice din
România.
Cercet\rile întreprinse, în ]ar\[i str\in\tate,
privitoare la realizarea unui Atlas lingvistic
român sunt temeinice [i s-au concretizat în
câteva tomuri ce stau m\rturie în]elegerii
profunde a lec]iilor [i prelegerilor universitare
pe care le-a audiat [i însu[it la Sorbona [i la
École des Hautes Études din Paris.
Gândurile acestea mi-au fost sugerate de
lectura unor epistole ale lui Sever Pop trimise
din exil lui Ovid Densu[ianu, Ioan Bianu,
Nicolae Cartojan, Grigore Nandri[, Al. Rosetti
[i Romulus Todoran.
Revelatoare sunt [i cele trimise lui Nicolae
Cartojan pentru care a manifestat o autentic\
pre]uire. •
*
Apoldul de Jos, 3 august 1928
Sibiu – Post-restant
Domnule Cartojan,
• nicolae scurtu
continuarea articolului.
Colaboratorilor no[tri, noi le d\m
50 de extrase gratuit [i, potrivit unei
norme unitare, le mai admitem s\-[i fac\,
în cont propriu [i cum vor, înc\ un num\r
de 50 de extrase.
Mai multe extrase nu putem admite,
fiindc\ influen]eaz\ asupra desfacerii
c\r]ii, care ne intereseaz\ îndeosebi,
deoarece ne lupt\m cu mari greut\]i
financiare.
În a[teptarea reviziei, primi]i, v\ rog,
cele mai distinse salut\ri [i anticipate
mul]umiri.
Sever Pop
*
Roma, 2 mai 1942
Accademia di Romania
Valle Giulia
Iubite domnule Cartojan,
~nsemn\ri despre
c\rturarul Sever Pop
[Domniei sale domnului profesor
universitar Nicolae Cartojan, Membru al
Academiei Române, Strada Ien\chi]\
V\c\rescu, 17, Bucure[ti V; Profesor Sever
Pop, Accademia di Romania, Valle Giulia,
Roma-Italia].
*
Roma, 16 august 1942
Accademia di Romania
Valle Giulia
Iubite domnule Cartojan,
Am sosit cu bine aici, dup\ un drum
foarte pl\cut, pe un cer senin, la o în\l]ime
de 2500 m, în\l]ime care d\dea ochilor
perspective [i impresii pe care de jos
nu le po]i avea niciodat\.
C\r]ile pe care mi le-a]i dat le-am pus
într-un pachet cu alte c\r]i, pe care-l
a[tept s\-mi soseasc\, ca s\ le pot trimite
la destina]ie.
Direc]iei Document\rii [i de Studii
din Ministerul Propagandei i-am f\cut,
cu trecutul curier, propunerea s\ v\
îns\rcineze cu redactarea lucr\rii Istoria
literaturii române[ti pân\ în secolul XVIII,
pe care s-o traduc [i s\ o tip\resc aici, cât
mai curând.
Cu prof[esorul] Schioffini, membru
al Academiei Italiei, am discutat principial
venirea câtorva academicieni la Padova
[i a reprezentan]ilor universit\]ilor noastre,
pentru dezvelirea bustului 7 pe care-l ofer\
Academia noastr\.
Problema o voi relua atunci când va
fi în Roma [i pre[edintele Academiei
de aici.
Prin d[omnu]l Pîcli[anu a]i putea
s\-mi comunica]i situa]ia în care se afl\
programul acestor serb\ri.
Eu lucrez la introducerile celor dou\
volume din Atlas pe care Administra]ia
a avut curajul s\ le scoat\ chiar f\r\ errat\.
V\ rog s\ transmite]i stimatei doamne
omagiile mele [i cele mai alese salut\ri
bravei fiice, iar d[umnea]voastr\ s\ primi]i
asigurarea sentimentelor mele de deplin\
afec]iune [i de sincere mul]umiri pentru
sprijinul acordat.
Al d[omniei]voastre devotat,
Sever Pop
restituiri
Oancea, spre a-]i da semne de via]\ despre
noi: suntem cu to]ii s\n\to[i, dar îngrijora]i
de ceea ce vedem [i de zilele care ne
a[teapt\.
Colegul de aici a profitat de discu]iile
noastre de ast\ var\, pe care le-a aflat
în ]ar\ când a fost, ca s\ fac\ alte propuneri
aici, f\r\ s\ m\ anun]e de ceea ce a „clocit”;
mi-a comunicat cele „aranjate” dup\
maniera oriental\, abia la sfâr[itul lunii
noiembrie. Oameni!
Eu am avut în octombrie prima
criz\ grav\ de rinichi. I-am trimis certificatele
d[omnu]lui Hulubei.
Ministerul, dup\ mai multe telegrame,
v\zând c\ m\ cost\ o avere plecarea de
aici cu familia, a decis s\ r\mân pe loc,
f\r\ s\-mi precizeze prelungirea misiunii
mele la {coal\.
Evident, colegul s-a gr\bit, în ziua de
1 dec[embrie], s\ anun]e pe to]i servitorii
c\ nu mai sunt subdirector! St\ mintea
în loc!
Te-a[ ruga s\ vezi pe d[omnu]l Mih\ilescu
[i s\-i comunici c\ ar fi bine s\ trimit\ o
telegram\, prin Externe, adresat\ Lega]iunii
noastre pe lâng\ Sf[ântul] Scaun, c\
ministerul îmi acord\, în continuare,
îns\rcinarea de subdirector.
A[ vrea s\ evit orice discu]ii, care ating
acea „sfânt\ demnitate româneasc\”,
la care noi ]inem foarte mult.
Pe aici vremi de mare cump\n\!
{tie Cel de Sus ce va mai fi.
M\ gândesc tot timpul la soarta scumpei
noastre ]\ri.
S\rut\ri de mâini stimatei doamne,
s\n\tate la to]i ai familiei, iar d[omniei]
tale cele mai alese sentimente de pre]uire
[i dorin]a de a ne vedea în pace, în ]ara
întregit\.
Al d[omniei] tale devotat,
Sever Pop
Sincer v\ mul]umesc pentru frumosul
volum din Cercet\ri literare 6 , IV, pe
care l-am primit cu aleas\ bucurie.
Aici am vorbit mult de publica]iile pe
care le face]i [i am cerut, recent, telefonic,
unele dintr-însele pentru înv\]a]ii c\rora
le-am spus de frumoasele rezultate
[tiin]ifice.
Ast\zi chiar primesc avizul de la
La plecarea mea din Cluj, lucrarea 4
M[inisterul]Propagandei c\ mi s-au trimis.
d[umnea]v[oastr\] din Dacoroumania M\ bucur [i le voi expedia curând dup\
Note
era culeas\ [i d\dusem instruc]ii func]ionarului sosire.
• Originalele acestor scrisori, inedite, se
de acolo s\ v\ trimit\ o corectur\.
Un alt mare, de tot mare gând, fa]\
afl\ în biblioteca profesorului Nicolae
În acela[i timp i-am dat l\muriri în ce de d[umnea]v[oastr\], tare a[ vrea s\
Scurtu din Bucure[ti.
prive[te extrasele, dup\ dorin]a se realizeze, fiindc\ activitatea de pân\
1. Alexandra S. Pop – Sever Pop: sa vie
d[umnea]v[oastr\] exprimat\ într-o acum merit\ s\ fie încoronat\ [i peste
et moments de l’historique de l’Atlas lingvistique
scrisoare precedent\.
hotare.
roumain sine ira et studio. Gembloux, Éditeur
La data aceasta târzie, când v\ r\spund, Eu am ]inut o conferin]\ la {coala
Duculot, 1980.
dintr-o comun\ din jud[e]ul] Sibiu, de aici despre – Graiurile române[ti [i
2. Mircea Popa – Din istoria Muzeului
cred c\ a]i primit corecturile.
graiurile italiene.
Limbii Române: coresponden]a dintre Sever
Eu sunt pe aici de vreo trei s\pt\mâni La Torino, invitat de Fac[ultatea] de
Pop [i Romulus Todoran în G.I. Toh\neanu
[i fac anchete dialectale. S\pt\mâna Litere, în luna martie c[urent], am
– 70. Timi[oara [Editura Amphora], 1995, p.
viitoare voi fi la Cluj [i voi vedea ce s-a f\cut dou\ conferin]e, ilustrând asem\n\rile
411–431. [Se public\ [i unsprezece epistole
mai f\cut.
dintre limba român\ [i cea italian\, iar
necunoscute ale lui Sever Pop].
V\ mul]umesc mult pentru exemplarul într-a doua rezultatele importante pe care
3. Florin Manolescu – Sever Pop în
Fiore di virtù 5 , cu care m-a]i onorat. le aduc volumele II (mare [i colorat) din
Enciclopedia exilului literar românesc,
Cu cele mai distinse salut\ri, Atlas, volume care nu mai apar, din pricina
1945–1989. Scriitori. Reviste. Institu]ii.
Sever Pop „pove[tii” cu introducerea, pe care o [ti]i.
Organiza]ii. Edi]ia a doua revizuit\ [i ad\ugit\.
În luna aceasta voi pleca la Geneva
[Bucure[ti], Editura Compania, 2010, p.
*
(Elve]ia), unde m-a invitat tot Facultatea
584–585 + 1 foto bust.
Muzeul Limbii Române Cluj
noastr\, pentru a ]ine o conferin]\ public\
4. Nicolae Cartojan – Cel mai vechi zodiac
românesc: Rujdeni]a Popei Ioan Romînul
Strada Elisabeta, nr. 23
[i una în cadrul Soc[iet\]ii] de Lingvistic\
Cluj, 3 octombrie 1928
de acolo.
[Domniei sale domnului profesor (1620) în Dacoromania, 5 (1927–1928), p.
Fac tot ceea ce-mi st\ în putin]\, spre universitar Nicolae Cartojan, Membru al 584–601. [[i extras].
Iubite domnule Cartojan, binele ]\rii noastre.
Academiei Române, Strada Ien\chi]\
5. „Fiore di virtù” dans la littérature
roumaine în Archivum Romanicum, 12, 1928,
Dac\ se va mai pune problema catedrei V\c\rescu, nr. 17, Bucure[ti V – România;
p. 501–514.
Am trimis o revizie a lucr\rii d[umnea]v[oastr\],
înainte de 1 oct[ombrie] st\rui]i s\ fiu încadrat la ea.
Romania, Valle Giulia, Roma].
de Dialectologie, eu v\ rog [i acum s\ Expeditor – Sever Pop – Accademia di
6. Cercet\ri literare,IV. Publicate de N. Cartojan.
Bucure[ti, Monitorul Oficial [i Imprimeriile
la Bucure[ti; se poate c\ scrisoarea n-a Cred c\ merit [i eu o catedr\, dup\
Statului. Imprimeria Na]ional\, 1940, 311
sosit pân\ la plecarea la bacalaureat, str\dania depus\ pân\ acum.
*
pagini. (Facultatea de Litere din Bucure[ti.
de aceea v\ rog s\ binevoi]i a-mi trimite V\ urez spor la munc\ de la Academie Roma, 16 februarie [1]944
Seminarul de Istoria Literaturii Române. Epoca
corecturile odat\ cu reîntoarcerea [i v\ rog s\ crede]i în sentimentele mele
veche).
d[umnea]v[oastr\].
de sincer\ afec]iune [i admira]iune.
Iubite domnule Cartojan,
7. Solemnitatea dezvelirii bustului Stolnicului
În ce prive[te cli[eele, ele se vor Devotat,
Constantin Cantacuzino va avea loc în ziua
imprima pe aceea[i hârtie ca [i textul, în
Sever Pop Profit de plecarea în ]ar\ a d[omnu]lui de 20 mai 1943 la Padova.
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012.................................................................................................................................................................................................................................15

actualitatea
• po[ta redac]iei
de horia gârbea
De-al vie]ii
fir de a]\
atîrn\
a ta via]\
Diana Tiger. Îmi spune]i c\:
Prima poezie am scris-o dup\
moartea poetului Adrian P\unescu.
A[adar se confirm\: o nenorocire
nu vine niciodat\ singur\! Dou\
din crea]iile mele au fost publicate
`n Israel. Nu [tiu care sînt exigen]ele
pe-acolo, dar aici nu cred c\ ve]i
reu[i s\ repeta]i isprava. Multe din
poeziile mele le-am montat în
clip-uri de muzic\ [i imagini:
http://www.youtube.com/user/danitiger
100feature=mhee . Redau linkul,
v\ sf\tuiesc totu[i s\ le [terge]i.
Kitsch-ul versurilor suprapus cu
al imaginilor, ca s\ nu mai vorbesc
de vaga obscenitate poate s\ le
hurduce sim]irea celor mai hîr[i]i
dintre cititori. Singurul merit care
v\ revine în aceast\ chestiune este
c\ v\ îndrepta]i spre un nou tip de
„recital” poetic: difuziunea textului
scris înso]it\ de fundal grafic [i
muzic\. Din p\cate, combina]ia
care ar da poate rezultate, este
absolut ucig\toare în cazul dvs.
Versurile, luate separat, sînt
înzorzonate [i sfor\itoare. Primul
text ar fi o excelent\ parodie la
P\unescu dac\ nu l-a]i lua în serios:
Se duc poe]ii, unul câte unul,/
Sc\pa]i de repetabila povar\ /Acolo,
sus, s\-[i caute destinul / Mereu
aceea[i bucl\ temporal\. Aici rima
s-a dus pe copc\: temporar\ rima,
dar nu exprima situa]ia, cum spre
lauda dvs. v-a]i dat seama. Apoi,
în alt text, metrica se cam poticne[te,
iar imaginile nu mai zic: Te-a[tept
cu-nfrigurarea ploilor de toamn\,/
Un Zbur\tor ce-adânc în mine senfirip\/
Sunt visul t\u din nori
[i-o-ndep\rtat\ doamn\,/ M\ chemi,
eu vin, tu ia-mi iubirea sub arip\!
Pe scurt, scoate]i-v\ iubirea de sub
aripa acestor p\s\rele din cofeturi
rozalii ca gugu[tiucii din zah\r
a[eza]i pe torturi, [i citi]i mai mult\
poezie. Cînd v\ l\muri]i, pute]i
relua experimentul cu video-clipul.
Monica Ionescu. Mesajul dvs.
se intituleaz\ sec: solicitare de
publicare poezie Glasul str\bun.
R\spund la fel de sec: never, nikakda,
jamais! Pretinsa poezie e o prostie
(extrem de lung\) f\cut\ din catrene
[chioape din toate punctele de
vedere: Vuie[te vie con[tiin]a, a
unui neam viteaz,/C\ nu a disp\rut
credin]a de a-l cinsti pe dreptul
cneaz./N-a disp\rut nici sim]\mântul
de dragoste de ]ar\,/Când unii
ne [optesc adesea c\ pâinea-i prea
amar\.
Alin P\curar. Lupta dvs. cu
ortografia e înc\ nedecis\, dar la
pauz\ sînte]i condus! Cît despre
con]inut, am izbucnit în rîsu-plînsu’:
De al vie]ii fir de a]\ / Atârn\ (a)
ta via]\ / Cu cât urci mai sus / Te
apropii de abis. E scris adînc!
Aproape de abis... Oricum, dac\
dvs. v\ închipui]i c\ sus rimeaz\
cu abis, eu ce s\ mai comentez
Oana Voicil\ Dobre. Poeme
absolut infantile, dar m\car sincere.
De pild\: Mi-e dor de mustul t\mâios,/
Nectar din soare adunat,/ De
strugurele credincios/ Ce varantreag\
s-a bronzat! La acest catren
bine închegat prozodic, v\ r\spund
cu un distih: De must mult mi-e
dor [i mie/ Dar nu pot, de glicemie.
Be]i dvs. [i pentru mine [i l\sa]i
poezia s\ mai fermenteze.
Nicolae Cornescian. Povestirea
dvs. Umbre fluide e lung\, nes\rat\
[i plin\ de stîng\cii, începînd cu
titlul vag pleonastic. Elanul liric,
ce devine pîn\ la urm\ enervant
într-o povestire cu preten]ii realiste,
se combin\ cu stilul „proces verbal”
[i duce la pasaje de un s\n\tos
umor involuntar: Tot ce atingeam
p\rea dur [i rece. A[teptam contactul
decisiv: mâna ta ce-mi va umple
inima cu vibra]iile c\ldurii necesare.
De fapt, între Ely [i Nick, la atît se
reduce „contactul”, plus o ploaie
de vorbe goale. Pîn\ la ultimul
paragraf cînd, în]elegem, dar greu,
se întîmpl\ acel „ceva” amînat zece
pagini. Percep]ia lui Nick (un b\rbat
totu[i!!) asupra faptului e absolut
bizar\: Ceva cald [i umed îmi invada
interiorul. Ceva lipicios. Oricum,
finalul e apoteotic: De când te-ai
ivit, chiar [i timpul s-a oprit…
Cosmin Parghie. Unele dintre
versuri sînt interesante. Începutul
grupajului e îns\ dezastruos. Adic\
dvs. într-o Facultate de Litere
(Suceava) [i un Masterat n-a]i
înv\]at c\ nu se poate spune
marionete de p\pu[i În parcul
central erau zeci de marionete
de p\pu[i (sic!). Marionetele sînt
ni[te p\pu[i manevrate (de sus)
prin sfori sau vergele. Adic\ po]i
spune porc de cîine dar nu po]i
spune porc de suin\. Despre altele
vom mai discuta. •
A[tept în continuare textele literare
[i opiniile dvs. la adresa e-mail:
posta.romlit@gmail.com.
• prin anticariate de simona vasilache
Personajele lui Caragiale
tr\iesc în
vizit\. Mesele ([i mai
pu]in mânc\rurile,
fiindc\ rareori maestrul
coboar\ pân\ la
detaliu) ocup\, deci,
în toate formele lor, un
loc important.
În schi]e, exist\ gazde care
întind sau preg\tesc mese, [i capi
de familie care se descurc\ frugal.
De pild\, doamna Aglae Verigopolu
târguie[te din mers cele necesare
unui dejun care, de[i nu ni se dau
am\nunte, pare c\ impresioneaz\.
Prilejul este un Sfânt Dumitru, care
pe so]ul ei îl prinde suprimat,
dar f\r\ s\ dispere. Motivele se
cunosc. Vizita de Sfântul Ion, la
madam Maria Popescu, mama
neastâmp\ratului maior de ro[iori,
e mult mai modest\. Nu se ia decât
o dulcea]\ cu cafea, [i nici asta
în lini[te.
Ocazia în sine e întotdeauna
mai important\ decât masa. Dejunul
din La Pele[, dejunurile din O
scrisoare pierdut\, ceaiul monden
din Five o’clock sau serata muzical\
din O lacun\ sunt forme, deloc
savuroase, ale presiunii timpului.
Nu se bucur\, oamenii tr\itori
într-o epoc\, de altfel, elegant\,
nici de tihn\, nici de companie.
Mesele sunt obliga]ii, nu bucurii.
De aceea, fiindc\ masa e preten]ie,
[i nimic mai mult, când nimeni nu
bag\ de seam\ se m\nânc\ deseori
în tren, fie [i o bomboan\, sau o
ciocolat\. Campion e Mihalache
Georgescu, din Tren de pl\cere,
care-[i trimite de-acas\ merindea
pentru excursia la Sinaia, la
clasa a III-a, cu soacra, [i ajunge
Mese
[i mânc\ruri
s\ o împart\ tot cu ea. Ispita de
a mânca pe vapor, din Pastram\
trufanda se las\, [tim, cu încurc\turi
mult mai nepl\cute.
Popa din Art. 214 m\nânc\, în
deplasare, ni[te ]âri, de[i avocatul
la care venise cu pricin\ îi ofer\,
dup\ obiceiuri din alt film, ap\ [i
dulcea]\. Un simplu protocol care,
de bun\ seam\, nu ]ine de foame.
F\r\ voie m\nânc\ [i d. Lefter
Popescu, încasând în fa]\, de la
chivu]ele pe care le b\nuie[te de
furt de bilete norocoase, o strachin\
de prune lojnite. Apetisant\, în
felul ei, mâncarea lor vine dintr-o
alt\ lume, în care nu s-a auzit de
icre moi [i de stridii proaspete.
{i în nuvele se m\nânc\ ]\r\ne[te,
fiindc\ anturajul e altul. La Hanul
lui Mânjoal\ masa aminte[te de
Hanul Ancu]ei, cu ra]\ fript\ pe
varz\, cârna]i de purcel, vin vechi
[i pâine cald\. Al dracu’ praznic,
cum s-ar zice. {i la han la Stavrache,
din În vreme de r\zboi, se m\nânc\
mezelicuri române[ti, îns\ nici aici
nu pic\ bine.
În lumea b\ie]ilor de pr\v\lie,
care privesc din exterior, cu r\ceal\
profesional\, târguielile pe care le
face o cucoan\ cu tact, în Politic\
[i delicate]e, ori o doamn\ mai
strâmtorat\, dar p\strându-[i
rangul, în C\nu]\, om sucit, asemenea
preocup\ri sunt, fire[te, mofturi.
A[a [i e, dac\ ne gândim cum le
amestec\ Lucsi]a din La mo[i.
Meniul ei, din care nu lipsesc prunele
cu carne (ale chivu]elor dlui Lefter)
îi tr\deaz\ originea sub preten]ii.
Nici urm\ de preocupare pentru
fason, nici o voluptate, doar o nevoie
uria[\ de a se s\tura. La întâmplare.
Se vede c\, în chestiuni culinare,
societatea de care vorbim
nu este altfel decât în rest.
F\r\ prin]ipuri. Unii au
mode [i canoane, pe care
le urmeaz\ neab\tut, dar
f\r\ nici o pl\cere, doar ca
s\-[i asupreasc\ nervii.
Al]ii au obiceiuri mai fruste,
de-un pitoresc spontan,
care se na[te din al\tur\rile
cele mai neobi[nuite. Pentru
ace[tia din urm\, e bun ce
s-o g\si. Pentru ceilal]i,
exist\ o re]et\, nici ea foarte
bogat\. Generozitatea noilor
gentilomi se cam opre[te
la antreu. Între spoiala care
cade greu ([i sub]ire) la
stomac [i ni[te r\sf\]uri
de-a binelea indigeste,
lumea lui Caragiale î[i
omoar\ timpul. Cu prea
mult, sau cu prea pu]in. •
16.................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

• semn de carte de gheorghe grigurcu
Sumbr\ cît încape,
frisonat\ de st\ri halucinatorii
[i agonice,
ap\s\toare în aparenta-i
indistinc]ie
panicat\, poezia lui
Aurel Pantea poate
da ini]ial impresia unei înc\peri
cufundate în întuneric,
îns\ în care, dac\ z\bove[ti
pu]in, începi s\ vezi,
cu ajutorul cîtorva raze ce
s-au furi[at în spa]iul s\u,
contururile unor obiecte,
aspectele unui mediu al vie]ii
omene[ti.
De[i nu chiar în chip realist,
într-o accep]ie logic\. Ci în compozi]ii
stranii, dictate de-o imagina]ie
dureroas\, de un impuls care pe
de o parte ilustreaz\ ceea ce T.S.
Eliot socotea a fi instabilitatea [i
contradic]ia poeziei moderne în
genere, pe de alta respect\ totu[i
o unitate l\untric\, o coeren]\ care
e marca unui eu liric distinct.
Dramatismul agresiv, aleatoriul
avînd preten]ia unei suveranit\]i
las\ s\ se întrevad\ cîteva nervuri
organizatoare. Poetul se caut\ [i
se pierde pe sine alternativ, conform
unor criterii ale medita]iei, obsedante
la rîndul lor, nu mai pu]in decît
imagistica nervoas\ care d\
sim]\mîntul unei libert\]i aeriene
ce nu ar r\spunde niciunei comenzi
de la solul existen]ei. Cu alura unui
mecanism fatal. Un text scurt pare
programatic: „Trei realuri: unul
care lucreaz\/ în noi devine/ noi,
unul ce se tope[te ne scap\/ [i unul
care nu ne apar]ine”. Raportate la
factorul temporal, „realiile” în cauz\
ar putea fi mai întîi prezentul,
cel ce „devine noi”, asimilîndu-se
nou\ [i asimilîndu-ne, apoi trecutul
[i viitorul laolalt\, st\ri ce relativizeaz\
ontologicul, „ne scap\”. Prezentul
e prin excelen]\ locul pierzaniei.
Al dezagreg\rilor, al emana]iilor
fetide, al zbaterilor inutile de a-l
drege cumva: „[i surparea continu\,
ziua [i noaptea/ st\ deasupra noastr\
semnul le[ului,/ timpul miroase/
a urin\ veche de pisic\”. Un Infern
con]inînd „biografii ejaculate, voci
ie[ite dintr-o gur\ pr\bu[it\”, unde
autorul st\ în propria-i vîrst\ ca
într-un [treang, poeziile fiindu-i
a[ijderea [treanguri, unde nu exist\
inim\, ci doar „o senin\tate sulfuric\”,
atroce, care îi „m\nînc\ poemul”.
Nimic de f\cut a[adar cu prezentul
care e pur [i simplu o oroare
incorigibil\. Dar trecutul Acesta
e marcat de neputin]a împlinirii,
reprezentînd o transpozi]ie retroactiv\
în prezentul rebarbativ, „zeitatea
sau ceea ce crezi c\ e[ti”. Id est
O criz\
a transcenden]ei
o complicitate malefic\ între sublim
[i abject. La rîndul s\u, viitorul nu
e decît un Neant atît de cutremur\tor
în promisiunea sa grandioas\ încît
tulbur\ ra]iunea, „în nop]ile
neconsola]ilor/ unde se vorbe[te
limba nebuniei”. Ar r\mîne drept
consolare un al treilea „real”, cel
ce „nu ne apar]ine”, identificabil
cu transcenden]a. Un real al c\rui
„corelativ obiectiv”, ca s\ relu\m
un concept al aceluia[i Eliot, e
Dumnezeu. Un Dumnezeu care
îns\ nu se poate deta[a de imanen]a
f\pturii umane, putînd fi „urît [i
agresiv”, chiar „violent [i vicios”:
„el se na[te în sl\biciunile mele,
de obicei,/ în ele locuie[te nimicul
sau ceva atît de dezinteresat de
semnifica]ie,/ încît seam\n\ cu
nimicul, dar el îmi iube[te nimicul,/
cu asta m-a dat întotdeauna gata,
el [tie c\ nimicul meu/ e s\mîn]a
nimicitorului care vrea s\ m\
[tie mut”. S\ fie prin urmare o
transcenden]\ ratat\ Un asemenea
Dumnezeu antropomorfizat pîn\
la sufocare e unul bivalent. Solidar
cu neajunsurile [i insignifian]a
creaturii, ceea ce îl îndeamn\ la
clemen]\, poate ap\rea nesatisf\c\tor
prin repetarea specular\ a acestora.
Unei calit\]i îi r\spunde prin urmare
o deziluzie, provocînd un blocaj.
E o divinitate apropiat\ de cea care
st\pîne[te deopotriv\ Binele [i
R\ul, responsabil\ de ambele,
precum în religiile orientale sau
la Jacob Böhme. Neputînd idealiza
o atare transcenden]\, bardul
recurge la o ultim\ solu]ie, cea a
transcenderii eului nu pe calea
mistic\ pe care o resimte ca fiind
ambigu\, ci prin impersonalizare.
Se desparte de structura sa somatic\
(„mi-am v\zut inima, b\tea de tare
departe,/ parc\ nu era inima mea”),
ajungînd a declara, precum Plotin,
c\ „vine o vreme cînd ]i-e ru[ine
de propriul trup”, ca [i printr-o
sfid\toare c\dere în anorganic,
acesta fiind consubstan]iat verbului
poeticesc: „ne întoarcem în materia
pur\, f\r\ buze,/ cu p\mînt în gur\
[i cu propozi]ii/ devenim una cu
parola neagr\”. Înzestrat cu astfel
de antene metafizice curajos în\l]ate
deasupra întunecimilor abisale de
care în]elege totu[i a nu se dezice
(ele îi nutresc copios viziunea),
Aurel Pantea poate fi declarat în
lini[te drept unul dintre numele
cele mai reprezentative ale poeziei
noastre de azi. •
• `nsemn\ri de livius ciocârlie
Am de c\utat un fragment în B\trâne]e
[i moarte… Dau peste altul: „Sunt,
poate, prea tân\r ca s\ scriu aici.
Tata, cu 77 de ani ai lui, îmi
apare ca Matusalem.” 77, câ]i am
eu acum. Prin urmare, nu sunt prea
tân\r ca s\ scriu aici. Prea b\trân
Telefoneaz\ Corina: Maxone a avut
ast\zi ultima zi de liceu. Maxone, pe
care-l duceam la parcul cu hu]e [i la
parcul cu mun]i! Iar epoca Ceau[escu e
departe. O via]\ de când s-a încheiat.
Începe s\ fie o via]\ de când ne-am mutat
la Bucure[ti.
T îl convoac\ telefonic pe un me[ter
care a mai fost în cas\, demult. „{tiu,
cum s\ nu [tiu. Cl\direa din fundul cur]ii.
Domnii aceia în vârst\.” Apreciem: n-a
zis b\trâni.
Suntem în scurtul anotimp dintre
iarn\ [i var\. Mi-am reluat plimb\rile
spre parcul Ioanid.
Dinescu nu glume[te. Credeam c\
g\te[te numai la televizor, dar l-am g\sit
în buc\t\rie, curgând apele pe el.
Conspect. Cultura francez\: „Expresia
înaintea Naturii. Suntem în fa]a unei
culturi a formei care acoper\ for]ele
elementare…” Cultura francez\ a în\bu[it
„clocotul primar” al omului. Nimic
shakespearian în ea. A cultivat numai
imanen]a, dar a cultivat-o în adâncime.
Nu are deschidere nici c\tre cosmos,
nici c\tre haos. Doar c\tre eviden]e.
În alte culturi – englez\, german\ –,
ce este evident e mediocru sau absurd.
La un cu totul alt nivel decât gongoricul
Îndreptar p\tima[. E greu de în]eles cum
a putut Cioran s\-l mai scrie dup\ ce,
cu un an, doi înainte atinsese în acest
Despre Fran]a nivelul de pertinen]\ [i
concizie pe care-l va avea ca scriitor
francez. Str\lucitor fusese [i în Schimbarea
la fa]\…, dar acolo cu str\lucirea unui
exaltat. Aici, în Despre Fran]a, str\lucirea
e bine controlat\, înc\ de pe acum, încât,
de[i el condamn\ eseul ca pe o „Colec]ie
de exager\ri boln\vicioase”, e de
f\cut un amendament la afirma]ia (mea),
altfel justificat\, c\ n-a fost mare
decât ca autor francez. Nu-i vorba de
cât\ dreptate are – are destul\, iar
adev\rul, la el, va fi mai cu seam\ adev\rul
lui –, ci de cât de bine spune ce are de
spus.
actualitatea
„Pe dat\ ce valorile ei se sleiesc [i
nu mai împing insul la crez [i fapt\, via]a
î[i dezv\luie non-sensul.” Fiind, probabil,
mai sceptic decât el, n-a[ spune non-sens,
ci lips\ de sens. Non-sens înseamn\
absurd. Ceva ce n-a reu[it. E ca [i
cum Dumnezeu ar fi ratat. Lips\ de sens
înseamn\ c\ via]a a ap\rut [i atâta
„În secolul al XVIII-lea Fran]a era tot. Îi revine omului s\ dea sens, s\
legea Europei. De atunci încoace n-a creeze valori. {i e adev\rat c\ în intervalul
mai exercitat decât influen]e. Simbolism, dintre sensuri cazi într-un gol, de unde
impresionism, liberalism etc. sunt ultimele spaima purei existen]e. Acesteia nu po]i
ei contacte vitale cu lumea, înainte de s\-i r\spunzi decât prin credin]a în
a intra într-o absen]\ fatal\.” E o concluzie prezent. Cât timp ai parte de prezent,
marcat\ – în 1941, sub Ocupa]ie – ai [i de sens – care e faptul de a fi viu.
conjunctural. Acum – când cultura Drama începe când prezentul devine
francez\ aproape nu mai exist\, vreau greu de suportat. Abia atunci intri în
Aurel Pantea, Nimicitorul, Ed. s\ spun la nivelul unei mari culturi, când non-sens. În întrebarea: de ce s\ mai
Limes, 2012, 100 p.
geniul Fran]ei a coborât pân\ la Houelle-
tr\iesc •
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012..................................................................................................................................................................................................................................17
becq –, p\rerea lui Cioran s-a confirmat
– [i nu de azi, de ieri. Ar trebui totu[i
evocat\ [i perioada din secolul trecut
când Parisul devenise, între al]ii cu el
însu[i, patria arti[tilor [i scriitorilor
str\ini.
Se întreab\ dac\ Fran]a va fi la în\l]ime
în decaden]a ei. „Un asfin]it ce nu se
în]elege î[i pierde poezia în ridicol.” E
tocmai ce se întâmpl\, pare-se. Sunt
zeci de ani de când Fran]a n-a dat nimic
notabil la nivelul pomenit, dar n-o v\d
îngrijorat\. S-a agitat pu]in când un
american i-a spus-o în fa]\ [i a reintrat
îndat\ în rumina]ia ei satisf\cut\.
Pare s\ cread\ c\ marea ei cultur\
este un dat.
Se mai întreab\ dac\ Fran]a, în
decaden]a ei, va fi în stare de „superbe
nega]ii”. Sensul ascuns, poate subliminar,
al eseului este o educa]ie. Vindecat de
exalt\ri, Cioran deprinde decaden]a [i
se preg\te[te, bogat în primitivitate („De
la stân\ la salon”), de mult inexistent\
în Fran]a, s\ devin\ „Estet al asfin]itului
de culturi” [i s\ enun]e mari neg\ri.
Ideea, pe care are instinctul, sau
bunul gust, s\ n-o formuleze este c\,
educat de Fran]a, el îi aduce ce ea nu
mai poate s\ dea.
Las\ totu[i s\ se în]eleag\: „Când
instinctul are ultimul cuvânt, primejdia
rostogolirii pe panta dispari]iei se mic[oreaz\.
Cei apar]in\tori unei culturi decadente
nu-l mai au…” {i corolarul: „Barbarul
s-a trezit.” „Barbarul” este el.
El însu[i are de profitat: „…s\ profit\m
dup\ ruina altora…” Are nevoie de Fran]a
ca s\ nu mai fie autorul necontrolat de
pân\ atunci: „Cine n-a trecut prin ea
risc\ s\ îmb\trâneasc\ ucenic al
virtualit\]ilor.” C\ înc\ are nevoie o va
dovedi nefericitul Îndreptar p\tima[. De
aceea, trebuie s\ se redefineasc\: „Un
suflet vast încins în formele franceze…”
Prin asta, „s\ evit\m panta elegiilor.”
S\ renun]e la lirism. C\ci: „Patosul
dezl\n]uit, f\r\ chinga normativ\, duce
la dezarticularea spiritului, la un gotic
de[\n]at.” Vrea s\ se schimbe f\r\ s\
se piard\. S\ devin\ „un om ce-[i
controleaz\ reflexele din spor de via]\
nu din usc\ciune”. Va fi definit „de
extaze-n tip [i cult de geometrie, de
t\v\lirea simultan\ în pasiune [i în
gând…” Aici nu pune înc\ punctul pe i.
Nu t\v\liri, nu extaze, nu pasiune. Toate
astea urmau s\ fie trecute printr-un filtru
[i pref\cute în intensitate. Intensitate
contrapunctat\ cu ironie [i scepticism.

estul lor este al unor supravie]uitori, pe care noi ar trebui s\-l citim eroic, pentru c\
întreaga înc\pere a subsolului în care locuiesc va fi tapetat\ cu pagini rupte din
revista „Arta”, punctul de plecare al unor demonstra]ii acide, ce se vor derula
gde-a lungul timpului în variante explozive, reproduse acum în labirintul MNAC-ului.
arte
•arti[ti `n expozi]ie de petre t\n\soaica
Artefactele revolu]iei culturale
Ca orice mare capital\
– îmi place s\ spun asta!
–, Bucure[tiul se
gole[te în week-end
de lume, o lume care
migreaz\ spre universul
vegetal anonim
din împrejurimi, l\sându-l
oarecum într-o letargie patriarhal\,
pentru c\, spre
exemplu, el nu se umple de
turi[ti precum Parisul, Viena,
Londra sau alt ora[ metropolitan
al Europei.
Dar ar fi u[or acum s\ cau]i
galeriile de art\, s\ te bucuri de
aerul sclipitor, t\iat în felii aurii
de fronturile de cl\diri vechi ce
ad\postesc la parter terase [i
restaurante cu vitrine sclipitoare,
unde oamenii afi[eaz\ o lene vesel\,
care înghea]\ oarecum ipostaze
ale unui trecut b\nuit, c\utat
perpetuu pentru g\sirea unor emo]ii
ce-ar fi putut s\ fie cândva. E cert
c\ lumea s-a a[ezat pe aceast\
dimensiune, c\ urmele revoltelor
s-au cam [ters, iar libertatea, chiar
dac\ este amenin]at\ de provizoratul
unor incertitudini cotidiene, [i-a
g\sit o m\sur\, un context, care
ar putea fi normalitatea de acum.
Undeva, îns\, contestatarii din anii
’90 [i-au depus artefactele, pe care
le caut acum numai din dorin]a de
a reevalua for]a lor din trecut –
vai, dou\ decenii s-au transformat,
iat\, în trecut! –, dar nu [i-au epuizat
prospe]imea. A[a c\ aleg „halele”
Muzeului Na]ional de Art\
Contemporan\ din monstruoasa
cl\dire a Casei Poporului. Dac\
mai ave]i timp, nu rata]i aceast\
experien]\, pentru c\ totul se leag\
aici într-un discurs plastic care
evoc\, u[or sceptic, modernitatea,
un prezent ce nu vrea s\
îmb\trâneasc\ [i se înc\p\]âneaz\
s\ r\mân\ cu noi! Aici e un labirint,
dominat de un hohot de râs construit
pe experien]a arti[tilor C\lin Dan,
Iosif Kiraly [i Dan Mih\l]eanu,
pe care deja istoria artei române[ti
i-a consemnat ca fiind Gruparea
subReal. Atunci, când totul se
r\v\[ea în societatea româneasc\,
ei se refugiaz\ în arhivele revistei
„Arta”, hebdomadarul Uniunii Arti[tilor
Plastici, cel care „gira”, în
epoca destr\mat\ de evenimentele
din decembrie ‘89, autenticitatea
[i direc]iile oficiale ale artei de la
noi. Gestul lor se transform\ pe
parcurs într-un ac]ionism revolu]ionar,
iar tonul protestatar, de[i nu
atât de original pe cât s-ar crede
(o f\cuse nu cu foarte mult timp
în urm\ marele artist Beuys, în
vremea r\zboiului din Vietnam,
când s-a refugiat într-o camer\ de
hotel din capitala american\ [i a
locuit mai bine de dou\ s\pt\mâni
în tov\r\[ia unui coiot!) evacueaz\
orice îndoial\ de reconciliere cu
trecutul. Gestul lor este al unor
supravie]uitori, pe care noi ar trebui
s\-l citim eroic, pentru c\ întreaga
înc\pere a subsolului în care locuiesc
va fi tapetat\ cu pagini rupte din
revista „Arta”, punctul de plecare
al unor demonstra]ii acide, ce se
vor derula de-a lungul timpului în
variante explozive, reproduse acum
în labirintul MNAC-ului. Iat\ o
podea pe care se afl\ o oaste de
supor]i, construi]i din decupaje ale
unor fotografii ce reprezint\
eroii imortaliza]i în bronz de cel
care a ]inut „la ad\post”, sub pulpana
sa, ocrotindu-i de intemperiile
regimului comunist, pe arti[tii
români, sculptorul Ion Irimescu!
În alt loc, reproducerile din revista
„Arta” sunt descompuse de o ironie
coroziv\, pentru c\ ilustra]iile
nu se opreau asupra operei în sine,
ci asupra contextului în care
erau puse, context pe care criticii
de acum îl elimin\, l\sând în tabloul
gol doar fragmentele operelor
înghi]ite de realismul socialist.
B\[c\lia merge [i mai aproape
de timpurile noastre, în contemporaneitatea
învolbura]ilor ani ’90,
atunci când arti[tii experimenteaz\
democratic în ora[ul Revolu]iei
Române, la Timi[oara, reproducând
votul din Duminica Orbului, o
panoplie de decupaje din carton
ale unor falusuri, pe care votan]ii
sunt invita]i s\ scrie ce le trece
prin cap [i s\ le introduc\ în urne!
Gestul î[i pierde vulgaritatea tocmai
prin trimiterea la mesajul abrupt
la cea mai neao[\ înjur\tur\
româneasc\, pentru c\ trimite în
deriziune [i spulber\ orice sens,
fie el [i politic, de op]iune, cum
este cel al votului. Filmul derulat
pe ecrane reproduce momentul
experimentului timi[orean, iar
figurile care se deruleaz\ prin fa]a
urnelor sunt amprentate de un
hohot re]inut de râs… O sal\ este
inundat\ de trotinete din lemn
ca ni[te capre ridicole, cu ro]i
din rulmen]i, iar peretele luminat
din fa]a lor este tapetat de cutii de
catifea ce ad\posteau alt\dat\
Ordinul Meritul Cultural, pe care
regimul comunist îl risipea cu
dezinvoltur\ celor fideli idealurilor
comuniste. De data asta, ele
ad\postesc rulmen]i, moneda de
schimb cu care românii din primii
ani de dup\ Revolu]ie au f\cut
comer] în ]\rile vecine, începându-[i
via]a, pe cont propriu, de
viitori oameni de afaceri. O alt\
instala]ie evoc\ mult prea mediatizatul
episod istoric al c\rui erou
este Vlad }epe[. Într-o p\dure de
]epi, întoarse agresiv c\tre privitor,
un cal de lemn ad\poste[te un
aparat video ce deruleaz\ imagini
din marea epopee a construc]iei
socialismului, înso]ite de cântece
patriotice… Iar periplul prin astfel
de ipostaze pare s\ nu se mai
sfâr[easc\ niciodat\, obosind în
final sub pecetea trecutului recent.
Peste terasa deschis\ a cafenelei
de la etajul patru al Muzeului de
Arta Contemporan\ se pulverizeaz\
un v\zduh cenu[iu, ame]itor în
sine [i sfâ[iat la orizontul apropiat
de zidurile Palatului Poporului,
care au început s\ se scorojeasc\.
Ca dou\ pisici regale, dou\ pu[toaice
stau tol\nite pe caii de la bar,
fumeaz\ tacticos [i sorb cafea ca
[i când nimic nu s-ar fi întâmplat
pe lumea asta… •
18.................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

ndiscutabil, George Georgescu a fost una dintre
personalit\]ile cele mai puternice ale artei dirijorale
europene în deceniile de mijloc ale secolului trecut.
Institu]ia Filarmonicii bucure[tene îi datoreaz\ enorm.
i
A[teptat cu legitim interes,
debutul de stagiune
a adus mari
satisfac]ii unui public
numeros, un public
ahtiat dup\ spectacolul
discursului simfonic;
…[i, din p\cate, mai
pu]in de rostirile intime ale
domeniului muzicii de camer\.
Public numeros, public
entuziast! Atât la Filarmonic\,
la Ateneul Român, cât
[i la Radio, în Studioul de
Concerte din str. Berthelot.
Aniversarea a 125 de ani petrecu]i
de la na[terea maestrului George
Georgescu constituie, indiscutabil,
momentul central al vie]ii noastre
muzicale în aceast\ parte a stagiunii
de concerte. O [tim cu to]ii, maestrul
a fost primul [i cel mai important
stâlp al Filarmonicii bucure[tene
în deceniile de mijloc ale secolului
trecut.
Sus]inut în prima decad\ a lunii
octombrie, concertul a fost unul
de zile mari! Poate cel mai important
prezentat de arti[tii no[tri, în ultimii
ani, pe scena Atheneului. Horia
Andreescu, dirijorul principal al
Filarmonicii, minunatul pianist
Valentin Gheorghiu, membrii
aparatului orchestral, Corul Academic
al institu]iei, ansamblu condus de
Iosif Ion Prunner, soli[tii cvartetului
vocal au fost cu totul motiva]i dat\
fiind importan]a momentului. Drept
omagiu adus personalit\]ii maestrului
Georgescu, programul a inclus cele
dou\ celebre opus-uri beethoveniene,
Fantezia pentru pian, soli[ti, cor
[i orchestr\, [i Simfonia a IX-a, în
re minor. Repertoriul simfonic
beethovenian a constituit un veritabil
apogeu al medita]iei întru muzic\
pe care o dezvolt\ maestrul, cultura
actului s\u dirijoral fiind argumentat\
pe direc]ia profesionalismului de
tradi]ie academic\ german\ trasat\
de marele Arthur Nikisch. ~n urm\
cu peste o sut\ de ani, aceasta a
fost personalitatea care a instituit
datele artei dirijorale moderne.
Nu cred c\ exagerez considerând
c\ de aceast\ dat\, la o jum\tate
de secol dup\ George Georgescu,
Andreescu este cel care elaboreaz\
la noi, un concept nou, o nou\
viziune în adev\r coerent\ asupra
simfonismului beethovenian.
Gândirea, evolu]ia simfonic\ sunt
înt\rite de un dinamism interior
ce vitalizeaz\ actul dirijoral la
nivelul evenimentelor partiturii,
la nivelul accep]iunilor, al în]elegerii
omului zilelor noastre, un om lucid,
sensibil, imaginativ, capabil de
responsabil\ ac]iune. O face f\r\
a tr\da întru nimic evolu]ia simfonic\
beethovenian\, grandoarea construc]iei,
mesajul transmis de compozitor
însu[i, ideea atât de actual\
– în mare parte neglijat\ - a apropierii,
a înfr\]irii dintre oameni.
~n mod semnificativ, cu sens
de profund omagiu, cel de-al doilea
concert a fost condus de Horia
Andreescu cu bagheta maestrului
omagiat.
Cu totul impresionant, în cadrul
• cronica muzical\ de dumitru avakian
George Georgescu, arhiv\
aceluia[i eveniment, publicul a
primit cu special\ c\ldur\ evolu]ia
maestrului Valentin Gheorghiu;
este artistul octogenar cel care –
iat\! – de decenii ofer\ bucurii
înalte unui public care i-a apreciat
de fiecare dat\ sinceritatea, echilibrul
comunic\rii, stilul olimpian,
totodat\ cordial al expresiei, calitatea
inegalabil\ a sunetului drept pre]ios
argument al muzicii înse[i. Ne-a
oferit [i de aceast\ dat\ celebra
Fantezie pentru pian, cor [i orchestr\,
lucrare pe care în numeroase prilejuri
a prezentat-o în compania maestrului
omagiat în aceast\ toamn\.
Indiscutabil, George Georgescu
a fost una dintre personalit\]ile
cele mai puternice ale artei dirijorale
europene în deceniile de mijloc ale
secolului trecut. Institu]ia Filarmonicii
bucure[tene îi datoreaz\ enorm.
Este personalitatea care a ridicat
grupul instrumenti[tilor ce concertau
la Atheneu, la nivelul colectivelor
simfonice importante ale continentului
european. Autoritatea sa profesional\
era sus]inut\ de autoritatea unei
atitudini univoce în rela]ia cu
muzicienii orchestrei. Avea darul
de a le inocula credin]a în valorile
neschimb\toare ale muzicii. Sub
conducerea sa, atât repeti]iile
cât [i concertele se constituiau într-un
ritual dominat de dinamica
ideilor muzicale, de climatul spiritual
al muzicii, un climat în afara c\ruia
muzica nu s-ar fi putut na[te. A
fost un creator de evenimente. A
concertat pe marile scene de concert
ale lumii. Cu câteva luni înainte
de a ne p\r\si, în anul 1964, a
condus Filarmonica berlinez\. Era
recunoscut drept continuator al
marii tradi]ii germane a artei
dirijorale. A dezvoltat un veritabil
cult pentru Beethoven, pentru
Brahms. Ata[at trup [i suflet
simfonismului vest-european de
Debutul stagiunii muzicale
la Bucure[ti
secol XIX, George Georgescu a
r\mas fidel zonei spirituale a ]\rii
sale. A promovat muzica creatorilor
români contemporani, muzica
lui George Enescu, Mihail Jora,
Paul Constantinescu. A sprijinit
afirmarea tinerilor muzicieni în
prim-planul vie]ii muzicale a timpului,
a contribuit la debutul pe atunci
al tinerilor Dinu Lipatti [i, mai apoi,
Valentin Gheorghiu, Ion Voicu.
Gra]ie ini]iativelor sale, Bucure[tiul
devenise un important centru
muzical european.
~n cazul Orchestrei Na]ionale
Radio, debutul de stagiune s-a
petrecut sub semnul firesc ce
vizeaz\ mobilizarea unui numeros
public; este un public divers, în
bun\ parte tân\r, un public care
se arat\ a fi flatat în preferin]ele
sale atunci când organizatorii îi
ofer\ aceast\ spectaculoas\ lucrare
vocal-simfonic\ a primei jum\t\]i
a secolului trecut, anume Carmina
Burana de Carl Orff. Este meritul
compozitorului de a fi organizat
alc\tuirea unor vechi texte musicalpoetice
medievale, texte profane
notate în latina vulgar\. Dinamica
vie]ii individului, a colectivit\]ii,
în raport cu schimb\toarea soart\,
cu Fortuna cea implacabil\, care
l-a preocupat pe om în toate timpurile,
inclusiv pe compozitorul german
care stabile[te o construc]ie vocalinstrumental\
absolut spectaculoas\,
o regie sonor\ ampl\, de un dinamism
covâr[itor, privind succesiunea
momentelor ac]iunii, un dinamism
sus]inut de o orchestra]ie la fel de
pitoreasc\, de o seduc\toare, cu
totul original\ folosire a vocilor
solistice. Lucrarea convine temperamental
tipului de dinamism
interior de care dispune tân\rul
dirijor Tiberiu Soare, rela]ia acestuia
cu muzica fiind aici eficient\ în
mod absolut. Vocile soliste Potrivite
[i nepotrivite în rolurile lor atât de
speciale pentru aceast\ partitur\.
Excep]ional\ s-a dovedit a fi evolu]ia
sopranei Irina Iord\chescu care
dispune de un registru supra-acut
clar, sus]inut de o muzicalitate
cuceritoare. Potrivit\ s-a dovedit
a fi contribu]ia tenorului Robert
Nagy. Baritonul Iordache Basalic,
în schimb, a fost nepotrivit distribuit
în aceast\ lucrare. Foarte bun\ a
fost evolu]ia Corului Academic
Radio condus de maestrul Dan
Mihai Goia, cea a Corului de Copii
Radio condus de maestrul Voicu
Popescu, de asemenea cea a orchestrei
simfonice O.N.R., eficient coordonat\
în raporturile dintre sec]iunile
acesteia.
Momentul de mare muzic\ al
serii a fost cel oferit de pianista
Luiza Borac pe parcursul Concertului
nr.21, în do major, de Wolfgang
Amadeus Mozart. Dispune de un
antren interior ce confer\ consisten]\
expresiv\ muzicii maestrului
salsburghez; iar aceasta p\strând
acurate]ea fraz\rii, claritatea
construc]iei muzicale, frumuse]ea
acesteia fiind între]inut\ de o
indicibil\ claritate a tonului pianistic.
Deschiderea de stagiune la
Atheneu, în Studioul de Concerte
Radio, a fost, în adev\r, spectaculoas\,
a fost s\rb\toreasc\. {i totu[i, cu
anume triste]e, nu po]i s\ nu consta]i
faptul c\ în cazul ambelor institu]ii
de concert, institu]ii sus]inute din
bani publici, crea]ia compozitorilor
no[tri nu a f\cut obiectul aten]iei
conducerii acestora. Pentru a
cita din anume „clasici în via]\”
voi aten]iona [i eu:
„Nu e bine, domnilor directori!
Nu e bine!” •
George Georgescu, Valentin Gheorghiu
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012.................................................................................................................................................................................................................................19
arte

Premiul Nobel pentru Literatur\ 2012
imen Nao, zis [i Ximen T\r\boi, un ]\ran înst\rit din
China, este nu doar deposedat de p\mânturile lui, ci î[i
pierde [i via]a în timpul reformei agrare ini]iate de Mao
xîn China comunist\, la jum\tatea secolului XX.
Pe 11 octombrie 2012 Premiul
Nobel pentru Literatur\ i-a fost
atribuit scriitorului chinez MoYan
(n\scut în 1955, în provincia
Shandong din estul Chinei).
Motiva]ia juriului Nobel: „Cu un realism
halucinant, îmbin\ legendele, istoria
[i actualitatea“. Autor prolific, care a
publicat din 1981, anul debutului s\u
editorial, pân\ în prezent peste zece
romane [i optzeci de povestiri, Mo
Yan î[i câ[tig\ renumele interna]ional
cu romanul Sorgul ro[u, ap\rut în 1987
[i tradus str\lucit în limba român\ de
Dinu Luca în 2008, în colec]ia „Raftul
Denisei“ a Editurii Humanitas Fiction.
Ecranizarea omonim\ din 1987, regizat\
de Zhang Yimou, a primit Ursul de Aur
la Festivalul de Film de la Berlin în
1988. Romanele [i povestirile lui Mo
Yan au fost traduse în numeroase limbi
[i recompensate cu prestigioase premii
na]ionale [i interna]ionale, printre
care: Premiul Laure Bataillin, în 2001,
Premiul Interna]ional de Literatur\
Nonino, în 2005, Premiul pentru Cultur\
Asiatic\ Fukuoka XVII, în 2006, Premiul
Newman pentru Literatur\ Chinez\,
în 2009, Premiul de Literatur\ Manhae,
în 2011 [i Premiul Mao Dun, în 2011.
Capodopera de pân\ acum a lui Mo
Yan, romanul Obosit de via]\, obosit
de moarte, devenit bestseller `n Suedia
în prim\vara acestui an, din care v\
oferim fragmentul urm\tor, este în
curs de apari]ie la Humanitas Fiction,
în colec]ia „Raftul Denisei“, în versiunea
excep]ional\ a lui Dinu Luca [i va fi
lansat în luna noiembrie la Târgul
de Carte Gaudeamus.
Ximen Nao, zis [i Ximen T\r\boi,
un ]\ran înst\rit din China, este nu
doar deposedat de p\mânturile lui,
ci î[i pierde [i via]a în timpul reformei
agrare ini]iate de Mao în China comunist\,
la jum\tatea secolului XX. În iadul
unde este supus la cazne, ]ipetele
lui îl înduio[eaz\ pân\ [i pe regele
Yama, st\pânul t\râmului celor damna]i,
iar acesta îi îng\duie lui Ximen s\ se
întoarc\ printre cei vii. Îns\, pentru
a-[i revedea gospod\ria, Ximen trebuie
s\ parcurg\ un lung [ir de reîncarn\ri:
mai întâi m\gar, apoi vit\ de povar\,
câine, maimu]\, [i tot a[a, potrivit
înv\]\turilor budiste, doar la urm\
având [ansa de a rena[te ca om. În
lungii ani ai vie]ilor pe care le tr\ie[te,
Ximen este martorul [i cronicarul unei
jum\t\]i de secol în China rural\,
oglindind chipul unei lumi aparte,
în care cei mul]i se v\d mereu sili]i
s\ se supun\ [i s\ se adapteze în
fa]a legilor dictate de cei pu]ini, f\uritorii
unei Istorii cu chip inuman. Roman
total, în care realismul magic se `mbin\
cu realismul cel mai dur, scris cu umor
negru [i o extraordinar\ inventivitate
lingvistic\, Obosit de via]\, obosit de
moarte e destinat s\ devin\ un clasic
al literaturii contemporane.
Ximen Nao face o fapt\ bun\ [i-l salveaz\
pe Lan Lian; Bai Yingchun alin\ cu mare
drag un m\gar orfan
B\rbatul care st\tea în picioare
în spatele m\g\ri]ei [i pe fa]a
c\ruia se citea atâta voio[ie
era argatul meu, Lan Lian. Îmi
aminteam de el ca de un tân\r
sl\b\nog [i nu mi-ar fi trecut prin
cap c\ în scurtul r\stimp, de
doar doi ani, trecut de la moartea
mea, avea s\ se prefac\ într-un
b\rbat voinic cu statur\ a[a
impun\toare.
Pe Lan Lian îl culesesem din
z\pad\ din fa]a templului închinat
zeului Guandi pe când era copil
[i-l luasem cu mine. Era învelit
atunci într-un sac rupt de cânep\
[i n-avea înc\l]\ri în picioare;
era ]eap\n cu totul, cu fa]a vân\t\
[i p\rul încâlcit vâlvoi. Tat\l
meu numai ce se pr\p\dise, dar
mama era în via]\ [i s\n\toas\.
De-abia primisem din mâinile tatii
cheia de alam\ de la cuf\rul din
lemn de camfor, în care era pus la
p\strare titlul de proprietate asupra
celor 80 de mu de p\mânt roditor
ai no[tri, precum [i tot aurul, argintul
[i cele de valoare ale familiei. Aveam
doar 24 de ani [i m\ c\s\torisem
nu de mult cu cea de-a doua
fiic\ a lui Bai Lianyuan, bog\ta[ul
din târgul Baima. Numele ei de
copil era Xing’er, dar nu c\p\tase
[i nume de adult, a[a c\ atunci
când s-a m\ritat în familia noastr\
a devenit „doamna Ximen, n\scut\
Bai“. Bai era dintr-o familie veche
[i bogat\, avea [tiin]\ de carte [i
cre[tere aleas\, un trup fraged [i
delicat [i sânii ca dou\ pere dulci;
prin p\r]ile de mai de jos era de
asemenea cu totul încânt\toare,
iar în treburile patului îmi era
întocmai dup\ pofta inimii. Singurul
neajuns în toat\ aceast\ des\vâr[ire
era c\ nu-mi n\scuse înc\ nici
un copil în câ]iva ani de c\s\torie.
În acele vremuri, se putea spune
despre mine c\ de tân\r aveam
parte de reu[it\: an dup\ an bel[ug
la recolt\, arenda[i întrecându-se
s\-[i pl\teasc\ arenda, iar grânarele
– cele mari cu prea-plin, cele mici
dând pe dinafar\. {i dobitoacelor
le pria, iar iapa noastr\ cea neagr\
chiar f\tase doi mânji – o adev\rat\
MO YAN
Obosit de via]\,
obosit de moarte
minune, întâlnit\ în legende, dar
rareori [i pe lume. Oamenii din
]inut se perindau f\r\ contenire
s\-mi vad\ mânjii, iar m\gulelile
lor nu mai conteneau nici ele în
urechile mele. Preg\tisem acas\
ceai de iasomie [i ]ig\ri „Bateria
verde”, ca s\-i tratez pe cons\teni.
Un b\ie]ic\ din sat, nici om mare,
nici copil, Huang Tong, a furat un
pachet de ]ig\ri, [i oamenii l-au
adus în fa]a mea tr\gându-l de
urechi. B\ie]ic\ \sta avea p\rul
galben [i fa]a galben\, iar pupilele
galbene i se tot roteau de jurîmprejur,
de parc\ în cap i se-nvolburau
numai gânduri rele. Am
dat din mân\ s\-i dea drumul [i i-am
mai [i d\ruit un pachet de ceai
pentru taic\-s\u. Acesta, Huang
Tianfa, era un om drept [i cinstit
[i care [tia s\ fac\ un doufu foarte
bun; era arenda[ul meu, cultiva
cinci mu 1 din p\mântul meu m\nos
de lâng\ râu [i nu mi-ar fi trecut
prin cap c\ are o a[a pramatie
de fiu. Mai apoi, Huang Tianfa a
adus o cobili]\ de doufu a[a de
uscat c\ puteai s\-l atârni într-un
cârlig [i dou\ târne de vorbe de
iert\ciune, iar eu am pus-o pe so]ie
s\-i d\ruiasc\ doi co]i de stof\
neagr\ groas\ din cea mai bun\,
ca s\-[i fac\ o pereche nou\ de
pantofi de Anul Nou. Huang Tong,
Huang Tong, m\car în temeiul
prieteniei mele de-atâ]ia cu taic\-t\u
[i tot nu trebuia s\ m\ omori cu
pu[cociul. Fire[te c\ [tiu c\ ascultai
de ordinele altora, dar puteai perfect
de bine s\ ]inte[ti spre pieptul meu
[i s\-mi la[i le[ul întreg. Pui de
lele nerecunosc\tor ce e[ti tu!
Eu, Ximen Nao, eram om mândru
[i falnic, darnic [i m\rinimos, [i
de to]i venerat. Când am luat asupra
mea treburile familiei, vremurile
erau tulburi [i-a trebuit s\ fac fa]\
[i partizanilor, [i Pieilor galbene, 2
dar în câ]iva ani averea noastr\
tot a sporit îndoit: am mai cump\rat
o sut\ de mu de p\mânt roditor,
animalele de povar\ din patru s-au
f\cut opt, am rostuit [i o c\ru]\
mare cu ro]i din cauciuc, arga]ii
din doi s-au f\cut patru, slujnicele
din una s-au f\cut dou\ [i-am mai
ad\ugat [i dou\ servitoare în vârst\,
s\ se ocupe de mâncare. A[a st\teau
lucrurile când, din fa]a templului
lui Guandi, l-am adus acas\ în
bra]e pe Lan Lian, care înghe]ase
de abia mai r\sufla. M\ trezisem
devreme în acea zi ca s\ strâng
raha]i pentru îngr\[\mînt – nici
n-o s\ m\ crezi cu vorba asta, dar,
de[i familia noastr\ era cea mai
bogat\ din ]inutul Gaomi din nordest,
eu tot îmi p\strasem obi[nuin]a
de-a trudi. În luna a treia plug\ream,
în a patra sem\nam, în a cincea
seceram grâul, în a [asea plantam
dovlecii, în a [aptea s\pam fasolea,
în a opta uscam cânepa, în a noua
ciupeam spicul, în a zecea întorceam
p\mântul, iar în dou\sprezecea
lun\, în toiul iernii, tot nu-mi pica
cu tronc c\ldura patului [i, de cum
se cr\pa de ziu\, [i coco]am co[ul
pentru rahat pe um\r [i plecam s\
culeg raha]i de câine. Prin sat se
r\spândise gluma c\, trezindu-m\
odat\ prea devreme, luasem ni[te
pietricele drept rahat de câine [i
m\ întorsesem cu ele acas\; astea
erau doar palavre, aveam nasul
ascu]it [i adulmecam de tare departe
mirosul rahatului de câine. Dac\
un proprietar de p\mânt nu pune
pre] pe rahatul de câine, se cheam\
c\ nu e un bun proprietar.
Ninsese zdrav\n în acea zi,
iar casele, copacii [i uli]ele fuseser\
toate acoperite de o întindere
nesfâr[it\ de alb. Câinii se pitiser\
[i nu era nici un rahat de cules,
dar eu tot am ie[it din cas\ c\lcând
prin z\pad\. Aerul era r\coros [i
proasp\t, iar un vânticel b\tea
viforos. În zorii zilei se petrec tot
felul de fenomene stranii [i misterioase
[i dac\ nu te treze[ti de diminea]\,
cum o s\ le vezi Am trecut de
pe uli]a din fa]\ pe cea din spate,
m-am suit pe împrejmuirea de
p\mânt a satului [i i-am dat
ocol. Am v\zut cum la r\s\rit zarea
se face din alb\ ro[ie, am v\zut
norii de foc ai dimine]ii, am v\-
zut roata soarelui urcându-se-n
cer; pe p\mântul cel uria[ z\pada
r\sfrângea raze ro[ii, ca în regatul
de lapis lazuli din legend\. L-am
descoperit pe b\ie]ic\ în fa]a
templului lui Guandi, învelit pe
jum\tate în z\pad\. La început am
crezut c\ murise [i cugetam s\
dau câ]iva b\nu]i s\-i cumpere un
sicriu din coaj\ sub]ire s\-l îngroape,
ca s\ nu-l m\nânce câinii s\lbatici.
Cu un an mai înainte, un b\rbat
dezbr\cat murise înghe]at în
fa]a templului închinat zeului
solului. Era tot împurpurat, scula
[i-o avea ridicat\ ca o pu[c\, iar
privitorii din jurul lui se pr\p\deau
de râs. Despre treaba asta a scris
prietenul \la mai anapoda al t\u,
Mo Yan, în povestirea „Omul moare,
m\t\rânga ba.” Pentru omul \sta
de se pr\p\dise – el da, m\t\rânga
ba – la margine de drum, eu fusesem
\la care scosese banii s\-l îngroape
în cimitirul cel vechi de la apusul
satului. Asemenea fapte bune aveau
un r\sunet uria[, mult peste cel
iscat de monumente [i cronici. Am
pus jos co[ul de rahat [i l-am ghiontit
ni]el pe b\iat, i-am pip\it [i co-
[ul pieptului [i-am sim]it în el
20................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

n fapt de zi, între cer [i p\mânt erau o mie de raze de
lumin\, a[a c\ cei cu cas\ la uli]a mare deschiseser\
por]ile s\ cure]e z\pada, iar mul]i s\teni au v\zut
fapta de milostenie înf\ptuit\ de mine, Ximen Nao.
ùn firicel de c\ldur\. Mi-am dat
seama c\ n-a murit, a[a c\ mi-am
dat jos mantaua de bumbac [i l-am
înf\[urat în ea. M-am întors acas\
pe uli]a mare, cu fa]a spre soare
[i ]inându-l pe bra]e pe acest copil
înghe]at. În fapt de zi, între cer
[i p\mânt erau o mie de raze de
lumin\, a[a c\ cei cu cas\ la
uli]a mare deschiseser\ por]ile s\
cure]e z\pada, iar mul]i s\teni au
v\zut fapta de milostenie înf\ptuit\
de mine, Ximen Nao. M\car în
temeiul acestui lucru [i nu trebuia
s\ m\ omorâ]i cu pu[cociul! M\car
în temeiul acestui lucru, m\rite
rege Yama, [i nu trebuia s\ m\ pui
s\ m\ întorc iar pe lume ca m\gar!
Se zice adesea c\ dac\ salvezi via]a
unui om faci lucru mai bun decât
dac\ durezi o pagod\ cu [apte etaje,
[i e cât se poate de adev\rat c\ eu,
Ximen Nao, am salvat o via]\ de
om. Dar cum s\ fi salvat eu, Ximen
Nao, o singur\ o via]\ de om În
anul cu marea foamete am vândut
în prim\var\ la pre] drept cincizeci
de bani]e de sorg [i i-am iertat de
arend\ pe to]i arenda[ii, ]inând
astfel în via]\ un mare num\r de
oameni. {i uite eu în ce fel întrist\tor
am ie[it eu din scen\ – în cer [i pe
p\mânt, între oameni [i între spirite,
se mai afl\ dreptate Mai e omenie
Nu m\ las, nu pot s\ în]eleg!
L-am adus pe bra]e acas\ pe
b\ie]ic\ \la [i l-am a[ezat pe kang,
patul cel cald din odaia arga]ilor.
La început m-am gândit s\ fac focul
s\-l înc\lzesc, dar mai marele
arga]ilor, Zhang, care avea o bogat\
experien]\ de via]\, a spus:
– St\pâne, nu care cumva s\-l
pui la foc. Varza [i napii degera]i
nu se dezghea]\ decât încet-încet,
dac\ îi pui lâng\ foc, se prefac
numaidecât într-o b\ltoac\ de
n\mol.
Vorbise cu temei. L-am l\sat
pe b\ie]ic\ \la s\ se înc\lzeasc\
cu încetul pe kang [i-am pus s\-i
fiarb\ un bol de sirop de ghimbir,
s\-i desfac\ din]ii cu be]i[oarele
[i s\ i-l verse pe gât. De cum i-a
intrat în burt\ fiertura de ghimbir,
b\ie]ic\ s-a pus pe gemete. Dup\
ce i-am salvat a[a via]a, l-am
pus pe Zhang s\-i dea jos cu briciul
tot p\rul \la zbârlit din cap dimpreun\
cu p\duchii din el. Dup\ ce l-au
îmb\iat [i l-au primenit, l-am dus
pe b\ie]ic\ s\ o vad\ pe mama.
Era tare dr\g\la[. A îngenuncheat
în fa]a ei [i i-a zis „Bunico”, bucurând-o
astfel nem\surat de mult
pe mama, care a incantat o dat\
numele lui Buddha [i s-a întrebat
de la care templu o fi c\lug\rul
acela micu]. Întrebat ce vârst\ are,
a scuturat din cap c\ nu [tie; întrebat
de unde e de ba[tin\, a zis c\
nu-[i aduce aminte; întrebat de
ceilal]i din familia lui, a scuturat
din cap de c\p\]îna-i sem\na [i
mai mult cu o talang\ de negustor
de m\run]i[uri. {i uite a[a l-am
p\strat la noi, socotind c\ mi-am
luat un fiu de suflet. Era o maimu]ic\
de[teapt\, care [tia cum s\ se
ca]ere sus dac\-i d\deai un b\];
când m\ vedea, îmi zicea „Tat\ de
suflet”, iar când o vedea pe Bai îi
zicea „Mam\ de suflet”. Fiu de
suflet, nefiu de suflet, tot trebuia
s\ roboteasc\ pentru mine. Pân\
[i eu, st\pânul locului, tot trebuia
s\ robotesc. „Cine nu munce[te
nu m\nânc\”: e drept c\ vorba asta
e de mai târziu, dar ideea exist\
înc\ din vechime. B\ie]ic\ n-avea
nici nume mare, nici nume mic,
dar cum pe partea din stânga a
fe]ei avea o pat\ albastr\ cât o
palm\ de mare, am spus primul
lucru care mi-a venit pe limb\:
– B\ie]ic\, o s\ te nume[ti Lan
Lian, „Fa]\ Albastr\“: numele mare
o s\ fie Lan, numele mic, Lian.
El a zis:
– Tat\ de suflet, vreau s\ iau
numele t\u de familie, s\ m\ numesc
Ximen, cu numele mic Lanlian –
Ximen Lanlian.
I-am zis c\ nu se poate una
ca asta, c\ nu se poate numi Ximen
a[a dup\ bunul plac [i c\ s\
munceasc\ bine, [i dup\ vreo
dou\zeci ani de munc\, mai vedem.
B\ie]ic\ a f\cut mai întâi tot
felul de munci pe lâng\ arga]i, a
dus caii la p\scut, a dus [i m\garii
– m\rite rege Yama, cum de-ai
fost a[a de negru la inim\ s\ m\
prefaci într-un m\gar! – , iar mai
apoi a trecut treptat-treptat la
muncile grele. O fi fost el sl\b\nog,
dar mâinile [i picioarele îi erau iu]i
[i precise, vederea o avea bun\, [i
înv\]ase toate chi]ibu[urile,
compensând astfel neajunsurile
în privin]a t\riei trupe[ti. Acum,
când îi fixam cu privirea umerii
largi [i bra]ele vânjoase, îmi d\deam
seama c\ ajunsese b\rbat cu totul
pe picioarele lui [i f\r\ team\ de
nimic.
– Ha, ha, s-a n\scut! a strigat
el tare, apoi s-a l\sat în jos [i [i-a
întins mâinile cele mari înspre
mine, rezemându-m\ s\ m\ ridic.
Sim]eam o ru[ine [i o indignare
f\r\ pereche, a[a c\ m-am str\duit
s\ zbier:
– Nu sunt m\gar! Sunt om! Sunt
Ximen Nao!
Dar gâtul îmi era întocmai ca
mai devreme, când m\ sugrumau
cei doi draci cu fe]e albastre:
de[i f\ceam tot ce-mi st\tea în
puteri, nu izbuteam s\ scot nici
un sunet. M-a cuprins dezn\dejdea,
m-am îngrozit, m-am înfuriat, am
f\cut spume albe la gur\, iar din
ochi mi-au dat lacrimi groase [i
lipicioase. Mâinile lui au alunecat
de pe mine, iar eu m-am pr\bu[it
la p\mânt, drept în lichidul amniotic
cel cleios [i în placenta cea asemenea
unei meduze.
– Mai repede, adu un [tergar!
În urma strig\tului lui Lan Lian,
o femeie îns\cinat\ c\reia i se
]uguia mult burta a ie[it din camer\.
Pe nea[teptate, i-am z\rit fa]a
pistruiat\ [i u[or umflat\ [i ochii
cei mari [i plini de mâhnire. Iiiiih!....
iiiiih!.... Era femeia mea, a lui Ximen
Nao, concubina mea, Yingchun.
Venise dup\ Bai când se m\ritase,
ca slujnic\; numele de familie nui
era [tiut, a[a c\ purta numele
st\pânei, Bai. În cel de-al treizeci
[i cincilea an al Republicii, în 1946
în prim\var\, am luat-o de concubin\.
Fata asta avea ochii mari [i nasul
drept, fruntea larg\, gura mare
[i f\lcile puternice – o fa]\ pe care
citeai numai semne bune – , [i dac\
mai pui [i ]â]ele cu sfârcurile r\sucite
în sus [i [oldurile late, î]i d\deai
seama dintr-o privire c\ o s\
aib\ me[te[ug la facerea de copii.
Ru[inat\ c\ de-atâta vreme nu-mi
d\ruise copii, so]ia mea o mânase
pe aceast\ Yingchun în culcu[ul
meu. Îmi zisese câteva vorbe de
rând [i u[or de priceput, dar cu
greutate [i venite din toat\ inima:
– B\rbate, ia-o! Apa rodnic\ s\
nu se duc\ pe ogorul str\inului!
Yingchun chiar a fost ogor
m\nos. În prima noapte în care
am împ\r]it odaia cu ea, am l\sat-o
grea, [i nu doar grea, grea cu
gemeni. La începutul prim\verii
urm\toare, mi-a n\scut dragon [i
phoenix, a[a c\ pe b\iat l-am numit
Ximen Jinlong, iar pe fat\, Ximen
Baofeng. Potrivit spuselor moa[ei,
nu mai v\zuse niciodat\ o femeie
atât de priceput\ s\ nasc\: cu
bazinul acela lat, cu o cale de ie[ire
a[a de elastic\, a fost ca atunci
când r\storni afar\ pepenii dintr-un
sac – i-a n\scut pe bebelu[ii \ia
voinici cu mare u[urin]\. La prima
na[tere, aproape toate femeile
se chinuie cu cerul [i cu p\mîntul,
sco]ând urlete jalnice; când a n\scut
Yingchun a mea îns\, în odaie n-a
fost nici un sunet, nici o [oapt\.
Tot potrivit spuselor moa[ei, în
timpul na[terii pe fa]a lui Yingchun
a r\mas întip\rit de la început pân\
la sfâr[it un zâmbet misterios,
de parc\ ar fi fost prins\ în vreun
joc amuzant; asta a f\cut-o pe
moa[\ s\ fie deosebit de încordat\,
de team\ ca din Yingchun s\ nu
strecoare afar\ vreun demon.
Na[terea lui Jinlong [i Baofeng
a fost mare bucurie pentru familia
Ximen, dar de fric\ s\ nu-i sperii
pe bebelu[i [i pe l\uz\, i-am pus
pe mai-marele arga]ilor, Zhang,
[i pe argatul cel mic, Lan Lian,
s\ cumpere zece [iraguri cu opt
sute de pocnitori, s\ le duc\ pe
Premiul Nobel pentru Literatur\ 2012
împrejmuirea de p\mânt din sudul
satului [i s\ le dea foc acolo. Zgomotul
pocnitorilor r\zb\tea valuri-valuri,
înnebunindu-m\ de bucurie. Aveam
[i eu o ciud\]enie, ca to]i oamenii:
de cum m\ încerca o bucurie,
m\ mâncau mâinile, [i dac\ nu
trudeam cu h\rnicie, nu sc\pam.
În zgomot de pocnitori, mi-am
suflecat mânecile, am s\rit în grajdul
vitelor [i m-am pus s\ azvârl afar\
cele câteva zeci de roabe de b\legar
care se strânseser\ acolo o iarn\
întreag\. Ma Zhibo, un geomant
din sat care obi[nuia s\ fac\ tot
felul de lucruri s\ par\ de neîn]eles,
a dat fuga la grajd [i mi-a spus
misterios:
– Menshi (acesta era numele
meu de polite]e), vrednice Menshi,
când ai acas\ o l\uz\, nu po]i s\
durezi ziduri [i s\ întorci p\mântul
[i cu-atât mai pu]in s\ sco]i b\legar
sau s\ denisipezi o fântân\: asta
îi aduce jignire lui Taisui [i duce
la nenoroc pentru nou-n\scut.
Mi s-a strâns inima la vorbele
lui Ma Zhibo, dar când ai slobozit
arcul, s\geata n-o mai întorci.
Ori[ice lucru, dac\ l-ai început,
trebuie s\-l faci pân\ la cap\t,
nu po]i s\-l la[i la jum\tatea drumului
– iar eu cum d\dusem afar\ jum\tate
din b\legarul din grajd, nu mai
puteam s\-l aduc înapoi [i s\-l pun
la loc. I-am zis geomantului:
– E o vorb\ din vechime care
spune: „Când de înflorire lung\ ai
parte, dracii [i spiritele se ]in
deoparte“. Eu, Ximen Nao, am
inima dreapt\ [i nu-mi e fric\ de
rele, am fapta potrivit\ [i nu mie
team\ de draci: s\ dau [i peste
Taisui, ei, ce-o s\ fie
Gura cea spurcat\ a lui Ma Zhibo
a brodit-o, pentru c\ am scos cu
lopata afar\ din b\legar o ciud\]enie
cu aspect de tigv\. Era ca un gel
[i sem\na cu un aspic, p\rea
transparent dar [i nelimpede, [i
era atât pl\pând, cât [i ml\dios.
L-am luat cu lopata [i l-am pus
la marginea grajdului, m\surându-l
cu privirea: \sta s\ fi fost Taisui
din legende Am v\zut cum lui Ma
Zhibo fa]a i se face cenu[ie [i ]\c\lia
începe s\-i tremure; [i-a încruci[at
mâinile în dreptul pieptului, a f\cut
plec\ciune dup\ plec\ciune în fa]a
ciud\]eniei aceleia, în acela[i timp
dându-se [i înapoi, iar când a ajuns
lâng\ zid, s-a r\sucit [i a luat-o
la s\n\toasa.
• Traducere din chinez\ de
Dinu Luca
© Humanitas Fiction, 2012
Colec]ia „Raftul Denisei“,
coordonat\ de Denisa
Com\nescu
____________
1
Un mu (subdivizat în 10 fen) este
o unitate de suprafa]\ echivalent\ cu
a cincisprezecea parte dintr-un hectar.
2
Porecl\ (provenind de la culoarea
uniformei) dat\ solda]ilor chinezi care
colaborau cu japonezii în timpul
r\zboiului.
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012................................................................................................................................................................................................................................21

Premiul Nobel pentru Literatur\ 2012
Ecouri dup\ decernare
~ntre China [i Taiwan
„Opera lui î[i afl\ r\d\cinile în legendele
auzite în copil\rie. În mod evident,
se poate vorbi de realism fantastic,
îns\ acest epitet nu îl cuprinde
pe deplin”, a spus secretarul permanent
al Academiei Suedeze, Peter Englund, la
decernarea Premiului, ad\ugând: „Stilul
s\u nu provine de la García Márquez, ci
este înn\scut. În lumea c\r]ilor sale,
supranaturalul [i realitatea merg împreuna,
iar el descrie aceast\ lume prin cel mai
original mod de a povesti.”
Howard Goldblatt, traduc\torul mai
multor c\r]i ale lui Mo Yan, intervievat
de Zhongguo Ribao (China Daily), i-a
comparat opera cu cea a lui Dickens:
„Finalitatea operelor lor este extrem de
vast\, iar stilul este superb, plin de fantezie,
cu un puternic sim] moral”. Despre romanul
satiric al lui Mo Yan, The Republic of Wine
(}ara vinului, n.n.) Goldblatt crede „c\
este romanul chinezesc cu cea mai inovativ\
tehnic\ [i totodat\ cel mai complex din
cele pe care le-am citit eu”, în vreme ce
Life and Death are Wearing me Out (Via]a
[i moartea m\ ostenesc, n.n.) este „o
alegorie fabuloas\”. Vorbind despre
Sandalwood Death (Moartea arborelui de
santal, n.n.), Goldblatt confirm\ p\rerea
lui Mo Yan însu[i: ceea ce d\ frumuse]e
acestei opere este ritmul s\u muzical.
În conferin]ele de pres\ sus]inute dup\
premiere, Mo Yan declar\: „Am fost
surprins, pentru c\ Premiul Nobel mi
se p\rea un lucru extrem de îndep\rtat
de mine.” Întrebat ce înseamn\ pentru
el personal acest premiu, Mo Yan a r\spuns
râzând: „Pentru mine personal înseamn\
c\ în aceast\ perioad\ trebuie s\ vorbesc
cu dumneavoastr\.” Vorbind cu reporterii
la un hotel din ora[ul s\u natal, Gaomi,
din provincia estic\ Shandong, Mo Yan a
spus: „M-a luat total pe nepreg\tite
câ[tigarea acestui premiu, deoarece nu
m\ simt cel mai bun dintre scriitorii chinezi.
Sunt mul]i scriitori buni, iar pozi]ia
mea nu e chiar atât de înalt\. V\ mul]umesc
tuturor c\ a]i venit în Gaomi; acum ar
trebui s\ se coac\ sorgul ro[u, dar nu
se mai cultiv\ a[a ceva pe aici. Cred c\
nici unul dintre dumneavoastr\ n-a v\zut
holdele de sorg”. Cu Murakami, Mo
Yan n-a luat niciodat\ leg\tura direct. „El
creeaz\, de asemenea, forma sa literar\
unic\ [i descrie via]a cu care este el
obi[nuit. {i lucr\rile lui sunt extraordinare
[i merit\ Premiul Nobel”.
Întrebat despre comentariile postate
pe Weibo (re]ea de socializare frecventat\
de chinezi) – le-a mul]umit [i sus]in\torilor,
[i criticilor, considerându-i deopotriv\
prieteni. Pe paginile de internet chineze,
sunt comentatori care spun c\ Mo Yan
este scriitorul chinez cel mai apropiat de
standardele literare occidentale, creând,
a[adar, cu metodele occidentale. Cu alte
cuvinte, Mo Yan a câ[tigat Nobelul deoarece
operele sale corespund viziunii occidentalilor
referitoare la chinezi. Mul]i, îns\, consider\
c\ succesul a venit fiindc\ opera lui Mo
Yan îmbin\ cultura tradi]ional\ cu o larg\
viziune interna]ional\.
Mo Yan sus]ine c\ ceea ce a ob]inut
este un premiu literar, acordat din
considerente literare. „Întotdeauna am
scris din perspectiva omului, despre om,
[i a[ vrea ca o astfel de oper\ s\ mearg\
dincolo de limitele teritoriale, rasiale,
etnice.”
Asocia]ia scriitorilor din China l-a
felicitat pe Mo Yan pentru realizarea sa,
declarând: „În câteva decenii de crea]ie
literar\, Mo Yan a demonstrat c\ nutre[te
pentru patria sa o preocupare profund\,
demonstrând valoarea universal\ a literaturii
chineze. Îi dorim scriitorului chinez s\
ob]in\ tot mai multe succese, s\ ne ofere
tot mai multe opere de valoare, s\ aduc\
noi contribu]ii la dezvoltarea cultural\
a omenirii!”
Ministrul Culturii din Taiwan, Long
Yingtai, bun\ prieten\ a lui Mo Yan, [i-a
exprimat bucuria c\ Nobelul i s-a decernat
lui, spunând c\ un scriitor din popor,
un chinez get beget, a fost recunoscut
ast\zi de o lume întreag\, ceea ce este
extraordinar. Mo Yan este primul scriitor
chinez care ob]ine Nobelul, dar primul
scriitor de limb\ chinez\ care a ob]inut
acest premiu a fost Gao Xingjian, stabilit
în Europa, [i devenit cet\]ean francez.
Comparându-i, Long Yingtai spune: „For]a
spiritului pe care o degaja Gao Xingjian
era st\vilit\ ca de un zid împotriva incendiilor.
Ce bine este s\-l vezi pe unul care a
stat pe ]arina lui, îmbr\]i[at de câmpul
de sorg, câ[tigând acest premiu.” Continu\
spunând c\ Mo Yan este un om care a
tr\it într-un mediu restrictiv [i, în vreme
ce unii au ales s\ se înfurie, al]ii s\ se
opun\, iar al]ii s\ tac\, el a mers cu umor
al\turi de concet\]enii s\i, lucru care ar
trebui în]eles cu o mai mare deschidere.
Zhang Dachun, un scriitor taiwanez prieten,
de asemenea, cu Mo Yan, a declarat presei
c\ Mo Yan merit\ din plin aceast\ distinc]ie,
pe care de mult trebuia s\ o ob]in\.
Îns\ Freedom time îl citeaz\ pe profesorul
Chen Fangming, de la National Chengchi
University, c\ruia i se pare ciudat\ ob]inerea
premiului de c\tre Mo Yan. El a spus
c\, `n ultimii ani, acest premiu a fost
acordat scriitorilor care au mers contra
curentului, în vreme ce Mo Yan a urmat
cursul oficial, a scris despre ]\rani, f\r\
s\ critice autoritatea, încât po]i zice c\
e urma[ul lui Mao Zedong.
La libr\ria central\ a lan]ului „Chengpin
shudian” din Taibei a fost aranjat un mic
stand dedicat lui Mo Yan, deasupra c\ruia
era tip\rit motivul pentru care a câ[tigat
Premiul Nobel: „este scriitorul al c\rui
realism halucinant se împlete[te cu pove[tile
populare, cu istoria [i contemporaneitatea”.
Fiindc\ Mo Yan nu a fost publicat masiv
în Taiwan, printre sutele de mii de c\r]i
ale libr\riei, dintre c\r]ile lui nu mai
era decât una, nuvela Harta comorii
ascunse, ap\rut\ la Editura Maitian, unde
i-au ap\rut cele mai multe opere.
Reprezentantul editurii a spus c\ este
decis s\ publice best-seller-urile lui Mo
Yan, printre care Obosit de via]\, obosit
de moarte, Broasca, Moartea arborelui
de santal.
• Roxana Râbu
C\l\torii
Dup\ încheierea celui de-al Doilea
R\zboi Mondial, chiar la începutul
aplic\rii în agricultur\ a principiilor
revolu]ionare, Ximen Nao, un
gospodar din ]inutul Gaomi de nord-est,
acela[i meleag din romanul Sorgul
ro[u (Editura Humanitas Fiction,
traducere Dinu Luca, 2010), este
condamnat la moarte [i executat cu
[apte zile înainte de S\rb\toarea
Prim\verii (s\rb\toarea Anului Nou
tradi]ional chinezesc) pentru c\, spune
Huang Tong – executorul ordinului –,
„a[a e politica”. Singura vin\ pe care
Ximen [i-o recunoa[te este aceea c\
[i-a „]inut casa cu h\rnicie [i chibzuial\”,
c\ a f\cut bine oamenilor [i c\ a dat
bani pentru repararea statuilor zeilor.
{i, odat\ ajuns în Lumea Subp\mântean\
a regelui Yama, în loc s\ strige
„R\zbunare!”, strig\ necontenit
„Nedreptate!”.
Astfel ne invit\ Mo Yan, prin
traducerea, tot a lui Dinu Luca, a romanului
Obosit de via]\, obosit de
moarte, în preg\tire la Editura Humanitas
Fiction, s\ p\trundem într-o lume aflat\
între basm [i realitate, în care se
împletesc cu umor tradi]ie [i modernitate,
particular [i universal.
În cultura chinez\, Lumea de dincolo
se împarte în Lumea Cereasc\, guvernat\
de Împ\ratul Galben, populat\ de
zei daoi[ti, confuciani[ti [i buddhi[ti,
în care ajunge partea eteric\ a spiritului
[i Lumea Subp\mântean\, lumea
regelui Yama, omoloag\ într-o oarecare
m\sur\ Iadului european, în care
coboar\ partea rudimentar\ a spiritului.
Ca [i-n Infernul lui Dante, spiritele
ajunse aici sunt supuse la cazne cumplite,
cea mai crunt\ fiind aceea de a fi pr\jit
metodic în ulei clocotit. Supliciul este
asem\n\tor, dar cât de diferit: una
este s\ fii cufundat în cazanul cu smoal\
puturoas\ [i cu totul altceva s\ fii întors
atent pe toate fe]ele pentru a fi bine
rumenit.
Bietul spirit al lui Ximen Nao dore[te
s\ în]eleag\ de ce a trebuit s\ moar\
taman în perioada în care toate casele,
toate târgurile, toate ora[ele, toat\
]ara era o forfoteal\ de nedescris pentru
primenirea locuin]elor, por]ilor, uli]elor,
statuilor închinate zeilor; pentru plata
datoriilor (în cazul în care datornicul
era în stare s\ restituie banii împrumuta]i)
sau, dimpotriv\, pentru g\sirea unei
modalit\]i de a se sustrage pl\]ilor,
[tiut fiind c\ odat\ cu venirea Anului
Nou toate datoriile se radiaz\; pentru
cump\rarea de cadouri ce urmau a
fi oferite familiei, superiorilor, prietenilor…
Dup\ doi ani petrecu]i în Lumea de
dincolo, regele Yama se îndur\ s\-i
îng\duie s\ se întoarc\ în lumea
oamenilor.
{i astfel, Mo Yan, folosind tehnica
pe care predecesorul s\u, Wu Cheng’en,
o folosise în secolul al XVI-lea în
minunatul basm-roman-fantasticoreal
(c\ci baza c\r]ii sale C\l\torie spre
soare-apune – BPT, 1971 – este cât
se poate de real\ – c\l\toria întreprins\
de c\lug\rul Xuan Zang între anii 629-
646 e.n. în India, pentru a studia
buddhismul la izvoare [i a aduce în
China sutrele), ne invit\ s\-l urm\m
pe omul-spirit Ximen Nao în istoria
reîncarn\rilor sale succesive.
Pe acest drum, particularit\]ile
culturale încep s\ ias\ la lumin\, nu
doar în Lumea Subp\mântean\, ci [i
în cea real\. Astfel, dracii din regatul
lui Yama nu au trupuri alc\tuite ca
cele omene[ti, ba parc\ mai bine f\cute,
[i nu sunt negri ca smoala sau ca
t\ciunii, ci alba[tri, de un albastru
minunat, cum nu se poate vedea pe
p\mânt. Apoi apar personaje dragi,
Sun Wukong (Maimu]a, sau Regele
Maimu]elor, sau Marele În]elept Egalul
Cerului, cum î[i mai spunea cu emfaz\)
[i Zhu Bajie (Râtanul-opt-porunci), doi
dintre înso]itorii c\lug\rului Xuan
Zang, din romanul C\l\torie spre
soare-apune, personaje foarte populare,
care apar în scenete folclorice, în târguri,
la bâlciuri, f\când deliciul spectatorilor.
În parantez\ fie spus, Maimu]a este
atât de popular\ încât exist\ în
China peste 1000 de actori a c\ror
specialitate este s\ joace rolul lui Sun
Wukong.
Apare apoi o realitate a Chinei
antebelice, disp\rut\ în prezent:
concubinele. În civiliza]ia chinez\,
poligamia era semn de bog\]ie: numai
un om avut î[i putea permite s\ între]in\
mai multe neveste. Dintre neveste,
prima era numit\ so]ie principal\ sau,
simplu, so]ie, iar celelalte – so]ii
secundare sau concubine. Între so]iile
secundare exista o ierarhizare dat\
atât de momentul intr\rii în familie
cât [i de sexul primului copil sau copiilor
pe care-i aducea pe lume. Dac\ n\[tea
b\iat, iar concubina de rang superior
avea numai fat\, putea cre[te în grad.
Mai mult, chiar nevasta principal\
putea fi dec\zut\ din rang dac\ nu
avea b\ie]i sau, mai grav, dac\ era
stearp\. Neveste sau concubine, femeile
din cas\ aveau acelea[i obliga]ii fa]\
de b\rbatul lor. De aici [i am\r\ciunea
din inima lui Ximen Nao, c\ n-a fost
condus spre locul de execu]ie decât
de so]ia principal\.
O alt\ realitate pe care o constat\
pe drumul de întoarcere din regatul
lui Yama în lumea real\ este c\ reforma
agrar\ se înf\ptuise în timpul cât lipsise.
Se n\scuse o lume nou\, o nou\ a[ezare,
cu noi obiceiuri, dar pentru aceasta,
tot nu trebuia s\ fie omorât f\r\ discu]ie.
Cât de mult\ t\rie îi trebuie unui om
ca în astfel de condi]ii s\ nu dispere,
s\ trateze cu umor tragedia pe care
o tr\ie[te [i s\ continue s\ strige
„Nedreptate”!
{i poate este o adev\rat\ nedreptate
c\ drumul înapoi nu este drept, ci,
potrivit tradi]iei buddhiste, trebuie s\
treac\ prin multiple reîncarn\ri [i s\
cunoasc\ obida dobitoacelor din b\t\tur\,
pân\ când…
Înscris\ pe linia tradi]iei C\l\toriei
spre soare-apune [i marcat\ de scriitura
puternic\, precis\, chiar dur\, dar
extrem de nuan]at\ din Sorgul ro[u,
cartea Obosit de via]\, obosit de moarte
a proasp\tului laureat al Premiului
Nobel pentru Literatur\, Mo Yan,
a[teapt\ s\ vad\ lumina tiparului [i
s\ fie citit\.
• Tatiana Segal
22.................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012

Criza [i cultura
Nu e vorba de criza culturii,
subiect la mod\ în anii 1990,
ci de criza economic\ actual\
care nu iart\ nici cultura.
Am mai scris despre reducerile
operate de guvernul conservator
britanic din bugetele unor mari
institu]ii culturale. Acum ne referim
la t\ierile pe care le anun]\ guvernul
socialist francez în acela[i domeniu.
Bugetul de 2,7 miliarde de euro
(totu[i!) afectat ministerului de
resort va fi u[urat cu 3%. Asta
pentru început. Timp de trei ani,
Versailles, Grand Palais, Centrul
Pompidou, Muzeul Luvru [i alte
institu]ii majore vor trebui s\ amâne
lucr\ri de renovare în curs [i s\
anuleze expozi]ii [i programe, ca
urmare a reducerii cu 2,5% a
bugetelor lor. Unul din motivele
reducerilor invocate de ministresa
culturii, altminteri simpatica doamn\
Aurélie Filippetti, const\ în risipa
care s-ar fi f\cut în anii din urm\.
Exemplul care a [ocat mediul cultural
francez este al Muzeului Picasso,
aflat în Hôtel Salé din Paris [i
momentan închis accesului public,
care ar fi crescut costurile renov\rii
cu 60%. La Grand Palais, Curtea
de Conturi a constat de asemenea
o cre[tere a costurilor de la 60 la
106 milioane de euro. E pus\ în
discu]ie [i gestiunea. Un paznic de
noapte lucreaz\ o noapte din patru
iar unul de zi petrece în muzeu
mai pu]in de 35 de ore, norma
obligatorie, s\pt\mânal. La noi,
cum or fi stând lucrurile •
Ultimele zile ale dictatorilor
Oculegere de studii istorice a
ap\rut sub acest titlu la Paris
la început de octombrie. Fiecare
studiu, datorat unui autor
diferit, poveste[te sfâr[itul unui
dictator din secolul XX, de la Stalin
la Trujillo, cu multe informa]ii noi,
unele stupefiante. Patruzeci [i opt
de ore a fost l\sat Stalin s\ agonizeze
f\r\ a fi solicitat\ consulta]ia unui
medic, [i asta, dac\ nu ad\ug\m
alte, probabil, dou\sprezece, pân\
când garda personal\ [i-a luat inima
în din]i [i a intrat în camera în care
Stalin dormea, constatând abia
atunci de ce acesta nu d\duse nici
un semn de via]\ întreaga zi. Pe
deoparte, va fi fost frica ofi]erului
de gard\ de a p\trunde nechemat,
contrar regulei bine stabilite, a
c\rei înc\lcare putea avea consecin]e
nefaste. În privin]a celorlalte dou\
zile, a fost vorba de negocierile
dintre liderii de la Kremlin, în frunte
cu Beria, menite a duce la împ\r]irea
responsabilit\]ilor puterii dup\
decesul tiranului. Descoperit c\zut
pe covor, paralizat [i incapabil s\
vorbeasc\, în seara de 1 martie
1953, diagnosticat cu o grav\
hemoragie a arterei cerebrale stângi
în diminea]a de 3 martie, Stalin
a murit în diminea]a de 5 martie.
•
Alain Resnais a f\cut un film
dup\ Eurydice de Jean Anouilh.
Iat\ c\ Marc Paquien pune în
scen\ la teatrul Vieux-Colombier
din Paris Antigona aceluia[i.
Interesul pentru piesele scriitorului,
datând din timpul Ocupa]iei, este
considerabil dup\ ani buni de
uitare. Am putea lua lec]ii de la
francezi care nu-[i uit\ niciodat\
de tot scriitorii. Ieri, Feydeau, azi
Anouilh, sunt urca]i pe scen\, în
straie noi, în interpret\ri noi,
ca s\ nu mai vorbim de viziunea
regizoral\, mereu alta. Piesa lui
Sofocle era o tragedie. A lui Anouilh
e aproape o parodie a situa]iei
originare. Regizorul actual red\
Înc\ o dat\, Jean Anouilh
ac]iunii din piesa lui Anouilh o
parte din seriozitatea tragediei
grece[ti, mutând-o în lumea
noastr\, nici ea lipsit\ de conflicte
între spiritul de datorie [i
compromisul, nu religios, ci politic.
Actual\, mai degrab\, decât
actualizat\, piesa din 1944 face
fa]\ cu bine exigen]elor publicului
contemporan, mult mai aproape
de a în]elege compromisul decât
datoria, lipsit cum e de reperele
morale din antichitatea greac\,
de care nici Anouilh nu face mare
caz. Oricum, mai pu]in decât
regizorul Marc Paquien [i actri]a
Françoise Gillard, care o
întruchipeaz\ pe Antigona. •
Proust f\cea gre[eli de ortografie
Ortografia francez\ este atât de
dificil\, încât nimeni, nici chiar
marii scriitori, nu sunt scuti]i
de gre[eli. Coresponden]a
particular\ este cea care îi d\ de
gol, când nu recunosc ei în[i[i,
precum Cocteau, care îi atr\gea
aten]ia editorului s\u c\ mâna scrie
ce-i dicteaz\ ochiul, nu ceea ce ar
trebui s\ scrie. Coresponden]a lui
Balzac, Proust, Anouilh, dintre cei
vechi, sau, dintre contemporani,
a lui Erik Orsenna, autor, între
altele, al unei c\r]i despre dispari]ia
diacriticelor de când cu s.m.s.-
urile, probeaz\ necunoa[terea
unora din regulile de baz\ ale
ortografiei. Pe vremuri, Bernard
Pivot organiza prin intermediul
revistei „Lire” [i al televiziunii un
concurs interna]ional de ortografie,
francez\, desigur, câ[tigat, f\r\
excep]ie de str\ini. Un concurs
similar, cu participarea a 600 de
[coli, a pus pe roate Eric-Emmanuel
Schmitt, care declara: „Ortografia
înseamn\ cur\]enie, o chestiune
de respect fa]\ de cel\lalt. {i e
totodat\ un joc”. Anne-Marie
Gaignard este, la rândul ei, autoarea
unei c\r]i intitulate Revan[a nulit\-
]ilor în ortografie. Autoarea a suferit
în [coal\ [i mai apoi, pân\ la 36
de ani, din cauza gre[elilor de
ortografie pe care le comitea. A[a
c\ s-a hot\rît s\ g\seasc\ cu orice
pre] o metod\ de a înv\]a s\ scrie
corect. A g\sit-o, a aplicat-o elevilor
ei, dar [i adul]ilor, cu un succes
incontestabil. Cartea ei ne pune
în tem\. Rezultatele sunt rapide,
pretinde Anne-Marie Gaignard:
într-o singur\ or\ po]i înv\]a
ortografia! Vom cump\ra cartea
[i vom verifica. Îi vom ]ine la curent
pe cei interesa]i. •
„Fanatismul prostiei“
A[a se intituleaz\ articolul lui Jean
Birnbaum din „Le Monde des
Livres” din 21 septembrie consacrat
unui film produs ceva mai demult
în Pakistan, Guerillas internationales,
în care e prezentat\, într-o manier\
stupid\ [i abject\, „vân\toarea”
declan[at\ contra lui Salman Rushdie
în urma fatwei aiatolahului Khomeini.
Autorul Versetelor satanice e înf\]i[at
ca un ins alcoolic [i diabolic, care ar
]ine cu orice pre] s\ înfiin]eze cu banii
lui murdari (cadorisi]i, desigur, de
CIA) discoteci, da, discoteci, a]i citit
bine, în Pakistan. Refuzat de la difuzare
în Marea Britanie, filmul a putut fi
totu[i v\zut gra]ie lui Rushdie însu[i,
care a explicat c\ doar a[a lumea va
în]elege cât de tic\los este. Ce noroc
c\ fanaticii sunt [i pro[ti! •
Dou\ tragedii culturale:
Tombuctu [i Alep
~n demen]a cu care vrea s\-[i p\streze
puterea, dictatorul sirian n-a ezitat
s\ bombardeze, la finele lunii
septembrie, Alep, ora[ istoric, ale
c\rui str\vechi minuni arhitectonice
sunt înscrise pe Lista Patrimoniului
Mondial al UNESCO. Cum nicio echip\
de exper]i n-a fost l\sat\ s\ se duc\
la fa]a locului, nu se [tie ce a mai
r\mas în picioare. Martorii nu ne dau
nici o speran]\. La 30 iunie, tot anul
acesta, mili]iile Ansar Dine (Ap\r\torii
credin]ei) au p\truns în Tombuctu,
ora[ mitic din nordul Mali, clasat înc\
din 1988 ca monument pe aceea[i
List\ UNESCO, [i, sub ochii îngrozi]i
ai locuitorilor, au purces la demolarea
a cincisprezece moschei venerate
de secole de un cult considerat idolatru
de c\tre ace[ti nebuni ignoran]i, care
strigau: „Dumnezeu e unic. Totul aici
e haram (neîng\duit). Adev\ra]ii
musulmani suntem noi. UNESCO, asta
ce mai e” C\ nu aveau idee de UNESCO,
treac\-mearg\, dar nu aveau idee
c\ tradi]ia musulman\ urc\ la Tombuctu
cu mult înainte de secolul XV, când
ora[ul ajunsese deja la 100.000 de
locuitori, iar universitatea num\ra
25.000 de studen]i veni]i din toat\
lumea. Manuscrisele de la Tombuctu
sunt vestite pentru frumuse]ea lor.
Un album recent publicat la Paris
cuprinde câteva absolut splendide. În
num\r de 100.000, iar dac\ le lu\m
în considerare [i pe cele de la Segu
sau Gao, de 900.000, manuscrisele
sunt în mare pericol. Popula]ia a ascuns,
cu pre]ul vie]ii, o parte din ele. Dar
câte vor fi c\zut în mâinile fanaticilor
•
meridiane
România literar\ num\rul 43 / 26 octombrie 2012................................................................................................................................................................................................................................23

actualitatea
Din Bucure[tiul Cultural
În BUCURE{TIUL CULTURAL (nr.
118, octombrie) am remarcat grupajul
de articole dedicate lui Marius Robescu.
Daniel Cristea-Enache scrie despre
romanul postum Trunchiul [i a[chia,
publicat în 2005-2006 la Editura Muzeul
Literaturii Române, roman lipsit de
receptare critic\ la momentul apari]iei,
iar doi dintre colegii de genera]ie [i
apropia]ii poetului disp\rut, e vorba
despre Nicolae Prelipceanu [i Constantin
Ab\lu]\, îl evoc\ în pagini emo]ionante:
„M\ aflu într-o situa]ie paradoxal\ ori
de câte ori scriu despre colegii [i prietenii
mei care au disp\rut. A[a [i acum,
constatând c\, într-un fel greu de
în]eles, calmul [i t\cutul prieten Marius
Robescu, cu generozitatea-i caracteristic\,
mi-a mai acordat 27 de ani de via]\.”
(Constantin Ab\lu]\). O pagin\ de
excelente poeme de Marius Robescu
(din volumul Poezii, Vitruviu, 1996)
completeaz\ portetrul acestui important
scriiitor român. Ini]iativa revistei
Bucure[tiul Cultural de a ni-l readuce
în aten]ie este, desigur, l\udabil\. Tot
în Bucure[tiul Cultural am citit o cronic\
a lui Alexandru Matei la volumul Corinei
Ciocârlie Il n’y a pas de d`ner gratuit.
Petit abécédaire de la rencontre en
littérature (tip\rit de editura luxemburghez\
ultimomondo). Ne-au surprins câteva
sc\p\ri în acest text, cu atât mai
sup\r\toare cu cât cronica este bine
scris\: prozatorul sud-african stabilit
în Australia, laureat al Premiului Nobel
pentru Literatur\, J.M. Coetzee, e numit
„scriitor sud-american”(!), iar când se
vorbe[te despre reprezentan]ii „{colii
de la Timi[oara”, sunt cita]i Adriana
Babe]i [i Cornel Ungureanu, rebotezat
ad-hoc, Dumitru Ungureanu (!).
O revist\ craiovean\ [i nu numai
Un frumos [i substan]ial eseu public\
Virgil Nemoianu în revista SCRISUL
ROMÂNESC despre Cercul literar de
la Sibiu, în care autorul vede un „model
cultural [i etic”. Virgil Nemoianu î[i
sus]ine pledoaria pentru acest cerc
literar pe care-l consider\ „unul din
fenomenele centrale, decisive, de
suprem\ valoare ale literaturii române”
trecând în revist\, cu echilibru [i în
cuno[tin]\ de cauz\, activitatea, opera
fiec\rui membru al grupului, iar bilan]ul
este impresionant. Iat\ un fragment
despre Ion Negoi]escu: „Poate cazul
cel mai tipic este poemul Sabasios al
lui Negoi]escu, z\mislit în fundul
închisorii [i pus pe hârtie ani de zile
mai târziu, adic\ atunci când în sfâr[it
putea face acest lucru. Eram prezent
în sala acelui atât de absurd proces
[i Negoi]escu m\ privea cu ochi
mari, cu intensitate. Dup\ eliberarea
sa, mi-a spus: „Încercam parc\ s\-]i
transmit din privire textul poemului…”
Dar à propos de prezen]a lui Virgil
Nemoianu în revista Scrisul românesc:
dac\ num\r\m scriitorii români stabili]i
în Statele Unite pe care-i reg\sim în
sumarul revistei (pe lâng\ Virgil
Nemoianu, semneaz\ în acest num\r
Andrei Codrescu, Dumitru Radu Popa,
Nina Cassian, Carmen Firan, {tefania
Magidson, R\zvan Hot\ranu, Adrian
Sângerzan, {erban Centea, Alexandra
Carides), atunci, negre[it, publica]ia
craiovean\ ar trebui s\-[i deschid\ o
subredac]ie la New York [i, eventual,
s\ solicite sprijin financiar pentru
apari]ie nu numai municipalit\]ii din
capitala Olteniei, ci [i celei americane.
O însu[ire tipic româneasc\
Revoltat\ de nedreptatea care i
se face lui Mircea C\rt\rescu, al c\-
rui nume „a fost terfelit” recent, într-o
„sinistr\ emisune” tv, Simona Sora
scrie, în DILEMA VECHE (nr. 453, 18-
24 octombrie), cu deplin\ îndrept\]ire:
„…Mircea C\rt\rescu este azi nu doar
cel mai important scriitor român în
via]\, ci [i unul dintre pu]inii arti[ti
europeni care au reu[it s\ modifice
viziunea contemporanilor s\i (cei care
l-au citit) despre lume.” Opinia sa, la
care Cronicarul subscrie, este înt\rit\
prin reproducerea uneia dintre
nenum\ratele cronici elogioase care,
de-a lungul anilor, au înso]it c\r]ile
lui C\rt\rescu în ]\rile unde s-a tradus
opera sa: „Lucrul cel mai original [i
mai ie[it din comun al stilului narativ
al lui C\rt\rescu este cople[itoarea sa
for]\ expresiv\ care porne[te, ca un
curent teluric, dintr-o lume de un
realism riguros [i scrupulos documentat
al zilelor noastre, ca s\ ajung\ la o
Ochiul magic
serie de febrile întret\ieri fantastice…”,
scria în Spania, despre Visul, eseista
„de mare influen]\” Mercedes Monmany,
acum aproape dou\ decenii. Participan]ii
„la aceast\ execu]ie inept\, mincinoas\”
a lui C\rt\rescu nu-[i dau seama,
probabil, c\ prin ac]iunea lor confirm\,
înc\ o dat\, un adev\r vechi: spiritul
autodistructiv [i neîncetata terfelire a
valorilor constituie o însu[ire tipic
româneasc\.
Un premiu de proz\
Acel controversat concurs de proz\
prin care se premiaz\ romanul anului
2011 (un premiu foarte tentant b\ne[te,
dar cu ni[te reguli confuze, fiindc\
amestec\ gustul capricios al amatorilor
cu criteriile profesioni[tilor) [i-a desemnat
titlurile finaliste. Acestea sunt: FEM
de Magda Cârneci, Ed. Cartea Româneasc\,
Via]a lui Kostas Venetis de Octavian
Soviany, Ed. Cartea Româneasc\, Emo]ia
de Mirela St\nciulescu, Ed. Humanitas,
Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici,
Ed. Polirom [i Ploile amare de Alexandru
Vlad, Ed. Charmides. Cu aceasta,
misiunea criticilor literari Alex {tef\-
nescu, Dan C. Mih\ilescu [i Daniel
Cristea-Enache s-a încheiat [i intr\ în
aren\ cei 20 de bloggeri. Vom afla curând
ce aleg ei, de[i selec]ia lor nu este
în niciun fel revelatoare, din moment
ce unii dintre cei pu[i acum s\ judece
[i-au m\rturisit deja, cu senin\tate,
ignoran]a în domeniu. P\cat de banii
pu[i în joc la premiul acesta de proz\
care poart\ numele unui regretat poet
[i cantautor, „Augustin Fr\]il\”.
• Cronicar
Talon de abonare `ncep`nd cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
abonament trei luni (13 numere) - 32 lei
abonament [ase luni (26 numere) - 60 lei
abonament un an (52 numere) - 120 lei
Nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prenume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . bl. . . . . . sc. . . . . . et. . . . . . ap. . . . . . .
sector. . . . . . . localitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cod po[tal. . . . . . . .jude]. . . . . . . .
telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Abonamente România literar\
Pentru anul 2012 abonamentele pot fi contractate la redac]ie sau prin intermediul
Po[tei Române.
Pentru abona]ii din ]ar\ [i din str\in\tate care au `ncheiat `n anii trecu]i abonamente
direct la redac]ie, r\m`ne valabil\ adresa: dir. adm. Valentina Vl\dan, Funda]ia
România literar\, Calea Victoriei 133, sector 1, Bucure[ti, cod 010071, OP 22.
Cititorii din str\in\tate care doresc s\ se aboneze sunt ruga]i s\ trimit\ prin
mandat po[tal contravaloarea abonamentului, [i anume: 230 euro sau 300 USD
pentru 12 luni; 115 euro sau 150 USD pentru 6 luni.