Rezumat - Institutul de Studii Doctorale

Partea a IV-a lucrării, care cuprinde Actualizarea vocaţiei misionare a omului în
lumea contemporană, pornind de la consideraţiile teologice anterioare, încercă să
delimiteze vocaţia misionară a laicilor de chemarea misionară a preoţiei sacramentale,
prin identificarea fundamentului eclesiologic al apostolatului laicilor, a condiţiilor
asumării acestuia şi a domeniilor în care se manifestă în mod concret. Astfel, se face
referire la preoţia universală ca fundament al vocaţiei misionare a laicatului; la mărturia
creştinului ortodox într-un context etnic, confesional şi religios eterogen; la asumarea
Crucii lui Hristos în misiunea Bisericii ca responsabilitate a tuturor creştinilor; la încorporarea
sacramentală a întregii zidiri în trupul lui Hristos – Biserica – prin participarea tuturor
creştinilor; la propovăduirea Evangheliei ca datorie a tuturor creştinilor; la stăruinţa în
credinţa cea adevărată şi în transmiterea ei şi la responsabilitatea creştinului faţă de creaţie.
În societatea contemporană, toate aceste exigenţe misionare presupun şi un
angajament din partea credincioşilor laici. Progresul ştiinţei şi al tehnicii, relaţiile
complexe dintre oameni, nu numai că au extins sfera apostolatului laicilor, ci ridică şi
probleme noi, a căror rezolvare, în duh creştin, solicită un efort deosebit din partea
credincioşilor. Credinţa ca act personal de primire a adevărului lui Dumnezeu, născută din
propovăduirea Evangheliei al cărei conţinut este Revelaţia dumnezeiască ce culminează
în Iisus Hristos, trebuie să nască în sufletul creştinului dorinţa de a împărtăşi cu ceilalţi
bucuria trăirii în Duhul lui Hristos. Exigenţele misionare pe care trebuie să le împlinească
în lume au ca obiectiv general încorporarea sacramentală a întregii zidiri în trupul lui
Hristos – Biserica – la care participă toţi creştinii. Bucuria descoperirii Adevărului şi a
adevăratului sens al vieţii trebuie vestită. De aceea, propovăduirea Evangheliei, stăruinţa
în credinţa cea adevărată şi în transmiterea ei este o datorie a tuturor creştinilor. Toate
acestea transformă mărturia creştinului ortodox, în plin relativism şi pluralism religios şi
confesional, într-o cale către izvorul nemuririi.
Prin acceptarea acestor responsabilităţi, este necesar să se descopere că viaţa
omului, în ansamblul ei, este dar de la Dumnezeu. Lumea în care trăieşte şi peste care
stăpâneşte este şi ea darul lui Dumnezeu. Omul este creat şi trimis în lume cu scopul de a
îndumnezei şi de a transfigura creaţia. Din această perspectivă, raportul lui cu
proximitatea sa şi cu semenii este veşnic, în timp ce stăpânirea lui asupra lumii se
consumă în eternitate, după chipul stăpânirii celei dumnezeieşti.
Cu această credinţă, se subliniază necesitatea constituirii unei comunităţi misionare
şi mărturisitoare, care ia din lumea zidită anumite elemente, pe care le oferă lui
Dumnezeu. Acţionând astfel, omul aduce făptura zidită în comuniune cu El şi nu numai
că o întrebuinţează cu respectul ce i se cuvine unui lucru al lui Dumnezeu, dar o vede
15