Rezumat - Institutul de Studii Doctorale

văzută este societatea credincioşilor care împărtăşesc aceeaşi credinţă, missio Dei se poate
realiza şi în afara Bisericii. Izvorul ultim al misiunii fiind Dumnezeu, lucrarea Lui se
poate realiza şi în afara cadrului societăţii sau instituţiei misionare.
Subcapitolele Trimiterea Fiului în lume şi Trimiterea Bisericii ca perpetuare a
trimiterii lui Hristos prezintă, în contextul paradigmei missio Dei, trimiterea Fiului şi a
Sfântului Duh lume, înţelese drept condiţii ale misiunii tuturor creştinilor, iar subcapitolul
Laicul, misionar în Biserică încheie partea I a lucrării şi, implicit, capitolul 2 consacrat
premiselor misionare.
Partea a II-a a lucrării se intitulează Vocaţia misionară a omului – repere biblice şi
patristice. În capitolul 1 sunt analizate câteva Repere noutestamentare ale „trimiterii”
creştinilor în misiune, pornind de la scrierile Sfinţilor Evanghelişti şi terminând cu
teologia misionară paulină.
Subcapitolul dedicat Evangheliei după Matei prezintă Omul şi misiunea în scrierea
menţionată, arătând că ucenicii de pretutindeni, îndiferent de etnie şi statut social sunt
chemaţi la misiune, că, deşi Sfântul Evanghelist Matei „nu utilizează sintagma după
chipul lui Dumnezeu sau după chipul lui Hristos pentru a defini ontologia ucenicului
trimis la misiune, foloseşte o altă noţiune, care pune în evidenţă o calitate a persoanei
umane ce corespunde întru totul ontologiei sale teologice şi anume aceea de fiu al lui
Dumnezeu (uiòj qeou/% (Mt 5, 9)”. Este examinat apoi conţinutul Predicii de pe munte în
care sunt reflectate calităţile omului de fiu al lui Dumnezeu. Se face analiza discursului
misionar din Mt 10 ca paradigmă a misiunii primilor creştini şi secţiunea se încheie cu
interpretarea marii trimiteri misionare (Mt 28, 16 -20). Aici este evidenţiată legătura
dintre comunitatea ucenicilor lui Iisus şi cea a ucenicilor din timpul Evanghelistului
Matei prin imperativul maqhteu,sate, „faceţi ucenici!” (Mt 28, 19), arătând că pentru
Evanghelistul Matei nu există o discontinuitate între istoricitatea Mântuitorului şi timpul
Bisericii. Toţi cei ce-L urmează pe Hristos din „toate neamurile” (Mt 28, 19) şi în orice
timp sunt ucenici ai Lui Hristos.
Sfântul Evanghelist Marcu defineşte, în termeni hristologici, adevărata calitate de
ucenic şi, implicit, de misionar a fiecărui creştin. Iată de ce asumarea crucii lui Hristos
este paradigma adevăratei calităţi de ucenic în Evanghelia după Marcu. După ce, în
prealabil, a fost prezentată tipologia ucenicului lui Hristos (Mc 1, 16-20), sunt descoperite
condiţiile uceniciei misionare (Mc 8, 34). Prima este lepădarea de sine: ucenicul lui
Hristos trebuie să renunţe la sinele vechi, care, în starea în care se găseşte acum, se află în
afara renaşterii prin har. Renunţând la ideea că el însuşi este măsura propriei sale
existenţe, omul îşi dăruieşte viaţa lui Dumnezeu, Cel de care depinde mântuirea lui. În al
9