Metode analitice pentru unele antiinflamatoare ... - "Gr.T. Popa" Iasi

Universitatea de Medicină şi Farmacie 

„Gr. T. Popa” Iaşi 

Facultatea de Farmacie 

METODE ANALITICE PENTRU UNELE 

ANTIINFLAMATOARE 

NESTEROIDIENE DIN CLASA 

OXICAMILOR 

Rezumatul tezei de doctorat 

Coordonator ştiinţific 

Prof. Dr. Vasile Dorneanu 

IAŞI 

2010 

Doctorand 

Ing. Mariana Mândrescu

Conform deciziei Rectoratului 

Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. 

Popa” Iaşi nr. 21483/13.XI.2009, a fost 

numită următoarea comisie de doctorat: 

• Prof. Univ. Dr. Marius Bojită – Universitatea de 

Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca 

• Prof. Univ. Dr. Ioan Sârghie – Universitatea Tehnică 

“Gheorghe Asachi” Iaşi 

• Prof. Univ. Dr. Elena Butnaru – Universitatea de 

Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi 

Susţinerea publică a tezei de doctorat va 

avea loc în data de 19 Martie 2010, ora 10, în 

Sala Societăţii de Medici şi Naturalişti, Iaşi.

CUPRINS 

SCOP ŞI OBIECTIVE ....................................................................... 3 

INTRODUCERE ................................................................................ 4 

I.Aspecte privind medicamentele antiinflamatoare .......................... 5 

I.3. Proprietăţi ale antiinflamatoarelor din clasa oxicamilor ............. 5 

I.3.1. PIROXICAM ......................................................................................... 5 

I.3.2. TENOXICAM ....................................................................................... 6 

I.3.3. MELOXICAM ....................................................................................... 7 

II. Metodologia generală de validare a metodelor analitice ............. 8 

III. Caracterizarea şi aplicaţiile analitice ale unor noi metode 

spectrofotometrice în vizibil pentru determinarea unor oxicami, 

folosind ca reactiv fericianura ferică ................................................ 9 

III.1. Determinarea spectrofotometrică de absorbţie în vizibil a 

piroxicamului .......................................................................................... 9 

III.1.2. Stabilirea condiţiilor optime de lucru .................................................. 9 

III.1.3. Mod de lucru ..................................................................................... 11 

III.1.4. Validarea metodei de analiză ............................................................ 11 

III.1.5. Aplicaţii analitice .............................................................................. 12 


tenoxicamului ....................................................................................... 14 

III.2.2. Stabilirea condiţiilor optime de lucru ................................................ 15 





meloxicamului ....................................................................................... 19 

III.3.2. Stabilirea condiţiilor optime de lucru ................................................ 19 




IV. Cercetări privind caracterizarea şi aplicaţiile analitice ale unor 

noi metode spectrofotometrice în ultraviolet pentru determinarea 

unor oxicami..................................................................................... 23 

IV.1. Determinarea spectrofotometrică în ultraviolet a 

piroxicamului folosind ca reactiv soluţia de iod ................................ 23 

IV.1.2. Stabilirea condiţiilor optime de lucru ................................................ 24 

IV.1.3. Mod de lucru ..................................................................................... 25 

IV.1.4. Validarea metodei de analiză ............................................................ 25 

IV.1.5. Aplicaţii analitice .............................................................................. 26


tenoxicamului folosind ca reactiv soluţia de iod ................................ 27 


IV.2.3. Mod de lucru ..................................................................................... 29 


IV.2.5. Aplicaţii analitice .............................................................................. 30 

IV.3. Determinarea spectrofotometrică în vizibil a meloxicamului 

folosind ca reactiv clorura de aluminiu .............................................. 31 


IV.3.3. Mod de lucru ..................................................................................... 32 


IV.3.5. Aplicaţii analitice .............................................................................. 34 

V. Cercetări privind caracterizarea şi aplicaţiile analitice ale unor 

noi electrozi membrană-selectivi ..................................................... 35 

V.1.4. Prepararea membranei selective ......................................................... 35 

V.1.5. Construcţia electrozilor membrană ion – selectivi cu matrice de 

polietilenă ...................................................................................................... 35 

V.2.2. Sinteza compusului piroxicam- silicowolframat ................................ 37 

V.2.3. Solubilitatea în apă a compusului piroxicam – silicowolframat ......... 37 

V.2.4. Caracteristicile funcţionale ale EMIS ................................................. 37 

V.2.5. Mod de lucru ...................................................................................... 39 

V.2.6. Validarea metodei de analiză .............................................................. 40 

V.2.7. Aplicaţii analitice ............................................................................... 41 

V.3. Electrozi membrană ion selectivi pentru tenoxicam bazaţi pe 

compusul tenoxicam – fosfowolframat ............................................... 42 

V.3.2. Sinteza compusului tenoxicam- fosfowolframat ................................ 42 

V.3.3. Solubilitatea în apă a compusului tenoxicam – fosfowolframat ......... 42 

V.3.4. Caracteristicile funcţionale ale EMIS ................................................. 42 

V.3.5. Mod de lucru ...................................................................................... 44 



V.4. Electrozi membrană ion selectivi pentru meloxicam bazaţi pe 

compusul meloxicam – fosfomolibdat ................................................ 46 

V.4.2. Sinteza compusului meloxicam- fosfomolibdat ................................. 46 

V.4.3. Solubilitatea în apă a compusului meloxicam – fosfomolibdat .......... 46 

V.4.5. Mod de lucru ...................................................................................... 48 



VI. CONCLUZII GENERALE ........................................................ 50 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ....................................................... 56 

2

SCOP ŞI OBIECTIVE 

Lucrarea „Metode analitice pentru unele antiinflamatoare 

nesteroidiene din clasa oxicamilor” îşi propune un studiu analitic a 

unor antiinflamatoare nesteroidiene . 

Studiul pe care îl propunem abordează cercetări fundamentale 

cu un grad de originalitate menit să le impună printre cercetările de 

vârf pe plan mondial. Tematica concretă este dedicată unor studii 

experimentale şi teoretice, încercând să găsească noi metode de 

analiză sau să îmbunătăţească metodele deja existente pentru a putea 

fi folosite pentru controlul riguros al medicamentelor. 

Prin aceasta, se creează o bază de informaţii experimentale care 

să permită verificarea şi/sau extinderea unor abordări teoretice şi 

practice privind controlul substanţelor medicamentoase din preparate 

farmaceutice sau din medii biologice. 

În cadrul acestui studiu sunt propuse realizarea următoarelor 

obiective: 

Efectuarea unui studiu riguros a literaturii de specialitate 

referitoare la antiinflamatoarele nesteroidiene în general şi al 

oxicamilor în particular; 

Informare şi documentare în literatura de specialitate privind 

metodele de analiză calitativă şi cantitativă deja existente 

pentru oxicami; 

Elaborarea de metode de analiză calitativă şi cantitativă 

pentru fiecare substanţă medicamentoasă în parte astfel încât 

performanţele metodei analitice sa fie maxime (selectivitate, 

sensibilitate, precizie, robusteţe), dar în acelaşi timp metoda 

să fie cât mai rapidă; 

Îmbunătăţirea şi elaborarea de noi metode de extracţie a 

analitului din matrice (tablete, capsule, supozitoare, geluri, 

creme); 

Validarea metodelor de analiză a medicamentelor, în 

conformitate cu reglementările naţionale şi europene; în acest 

sens vor fi verificaţi o serie de parametri precum: liniaritatea, 

selectivitatea, precizia, exactitatea, robusteţea, limita de 

detecţie şi limita de cuantificare. 

3

INTRODUCERE 

Antiinflamatoarele sunt substanţe care au proprietatea de a 

antagoniza în mod nespecific principalele manifestări ale procesului 

inflamator, indiferent de etiologie. 

Existenţa unor preparate – sub diferite denumiri – care conţin 

asocieri ale antiinflamatoarelor cu proprietăţi analgezice – 

antipiretice, se pare că e benefică şi îşi găseşte justificarea. 

Mult timp nu s-a făcut nici o distincţie netă între acţiunea 

analgezică, antiinflamatoare şi antipiretică, probabil din 

considerentul că, în general, apariţia inflamaţiei era acompaniată de 

durere şi febră. Astăzi, având la dispoziţie un arsenal atât de valoros 

de antiinflamatori, avem libertatea de a alege în funcţie de caz, 

diferiţi antiinflamatori, care, în secundar, prezintă şi o acţiune 

analgezică. De exemplu, azi se cunoaşte cu certitudine valoarea 

analgezică a aspirinei, dar şi cea antiinflamatoare (la doze mari), pe 

când aminofenazona şi metamizolul au efecte antiinflamatoare 

slabe, dar sunt buni analgezici, antipiretici. 

În 1990 OMS înregistra o sută de milioane de 

prescripţii cu antiinflamatoare şi aprecia la dublu sau triplu 

situaţiile în care astfel de medicamente se utilizează fără 

prescripţie. Persoanele peste 65 de ani utilizează acest tip de 

medicamente în mod regulat iar un procent de 1 — 2% chiar zilnic. 

Includerea acestora în combinaţiile antialgice sub forma unor 

specialităţi cresc şi mai mult aceste cifre. În acelaşi timp însă s-a 

constatat că antiinflamatoarele nesteroidiene nu sunt atât de 

inofensive cum s-a crezut, ele prezentând o serie de efecte secundare, 

ca urmare a mecanismelor de acţiune, şi reacţii adverse ca urmare a 

unei hipersensibilităţi individuale sau predispoziţii genetice. 

Ţinând cont de numeroasele efecte secundare înregistrate la 

puţin timp după ce pacienţii s-au supus acestui nou tratament, 

industria farmaceutica s-a lansat în descoperirea altor agenţi 

nesteroideni. Aceasta a constituit originea revenirii AINS şi a 

producerii de noi antiinflamatoare foarte puternice cum ar fi derivaţii 

pirazolonici urmaţi apoi de alte molecule active în general de natură 

acidă cum ar fi : acetaţi, propionaţi, antranilaţi şi, mai recent, oxicami 

şi coxibi. 

4

I.Aspecte privind medicamentele antiinflamatoare 

I.2. Antiinflamatoare nesteroidiene 

Termenul de AINS (Anti Inflamatoare Ne Steroidiene) a fost 

introdus în 1950 pentru a delimita efectele chimice, modul de 

acţiune şi tipul de efecte secundare în ceea ce priveşte grupul 

aspirinei şi al fenilbutazonei, faţă de cel al glucocorticoizilor. 

Antiinflamatoarele non-steroidiene (AINS) reprezintă una 

dintre clasele de medicamente cele mai utilizate în întreaga lume, 

pentru efectele lor antialgice, antipiretice şi antiinflamatoare. 

AINS constituie un grup cu structură chimică heterogenă, 

care prezintă totuşi anumite trăsături comune, caracter acid cu 

valori ale pKa în jur de 4, abilitatea de a se lega de albumine, 

proprietăţi analgezice şi antipiretice pe lângă cele antiinflamatoare. 

Un număr mare dintre acestea, mai prezintă şi importante 

proprietăţi antiagregant plachetare, iar unele sunt antigutoase 

remarcabile. 

Descoperirea mecanismelor de acţiune ale AINS, şi anume 

reducerea sintezei de prostaglandine pe calea ciclooxigenazei (COX), 

şi descoperirea izoformelor COX (COX-1 şi COX-2) au dus la 

descoperirea unor clase noi de substanţe. COX-1 este constitutivă, cu 

distribuţie largă tisulară, implicată în mecanismele de protecţie ale 

mucoasei gastrice şi controlul funcţiei plachetare. Inhibiţia sa de 

către AINS este responsabilă de efectele antiplachetare şi de efectele 

adverse de la nivel gastrointestinal. Sinteza COX-2 este inductibilă 

prin inflamaţie, stres oxidativ, ischemie. [4,5,6] 

I.3. Proprietăţi ale antiinflamatoarelor din clasa oxicamilor 

I.3.1. PIROXICAM 

Piroxicam a fost produs pentru prima dată de Pfizer&Co si 

studiat timp de aproape 15 ani fiind introdus în practica medicală în 

anul 1970.[7] 

Piroxicam este 4-hidroxi-2metil-N-(2-piridil)-2H-benyotiazin- 

3-carboxamid-1,1-dioxid. 

Piroxicamul există în două forme diferite interconvertibile. 

Sunt cristale polimorfe cu punct de topire de 196-198°C (forma 

acilară) şi 199-201°C (forma cubică). 

5

Există în două forme tautomere: [9] 

O 

O 

S 

O 

O 

N 

H 

N 

CH3 

N 

6 

O 

O 

S 

H 

N 

O 

O 

CH3 

Formula empirică : C15H13N3O4S / Masa molară: 331,36 

În stare pură piroxicamul se prezintă sub formă de pulbere 

cristalină albă sau uşor gălbuie.[9] 

Piroxicam este insolubil în apă şi ciclohexan, greu solubil în 

diizopropil eter, toluen şi în alcooli alifatici. Este uşor solubil în 

solvenţi organici polari ca dimetilformamida, dimetilsulfoxid, 

cloroform dar mai puţin solubil în dioxan, acetonă şi etil acetat. Este 

uşor solubil în soluţii de acizi şi baze diluate.[8,12] 

Din punct de vedere analitic, piroxicamul formează complecşi 

diferit coloraţi cu o serie de cationi metalici cum ar fi : Fe 3+ , Cu 2+ , Co 2+ . 

În cazul ionului Fe 3+ , la pH acid, se formează un complex colorat în roşu 

vişiniu. Cu cationii Co 2+ şi Cu 2+ formează complecşi de culoare roşie, 

respectiv verde, extractibili în cloroform.[2] 

Cu 4-aminoantipirina, în prezenţa K[Fe(CN)6] ca oxidant, şi la pH 

alcalin, formează un compus de culoare portocalie.[2] 

Cu 4-nitroanilina, în prezenţa NaNO3 în mediu alcalin, 

formează un compus colorat în roşu. [2] 

În ceea ce priveşte determinarea cantitativă a piroxicamului, în 

literatura de specialitate există numeroase metode, cele mai multe 

fiind cele prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă şi cele 

spectrofotometrice.[2, 3, 8, 60, 61, 62, 63, 64,] 

I.3.2. TENOXICAM 

Tenoxicam a fost introdus pe piaţă în anul 1981 de firma 

Roche (UK). 

Tenoxicam este 4- hidroxi-2- metil - N- 2 – piridil - 2H – tieno 

[23-e] - l,2 - tiazin-3 – carboxamid - 1,1 - dioxid.[84] 

Formula structurală: 

N 

N 

H

N 

N 

H 

7 

OH 

O 

N S 

O O 

Formula empirică: C13H11N3O4S2 / Masa molară: 337,21 [84] 

Tenoxicam există în mai multe forme tautomere cu punct de 

topire cuprins între 209-213°C. În stare pură tenoxicam se prezintă 

sub formă de pulbere cristalină de culoare galbenă aproape fără 

miros.[84] 

Din punct de vedere analitic formează o serie de complecşi 

coloraţi cu o serie de cationi metalici: Fe 3+ , Cu 2+ , Co 2+ . [84] 

În cazul ionului Fe 3+ , la pH acid se formează un compus colorat 

în roşu vişiniu. Cu ionul Cu 2+ se formează un complex colorat în verde 

iar cu ionul Co 2+ se formează un compus colorat în roşu, ambii 

extractibili în cloroform.[86, 87, 88] 

Cele mai multe metode pentru determinarea cantitativă a 

tenoxicamului, prezentate în literatura de specialitate, sunt metodele 

de determinare prin spectrofotometrie de absorbţie şi cele prin 

cromatografie de lichide de înaltă performanţă.. [2, 3, 8, 105, 106, 

107] 

I.3.3. MELOXICAM 

Meloxicamul, este comercializat sub formă de capsule, cu 

denumirea MOBIC (7,5 şi 15 mg) de către firma Boehringer 

Ingelheim International GMBH din Germania, firmă care deţine şi 

certificatul de înregistrare a produsului.[114] 

Meloxicamul este 4 – hidroxi – 2 – metil – N – (5 – metil – 1, 3 

– tiazol – 2 – il) – 2 H – 1, 2 – benzotiazin – 3 – carboxamid 1, 1 – 

dioxid. 

Formula structurală: 

Formula empirică: C14H13N3O4S2 / Masa molară: 351,39. [3] 

S

Meloxicamul se prezintă sub forma unei pudre slab gălbuie. 

Există sub 2 forme tautomere, forma enolică şi forma zwitterionică 

cu punct de topire cuprins între 242 – 250°C.[3] 

Meloxicamul este solubil în dimetilformamidă, dimetilsulfoxid. 

Este insolubil în apă.Are solubilitate mare în acizi şi baze tari. Este 

foarte puţin solubil în metanol. [3] 

Literatura de specialitate citează numerose metode de 

determinare a meloxicamului cele mai multe fiind cele prin 

spectrofotometrie şi cele prin cromatografie de lichide de înaltă 

performanţă. [130, 131, 132, 133, 134, 135] 

II. Metodologia generală de validare a metodelor 

analitice 

Metodologia de validare are drept scop să demonstreze că o 

metodă de analiză corespunde utilizării pentru care a fost elaborată şi 

că performanţele caracteristice metodei considerate, stabilite prin 

studii de laborator satisfac cerinţele pentru ca metoda să poată fi 

aplicată. 

Se urmăreşte optimizarea determinărilor analitice, adică a 

proceselor de separare, detecţie, şi dozare concomitent cu asigurarea 

unui echilibru între beneficiile analizelor şi validării şi preţul de cost, 

ca şi aplicarea unor criterii unitare, obiective şi unanim acceptate pe 

plan european şi mondial, de evaluare a rezultatelor metodelor de 

analiză şi implicit a calităţii produselor farmaceutice. [136] 

Principalii parametri ce fac obiectivul validării sunt : 

Specificitatea / Selectivitatea 

Liniaritatea 

Precizia (repetabilitatea, precizia intermediară, 

reproductibilitatea) 

Exactitatea sau acurateţea 

Sensibilitatea (limita de detecţie, limita de cuantificare) 

Robusteţea. 

În toate ţările vest-europene aceste principii ca şi definiţiile 

date parametrilor menţionaţi anterior sunt acceptate, pentru a asigura 

o evaluare ştiinţifică sigură şi unanimitatea necesară de tratare a 

relaţiilor privind producerea medicamentelor şi calitatea acestora. 

[136,137,138,139]. 

8

III. Caracterizarea şi aplicaţiile analitice ale unor noi 

metode spectrofotometrice în vizibil pentru determinarea 

unor oxicami, folosind ca reactiv fericianura ferică 

Obiective 

Prin performanţele lor, metodele spectrofotometrice, sunt 

accesibile şi rapide şi de aceea au constituit un obiectiv important în 

cercetările noastre de instituire a unor noi metode de determinare 

cantitativă pentru oxicamii studiaţi. 


piroxicamului 

Principiul metodei: Soluţia de piroxicam reduce fericianura de 

potasiu în mediu acid la ferocianură de potasiu, care cu ionii Fe 3+ 

formează ferocianură ferică. Compusul colorat în albastru are un 

maxim de absorbţie la 760 nm. 

Reacţiile care au loc sunt următoarele: 

[Fe(CN)6 3- ] + e - → [Fe(CN)6 4- ] 

3[Fe(CN)6 4- ] + 4Fe 3+ → Fe4[Fe(CN)6]3 

III.1.2. Stabilirea condiţiilor optime de lucru 

Pentru a stabili condiţiile optime de lucru s-a lucrat cu două 

soluţii etalon de piroxicam conţinând 1µg şi 10µg (într-un ml 

metanol), reprezentând concentraţia minimă şi maximă a domeniului 

studiat şi s-au variat o serie de parametri. 

III.1.2.1. Stabilirea lungimii de undă de detecţie 

Pentru stabilirea lungimii de undă de detecţie s-a prelucrat o 

soluţie metanolică de piroxicam de concentraţie 2µg/ml. La produsul 

de reacţie obţinut, s-a înregistrat spectrul de absorbţie în UV – VIS, 

după 15 minute de la preparare pe intervalul 300 – 1100 nm, faţă de 

un martor preparat în aceleaşi condiţii, în cuvă de 1 cm.(figura nr.14) 

Din analiza spectrului de absorbţie, se observă un maxim de 

absorbţie al produsului de reacţie la lungimea de undă de 760 nm. 

Această valoare a fost utilizată pentru toate determinările. Soluţia 

metanolică de piroxicam prezintă un maxim de absorbţie la o 

lungime de undă de 357nm. 

9

Absorb 

ance 

0. 

0. 

0. 

0. 

0. 

0. 

0. 

0. 

0 

30 

357 

A 

40 

50 

Figura nr.14. Spectrul de absorbţie al piroxicamului în metanol(A; λmax=330 

nm; 20µg/ml) şi spectrul produsului de reacţie (B; λmax=760 nm; 2 µg/ml) 

Un aspect semnificativ constă în faptul că la o concentraţie 

mult mai mică, produsul de reacţie prezintă o absorbanţă mai mare 

decât a piroxicamului în metanol, ceea ce înseamnă o mărire a 

sensibilităţii de detecţie, ca dovadă fiind valorile coeficienţilor de 

1% 

absorbanţă specifică calculaţi pentru piroxicam ( A = 296 ) şi 

1% 

respectiv pentru compusul de cuplare ( A = 4374 ). 

60 

10 

1 cm, 

760nm 

1 cm, 

330nm 

III.1.2.2. Volumul optim de soluţie fericianură ferică 

S-au adăugat volume diferite de soluţie fericianură ferică 

variind volumul de la 0,1 ml până la 4 ml menţinând ceilalţi 

parametri constanţi. Se constată că este suficient un volum de 2 ml 

reactiv fericianură ferică. 

III.1.2.3. Aciditatea necesară reacţiei 

Potenţialul redox pentru sistemul fericianură/ferocianură este 

0,356V deci practic este redusă fericianura la ferocianură şi nu Fe 3+ 

la Fe 2+ , în condiţiile în care se creează aciditatea necesară, după 

reacţia dintre piroxicam şi fericianură. 

Dacă se acidulează soluţia de la început reacţia nu are loc. 

Pentru a stabili aciditatea necesară reacţiei, s-a adăugat 1 ml 

soluţie de acid clorhidric de concentraţii de la 0,1N până la 4N. Se 

constată că aciditatea necesară reacţiei se realizează prin adăugarea 

unui volum de 1 ml soluţie acid clorhidric 2N. 

III.1.2.4.Concentraţia optimă a soluţiei de lauril sulfat de sodiu 

Wavelength 

Pentru a împiedica flocularea se recomandă adăugarea unei 

soluţii cu rol de agent de spumare. În cazul nostru am folosit ca agent 

70 

760 

80 

B 

90

de spumare o soluţie de lauril sulfat de sodiu. Se adaugă 1 ml soluţie 

lauril sulfat de sodiu modificând concentraţia de la 0,1 până la 5%. 

Se constată că pentru a împiedica flocularea, concentraţia 

optimă a soluţiei de lauril sulfat de sodiu este de 1%. 

III.1.2.5. Timpul optim de măsurare a absorbanţei probelor 

Se constată că absorbanţa poate fi citită după cel puţin 15 

minute de la adăugarea reactivilor, iar produsul de reacţie este stabil 

încă 30 minute. 

III.1.3. Mod de lucru 

La un volum de 1 ml probă se adaugă: 

2 ml reactiv (obţinut din soluţie fericianură de potasiu 

0,06% şi soluţie clorură ferică 0,09% în proporţie de 1:1) 

proaspăt preparat; 

1 ml soluţie acid clorhidric 2N; 

1 ml soluţie lauril sulfat de sodiu 1%. 

Se citeşte absorbanţa după 15 minute, la lungimea de undă de 

760 nm, în cuvă de 1 cm faţă de un martor preparat în aceleaşi 

condiţii. 

III.1.4. Validarea metodei de analiză 

S-a studiat liniaritatea funcţiei de răspuns (s-a urmărit 

modificarea absorbanţei în funcţie de concentraţia analizată). Funcţia 

de răspuns este liniară pe domeniul studiat (0,2– 2,0 µg/ml, 

coeficient de corelaţie r = 0,9996).(figura nr.17) 

Figura nr.20. Dreapta de calibrare 

Ecuaţia dreptei de calibrare este: 

Absorbanţă = 0,379x Concentraţia + 0,020 

11

A fost evaluată şi liniaritatea rezultatelor. Valorile calculate 

indică o dependenţă liniară, panta acestei drepte fiind egală cu 1, 

intercept egal cu 0 şi coeficient de corelaţie r = 0,9992. 

Pentru estimarea preciziei s-au determinat: 

repetabilitatea detecţiei (precizia sistemului) pentru un 

număr de 10 determinări, RSD= 0,25%; 

repetabilitatea analizei (precizia metodei) pentru trei soluţii 

independente la trei nivele de concentraţie diferite pentru 

care RSD=1,95%, cu un interval de încredere a valorii medii 

cuprins în domeniul 98,56÷101,57 %; 

precizia intermediară pentru trei soluţii independente la trei 

nivele de concentraţie diferite, pentru care RSD=1,87% cu 

un interval de încredere a valorii medii cuprins în domeniul 

98,54÷101,43%. 

Pentru estimarea exactităţii s-a determinat regăsirea pentru un 

număr de trei probe la trei nivele de concentraţie diferite, obţinânduse 

bias = 100,78% pe intervalul 98,20% – 102,85%, şi RSD = 1,51%. 

Au fost calculate limita de detecţie (LD = 0,056 µg/ml) şi 

limita de cuantificare (LC = 0,18 µg/ml) folosind estimarea acestor 

limite pe baza deviaţiei standard şi a pantei dreptei de regresie. 

III.1.5. Aplicaţii analitice 

III.1.5.1. Determinarea spectrofotometrică în vizibil a 

piroxicamului din comprimate 

S-au luat în studiu comprimate PIROXICAM 20 mg, 

(LaborMed PHARMA). 

Un număr de 5 comprimate se mărunţesc într-un mojar, iar din 

pulberea obţinută se ia în lucru o cantitate echivalentă la aproximativ 

2,5 mg piroxicam (22,5 mg pulbere în cazul comprimatelor de la 

LaborMed PHARMA). Pulberea de comprimate se dizolvă într-un 

volum de 100 ml metanol pe un agitator cu ultrasunete. Se filtrează 

soluţia obţinută şi se iau în lucru volume de 0,15 ml, 0,20 ml, 0,25 ml 

care se completează cu metanol până la 1 ml şi care se vor prelucra 

conform metodei. [31] 

Se constată că valoarea medie a conţinutului în mg/comprimat 

(Regăsire medie=98,82%) se încadrează în limitele impuse de FR X 

(20 mg ± 1,5 mg). 

12


piroxicamului din soluţie injectabilă 20mg/fiolă 

S-au luat în studiu fiole de PIROXICAM, soluţie injectabilă, 

20mg, fiole de 1 ml, (Hotemin- Egis Pharmaceuticals. PLC). 

0,5 ml din fiola de piroxicam se aduc cantitativ într–un balon 

cotat de 10 ml şi se completează la semn cu metanol. Se efectuează o 

diluţie 1:100 cu metanol. Din soluţia obţinută se iau volume de 0,4 

ml, 0,5 ml, 0,6 ml şi se completează cu metanol până la 1 ml şi care 

se vor prelucra conform metodei. 

Se constată că valoarea medie a conţinutului în mg/fiolă 

(Regăsire medie=99,27%) se încadrează în limitele impuse de FR X 

(20 mg ± 1,5 mg ). 


piroxicamului din gel 0,5% 

S-a luat în studiu PIROXICAM gel 0,5% (Antibiotice Iaşi). 

Soluţia test se prepară prin dizolvarea unei cantităţi de gel care 

să conţină aproximativ 0,25 mg piroxicam (aproximativ 50 mg gel) 

într-un balon cotat de 25ml cu metanol, se agită energic şi se 

completează soluţia la semn. Se filtrează soluţia obţinută, se iau 

probe de 0,4, 0,5, 0,6 ml şi se completează cu metanol până la 1ml. 

Valoarea medie a conţinutului în mg% (Regăsire medie= 

98,93%) se încadrează în limitele impuse de FR X (0,5± 0,015mg%). 


piroxicamului din probe biologice 

S-a determinat piroxicamul din probe de urină recoltată de la 

persoane ce nu au consumat antiinflamatoare nesteroidiene. Analitul 

a fost separat prin extracţie în fază solidă (SPE). 

Echipamentul utilizat este prezentat în figura nr. 23. 

Figura nr. 23. Echipamentul utilizat în tehnica SPE 

13

Etapele procedurii SPE sunt: 

Condiţionarea (activarea): presupune umectarea cartuşului 

cu solvent organic (de cele mai multe ori, metanol). 

Echilibrarea: presupune îndepărtarea excesului de solvent 

din faza de activare prin spălarea cu solventul în care este 

preparată proba. 

Trecerea probei prin cartuş: este necesar să se asigure 

compatibilitatea între probă şi analiţii de interes. 

Spălarea: se îndepărtează eventualele interferenţe, 

reţinându-se pe cartuş doar analiţii de interes. 

Eluţia: compuşii de interes sunt desorbiţi cu ajutorul unui 

solvent adecvat.[142] 

Procedeu de lucru: Se prepară o soluţie stoc de concentraţie 

10µg/ml în acid clorhidric 0,1N. Se prepară soluţii de lucru în 

domeniul de concentraţii 1÷10 µg/ml. 

1 ml din fiecare soluţie stoc se trece prin coloana 

precondiţionată în prealabil (spălare cu 5 ml metanol, şi apoi cu 5 ml 

apă distilată). Se reglează debitul la 6-7 picături/min. Piroxicamul 

este eluat de pe coloană cu 1 ml metanol în eprubete gradate. 

Soluţiile obţinute se prelucrează conform metodei, (după adăugarea 

tuturor reactivilor, volum final de 5 ml, concentraţia echivalentă a 

piroxicamului, respectiv a produsului de reacţie, se află în intervalul 

1,0÷10,0µg/probă respectiv 0,2 ÷ 2,0 µg/ml.). Dacă este cazul se 

completează volumul la 5 ml cu metanol. Utilizând ecuaţia curbei de 

calibrare obţinută la liniaritatea metodei se calculează regăsirea şi 

randamentul de extracţie (Media randament = 80,83%). 

Procedeul se aplică şi pentru probe de urină îmbogăţite cu 

soluţie etalon de piroxicam şi se constată că valoarea medie a 

conţinutului în µg/ml (Regăsire medie= 98,53%) se încadrează în 

intervalul 95-105% aşa cum cer normele europene. 


tenoxicamului 

Principiul metodei: tenoxicamul reduce fericianura de potasiu 

în mediu acid la ferocianură care cu ionii Fe 3+ , formează ferocianura 

ferică, compus colorat în albastru ce prezintă un maxim de absorbţie 

la 760 nm. 

14


Pentru a stabili condiţiile optime de lucru s-a lucrat cu soluţii 

etalon de tenoxicam conţinând 0,5 µg şi 7 µg, într-un ml metanol 

(concentraţia minimă şi maximă a domeniului studiat) şi s-au variat o 

serie de parametri. 

III.2.2.1.Stabilirea lungimii de undă de detecţie 

Pentru a stabili lungimea de undă de detecţie s-a preparat o 

soluţie etalon de tenoxicam de concentraţie 1µg/ml care s-a prelucrat 

conform metodei, înregistrându-se spectrul de absorbţie în UV – 

VIS, după 15 minute de la preparare. (figura nr. 24) 

Se observă un maxim de absorbţie al produsului de reacţie la 

lungimea de undă de 760 nm. Această valoare a fost utilizată pentru 

toate determinările. Soluţia metanolică de tenoxicam prezintă un 

maxim de absorbţie la lungimea de undă de 360nm. 

Absorbance (AU) 

0.6 

0.5 

0.4 

0.3 

0.2 

0.1 

360 

A 

0 

300 400 500 600 700 800 900 

Figura nr.24. Spectrul de absorbţie al tenoxicamului în metanol(A; λmax=360 

nm; 20µg/ml) şi spectrul produsului de reacţie (B; λmax=760 nm; 1,0 µg/ml) 

Se constată că la o concentraţie mult mai mică, produsul de 

reacţie prezintă o absorbanţă mai mare decât a tenoxicamului în 

metanol, ceea ce înseamnă o mărire a sensibilităţii de detecţie, ca 

dovadă fiind valorile coeficienţilor de absorbanţă specifică calculaţi 

1% 

pentru tenoxicam ( A = 270 ) şi respectiv pentru produsul de 

1 cm, 

360nm 

1% 

reaxcţie ( A = 7138 ). 

1 cm, 

760nm 

III.2.2.2.Volumul optim de soluţie fericianură ferică 



15 

760 

B 

Wavelength (nm)

parametri constanţi. Se constată că pentru domeniul de concentraţii 

0,1 –1,0µg/ml, volumul optim de reactiv este de 2 ml. 

III.2.2.3.Aciditatea necesară reacţiei 

Pentru a stabili aciditatea necesară reacţiei, s-a adăugat 1 ml 

soluţie acid clorhidric de concentraţii diferite de la 0,1N până la 4N. 

Se constată că pentru domeniul studiat, aciditatea necesară reacţiei se 

realizează prin adăugarea unui volum de 1 ml soluţie acid clorhidric 

2N. 

III.2.2.4. Concentraţia optimă a soluţiei de lauril sulfat de sodiu 

Pentru a optimiza concentraţia soluţiei de lauril sulfat de sodiu 

se adaugă 1 ml soluţie lauril sulfat de sodiu de concentraţie de la 0,1 

până la 2%. Se constată că pentru a împiedica flocularea, pe 

domeniul studiat, concentraţia optimă a soluţiei de lauril sulfat de 

sodiu este de 1%. 

III.2.2.5.Stabilitatea produsului de reacţie 






2 ml reactiv fericianură ferică proaspăt preparată; 

1 ml soluţie acid clorhidric 2N; 

1 ml soluţie lauril sulfat de sodiu 1% pentru a împiedica 

flocularea; 

După 15 minute se citeşte absorbanţa la lungimea de undă de 

760 nm în cuvă de 1 cm faţă de un martor preparat în aceleaşi 

condiţii. 


S-a studiat liniaritatea funcţiei de răspuns. Funcţia de răspuns 

este liniară pe domeniul studiat (0,1– 1,4 µg/ml, coeficient de 

corelaţie r = 0,9990). (figura nr.24 ) 



16

Absorbanta 

1.2 

1.0 

0.8 

0.6 

0.4 

0.2 

0.0 

y = 0.6809x + 0.0327 

R 2 = 0.9991 

0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 

Concentratia (ug/ml) 

Figura nr.24. Liniaritatea rezultatelor metodei spectrofotometrice 



intercept egal cu 0 (o dreaptă care coincide cu prima bisectoare) şi 

coeficient de corelaţie r = 0,9990. 






care RSD= 1,50% cu un interval de încredere a valorii 

medii cuprins în domeniul 100,05÷102,45%; 


nivele de concentraţie diferite pentru RSD= 1,63% cu un 

interval de încredere a valorii mediii cuprins în domeniul 

100,12÷102,47%. 


număr de trei probe la trei nivele de concentraţie diferite obţinânduse 

o regăsire medie de 100,35% pe intervalul 98,22% – 102,34%. 

Au fost calculate limita de detecţie (LD = 0,05 µg/ml) şi limita 

de cuantificare (LQ = 0,15 µg/ml) folosind estimarea acestor limite 

pe baza deviaţiei standard şi a pantei dreptei de regresie. 



tenoxicamului din comprimate 

S-au luat în studiu comprimate TILCOTIL, 20 mg tenoxicam, 

(F. Hoffmann-La Roche). 



17

2,5 mg tenoxicam (aproximativ 26,25 mg pulbere). Pulberea de 

comprimate se dizolvă într-un volum de 100 ml metanol pe un 

agitator cu ultrasunete. Se filtrează soluţia obţinută şi se iau în lucru 

volume de 0,10 ml, 0,15 ml, 0,20 ml care se completează cu metanol 

până la 1 ml şi care se vor prelucra conform metodei. [31]. 

Din datele experimentale se constată că valoarea medie a 

conţinutului în mg/comprimat (Regăsire medie=99,87)se încadrează 

în limitele impuse de FR X (20 mg ± 1,5 mg). 


tenoxicamului din soluţie injectabilă 20mg/flacon injectabil 

S-au luat în studiu flacoane cu pulbere liofilizată NEO- 

ENDUSIX ce conţin 20 mg tenoxicam (Anpharm Hellas S.A.); 

Pulberea din 5 flacoane se amestecă într-un mojar, şi se ia în 

lucru o cantitate echivalentă la 10 mg tenoxicam (50 mg pulbere) 

Pulberea , se dizolvă într-un volum de 100 ml metanol pe un agitator 

cu ultrasunete. Se filtrează soluţia obţinută iar din supernatant se iau 

6,5 ml care se aduc cantitativ într-un balon cotat de 25 ml, 

completându-se cu metanol până la semn. Se iau în lucru volume de 

0,10 ml, 0,15 ml, 0,20 ml care se completează cu metanol până la 

1 ml şi care se vor prelucra conform metodei. [31] 


conţinutului în mg/flacon (Regăsire medie= 98,78) se încadrează în 

limitele impuse de FR X (20 mg ± 1,5 mg). 


tenoxicamului din probe biologice 

Pentru separarea tenoxicamului din probe de urină s-a folosit 

tehnica de extracţie în fază solidă (SPE) prezentată în subcapitolul 

III.1.5.4. 

S-a calculat randamentul de extracţie utilizând soluţii de 

tenoxicam de concentraţii cunoscute (Media randament = 83,90%) 

Din datele experimentale se constată că pentru probele de urină 

îmbogăţite cu soluţie etalon de tenoxicam, valoarea medie a 

conţinutului în µg/ml (Regăsire medie= 98,63%) se încadrează în 

intervalul 95-105% aşa cum cer normele europene. 

18


meloxicamului 

Principiul metodei: Meloxicamul se tratează cu fericianură de 

potasiu şi clorură ferică în mediu de acid clorhidric, obţinându-se un 

compus colorat în albastru cu absorbanţa maximă la 760 nm. 


Pentru a stabili condiţiile optime de lucru s-au luat în lucru 

soluţii etalon de meloxicam conţinând 2,5 µg şi 25µg (într-un ml 

metanol) şi s-au modificat o serie de parametri. 

III.3.2.1. Stabilirea lungimii de undă de detecţie 

Pentru stabilirea lungimii de undă de detecţie s-a preparat o 

soluţie etalon de meloxicam de concentraţie 2 µg/ml care se 

prelucrează conform metodei. Se înregistrează spectrul de absorbţie 

după 15 minute de la preparare, pe intervalul 300–1100nm, faţă de 

un martor preparat în aceleaşi condiţii, în cuvă de 1 cm. 

În figura nr.32. este prezentat spectrul de absorbţie al soluţiei 

metanolice de meloxicam 10µg/ml şi spectrul produsului de reacţie 

2µg/ml. 

Absorbance 

(AU) 

0.3 

0.2 

0.1 

0 

30 

357 

A 

500 600 700 800 900 

Figura.nr.32.Spectrul de absorbţie al meloxicamului (A;λmax=357nm; 

10µg/ml) şi spectrul produsului de reacţie(B;λmax=760nm; 2,0µg/ml) 


absorbţie al produsului de reacţie la lungimea de undă de 760 nm. 

Soluţia metanolică de meloxicam prezintă un maxim de absorbţie la 

lungimea de undă de 357 nm. Se observă că produsul de reacţie 

prezintă o absorbanţă mai mare decât a meloxicamului în metanol, 

ceea ce înseamnă o mărire a sensibilităţii de detecţie, ca dovadă fiind 

valorile coeficienţilor de absorbanţă specifică calculaţi pentru 

19 

760 

B 

Wavelength

1% 

meloxicam( A = 372 ) şi respectiv pentru produsul de reacţie 

1 cm, 

357nm 

1% 

( A = 1942 ). 

1 cm, 

760nm 

III 3.2.2. Volumul optim de soluţie fericianură ferică 



parametri constanţi. Se constată că pentru domeniul de concentraţii în 

meloxicam de 0,5-5,0 µg/ml, volumul optim de reactiv este de 2 ml. 

III.3.2.3. Aciditatea necesară reacţiei 

Pentru a determina concentraţia optimă a acidului s-a adăugat 

1 ml soluţie de acid clorhidric de concentraţie de la 0,1N până la 4N. 

Se constată că pentru domeniul studiat, aciditatea necesară reacţiei se 

realizează prin adăugarea unui volum de 1 ml soluţie acid clorhidric 

2N. 

III.3.2.4. Concentraţia optimă a soluţiei de lauril sulfat de sodiu 

Pentru a determina concentraţia optimă a soluţiei de lauril 

sulfat de sodiu se adaugă 1 ml soluţie de concentraţie de la 0,1 până 

la 2%. Se constată că, pentru domeniul studiat, concentraţia optimă a 

soluţiei de lauril sulfat de sodiu este de 1%. 

III.3.2.5. Stabilitatea produsului de reacţie 





S-a stabilit următorul mod de lucru: 


2 ml reactiv fericianură ferică proaspăt preparată; 

1 ml soluţie acid clorhidric 2N ; 

1 ml soluţie lauril sulfat de sodiu 1%. 

După 15 minute se citeşte absorbanţa la lungimea de undă de 

760 nm în cuvă de 1 cm faţă de un martor preparat în aceleaşi 

condiţii. 

20



este liniară pe domeniul studiat (0,5– 5,0µg/ml,coeficient de corelaţie 

r = 0,9990). (figura nr.38) 

Figura nr. 38. – Dreapta de calibrare 





intercept egal cu 4x10 -15 (o dreaptă care practic coincide cu prima 

bisectoare) şi coeficient de corelaţie r 2 = 0,9990. 




repetabilitatea analizei (precizia metodei) pentru trei 

soluţii independente la trei nivele de concentraţie diferite 

pentru care RSD=1,72% cu un interval de încredere a 

valorii medii cuprins în domeniul 99,98÷102,82 %; 

precizia intermediară pentru trei soluţii independente la 

trei nivele de concentraţie diferite pentru care 

RSD=1,42% cu un interval de încredere a valorii medii 

cuprins în domeniul 100,12÷102,47%. 



bias = 101,79% pe intervalul 99,27% – 103,63% şi deviaţia 

standard relativă RSD = 1,48%. 


de cuantificare (LQ = 0,50 µg/ml) folosind estimarea acestor limite 

pe baza deviaţiei standard şi a pantei dreptei de regresie. 

21



meloxicamului din comprimate 

S-au luat în studiu comprimate MOVALIS conţinând 7,5mg 

(Boehringer Ingelheim Pharma GMbH et Co) şi comprimate 

MELOXICAM conţinând 15 mg meloxicam (Labormed Pharma 

Romania 


pulberea obţinută se ia în lucru o cantitate echivalentă la 25 mg 

meloxicam (aproximativ 600mg pulbere în cazul comprimatelor 

MOVALIS şi respectiv aproximativ 300mg în cazul comprimatelor 

MELOXICAM). Pulberea de comprimate s-a dizolvat într-un volum 

de 10 ml cloroform, amestecul fiind filtrat prin hârtie cantitativă. 

Hârtia de filtru se spală cu aproximativ 5 ml cloroform. Soluţia 

filtrată este evaporată la sec iar rezidiul este reluat cu un volum de 

aproximativ 10 ml amestec acetonitril : metanol (1:1). După 

dizolvare se completează la un volum de 25 ml cu acelaşi amestec. 

Din soluţia obţinută se efectuează o diluţie 1:40, iar din soluţia astfel 

obţinută se iau în lucru volume de 0,4, 0,5, 0,6 ml care se 

completează cu metanol până la 1 ml şi care se vor prelucra conform 

metodei. 

Se constată din datele experimentale, că valoarea medie a 

conţinutului în mg/comprimat (Regăsire medie= 99,03% pentru 

comprimatele MOVALIS 7,5 mg respectiv Regăsire medie= 98,78 în 

cazul comprimatelor MELOXICAM 15 mg) se încadrează în limitele 

impuse de FR X (7,5 mg ± 0,5625 mg respectiv 15 mg ± 0,75 mg). 


meloxicamului din soluţie injectabilă 15 mg/fiolă 

S-au luat în studiu fiole MOVALIS, soluţie injectabilă,15mg 

meloxicam, fiole de 1,5 ml, (Boehringer Ingelheim GMBH 

Dintr-o fiolă de meloxicam se iau 0,25 ml care se aduc 

cantitativ într–un balon cotat de 100 ml şi se completează la semn cu 

metanol. Din soluţia obţinută se iau volume de 0,4ml, 0,5ml, 0,6ml 

(Vp) şi se completează cu metanol până la 1 ml. Probele obţinute se 

prelucrează conform metodei. 

22

Se constată că valoarea medie a conţinutului în mg/fiolă 

(Regăsire medie= 99,27%) se încadrează în limitele impuse de FR X 

(15 mg ± 0,75 mg ). 


meloxicamului din probe biologice 

Determinarea meloxicamului s-a făcut pe probe de urină 

recoltate de la persoane care nu au consumat antiinflamatoare 

nesteroidiene în ultima lună dinaintea recoltării. 

Pentru separarea meloxicamului s-a folosit tehnica de extracţie 

în fază solidă (SPE), prezentată în subcapitolul III.1.5.4. 

S-a calculat randamentul de extracţie utilizând soluţii de 

piroxicam de concentraţii cunoscute (media randament = 87,21%) 

Pentru probele de urină îmbogăţite cu soluţie etalon de 

meloxicam, valoarea medie a conţinutului în µg/ml (Regăsire 

medie= 98,56%) se încadrează în intervalul 95-105%. 

IV. Cercetări privind caracterizarea şi aplicaţiile analitice 

ale unor noi metode spectrofotometrice în ultraviolet 

pentru determinarea unor oxicami 

Obiective 

Din dorinţa de a găsi metode de determinare cantitativă cu 

sensibilitate mai mare am încercat să transformăm pe cale chimică 

oxicamii studiaţi, astfel încât produşii de reacţie obţinuţi să aibă o 

absorbtivitate molară mai ridicată. 


piroxicamului folosind ca reactiv soluţia de iod 

Principiul metodei: Soluţia metanolică de piroxicam formează 

cu iodul în prezenţă de acid clorhidric un compus ce prezintă un 

maxim de absorbţie la 342nm proporţional cu concentraţia probei. 

Reacţia care are loc este următoarea: 

C 

H 2 

C 

H 2 

O 

S 

O 

O 

N 

CH 3 

OH 

NH N 

+ I 2 

23 

O 

S 

O 

O 

N 

CH 3 

OH 

H 

+ 

NH N 

- 

I3

IV.1.2. Stabilirea condiţiilor optime de lucru 

Pentru a stabili condiţiile optime de lucru s-au luat în lucru 

soluţii etalon de piroxicam conţinând 8 µg şi 40 µg în 3 ml metanol 

şi s-au modificat o serie de parametri. 

IV.1.2.1. Stabilirea lungimii de undă de detecţie 

Pentru stabilirea lungimii de undă de detecţie s-au luat în lucru 

3 ml soluţie de piroxicam de concentraţie 7 µg/ml, se adaugă 1 ml 

soluţie iod 5x10 -3 M şi 1 ml sol acid clorhidric 0,5N. După 30 minute 

de la preparare, s-a înregistrat spectrul de absorbţie faţă de un martor 

preparat în aceleaşi condiţii, în cuvă de 1 cm. De asemenea s-a 

înregistrat şi spectrul de absorbţie a unei soluţii de piroxicam în 

metanol 15µg/ml (figura nr. 40). 

Absorbance 

(AU) 

0.8 

0.7 

0.6 

0.5 

0.4 

0.3 

0.2 

0.1 

0 

292 

B 

342 

330 

A 

275 300 325 350 375 400 425 450 

Figura nr.40. Spectrul de absorbţie al produsului de reacţie (A: λmax=342nm; 

7µg/ml) şi spectrul de absorbţie al piroxicamului în metanol (B: λmax=330nm; 

15µg/ml) 

Din analiza spectrului de absorbţie al produsului de reacţie 

(figura nr.40) se constată că acesta prezintă două maxime de 

absorbţie la lungimea de undă de 292 nm şi 342 nm cu absorbanţa 

1% 

1% 

specifică A 1 cm, 

292nm 

= 895, 

A 1 cm, 

342nm 

= 1164. 

Piroxicamul în metanol 

prezintă un maxim de absorbţie la 330 nm având absorbanţa specifică 

1% 

A 1 cm, 

330nm 

= 297 . Se observă că la lungimea de undă de 342 nm 

absorbanţa specifică a produsului de reacţie este de aproximativ patru 

ori mai mare decât absorbanţa specifică a piroxicamului în metanol la 

330 nm. 

IV.1.2.2. Concentraţia soluţiei de iod 

Wavelength (nm) 

S-a adăugat 1 ml soluţie de iod variind concentraţia de la 

5•10 

24 

-5 M până la 5•10 -1 M. Se constată că o concentraţie a soluţiei de 

iod de 5x10 -3 M este suficientă pentru domeniul de concentraţii ales.

IV.1.2.3. Aciditatea necesară reacţiei 

Pentru a stabili aciditatea necesară reacţiei s-a folosit 1 ml 

soluţie de acid clorhidric de concentraţii diferite de la 0,01N până la 

2N. Se constată că pentru domeniul de concentraţii ales, aciditatea 

necesară reacţiei se realizează prin adăugarea unui volum de 1 ml 

soluţie acid clorhidric 0,5N. 

IV.1.2.4. Stabilitatea produsului de reacţie 




IV.1.3. Mod de lucru 


1 ml soluţie iod 5·10 -3 M 

1 ml soluţie acid clorhidric 0,5N. 

După 30 minute se măsoară absorbanţa la lungimea de undă de 

342 nm în cuvă de 1 cm, faţă de un martor preparat în aceleaşi 

condiţii. 

IV.1.4. Validarea metodei de analiză 

S-a studiat liniaritatea funcţiei de răspuns Funcţia de răspuns 

este liniară pe domeniul studiat (1– 8 µg/ml), coeficient dse corelaţie 

R 2 =0,9993.(figura nr.45) 

Ecuaţia dreptei de calibrare ă este: 

Absorbanţă = 0,100 x Concentraţia + 0,0115 


indică o dependenţă liniară cu panta acestei drepte fiind egală cu 1, 

intercept egal cu 0 (o dreaptă care coincide cu prima bisectoare) şi 

coeficient de corelaţie r = 0,9993. 

Absorbanta 

1.0 

0.9 

0.8 

0.7 

0.6 

0.5 

0.4 

0.3 

0.2 

0.1 

0.0 

y = 0.1006x + 0.1157 

R 2 = 0.9993 

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 


25




număr de 10 determinări, RSD=0,34%; 

repetabilitatea metodei (precizia metodei) pentru trei soluţii 


care RSD=1,80% cu un interval de încredere a valorii mediii 



nivele de concentraţie diferite pentru care RSD=1,64% cu 


98,54÷101,06%. 



bias =100,83% pe intervalul 98,79% – 102,35% şi deviaţia 

standard relativă RSD = 1,30% 


de cuantificare (LC = 0,71 µg/ml) 

IV.1.5. Aplicaţii analitice 

IV.1.5.1. Determinarea spectrofotometrică în ultraviolet a 

piroxicamului din comprimate 

S-au luat în studiu comprimate PIROXICAM 20 mg 




2,5 mg piroxicam (aproximativ 22,5 mg pulbere). Pulberea de 

comprimate, se dizolvă într-un volum de 100 ml metanol pe un 

agitator cu ultrasunete. Se filtrează soluţia obţinută şi din supernatant 

se iau în lucru volume de 0,8 ml, 1,0 ml şi 1,2 ml care se 

completează cu metanol până la 3 ml. [31]. 


conţinutului în mg/comprimat (Regăsire medie = 99,66%) se 

încadrează în limitele impuse de FR X (20 mg ± 1,5 mg). 

26


piroxicamului din soluţie injectabilă 20mg/fiolă 


20mg, fiole de 1 ml, (Hotemin- Egis Pharmaceuticals. PLC). 

0,5 ml din fiola de piroxicam se aduc cantitativ într-un balon 

cotat de 10 ml şi se completează la semn cu metanol. Se efectuează o 

diluţie 1:40 cu metanol. Din soluţia obţinută se iau volume de 0,8 ml, 

1,0 ml, 1,2 ml şi se completează cu metanol până la 3 ml. Se prepară 

trei seturi de probe din trei fiole diferite. 


conţinutului în mg/fiolă (Regăsire medie 99,67%) se încadrează în 



piroxicamului din gel 0,5% 



să conţină aproximativ 1,25 mg piroxicam (aproximativ 250 mg gel) 

într-un balon cotat de 50 ml cu metanol, se agită energic şi se 

completează soluţia la semn. Se filtrează soluţia obţinută, se iau 

probe de 0,8 ml, 1,0 ml, 1,2 ml şi se completează cu metanol până la 

3 ml. 


conţinutului în mg% (Regăsire medie = 98,76%) se încadrează în 

limitele impuse de FR X ( 0,5 mg % ± 0,015). 


tenoxicamului folosind ca reactiv soluţia de iod 

Principiul metodei: Soluţia metanolică de tenoxicam formează 

cu iodul în mediu de acid clorhidric un compus ce prezintă un maxim 

de absorbţie la 289nm proporţional cu concentraţia probei. 


Pentru a stabili condiţiile optime de reacţie s-au luat în lucru 

soluţii etalon de tenoxicam conţinând 5 µg şi 25 µg (în 3 ml metanol) 

reprezentând concentraţia minimă şi maximă a domeniului studiat şi 

s-au modificat o serie de parametri. 

27


Pentru stabilirea lungimii de undă de detecţie s-a luat în lucru o 

soluţie etalon de tenoxicam de concentraţie 5µg/ml (3 ml probă), s-a 

adăugat 1 ml soluţie iod 5x10 -3 M şi 1 ml sol acid clorhidric 0,5N. 

După 30 minute de la preparare, s-a înregistrat spectrul de absorbţie 

faţă de un martor preparat în aceleaşi condiţii, în cuvă de 1 cm. 

(figura nr.47.) 

Absorbance 

(AU) 

0.9 

0.8 

0.7 

0.6 

0.5 

0.4 

0.3 

0.2 

0.1 

0 

Figura nr.47.Spectrul de absorbţie al produsului de reacţie (A:λmax=289nm; 

5µg/ml) şi spectrul tenoxicamului în metanol (B:λmax=360nm; 5µg/m) 

Din analiza spectrului de absorbţie al produsului de reacţie se 

constată că acesta prezintă două maxime de absorbţie la lungimea de 

1% 

undă de 289 nm şi 356 nm cu absorbanţa specifică A = 1770 , 

28 

1 cm, 

289nm 

1% 

A = 1254. 

Tenoxicamul în metanol prezintă de asemenea 

1 cm, 

356nm 

279 

289 

A 

275 300 320 350 375 400 425 450 

două maxime de absorbţie la 279 nm şi 360 nm având absorbanţa 

1% 

specifică A 

1% 

= 220 , A = 270 (de aproximativ şapte ori 

1 cm, 

279nm 

356 

360 

1 cm, 

360nm 

mai mică comparativ cu lungimea de undă de 289 nm a produsului 

de reacţie). 

IV.2.2.2. Concentraţia soluţiei de iod 

S-a adăugat 1 ml soluţie de iod variind concentraţia de la 

5•10 -5 M până la 5•10 -1 M menţinând ceilalţi parametri constanţi. 

Se constată că o concentraţie a soluţiei de iod de 5x10 -3 M este 

suficientă pentru domeniul de concentraţii ales. 

IV.2.2.3. Aciditatea necesară reacţiei 

Wavelength (nm) 

Pentru a stabili aciditatea necesară reacţiei s-a lucrat cu soluţii 

de acid clorhidric de la 0,01N până la 2N. Se constată că pentru 

domeniul de concentraţii ales, aciditatea necesară reacţiei se 

B 

486

ealizează prin adăugarea unui volum de 1 ml soluţie acid clorhidric 

0,5N. 

V.2.2.4. Stabilitatea produsului de reacţie 





La un volum de 3ml probă se adaugă: 

1 ml soluţie iod 5·10 -3 M 

1 ml soluţie acid clorhidric 0,5N. 

După 30 minute se măsoară absorbanţa la lungimea de undă de 

289 nm în cuvă de 1 cm, faţă de un martor preparat în aceleaşi 

condiţii. 



este liniară pe domeniul studiat (0,5– 5,0 µg/ml, coeficient de 

corelaţie r = 0,9995). 

Absorbanta 

1.0 

0.9 

0.8 

0.7 

0.6 

0.5 

0.4 

0.3 

0.2 

y = 0.1396x + 0.1748 

R 2 = 0.9991 

0.1 

0.0 

0.0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5 4.0 4.5 5.0 5.5 






indică o dependenţă liniară cu panta acestei drepte fiind egală cu 1, 

intercept egal cu 0 şi coeficient de corelaţie r = 0,9991. 




29

epetabilitatea metodei (precizia metodei) pentru trei soluţii 



cuprins în domeniul 99,68÷102,59%; 


nivele de concentraţie diferite pentru care RSD= 1,93% cu 


99,59÷102,60%. 


număr de trei probe la trei nivele de concentraţie obţinându-se bias 

=99,49% pe intervalul 97,27% – 102,56% şi deviaţia standard 

relativă RSD = 1,55% 


de cuantificare (LC = 0,49 µg/ml 



tenoxicamului din comprimate 

S-au luat în studiu comprimate TILCOTIL, 20 mg tenoxicam, 

(F. Hoffmann-La Roche). 



2,5 mg tenoxicam (aproximativ 26,25mg pulbere), care se dizolvă 

într-un volum de 25 ml metanol pe un agitator cu ultrasunete. Se 

filtrează soluţia obţinută iar din supernatant se iau 2,5 ml care se 

aduc cantitativ într-un balon cotat de 25 ml, completându-se cu 

metanol până la semn Se iau în lucru volume de 1,0 ml, 1,25 ml, 

1,50ml care se completează cu metanol până la 3 ml. Probele astfel 

obţinute se prelucrează conform modului de lucru descris la 

subcapitolul IV.2.3. [31]. 


(Regăsire medie = 99,73%) se încadrează în limitele impuse de FR X 

(20 mg ± 1,5 mg). 


tenoxicamului din soluţie injectabilă 20mg/flacon injectabil 


ENDUSIX ce conţin 20mg tenoxicam (Anpharm Hellas S.A.). 

30


lucru o cantitate echivalentă la aproximativ 10 mg tenoxicam 

(aproximativ 50mg pulbere) care se dizolvă într-un volum de 100 ml 

metanol pe un agitator cu ultrasunete. Se filtrează soluţia obţinută iar 

din supernatant se iau 2,5 ml care se aduc cantitativ într-un balon 

cotat de 25 ml, completându-se cu metanol până la semn. Se iau în 

lucru volume de 1,0 ml, 1,25 ml, 1,5 ml care se completează cu 

metanol până la 3 ml. Probele astfel obţinute se prelucrează conform 

modului de lucru descris la subcapitolul IV.2.3. 


conţinutului în mg/flacon (Regăsire medie = 99,45%) se încadrează 

în limitele impuse de FR X ( 20 mg ± 1,5 mg). 

IV.3. Determinarea spectrofotometrică în vizibil a meloxicamului 

folosind ca reactiv clorura de aluminiu 

Principiul metodei: Soluţia metanolică de aluminiu formează 

cu ionii de aluminiu un compus colorat în galben cu maximul de 

absorbţie la 375 nm. 

N 

H 

S N O 

O 

H 

N 

S 

O O 

3+ 

+ Al 

31 

H 

N 

Al/3 

S N O 

O 

H 

N 

S 

O O 


Pentru a stabili condiţiile optime de reacţie s-au luat în lucru 

probe de meloxicam conţinând 5 şi 50 µg (în 4 ml metanol), 

reprezentând concentraţia minimă şi maximă a domeniului studiat şi 

s-au modificat o serie de parametri. 


Pentru stabilirea lungimii de undă de detecţie s-a prelucrat o 

soluţie etralon de concentraţie 6µg/ml. După 30 de minute de la 

preparare, se înregistrează spectrul de absorbţie faţă de un martor 

preparat în aceleaşi condiţii, în cuvă de 1 cm. De asemenea s-a 

înregistrat şi spectrul de absorbţie a unei probe de meloxicam în 

metanol 10µg/ml. (figura nr. 54)

Absorbance (AU) 

0.5 

0.4 

0.3 

0.2 

0.1 

0 

A B 

250 300 350 400 450 Wavelength (nm) 

Figura nr.54. Spectrul de absorbţie în UV pentru meloxicam (A; λmax=357 

nm;10 µg/ml) şi pentru produsul de reacţie (B; λmax=375 nm; 6 µg/ml) 


absorbţie al complexului dintre meloxicam şi clorura de aluminiu la 

1% 

lungimea de undă de 375 nm, cu absorbanţa specifică A = 841. 

32 

1 cm, 

375nm 

Meloxicamul în metanol prezintă un maxim de absorbţie la 357 nm 

1% 

având absorbanţa specifică A = 372 . 

1 cm, 

357nm 

Se observă că absorbanţa specifică a produsului de reacţie este 

mai mare decât absorbanţa specifică a meloxicamului în metanol la 

357 nm de aproximativ două ori. 

IV.3.2.2. Concentraţia soluţiei de clorură de aluminiu 

S-a adăugat 1 ml soluţie de clorură de aluminiu variind 

concentraţia de la 0,05% până la 2% menţinând ceilalţi parametri 

constanţi. Se constată că, pentru domeniul studiat, concentraţia 

optimă a soluţiei de clorură de aluminiu este 1%. 

IV.3.2.3. Stabilitatea produsului de reacţie 

Se constată că, pentru domeniul studiat, absorbanţa poate fi 

citită după cel puţin 30 minute de la adăugarea reactivilor, iar 

produsul de reacţie este stabil încă 25 minute. 


Un volum de soluţie metanolică cuprins între 0,5 şi 3,0 ml ce 

conţine meloxicam se completează la 4 ml cu metanol şi se adaugă 

un volum de 1,0 ml soluţie anhidră de clorură de aluminiu 1% în 

metanol. După 30 minute, se citeşte absorbanţa la lungimea de undă 

de 375 nm în cuvă de 1 cm faţă de un martor preparat în aceleaşi 

condiţii.



este liniară pe domeniul studiat (1– 10 µg/ml, coeficient de corelaţie 

r = 0,9989).(figura nr.58) 

Figura nr. 58. Dreapta de calibrare 


Absorbanţă = 0,0857x Concentraţia – 0,0021 



intercept egal cu 0,000013 şi coeficient de corelaţie r = 0,9992. 



număr de 10 determinări, RSD=0,60%; 

repetabilitatea metodei (precizia metodei) pentru trei soluţii 



cuprins în domeniul 98,56÷101,18%; 




99,07÷101,89%. 



bias =100,05% pe intervalul 97,73% – 102,68% şi deviaţia 

standard relativă RSD = 1,86%. 


de cuantificare (LC = 1,05 µg/ml. 

33



meloxicamului din comprimate 

S-au luat în studiu comprimate MOVALIS conţinând 7,5mg 



Romania. 

Un număr de 5 tablete au fost mojarate. Din pulberea obţinută 

s-a luat în lucru o cantitate echivalentă la 25 mg meloxicam 

(aproximativ 600 mg în cazul comprimatelor MOVALIS şi respectiv 

aproximativ 300 mg în cazul comprimatelor MELOXICAM), care s-a 

dizolvat într-un volum de 10 ml cloroform, amestecul fiind filtrat 

prin hârtie cantitativă. Hârtia de filtru se spală cu aproximativ 5 ml 

cloroform. Soluţia filtrată este evaporată la sec iar rezidiul este reluat 

cu un volum de aproximativ 10 ml amestec acetonitril:metanol (1:1). 

După dizolvare se completează la un volum de 25 ml cu acelaşi 

amestec. Din soluţia obţinută se efectuează o diluţie 1:100, iar din 

această soluţie se iau în lucru 1,5, 2,0, 2,5 ml care se completează cu 

metanol până la 4 ml şi se prelucrează conform metodei. 


se încadrează în limitele impuse de FR X, (pentru comprimatele 

MOVALIS 7,5 mg, Regăsire medie= 99,20%, iar pentru 

comprimatele MELOXICAM 15 mg, Regăsire medie= 98,48). 


meloxicamului din soluţie injectabilă15mg/fiolă 

S-au luat în studiu fiole MOVALIS, soluţie injectabilă,15mg 

meloxicam, fiole de 1,5 ml, (Boehringer Ingelheim GMBH ) 

Dintr-o fiolă de meloxicam se iau 0,5 ml care se aduc cantitativ 

într–un balon cotat de 50 ml şi se completează la semn cu metanol. 

Din această soluţie se efectuează o diluţie 1:10 cu metanol. Din 

soluţia obţinută se iau volume de 1,5ml, 2,0ml, 2,5 ml şi se 

completează cu metanol până la 4 ml. Probele obţinute se prelucrează 

conform metodei. Se constată că valoarea medie a conţinutului în 

mg/fiolă (Regăsire medie = 99,30) se încadrează în limitele impuse 

de FR X, (15 mg ± 2,25 mg). 

34

V. Cercetări privind caracterizarea şi aplicaţiile analitice ale 

unor noi electrozi membrană-selectivi 

Obiective 

În cercetările întreprinse am urmărit elaborarea unor noi 

metode de determinare cantitativă pentru oxicami (piroxicam, 

tenoxicam, meloxicam) utilizând electrozi membrană ion–selectivi 

(EMIS). 

V.1.4. Prepararea membranei selective 

Procedeu de lucru 

Se cântăreşte la balanţa analitică o cantitate de 0,02 g material 

electroactiv care se dizolvă în 10 ml soluţie de polietilenă 5% în 

tetrahidrofuran. Se adaugă 0,2 ml dibutilftalat cu rol de plastifiant. 

Din soluţia astfel obţinută se măsoară un volum de 1,5 ml, care 

se introduce în interiorul unui inel din inox cu diametrul interior de 

20 mm, (figura nr. 61 ). Din soluţia aflată în interiorul acestui inel, 

solventul este evaporat la temperatura camerei. [157] 

Figura nr.61. Prepararea membranei selective 

După evaporarea solventului, în interiorul inelului rămâne o 

membrană polimerică ce are înglobat şi materialul electroactiv. 

V.1.5. Construcţia electrozilor membrană ion – selectivi cu 

matrice de polietilenă 

Electrozii ion selectivi au fost construiţi utilizând materiale 

accesibile oricărui laborator de analize. 

35

Pentru corpul electrodului s-a folosit o eprubetă din polietilenă 

cu dimensiunile: lungime 7 cm şi diametru interior 9 mm. La capătul 

rotund al acesteia am realizat o perforaţie, pe axul cilindrului, şi o 

perforaţie pe partea laterală, la aproximativ 1 cm de capătul rotund. 

[157] 

La celălalt capă al eprubetei din polietilenă s-a fixat membrana 

preparată aşa cum a fost descris în subcapitolul anterior (figura nr.64 

şi 65). 

Ca electrod intern de referinţă se utilizează un electrod de 

Ag/AgCl. 

La partea superioară a tubului din polietilenă se află un orificiu 

care serveşte la umplerea electrodului construit cu soluţia internă de 

referinţă (o soluţie a oxicamului pentru care este selectiv electrodul, 

în concentraţie de 10 -7 M realizată într-o soluţie saturată de clorură 

de argint, pentru a mări durata de viaţă a electrodului de referinţă 

intern). [157] 

În imaginea din figura nr. 65 este prezentat electrodul 

membrană ion selectiv realizat, după adăugarea membranei selective. 

Figura nr.64. Electrod ion 

selectiv cu membrană din 

polietilenă 

36 

Figura nr. 65. Electrodul 

membrană ion selectiv de 

construcţie proprie

V.2. Electrozi membrană ion selectivi pentru piroxicam bazaţi pe 

compusul piroxicam – silicowolframat 

V.2.2. Sinteza compusului piroxicam- silicowolframat 

Sinteza compusului a fost realizată în modul următor: la 100 ml 

soluţie de piroxicam 1% se adaugă 50 ml soluţie acid clorhidric 2N, 

apoi sub agitare continuă şi în porţiuni mici soluţie acid 

silicowolframic 1% până la precipitare completă; se formează un 

compus greu solubil în apă, de culoare galben deschis. 

Precipitatul obţinut se separă prin creuzet filtrant G4, se spală 

cu o soluţie saturată a compusului piroxicam – silicowolframat, după 

care se usucă până la masă constantă la temperatura camerei, în 

exicatorul de vid. 

V.2.3. Solubilitatea în apă a compusului piroxicam – 

silicowolframat 

Solubilitatea se calculează cu ajutorul relaţiei: [155] 

A⋅ 

vr 

S = unde: 

1% 

A1cm 

S – mg compus piroxicam – silicowolframat dizolvat în 

volumul de apă luat în lucru; 

A–absorbanţa soluţiei suprasaturate la lungimea de undă 

corespunzătoare maximului de absorbţie (λmax = 263 nm); 

V – volumul de apă distilată (25 ml); 

Având în vedere că : 

absorbanţa soluţiei saturate este 1,9943; 

volumul de apă distilată este de 25 ml ; 

1% 

coeficientul de absorbanţă specifica A = 306,05. 

37 

1cm, 263nm 

Se obţine valoarea solubilităţii S = 0,163 mg compus/25 ml, 

adică 6,52⋅10 -3 g/l. 

V.2.4. Caracteristicile funcţionale ale EMIS 

V.2.4.1. Funcţia electrodică 

În figura nr. 68. este prezentată schematic o celulă 

electrochimică ce conţine un electrod membrană ion selectiv.

Figura nr.68 . Reprezentarea schematică a celulei electrochimice cu EMIS 

Pentru determinarea funcţiei electrodice a electrodului cu 

membrană din polietilenă ce are înglobat compusul piroxicam – 

silicowolframat măsurătorile de potenţial s-au efectuat pe o serie de 

soluţii de piroxicam de concentraţie 10 -8 -10 -1 M 

În figura nr.69. este reprezentarea grafică a funcţiei electrodice 

pentru electrodul cu membrană piroxicam-silicowolframat selectiv. 

Potential (mV) 

300 

250 

200 

150 

100 

Figura nr.69. Funcţia electrodică a electrodului piroxicam – selectiv 

Panta electrodului pentru domeniul liniar este P = –25,65 

mV/decadă de concentraţie iar potenţialul standard condiţional al 

electrodului determinat de pe curba prezentată în figura nr. 69, este 

E0' = + 313,3 mV 

V.2.4.2. Timpul de răspuns şi durata de întrebuinţare a electrodului 

Timpul de răspuns este de aproximativ 30 secunde. Stabilitatea 

valorilor potenţialului de electrod este bună pentru o perioadă de 

aproximativ 2 luni, după care valoarea pantei electrodului începe să 

se modifice continuu, fapt ce indică degradarea membranei selective. 

V.2.4.3. Selectivitatea electrodului 

Au fost testaţi din punctul de vedere al interferenţei ionii K + , 

NH4 + , Cl - şi NO3 - deoarece aceştia sunt introduşi în soluţiile probelor 

38 

y = -25.65x + 313.3 

R 2 = 0.9984 

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 

pC= -log C

de măsură în cazul ajustării pH-ului şi a tăriei ionice iar 

2-aminopiridina deoarece reprezintă principala impuritate care poate 

apărea în urma procesului de sinteză. 

Pentru calcularea coeficientului de selectivitate, K, se utilizează 

metoda Srinivasan şi Rechnitz. [153] 

Se obţin valori foarte mici ale coeficientului de selectivitate 

pentru ionii testaţi şi deci introducerea acestora în probele de testat 

nu influenţează calitatea determinărilor. 

V.2.4.4. Influenţa tăriei ionice 

S-au efectuat determinări pe soluţii ale substanţelor de analizat 

(10 -8 – 10 -1 ) folosind ca ajustor de forţă ionică soluţii de KNO3 de 

diferite concentraţii cuprinse între 10 -2 M– 2M. 

Se constată că tăria ionică pentru care panta a avut cea mai 

mare valoare se realizează prin utilizarea unei soluţii de KNO3 1 M. 

Măsurătorile de potenţial pentru curba de calibrare şi determinarea 

potenţiometrică au fost efectuate după ajustarea tăriei ionice, prin 

adăugare de 5 ml soluţie de KNO3 1 M. 

V.2.4.5. Efectul pH-ului 

Pentru determinarea influenţei pH-ului asupra funcţionării 

electrodului membrană ion selectiv s-a lucrat la trei nivele de 

concentraţie 10 -2 , 10 -4 , 10 -6 mol/l piroxicam. Modificarea pH-ului se 

realizează prin adăugarea unor soluţii tampon (pH=1,2 ÷ 10). Se 

constată că domeniul de pH optim este cuprins între 1,2 şi 3,0. 

V.2.5. Mod de lucru 

Se prepară prin diluţii succesive soluţiile de lucru de 

concentraţii cuprinse în intervalul 10 -2 – 10 -6 M. 

Din fiecare soluţie de piroxicam se măsoară un volum de 40 

ml şi se aduce în pahare Berzelius de 50 ml 

La soluţia de piroxicam se adaugă un volum de 5 ml soluţie 

tampon pH = 1,2 şi 5 ml KNO3 1M. 

Se citesc valorile potenţialului folosind electrodul de 

construcţie proprie şi electrodul de referinţă de Ag/AgCl, la 

un milivoltmetru electronic cu rezistenţă internă mare. 

39

V.2.6. Validarea metodei de analiză 

S-a studiat liniaritatea funcţiei de răspuns şi s-a constatat că. 

funcţia de răspuns este liniară pe domeniul studiat (10 -6 – 10 -1 M, 

coeficient de corelaţie 0,9990). În figura nr.74. se reprezintă grafic 

dreapta de calibrare. 


Ecuaţia dreptei de calibrare este dată de relaţia: 

E = – 25,666⋅pC + 313,3 


pentru concentraţia regăsită, indică o dependenţă liniară, panta 

acestei drepte fiind egală cu 1, intercept practic egal cu 0 şi coeficient 

de corelaţie r = 0,9984. 




care RSD=1,96% cu un interval de încredere a valorii medii 





99,88÷102,52%. 




Au fost calculate limita de detecţie (LD = 1,12⋅10 -6 M) şi limita 

de cuantificare (LC = 1,13⋅10 -6 M) folosind metoda grafică. 

40

V.2.7. Aplicaţii analitice 

V.2.7.1. Determinarea piroxicamului din comprimate prin metoda 

potenţiometrică directă 

S-au luat în studiu comprimate PIROXICAM 20mg 




33 mg piroxicam (aproximativ 297 mg care se dizolvă într-un volum 

de 100 ml acid clorhidric 0,1N pe un agitator cu ultrasunete. Se 

filtrează soluţia obţinută. Din supernatant se măsoară un volum de 40 

ml probă care se prelucrează conform metodei. 


conţinutului în mg/comprimat (Regăsire medie =99,34%) se 

încadrează în limitele impuse de FR X (20 mg±1,5mg). 

V.2.7.2. Determinarea piroxicamului prin metoda potenţiometrică 

directă din soluţie injectabilă 20mg/fiolă 


20mg, fiole de 1 ml, (Hotemin- Egis Pharmaceuticals PLC). 

0,2 ml din fiola de piroxicam (Vi) se aduc cantitativ într-un 

balon cotat de 100 ml şi se completează la semn cu acid clorhidric 

0,1N. Din soluţia astfel obţinută se măsoară un volum de 40 ml probă 

care seprelucrează conform modului de lucru descris. 


conţinutului în mg/fiolă (Regăsire medie =100,27%) se încadrează în 


V.2.7.3. Determinarea piroxicamului prin metoda potenţiometrică 

directă din gel 0,5% 



să conţină aproximativ 3,25 mg piroxicam (aproximativ 0,65g gel 

într-un balon cotat de 100 ml cu acid clorhidric 0,1N, se agită energic 

şi se completează soluţia la semn. Se filtrează soluţia obţinută şi se 

măsoară un volum de 40 ml probă care se supune analizei conform 

modului de lucru descris. 

41


conţinutului în mg% (Regăsire medie =100,11%) se încadrează în 

limitele impuse de FR X, în cazul nostru 0,5 mg % ± 0,015. 

V.3. Electrozi membrană ion selectivi pentru tenoxicam bazaţi pe 

compusul tenoxicam – fosfowolframat 

V.3.2. Sinteza compusului tenoxicam- fosfowolframat 

La 100 ml soluţie de tenoxicam 1% se adaugă 50 ml soluţie 

acid clorhidric 2N, apoi sub agitare continuă şi în porţiuni mici 

soluţie acid fosfowolframic 1% până la precipitare completă; se 

formează un compus greu solubil în apă, de culoare alb gălbuie. 


cu o soluţie saturată a compusului tenoxicam – fosfowolframat, după 



V.3.3. Solubilitatea în apă a compusului tenoxicam – 

fosfowolframat 

Solubilitatea se calculează conform formulei prezentată în 

subcapitolul V.2.3. Având în vedere că : 


volumul de apă distilată este de 25 ml ; 

coeficientul de absorbanţă specifica % 1 

1cm, 374nm 

42 

A = 392,54. 


adică 6,31⋅10 -3 g/l. 

V.3.4. Caracteristicile funcţionale ale EMIS 



membrană din polietilenă ce are înglobat compusul tenoxicam – 

silicowolframat, măsurătorile de potenţial s-au efectuat pe o serie de 

soluţii de tenoxicam de concentraţii cuprinse între 10 -8 -10 -1 M (figura 

nr.78). 

Panta electrodului pentru domeniul liniar este 

P= –27,80 mV/decadă de concentraţie iar potenţialul standard 

condiţional al electrodului determinat de pe curba prezentată în 

figura nr. 78, este E0' = + 222,2 mV.

Figura nr.78 . Funcţia electrodică a electrodului tenoxicam – selectiv 




aproximativ 2 luni, după care valoarea pantei electrodului începe să 

se modifice fapt ce indică degradarea membranei selective. 



NH4 + , Cl - şi NO3 - deoarece aceştia sunt introduşi în soluţiile probelor 

de măsură în cazul ajustării pH-ului şi a tăriei ionice iar 

2-aminopiridina deoarece reprezintă principala impuritate care poate 

apărea în urma procesului de sinteză 

Se constată că valorile coeficientului de selectivitate, K, sunt 

foarte mici deci, prezenţa ionilor testaţi în probe nu influenţează 

calitatea determinărilor. 


S-au efectuat determinări pe soluţiile substanţelor de analizat 

folosind ca ajustor de forţă ionică soluţii de KNO3 de diferite 

concentraţii cuprinse între 10 -2 M– 2M 


mare valoare se realizează prin utilizarea unei soluţii de KNO3 1M. 


potenţiometrică au fost efectuate după ajustarea tăriei ionice prin 

adăugare de 5 ml soluţie de KNO3 1M. 

43



electrodului membrană ion selectiv s-a modificat pH-ul prin 

utilizarea unor soluţii tampon (pH=1,2 ÷ 10). 

Se constată că domeniul de pH optim este între 1,2 şi 4,0. 


Se prepară prin diluţii succesive soluţiile de lucru de 

concentraţii cuprinse în intervalul 10 -2 – 10 -6 M. 

Din fiecare soluţie de tenoxicam se măsoară un volum de 40 

ml care se aduce în pahare Berzelius de 50 ml 

La soluţia de tenoxicam se adaugă un volum de 5 ml soluţie 

tampon pH = 1,2, şi 5 ml KNO3 1M. 


construcţie proprie şi electrodul de referinţă de Ag/AgCl, pe 




funcţia de răspuns este liniară pe domeniul studiat (10 -6 – 10 -1 M, 

coeficient de corelaţie r = 0,9998).(figura nr. 83) 


E = – 27,80⋅⋅⋅⋅pC + 222,2 

A fost evaluată şi liniaritatea rezultatelor, prin reprezentarea 

grafică a variaţiei valorilor concentraţiei calculate pe baza ecuaţiei 

dreptei de regresie în funcţie de concentraţia analizată de tenoxicam. 



44

epetabilitatea analizei (precizia metodei) pentru trei soluţii 






un interval de încredere a valorii mediii cuprins în domeniul 

98,61÷101,42%. 







V.3.7.1. Determinarea tenoxicamului din comprimate prin metoda 


S-au luat în studiu comprimate TILCOTIL 20 mg (F. Hoffman 

La Roche). 



33 mg tenoxicam (aproximativ 350 mg pulbere) care se dizolvă întrun 

volum de 100 ml acid clorhidric 0,1N pe un agitator cu 

ultrasunete. Se filtrează soluţia obţinută iar din supernatant se iau 

10ml care se aduc cantitativ într-un balon cotat de 100 ml cu apă. 

Din soluţia astfel obţinută se măsoară un volum de 40 ml probă care 

se analizează conform metodei descrise. 


conţinutului în mg/comprimat (Regăsire medie 99,77%) se 

încadrează în limitele impuse de FR X (20mg±1,5mg). 

V.3.7.2. Determinarea tenoxicamului prin metoda potenţiometrică 

directă din pulbere pentru injecţii 20mg/flacon 


ENDUSIX ce conţin 20mg tenoxicam (Anpharm Hellas S.A.). 


lucru o cantitate echivalentă la aproximativ 67,5 mg tenoxicam 

(337 mg pulbere) care se dizolvă într-un volum de 100 ml acid 

45

clorhidric 0,1N pe un agitator cu ultrasunete. Se filtrează soluţia 

obţinută iar din supernatant se iau 50ml care se aduc cantitativ întrun 

balon cotat de 100 ml cu apă. Din soluţia astfel obţinută se 

măsoară un volum de 40 ml probă care se analizează conform 

modului de lucru descris. 


conţinutului în mg/fiolă (Regăsire medie =99,50%) se încadrează în 


V.4. Electrozi membrană ion selectivi pentru meloxicam bazaţi 

pe compusul meloxicam – fosfomolibdat 

V.4.2. Sinteza compusului meloxicam- fosfomolibdat 

Sinteza compusului a fost realizată în modul următor: la 100ml 

soluţie de meloxicam 1mg/ml se adaugă 50 ml soluţie acid clorhidric 

2N, apoi sub agitare continuă şi în porţiuni mici soluţie acid 

fosfomolibdenic 1% până la precipitare completă; se formează un 

compus greu solubil în apă, de culoare galben verzui . 


cu o soluţie saturată a compusului meloxicam – fosfomolibdat, după 



V.4.3. Solubilitatea în apă a compusului meloxicam – 

fosfomolibdat 

Formula de calcul a solubilităţii a fost prezentată în 

subcapitolul V.2.3. Având în vedere că: 


volumul de apă distilată este de 25 ml; 

coeficientul de absorbanţă specifica % 1 

A = 456,6. 

1cm, 265nm 


adică 6,26⋅10 -3 g/l. 



membrană din polietilenă ce are înglobat compusul meloxicam – 

silicowolframat măsurătorile de potenţial s-au efectuat pe o serie de 

soluţii de concentraţii cuprinse între 10 -8 -10 -1 M. (figura nr.87.) 

46

Figura nr. 87 . Funcţia electrodică a electrodului meloxicam – selectiv 

Panta electrodului pentru domeniul liniar este 

P=–15,077mV/decadă de concentraţie iar potenţialul standard 

condiţional al electrodului determinat de pe curba prezentată în 

figura nr. 87, este E0' = + 156,41 mV. 




aproximativ 2 luni.. 



NH4 + , Cl - şi NO 3 deoarece aceştia sunt introduşi în soluţiile probelor 

de măsură în cazul ajustării pH-ului şi a tăriei ionice iar 5-metil-2aminotiazol 

deoarece reprezintă principala impuritate care poate 

apărea în urma procesului de sinteză. 

Din valorile coeficientului de selectivitate, K, se constată că 

interferenţii testaţi practic nu interferă. 


S-au efectuat determinări pe soluţiile substanţelor de analizat 

(10 -8 – 5 x 10 -3 ) folosind ca ajustor de forţă ionică soluţii de KNO3 de 

diferite concentraţii cuprinse între 10 -2 M– 2M. 


mare valoare se realizează prin utilizarea unei soluţii de KNO3 1 M. 


potenţiometrică au fost efectuate după ajustarea tăriei ionice, prin 

adăugare de 5 ml soluţie de KNO3 1M. 

47



electrodului membrană ion selectiv s-a lucrat la trei nivele de 

concentraţie 5 x 10 -3 , 10 -4 , 10 -6 mol/l meloxicam. Modificarea pHului 

se realizează prin adăugarea unor soluţii tampon (pH=1,2÷10). 

Se constată că domeniul de pH optim este între 1,2 şi 4,0. 


Se prepară prin diluţii succesive cu apă distilată soluţiile de 

lucru, de concentraţii cuprinse în intervalul 5x10 -3 – 10 -6 M. 

Din fiecare soluţie de meloxicam se măsoară un volum de 

40 ml care se aduce în pahare Berzelius de 50 ml 

La soluţia de meloxicam se adaugă un volum de 5 ml soluţie 

tampon pH = 1,2 şi 5 ml KNO3 1M. 


construcţie proprie şi electrodul de referinţă de Ag/AgCl, la 




funcţia de răspuns este liniară pe domeniul studiat 

(10 -6 – 5x 10 -3 M,coeficient de corelaţie r = 0,9984).(figura nr.92) 



E = – 15,30⋅⋅⋅⋅pC + 158,1 

A fost evaluată şi liniaritatea rezultatelor, prin reprezentarea 

grafică a variaţiei valorilor concentraţiei calculate pe baza ecuaţiei 

dreptei de regresie în funcţie de concentraţia analizată de meloxicam. 

48

Valorile calculate indică o dependenţă liniară, panta acestei drepte 

fiind egală cu 1, intercept practic egal cu 0 (o dreaptă care practic 

coincide cu prima bisectoare) şi coeficient de corelaţie r = 0,9990. 





cuprins în domeniul 98,60÷101,37 %%; 



un interval de încredere a valorii mediii cuprins în domeniul 

98,23÷101,07%. 







V.4.7.1. Determinarea meloxicamului din comprimate prin metoda 


S-au luat în studiu comprimate MOVALIS conţinând 7,5 mg 



Romania. 

Un număr de 5 tablete au fost mojarate. Din pulberea obţinută 

s-a luat în lucru o cantitate echivalentă la 35 mg meloxicam care s-a 

dizolvat într-un volum de 10 ml cloroform, amestecul fiind filtrat 

prin hârtie cantitativă. Hârtia de filtru se spală cu aproximativ 5 ml 

cloroform. Soluţia filtrată este evaporată la sec iar rezidiul este reluat 

cu un volum de aproximativ 50 ml amestec acetonitril : metanol 

(1:1). După dizolvare completă se completează la un volum de 100 

ml cu acelaşi amestec. Din soluţia obţinută se iau 10 ml care se aduc 

cantitativ într–un balon cotat de 100 cu apă distilată. Din soluţia 

astfel obţinută se măsoară un volum de 40 ml probă care se 

analizează conform modului de lucru descris. 


se încadrează în limitele impuse de FR X (pentru comprimatele 

49

MOVALIS 7,5 mg, Regăsire medie =99,92%, respectiv pentru 

comprimatele MELOXICAM 15 mg, Regăsire medie = 100,10%). 

V.4.7.2. Determinarea meloxicamului prin metoda potenţiometrică 

directă din soluţie injectabilă 20mg/fiolă 

S-au luat în studiu fiole MOVALIS, soluţie injectabilă, 15mg 

meloxicam, fiole de 1,5 ml, (Boehringer Ingelheim GMBH ). 

0,35 ml din fiola de meloxicam se aduc cantitativ într-un balon 

cotat de 100 ml şi se completează la semn cu apă. Din soluţia astfel 

obţinută se măsoară un volum de 40 ml probă care se supune analizei 

conform modului de lucru descris. 


se încadrează în limitele impuse de FR X (Regăsire medie =99,15), 

în cazul nostru 15 mg ± 0,75 mg. 

VI. CONCLUZII GENERALE 

Lucrarea de doctorat este structurată în două părţi: o parte 

teoretică şi o parte în care sunt prezentate cercetările personale. 

Partea teoretică a lucrării cuprinde două capitole. 

În capitolul 1 am prezentat o serie de aspecte generale asupra 

medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene cum ar fi clasificarea 

acestora, clasificarea inhibitorilor COX, acţiunea farmacologică a 

antiinflamatoarelor nesteroidiene, rolul clinic, eficacitatea şi 

indicaţiile inhibitorilor COX., efecte adverse etc. A fost prezentat 

fiecare oxicam în parte trecând în revistă proprietăţile fizice, 

proprietăţile chimice şi aspectele analitice ale fiecăruia. 

În capitolul 2 am prezentat pe larg metodologia generală de 

validare a metodelor analitice Am prezentat astfel cîteva consideraţii 

generale legate de evaluarea metodelor de analiză, informaţii 

referitoare la criteriile de validare şi am trecut în revistă principalii 

parametri de validare. 

Partea de cercetare este structurată, la rândul său, în trei 

capitole. În această parte sunt prezentate nouă metode de determinare 

catitativă a oxicamilor luaţi în studiu (piroxicam, tenoxicam şi 

meloxicam), şase metode spectrofotometrice şi trei metode 

potenţiometrice. 

50

În capitolul 3 am prezentat trei metode de determinare 

cantitativă a oxicamilor prin spectrofotometrie de absorbţie în vizibil, 

bazate pe caracterul reducător al acestora, care cu fericianură de 

potasiu şi clorură ferică în mediu de acid clorhidric, conduc la un 

compus colorat în albastru cu absorbanţa maximă la 760 nm. 

În capitolul 4 am prezentat trei metode de determinare 

cantitativă a oxicamilor prin spectrofotometrie de absorbţie în 

ultraviolet, bazate pe formarea unui aduct între piroxicam sau 

tenoxicam şi iod respectiv formarea unui complex între meloxicam şi 

ionul Al (III). 

În capitolul 5 am prezentat realizarea şi caracterizarea a trei 

electrozi membrană ion selectivi şi punerea la punct a unor metode 

potenţiometrice de determinare a oxicamilor utilizând EMIS. 

Capitolul 6 este dedicat concluziilor generale. 

Pentru metodele spectrofotometrice s-au stabilit condiţiile 

optime de lucru şi pentru aceasta s-a stabilit lungimea de undă de 

detecţie, volumul sau concentraţia optimă a reactivilor adăugaţi, 

aciditatea necesară reacţiei şi stabilitatea produşilor de reacţie. 

S-au înregistrat spectrele comparative între oxicamii în metanol 

şi spectrele produşilor de reacţie şi s-au calculat valorile 

coeficientului de absorbanţă specifică. Rezultatele comparative sunt 

prezentate în tabelul nr.176. 

În figura nr.93. sunt prezentate grafic absorbanţele specifice 

pentru metodele spectrofotometrice pentru determinarea oxicamilor. 

Piroxicam 

Tenoxica 

m 

Meloxica 

m 

Tabelul nr. 176. – Coeficienţi de absorbanţă specifică 

Absorbanţă 

specifică pentru 

soluţia metanolică 

A 

A 

1% 

1 cm, 

330nm 

1% 

1 cm, 

360nm 

A 

1% 

1 cm, 

357nm 

= 296 

= 270 

= 372 

51 

Metoda 

Absorbanţă 

specifică pentru 

produsul de reacţie 

VIS 

1% 

A = 4374 

1 cm, 

760nm 

1% 

UV A = 1164 

1 cm, 

342nm 

1% 

VIS A = 7138 

1 cm, 

760nm 

1% 

UV A = 1770 

1 cm, 

289nm 

1% 

VIS A = 1942 

1 cm, 

760nm 

1% 

UV A 

= 841 

1 cm, 

375nm

Absorbanta specifica 

8000 

6000 

4000 

2000 

0 

1 

Piroxicam VIS Tenoxicam VIS Meloxicam VIS 

Piroxicam UV Tenoxicam UV Meloxicam UV 

Figura nr. 94. Reprezentarea grafică a metodelor spectrofotometrice în 

funcţie de coeficientul de absorbanţă specifică 

Comparând valorile absorbanţei specifice pentru fiecare din cei 

trei compuşi se constată că metodele spectrofotometrice în vizibil 

sunt mult mai sensibile decât metodele spectrofotometrice în 

ultraviolet. Se constată că cea mai bună sensibilitate o prezintă 

tenoxicamul pentru metoda spectrofotometrică în vizibil pentru care 

se înregistrează o creştere a sensibilităţii de peste 25 ori comparativ 

cu metoda de determinare a tenoxicamului din soluţie metanolică. 

Pentru metodele potenţiometrice s-a realizat sintetizarea şi 

caracterizarea materialelor electroactive ce au fost utilizate la 

realizarea electrozilor membrană ion selectivi. Astfel au fost 

sintetizaţi trei compuşi greu solubili folosind ca reactivi de 

precipitare heteropoliacizi. Pentru determinarea potenţiometrică a 

piroxicamului a fost construit un electrod membrană ion selectiv ce 

are înglobat compusul piroxicam- silicowolframat. Pentru tenoxicam 

s-a folosit compusul tenoxicam-fosfowolframat, iar pentru 

meloxicam s-a utilizat compusul meloxicam-fosfomolibdat. 

Cei trei complecşi au fost caracterizaţi şi s-au înregistrat 

spectrele în UV şi în IR. S-a calculat absorbanţa specifică şi 

solubilitatea în apă pentru toţi cei trei complecşi iar rezultatele 

obţinute sunt trecute în tabelul nr. 177. 

Electrozii ion membrană selectivi au fost caracterizaţi şi astfel 

s-a studiat funcţia electrodică, timpul de răspuns şi timpul de viaţă, 

influenţa pH-ului şi a tăriei ionice. S-a constatat că pentru toţi cei trei 

electrozi tăria ionică se ajustează prin adăugarea a 5 ml soluţie de 

KNO3 1M, iar pH-ul optim este în domeniul acid. Timpul de răspuns 

pentru domeniul studiat este de 30 de secunde iar durata de viaţă a 

electrozilor este de 2 luni. 

52

Tabelul nr. 177. Caracteristici ale compuşilor greu solubili utilizaţi pentru 

construcţia EMIS 

Compus Absorbanţa specifică Solubilitate în apă (g/l) 

PiroxicamsilicowolframatTenoxicamfosfowolframatMeloxicamfosfomolibdat 

A 

A 

1% 

1 cm, 

263nm 

1% 

1 cm, 

374nm 

A 

1% 

1 cm, 

265nm 

= 

= 

= 

306, 

05 

392, 

54 

456, 

6 

53 

6,52 x 10 -3 

6,31 x 10 -3 

6,26 x 10 -3 

Toate cele nouă metode de determinare cantitativă pentru 

oxicami au fost validate urmărindu-se liniaritatea metodei, precizia, 

exactitatea, limita de detecţie şi de cuantificare. 

Aplicaţii analitice 

Toate cele nouă metode au fost aplicate experimental pentru 

determinarea oxicamilor din forme farmaceutice sau din probe 

biologice 

Pentru toate cele 9 metode, regăsirea cantităţii de oxicam este 

în corelaţie cu regăsirea metodei iar conţinutul în substanţă activă 

corespunde prevederilor Farmacopeei Române, Ediţia a X-a 

referitoare la abaterile permise în compoziţia substanţelor. 

Metoda de determinare spectrofotometrică de absorbţie în 

vizibil folosind ca reactiv fericianura ferică a fost utilizată şi pentru 

determinarea oxicamilor din probe biologice. 

Analitul a fost separat din matrice prin metoda de extracţie în 

fază solidă (SPE). Rezultatele obţinute la determinarea oxicamilor 

din medii biologice sunt prezentate în tabelul nr. 183. 

Tabelul nr.183. Aplicaţii analitice pentru oxicami din medii biologice 

Randament de 

Regăsire 

extracţie (%) 

(%) 

Piroxicam 80,83 98,53 

Tenoxicam 83,90 98,63 

Meloxicam 87,21 98,56

Se constată că pentru toţi cei trei compuşi regăsirea cantităţii de 

oxicam este în corelaţie cu regăsirea metodei, iar conţinutul în 

substanţă activă se încadrează în limitele impuse de standardele 

europene. 

Comparând aceste metode de determinare cantitativă cu alte 

metode citate de literatura de specialitate constatăm că ele sunt la fel 

de sensibile sau chiar mai sensibile decât multe dintre ele. În tabelul 

nr. 184. sunt prezentate cele mai sensibile metode citate de literatura 

de specialitate. 

Metoda 

spectrofotometri 

că 

VIS 

UV 

UV 

VIS 

VIS 

VIS 

UV 

UV 

UV 

VIS 

Tabelul nr.184. Comparaţie cu alte metode din literatura de 

specialitate 

Reactiv utilizat 

Fericianură ferică 

λ=760 nm 

Acid percloric 1,47M 

λ=330 nm 

Acetat de cupru 

λ=373 nm 

Tris –(bypiridil) Fe(II) 

λ=522 nm 

Alizarină 

(extract în cloroform) 

λ=580 nm 

3-metil-benzotiazolinhidrazona 

λ=465 nm 

Roşu de bromcrezol 

λ=386 nm 

Metanol, pH =9 

λ=360 nm 

Acid clorhidric 1M 

λ=357 nm 

Albastru de metilen 

λ=635 nm 

54 

Domeniu de liniaritate 

Piroxicam Tenoxicam Meloxicam 

0,2-2,0 

µg/ml 

0,5-0,8 

µg/ml 

2,0-28 

µg/ml 

0,5– 6,5 

µg/ml 

0,05-2,2 

µg/ml 

– 

0,1-1,4 

µg/ml 

0,5-5 

µg/ml 

– – 

– – 

– – 

0,05–2,4 

µg/ml 

2-20 

µg/ml 

– – 1-27 

µg/ml 

– – 1 - 5 

µg/ml 

– – 1-14 

µg/ml 

– – 1 - 5 

µg/ml 

– 

–

Se constată că există o singură metodă cu sensibilitate mai 

mare decât metoda de determinare spectrofotometrică în vizibil care 

foloseşte ca reactiv fericianura ferică şi anume metoda cu alizarină, 

metodă mai laborioasă şi care necesită extracţie în solvenţi organici. 

Metodele puse la punct de noi sunt moderne, precise şi rapide, 

economice şi uşor de aplicat. De aceea putem afirma că aceste 

metode pot înlocui cu succes metodele clasice de analiză. 

Considerăm că prin studiul întreprins am atins obiectivele 

prezentate la începutul acestui studiu iar prin rezultatele obţinute 

aducem o contribuţie reală la analiza celor trei substanţe de interes 

farmaceutic, cu posibilitatea de a extinde sfera de aplicare şi a 

celorlalte metode pentru medii biologice. 

Perspective de cercetare 

Rezultatele obţinute în cadrul acestei teze de doctorat deschid 

noi perspective de cercetare în ceea ce priveşte determinarea 

cantitattivă a oxicamilor cu aplicaţii în laboratoarele chimice şi 

biochimice precum şi în industria medicamentelor 

aplicarea metodelor spectrofotometrice în vizibil de 

determinare a oxicamilor, ce utilizează ca reactiv fericianura 

ferică, şi pentru alte medii biologice (ser uman, plasmă de 

cobai, lapte matern etc.) 

extracţia din medii biologice prin extracţie lichid–lichid, în 

vederea aplicării metodelor spectrofotometrice în ultraviolet 

ce folosesc ca reactiv soluţia de iod, pentru determinarea 

oxicamilor din medii biologice; 

construcţia de noi electrozi membrană selectivi ce utilizează 

materiale electroactive sintetizate prin cuplarea de oxicami şi 

alţi heteropoliacizi şi folosirea lor pentru determinări 

cantitative a oxicamilor din medii biologice; 

aplicarea electrozilor membrană selectivi pentru determinarea 

oxicamilor prin titrare potenţiometrică; 

elaborarea şi validarea de noi metode spectrofotometrice şi 

electrochimice pentru determinarea oxicamilor. 

55

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 

(se păstrează numărul din teza de doctorat) 

1. *** Farmacopeea Română, ediţia X, Editura medicală, Bucureşti, 

1993, 767 – 768 

2. *** The United States Pharmacopoeia, XXII, pag. 1091 – 1092 

3. *** Farmacopeea Britanică, 2001; 

4. Cristea Aurelia Nicoleta – Farmacologie, EdituraMedicala, 

Bucureşti, 2000, pag. 617 - 634 

5. *** Pharmacologie – des conceptes fondamentaux aux 

applications therapeutiques, Geneve, 1988, pag. 535 – 556 

6. Pitea Michaela, Ghiran Doina, Mureşan Ana – Medicamente 

antiinflamatoare nesteroidiene, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1997 

Pfizer and Co., Ger. Offen, 1969, pag. 1, 943, 265 

7. Pitea Michaela, Ghiran Doina, Mureşan Ana – Medicamente 

antiinflamatoare nesteroidiene, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1997 

8. Brittain Harry G. - Analytical Profiles Drug Substances and 

Excipients, Academic Press inc., vol. 15, pag. 511- 531 

9. Hanch C., Sammes P.G., Taylor J.B. – Comprehensive Medicinal 

Chemistry, Vol. 6, Pergamon, Oxford, p. 711, 1990 

12. Mesecar L. - Principles of Drug Action and Therapeutics VIII. 

Lecture 2- Chemistry of Non – Steroidal Anti – Inflammatory 

Drugs (NSAID’s), Pharmacy 408, 2001; 

31.Sastry C.S.P. , Tipirneni S.R.P., Suryanarayana M.V. – 

Haematoxylin: a new reagent for the determination of piroxicam 

in pharmaceutical preparations, East. Pharm., Jul. 1988, vol. 

31(367), pag. 131 – 132 

60. Cerretani D, Micheli L., Fiaschi A.J., Giorni G,-Rapid and 

sensitive determination of piroxicam in rat plasma, muscle and 

skin by high-performance liquid chromatography, Journal of 

chromatography biomedical applications, 1993, vol 614 (1), pag. 

103-108 

61. Gillilan R.B., Mason W.D., Fu C.H.J., - Rapid analysis of 

piroxicam in dog, rat and human plasma by high-performance 

liquid chromatography, J. Chromatogr. Biomed. Appl. Jan. 1989, 

vol. 79, pag. 232-235 

62. Tsai J.H., Huang J.B. – Ion-pair high-performance liquidchromatographic 

determination of piroxicam in ointments and 

56

plasma, Drug. Dev. Ind. Pharm., 1989, vol. 15 (9), pag. 1441- 

1453 

63. Macek. J., Vacha J. – Rapid and sensitive method for 

determination of piroxicam in human plasma by highperformance 

liquid chromatography, J. Chromatogr. Biomed. 

Appl, Sep. 1987, vol. 64, 445-449 

64. Streete P.J. – Rapid high-performance liquid-chromatographic 

methods for the determination of overdose concentrations of some 

non-steroidal anti-inflammatory drugs in plasma or serum, J. 

Chromatogr. Biomed.Appl., Oct. 1989, vol. 87, pag. 179-193 

84. Brittain Harry G.- Analytical Profiles Drug Substances and 

Excipients, Academic Press. Inc., 1993, vol. 22, pag. 433 – 459 

85. Lednicer D. Mitscher L. George G. – Organic Chemistry of 

Drug Szntesis, John Willey and Sons Inc., New York USA, 

1990, vol. 4, pag. 173 

86. Uverferth K., Laban G., Waltraud G., Lofamann D.- On the 

preparation of 4-hydroxy- 2-methyl- 3-N- (2-pyridyl)- 2H-1,2 - 

benzothiazinecarboxamide-1,1-dioxide (piroxicam), Die 

Pharmacie, Berlin, 1989, vol. 44 ( 9), pag. 641-42 

87. Shingbal D. M., Sarjyotishi S.: Quantitative determination of 

piroxicam in a new formulation Indian Drugs, 1988 vol. 25 (12), 

pag. 531-532. 

88. A. Mederos , S. Dominguez, A. Orlandini, C.A. Ghilardi,, F. 

Cecconi, E. González-Vergara - Speciation study of the antiinflammatory 

drug tenoxicam (Htenox) with Cu(II): X-ray 

crystal structure of [Cu(tenox)2(py)2]·EtOH, Journal of 

Inorganic Biochemistry, vol. 95, (2-3), 2003, pag. 131-140 

105. Joseph-Charles J.; Bertucat M. - Simultaneous highperformance 

liquid chromatography analysis of non-steroidal 

anti-inflammatory oxicams in pharmaceutical preparations, 

Journal of Liquid Chromatography & Related Technologies, Jul 

1999, Vol.: 22, (13), Pag. 2009-2021 

106. El Walily A. F. M., Blaih S. M.; Barary M. H.; El Sayed M. A.; 

Abdine H. H.; El Kersh A. M. - Simultaneous determination of 

tenoxicam and 2-aminopyridine using derivative 

spectrophotometry and high-performance liquid 

chromatography, Journal of Pharmaceutical and Biomedical 

Analysis, Aug 1997, Vol.: 15, (12), Pag. 1923-1928 

57

107. Mason J. L.; Hobbs G. J. - Simple method for the analysis of 

tenoxicam in human plasma using high-performance liquid 

chromatography, J. Chromatogr. B, Biomed. Appl., Mar 1995, 

Vol.: 665 (2) Pag. 410-415 

114.*** Final draft labeling – Boehringer Ingelheim 

Pharmaceuticals, Inc.; 

115.*** Agenda Medicală 2007 

129. Huang Y.; Liang M. Z.; Yu Q.; Qin Y. P.; Zou Y. G. - RP- 

HPLC determination of meloxicam in human plasma, Yaowu 

Fenxi Zazhi, May 2002, Vol.: 22, (3), Pag. 183-185 

130. Baeyens W. R. G.; Van der Weken G.; D'haeninck E.; Garcia- 

Campana A. M.; Vankeirsbilck T.; Vercauteren A.; Deprez P. - 

Application of an alkyl-diol silica precolumn in a columnswitching 

system for the determination of meloxicam in plasma, 

Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis, Aug 2003 

Vol.: 32 (4-5), Pag. 839-846 

131. Ding L.; Chen H.; Jiang H.; Hou Y. Y.; Zhang, Z. X. - 

Determination of meloxicam in human plasma by HPLC and 

relative bioavailability of meloxicam dispersible tablets, 

Zhongguo Yiyao Gongye Zazhi, Mar 2002, Vol.: 33 (3), Pag. 

131-133 

132. Li Y.; Wang, G. F.; Wu Y. F.; Long L. H. - HPLC 

determination of meloxicam in human plasma, Yaowu Fenxi 

Zazhi , Jan 2001, Vol.: 21 (1) Pag. 33-36 

133. Yu H.; Fang Y. Z. - Ion-pair HPLC determination of meloxicam 

and its related substances, Yaowu Fenxi Zazhi, Mar 2001 Vol.: 

21 (2), Pag. 124-126 

134. Velpandian T.; Jaiswal J.; Bhardwaj R. K.; Gupta S.K. - 

Development and validation of a new high-performance liquid 

chromatographic estimation method of meloxicam in biological 

samples, Journal of Chromatography, B: Biomedical 

Applications, Feb 2000, Vol.: 738 (2), Pag. 431-436 

136. Roman L., Bojiţă M., Săndulescu R. – Validarea metodelor de 

analiză şi control, Ed. Medicală, Cluj Napoca, 1998; 

137. Oprean R., Rozet E., Dewé W., Boulanger B., Hubert Ph. – Ghid 

de validare a procedurilor analitice cantitative, Ed. Medicală 

Universitară ″Iuliu Haţieganu″, Cluj Napoca, 2007; 

138. Yuwono, M.; Indryanto, G. – Validation of Chromatographic 

58

method of analysis, Profiles of Drug Substances, Excipients, and 

Related Methodology, Vol. 32, Edited by Harry G. Brittain, 

Academic Press, Elsevier, 2005, p. 243 - 262; 

139. *** – ICH Topic Q2B: Validation of Analytical Procedures 

(CPMP / ICH / 281 /95) , The European Agency for the 

Evaluation of Medicinal Products 

142.Somenath M., Brukh R. – Sample Preparation Techniques in 

Analytical Chemistry, Edited by Somenath Mitra, John Wiley & 

Sons, Inc., 2003 

146. Dorneanu V., Maria Stan, Musteaţă M. F.- Chimie Analitică, 

editura „Gr. T. Popa” Iaşi, 2003 

147. Pesez M., Bartos J.– Colorimetric and fluorimetric analysis of 

compound and drugs, Marcel Dekker, Inc, 1974, pag. 79 – 81; 

148. Donald J. Pietrzyk, Clyde W. Frank – Chimie Analitică, editura 

Tehnică,1989, pag. 549-550; 

149. Constantinescu Ioana Clementina -Potenţiometria. Aplicaţii ale 

potenţiometriei în analiza farmaceutică, editura Tehnoplast 

Company SRL, Bucureşti , 2009, pag. 48-57 

150. Liteanu C., Rădulescu Gh. - Bazele membranologiei, Editura 

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, 135-151. 

151. Covington A.K. – Ion selective electrode methodology, vol. 2, 

CRC Press, Inc., Boca Raton, Florida, 1979; 

152. Oniciu L. – Chimie fizică. Electrochimie, Editura Didactică şi 

Pedagogică, Bucureşti, 1994; 

153. Srinivasan K., Rechnitz G.A. – Anal. Chem., 1969, 41 (10), 

1203 – 1204, citat din (151); 

154. Nemţoi Gh. - Electrochimie, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, 

1993. 

155. Apostu M, Cercetări analitice privind realizarea de noi metode 

de determinare cantitativă a unor substanţe medicamentoase 

inhibitoare ale secreţiei gastrice (Antihistaminice H2), teza de 

doctorat, 2004 

156. Luca C. –pH-ul şi aplicaţiile lui, Editura tehnică, 

Bucureşti,1973, pag. 162; 

157. Şpac A.F.- Contribuţii la realizarea şi folosirea de electrozi 

selectivi pentru determinarea alcaloizilor cu nucleu purinic 

(cafeina, teofilina, teobromina), teză de doctorat, 2002 

59

LUCRARI PUBLICATE ÎN EXTENSO DIN 

TEZA DE DOCTORAT 

1. Mariana Mândrescu, Mădălina Vieriu, A. F. Şpac, 

V. Dorneanu: Determinarea spectrofotometricã în vizibil a 

tenoxicamului folosind ca reactiv fericianura fericã, Revista 

Medico-Chirurgicală, Vol. 112, Nr. 2, 2008 Supliment nr. 1, 

340-345; 

2. Mariana Mândrescu, A. F. Şpac, Felicia Mihăilă, 

V. Dorneanu - Determinarea spectrofotometrici in vizibil a 

meloxicamului folosind ca reactiv fericianura ferică, Orvosi 

es Gyogyszereszeti Szemle, Vol. 54, 2008, 328-331; 

3. Mariana Mândrescu, Adrian Florin Spac, Vasile Dorneanu 

– Spectrophotometric Determination of Meloxicam, Revista 

de Chimie, Vol. 60, Nr. 2, 2009, 160-163; 

4. Mariana Mândrescu, A.F. Spac, V. Dorneanu: 

Determinarea spectrofotometrica in vizibil a piroxicamului 

folosind ca reactiv fericianura ferica - Revista Medico- 

Chirurgicală, Vol. 113, Nr. 1, 2009, 268-273; 

5. Mariana Mândrescu, A.F. Spac, V. Dorneanu: 

Determinarea spectrofotometrica in ultraviolet a 

tenoxicamului folosind ca reactiv solutia de iod, Revista 

Medico-Chirurgicală, Vol. 113, Nr. 2, 2009 - 598-603; 

6. Mariana Mândrescu, A.F. Spac, V. Dorneanu- 

Determinarea spectrofotometricã a piroxicamului din forme 

farmaceutice folosind ca reactiv fericianura ferică, Revista 

Medico-Chirurgicală, Vol. 113, Nr. 2, Supliment nr. 4, 2009, 

244-249; 

LUCRARI PUBLICATE ÎN REZUMAT DIN 

TEZA DE DOCTORAT 

1. Mariana Mândrescu, A. F. Spac, Vasile Dorneanu - 

Construction and characterisation of a selective membrane 

electrode for meloxicam determination, 13 th Panhellenic 

Pharmaceutical Congres, 12 – 14 May 2007; 

60

Metode analitice pentru unele antiinflamatoare ... - "Gr.T. Popa" Iasi

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?