Iarna albă lin soseşte, Peste case poposeşte … Gând, frumos - Hofigal

24
Din miracolele naturii
TOPINAMBURUL
cultura bioenergetică
a secolului XXI
P
atria topinamburului este
America de Nord, unde şi în
prezent, lângă marile lacuri,
sorturile de topinambur sălbatic ocupă
zone largi. Omul a folosit această
plantă cu peste 2000 de ani înainte de
Hristos, dar în primul mileniu înainte
de Hristos se ştie sigur că topinamburul
a intrat în agricultura indiană.
Europenii au cunoscut pentru prima
oară topinamburul în anul 1586 prin înfiinţarea
unei colonii în Virginia. Prima cunoştinţă
în masă a europenilor cu această cultură
s-a produs în condiţii tragice şi este legată
de colonizarea litoralului Canadei. Din cauza
secetei puternice, în anul 1612 a început
foametea şi chiar tuberculii de topinambur,
asemănători cu cartofii, le-au scăpat viaţa
colonizatorilor. În Europa, în Franţa, planta a
fost adusă de marinarii francezi din expediţia
LESCARBEAU în anul 1605.
Denumirea de TOPINAMBUR şi-a căpătat-o
în aceeaşi vreme de la tribul indian “TO-
PINAMBA”. Datorită proprietăţilor sale gastronomice
şi terapeutice, această plantă s-a
răspândit repede în întreaga Europă. Cea mai
răspândită denumire a acestei legume în Rusia
se datorează asemănării tuberculilor cu
perele – para pământului.
În regiunile de la Marea Baltică, topinamburul
a fost adus din Germania, iar în Kazahstan
el a fost adus din China, dar nu ca legumă,
ci ca plantă medicinală, sub denumirea
de “Cartofi chinezeşti”. Din cauza asemănării
cu floarea soarelui, care a fost de asemenea
adusă în Europa din America de Nord, to-
Decembrie 2009 / Ianuarie 2010 l HOFIGAL - Natură şi Sănătate l
pinamburul este cunoscut în Italia sub denumirea
de “anghinare” sau “anghinare de
soare”. La mijlocul anilor ’50, direcţia cea mai
importantă de utilizare a topinamburului a
fost industria alimentară. Renaşterea interesului
pentru topinambur este legată de apariţia
noilor aspecte ale utilizării lui în afară de
industria alimentară şi anume cea biotehnologică
şi terapeutică.
În numeroase ţări ale lumii (Franţa, Germania,
Austria, Irlanda, Italia, Spania, Norvegia,
SUA, Canada, Brazilia, Coreea de Sud,
Ungaria, Iugoslavia, Australia), în special în
ultimul deceniu, s-a desfăşurat cercetarea topinamburului
în diferite direcţii de utilizare.
În Germania, Polonia, Ungaria, se cultivă în
scopuri furajere pentru crescătoriile de porci.
Topinamburul are pieţe importante în Ţările
Scandinave, Anglia, Japonia, China şi în ţările
Asiei Mici.
CARACTERIZAREA BIOLOGICĂ
Topinamburul, sau “para pământului”
(Helianthus tuberosus) face parte din familia
Asterraceae.
Este considerat o plantă perenă. Este hibrid
şi primele plante provin din America de
Nord. În părţile supraterestre el seamănă cu
floarea soarelui. Formele sălbatice de topinambur
au răspândire diferită a tuberculilor
în sol, pe când sorturile de cultură au o densitate
mai mare. Culoarea tuberculilor, funcţie
de sort, este albă, roşu-violet sau cafeniu
deschis.
Sorturile cu cea mai mare perspectivă
sunt cele care, în momentul recoltării, au şi
cea mai mare cantitate de inulină. De aceea,
este important să avem minim două sorturi
cu maturizare timpurie, pentru aprovizionarea
fabricilor de prelucrare în perioada de
toamnă şi pentru a face provizii pentru păstrare
iarna, în vederea prelucrării următoare.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ
Valoarea topinamburului în calitate de
cultură furajeră, de legumă tehnică şi medicală
se bazează în primul rând pe compoziţia
chimică a plantei. Topinamburul conţine o
cantitate destul de mare de substanţă uscată
(până la 20%), din care până la 80% un polimer
de fructoză - inulina.
Inulina este un polizaharid, care prin hidroliză
conduce la un zahăr inofensiv pentru
diabetici – fructoza. Topinamburul conţine
celuloză şi un număr mare de elemente minerale,
printre care (exprimate în mg%) substanţă
uscată: fier; magneziu; calciu; mangan;
potasiu; sodiu. Topinamburul acumulează
activ siliciul din pământ (în tuberculi, conţinutul
în acest element este până la 8%, exprimat
în substanţă uscată).
Din punct de vedere al conţinutului în
fier, siliciu şi zinc el depăşeşte cartoful, morcovul
şi sfecla.
În compoziţia tuberculilor de topinambur
intră şi proteinele, pectina, aminoacizii,
acizii organici şi graşi. Substanţele pectinice
din topinambur se găsesc în cantitate de
11% din masa substanţei usacte.
Din punct de vedere al conţinutului în vitaminele
B 1 , B 2 şi C, topinamburul este mai
bogat decât cartoful, morcovul şi sfecla, de
mai mult de 3 ori.
Deosebirea dintre topinambur şi celelalte
legume constă în conţinutul mare în
proteine al tuberculilor lui (până la 3,2% din
substanţa uscată), ce constau din 8 aminoacizi
indispensabili, care sunt sintetizaţi numai
de plante şi nu sunt sintetizaţi de organismul
omului: arginina, valina, histidina, izoleucina,
leucina, lizina, triptofanul, fenilalanina.
Tulpina şi frunzele conţin mai mult de 4%
triptofan şi leucină (exprimat în substanţă uscată).
Într-un kilogram de masă verde se găsesc
60-130 mg de caroten.