Fişă verificare standarde universitate - Universitatea de Arte ...

UNIVERSITATEA DE ARTE „G. ENESCU”, IAŞI
Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru
Post Conferenţiar universitar, poziţia 14
Departamentul 3, Studii muzicale teoretice
Disciplina postului: Contrapunct, Limbaje muzicale contemporane, Armonie
1
ANEXA 1. FIŞA DE VERIFICARE
a îndeplinirii standardelor universităţii
pentru postul de conferenţiar
publicat Monitorul Oficial al României nr. 237/16.07.2012
Candidat: Leonard Dumitriu Data naşterii: 19.08.1962
Funcţia actuală: Dirijor
Instituţia: Opera Naţională Română din Iaşi
1. Studiile universitare
Nr. Instituţia de învăţământ
crt.
superior
1. Conservatorul „George
Enescu” Iaşi
2. Studiile de doctorat
Nr. Instituţia organizatoare de
crt.
doctorat
1. Universitatea de Arte
„George Enescu” Iaşi
D o m e n i u l Perioada Titlul acordat
Muzică,
Compoziţie
muzicală,
Muzicologie
1981-1985 Licenţiat
D o m e n i u l Perioada
Titlul ştiinţific
acordat
Muzică 2002-2005 Doctor
3. Studii, burse şi burse postdoctorale (stagii de cel puţin 3 luni)
4. Grade didactice/profesionale
Nr.
crt. I n s t i t u ţ i a D o m e n i u l Perioada
1. Consiliul Popular al
oraşului Târgu Frumos
2. Opera (Naţională)
Română Iaşi
Titlul/postul didactic
sau gradul/postul
profesional
Cultură 1986-1989 Instructor cultural
Cultură 1989-prezent Dirijor

5. Realizările profesional-ştiinţifice
Relevanţa şi
impactul
lucrărilor
ştiinţifice/creaţie
artistică ale
candidatului
2
În afara activităţii dirijorale, ce depăşeşte 25 de ani, activitatea
mea muzicală dovedeşte o constantă preocupare componistică, iar în
ultimii zece ani, încă din timpul studiilor doctorale, am început să mă
preocup şi de domeniul muzicologiei.
Compoziţia muzicală este reprezentată de lucrări ce aparţin
feluritelor genuri muzicale: lieduri, muzică corală, muzică instrumentală
de cameră, lucrări simfonice şi concertante, opere. Trebuie să
menţionez că muzica pe care o compun este nouă numai pentru că este
scrisă în zilele noastre. Altfel, sunt un compozitor foarte tradiţionalist, ce
nu găseşte în această orientare stilistică nici un motiv de ruşine sau
blam, poate tocmai contrariul. Încerc să creez o muzică bazată pe
principiile vechi, sănătoase şi perene ale şcolilor de compoziţie, fără a
nega paşii înainte făcuţi de colegii compozitori. Am folosit întotdeauna
numai instrumente tradiţionale şi tehnici obişnuite de emisie sonoră.
Încă mai am convingerea că se poate scrie muzică interesantă în formă
de lied, sonată sau temă cu variaţiuni, fără a face apel la procedee,
tehnici şi instrumente … „inedite”. Încă mai cred că muzica scrisă cu
meşteşug, cu dorinţa de a atinge noţiunea de frumos, este interesantă şi
aduce plusvaloare, aşadar în acest context creaţia mea poate fi
considerată drept o contribuţie creatoare originală. Definirea originalităţii
într-o lume care, în materie de artă, a experimentat, a „consumat” deja
multe, rămâne de discutat şi de lămurit.
Cele mai multe lucrări ale mele, prezentate în listă cronologică
într-un document separat, au fost interpretate în diverse manifestări
artistice (spectacole de operă, concerte vocale şi simfonice, recitaluri
vocale şi instrumentale) ale instituţiilor profesioniste (Opera Naţională
Română din Iaşi, Filarmonica din Botoşani, Filarmonica din Ploieşti,
Filarmonica din Craiova) şi de învăţământ superior muzical din România
(Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi), precum şi în Festivalul
Muzicii Româneşti de la Iaşi (numeroase ediţii) sau Concursul de Lied
“Ionel Perlea” de la Slobozia (ediţia 2008). În stagiunea 2012-2013 două
lucrări vor fi interpretate în concerte ale filarmonicilor din Timişoara,
Oradea şi Iaşi. Multe opusuri au fost înregistrate de către Radio
România şi TVR Iaşi şi difuzate în diverse ocazii. Cvasitotalitatea
creaţiei mele componistice de după absolvirea studiilor (cu o singură
excepţie) a beneficiat de achiziţii ale Uniunii Compozitorilor şi
Muzicologilor din România. O parte importantă a cunoscut lumina
tiparului la edituri din străinătate.
Impactul creaţiei mele asupra vieţii muzicale ieşene şi naţionale
este unul semnificativ şi pozitiv, vocea compozitorului Leonard Dumitriu
fiind una distinctă şi notabilă în concertul muzical contemporan din
România.
Pentru a exemplifica afirmaţiile de mai sus, prezint în continuare
câteva realizări componistice semnificative.
Premiere ale lucrărilor proprii la Opera Naţională Română din
Iaşi:
Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii (1997); operă de
cameră, pe un libret de compozitor după schiţa omonimă
de I.L. Caragiale; premiera a avut loc la Opera Naţională

3
Română din Iaşi în 3 decembrie 1998. Regia Anda
Tăbăcaru, scenografia Nicolae Mihăilă, coregrafia
Gheorghe Stanciu, dirijor Leonard Dumitriu. Au interpretat:
Maria Macsim Grierosu (Porţia), Mihai Axinte (Mişu),
Camelia Şotrin Pascu (Zamfira Popescu) Constantin
Cristea (Constantin Mihăilescu şi Mihail Constantinescu)
Cezar Dima (Cicerone Popescu şi Infirmierul), Eduard
Sveatchievici (Povestitorul) şi 7 instrumentişti din cadrul
orchestrei Operei Române din Iaşi.
Două loturi (2002); operă de cameră, pe un libret de
compozitor după schiţa omonimă de I.L. Caragiale;
premiera a avut loc la Opera Naţională Română din Iaşi în
4 decembrie 2002. Regia Mihai Zaborilă, Scenografia
Oana Lazăr şi Nicolae Mihăilă, dirijor Leonard Dumitriu. Au
interpretat: Adrian Ionescu (Lefter), Irina Scafaru (Madam
Popescu), Mihail Frunză (Căpitan Pandele), Daniel Groza
(Turtureanu), Camelia Şotrin Pascu (Ţiganca bătrână),
Florentina Onică (Ţâca), Eduard Sveatchievici
(Funcţionarul) şi 7 instrumentişti din cadrul orchestrei
Operei Române din Iaşi.
Articolul 214 (2003); operă într-un act, pe un libret de
compozitor după schiţa omonimă de I.L. Caragiale;
premiera a avut loc la Opera Naţională Română din Iaşi în
3 aprilie 2004, spectacolul fiind realizat în colaborare cu
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Dirijor
Bogdan Chiroşcă, regia Anda Tăbăcaru Hogea. Au
interpretat Gabriel Gheorghiţă (Avocatul), Florentina Onică
(Tarsiţa), Constantin Ţaga (Lae), Iulian Ioan Sandu (Popa
Petcu), Irina Scafaru (Acriviţa) şi Orchestra Universitatăţii
de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Amici…la Five o’clock (2005); operă într-un act, pe un text
preluat din schiţele Amici, Five o’clock (text integral) şi
Reportaj (foarte scurte fragmente) ale lui I.L.Caragiale.
Premiera a avut loc la Opera Naţională Română din Iaşi, în
data de 26 martie 2008. Regia Eduard Sveatchievici,
Decoruri şi Costume Nicolae Mihăilă, dirijor Leonard
Dumitriu. Distribuţia: George Cojocariu (Mache), Eduard
Sveatchievici (Lache), Constantin Ţaga (Mitică), Simona
Titieanu (Măndica), Ramona Zaharia (Tincuţa),
Lăcrămioara Maria Roată Hrubaru (Miţa), Laura Scripcaru
(Servitoarea), Aurel Bălae (Băiatul cu ziare), Traian
Hudumeac (Chelnerul şi Servitorul).
Lucrări concertante:
Concert pentru violină şi orchestră de coarde nr. 1 (1988);
p.a. în cadrul unui concert organizat la Cluj de UCMR, in
decembrie 1990; orchestra Filarmonicii din Cluj, dirijor Emil
Simon, solist Marius Varvaroi;
Concert pentru violină şi orchestră de coarde nr. 2 (1992);
p.a. în cadrul unui concert susţinut de orchestra

4
Conservatorului „George Enescu” din Iaşi la Filarmonica
„Moldova” în 6 mai 1998; dirijor Leonard Dumitriu, solist
Marius Morel Negru.
Lucrări simfonice:
3 Piese pentru orchestră de coarde, lucrare interpretată la
Filarmonica din Botoşani (2001) şi la Filarmonica din
Ploieşti (2003), sub bagheta subsemnatului;
Studiu simfonic, lucrare interpretată la Filarmonica din
Craiova (2007), dirijor Alexandru Iosub.
Partituri tipărite:
Două Madrigale pentru cor de concert, pe versuri ale
vechilor indieni americani (2001), Editura Gold Branch
Music – North Carolina, USA;
Sonata pentru clarinet (B) şi pian (1984), Editura Gold
Branch Music – North Carolina, USA;
Sonata pentru violoncel şi pian (1987), Editura Gold
Branch Music – North Carolina, USA;
Cvintet de suflători (1994), Revista electronică „The
Oregon Literary Review” Volumul 1, nr. 1/2006;
Preludiu, Canon şi Fugă pentru flaut, clarinet şi pian
(2000), Editura „Wolfhead Music” (SUA, 2006);
Sonata pentru tubă solo (2000), editura „Punamusic” din
New Jersey (SUA, 2002);
Sonata pentru flaut şi oboi (2001), editura pe internet
„Copy-us” (Germania, 2002);
Cinci Schiţe în formă de Lied pentru Violă şi Marimbafon
(2002), editura „Wolfhead Music” (SUA, 2006);
Trei Piese pentru orchestră de coarde (2001), editura pe
internet „Copy-us” (Germania, 2002);
Îmblânzirea scorpiei (1998); operă mare, pe un libret de
compozitor după comedia omonimă a lui Shakespeare,
editura pe internet „Copy-us” (Germania, 2002);
Patru Lieduri pentru bariton şi pian pe versuri de Vasile
Voiculescu (2002), Editura Gold Branch Music – North
Carolina, USA.
Cinci Lieduri pentru bariton şi pian, pe versuri de Vasile
Burlui (2011), Casa Editorială Demiurg (ISBN 973-152-
244-1), Editura Apollonia din Iaşi (ISBN 606-8410-01-3),
colecţia Melos Mundi (2012).
În afară de aprecierile interpreţilor, lucrările mele au beneficiat
şi de o bună primire a criticii de specialitate, care a relevat întotdeauna
contribuţiile personale la îmbogăţirea repertoriului diverselor genuri
abordate. Iată câteva citate:
„Compozitorul Leonard Dumitriu este stăpân pe o tehnică
componistică orchestrală şi pe un simţ al figuraţiei
concertistice specific viorii; el aduce în concertul său
solistic un material muzical mai puţin original. Faptul în
sine nu-l opreşte pe compozitor de a desfăşura o creaţie
muzicală valabilă, tehnică şi expresivă, sub impulsul unui

5
talent autentic. Deosebit de ingenioase ni s-au părut
culorile orchestraţiei sale şi punerea în evidenţă a părţilor
solistice ale viorii.” Emiliu Dragea în “România liberă”
din 19 februarie 1991;
„Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră de coarde de
Leonard Dumitriu a relevat o fire mai lirică şi o gândire
componistică modală, materialul sonor izvorând din
complementaritatea modurilor orchestrei cu ale solistului.”
Mihai Cosma în “Actualitatea muzicală” nr. I, martie
1991;
„Lucrarea, în primă audiţie, aparţine unui gen prezent
rareori pe afişul scenei lirice ieşene – opera de cameră, ai
cărei exponenţi sunt, de altfel, destul de puţini la număr.
Dirijorul Leonard Dumitriu, cunoscut în mediile muzicale
pentru bogata sa activitate componistică, a considerat că a
venit momentul să abordeze şi opera de cameră.” Rosana
Henisch în “Evenimentul” din 3 decembrie 1998;
„Leonard Dumitriu a scris o operă de cameră la
reprezentarea căreia are nevoie doar de şapte solişti
instrumentişti şi şase solişti vocali. Spectacolul are umor,
vervă, are un remarcabil caracter tineresc. Este o comedie
muzicală potrivită pentru Momentul care nu reprezintă o
capodoperă ci un exerciţiu Caragiale. Exerciţiu pe care
autorii ieşeni l-au rezolvat cu inteligenţă şi imaginaţie” Alex
Vasiliu în “Monitorul” din 21 decembrie 1998;
„A ieşit o operă de cameră, ce în montarea regizorului
artistic Anda Tăbăcaru-Hogea a primit o înfăţişare
adecvată stilului caragialesc. Limbajul este cel cu care nea
familiarizat deja Leonard Dumitriu: scriitura modală,
polifonică, cu ciudate surprize venite în întâmpinarea
textului” G.C. în “Rampa” din 27 ianuarie 1999;
„La sala Studio a Operei în primele zile ale lui decembrie a
avut loc un adevărat eveniment, cum cred că trebuie
considerată premiera operei de cameră Groaznica
sinucidere din strada Fidelităţii de Leonard Dumitriu.
Orchestraţia densă a secţiunilor tutti, intervenţiile solistice
expresive, asigurarea fundalului muzical dar şi sublinierea
acţiunii cu ajutorul grupului instrumental sunt puse în
slujba comicului. Maniera parlando îmbinată cu cantando
ne trimit la genul operei buffe italiene, dar adaptarea trece,
precum am mai subliniat, prin tradiţia operei comice
româneşti şi a muzicii de balet cu program expresionist”.
Paula Bălan în “Cronica” din ianuarie 1999;
„Şi totuşi, cum e muzica: bună sau rea?, vă veţi întreba. Aş
spune: adecvată. E o prelungire a textului ( nu întâmplător
compozitorul şi-a elaborat singur libretul) servind admirabil
acţiunea. Este mai degrabă un tot decât o altoire pe felii
distincte” Ioan Dobrinescu în “Actualitatea muzicală”
nr. I, martie 1999;

6
„Din vreme în vreme, Leonard Dumitriu ne reuneşte în jurul
noilor sale creaţii şi de fiecare dată mă bucură progresul
componistic al acestuia…Ascult “Zece Lieduri pe versuri
de Dorin Popa”; melosul absoarbe extrasenzitivul
poetic…compozitorul are inspiraţia timbrelor de
interiorizare. Preludiu, Canon şi Fugă pentru flaut, clarinet
şi pian, compoziţie extravagantă, mă atrage prin
modelarea obstinată a trilului, leit-motiv pus în mişcare
peste liniile de relief tematic, peste interludiile
dezvoltătoare, până la epuizarea expresivă în cadrul
componistic, despre care aflu din prezentarea autorului că
urmează precepte clasice. Sonata pentru tubă solo cere
calităţi neobişnuite unui instrument tipic orchestral, dă o
răspundere prelungită uriaşului suflătorilor, lărgeşte limitele
tehnice; mai mult, îi dedică teme îngrijit arcuite şi
concentrate dezvoltări motivice. Trei Lieduri pentru Celina
mă încredinţează că năzuinţa spre melodia frumoasă, de
largă adresare, este activă în planul acestui stil.
Compozitorul, se vede, are mari resurse pentru abordarea
genurilor cantabile; ai putea crede că a plăsmuit aici o
muzică selectă de film” Paula Bălan în “Cronica” din
iunie 2001;
„Teatrul muzical românesc, inspirat după Caragiale s-a
îmbogăţit cu încă două lucrări compuse de Leonard
Dumitriu. Prima sa lucrare lirică, scrisă în anul 1997,
poartă titlul schiţei Groaznica sinucidere din strada
Fidelităţii. Pe parcursul celor 20 de tablouri ale operei, cu
desfăşurare neîntreruptă, muzica lui Leonard Dumitriu,
structurată pe 9 moduri proprii, recompune atmosfera
schiţei lui Caragiale. Cele 7 instrumente ale formaţiei
camerale rezonează pentru fiecare dintre eroii acţiunii.
Pentru noua sa operă de cameră după schiţa Două Loturi
a lui Caragiale, tânărul compozitor revine la o concepţie
proprie experimentată cu succes, creând şi de această
dată un cadru sonor bazat pe moduri. Aventura penibilă a
lui Lefter este transpusă într-o Muzică ilustrativă, de tip
cinematografic, de mare efect. Leonard Dumitriu utilizează
5 moduri, iar pentru tranziţia de la unul la celălalt recurge
la variaţiuni şi la o temă de passacaglia. Se poate vorbi
despre o amprentă stilistică proprie compozitorului ieşean,
atât în ceea ce priveşte abordarea vocală cât şi cea
instrumentală. Este interesant cum în cadrul sonor deschis
şi fluent al operei Două Loturi autorul reuşeşte să respecte
o anume rigurozitate privind forma de desfăşurare modală,
fapt din care rezultă o muzică originală şi atractivă. Într-un
limbaj muzical-teatral contemporan Leonard Dumitriu preia
ştafeta înaintaşilor săi creatori de opere după I.L.
Caragiale”. Ana Buga în „Actualitatea Muzicală”, nov.
2002;

7
„Admitem cu toţii că a încerca să transpui Caragiale în
teatrul muzical este un act temerar, având în faţă colosala
Noapte Furtunoasă de Paul Constantinescu. Totuşi, cineva
s-a încumetat şi a izbândit; a izbândit la Iaşi, în plină
lumină a rampei, aplaudat minute în şir, de o sală plină de
învederaţi ai Operei. Este vorba de compozitorul Leonard
Dumitriu. Primul mare merit al serii Caragiale, la care
Leonard Dumitriu ne-a invitat la ce mai serios mod, este
forţa muzicii sale de a ne transporta în mijlocul scenei,
printre eroii nemuritorului Nea Iancu. Comedia muzicală
are o pronunţată nuanţă de actualizare. Componistic, am
constatat un stil expresiv sigur pe procedee. Ca muzician,
am rămas profund impresionată de substanţialitatea părţii
instrumentale. Autorul dipticului, reunit sub titlul Aşa grăita…Caragiale
stăpâneşte foarte bine tehnica orchestraţiei.
Contextul orchestral aduce mijloace simple de
dramatizare, precum replica instrumentală, comentariul
conceput în mici interludii, ilustraţia muzicală desfăşurată
pe porţiuni mai întinse. Toate acestea sunt implicate cu
măiestrie. Departe de a fi simplistă, muzica sună dens şi
rafinat, când vrea să sugereze o stare de spirit, apoi este
foarte ingenios redusă la un instrument sau două, când
tinde să caracterizeze un personaj. În ceea ce mă priveşte,
m-am simţit părtaşă la consacrarea unei veritabile opere,
care consider că se va impune în repertoriul românesc de
gen, şi a autorului ei, admirând din public acest elan
creator”. Paula Bălan în “Cronica” din decembrie 2002;
“Săptămâna trecută, la Iaşi, teatrul şi opera şi-au dat
mâna, într-o demonstraţie de confluenţă a artelor. Şi nu
mă refer aici la parteneriatul dintre Teatrul Naţional şi
Opera Naţională, ci la o premieră: lansarea în circuitul
public a noilor partituri semnate de compozitorul Leonard
Dumitriu, inspirate de două celebre scrieri ale marelui
dramaturg român. Într-o ingenioasă construcţie scenică,
Leonard Dumitriu a unit schiţele „Amici“ şi „Five o’clock“,
creând o suprafaţă dramaturgică mai largă, cu o
expresivitate comună. Odată cu această premieră,
compozitorul-dirijor atinge performanţa de a-şi fi văzut
jucate pe scenă toate operele compuse. Mai mult, acestea,
în număr de patru, sunt toate inspirate din paginile lui
Caragiale - şi maestrul ieşean nu se va opri aici, căci
acesta nu reprezintă decât începutul unui ambiţios proiect
de „melodizare“ a textelor caragialiene”. Mihai Cosma în
„Evenimentul Zilei” nr. 5127 din 1 aprilie 2008.
O scurtă analiză a operei mele Îmblânzirea scorpiei este inclusă
în cartea Anei Buga „Shakespeare în teatrul liric”, publicată la editura
Arvin Press în 2003. Referirile se regăsesc la paginile 86-96 ale cărţii.
Un mănunchi de copii ale afişelor şi cronicilor de care au beneficiat
lucrările mele poate fi consultat separat.

8
Muzicologia este o preocupare oarecum nouă, de aceea este
momentan ceva mai puţin reprezentată cantitativ, dar îndrăznesc să
spun că, sub aspect calitativ, dovedeşte o probitate incontestabilă şi se
poate constitui în punct de plecare pentru noi abordări.
Amintesc mai întâi un articol intitulat „Prologul în cer” din opera
Mefistofele de Arrigo Boito; O analiză extinsă, pe care l-am publicat în
revista „Artes” a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, volumul
6/2008, paginile 120-140. Se regăsesc aici gândurile analistului împletite
cu cele ale interpretului, într-o abordare ce consider că poate fi incitantă
pentru cei ce doresc să cunoască această operă atât de rar cântată.
O pondere mult mai însemnată în activitatea de muzicolog o are
trilogia Caragiale în teatrul liric, publicată la Editura Muzicală din
Bucureşti între 2008-2012, care cuprinde analiza în detaliu a tuturor
lucrărilor ce au la bază texte caragialeşti, dedicate teatrului liric, scrise
de compozitorii români din toate timpurile. Cercetarea, care a germinat
în cadrul Tezei de Doctorat, încearcă să cuprindă în mod cât mai
cuprinzător toate aspectele ce ţin de travaliul componistic, de legătura
textului cu muzica, de interpretarea fiecărui opus. Cele trei volume se
aseamănă prin modalităţile de abordare, dar se deosebesc prin genurile
studiate, pornind de la comedia muzicală şi ajungând la balet. Prefaţa
primului volum, alcătuită de maestrul Grigore Constantinescu, reputat
muzicolog şi fin cunoscător al creaţiei lirice universale şi naţionale din
toate timpurile, relevă ineditul cercetării şi seriozitatea abordărilor
subsemnatului, meritul de a aduna într-o singură lucrare, de mari
dimensiuni, toate raportările lirice la Caragiale ale compozitorilor români.
Cele trei volume sunt la rândul lor anexate.
Având în vedere că volumele de muzicologie au apărut de curând
şi au ca domeniu creaţia românească, nu am cunoştinţă, la această oră,
de citări ale acestora.
Voi încheia gândurile cu privire la activitatea mea prin
menţionarea unui instrument de lucru dedicat studenţilor, dar care
are legătură tot cu cercetarea muzicologică. Am în vedere lucrarea
Contrapunct. Curs de analiză a stilului instrumental bachian, publicată în
luna mai 2012 la Editura Apollonia Iaşi, Casa Editorială Demiurg,
Colecţia Melos Mundi 102, ISBN 978-973-152-205-0. Consider că
abordarea analizelor este una ce are în vedere atât necesităţile cât şi
capacităţile de învăţare ale studenţilor care se pregătesc să devină
instrumentişti de orchestră sau profesori de instrument. Limbajul este
unul accesibil şi clar, conţinutul aduce toată informaţia necesară
studentului, dar nu face apel la formule şi formulări savante, ce ţin de
discuţiile şi disputele dintre muzicologi. Este un curs în faţa căruia un
student cu pregătire modestă are nevoie de aprofundare, pe care un
student de nivel mediu îl poate înţelege cu uşurinţă, în care tânărul cu
pregătire deosebită găseşte problematici incitante şi imboldul la
formularea unor opinii proprii. În egală măsură, un exemplar al Cursului
se află anexat prezentului material.

Capacitatea
candidatului de a
îndruma studenţi
sau tineri
cercetători şi
competenţele
didactice ale
candidatului
9
Menţionez că în decursul timpului am activat în calitate de cadru
didactic asociat al Universităţii de Arte din Iaşi, la diverse discipline.
Astfel, între 1994-1998 am îndrumat Clasa de Operă din postura de
dirijor, din aceeaşi postură am condus şi Orchestra Universităţii în anul
universitar 1997-1998. Rezultatele pe care le-am obţinut în acea
perioadă, pe care le consider pozitive, sunt reflectate de spectacolele de
absolvire a studiilor de către clasele de canto şi concertul simfonic în
cadrul căruia am abordat numai muzică scrisă de compozitorii ieşeni.
Am încetat colaborarea directă, în calitate de pedagog, cu mediul
muzical universitar ieşean datorită dorinţei de a mă concentra asupra
activităţii dirijorale şi a mă dedica activităţii componistice într-o măsură
mai mare decât o făceam la acea oră. În toamna anului 2011 m-am
asociat din nou corpului profesoral al Universităţii de Arte din Iaşi, de
această dată aplecându-mă asupra disciplinelor teoretice. După un prim
an universitar în care am predat Armonia şi Contrapunctul, pot spune că
am primit din partea studenţilor un feedback pozitiv, mai mult chiar, unii
profesori de instrument mi-au relatat părerile excelente ale studenţilor
proprii despre disciplinele pe care le studiau sub îndrumarea mea.
Consider că întrunesc un mănunchi de competenţe didactice pe
care le pot folosi în munca împreună cu studenţii:
Am capacitatea, datorită experienţei de dirijor de operă, de
a lucra cu diverse categorii de muzicieni (instrumentişti,
cântăreţi din cor şi solişti vocali) şi cu alţi artişti (regizori,
scenografi, coregrafi, corepetitori, actori, balerini), de
diverse vârste şi cu diverse grade de pregătire, motivaţi
mai mult sau mai puţin;
Mă pot exprima folosind modalităţi adaptate auditorilor, pot
obţine rezultate bune şi de la cei cu un bagaj muzical şi
artistic restrâns;
Am capacitatea de a răspunde unor întrebări nu totdeauna
corect puse, uneori chiar dificile;
Îmi susţin punctele de vedere în mod argumentat, dar pot
accepta în egală măsură opinii muzicale şi artistice diferite,
solicitând opinenţilor justificarea afirmaţiilor;
Nu sunt deloc adeptul preluării mecanice a unor concepte
sau opinii şi încerc întotdeauna să filtrez informaţiile prin
sita propriei experienţe de viaţă şi profesionale;
Consider că muzica este un fenomen viu şi că interpretarea
muzicologică are acelaşi grad de libertate ca şi
interpretarea artistică, sub rezerva abţinerii de la
extravaganţe şi exprimări docte, artificiale;
Apreciez în mod deosebit dorinţa tinerilor de a înţelege şi
de a se perfecţiona, sunt foarte deranjat de indolenţă şi
absenteism.
La cele de mai sus adaug faptul că mă consider apt pentru a
îndruma tinerii studenţi şi în domeniul compoziţiei, deoarece experienţa
mea în acest domeniu este relevantă. Ea porneşte de la profesorii pe
care i-am avut, compozitori români recunoscuţi (Vasile Spătărelu, Anton
Zeman, Viorel Munteanu,Cristian Misievici şi, nu în ultimul rând, Pascal

Capacitatea
candidatului de a
conduce proiecte
artistice, de
cercetaredezvoltare
10
Bentoiu) şi continuă cu anii dedicaţi activităţii componistice. Foarte
importantă este cunoaşterea fenomenului componistic şi în calitate de
dirijor, ceea ce conduce la posibilitatea unei îndrumări încă mai „în
cunoştinţă de cauză”.
Proiectele artistice reprezintă domeniul în care m-am manifestat
cu precădere pe toată perioada activităţii mele, atât în calitate de
compozitor, cât şi ca dirijor.
În calitate de compozitor, am imaginat şi dus la bun sfârşit câteva
proiecte de mare anvergură, şi am aici în vedere lucrările dedicate
operei, dintre care două, Îmblânzirea scorpiei şi O scrisoare pierdută,
sunt opere de mari dimensiuni. Libretul ambelor opere îmi aparţine şi
constă în adaptarea textelor originale, şi dacă la Caragiale numărul
personajelor a fost păstrat, la Shakespeare a fost nevoie de transformări
şi condensări, numărul interpreţilor din piesa de teatru fiind foarte mare.
Consider, fără lipsă de modestie şi în perfectă cunoştinţă de cauză, că a
concepe şi finaliza o operă mare reprezintă pentru un compozitor o mare
izbândă. Împlinirea totală a unui proiect componistic este interpretarea
publică a lucrării respective, dar acest aspect este legat de intervenţia
altor factori, ce nu sunt totdeauna favorabili autorului şi lucrării.
În calitate de dirijor:
am propus, în urma unei documentări aprofundate,
diversele titluri de premiere pe care le-am dirijat, am
alcătuit distribuţiile, am conlucrat în mod strâns cu regizorii,
coregrafii şi scenografii împreună cu care formam echipa
de realizatori;
o activitate obişnuită dirijorului de operă este de a alcătui şi
conduce diverse gale, cu diverse caracteristici (operă,
operetă, balet, diverse combinaţii). Am conceput
numeroase astfel de manifestări artistice, pe care le-am
dirijat la sediu dar şi în turneele de peste hotare;
de multe ori, am făcut chiar muncă de corepetitor, pentru a
pregăti în mod direct cântăreţii în maniera muzicală pe
care o doream.
În timpul în care am activat ca dirijor al Clasei de operă de
la Universitatea de Arte din Iaşi, am alcătuit programul
clasei şi manifestările de final de an universitar.
Dacă, în urma celor prezentate mai sus, consider că sunt
îndreptăţit a spune că în domeniul proiectelor cu caracter artistic şi de
spectacol am o experienţă foarte bogată, încununată de rezultate
notabile, în domeniul proiectelor de cercetare sau de dezvoltare nu pot
afirma că am vreo experienţă. Sunt însă foarte deschis şi dornic să
particip la astfel de acţiuni, care îmi pot lărgi orizontul de cunoaştere şi
amplifica posibilităţile de exprimare.
28.08.2012 Leonard Dumitriu