rezumat teză de doctorat - Universitatea de Arte "George Enescu"

UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU” IAŞI
FACULTATEA DE ARTE PLASTICE, DECORATIVE ŞI DESIGN
STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT
DOMENIUL: ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE
SIMBOLURI DIN ARTA POPULARĂ ŞI ARTA
CRESTINĂ-ORTODOXĂ INTEGRATE ÎN PICTURĂ
REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT
Conducător ştiinţific,
Prof. univ. dr. DIMITRIE GAVRILEAN
Iaşi, 2011
1
Doctorand,
MONICA D. CARP

SIMBOLURI DIN ARTA POPULARĂ ŞI ARTA
CRESTINĂ-ORTODOXĂ INTEGRATE ÎN PICTURĂ
INTRODUCERE ……………………………………………………………. 1
I. SIMBOLUL - VALENŢE ARHAICE ŞI CREŞTINE ……………. 28
I.1. Conceptul de simbol ……………………………………………….. 28
I.2. Funcţiile simbolului ………………………………………………... 34
I.3. Clasificarea simbolurilor …………………………………………… 37
I.3.1. Simbolurile neamurilor ……………………………………… 39
I.3.2. Simbolurile ,,poporului ales” ……………………………….. 40
I.4. Primele simboluri ancestrale româneşti în arta preistorică ………… 43
I.4.1. Cercul ……………………………………………………….. 46
I.4.1.1. Aura, nimbul sau cercul concentric ………………… 48
I.4.1.2. Hora, simbol solar plin de sacralitate ………………. 50
I.4.2. Rombul ……………………………………………………… 56
I.4.2.1. Mandorla, rombul cu unghiurile rotunjite ………….. 57
I.4.3. Spirala ……………………………………………………….. 59
I.4.4. Coloana ……………………………………………………… 62
I.4.5. Unghiul ……………………………………………………… 64
I.4.6. Segmentele gemene …………………………………………. 65
I.4.7. Haşura ……………………………………………………….. 66
I.4.8. Cromatica ancestrală ………………………………………...
I.5. Simbolurile religioase, continuitate şi model în arta plastică
67
românească ………………………………………………………………
I.6. Simbolurile ancestrale româneşti, sursă de inspiraţie pentru artiştii
68
contemporani …………………………………………………………….
I.7. Simbolul, formă de cunoaştere în arte ……………………………… 81
I.8. Simbolul, punte de legătură între două lumi ……………………….. 83
II.SIMBOLURILE MITOLOGIEI ANCESTRALE ……………………. 85
II.1. Mitul ……………………………………………………………….. 85
II.2. Mitul creaţiei ………………………………………………………. 99
II.3. Cerul Sfânt, Tatăl ………………………………………………….. 102
II.4. Soarele Sfânt ………………………………………………………. 105
II.5. Luna Sfântă ………………………………………………………... 107
II.6. Stelele ……………………………………………………………… 112
II.7. Pământul Mumă …………………………………………………… 115
II.8. Apele cereşti şi pământeşti ………………………………………... 119
III.MITURI POPULARE ŞI CREŞTINE - SIMBOLURI 123
FUNDAMENTALE ALE SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI …………
III.1. Mioriţa. Mitul morţii ca nuntă cosmică …………………………... 123
III.2. Traian şi Dochia. Mitul genezei poporului român ………………... 128
III.3. Sburătorul. Mitul erotic …………………………………………... 129
III.4. Meşterul Manole. Mitul jertfei pentru creaţie ……………………. 131
III.5. Iisus Hristos ………………………………………………………. 133
III.5.1. Pantocratorul ………………………………………………. 134
III.5.2. Naşterea Domnului ………………………………………... 138
III.5.3. Botezul Domnului …………………………………………. 139
III.5.4. Patimile Mântuitorului …………………………………….. 143
III.5.5. Învierea lui Iisus Hristos ………………………………….. 147
III.5.6. Înălţarea lui Iisus Hristos ………………………………….. 152
III.6. Maica Domnului ………………………………………………….. 153
2
73

III.6.1. Buna Vestire ………………………………………………. 158
III.6.2. Naşterea Maicii Domnului ………………………………… 161
III.6.3. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului …………………… 163
III.6.4. Adormirea Maicii Domnului ……………………………… 166
III.6.5. Soborul Maicii Domnului …………………………………. 168
III.6.6. Forme de reprezentări ale Maicii Domnului în pictură ……. 171
III.7. Adam şi Eva ………………………………………………………
IV. SIMBOLURI POPULARE ŞI CREŞTINE ŞI INTEGRAREA LOR
178
ÎN ARTELE PLASTICE ROMÂNEŞTI …………………………..
IV.1. Simboluri zoomorfe ………………………………………………. 182
IV.1.1. Şarpele …………………………………………………….. 183
IV.1.2. Calul ……………………………………………………….. 186
IV.1.3. Ursul ………………………………………………………. 191
IV.1.4. Lupul ………………………………………………………. 193
IV.1.5. Cerbul ……………………………………………………... 194
IV.2. Simboluri vegetale ……………………………………………….. 195
IV.3. Arborele cosmic ………………………………………………….. 200
IV.4. Pomul vieţii ………………………………………………………. 202
IV.5. Crucea …………………………………………………………….. 205
IV.6. Biserica …………………………………………………………… 212
IV.7. Cetele Îngereşti şi Îngerul Păzitor ………………………………... 222
V. ARTA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ ŞI SIMBOLURILE EI …….. 229
V.1. Ţesătura …………………………………………………………… 230
V.2. Ceramica …………………………………………………………... 240
V.3. Lemnul ……………………………………………………………..
VI. TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE ROMÂNEŞTI LEGATE DE
MOMENTELE IMPORTANTE ALE VIEŢII ŞI UNIVERSUL LOR
249
SIMBOLIC …………………………………………………………………… 261
VI.1. Naşterea – Botezul ………………………………………………… 261
VI.1.1. Hora bucuriei ……………………………………………….. 267
VI.2. Căsătoria – Cununia ……………………………………………….. 269
VI.2.1. Hora binecuvântării ………………………………………… 278
VI.3. Moartea – Înmormântarea …………………………………………. 280
VI.3.1. Hora spirituală ……………………………………………...
VII. TRADIŢII ŞI OBICEIURI ROMÂNEŞTI DE IARNĂ -
288
SIMBOLURI ARHAICE ŞI CREŞTINE …………………………………..
VII.1. Colindul …………………………………………………………… 290
VII.2. Crăciunul, marea sărbătoare a Naşterii Domnului ………………... 292
VII.2.1. Hora, joc popular de sărbătoare …………………………… 295
VII.3. Anul Nou ………………………………………………………….. 296
VII.3.1. Pluguşorul ………………………………………………….. 297
VII.3.2. Jocul Caprei ………………………………………………... 299
VII.3.3. Jocul Cerbului ……………………………………………... 302
VII.3.4. Jocul Căiuţilor ……………………………………………... 302
VII.3.5. Jocul ursului ……………………………………………….. 303
VII.3.6. Hora, joc ritual specific Anului Nou ………………………. 306
VIII. COMENTARII ALE CREAŢIEI PERSONALE ……………………. 307
CONCLUZII FINALE ……………………………………………………….. 348
REZUMATUL LUCRĂRII ………………………………………………….. 364
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………... 375
ANEXA ………………………………………………………………………... 383
1. Curriculum vitae ……………………………………………………….. 383
2. Lista lucrărilor realizate ………………………………………………... 391
3. Reproduceri ale creaţiilor personale …………………………………… 392
3
182
290

REZUMAT
Alegerea respectivei teme de cercetare, având la bază simbolurile din arta populară şi
arta creştină-ortodoxă integrate în pictură, s-a datorat preocupărilor mele plastice, dar şi
contextului globalizării în care se află cultura noastră naţională, globalizare care ne determină să
veghem la păstrarea şi valorificarea întregului tezaur românesc de valori culturale.
Structurată în opt capitole, lucrarea se construieşte pe studiul teoretic şi practic al
simbolului, care şi-a pus amprenta de-a lungul timpului, într-un mod sau altul, la cristalizarea
unei culturi pline de originalitate şi particularitate geografică. Studiul teoretic al lucrării se
bazează pe cercetare documentară bazată pe citate şi formulări elaborate de marii specialişti ai
timpului (scriitori, cercetători, istorici, arheologi, etnografi, folclorişti) şi are drept scop
reactualizarea, repunerea în prim plan şi aducerea în prezentul plin de modernitate a universului
format din mit, simbol şi credinţă şi din tot ceea ce înseamnă tradiţie şi obicei românesc.
Abordarea fiecărui simbol în lucrare am exemplificat-o cu lucrări plastice din pictura medievală
creştin ortodoxă, din pictura naivă românească, din pictura modernă contemporană şi din creaţia
mea, personală.
În toate timpurile omul a fost înconjurat de simboluri, pe care le-a considerat adevărate
semnale care l-au ajutat să-şi înţeleagă rolul şi încrederea sa în universul din care face parte.
Omul preistoric s-a născut printre simboluri şi a creat la rândul lui o lume plină de simboluri,
simboluri pe care le regăsim şi astăzi la cotele cele mai înalte ale artisticului: rombul - mandorla,
cercul - nimbul, hora etc. Privită în ansamblul ei, arta preistorică românească este o artă de o
înaltă ,,revelaţie spirituală”, o artă unică conturată de simboluri ancestrale cu preferinţă absolută
pentru elementul abstract pe care îl regăsim în arta creştină-ortodoxă şi în toate genurile artei
populare: ţesătură, ceramică, lemn.
Cele mai frumoase şi mai numeroase simboluri, le întâlnim în arta creştin-ortodoxă
medievală deosebit de bine conservate în iconografie şi frescă. Obiect de cult şi de veneraţie
religioasă, icoana a dobândit în timp valenţe artistice mai ales pentru încărcătura simbolică şi
soluţiile proprii de rezolvare a spaţiului plastic. Caracteristic pentru iconografia creştin-ortodoxă
este aura, nimbul (cercul luminos din jurul capului fiecărui sfânt) şi mandorla (atribut divin în
4

formă circulară sau ovală), perfecţiunea specifică a respectivelor forme estetice simbolizând
perfecţiunea divină.
Dintre toate simbolurile, cu precădere m-am aplecat asupra simbolului solar reprezentat
prin cerc, prin acesta am abordat teoretic şi pictural hora, joc tradiţional care prin prinderea de
mâini şi prin deplasarea picioarelor spre dreapta configurează cercul milenar, simbolul ancestral
al perpetuării.
În primul capitol ,,Simbolul-valenţe arhaice şi creştine” am făcut o prezentare teoretică a
noţiunii de simbol. Pe parcursul a opt subcapitole am prezentat: ,,Conceptul de simbol”,
,,Funcţiile şi clasificarea simbolurilor” şi ,,Primele simboluri ancestrale româneşti în arta
preistorică” (cercul, rombul, spirala, coloana, unghiul, segmentele gemene, haşura, cromatica
ancestrală). În cadrul cercului, ca simbol ancestral, am vorbit despre nimb (aură) şi horă (joc
popular milenar). Tot în acest capitol am vorbit despre, ,,Simbolurile religioase, continuitate şi
model în arta plastică românească” şi despre ,,Simbolurile ancestrale româneşti, sursă de
inspiraţie pentru artiştii contemporani”. În ultimele două subcapitole am prezentat ,,Simbolul,
formă de cunoaştere în arte” şi ,,Simbolul, punte de legătură între două lumi”, dintre trecut şi
viitor, făcând posibilă continuitatea vieţii tradiţionale. Cunoaşterea simbolică ne ajută să
cunoaştem realităţile originare, iar gândirea simbolică conferă semnificaţie vieţii. Ca
semnificaţie arta se apropie prin simbol de mit, (drept întemeietor al originilor), simbolul făcând
posibilă continuitatea vieţii tradiţionale şi legătura trecutului de viitor.
În capitolul al II-lea, ,,Simbolurile mitologiei ancestrale”, în cadrul a opt subcapitole am
vorbit despre ,,Mit” şi despre ,,Mitul creaţiei”, ,,Cerul sfânt, Tatăl”, ,,Soarele Sfânt”, ,,Luna
Sfântă”, ,,Stelele”, ,,Pământul Mumă” şi ,,Apele cereşti”. Mitul este o realitate vie care s-a
petrecut în timpurile primordiale şi care a influenţat lumea şi soarta oamenilor. Mitologia
românească relatează modul în care a luat fiinţă Dumnezeu şi Universul, cum a fost creat
Pământul, Cerul, şi corpurile cereşti, Luna, Soarele şi Stelele, dar şi când Universul va fi în
pericol şi oamenii vor dispărea (Sfârşitul Lumii). Fenomenologia mitului, nu se poate concepe
fără religie iar în cultura românească unele mituri populare au reuşit să supravieţuiască şi să
convieţuiască de-a lungul timpului împreună cu miturile creştine.
În capitolul III al lucrării, ,,Mituri populare şi creştine - simboluri fundamentale ale
spiritualităţii româneşti” am dorit să punctez existenţa, alături de miturile fundamentale creştine
,,Iisus Hristos”, ,,Maica Domnului”, ,,Adam şi Eva”, a mitului popular reprezentat prin balada
,,Mioriţa”, ,,Traian şi Dochia”, ,,Sburătorul”, ,,Meşterul Manole”, considerate mituri
fundamentale ale spiritualităţii româneşti. Mit al creaţiei divine, Chipul lui Iisus Hristos a prins
contur în arta plastică a tuturor timpurilor, tema Cristului fiind o temă amplă, incitantă, uşor şi
diferit abordabilă, în context cu viziunea fiecărui artist. Dacă în arta creştin ortodoxă imaginea
5

Mântuitorului ţine cu stricteţe de scenele descrise în Erminia zugravilor, în pictura modernă
imaginea acestuia merge până la stilizare. Maica Domnului este considerată un mit al creaţiei
materne. Arta iconografică a excelat în reprezentări materne, maeştrii căutând să exprime prin
chipul mamei iubitoare, un sentiment nobil care-l domină pe om şi care izgoneşte orice răutate
din inima lui. Întâlnită şi în antichitate, tema maternităţii a fost reluată de bizantini, aprofundată
şi experimentată până la cele mai frumoase forme care au reuşit să se impună şi să
supravieţuiască în timp. Maica Domnului este icoana care pune în valoare spiritul întregii esenţe
a artei bizantine. Cea mai reprezentativă este şi rămâne imaginea Maicii Domnului cu Pruncul în
braţe, o reprezentare maternă care transmite duioşenie şi solemnitate şi care a trecut în arta
modernă ca simbol al macii născătoare de prunc.
În capitolul IV, ,,Simboluri populare şi creştine şi integrarea lor în artele plastice
româneşti”, în cadrul a şapte subcapitole, am evidenţiat: „Simbolurile zoomorfe”, „Simbolurile
vegetale”, „Pomul vieţii”, „Arborele cosmic”, „Crucea”, „Biserica”, „Cetele îngereşti şi Îngerul
Păzitor”. Simbolurile zoomorfe şi cele vegetale le întâlnim atât în arta populară, dar mai ales în
pictura murală a suprafeţelor interioare sau exterioare de biserică. Viaţa omului a fost
condiţionată, prin îmbrăcăminte şi hrană, de regnul animal, iar simbolurile regnului vegetal au
constituit începuturile gândirii şi ale exprimării. Motivul vegetal este întâlnit în tot ceea ce a
creat omul pe parcursul vieţii sale, iar pe parcursul timpului a devenit o adevărată artă izvorâtă
dintr-o strictă necesitate a omului: de a fi înconjurat de natura dătătoare de viaţă. Înconjurat de
natura dătătoare de viaţă, românul tuturor timpurilor s-a simţit protejat de ,,îngerul păzitor”, s-a
simţit în siguranţă sub semnul ,,crucii” şi s-a regăsit în ,,biserică”, acolo unde cerul se întâlneşte
cu pământul prin unirea bisericii văzute cu biserica nevăzută. În viaţa omului ,,Pomul vieţii” are
o mare încărcătură de simboluri, prin funcţiile sale regenerative, fiind considerat un simbol al
renaşterii şi reînvierii.
În capitolul V ,,Arta populară românească şi simbolurile ei” în cadrul a trei subcapitole:
,,Ţesătură”, „Ceramică”, ,,Lemn”, am vorbit despre simbolurile întâlnite în arta populară
românească, artă care s-a concretizat, de-a lungul veacurilor, în cele mai frumoase forme,
documente incontestabile ale timpului, care ne vorbesc despre o cultură materială originală,
izvorâtă din condiţiile specifice diferitelor perioade istorice. Arta populară apărută în procesul
muncii, dintr-o simplă necesitate de trăi, s-a transmis din veac în veac şi din generaţie în
generaţie formând un tot unitar care îmbină frumosul (esteticul) cu utilul. Dorind să-i imprime
obiectului creat felul său de a gândi, creatorul popular, prin îmbinări armonioase de culori, prin
ornamente şi forme care se completează reciproc, a redat de fapt viaţa care-l înconjoară, câmpiile
şi pădurile, apele curgătoare şi vieţuitoarele. Deşi motivele populare româneşti se aseamănă într-
o oarecare măsură, principiile de decoraţie sunt diferite în funcţie de materialul folosit. Roata
6

olarului permite efecte decorative diferite faţă de războiul de ţesut sau de cuţitul de încrestat
lemnul. Fiecare ramură a artei populare comportă o anumită tehnică şi un anumit motiv
decorativ. Folosirea cu pricepere şi iscusinţă a tehnicilor specifice fiecărui domeniu şi folosirea
unui motiv adecvat au conferit valoare artistică care s-a conturat şi care a evoluat în timp la
forme şi aspecte dintre cele mai deosebite.
Obiectele de artă populară au rezistat de-a lungul timpului, datorită calităţii lor artistice şi
a respectării unor reguli stricte, neformulate, bazate pe observaţia proporţiilor, simetria
elementelor ornamentale, ritm şi alternanţă. Esenţial este faptul că aceleaşi motive decorative
geometrice (linia dreaptă, şerpuită sau frântă, cercul, rombul, pătratul, triunghiul), le regăsim în
majoritatea obiectelor de artă populară. Soarele, simbolul universului, al începuturilor şi
reîntoarcerilor permanente, este motivul cel mai des întâlnit atât în ceramică, dar mai ales în
obiectele din lemn.
Capitolul VI al lucrării, ,,Tradiţiile şi obiceiurile româneşti legate de momentele
importante ale vieţii şi universul lor simbolic” l-am structurat în trei subcapitole care redau cele
trei momente importante din viaţa omului: ,,Naşterea - Botezul”, ,,Căsătoria - Nunta”, şi
,,Moartea - Îngroparea”. În fiecare dintre aceste trei subcapitole am căutat să readuc şi să
redescopăr frumuseţea tradiţiilor şi obiceiurilor noastre strămoşeşti legate de aceste evenimente.
Lumea satului românesc ascunde numeroase tradiţii legate de naştere, de nuntă şi de
înmormântare, tradiţii care s-au păstrat în conştiinţa milenară a neamului nostru şi încă se mai
practică şi astăzi. Pentru a se simţi protejat, ţăranul român a căutat să respecte tradiţiile şi
obiceiurile în care s-a născut şi în care a trăit şi le-a transmis urmaşilor din tată în fiu, scriitorii
le-au consemnat în cărţi, iar pictorii le-au imortalizat pe pânze. Prin formă şi culoare, pictorul
trebuie să fie conştient de secretul regenerării continue a ,,locului din care vine” - plin de
simboluri şi autenticitate. Genul de pictură care a conservat cel mai fidel imaginea ţăranului
român, preocupările şi visele lui, frumuseţile din jurul lui şi o bună parte din tradiţiile şi
obiceiurile lui fiind pictura naivă.
Tot în acest capitol am prezentat hora, simbol solar, care se joacă atât la botez ca ,,horă
a binecuvântării”, la nuntă ca ,,horă a bucuriei”, dar şi la decesul unui tânăr fecior sau a unei fete
nemăritate, ca o ,,ultimă horă” dedicată celui dispărut. De remarcat este faptul că de fiecare dată
hora are alte semnificaţii care sunt binecunoscute în comunitatea obştii.
În capitolul al VII-lea, ,,Tradiţii şi obiceiuri româneşti de iarnă-simboluri arhaice şi
creştine” structurat în trei subcapitole, ,,Colindul”, ,,Crăciunul” şi ,,Anul Nou”, am dorit să pun
în valoare frumuseţea sărbătorilor şi a obiceiurilor de iarnă, legată de schimbarea anului, la baza
cărora stau străvechi experienţe ale raportului dintre om şi natură, dintre Soare şi Lună.
,,Colindul” este o adevărată zestre spirituală românească plină de semnificaţii şi simboluri prin
7

intermediul căruia se fac urări pentru viitorul an, de obicei pentru cultura pământului şi creşterea
vitelor. Prin ,,Pluguşor” şi ,,Sorcovit” se fac urări de sănătate pentru Noul An, iar prin colindatul
cu mască se urmăreşte atât monumentalitatea spectacolului, dar mai ales conotaţia simbolică de
regenerare, renovare şi reînnoire a timpului. Spectacolul policrom al acestor obiceiuri este
imortalizat în pictura naivă românească. În cadrul acestor obiceiuri cu o importanţă deosebită se
remarcă jocul horei care pentru fiecare sărbătoare are o încărcătură specifică de simboluri.
În capitolul VIII, ,,Comentarii ale creaţiei personale” am făcut descrierea celor 34 de
lucrări de pictură personală realizate în tehnica ulei pe pânză şi acril pe carton sau pânză.
Descrierea s-a făcut pentru fiecare lucrare în parte, precizându-se semnificaţia sa din punct de
vedere simbolic, dar şi referiri la mijloacele de limbaj plastic şi tehnică de realizare.
În ,,Concluzii finale” am evidenţiat importanţa simbolului pentru viaţa omului şi pentru
artă. În artă simbolul este întâlnit cu funcţia sa de semn şi corespondent, dar mai ales ca formă de
comunicare şi de cunoaştere. Ca formă de cunoaştere, arta priveşte simbolul nu ca o simplă
trimitere la obiect ci ca un cumul, ca un mănunchi de semnificaţii. Din acest punct de vedere,
simbolul în artă este văzut ca o energie creatoare, ca o punte de legătură între raţional şi iraţional.
Mai mult, simbolul este puntea de legătură dintre două lumi, el le uneşte dar le şi delimitează în
acelaşi timp. El dovedeşte că cele două lumi nu sunt despărţite definitiv, argumentând că sensul
unei lumi nu poate fi înţeles fără existenţa celeilalte.
Cunoscute iniţial sub formă de mit, simbolurile au evoluat odată cu istoria,
diversificându-se şi nuanţându-se pe fiecare treaptă a istoriei, în raport cu propria cultură a
fiecărui popor, cultură dobândită şi făurită de fiecare creator. Continuitatea culturii de-a lungul
erelor, a demonstrat că în cultură se poate vorbi de un început de la care a pornit totul, inclusiv
un sistem de simboluri. Încă din preistorie, înainte de apariţia limbii vorbite sau scrise, pentru a
comunica între ei, oamenii au folosit anumite semne pe care istoria încă le mai are imortalizate în
peşteri. Picturile rupestre ne vorbesc despre un grai intuitiv al simbolurilor, adoptat de-a lungul
mileniilor şi de arta plastică.
Cu rădăcinile adânc înfipte în preistorie, cultura românească este plină de simboluri care
transmit o multitudine de mesaje de cunoaştere şi de trăire. Toate aceste simboluri au consolidat
în timp o cultură românească vastă şi plină de spiritualitate.
Din cele mai vechi timpuri, încă din perioada începuturilor, omul preistoric a năzuit spre
lumină, această năzuinţă a constituit o constantă a întregii sale existenţe: casa, poarta,
îmbrăcămintea casei şi a corpului, podoabele, aluaturile de ritual (de grâu şi de lut), au fost
înzestrate cu o mare încărcătură de simboluri, simbolul solar (reprezentat prin diferite forme de
rozete şi printr-o multitudine de cercuri simple sau concentrice) fiind prioritar.
8

Soarele, astru care aparţine cosmosului, este elementul care a influenţat viaţa şi
activitatea diurnă a omului (situându-l în planul vieţii ordonate prin încadrarea în timpul limită
al zilei), intrând substanţial în viaţa spirituală a omului, nu ca un element mistic şi nici ca un
element abstract. Simbolul solar a intrat treptat în viaţa omului ca un element sacru. Ca sursă de
căldură, Soarele simbolizează vitalitatea, iar ca sursă de lumină, este un simbol pentru iluminare.
Soarele simbolizează inteligenţa cosmică, iar lumina sa simbolizează cunoaşterea intelectuală.
Răsăritul Soarelui este un simbol de speranţă, bucurie şi tinereţe, însemnând renaştere,
prospeţime şi noi începuturi. Răsăritul şi apusul Soarelui, reprezintă simboluri pentru naştere,
moarte şi renaştere, din acest punct de vedere Soarele este considerat un simbol al reînvierii.
Soarele este puterea cosmică supremă şi cel care asigură existenţa şi dezvoltarea vieţii pe
Pământ.
În spiritualitatea populară românească Soarele are sensuri plurivalente, fiind o
manifestare a divinităţii supreme ca izvor dătător de viaţă, căldură şi lumină. Este un simbol al
învierii şi al nemuririi. Tocmai de aceea simbolul solar este întâlnit în întreg universul spiritual al
omului, suscitând spiritul inventiv al acestuia. Din totdeauna, construirea unui adăpost, umplerea
adăpostului cu cele necesare vieţii, realizarea obiectelor de îmbrăcat şi a uneltelor de muncă, de
decor şi de ambient, a cerut încărcătură simbolico-mitică, îndrăzneală, intuiţie şi un adevărat
simţ artistic şi inventiv. Astfel, motivul solar îl întâlnim la cotele cele mai mari ale artisticului
atât în arhitectura locuinţelor, în motivul decorativ al ceramicii, al ţesăturilor şi cusăturilor
populare, care au împodobit atât de frumos, viaţa, chipul şi întreg universul omului din toate
timpurile.
Majoritatea jocurilor populare româneşti au un caracter solar, hora fiind cea mai
semnificativă. Din cercetările mele, am constatat că hora românească este purtătoarea unor
multitudini de simboluri, este cel mai complet şi mai amplu fenomen care include în el un
ansamblu de simboluri, o sinteză a spiritualităţii unui popor şi a unei culturii populare, o
adevărată poveste care se repetă la nesfârşit şi care îţi aminteşte de momentele importante ale
vieţii. Datorită aspectului său circular, hora, se impune ca simbol al creaţiei lumii până la
dispariţia ei, de la naşterea omului până la moarte, deoarece viaţa nu are o formă liniară
ascendentă sau descendentă, ci doar un circuit în care punctul de plecare este acelaşi cu punctul
terminus.
Privită în ansamblul ei, hora românească este o simbioză de simboluri care pun în
evidenţă filonul unei culturi ancestrale şi o istorie sacră a neamului românesc. Spun acest lucru
deoarece hora, prin oamenii care se prind în joc, devine un cerc viu, un simbol solar, plin de
sacralitate. Prin intermediul horii, simbolul vine să întărească ideea de sacralitate, să
preamărească sentimentul maternităţii, să pună în evidenţă sentimentul prieteniei şi
9

ataşamentului, al iubirii, al dragostei şi recunoştinţei, pentru că hora se joacă la botez, la nuntă,
în zilele de sărbătoare (Paşte, Crăciun, Anul Nou), la şezătoare şi la clacă, la bucurie, dar şi la
necaz (pentru a alunga supărarea). Prilej de joc şi de bucurie, hora este şi un prilej deosebit de
întâlnire între oameni, de legare de sentimente, de prietenii şi de căsătorii (de la horă unii se luau
ca soţi), dar mai ales hora este şi un prilej de prezentare a creaţiilor care cu mult drag şi cu
multă migală erau făcute special pentru a fi purtate la horă (ii, catrinţe, cheptare, bundiţe,
cojoace, sumane, etc.) Prinse în hora mare româncele autodidacte se mândreau cu creaţiile lor,
străduindu-se de fiecare să fie inegalabile. În acest sens hora devenea o adevărată simeză
volantă plină de formă şi culoare prin care românul tuturor timpurilor şi-a etalat frumuseţea
fizică şi interioară, dar mai ales frumuseţea creativităţii sale reprezentată printr-o multitudine de
simboluri geometrice: cerc, triunghi, pătrat, romb, linii drepte, frânte sau şerpuite, îmbinate în
motive decorative dintre cele mai interesante.
Motivată de tezaurul ,,Hora de la Frumuşica” care atestă că ,,fenomenul horal” este
prezent pe teritoriul Daciei chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.H.), am căutat să
extind cercetările din punct de vedere teoretic şi să le includ, prin formă şi culoare, în arta
plastică. Am dorit o imortalizare a horelor româneşti în pictura mea tocmai pentru a le sugera
pictorilor o temă interesantă şi prea puţin abordată. În pictură hora apare izolat, Theodor Aman
fiind cel care a imortalizat hora mai mult ca simbol al bucuriei şi al unirii între oameni: ,,Hora
de la Aninoasa”, respectiv, ,,Hora Unirii de la Craiova”. Dacă în aceste lucrări pictorul a dorit să
redea hora figurativ, prin mişcările mâinilor, picioarelor şi corpului jucătorilor, în creaţia mea,
prin configurare de cerc şi prin culoare am dorit să redau energia care se degajă în timpul jocului
de horă, spectacolul policrom şi frumuseţea motivului popular care cu mult drag era jucat la
horă. Prin abordarea horii ca subiect plastic sub formă de cerc am dorit să pun în evidenţă
valoarea incomensurabilă a acestui joc, făcând legătura dintre universul terestru şi cel spiritual.
Prin configurarea unei linii sub formă de cerc, am dorit să introduc în pictură un
procedeu ingenios, sumar şi abstract, prin intermediul căruia să dau valoare unui subiect
complex, plin de simbol şi semnificaţii - hora. Prin linia circulară modulată, simbol al stărilor
sufleteşti, am dorit să evidenţiez plastic hora românească şi pe toţi oamenii care se prind în horă.
Energia creată în interior de horă am dorit să o materializez printr-o masă consistentă de culoare
dar şi prin configurare de linii, realizate prin diverse îndepărtări subtile de la conturul continuu.
Pentru a reda aspectul de bucurie şi de sărbătoare am folosit tehnica cromatică fauvistă în care
culorile vii, proaspete şi strălucitoare se armonizează asemănător paşilor de joc horal. Contrastul
cromatic al culorilor, folosit de cele mai multe ori, m-a ajutat să impun horilor mele plasticitate,
muzicalitate, ritm, elan, veselie şi voie bună, asemănător jocului milenar care a binedispus
generaţii întregi de români.
10

În lucrarea mea am evidenţiat şi rolul artei plastice care trebuie să readucă şi să menţină
proaspătă şi nealterată spiritualitatea şi tradiţia românească într-o lume aflată sub soarta
globalizării şi uniformizării culturii. Pentru readucerea în atenţia semenilor noştri a inegalabilul
tezaur românesc de artă populară şi pentru a revigora tradiţia noastră strămoşească, în creaţia
mea plastică am folosit ţesătura populară românească atât ca suport plastic, dar şi drept colaj. În
pictura mea frumuseţea motivului popular a fost pusă în valoare de tuşele mele de culoare, iar
tuşele mele de culoare au căpătat personalitate pe suportul plastic al ţesăturilor populare.
Simbioza care s-a creat între arta făcută de mine şi arta populară tradiţională a contribuit la
susţinerea reciprocă a valorii artistice a celor două demersuri plastice. În demersul meu teoretic
şi plastic, prin intermediul simbolului am dorit să dau continuitate şi valoare artistică artei
populare româneşti şi artei creştin ortodoxe, care timp de veacuri ne-a reprezentat şi ne-a făcut
unici în lume.
11