rezumat teză de doctorat - Universitatea de Arte "George Enescu"

Mântuitorului ţine cu stricteţe de scenele descrise în Erminia zugravilor, în pictura modernă
imaginea acestuia merge până la stilizare. Maica Domnului este considerată un mit al creaţiei
materne. Arta iconografică a excelat în reprezentări materne, maeştrii căutând să exprime prin
chipul mamei iubitoare, un sentiment nobil care-l domină pe om şi care izgoneşte orice răutate
din inima lui. Întâlnită şi în antichitate, tema maternităţii a fost reluată de bizantini, aprofundată
şi experimentată până la cele mai frumoase forme care au reuşit să se impună şi să
supravieţuiască în timp. Maica Domnului este icoana care pune în valoare spiritul întregii esenţe
a artei bizantine. Cea mai reprezentativă este şi rămâne imaginea Maicii Domnului cu Pruncul în
braţe, o reprezentare maternă care transmite duioşenie şi solemnitate şi care a trecut în arta
modernă ca simbol al macii născătoare de prunc.
În capitolul IV, ,,Simboluri populare şi creştine şi integrarea lor în artele plastice
româneşti”, în cadrul a şapte subcapitole, am evidenţiat: „Simbolurile zoomorfe”, „Simbolurile
vegetale”, „Pomul vieţii”, „Arborele cosmic”, „Crucea”, „Biserica”, „Cetele îngereşti şi Îngerul
Păzitor”. Simbolurile zoomorfe şi cele vegetale le întâlnim atât în arta populară, dar mai ales în
pictura murală a suprafeţelor interioare sau exterioare de biserică. Viaţa omului a fost
condiţionată, prin îmbrăcăminte şi hrană, de regnul animal, iar simbolurile regnului vegetal au
constituit începuturile gândirii şi ale exprimării. Motivul vegetal este întâlnit în tot ceea ce a
creat omul pe parcursul vieţii sale, iar pe parcursul timpului a devenit o adevărată artă izvorâtă
dintr-o strictă necesitate a omului: de a fi înconjurat de natura dătătoare de viaţă. Înconjurat de
natura dătătoare de viaţă, românul tuturor timpurilor s-a simţit protejat de ,,îngerul păzitor”, s-a
simţit în siguranţă sub semnul ,,crucii” şi s-a regăsit în ,,biserică”, acolo unde cerul se întâlneşte
cu pământul prin unirea bisericii văzute cu biserica nevăzută. În viaţa omului ,,Pomul vieţii” are
o mare încărcătură de simboluri, prin funcţiile sale regenerative, fiind considerat un simbol al
renaşterii şi reînvierii.
În capitolul V ,,Arta populară românească şi simbolurile ei” în cadrul a trei subcapitole:
,,Ţesătură”, „Ceramică”, ,,Lemn”, am vorbit despre simbolurile întâlnite în arta populară
românească, artă care s-a concretizat, de-a lungul veacurilor, în cele mai frumoase forme,
documente incontestabile ale timpului, care ne vorbesc despre o cultură materială originală,
izvorâtă din condiţiile specifice diferitelor perioade istorice. Arta populară apărută în procesul
muncii, dintr-o simplă necesitate de trăi, s-a transmis din veac în veac şi din generaţie în
generaţie formând un tot unitar care îmbină frumosul (esteticul) cu utilul. Dorind să-i imprime
obiectului creat felul său de a gândi, creatorul popular, prin îmbinări armonioase de culori, prin
ornamente şi forme care se completează reciproc, a redat de fapt viaţa care-l înconjoară, câmpiile
şi pădurile, apele curgătoare şi vieţuitoarele. Deşi motivele populare româneşti se aseamănă într-
o oarecare măsură, principiile de decoraţie sunt diferite în funcţie de materialul folosit. Roata
6