GHIDUL METODOLOGIC AL INOVÄRII - I3E

GHIDUL METODOLOGIC 

AL INOVĂRII 

Promovarea Inovării în sectoarele Informaticii Industriale 

şi a Sistemelor Înglobate prin reţele de cooperare 

Programme co-funded by the 

EUROPEAN UNION

de muncă pentru Europa, precum şi a calităţii vieţii şi a 

unor noi produse şi servicii pentru cetăţenii săi. Cadrul 

de Sprijinire a Inovării (Innovation Support Framework) 

stabilit în diferite ţări europene nu pare suficient pentru a 

transforma cercetarea în inovare atât de eficient pe cât ar 

fi necesar. Sunt necesare politici şi iniţiative suplimentare 

pentru a transforma Uniunea Europeană într-o Uniune a 

Inovării. 

Iniţiativa Europei de Sud-Est atribuie una dintre axele sale 

prioritare sprijinirii inovării în zona Europei de Sud-Est 

(ESE). ESE reprezintă o zonă care, din diferite motive istorice, 

culturale şi economice, pare să fie mult mai eterogenă 

decât restul Europei şi rămâne în urma acesteia în privinţa 

dezvoltării şi creşterii economice. Unul dintre motivele 

pentru acest fapt este că economiile din zonă, cu excepţia 

Austriei, rămâne în urma mediei europene în privinţa 

ces). Acest set a fost punctul de pornire pentru elaborarea 

documentului de faţă, care aspiră să-şi ajute cititorii în a 

înţelege ce este inovarea şi care este procesul care poate 

fi urmat de o echipă de cercetare pentru a porni şi a lansa 

pe piaţă o inovaţie plecând de la un rezultat de cercetare. 

Ghidul Metodologic al Inovării furnizează o împărţire 

detaliată a procesului de inovare în paşi şi identifică aptitudinile 

necesare pentru fiecare pas. Ca urmare, ar putea 

deveni o unealtă utilă în mâinile unui cercetător sau viitor 

antreprenor, ajutând la dezvoltarea cunoaşterii necesare 

astfel încât transformarea cercetării în inovare să devină 

un succes. 

03 

© Konstantin Yuganov - Fotolia.com 

Rezumat 

Informatica Industrială şi Sistemele Înglobate reprezintă 

două sectoare de importanţă strategică pentru economia 

europeană. Sectorul de producţie din Europa contribuie în 

jur de 22% la PIB-ul european, în timp ce 50% dintre primele 

industrii europene realizează cercetare în sectorul 

Sistemelor Înglobate. Ambele sectoare creează un avantaj 

competitiv pentru Europa, contribuind la dezvoltarea sa 

şi la calitatea crescută a vieţii. Lucrurile ar putea sta şi mai 

bine dacă toate rezultatele cercetării finanţate de Comisia 

Europeană prin investiţii private directe şi-ar găsi drumul 

spre piaţă ca produse şi servicii inovative. Inferioritatea, din 

acest punct de vedere, a Europei comparativ cu Statele Unite 

sau cu Japonia a fost identificată ca fiind paradoxul european 

şi duce la pierderi ale competitivităţii, dezvoltării şi locurilor 

inovării. Ca urmare, îmbunătăţirea capacităţii de inovare 

în zonă este esenţială şi obligatorie pentru o creştere a 

competitivităţii şi a dezvoltării sale. Se simte această necesitate 

mai ales în vremuri de criză, care fac dezvoltarea mai 

necesară ca oricând. 

Proiectul I3E este finanţat prin iniţiativa Europei de Sud- 

Est cu scopul de a promova inovaţia şi antreprenoriatul în 

zonă. Având parteneri din 8 ţări ESE, proiectul a dezvoltat 

un Ghid Metodologic al Inovării, utilizând experienţe de 

succes în principal din spaţiul european. Parteneriatul a 

produs o bază de date de 120 de exemple de bună practică 

disponibile pe portalul proiectului, iar pe baza unei Metodologii 

de Evaluare a Celor Mai Bune Practici, a selectat 30 

dintre acestea ca fiind Cele Mai Bune Practici (Best Practi- 

© Denys Rudyi - Fotolia.com

04 

INTRODUCERE 

Inovaţia reprezintă o provocare pentru echipele de 

cercetare, întreprinderile mici şi mijlocii (IMMuri), 

domenii industriale mari şi economii în general, 

deoarece este privită ca un catalizator pentru competitivitate 

într-o lume tot mai concurenţială. Nici 

obţinerea de rezultate semnificative de cercetare, 

nici dobândirea progresului tehnologic nu creează în 

sine un avantaj competitiv. Este necesar un pas suplimentar 

pentru a transforma cercetarea în inovare şi 

a converti rezultatele cercetării în produse şi servicii 

inovative. Paradoxul european, identificat încă din 

1995, se referă la inferioritatea Europei în ptivinţa 

transformării rezultatelor cercetării şi abilităţilor tehnologice 

în inovaţii şi avantaje competitive. Aceasta 

arată foarte clar că în Europa, transformarea rezultatelor 

cercetării în produse, servicii, metode şi procese 

inovative nu este garantată. Ca urmare, transformarea 

Europei într-o Uniune a Inovării este un scop strategic 

pentru Europa, în folosul susţinerii unei societăţi 

mai verzi şi mai corecte. În schimb, aceasta va avea 

un impact semnificativ asupra competitivităţii, a 

angajărilor şi a dezvoltării europene, iar pe de altă 

parte va creşte calitatea vieţii cetăţenilor europeni 

prin produse şi servicii inedite şi inovative, răsplătind 

astfel societatea pentru finanţarea alocată cercetării 

şi dezvoltării tehnologice. 

Acest document îşi propune să furnizeze un ghid metodologic 

pentru transformarea cercetării în inovare. 

El se focalizează pe două sectoare bazate în special 

pe cunoştinţe: Sisteme înglobate şi Informatică 

Industrială, dar se poate adresa unei audienţe mai 

largi. Focalizându-se pe sectoarele menţionate, punctul 

său de plecare este identificat ca fiind existenţa 

unui sistem prototip care a fost dezvoltat dintr-o idee 

promiţătoare şi se află în stadiul de prototip de laborator. 

Ca urmare, principala audienţă pentru acest 

document sunt cercetători atât din mediul academic 

cât şi din IMM-uri sau firme mari care au o idee 

inedită şi au început dezvoltarea prototipului pentru 

această idee. Documentul îşi propune să le furnizeze 

informaţii utile asupra paşilor următori pentru 

109 Inovaţie 

09 Invenţie faţă de inovaţie 

10 Ce este inovaţia 

© Dušan Zidar - Fotolia.com 

214 Fundamentele procesului 

de inovare 

320 Avansarea de la rezultatele 

cercetării la inovaţie 

20 Vânzarea rezultatelor 

cercetării 

20 Licenţiere 

22 Crearea unui parteneriat 

23 Pornire (Start-up) 

© peshkova - Fotolia.com 

© CLIPAREA.com - Fotolia.com 

evoluţia acestei dezvoltări într-un produs sau serviciu inovativ şi 

lansarea sa cu succes pe piaţă. 

Capitolul 1 al ghidului prezintă diferenţa dintre invenţie şi inovaţie 

şi explică în termeni aproximativi ce este inovaţia şi cum se clasifică. 

Capitolul 2 defineşte fazele procesului de inovare şi diferitele axe 

care trebuie luate în considerare în discuţiile despre inovare. Aspectele 

tehnice, care sunt focalizarea principală a cercetătorilor, trebuie 

corelate cu aspecte de piaţă şi de business, pentru o evoluţie de 

succes către inovare. 

Capitolul 3 se focalizează pe aspectele de business din spatele procesului 

general de inovare, identificând alegerile majore de modele 

de business pe care trebuie să le facă o echipă de cercetare în vederea 

exploatării prototipului său de cercetare. 

Capitolul 4 arată rolul Cadrului de sprijinire a inovării în efortul general 

de transformare a cercetării în inovare. 

Capitolul 5 tratează probleme de protecţie a dreptului la proprietate 

intelectuală şi conceptul de Inovare Deschisă. 

Capitolul 6 prezintă un model de inovare şi procesul de inovare asociat 

şi oferă o descriere a paşilor săi, a aptitudinilor necesare pentru 

426 Cadru de sprijinire a 

inovării 

© Oleksandr Dibrova - Fotolia.com 

5 

46 Protejarea inovării 

46 Tipuri de drepturi de proprietate 

intelectuală (IPR) 

49 Drepturi de proprietate 

intelectuală şi inovare 

50 Deschiderea procesului de 

inovare 

© maxkabakov - Fotolia.com 

656 Modelarea inovării 

773 

58 Cercetarea pieţii 

60 Design analitic (proiectare 

analitică) – fezabilitate (realizabilitate) 

tehnică 

63 Design de detaliu şi testare 

64 Design de detaliu şi 

dezvoltarea inovării 

65 Testare 

66 Redesign (reproiectare) şi 

producţie 

66 Redesign 

67 Producţie 

68 Distribuţie şi marketing 

© anna - Fotolia.com 

Finanţarea inovării 

73 Ciclul de viaţă al unei întreprinderi 

inovative 

76 Etapa de început 

77 Etapa de pornire 

78 Etapa de creştere timpurie 

78 Etapa de extindere 

79 Subvenţii de realizabilitate 

(fezabilitate) 

80 Microcredit 

81 Îngeri de afacere (ocrotitori, 

sponsori secreţi, engl.: 

“angels”) 

82 Capital de risc (engl.: venture) 

fiecare pas şi a ieşirilor aşteptate. Acest capitol se focalizează în 

special pe aspectele tehnice şi de piaţă ale procesului de inovare. 

Capitolul 7 se focalizează pe aspectele de business ale procesului 

de inovare şi în special pe finanţarea inovării. 

De-a lungul documentului sunt furnizate mai multe exemple preluate 

din Cele Mai Bune Practici identificate în special în spaţiul european, 

pentru a ajuta la îmbunătăţirea înţelegerii pentru posibilii 

cititori. 

© rangizzz - Fotolia.com

1 

Inovaţie

INOVAŢIE 

Invenţie faţă de inovaţie 

Trebuie să se facă distincţia dintre invenţie şi inovaţie. Invenţia reprezintă prima apariţie a unei idei noi 

de produs, serviciu sau proces. Pe de altă parte, inovaţia se referă la comercializarea acestei idei, adică 

aducerea ei pe piaţă. Se poate afirma că, în general, inovaţia poate fi analizată ca o invenţie şi comercializarea 

sa; totuşi graniţele nu sunt întotdeauna clare, deoarece invenţia poate fi relevantă nu doar pentru munca de 

cercetare şi dezvoltare, dar şi pentru optimizarea sau consolidarea unor noi metode şi procese, în timp ce, pe 

de altă parte, comercializarea ar putea include şi ea o muncă semnificativă de cercetare. În contextul acestui 

document, invenţia şi inovaţia pot fi diferenţiate de caracteristicile lor: 

08 

Invenţ i a s Inovaţia 

09 

Unde este realizată? 

Cine o efectuează? 

Oriunde: instituţii academice şi de 

cercetare, precum şi întreprinderi 

şi trusturi, inclusiv IMM-uri 

Inventatorul: un cercetător, o 

echipă de cercetare, o întreprindere 

În special în întreprinderi care oferă 

comercializare de idei inedite 

Inovatorul: o persoană care poate 

fi asociat cu inventatorul sau nu, o 

întreprindere care iniţiază efortul 

de exploatare a invenţiei şi este 

caracterizată de un apetit pentru 

riscuri mari şi o atitudine orientată 

spre schimbare, deoarece procesul de 

inovare este asociat întotdeauna cu 

componenta de risc mare. 

IInvenţie faţă de inovaţie 

Profilul rolului 

O minte deschisă şi curioasă cu 

abilitatea de a combina diferite 

concepte şi elemente şi a produce 

o idee nouă 

Combinarea şi punerea laolaltă a 

diferitelor abilităţi, incluzând tehnologie 

şi cunoaştere a producţiei, 

cunoaştere a pieţei, resurse financiare 


Nu toate invenţiile pot fi transformate în inovaţie la 

un anumit moment de timp. Poate exista o întârziere 

semnificativă între invenţie şi inovaţia relevantă 

din cauza mai multor factori, incluzând neîndeplinirea 

condiţiilor de comercializare, adică lipsa elementelor 

tehnologice de a converti o idee într-un produs sau 

lipsa cererii de piaţă pentru un astfel de produs la un 

moment dat. 

Obiectivul acestui document este relevant pentru 

inovaţia care se referă la două sectoare importante 

ale tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor (ICT), şi 

anume Sisteme Înglobate şi Informatică Industrială. În 

acest context, ghidul de faţă se va focaliza pe idei noi şi 

invenţii relevante pentru aceste două sectoare. Pentru 

a structura mai bine documentul şi a îmbunătăţi utilitatea 

lui pentru audienţa vizată, punctul de pornire 

pentru procesul care duce la inovare se presupune a fi 

existenţa unui rezultat de cercetare şi nu doar o idee 

generică abstractă şi nevalidată. 

© pressmaster - Fotolia.com

10 

11 

© twobee - Fotolia.com 

Ce este inovaţia? 

© ra2 studio - Fotolia.com 

CE ESTE INOVAŢIA 

Inovaţia în general descrie o idee aplicată cu succes 

în practică. Conform Organizaţiei de Cooperare 

şi Dezvoltare Economică şi Manualului Oslo pentru 

măsurarea inovării, există patru tipuri de inovare: 

• Inovare de produs: reprezintă un produs sau serviciu 

nou sau îmbunătăţit în privinţa specificaţiilor 

tehnice, a componentelor, materialelor, a softului, a 

atitudinii prietenoase cu utilizatorul sau a altor caracteristici 

funcţionale. 

• Inovare de proces: se referă la o metodă de 

producţie sau de livrare nouă sau îmbunătăţită în 

privinţa tehnicilor, a echipamentului sau a softului. 

• Inovare de marketing: implică o metodă nouă de 

marketing, relevantă pentru schimbările în designul 

sau ambalajul produsului, plasarea produselor, promovarea 

produselor sau a preţurilor. 

• Inovare organizaţională: este relevantă pentru 

noi metode organizaţionale în practicile de business, 

organizarea locului de muncă sau relaţiilor externe 

ale unei firme. 

Un al cincilea tip propus de specialistul strateg Gary 

Hamel îl reprezintă: 

• Inovare de management: este relevantă pentru 

principiile şi procesele de management care schimbă 

până la urmă practica managerială. 

Ar trebui remarcat că această clasificare nu este 

categorică, deoarece diferite tipuri s-ar putea interconecta 

şi suprapune, conducând la o eficienţă şi eficacitate 

crescută a procesului de inovare. 

Referitor la schimbările provocate elementelor existente, 

inovaţia se clasifică conform lui Schumpeter în trei 

tipuri: 

• Incrementală sau marginală: reprezintă o noutate 

indusă unui produs, proces sau metodă existente, reflectând 

o anumită valoare adăugată în cadrul îmbunătăţirii 

sale continue. 

• Radicală: reprezintă un nivel semnificativ de noutate 

şi generarea de valoare adăugată semnificativă, 

exprimată printr-un produs, proces sau metodă cu totul 

noi. 

• Revoluţie tehnologică: este relevantă pentru grupări 

de inovaţii care, împreună, pot schimba viaţa aducând 

un impact semnificativ. 

În orice caz, inovaţia ar trebui să aducă un beneficiu 

considerabil pe piaţă (o perfecţionare reală) chiar dacă 

este atins într-un mod lent şi incremental. Beneficiile 

mici şi nesemnificative sunt doar „îmbunătăţiri“ ale 

produsului/procesului/serviciului şi nu pot fi definite 

ca inovaţii. 

Cititorul portabil de documente de identificare 

biometrice (carduri de identitate inteligente, 

paşapoarte biometrice şi vize citibile de o maşină) al Vlatacom 

(http://www.vlatacom.com/) reprezintă o inovaţie 

radicală. Cititorul se bazează pe o matrice de senzori 

optici şi lentile, fiecare scanând o mică parte a documentului. 

Aceste părţi sunt reasamblate într-o singură 

imagine a documentului. Posibilele probleme legate de 

alinierea mecanică imprecisă a senzorilor şi lentilelor în 

imaginea reasamblată precum şi de absorbţii diferite ale 

lentilelor şi distorsiuni la marginile părţilor de imagine 

corespondente, au fost tratate eficient prin software-ul 

înglobat. Lipsindu-i un marketing larg răspândit la nivel 

internaţional şi o organizare a vânzărilor, precum şi 

capacităţi de producţie în serie mare, intenţia companiei 

este fie de a vinde rezultatul cercetării, fie de a licenţia 

producţia către o corporaţie mare activă pe plan mondial 

în acest domeniu. 

© James Thew - Fotolia.com

2 

Fundamentele procesului 

de inovare

“Trecerea de la conceptualizare la proiectarea 

analitică, dezvoltare şi testare şi de acolo la 

producţia la scară mare necesită abordarea mai 

multor aspecte tehnologice, de piaţă şi de business.“ 

© olly - Fotolia.com 

FUNDAMENTELE PROCESULUI DE INOVARE 

14 

Fundamentele procesului de inovare 

TTrecerea de la invenţie la inovaţie poate fi 

analizată în mai multe etape, diferenţiate de 

progresul în introducerea pe piaţă a unor produse, 

servicii sau metode inovative. Prima etapă a 

acestui proces este importantă pentru conceptualizarea 

inovării şi este etapa care duce de la o idee 

interesantă sau un rezultat de cercetare către un 

prototip tehnologic. A doua etapă trece de la prototip 

la producţie, cuprinzând proiectul analitic, dezvoltarea 

şi testarea inovaţiei. În fine, a treia etapă 

este relevantă pentru producţia pe scară largă şi 

este importantă pentru atingerea unui nivel înalt 

de pătrundere pe piaţă. 

© HaywireMedia - Fotolia.com 

15 

Aceste trei etape, deşi nu au o delimitare clară între 

ele, permit definirea diferiţilor paşi ai procesului de 

inovare, adică a procesului care trebuie urmat de o 

echipă de cercetare pentru a-şi aduce ideile pe piaţă. 

De fapt există trei axe pe care sunt clasificaţi aceşti 

paşi: axa tehnologică, cea de piaţă şi cea de business. 

Axa tehnologică se referă la dezvoltarea tehnică a 

inovării, pornind de la o idee, care s-ar putea baza pe 

rezultate de cercetare sau pe necesităţi identificate 

pe piaţă, şi care să conducă la un prototip tehnologic 

în timpul etapei de conceptualizare, mergând 

spre produs sau serviciu în timpul etapei a doua şi 

până la producţia de serie în timpul ultimei etape. 

Axa de piaţă se referă la interacţiunea cu piaţa de-a 

lungul dezvoltării inovării, pornind de la o analiză 

preliminară din prima etapă, trecând spre analiza 

completă de piaţă, vânzări şi distribuţie din a doua 

etapă, până la marketing şi distribuţie mai complexe 

şi răspunsul pieţei în timpul ultimei etape. În fine, 

axa de business se referă la paşii de business necesari, 

care includ protecţia drepturilor de proprietate 

intelectuală, comercializare şi selecţia schemei 

de business din prima etapă, elaborarea afacerii şi 

acces la finanţare în timpul etapei a doua şi dezvoltarea 

afacerii în timpul etapei a treia. 

It is evide 

© MR.LIGHTMAN - Fotolia.com 

Figura 1: Procesul de inovare

Este evident că activităţile celor trei axe sunt legate 

unele de altele de-a lungul procesului de inovare deoarece 

piaţa şi tehnologia trebuie să meargă mână în 

mână în timpul specificării, proiectării şi dezvoltării 

unui produs sau serviciu, pentru ca acesta să fie un 

succes, în timp ce aspectele de business determină 

cadrul în care are loc inovarea. 

Aşa cum s-a spus deja, scopul acestui document 

este legat de sectoarele de Sisteme Înglobate şi 

de Informatică Industrială şi furnizează procesul 

de inovare pentru aceste două sectoare, presupunând 

existenţa unui rezultat al cercetării în sensul 

existenţei unui prototip tehnologic, până la transformarea 

acestuia în inovaţie şi pătrunderea pe piaţă. 

Totuşi, validitatea acestui document este mai largă, 

deoarece procesele, metodologiile, conceptele şi 

consideraţiile descrise sunt aplicabile în contexte 

mai generale, chiar dacă au ca principale ţinte aceste 

două macro sectoare. 

În acest context, principala ţintă a acestui document 

este plasată în etapa a doua, referitoare la proiectarea 

analitică şi dezvoltarea inovării pornind de la 

un prototip tehnologic. Procesul de inovare este detaliat 

în capitolul 6, referitor la aspecte de piaţă şi 

tehnologice, iar aspectele de business sunt tratate în 

principal în capitolul 7, care se focalizează mai ales 

asupra mecanismelor de finanţare disponibile pentru 

inovare. 

Referitor la etapa întâi, în capitolul 5 sunt tratate 

aspecte de business importante, iar capitolul 3 

prezintă unele opţiuni pentru schema de business 

care va realiza dezvoltarea inovării. 

16 

17 

© peshkova - Fotolia.com 

© Sergej Khackimullin - Fotolia.com

3 

Avansarea de la Rezultatele 

Cercetării la Inovaţie

“Există diferite alternative referitor la comercializarea 

unei invenţii şi generarea unei inovaţii.“ 

AVANSAREA DE LA REZULTATELE 

CERCETĂRII LA INOVAŢIE 

Inventatorul / cercetătorul şi inovatorul poate fi unul şi acelaşi sau pot fi entităţi diferite. Inovatorul, numit 

„antreprenor“ de către Schumpeter, trebuie să combine toţi factorii necesari pentru transformarea unei noi 

idei sau rezultat de cercetare în inovaţie. Există diferite alternative referitor la comercializarea unei invenţii şi 

generarea unei inovaţii, cu diferite roluri prevăzute pentru inventator. 

20 

21 

Avansarea de la rezultatele cercetării la inovaţie 

Figura 2: Selecţia entităţii şi a scheme de inovare 

© Pixel & Création - Fotolia.com 

VÂNZAREA REZULTA- 

TELOR CERCETĂRII 

primă alternativă este de a vinde rezultatul 

O invenţiei / cercetării unei terţe părţi. Rolul inventatorului 

/ cercetătorului în această variantă 

este limitat la protejarea Drepturilor de Proprietate 

Intelectuală (DPI) ale invenţiei / rezultatului 

cercetării, marketing-ul rezultatului cercetării 

şi găsirea unei terţe părţi interesate, negocierea, 

vânzarea şi primirea unei sume pentru rezultatul 

cercetării. Terţa parte are rolul inovatorului care 

va urmări transformarea rezultatului cercetării în 

inovaţie. Inovatorul va prelua total toate riscurile 

asociate cu inovaţia şi va fi singurul beneficiar al 

potenţialului său succes. 

Licenţiere 

licenţă este un instrument legal care 

O reglementează utilizarea unei invenţii / rezultat 

de cercetare. Rolul inventatorului / cercetătorului în 

acest caz este protejarea DPI al invenţiei / rezultatului 

cercetării, marketing-ul rezultatului cercetării şi 

găsirea de licenţiaţi interesaţi, negocierea acordului 

de licenţiere şi probleme de urmărire a brevetului. 

Cercetătorul primeşte taxe de licenţiere în timpul 

perioadei de licenţă din partea licenţiaţilor. DPI sunt 

reţinute de cercetător, dar şi licenţiaţii primesc un 

control semnificativ. În acest caz, atât cercetătorul 

cât şi licenţiaţii partajează rolul inovatorului. Totuşi, 

din punctul de vedere al cercetătorului efortul şi 

costul de comercializare sunt limitate. 

© Nomad_Soul - Fotolia.com 

UltraSOC Technologies Ltd (http://www.ultrasoc.com/) 

a semnat un acord de licenţiere cu Universitatea din 

Kent pentru acces exclusiv la brevete sau cereri de brevet 

bazate pe munca realizată la departament de către Prof. 

McDonald-Maier şi grupul său. În portofoliu sunt incluse 

cereri de brevete pentru interfeţe suport de depanare a 

circuitelor integrate, pentru detectarea condiţiilor de depanare 

şi pentru o „arhitectură de reunire pentru componente 

semiconductoare multichip“. UltraSOC Technologies 

a trebuit să dezvolte mai departe tehnologia, să furnizeze 

prototip hardware şi să demonstreze oportunitatea conceptului 

pentru potenţialii investitori şi licenţiaţi. 

© fovito - Fotolia.com

22 

Metoda de distribuire a contrapresiunii 

gazului dezvoltată de Acad. A. 

Balevski şi membrul corespondent Iv. 

Dimov de la Institutul de Ştiinţe ale Metalelor 

al Academiei Bulgare de Ştiinţe 

– IMS-BAS (http://www.ims.bas.bg/) 

este o inovaţie bulgărească brevetată în 

dezvoltarea ştiinţelor inginereşti. A fost 

sprijinită de Fondul Bulgar Naţional 

pentru Ştiinţă, de fonduri internaţionale 

(proiect Copernicus) şi de contracte 

comerciale. Există o societate mixtă 

construită între IMS-BAS, Echipament 

şi Tehnologii „Acad. A. Balevski“ 

cu Centrul de Hidro-aerodinamică şi 

„Grupul Tehnologiei Metalelor“ pentru 

comercializarea şi aplicarea metodei 

pentru a uşura transferul inovaţiilor în 

industrie. 

23 

CREAREA UNUI PAR- 

TENERIAT 

Căutarea de parteneriate reprezintă o altă cale 

spre comercializarea unei invenţii / rezultat 

de cercetare. Rolul inventatorului / cercetătorului 

este relevant pentru protecţia DPI a invenţiei / 

rezultatului cercetării, marketing-ul rezultatului 

cercetării şi găsirea de parteneri interesaţi care 

ar putea să realizeze împreună cu cercetătorul 

transformarea rezultatului cercetării în inovare. 

DPI sunt reţinute de cercetător, care reţine şi un 

rol în dezvoltarea inovării. În acest caz inovatorul 

este alianţa partenerială. Parteneriatul poate utiliza 

o firmă existentă pentru transformarea rezultatului 

cercetării în inovare sau poate înfiinţa 

o nouă companie. În ambele cazuri, angajamentul 

cercetătorului şi capitalul necesar sunt mult mai 

mari decât în cazurile menţionate anterior. 

Sistemul de control al presiunii vidului pentru 

maşinile de ardere a plasmei produse 

în cadrul proiectului CONNECT finanţat de Programul 

Cadru 6 al Comisiei Europene şi-a găsit 

drumul spre piaţă prin integrarea sa în maşinile 

de ardere a plasmei ale Plasmait GmbH (http:// 

www.plasmait.com/), care este partener în 

proiectul CONNECT. Sistemul de control al 

presiunii vidului reprezintă un rezultat parţial 

al proiectului CONNECT, rezultatul său general 

fiind o platformă pentru control predictiv. 

Deşi DPI pentru rezultatul general al proiectului 

rămâne întregului consorţiu CONNECT, DPI 

pentru sistemul de control al presiunii vidului 

aparţine total Plasmait GmbH care parţial l-a 

finanţat direct, restul finanţării provenind din 

proiectul CONNECT. O versiune simplificată a 

controlului de presiune a vidului dezvoltat este 

vândut în întreaga lume, integrat în maşinile 

Plasmait GmbH. 

© Sychugina_Elena - Fotolia.com 


start -up 

În acest caz inventatorul / cercetătorul preia pe 

cont propriu sarcina de a transforma invenţia / 

rezultatul cercetării în inovare. Pentru a deveni şi 

inovator, de regulă este necesară pornirea unei noi 

companii start-up. Această companie va primi DPI 

al rezultatului cercetării şi va trata toate problemele 

asociate cu transformarea cercetării în inovare. Timpul 

de pornire şi capitalul necesar sunt mai mari 

decât în cazurile anterioare. De asemenea, şi riscul 

este mai mare deoarece noua companie va trebui să 

utilizeze toate capacităţile necesare care să conducă 

la comercializarea eficientă a rezultatului cercetării. 

Timpul de amortizare pentru inventator/cercetător 

este mai lung. În acest caz, o sarcină critică este de a 

obţine finanţarea necesară pentru pornirea companiei 

start-up şi a proceda la transformarea rezultatului 

cercetării în inovare. 

AROBS Transilvania Software este o societate mixtă 

româno-finlandeză care are mai mult de 11 ani de 

experienţă în externalizarea software cu ţări vecine 

sau mai îndepărtate şi dezvoltare de software pentru 

clienţi. Cu o cultură de companie care subliniază 

succesul, inovarea şi responsabilitatea clienţilor, 

AROBS Transilvania Software a crescut de la o afacere 

start-up cu câţiva angajaţi la o companie globală cu 

mai mult de 190 de specialişti în două locaţii în România 

(Cluj şi Bucureşti) şi un profit de 6.5 milioane de 

euro. Datorită creşterii sale semnificative din ultimii 

câţiva ani, AROBS s-a clasat a 8-a in topul 50 al Deloitte 

Central Europe Technology, topul primelor 50 de 

companii tehnologice cu creşterea cea mai rapidă din 

regiune. TrackGPS Business reprezintă un produs din 

portofoliul său, fiind un sistem inovativ de localizare 

şi urmărire a vehiculelor prin GPS, care optimizează 

utilizarea parcului de maşini, câştigă îmbunătăţiri 

operaţionale în timp real şi gestionează de la distanţă 

parcul de maşini în mod dinamic. Sistemul a fost dezvoltat 

pentru orice fel de organizaţie, de la afaceri de 

dimensiuni mici care necesită o soluţie de urmărire a 

parcului auto simplă, instalabilă imediat şi eficientă 

ca şi costuri, până la organizaţii mari, distribuite în 

mai multe locaţii, care caută soluţii telematice care 

să ajute afacerea precum şi date pentru a îmbunătăţi 

luarea deciziilor strategice de business. 

© Yuri Arcurs - Fotolia.com

4 

Cadru de Sprijinire 

a Inovării

© Kirill Kedrinski - Fotolia.com 

În această definiţie se pot identifica patru tipuri de 

politici de acţiune: 

1. Furnizarea de resurse financiare direct către intreprinderi 

pentru a sprijini procesele de inovare 

(modalitatea: ajutoare de stat, fonduri de cercetare 

şi dezvoltare, proiecte de inovare, achiziţii publice). 

2. Furnizarea de resurse financiare către organizaţii 

care funcţionează ca furnizori de servicii referitoare 

la inovare sau intermediari care sprijină inovarea 

în întreprinderi şi / sau conectează participanţii din 

cercetare şi din mediul de business (Modalitatea: 

transfer tehnologic şi de cunoştinţe, incubator de 

afaceri, intruire în managementul inovării, dezvoltarea 

infrastructurii pentru firme bazate pe tehnologii 

noi, politici de antreprenoriat pentru firme start-up). 

3. Crearea şi coordonarea de către autorităţi publice 

a schimbului de cunoştinţe între participanţii la 

sistemul de inovare, prin stabilirea de parteneriate 

public-private (Modalitatea: transfer şi exploatare a 

rezultatelor cercetării, mobilitatea personalului între 

două sectoare din mediul academic şi de business, 

difuzarea informaţiilor şi a celor mai bune practici, 

proiecte demonstrative, reţele şi clusteri). 

4. Creare de noi instituţii, ca un cadru legal, care 

afectează indirect procesul de inovare în întreprinderi 

(Modalitate: cadru legal, stimulente fiscale şi 

financiare, sprijinire pentru protecţia dreptului la 

proprietate intelectuală, standardizare şi certificare, 

simplificare administrativă). 

26 

“O măsură pentru politica inovării poate fi definită 

ca orice acţiune realizată sau (co-)finanţată de 

sectorul public, cu scopul de a influenţa procesele 

şi capacităţile de inovare în întreprinderi.” 

© arahan - Fotolia.com 

Iniţiativa Elenă de Clusteri Tehnologici – Corallia (http://www.corallia.org) este o metodă cofinanţată 

de Fondul Regional European de Dezvoltare şi Fonduri Naţionale, în cadrul Programului Operaţional 

Grec „Competitivitate şi antreprenoriat 2007-2013) şi Programele Operaţionale Regionale 2001-2013. 

Ea are ca ţintă să crească antreprenoriatul, competitivitatea şi inovarea, prin activităţi-suport de dezvoltare 

de clusteri. Aceasta se concentrează asupra sectoarelor bazate foarte mult pe cunoaştere, cu o 

puternică orientare spre export, având ca surse de inspiraţie exemple de poveşti de succes, având IMMuri 

ca principali câştigători potenţiali şi utilizând o abordare de jos în sus inedită pentru elaborarea de 

politici. Primul cluster creat de Corallia este mi-cluster, un cluster în domeniile micro/nano electronicii 

şi a sistemelor înglobate. Corallia reprezintă organizarea intermediară pentru managementul şi 

formarea acestui cluster. Finanţarea pentru mi-cluster a provenit de la Programul Operaţional Grec de 

Competitivitate, axa 1: Inovare sprijinită de evoluţie tehnologică şi de cercetare. Selectarea microelectronicii 

şi a sistemelor înglobate ca sector strategic pentru Grecia a avut loc în iunie 2006, pregătirea şi 

lansarea apelului pentru crearea mi-cluster a avut loc în octombrie 2008, iar convenţiile au fost semnate 

în mai 2009. Co-finanţarea publică a clusterului se ridică la 33 milioane euro. 

27 

Cadru de sprijinire a inovării 

CADRU DE SPRIJINIRE A INOVĂRII 

Sprijinirea inovării, măsurării şi îmbunătăţirea 

eficienţei sistemelor naţionale de inovare sunt cele 

mai importante subiecte şi priorităţi în Europa, în 

mod special mecanisme şi măsuri de sprijinire a 

inovării, pentru transformarea cercetării în noi produse 

şi servicii. Există multe definiţii ale măsurilor 

de sprijinire a inovării, dar aici vom menţiona cea 

mai larg aplicată definiţie sugerată de Reid şi Peter: 

„O măsură pentru politica inovării poate fi definită 

ca orice acţiune realizată sau (co-)finanţată de sectorul 

public, cu scopul de a influenţa procesele şi 

capacităţile de inovare în întreprinderi.“ 

© olly - Fotolia.com 

© IckeT - Fotolia.com

28 


Mikroelektronika (http://www.mikroe.com) 

este o companie stabilită în Serbia care 

foloseşte un proces interesant de schimb intern 

de cunoştinte care permite utilizarea ideilor noi 

generate în interiorul companiei. Focalizânduse 

pe unelte cu microcontrollere, compania 

încurajează toţi angajaţii să-şi exprime ideile 

creative către superiorii lor sau direct către directorul 

general, făcând ca fluxul de informaţii 

să fie transparent. Ideile şi realizările importante 

sunt răsplătite cu prime pentru persoanele şi 

departamentele care au avut succes. În fiecare 

lună, toţi angajaţii se întâlnesc pentru o şedinţă 

de o jumătate de oră, în care directorul general 

prezintă rezultatele lunare ale companiei. Aceasta 

ajută angajaţii să vadă imaginea de ansamblu: 

să-şi înţeleagă poziţia şi responsabilitatea în 

întregul proces şi să simtă cât e de importantă 

contribuţia lor la realizările globale ale companiei. 

Basilicata Innovazione (http://www. 

basilicatainnovazione.it/) are un rol de 

sprijin dual. Furnizează un ajutor concret 

atât celor implicaţi în activităţi de cercetare 

şi dezvoltare, adică persoane cu rol de „inventator“ 

provenind din mediul academic/ 

de cercetare şi din cel antreprenorial, cât şi 

celor care decid să se angajeze pe o cale spre 

inovare expunându-se la riscuri şi acţionând 

ca „inovatori“, de exemplu firme start-up, 

IMM sau spin-off. 

Ba- 

Basilicata Innovazione este un exemplu 

pentru cum să se asigure tuturor celor 

interesaţi un mijloc adecvat şi practic de 

sprijinire a inovării. Punctul său tare constă 

în abordarea particulară de furnizare a 

asistenţei, intervenind direct la companii 

şi instituţii prin vizite pe teren ale unui 

personal specializat care evaluează nevoile 

de inovare ale acestora. Având colaborări 

strategice bine cunoscute cu instituţii şi organisme 

importante ca Massachusetts Institute 

of Technology, Matech din Padova şi 

mai ales Parcul Ştiinţific AREA, unul din cele 

mai mari din Italia, furnizează ca urmare 

cunoaşterea profesionalismul şi expertiza 

sa necesităţilor celor interesaţi. Abordarea 

sa se distinge în 3 faze: activitate pe teren 

pentru companii şi cercetători de către 

personal specializat cu scopul de a monitoriza 

necesităţile lor, analiză pregătitoare 

a exploatării rezultatelor cercetării şi a 

necesităţilor de inovare, şi în final asistenţă 

pe calea inovării şi a creării afacerii. 

Resursele financiare pentru realizarea Basilicata 

Innovatione provin din fonduri comunitare, 

naţionale şi regionale: APQ Ricerca, 

Programul Operaţional FEDR Fondul European 

de Dezvoltare Regională 2007-2013, 

Programul Operaţional Regional Basilicata 

2000-2006 şi resurse regionale, pentru o 

sumă totală de 9.8 milioane euro pentru primii 

trei ani de activitate. 

© violetkaipa - Fotolia.com 

© Sergej Khackimullin - Fotolia.com 

CRUP Ltd (www.crup.hr) este una dintre companiile 

importante în domeniul dezvoltării şi integrării de 

servicii de informare fluvială (RIS - River Information Services) 

în conformitate cu directivele şi standardele europene. 

Softul şi sistemul său de gestionare a RIS este utilizat 

în Croaţia, Slovacia, Serbia şi Bulgaria, iar implementarea 

sa a reţelei sistemului de identificare automată (AIS – Automatic 

Identification System) este utilizat în Franţa pe 

râurile Sena şi Ron. 

Implementarea reţelei AIS pe secţiunea croată a râurilor 

Dunărea şi Drava a început în martie 2006 şi s-a încheiat în 

martie 2008 şi a fost făcută de CRUP Ltd. Implementarea a 

fost 90% cofinanţată de Uniunea Europeană în cadrul Programului 

de Vecinătate Slovenia-Ungaria-Croaţia INTER- 

REG IIIA, iar 10% din finanţare locală. 

Sistemul de Navigare Interioară AIS ca infrastructură 

publică utilizată în principal de autorităţi sau clienţi publici, 

agenţii responsabile de navigarea interioară şi siguranţă, 

abordează prioritatea Comisiei Europene pentru transport 

combinat pentru a facilita comerţul de bunuri şi siguranţa. 

În acest sens, sursele financiare principale pentru implementarea 

sistemelor AIS sunt finanţări ale Comisiei Europene, 

cofinanţare naţională şi programe TEN-T. 

Măsurile de sprijinire a inovării trebuie reproiectate 

astfel încât să se axeze pe cereri şi oferte ale diferiţilor 

actori din sistemul de inovare: 

• Cercetători (implicaţi în acţiuni de mobilităţi şi instruiri 

specifice), 

PFAU – un program pentru sprijin financiar al 

firmelor start-up din universităţi din Rinul de 

Nord-Westphalia (NRW – North Rhine-Westphalia) 

reprezintă un program al unui stat federal (Länder) 

finanţat de Ministerul german al Inovării, Ştiinţei, 

Cercetării şi Tehnologiei. 

Programul se adresează absolvenţilor din 

universităţi şi cercetătorilor a căror ultimă diplomă 

(de absolvire sau de doctorat) a fost obţinută cu cel 

mult trei ani înaintea depunerii cererii şi le oferă un 

stimul financiar lunar pentru a sprijini absolvenţii 

optând pentru „Începerea propriei afaceri“. Când 

după evaluare o idee de afacere este propusă pentru 

finanţare, tânărul cercetător care a propus-o 

primeşte finanţare lunară (1000 euro pe lună) de la 

universitatea la care este angajat formal ca „asistent 

ştiinţific“, dar fără îndatoriri în universitate. 

În afară de această finanţare, candidatul declarat 

reuşit primeşte încă 5000 euro pentru expertiză 

externă (învăţare, instruire personală etc.). Mai 

mult, ei primesc gratuit două seminarii de instruire 

în business şi au acces gratuit la resursele 

•Universităţi şi instituţii (generator de noi cunoştinţe 

şi tehnologii, furnizor de servicii şi instruire referitoare 

la inovare, lansator de spin-off-uri), 

•IMM-uri (care dobândesc sprijin pentru activităţile 

lor de inovare, aplicare de noi tehnologii, absorbţie 

de cunoştinţe noi), 

• Mari companii (activităţi de cercetare aplicată vizând 

sectoare particulare, implicate în acţiuni tactice 

ale UE şi în mari industrii). 

universităţii (laboratoare, echipamente). Durata 

maximă de finanţare este de 2 ani. 

În plus, firmele start-up primesc un fel de „bani 

de buzunar“ pentru a-şi actualiza competenţele 

de afaceri şi pentru a face prima investiţie în echipament. 

29 


© marinini - Fotolia.com

Deoarece suportul de inovare este furnizat la mai 

multe niveluri (naţional, regional şi al Uniunii Europene), 

se poate întâlni uneori o suprapunere între 

mecanismele de sprijin, aşa încât este necesară o 

coordonare pentru utilizarea completă a efectelor 

potenţiale ale acţiunilor comune. De asemenea, 

trebuie avut în vedere că măsurile de sprijinire a 

inovării, create de guvernare şi departamentele sale, 

pot avea efectul dorit asupra proceselor de inovare 

ale întreprinderilor şi îmbunătăţirii potenţialului lor 

inovativ şi a competitivităţii doar dacă sunt îndrepta- 

te către trei categorii de întreprinderi: 

• Întreprinderi bazate pe tehnologii noi (bazate pe 

tehnologii unice, brevete şi licenţe); 

• Reţele (legături bune existente cu alte organizaţii 

suport şi de cercetare, cu sprijin guvernamental şi al 

UE, şi legături cu alte întreprinderi); 

• Întreprinderi cu capacităţi organizaţionale orientate 

spre client (aceste firme ştiu să recunoască 

necesităţile clienţilor, au experienţă de management 

şi pot oferi servicii/ produse aşteptate la 

costuri scăzute). 

30 

31 

© Cybrain - Fotolia.com 

Icom Ltd (http://www.icomcons.com/), un furnizor 

bulgar de tehnologie specializat în domeniile 

de telematică, aplicaţii mobile şi soluţii de soft integrat 

şi de hardware la comandă, a fost inventatorul/ 

cercetătorul pentru EuroGPS SafeDrive, un 

sistem bazat pe GPS de monitorizare şi avertizare 

pentru viteza vehiculelor. A finanţat din fonduri 

private 50% din activităţile de cercetare şi dezvoltare 

pentru echipamentul SafeDrive GPS şi platforma 

SafeDrive POI Manager, iar 50% a fost finanţat 

de „Fondul Naţional de Inovare“ al guvernului bulgar, 

gestionat de Agenţia Bulgară de Promovare a 

Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (BSMEPA) (http:// 

www.sme.government.bg/). 

Cazul reprezintă o variaţie a abordării cu start-up, 

micşorând riscurile mari în mare parte datorită 

următoarelor circumstanţe: 

• Fiind un proiect al unui comerciant consacrat de 

soluţii software în domeniul telematicii şi cel mai 

mare producător bulgar de echipaente hardware 

telematice a eliminat riscurile asociate cu timpul 

mai mare şi capitalul necesar; 

• Capacităţile de fabricare pentru producţia 

comercială şi capabilităţile de lansare pe piaţă ale 

companiei au fost mai mult decât ample pentru 

această sarcină; 

• Finanţarea primită de la BSMEPA a uşurat mare 

parte din povara financiară asociată cu dezvoltarea 

inovaţiei; 

• Comercializarea a utilizat toate sinergiile dintre 

inovare şi linia de producţie existentă a companiei. 

Programul NORDITE pentru finanţarea 

cercetării în domeniul sistemelor înglobate a 

fost lansat din partea VINNOVA Suedia, a Consiliului 

Cercetării din Norvegia şi a Tekes, Finlanda, oferind 

astfel un instrument comun de finanţare a cercetării 

pentru o zonă multinaţională specifică. Programul a 

fost proiectat să promoveze o creştere a cooperării în 

cercetarea din domeniile dezvoltării tehnologiei pentru 

frecvenţe de unde scurte, senzori fără fir, reţele 

fără fir cu rază de acţiune mică şi RFID sau MEMS 

utilizând tehnologie RF (radiofrecvenţă), şi să asiste 

institute şi companii suedeze, norvegiene şi finlandeze 

să se dezvolte în continuare şi să-şi demonstreze 

expertiza tehnică în acel domeniu. A fost realizat 

sub forma a două apeluri de proiecte finanţate 

de fonduri naţionale în sumă de aprox. 15 milioane 

euro. Programul NORDITE s-a desfăşurat între 2005 

şi 2010. 2005 to 2010. 

© James Thew - Fotolia.com

32 

33 


© Rainer Plendl - Fotolia.com 

Pentru dezvoltarea de măsuri eficace de inovare 

la nivel regional, naţional şi al UE este necesar 

de asemenea să fie furnizate performanţe de 

inovare detaliate în sectoare specifice (ex. auto, 

alimentaţie, utilaje, textile, tehnologia informaţiei şi 

telecomunicaţii, aeronautic etc.). Definirea măsurilor 

de inovare sectorială se bazează pe recunoaşterea 

diferenţelor existente între trei dimensiuni ale sectoarelor: 

• Baza de cunoştinţe specifică şi tehnologiile care 

caracterizează sectorul; 

• Actori şi tipuri de instituţii de sprijin (consumatori, 

cercetători, agenţii de dezvoltare, institute, 

asociaţii de întreprinderi, clustere); 

• Cadru legal, practici consacrate, reguli, standarde 

etc. 

Polul Regional de Inovare al Greciei de Vest (http://www.innopolewest.gr/) este un parteneriat, o 

reuniune de instituţii din sectorul public şi privat cu scopul de a sprijini excelenţa tehnologică şi inovarea 

în regiunea Greciei de Vest şi a creşte competitivitatea de ansamblu a economiei reginale. Polul a fost 

creat în contextul Programului Operaţional Grec Competitivitate 2005-2008, în cadrul acţiunii „Crearea 

Polilor de Inovare Regionali“. 

Polul se focalizează pe trei axe care reprezintă zonele de importanţă strategică pentru Regiunea Greciei 

de Vest: Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii, Siguranţă şi Tehnologii Alimentare, Managementul şi 

Protecţia Mediului. Uneltele pe care le utilizează polul cuprind nouă consorţii de cercetare şi dezvoltare 

din mediul academic şi întreprinderi, patru activităţi de dezvoltare a infrastructurii, trei companii spin-off, 

o elaborare de platformă tehnologică, o elaborare a unui curs educaţional/ de instruire şi şase activităţi 

orizontale pentru dezvoltarea de unelte şi metode pentru viabilitatea polului. 


Una dintre platformele de colaborare finlandeze, 

Centrele Strategice pentru Ştiinţă, 

Tehnologie şi Inovare (SHOK) a fost fondată 

ca parteneriate public-private pentru accelerarea 

proceselor de inovare. Scopul lor principal este de 

a reînnoi clusterii din industrie şi de a crea inovaţii 

radicale. Centrele dezvoltă şi aplică metode noi 

pentru cooperare, creare în comun şi interacţiune. 

Şi cooperarea internaţională joacă un rol cheie 

în operarea Centrelor Strategice. Mediile şi ecosistemele 

de testare şi dirijare constituie o parte 

esenţială a operării Centrelor Strategice. În aceste 

Centre, companii şi unităţi de cercetare lucrează 

în strânsă cooperare, realizând cercetări care au 

fost definite în comun în agenda strategică de cercetare 

a fiecărui Centru. Cercetarea are scopul de 

a întâmpina necesităţile industriei şi societăţii finlandeze 

într-o perioadă de 5 până la 10 ani. Sunt 

operaţionale şase centre: Clusterul forestier, Industria 

şi serviciile de informaţii şi comunicaţii 

(TIVIT), Produse metalurgice şi inginerie mecanică 

(FIMECC), Energia şi mediul (CLEEN), Inovaţii în 

mediul construcţiilor şi Sănătate şi bunăstare (lansat 

în aprilie 2009).

34 

35 


© Eduard Stelmakh - Fotolia.com 

Pentru a reduce decalajul dintre domeniile educaţiei 

academice, industrie şi cercetare-dezvoltare, a fost 

fondat în anul 2004 „Programul Technopol“ al Austriei 

Inferioare. Programul s-a focalizat pe trei domenii 

diferite în trei locaţii diferite: Wiener Neustadt, Tulln şi 

Krems. Technopol din Wiener Neustadt se concentrează 

pe tehnologii industriale moderne, mai exact pe cinci 

domenii tehnologice: a) materiale, b) suprafeţe, c) tehnologie 

medicală, d) procese şi e) acţionare bazată pe 

senzori. Technopol în Krems se focalizează pe Biotehnologie 

Medicală şi Medicină Regenerativă, mai exact pe 

domeniile: a) sisteme de purificare a sângelui, b) ingineria 

ţesuturilor (materiale biocompatibile), c) terapia 

celulei, d) biologie celulară şi fiziologie celulară, şi în 

domenii non-medicale: e) fizica clădirilor / energie şi 

sisteme şi f) tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor 

(ICT) şi calcul vizual. Technopol în Tulln se axează pe 

biotehnologii agricole şi de mediu şi sectoare şi discipline 

înrudite. Scopul Technopol este de a construi o 

masă critică de oameni de ştiinţă în fiecare din domeniile 

amintite şi o reţea puternică între companiile, mediul 

academic şi unităţile de cercetare-dezvoltare care au 

tematici adecvate. 

Programul Technopol este finanţat parţial de provincia 

Austriei Inferioare şi de Uniunea Europeană – ERDF. 

Unităţile sale de cercetare-dezvoltare se autofinanţează 

prin diferite scheme de finanţare, de ex. prin cofinanţare 

de stat sau de provincie, precum şi cofinanţare din industrie. 


Având în vedere cele menţionate, precum şi faptul 

că în ultimii ani cele mai multe state membre au 

făcut eforturi mari de îmbunătăţire şi de a realiza sisteme 

de inovare eficiente, există mai mult de o mie 

de măsuri şi mecanisme suport de inovare specifice şi 

pe orizontală identificate de INNO-Policy TrendChart. 

Proiectul austriac ECO-SENSOR cu finanţare 

naţională FIT Sisteme Înglobate în IT a reuşit să 

încheie dependenţa critică a reţelelor wireless de senzori 

aflate la distanţă, de tehnologia tradiţională cu acumulatori. 

Pe baza conceptelor de extragere a energiei 

electrice din vibraţii ale instalaţiilor şi de a da posibilitatea 

transmisiei wireless de informaţii întâmplătoare 

de la senzor cu un consum extrem de scăzut de energie, 

designul acestei unităţi de bază modulare înglobate deschide 

o varietate de provocări tehnologice, care merg 

mult dincolo de stadiul tehnologic curent. Deoarece 

ECO-SENZORii sunt autonomi din punct de vedere energetic, 

nu e necesară furnizarea de energie suplimentară 

nici pentru funcţionarea senzorilor şi nici pentru transmisia 

wireless. Proiectul ECO-SENSOR: 

Mai multe proiecte s-au implicat în a determina 

corespondenţa dintre măsuri de inovare şi mecanisme 

aplicate în Europa şi în ţări candidate (STRINNOP 

2003, EMERIPA 2006). În afară de aceasta, Comisia 

Europeană a început unele iniţiative ca ProINNO Europe 

şi ERAWATCH pentru colectarea şi gestionarea 

bazelor de date privind politica de inovare la nivel 

regional şi naţional. 

A fost realizată o primă taxonomie sub TrendChart în 

1996, clasificând 17 măsuri de sprijinire a inovării în 

trei categorii principale: 

I Favorizarea unei culturi a inovării; 

II Stabilirea unui cadru care să conducă la inovare; 

III Angrenarea cercetării înspre inovare. 

((i) permite integrarea sigură a reţelelor dense de senzori 

wireless pentru monitorizarea condiţiilor optimale 

şi controlul procesului, 

(ii) accelerează timpii de proiectare şi de integrare prin 

eliminarea totală a efortului de conectare a firelor, 

((iii) creşte siguranţa operaţională de prelucrare, 

((iv) reduce semnificativ căderea funcţionării maşinii 

şi costurile de întreţinere şi 

((v) permite accesarea senzorilor în zone care altfel 

ar fi inaccesibile. Partenerii proiectului (Profactor, 

Pöttinger, Universitatea din Linz, Exler Elektronikentwicklung) 

îşi măresc puterea pe teme de cercetare 

relevante, şi este de asemenea de aşteptat ca inovaţia 

produsă de proiect să creeze un efect regional înAustria 

Superioară, deoarece industria sa e puternic axată pe 

inginerie mecanică.

36 


© James Thew - Fotolia.com 

Noua versiune de clasificare a măsurilor tactice pentru inovare 

a fost propusă în 2008 şi a fost gândită cu scopul de a produce 

un singur cadru global cuprinzător în care sunt combinate 

măsurile tactice atât pentru domeniul de cercetare (iniţiativa 

ERAWATCH) cât şi pentru domeniul de inovare (iniţiativa 

TrendChart). Noua topologie se poate vedea în Tabelul 1 (pagina 

40). 

Între timp au fost realizate câteva sondaje pentru a monitoriza 

şi analiza tendinţele în acest domeniu şi pentru a identifica noile 

tipuri de măsuri pentru sprijinirea inovării care sunt aplicate 

în ţările europene. Au fost identificate câteva noi exemple de 

mecanisme şi măsuri de sprijinire a inovării: 

• Programe suport orientate spre ecologie sau spre minimizarea 

impactului asupra mediului (sustainability); 

• Vouchere pentru inovare; 

• Fond public-privat pentru capital de risc; 

• Suport pentru proiecte inovative dar riscante ale IMM-urilor; 

• Reformă a sistemului de stimulente în industrie, accelerarea 

politicilor de inovare; 

• Includere de suport pentru inovare ne-tehnologică; 

• Sprijin pentru achiziţii inovative; 

• Platforme tehnologice naţionale; 

• Coordonare îmbunătăţită a administrării inovaţiei şi structuri 

de implementare; 

• Implicare crescută a celor interesaţi (stakeholders) în formularea 

politicii de inovare; 

• Sisteme de gestionare prin Internet a programelor suport; 

• Eficientizare şi îmbunătăţirea accesibilităţii pentru distribuirea 

sprijinului pentru inovare; 

• Noi acorduri pentru monitorizarea şi evaluarea performanţei 

inovării; 

• Comutare spre politici orientate spre inovare, în locul politicii 

de cercetare şi dezvoltare 

• Reducerea barierelor normative şi administrative. 

37 

Afost elaborată o versiune revizuită pentru perioada 

2005-2007, deoarece au fost introduse tot 

mai multe măsuri de protecţie orientate pe industrie, 

spre beneficiul întreprinderilor. Totalul de 25 de 

măsuri de sprijinire a inovării au fost împărţite în 5 

categorii: 

I Îmbunătăţirea administrării inovării şi a 

informaţiilor strategice pentru elaborarea de politici; 

II 

Favorizarea unui mediu de inovare prietenos; 

III 

IV 

V 

Încurajarea transferului tehnologic şi de 

cunoştinţe către întreprinderi, precum şi dezvoltarea 

polilor şi a clusterilor de inovare; 

Promovarea şi susţinerea creării şi creşterii întreprinderilor 

inovative; 

Consolidarea inovării antreprenoriale incluzând 

protejarea şi comercializarea proprietăţii intelectuale. 

“Research based Competence Brokering” este o 

iniţiativă naţională norvegiană organizată de Consiliul 

Cercetării din Norvegia. Pentru a-şi atinge scopurile, 

proiectul utilizează filiale, care sunt distribuite 

şi bazate pe obiective specifice. Principala strategie 

este implicarea intermediarilor de competenţe care 

acţionează ca purtători de inovaţie între IMM-uri şi 

institute de cercetare dintr-un anumit context, care 

profită de abordarea proactivă a transferului inovării. 

Consiliul Cercetării din Norvegia organizează 

această intermediere (brokering) bazată pe cercetare. 

Principalele faze ale proiectului sunt (1) munca 

preliminară pentru firme start- up, care implică 

un studiu de fezabilitate şi o investigare anterioară 

cercetării, (2) Intermediarul de Competenţe, care 

de regulă este un cercetător cu experienţă. Au fost 

definiţi factori de succes. Proiectul este schiţat şi 

implementat într-o perspectivă orientată pe sisteme. 

Politica necesită concentrarea fondurilor spre 

domenii care evoluează rapid, cum este nanotehnologia 

etc., eligibilitate pentru cereri de brevete şi 

dezvoltare de prototipuri. 

© Cybrain - Fotolia.com 

Techno Seed (http://www.technoseed.it/) este 

o iniţiativă cu scopul de a colecta un set de idei 

bune şi inovative în domeniul tehnologiei informaţiei 

şi comunicării (ICT) şi de a le transforma în inovări 

concrete prin crearea de noi întreprinderi graţie unui 

parcurs ce trece prin formare, consultare şi incubare. 

Iniţiativa este sprijinită de Guvernul Italian (Ministerul 

Dezvoltării Economice) şi s-a născut din colaborarea 

dinntre Friuli Innovazione (centru de cercetare), 

Universitatea din Udine şi Ires FVG (centru de 

cercetare economică şi socială). Oferă posibilitatea 

de a porni o activitate antreprenorială cu sprijinul 

unei organizaţii foarte calificate. Într-un spaţiu dedicat 

din Parcul Ştiinţific şi Tehnologic al Universităţii 

din Udine, este posibilă explicitarea ideii împreună cu 

o echipă de experţi şi a o transforma într-o întreprindere 

reală. În afară de aceasta, proiectul recunoaşte 

necesitatea furnizării unei acţiuni concrete pentru 

instruire antreprenorială, deoarece cei mai mulţi 

dintre potenţialii antreprenori nu au abilităţi în domeniul 

economic, administrativ sau de comunicare, 

fiind mai ales cercetători cu abilităţi tehnice. Este 

urmată o cale în trei paşi care cuprinde instruire 

antreprenorială, dezvoltarea proiectelor antreprenoriale 

şi în fine pornirea (start-up) şi incubaţia. 

În timpul fazei germinative, antreprenorii potenţiali 

primesc o subvenţie de 20 mii de euro, proveniţi de 

la Ministerul italian de Activităţi Productive. În timpul 

fazei de start-up, un comitet financiar cuprinzând 

reprezentanţi ai unor bănci regionale şi companii regionale 

pe acţiuni precum şi promotori Techno Seed 

decid asupra companiilor pe care să le asiste furnizându-le 

un capital de risc (maxim 200 mii de euro 

pe an timp de trei ani) prin FRIULIA spa, compania 

regională pe acţiuni, sau acordându-le o finanţare de 

încurajare (10 până la 50 mii de euro) prin Mediocredito 

FVG, un fond de rotaţie compus din capital de la 

diverse bănci.

Restructurarea sectorului italian de producţie 

de încălţăminte spre o paradigmă de fabricaţie 

mai flexibilă pentru a permite produse de calitate 

înaltă şi mai personalizate şi a fi posibil să concureze 

pe piaţa globală, a impulsionat Ministerul 

Italian pentru Universităţi şi Cercetare Ştiinţifică 

şi Tehnologică (MIUR) să lanseze încă din 1997, 

prin Programul Naţional de Cercetare, un proiect 

„Sisteme Inovative de Producţie“. Acest 

proiect a condus la realizarea unei uzine pilot în 

Vigevano (Pavia) care permite designul şi fabricarea 

de încălţăminte personalizate pentru utilizări 

alternative, cu o productivitate crescută. Uzina a 

făcut posibilă testarea diferitelor tehnologii referitoare 

la sectorul de încălţăminte, precum şi dezvoltarea 

de unelte foarte eficace de planificare şi 

control relevante pentru automatizarea producţiei. 

Pornind de la o imagine digitală a piciorului, se 

creează modelul de pantof prin potrivirea designului 

modelului cu imaginea şi crearea paşilor de 

fabricaţie necesari pentru producerea lui. În plus 

faţă ded inovaţiile procesului, au fost produse şi 

alte inovaţii cum sunt masă pentru tăierea pielii, 

sistem automatizat pentru transportul părţilor semi-finisate, 

roboţi utili pentru operaţii de injecţie 

şi scanner pentru piele. Mai mult de 100 de companii 

au beneficiat de aceste rezultate, ca urmare 

întărind acest sector în Italia. Finanţarea primită 

iniţial de MIUR a fost de 6 milioane euro. Au fost atrase 

mai multe fonduri prin participarea fabricii în 

proiecte finanţate de Uniunea Europeană cum sunt 

EuroShoe în Programul Cadru 5, CEC-Made-Shoe 

în Programul Cadru 6 şi Platforma Tehnologică 

Europeană pentru Încălţăminte. Distribuirea 

inovaţiei create către întregul sector şi atragerea 

de mai multe fonduri pentru cercetare şi inovare 

spre conceptul de personalizare de masă, a ajutat 

la a face faţă competiţiei care se intensifică în toate 

sectoarele de producţie. 

Întreprinderile care au luat parte la sondaj consideră 

ca principalii factori care stânjenesc activităţile inovative 

sunt lipsa accesului la finanţare, cost prea 

mare al inovării, lipsa stimulentelor care să faciliteze 

cooperarea între actori şi dificultăţi de a găsi parteneri 

pentru inovare. Alte limitări, după cum se vede 

mai jos, au fost considerate de relevanţă scăzută. 

© Oleksandr Dibrova - Fotolia.com 

39 

Datorită crizei economice şi a indicatorilor 

măsurabili ai finanţării publice reduse în favoarea 

inovării, guvernele multor ţări UE sunt obligate 

să realizezeevaluarea eficienţei măsurilor de sprijinire 

a inovării. Din acelaşi motiv, Comisia Europeană a 

realizat consultarea publică asupra eficacităţii sprijinirii 

inovării în Europa, în cadrul iniţiativei ProINNO. 

Mai mult de 1000 de companii şi 430 de persoane interesate 

(acţionari, beneficiari, engl.: stakeholders) 

au completat chestionarele. Aici sunt prezentate 

doar o parte dintre rezultatele sondajelor realizate, 

cu scopul de a indica unele din concluziile mai importante 

asupra necesităţilor întreprinderilor pentru 

o mai bună sprijinire a inovării şi asupra percepţiei 

măsurilor curente la nivel naţional şi al UE. 


Figura 3 : Factori care stânjenesc activităţile de inovare în întreprinderi şi importanţa lor relativă 

La întrebarea: care este importanţa relativă a diferitelor 

tipuri de suporturi directe ale inovării, întreprinderile 

consideră că sunt cele mai importante 

finanţarea proiectelor de inovare, suport pentru 

conexiuni şi cooperare, creşterea conştienţei, tehnologia 

şi cunoştinţele, precum şi măsurile pentru 

identificarea potenţialului de inovare în IMM-uri 

(vezi figura 3). 

© gunnar3000 - Fotolia.com 

Centrul pentru Fabricare Virtuală (CeVIP) 

din Kragujevac, Serbia a fost înfiinţat prin 

proiectul „Fabricare virtuală ca sprijin pentru companiile 

din Serbia“, finanţat de „Programul Suport 

pentru Dezvoltarea Întreprinderilor şi Antreprenoriat“ 

al Ministerului sârb al Economiei, de Agenţia 

Europeană pentru Reconstrucţie şi de Universitatea 

din Kragujevac. Scopul centrului este de a ajuta 

creşterea competitivităţii industriei sârbe pe piaţa 

internaţională, prin dezvoltarea puterii lor inovative 

şi introducerea de tehnologii inovative care vor 

permite îmbunătăţirea produselor existente şi crearea 

de noi produse foarte competitive. După ce a 

fost creată VMnet, o reţea de fabricare virtuală cu 

mai mult de 400 de membri din industrie şi mediul 

acaddemic din zona Balcanilor Occidentali, CeVIP 

oferă servicii de instruire, tehnice şi de consultanţă 

pentru cei interesaţi din această regiune. Participarea 

la proiecte internaţionale a asigurat în continuare 

finanţarea pentru activităţile sale. 

© igvik - Fotolia.com

Tabelul 1 - Clasificare combinată ERAWATCH/grafic al tendinţelor pentru politica de inovare 

© Sarunyu_foto - Fotolia.com 

40 

Figura 4: Importanţa relativă a diferitelor forme de sprijin direct al inovării pentru companii 

41 


Referitor la furnizorii de sprijin pentru inovare, întreprinderile 

aşteaptă servicii mai bune din partea: 

• agenţiilor de inovare şi de dezvoltare (67,30%); 

• universităţi şi centre de cercetare (66%); 

• camere de Comerţ şi asociaţii de afaceri 

(51,40%); 

• incubatoare şi parcuri ştiinţifice şi tehnologice 

(47,30%); 

• organizaţii cluster (38,40%), şi; 

• consultanţă privată (23,20%). 

Aceasta înseamnă că suportul efectiv pentru inovare 

depinde de ofertele făcute de diverşi furnizori 

de servicii cu experienţe şi servicii specifice. 

Analiza rezultatelor sondajului şi a consultării 

deschise arată că există un decalaj între ceea ce 

aşteaptă firmele să primească şi ce primesc de fapt 

ca sprijin pentru procesele de inovare. Mai mult 

de 80% din furnizorii de servicii de inovare admit 

că este nevoie de îmbunătăţirea măsurilor suport 

existente şi de introducerea unor noi măsuri. 


Parcul Tehnologic al Universităţii Electrotehnice 

de Stat St. Petersburg „LETI“ 

(TPEU) a fost creat în 1991. Scopul Parcului Tehnologic 

este de a crea condiţii favorabile în primul 

rând pentru organizarea, dezvoltarea şi ativitatea 

structurilor mici de inovare (firme mici), în al doilea 

rând pentru dezvoltarea industrială accelerată 

a cercetării ştiinţifice şi design-urilor, a invenţiilor 

şi descoperirilor făcute de oameni de ştiinţă, profesori, 

absolvenţi şi studenţi ai LETI, şi în sfârşit 

pentru crearea tehnologiilor, produselor şi serviciilor 

competitive şi aducerea lor către consumatori 

în condiţii comerciale. În perioada 2002-2011 a 

avut loc dezvoltarea sistematică a parcului industrial, 

cuprinzând integrarea activităţilor ştiinţifice 

şi educaţionale, parteneriate strategice, implementarea 

unei politici de inovare în rândul tinerilor, 

studiul temeinic al chestiunilor privind 

suportul metodologic şi normativ, precum şi cooperarea 

internaţională. TPEU este aliniată cu direcţia 

principală de dezvoltar a activităţilor ştiinţifice şi de 

inovare a Federaţiei Ruse, adică tranziţia spre cercetare 

de bază şi exploratorie bazate pe inovare, realizând 

planificarea rezultatelor cercetării de bază 

având în vedere exploatarea lor. Agenţia Federală 

pentru Ştiinţă şi Inovare (FASI) a început să creeze 

Centre de transfer tehnologic (CTT) în Programul 

Federal „Cercetare şi dezvoltare pe direcţii prioritare 

complexului tehnologic ştiinţific al Rusiei pentru 

2007-2021“. Din 2006 a fost înfiinţată în Rusia o reţea 

de centre de transfer tehnologic de învăţământ superior 

pentru a sprijini crearea şi comercializarea de 

produse de înaltă tehnologie. TPEU „LETI“, în colaborare 

cu un Centru pentru Comercializare şi Transfer 

Tehnologic (TSKTT) din structura Universităţii, a 

servit politicii de a considera ştiinţa fundamentală 

şi aplicată ca bază a creării ingineriei şi tehnologiei 

competitive.

42 

Centrul inovativ SLALEN - este o organizaţie 

publică nonprofit specializată pe managementul 

inovării şi transfer tehnologic, protecţia drepturilor 

de autor, evaluare şi promovare a inovaţiilor, 

înfiinţată în 2006 cu sprijinul Co. Ltd Doms¬troy, 

Dnipropetrovs’k din Ucraina. Scopul principal al IC 

SLALEN este de a atrage fonduri pentru idei inovative, 

realizarea lor şi punerea lor pe piaţa internă şi 

externă. Obiectivele principale ale IC SLALEN sunt: 

a) promovarea tehnologiilor şi dezvoltării oamenilor 

de ştiinţă ucrainieni pe piaţa internaţională, b) 

căutarea de investitori, c) crearea unui portofoliu 

de inovaţie al Ucrainei, d) întâlniri ale inventatorilor 

cu investitorii, e) finanţare de proiecte inovative 

şi efectuare de transfer tehnologic spre industrie 

şi f) popularizarea inovării în Ucraina. Serviciile pe 

care le furnizează includ căutarea şi dezvoltarea 

de produse şi tehnologii la comandă în Ucraina, 

crearea de uniuni de firme, servicii pentru drepturile 

de proprietate intelectuală, consultanţă şi 

servicii IT. 

© James Thew - Fotolia.com 

Firmele consideră că este necesară introducerea de 

proceduri mai rapide şi mai simple pentru administrarea 

şi evaluarea proiectelor. În plus, ele doresc să 

fie implicate organizaţii private şi experţi de inovare 

direct în furnizarea serviciului. Aceasta deschide 

posibilitatea aplicării de noi măsuri suport pentru 

inovare cum sunt scheme cu tichete (vouchere), care 

oferă IMM-urilor mai multe posibilităţi de a alege. 

În privinţa serviciilor publice, intermediarii sunt de 

acord cu necesitatea de a oferii servicii mai integrate 

de sprijinire a inovării cum este abordarea one-stopshop 

(tip magazin universal). Rezultatele chestionarului 

sunt prezentate în figura 5. 

© iQoncept - Fotolia.com 


Figura 5: Servicii publice de sprijinire a inovării 

Se poate trage concluzia că eforturile naţionale şi regionale pentru a furniza un sprijin eficace a inovării 

pentru întreprinderi trebuie să fie suplimentar programelor şi măsurilor suport ale UE, concentrate pe 

domenii în care se poate aştepta cea mai mare valoare adăugată.

5 

Protejarea inovării

46 

Protejarea inovării 

PROTEJAREA INOVĂRII 

Proprietatea Intelectuală (PI) este o idee, un proces 

sau o invenție, care este rezultatul muncii intelectuale. 

Setul de drepturi exclusive, care sunt date autorului/deținătorului 

PI pentru o perioadă definită de 

timp, în funcţie de tipul de PI şi de legislaţia naţională/ 

internaţională sunt numite Drepturi de Proprietate 

Intelectuală (DPI, în engleză IPRs - Intellectual Property 

Rights). Aceste drepturi încep să existe în mod automat, 

atunci când sunt îndeplinite anumite cerinţe legale, 

sau la cererea către o autoritate competentă care este 

responsabilă pentru acordarea sau înregistrarea DPI. 

În cazul al doilea, trebuie urmat un proces predefinit şi 

uneori consumator de timp. Legislaţia privind PI acordă 

proprietarului dreptul exclusiv de a beneficia din punct 

de vedere comercial de pe urma bunului intelectual intangibil 

şi interzice exploatarea proprietăţii sale intelectuale 

de către altcineva fără acordul prealabil al proprietarului. 

Chiar dacă nu există un sistem internațional legislativ 

Tipuri de DPI 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale 

(WIPO), drepturile de proprietate intelectuală pot 

fi împărţite în două categorii principale: 

• Drepturi de autor, care includ opere literare şi artistice 

(de exemplu, poezii, romane, design-uri arhitecturale, 

etc.) şi aplicaţii software. 

• Proprietăţi industriale, care includ brevete de invenţii 

(patents), mărci comerciale (trademarks), design-uri industriale 

şi indicaţii geografice. 

Totuşi, există şi alte modalităţi de a proteja bunuri intelectuale, 

care nu cad sub incidenţa legilor privind PI. 

Aceste metode includ de obicei contracte (de exemplu 

clauze de nedivulgare, de confidenţialitate etc.), secrete 

comerciale, politici de gestionare a relaţiilor cu clienţii, 

restricţie asupra accesului la informații etc. În continuare 

urmează o scurtă descriere pentru fiecare dintre tipurile 

formale de DPI. 

Brevete 

Un brevet este un document care descrie o invenţie şi 

defineşte un set de drepturi care sunt acordate de 

către o organizaţie internaţională sau naţională, pentru o 

perioadă limitată de timp (în general 20 de ani). Acest document 

asigură exploatarea exclusivă a invenţiei brevetate 

de către titularul de brevet. Pentru a fi eligibilă pentru 

protecţia brevetului, invenţia trebuie să îndeplinească 

anumite criterii care au fost introduse de către autorităţile 

de acordare a brevetelor. În general, invenţia trebuie să 

introducă un produs sau un proces nou în domeniu la 

nivel mondial, trebuie să includă un pas inventiv “neevident” 

si trebuie să fie aplicabilă în industrie (să fie utilă). 

Totuşi, chiar şi atunci când condiţiile menţionate mai sus 

sunt îndeplinite, brevetul poate fi refuzat dacă invenţia 

se referă la anumite domenii care sunt excluse prin lege, 

cum sunt: modele matematice şi ştiinţifice, programe 

de calculator, descoperiri, metode de tratament medical 

etc. Un brevet are o valabilitate teritorială în funcţie de 

competenţa autorităţii de acordare a brevetului. 

uniform privind PI şi un astfel de sistem este dificil de 

consacrat, comunitatea internaţională a depus un efort 

substanţial către implementarea lui. La nivel internaţional 

există două organizaţii importante dedicate dezvoltării 

unui sistem PI internaţional. Acestea sunt Organizaţia 

Mondială a Comerţului, care a implementat acordul privind 

aspectele legate de comerţ ale proprietăţii intelectuale 

(TRIPS - Trade-Related Aspects of Intellectual Property 

Rights Agreement), şi Organizaţia Mondială a Proprietăţii 

Intelectuale (WIPO - World Intellectual Property Organization). 

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, Oficiul European 

de Brevete (EPO - European Patent Office) şi Oficiul 

pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OHIM - Office 

for Harmonisation in the Internal Market) sunt cele două 

organisme principale europene care se preocupă de realizarea 

la un nivel european a sarcinii menţionate anterior. 

© vege - Fotolia.com 

© maxkabakov - Fotolia.com 

Mărcile comerciale 

Conform WIPO “o marcă comercială este orice 

semn care individualizează produsele unei întreprinderi 

şi le deosebește față de cele ale concurenţei”. 

Utilitatea unei mărci comerciale este dublă: pe de 

o parte, identifică în mod unic sursa produsului 

/ serviciului oferit, şi pe de altă parte este folosită 

pentru a distinge produsele / serviciile de cele ale 

concurenţei. Marca comercială poate fi: o imagine, 

un sunet, o schiță (design), un cuvânt, un logo, un 

text sau o combinaţie a acestora. Dacă se utilizează 

pentru servicii, se numesc mărci pentru servicii (service-mark). 

Criteriile de eligibilitate ale unei mărci 

comerciale sunt destul de clare în întreaga lume şi 

Drepturile de autor 

pot fi incluse în două categorii. În primul rând, o 

marcă trebuie să îndeplinească obiectivul său principal, 

acela de a distinge un produs / serviciu de cel 

al concurenţei. În al doilea rând, nu trebuie să fie 

contrară ordinii morale sau publice, şi nu trebuie 

să inducă în eroare clienţii. O marcă înregistrată se 

acordă de obicei pe o perioadă de timp iniţială de 

zece ani din momentul înregistrării mărcii şi poate 

fi prelungită de oricâte ori în cazul în care proprietarul 

plăteşte o taxă de reînnoire. La fel ca și brevetele, 

protecția mărcilor înregistrate este limitată 

geografic. 

Această formă de protecţie a PI se referă la munca 

intelectuală originală a autorilor. Ea acordă autorilor 

dreptul exclusiv de a copia, distribui, adapta 

şi reproduce lucrările lor. Pe lângă lucrările literare 

sau de creație, cum sunt cărţi, muzică, tablouri, desene 

tehnice etc., şi software-ul de calculator, fie în 

formă de cod sursă sau binară, poate fi protejat de legile 

dreptului de autor. Drepturile de autor se acordă 

în mod automat din momentul în care ideea este 

exprimată de către acesta într-un anumit mod (scris, 

stocat în memoria unui calculator etc.). Legile dreptului 

de autor impun o serie de limitări care se referă 

la durata, utilizarea, precum şi limitarea geografică a 

drepturilor de autor. 

Design-uri industriale şi circuite integrate 

Designul industrial se referă la aspectul vizual al 

unui element, nu la cel funcţional. Design-urile 

schemelor circuitelor integrate (topografia acestora) 

ţin tot de domeniul dreptului de proprietate 

intelectuală, deoarece acestea constituie o formă de 

creaţie a minţii umane a cărei implementare necesită 

investiţii mari în capitalul uman (personal foarte calificat) 

şi resurse financiare. La nivel internaţional, 

Tratatul privind Proprietatea intelectuală în domeniul 

circuitelor integrate (IPIC - Intellectual Property 

in Respect of Integ¬rated Circuits), adoptat 

la o conferinţă internaţională de la Washington D.C. 

în 1989 şi apoi inclus prin citări în Acordul TRIPS, 

oferă definiţiile de bază ale circuitelor integrate (IC) 

şi a design-ului schemelor (layout-designs). Fiecare 

semnatar al Tratatul IPIC este obligat să protejeze 

drepturile de proprietate intelectuală a design-urilor 

oficial originale de scheme de circuite integrate pe 

teritoriul său. 

47

Protecţia împotriva concurenţei neloiale 

Convenţia de Proprietate Industrială de la Paris, 

revizuită la Stockholm în 1967, prevede la articolul 

10: 

mijloace de orice fel din pricina localizării, a bunurilor sau 

a activităților industriale sau comerciale; 

“(1) Țările Uniunii sunt obligate să asigure cetăţenilor 

lor protecţie eficientă împotriva concurenţei neloiale. 

(2) Orice practici care nu sunt oneste ale concurenţei 

în domeniul industrial sau comercial constituie un 

act de concurenţă neloială. 

2. afirmaţiile false în decursul afacerii, de natură să discrediteze 

localizarea, bunurile, sau activităţile industriale sau 

comerciale ale unui concurent; 

3. indicaţii sau acuzaţii a căror utilizare în cursul afacerii 

care poate să inducă în eroare publicul cu privire la natura, 

procesul de fabricaţie, caracteristicile, oportunitatea, scopul 

sau cantitatea mărfurilor.“ 

(3) Se interzic în special următoarele: 

1. toate actele de natură să creeze concurenţei confuzie prin 

Prin urmare, această formă de protecţie este diferită 

de cele menționate anterior, deoarece nu protejează 

în mod direct activitatea intelectuală a unei entităţi, 

ci protejează companiile împotriva actelor de 

concurenţă neloială în afaceri. 

48 

Indicaţii geografice 

49 


Indicaţiile geografice sunt cuvinte sau simboluri 

care indică originea unui produs / serviciu prin 

corelarea sa cu o anumită zonă geografică. Acest lucru 

poate reprezenta un bun comercial valoros pentru 

companie, deoarece legarea unui produs / serviciu 

de o anumită regiune prin utilizarea indicaţiilor 

geografice poate asocia produsul / serviciul cu o 

anumită valoare sau calitate mare. În comparație cu 

mărcile comerciale, indicatorii geografici identifică 

locul în care se află o întreprindere şi nu întreprinderea 

în sine. 


Secrete comerciale, informații confidențiale 

În general, un secret comercial poate fi orice 

informaţie secretă de business care poate oferi un 

avantaj competitiv companiei. Spre deosebire de patente, 

secretele comerciale nu au nevoie de înregistrare 

sau de altă procedură formală şi, prin urmare, 

pot fi protejate pentru o perioadă de timp nelimitată. 

Un secret comercial trebuie să îndeplinească un set 

de condiţii care pot diferi de la o ţară la alta. Acordul 

TRIPS impune următoarele standarde: 

• Informaţiile trebuie să fie secrete; 

• Informaţiile trebuie să aibă o valoare comercială. 

• Proprietarul de drept trebuie să fi făcut eforturi 

semnificative pentru a păstra secretul. 

Informaţiile confidenţiale, ca și secretele comerciale, 

nu sunt de obicei o formă de drepturi de proprietate 

intelectuală, dar sunt adesea considerate ca 

aparținând acestei categorii. Cel mai obişnuit mod 

de securizare a informaţiilor confidenţiale este printr-un 

acord de nedivulgare (NDA – non-disclosure 

agreement), care practic este un document-angajament 

asumat de către o persoană de a nu dezvălui 

informaţii sensibile. 

© Minerva Studio - Fotolia.com 

DPI și inovarea 

DPI sunt critice pentru stimularea inovării, ca urmare 

a faptului că protejarea şi controlarea răspândirii 

cunoştinţelor oferă proprietarilor de PI capacitatea de a 

culege pe deplin beneficiile muncii lor intelectuale, oferindu-le 

un stimulent ca aceștia să inoveze în continuare şi 

reduc riscul pentru jucătorii implicaţi în procesul de inovare. 

DPI adaugă valoare în fiecare etapă a procesului de 

inovare, de la faza de cercetare până la faza de lansare și 

comercializare a produsului, deoarece acestea constituie 

un avantaj competitiv faţă de concurenţii din acelaşi domeniu. 

Pasul iniţial în crearea unei politici de gestionare 

a PI care ar trebui să protejeze proprietăţile intelectuale 

pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă, este identificarea 

proprietăţilor intelectuale şi estimarea valorii lor actuale 

şi potenţiale. Aceste proprietăţi pot include și alte 

bunuri intelectuale intangibile care nu pot fi considerate 

proprietăți intelectuale formale şi prin urmare, nu pot fi 

protejate de legislaţia referitoare la PI. Aceste active pot 

include informaţii confidenţiale, know-how tehnologic, 

secrete comerciale, etc. Pasul următor trebuie să fie selectarea 

metodei adecvate de protecţie a bunurilor identificate, 

în principal din punct de vedere legal, fizic şi tehnologic. 

Paşii care urmează ar trebui să includă o evaluare 

a ameninţărilor la adresa PI, o dezvoltare de mecanisme 

care să se ocupe de probleme referitoare la PI, acordarea 

de licenţe, precum şi implementarea tehnică şi fizică 

a politicii. În tabelul următor este asociată o listă neexhaustivă 

de DPI cu fiecare pas al procesului de inovare. 

© Jakub Krechowicz - Fotolia.com

50 


Legislaţia PI, prin natura ei, creează monopoluri şi 

împiedică răspândirea cunoştinţelor. Totuşi, în mediul aflat 

în rezent într-o schimbare rapidă din punct de vedere al 

dezvoltării tehnologice, valoarea unui drept de proprietate 

intelectuală se diminuează constant. Strategia tradiţională 

de gestionare a DPI şi întregul proces de inovare în interiorul 

unei companii pot să nu ofere avantajele competitive 

aşteptate. Decizia de a “deschide” selectiv ciclul de inovare 

poate oferi companiei mari capacităţi potențiale inovatoare. 

Modelul deschis de inovare (Open Innovation) oferă o 

abordare alternativă a problemei gestionării drepturilor 

de proprietate intelectuală, deoarece compania decide să 

renunţe la unele din drepturile de proprietate intelectuală, 

în speranţa obținerii de venituri semnificative financiare şi 

tehnologice, în viitor. Practicile obişnuite includ participarea 

în consorţii de cercetare şi dezvoltare (R&D – Research 

and Development), colaborări cu universităţi sau institute 

de cercetare, colaborări cu alte companii pe domenii specifice 

şi activităţi publice (engl.: crowdsourcing) 

Cardio & Brain Signals este un rezultat comun 

al mai multor instituţii medicale şi de cercetare 

participante la proiectul Braccia (http://www. 

phy¬sics.lancs.ac.uk/braccia/) finanţat de Programul 

Cadru 6 al Comisiei Europene. Suplimentar, 

dezvoltarea a fost finanţată de agenţia slovenă 

de cercetare şi dezvoltare. Dreptul de proprietate 

intelectuală este protejat conform regulilor sugerate 

într-un contract general dintre partenerii 

proiectului. Mai exact, DPI a fost abordat într-un 

document semnat de toţi partenerii proiectului 

Braccia înainte de începerea proiectului. Documentul 

definea cum va fi realizată exploatarea 

economică. De asemenea, definea cum ar putea 

partenerii să includă / să excludă cunoştinţele 

lor existente în / din proiect. 

Deschiderea procesului de inovare 

Termenul de Inovare Deschisă (“Open Inovation”, 

OI) a fost introdus prima dată de către Henry W. 

Chesbrough în 2003. Chesbrough a observat că spre 

sfârşitul secolului XX multe companii au început să 

regândească modul în care gestionau inovarea. Până 

atunci, ideea predominantă a fost că fiecare companie 

ar trebui să controleze strict procesul de inovare de la 

generarea ideii și până la obținerea produsului final şi 

la producţia pe scară largă. Acest model de „Inovare 

Închisă“ (“Closed Innovation”) presupune că “inovarea 

de succes necesită control” şi că firmele trebuie 

să facă totul singure. Totuşi, o combinaţie de factori 

care au apărut în această perioadă au schimbat dramatic 

scena procesului de inovare. Aceşti factori 

au fost în principal creşterea capitalului de risc 

disponibil, creşterea numărului şi disponibilității 

angajaţilor cu un nivel ridicat de cunoştinţe, precum 

şi existența ideilor neexploatate din afara firmei. 

Noul model descrie un proces în care firma 

doreşte colaborări externe pentru a dobândi idei 

sau tehnologii noi, de a exploata activele proprii 

şi de a stabili căi alternative către piaţă în timpul 

ciclului de inovare. Prin urmare, graniţele dintre 

companie şi mediu devin mai puțin restrictive (mai 

permeabile?) şi permit interacţiuni în ambele sensuri, 

către interior şi către exterior. (Figura 6). 

© Oleksandr - Fotolia.com 

Principiile majore ale modelului “Open Inovation” pot fi 

rezumate astfel: 

• Nu toţi oamenii inteligenţi lucrează în interiorul firmei. 

Cu toate acestea, compania ar trebui să încerce să ii 

găsească şi să colaboreze cu ei în interiorul sau în afara 

graniţelor sale; 

• Un model de afaceri mai bun este de preferat în loc de 

a ajunge primul pe piaţă; 

Grupul BMW, gigantul constructor german de 

maşini, a adoptat iniţiative de inovare deschisă 

pentru a lua legătura cu ingineri, inovatori şi 

proiectanţi din toată lumea. Co-Creation Lab (https://www.bmwgroup-cocreationlab.com/), 

care 

este un loc virtual de întâlnire pentru persoane interesate 

de maşini şi de toate subiectele referitoare la 

acestea, se îndreaptă în această direcţie. Participanţi 

din toată lumea pot interacţiona unii cu alţii, să-şi 

exprime vederile despre conceptele dezvoltate de 

BMW şi să sugereze idei pentru produse şi servicii 

inovative. O parte a acestui efort este începutul 

unor dezbateri deschise asupra unor subiecte specifice 

care sunt de mare interes pentru companie. 

De exemplu, ultimul proiect s-a numit „Concurs de 

idei pentru interior“ („Interior Idea Contest“) şi s-a 

axat pe individualizarea interiorului maşinii. Grupul 

BMW căuta idei inovatoare realiste pentru produse 

sau servicii care să poată adapta interiorul maşinii 

la anumite profiluri de utilizator. Mai mult de 1100 de 

participanţi au trimis 750 de idei şi au furnizat 28000 

de evaluări, 13500 de comentarii şi 8500 de mesaje. 

În final, juriul format din experţi bine cotaţi a selectat 

o singură idee numită „Cameră foto de potrivire a 

culorilor“ („Colour Matching Camera“). 

Figura 6 : Tunelul de inovare deschis 

• Sunt necesare eforturi interne de inovare pentru a 

valorifica eforturi de inovare externe; 

• Cheia succesului nu este generarea de cât mai multe 

idei posibile, ci utilizarea eficientă a ideilor interne şi 

externe; 

• O companie nu ar trebui să blocheze proprietățile 

sale intelectuale. În schimb, aceasta ar trebui să ia în 

considerare vânzarea sau cumpărarea de bunuri intelectuale 

ori de câte ori este benefic pentru modelul său. 

de afaceri. 

51 


© FotolEdhar - Fotolia.com

Some of the advantages that the application of the aforementioned 

principles could bring to a company are: 

- Find new and innovative ideas. 

- Develop new and innovative products and 

services. 

- Reduce and share R&D risks and costs. 

- Enter new markets. 

- Enhance its reputation. 

- Shorten time to market. 

52 

53 


© tungphoto - Fotolia.com 

Unele dintre avantajele pe care le-ar putea aduce unei 

companii aplicarea principiilor menţionate anterior 

sunt: 

• Găsirea de idei noi şi inovatoare; 

• Dezvoltarea de produse și servicii noi şi inovatoare; 

• Reducerea şi partajarea riscurilor şi costurilor pentru 

R&D. 

• Intrarea pe pieţe noi; 

• Sporirea reputaţiei. 

• Scurtarea timpului de intrare pe piaţă. 

Totuşi, după cum afirmă Philipp Herzog, multe dintre 

aceste unelte de inovare deschisă (OI), cum sunt 

licenţierea, acorduri comune de cercetare şi inovare, 

riscuri comune, investiţii minoritare, achiziţii de tehnologie 

etc. au fost bine cunoscute şi prezente înainte 

de a fi concepută noţiunea de OI. Dar OI este mai mult 

decât suma părţilor sale. Este o abordare holistică de 

gestionare a inovaţiei care denotă în primul rând explorarea 

surselor de inovare atât interne cât şi externe, 

în al doilea rând integrarea rezultatelor explorării în 

capacităţile firmei şi în al treilea rând exploatarea prin 

canale multiple. 


© Mopic - Fotolia.com

6 

Modelarea Inovării

MODELAREA INOVĂRII 

Inovarea este un capital foarte important pentru 

o întreprindere, deoarece îi permite să facă faţă 

mai eficient unei competiţii de piaţă. De aceea, formalizarea 

şi modelarea generării inovării este foarte 

importantă pentru a ajunge la a înţelege calea care 

trebuie urmată pentru transformarea unei invenţii în 

inovaţie. 

O abordare utilă a acestei probleme este „modelul 

lanţ de legătură“ al lui Kline şi Rosenberg. Modelul 

lanţ de legătură (figura 7) abordează procesul pe 

care trebuie să-l urmeze inovatorul pentru a genera 

inovaţie pornind de la un rezultat de cercetare. Modelul 

consideră interacţiuni dintre inovator şi lumea 

reală, adică piaţa, în timp ce priveşte cercetarea mai 

degrabă ca o formă de rezolvare a problemelor decât 

ca o sursă de idei inventive. Toate cunoştinţele disponibile 

din partea inovatorului sunt utilizate în procesul 

de dezvoltare a unui produs, proces sau metodă 

pornind de la un rezultat de cercetare existent. În 

cazul problemelor, această bază de cunoştinţe este 

îmbunătăţită prin cercetare. 

56 

57 

Modelarea Inovării 


Figura 7: Modelul lanţ de legătură 

Decision on 

Redesign or 

Abandon 

Development 

Figura 8: Fluxul procesului de inovare globală 

Figura 9: Fluxul procesului de inovare analitică

58 


STUDIUL PIEŢEI 

Aducerea pe piaţă a unui nou produs, proces sau 

metodă trebuie să treacă printr-un prim pas de studiere 

a pieţei pentru a determina dacă într-adevăr 

există o piaţă şi că acel produs, proces sau metodă 

poate penetra efectiv pe acea piaţă. Interacţiunea 

cu utilizatorii finali sau clienţii inovaţiei care se 

intenţionează a se realiza, deşi consumatoare de 

timp, este esenţială pentru a identifica posibilitatea 

ca un produs să fie de succes sau a diagnostica un 

eşec pe piaţă. Trebuie observat că, deşi este un prim 

pas în procesul de inovare, studiul de piaţă ar trebui 

să însoţească procesul de dezvoltare a inovării de-a 

lungul întregii sale evoluţii. Inovatorul trebuie să 

stea cu un ochi spre piaţă de-a lungul dezvoltării unui 

produs sau serviciu, astfel încât să poată creşte posibilitatea 

acestui produs sau serviciu de a avea succes. 

Studiul de piaţă trebuie să răspundă la următoarele 

subiecte: 

• Identifică piaţa ţintă a inovării şi caracteristicile 

speciale ale clienţilor, dacă există; 

• Identifică segmentele de piaţă ale pieţei ţintă şi 

caracteristicile speciale ale clienţilor în fiecare segment; 

• Identifică şi analizează cerinţele globale ale utilizatorilor 

faţă de inovaţia care se intenţionează a se 

realiza; 

a pieţei; 

• Identifică trăsăturile speciale ale rezultatului 

cercetării care ar face inovarea rezultată în mod special 

atrăgătoare pentru piaţă şi acestea să fie aplicate 

atât la soluţii competitive cât şi la nevoile utilizatorilor; 

• Identifică avantajul competitiv al inovatorului 

care va comercializa rezultatul cercetării, faţă de 

competiţia existentă; 

• Preia feedback-ul de pe piaţă referitor la caracteristicile 

posibilei inovări de la clienţi sau vânzători 

potenţiali sau experţi industriali; 

• Identifică aşteptările pieţei privind preţul posibilei 

inovări şi vânzările anticipate; 

• Identifică aplicaţii alternative ale utilizării 

inovaţiei şi caracteristicile acestora; 

• Identifică, cazul de business pe care se focalizează 

posibila inovaţie. 

59 

© d3images - Fotolia.com 

• Identifică dimensiunea pieţei ţintă. 

• Identifică, competitorii de pe piaţă şi starea 

curentă a pieţei (lideri de piaţă, cotele lor de piaţă); 

• Identifică tendinţele pieţei, adică dimensiunea 

aşteptată a pieţei precum şi schimbarea obiceiurilor 

consumatorilor, conducându-i spre anumite direcţii 

în termeni de tehnologii utilizate, uzanţe etc.; 

• Identifică piedici ale pieţei, adică elemente care 

ar putea împiedica posibila inovaţie să obţină o cotă 

Figura 10: Sub-fluxul pentru studierea pieţei 

© kbuntu - Fotolia.com 

© FotolEdhar - Fotolia.com 

Ieşirea acestui pas trebuie să fie un Plan de analiză a 

pieţei. Acest document, furnizând aspectele pieţei, trebuie 

actualizat în mod regulat de-a lungul procesului de 

inovare şi să fie parte a Planului de business al inovării 

global. 

Sunt necesare abilităţi de marketing pentru implementarea 

acestui pas. E foarte posibil ca inovatorul / antreprenorul 

să nu aibă astfel de abilităţi. În acest caz trebuie 

căutate competenţe externe. Sarcina de a realiza 

cercetare şi analiză de piaţă este complexă şi există diferite 

unelte şi metodologii care pot fi de ajutor, incluzând: 

• Modele statistice care oferă o înţelegere superioară a 

pieţei şi a caracteristicilor sale; 

• Concepte avansate ca Inovarea Antrenată de Utilizator 

(User Driven Innovation), care se axează pe ceea ce 

consideră un client / utilizator ca fiind inovare, abilităţile 

necesare pentru a analiza necesităţile utilizator şi metodele 

de colectare a acestor necesităţi. Un alt exemplu 

de astfel de concept avansat este paradigma „Market Pull 

– Technology Push“ de care are nevoie piaţa serviciilor 

prin produse şi servicii inovative sau caracteristici inovative 

a produselor şi serviciilor existente; 

• Metode avansate de colectare a reacţiei utilizator, 

ca: a) utilizarea intensivă a mediilor sociale, 

permiţând strângerea, organizarea şi partajarea rapidă 

de informaţii colective asupra unei inovaţii anticipate 

sau b) adoptarea modelului Inovaţiei Deschise care 

utilizează cunoştinţele disponibile pentru: ba) a înţelege 

mai bine piaţa şi a prelua reacţia acesteia, precum şi bb) 

îmbunătăţirea produsului şi serviciului anticipat prin 

inovaţii existente disponibile care pot fi incorporate şi 

care îi pot îmbunătăţi mai mult caracteristicile; 

• Unelte avansate de strategie care permit identificarea 

strategiilor şi a focalizării pieţei, ca: a) strategia 

Blue Ocean care nu are scopul de a depăşi competiţia 

într-o industrie existentă, ci de a crea un nou spaţiu de 

piaţă („oceanul albastru“), competiţia devenind astfel 

irelevantă, sau b) metoda matricei BCG (Boston Consulting 

Group) care se concentrează pe crearea de valoare 

pe termen lung, determinând priorităţile într-un portofoliu 

de produs.

PROIECTARE ANALITICĂ – FEZABILITATE TEHNICĂ 

60 


Pe baza cerinţelor utilizator şi a mapării lor la 

specificaţia iniţială a rezultatului cercetării, 

trebuie să se realizeze o proiectare analitică, detaliind 

specificaţia funcţională a presupusei inovaţii. 

E de aşteptat ca acest proiect analitic să furnizeze 

intrările necesare pentru elaborarea unui studiu de 

fezabilitate tehnică a inovării, deci să răspundă la întrebarea 

dacă rezultatul preconizat al cercetării poate 

fi realizat luând în considerare starea curentă a 

tehnologiei. 

În privinţa dezvoltării inovării dintr-un rezultat de 

cercetare ca proiect de inovare, proiectul analitic 

va sublinia viziunea inovatorului care cuantifică 

obiectivele proiectului. Pornind de la o arhitectură 

generică şi o schiţă a designului componentelor proiectului 

global, se va încerca să se ajungă la un proiect 

analitic, studiind reacţia dată de cerinţele utilizatorilor 

E de aşteptat ca, cuantificarea specificaţiei proiectului 

şi componentelor să producă riscuri tehnice 

potenţiale, precum şi soluţii tehnice. 

Designul analitic al proiectului va furniza informaţii 

utile asupra specificaţiilor proiectului precum şi 

a capacităţilor necesare pentru a îndeplini aceste 

specificaţii. Inovatorul va trebui să înfrunte provocarea 

de a se baza pe capacităţi existente sau de a 

externaliza o parte din dezvoltarea proiectului. În 

sfârşit, designul analitic al proiectului va arăta ce 

parte a proiectului şi a inovaţiei care decurge din 

acesta ar putea fi protejată prin drepturi de proprietate 

intelectuală şi ce parte nu va fi protejată. 

Următoarele subiecte sunt asociate cu această fază: 

• Trecere în revistă a soluţiilor şi a cercetărilor existente 

în sectorul de interes. Aceasta va ajuta la a determina 

localizarea inovaţiei plănuite faţă de starea 

curentă tehnologică; 

• Detaliere a arhitecturii proiectului de inovare precum 

şi a unui plan anticipat de lucru care va conduce 


la elaborarea cu succes a proiectului. Scopul planului de 

lucru va fi de a aborda obiectivele tehnice ale proiectului 

în mod eficace; 

• Detaliere a sistemelor, subsistemelor, componentelor, 

proceselor, metodelor pe care trebuie să le dezvolte 

proiectul. Determinarea specificaţiei lor funcţionale 

care abordează care vor fi caracteristicile finale ale 

inovaţiei. În acest pas trebuie mers până la cel mai mare 

nivel posibil de detaliu, furnizând modele, schiţe, ciorne 

ale inovaţiei astfel încât să poată uşor reprezenta o descriere 

clară asupra inovaţiei proiectate; 

• Colectare de diverse soluţii / opţiuni/ concepte de la 

experţi şi analizare a alternativelor privind necesităţile 

de dezvoltare ale proiectului. Utilizare de informaţii 

colective, cunoştinţe disponibile şi inovaţii disponibile 

existente (Modelul de Inovare Deschisă) care ar putea 

accelera procesul de proiectare; 

• Luare în considerare a alternativelor conceptuale 

pentru specificaţia şi designul produsului; 

• Trebuie avut în vedere procesul de producţie asociat 

cu producţia finală a inovaţiei aflată în dezvoltare, precum 

şi standardizarea în procesul de design; 

• Identificarea riscurilor potenţiale în îndeplinirea 

specificaţiilor menţionate anterior şi dezvoltarea unui 

plan de management al riscurilor; 

• Prezentarea specificaţiilor inovaţiei plănuite unor 

experţi din industrie pentru a obţine reacţie (engl.: 

feedback) şi asistenţă din partea lor; 

• La finalizarea specificaţiilor tehnice, compararea lor 

cu brevete existente pentru a se asigura că nu se încalcă 

astfel de brevete. Analizarea părţilor inovaţiei care ar 

putea fi protejate în termeni de Drepturi de Proprietate 

Intelectuală; 

• Asocierea specificaţiilor tehnice ale inovaţiei propuse 

şi a planului de lucru al proiectului inovaţiei cu 

capacităţile existente ale inovatorului sau cu ale altor 

entităţi (externalizare); 

• Luarea în considerare a colaborării cu instituţii academice 

sau de cercetare şi a implicării acestora în anumite 

părţi ale proiectului de inovare. Utilizarea cadrului 

de sprijinire a inovării disponibil în fiecare ţară pentru 

a accelera procesul de proiectare; 

• Pe baza specificaţiilor tehnice şi a planului de lucru, 

realizarea unei estimări preliminare a costurilor asociate 

cu dezvoltarea reală a proiectului de inovare. Estimarea 

de cost trebuie să ia în considerare ciclul global 

de viaţă al proiectului, nu doar fazele de proiectare şi 

dezvoltare. 

Mai jos este ilustrat un sub-flux de lucru al acestui pas. 

© Peter Adrian - Fotolia.com 

UltraSOC Technologies (UST) Ltd (http://www. 

ultrasoc.com/) a demonstrat validitatea platformei 

sale tehnologice prin reuşita de a livra la timp prototipuri 

comerciale în contextul unor proiecte proof-ofconcept 

(PoCKet şi SEPOC). Mai mult, UST a demonstrat 

şi a făcut reclamă fezabilităţii tehnice a conceptului 

său prin participarea la multe competiţii, unde a primit 

premii semnificative. 

UST a fost considerată o afacere cheie de viitor, câştigând 

un trofeu şi 10.000₤ la prestigioasa Competiţia Consiliilor 

de Cercetare pentru Planurile de Business din Regatul 

Unit, 2005-2006. Competiţia s-a derulat în ultimele 

12 luni şi a pornit cu aproximativ 140 de participanţi 

din universităţi, instituţii de învăţământ superior şi laboratoare 

de cercetări finanţate din fonduri guvernamentale, 

din întreaga Marea Britanie. Finaliştii au fost 

Figura 11: Sub-fluxul de lucru Proiectare Analitică – Fezabilitate Tehnică 

© Marta P. (Milacroft) - Fotolia.com 

Ieşirile principale ale acestui pas cuprind Specificaţia 

Funcţională a inovării, Raportul de Fezabilitate 

Tehnică, aplicând specificaţia sistemului la soluţii 

tehnologice specifice şi demonstrând că inovaţia 

este realizabilă din punct de vedere tehnic, sau identificând 

barierele tehnice existente, şi Planul Preliminar 

de Busines al Inovării, care aplică Planul şi 

Analiza de Piaţă realizate în pasul anterior la caracteristicile 

şi costurile inovării. 

elogiaţi pentru calitatea propunerilor lor de afaceri. 

În 2007, UST a fost selectată ca finalistă în competiţia 

„Running the Gauntlet“ al Agenţiei de Dezvoltare al Angliei 

de Est (EEDA), pentru antreprenori şi IMM-uri. În 

acelaşi an, compania a fost nominalizată pentru premiul 

Software în Design, ca parte a Premiilor IET Inovaţie în 

Inginerie. 

În 2010 a primit o Subvenţie (Grant) pentru Cercetare şi 

Dezvoltare - Grant de Cercetare de la EEDA. Această 

subvenţie a finanţat parţial un proiect de opt luni, cu valoarea 

de până la 115.000₤. Proiectul, care trebuia să 

evalueze fezabilitatea tehnologică şi comercială a unui 

sistem inovativ de urmărire de mare capacitate care 

va fi o parte cheie a platformei de depanare UTS, a fost 

încheiat cu succes anterior datei planificate. 

61 

În acest context, la sfârşitul acestui pas este atins un marcaj 

foarte important, care răspunde la întrebarea dacă proiectul 

este realizabil din punct de vedere tehnic şi economic. În 

acest punct se ia fie decizia de a abandona proiectul sau de 

a continua cu proiectarea de detaliu şi cu faza de dezvoltare. 

În această fază sunt necesare diferite abilităţi incluzând 

Abilităţi tehnice, Abilităţi inginereşti (relevante pentru 

producţie), Abilităţi de contabilitate (pentru analiza 

costurilor), Abilităţi de management de business (pentru 

arhitectura proiectului de inovare, elaborarea planului 

de business). Inovatorul/antreprenorul ar putea să nu 

aibă toate abilităţile necesare pentru a încheia eficient acest 

pas. De regulă abilităţile tehnice necesare există la entitatea 

reprezentată de inovator şi reprezintă unul din punctele sale 

forte. În acest context e de aşteptat ca, cele mai multe dintre 

activităţile tehnice din această fază să fie realizate intern, ca 

de exemplu trecerea în revistă a soluţiilor existente sau divizarea 

sistemului/ sub-sistemelor. Abilităţile lipsă trebuie externalizate 

sau alocate unor experţi externi.

PROIECTARE DE 

DETALIU ŞI TESTARE 

62 

Hier steht die Rubrik 

© anna - Fotolia.com 

Având o specificaţie funcţională a inovaţiei şi un 

studiu de fezabilitate care demonstrează fezabilitatea 

tehnică a inovaţiei, precum şi un plan de afaceri 

care arată profitabilitatea proiectului, inovatorul 

poate începe implementarea proiectului de inovare 

care se doreşte a conduce la un prototip. Această a 

treia fază se referă la dezvoltarea efectivă a inovaţiei 

proiectate şi testarea ei. Este de asemenea faza în 

care e necesară finanţarea substanţială. 

În această fază sunt necesare diverse abilităţi inclusiv 

Abilităţi inginereşti (producţie şi siguranţa producţiei), 

Abilităţi de Marketing şi de Analiza Costurilor, şi Abilităţi 

de Marketing. Inovatorul/ antreprenorul trebuie să caute 

expertiză externă pentru acele abilităţi care nu sunt 

prezente în schema de afaceri a inovării şi trebuie să externalizeze 

activităţile relevante. 

Ieşirea majoră a acestei faze este chiar Prototipul de 

Producţie care este rezultatul procesului de dezvoltare 

a inovării prin urmărirea unui Plan de Dezvoltare a 

Inovării, precum şi un Plan Actualizat de Afaceri pentru 

Inovaţie, care ţine cont de iteraţia pieţei (de ex. testarea 

pieţei). La sfârşitul acestei faze va fi dispoibil prototipul 

de producţie şi inovatorul va trebui să intre în faza 

de producţie efectivă şi de distribuţie pe piaţă. În cazul 

nevalidării unui produs poate fi necesară o reproiectare 

sau se poate decide întreruperea proiectului. 

Figura 12: Sub-fluxul de lucru Dezvoltarea Inovării şi Testare 

63 


© Szerdahelyi Adam - Fotolia.com © kangshutters - Fotolia.com

PROIECTARE DE DETALIU ŞI DEZVOLTAREA INOVAŢIEI 

TestARE 

64 


Pe baza specificaţiei funcţionale şi a planului de lucru 

definit în timpul fazei de proiectare analitică 

şi fezabilitate tehnică, trebuie realizată o proiectare 

de detaliu împreună cu un Plan de Dezvoltare a 

Inovării care descrie mai detaliat planul de lucru al 

proiectului de inovare. 

Realizarea unui Plan de Dezvoltare a Inovării trebuie 

să ia în considerare următoarele acţiuni: 

• Descompunerea proiectului de inovare în sarcini 

principale şi sub-sarcini, şi elaborarea unui plan de 

acţiune; 

• Atribuirea de date de începere şi de încheiere pentru 

toate sarcinile şi sub-sarcinile precum şi de marcaje 

(engl.: milestones) pentru puncte importante 

din ciclul de viaţă al proiectului de inovare; 

• Definirea ieşirilor (rezultate / livrabile) pentru 

sarcini şi subsarcini şi a interfeţelor dintre sarcini şi 

subsarcini; 

• Atribuirea unui lider de proiect cu experienţă în 

gestionare de proiecte şi cu autoritatea de gestionare 

eficace a proiectului; 

• Selectarea de membri calificaţi în echipa de proiect 

şi, dacă e necesar, definirea de calificări suplimentare 

ale personalului (externalizare sau instruiri 

suplimentare). Angajarea în echipa de proiect de personal 

cu cunoştinţe diverse astfel încât să fie tratate 

toate aspectele proiectului de inovare de către persoane 

care oferă perspective diferite; 

tului, astfel încât cercetarea şi analiza pieţei să fie 

încă aplicabilă la sfârşitul implementării proiectului. 

În funcţie de sectorul pentru care este relevantă 

inovaţia, „scurt“ poate însemna câteva luni. Este de 

asemenea esenţial ca pe întregul ciclu de viaţă al 

proiectului să nu se piardă contactul cu piaţa. Acest 

lucru va asigura că promisiunile de inovare corespund 

cu inovaţia livrată; 

• Validarea inovaţiei de către client este foarte 

importantă; trebuie depus un efort pentru obţinerea 

unui feedback real de la clienţi şi nu a unui feedback 

indus de către inovator; 

• Definirea clară a fazei de sfârşit a dezvoltării. Ciclul 

de viaţă al dezvoltării inovării poate fi infinit, putând 

fi adăugate tot timpul noi caracteristici. Aceasta ar 

putea duce la o pierdere a avantajului competitiv 

pentru inovaţia propusă. 

După realizarea Planului de Dezvoltare a Inovaţiei, 

începe dezvoltarea inovaţiei, urmând îndeaproape 

acest plan. Rezultatul aşteptat este inovaţia, care poate 

fi fie un prototip de producţie pentru un produs/ 

serviciu sau un proces inovativ. 

Având un design detaliat şi urmând un Plan de Dezvoltare 

a Inovaţiei, rezultă un prototip (produs / 

proces) care va fi disponibil pentru testare. Faza de 

testare trebuie să valideze prototipul înainte de a intra 

în producţia de serie. Validarea prototipului trebuie să 

aibă loc în condiţii aproape identice cu cele reale astfel 

încât să poată fi corectate problemele înainte de lansarea 

pe piaţă. Această validare este relevantă atât pentru 

testarea acceptării sale pe piaţă, cât şi pentru testarea 

calităţii sale. 

Faza de testare cuprinde următoarele activităţi: 

• Efectuarea de testare alfa, adică testarea internă (inhouse) 

a prototipului, care permite corectarea defectelor 

şi validarea faţă de specificaţiile funcţionale. Echipa 

de proiect trebuie să utilizeze prototipul ca şi clienţii 

şi să încerce să identifice defectele şi problemele globale. 

În cazul în care echipa de proiect nu are mijloacele 

sau personalul calificat pentru efectuarea unui test fizic 

al prototipului, atunci probabil e necesară o organizaţie 

specializată; 

• Efectuarea de teste beta, adică încercări pe teren care 

implică potenţiali clienţi, şi obţinerea de feedback de 

la aceştia. Grupuri de discuţii formate din clienţi sunt 

invitate să testeze prototipul şi reacţia acestora este 

monitorizată, iar feedback-ul este colectat în condiţii 

de operare apropiate de cele reale. Este necesar un plan 

privind modul de implicare a grupurilor de discuţii în 

testare şi ce fel de feedback se va colecta; 

• Efectuarea unui test de producţie, adică rularea unui 

proces de producţie pentru inovaţie pentru a valida 

eficienţa globală. Se aşteaptă ca această testare finală 

să furnizeze specificaţiile finale de inovare, precum şi 

cerinţele pentru producţie; 

• Iniţierea unui marketing de testare, adică vinderea 

inovaţiei unei pieţe limitate care are caracteristici reprezentative 

pentru întreaga piaţă. Rezultatul unui 

test de piaţă este însoţit de colectarea datelor despre 

vânzări care pot fi utilizate pentru prezicerea acceptării 

inovaţiei pe întreaga piaţă; 

• Obţinerea de certificări este necesară pentru diferite 

tipuri de produse, în funcţie de utilizarea lor reală. Astfel 

de certificări pot fi importante pentru, de exemplu, 

Compatibilitate Electromagnetică în cazul echipamentelor 

electronice. 

Trebuie să existe iteraţii continue între dezvoltare 

şi testare, astfel încât să se ţină cont de feedback-ul 

activităţilor de testare. 

65 


• Definirea clară a responsabilităţilor membrilor 

echipei de proiect şi atribuirea acestora de sarcini 

clare; 

• Definirea cu atenţie a costurilor proiectului (plan 

de buget cu costuri detaliate alocate fiecărui task); 

• Monitorizarea evoluţiei proiectului astfel încât 

sarcinile să fie implementate la timp şi livrabilele rezultate 

să aibă calitatea aşteptată; verificarea şi validarea 

trebuie să fie efectuate la încheierea fiecărui 

task. 

Alte cerinţe cuprind: 

• În timpul dezvoltării proiectului trebuie aplicate 

principiile managementului riscurilor tehnice şi financiare; 

Intelesens (http://www.intelesens.com/), o 

companie spin-out a Universităţii din Ulster, 

efectuează acţiuni specifice sigure pentru evaluarea 

produselor proprii. În septembrie 2010 a 

anunţat începerea unei testări clinice în premieră 

mondială pentru a evalua unul dintre echipamentele 

sale la Spitalul General din Massachusetts 

(MGH) şi la Spitalul de Recuperare Spaulding din 

Boston, SUA. Testele sunt proiectate să testeze 

precizia echipamentului şi să obţină feedback asupra 

utilizării sistemului. O altă situaţie este testarea 

clinică a unui alt echipament al Intelesens în 

colaborare cu Spitalul Regal Victoria. 

© vege - Fotolia.com 

• Procesul de dezvoltare poate deveni mai uşor prin 

utilizarea tehnicilor de prototipizare rapidă sau dezvoltare 

virtuală a produselor acolo unde este posibil, 

contribuind la cicluri de viaţă scurte pentru implementarea 

proiectului; 

• Trebuie făcut un efort pentru a menţine un ciclu 

de viaţă relativ scurt pentru implementarea proiec- 

© A1Stock - Fotolia.com 

Dacă la sfârşitul fazei de dezvoltare şi testare produsul 

nu este validat din diverse motive, inovatorul trebuie 

să ia o decizie asupra unei posibile reproiectări 

sau o decizie privind abandonarea proiectului. Trebuie 

luată decizia abandonării proiectului atunci 

când resursele necesare estimate pentru reproiectarea 

inovaţiei sunt semnificative.

REPROIECTARE ŞI PRODUCŢIE 

PRODUCŢIE 

66 


Rezultatul fazei anterioare este fie un prototip validat pentru producţie, caz în care inovatorul trece la 

producţia pe scară largă, fie un prototip nevalidat pentru producţie şi o decizie pentru reproiectarea lui. 

REPROIECTARE 

Nevalidarea unui prototip poate fi datorată mai 

multor motive: 

• Nu e posibilă obţinerea certificărilor necesare; 

• Studierea structurii legale, achiziţionarea 

eventuală de expertiză externă, (re-)proiectare 

orientată spre client; 

• Testarea alfa şi beta indică faptul că inovaţia 

realizată nu are caracteristicile inovaţiei propuse; 

• Cererea pieţei nu este suficientă pentru inovaţia 

realizată la momentul reproiectării, deşi fusese 

suficientă în faze timpurii ale procesului, datorită de 

exemplu unui nou produs care ocupă piaţa; 

• Există probleme cu cerinţele de producţie ale 

specificaţiei finale a inovaţiei. 

Oricare dintre cazurile de mai sus va conduce la o 

reproiectare a inovării care poate fi mai mult sau mai 

puţin radicală. În acest moment se poate lua decizia 

de a abandona proiectul în cazul în care reproiectarea 

este destul de radicală şi modificările aşteptate 

conduc la o schimbare completă a planului de business. 

Feedback-ul din acest pas împreună cu reproiectarea 

inovaţiei vor duce la reluarea Proiectării de Detaliu 

şi a Testării. Trebuie formate grupuri care să testeze 

uşurinţa de utilizare, capabilităţile etc. care trebuie 

luate în considerare în timpul acestei reluări. 

Obţinerea unui prototip validat pentru producţie 

este un punct important de marcaj (Milestone) 

în procesul de inovare. În cazul inovării unui produs, 

semnalează necesitatea începerii producţiei pe 

scară largă. În cazul inovării unui proces semnalează 

aplicarea în totalitate a noului proces. În cazul unei 

metode noi, semnalează intrarea în vigoare a noii 

metode. Termenul de producţie din acest paragraf 

va referi toate aceste trei cazuri. Totuşi, înainte de a 

începe producţia, este necesară o actualizare a Planului 

de Business al Inovării pentru a asigura că proiectul 

mai este realizabil înainte de a porni producţia 

pe scară largă. În cazul în care condiţiile pieţei sunt 

influenţate în aşa fel încât producţia nu mai este 

realizabilă, se poate anula producţia pe scară largă 

chiar şi în acest punct. În caz contrar este iniţiată 

producţia şi trebuie să fie abordate mai multe aspecte, 

incluzând următoarele: 

• Se alege locaţia în care se va realiza producţia. În 

cazul inovării de produs, locaţia reprezintă fabrica 

în care se va efectua fabricarea produsului. În cazul 

inovaţiei de proces, locaţia reprezintă fabrica inovatorului, 

în care va fi impus noul proces. În cazul 

inovării de produs se aplică diferite criterii pentru 

selecţia locaţiei producţiei, cum sunt accesibilitate, 

apropierea de furnizori şi distribuitori; 

• Este foarte importantă decizia privind externalizarea 

sau stabilirea de colaborări industriale, sau ca 

producţia să fie proprie. Curba de învăţare în industrie 

este semnificativă. În cazul în care nu se decide 

externalizarea, trebuie studiat dacă această curbă de 

învăţare poate fi uşurată prin angajarea unui expert. 

În orice caz, trebuie luate în considerare economiile 

realizate, costul marginal şi beneficiul; 

• Personalul implicat în producţie trebuie instruit. 

Instruirea este legată de specificaţiile de producţie 

determinate în timpul fazei anterioare şi în special 

de testarea producţiei. O echipă cu experienţă 

industrială solidă este importantă în această fază. 

Din această echipă trebuie să facă parte experţi / ingineri 

de producţie şi de asigurarea calităţii; 

• Este elaborat şi respectat un plan de asigurare a 

calităţii pentru producţie, astfel încât să fie îndeplinite 

standarde înalte de calitate şi să fie înregistrate 

problemele de producţie. 

Trecerea la producţia pe scară largă este în afara scopului 

acestui document. Abilităţile necesare pentru 

această sarcină includ Abilităţi Inginereşti, Abilităţi 

Complexe de Management, Abilităţi de Planificare 

Strategică, Inginerie de Specialitate şi Ingineria Sistemelor. 

67 


© IckeT - Fotolia.com 

© memorialphoto - Fotolia.com

68 

69 


© Tomas Sereda - Fotolia.com 


astfel încât planul de marketing să fie urmat îndeaproape; 

DISTRUBUŢIE ŞI 

MARKETING 

• Planul de Marketing trebuie să se bazeze pe o Strategie 

de Marketing specifică, detaliată în Planul de 

Business legat de cei 4P (Preţ, Promovare, Plasare, 

Produs / Serviciu); 

• Strategia de Piaţă poate fi foarte diferenţiată referitor 

la modelul de business al inovatorului, de 

ex. „jucător“ pe o nişă de piaţă. Penetrarea poate fi 

încercată iniţial prin preţuri competitive; 

• Colectarea reacţiei clienţilor este esenţială în procesul 

de menţinere a avantajului competitiv al inovatorului 

sau inovaţiei. Acest feedback trebuie utilizat 

pentru a iniţia un nou proces de inovare, atunci când 

este necesar; 

• Instruirea personalului asupra necesităţilor pieţei 

• Sunt necesare recenzii regulate ale proiectului 

pentru a identifica profitabilitatea sa şi a lua decizii 

asupra modificărilor potenţiale; 

• În cazul produselor, trebuie luate în considerare 

de asemenea Distribuţia şi Logistica. De exemplu poate 

fi utilizat Lean Management. 

Aşa cum a mai fost menţionat, activităţile de marketing 

au loc de-a lungul întregului ciclu de viaţă al 

proiectului. Deci există activităţi de marketing chiar şi în 

faza iniţială, înainte de a fi implementată inovaţia. De exemplu, 

reclama comercială poate să atenţioneze asupra 

unei inovaţii anticipate. De asemenea, marketing-ul de 

testare este o metodă de testare a inovaţiei globale şi a 

acceptării ei de către clienţii cărora li se adresează. Scopul 

tuturor activităţilor de marketing fie dinaintea, fie de 

după dezvoltarea inovării este de a obţine o înţelegere 

mai profundă a gândirii şi comportamentului clientului. 

În ultima fază a procesului de inovare când inovaţia este 

disponibilă, aceasta trebuie lansată oficial pe piaţă. Inovatorul 

trebuie să pregătească sau să actualizeze un Plan 

de Marketing care include un Plan de Lansare pe Piaţă 

cu acţiunile necesare pentru lansarea inovaţiei pe piaţă. 

Acţiunile din această fază includ: 

• Dezvoltarea unui Plan de Lansare pe Piaţă 

care detaliază promovarea iniţială a inovaţiei, 

conştientizând clienţii şi creând o cerere. Astfel de 

activităţi pot include de exemplu distribuţia de cópii 

sau reclame; 

• Dezvoltarea unui Plan de Marketing complet care 

detaliază acţiunile de marketing după faza de lansare. 

Astfel de acţiuni pot fi de exemplu participări la 

expoziţii sau prezentări comerciale. Planul de marketing 

trebuie să ia în considerare toate informaţiile 

generate în fazele anterioare astfel încât să fie 

descrisă inovaţia concretă; 

Abilităţile asociate cu acestea includ Abilităţi de 

Marketing, Abilităţi de Analiză a Vânzărilor, Abilităţi 

de Predicţie a Pieţei, Abilităţi de Proiecţie Financiară 

pe Termen Lung şi Abilităţi de Planificare Strategică. 

Cele mai multe din aceste abilităţi nu vor exista la 

inovator şi va trebui să fie externalizate sau să fie 

căutată expertiză externă.

7 

Finanţarea inovării

© Thaut Images - Fotolia.com 

72 

FINANŢAREA INOVĂRII 

Există diferite tipuri de finanţare disponibile care 

depind de tipul entităţii de inovare care va fi 

înregistrată în procesul de dezvoltare a rezultatului unei 

cercetări. După cum s-a discutat în capitolul 3, există 

mai multe opţiuni relativ la entitatea care va prelua 

rolul inovatorului în procesul de dezvoltare a inovării. 

Trebuie făcută o distincţie fundamentală cu privire la dimensiunea 

întreprinderii care are acest rol. Mecanismele 

de finanţare sunt complet diferite când inovarea este 

realizată de către o întreprindere mare şi consacrată 

care a achiziţionat rezultatul unei cercetării sau care a 

format un parteneriat cu echipa de inventare / cercetare, 

o întreprindere inovativă de tip start-up sau un 

IMM (Întreprindere Mică sau Mijlocie) inovativ. Întreprinderile 

mari şi consacrate pot avea acces mai uşor 

la resursele financiare necesare prin mecanismele financiare 

oferite, de exemplu, de către bănci. Pe de altă 

parte, firmele start-up au multe lipsuri referitor la îndeplinirea 

criteriilor necesare pentru a avea acces la 

mecanismele similare. Acest ghid se focalizează asupra 

mecanismelor de finanţare speciale angajate pentru 

finanţarea firmelor start-up sau IMM-urilor. 

73 


CICLUL DE VIAŢĂ AL ÎNTREPRINDERILOR 


INOVATIVE 

Cazul uzual al unei întreprinderi inovative este relevant 

pentru un IMM start-up înfiinţat de o echipă de 

cercetare care are o idee promiţătoare sau a obţinut un 

rezultat promiţător al unei cercetări şi a decis să continue 

cu aducerea lui pe piaţă sub forma unui produs sau 

a unui serviciu inovativ. Urmând procesul de dezvoltare 

a inovaţiei descris în capitolul 6, trebuie efectuaţi un 

număr de paşi astfel încât să fie realizată comercializarea 

rezultatului cercetării şi lansarea pe piaţă, incluzând 

cercetarea de piaţă, realizabilitatea tehnică, proiectarea, 

implementarea şi testarea, re-proiectarea, producţia şi 

distribuirea pe piaţă. 

Începutul ciclului de viaţă al unei întreprinderi inovative 

este caracterizat de nesiguranţă relativ la partea 

tehnică a inovării, deoarece realizabilitatea tehnică nu 

este încă studiată, la partea de distribuire pe piaţă, deoarece 

cercetarea de piaţă încă nu a fost încă efectuată, 

la partea economică, deoarece încă nu există acces la 

resursele financiare care vor permite continuarea procesului 

de inovare dezvoltare, realizarea comercializării 

şi lansarea produsului cu succes, iar într-un stadiu ulterior 

să devină o afacere profitabilă. Această nesiguranţă 

face dificilă convingerea responsabililor schemelor de 

finanţare tradiţionale să furnizeze finanţarea necesară, 

în special în primele faze ale ciclului de viaţă al întreprinderilor 

inovative când nu sunt dovezi sigure că resursele 

financiare vor fi returnate către entităţile de finanţare. 

În general se pot distinge patru stadii în ciclul de viaţă 

al întreprinderilor inovative(30) ilustrat în figura 13 > , asociat procesului 

de dezvoltare a inovării şi punctelor de referinţă 

(milestones): 

• stadiul (iniţial) de sămânţă care acoperă cercetarea 

şi dezvoltarea iniţială, cercetarea de piaţă, proiectarea 

analitică şi realizabilitatea tehnică; 

• stadiul de start-up (pornire) care acoperă proiectarea 

detaliată şi dezvoltarea inovării, producţia şi lansarea pe 

piaţă; 

• stadiul de creştere timpurie care acoperă perioada de 

lansare a producţiei la scară mică şi lansarea pe piaţă; 

• stadiul de expansiune care este relevant pentru 

creşterea substanţială şi succesul întreprinderii.

Curba cumulativă profit / pierderi a întreprinderii inovative, 

uzual caracterizată ca o curbă J, prezintă o situaţie 

a stadiilor sămânţă (iniţial), start-up, creştere timpurie şi 

începutul stadiului de expansiune în care întreprinderea 

acumulează pierderi. Această perioadă este critică pentru 

întreprinderile inovative deoarece majoritatea acestor companii 

nu realizează niciodată stadiul de expansiune şi „mor” 

în stadiile anterioare; acesta este motivul pentru care este 

numită „valea morţii”. 

Techno Seed (http://www.technoseed.it/) este 

o iniţiativă cu scopul de a susţine inovaţia 

în domeniul ICT prin creearea de noi companii. 

Cu ajutorul cursurilor oferite de Techno Seed, 

potenţialilor anteprenori le sunt oferite granturi 

de până la 20 mii € de către Italian Ministry of Productive 

Activities, în perioada de sămânţă. 

În stadiul start-up un comitet financiar format 

din reprezentanţi ai bancilor locale, companiilor 

regionale şi de asemenea promotori Techno Seed 

decid care companii vor fi asistate pe viitor oferindu-le 

capital de aventură (maximum 200 mii € anual 

pentru trei ani) prin intermediul FIRIULIA spa, 

companie regională sau facilitarea de finanţare (10 

mii € până la 50 mii €) prin intermediul Mediocredito 

FVG, aceste fonduri fiind de la mai multe bănci. 

© lily - Fotolia.com 

Fluxul negativ de numerar (engl.: cash) din timpul stadiilor 

timpurii a dezvoltării întreprinderii inovative, nesiguranţa 

care este identificată cu inexistenţa unei istorii suficiente a 

întreprinderii, blocarea utilizării proprietăţilor sale printre 

alte elemente contribuie la un risc mare de eşec. Aceasta 

face în schimb ca propunerea de afacere să fie nepotrivită 

pentru finanţare prin împrumut. 

Trebuie concepute mecanisme de finanţare speciale pentru 

finanţarea întreprinderilor inovative în timpul primelor 

faze ale procesului lor de dezvoltare. Părerea generală despre 

aceste mecanisme este că de obicei investitorii au un risc 

mai mare decât în mecanismele de finanţare tradiţionale. 

Un număr mare de întreprinderi inovative eşuează în stadiile 

timpurii. Pe de altă parte, un număr semnificativ de întreprinderi 

pot crea câştiguri foarte mari pentru investitor, 

astfel compensând riscurile globale asumate. Un portofoliu 

mare de investiţii în firme inovative minimizează riscurile 

când este acompaniat de o selecţie a celor mai promiţătoare 

cazuri şi de utilizarea expertizei necesare. Fiind o parte a 

unui astfel de portofoliu, o întreprindere inovativă va beneficia 

nu numai de intrarea de capital, dar de asemenea şi de 

caracteristici de susţinere incluzând expertiza achiziţionată, 

legăturile din reţea şi distribuirea pe piaţă.tures including 

acquired expertise, networking, and marketing. 

74 75 

© rangizzz - Fotolia.com 

Syrinix Ltd (http://www.syrinix.co.uk/) Este o 

companie comercială de tip spin-out în dezvoltarea 

de tehnologie inovativă dezvoltată de către 

University of East Anglia‘s School of Computing 

Sciences. Această companie a fost creeată pentru 

a benficia de experienţa vastă a universităţii 

rezultată în urma cercetărilor şi consultanţei în 

domeniul detecţiei scurgerilor de apă. 

Syrinix was founded with funding from the IceSyrinix 

a fost fondată folosind Iceni Seedcorn Fund în 

stadiul de sămânţă. Fondul de investiţii a hotărât 

să asiste în procesul derivat din comercializarea 

inovaţiei şi dezvoltarea tehnologică. Partenerii fiind 

Universitatea Angliei de est, Universitate Essex, 

Centrul John Innes, Laboratorul Sainsbury, 

Institutul de Cercetare Alimentară şi Plant Bioscience 

Limited. A supravegheat procesul de depunere 

a propunerii de dezvoltare în stadiul timpuriu 

înainte de a fi pregătiţi pentru un capital de mare 

anvergură sau surse similare de investiţii. 

Syrinix a beneficiat (Iulie ‘08) de o importantă de 

investiţie de la Connections Development Fund (în 

stadiul start-up). Finanţarea a fost direcţionată 

spre dezvoltarea unui detector Ptarmigan de presiune 

care intră în testările beta. Carbon Connections 

Development Fund (http://www.uea.ac.uk/ 

lcic/cc) gestionat de către Universitatea Angliei 

de Est şi finaţat de către High Education Funding 

Council for England a fost programat să susţină 

organizaţiile cu proiecte inovative în domeniul reducerilor 

de emisii de dioxid de carbon. 

London Business Angels (http://www.lbangels. 

co.uk/) announced that Syrinix has closed a ₤575 

thousand funding round, marking the second investment 

made by the new LBS Roundtable EIS 

Fund (early-growth stage). London Business Angels 

(LBA) is one of Europe‘s leading Angel Investment 

Networks. LBA connects innovating fast 

growth technology companies to equity finance 

through the membership of experienced angel investors. 

Operating since the early 1980s, LBA has 

one of the longest track record in the business. 

Figura 13: ICiclul de viaţă al întreprinderii inovative

STADIUL (INIŢIAL) DE SĂMÂNŢĂ 

76 

Atunci când sunt dificil de aplicat instrumentele 

financiare tradiţionale în stadiile de pornire 

(start-up) şi timpurii datorită riscurilor mari prezentate, 

stadiul (iniţial) de sămânţă are şi mai multe 

dificultăţi deoarece, fiind la început, nu există dovezi 

că produsul sau serviciul anticipat are piaţă (încă 

nu a fost realizată cercetarea de piaţă) sau este realizabil 

din punct de vedere tehnic (realizabilitatea 

tehnică încă nu a fost elaborată). De fapt, finanţarea 

în acest stadiu este cerută pentru a realiza astfel de 

activităţi şi pentru a elabora planul de afacere preliminar. 

Prima sursă de finanţare în acest stadiu este 

caracterizată ca finanţare de către cei care înfiinţează 

firma, familie, prieteni sau fraieri. Aceştia furnizează 

capitalul necesar stadiului de sămânţă pentru începerea 

efortului global. Totuşi, în majoritatea cazurilor, 

aceşti bani nu sunt suficienţi. Împrumuturile 

personale oferă o soluţie, dar au riscul epuizării resurselor 

financiare personale ale cercetătorilor sau 

inventatorilor. 

Existenţa unui cadru de susţinere a inovării este 

esenţială în acest punct deoarece oferă finanţare 

şi acces la expertiza necesară celor care ar fi antreprenori. 

Acest cadru este creat de regulă prin 

iniţiative politice publice care formulează un proces 

pentru susţinerea inovării prin selectarea şi evaluarea 

ideilor inovative, alocarea finanţării necesare 

echipelor de cercetare angajate şi le furnizează expertiza 

care le lipsea la nivel managerial, operaţional 

sau de marketing astfel încât ei pot aduce prima 

dovadă despre realizabilitatea ideilor lor atât din 

punct de vedere tehnic, cât şi din punctul de vedere 

al pieţei. 

Instrumentele unor astfel de politici referitoare la 

finanţare conţin granturi de realizabilitate unde 

diferiţi agenţi pot oferi expertiza necesară care 

include mediul academic, instituţii de cercetare, 

organizaţii suport pentru afaceri, incubatoare sau 

parcuri tehnologice şi ştiinţifice. 

© VRD - Fotolia.com 

77 

Sirma Young Spirit (SYS) program (http://www. 

sirma.bg/sys). A fost proiectată să ajute tinerii anteprenori 

în domeniul IT (Information Technologies) 

furnizându-le fonduri de investiţii în etapa de 

sămânţă, oferite de Sirma Group Holding (http:// 

sirma.bg/), cel mai mare grup de companii IT din 

Bulgaria. Programul SYS este elementul principal 

din strategia de căutare şi găsire de idei noi de afaceri 

de promovarea şi dezvoltarea inovaţiei. Principalul 

obiectiv al SYS este de a ajuta anteprenorii să 

treacă prin primele faze de dezvoltare a modelelor 

proprii de afacere, ceea ce include obţinerea unuia 

sau a mai multor rezultate specifice fiecărui proiect: 

• dezvoltarea unui prototip impresionant şi unui 

plan de afacere pentru atragerea de investiţii ulterioare; 

• dezvoltarea unei versiuni iniţiale de produs; 

• încercarea de a ajunge pe piaţă; 

• structurarea companiei astfel încât va permite o 

dezvoltare viitoare de succes. 

STADIUL START-UP 

Având dovada realizabilităţii tehnice a ideii / a rezultatului 

cercetării, a perspectivei de piaţă şi având un 

plan de afaceri elaborat în stadiul (iniţial) de sămânţă, 

efortul financiar va fi mult mai atractiv pentru investitorii 

potenţiali. În acest moment întreprinderea inovativă 

trebuie să continue cu dezvoltarea actuală a inovaţiei, 

producerea ei şi lansarea pe piaţă. Această fază necesită 

finanţări substanţiale care sunt mult mai mari decât cele 

din stadiul de sămânţă. 

Instrumentele de finanţare tradiţionale nu sunt încă potrivite 

pentru operaţii de finanţare în acest stadiu, deoarece 

apar neîncrederi relativ la riscurile asociate şi care 

trebuie să fie asumate. Instrumentele de finanţare specializate 

cum ar fi „îngerii de afaceri” şi „capitalul de risc” 

(engl.: venture capital) sunt mai potrivite pentru acest 

stadiu. Întreprinderea inovativă va avea fără îndoială 

nevoie de a convinge entităţile de finanţare potenţiale 

că va avea succes, într-un stadiu în care încă nu există 

un produs sau un serviciu şi nu există încă o istorie 

antreprenorială suficientă care să demonstreze succesul 

ei ca schemă. Pentru acest scop ea va fi susţinută de 

cercetarea de piaţă realizată care arată potenţialul de 

piaţă al inovării. Apoi trebuie să arate finanţatorilor că 

schema de inovare are competenţa şi forţa necesară de a 

transforma o promisiune într-un rezultat corespunzător. 

În 2010 UltraSOC Technologies Ltd (http://www. 

ultrasoc.com/) a anunţat aplicarea cu succes a seriei 

de investiţii de 2 milioane de £ în colaborare cu Octopus 

Ventures (http://www.octopusventures.com/)“. 

Această serie de invesiţii va ajuta la dezvoltarea de 

platforme tehnologice pentru produse licenţiabile. 

Octopus Venture este o firmă de investiţii din Marea 

Britanie. Modelul ei este unic prin factul că preferă 

să ajute echipe anteprenoriale excepţionale decât 

un domeniu anume să co-investească împreună cu 

un grup de investitori privaţi, Octopus Venture Partners. 

Grupul de investitori privaţi este format din 110 

cercetători, anteprenori, oameni de afaceri şi lideri 

comerciali care pot să aducă valoare companiilor. 

© N-Media-Images - Fotolia.com 

Un al doilea instrument semnificativ care va fi utilizat cu 

scopul de a convinge organizaţiile de finanţare potenţiale 

este planul de afaceri pentru inovare. Acesta trebuie să 

specifice în detaliu fluxul de bani al implementării proiectului 

de inovare împreună cu marcajele de evaluare care 

îi vor ajuta pe finanţatori să monitorizeze procesul general. 

De asemenea, trebuie specificat la ce vor fi folosiţi 

banii, astfel încât investitorul va putea judeca dacă banii 

investiţi sunt alocaţi corespunzător activităţilor proiectului. 

De asemenea, trebuie să se observe gestionarea eficientă 

precum şi hotărârea inovatorului / antreprenorului. Dedicarea 

ar putea implica angajarea completă a inovatorului 

în firma start-up sau ca acesta să preia o parte din 

riscul financiar prin bunurile personale. 

În final, inovatorul / antreprenorul trebuie să poată identifica 

şi să prezinte clar finanţatorilor riscurile asociate 

cu procesul de dezvoltare a inovării. Acest pas trebuie 

să fie însoţit de gestionarea riscurilor şi de planificarea 

situaţiilor neprevăzute ale proiectului.

STADIUL CREŞTERII TIMPURII 

Dacă stadiul (iniţial) de sămânţă începe cu o 

idee, iar stadiul start-up începe cu o promisiune 

documentată, stadiul de creştere timpurie începe 

cu un produs sau serviciu existent care este lansat 

pe piaţă. La începutul acestui stadiu întreprinderea 

inovativă continuă să genereze pierderi crescând 

astfel pierderile cumulate. Totuşi, de la un anumit 

moment, întreprinderea inovativă începe să genereze 

profit. Acesta este punctul care caracterizează 

succesul unui produs. Profitul cumulativ general al 

întreprinderii de la începerea procesului de inovare 

rămâne totuşi negativ în acest stadiu. De aceea este 

încă nevoie de finanţare. În acest stadiu finanţarea 

trebuie să acopere distribuirea pe piaţă şi costurile 

operaţionale ale întreprinderii până în momentul 

când vânzările produsului sau serviciului depăşesc 

pierderile firmei şi aduc profit descrescând astfel 

pierderile cumulate. Planul de afaceri trebuie să estimeze 

momentul de timp când are loc această schimbare. 

La începutul stadiului de creştere timpurie se aplică 

aceleaşi instrumente ca şi în stadiul start-up. Întreprinderea 

inovativă are în acest moment un produs 

sau serviciu care este lansat pe piaţă, deşi vânzările 

nu sunt suficiente ca să acopere costurile întreprinderii. 

Astfel, pentru mecanismele de finanţare 

tradiţionale succesul unei întreprinderi rămâne încă 

o promisiune. Doar atunci când pierderile companiei 

depăşesc profitul, chiar dacă există încă pierderi 

cumulate, întreprinderea poate atrage atenţia unei 

finanţări tradiţionale cum ar fi finanţare prin vânzare 

de acţiuni. 

78 

STADIUL DE EXPANSIUNE 

şi susţinerii, cum este evaluată şi măsurată calitatea diferite, dacă antreprenorii cred că pot cere bani din 

alte surse. Este esenţială susţinerea întreprinderilor 79 

În final, stadiul de expansiune este caracterizat de 

dovada evidentă că întreprinderea inovativă va 

avea succes. Creşterea vânzărilor şi profitului sporesc 

gradual transformând pierderile cumulate în profit. 

Punctul când se realizează echilibrul dintre cheltuielile 

cumulate şi câştigurile cumulate ale firmei 

de inovare marchează momentul transformării întro 

afacere de succes. În acest stadiu finanţarea poate 

fi realizată cu mecanisme de finanţare tradiţionale. 

Când expansiunea este radicală au loc de obicei fuziuni 

sau întreprinderea este preluată. 

Intelesens (http://www.intelesens.com/), companie 

spin-out a Universităţii din Ulster, a beneficiat 

de o finanţare de 1.7 £ milioane de la Enterprise 

Equity (http://www.enterpriseequity.ie/), 

Invest NI (http://www.investni.com/) şi UUTech 

pentru transfer tehnologic în anul 2005. Dezvoltarea 

unora dintre dispozitivele companiei a fost 

finanţată de instituţii specifice sau organizaţii, 

cum ar fi Wellcome Turst (cea mai mare companie 

britanică de cercetare în domeniul medical) sau 

Invest Northern Ireland. 

GRANTURI DE REALIZABILITATE 

Granturile de realizabilitate sunt oferite de obicei 

de entităţi publice şi sunt parte a politicilor de inovare 

naţionale şi regionale. Ele reprezintă o sursă de 

finanţare pentru stadiul iniţial al întreprinderii inovative, 

iar finanţarea nu va fi solicitată să fie returnată 

de către inovator / antreprenor. Aceşti bani pot fi 

utilizaţi în stadiul iniţial pentru cercetarea de piaţă 

necesară pentru inovarea anticipată, precum şi pentru 

studiul realizabilităţii tehnice şi elaborarea planului 

de afaceri. 

Structurarea politicilor de alocare a granturilor de realizabilitate 

este esenţială pentru eficacitatea acestui 

instrument şi generarea unor efecte cumulate care 

pot influenţa competitivitatea globală într-un domeniu. 

Politica trebuie să se adreseze la următoarele 

subiecte: cine este implicat în aplicarea ei, care sunt 

criteriile şi procesul de selecţie a beneficiarilor grantului, 

care sunt mecanismele destinate monitorizării 

politicii. 

Roluri: Există diferite opţiuni privind entităţile vizate 

a fi implicate în stabilirea acestor politici. Fiind 

conduse la scară mare de către organizaţii publice 

ale statului, ele se pot confrunta cu pericole ca: favoritismul 

politic, birocraţia şi centralizarea. O opţiune 

importantă diferită ar fi implicarea unor organizaţii 

private care să trateze procesul global din postura de 

organizaţii intermediare, care ar fi mult mai flexibile 

în aplicarea acestui proces. 

Criteriul: Chiar dacă este un grant, aceasta nu îi 

alterează acestui mecanism natura de furnizor de 

finanţare. Astfel criteriul de selecţie a întreprinderilor 

trebuie să respecte principiile de finanţare generice 

care ar fi utilizate de către mecanisme financiare cu 

execuţie privată şi de către investitori privaţi. Printre 

acestea, angajamentul şi expertiza antreprenorilor, 

competenţele întreprinderii inovative, prospectarea 

inovaţiilor pe piaţă, strategia existentă, trebuie chestionate 

cu scopul identificării celor mai remarcabile 

întreprinderi. Un criteriu suplimentar ar fi important 

pentru conformitatea inovării cu strategiile angajate 

la nivel naţional sau regional, deoarece deficitul de resurse 

în zona ESE (Europei de Sud Est) necesită focalizare 

pe anumite sectoare în încercarea de a avea efecte 

multiplicate prin finanţarea furnizată. Urmând un 

astfel de criteriu este mai uşor de integrat mecanismul 

de finanţare nou propus în finanţarea generală (din 

diferite surse) a inovării, deoarece este o indicaţie 

pentru finanţarea stadiilor viitoare start-up şi timpurii 

provenită din diferite surse. 

Monitorizarea şi susţinerea: S-a dovedit că în multe 

cazuri este uşor de cheltuit banii publici, astfel încât 

este foarte important să se menţină un mecanism 

pentru monitorizarea şi susţinerea firmelor inovative 

selectate. În afară de înţelegerea profundă a procesului 

de inovare de către entităţile şi persoanele implicate şi 

de selecţia firmelor inovative utilizând criterii specifice 

sectorului privat, este important să existe o politică 

bună pentru finanţarea pe etape. Firma inovativă 

primeşte granturi pentru sarcini specifice cum ar fi 

cercetarea de piaţă sau studiul de realizabilitate, iar 

apoi este monitorizată asupra eficacităţii cheltuirii banilor. 

După aceasta, poate cere în viitor sume de bani 

importante pentru dezvoltarea produsului. În acest 

context, granturi mici sunt utilizate de către companie 

pregătind-o pentru următoarele stadii de finanţare. 

Acestea pot utiliza aceleaşi mecanisme sau mecanisme 

pentru acest scop. 

Calitatea şi evaluarea: O problemă privind calitatea 

unei politici pentru un grant de realizabilitate 

este legată de cum este evaluat şi care este rezultatul 

asupra economiei globale. Criteriul de evaluare poate 

să difere în funcţie de politica de focalizare. O regulă 

urmărind finanţarea întreprinderilor inovative existente 

prezintă desigur mai multe rezultate decât riscuri 

pentru companiile consacrate, iar echipele de management 

sunt mai puţine. Pe de altă parte, natura granturilor 

de realizabilitate este de a ajuta întreprinderile inovative 

care nu au posibilităţi de alte finanţări. În acest 

caz, lipsa experienţei manageriale şi operaţionale cresc 

riscurile eşecurilor şi reduc rezultatele politicii. Un 

amestec de strategii ar de preferat în această situaţie. 

O parte esenţială a politicii este atragerea aplicaţilor 

(solicitanţilor) potenţiali care ar trebui să implice o 

campanie de diseminare şi conştientizare. 

Întreprinderile inovative trebuie să privească asupra 

posibilităţii de a avea acces la astfel de granturi în zona 

lor. În acest scop, ele trebuie să fie gata să dovedească 

faptul că ideile lor sunt promiţătoare, că au experienţa 

şi competenţa, hotărârea de realizare a proiectului şi 

capacitatea managerială necesară. Se cere de asemenea 

urmărirea unei strategii clare. Având aceste calităţi, întreprinderile 

pot face o cerere pentru un grant care le 

va furniza finanţarea şi expertiza necesară în stadiul 

iniţial şi le va ajuta să realizeze cercetarea de piaţă şi 

studiul realizabilităţii tehnice necesare inovaţiei lor. 


© Yuri Arcurs - Fotolia.com 

Programul Small Business Innovation Research 

(SBIR) (http://www.sbir.gov/) din Statele 

Unite, este un program competititv sub umbrela 

Small Business Innovation Development Act 

din 1982, cu scopul de a întări rolul inovaţiei în afacerile 

mici finaţate la nivel federal. Micile afaceri 

sunt încurajate să exploreze potenţialul tehnologic 

astfel încât spititul anteprenorial va fi susţinut de 

indeplinirea cerinţelor specifice de cercetare şi 

dezvoltare. Din 2009, peste 112.500 premii în valoare 

de peste 26.9 $ miliarde au fost acordate. 

Progarmul este aplicat în trei etape: 

Etapa I: în mod normal nu depăşeşte 150 mii $ lunar, 

se concentrează pe stabilirea meritului tehnologic, 

fezabilitate şi potenţial comercial al propunerii 

de R&D şi pe determinarea calităţii IMM-ului. 

Etapa II: în această etapă finaţarea nu depăşeşte 1 

milion $ pentru 2 ani, se continuă eforturie de R&D 

deja finanţate în Etapa I. 

Etapa III: Comercializarea produselor specifice 

finanţate în etapele anterioare care nu au fost 

finanţate de SBIR.

© Fantasista - Fotolia.com 

Programul de investiţii al Comisiei Europene 

(European Commission Competitiveness and 

Innovation Framework Programme - CIP) - SME 

Guarantee facility (SMEG) (http://ec.europa. 

eu/enterprise/policies/finance/cip-financial-instruments/) 

garantează pentru împrumuturi şi 

încurajează bancile pentru a oferi finanţări IMMurilor 

incluzând microcreditul finanţare de mezzanin 

prin reducerea expunerii bancilor la risc. SMEG 

asigură garanţii directe pentru finaţările oferite 

IMM-urilor. Patru „direcţii“ asigură finanţarea 

pentru: 

• împrumuturi garantate – garanţii pentru împrumuturi 

oferite IMM-urilor cu potenţial de creştere; 

• microcredit – garanţii pentru împrumuturi până 

la 25 € mii pentru microintreprinderi cu până la 

9 angajaţi, în particular pentru antreprenori care 

pornesc o afacere; 

• garanţii egale sau aproape egale – garantarea 

accesului la schemele existente şi furnizorii de 

finaţare de mezanin pentru ajutorul investiţiilor în 

afaceri cu până la 249 de angajaţi; 

• securitate – garantează suport pentru structurile 

sigure de asistenţa finaciară. 

MICROCREDITUL 

Microcreditul reprezintă o formă de furnizare a 

unor mici împrumuturi cu scopul de a susţine 

antreprenoriatul. Acesta are de obicei ca ţintă grupuri 

specifice de persoane a căror încredere pentru 

creditare nu poate fi verificată şi pentru care lipsesc 

finanţări colaterale. Original din Bangladeş, microcreditul 

era destinat oamenilor săraci pentru a-i ajuta 

să dezvolte proiecte în care se angajează personal 

şi care îi va scoate din sărăcie. El este privit ca un 

exemplu de succes pentru promovarea antreprenoriatului 

în grupuri ţintă speciale. Servind ca o politică 

adresată subiectelor de includere socială şi dezvoltare 

regională, microcreditul nu are scopuri pur economice. 

Microcreditul poate fi furnizat de către entităţi speciale 

care nu sunt doar sau nu sunt deloc organizaţii 

financiare. Profilul acestor instituţii este compatibil 

cu subiectele sociale şi de dezvoltare regională. Astfel 

de instituţii de furnizare de micro-împrumuturi 

includ: 

• Organizaţii Non-Guvernamentale (ONG); 

• Fonduri de împrumut având scopuri sociale cum 

ar fi şomajul, marginalizarea socială a tinerilor, femeilor 

sau minorităţilor, dezvoltarea regională; 

• Instituţii financiare cum ar fi bănci cooperatiste, 

uniuni de credit sau cooperative financiare. 

Politicile de stat care urmăresc inovarea prin microcredituri 

includ şi întreprinderi de inovare în ţintele 

instituţiilor de micro-finanţare. Pentru aceasta, politicile 

implică: 

• furnizare de sprijin şi granturi pentru instituţiile 

de micro-finanţare relevante pentru activităţi de micro-împrumut 

antreprenorial; 

• finanţarea directă a unor proiecte specifice prin 

instituţii de micro-finanţare; 

• angajarea instituţiilor de micro-finanţare în 

această practică prin garantarea micro-împrumuturilor; 

• furnizarea de stimulente de impozitare. 

întreprindere inovativă poate beneficia de acest 

O mecanism în timpul stadiilor iniţial sau start-up 

printr-o o reţea naţională de instituţii cu destinaţie 

pentru micro-finanţare şi care au o distribuire 

eficientă în diferite locuri. Acestea se adresează sectorului 

economiei pe care se focalizează întreprinderea 

inovativă şi în care instituţiile de micro-finanţare 

au cunoştinţe relevante (engl.: know how) necesare 

despre firmele de inovare, fiind capabile să trateze 

problemele şi cererile lor cu multă flexibilitate şi 

birocraţie redusă. 

ÎNGERI DE AFACERI (ENGL.: BUSINESS ANGELS) 

80 81 


Îngerii de afaceri realizează investiţii echilibrate în 

întreprinderi promiţătoare cu potenţial foarte bun, 

de-a lungul ciclului lor de viaţă de la stadiul iniţial la 

stadiul creşterii timpurii. Oricât de promiţătoare ar 

arăta aceste întreprinderi pentru îngerii de afaceri, 

astfel de investiţii rămân investiţii cu risc ridicat. În 

acest context, o astfel de investiţie face parte dintr-un 

portofoliu în care îngerii de afacere îşi pot permite să 

piardă, în timp ce susţin întreprinderea inovativă mai 

mult decât financiar. Îngerii de afacere pot furniza 

experienţa şi reţeaua lor de legături pentru reducerea 

acestui risc financiar. 

Investind într-o companie, compania însăşi 

reprezintă o sursă de venit pentru îngerul de afacere. 

În acest context nu este neobişnuit ca îngerul de 

afacere să participe la dezvoltarea afacerii furnizând 

experienţă şi consultanţă. Implicarea lor se adresează 

strategiei de afacere, operării şi penetrării pe piaţă. 

Îngerii de afacere furnizează experienţa acumulată 

pentru a face ca afacerea inovativă să înţeleagă mai 

bine piaţa pe care se focalizează şi complexităţile 

acesteia. Ei furnizează de asemenea o reţea valoroasă 

de investitori, grăbind astfel dezvoltarea reţelei de 

clienţi sau furnizori şi ajutând în primele faze dificile 

de stabilire şi de dezvoltare a întreprinderii. 

Privind compania ca o sursă pentru venitul lor, 

îngerii de afaceri intenţionează să profite de o fuziune 

(absorbţie) de succes sau de o negociere 

pentru achiziţie în timpul stadiului de expansiune 

al întreprinderii. În acest context, în funcţie 

de cât de activ sau de pasiv poate fi îngerul de afacere, 

acesta oferă prestigiul său şi garanţia sa pentru 

a creşte garanţia companiei pe piaţă. Îngerii 

de afacere foarte activi sunt într-o poziţie în care 

ajută negocierile afacerii în stadiul de expansiune. 


JASMINE (http://ec.europa.eu/regional_policy/ 

thefunds/instruments/jasmine_en.cfm) este o 

iniţiativă comună a Comisiei Europene, European 

Investment Bank (EIB) şi European Investment 

Fund (EIF). A fost lansată pentru a mării capacitatea 

furnizorilor de micro-credit nebancar / instituţiilor 

de micro-finaţare în domenii variate cum ar fi 

instituţii guvernamentale, sisteme informaţionale, 

managementul riscului şi planificarea strategică şi 

de asemenea ajutându-i să devină operatori viabili 

în piaţa de microcredit. Comisia a stabilit ca EIF să 

gestioneze asistenţa tehnică JASMINE care va oferi 

suport furnizorilor de micro-credit. Asigurarea 

de suport tehnic prin intermediul JASMINE a fost 

pornită în 2010. Această asistenţă implică evaluarea/diagnoza 

structurilor furnizoare de microcredit 

selectate, a cursurilor personalizate şi a 

suportului de afaceri. 

© stymbox - Fotolia.com

82 


Pentru a micşora riscul asociat cu investiţia în companii 

noi, îngerii de afaceri sunt foarte pretenţioşi relativ 

la noii antreprenori înaintea fuziunii cu echipa de 

conducere a companiei. În acest context, noii antreprenori 

trebuie să vină la îngerii de afacere cu planuri 

de afacere convingătoare şi care pot fi prezentate 

rapid şi clar astfel încât să atragă atenţia îngerilor de 

afacere chiar de la început. Ei trebuie să dovedească 

avantajul competitiv pe piaţă, fie în termeni de proprietate 

intelectuală protejată (ex.: patente asupra 

unor cercetări ştiinţifice), fie în termeni de atragere 

a unor clienţi majori / investitori de pe piaţă. Ei ar 

trebui să demonstreze că dimensiunea pieţei şi estimarea 

părţii care le revine lor sunt suficient de semnificative 

pentru a face investiţia interesantă pentru 

îngerii de afacere. Ei trebuie să arate dedicarea lor 

pentru companie (ex.: prin investiţii personale) precum 

şi capacităţile lor manageriale pentru a duce 

compania spre succes. Ei trebuie să fie suficient de 

ambiţioşi şi în acelaşi timp suficient de documentaţi 

cu privire la scopurile şi obiectivele lor. În final, ei 

trebuie să urmeze o schemă de finanţare prudentă, să 

nu ceară de la îngerii de afacere mai mult decât sunt 

ei dispuşi să investească în cazuri de afacere tipice. 

În conformitate cu EBAN (Asociaţia Europeană a Îngerilor 

de Afacere) media sumelor investite de către 

îngerii de afacere într-o întreprindere era în Europa 

în anul 2007 de 170.000 €. În general investiţiile 

îngerilor de afacere sunt între limita inferioară de 

25.000-250.000 € şi limita superioară de 1 milion € 

- 2 milioane €. 

Operarea eficientă şi de succes a îngerilor de afacere 

este de asemenea asociată cu maturitatea pieţei în 

care ei îşi desfăşoară activitatea şi cu climatul economic 

general. Deoarece bunăstarea îngerilor de 

afacere cu referire la investiţiile companiei stă în 

compania însăşi, dinamica globală a pieţei joacă un 

rol important când ei intenţionează să părăsească 

investiţia lor. Aceasta înseamnă că piaţa trebuie să 

fie dezvoltată şi suficient de matură astfel încât să 

poată fi atraşi cumpărătorii şi să aibă loc negocieri 

de succes. Pe de altă parte, climatul economic joacă 

un rol important afectând investiţiile îngerilor de 

afacere. Dobânzile, stabilitatea economică, creşterea 

economiei şi inflaţia sunt câteva elemente care pot 

influenţa activităţile îngerilor de afacere. 

Integrarea generală a îngerilor de afacere într-un 

cadru inovativ al unei ţări este important pentru 

operaţiile de succes ale acestora. Procesul de potrivire 

dintre îngerii de afacere şi companiile inovative 

care pot beneficia de aceştia poate fi promovat 

printr-un cadru de inovare general. Existenţa reţelei 

îngerilor de afacere (Business Angel Network) pe 

de o parte (cumulând câţiva îngeri de afacere într-o 

singură reţea) şi clustere de întreprinderi pe de altă 

parte (reunind mai multe întreprinderi) poate juca 

un rol catalizator în procesul de realizare a potrivirii. 

Aceasta permite propuneri de finanţare interesante 

din partea întreprinderilor şi facilitează relaţia cu 

îngerii de afacere. 

JEREMIE 

(http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/instruments/jeremie_en.cfm) 

- Joint European Resources for Micro to Medium 

Enterprises, este o iniţiativă a Comisiei Europene 

dezvoltată împreună cu European Investment Fund. 

Promovează utilizarea instrumentelor financiare 

pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare a IMMurilor 

prin fondurile structurale. Contribuţiile de la 

European Regional Development Fund (ERDF) sunt 

alocate împrumuturilor, garaţiilor sau capitalului 

de aventură pentru a investi în intreprinderi. Aceste 

investiţii pot lua forma unor împrumuturi garantate 

sau garanţii. Fondurile returnate vor fi folosite 

pentru refinaţarea altor intreprinderi, astfel încât 

se asigură fonduri de rulare care vor fi reutilizate 

de mai multe ori, reciclând fondurile publice, 

marirea capitalului şi mărirea sustenabilităţii şi a 

impactului resurselor publice alocate IMM-urilor. 

Alternativ, autoritătile pot decide canalizarea resurselor 

de la un program utilizând Holding Funds 

(HF) care sunt programate să investească în mai 

multe fonduri de investiţii. Acest lucru nu este obigatoriu, 

dar oferă avantajul delegării din partea 

autorităţilor a unor activităţi necesare în implementarea 

JEREMIE. 

83 

CAPITALUL DE RISC (ENGL.: VENTURE CAPITAL) 

ACând firmele inovative se îndreaptă spre stadiul 

creşterii timpurii şi spre stadiul de expansiune, 

nevoile lor financiare cresc. Firmele cu capital de risc 

gestionează sume mai mari de capital decât îngerii 

de afacere şi pot în consecinţă să acopere solicitări 

de finanţare mai mari decât cei din urmă. Capitalul 

de risc este un tip de capital privat şi se referă 

la investiţii făcute într-o companie în schimbul unor 

acţiuni, în timpul stadiului de creştere timpurie şi de 

expansiune a întreprinderii, direcţionate în special 

pentru dezvoltarea de noi produse sau servicii. 

Firmele de capital de risc acţionează ca intermediari 

între investitorii instituţionali cum ar fi băncile sau 

fondurile de pensii şi firmele promiţătoare care au nevoie 

de acces la finanţare. Sarcina lor este de a selecta 

firmele potrivite pentru finanţare, o sarcină pentru 

care investitorii instituţionali nu au experienţă 

pentru a o realiza. Acestea le furnizează resursele 

financiare necesare pentru perioade de cinci până la 

şapte ani, determinând astfel o perioadă de fructificare 

a rezultatelor. Aceasta corespunde la perioada 

de expansiune şi de stabilire pe piaţă. Riscul angajat 

prin capitalul de risc este mult mai mic decât riscul 

îngerilor de afacere, deoarece în cazul capitalurilor 

de risc un procent mare din finanţare merge la 

companii care au dovedit că au un potenţial ridicat 

şi sunt fie în situaţia că sunt pe cale să iasă cu bine 

din stadiul creşterii timpurii, fie sunt deja în stadiul 

de expansiune. 

TProgramul cadru 2007 – 2013 al Comisiei Europene 

de Concurenţă şi Innovare Growth and 

Innovative SME Facility (GIF) (http://ec.europa. 

eu/enterprise/policies/finance/cip-financial-instruments/) 

asigură capital de risc pentru IMM-uri 

de innovare în stadiu de început (early stage GIF1). 

Fondul European de Investiţii (European Investment 

Fund - EIF) poate investi 10 – 25 % din totalul 

capitalului de aventură alocat sau până la 50 % în 

anumite cazuri. 

GIF asigură capital de risc pentru IMM-uri cu 

potenţial mare de creştere în fază de expansiune 

(GIF2). EIF poate investi 7.5 – 15 % din capitalui de 

aventură alocat sau în cazuri excepţionale până la 

50%. 

© Sergej Khackimullin - Fotolia.com

Suma medie tipică pentru un capital de risc este între 

1 milion € - 4 milioane €. Aceşti bani sunt daţi companiei 

respective în mai multe etape, o procedură 

atent monitorizată utilizând indicatori specifici 

şi realizările companiei, cum ar fi terminarea 

dezvoltării produsului / serviciului, succesul produsului 

/ serviciului şi lansarea sa la timp, numărul de 

clienţi realizat, rata vânzărilor etc. În acest context, 

ei pot interveni asupra echipei de management în cazul 

unor rezultate fără succes astfel încât să-şi protejeze 

şi mai eficient investiţiile. 

după lansare, care sunt ambiţiile echipei de management 

pentru companie pe următorii cinci ani şi 

dacă ei au capacitatea şi abilităţile îndeplinirii acelor 

ambiţii. Dacă o firmă este destul de atractivă, promite 

convingător să devină un proiect de multe milioane 

de Euro într-o perioadă de 5-7 ani, echipa de 

management are capacitatea şi carisma să garanteze 

investitorilor că ei vor reuşi să îndeplinească ţelurile 

propuse, iar în caz de o evoluţie nesatisfăcătoare vor 

veni cu noi scopuri, atunci va trece de acest al doilea 

pas. 

84 


Capitaliştii de risc sunt identificaţi prin implicarea 

activă în companiile în care investesc. Ei realizează 

mai mult decât finanţarea şi anume dezvoltă companiile 

şi îşi protejează investiţiile utilizând pentru 

aceasta experienţa lor generală, furnizează o viziune 

strategică şi contacte pe piaţă. Mai mult, ei se pot 

angaja în activităţi specifice de dezvoltare a companiilor, 

cum ar fi managementul, distribuirea pe 

piaţă, recrutarea profesioniştilor etc. În funcţie de 

capacităţile manageriale ale antreprenorilor iniţiali, 

ei pot fi înlocuiţi de profesionişti mai experimentaţi 

şi mai capabili pentru extinderea companiei în mod 

mai eficient, în timp ce îşi menţin rolul în dezvoltarea 

tehnologică a companiei. 

Investiţia unei firme cu capital de risc într-o companie 

trece prin stadii diferite. Concentrându-se uzual 

pe sectoare specifice de piaţă, firmele cu capital de 

risc realizează mai întâi o analiză a propunerilor de 

investiţii pe baza unor criterii principale. Aceste criterii 

includ sectorul de piaţă al companiei, claritatea 

propunerii aşa cum a fost descrisă într-un sumar de 

execuţie, calitatea planului de afacere care este prezentat. 

De remarcat că doar o propunere din zece trece 

de acest stadiu. 

În final este examinat planul de afaceri de către alţi 

experţi sau /şi de mediul academic pentru a dobândi 

caracteristica unui audit intern. În acest context, 

experţi în dreptul de proprietate intelectuală, în 

analiza pieţei, din universităţi şi centre de cercetare 

sunt implicaţi cu scopul de a crea un plan de afaceri 

realizabil şi realist, iar în final să ofere soluţia în favoarea 

sau defavoarea finanţării firmei. 

Crearea unei pieţe cu capital de risc urmează un 

ciclu de viaţă în care banii circulă şi se multiplică. 

Capitalul de risc realizează strângerea iniţială a fondurilor 

atrăgând investitori instituţionali (publici, 

privaţi sau ambele) care alocă o parte din fondurile 

lor firmei cu capital de risc, iar aceasta îi investeşte 

în întreprinderi promiţătoare. Firma cu capital de 

risc îşi protejează investiţia furnizând cunoştinţe, 

experienţă şi legături pentru afaceri astfel încât valoarea 

adăugată creşte. La sfârşitul unei perioade de 

realizare de 5-7 ani, firma cu capital de risc iese din 

compania în care a investit, iar banii (multiplicaţi) se 

întorc la firmă şi la investitorii iniţiali. 

85 

După prima analiză care atrage interesul investitorilor, 

se continuă cu o evaluare detaliată a planului 

de afacere. Se examinează cu atenţie inconsistenţele, 

presupunerile şi exagerările, iar apoi urmează o 

întâlnire cu echipa managerială. Aceasta este prima 

întâlnire faţă în faţă a antreprenorilor cu finanţatorii 

potenţiali care pune în evidenţă efortul necesar pentru 

construcţia unui plan de afaceri eficient pentru 

a beneficia de această ocazie. Capitaliştii de risc trebuie 

să clarifice împreună cu echipa de management 

viziunea lor asupra companiei, mai precis, echipa 

de management trebuie să aibă dezvoltată o viziune 

în care explică clar şi simplu în ce constă inovaţia şi 

cum va intra ea pe piaţă, care va fi imaginea pieţei 

© malwa - Fotolia.com 

© Alexandr Denisenko - Fotolia.com

© freshidea - Fotolia.com 

© freshidea - Fotolia.com 

86 

Referinţe 

REFERINŢE Oslo Manual. (2005). 

Organisation for Economic Co-operation and Development 

Chesbrough, H. W. (2003). 

Open Innovation: The new imperative for creating and profiting from technology. 

Boston: Harvard Business School Press. 

Chesbrough, H. W. (2003b). 

The Era of Open Innovation. 

MIT Sloan Management Review , 44(3): 35-41. 

Edquist, C., Hommen, L., & McKelvey, M. (2001). 

Innovation and Employment: Process Versus Product Innovation. 

Cheltenham, UK & Northampton, MA, USA: Edward Elgar Publishing Ltd. 

ERAWATCH. (n.d.). 

Retrieved 2012, from CORDIS: European Innovation Portal: http://cordis.europa. 

eu/erawatch/ 

Policy: PRO INNO Europe. (n.d.). 

Retrieved 2012, from CORDIS: European Innovation Portal: http://cordis.europa.eu/ 

innovation/en/policy/pro-inno.htm 

Radosevic, S. (2008). 

Science - industry links in CEE and CIS: conventional policy wisdoms facing reality. 

Mexico City, Mexico. 

Reid, A., & Peter, V. (February 2008). 

Sectoral Innovation Systems: The Policy Landscape in the EU25, Final Report. 

Brussels: TECHNOPOLIS Group. 

Rogers, E. M. (1995). 

Diffusion of Innovations, Fourth Edition . New York: The Free Press. 

87 

Referinţe 

Europe, U. N. (2009). 

Policy Options and Instruments for Financing Innovation: A Practical Guide to 

Early-Stage Financing. New York and Geneva: United Nations. 

Freeman, C., & Soete, L. (1997). 

The Economics of Industrial Innovation, Third Ed. 

London: Pinter. 

Hamel, G. (2006). 

The why, what and how of management innovation. 

Harvard Business Review. 

Herzog, P. (2008). 

Open and Closed Innovation: different cultures for different strategies. 

Gabler Verlag. 

I3E Consortium. (2012). 

Retrieved 2012, from I3E portal: http://www.i3e.eu/ 

I3E Consortium. (2011a). 

I3E Best Practices. Retrieved 2012, from I3E portal: http://www.i3e.eu/innovation/ 

best.html 

I3E Consortium. (2011b). 

I3E Good Practices. Retrieved 2012, from I3E Portal: http://www.i3e.eu/i3e_wiki/ 

index.php?title=Category:Partners_List 

INNO-Policy Trendchart. (n.d.). 

Retrieved 2012, from PRO INNO Europe: http: //www.proinno-europe.eu/trendchart 

Jolly, A. (2012). 

The Innovation Handbook, second Ed. 

London: Kogan Page. 

Kline, S.J. and N. Rosenberg (1986) 

“An Overview of Innovation”, 

in R. Landau and N. Rosenberg (eds) The Positive Sum Strategy: 

Harnessing Technology for Economic Growth, Washington D.C.: National Academy 

Press, 275-304. 

Schumpeter, J. (1934). 

The Theory of Economic Development. 

Cambridge, MA: Harvard University Press. 

SEC2009 (2009) 

Making public support for innovation in the EU more effective: Lessong learned 

from a public consultation for action at Community level. 

Commission Staff Working Document (SEC2009)1197 of 09.09.2009. 

South East Europe initiative. (n.d.). 

Retrieved 2012, from http: //www.southeast-europe.net/ 

Sundbo, J. (Jul 1997). 

Management of Innovation in Services. 

The Service Industries Journal, Vol17, No3, 432-455. 

TRIPS. 

Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual Property Rights, Apr. 15, 

1994, Marrakesh Agreement Establishing the World Trade Organization, Annex 1C, 

THE LEGAL TEXTS: THE RESULTS OF THE URUGUAY ROUND OF MULTILATERAL 

TRADE NEGOTIATIONS 320 (1999), 1869 U.N.T.S. 299, 33 I.L.M. 1197 (1994) 

United Nations Economic Commission for Europe. (2009). 

Policy Options and Instruments for Financing Innovation: 

A Practical Guide to Early-Stage Financing. Geneva: United Nations Publications 

West, J., & Gallagher, S. (2006). 

Challenges of open innovation: the paradox of firm investment in open-source 

software. R&D Management, p. 320. 

WIPO. (2012). 

Retrieved 2012, from WIPO portal: http://www.wipo.int 

WIPO. (1979). 

Paris Convention for the Protection of Industrial Property. Retrieved 2012, from 

WIPO Portal: http://www.wipo.int/treaties/en/ip/paris/trtdocs_wo020.html 

Wise, E., & Hogenhaven, C. (2008). 

User Driven Innovation, context and Cases in the Nordic Region. Nordic Innovation 

Centre.


88 

Industrial Systems Institute / R.C. Athena (Lead Partner) 

Athanasios P. Kalogeras 

Stadiou Street, 26504 Platani Patras, Greece 

kalogeras@isi.gr 

Austrian Academy of Sciences - Institute for Integrated Sensor Systems 

Albert Treytl 

Viktor-Kaplan-Strasse 2, 2700 Wiener Neustadt, Austria 

albert.treytl@oeaw.ac.at 

ecoplus, The Business Agency of Lower Austria Ltd 

Rainer Gotsbacher 

Viktor-Kaplan-Strasse 2, 2700 Wiener Neustadt, Austria 

r.gotsbacher@ecoplus.at 

Foundation: Cluster Information and Communication Technologies 

Anna Naydenova 

Tsarigradsko Shosse Blvd., 7th Km, BIC IZOT, Floor 2, office 290, 1784 Sofia, Bulgaria 

anna_naydenova@ictalent.org 

Technical University of Cluj-Napoca 

Tiberiu Letia 

15 Daicoviciu street, 400020 Cluj-Napoca, Romania 

tiberiu.letia@aut.utcluj.ro 

University of Maribor 

Matjaz Corlaric 

Smetanova ulica 17, 2000 Maribor, Slovenia 

colnaric@uni.mb.si 

Jozef Stefan Institute 

Vladimir Jovan 

Jamova 39, 1000 Ljubljana, Slovenia 

vladimir.jovan@ijs.si 

Italian Executive Alliance 

Domenico Ricchiuti 

Via Dante Alighieri 7, Matera, Italy 

iea.italia@libero.it 

Foundation: New Bulgarian University 

Antoni Slavinski 

Montevideo Str. 21, 1618 Sofia, Bulgaria 

aslavinski@nbu.bg 

University of Patras 

Stavros Koubias 

University of Patras Campus, 26500, Rion, Greece 

koubias@ece.upatras.gr 

University of Kragujevac Mechanical Engineering Faculty 

Vesna Mandic 

Sestre Janjic 6, 34000 Kragujevac, Serbia 

mandic@kg.ac.rs 

Odessa National Polytechnic University 

Valeriy Lebed 

Shevchenko Av, 650044, Odessa, Ukraine 

lebed@mip.opu.ua

GHIDUL METODOLOGIC AL INOVĂRII 

I3E Methodology Guide 

on Innovation 

Editorial Team 

Athanasios P. Kalogeras - Christos Anagnostopoulos 

Industrial Systems Institute / R.C. Athena 

www.isi.gr 

Graphic Design & Layout 

Rain Media 

+30 2610 274.999 

Local Contact 

Universitatea Tehnica din Cluj Napoca / Departamentul de Automatica 

(I3E Partner Local) 

Tiberiu S. Letia 

strada Memorandumului, nr. 28, Cluj Napoca, Romania 

tiberiu.letia@aut.utcluj.ro 

Copyright © I3E Consortium

GHIDUL METODOLOGIC AL INOVÄRII - I3E

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?

GHIDUL METODOLOGIC AL INOVÄRII - I3E