Algoritm de diagnostic si tratament in infectiile fungice in

Simptomele de sevraj sunt: anxietatea, frisonul,
hiperreflexia, transpiraţiile, tahicardia şi hipotensiunea
ortostatică. Colapsul cardiovascular şi hipertermia sunt
de asemenea întâlnite. Convulsiile tip grand mal pot fi
prezente şi sunt dificil de cupat.
Dacă apar semne de sevraj se va administra
pentobarbital în doze iniţiale de 200-400 mg per os.
Conduita anestezică
1. În abuzul cronic de barbiturice apare o
toleranţă încrucişată cu drogurile anestezice.
2. Nu există rapoarte care să arate o creştere a
necesarului de anestezic (MAC) la cei cu consum
cronic.
3. De asemenea, consumul cronic induce enzimele
hepatice microzomale şi creşte metabolismul altor
medicamente (warfarina, digitala, anestezicele volatile).
4. Administrarea acută de barbiturice va scădea
necesarul de anestezice.
Atenţie la abordul venos - alcalinitatea substanţelor
duce la scleroză venoasă.
BENZODIAZEPINELE
Există puţine dovezi a utilizării benzodiazepinelor
la persoanele cu dependenţă. Pentru a produce
dependenţă este nevoie de doze mari (diazepam 80-
120mg pentru cel puţin 40-50 de zile).
Cei care utilizează benzodiazepinele o fac în
combinaţie cu alte medicamente pentru potenţarea
efectului acestora (ex. metadonă+benzodiazepină), sau
în timpul sevrajului de alte medicamente cât şi pentru
a reduce anxietatea.
Cea mai frecventă combinaţie şi totuşi insuficient
studiată o reprezintă cea dintre alcool şi benzodiazepine.
Simptomele de sevraj apar mai târziu decât în
cazul barbituricelor şi sunt mai puţin severe deşi
benzodiazepinele au un timp de eliminare prelungit.
Tratamentul suportiv este de obicei suficient, în
timp ce antagonistul specific flumazenil este util în
tratamentul formelor grave.
Conduita anestezică este asemănătoare cu cea
de la barbiturice în cazul benzodiazepinelor administrate
cronic.
AMFETAMINELE
Stimulează eliberarea de catecolamine având ca
rezultat augumentarea vigilenţei corticale, cu supresia
apetitului şi scăderea necesarului de somn. Abuzul
cronic de amfetamine va duce la epuizarea rezervelor
de catecolamine.
1. Sunt utilizate legal pentru tratamentul
narcolepsiei, deficienţelor de atenţie, hiperactivitatea
asociată cu minimă disfuncţie cerebrală la copil.
2. Dependenţa psihică de amfetamine este
profundă şi doza zilnică poate să crească de câteva
sute de ori faţă de doza terapeutică.
3. Calea de administrare este de obicei orală
sau în cazul metamfetaminei i.v.
Manifestările clinice ale supradozării:
Simptome: anxietate, psihoze, iritabilitatea
progresivă a SNC manifestată prin hiperactivitate,
hiperreflexie şi ocazional convulsii.
Modificări cardiace: creşterea tensiunii sistemice,
a frecvenţei cardiace, disritmii cardiace, scăderea motilităţii
gastrointestinale, midriază, transpiraţii şi
hipertermie.
Tratamentul supradozajului acut:
a. inducerea de vărsături şi spălătură gastrică +
administrarea de cărbune activ.
b. fenotiazinele pot antagoniza multe din efectele
centrale ale administrării acute de amfetamine.
c. diazepamul poate fi utilizat în controlul
convulsiilor produse de amfetamine.
d. acidifierea urinii favorizează eliminarea.
Sindromul de sevraj:
Manifestări clinice: letargie extremă, depresie
mentală, tendinţe de suicid, apetit crescut, câştigare
în greutate.
Depresia postamfetamine poate ţine câteva luni
şi se tratează cu antidepresive triciclice (imipramina şi
desimipramina) care au efect mai ales pe norepinefrină.
Conduita anestezică
1. administrarea cronică de amfetamine nu
trebuie oprită înainte de chirurgia electivă.
2. Pacienţii care necesită chirurgie de urgenţă
şi care sunt intoxicaţi acut prin ingestie de amfetamine,
pot avea hipertensiune, tahicardie, creşterea
temperaturii, şi creşterea necesarului pentru anestezice
volatile. Pot fi întâlnite chiar oprire cardiacă şi
hipertensiune intracranială. 14
3. Se va monitoriza temperatura în timpul
perioadei perioperatorii.
4. Abuzul cronic de amfetamine este asociat cu
o scădere marcată a necesarului anestezic care rezultă
din depleţia de catecolamine în sistemul nervos central.
5. Poate apare hipotensiune care răspunde la
vasopresoarele cu acţiune directă (fenilefrina şi
adrenalina) şi mai puţin la cele cu acţiune indirectă
(efedrina).
6. Monitorizarea intraoperatorie a presiunii
arteriale sângerânde trebuie luată în considerare.
240
240 Timi[oara, 2005