România literar

Acest num\r
apare cu sprijinul
Finan]at\ de
Consiliul
Jude]ean Alba
Revist\ a Uniunii Scriitorilor din România Director: Nicolae Manolescu anul XLIII 23 septembrie 2011 24 de pagini 2,5 lei
România
38 literar\
®
I n m e m o r i a m
JOHNNY
R|DUCANU
o evocare de Marina Constantinescu
Un poem de Dinu Fl\mând
Proz\ de Gheorghe Schwartz
Alexandra Ciocârlie: Oracolul dereglat
Epifania doamnei Sei Shōnagon – un eseu de Ruxandra Cesereanu
Restituiri de Nicolae Scurtu: Otilia Cazimir despre George Top`rceanu
Cronica filmului de Angelo Mitchievici:
BENYA KRIK ÎNTRE REVOLU}IE {I REAC}IUNE

Editorial de Nicolae Manolescu
Un nume uitat: {tefan Ciobanu – p. 3
Poemul s\pt\mânii de Emil Nicolae – p. 3
În zon\ (9)
Doina Ioanid – p. 4
Urme [i urbe
In memoriam B. Elvin – p. 4
Scripta manent de Alex {tef\nescu – p. 5
Oameni care merit\ s\ c\l\toreasc\
Irina Petra[: Cartea de poezie – p. 6
Recenzii de Lumini]a Corneanu [i Gabriel Co[oveanu – p. 6
Cronica literar\ de Cosmin Ciotlo[ – p. 7
Stilul intelectual (II)
Poem de Dinu Fl\mând – p. 8
Cronica ideilor de Sorin Lavric – p. 9
În arena cu lei
Alexandra Ciocârlie – pp. 10-11
Oracolul dereglat
Gheorghe Schwartz – pp. 12-13
Noul Babilon al Bufonului Vraci
Restituiri de Nicolae Scurtu – p. 14
~nsemn\ri despre George Top`rceanu
Prin anticariate de Simona Vasilache – p. 15
{coala f\r\ metod\
P\catele limbii de Rodica Zafiu – p. 15
Investi]ii
Semn de carte de Gheorghe Grigurcu – p. 16
Blaga în evoc\ri
~nsemn\ri de Livius Ciocârlie – p. 16
Marina Constantinescu – p. 17
O mie [i una de pove[ti
Cronica muzical\ de Dumitru Avakian – p. 18
Cinste lor! ei au avut ini]iativa!
Cronica filmului de Angelo Mitchievici – p. 19
Benya Krik între revolu]ie [i reac]iune
Ruxandra Cesereanu – pp. 20-21
Epifania doamnei Sei Shonagon
Virgil Mihaiu – p. 22
Erudit\ participare româneasc\
la un congres despre flori
Meridiane – p. 23
Premiile României literare,
de debut [i „Cartea Anului”, sunt
acordate cu sprijinul
Funda]iei Anonimul
_
România literar\ ®
Revist\ editat\ de
Uniunea Scriitorilor din România [i Funda]ia România literar\
Redac]ia:
NICOLAE MANOLESCU – director
GABRIEL CHIFU – director executiv
IONELA STANCIU – secretar general de redac]ie
MARINA CONSTANTINESCU – redactor
LUMINI}A CORNEANU – redactor
ANA CHIRI}OIU – redactor
COSMIN CIOTLO{ – redactor asociat
SORIN LAVRIC – redactor asociat
ANGELO MITCHIEVICI – redactor asociat
Corectur\:
VICTOR GODEANU
(pag. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13),
NINA PRUTEANU
(pag. 1, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24).
Concep]ia grafic\: MIHAELA ßCHIOPU
(varia]iuni pe tema „`nsemne“ )
Fotoreporter: ION CUCU
Tehnoredactare computerizat\:
IONELA STANCIU
GEORGE MAXIMILIAN IONESCU
Prelucrare imagine: VALENTINA VL|DAN
Coresponden]i `n str\in\tate: RODICA BINDER
(Germania), GABRIELA MELINESCU (Suedia),
LIBUŠE VALENTOVÁ (Cehia)
Funda]ia România literar\, Calea Victoriei
133, sector 1, cod 010071, Bucure[ti.
Director administrativ: VALENTINA VL|DAN
Secretariat: SOFIA VL|DAN, GHEORGHE
VL|DAN
Cont `n lei: BRD-GSG Agen]ia {incai,
RO91BRDE441SV59488894410. Cont `n valut\:
BRD-GSG Agen]ia {incai
RO87BRDE441SV59488974410 (USD),
RO37BRDE441SV59489004410 (EUR)
Conform prevederilor Statutului, Uniunea
Scriitorilor din România nu este responsabil\
pentru politica editorial\ a publica]iei
[i nici pentru con]inutul materialelor
publicate.
România literar\ este membr\ a
Asocia]iei Revistelor, Imprimeriilor [i
Editurilor Literare (A.R.I.E.L.), asocia]ie cu
statut juridic, recunoscut\ de c\tre
Ministerul Culturii [i Patrimoniului Na]ional.
ISSN 1220-6318
Din decembrie 2010, revista
România literar\ apare
cu sprijinul financiar al
Ministerului Culturii [i
Patrimoniului Na]ional
e-mail: romania_literara@yahoo.com;
revistaromanialiterara@gmail.com;
http://www.romlit.ro; tel.:
021.212.79.86; fax: 021.212.79.81
Imprimat la FED PRINT
Revista apare cu
sprijinul Administra]iei
Fondului Cultural
Na]ional.
Pre] de vânzare: 2.5 lei
Pentru rubrica Po[ta redac]iei, textele vor fi trimise pe adresa: posta.romlit@gmail.com
2................................................................................................................................................................................................. România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

• editorial de nicolae manolescu
Un nume uitat:
{tefan Ciobanu
• poemul s\pt\mânii de emil nicolae
actualitatea
În zon\ (9)
De[i prezent în cele mai recente
dic]ionare literare, {tefan
Ciobanu (1883-1950), profesor
de literatur\ veche la Chi[in\u
(1926-1938) [i la Bucure[ti
(1938-1949), membru al
Academiei Române, autor al
unei foarte temeinice Istorii a literaturii
române vechi (1947, reeditat\ în 1989
de Dan Horia Mazilu), este aproape uitat
ast\zi.
Din aceea[i genera]ie cu Nicolae Cartojan
[i Sextil Pu[cariu, pionieri [i ei ai studiului
literaturii din secolele XVI-XVIII cu mijloacele
secolului XX, {tefan Ciobanu venea din
Basarabia [i predase la Kiev, unde dobândise
o solid\ forma]ie de slavist. L-am folosit în
Istoria critic\ în mai mare m\sur\ decât
pe ceilal]i doi, fa]\ de care a avut în plus
preocup\ri legate de metodele de studiu
în istoria literar\. A publicat în 1944 la „Casa
{coalelor” o bro[ur\ intitulat\ Introducere
în istoria literaturii române [i subintitulat\
Orient\ri metodologice. Dou\ lucruri
atrag aten]ia în ea. Primul este chiar interesul
pentru teoria disciplinei noastre. În epoc\,
doar G. C\linescu o mai împ\rt\[ea. Cazul
lui {tefan Ciobanu e cu atât mai semnificativ,
cu cât el era un istoric de mod\ veche [i
se desp\r]ea de G. C\linescu tocmai în ideea
acestuia de a nu separa istoria de critic\,
idee pe care i-o [i repro[eaz\ în Introducere,
sub cuvânt c\ ar avea drept urmare neglijarea
literaturii religioase, dominant\ în epoca
veche. Al doilea lucru care atrage aten]ia
este respectul ar\tat de {tefan Ciobanu
contribu]iei înainta[ilor. Nici Cartojan,
nici Pu[cariu, nici Iorga, spre a r\mâne la
speciali[tii în veche, cum se spunea în jargonul
universitar pe vremea studen]iei mele, nu
citau contribu]iile anterioare. Nici G. C\linescu,
nici al]ii n-o fac.
În ce-l prive[te pe {tefan Ciobanu, el
consacr\ partea final\ a bro[urii unui meticulos
inventar al studiilor sau c\r]ilor de istorie
literar\, începând cu crestoma]iile, antologiile
de texte vechi, adic\, [i cu prefe]ele lor, care
au fost adesea adev\rate schi]e de istorie
literar\. Mai nimeni nu mai pomene[te ast\zi
de Romanische oder walachische Sprache
und Literatur din 1937 a lui Mihail Kog\lniceanu,
prima încercare de acest fel, când autorul
avea 20 de ani [i era student la Berlin (o
va reedita fiul lui în 1895). Nici de Crestoma]ia
sau analecte literare din 1858 a lui Timotei
Cipariu nu se mai [tie, a c\rei prefa]\ este
totu[i o încercare mult mai ampl\ decât a
lui Kog\lniceanu de a „schi]a” o istorie a
literaturii române. Norocul lui Aron Pumnul
a fost c\ l-a avut elev la Cern\u]i pe Eminescu
[i c\ acesta a înv\]at dup\ Lepturariu
românesc cules din scriptorii români (trei
tomuri tip\rite la Viena între 1862 [i 1865),
în care textele sunt înso]ite de succinte
biografii. Tot în Lepturariu i-a descoperit
pe poe]ii evoca]i în Epigonii. Uitat\ complet
e Crestoma]ia român\ a lui Moses Gaster
din 1891. Ca [i Istoria limbii [i literaturii
române, prima istorie propriu-zis\, aceea a
lui Aron Densusianu din 1885, reeditat\
în 1894, ca [i Schi]e de istoria literaturii
române a lui V. Ureche, tot din 1885, ca
[i, un an mai târziu, Istoria limbii [i a literaturii
române a lui I. N\dejde, ca [i, în fine,
Introducere în istoria limbii [i literaturii
române a lui Alexandru Philipide din 1888.
{tefan Ciobanu le comenteaz\ succint pe
toate, mai pu]in pe cele pe care le consider\
„de mai pu]in\ importan]\”, cum ar fi cele
datorate unor I. L\z\riciu, V. Gr. Pop, G.
Popescu, G. Alexici, Ghi]\ Pop, W. Rudow
sau I. G. Sbiera. Nu-i scap\ decât una singur\,
[i cea mai bun\ dintre toate cele ap\rute
înainte de 1900, [i anume Manual de istoria
literaturii române al lui Enea Hodo[, semnalat
întâia oar\ de mine într-un editorial din
România literar\ de acum câ]iva ani.
Desigur, incursiunea nu se opre[te aici.
Istoricii din secolul XX, de la Iorga la C\linescu,
î[i primesc por]ia de aprecieri.
Sunt foarte sensibil la aceast\ form\
de respect fa]\ de cei care ne preced\ [i care
const\ în a le cita opiniile, nu doar din polite]e
intelectual\, dar [i fiindc\ sunt de p\rere c\
istoria literaturii nu e o prob\ atletic\
individual\, ci o [tafet\, [i c\ fiecare
epoc\ î[i are adev\rul ei, de care nu se poate
s\ nu ]inem seama, dac\ vrem ca, la rândul
nostru, s\ se ]in\ seama de noi. {tefan
Ciobanu nu merit\ s\ fie ignorat de istoricii
literari din zilele noastre, care [i câ]i vor mai
fi fiind ei. •
fototeca româniei literare
Cu siguran]\ c\ paracliserul din Vl\diceni
nu e atât de celebru ca Raymond Chandler
care a observat c\ „trei lucruri nu pot fi
întrunite niciodat\:
iubita, ora [i locul, cum a spus
Browning, poetul nu pistolul”
în schimb el a reu[it s\ îns\ileze
cu litere zim]ate deprinse la [coala primar\
urm\torul bilet afi[at pe u[a bisericii din sat
„v\ rog [terge]i cotonoagele de iarb\”
[i de atunci pân\ ast\zi nimeni nu a reu[it
s\ afle dac\ mesajul era pentru enoria[i
sau pentru îngeri
Ioana Pârvulescu, Adrian Alui Gheorghe, Mircea C\rt\rescu, 2008.
Foto: Ion Cucu
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011......................................................................................................................................................................................................................................3

tema lunii: c\r]ile colegilor mei
• doina ioanid
Urme [i urbe
In memoriam B. Elvin
Cele dou\ Mântulese, volumul
de debut al Andreei R\suceanu,
provenit dintr-o tez\ de doctorat
sus]inut\ la Centrul de Excelen]\
în Studiul Imaginii, este o carte
la grani]a dintre un roman, o istorie
a vie]ii private [i o pledoarie indirect\,
dar conving\toare pentru ceea
ce se mai poate salva din Bucure[tiul
vechi. Strada Mântuleasa este
urm\rit\ din secolul al XVIII-lea
pîn\ în secolul XX ca un soi de
microunivers surpins în mi[care.
Dac\ ar fi s\ fac o compara]ie m-a[
gîndi la Montaillou sat occitan al
lui Emmanuel Le Roy Ladurie, la
microistoriile lui Carlo Ginsburg,
dar [i la Microcosmos, filmul
documentar al lui Claude Nuridsany
[i Mari Pérennou. O lume mic\, cu
împ\r]irile ei pe sectoare simbolizate
prin culori, cu agreg\rile [i
dezagreg\rile tipice epocilor, cu
Uniunea Scriitorilor din România [i
Asocia]ia Scriitorilor Bucure[ti anun]\
cu profund\ durere încetarea din
via]\, în ziua de 18 septembrie 2011,
a reputatului scriitor Elvin Bernstein (B.
Elvin), unul dintre decanii de vîrst\ ai
Uniunii.
vie]uirea supus\ vremurilor, adic\
presiunii acelui sistem socio-istoric,
politic, dar mai ales mentalit\]ilor,
care, de[i venite din acest sistem
explicit, cu toate devierile de rigoare,
pot fi, de cele mai multe ori, mai
înr\d\cinate [i mai constrîng\toare,
în m\sura în care ac]ioneaz\ [i
coordoneaz\ via]a oamenilor, de
la domeniul practic, pîn\ la cel mai
intim.
Acest du-te-vino între un context
socio-istoric precis [i micul univers
al negustorilor din mahalaua
Mântuleasa devine foarte vizibil
în povestea Stanc\i Mântuleasa.
Statutul ei de v\duv\, mai bine
spus, incertitudinea acestui statut
într-o perioad\ tulbure, în care
legisla]ia [i pragmatismul rapace
al unei societ\]i organizate strict
pe descenden]\ [i transmiterea ei,
sînt f\cute sensibile prin gardul
B. Elvin s-a n\scut la Moine[ti la
24 august 1927. Din cauza etniei sale,
a fost împiedicat s\ studieze la Liceul
„Mihai Viteazul”, fiind obligat de
legile rasiale ale timpului la munci
obligatorii. A reu[it s\ urmeze cursurile
Liceului „Cultura”-Max Aziel, unde l-a
avut ca profesor de limba român\ pe
Mihail Sebastian. A debutat ca publicist
în revista „Caiete culturale”, editat\
chiar de el, iar ca literat, în ziarul „Ecoul” (1944), cu un medalion G.B. Shaw,
semnat cu pseudonimul Paul Scor]eanu. Dup\ absolvirea liceului, a urmat cursurile
de Estetic\ ale Facult\tii de Filosofie din Universitatea Bucure[ti. Ca student [i apoi
absolvent a colaborat la revistele: „Contemporanul”, „Gazeta literar\”, „Luceaf\rul”,
„Via]a româneasc\”.
Dup\ absolvirea facult\]ii, în anul 1950, a lucrat la Editura Tineretului, dar a fost
exclus din partidul comunist [i din editur\. Ulterior a scris [i publicat volumul Anatole
France, care i-a atras excluderea din redac]iile la care activa, timp de trei ani. Volumul
era îndreptat împotriva fanatismului politic [i era inspirat de revolu]ia anticomunist\
maghiar\ din 1956. Ulterior a reu[it s\ devin\ secretar literar la Teatrul de
Comedie [i apoi Teatrul Na]ional „I.L. Caragiale” din Bucure[ti, unde a ini]iat [i a
editat vreme de 20 de ani publica]ia trimestrial\ „Caietele Teatrului Na]ional”, una
dintre cele mai valoroase publica]ii culturale ale anilor ’70-’80.
Dup\ revolu]ie, începînd din 1992, B. Elvin a devenit redactor-[ef al altei publica]ii
de prestigiu: „Lettre Internationale” – edi]ia român\, pe care a condus-o pîn\ la sfîr[itul
vie]ii. B. Elvin a fost un scriitor ata[at mi[c\rii teatrale, a scris critic\ de teatru [i a
f\cut parte din Sec]ia de dramaturgie a Asocia]iei Scriitorilor Bucure[ti. În afar\ de
activitatea sa publicistic\, a publicat numeroase volume de eseu [i romane între care:
Dup\ o lung\ [i grea suferin]\ (1973), Partea mea de comedie (1974), Prin ce se
deosebe[te aceast\ noapte? (1977), Hotarul imaginar (1980), ~n continuare (1982),
Col]urile cercului (1985), Patru [i un absent (1988).
Prin dispari]ia lui B. Elvin, literatura român\, presa noastr\ cultural\ [i lumea
literar\ din România sufer\ o grea pierdere.
Mântulesei din care se rup nuiele.
Mahalaua, zon\ circumscris\
indeterminat, cu livezi [i maidane
[i cîini, este pe cît de stratificat\
etnic [i social, me[te[ug\resc,
pe atît de haotic\ [i de barbar\.
Sub spoiala de r\scump\rare cre[tin\,
ctitorii de biserici, familii puternice,
comer] înfloritor, sub aura de
bun\stare [i uneori de o]iu, se
întrez\resc limpede drame [i abuzuri.
V\duva discret\, care trebuie
s\-[i p\streze cinstea dac\ vrea
s\-[i primeasc\ zestrea înapoi [i
treimea de mo[tenire este doar
unul dintre cazuri. Avem pove[ti
despre parvenitism [i cruzime,
precum cea a lui Costache, slug\
boiereasc\, pus\ pe înavu]ire, care
a[teapt\ s\ moar\ unchiul s\u,
jupîn Mihalache, st\pînul unui rînd
de case în Mântuleasa, ca s\ se
poat\ ajunge. {i ajunge proprietar
de restaurant în Br\ila, î[i schimb\
[i numele, din Costache în Constantin
Dobrotinescu. O poveste de via]\
împrumutat\ de la Ion Ghica
(Convorbiri economice), care se
integreaz\ firesc în carte.
De altfel, sînt nenum\rate
pove[tile diver[ilor locuitori ai
mahalalei în diferite epoci: povestea
celor care „ascult\ pe sub ferestrele
altora“ [i pedepsele care-i a[teapt\,
povestea Elenei Mangâru [i a
pivni]elor adînci, a Margaretei
Andronescu [i a garajului pentru
automobil, povestea caselor Capr\
[i a [colii Mântuleasa.
Capitolele bazate pe documente
de epoc\, împ\nate cu anecdote
[i fic]iuni, sînt construite cu un
oarecare suspans, anun]îndu-se
unele pe altele, intersectîndu-se,
curgînd înainte [i înapoi, într-un
permanent renvoi, care aduce în
scen\ [i contureaz\ personaje,
atmosfera mahalalei, moda timpului,
schimb\rile arhitecturale [i de
mentalitate.
În jurul celor dou\ Mântulese
[i a bisericii ctitorite se ]ese un
adev\rat roman familial, la fel [i
în jurul povestirii lui Mircea Eliade,
Pe strada Mântuleasa. Microistoria
î[i g\se[te formula cea mai potrivit\
într-o nara]iune care aduce disparat
[i laolalt\ o strad\ pe care se întîmpl\
s\ trecem, f\r\ s\-i [tim povestea,
f\r\ s\ ne d\m seama de urmele
ascunse ale celor ce-au locuit
sau au trecut vreodat\ pe acolo.
Se întîmpl\ de multe ori s\ trecem
pe lîng\ case sau pe str\zi, f\r\ s\
le vedem, într-un soi de orbire a
familiarului. Se întîmpl\ s\ le l\s\m
în paragin\, s\ le d\m uit\rii, doar
pentru c\ sîntem prea gr\bi]i
sau neaten]i. Ceea ce a încercat
Andreea R\suceanu s\ spun\,
într-un fel eliadesc, este c\ str\zile
poart\ pove[tile [i urmele locuitorilor,
depuse în straturi succesive [i ar
fi p\cat s\ fie trecute în uitare sau
distruse. •
n jurul celor dou\
Mântulese [i a bisericii
ctitorite se ]ese un
`adev\rat roman familial.
CALENDAR
25.09.1881 - s-a n\scut Panait
Cerna (m. 1913)
25.09.1900 - s-a n\scut Henri
Jacquier (m. 1980)
25.09.1914 - s-a n\scut Marcel
Marcian (m. 2000)
25.09.1920 - s-a n\scut Dimitrie
Vatamaniuc
25.09.1927 - s-a n\scut Mihai
Stoian (m. 2005)
25.09.1930 - s-a n\scut Mihail
Giugariu
25.09.1939 - s-a n\scut Stevan
Bugarschi
25.09.1943 - a murit Octav
Botez (n. 1884)
25.09.1971 - s-a n\scut Mihaela
Ursa
26.09.1907 - s-a n\scut Dan
Botta (m. 1958)
26.09.1932 - s-a n\scut {tefan
Oprea
26.09.1939 - s-a n\scut Iustin
Ceuca
26.09.1943 - s-a n\scut Aurica
Br\deanu
26.09.1951 - s-a n\scut Florica
Madritsch Marin
26.09.1975 - s-a n\scut Nicoleta
Clive]
26.09.1992 - a murit Dan
Du]escu (m. 1958)
27.09.1827 - s-a n\scut
Alexandru Papiu-Ilarian
(m. 1877)
27.09.1923 - s-a n\scut Ariadna
{alari
27.09.1933 - s-a n\scut Grigore
Hagiu (m. 1985)
27.09.1934 - s-a n\scut Ilarie
Hinoveanu
27.09.1941 - s-a n\scut Crina
Boc[an Decusar\
27.09.1944 - s-a n\scut Franz
Hodjak
27.09.1966 - s-a n\scut Gabriel
T\n\sescu
27.09.1969 - s-a n\scut Bogdan
Suceav\
27.09.1976 - s-a n\scut
Cristiana Eso
27.09.1990 - a murit Ion Biberi
(n. 1904)
27.09.2001 - a murit
Iustin Pan]a (n. 1964)
27.09.2001 - a murit Traian
Olteanu (n. 1941)
4..................................................................................................................................................................................................................................... România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

otul este s\ avem libertatea
sufleteasc\ necesar\ ca s\ nu rat\m
întâlnirea cu o lume atât de diferit\
tde a noastr\.
27.09.2001 - a murit Florin
Muscalu (n. 1943)
28.09.1876 - a murit Costache
Negri (n. 1812)
28.09.1882 - s-a n\scut Vasile
Pârvan (m. 1927)
28.09.1931 - s-a n\scut Valeriu
Râpeanu
28.09.1932 - s-a n\scut Leonida
Teodorescu (m. 1994)
28.09.1934 - s-a n\scut Sina
D\nciulescu
28.09.1950 - s-a n\scut Emilian
Marcu
28.09.1952 - s-a n\scut Viorel
Lic\
28.09.1987 - a murit Aurel
Gurghianu (n. 1924)
28.09.1993 - a murit Otilia
Nicolescu (n. 1932)
28.09.2004 - a murit Geo
Dumitrescu (n. 1920)
28.09.2005 - a murit Bianca
Balot\ (n. 1936)
28.09.2006 - a murit Virgil
Ierunca (n. 1920)
29.09.1812 - s-a n\scut Eudoxiu
Hurmuzachi (m. 1874)
29.09.1888 - s-a n\scut Iorgu
Iordan (m. 1986)
29.09.1899 - s-a n\scut Ion
Mu[lea (m. 1966)
29.09.1936 - s-a n\scut Miron
Kiropol
29.09.1939 - s-a n\scut Marian
Barbu
29.09.2001 - a murit Gellu
Naum (n. 1915)
29.09.2003 - a murit Ernest
Verzea (n. 1917)
30.09.1882 - a murit Mihai
Pascaly (n. 1830)
30.09.1916 - s-a n\scut Mihail
S\ulescu (n. 1888)
30.09.1932 - s-a n\scut Ovidia
Babu Buznea
30.09.1933 - s-a n\scut Negoi]\
Irimie (m. 2000)
30.09.1943 - s-a n\scut {erban
Chelariu
30.09.1972 - a murit Grigore
Cugler (n. 1903)
30.09.2005 - a murit Ion Vasile
{erban (n. 1942)
30.09.2006 - a murit Sütö
András (n. 1927)
• Rubric\ realizat\ de
Nicolae Oprea
• scripta manent de alex [tef\nescu
Mul]i oameni nu
merit\ s\ c\l\toreasc\.
Î[i fac bagajele,
consult\
h\r]i, ajung în locuri
îndep\rtate, dar
nu v\d nimic din
ce ar trebui s\ vad\ [i nu în]eleg
nimic din ce ar trebui s\
în]eleag\.
Din relat\rile lor po]i s\ afli cât
cost\ un [ni]el la Viena sau ce
fel de ceai se bea la Tokyo. Bineîn]eles,
este dreptul lor s\ se duc\ unde
vor (învârtindu-se – a[a se spunea
în copil\ria mea, în semn de desolidarizare,
„du-te învârtindu-te!”),
dar [i dreptul meu s\ constat
sterilitatea unor asemenea c\l\torii.
Cu atât mai mult m\ bucur s\
aflu c\ se mai înregistreaz\, din
când în când, [i c\l\torii relevante
din punct de vedere cultural, cum
sunt acelea întreprinse în ultimii
ani de Daniela Zeca-Buzura în ]\ri
din Orient. Din incursiunile ei în
Tunisia, Emiratele Arabe Unite [i,
recent, Iran, talentata [i curajoasa
scriitoare s-a întors cu o „prad\”
bogat\. Romanele Istoria roman]at\
a unui safari [i Demonii vântului
au intrat deja în istoria recent\ a
literaturii române ca romane foarte
bune, nu doar exotice. Urmeaz\,
îl a[tept\m cu ner\bdare, unul
inspirat de c\l\toria în Persia. Pân\
la apari]ia lui, Daniela Zeca-Buzura
ne satisface [i în acela[i timp ne
a]â]\ curiozitatea oferindu-ne
un album realizat în colaborare cu
so]ul ei (iat\, mai colaboreaz\ [i
so]ii!), un as al artei fotografice,
Mihai-Adrian Buzura.
Comentariile ei [i fotografiile
lui se completeaz\ reciproc, f\-
cându-ne s\ intr\m în atmosfera
lumii persane f\r\ preliminarii.
R\sfoind albumul (de o calitate
tehnico-editorial\ irepro[abil\),
începem s\ vis\m cu ochii deschi[i.
Totul este s\ avem libertatea
sufleteasc\ necesar\ ca s\ nu rat\m
întâlnirea cu o lume atât de diferit\
de a noastr\. „Prima, cea mai simpl\,
dar [i cea mai grav\ eroare – ne
previne Daniela Zeca-Buzura – e
s\ judeci Iranul dup\ coduri europene.”
Autoarea este con[tient\ de
ascendentul ei asupra celor care
au scris despre Iran f\r\ s\-l cunoasc\
dintr-o experien]\ direct\:
„Montesquieu a scris despre Esfahan
cu 410 ani înaintea mea. Dar, pe
lâng\ erudi]ia intimidant\ a baronului
iluminist, membru al Academiei
Franceze, o alt\ diferen]\ important\
dintre noi este aceea c\ eu chiar
Oameni care merit\
s\ c\l\toreasc\
Daniela Zeca-Buzura, cu rochie [i v\l de
coral ([i cu o [uvi]\ de p\r ie[ind române[te
de sub v\l), pe o str\du]\ din Yazd.
am pus piciorul pe p\mântul iranian.”
Ajuns\ la fa]a locului, Daniela
Zeca-Buzura [tie s\ vad\:
„Ce are Orientul în plus e lumina.
Nu degeaba impresioni[tii c\utau
asta. Am v\zut în Magreb ora[e
de[ertice, pe care le-am adorat, [i
nisipul portocaliu al Emiratelor
Arabe, dar în Persia de[ertul e
altfel, a[a cum nu b\nuiam. Nu
vezi asta în Teheran, care e o
metropol\ a Iranului islamic,
acaparant\ [i cosmopolit\, dar o
sim]i mai departe, în provinciile
pres\rate în podi[, într-o t\cere
fierbinte de praf [i de roc\. Din
capital\ la Esfahan am mers patru
ore, drum întins, cu ma[ina,
într-o mu]enie de peisaj selenar,
în care z\c\minte de sare, aflate
la suprafa]\, ridicau înspre nori
turbioane de cristal alb, care cu
siguran]\ î]i tulburau setea.”
Mi-aduc aminte c\, ajungând
[i eu cândva la Dresda, am vrut s\
v\d neap\rat Madona lui Rafael,
obsedat de versul lui Eminescu.
„O, cum Rafael creat-a pe Madona-
Dumnezeie...” În Iran, a[ fi încercat
s\ aflu cât mai multe despre Zoroastru
(Zarathustra), cu gândul tot la
Eminescu ([i la Ruben, din S\rmanul
Dionis) [i, bineîn]eles, la Nietzsche.
Am tr\it un moment de jubila]ie
g\sind r\spunsuri la întreb\rile
mele, datând din adolescen]\, în
însemn\rile de c\l\torie ale Danielei
Zeca-Buzura, care a f\cut insistente
investiga]ii pentru a afla cât mai
multe despre adep]ii cultului lui
Zoroastru din Iran:
„În Iran Zoroastru e mai mult
decât un profet. Zoroastru e Soarele
pe P\mânt, revelat cu mai bine de
[ase sute de ani înaintea preceptelor
lui Hristos, în a[a fel încât întâietatea
Zendan-e Eskandar (închisoarea lui
Alexandru cel Mare) – o grot\ circular\,
cu pere]ii c\ptu[i]i de c\r\mid\.
viziunii sale, a[a cum ne e transmis\
din cânturile p\strate ale Avestei,
poate fi atestat\, cel pu]in cronologic,
drept creuzetul tuturor celorlalte
religii mari care au urmat. Cre[tinismul,
iudaismul, dar [i multe dintre
versetele Coranului au împrumutat
concepte [i simboluri importante
din cultul mitraic [i din venerarea
lui Ahura Mazda. Zoroastrienii,
în schimb, au r\mas o cast\ închis\
[i rezistent\ la contamin\ri, fidel\
virtu]ilor focului, care le-a ars
neîntrerupt pe altarele templelor,
în pofida prigoanei, a persecu]iilor
sau a intoleran]ei de orice fel.
Minoritate religioas\ recunoscut\
în prezent în Iran, de]in\toare a
dou\ locuri în Parlament, restrânsa
comunitate a zoroastrienilor se
bucur\, în ora[e, de un prestigiu
moral absolut. Sunt considera]i
cei mai cinsti]i [i mai harnici dintre
localnici, iar în Yazd, unde adep]ii
lui Zoroastru abia dep\[esc [apte
mii de suflete, am auzit un proverb
care spune: «Dac\ într-o închisoare
se afl\ [apte învinui]i, sigur, nici
unul nu e zoroastrian.»”
Daniela Zeca-Buzura [i Mihai-
Adrian Buzura au c\l\torit [i pentru
mine în Iran. Le r\mân îndatorat.
Noul cimitir zoroastrian.
actualitatea
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011.....................................................................................................................................................................................................................................5

ecenzii
Cartea de poezie
Blânde]ea îmblânzitorului
Provincii. Gr\dini. Orbite, antologia
din 2006, rememoreaz\ câteva
dintre metaforele obsesive ale
poetului, „recele palid al melancoliei”
fixându-[i tab\ra în spa]ii predestinat
elegiace, crepusculare („ciorchinele
putred al serii”) [i vibrând discret la
trecere, precaritate, singur\tate. În
declin, sub „cenu[a rece a b\trâne]ii”,
lumina î[i conserv\ blânde]ea [i promite
ocrotire, dez-am\girea are melodie.
Provincia îns\[i – a c\rturarului care,
septentrionar, nu uit\ niciodat\
dimensiunea etic\ a lucrurilor omene[ti
– î[i inventariaz\ nu doar constrângerile,
Vasile Igna,
Animale
domestice,
Cluj-Napoca,
Editura Limes,
2011, 102 p.
ci [i libert\]ile [i suveranitatea. Delicata
senin\tate a enun]urilor r\mâne marca
esen]ial\, cântecul r\sucit în sine
acceptând recept\ri tranzitive gra]ie
aparentei sale neînrol\ri. Reflexivitatea
e atât de sfumato, ambiguizat\ prin
valor\ri ezitante ale volumelor, încât
poate fi asumat\ tranzitiv, iar tranzitivitatea
î[i conserv\ vagul [i nesiguran]a tatonant\
cât s\ sune reflexiv. Aceast\ situare
între a poemului face din Vasile Igna
un poet de frecventat în complicit\]i
de interior, nu de recitat în vaste pie]e.
Chiar dac\ sunt tentate r\zvr\tiri
expresioniste de imagine [i perspectiv\,
acestea sunt mereu difuze, nu tulbur\
echilibrul „clasic” al poemului, nu
conturb\ organizarea susurat-simfonic\
a detaliilor, oricât de aspre ca atitudine
[i receptare. Poemul este refugiu
predilect, dar [i privilegiat\ modalitate
de socializare. În Lumin\ neagr\ (2008),
viziunea e comparabil\ cu cea din
Elegiile în ofensiv\ ale lui Ion Pop ori
cu Refluxul sensurilor, poemele „în
scap\t” ale Anei Blandiana, Vasile Igna
înregistrând efectul de cataclism al
muritudinii, într-un desen pe cât de
personal, pe atât de cuprinz\tor ca
mesaj. Versul face pe nesim]ite pasul
de la dest\inuire la m\rturie. Cu o
blânde]e în]eleapt\ [i prevenitoare a
gesturilor diurne, emotiv reticent [i
senzitiv profund ]inut în frâu de o
sensibilitate fundamental livresc\, dar
nu [i atras\ de performan]e formale,
Vasile Igna atenueaz\ precaritatea
situ\rilor existen]iale prin pre]uirea
apartenen]ei [i o asumare a Provinciei
(geografice [i existen]iale) ca loc în
miezul lucrurilor.
Animale domestice aduce o u[oar\
schimbare de atitudine, moartea fiind
îmblânzit\ acum prin senzualitatea
sublimat-exuberant\ a poemelor din
primul ciclu, dar [i prin exerci]iile de
rime [i ritmuri din sec]iunea a doua,
Jurnal de jocuri. Valea c\prioarei: 23
de ipostaze ale verii, în r\sp\r, acestea,
cu diformul [i destr\marea [i având
rost explicit: „s\ nu se fac\ sufletul
noroi”. Fugar\, dar st\ruitoare, bântuie
poemele o Ea de o stranie voluptate:
„E[ti mai frumoas\, o, e[ti mai frumoas\
/ decât dac\-a[ fi încercat s\ te fr\mânt
/ chiar eu / dintr-un ulcior de lut [i-o
raz\ de lumin\”. „În fiecare poem se
ascunde o femeie” de o senzualitate
grea, dar rafinat\, o siluet\ în[el\toare,
cât s\ încap\ în conturele ei voluptosfantomatice,
de o carnalitate eterat\,
via]a sau moartea, mama sau iubita,
asfin]irea sau chiar… pisica (personaj
nu doar literar, de o surprinz\toare,
pentru mine, frecven]\ în biografia
scriitorilor români). Umbr\ angelicbulgakovian\,
aceasta asist\ înaintarea
poemelor ca fericit alter ego al obositului
poet: „El st\tea mai mult în Gr\din\,
departe de lupi / [i ere]i, printre câinii
de paz\ ai fructelor. / Paznic el însu[i,
mereu norocos, cu du[mani / nev\zu]i
în ora[e. Ajutor îi era un motan lini[tit/
ce avea obicei s\ ofteze în somn,
apoi s\-l urmeze / tiptil precum luna
o stea dep\rtat\”.
Retractil („a[ fi vrut s\ m\ furi[ez
într-un crâng”), Vasile Igna caut\
ad\posturi iluzorii, lumini[uri, [i viseaz\
(adev\rul însu[i e „un fel de vis”) la
„confortul obscen al trecutului”, „de
undeva, din p\mântul negru al inimii
/ unde se ascund animalele domestice
[i / se pritocesc micile explozii ale
timpului”. „Visând una [i tr\ind alta”,
într-un balans ce-i define[te, de altminteri,
statura, mereu dual\, calm-contradictorie,
se cuib\re[te „dincolo de marginea
zdren]uit\ / a cuvintelor” în „moara
de[art\ a paginii”, „singur printre
animale mici / (motani scor]o[i [i turme
de arici)”, cu scrisul martor st\ruitor
al înc\-vie]ii: „Acum v\d cum se topesc
z\pezile în aprilie / [i casa cum intr\
încet în p\mânt. / {i-aproape c\ nu mai
am nici o fotografie / în care s\ nu fie
un mort, / nici o carte mai tare ca via]a,
/ nici jale mai dulce ca trupul cernit
al iubitei. / Dar eu ar mai departe
p\mântul cu / plugul nemernic al
vorbelor, / ascult / murmurul armonic
al textului visat”.
• Irina Petra[
Radu Vancu,
Eminescu. Trei eseuri,
Sibiu-Cluj Napoca, InfoArt Media –
Argonut, 2011, 171 p.
Dup\ ani de-a rândul în care eforturile
de demitizare a lui Eminescu au
ultragiat românul patriot [i degrab\
l\cr\m\tor la auzul numelui poetului,
iat\ c\ un tân\r poet [i critic a g\sit
de cuviin]\ s\ se aplece asupra operei
eminesciene nu pentru a ar\ta c\ aceasta
este dep\[it\, ci dimpotriv\, pentru a
se revendica de la ea, pe sine [i întreaga
genera]ie c\reia-i apar]ine.
Cartea con]ine trei eseuri, inegale
ca dimensiuni: primele dou\, Poezie [i
existen]\ [i Poetica t\cerii, de circa
treizeci de pagini fiecare, propun dou\
noi premise pentru revizitarea operei
eminesciene. Personalizarea operei,
sinonim\ cu „celebrul deziderat al
anul\rii distan]ei dintre subiect [i obiect”
specific romantic, ne dezv\luie, în primul
eseu, un Eminescu dep\[ind romantismul,
care „afl\, într-un mod acut al suferin]ei,
ceea ce poe]ii strict romantici nu putuser\
s\ [tie, [i anume c\, dup\ a[teptata
desfiin]are a diferen]ei între subiect
[i obiect, lumea devine un limb fantasmatic
din care nu mai exist\ cale de întoarcere.”
Astfel, Radu Vancu g\se[te c\ Bacovia,
Mircea Iv\nescu [i poe]ii dou\mii[ti
provin din aceea[i direc]ie, a poeziei
„existen]ei”, posibilit\]ile oferite de
aceasta fiind „departe de epuizare”.
Al doilea eseu se concentreaz\ pe
t\cerile [i [oaptele din poezia eminescian\,
criticul remarcând c\, la Eminescu
„retoricii romantice îi este aplicat
consecvent, ba chiar aproape programatic,
un procedeu de bemolizare”. „T\cerea”
din poezia eminescian\ este analizat\
în paralel cu aceea din opera lui Hölderlin
[i a lui Mallarmé, aceast\ perspectiv\
dezv\luindu-ne un Eminescu dep\[ind
condi]ia consacrat\ de „romantic întârziat”
[i contemporan spiritual al celor doi
mari scriitori europeni, „venind dinspre
primul înspre al doilea [i urm\rind o
direc]ie liric\ mai pronun]at tragic\”.
Cel de-al treilea eseu, Imaginarul
apocaliptic, este o cercetare aplicat\ a
imaginarului eminescian, pornind de la
ideile formulate de G. C\linescu, Negoi]escu
[i Ioana Em. Petrescu, urmând îns\
un parcurs propriu. Radu Vancu nu crede
în rolul decisiv al vizionarismului la
Eminescu, motiv pentru care metoda
lui va fi identificarea unui „imaginar
eminescian ale c\rui componente s\
aib\ o func]ie cosmic\ generat\ nu numai
de imagina]ia dinamizatoare, ci [i de
gândirea care ordoneaz\, de reflexivitatea
structurant\. ” Interesante sunt motivele
apocaliptice descoperite (cetatea, profetul,
visul profetic, eshatologicul) [i analiza
acestora, dar cu adev\rat remarcabil\
este demonstra]ia, cu textele al\turate,
c\ imaginarul apocaliptic eminescian
se trage direct din cel biblic.
Red\m, în chip de concluzie, cuvintele
autorului: „atât prin proto-biografismul
lui, cât [i prin imaginarul acesta apocaliptic,
Eminescu se dovede[te surprinz\tor
de îndeaproape de biografismul [i
expectan]a apocaliptic\ dou\miist\.”
Aceast\ nou\ perspectiv\, prin care
Eminescu devine contemporanul nostru,
este una care merit\ re]inut\ în bibliografia
eminescian\.
• Lumini]a Corneanu
Gina C\linoiu, Jerzy
Grotowski – metafizica
artei actorului
Prefa]\ de Mihaela Tonitza-Iordache
Pite[ti, Editura Paralela 45, 2010, 236 p.
Înnoitorii dintr-o art\ dependent\
de interfa]\, cei veritabili, sunt greu
identificabili, din motivul absolut
limpid al rarit\]ii lor. Dramaturgii
schimb\tori de paradigme sunt, prin
natura lucrurilor, infinit mai cunoscu]i
decât cei care duc sub reflectoare
(ori alte surse de lumin\) operele lor.
O carte despre un gânditor al teatrului
cheam\, oportun, m\car un zvon despre
ideea de ordine [i, mai ales, de trud\,
într-un domeniu redevabil, dup\ vulg,
preponderent inspira]iei. Autoarea a
reu[it s\ cunoasc\, direct, colaboratori
de-ai enigmaticului teoretician al
teatrului s\rac (el nepermi]ând imprimarea
pe band\ magnetic\ a eforturilor
sale scenice), atât din Polonia lui natal\,
cât [i din Italia, unde acesta [i-a continuat
experimentele sub semnul formulei lui
Peter Brook arta ca vehicul. Parcurgem
un volum documentat, orientat didactic,
dar [i ispititor pentru amatorii de teatru
sau, în sens mai larg, de experiment
artistic. Respectivul vehicul fiind chiar
fiin]a uman\, nex-ul preocup\rilor întru
des\vâr[irea artei spectacolului este
de aflat în antrenamentul celui care
performeaz\ ca atare, calitatea acestuia
evaluându-se prin analizarea procesualit\]ii,
în sensul c\, pân\ la o reprezenta]ie,
se avanseaz\ prin repeti]ii, deseori atât
de numeroase [i semnificative pentru
calibrarea sensurilor, încât numele lui
Grotowski va fi perpetuu legat de
laborator, prin urmare de facere,
considerat\ adev\rata materie de
investigat, cu sensul de profitabil\
egalmente epistemologic [i omene[te.
Cel care a debutat în calitate de
regizor, la Cracovia, cu Scaunele lui
Ionesco, se dovede[te un demn emul
al lui Stanislavski, aspect asumat, de
altfel, [i modulat, inevitabil, cu aport
propriu, cu tehnici asiatice, cunoscute
la surs\, de supraveghere [i, eventual,
augmentare a func]iilor corpului, care
se cere domesticit, trecut prin ordalii
diverse, pentru c\ doar a[a i se pot
revela resursele. Pariul este imens,
sugereaz\ autoarea, citându-l intens
pe Grotowski, pentru c\ o reconstruire
de sine, cu sau f\r\ baze yoghinice ori
din culturi primevaliste (de aceea îl
vom g\si invocat [i pe Eliade), poate fi
surs\ a ruin\rii eului pân\ la anvergur\
patologic\. Arta spectacolului, perceput\
ca mod de implicare esen]ial\ a fiin]ei
în acea curiozitate de a fi cu cel\lalt,
devine o cale a salv\rii. Mai sus de
orice, un volum despre Grotowski ar
trebui s\ atrag\ aten]ia, într-un spa]iu
al exprim\rii unde se roste[te fioros de
inconsistent, [i toat\ ziua, termenul
talent, c\ perfoman]a se înva]\ la [coal\.
Era s\ uit: cu mae[tri.
• Gabriel Co[oveanu
6....................................................................................................................................................................................................................................... România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

metoda lui Plutarh, în definitiv. (Dup\
cum foarte inspirat a observat
profesorul Mihai Dinu, în cadrul lans\rii
de la libr\ria Dalles.)
• cronica literar\ de cosmin ciotlo[
Care, sunt, deci, celelalte
exemple de cinism al
istoriei? Ca [i în cazul
lui Budai-Deleanu,
acestea au întotdeauna
o dimensiune compensatorie.
Nici o
fluctua]ie nu se petrece în
sistem f\r\ a antrena, simultan,
modificarea tenace a sistemului
însu[i.
Dac\ autorul }iganiadei e ]inut
în rezerv\ (cel pu]in pentru moment,
pân\ la o viitoare edi]ie a c\r]ii,
când probabil va beneficia [i el de
un capitol monografic), lucrul se
întâmpl\ din simplul motiv c\ un
altul, anume Costache Conachi, a
ocupat deja pozi]ia. Mihai Zamfir
nu face decât s\ pun\ în aplicare
cu consecven]\ acest principiu de
o naturale]e frapant\.
Metoda lui Plutarh, în definitiv.
(Dup\ cum foarte inspirat a observat
profesorul Mihai Dinu, în cadrul
lans\rii de la Libr\ria Dalles.) Când
nu sunt chiar paralele, luminându-se
fecund unul pe cel\lalt, dou\
destine apropiate ajung s\-[i fac\
o concuren]\ tacit\. {i, invariabil,
unul cade în umbra celuilalt.
Via]a [i opera meridionalului
Vasile Cârlova ne sunt, de bine,
de r\u, cunoscute. Le sintetizeaz\
[i Mihai Zamfir, de altfel, în numai
patru pagini. N\scut în 1809, la
4 februarie, la Buz\u, r\mas orfan
de tân\r, acesta va fi crescut, la
Târgovi[te [i mai apoi la Bucure[ti,
de casa unei m\tu[i. Aici va înv\]a
grece[te [i fran]uze[te, aici se
va împrieteni cu Grigore Alexandrescu.
Înrolat ca sublocotenent de cavalerie
în 1830, moare, foarte tân\r, un
an mai târziu, în urma contract\rii
unei boli infec]ioase. (O „prozaic\
dizenterie”, spune C\linescu în
Istoria sa.) Au r\mas, de pe urma
lui, cinci poezii, în care, practic,
putem citi în avans întregul program
pa[optist. P\storul întristat, Ruinurile
Târgovi[tei, Od\ o[tirii române,
Rug\ciune [i Înserarea.
C\ involuntara sa inova]ie a fost
în primul rând stilistic\ o dovede[te
faptul c\ nic\ieri acesta nu se
prevaleaz\ de marotele prezentului.
Pu]inele buc\]i ale lui Cârlova
r\mân, din acest punct de vedere,
curate. F\r\ nimic conjunctural.
Observa]ia îi apar]ine lui Mihai
Zamfir [i e memorabil formulat\:
„Pentru a ar\ta c\ arta divina]iei
poetice fusese împins\ de Cârlova
la limit\, s\ not\m c\ el nu a scris
nici poezie social\, nici satire, nici
Stilul
intelectual (II)
Mihai Zamfir,
Scurt\ istorie. Panorama alternativ\
a literaturii române. I.
Bucure[ti, Editura Cartea
Româneasc\, 2011,
448 p.
pamflete îndreptate contra cuiva;
nu s-a atins prin urmare de acea
zon\ tematic\ ce urma s\ fac\
nefericirea poeziei pa[optiste în
ansamblul ei” (p. 49)
Capitolul acesta, foarte dens
ideatic, se încheie cu un medalion
surprinz\tor. Prin aceea c\, în
finalul paragrafului, estetul Mihai
Zamfir pune pe plan secund tocmai
argumentul estetic:
„S-a desf\[urat tot atunci în
Moldova o traiectorie biograficpoetic\
perfect asem\n\toare celei
a lui Cârlova. Cu doi ani mai tân\r
decât poetul muntean, n\scut la
Ia[i tot într-o familie boiereasc\,
bun cunosc\tor de greac\ [i francez\,
Alexandru Hrisoverghi s-a f\cut
celebru plângând pe ruinele Cet\]ii
Neam]ului; a avut o scurt\ [i
impresionant\ carier\ literar\,
stingându-se la numai 25 de ani.
De[i scriitorii moldoveni, în frunte
cu Kog\lniceanu, au încercat s\-i
impun\ imaginea drept aceea a
unui «tân\r geniu» cu destin nefericit,
Hrisoverghi n-a atins celebritatea
[i nici m\car notorietatea. Dincolo
de nivelul înduio[\tor de mediocru
al poeziilor sale, alt impediment
s-a dovedit mult mai important:
locul de «tân\r geniu» fusese la
noi deja ocupat de Cârlova. {i pentru
totdeauna” (p. 52).
Ar mai trebui, poate, precizat
c\, în afar\ de compunerile originale,
de tot neinteresante, Hrisoverghi
a [i tradus, nu mult, dar oricum
divers dac\ ne uit\m pe lista de
nume. Sappho, Chénier, Schiller,
Lamartine, Hugo. Acestora li se
adaug\ localizarea dramei lui Al.
Dumas, Antony, ap\rut\ postum,
în 1937, cu o prefa]\ apar]inându-i
lui Negruzzi. O amintesc pe ultima
fiindc\ ea e responsabil\, în
bun\ m\sur\, pentru una din
versiunile legendei privitoare la
moartea poetului. Potrivit lui
C\linescu, aceasta e pus\ în circula]ie
de G. Sion. (Radu Rosetti reiterând-o
cu adaosuri în a sa Ce am auzit de
la al]ii.) Criticul o deconspir\ în
întreaga ei splendoare livresc\:
„Iubita lui Hrisoverghi, fat\ a
vornicului Nicolae Dimachi, stihuitor
[i acela în r\gazurile lui, era
so]ia lui Iordachi Beldiman, fiul
poetului. Catinca Beldiman fu
surprins\ de so], care juc\ fa]\ de
tân\rul poet al ruinelor Neam]ului
trucul clasic al plec\rii [i revenirii
intempestive. Acesta se repezi la
fereastr\ [i se arunc\ în spa]iu
ajungând jos «un cadavru care abia
se mi[ca». So]ul ultragiat puse de
ridicar\ pe prostiri pe poetul dislocat
[i-l îngriji în propria-i cas\. Dup\
zece zile totu[i eroul muri.”
{i continu\ C\linescu:
„Istoria este, dup\ toate aparen]ele,
fantezist\. Nu încape îndoial\ c\
Hrisoverghi a fost bolnav, într-o
familie cu mortalitate mare. Chipul
blazat în care vorbe[te de femei
[i insinuarea lui Negruzzi c\ «numai
în roman]e putea g\si o Adel\»,
o femeie adic\ în stare s\-[i p\r\seasc\
b\rbatul, e un semn c\ iubita nu
era aceea care s\ pun\ în primejdie
via]a poetului. Legenda ruperii
oaselor este o interpretare popular\
a imobilit\]ii bolnavului din cauza
afec]iunii dorsale, iar prezen]a
poetului beteag în casa so]ului
ultragiat trebuie s\-[i aib\ izvorul
în Antony, publicat pu]in dup\
moartea lui Hrisoverghi. Într-adev\r,
tot comparând pe poet cu Antony,
biografii au putut vârî în capul
cut\ruia f\r\ no]iunea exact\ a
literaturii c\ tân\rul ofi]er a stat
r\nit în casa amantei [i a fost g\sit
în ea de c\tre so].”
Aceea[i tuberculoz\ osoas\ de
care, un secol mai târziu, avea
s\ sfâr[easc\ [i Max Blecher, pare
s\-i fi fost, de fapt, fatal\ lui Alexandru
Hrisoverghi. Felul în care s-a amorsat
imaginea tragic\ al acestuia din
urm\ e, în mod vizibil, mai interesant
decât realitatea ca atare. Confuzia
de planuri nu e, a[a-zicând, spontan\.
La originea ei st\ un fenomen
curios, dar explicabil într-o provincie
de început de secol al nou\sprezecelea,
când alfabetizarea nu presupunea
automat o bun\ rutin\ a practicilor
de lectur\. (Cum le numesc numero[i
istorici occidentali, ca Engelsing,
Hall sau Bödeker.) Statutul literaturii
ca literatur\ fiind înc\ incert,
fic]iunile puteau trece cu u[urin]\
drept fapte. Mai mult, ele puteau
intra f\r\ grij\ în biografia autorului
sau chiar, ca aici, a traduc\torului.
N-am f\cut îns\ acest ocol istoric,
cam întins, într-adev\r, doar pentru
portan]a lui anecdotic\. Ce am vrut
s\ ar\t este c\, la rece privind
lucrurile, destinul lui Cârlova e
mai pu]in complicat decât acela al
lui Hrisoverghi. N-a dat na[tere
unor legende de asemenea amploare.
(Ipoteza c\ ar fi fost ftizic [i moartea
i-ar fi fost gr\bit\ de o cavalcad\
într-o noapte de iarn\ putând p\rea,
prin compara]ie, de-a dreptul
cuminte.)
S\ relu\m: toate aceste am\nunte
îi sunt mai mult decât familiare
profesorului Mihai Zamfir. În
imaginarul colectiv, Hrisoverghi
ar fi avut, într-o logic\ a firescului,
un ascendent semnificativ asupra
lui Cârlova. În plus, m\rturiile
contemporanilor îl descriu drept
un b\rbat de o frumuse]e r\pitoare.
Într-o împrejurare monden\, i s-ar
fi spus chiar c\ e „frumos ca un
Adonis”.
{i atunci, cum de ascendentul
acesta nu i-a fost totu[i de nici un
folos?
Singura explica]ie st\ în acela[i
cinism, nu o dat\ arbitrar, al istoriei.
Care, ac]ionând absolut independent,
face ce face [i confirm\ întotdeauna
sensul valorii.
Despre acesta voi mai vorbi. În
num\rul viitor. •
actualitatea
S\pt\mâna viitoare,
MIERCURI, 28 septembrie,
va ap\rea cel de-al 131-lea volum
din colec]ia
Biblioteca pentru to]i
editat\ de Jurnalul Na]ional,
antologia Poezii
de V. Voiculescu
„Poetul V. Voiculescu, despre care s-au scris
biblioteci, înc\ a[teapt\ s\ fie descoperit. Contactul
cu opera lui, în versuri sau în proz\, îi ofer\ cititorului
în primul rând prilejul unui exerci]iu spiritual. Pentru
c\ ea îns\[i este un neîncetat exerci]iu spiritual,
comunicat prin mijloace din ce în ce mai rafinate, pe
m\sur\ ce autorul ei înainteaz\ în via]\ [i în art\.
Antologia de fa]\ dore[te s\ ofere o istorie [i o
configurare a direc]iilor tematice în care s-au
desf\[urat exerci]iile spirituale ale lui V. Voiculescu:
definirea de sine, eu-în-lume; iubirea ca impuls spre
fuziune; inserarea în natur\; efortul continuu de a
comunica cu nivelul spiritual al realit\]ii”
scrie Roxana Sorescu în Prefa]\.
Cronologie [i referin]e critice de
Roxana Sorescu
Coperta reproduce un detaliu din Imn
sufletului de Emil Sârbu.
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011....................................................................................................................................................................................................................................7

poezie
DINU FL|MÂND
Pe cea mai înalt\ creang\ a m\rului
vântul leag\n\ dulcele mister al fructului
rumen. Dar culeg\torii uitar\ de el... Oare
s\-l fi uitat? Cine-ar putea s\-i cread\?
N-au putut s\-l ajung\!...
Sapho
...dar dup\ ce-l îns\mân]ase hazardul iar a[teptarea
începea s\-i fac\ inele sub coaja tân\r\
ramurile lui s-au luptat s\ î[i fac\ loc printre
mai vânjoasele coroane din jur
în timp ce se în\l]a
biciuit de vântul [i grindina ce decid
moartea arborilor b\trâni
pe atunci mai u[or de cules erau [i timidele sale fructe
iar el
pentru copii r\mânea
irezistibila lor tenta]ie de a-i pune la încercare crengile
spânzura]i de picioare în jos
cât s\ simt\ cum li se pr\bu[e[te
p\mântul în cre[tet
în anotimpul în care copilul [i copil\ria unui copac sunt
una [i aceea[i celebrare a fragilit\]ii
nu se opreau nici prea multe p\s\ri la el
[i cucuveaua înc\ nu-[i alegea bifurca]ia de pe ultimul
r\muri[ de unde urma s\ puncteze nop]ile de var\
cu gu[a ei înfoiat-sibilinic\
înainte s\ izbucneasc\ în plin\ glorie
nu se întrez\rea nici promisiunea acestor ramuri
nici labirintul lor urc\tor prin interiorul c\ruia copilul
p\trunde
iar joaca luminii perlate îi scoate în cale frunze
incendiate de raze [i cuiburi cu resturi de pene [i
`ntunecimi leg\nându-se dinspre marginea lumii
acum e un zbor înfrunzit în spa]iu
iar crengile sale palpeaz\ zumzetul omenirii
vibra]iile
acelei spaime imperceptibile care este orice imensitate
în interiorul copacului drumurile [erpuiesc
spre margini luminoase unde v\zduhul abia ghicit
este lic\rirea atâtor mistere
sus în desime e ascunzi[ul ultim
[i leag\nul matern din trei ramuri îngem\nate
se poate întrez\ri – da – [i dulcea tain\
a celui mai îndep\rtat fruct
tocmai la cap\tul celei mai lungi [i firave crengi
pe care piciorul descul] prudent o palpeaz\
neîncrez\tor în promisiunile elasticit\]ii
dar mai insistent\ decât primejdia e chemarea primejdiei
CULEG|TORII
ea pe copil îl atrage mai intens decât rodul
semn c\ exist\ [i fructele inaparente ale voin]ei
de a-]i încerca [ansa precum [i
împrietenirea ta cu neprev\zutul
chiar dac\ nu îi cuno[ti acestuia poamele
în tremurul acestei crengi-mân\ care î[i ]ine
îndep\rtatul fruct deasupra abisului
vibreaz\ toat\ via]a probabilit\]ilor
la dispozi]ia c\rora trebuie s\ te ]ii bine preg\tit
de[i
orice pas în plus ar fi o c\dere sigur\
soarta va fi totdeauna mai tare ca tine îns\ numai tu
inventezi „sacrele jocuri” ale for]ei tale vitale
te men]in vibrând în suspensia
ce amân\ [i coacerea fructului râvnit
dar [i putrezirea lui
Se dedic\ Domnului Mihai {ora
ele
iar dac\ într-un r\stimp nu mai recuno[ti labirintul
prin interiorul copacului spre acel luminos fruct
[i nici din afar\ nu-i mai z\re[ti sclipirea
iar piciorul t\u ezit\ s\ se avânte
sau mâna se retrage
când ar trebui s\-ndr\zneasc\
sau ochiul se întunec\
tocmai atins de lumina care polenizeaz\ crengile
înseamn\ c\ ai aflat:
cea mai teribil\ oprire în timp este clipa
prezen]ei tale-n prezent
[i mai este – probabil – semnul c\ fructul
trebuie s\ r\mân\ mereu disponibil pentru cules
iar tu îl po]i avea numai neculegându-l •
8......................................................................................................................................................................................................................... România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

dac\ punem la un loc uverturile de la începutul fiec\rui
interviu, putem ob]ine un capitol de sine st\t\tor în care e
vorba cu prec\dere de fibra autoarei [i mai pu]in de stofa
celor pe care i-a avut în fa]\.
• cronica ideilor de sorin lavric
Eo gre[eal\ s\ credem
c\ un interviu e altceva
decît un interogatoriu,
oricît de blînde i-ar
fi aparen]ele. Cineva
îl descoase pe
altcineva [i, chiar
dac\ [ueta are dulcea]\
protocolar\, deznod\mîntul
e acela[i: ]i se cere s\ vorbe[ti
despre tine l\sînd deoparte
inten]ia camufl\rii.
În arena cu lei
de dialog. Din tactica aceasta de
dislocare a tihnei celuilalt iese o
carte în care majoritatea discu]iilor
pot fi urm\rite cu pl\cere, cu gîndul
de a vedea cît adev\r omenesc
r\zbate din timbrul fiec\ruia.
{i totu[i, mai toate interviurile
confirm\ conturul public al persoanelor
c\rora le sunt închinate. A[a se
face c\, sub unghiul imaginii pe
care memoria colectiv\ a re]inut-o,
fiecare scriitor î[i adevere[te esen]a:
Emil Brumaru e copil\ros în duio[iile
[i lamenta]iile lui, Emil Hurezeanu
e f\r\ cusur în arta de a aluneca
f\r\ s\-[i dezv\luie gîndurile,
Nicolae Breban e în clasica devo]iune
fa]\ de ideea de Oper\, iar Augustin
Buzura e sastisit pîn\ la surmenare
de eroismul de parad\ a celor care
lupt\ împotriva comunismului dup\
ce el a disp\rut. Eugen Simion e
un ctitor de proiecte durabile pe
care discre]ia îl opre[te de la
m\rturisiri personale, Nicolae
Manolescu, un spirit critic c\ruia
luciditatea nu-i inhib\ efuziunile,
Alex {tef\nescu, un spirit mucalit
excelînd în asocia]ii ingenioase,
Ilie Constantin, un receptacul placid
a[teptînd dicteul divin al ritmurilor
poetice, Ioana Pârvulescu, o scriitoare
de elegan]\ a tonului [i de precizie
a nuan]elor, Ana Blandiana, o
candoare vie întruchipat\ într-o
poet\ [i Mirela St\nciulescu, o
revoltat\ de gîndul c\ literatura
e un „sport b\rb\tesc“ la care
femeile, stînd la mantinel\, nu au
voie decît s\ aplaude cuviincios.
O remarc\ anume se cuvine lui
Mircea Horia Simionescu, care
se dezgole[te cel mai mult în cursul
m\rturisirilor, ap\rînd într-o nuditate
omeneasc\ cuceritoare, de aceea
interviul cu el îmi pare cel mai
reu[it. „Nu pot s\-]i vorbesc acum
despre c\r]ile mele decît în termeni
func]ion\re[ti, pentru c\ tr\irea
nu am cum s\ ]i-o comunic. Chiar
eu cînd recitesc ce am scris cîndva
m\ reîntorc cu greu la acea vibra]ie
de atunci.” (p. 88)
În fine, sunt trei interviuri care
cad sub pragul de toleran]\ estetic\:
cel mai slab sub unghiul expresiei
literare e dialogul cu Petru Popescu,
ale c\rui r\spunsuri sunt de o
netezime seac\ [i previzibil\,
romancierul l\sînd impresia c\ nu
poate ie[i din rutina tras\ la rindea
a unui spirit plat. Dup\ ce i-ai
parcurs nuan]ele la primele dou\
întreb\ri, [tii deja cum va r\spunde
la urm\toarele, de aceea riscul de
surpriz\ la care e[ti supus citindu-l
e nul. Al doilea interviu care
dezam\ge[te e cel cu Mihai Cimpoi,
pre[edintele Uniunii Scriitorilor
din Chi[in\u m\rginindu-se la
relatarea seac\ a unor episoade
istorice cunoscute. To]i [tim de
lupta românilor într-o Basarabie
în care, sub bolta hegemoniei
ruse[ti, limba de stat nu numai c\
se nume[te „moldoveneasc\”, dar
pe deasupra ea e respins\ de 30%
din popula]ie, din motive de orgoliu
rusofon. Mihai Cimpoi putea aduce
am\nunte mult mai vii decît acele
cîteva informa]ii banale, [tiute de
toat\ lumea, despre plaga comunist\
de dincolo de Prut, dar bravul
basarabean d\ semne c\, persoan\
public\ fiind, limba lui a c\p\tat
un smal] oficial de diluare scor]oas\,
tonul s\u d\unînd aerului de
spovedanie pe care o cere un interviu
izbutit.
Una peste alta, nu e u[or s\
strîngi atîtea notoriet\]i literare
în scoar]ele unui tom de interviuri,
[i chiar dac\ titlul volumului nu
are acoperire în con]inut, c\ci
leii literari cu pricina nu sunt
nici dresa]i [i nici domestici]i în
cursul dialogurilor, Ioanei Revnic
i-a reu[it o carte de intensitate
colocvial\, care marcheaz\ un debut
promi]\tor. •
actualitatea
Din acest motiv, oricine e pus
în fa]a unui [ir de întreb\ri nu are
cum s\ nu se simt\ agresat, dar
tocmai în asta st\ [i reu[ita unui
interviu: în arta de a-l face pe
interlocutor s\ ias\ din imaginea
pe care publicul o are despre el. E
Ioana Revnic, Dresur\ de lei,
vorba de a rupe conven]ia unei
prefa]\ de Vitalie Ciobanu,
discu]ii previzibile, contrariind Bucure[ti, Editura Curtea Veche,
orizontul de a[teptare al celor care
2011, 327p.
deschid cartea [i cu cît contrarierea
e mai mare, cu atît tenta insolit\
a m\rturisirii e mai strident\. Iar
interviul mai împlinit. În schimb, capitol de sine st\t\tor în care e
f\r\ o înc\lcare a conven]iei de vorba cu prec\dere de fibra autoarei
tacla politicoas\, riscul de a asista [i mai pu]in de stofa celor pe care
la un schimb de amabilit\]i terne i-a avut în fa]\.
e atît de mare, încît rezultatul e Dac\ s\rim peste prefa]a
adesea deprimant.
encomiast\ a lui Vitalie Ciobanu,
Ioana Revnic a intuit asta, de care îi face un deserviciu Ioanei
unde [i postura ofensiv\ în care Revnic printr-un zel elogios care
[i-a gîndit cartea. În loc s\ intre stîrne[te în cititor, drept compensa]ie
în pielea unei înregistratoare pasive, instinctiv\, o reac]ie de antipatie
martor\ scrupuloas\ a persoanelor la atîtea laude preliminare, atunci
din fa]a ei, autoarea p\[e[te pe plusurile [i minusurile volumului
scen\ [i î[i regizeaz\ interviurile. atîrn\ de presta]ia fiec\ruia dintre
De aceea, fiecare dialog e precedat scriitori. Surprinde îns\ nepl\cut
de o uvertur\ care îl pune pe cititor addenda care reproduce în finalul
într-un preambul de atmosfer\ volumului întreb\rile adresate lui
au mai ap\rut
confesiv\. Afli împrejurarea în care Grigore Vieru, Eugen Negrici,
avut loc convorbirea, incidentele Mircea Dinescu [i Valeriu Anania
prin care autoarea a trecut pîn\ s\ – care nu au r\spuns din felurite
ajung\ la locul dialogului, vestimenta]ia motive. Addenda aceasta aduce
• Ion Dur, Maculatorul de
interlocutorului, starea lui de spirit, cu o schi]\ de [antier pe care
spiral\, Sibiu, Editura
[i apoi reac]iile nea[teptate din autoarea nu s-a îndurat s-o arunce,
Universit\]ii „Lucian Blaga”,
cursul discu]iei. În toate, Ioana înduio[at\ de munca la care s-a
2010, 196 p. O antologie de
Revnic are un ochi acut sub privirea supus pentru a formula chestionarele.
eseuri filosofice scrise cu
c\ruia detaliile locului [i ale omului Din p\cate, curiozitatea cititorului
prec\dere înainte de 1989 [i
se deap\n\ abrupt.
nu e pîn\ într-atît de darnic\ ca
nepublicate în revistele vremii,
De aici bizareria c\r]ii: în locul s\ str\bat\, stinghere [i nel\murite,
despre cele mai variate teme:
unui reporter sp\[it [i intimidat, ni[te întreb\ri care, în lipsa
gîndirea lui Blaga [i Bergson, a lui
care e bucuros c\ se poate folosi r\spunsurilor cuvenite, r\mîn ni[te
B. Fundoianu sau a lui C.
de notorietatea altora spre a se acolade retorice plutind în gol.
Antoniade.
pune pe sine în lumin\, d\m peste Spuneam c\ autoarea e solicitant\
• Ioan }iplea, Stigmatizarea
un regizor aflat în elan expansiv, [i insistent\ [i, din acest motiv,
con[tiin]ei. Schi]\ pentru un
care se folose[te de actori spre întreb\rile nu sunt puse de
manual de în]elegere a
a-[i atinge inten]ia, aceea de a-i complezen]\, ci creeaz\ o tensiune
con[tiin]ei, Tîrgu L\pu[, Editura
împinge pe vorbitori pîn\ la pragul care sile[te preopinen]ii la un spor
Galaxia Gutenberg, 2011, 314 p.
unei m\rturisiri sincere. Urmarea de concentrare. Mai mult, Ioana
O incursiune în istoria filosofiei,
este c\ Ioana Revnic î[i ia în posesie Revnic nu pare o fiin]\ comod\,
structurat\ pe 10 capitole, avînd
interlocutorul spre a-l domina, de al\turi de care s\ te sim]i în apele
ca tem\ central\ semnifica]ia
unde [i senza]ia c\, dac\ punem tale în timpul unei discu]ii înregistrate.
con[tiin]ei de-a lungul timpului.
la un loc uverturile de la începutul E preten]ioas\ [i mereu în alert\,
fiec\rui interviu, putem ob]ine un nesfiindu-se s\-[i intrige partenerii
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011......................................................................................................................................................................................................................................9

piesa lui Vlad Zografi se desf\[oar\ în totalitate în locul
socotit de cei vechi drept buricul p\mântului, ora[ul care
ad\poste[te templul lui Apollo, sediul celui mai important
oracol al Greciei, unde to]i vin s\-[i afle destinul.
eseu
• alexandra ciocârlie
Oracolul dereglat
Ca [i drama Oedip [i Sfinxul
a lui Hugo von Hofmannstahl
(1905), piesa lui Vlad Zografi
Oedip la Delphi (1997)
ofer\ un posibil preambul
al tragediei lui Sofocle
Oedip rege care porne[te
de la izbucnirea ciumei la Teba
drept pedeaps\ pentru uciderea
lui Laios, urmat\ de ancheta
desf\[urat\ cu obstina]ie de erou
spre a afla identitatea asasinului.
Dac\ lucrarea dramaturgului austriac
culmineaz\ cu moartea Sfinxului [i
înso]irea lui Oedip cu Iocasta – întemeiat\
de aceast\ dat\ pe atrac]ia instinctiv\
dintre cei doi –, cea a autorului român
include doar consultarea oracolului de
la Delphi de c\tre tân\rul venit din Corint
[i încercarea acestuia de a evita s\vâr[irea
sacrilegiilor care i-au fost sortite, paricidul
[i incestul.
Piesa lui Vlad Zografi se desf\[oar\
în totalitate în locul socotit de cei
vechi drept buricul p\mântului, ora[ul
care ad\poste[te templul lui Apollo,
sediul celui mai important oracol al
Greciei, unde to]i vin s\-[i afle destinul.
Nevoia muritorilor de a [ti ce le rezerv\
ziua de mâine face obiectul dezbaterii
din actul I dintre coreu]ii membri ai unei
trupe de teatru [i Spyros, ghidul îns\rcinat
s\-i conduc\ pe clien]i la s\la[ul Pythiei.
Dup\ ce [i-a declarat admira]ia pentru
îndemânarea, inventivitatea, inteligen]a
[i înzestrarea artistic\ a oamenilor, corul
sesizeaz\ [i principala lor sl\biciune,
incapacitatea de a vedea dincolo de
momentul prezent: {i totu[i, nu putem
cunoa[te viitorul. Nu [tim nici m\car ce
se va întâmpla în frac]iunea de secund\
imediat urm\toare. Ordinea cosmosului
[i rostul întâmpl\rilor nu pot fi deslu[ite
de astfel de f\pturi m\rginite, private
de accesul la cunoa[terea global\: numai
în s\mân]a viitorului am putea citi sensul.
Prea pu]in impresionat de gravitatea
coreu]ilor, Spyros îi trateaz\ ca pe ni[te
actori de duzin\, dup\ cum îi apostrofeaz\
[i Hamlet pe cei chema]i s\ joace scena
uciderii tat\lui s\u: Ar trebui totu[i s\
juca]i cu mai mult\ convingere. […]
Vorbi]i tare, s\ se aud\ pân\ în fundul
s\lii! Dup\ ce interpeleaz\ ironic publicul
interesat doar de tainele zilei de
mâine (Viitorul v\ preocup\. Viitorul v\
d\ insomnii), el se declar\ fericit de a
se fi n\scut tocmai la Delphi [i dezv\luie
motorul prosperit\]ii ora[ului asaltat de
cei dornici s\-[i cunoasc\ soarta: Se
îmbog\]e[te nu pentru c\ trop\i]i voi
pe scen\, ci pentru c\ pescuiesc eu clien]ii
obseda]i de viitor. Din punctul s\u de
vedere pragmatic, viitorul e cea mai
sigur\ dintre afacerile pe care mintea
omului le-a imaginat vreodat\, iar clien]ii
s\i sunt ni[te nenoroci]i care mor de
curiozitate s\ afle ce-i a[teapt\. Numai
perioadele de lini[te [i pace risc\ s\
pericliteze bog\]ia sanctuarului [i a
ora[ului reducând nevoia oamenilor de
a dobândi asigur\ri cu privire la ceea ce
li se poate întâmpla.
Oracolul de la Delphi apare ca o
institu]ie degradat\. Pythia se plânge
c\ o doare capul, se declar\ incapabil\
s\ re]in\ numele geografice pe care
trebuie s\ le includ\ în profe]ii [i îi cere
servitorului Marcos s\-i [opteasc\ la
ureche r\spunsurile potrivite deoarece
Apollo vorbe[te prea încet. Cel solicitat
o consoleaz\ ca pe o feti]\ nevinovat\
care habar n-are ce se întâmpl\ pe lumea
asta, o naiv\ cu voce de oracol, deprins\
a formula fraze misterioase. El o îndeamn\
s\ se machieze [i s\ se împodobeasc\
pentru a se prezenta cum se cuvine în
fa]a clien]ilor – doi negustori, doi generali
[i Oedip, condu[i de Spyros pe drumurile
înguste [i pr\fuite din Delphi, ora[
construit dup\ planul labirintului, capcan\
pentru necunosc\tori. Fardat\ strident
[i drogat\, Pythia î[i face apari]ia pe
scen\ într-un joc de lumini în stare s\
asigure o atmosfer\ misterioas\ [i [ocant\,
amplificat\ de efectele scenice suplimentare.
Ea d\ r\spunsuri emfatice [i greu de
deslu[it negustorilor care cer îndrumare
în afaceri ca [i generalilor dornici s\ afle
calea cea mai sigur\ spre victorie, în
timp ce Marcos îi comenteaz\ presta]iile
instruind-o ca [i Spyros pe actori: Încearc\
s\ te concentrezi, stimuleaz\-]i imagina]ia
[i evit\ cli[eele. […] Nu te mi[ca. Superb.
Perfect. Asta-i expresia! R\mâi a[a. […]
Spune [i tu lucruri mai generale, ame-
]e[te-l cu parabole [i metafore, nu intra
în tactic\ [i strategie. Totul pare
plasat sub semnul derizoriului, profe]ia
e o simpl\ [arlatanie, un spectacol prost
regizat. În momentul în care Oedip
întreab\ dac\ e adev\rat c\ nu ar fi
copilul lui Polybos [i al Meropei, suveranii
Corintului care l-au crescut de mic, totul
se schimb\: cu vocea tun\toare a unui
b\rbat, Pythia, care continu\ s\-[i mi[te
buzele, ca [i cum ea ar vorbi, îi anun]\
soarta cumplit\ de a deveni uciga[ul
tat\lui s\u [i so]ul mamei sale. În acest
context, cuvintele ini]iale ale corului
privitoare la uniunea primordial\ dintre
Uranos [i mama lui, zei]a Gaia, cap\t\
o semnifica]ie nou\, iar concluzia corifeului
se r\sfrânge asupra lui Oedip: Prieteni,
suntem cu to]ii rezultatul unui incest.
Confruntat cu profe]ia monstruoas\,
eroul e cuprins de stupefac]ie [i revolt\:
Încerc s\ în]eleg de ce mi s-a preg\tit
tocmai mie crima asta. Incapabil\ s\-i
ofere alte l\muriri, ea nefiind decât gura
prin care vorbe[te zeul, Pythia înclin\
s\ cread\ c\ fiec\ruia i se preg\te[te
tocmai crima lui. Dup\ ce se lanseaz\
în insulte la adresa divinit\]ilor care
au înnebunit, Oedip crede a g\si o solu]ie
inedit\ spre a evita îndeplinirea sor]ii
absurde: inactivitatea. Refuzând s\
p\r\seasc\ sanctuarul, el sper\ s\ anuleze
decizia divin\ crud\ [i arbitrar\: Ei au
putere asupra noastr\ exact atâta vreme
cât ne agit\m ca dispera]ii urmându-ne
destinul pe care numai tic\lo[ii \[tia de
sus îl cunosc. […] Dar, dac\ încet\m s\
ne agit\m, dac\ suprim\m orice ac]iune,
orice plan, orice inten]ie, dac\ ne oprim…
Nu mai au nicio putere. Imobilitatea
reprezint\, pentru moment, antidotul
fatalit\]ii.
Actul al II-lea se deschide tot printr-o
interven]ie a corului care deplânge noua
stare de lucruri instaurat\ în Delphi
de când Pythia, îndr\gostit\ de Oedip,
a acceptat s\-i ofere g\zduire. Din
momentul în care templul a fost pâng\rit
prin prezen]a str\inului, oracolul e mut,
zeul tace, încât întreb\rile tuturor au
r\mas f\r\ r\spuns. Drept urmare,
întreaga lume greac\ e paralizat\, c\ci
pe to]i i-a cuprins panica, fiindu-le team\
s\ înceap\ vreo ac]iune în lipsa îndrum\rii
divine (Cine poate porni la întâmplare?).
În ceea ce-i prive[te, actorii î[i rostesc
replicile f\r\ pic de convingere, lipsi]i
de vlag\, în fa]a unui public plictisit
de tragedii, îngrozit de comedii [i îngrijorat
de soarta ce-l a[teapt\. De vreme ce
nimeni nu-[i mai cunoa[te viitorul,
oamenii se mi[c\ la întâmplare ca ni[te
be]ivi. Mâna]i de acuta lor nevoie de
certitudini, grecii amenin]\ s\ se coalizeze
împotriva ora[ului Delphi [i s\ aduc\
o alt\ preoteas\. Dispre]uitoare la adresa
celor care n-au curaj s\ încheie nicio
afacere, oricât de sigur\ ar fi, dac\ nu
afl\ dinainte de la ea ce profit scot, Pythia
recunoa[te c\ s-a schimbat de la venirea
lui Oedip. Odinioar\, ea se golea pe
din\untru [i apoi se umplea iar cu o
substan]\ necunoscut\, sim]indu-se
supravegheat\ [i condus\ de o for]\
exterioar\, încât putea merge mai departe
cu ochii închi[i. Acum [i-a ie[it din ritm,
a r\mas singur\, iar în jurul ei nu mai
e nimeni, nu mai e nimic. Cât despre
Oedip, cel care a tulburat rânduielile de
la Delphi, el pune la îndoial\ veracitatea
profe]iei declarând c\ nu a râvnit niciodat\
s\ ia locul tat\lui s\u pe tron: Eu nu sunt
f\cut s\ fiu rege, zeii au comis o gre[eal\
când m-au trimis s\ m\ nasc în familia
asta blestemat\. Înzestrat cu fire de
artist, iar nu cu aptitudini de cârmuitor,
ar fi preferat s\ devin\ actor [i s\ schimbe
minciuna cur]ii pe iluzia scenei: Mi-ar
fi pl\cut s\ joc teatru, s\ iau în fiecare
sear\ chipul unui personaj, s\ fiu,
timp de o or\, acel om inexistent, construit
doar din cuvinte. Întrebându-se de ce
omul trebuie s\ sufere nu numai pentru
ceva ce n-a f\cut, dar [i pentru ceva ce
nu i-a trecut niciodat\ prin minte s\ fac\,
tân\rul ezit\ între contestarea divinit\]ilor
nedrepte (Dac\ zeii au pus la cale crima,
cum s\ cred în ei?), negarea existen]ei
lor [i subminarea propriei atitudini de
frond\ (Dac\ zeii nu exist\, eu ce a[tept?
Împotriva cui duc eu r\zboiul \sta?).
Descump\nit, confruntat cu imaginea
haosului instalat în Delphi o dat\ cu
gestul lui de r\zvr\tire împotriva autorit\]ii
divine prin refuzul de a da curs propriului
destin, Oedip sper\ c\ profe]ia h\r\zit\
lui n-a fost corect descifrat\: Pythia! Poate
c\ te-ai în[elat… Poate c\ n-ai auzit
tu bine ce-a spus Apollo. […] Sau poate
c\ Apollo a încurcat crimele… O fi fost
pur [i simplu neatent. M-a confundat cu
altcineva…
Încredin]at c\ dac\ nu ne cunoa[tem
viitorul, murim f\r\ s\ în]elegem de
ce am tr\it, Oedip caut\ s\ afle l\muriri
suplimentare cu privire la soarta lui [i
10................................................................................................................................................................................................................................... România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

vadarea din Delphi în c\utarea
necunoscutului îi apare acum drept singura
solu]ie [i corespunde întrucâtva profe]iei
ecare recomanda fuga în fa]a invaziei barbare.
cere o nou\ profe]ie, rostit\ de data
aceasta clar [i r\spicat. Îi ofer\ vin [i
droguri Pythiei pentru a o determina
s\ intre cât mai grabnic în trans\,
îns\ ea nu-i mai dezv\luie ce urmeaz\
s\ se întâmple, ci ceea ce se petrece
în clipa de fa]\. Transportat\, privind
în gol într-o atmosfer\ ireal\, ea
declan[eaz\ proiec]ia pe un ecran a
unor imagini din prezent, iar nu din
viitor. În fundal se succed cu repeziciune
un spectacol de circ, exerci]ii militare,
o armat\ în mar[, lupte violente [i
sângeroase, agita]ia str\zii din marile
ora[e, discursul unui politician în fa]a
mul]imilor adunate în pia]a public\,
calamit\]i naturale. Mai târziu, imaginile
de ansamblu sunt înlocuite cu altele în
prim plan. Aten]ia privitorilor este atras\
de întâlnirea dintre generalul spartan
[i cel atenian care pun la cale atacul
comun împotriva ora[ului Delphi [i
spectacolul manevrelor, cu aten]ie la
efectul vizual menit s\-i impresioneze
pe localnicii mari amatori de spectacole
aduna]i ca la teatru. Ulterior, ecranul
este ocupat de conclavul dintre spionii
care fac schimb de informa]ii cu privire
la planurile de pace [i r\zboi [i cânt\resc
consecin]ele fiec\rui gest capabil s\
declan[eze o reac]ie în lan]: Un singur
cuvânt rostit la întâmplare e de ajuns
ca s\ arunce în aer toate armisti]iile.
Nu vede]i cât de precar\ e pacea? Nu
vede]i c\ tr\im în fiecare zi pe muchie
de cu]it? Echilibrul lumii e criza care
genereaz\ permanent criz\. Spectatorii
nu reac]ioneaz\ în acela[i mod la
ceea ce v\d. Marcos e îngrozit, chiar
încremenit de reverbera]iile prezentului
pe care îl calific\ drept scârbos. În
fa]a aceluia[i spectacol, Pythia se arat\
absent\, complet deta[at\, nemul]umit\,
ironic\ [i trist\, plictisit\, oarecum
jenat\, nervoas\, nu prea convins\.
În schimb, Oedip prive[te avalan[a
imaginilor uluit, fascinat, îngrijorat
[i, în acela[i timp, amuzat, alarmat,
excitat, morbid, speriat. F\r\ s\-[i poat\
desprinde privirea de pe ecran, urm\rindul
cu sufletul la gur\, el cere un fotoliu
pentru a contempla comod acest prezent
spectaculos [i zbuciumat. Constatând
c\ toate acestea se întâmpl\ chiar acum,
el remarc\ vesel diferen]a dintre catastrofele
exterioare [i spa]iul securizant al
spectatorilor: Acolo e r\u, dar aici e
foarte bine. […] La Delphi nu se întâmpl\
nimic grav. Dup\ ce a urm\rit variatele
fr\mânt\ri ale actualit\]ii, Oedip constat\
c\ diversitatea chipurilor sub care apare
r\ul e cel mai reconfortant spectacol.
Degringolada imaginilor de pe ecran
– prefigurare a fenomenului mediatic
modern – îi sugereaz\ o solu]ie pentru
salvarea ora[ului mult\ vreme prosper
pe seama nevoii oamenilor de a-[i
cunoa[te viitorul: informa]iile despre
evenimentele care se petrec chiar în
clipa de fa]\ pot servi la exploatarea
prezentului.
O dat\ cu aceast\ revela]ie, situa]ia
din Delphi cunoa[te o r\sturnare
spectaculoas\. În actul al III-lea,
corul prezint\ noua înf\]i[are a ora[ului
dup\ un an. Spre deosebire de perioada
când Oedip a dereglat rânduielile locului
prin decizia sa de a r\mâne în sanctuarul
Pythiei, acum lumea nu mai merge la
întâmplare, c\ci totul pare condus de
o mân\ sigur\, totul pare s\ se îndrepte
spre un scop precis, anume for]a [i
bun\starea ora[ului Delphi. Amenin]area
spartanilor [i atenienilor a disp\rut,
du[manii nimicindu-se între ei, Delphi
a ajuns s\ dirijeze întregul comer] de
când se fac numai plasamente sigure,
numai afaceri sigure care sporesc continuu
prosperitatea ora[ului. Suprema]ia
nu mai e asigurat\ de for]a militar\ sau
de bog\]ie, ci de capacitatea de control
bazat\ pe de]inerea de informa]ii: st\pânul
lumii este acela care [tie în fiecare clip\
tot ce fac ceilal]i. Puterea actual\ a
ora[ului o dep\[e[te pe cea din trecut,
de[i nimeni nu mai vine la Delphi ca
s\-[i cunoasc\ viitorul. Odinioar\,
posteritatea era principala surs\ de
profit pentru ora[ul profe]iilor, îns\
aceasta era ambigu\, greu de descifrat:
Grecii s-au resemnat în privin]a viitorului.
Acum î[i zic: la ce bun s\-l cuno[ti? Nu
e[ti sigur c\ zeii ]i-l vor spune limpede.
Nu e[ti sigur nici m\car c\ îl cunosc
ei în[i[i cu adev\rat. În atâtea cazuri
s-au în[elat sau au vrut s\-i p\c\leasc\
pe oameni. Sau pur [i simplu au bolborosit
ceva acolo, la întâmplare, numai ca s\
închid\ gura curio[ilor. În momentul
de fa]\, se impune un nou etalon temporal,
c\ci prezentul e o afacere mult mai
sigur\ decât viitorul de când oamenii
prefer\ lucruri palpabile, nu himere:
Dac\ în trecut gloria, puterea [i bog\]ia
ora[ului se întemeiau pe nisipurile
mi[c\toare ale viitorului, azi ele sunt
ancorate în p\mântul ferm al prezentului.
Delphi a revenit la vechea sa bun\stare,
cl\dit\ acum pe alte temelii. În chip
semnificativ, s-au reluat spectacolele
de teatru de alt\dat\: în fiecare sear\
se joac\ tragedii, adev\rate farse ale
destinului. Gustul publicului se las\
explicat prin faptul c\ oamenii, ajun[i
la apogeul fericirii lor, au nevoie de
nenorocirile personajelor de pe scen\
ca de aer, iar aceast\ defini]ie a katharsisului
e înrudit\ cu cea formulat\ de Spyros
în actul I, în discu]ia sa cu corul de actori
(Oamenii nu vor altceva decât s\ sufere
împreun\ cu voi, s\ v\ comp\timeasc\
timp de dou\-trei ore [i pe urm\ s\
plece lini[ti]i acas\). În culmea prosperit\]ii,
coreu]ii se afl\ în c\utare de subiecte
tragice pentru c\ lumea risc\ s\ se
plictiseasc\ într-o bun\ zi. Oedip însu[i
î[i exprim\ din nou vechea aspira]ie de
a intra în tagma actorilor – oameni care
se dau drept al]i oameni în fa]a oamenilor...
[i totu[i oameni adev\ra]i –, dorin]\
e[uat\ din pricina con[tiin]ei de a avea
alt\ misiune la curtea regal\. Tân\rul
din Corint este cel care a readus str\lucirea
ora[ului prin deciziile sale mereu inspirate.
Oedip cunoa[te toate secretele celor
din jur, iar intui]iile lui comerciale sunt
mereu exacte, c\ci nu gre[e[te niciodat\,
are fler în afaceri, dup\ cum confirm\
Spyros care încheie tranzac]iile cele mai
reu[ite dup\ indica]iile lui.
Cu toate c\ acum se bucur\ de
autoritate deplin\, eroul nu arat\ a fi
fericit: e r\v\[it, are o figur\ descompus\,
cearc\ne, privirea r\t\cit\ [i pare mereu
absent, cu gândul aiurea. Omniscien]a
nu îi aduce vreo satisfac]ie [i declar\,
dimpotriv\, cu o prefigurare, parc\, a
viitoarei sale automutil\ri: Asta e
nenorocirea: v\d prea bine. A[ vrea
s\ nu mai v\d deloc. Simpatia mul]imilor
nu e nici ea tocmai de dorit: slujitorul
Marcos se deghizeaz\ când iese în ora[,
de frica efuziunilor populare fa]\ de
Oedip, dup\ cum se travestise pân\ nu
de mult pentru a evita s\ fie lin[at de
oamenii furio[i pe cel care a pricinuit
sistarea profe]iilor Pythiei. Sursa puterii
provine din informa]iile acumulate pe
ecranul unde se aglomereaz\ noi [i noi
imagini ale prezentului. De la un timp,
curgerea lor necontenit\ a ajuns s\
stârneasc\ mai mult lehamitea decât
interesul spectatorilor. Îmb\trânit\,
pierzându-[i farmecele, Pythia e dezgustat\
de ceea ce socote[te drept mereu acelea[i
porc\rii. Marcos se uit\ cu spaim\ la
aceste imagini f\r\ sens care sunt înghi]ite
de alte imagini f\r\ sens. De când prive[te
fix ecranul, Oedip a descoperit doar
c\ sunt cu to]ii ni[te criminali. Ignorat\
de cei din jur, Pythia caut\ s\ atrag\
aten]ia cu o nou\ prevestire înso]it\ de
gesturi oraculare grote[ti. De data
aceasta, cuvintele ei reiau aproape
întocmai o profe]ie antic\ rostit\ la
Delphi, îndemnul adresat atenienilor
de a-[i p\r\si ora[ul în fa]a invaziei
persane, sfat reprodus de Herodot în
Istorii, VII, 140: Neferici]ilor, ce sta]i?
Fugi]i spre cap\tul lumii/ Casa l\sând
în urm\ [i zidul cet\]ii voastre/ […] Zeii
a[teapt\-n picioare ner\bd\tori/ Temple
s\ cad\ [i sânge s\ curg\ negru ca
smoala./ Gata! Pleca]i! Primi]i-v\ b\rb\te[te
destinul! În primul moment, Oedip
nu are nicio reac]ie, c\ci e obosit, bolnav,
incapabil s\ doarm\. S\tul s\ fie de]in\torul
tuturor tainelor, el râvne[te numai s\
scape de toate figurile familiare (Nu-i
mai suport! Îi cunosc pe to]i! I-am v\zut
pe to]i de o mie de ori. […] Cunosc
intimit\]ile tuturor, cunosc secretele
[…] Mi-e scârb\ de tot p\mântul). Ar
vrea doar s\ poat\ descoperi un chip
nou, un om complet necunoscut, cineva
despre care s\ nu [tie absolut nimic.
Cople[it de iure[ul imaginilor, Oedip
risc\ s\-[i piard\ propria identitate [i
s\ fie redus la neant în acest loc nefast:
Nu mai ]in minte ce am f\cut. {tiu doar
ce fac ceilal]i. […] M\ simt golit, nu mai
[tiu nici cine dracu sunt. […] Nu mai
rezist aici. M\ sufoc. Evadarea din Delphi
în c\utarea necunoscutului îi apare
acum drept singura solu]ie [i corespunde
întrucâtva profe]iei care recomanda
fuga în fa]a invaziei barbare. Abandonarea
templului echivaleaz\ îns\ cu reîntoarcerea
pe f\ga[ul destinului boicotat o vreme
prin refuzul mi[c\rii. În ultima sa apari]ie,
corul nu mai este o trup\ de actori care
improvizeaz\, ci un veritabil cor antic
proclamând grav z\d\rnicia oric\rui
efort omenesc: Drumul cel mai lung îl
str\ba]i r\mânând nemi[cat. […] Asta
e încercarea cea mai grea prin care
avem cu to]ii de trecut: s\ privim înainte
f\r\ s\ ne fie scârb\. […] Altfel r\mânem
pân\ la moarte prizonieri între un prezent
gol [i un viitor imposibil. Corul surprinde
[i ultima imagine a eroului alergând
spre r\spântia a trei drumuri unde apare
un car în care se afl\ un vizitiu [i un
b\trân. E scena asasin\rii lui Laios, a[a
cum o descria Iocasta în Oedip rege. În
chip semnificativ, men]ionarea r\scrucii
unde a fost omorât regele Tebei constituie
[i în tragedia lui Sofocle primul indiciu
nelini[titor pentru protagonistul care
î[i aminte[te c\ a ucis [i el cândva într-un
astfel de loc. Recitit\, afirma]ia inaugural\
a corului din actul I cap\t\ o nou\
semnifica]ie: Ne afl\m mereu la o r\scruce
de drumuri, toate direc]iile par c\ ne
sunt deschise, dar una singur\ e cea
c\tre care ne vom îndrepta. Desf\[urat\
dup\ un scenariu propriu [i incluzând
o problem\ contemporan\ – asaltul
haotic [i derutant al informa]iilor vizuale
privitoare la evenimentele actuale –,
piesa lui Vlad Zografi reintr\ în cele din
urm\ în vadul tragediei antice.
(Aceast\ lucrare a fost realizat\ în cadrul
proiectului „Valorificarea identit\]ilor culturale
în procesele globale”, cofinan]at de Uniunea
European\ [i Guvernul României din Fondul Social
European prin Programul Opera]ional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013,
contractul de finan]are nr. POSDRU/89/1.5/S/59758)
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011.......................................................................................................................................................................................................................................11
eseu

proz\
Anul petrecut de trup\ în
valea de lâng\ Hamburg
este descris de c\tre
martorii oculari ([i, mai
târziu, de cei ce doar au
auzit de faima acelui loc)
drept un timp [i un spa]iu
legendar.
Minunile s\vâr[ite de Kundar, de Al
Optzeci [i unulea, de }ipor [i de circarii
capabili s\ înfrâng\ toate legile naturii,
leacurile lui Hashem, furti[agurile lui
Roby – în urma c\rora primeai înapoi
tot ce ]i-a fost [terpelit –, dar [i reprezenta]iile
pline de melancolie ale actorilor, cât
[i cu[tile cu animale exotice [i cu mon[trii
umani, bolnavii senini [i contele italian
– ar\tând sfâr[itul implacabil al splendorii
trec\toare –, c\lug\rii prevenitori [i
femeile oferindu-se pentru nimica toat\,
întreg acel univers limitat era atât de
deosebit de lumea cea mare, încât p\rea
a fi [i el secven]a unui vis 1 .
Scribul nu poate fi obiectiv în descrierea
acestei secven]e: Pieter Brueghel cel
B\trân, revenind din c\l\toria din Italia
[i fiind el însu[i boln\vicios, ar fi trecut
[i prin a[ezarea de lâng\ Hamburg pe
la vracii minune de acolo 2 . Scribul î[i
imagineaz\ c\ numeroase lucr\ri ale
maestrului i-au fost inspirate atunci, la
fel cum nenum\ratele fericite personaje
umile de acolo ar fi venit. Chiar [i
„Construc]ia Turnului Babel” ar fi putut
fi inspirat\ din „Noul Babel”. Admirând
opera lui Brueghel, scribul nu izbute[te
s\ se ab]in\ de a nu-i c\uta printre
personajele de pe pânz\ ([i, mai ales,
de pe reproduceri) pe fiul B\trânului,
pe Kundar, pe Hashem, pe Roby sau pe
conte. {i, desigur, pe Golo. Doar pe
}ipor, scribul îl las\ imagina]iei lui
Chagall.
Plecând de lâng\ Hamburg, ceata
aceea pestri]\ s-a trezit din minunatul
vis? S-a reg\sit? S-a reg\sit iar\[i pe
p\mânt? Unde s-a reg\sit?
În contrast cu „minunatul vis”, peste
vremi, la m\n\stirea Sfântului Anton
s-au p\strat m\rturii scrise despre anul
1543, anul când a p\r\sit trupa „Noul
Babel”. ({i monahii care au dorit s\
ridice l\ca[ul acolo au plecat [i [i-au
realizat ctitoria la vreo patru zile de
mers pe jos înspre sud. Scopul de a
fonda o m\n\stire dominican\ în inima
unui t\râm puternic lovit de reform\
nu le-a reu[it, dar Sfântul Anton
taumaturgul [i-a primit, în urma acelei
experien]e, ctitoria, chiar dac\ altundeva.
Dovad\ numeroasele m\rturii despre
perioada din valea în form\ de fund
de g\leat\ de lâng\ Hamburg.) Înc\
în A.D. 1543, un alt c\lug\r, Theophilius
din Bremen 3 , descrie spa]iul abandonat,
asem\nându-l cu Sodoma [i Gomora:
peste tot era împr\[tiat\ cea mai cumplit\
mizerie, urme de obiecte, de cadavre
de animale, chiar [i de schelete umane
care n-au apucat s\ fie înhumate
cre[tine[te. O putoare de nedescris
se r\spândea pân\ departe [i, ceea ce
era mai dezgust\tor, printre acele resturi
infecte înc\ î[i mai târau traiul câteva
fiin]e jalnice, aproape dezbr\cate,
indiferente la aspectul m\dularelor lor
informe, câteva ar\t\ri, care mai erau
în stare s-o fac\, acuplându-se f\r\
ru[ine în v\zul lumii; hr\nindu-se din
cine [tie ce, spurcând totul cu prezen]a
lor, z\când la soarele de toamn\ printre
r\m\[i]ele corturilor. {i ceea ce l-a izbit
mai mult pe c\lug\r decât îns\[i mizeria
uman\, p\rându-i-se ajuns\ la cel
mai îngrozitor nivel, era privirea senin\,
chiar fericit\, care venea din ochii acelor
viet\]i ajunse parc\ la t\râmul din
fa]a Purgatoriului.
Theophilius din Bremen a v\zut
multe la via]a lui, ora[ul din care se
tr\gea a tr\it vremuri crude: nenum\ratele
r\scoale, precum [i abia încheiatele
lupte cu piratul Balthasar von Esens,
care au urmat revoltei Celor 104. Fiecare
eveniment a produs sânge [i suferin]e.
{i abia de se închidea crusta unei r\ni
c\, iat\, era deja provocat\ o alta. În
afar\ de asta, c\lug\rul a str\b\tut
numeroase târguri, ora[e [i sate, fiind
întotdeauna gata s\ dea o mân\ de ajutor
celor n\p\stui]i. Îns\ ceea ce i-a fost
dat s\ vad\ lâng\ Hamburg, cetatea din
care pretindea c\ au venit [i str\mo[ii
s\i, pe vremea arhiepiscopului Ansgar,
cu [apte veacuri înainte, când ora[ul
de la gurile Alsterului a fost jefuit de
vikingi, i-a întrecut puterea de a suporta 4 .
El a venit la auzul ridic\rii m\n\stirii
Sfântul Anton, g\sind de datoria sa s\
sprijine catolicismul atât de atacat de
reforma lui Luther, mai ales c\ la Brema
noua înv\]\tur\ a biruit. Îns\, dup\ cum
singur a recunoscut, n-a fost în stare
s\ r\mân\ printre fra]ii care lucrau
pe schelele [antierului [i asta nu pentru
c\ i-ar fi fost fric\ de munca brut\.
Atunci, de ce? Dup\ o veche legend\…
din Bremen, pe la trecerea primului
mileniu cre[tin, contesa Emma von
Lesum a hot\rât s\ le d\ruiasc\ cet\]enilor
câte un ogor atât de întins, cât p\mânt
poate un b\rbat s\ înconjoare într-o
or\. Îns\ cumnatul [i mo[tenitorul
contesei, ducele Benno (din care pretindea
c\ se tr\gea [i c\lug\rul), a m\rit timpul
la o zi, cu condi]ia ca m\sur\toarea s-o
îndeplineasc\ un invalid care [i-a pierdut
în luptele pentru ap\rarea p\mântului
str\mo[esc ambele picioare. Spre mirarea
general\, schilodul a reu[it s\ parcurg\
distan]e mai mari decât [i-a imaginat
buna contes\ Emma. Acela[i procedeu
a fost prev\zut de c\tre oficialit\]ile din
Hamburg [i pentru mul]imea de nenoroci]i
care n-au vrut sau n-au putut s\
plece cu trupa. (În felul acela se spera
s\ se dea un sens acelei adun\turi
f\r\ nici un rost.) Numai c\ nu s-a ajuns
la noua m\sur\toare: invalizi erau destui
printre oamenii r\ma[i în urma plec\rii
Celui de Al Optzeci [i unulea, îns\
nici unul nu s-a ar\tat dispus s\ treac\
la m\surarea lotului f\g\duit. Mai bine
dormeau mai tot timpul… Nu numai
c\ nici unul dintre mizerabili n-a vrut
s\ fac\ acel drum de o zi, dar nici nu
s-a g\sit vreunul care s\ par\ c\ este
în stare s\ priceap\ ce i se cerea. Fiin]ele
acelea dovedeau c\ au pierdut orice
capacitate de a mai rela]iona în afara
grupului lor.
Îngrozit c\, intrând în viitoarea
m\n\stire Sfântul Anton, va fi vecin cu
acele fiin]e ireale, Theophilius din Bremen
ngrozit c\, intrând în viitoarea m\n\stire
Sfântul Anton, va fi vecin cu acele fiin]e ireale,
Theophilius din Bremen a plecat s\ se
`îngrijeasc\ de sufletul altor p\c\to[i.
Gheorghe Schwartz
Noul Babilon al Bufonului Vraci
a plecat s\ se îngrijeasc\ de sufletul
altor p\c\to[i. Era un p\cat grav acesta
pentru un c\lug\r menit s\ se apropie
de oamenii cei mai n\p\stui]i [i, con[tient
de aceasta, Theophilius a s\vâr[it lungi
peniten]e pentru a-[i r\scump\ra gre[eala.
El n-a avut de unde s\ [tie c\ iarna care
a urmat avea s\-i ucid\ pe nenoroci]ii
ferici]i r\ma[i aproape nemi[ca]i lâng\
[antierul m\n\stirii p\r\sit [i el.
M\rturia lui Theophilius a fost
confirmat\ [i completat\ de un alt
c\lug\r, dominicanul Valerius, care ne
descrie modul cum s-au pr\p\dit cei
vreo trei sute de oameni: voio[i, cântând
imnuri [i parc\ înghi]i]i nu de z\pada
abundent\ a acelei ierni, ci de însu[i
plapuma din pene de înger c\zut\ din
cer.
Pe urm\, întrucât au mai urmat alte
[i alte r\zboaie religioase, nici m\n\stirea
pl\nuit\ n-a mai fost terminat\ niciodat\
în acel loc.
Dar trupa? Unde a plecat trupa? Ce
s-a întâmplat cu trupa, cu Al Optzeci [i
unulea [i cu oamenii s\i? Ca [i via]a
oric\rui om, [i via]a scribului trece când
prin drumuri r\t\cite, când pe c\r\ri
senine. Dup\ ce a pribegit atât de cumplit
pân\ s\-l întâlneasc\ pe Al Optzecilea,
iat\ c\ la urm\toarea biografie din [irul
Celor O Sut\ scribul p\[e[te pe c\i
prev\zute cu nenum\rate semne de
orientare. Având la dispozi]ie suficiente
surse din epoc\, scribul se bucur\,
din nou, de mult noroc. Chiar dac\ dintre
pomenitele dou\zeci de mii de suflete
care ar fi populat pân\ în anul 1543
„Noul Babilion” de lâng\ Hamburg,
multe s-au întors în locurile lor de ba[tin\
[i destui bolnavi sosi]i în n\dejdea
vindec\rii s-au pr\p\dit, iar al]i vreo
trei-patru sute oameni au r\mas pe loc
pentru a muri îngropa]i sub fulgii c\zu]i
din aripile îngerilor, tot au mai fost
destui care, contamina]i de modul de
via]\ impus de Bufonul Vraci, l-au urmat
pe acesta în peregrin\rile sale. Ceata
rezultat\ a r\mas în istorie: era vorba
despre „o mul]ime nesfâr[it\ de oameni.
{i erau printre ei b\rba]i, femei [i copii,
b\trâni [i tineri, lume de origine nobil\
[i lume din plebea cea mai de jos. {i
to]i aceia [mergeau]dintr-un loc într-altul,
[i unde î[i a[ezau tab\ra, îi f\ceau pe
to]i localnicii s\ îi viziteze. {i nimeni nu
era sup\rat pe ei, cu toat\ mizeria pe
care o împr\[tiau în fiecare loc. {i nu
erau sup\ra]i deoarece, a[a pr\p\di]i
cum erau, aveau totu[i [suficien]i bani]
ca s\ cumpere mâncarea [i alte produse
necesare traiului” 5 .
În fapt, nimeni nu era sup\rat, pe
de o parte, fiindc\ mul]imea aceea oferea
un debu[eu pentru me[te[ugari [i pentru
agricultori, str\inii fiind ni[te „l\custe
pl\titoare”, „pustiind totul în cale, dar
achitând pe loc cele cump\rate”. Pe de
alt\ parte, nu era nimeni sup\rat întrucât,
l\sând la o parte mizeria, dezordinea [i
duhoarea pe care o r\spândeau pretutindeni,
str\inii aveau totu[i suficiente atu-uri
[i în afar\ de banii pe care îi cheltuiau:
ei veneau cu vracii cei mai renumi]i –
a c\ror faim\ îi preceda, f\cându-i s\ fie
a[tepta]i cu ner\bdare –, aduceau în
târgurile izolate minuni cum n-a mai
v\zut lumea, erau pa[nici [i r\spândeau
pacea [i în cei cu care veneau în contact.
{i mai erau [i înso]i]i de c\lug\ri [i de
predicatori de toate culorile, astfel încât
oricine î[i putea g\si duhovnicul printre
ei. (Mai târziu, Erich Vroebel avea s\
scrie, pe bun\ dreptate, c\ trupa aceea
a realizat ceea ce n-au reu[it papii,
patriarhii [i to]i conduc\torii celorlalte
culte la un loc: cinstirea lui Dumnezeu
al\turi [i în pace pentru credincio[ii
tuturor confesiunilor. Noua La convivenica,
disp\rut\ atât de repede [i c\utat\
zadarnic înc\ [i pe vremea scribului.)
De unde avea bani ceata aceea
zdren]\roas\? Scribul a recitit uimit
afirma]ia laudativ\ din Manuscrisul Dl
2018, dup\ care acei oameni erau
compara]i cu ni[te „l\custe”, dar cu ni[te
„l\custe pl\titoare” (ei „pustiind totul
în cale, dar achitând pe loc cele cump\rate”).
{i ce cump\rau acei indivizi c\rora parc\
nu le mai trebuia nimic, fiind ferici]i în
mizeria senin\ în care se compl\ceau?
A[a cum scribii veacului al XVI-lea au
exagerat, probabil, în leg\tur\ cu mul]imea
strâns\ în tab\ra din valea în form\ de
fund de g\leat\ de lâng\ Hamburg – [ia
spus scribul –, a[a, probabil c\,
fura]i de entuziasm, au exagerat [i în
privin]a disponibilit\]ilor financiare ale
acelei adun\turi. Numai c\ [i al]i autori,
în afara manuscrisului de la m\n\stirea
12.................................................................................................................................................................................................................................. România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

armata pestri]\ ajungea pur [i simplu s\ înghit\, pe
timpul prezen]ei ei, tot spa]iul, cu oameni, plante,
ape, mun]i [i cutume.
proz\
Ferme zu Chiuso [i independent de acesta,
au relatat în mod asem\n\tor faptele.
Trupa d\dea spectacole, î[i prezenta
curiozit\]ile (fiin]e cu mari malforma]ii,
precum [i animale exotice), oferea
tratamente bolnavilor [i le vindea leacuri
orientale, iar c\lug\rii primeau dona]ii
[i împ\r]eau indulgen]e. Toate astea
aduceau bani. A[a c\ e de considerat c\
sumele încasate se întorceau la localnici
prin achizi]ionarea de c\tre str\ini a
„celor necesare mânc\rii [i traiului de
zi cu zi”. Iar, astfel, balan]a cheltuieli
– încas\ri r\mânea în echilibru. Buuun!
S\ zicem c\, în felul acesta, enigma
resurselor b\ne[ti ale str\inilor se putea
explica. Mai r\mânea cealalt\ întrebare:
„Ce cump\rau acei indivizi c\rora parc\
nu le mai trebuia nimic, sim]indu-se
ferici]i în mizeria senin\ în care se
compl\ceau?” P\i, oricât de modest
tr\iau, ei tot erau obliga]i s\ se hr\neasc\.
{i s\ se îmbrace. De ce nu cer[eau
mâncarea, asemenea unora dintre c\lug\rii
care îi înso]eau? Fiindc\ î[i vindeau
munca. Or, cine vinde [i cump\r\. Ce
s\ fac\ altceva cu banii? Cel pu]in a[a
a ra]ionat scribul, ajuns la acest moment
de reasamblare a vie]ii Celui de Al Optzeci
[i unulea.
Plus c\ a mai r\mas deschis\ [i o alt\
întrebare: din ce î[i pl\teau între]inerea
fo[tii bolnavi [i rudele lor, numero[ii
gur\-casc\, precum [i celelalte persoane
r\mase al\turi de trup\ [i care, de fapt,
nu produceau nimic ce s\ poat\ fi vândut?
Erau ajuta]i de cei din jur? Nimeni nu
ne-a l\sat o descriere a unei asemenea
societ\]i egalitariste.
S\ revenim, îns\, [i la cei ce prestau
activit\]i, la descrierea muncii trupei,
la ce au ar\tat acei oameni atât de deosebit
de i-a f\cut suficient de celebri încât
istoria îns\[i i-a p\strat între filele ei.
Ini]ial, [i scribul, relatând strict faptele,
a luat în considerare doar concluziile
lesne de tras: p\i, Bufonul Vraci [i oamenii
s\i s-au remarcat prin aceea c\ era
imposibil de ignorat un convoi de câteva
mii de fiin]e aciuindu-se în preajma ta
cu medicii, leacurile, actorii, scamatorii,
mânc\torii de foc [i saltimbancii, animalele
exotice, curiozit\]ile unor trupuri umane,
g\l\gia, mizeria [i duhoarea cu care-[i
anun]au prezen]a. Ajungea chiar [i numai
num\rul mare de personaje venind cu
atâta zgomot de niciunde, de obicei
str\inii fiind chiar mult mai numero[i
decât to]i locuitorii la un loc ai a[ez\rilor
în care se iveau. Armata pestri]\ ajungea
pur [i simplu s\ înghit\, pe timpul
prezen]ei ei, tot spa]iul, cu oameni,
plante, ape, mun]i [i cutume. Iar,
dup\ ce talazul acela se pr\v\lea mai
departe, b\[tina[ilor le trebuia o vreme
pentru a-[i face ordine nu numai în
c\mine, ci [i în obiceiuri.
În al doilea rând, unii autori au
avut tot interesul s\ acopere cu uitare
episodul trupei celui de Al Optzeci [i
unulea [i, drept urmare, pe lâng\ cei ce
descriau cu o uimire binevoitoare apari]iile
„p\s\rilor cerului”, ale „l\custelor
pl\titoare”, au fost destui al]ii care s\
încerce s\ evoce cât mai pregnant c\
trupa era format\ nu numai din oameni
foarte diferi]i din punctul de vedere al
obâr[iei, al st\rii de s\n\tate [i al crezului 6 ,
dar, în acela[i timp, din oameni ce s-au
l\sat contamina]i de via]a absolut liber\
în care tr\ia acel grup devenit o adev\rat\
comunitate de sine st\t\toare. Libertate
ce se manifesta la fel de remarcabil [i
sub aspect religios: acei b\rba]i [i femei,
dup\ ce au adus cu ei obiceiurile [i
tradi]iile de acas\, au ajuns s\ cread\
cu to]ii în unul [i acela[i Dumnezeu,
într-un spirit ecumenic necunoscut pân\
atunci niciunde în Europa. Pân\ [i c\lug\rii,
p\strându-[i rasele distincte, au intrat
în atmosfera general\ [i, de[i la început
au venit cu misiuni punctuale de a
(re)aduce oile r\t\cite în turm\, pe
nesim]ite au devenit [i ei parte a
acelei comunit\]i. {i toate astea în vreme
ce drumurile li s-au intersectat, nu o
dat\, cu câmpurile de b\taie ale r\zboaielor
religioase ce au zguduit continentul
tocmai atunci mai abitir ca oricând.
Trupa parc\ – parc\? – a cutreierat
]inuturile f\r\ vreun plan dinainte stabilit
[i f\r\ vreun orar anume. Al Optzeci
[i unulea era cel care o mâna dintr-un
târg într-altul [i tot el era [i cel care
hot\ra când s\ fie p\r\sit locul unde
s-au oprit. Nimeni n-ar fi [tiut s\ spun\
c\ va putea fi c\utat [i a doua zi acolo,
fiindc\ hot\rârile Bufonului Vraci nu se
puteau anticipa. Dup\ ce se trezea
diminea]a, Al Optzeci [i unulea privea
în jur [i, uneori, din cine [tie ce motiv,
î[i aduna lucrurile pentru plecare. Nu
spunea nim\nui nimic, îns\ vestea se
r\spândea repede [i to]i ceilal]i se
preg\teau [i ei de duc\. Alteori, lucrurile
acestea se petreceau la miezul zilei sau
seara. Nimeni nu era somat s\-l urmeze
pe Bufonul Vraci, îns\ a te lua dup\ el
a devenit la fel de firesc precum a respira.
Ba, mai mult, cei ce l-au urmat de la
început, de când a preluat rolul (neoficial)
de conduc\tor al trupei, dup\ moartea
„ministrului spiritului”, aceia au deprins
[i obiceiul de a ocupa o anumit\ pozi]ie
în componen]a [irului. {i cei ce se adunau
pe parcurs, se ordonau întotdeauna în
acela[i loc. Nici pozi]iile respective nu
le-a dictat nimeni, îns\, odat\ luate, erau
p\strate [i în continuare.
Când ap\rea o disput\ între dou\
persoane sau între dou\ grupuri, incidentul
a fost, la început, rezolvat prin interven]ia
Bufonului Medic sau a celorlal]i m\sc\rici,
iar, mai târziu de c\tre contele italian.
Aceasta constituia cheia senin\t\]ii
membrilor trupei, au scris o parte dintre
scribi: râsul care le vindec\ pe toate. Iar
ceilal]i scribi pretindeau c\ efectul era
c\ turma r\t\cit\ s-a transformat într-o
„ciread\ de pro[ti”, fiin]e c\rora, prin
ve[nicele sc\lâmb\ieli, le-au fost t\b\cite
min]ile. Este greu de spus dac\ într-adev\r
„li s-au t\b\cit min]ile” acelor oameni,
îns\ un lucru s-a petrecut cu siguran]\:
ei a fost desp\r]i]i de grijile zilnice ale
contemporanilor lor, în sensul c\ nu-[i
mai puneau problema a ce va fi [i nici
a ceea ce a fost 7 . B\rba]ii [i femeile acelea
nu se îngrijorau dac\ vor avea sau nu
ce mânca mâine, nu regretau ceea ce
au l\sat acas\, nu se speriau c\ vor muri
[i c\ vor l\sa nim\nui copiii pe care i-
au luat cu ei. B\rba]ii [i femeile acelea
nu erau ap\sa]i de incertitudini, ei tr\iau
asemenea p\s\rilor cerului, s-au minunat
o parte dintre scribi. {i „p\s\rile cerului”
a fost numit\ trupa 8 . B\rba]ii [i femeile
acelea au fost transforma]i în „câini
înv\]a]i” 9 , îi tânguia cealalt\ parte a
scribilor. „Câini înv\]a]i” au denumit
aceia „cireada de pro[ti”.
Chiar dac\, doar cu pu]ine rânduri
mai sus, scribul s-a ar\tat încântat c\,
în cadrul acestei biografii, îi este îng\duit
un drum atât de bine trasat, totu[i nu
este întotdeauna u[or s\ recuno[ti
nici ceea ce ]i se înf\]i[eaz\. În cercet\rile
sale, scribul a dat de un grup de oameni
denumit „p\s\rile cerului” [i de un altul
amintit drept „câinii înv\]a]i”. Precum
[i de „cireada de pro[ti” ori de „l\custele
pl\titoare”… Îns\ a trebuit s\ întâlneasc\
o mul]ime de semne ajut\toare pân\
s\-[i dea seama c\ to]i aceia sunt unii
[i aceia[i [i c\ tocmai ei sunt oamenii
c\uta]i. {i a avut nevoie de [i mai multe
indicii de sprijin ca s\ recunoasc\ identitatea
celor „patru” comunit\]i. În ap\rarea
sa, a scribului, nu se poate spune decât
c\ istoria nu este altceva decât percep]ia
personal\ a urmelor l\sate de scribi, iar
când acele urme se acoper\ unele pe
altele, trecutul este cu atât mai greu de
descifrat. (Chiar [i prezentul na[te confuzii,
în asemenea cazuri.)
Despre reprezenta]iile propriu-zise
date de p\s\rile cerului ne-au r\mas
surprinz\tor de pu]ine m\rturii. Scribul
nu s-a a[teptat s\ dea peste „cronici de
spectacol”, îns\ m\car descrierea
am\nun]it\ a unei zile petrecute printre
monahi, vraci [i arti[ti tot a n\d\jduit
s\ g\seasc\. În loc de aceasta, tot ce a
aflat au fost performan]ele deosebite,
„minunile” oferite publicului. De
pild\, nu s-a scris mai nimic despre arta
asiaticilor, scribii r\mânând la culoarea
pieii acelora. Sau nu ne povesteau scribii
despre ce f\ceau oamenii cu pielea
neagr\, ci doar se mirau c\ aceia nu erau
da]i cu vopsea, ci erau „autentici” în
tegumentele lor. La fel cum nu ne-a fost
relatat con]inutul predicilor preo]ilor,
ci doar uimirea c\ protestan]ii [i catolicii
treceau pa[nic unii pe lâng\ ceilal]i [i,
uneori, chiar mâncau din acelea[i blide.
Performan]ele da, ele sunt amplu
relatate [i în mod sigur amplu exagerate.
Este vorba atât despre reu[itele uimitoare
ale vracilor, cât [i despre nemaipomenitele
realiz\ri ale arti[tilor. Desigur, pe primul
plan stau formidabilele vindec\ri ale
Celui de Al Optzeci [i unulea: câteva par
preluate din pildele biblice, altele din
povestirile orientale, pu]ine dintre ele
sunt total inedite (m\car pentru scrib).
Iat\ trei exemple: în primul, i-a fost
adus\ o fat\ de opt ani care, dup\
cum spuneau p\rin]ii ei, a umblat „ca
noi to]i” pân\ la [ase ani, dup\ care,
brusc, picioarele i s-au „f\cut ca lemnul”,
de nu [i le mai putea mi[ca defel. Bufonul
Medic mai înainte i-a ar\tat câteva
scamatorii, în urma c\rora, pentru prima
oar\ dup\ atâta vreme, feti]a a început
s\ râd\, pe urm\ i-a f\cut cu mâna ni[te
semne prin fa]a ochilor [i copila a adormit.
Au vorbit ei o vreme, Al Optzeci [i unulea
treaz, feti]a dormind, iar dup\ ce s-a
trezit, bolnava n-a mai fost bolnav\, ci
s-a sculat „ca noi to]i” [i a ie[it din
cort pe picioarele ei. Vraciul nici
m\car n-a mai fost de fa]\.
Un al doilea caz, la fel de uimitor,
s-a petrecut tot cu prilejul vindec\rii
unei femei paralizate: miraculosul
taumaturg a lovit-o peste spate cu o
baghet\ „precum cele ale scamatorilor”
[i dup\ mai multe asemenea b\t\i,
bolnava a început s\ ]ipe de durere. Ceea
ce a p\rut s\-i fac\ mare pl\cere vraciului.
Acesta a repetat procedura vreme de
mai multe zile [i, între timp, se strâmba
în fel [i chip, încât rudele care i-o aduceau
pe paralitic\, de[i profund implicate
de strig\tele tot mai mari ale suferindei,
nu se puteau re]ine s\ [i râd\ de acele
sc\lâmb\ieli. Iar Al Optzeci [i unulea,
neoprindu-se din acele mi[c\ri caraghioase 10 ,
o mai lovea, din când în când, pe nefericit\
cu bagheta lui „precum cele ale scamatorilor”.
Pân\ ce, într-a [aptea zi, [i nefericita
n-a mai p\rut atât de nefericit\ [i a
început s\ se amuze [i ea, iar într-a
treisprezecea zi, a pornit s\-[i mi[te
membrele. {i aceast\ femeie a terminat
prin a ie[i din cort pe picioarele ei,
îns\ spre deosebire de feti]a de opt ani,
care a plecat acas\, ea a r\mas în trup\,
împreun\ cu un fiu [i cu doi nepo]i [i
a cutreierat ]inuturile împreun\ cu arti[tii,
vracii [i preo]ii.
Fragment din romanul
CEI O SUT| – DIAVOLUL ARGINTIU
1. „Femeile oferindu-se pentru nimica
toat\”… Femeile sunt capabile s\-i conduc\
pe b\rba]i în orgasm, clipa singur\, clipa
f\r\ trecut [i f\r\ viitor, ruperea de tot.
{i într-o astfel de stare f\r\ de griji [i
f\r\ de orgolii, au intrat, treptat, „cet\]enii
Noului Babilon”, loc unde nu existau s\raci,
loc unde nu existau boga]i, loc f\r\ trecut
[i f\r\ viitor. Un loc al extazului nelimitat.
2. O inadverten]\ tot s-a strecurat [i în
aceast\ avalan[\ de m\rturii scrise: Breugel
cel B\trân a putut trece prin acele ]inuturi
abia când pe locul fostei a[ez\ri a taberei
nu se mai afla – de vreo zece ani! – Cel
de Al Optzeci [i unulea împreun\ cu oamenii
s\i, deoarece data c\l\toriei pictorului în
Italia este atestat\ pentru anii 1552 - 1554…
Dar singur anacronismul nu se poate opune
atâtor coinciden]e evidente…
3. A nu fi confundat cu cel\lalt Theophil,
cel ce s-a al\turat trupei [i care se îngrijea
de funeralii.
4. Theophilus din Bremen avea mereu
asupra sa un document vechi, cu ajutorul
c\ruia încerca s\-[i dovedeasc\ obâr[ia.
Din acel arbore genealogic având semn\tura,
isc\litura lui Schwartz von Schwartz, Cel
de Al {aizeci [i treilea din lungul [ir, reie[ea
c\ printre str\bunii monahului au fost [i
doi episcopi, iar o ramur\ paralel\ ar fi f\cut
parte din [irul ducilor de Saxa. Implicit,
pretindea c\ se înrudea [i cu ducele Benno.
Theophilus din Bremen însu[i va face o
frumoas\ ascensiune ierarhic\.
5. Dup\ Ferme zu Chiuso, Manuscrisul
Dl 2018.
6. „Ereticii”, cum nu ezitau s\-i numeasc\.
7. Adic\ idealul dorit [i ob]inut, dup\ ani
de preg\tire, de c\tre ini]ia]ii lupt\tori de
elit\ orientali, ceea ce dovede[te c\ preluarea
form\rii unei asemenea concep]ii de trai
ar fi fost prezent\ în cadrul trupei înc\ înainte
de venirea Celui de Al Optzeci [i unulea.
8. Scribul nu [tie dac\ aceast\ denumire
a fost dat\ de contemporani sau dac\ nu
cumva reprezint\ un apelativ introdus mai
târziu, deoarece el nu apare în primele
manuscrise referitoare la subiectul nostru.
9. Cu sensul de „câini dresa]i”.
10. Descrise am\nun]it, ele par s\ fi
fost mai degrab\ obscene decât hilare.
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011......................................................................................................................................................................................................................................13

estituiri
„a
• nicolae scurtu
ceast\ dragoste a lui
pentru mine, ai lui nu i-au
iertat-o. {i, mai ales, nu
mi-au iertat-o mie.”
~nsemn\ri despre
George Top`rceanu
Note [i însemn\ri, [tiri [i polemici,
informa]ii pre]ioase, precum [i
o însemnat\ sum\ de date [i
aspecte esen]iale pentru biografia
[i bibliografia poetului, gazetarului,
memorialistului [i epistolierului George
Top`rceanu (1886–1937) întâlnim în
literatura epistolar\, foarte bogat\, a
colegei [i prietenei sale, Otilia Cazimir
(1894–1967), care a adunat [i a restituit
unele dintre cele mai semnificative
m\rturii privitoare la autorul Baladelor
vesele [i triste.
În coresponden]a sa, expediat\,
în timp, unor prieteni [i apropia]i ai
poetului, printre care amintim pe Mihail
Sadoveanu, Demostene Botez, Mihai
Sevastos, Lucia Mantu, Sandra Cotovu,
Constantin Pelmu[, Florica Bagdasar,
Const. Ciopraga [i mul]i al]ii, Otilia
Cazimir rememoreaz\, în pagini
emo]ionante, imaginea omului [i a
scriitorului c\ruia îi datoreaz\ atât de
mult.
Riguroas\ [i profund recunosc\toare
tuturor celor care cercetau biografia
[i, mai ales, opera celui mai apropiat
confrate al ei, Otilia Cazimir nu ezit\
s\ manifeste unele rezerve [i chiar
s\ refuze unele demersuri nu tocmai
onorante.
Nu accepta biografia roman]at\,
cuprinzând fapte [i lucruri edulcorate
sau, [i mai grav, hagiografii, care aveau
menirea, dintru început, de a denatura
existen]a unui valoros scriitor, precum
[i a unui om atât de viu [i de prezent
în via]a literar\ a primelor patru decenii
ale secolului trecut.
Revelatoare, sub multiple aspecte,
sunt [i epistolele Otiliei Cazimir trimise
domni[oarei Silvia B\d\licescu (n. 1912),
nepoata poetului, în care, de fapt, se
reconstituie unele aspecte, fundamentale,
ale biografiei unuia dintre cei mai iubi]i
[i mai talenta]i poe]i de la revistele
„Via]a Româneasc\” [i „Adev\rul literar
[i artistic”.
Epistolele pe care le restitui, acum,
fire[te necunoscute, fac poate dintr-o
microarhiv\ [i urmeaz\ s\ fie adnotate
[i publicate dup\ exigen]ele textologiei
contemporane.
Impresioneaz\ în aceste misive,
deloc conven]ionale, franche]ea,
sinceritatea dezarmant\ [i o anume
naturale]e.
Ultimele clipe ale existen]ei terestre
a lui George Top`rceanu sunt evocate
aici, cu o mare precizie, nu pentru a
impresiona, ci pentru a decripta condi]iile
tragice în care s-a sfâr[it poetul. •
*
Ia[i, 27 april[ie] 1937
Drag\ Silvia,
Am primit aici toate scrisorile
voastre, [i dac\ n-am r\spuns nici
n-am trimis pachet, e fiindc\ unchiul
vostru e grav bolnav, iar eu, care-l
îngrijesc, abia am vreme s\ m\nânc
pe fug\ [i s\ dorm câteva ceasuri
pe noapte.
V\d c\ [ti]i [i voi câte ceva, dar
nu [ti]i adev\rul, care-i mai dureros
decât a]i putea crede.
Boala lui dureaz\ din noiembrie,
cu o u[oar\ ameliorare în vremea
Cr\ciunului. În februar[ie] am
plecat amândoi la Viena 1 , unde am
stat cinci s\pt\mâni. Dar asta n-a
folosit la nimic.
Sunt patru s\pt\mâni de când
ne-am întors în ]ar\. De atunci,
a c\zut la pat [i, cu toate eforturile
doctorilor, care-l iubesc, cu toat\
îngrijirea mea, merge tot mai r\u.
E slab de nerecunoscut [i e
descurajat. Nu-i mai scrie]i, nu
mai cite[te scrisorile. Scrie]i-mi
mie – Strada Buc[enescu, nr. 4.
Am telegrafiat Ri]ei 2 s\ vie, îi
scrisesem, dar n-a primit scrisorile
mele. Titi 3 [tie doar c\ e bolnav,
dar nu [tie cât e de grav. Ce-ar
putea face, s\raca, în situa]ia ei?
Voi, dac\ crede]i în Dumnezeu,
ruga]i-v\ pentru s\n\tatea lui.
Poate s-ar mai putea face o minune
înc\. Gândi]i-v\ c\ atâta sprijin
ave]i [i voi pe lume, c\ e bun [i c\
nu merit\ chinurile groaznice în
care se zbate.
M\ doare inima c\ a trebuit
s\ v\ scriu lucrurile astea. Dar voi
a[tepta]i pachet [i bucurie, [i
noi tr\im cu spaima în suflet în
fiecare clip\!
V\ s\rut [i doresc curaj,
Didi
[Destinatar – Domni[oarei Silvia
B\d\licescu, Strada Emil G`rleanu,
nr. 5, Craiova].
*
[Ia[i], 13 mai 1937
Am primit [i]eri scrisoarea
voastr\, ca o îndep\rtat\ adiere
de dragoste de la el. Î]i mul]umesc
pentru afec]iunea voastr\ – n-o s\
dureze mult. Influen]a celor care
au fost ai lui o s\ covâr[easc\
aceast\ afec]iune. Nu-i nimic. S\
nu v\ par\ r\u c\ m-a]i iubit, pentru
c\ [i el m-a iubit pân\ la urm\.
Aceast\ dragoste a lui pentru
mine, ai lui nu i-au iertat-o. {i,
mai ales, nu mi-au iertat-o mie.
Imediat ce a închis el ochii lui
buni, dup\ un chin cumplit, care
ar fi înmuiat [i inima unui câne –
am fost înl\turat\, alungat\, hulit\.
El m-a chemat cu ultimele
cuvinte pe care le-a putut rosti.
Domnul Mateescu 4 [i surorile s-au
r\zbunat.
Am avut noroc c\-n jurul meu
au stat to]i prietenii lui, to]i cei
care ne-au cunoscut pe amândoi
[i au în]eles ce ne-a legat de-o
via]\ unul de altul. Asta m-a
mângâiat, dac\ mai poate fi vorba
de mângâiere.
Adev\rata alinare o g\sesc în
prietenia [i în]elegerea b\iatului
lui, a lui Gic\ 5 . El o s\ îndeplineasc\
dorin]a tat\lui lui [i, din ce-o încasa
din vânzarea c\r]ilor, o s\ v\ dea
ceva [i vou\.
Iar lui Emil 6 o s\-i trimit\ dou\
rânduri de haine [i ceva rufe.
Din inim\ îmi pare r\u c\ n-am
putut aranja totul eu cu Gic\, dup\
dorin]a lui.
Paltonul, care era al lui Emil,
l-a luat Titi. Probabil c-o s\ i-l dea.
Scrie]i-i lui Gic\, pe adresa mea.
El mai st\ 5–6 zile la Ia[i, pe urm\
pleac\ la Bucure[ti, unde ministrul
Iamandi 7 îi va g\si un rost, în
amintirea [i de dragul tat\lui s\u.
Voi, dac\ voi mai putea s\ v\
fiu drag\ dup\ tot ce vi se va spune,
cu patim\, împotriva mea, mai
scrie]i-mi.
Din tot sufletul, r\mân pentru
voi tot „tanti Dida”, cum am fost
de opt ani încoace – [i v\ s\rut
cu drag,
O[tilia] C[azimir]
[Domni[oarei Silvia B\d\licescu,
Strada Emil Gârleanu, nr. 5, Craiova].
Note
• Originalele celor dou\ scrisori,
inedite, se afl\ în biblioteca doamnei
Delia Pav\lchievici, fiica Silviei B\d\licescu.
Au fost transcrise de istoricul literar
Petre Florea, c\ruia îi exprim\m întreaga
noastr\ gratitudine.
1. Nicolae Scurtu – George Top`rceanu
la Viena – o scrisoare inedit\ – în
Almanahul Parohiei Române din Viena,
1976, p. 165–167 + un facsimil.
2. Rali]a Iliant (1882–1963),
sora poetului, care s-a preocupat de
mo[tenirea l\sat\ de poet.
3. Alexandrina Top`rceanu – o alt\
sor\ a poetului.
4. Ion Mateescu – frate vitreg al
poetului. Cadru didactic la Academia
de Arte Frumoase din Ia[i.
5. Gheorghe Top`rceanu – fiul
poetului. Mama sa se numea Victoria.
6. Emil B\d\licescu, frate cu Silvia,
era fiul unei surori vitrege a poetului,
care se numea Anicu]a B\d\licescu.
A fost director în Ministerul Agriculturii
[i a scris epigrame. Frecventa cenaclul
lui Tudor Mu[atescu.
7. Victor Iamandi (1891–1940),
ziarist, jurist [i om politic liberal. A
fost, de mai multe ori, ministru. Fiul
lui George Top`rceanu a fost ajutat de
acesta, i-a g\sit o slujb\ în Bucure[ti.
14.................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

• prin anticariate de simona vasilache
• p\catele limbii de rodica zafiu
actualitatea
{coala
f\r\ metod\
Investi]ii
La începutul secolului
trecut, Delavrancea
publica, la Socec, în
Hagi-Tudose, tipuri
[i moravuri, o nuvel\
care avea s\ fac\...
[coal\. Domnul Vucea,
amintire târzie a anilor 1860,
când feciorul lui {tefan c\ru-
]a[ul încape, în Maidanul
Dulapului, pe mâna aprigului
înv\]\tor.
{coala nu era aceea din culoarea
de negru, aproape de cas\, la care
fusese întâi, ci tocmai aproape de
Radu Vod\, în culoarea de albastru,
unde bucure[tenii se învârteau,
la bâlci, în cel mai stra[nic, pare-se,
leag\n din ora[, zis [i dulap. De
aici, pitorescul nume al [colii.
Desprinderea, a[adar, e pereche
cu calvarul lui Nic\, de[i luat\ mai
în glum\. De altfel, înv\]\torul
[i [coala lui nu sunt o ciud\]enie,
a[a cum i-au f\cut bibliografiile,
ci oglinda unei epoci. Cu înv\]\tura
ei pe apucate, pe care o vedem
[i la Creang\, [i la Caragiale [i,
la urma urmei, [i în Domnu’ Trandafir.
Dasc\lul, chit c\-l descoper\ pe
Pe[talo]iu, nu este, la vreunul din
cei care scriu despre [coala sfâr[itului
[i începutului de veac, un om al
metodei. To]i educ\ v\zând [i
f\când, ]inându-[i elevii pe lâng\
ei [i fiindu-le exemple mai bune
sau mai rele. Copiii sunt, la rându-le,
amesteca]i, veni]i la carte din toate
z\rile, [i p\rtinirile nu întârzie. De
la micul trafic prin care se cump\r\
notele, la alegerea ajutoarelor
pentru gospod\ria profesorului.
Fire[te, simplificând, în acest tablou
al unei [coli romantice, în felul ei,
cu ecouri [i din Negruzzi, [i din
Ghica, m\cinat\ de neajunsuri de
tot soiul, [i-n care meseria nu are
un statut – dovad\ c\ elevii se pot
d\sc\li [i unii pe al]ii, profesori
buni sunt cei genero[i, profesori
de speriat sunt cei meschini. Domnul
Vucea încape, f\r\ gre[, în a doua
categorie. Totul la el tr\deaz\
un trai înghesuit – de la lipsa unei
slujnice, la pasiunea m\runt\ pentru
ororile din mahala, care-i învioreaz\,
cât ar fi de gogonate, plictisul de
toat\ ziua. O rutin\ obositoare l-a
f\cut, în timp, cel care este: un ins
care se eschiveaz\, [i de la care
înv\]\ceii lui deprind aceea[i tactic\.
Pân\ într-o zi, când...
De[i pare dur\, [coala lui Vucea
are orice, numai rigoare nu. Pentru
asta ar fi nevoie de reguli, de ]inut\,
nu de vân\toarea de sl\biciuni, de
ambele p\r]i. Cum e de a[teptat,
elevii puncteaz\, surprinzându-[i
profesorul într-o jalnic\ inferioritate
domestic\. Ceea ce fusese ura
victimei pentru c\l\u se transform\
în solidaritatea victimelor. Martorii
f\r\ voie ai capriciilor doamnei
Vucea î[i trec examenul de an,
care e mai mult decât atât. E un
examen de maturitate, din care
afl\ c\ aparen]ele în[al\ [i c\ nu
exist\ efect f\r\ cauz\. S\mân]a
r\ului, aruncat\ în gospod\rie,
rode[te în [coal\. Repet, fiindc\
[coala vremii e f\r\ metod\ [i f\r\
perdea, f\r\ filtru între ceea ce
e[ti [i rolul pe care trebuie s\-l
oficiezi. Vucea, precum to]i congenerii
lui, suie pe catedr\ purtându-le
cu sine pe toate ale lui. E o [coal\
indiscret\ [i nep\s\toare, în
care profesorul nu face vreun efort
s\ se constrâng\, s\ se disciplineze,
ca s\-i poat\ disciplina pe al]ii,
într-un sens mai înalt decât acela
al corec]iilor la nimereal\ pe
care le aplic\ demonstrativ. Din
omenescul ei prea omenesc îi vin,
acestei [coli care, spuneam, define[te
o epoc\, [i meritele, [i cusururile.
Nu este o [coal\ de profesioni[ti,
nici pe departe, ci o ucenicie. Elevii
lui Vucea intr\ la st\pân.
La mai bine de o sut\ de ani de
când întâmpl\rile acestea, p\strând
o anume voie-bun\ – se vede dintru
început c\ o [coal\ cu reguli stricte
ar fi fost mult mai de speriat decât
aceast\ teroare brut\, pe care po]i
s-o ocole[ti – au fost puse pe hârtie,
timpul oamenilor-[coal\, în bine
sau în r\u, pare s\ fi trecut. De
aici, poate, [i felul în care nuvela
î[i arat\ vârsta. O vârst\ a egalit\]ii,
în care roata se întoarce ca scrânciobul
de la bâlci. Dovad\ c\ mult
prea înv\]atul june aspirant la
înv\]\tura {colii Domne[ti iese
din ea dat înd\r\t – anatema
primei zile îl urm\re[te, iat\ –
[tiind, adic\, atât cât [tiu to]i ceilal]i.
Cu toate astea, fericit, [i în stare
s\ ierte [i s\ izb\veasc\. O lec]ie
bun\, dintr-o [coal\ rea. •
În ultimele decenii, verbul
a investi [i-a l\rgit tot
mai mult sensul, devenind
aproape obligatoriu
atunci când, într-un
context favorabil, e vorba
de folosirea banilor.
În esen]\, sensul tehnic [i
etimologic, de dic]ionar, î[i pierde
nota specific\, verbul devenind
adesea un sinonim (mai elegant [i
lipsit de conota]ii negative) pentru
a cheltui. Specificul economic al
actului de a investi se poate observa
în defini]iile curente („a plasa, a
aloca, a cheltui un fond, un capital,
diverse mijloace materiale într-o
întreprindere; a face o investi]ie”,
DEX); esen]a sa e vizarea unui
profit. În Trésor de la langue française
informatisé, verbul investir este
definit ca „a folosi, a plasa (bani,
capital) într-un sector al economiei
sau într-o întreprindere, pentru a
ob]ine venit”. În francez\ acest
sens („a folosi bani pentru a produce
profit”) e considerat ca împrumutat
din englez\, unde ar fi ap\rut pe
la începutul secolului al XVII-lea
(în Concise Oxford Dictionary,
1999, verbul to invest este definit
tot prin „speran]a de a ob]ine un
profit”), dup\ modelul termenului
italienesc investire, care avea deja
în secolul al XIV-lea un uz financiar
(Manlio Cortelazzo, Paolo Zolli,
Dizionario etimologico della lingua
italiana, DELI, Zanichelli, 1999).
Trebuie s\ recunoa[tem c\
un sens l\rgit al verbului exist\ [i
în francez\, [i în englez\, unde
dic]ionarele indic\ [i o investire
care se reduce la cump\rarea de
bunuri; în Concise Oxford Dictionary
este înregistrat, ca sens informal,
„buy (something) whose usefulness
will repay the cost”. De fapt, limita
între cheltuielile justificate (investi]ii)
[i cele nejustificate (cheltuieli) e
greu de trasat: unele bunuri
(închiriabile, de vândut cu un pre]
mai mare) chiar pot aduce profit.
Presa [i internetul furnizeaz\ îns\
destule exemple involuntar comice,
în care ideea de profit al investi]iei
nu se poate presupune: „Andreea P.:
«Nu cred c\ trebuie s\ investesc
mult în rochia de mireas\, o port
o dat\ în via]\” (Cancan, 3.11.2010);
„Designerul A.B. investe[te în
mâncare s\n\toas\, sport [i îngrijire”
(shoppingnews.ro); „La Râmnicu
Vâlcea se investesc zeci de mii de
euro în toaletele liceelor” (ziare.com).
Un mesaj publicitar pare a folosi
cu inten]ie glumea]\ l\rgirea de
sens: „Pe timp de criz\, investe[te
în distrac]ie!” (inoras.ro).
Verbul latinesc investire „a
îmbr\ca” st\ la originea tuturor
formelor moderne discutate, ca
împrumut cult; în român\, verbul
a fost [i mo[tenit: în textele vechi,
apare a înve[te, cu participiul
înv\scut [i sensuri proprii [i figurate
legate de „a îmbr\ca”: „Domnul
în dulce fr\msea]e se înve[ti”
(Coresi); „învea[te-l cu arma milii
tale” (Dosoftei), apud Dic]ionarul
limbii române (DA). Verbul a
fost reîmprumutat târziu în forma
a investi, care apare, cu sensurile
moderne, în Dic]ionarul lui Laurian
[i Massim [i în texte. Ulterior, o
variant\ „românizat\”, cu sufix
adaptat, a învesti, a fost specializat\
pentru sensul „a acorda cuiva în
mod oficial un drept, o autoritate,
o demnitate, o atribu]ie: (în evul
mediu) a da cuiva învestitura”
(DEX). E interesant c\ diferen]ierea
între a investi [i a învesti, care le-a
dat b\t\i de cap multor elevi, la
diferite examene, ca exemplu de
paronimie, [i care nu prea e perceput\
de mul]i vorbitori, a ap\rut destul
de târziu. Dac\ la Laurian [i Massim
op]iunea pentru forma a investi
e condi]ionat\ ortografic, în dic]ionarele
din prima jum\tate a secolului al
XX-lea (Candrea, {\ineanu) ea e
neechivoc\: a investi apare [i cu
sensul „a pune în posesiunea unui
titlu, a unei demnit\]i”. „Românizarea”
a învesti, care s-a produs doar la
un sens al împrumutului cult,
probabil pentru c\ acesta a p\rut
mai legat de vechiul verb a înve[te,
e deja prezent\ în Mic dic]ionar
ortografic (1953), a fost sus]inut\
de Al. Graur (de exemplu în Dic]ionar
al gre[elilor de limb\, 1982, edi]ie
nou\ 2009) [i s-a impus ca norm\
a limbii cultivate. •
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011...............................................................................................................................................................................................................................15

• semn de carte de gheorghe grigurcu
Onou\ carte închinat\
lui Lucian Blaga (a
patra) apare sub
semn\tura lui Zenovie
Cârlugea. Harnicul
autor ce i s-a dedicat
în ultima vreme ne
înf\]i[eaz\ de ast\dat\
un [ir de interviuri cu personalit\]i
care l-au cunoscut
pe marele poet [i filosof precum
[i un „eseu-reportaj”
menit a-i rememora prezen]a
în M\rginimea Sibiului, „zon\
de un pitoresc aparte
[i de o str\veche românitate”.
Avem a face mai pu]in cu
generalit\]i decît cu evoc\ri din
proximitate, pe viu, cuprinzînd
detalii asupra fiin]ei lui Blaga,
împrejur\ri mai pu]in cunoscute
ale biografiei sale. Astfel via]a
nemijlocit\ a acestuia palpit\ în
paginile cu migal\ alc\tuite de
cercet\tor. Chipul lui Blaga se
contureaz\ nu din perspectiva
istoriei literare sau a exegezei, ci
a existen]ei sub un unghi n\d\jduim
atrac]ios pentru cei care doresc
s\-[i coroboreze lectura cu cea a
imaginii umane. Pl\smuirea creatoare
[i existen]ialul apar în oglinzi
paralele. Tr\s\turile omului pot fi
puse în rela]ie cu cele ale creatorului
într-o impresionant\ organicitate.
De pild\ pecetea comun\ a paradoxalei
t\ceri. Iat\ o amintire a lui Gheorghe
Pavelescu: „Îi cuno[team bine felul
s\u de a fi [i-i respectam t\cerea.
De aceea ne plimbam uneori timp
îndelungat f\r\ s\ ne spunem nici
un cuvînt. Colegii m\ ironizau
adesea pentru discu]iile noastre
f\r\ cuvinte. Dar, la sfîr[itul
unor astfel de t\ceri, Blaga termina
întotdeauna cu o spovedanie care
era ca un fel de concluzie a ceea
ce gîndise între timp”. Pentru ca
aceast\ impresie pe concretul uman
s\ urce spre aprecieri asupra crea]iei
prin glasul lui Ovidiu Drimba: „La
Blaga, t\cerea devine un element
principal de sugestie: traducînd,
adic\, o stare de a[teptare tensionat\,
sau de o contempla]ie lini[tit\ [i
senin\, sau o incertitudine îngrijorat\,
sau o prezen]\ cople[itoare a tainei”.
Solemnitatea olimpic\ pe care o
degaja persoana lui Blaga, inclusiv
în anii de restri[te ai totalitarismului,
se leag\ neîndoios de aerul grav
al stilului s\u speculativ, de „oficierea”
liric\. Însemnarea lui Alexandru
Husar e riguros la obiect: „Starea
Blaga
în evoc\ri
de spirit a unei statui, atitudinea
sa de o princiar\ noble]e, care-l
impunea printre oameni statuar,
chiar «m\re]», cum s-ar spune în
Ardeal”. Dar nici „jocul” nu lipse[te
din panoplia de mijloace blagiene.
Departe de-a se închista într-o
poz\ rigid-autoritar\, autorul
Spa]iului mioritic se dovedea capabil
de umor, de un haz care-i
împlinea comportamentul. Se
exprim\ din nou Ovidiu Drimba:
„Dac\, a[a cum spuneam, Blaga
nu era o fire volubil-expansiv\, în
schimb îi pl\cea s\ fac\ glume.
(…) Nu s\ repete glume auzite,
glume f\cute de al]ii, ci s\ le
inventeze el. N\scocea calambururi
– de care se amuza mai întîi el,
rîzînd singur, cu poft\, cu gura
închis\, cu un rîs în\bu[it. Erau
calambururi care emanau inteligen]\,
verv\, fantezie. (…) Chiar [i în
aforismele sale – reciti]i Elanul
insulei – se întîlnesc des astfel
de suculente calambururi”. Suculente
sunt [i amintirile lui Toma George
Maiorescu, care ne aduce la cuno[tin]\
c\ a fost ultimul student examinat
de Blaga în calitatea de profesor
universitar a acestuia. La o [edin]\
a cenaclului literar clujean, din
1947, la care citea versuri junele
A. E. Baconsky, Emil Isac a avut
o surprinz\toare izbucnire trivial\:
„– Nu tot ce mi[c\ e talent. Poate
fi [i limbric… – Baconsky a îng\lbenit.
Ne-am privit stupefia]i. Ce-l sup\rase
pe b\trînul poet? Ce voia s\ spun\?
Cui i se adresase? E posibil s\-i
fi displ\cut chiar pe-atît poemele
citite? (…) Acum, dup\ interven]ia
inopinat\ a b\trînului poet clujean,
Blaga î[i întoarse chipul parc\
împietrit spre acesta, rostind încet,
cu o perfect simulat\ inocen]\: –
Po]i s\ [tii ce e talentul? Vorbise
diplomatul. Apoi, dup\ o scurt\
pauz\, categoric, f\r\ replic\: –
Este un lucru bun! Împreun\ cu
Baconsky, am r\suflat adînc, lini[ti]i.
Poemul a fost salvat. Cenaclul ie[ise
iar la lumin\”. Citind cartea lui
Zenovie Cârlugea, nu mi-am putut
împiedica n\vala propriilor amintiri
legate de Lucian Blaga, în f\ptura
c\ruia, pentru subsemnatul, domina
o generozitate cople[itoare… •
Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga
- Între amintire [i actualitate.
Interviuri & reportaje, Ed. Scrisul
Românesc, 2011, 264 pag.
• `nsemn\ri
de livius ciocârlie
Javier Cercas: „Spune Borges
c\ orice destin, oricât de lung
[i de complicat ar fi, const\
de fapt într-o singur\ clip\:
clipa când omul [tie pentru
totdeauna cine este.” Nu [tiu
când a fost clipa aceea [i dac\ a
fost vreodat\, fapt e c\ [tiu pentru
totdeauna (nu va dura mult eternitatea
asta) c\ sunt, ca autor, o combina]ie
între interesant [i nu cine [tie
ce. Ca om…
Proust: „Il vient si vite, le moment
où l’on n’a plus rien à attendre…”
Ceva bun: nu cer reciprocitate.
Când ]in la cineva, nu-mi schimb\
sentimentul faptul c\, uneori, îi
sunt indiferent.
Proust: „…le mensonge qui
cherche à nous faire croire que
nous ne sommes pas irrémédiablement
seuls…”
La Rochefoucauld: „Pu]ini oameni
[tiu s\ fie b\trâni.” Eu a[ [ti, dar
nu m\ crede nimeni. Iar m\ cunosc
to]i mai bine. Iar m\ asigur\ c\
m\ „alint”.
Unamuno: „A-[i pune cineva
problema ce ar fi putut fi dac\ în
cutare clip\ a vie]ii sale ar fi luat
alt\ decizie decât aceea pe care
a luat-o e o chestie nebuneasc\.
M\ apuc\ tremuratul dac\ stau s\
m\ gândesc la cel care a[ fi putut
fi.” Nebuneasc\, într-adev\r. Nu
mi-am pus-o decât copil. Dac\
centrul înainta[ ar fi început jocul
trimi]ând mingea spre stânga nu
spre dreapta, jocul ar fi decurs
altfel [i poate c\ Poli n-ar fi pierdut.
Cam tot a[a î[i spune Alvaro Campos:
„Dac\ la un moment dat / A[ fi
luat-o la stânga în loc s-o iau la
dreapta…” Ce s\ întreb acum? Ce
s-ar fi întâmplat dac\ în vara aceea
a lui 1953 a[ fi r\mas la Ia[i, s\
dau admiterea acolo? Poate n-a[
fi reu[it – la francez\ nu eram
grozav, m-au ajutat la Bucure[ti
celelalte materii (român\, rus\,
istorie, geografie), cu întreb\ri la
care s-a nimerit s\ r\spund – [i
m-ar fi luat la armat\. Timid,
sl\b\nog, neîndemânatic, incapabil
s\ înv\] regulamente, instruc]ie
de front, demontarea [i montarea
armei, ordin de lupt\, cu dispozitivul
plutoanelor [i al mijloacelor de foc,
chiar c\ nu v\d cum m-a[ fi descurcat.
A[ fi c\zut în depresie, în cel
mai bun caz. Sau a[ fi fost admis.
M\ împrietenisem la cursurile
de preg\tire cu unul care s-a dovedit
mai târziu a fi o mare lichea. Poate
a[ fi dec\zut. Poate n-ar fi trecut
neobservat c\ nu eram utecist. A[
fi refuzat [i acolo? M-ar fi exmatriculat?
Bine nu mi-ar fi fost. {i,
oricum, nu l-a[ fi cunoscut pe Mihai
Bogdan.
Gombrowicz: „Cât de mult
depinde o opinie de gura care o
roste[te, chiar dac\ acea opinie
este [i a noastr\ [i o sprijinim.” În
prezent, aproape c\ nu conteaz\
p\rerea nim\nui.
„…faptul c\ un ins pe care l-
am cunoscut drept X devine brusc
Y, î[i schimb\ personalitatea ca
pe un sacou, începe s\ ac]ioneze,
s\ vorbeasc\, s\ gândeasc\, s\
simt\ contrar lui însu[i, iat\ ce m\
umple de spaim\ [i m\ stinghere[te.”
La asta asist\m de dou\zeci de ani
[i este greu de aflat dac\ oamenii
se schimb\ sau a[a au fost dar
nu se ar\tau cum sunt. A[ zice c\
omul are toate premisele, iar ele
se actualizeaz\ sau nu, dup\
împrejur\ri. Totu[i, unii chiar par
s\ se fi schimbat. Simptomul: nici
nu-[i mai aduc aminte cum au fost.
Despre scriitorii r\s\riteni în
comunism: „…este sigur c\, în
c\derea lor, ei domin\ într-un
anumit fel Occidentul…” „În spiritul
acestui aforism, atuul nostru comun
(m\ includ [i eu în el) ar fi c\ suntem
reprezentan]ii unei culturi brutalizate,
a[adar mai aproape de via]\.” {i
al unei vie]i mutilate, a[ fi ad\ugat.
Eram convins în primii ani de dup\
‘89 c\ experien]a noastr\, incomparabil
mai bogat\ – pân\ la tragic, grotesc
[i degradant – decât a occidentalilor
va duce la o mare literatur\. Nu s-a
confirmat. Dup\ aceea mi-am spus
c\, literatura fiind un act de mediere,
adev\rul despre existen]a în
comunism îl vor revela scriitori
care n-au tr\it atunci. M\ gândesc
acum c\ Gombrowicz are probabil
dreptate: „Duelul acesta, aproape
personal, al unui scriitor modern
cu Occidentul, miza lui fiind de a-[i
dovedi propria valoare, for]\ [i
originalitate, este pentru mine
mult mai interesant decât analiza
problemelor comunismului…”
„Ce va lua na[tere, ce-ar putea
lua na[tere în Polonia [i în sufletele
unor oameni ruina]i [i brutaliza]i
când într-o zi are s\ dispar\ [i
aceast\ ordine nou\ (…)? Ar fi oare
uimitor dac\ ar g\si în ei în[i[i
for]a creatoare (…) ?” Iat\ o întrebare
la care, dac\ am fi crezut vreun
moment c\ vom apuca acea zi,
n-am fi [tiut s\ r\spundem, cum
a [tiut Gombrowicz dup\ ce începuse
prin a-[i spune c\ vom invada
Occidentul cu rezultatele for]ei
noastre creatoare: „Mi-am schimbat
p\rerea chiar în clipa asta. Deoarece
bulgarul nu se încrede în bulgar,
bulgarul îl dispre]uie[te pe bulgar,
bulgarul îl ia pe bulgar de piept…”
În leg\tur\ cu „bulgarul”, de schimbat
cele de schimbat, cum se spune
în limbaj administrativ. •
16.................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

transa lui atunci cînd compunea,
studia, cînta g\sesc c\ este cea mai
sublim\ stare a MUZICIANULUI. A
CREATORULUI.
in memoriam - Johnny R\ducanu
Johnny R\ducanu mi se
pare a fi defini]ia îns\[i,
vie, palpabil\ [i ambulant\
a PRIETENIEI. Popular
cum pare, s-ar putea b\nui
c\ are o sumedenie de
prieteni; adev\rul nu este
chiar acesta.
Ale[i pe sprîncean\ de-a lungul
celor, iat\, [aptezeci de ani, afla]i pe
p\mînt sau sub p\mînt, aceia printre
care s-a învîrtit [i se învîrte[te ca un
spiridu[ ce prinde sufletele cu mii
de sfori, to]i au [tiut s\ se bucure de
devo]iunea lui. Total\ [i pîn\ la cap\t.
Dincolo de bomb\neli în barb\, de
proteste, revolte sau ape lini[tite, de
vorbe care amestec\ aiuritor tandre]ea
[i ironia. Johnny R\ducanu are voca]ia
prieteniei. Rela]ia cu cei pe care îi
iube[te poate fi citit\ din felul în
care ]ine contrabasul în bra]e. Se
încordeaz\, cuprinde instrumentul
[i pare c\ sînt unul [i acela[i, se
dep\rteaz\ brusc dar degetele r\mîn
mîngîind coardele, dialogul lor tainic
nu se întrerupe nici-o secund\. La fel
clapele pianului, mai senzuale, mai
par[ive parc\, mai vii [i mai languroase
dedate pl\cerii de a fi chemate, atinse,
ocolite de mîna celui care le caut\
armonia, le inventeaz\ sensul [i miracolul
transform\rii în sunet. El vorbe[te cu
instrumentele lui ca Gepetto cu Pinochio,
p\pu[a însufle]it\ din prea plinul
dragostei lui. Cîte pove[ti nu-[i spun...
De fapt, Johnny are tot mereu la
îndemîn\, pe spinare, în suflet sau
în minte, un sac, f\r\ fund, plin de
pove[ti. Muzicale [i nu numai. E un
fel de {eherezad\. La fel de vorb\rea]\
[i de neobosit\. Poate nu [i într-atît
de feciorelnic\, de sfioas\. Nu, asta
nu. A mai împrumutat [i de la [eic cîte
ceva. În sacul cu pricina g\se[ti ora[e,
saxofoane, fulare, albi [i negrese, femei
de tot felul, vorbe de duh [i pentru cei
s\raci cu duhul, mirodenii mirobolante,
mult, mult piper, zgomote, sunete,
pa[i, Tescaniul tot, buc\]i din America,
cuvinte ciudate, case de neg\sit azi în
Ia[i, suferin]\, frînturi de roman]\,
priviri din mii [i mii de ochi, hohote
de rîs, lacrimi, doruri, doine [i [oapte,
cimitire [i palate, vodc\ [i tutun,
volupt\]i [i dezam\giri, un jazz de
toate zilele [i nop]ile, de s\rb\toare,
de vise [i co[maruri, de via]\, de
dumnezeire [i de moarte. O zi petrecut\
cu Johnny înseamn\ un acces la
ceva din comorile acestea. Pe el nu-l
intereseaz\ bog\]iile p\mînte[ti, lume[ti,
trec\toare [i în[el\toare. Averea lui e
în sac. E în muzica [i în prietenii lui.
Nu l-am v\zut de un an. De la
înmormîntarea lui Bernea. M-a luat
de bra] [i a turuit o or\. Continuu.
În poarta cimitirului, vorbele erau
lacrimile lui, durerea, strig\tul neputin]ei
[i „adio, b\trîne!”. Nelini[tile, cele ale
crea]iei, sfî[ierile, cele ale creatorului,
se traduc, de multe ori, înainte de a
se preschimba în sunete, într-o rev\rsare
de fluvii de cuvinte. Prin capul meu
umbl\ atîtea pove[ti n\stru[nice spuse
de Johnny în seri [i dimine]i, în garsoniera
lui, într-un tren de Ia[i, într-o pia]\,
în ma[ina mea care nu i-a creat niciodat\
un sentiment de siguran]\. Într-o iarn\
cu un frig n\prasnic, prietena mea
m-a dus la Praga, la renumitul club
de jazz „Reduta”. În vitrine, poze cu
Bill Clinton cîntînd la saxofon în acel
loc, înso]it de Havel. Am gustat concertul
din plin [i ne gîndeam la Johnny. Nu
mare ne-a fost mirarea s\ descoperim,
mai în ceh\, mai în englez\ [i, cel mai
sigur, în limbajul mîinilor, c\ personajul
nostru era cunoscut dintr-un periplu
american, o ]ar\ care l-a primit mereu
ca pe un star. Ceva din simpatia
exuberant\ fa]\ de Johnny a fost
transferat\, în lips\, asupra noastr\.
La întoarcere, i-am povestit cu lux de
am\nunte. D\dea din cap [i plesc\ia
de pl\cere, exersînd o nou\ compozi]ie
pe fulare, nu pe clapele pianului, ca
s\ nu-[i deranjeze vecinii. „Sînt barosan,
ce, acum ai aflat?” Nu, Johnny. Am
înv\]at s\ ascult jazz-ul ca s\ înv\]
s\-l ascult [i s\-l în]eleg pe el.
Imediat dup\ ce am n\scut, o
persoan\ prea drag\ mie s-a întîlnit
cu Johnny în apropierea maternit\]ii.
Ploua. {i s-a emo]ionat. Pentru mine
a fost mai mult decît o coinciden]\.
A fost un semn, o sosire a ursitoarei
celei bune. N-am s\ aflu prea curînd
dac\ fiul meu a primit în dar ceva
din voca]ia acestui mare artist. A[
vrea, îns\, ca apari]ia lui nea[teptat\
s\ însemne de]inerea parolei pentru
a putea intra pe t\rîmul marilor prietenii
[i a celor o mie [i una de pove[ti. Acolo,
oricînd [i oriunde, barosanul este
Johnny.
Am scris acest text în decembrie
2001, atunci cînd Johnny a împlinit
70 de ani. Iar revista noastr\ i-a dedicat
cîteva pagini minunate, care l-au
bucurat cu adev\rat. A ]inut acest
num\r undeva lîng\ pianina lui ani de
zile. Îl r\sfoia din cînd în cînd, cu
paginile tot mai îng\lbenite, [i îmi
citea o fraz\ din Ple[u, din Caramitru,
din Manolescu. Ca prin farmec, coboram
în alte întîmpl\ri, amintiri, nostalgii,
iubiri, desp\r]iri. În alte pove[ti despre
muzic\, prieteni [i lume. O dat\ pe
an, el alegea cînd, îl duceam la Nichita
St\nescu la mormînt. Vorbea cu „fratele”
lui [i, în acela[i timp cu tot frumosul
de pe p\mînt, cu p\rin]ii lui, cu evreii
din Ia[i, cu ]iganii-l\utari din copil\ria
lui, iar\[i cu Nichita. Trecea brusc la
Bach [i m\ n\ucea. Atunci, sim]eam
c\ zbor, c\ sînt Margareta Maestrului.
M\ în\l]am ca s\ v\d mai clar desenul
acestui destin pus sub numele crea]iei
absolute. Puterea lui de a descifra
calitatea [i valoarea, de a le prinde
în formule unice, imbatabile, puterea
asta îmi taie respira]ia [i acum. Acum
mul]i ani, prin 1993, cînd diabetul [i-a
f\cut apari]ia, un medic de la Spitalul
Colentina m-a anun]at c\ cineva care
i se pare c\ aduce cu Johnny R\ducanu
este internat. L-am c\utat, f\r\ success.
Disperat\, l-am sunat pe Ion Caramitru.
A[a l-am g\sit, un pacient modest,
speriat de boal\, cu foaia de internare
f\cut\ pe numele lui, R\ducanu Cre]u,
cunoscut de foarte pu]ini. De c`te ori
eram împreun\, aveam grij\ s\ nu-mi
lipseasc\ din po[et\ un corn, covrigi,
ca s\ nu p\]easc\ ceva. Prietenia mea
cu Johnny, ca aceea cu to]i ceilal]i
prieteni ai mei, a fost una desf\[urat\
pe t\rîmul discre]iei. Ne-am sprijinit
enorm, în momente dificile sau în clipe
de fericire, ne-am încredin]at secrete
mari pe care le-am p\strat sub jur\mînt,
amîndoi, ne-am plimbat bra] la bra]
• marina constantinescu
prin spitale, prin trenuri [i pie]e, pe
str\zi, la concerte, la spectacole,
prin cîrciumi fel de fel, iar în ultimul
timp, la un restaurant serios, de lîng\
casa lui. În orice ocazie, la bra]ul lui
m-am sim]it ca o prin]es\. „Prin]esa
Marinela”, cum îmi spunea el. Dup\
2008, am mers împreun\ nu doar la
Nichita, ci [i la Cernica, la mormîntul
Getei Costin, fosta lui so]ie, acolo unde
[i-a preg\tit din vreme [i retragerea
lui. A iubit femeia cum nu [tiu pe
nimeni în jurul meu s\ o fi f\cut-o.
A iubit-o cu spirit ludic, cu senzualitate,
posesiv, cu noble]e, cu ras\, cu un
erotism halucinant. A cultivat tineri
[i tinere]e în jurul lui, a frem\tat de
nelini[tea crea]iei, de nelini[tea devo]iunii
în muzic\ [i prietenie. Era dichisit
mereu, cochet, [armant, se alinta în
prezen]a unei femei, f\cea curte
f\r\ încetare femeilor frumoase sau
cu haz, indiferent de vîrst\. Cînd
treceam pe la el [i îl g\seam repetînd,
în papuci [i cu un fes pe cap, mi se
p\rea c\ este o n\luc\. O apari]ie.
Jum\tate pe p\mînt, jum\tate în
cer. Transa lui atunci cînd compunea,
studia, cînta g\sesc c\ este cea mai
sublim\ stare a MUZICIANULUI. A
CREATORULUI. {i-a rev\rsat asupra
celor pu]ini, de fapt, din jurul lui,
iubirea unic\ [i generozitatea. {i-a
rev\rsat iubirea f\r\ nici o m\sur\!...
{i asumat. Nimeni nu mi-a vorbit ca
el despre Toma Caragiu, Liviu Ciulei,
O mie [i una
de pove[ti
Gina Patrichi, despre Miriam R\ducanu,
despre Maria T\nase [i F\rîmi]\ Lambru,
despre contrabas, despre Bach [i
Beethoven, despre cuvînt, Dumnezeu
[i poezie, despre Dan Grigore, despre
Nichita St\nescu, despre iarn\ [i iubire,
despre via]\ [i despre moarte, despre
pian [i frumuse]e, despre valori, regi,
despre România, despre Ion Caramitru,
despre Horia Bernea, despre Andrei
Ple[u. Pe acesta l-a considerat cel mai
generos spirit, dup\ el, bineîn]eles.
Nu s-a întîmplat niciodat\ s\ vorbim,
mult sau pu]in, [i s\ nu pomeneasc\
asta. Acum pu]in timp m-a sunat de
pe mobilul unei doamne [i nu m-a
g\sit. Am tot încercat s\ dau de el, dar
mi-a luat ceva. Sim]eam c\ îmi este
fric\. Foarte fric\. Am amînat. Cînd
ne-am auzit…mi-a spus c\ vrea s\
plece „discret [i onorabil”, în somn.
Am glumit [i i-am amintit a cîta
oar\ pomene[te fraza asta. Am povestit,
iar\[i, despre „Dialoguri [i fantezii în
jazz”, spectacolul lui de suflet, f\cut
împreun\ cu Ion Caramitru pentru
Nichita [i, completa mereu, pentru
Prietenie. Trebuiau s\-l joace la începutul
lui noiembrie, pentru Toma Caragiu,
la Ploie[ti. Vocea nu era a lui. Stins\,
trist\, ap\sat\ de ceva ce ar fi vrut
s\ zic\ [i amîna. „{tii de ce te-am
sunat…te pup în…, Marinela mea!”
Formula lui de iubire, salutul cu Nichita…
Adio, B\trîne, Barosanul meu, Prin-
]ul meu, {eherezada mea! •
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011...............................................................................................................................................................................................................................17

Festivalul Interna]ional „George Enescu“
...ei, muzicienii Filarmonicii
Na]ionale
Ungare, minunatul
pianist [i dirijor Zoltán
Kocsis – cu ani în urm\
un apropiat al vie]ii
noastre muzicale –, au
avut in]iativa organiz\rii unui
concert integral dedicat crea]iei
lui George Enescu [i Béla Bartók.
Amândoi sunt comemora]i în aceste
luni la împlinirea a 130 de ani de la
na[terea lor. Amândoi sunt n\scu]i pe
actualul teritoriu al României. Au avut
rela]ii de cald\, de reciproc\ cordialitate
profesional\. Cu ocazia vizitei f\cute
de Bartók la Bucure[ti, George Enescu
s-a deplasat personal la Cluj, în octombrie
1924, pentru a-[i întâmpina pre]iosul
oaspete. Cu câteva luni în urm\ Bartók
fusese numit membru de onoare al
Societ\]ii Compozitorilor Români. Pe
drumul de întoarcere spre capital\,
Bartók i-a aratat lui Enescu partitura
celei de a doua Sonate pentru vioar\
[i pian, lucrare pe care urmau a o cânta
împreun\ într-un concert dedicat
integral crea]iei bartokiene. Ajun[i în
sal\, la repeti]ie, Enescu a l\sat partitura
de-o parte. Memorase întregul text al
lucr\rii.
De aceast\ dat\ la Atheneul Român,
Zoltán Kocsis a imaginat un program
menit a pune în lumin\ cele dou\ mari
presonalit\]i ale muzicii europene din
prima jum\tate a secolui trecut. Anume
particularit\]i ale personalit\]ii
compozitorului maghiar – m\ refer
la credin]a compozitorului conform
c\reia exist\ aspecte comune privind
originile muzicilor folclorice din
zona central\ [i sud-est european\,
inclusiv din partea vestic\ a Anatoliei
– apar etalate în Suita de dansuri pentru
orchestr\; este o lucrare magistral\,
dat\ fiind m\iestria îmbin\rii acestor
date, inclusiv a intona]iilor române[ti
observate într-un context larg de iz
folcloric, de pitoresc colorit timbral,
orchestral. Pe de alt\ parte, Simfonia
a doua, în La major, de George Enescu
– unul dintre cele mai complexe opusuri
ale compozitorului – a beneficiat
de o prezentare elocvent pozitiv\ a
ideilor sale, în sensul v\dit al unui
postromantism care a alimentat imagina]ia
arti[tilor în anii primei conflagra]ii
Béla Bartók
• cronica muzical\ de dumitru avakian
mondiale. Po]i, oare, s\ treci cu vederea
faptul c\ lucrarea a fost temeinic
asimilat\ [i dirijat\ f\r\ partitur\?
Autoritatea dirijorului se exprim\ cu
o claritate ce propulseaz\ literalmente
actul artistic. Poate Kocsis [i muzicienii
Filarmonicii ungare nu ne-au oferit
cea mai rafinat\ imagine a acestui opus
enescian dar – reunind de aceast\ dat\
lucr\rile celor doi creatori – au probat
o atitudine autentic european\ care,
sper\m, va inspira [i imagina]ia
managerilor institu]iilor noastre de
concert.
Solistul acestei memorabile dup\-
amieze muzicale a fost pianistul rus
Boris Berezovski, un artist uimitor, un
muzician al unei fulgurante comunic\ri
ce lumineaz\ partitura celui de al doilea
Concert bartokian, lucrare excelent
definit\ în baza rela]iei cu dirijorul, cu
orchestra; este artistul unei nelini[ti
interioare de mare creativitate, un
artist care î[i g\se[te rostul în chiar
momentul de gra]ie al adres\rii, indiferent
cât ar fi aceasta de hr\nit\ de învolburarea
combustiei interioare.
Al]i piani[ti, al]i [efi de orchestr\?
Trebuie s\ recunoa[tem, geniul lui
Mozart ofer\ un câmp larg medita]iei
celui care [tie a se apleca cu
pertinent\ aten]ie, cu imagina]ie,
asupra partiturii; iar aceasta indiferent
de vârsta muzicianului performer,
de epoc\. Murray Perahia în compania
muzicienilor forma]iei de la „St. Martin
in the Fields” este artistul ajuns în
zona senectu]ii olimpiene atunci când
se apleac\ asupra muzicii ultimului
Concert mozartian în Si bemol major.
O [tim, simplitatea în comunicare este
apanajul celor mari. Asta ne-o dovede[te
[i Daniel Barenboim în compania
ansamblului Staatskapelle Berlin, atunci
când ne prezint\ cele dou\ Concerte
George Enescu
Cinste lor!
Ei au avut ini]iativa!
oltan Kocsis [i muzicienii Filarmonicii ungare
au probat o atitudine autentic european\ care,
sper\m, va inspira [i imagina]ia managerilor
zinstitu]iilor noastre de concert.
mozartiene, nr.24 [i nr.22, în Do minor
[i Mi bemol major; cordialitatea comunic\rii
se dovede[te a fi sublimat\ la cotele
unei exprim\ri quasi-no]ionale. Str\dania
de a ridica ansamblul la nivelul propriei
performan]e este evident\. Al\turi de
„Virtuosi” din Bucure[ti – au evoluat
în excelent\ form\ de concert, în
compania dirijorului Ton Koopman,
cu totul remarcabil în repertoriul baroc
– tân\rul pianist rus Alexander Kobrin
g\se[te seduc\toare valori timbrale,
o propulsie interioar\ util\ realiz\rii
celui de al 23-lea Concert mozartian
în La major.
Alte performan]e importante pe
rela]ia solist-ansamblu? Nu pot s\
nu evoc colaborarea excelent\ stabilit\
între cunoscutul dirijor Lawrence Foster
[i pianista româno-francez\ Dana
Ciocârlie, un muzician pentru care
perseveren]a [i imagina]ia se afl\ la
bazele actului artistic; am în vedere
concertul Orchestrei „Gulbenkian” din
Lisabona; prezentat\ la noi în prim\
audi]ie, „The age of anxiety” de Leonard
Bernstein este o lucrare a c\rei originalitate
se reclam\ în baza rela]iei dintre pianul
solist [i orchestr\, o permanent\
pendulare a acestuia între zona ansamblului
[i cea a protagonistului, o pendulare
în zona anxiet\]ilor de tot felul pe care
ni le ofer\ lumea de azi.
Momentul de special\ greutate al
întregului concert l-a constituit realizarea
suitei enesciene S\teasca, un complex
de culori timbrale pe care Foster [tie
a le însufle]i la nivelul imaginii muzical
poetice. Nu putem uita, domnia sa este
de]in\torul unei edi]ii discografice
complete a operei simfonice [i vocal
simfonice enesciene, inclusiv a operei
Oedipe într-o versiune pe care nu
preget a o considera ca fiind de referin]\;
în plus, în ultimele dou\ decenii, a fost
prima personalitate care, în calitate
de director al Festivalului, a [tiut a da
evenimentului str\lucirea interna]ional\
cu care suntem obi[nui]i azi. Alt pianist
de pregnant\ comunicare se
dovede[te a fi Dana Bor[an, muzicianul
care fructific\ la nivel de
spectaculoas\ virtuozitate instrumental\
partitura Concertului în Do diez minor
de Hans Wolf; este o lucrare postromantic\
fastidioas\ ce ofer\ satisfac]ii
în egal\ m\sur\ solistului [i publicului
amator de spectacol instrumental.
Oedipe, actuala premier\ a Operei
bucure[tene – un spectacol mult a[teptat,
un spectacol pe care, probabil, casa
produc\toare a avut ambi]ia a-l realiza
prin for]e proprii. S-au dovedit a fi
insuficiente. Atât din punct de vedere
muzical cât [i regizoral. ~n lipsa corului
condus de maestrul Stelian Olariu,
rezultatul ar fi fost dramatic; este
pilonul pe care se mai sus]ine, cât
de cât, acest spectacol! Primele dou\
acte sunt terne, greoaie, din punctul
de vedere al conducerii dirijorale; abia
cel de al treilea act a devenit coerent
în plan muzical dramatic. Voci bune.
Nu foarte bune. Nu foarte potrivit
folosite. Regia ce se dore[te, probabil,
a fi tradi]ional\, a fost inconsistent\
în a pune în valoare caracterele. Vorba
basmului copil\riei noastre, „In[irte
m\rg\rite”, se în[irau pe scen\
coroane [i coroni]e aurite, voaluri [i
draperii umflate de v\l\tuci alburii
propulsa]i pentru a masca lipsa de idei.
Am nimerit „din lac în pu]”, referindu-m\
la ultimele mont\ri ale operei enesciene
pe scena primei noastre scene lirice?
S-ar putea spune. Regia lui Andrei
{erban a constituit o concretizare a
unei experien]e personale vis-à-vis de
realitatea politic\ a momentului 1989;
regia lui Petrika Ionescu s-a dorit a fi
o produc]ie [tiin]ifico-fantastic\ cu
iz hollywoodian. Actuala produc]ie
pare c\ basculeaz\ în partea diametral
opus\. Pentru satisfac]ia publicului
actual ar fi potrivit\ reluarea, restaurarea
produc]iei din anul 1958, produc]ie
datorat\ acestei importante personalit\]i
a teatrului nostru liric care este regizorul
Jean Rânzescu. Cu to]ii, m\ refer la
publicul de specialitate, am fost de
acord cu faptul c\ acea produc]ie –
f\r\ a fi nici obedient tradi]ional\, nici
paradoxal modern\ – p\streaz\ m\sura
echilibrului, a respectului, fa]\ de
inten]iile autorilor, George Enescu [i
Edmond Fleg. Desigur, performan]ele
arti[tilor epocii, somit\]i ale vie]ii
muzicale a timpului, ale artei lirice din
deceniile anilor ’50 – ’80, baritonul
David Ohanesian, mezzosopranele
Zenaida Pally, Elena Cernei, dirijorul
Constantin Silvestri, nu pot fi ren\scute.
Le putem totu[i rememora gra]ie setului
de imprim\ri discografice puse recent
la dispozi]ia noastr\ de Casa Radio,
o excelent\ ini]iativ\ care restituie
imaginea marilor performan]e, a unora
dintre marile concerte ale primei edi]ii
a Festivalului enescian, concerte pe
afi[ul c\rora au mai ap\rut George
Georgescu, Yehudi Menuhin, David
Oistrah, Claudio Arrau, Valentin
Gheorghiu... •
18.................................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

filmul oferea serioase motive s\ fie retras
din circula]ie – sunt tocmai acele motive
care îi confer\ autenticitate, farmec [i
puterea de a povesti o lume disp\rut\.
•cronica filmului de angelo mitchievici
Festivalul de Film Central
fante de mahala cu maniere burgheze
European din Media[ (5-
[i cu]itar. Existen]a sa aventuroas\
11 septembrie), ini]iativ\
traverseaz\ ambele lumi, regimul ]arist
meritorie a regizorului
Radu Gabrea, a adus în
[i cel bol[evic fiind puse astfel în
prim-plan, cu contribu]ia
contrast. O bun\ parte din film îl
NCJFF (Centrul Na]ional
înf\]i[eaz\ pe bandit deambulând
pentru Film Evreiesc) al Universit\]ii
Brandeis din Boston, Mas-
mândru prin Odesa asemeni unui prin],
sachusetts, o serie de filme
trimi]ând depe[e prin curierii personali
evreie[ti de la începuturile cinematografului,
printre pu]inele
propune s\-l prind\ profitând de
ciracilor s\i. {eful sec]iei de poli]ie î[i
în care actorii vorbesc idi[.
prezen]a acestuia la o nunt\ [i accept\
invita]ia pe care banditul i-o face plin
Filmele au rulat în holul vechii de îndr\zneal\. Ajuta]i de Benya, o
sinagogi a ora[ului Media[, o cl\dire serie de de]inu]i evadeaz\ în timp
impozant\, dar, din p\cate, abandonat\, ce comisarul-[ef, onorând banchetul,
o sal\ care s-a dovedit neînc\p\toare se îmbat\ turt\. În mod evident, aparenta
pentru num\rul de spectatori. A fost inten]ie a regizorului era s\ incrimineze
o surpriz\ pentru mine s\ v\d c\ filmul un regim corupt unde poli]ia st\ la
vechi [i implicit istoria cinematografului mas\ cu tâlharii benchetuind. Îns\
s-a bucurat de mai mult interes decât nunta este un prilej pentru un tablou
filmele aflate în competi]ie. Pentru un de gen al unei societ\]i care tr\ie[te
cinefil, ele au constituit partea de bucuriile unei existen]e netulburate
maxim rafinament a festivalului, care de cutremure sociale [i unde germenul
sper s\-[i g\seasc\ un loc permanent revolu]ionar nu-[i are locul. Nu este
cu fiecare nou\ edi]ie a sa. Filmul pe vorba de o societate aristocratic\, ci
care am ales s\-l prezint, în speran]a de oameni simpli c\rora regizorul le
c\ el va putea fi v\zut odat\ [i odat\ al\tur\ tâlharii cu figuri pitore[ti venite
[i de c\tre iubitorii de film români, dintr-un timp apus, figuri de carnaval,
este Benya Krik (1926), al lui Vladimir muscali cu must\]i lungi, cazaci fioro[i
Vilner. Se spera ini]ial ca Eisenstein la chip, dar pu[i pe chef, dar [i musulmani
s\ realizeze acest film, îns\ din motive cu aerul alunecos al comercian]ilor
necunoscute, proiectul a fost preluat transforma]i noaptea în tâlhari. Toat\
de Vilner, care l-a dus la bun sfâr[it. lumea este cuprins\ de o bucurie f\r\
Filmul este realizat dup\ o nuvel\ a seam\n, danseaz\, se îmbr\]i[eaz\,
lui Isaac Babel, scriitorul publicându-[i se pup\ vesel, iar în mijlocul lor troneaz\
volumul, Povestiri din Odesa, abia în
1931. Asemeni lui Gustav Meyrink,
autorul minunatului roman Golem,
regele bandi]ilor, Benya. Comisarul o
spune elocvent, „nu pot exista doi regi
în Rusia”, adic\ Benya [i }arul. Portretul
arhitectur\ abstrus\ a ghetoului praghez, mirilor este îns\ fabulos, iar vechiul
Babel descoperea în ghetoul evreiesc cinema î[i demonstreaz\ aici capacitatea relev\ urm\torul episod. Politicos, dintre cele dou\ tabere. Numai c\
din Odesa, ghetou numit Moldovanka, de a f\uri portrete memorabile, a[a Benya îi scrie un bile]el unui bog\ta[ Benia nu dore[te s\ r\stoarne lumea,
o lume pestri]\, amestec de negustori cum ne-au r\mas de la pionierii fotografiei, local cerându-i suma de 50 000 de ci s\ tr\iasc\ în ea, pe când revolu]ionarul
m\run]i, escroci, curve, gangsteri, Nadar sau Brassaï. Mirele [i mireasa ruble. La fel de politicos, proprietarul nu va ezita s\ utilizeze nicio metod\
rabini, patroni de saloane, o lume sunt de o urâ]enie fioroas\, alian]a, îi r\spunde ironic refuzându-l. Iar pentru a o schimba radical.
crepuscular\ al c\rei sfâr[it îl anun]au putem b\nui, s-a f\cut num\rând Benya îi va jefui antrepriza, un holdup
demn de filmele lui Woody Allen, asupra lumii de dinainte de Revolu]ia
Avem cu filmul lui Vilner o imagine
primele gonguri ale revolu]iei. Isaac bi[tarii, f\r\ a-i mai întreba pe protagoni[ti.
Babel însu[i avea s\ fie ucis la comanda Junele cl\p\ug cu o privire abulic\ unde tâlharul se poart\ omene[te cu din Octombrie, reformele staliniste nu
lui Stalin în 1940. Pu]inele filme evreie[ti [i un profil de pas\re pare una dintre amploaia]ii. Unul se plânge c\ nu poate au devastat înc\ vechea Rusie,
s-au bucurat în acest scurt interval de acele figuri din lut, inten]ionat grote[ti, fuma, ]igara st\ în aer odat\ cu mâinile, colectivizarea nu a distrus satele,
sprijinul oficialit\]ilor, interval care pentru a fi vândute la talcioc. La aceasta iar banditul îi îng\duie s\ fumeze cu scriitorii se bucur\ înc\ de libertate [i
coincide pân\ la un punct cu NEP-ul se adaug\ un trup strâmb [i mai urm\toarea replic\ „Po]i s\ fumezi, cinea[tii, de asemenea. Din [alul ]ig\ncii
[i existen]a la putere a lui Lenin, ales picioarele de o m\rime formidabil\ dar s\ nu tu[e[ti”. Îns\ scena magnific\ care vinde flori sau ghice[te în palm\
perioad\ în care au fost finan]ate [i vârâte într-un fel de pantofi albi de este cea a mâinilor ridicate la solicitarea o maimu]\ î[i întinde bra]ele sub]iri
filmele etniilor oprimate de regimul m\rimea schiurilor. Junele merge imperioas\ a bandi]ilor [i filmate în ca de a]\, protipendada deambuleaz\
]arist. Moartea lui Lenin în 1924 [i ca pe catalige, vârful pantofului luându-i-o
înainte cu o jum\tate de metru. maimu]\resc, se fr\mânt\, tremur\,
acela[i plan, mâini care flutur\, se pe str\zi în tr\sur\, [i doar frisonul
ascensiunea la putere a lui Stalin
unei glume sinistre a lui Benya o
vor elimina orice posibilitate de a afirma Mireasa este urât\ ca focul, gras\, mâini care vorbesc mai bine decât
mai pune pe fug\. Portretul ]arului
deschis creativitatea vreunei etnii din cu un chip porcin gen Miss Piggy din orice chip. Jaful se trasform\ într-o
Nicolae al II-lea utilizat în scopuri
cadrul conglomeratului sovietic. În Muppets Show [i o dorin]\ de fornica]ie fars\ terminat\ tragic din impruden]a
propagandistice are îns\ mai mult
plus, umorul evreiesc nu a fost pe care cre[te cu fiecare pahar b\ut. În unuia dintre bandi]i, care poart\ cu
decât demnitatea jumulit\ a proletarilor
gustul niciunui regim autoritarist [i, final, îl va r\sturna în pat pe mirele sine nelini[tea sufletului rus. Revolu]ia
chiar dac\ filmul lui Vilner include cadaveric, tremurând ca frunza [i
care fr\mânt\ pâinea. Cinematograful
îl g\se[te pe Benya de partea ei,
elemente de propagand\, decupaje dezbr\cându-se ca la medic, scena îns\ banditul are popriile sale planuri
a prins ca într-o bul\ magic\ suspendat\
festiviste, triumfaliste, el este plin de încheindu-se pudic aici.
de a jefui comitetul revolu]ionar. Alian]a
la cap\tul unui pai sub]ire o lume.
subtilit\]i, de nuan]e care neag\ Ironia aceasta carnavalesc\ înso]e[te este tipic\ pentru ceea ce sovieticii au
Benya, demonul ei [\galnic, o anim\
prin contrast afirma]iile ideologice. la fiecare pas camera, regizorul [tie numit un „tov\ra[ de drum”, folositor
zbenguindu-se dr\cos în ea. Îns\ tot
Probabil c\ acesta era unul dintre s\ prind\ dincolo de replica voit o vreme [i lichidat ulterior f\r\ niciun acolo se afl\ ceva cu mult mai periculos,
motivele pentru care filmul lansat în propagandistic\ [i satira dirijat\ [i fel de scrupule. Numai c\ de data o toxin\ care o va face s\ se sparg\
1927 la Kiev era în foarte scurt timp altceva, un fel de general\ bun\ dispozi]ie aceasta ambii parteneri în]eleg la fel [i s\ dispar\ pentru totdeauna, toxina
retras din cinematografe de c\tre biroul care izbucne[te cinic în momentele alian]a, ambii sunt la fel de vicleni, bol[evic\. Preocupat de existen]a
ucrainean pentru educa]ie politic\ care revendic\ cruzimea. Aflat la o ambii sunt la fel de buni actori. Îns\, acestui bandit pitoresc, regizorul pare
pentru a disp\rea în arhive.
alt\ vârst\, filmul nu a înv\]at înc\ s\ se dovede[te, de data aceasta, c\ s\ uite de necesitatea de a introduce
Numele filmului este [i cel al mint\ cum trebuie, nu s-a debarasat tovar\[ii bol[evici sunt mai perfizi, proletari în film [i ace[tia apar tardiv
unui bandit popular al vremii sale, de stâng\cii [i nu a ucis inocen]a Benya prins în propria sa capcan\ fiind [i neverosimil. Cei care schimb\ lumea
personaj real pe care regizorul, prin actorului care st\ în fa]a camerei. lichidat cu un glon] în ceaf\ în stilul par c\ nu fac parte din ea, sunt
intermediul lui Isaac Babel, l-a împrumutat De nenum\rate ori protagoni[tii filmului NKVD-ului. L\sând la o parte faptul marginaliza]i de regizor, iar intrarea
acelei colorate istorii a infamiei de care afirm\ extatic „Ce via]\!”. Fraza s-ar c\ acest brigand seam\n\ destul de lor în scen\ este intempestiv\ [i artificial\.
vorbea Borges. Benya Krik poseda acea dori ironic\, fiind vorba de via]a bine cu Stalin – zis Sosa în vremurile Filmul oferea, astfel, serioase motive
aureol\ pe care o confer\ naivitatea care precede revolu]ia bol[evic\, îns\ bune când se ocupa cu banditismul [i s\ fie retras din circula]ie – sunt tocmai
[i admira]ia popular\ celor care sfideaz\ realizezi c\ via]a se afl\ acolo [i nu terorismul –, nu neap\rat la chip, acele motive care îi confer\ autenticitate,
legea, un bandit-haiduc f\r\ scrupule,
dar cu [arm [i [taif, amestec de
la bol[evicii rumina]i de idei revolu]ionare.
O alt\ mostr\ de ironie sensibil\ ne-o
cât biografic, povestea lui eviden]iaz\
caracterul noii puteri [i asem\narea
farmec [i puterea de a povesti o lume
disp\rut\. •
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011...............................................................................................................................................................................................................................19
Benya Krik
între revolu]ie
[i reac]iune
arte

meridiane
Sei Shōnagon a tr\it la
trecerea dintre cel dintâi
mileniu [i al doilea, fiind
cunoscut\ ca doamn\ de
onoare a împ\r\tesei
nipone Sadako, dar [i
ca fiica unui poet apreciat
în vremurile respective.
Cele 319 de însemn\ri care alc\tuiesc
Însemn\rile de c\p\tâi (Sei Shōnagon,
Însemn\ri de c\p\tâi, traducere de
Stanca Cionca, Bucure[ti, Rao International
Publishing Company, 2004) sunt o
scriere hibrid\, între eseu [i proz\
poetic\, alc\tuind, în acela[i timp,
un uria[ poem dezmembrat prin f\râmele
unui mozaic. Sei Shōnagon î[i scrie
Însemn\rile din perspectiva unei f\pturi
marcate de o forma]ie estetic\ matricial\,
sigilat\ la o curte împ\r\teasc\, printre
aristocra]i, unde domin\ un tenden]ios
dolce far niente [i unde se pluseaz\
pân\ la exces pe extinderea spiritului
artistic.
Privirea paradisiac\ a lui Sei Shōnagon
depinde strict de un ochi estetizant,
care impune o gril\ des\vâr[it\ (cu
ierarhii ale frumosului) de a privi exclusiv
artistic lucrurile: mai ales natura [i
oamenii. Este un ochi estetizant din
start, manierist [i fundamentalist; este
ochiul unui hermeneut care a fost
format [i [i-a profesionalizat privirea
doar în acest sens. De aceea, paradisul
radiografiat de Sei Shōnagon este
întotdeauna coerent, senin, extatic.
Lui nu i se opune infernul, ci eventual
non-paradisul, anti-paradisul sau
paradisul în destr\mare, fiind vorba
întotdeauna de o dimensiune negativ\
nu în sine ([i de sine st\t\toare,
independent\), ci doar prin compara]ie
cu perfec]iunea paradisului. Principala
privire a autoarei este concentrat\
pe gr\dina nipon\ care con]ine o form\
special\ de numinos: datorit\ acestei
priviri, imaginea paradisului este una
des\vâr[it\ [i are sens major (natur\
[i art\), indicând un centru spiritual
al lumii. Atitudinea-cheie pe care o
manifest\ Sei Shōnagon ca estet
este extazul vizual, puternic [i ginga[
în acela[i timp, primind o coloratur\
aproape mistic\. Autoarea Însemn\rilor
de c\p\tâi m\rturise[te (chiar dac\
rar) c\ extazul vizual ori sinestezic o
face s\ aib\ senza]ia de în\l]are la cer
[i s\ se proiecteze într-o lume nonterestr\
sau para-terestr\, para-uman\,
de fapt! Ceea ce vizeaz\ Sei Shōnagon,
chiar dac\ nu spune direct acest lucru,
este o decorporalizare, prin extaz, astfel
încât cel care contempl\ frumuse]ea
des\vâr[it\ a lumii (nipone) s\ fie doar
sufletul ridicat la rang artistic suprem.
Este adev\rat c\ este vorba despre un
suflet senzorial ([i acesta este ineditul
perspectivei estetizante a autoarei),
un suflet cu trup (sau un trup al sufletului,
dup\ formula de mai târziu a misticilor
spanioli!), mai exact cu trei sim]uri
supradezvoltate (v\zul, mirosul, auzul),
doar astfel explicându-se nuan]a
sinestezic\ a extazului m\rturisit de
Sei Shōnagon. Farmecul suprem în
percep]ii [i deplin\tatea estetic\ pe
care autoarea [i le asum\ fac parte din
matricea paradisiac\ de care ea apar]ine
în principal ca degust\tor gurmand [i
gurmet (în acela[i timp) al lumii în
explozia sa estetic\. Gr\dina, arborii,
florile laolalt\ devin, din principiu, un
act de crea]ie. Gr\dina depinde de arta
de a vedea [i, în acela[i timp, gr\dina
dezvolt\ [i nuan]eaz\ arta de a vedea.
Gr\din\ritul este o înv\]\tur\ nobil\,
elevat\, iar cel ini]iat într-o asemenea
înv\]\tur\ este estetul. Ceea ce o
preocup\ obsesiv pe Sei Shōnagon este
s\ inventarieze [i s\ clasifice f\râmele
de paradis vizualizat, croind mai
apoi o tapiserie impresionant\:
anotimpurile, arborii, florile, formele
de relief, p\s\rile, gâng\niile, ve[mintele,
f\pturile umane. Predilec]ia autoarei
este aceea de a bifa harta paradisului,
cu toate însemnele sale vii. Întrucât,
în mod evident, paradisul inventariat
de Sei Shōnagon este unul percutant
senzorial [i artistic. Ceea ce vom
face [i noi, prin urmare, este s\ inventariem
[i s\ coment\m tapiseria doamnei
nipone de acum un mileniu, care tapiserie
este dependent\, fire[te, de tradi]ia
shintoist\ [i buddhist\, principalele
religii din Japonia, în cadrul c\rora
peisajul, poezia, arta ikebana [i gr\din\ritul
erau inseparabile.
Cum încep Însemn\rile de c\p\tâi?
Cu o panoram\ portretistic\ a anotimpurilor,
în flash-uri scurte, paradisul
fiind cânt\rit [i clasificat mai întâi la
nivel strict vizual, prin rela]ia dintre
lumin\ [i întuneric: prim\vara este
marcat\ de ora dimine]ii [i cerul pal,
vara conteaz\ nop]ile cu licurici sau
ploaia cu lun\ plin\, toamna sunt
esen]iale amurgurile, iarna este valabil\
estetic prin zori, ninsori, chiciur\, ger
[i prin od\ile fierbin]i. Autoarea vrea
s\ fie mai ales o generatoare de pasteluri
transparente: orice fel de cer e frumos,
orice tip de diminea]\, orice soi de
noapte. Mai exact, orice anotimp [i
orice moment al zilei este pasabil s\
fie sau s\ devin\ paradisiac; iar dac\
nu este de la început, atunci se molipse[te
pe parcurs. Lista de inventar paradisiac
este infinit\ [i mig\lit\: sunt rostite
ca o sutr\ [i l\udate numele mun]ilor
niponi, al [esurilor, piscurilor, lacurilor,
m\rilor, cascadelor, râurilor, podurilor,
câmpiilor, izvoarelor, insulelor, ]\rmurilor,
golfurilor, p\durilor. {i numai invocarea
lor sonor\ (onomastic\) este livrat\
cititorului ca o form\ de frumuse]e
absolut\! Enumerarea demonstrativ\
a acestor elemente este artistic\
prin excelen]\.
Frumuse]ea terestr\ este clasificat\
prin diferite st\ri vizuale [i de atmosfer\.
Exist\ astfel, dup\ cum precizeaz\
cu aplomb chiar autoarea: lucruri alese,
lucruri la care-]i bate inima mai
tare, lucruri dragi de alt\dat\, lucruri
care-]i înveselesc inima, lucruri
pline de m\re]ie, lucruri ginga[e, lucruri
cu osebire str\lucite, lucruri fermec\toare.
Dar exist\, chiar dac\ în procent minor,
lucruri jalnice [i nesuferite, lucruri de
ru[ine, lucruri care te scot din s\rite,
lucruri întrist\toare, lucruri urâte la
vedere, lucruri dezolante, lucruri de
spaim\ [i lucruri vulgare. Cum spuneam
deja, Sei Shōnagon nu utilizeaz\ niciodat\
cuvântul infern ca opus paradisului;
ea sugereaz\ doar ce ar putea fi
anti-paradisul, adic\ inesteticul,
nonfrumosul, dimensiunea meschin\
vizual, care perturb\ extazul [i des\vâr[irea.
Autoarea Însemn\rilor de c\p\tâi este
în mod fiin]ial iritat\ de urâ]enie,
neîngrijire, paragin\, ignoran]\, trivialitate.
De precizat, îns\: paradisul este
întotdeauna prezervat ca apar]inând
• ruxandra cesereanu
zonei aristocratice, datorat fiind percep]iei
unei doamne de onoare de la curtea
imperial\. Dincolo de zona aristocratic\,
în mediul plebeu, nonestetizant [i
nonestetic adic\, paradisul nu mai este
paradis, ci decade.
Alchimia plantelor
Un spa]iu descriptiv aparte le
este dedicat arborilor [i florilor: este
vorba despre o fiest\ cromatic\, legat\
de perfec]iunea estetic\ [i estetizant\
a vie]ii. S\rb\toarea cromatic\ este
v\dit\ printr-o „alchimie a plantelor”,
ale c\ror combina]ii cromatice con]in,
de fapt, energii vizuale. Ritualurile
nipone imperiale oficiale care omagiaz\
flori precum nalba, iri[ii, crizantemele,
sunt descrise am\nun]it, tocmai întrucât
paradisul trebuie livrat mig\los, dantelat,
în anvergura unei broderii care se
dore[te apologetic\ [i apoteotic\.
Întotdeauna este sesizat, sau un
cromatism de apogeu (prin nuan]ele
ori degrade-urile aceleia[i culori), sau
prin contrastul între culorile mai multor
flori: florile de prun, florile de cire[
etc. O des\vâr[it\ s\rb\toare floral\
este în luna a cincea, datorit\ stânjeneilor,
întrucât toate f\pturile se împodobesc
cu stânjenei (inclusiv cocioabele s\racilor
sunt ornate, devenind marcate efemer
de paradis), iar scrisorile legate cu
stânjenei au o elegan]\ des\vâr[it\.
Lauda ierburilor nu lipse[te nici ea
(între acestea, brusturele, iedera, trifoiul,
bambusul, papura). Florile sunt
maximalizate nu doar prin identit\]ile
deja consacrate (floarea de cire[, de
prun, nalba, crizantema, irisul), ci [i
prin flori mai pu]in ilustre (garofi]a,
clopo]eii, zorelele). Paradisul are grade
ierarhice: nuferii din lac în timpul ploii
sunt frumo[i, dar nu atât de frumo[i
titudinea-cheie pe care o manifest\ Sei
Shōnagon ca estet este extazul vizual,
puternic [i ginga[ în acela[i timp,
aprimind o coloratur\ aproape mistic\.
Epifania doamnei Sei Shōnagon
precum prunii înflori]i, la vreme de
apus ori r\s\rit! Iar dac\ sunt pictate,
florile de cire[ ori stânjeneii î[i pierd
din farmecul suprem! S\rb\torile
nalbelor, crizantemelor [i iri[ilor sunt
f\r\ egal, de aici extazul [i verdictul
de frumuse]e nonterestr\. Nu este de
mirare c\ arbori precum prunul sau
cire[ul, de pild\, sunt hiperboliza]i: în
gr\dina japonez\, ace[tia au valoarea
unui întreg peisaj. Cire[ul, în mod
aparte, este un arbore sacru, pre]uit
tocmai pentru fragilitatea lui.
Natura este împrumutat\ de afar\
[i adus\ în\untru: florile de cire[,
aranjate în vaz\, concentreaz\ întrega
gr\din\ a paradisului; alt\dat\, florile
ve[tejite de nalb\ pledeaz\ pentru un
fost paradis, îmb\trânit acum. În
interiorul od\ilor intime ori s\lilor
oficiale de primire, vasele de por]elan
cu ramuri de cire[ sunt cele care domin\
[i molipsesc palatul imperial (ori alte
edificii secundare) cu frumuse]ea
absolut\!
Gr\dina [i plantele (copacii, florile)
care o alc\tuiesc sunt [i o prob\ de
încercare a rela]iei dintre om [i p\mânt.
Gr\dina paradisiac\ descris\ de Sei
Shōnagon nu d\ruie[te, îns\, roade
precum toate gr\dinile: darurile ei sunt
mai cu seam\ vizuale [i olfactive, drept
care roadele concrete (poame, fructe
etc.) nu sunt necesare. Hrana este
estetic\ [i ajunge atât. Fire[te, chiar
[i în cazul estetei doamne de onoare
de la curtea împ\r\tesei Sadako se
poate afirma c\ dorin]a dup\ gr\dinile
paradisului ]ine [i de tânjirea s\n\toas\
a f\pturii umane c\tre „clorofilie” sau,
mai mult chiar, poate fi valid\ aser]iunea
c\ gr\dinile satisfac o „cosmofilie”
uman\, gr\dinile putând fi în]elese
[i ca „celebr\ri clorofiliace” (Robert
Pogue Harrison, Gardens. An Essay
20...............................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

autoarea Însemn\rilor de c\p\tâi face parte dintr-o cast\ care
depinde de perfec]iunea institu]ional\ imperial\, a[a încât
bucolicul [i percep]ia hiperbolizant\ asupra acestuia sunt
dependente de o educa]ie programatic-artistic\.
on the Human Behaviour, Chicago and
London, The University of Chicago
Press, 2008).
Este de mirare, totu[i, un lucru:
esteta Sei Shōnagon nu discut\ în
vreun fel, nici m\car aluziv, raportul
dintre natur\ [i art\. Un mileniu mai
târziu dup\ doamna japonez\, filosofii
gr\dinii, din secolul XXI, afirm\ c\
gr\dina nu înseamn\ doar natur\ sau
doar art\, ci amândou\ la un loc. Sei
Shōnagon [i estetica ei persuasiv\
(care monitorizeaz\ frumuse]ea în
toate formele ei, fie acestea delicate
ori grandioase) percepe gr\dina mai
degrab\ ca art\ decât ca natur\; dar
ca art\ natural\! Excelen]a artificialului
([i, în acela[i timp, a mimesisului)
nu este conotat\ de autoarea Însemn\rilor
de c\p\tâi decât atunci când natura
(respectiv crengile, florile) este importat\
combinatoriu în od\i. Gr\dina este sau
devine pentru Sei Shōnagon chiar
un simptom al paradisului: putem s\-i
spunem simptom, dar la fel de bine ar
putea fi folosi]i tropi precum metafora,
simbolul, alegoria, metonimia. Aceia[i
filosofi invoca]i deja ai gr\dinii, din
secolulul XXI, vorbesc despre sensul
gr\dinii ca reconciliere a opu[ilor,
respectiv ca remiz\ între natur\ [i
cultur\. Paradoxul atitudinii lui Sei
Shōnagon este acela c\ ea nu percepe
vreo opozi]ie între cele dou\ structuri,
de[i acord\, din start, culturii rolul
esen]ial.
Vestimenta]ia baroc\...
avant la lettre
Un alt element care consacr\ paradisul
în ochiul estetizant al lui Sei Shōnagon
este vestimenta]ia elaborat\, baroc\,
de la curtea imperial\: prin intermediul
acesteia, f\pturile sunt, de fapt, artistice[te
vorbind, ni[te flori umane, întrucât
toate materialele de croit fastuoasele
haine nipone sunt gândite exclusiv
floral; m\t\surile, pânzeturile, brocarturile,
evantaiele sunt vopsite pentru a se
ob]ine o cromatic\ perfect\. Prin coafur\
[i vestimenta]ie, femeia, în mod special,
devine o gr\din\ concentrat\ a paradisului;
dar nici ipostazele masculine de la
curtea imperial\ nu sunt gândite
mai prejos, hainele b\rb\te[ti fiind tot
de imita]ie floral\, prin straturile
suprapuse. Vestimenta]ia aristocratic\
este, prin urmare, croit\ vegetal, floral
ori arborescent; în Europa, o asemenea
dimensiune ar avea coloratur\ dionisiac\,
p\gân\; în spa]iul nipon, o astfel de
vegeta]ie f\cea parte dintr-un paradis
firesc, în care panteismul era constitutiv
[i matricial, mersul vie]ii omene[ti
desf\[urându-se strict în rela]ie cu
mersul anotimpurilor. Rochiile de
ceremonie ale doamnelor [i vestimenta]ia
b\rba]ilor sunt la fel de sofisticate,
contemplarea acestora fiind o “desf\tare”
(o voluptate), prin rev\rsarea materialelor
unele peste altele: femeile [i b\rba]ii
nu sunt altceva decât flori [i arbori din
paradis! Cromatica m\t\surilor [i a
]es\turilor, a brocartului de China, îi
smulge, adesea, lui Sei Shōnagon nu
doar strig\te mute de amira]ie, ci [i
un exces de hedonism vizual care
decreteaz\ verdictul suprem: splendoarea,
adic\ extazul. Mantiile, jachetele,
mânecile, poalele, [alvarii, rochiile,
panglicile – toate acestea sunt gândite
ca ni[te straturi ale paradisului
floral importat în spa]iul omenesc, dar
pentru a-l face supraomenesc. Alaiurile
florale ale tinerilor [i copiilor, în variate
ceremonii, sau ale doamnelor din suita
împ\r\tesei (cu stânjenei în p\r, de
s\rb\toarea iri[ilor, de pild\), muzican]ii
[i dansatorii, toate acestea se conjug\
laolalt\, cu efect de extaz. Dac\ f\pturile
umane sunt ornate [i cu flori [i ramuri,
atunci gr\dina paradisului a fost cu
adev\rat internalizat\. Apogeul îl
reprezint\, fire[te, perspectiva asupra
împ\r\tesei Sadako: cu tenul foarte
alb, ea este îmbr\cat\, prin contrast
voit, în ro[u; cu alt prilej, este îmbr\cat\
în trei rânduri de rochii c\r\mizii [i
un ve[mânt de brocart de culoarea
prunului ro[u; alt\dat\, rochiile albe
ale împ\r\tesei sunt combinate cu o
mantie ro[ie ca focul. Sora împ\r\tesei,
prin]esa Shigeisa, nu este nici ea
mai prejos: îmbr\cat\ în rochii având
toate nuan]ele florilor de prun, cu o
vest\ purpurie [i o mantie de brocart
verde! Deplin\tatea perspectivei estetice
este v\dit\ [i asupra figurii împ\ratului,
încât Sei Shōnagon l\crimeaz\ din
pricini de extaz vizual. Frumuse]ea
artistic-vizual\ la care asist\ autoarea
Însemn\rilor de c\p\tâi este decretat\
a fi nep\mânteasc\, de aici sminteala
ori nebunia îmb\t\toare (de la miresmele
florale), pe care o m\rturise[te Sei
Shōnagon [i verdictul ei cu aplomb:
splendoarea cu ceremonial.
Nu este, oare, autoarea tocmai
un estet drogat inten]ionat cu vizualitatea
pe care o cultiv\ programatic? Nu este
Sei Shōnagon o auto-intoxicat\
demonstrativ\ ([i emfatic\, adesea)
cu [i prin ideea concret\ de frumuse]e
estetic\? Eva a impurificat, odinioar\,
gr\dina Paradisului [i ideea concret\
de nemurire, iar acest lucru este afirmat
ritos în toate c\r]ile de exegez\ biblic\,
dar tot prin Eva [i datorit\ Evei a
fost descoperit\ fecunditatea omeneasc\
(gr\dina de carne, ca s\ folosesc o
metafor\ adecvat\ în acest context).
Nu în zadar, de aceea, Eva [i femeia,
în mod special, este considerat\ a fi
cel dintâi gr\dinar al lumii, gr\dinarul
primordial, custode [i raisonneur al
gr\dinii. În felul ei, Sei Shōnagon (de[i
din alt\ civiliza]ie [i cultur\) nu face
excep]ie de la regula prezentat\ concis
anterior.
Interoga]ia autoarei, la un moment
dat, pune, îns\, o problem\ social\,
de ierarhie, în care gustul estetic
suprem este arondat strict sferei
aristocrate: „De ce nu le e dat oamenilor
de rând s\ priveasc\ atâta frumuse]e
m\car o clip\?”. Prin urmare, extazul
vizual este o caracteristic\ a rafinamentului
aristocratic [i depinde strict de educa]ia
artistic\ de la curtea imperial\. Paradisul
vizual al lui Sei Shōnagon este coerent,
senin [i ordonat, de aici repugnan]a
autoarei fa]\ de ignoran]\, incoeren]\
ori primitivism. Exclusiv aristocra]ii
pot avea acces la acest tip de paradis:
gr\dina este cosmosul perfect [i estetic,
iar a fi în tangibilitate cu acest paradis
devine o onoare vizual\. Autoarea
Însemn\rilor de c\p\tâi face parte
dintr-o cast\ care depinde de perfec]iunea
institu]ional\ imperial\, a[a încât
bucolicul [i percep]ia hiperbolizant\
asupra acestuia sunt dependente de
o educa]ie programatic-artistic\.
Echilibrul (micro [i macro)cosmic este
des\vâr[it pentru c\ ochiul estet a fost
format profesionist în aceast\ direc]ie.
Între natur\ [i aristocrat armonia este
o condi]ie esen]ial\; iar aceast\ armonie
se concretizeaz\ prin faptul c\ f\ptura
uman\ este apt\ s\ fie construit\ vizual
ca o floare biped\! Sei Shōnagon edific\
[i inventariaz\ în ralenti o epifanie ca
instrument de scanare a paradisului
terestru (cu accente paraumane, în
clipele de extaz suprem), care con]ine
marca revelatorie a unei realit\]i sacre.
Paradisul este aici [i acum, coerent,
geometric [i în deplin\tate estetic\.
Tocmai întrucât autoarea Însemn\rilor
de c\p\tâi nu face nicio referin]\ la
paradisul biblic (ea nefiind familiarizat\
ori m\car având minime cuno[tin]e
despre acesta), câteva înrudiri simbolice
[i metaforice între Edenul biblic [i
paradisul terestru nipon (descris de
Sei Shōnagon) devin izbitoare [i ele
se cuvin a fi semnalate. Autoarea
decreteaz\ perfec]iunea paradisiac\
prin intermediul gr\dinii; aceasta este
marcat\ de gra]ie suprem\, estetic\
des\vâr[it\, con]inând o sacralitate
internalizat\. Luxurian]a nipon\ ([i
teatralitatea ei) const\ în variatele
maniere de a combina spectaculos [i
delicat, în acela[i timp, florile [i arborii.
Dac\ Paradisul biblic este ve[nic verde
[i înflorit (niciodat\ fanat), iar P\rin]ii
Bisericii îl descriu [i analizeaz\ ca
atare, Sei Shōnagon portretizeaz\
un paradis nipon aflat sub inciden]a
tuturor anotimpurilor, care inclusiv
iarna poate fi perfect: pastelurile
înz\pezite ale autoarei sunt egale cu
acelea v\ratice, prim\v\ratice ori
tomnatice. În Edenul biblic nu exist\
iarn\ geroas\, nici var\ ar[i]oas\, nici
toamn\ marcat\ de ve[tejire, ci doar
prim\var\ etern\. În schimb, gr\dina
cosmic\ narat\ de Sei Shōnagon
este supus\ tuturor anotimpurilor din
care este decelat\ frumuse]ea ([i,
meridiane
uneori, urâ]enia). Principalii arbori
ai gr\dinii edenice nipone sunt, în
viziunea autoarei, cire[ul [i prunul; în
schimb, chiparosul este nonparadisiac,
acela[i chiparos care, în simbolistica
biblic\ [i cre[tin\, este un arbore
eminamente paradisiac! Mae[trii iconari
(pictori) occidentali din Evul Mediu
cre[tin au înf\]i[at flora paradisului
detaliat, multiplu, prin intermediul a
zeci de specii de flori; paradoxal sau
nu, acest lucru este valid [i f\]i[ (avant
la lettre) [i în Însemn\ri de c\p\tâi.
Trandafirul este, în simbolismul cre[tin,
floarea central\, floarea christic\; în
perspectiva lui Sei Shōnagon, locul
trandafirului este luat de iris, floarea
de cire[, floarea de prun, crizantem\
[i nalb\! Efectul sinestezic al paradisului
este, îns\, valabil atât în viziunea
biblic\, cât [i în perspectiva doamnei
nipone la trecerea dintre cel dintâi
mileniu [i al doilea. Sei Shōnagon este
chiar tenden]ioas\ în a înf\]i[a cromatica
[i miresmele paradisului terestru
întruchipat de gr\dina nipon\: v\zul
[i olfactivul devin abilit\]i estetice
selective de performan]\! Spre deosebire,
îns\, de Edenul biblic, în care cei ale[i
sunt nuzi, autoarea japonez\ manifest\,
în sens tradi]ional previzibil, o pudoare
extrem\: întotdeauna trupul este ascuns
sub variate straturi de ve[minte, doar
mâinile, chipul [i p\rul fiind expuse.
Simbolul suprem al acestei ascunderi
[i, în acela[i timp, trofeul gr\dinii
paradisiace terestre, în perspectiva
lui Sei Shōnagon, este împ\r\teasa
Sadako: într-atât de pur\ estetic,
încât privitorul dinafar\ (cititorul
adic\, dar cel de ast\zi) nu [tie
dac\ s\ o perceap\ ca pe o p\pu[\
perfect\ (vizual vorbind) sau ca pe
un echivalent nipon al Fecioarei Maria
Încununat\ ca Regin\ a Cerurilor.
Acest lucru nu este o specula]ie oarecare,
procedeul autoarei Însemn\rilor
de c\p\tâi fiind, de fapt, unul de
beatificare estetizant\ la adresa
împ\r\tesei. O apoteoz\. •
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011..............................................................................................................................................................................................................................21

meridiane
La începutul toamnei
2011, Centrul de Istorie
a Culturii patronat
de Universidade
Nova din Lisabona,
în colaborare cu Centrul
de Excelen]\
pentru Studiul Identit\]ii
Culturale al Universit\]ii
din Bucure[ti, au organizat
în Portugalia un congres
interna]ional pluridisciplinar
intitulat Flori (Flores / Flowers/
Fleurs).
Frânturi lusitane
Erudit\ participare româneasc\
la un congres despre flori
O binevenit\ ocazie de a reuni
universitari, cercet\tori, cuget\tori
de remarcabil\ ]inut\ intelectual\
(reprezentând varii domenii – litere,
filosofie, antropologie cultural\,
istoria ideilor, artelor [i religiilor,
studiul culturii materiale, artelor
vizuale etc.), într-o tentativ\
interdisciplinar\ [i intercultural\
de examinare a frumuse]ii,
inepuizabilului simbolism [i beneficiilor
d\ruite de flori omenirii. Pe latura
româneasc\, prezen]a cea mai
dinamic\ în sectorul organizatoric
a fost aceea a distinsei profesoare
universitare [i poliglote Mihaela
Irimia. Ea a reu[it s\ mobilizeze o
consistent\ participare din partea
]\rii noastre la acest eveniment,
beneficiind de erudite contribu]ii
datorate directorului Institutului
Cultural Român, Horia-Roman
Patapievici, unor investigatori
de marc\, precum Corin Braga [i
Ruxandra Cesereanu, [i câtorva
posibili reprezentan]i ai unui „nou
val” al elitei noastre umaniste –
(în ordinea din program): Aida
Osian, Andreea Serb, Drago[ Ivana,
Elena Butoescu, Florentina Luminita
Gheorghiu, Mihaela Doaga, Oana
Fotache Dubalaru, Petru]a N\idu],
Ruxandra Vi[an. „Declara]ia de
inten]ii” a organizatorilor (unde
credem a fi detectat amprenta
caracteristicei mobilit\]i intelectuale
a doamnei Irimia) sintetiza astfel
inten]iile reuniunii: „Istoria cultural\
a umanit\]ii, din Orient pân\ în
Occident, abund\ în motive florale,
ilustra]ii [i reprezent\ri ce fac
orgoliul legendelor, miturilor [i
altor texte funda]ionale. Concepte
relevante, utilizate în varii culturi,
graviteaz\ în jurul unor asemenea
fertili topoi identitari. Exist\ o
taxonomie a speciilor florale, ce
poate fi asociat\ identit\]ilor culturale
distincte, a[a dup\ cum exist\ flori
favorite sau preferin]e onomastice
în toate tradi]iile. Indisociabil\ de
istoria cultural\, îns\[i istoria
cunoa[terii, a scrierii [i a c\r]ii are
adânci r\d\cini în istoria floral\,
spre a reaminti doar asemenea
concepte fundamentale precum:
paradisul, gr\dina, cultura p\mântului,
sau cea pastoral\. Antologiile sau
florilegiile sunt tot atâtea buchete
simbolice cu care oper\m în
profesiunile noastre, a[a dup\ cum
sunt numeroasele colec]ii de
flori ce ne încânt\ eforturile umaniste.”
E suficient\ parcurgerea stufosului
caiet-program al congresului, spre
a r\mâne impresionat de spectrul
larg al tematicii [i de înalta ]inut\
[tiin]ific\ a participan]ilor. Enum\r
doar câteva titluri [i autori: Florile:
observa]ii despre Marea Radia]ie
a Angiospermelor de Stephen
Prickett (Universitatea din Kent,
Anglia); Aspecte ale gândirii utopice
a barocului peninsular de Ana
Hatherly (Universidade Nova,
Lisabona); Gr\din\rit peisagistic
englez [i chinez\rie excentric\ de
Drago[ Ivana (Universitatea Bucure[ti);
Gr\din\ Zen – o lectur\ poetic\
despre Emily Dickinson, de Chiu-
Hua Chen (Universitatea Tamkang,
Thailanda); Bambusul ca simbol
al armoniei [i propor]iei în gândirea
oriental\ de Pedro Januário, Mario
Ming Kon, Maria Rodrigues (Facultatea
de Arhitectur\, Lisabona); Limbajul
florilor: literatur\ [i societate în
secolul XIX de Alessandra El Far
(Universidade Federal de São Paulo,
Brazilia); Lotusul [i lumea indian\
de Ludmila Volna (Universitatea
Carolin\, Praga); Imageria floral\
în „Portretul lui Dorian Grey” de
Oscar Wilde, de Rebeca Cordero
Sanchez (Universitatea Complutense,
Madrid); Politica etal\rii: Josip Broz
Tito [i florile de Nenad Radic
(Universitatea Belgrad); Apa reginei
Ungariei – o adiere de rozmarin
de Istvan Rakoczi (Universitatea
ELTE, Budapesta); Text, context,
subtext în „There Is a Garden in
Her Face” al lui Thomas Campion
de Charles Moseley (Universitatea
Cambridge) etc.
Cele trei zile intense de congres,
desf\[urate în paralel în trei s\li,
au coincis cu o frenetic\ perioad\
din activitatea ICR Lisabona (Periplul
cinematografic românesc la Coimbra
[i Porto, cu participarea lui Lauren]iu
Damian [i a lui Angelo Mitchievici;
negocieri pentru preg\tirea unei
expozi]ii a avangardei române
interbelice; vernisajele expozi]iilor
sculptori]ei Elena Surdu St\nescu
[i pictori]elor Georgeta Grabovschi
[i Diana Pantea-Rifas, la Muzeul
Apei [i Galeria Colorida din capitala
Portugaliei... [.a.m.d.). Ca atare,
am reu[it s\ particip doar la o
sesiune, îns\ una certamente
interesant\. În deschidere, Horia-
Roman Patapievici a efectuat o
incursiune în profunzime prin
domeniul istoriei [tiin]ei. Cu argumente
peremptorii, el a demontat
o serie de prejudec\]i comod instalate
în autoevaluarea civiliza]iei de tip
occidental. Cea mai spectaculoas\
r\sturnare s-a referit la falsitatea
ideii conform c\reia Evul Mediu ar
fi reprezentat o perioad\ de absolut\
sterilitate [tiin]ific\. Din contra,
demonstreaz\ Patapievici printr-o
laborioas\ investiga]ie, în acea
E.S. ambasadorul Vasile Popovici, Mihaela Irimia, Horia-Roman Patapievici, José Esteves
Pereira, vice-rector al Universidade Nova de Lisboa, Virgil Mihaiu. Foto: Dan St. Andrei
etap\ – „expurgat\” datorit\
ulterioarelor contest\ri de tip
voltairean – progresele [tiin]ei au
ap\rut în consonan]\ cu evolu]ia
cre[tin\t\]ii (analiza se referea
exclusiv la spa]iul cre[tin occidental).
Gânditorul român îmbin\ acribia
omului de [tiin]\ cu flexibilitatea
[i plasticitatea medita]iei filosofice.
Dintr-o asemenea dubl\ perspectiv\,
el reveleaz\ [i reevalueaz\ descoperirile
fizicii medievale, ca pe ni[te câ[tiguri
de neeludat ale cunoa[terii umane.
Utilizând metafora buchetului
de flori pentru diversele domenii
ale modernit\]ii europene, Horia-
Roman Patapievici conclude c\
mitul anti-cre[tin e floarea neagr\
din cadrul acestuia. Am constatat
cu satisfac]ie c\ îndr\zne]ele teze
ale expozeului au fost receptate
cu maxim interes de c\tre audien]\,
din care f\ceau parte distin[i
intelectuali, precum E.S. ambasadorul
Vasile Popovici, José Esteves Pereira,
vice-rector al Universidade Nova
[i reputatul scriitor portughez Rui
Zink (ambii purt\tori ai titlului
onorific Amicus Romaniae, instituit
de c\tre ICR Lisabona), profesorii
britanici Charles Moseley (Cambridge)
[i Stephen Prickett (Kent), care au
sus]inut un incitant dialog cu colegul
lor român, la finele interven]iei
acestuia.
La aceea[i sesiune am urm\rit
cu fascina]ie interven]ia lui Corin
Braga (din p\cate, unica în limba
francez\ de pe parcursul congresului):
o analiz\ pe cât de comprehensiv\,
pe atât de subtil\, referitoare la
conceptul Gr\dina lui Dumnezeu
în mitologia cre[tin\. Apropiat\
colaboratoare a lui Braga, Ruxandra
Cesereanu a abordat o tematic\
extrem-oriental\ – Gr\dina Paradisului
la Sei Shōnagon [i Akira Kurosawa,
iar José Manuel Anes, de la
Universidade Lusiada din Lisabona,
a vorbit despre Flori în imaginarul
alchimic. Spre onoarea sa, profesorul
portughez a avut gentile]ea s\-i
salute pe participan]ii români,
ca reprezentan]i ai unei culturi ce
l-a dat omenirii pe istoricul religiilor
Mircea Eliade (care, între 1941-
44, locuise pe strada Elias Garcia,
la câ]iva pa[i de locul întâlnirii
noastre din 2011).
Congresul a avut parte [i de un
epilog, plasat cum nu se putea mai
excentric, în Ponte de Lima, localitate
de la frontiera cu Galicia spaniol\.
Acolo, aceea[i infatigabil\ Mihaela
Irimia a coordonat o Mas\ rotund\,
unde [i-a prezentat propriile idei
inspirate de tematica floral\, sub
titlul O luxurian]\ a florilor: gustul
[i cornul abunden]ei culturale în
secolul 18.
Înc\ o dat\, a[a dup\ cum m-am
obi[nuit în cei cinci ani de când
am devenit „combatant oficial” pe
t\râmul promov\rii culturii române,
constat c\ aceasta poate oferi
str\in\t\]ii produse de excelen]\,
într-o pluralitate de domenii.
• Virgil Mihaiu
22...............................................................................................................................................................................................................................România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011

Scriitori la hotel
Tradi]ia vrea ca hotelul s\ fie
locuin]a ideal\ pentru scriitori,
cel pu]in în Fran]a, dar indiferent
de na]ionalitate. Înainte de
r\zboi, unii scriitori cunoscu]i
locuiau pur [i simplu la hotel. Valéry
Larbaud, de exemplu, care g\sea
c\ o camer\ de hotel îl izoleaz\ de
lume cel mai bine. Dintre contemporani,
Michel Déon prefer\
Hôtel de l’Université, ca [i Marie
NDiaye, Michel Houellebecq st\ la
Citadines, Marc Levy la Hôtel de
Sers, Michel Onfray la Novotel
Monparnasse, iar Bernard-Henri
Lévy la Raphael. În ce-i prive[te
pe scriitorii str\ini invita]i la lansarea
c\r]ilor lor traduse la Paris [i c\rora
editurile le pl\tesc sejurul, ace[tia
aleg, în func]ie de succesul de cas\,
chiar [i hoteluri de cinci stele, unde
apartamentul cost\ [i 2000 de euro
pe noapte. Autoarea american\ de
romane poli]iste Mary Higgins
Clark prefer\ Plaza Athénéé, Tom
Wolfe nu renun]\ la Georges V,
iar Ken Follet la Prince de Galles,
spre a nu vorbi de John Irving care
trage regulat, înso]it de toat\ familia,
la Meurice, pe Rivoli, ale c\rui cinci
stele sunt incontestabile, ca [i
costurile („Ne cost\ o nebunie!”,
exclam\ reprezentantul editurii).
Noblesse oblige! •
Tolstoi [i Soljeni]`n
Romancierul francez Patrick
Besson scrie în cronica lui
hebdomadar\ din „Le Point”
de joi 11 august: „În Rusia,
un scriitor a fost groparul ]arismului:
Lev Tolstoi. {i un altul l-a restabilit:
Alexandr Soljeni]`n. Asta se întâmpl\
adesea cu popoarele care citesc.
S-a întâmplat în Fran]a în secolul
XVIII. Voltaire d\râm\ monarhia,
Chateaubriand o restaureaz\.
Puterea politic\ actual\ poate s\
stea lini[tit\: nu se mai cite[te.
Sau mult mai pu]in. {i nu exist\
decât scriitori amabili, care nu vor
s\ schimbe nimic, nimic, în afar\
de a ob]ine mai mult\ amabilitate
a unora fa]\ de al]ii. Absolut de
acord. Avem nevoie de amabilitate,
mai ales în ziua de azi.” •
Dup\ cum se [tie, Hemingway
(1899-1961) a avut un „dosar”,
ca [i Chaplin, Jean Seberg,
Marilyn Monroe, Steinbeck [i
al]i intelectuali americani sau
str\ini, ]inut la zi de agen]ii
intangibilului John Edgar Hoover,
patronul FBI între 1924 [i 1972,
supravie]uitor norocos al celor
nou\ pre[edin]i c\rora le-a asigurat
securitatea. Anticomunist paranoic,
Hoover l-a urm\rit pas cu pas pe
Hemingway, de[i scriitorul se
declara apolitic, i-a supraveghiat
anturajul [i a c\utat neobosit
pretexte spre a-l discredita. Aaron
Edward Hotchner, prietenul cel
mai apropiat al scriitorului în
ultimele sale dou\ decenii de via]\,
m\rturisea în 2011 c\ l-a socotit
totdeauna pe Hemingway bolnav
de mania persecu]iei, dat fiind felul
în care pretindea c\ este urm\rit
zi [i noapte, pân\ când, devenite
publice, dup\ cincizeci de ani de
la moartea scriitorului, dosarele
FBI i-au infirmat diagnosticul,
dezv\luind „aten]ia” permanent\
de care acesta s-a bucurat din
partea institu]iei conduse de Hoover,
atât înainte de r\zboi, urmare a
al\tur\rii de republicanii spanioli,
ca [i dup\ aceea, când s-a stabilit
în Cuba, de[i nu era înc\ aceea
castrist\. Castro îi admira, se pare,
romanele, dar cei doi nu s-au întâlnit
decât o singur\ dat\ dup\ ce lider
maximo venise la putere. Hotchner
este [i întâiul biograf al scriitorului.
El este la originea informa]iei c\
s-a sinucis, dup\ ce Mary Welch,
cea de a treia so]ie a lui Hemingway,
acreditase ideea unui accident,
provocat de o gre[it\ mânuire a
armei de vân\toare pe care tocmai
~n 1913, când românul Henri
Negresco a construit hotelul
ast\zi celebru de pe Promenade
des Anglais de la Nisa, acesta
era singurul dotat cu lift din toate
cele existente pe Coasta de Azur.
În 1957, hotelul a fost cump\rat
de Jean-Baptiste Mesnage, a c\rui
so]ie era handicapat\, a[a c\ liftul
a contat enorm în alegere, dat fiind
c\ imobilul se afla într-o stare
avansat\ de degradare. Jean-
Baptiste Mesnage îl restaureaz\,
iar dup\ ce moare, fiica lui, actuala
proprietar\, Jeanne Augier, îi
continu\ opera, dându-i înf\]i[area
pe care o vedem în prezent. Îmbog\]it
cu opere de art\, adev\rat muzeu,
Hotelul Negresco a profitat de
pe urma dragostei de animale a
Jeannei Augier, fiind cel dintâi din
Fran]a care a permis, înc\ din 1970,
accesul câinilor de companie în
apartamente. Printre beneficiarii
de prim\ or\ s-au num\rat Montserrat
Caballé [i Elton John. Tradi]ia
facilit\]ilor pentru persoanele cu
handicap a fost de asemenea p\strat\
în memoria mamei. Mai mult,
Dosarul lui Hemingway
Negresco [i câinii
o cur\]a. Dup\ o jum\tate de secol,
Hotchner pare dispus s\ ia în
considerare, printre cauzele depresiei
de care Hemingway a suferit o
bun\ parte din via]\, [i presiunea
exercitat\ de FBI. Paginile date
recent publicit\]ii din dosarul de
la FBI sunt elocvente. Este uimitor
cât de bine seam\n\ un dosar FBI
cu unul Stasi sau Securitate în
privin]a metodelor de intimidare
sau de [antaj. Pân\ [i repetatele
mariaje ale lui Hemingway constituie
prilej de b\nuial\. Despre rela]iile
publice, ce s\ mai vorbim. Vizitat
de tân\ra Ava Gardner, scriitorul
creeaz\ un nou motiv de suspiciune:
actri]a este so]ia lui Sinatra,
supravegheat [i el îndeaproape de
Hoover pentru leg\turile, altminteri
reale, cu mafia. Mary Welch n-are
nici ea o imagine bun\ în ochii lui
Hoover, fiindc\ ]ine mor]i[ s\-i
fac\ campanie lui JFK, de care
patronul FBI se temea. Înconjurat
din toate p\r]ile, Hemingway, care
se instalase pe rând în Fran]a [i
în Cuba, revine în SUA cu pu]in
timp înainte de a-[i pune cap\t
zilelor în diminea]a de 2 iulie 1961,
în cabana de la Ketchum, Idaho,
unde se afla împreun\ doar cu cea
de a treia lui so]ie. •
Jeanne Augier [i-a înscris în
testament o clauz\ care dirijeaz\
o cot\ parte din mo[tenire asocia]iilor
caritative pentru animale [i persoanelor
cu handicap. Dup\ cum se poate
constata, liftul construit de compatriotul
nostru [i nenorocirea doamnei
Mesnage n-au r\mas f\r\ urm\ri
în istoria celui mai cunoscut hotel
din Fran]a. •
Necunoscutul
Jonathan Franzen
De[i autor a [ase c\r]i de proz\,
dintre care una luase National
Book Award, americanul
Jonathan Franzen era pân\
deun\zi relativ pu]in cunoscut de
c\tre marele public din SUA. În
august 2010, îi apare romanul
Freedom. În mod oarecum nea[teptat,
revista „Time” nu doar îi consacr\
o cronic\ elogioas\, dar îi pune pe
copert\ numele [i fotografia. Doar
cinci scriitori americani s-au mai
bucurat de o asemenea onoare:
Salinger, Updike, Nabokov, Toni
Morrison [i Stephen King. Interesul
pentru „noul Faulkner” devine
enorm, atât în SUA, cât [i peste
Ocean. Franzen se pomene[te peste
noapte vedet\ interna]ional\. În
toamna trecut\, de exemplu, un
englez excentric s-a pref\cut c\-
i fur\ ochelarii, pretinzând în glum\
10.000 de lire sterline ca r\scump\rare.
Poli]ia îl caut\ cu helicopterul
[i, pân\ s\ în]eleag\ c\ e vorba de
o fars\, îl aresteaz\. Se pare c\
Franzen are darul de a atrage spontan
publicitatea. Când a primit
marele premiu la care ne-am referit,
cu zece ani în urm\, faimoasa Oprah
Winfrey i-a recomandat romanul
premiat [i l-a invitat la emisiunea
ei de televiziune urm\rit\ de întreaga
Americ\. Franzen nu se mul]ume[te
cu invita]ia care-i spore[te vânz\rile
exponen]ial [i declar\ candid c\
alegerile starului de televiziune se
îndreapt\ de obicei c\tre literatura
gen „ap\ de trandafiri”. Winfrey
anuleaz\ oferta, dar succesul de
libr\rie al romanului, în loc s\
scad\, cre[te. •
meridiane
România literar\ num\rul 38 / 23 septembrie 2011...............................................................................................................................................................................................................................23

actualitatea
Revista revistelor
pe foarte scurt
De citit neap\rat articolele din 22
nr.37 despre reforma [colii [i, nu în
ultimul rând, interviul ministrului
Daniel Funeriu; [i tot acolo, polemica
dintre Ion Vianu [i {tefan Racovitz\
pe tema unui muzeu al totalitarismului,
în leg\tur\ cu care, dac\ ne este îng\duit\
o p\rere f\r\ argumente, care pot fi
g\site într-un „Ochi magic” mai vechi,
noi credem c\ dreptatea este de partea
lui {tefan Racovitz\; articolul spiritual
[i temeinic semnat de Caius Dobrescu
în Observator cultural nr. 333 intitulat
„Coarnele birocra]iei pe capul societ\]ii
civile”; tot acolo, recenzia lui Paul
Cernat la cartea lui Alexandru Matei,
„Mormântul comunismului românesc”;
în fine, în Dilema veche nr. 395, editorialul
lui Andrei Ple[u, „R\zboiul nev\zut”,
c\ruia nu i se poate repro[a decât c\
]ine cu orice chip s\-l trateze cu delicate]e
pe sociologul maoist Slavoj Žižek [i se
mul]ume[te cu o ironie benign\ pe
seama revistei Critic/Atac, care g\se[te
de cuviin]\ s\-l publice pe sociologul
cu pricina, nu altul decât acela care
a lansat m\rea]a idee cum c\ m\re]ia
comunismului ar consta în m\re]ele
iluzii pe care le-a insuflat milioanelor
de oameni.
De citit numai cu spirit critic articolul
lui Bedros Horasangian din acela[i
num\r al „Obsevatorului”, din care
n-am în]eles ce leg\tur\ exist\ între
„Principiile lui B\sescu [i muzica lui
Enescu” (acesta fiindu-i titlul), în afar\
de faptul c\ publici[tii români au f\cut
o obsesie B\sescu [i simt o irepresibil\
necesitate de a-i aduce numele în
discu]ie în orice ocazie; articolul din
22, acela[i num\r de la începutul lui
septembrie, tradus de Cristina Sp\t\relu
de pe pagina de blog a lui Ronald Young,
un sco]ian, specialist în dezvoltare
institu]ional\ [i navetist între Bucure[ti
[i Sofia, despre „cel mai evident efect”
al lui 11 septembrie care ar fi ocazia,
pe care serviciile secrete din lume,
în pierdere de vitez\ dup\ c\derea
comunismului, n-au ratat-o, de a se
regrupa [i de a-[i spori bugetele (dac\
asta se cheam\, vezi subtitltul, „privire
din stânga”, începem s\ credem c\
stânga are orbul g\inilor).
Bacovia 130
Nicolae Prelipceanu
a primit Premiul Na]ional
„George Bacovia“
Sub genericul
Toamn\ bacovian\,
în
organizarea
Filialei Bac\u
a USR (pre-
[edinte Calistrat
Costin),
cu sprijinul
Prim\riei [i
al Consiliului
Jude]ean, în
perioada 9-
S\ ne cunoa[tem trecutul
Odat\ cu acest num\r [21 din 1961] reîncepe [i discu]ia cu miz\
literar\, sub o nou\ rubric\, paginat\ chiar sub editorial, „Discu]ie despre
poezie”. Sînt doi scriitori pagina]i în oglind\, „De vorb\ cu Marcel
Bresla[u” [i „De vorb\ cu Mihai Beniuc”. {apoul anun]\ inten]ia redac]ional\:
„în dorin]a de a pune în dezbatere probleme ale orient\rii liricii actuale pe
drumul realismului socialist, [i de a ob]ine totodat\ o apreciere mai cuprinz\toare
asupra volumelor de versuri [i a poeziilor ap\rute în pres\ în ultima
vreme”.
R\spunsul lui Beniuc acoper\ patru coloane cu continuare în pagina 4, cu
declara]ii despre poezia pe care spune c\ o în]elege ca pe o „explozie în
lan] în inima maselor, nu a celor «ale[i» sau a «ini]ia]ilor»”. Aluzia este limpede
la poezia tinerilor, care, uzînd de mijloace mai sofisticate, nu poate avea un
r\spuns la fel de democrat. Mihai Beniuc este de acord c\ „exist\, desigur
[i tendin]e de a g\si, la modul liric, suprema poezie în cotidian, în faptul
divers, cu mijloacele exclusive ale versului prozaic, zis liber [i operativ”. Dar,
conform lui Beniuc: „Rezultatul: fum [i pulbere, menite s\ acopere m\re]ia
[i eroismul zilelor noastre.”.
(Lumini]a Marcu,
„Literatur\ [i ideologie. Gazeta literar\, 1954-1968”)
Ochiul magic
18 septembrie, în ora[ul natal al lui
George Bacovia au avut loc ample
manifest\ri culturale prin care s-au
marcat cei 130 de ani scur[i de la
na[terea poetului. În cadrul acestui
festival, actori ai teatrului municipal,
dar [i elevi din [colile b\c\uane au
sus]inut recitaluri din poezia lui Bacovia.
Scriitorii invita]i au luat parte la întâlniri
literare cu elevi [i profesori de la colegiile
b\c\uane. În fa]a statuii poetului din
centrul ora[ului, poe]ii participan]i
la festival au citit din lirica lor [i au
evocat personalitatea lui Bacovia. La
Universitatea „George Bacovia” s-a
desf\[urat un colocviu cu tema „Bacovia
[i noi” care a cuprins numeroase
interven]ii între care s-au remarcat
cele datorate lui Dan Cristea, Theodor
Codreanu, Emil Nicolae, Vasile Spiridon,
Leo Butnaru. De asemenea, un juriu
compus din Gabriel Chifu (pre[edinte),
Al. Dobrescu, Calistrat Costin, Dumitru
Br\neanu, Arcadie Suceveanu a acordat
premiile festivalului: Nicolae Prelipceanu
– Premiul Na]ional „George Bacovia”,
Ovidiu Genaru – Premiul Opera Omnia,
Constantin C\lin – Premiul USR pentru
îngrijirea operei bacoviene, Sergiu
Adam – premiul revistei „Ateneu”
pentru întreaga activitate. Programul
acestei reuniuni culturale a mai cuprins
lans\ri de carte, vernisajul unei expozi]ii
de art\ contemporan\, un recital sus]inut
de Filarmonica „Mihail Jora”, concursuri
de eseuri [i poezie.
R\sfoind o revist\
În OBSERVATOR CULTURAL, nr
334, din 15-21 septembrie, Ovidiu
{imonca semneaz\ editorialul intitulat
„Steagul [i omul de lâng\ tine”, Bedros
Horasangian ne aminte[te „lec]ia 11
septembrie”, Oltea {erban-Pârâu
prezint\ Congresul Eurpean al Culturii,
desf\[urat la Wroclaw, iar un cristian
ofer\ informa]ii despre tab\ra de crea]ie
pentru tineri scriitori de la S\vâr[in.
Ovidiu Pecican scrie despre „Regele
Mihai între 1940 [i 1944”, Paul Cernat
semneaz\ o cronic\ la volumul lui
Nicolae Mecu, G. C\linescu fa]\ cu
totalitarismul, iar Adina Dini]oiu
comenteaz\ cartea de versuri F\r\ titlu
de Cosmin Per]a. Ioana Ieronim [i Ioana
Paverman sus]in rubrica de carte str\in\,
Geo {erban reaminte[te cine este Aurel
Bauh, Adrian-Silvan Ionescu ne face
cunoscut „un splendid album” ap\rut
la Ia[i, cu fotografii din patrimoniul
Muzeului de Istorie a Moldovei. Sec]iunea
Arte îi are titulari pe Cezar Gheorghe
(Film), Iulia Popovici (cartea de teatru),
Silvia Dumitrache (experiment teatral)
[i Johanna Franz, Cristina Sârbu,
Theodor E. Ulieriu-Rostas (care scriu
despre muzic\). În fine, Alina Purcaru
consacr\ o pagin\ romanului american
care a cucerit Europa, Libertate de
Jonathan Franzen (autor c\ruia `i
consacr\m [i noi un meridian `n acest
num\r al R.l.). Am reprodus aproape
în întregime sumarul „Observatorului
Cultural”, ca un exemplu de revist\
bine structurat\, atent\ la actualitate,
cu o corect\ ierarhizare a evenimentelor
culturale.
O chestiune de moral\
Voluminos [i deopotriv\ consistent
num\rul 6 pe 2011 din revista CONTA,
gazet\ de „literatur\, arte [i atitudini“,
cum putem citi chiar pe coperta ei.
Revista apare la Piatra-Neam] sub egida
Uniunii Scriitorilor din România, avînd
ca director pe Adrian Alui Gheorghe
[i redactor-[ef pe Emil Nicolae (din
redac]ie mai fac parte Adrian G. Romila,
Nicolae Sava [i Vasile Spiridon).
Cele 298 (!) de pagini ale num\rului
con]in un interviu cu Ion Zuba[cu al
lui Adrian Alui Gheorghe, pagini de
coresponden]\ între Gheorghe Grigurcu
[i Aurel Dumitra[cu, precum [i articole
critice sau eseuri semnate de Mircea
A. Diaconu [i Iordan Datcu. În editorialul
s\u, Adrian Alui Gheorghe, comentînd
un adagiu al lui Constantin R\dulescu-
Motru, spune un lucru de bun-sim],
care merit\ repetat ori de cîte ori se
ive[te prilejul: „Produsul culturii e
educa]ia. Cultura o vezi pe strad\, în
magazine, în curte, în scara blocului.
Cultura român\ se reflect\ în gropile
din drum, în gunoaiele de pe strad\,
în mizeria din parcuri, în flendurile de
pe cîinii vagabonzi, în cer[etoria din
intersec]ii. Cultur\ român\ o vezi în
sutele de crime zilnice, în atacurile
bandite[ti în plin\ zi, în agresivitatea
[oferilor, în ner\bdarea oamenilor care
nu au nici o în]elegere pentru semenii
lor. Cultura e, astfel, o chestiune de
moral\.” Chiar la sute de crime s\vîr[ite
zilnic românii nu au ajuns, dar celelalte
constat\ri se impun prin eviden]a lor.
• Cronicar
Talon de abonare `ncep`nd cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
abonament trei luni (13 numere) - 32 lei
abonament [ase luni (26 numere) - 60 lei
abonament un an (52 numere) - 120 lei
Nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prenume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . bl. . . . . . sc. . . . . . et. . . . . . ap. . . . . . .
sector. . . . . . . localitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cod po[tal. . . . . . . .jude]. . . . . . . .
telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Abonamente
România literar\
~ncep`nd cu 1 ianuarie 2011, abonamentele se `ncheie exclusiv prin Zirkon Media! ~n acest scop, v\ rug\m s\
completa]i [i s\ trimite]i talonul de abonare pe adresa: Zirkon Media S.R.L., str. PictorHârlescu, nr. 6, sector 2, Bucure[ti, 022195.
Tel.: (021)-255.19.18, (021)-255.18.00.
Plata se face prin mandat po[tal sau prin Ordin de plat\ `n contul:
RO14 RNCB 0089 0037 2253 0001 - BCR - Th. Pallady.
Pentru institu]iile bugetare contul este: TREZ 7035 069X XX00 1197 - Trezorerie/sector 3.
Cititorii din str\in\tate sunt ruga]i s\ trimit\ mandat po[tal `n valoare de 230 euro sau 300 USD pentru un an.
V\ rug\m s\ trimite]i prin po[t\ o copie a mandatului [i adresa dumneavoastr\ complet\.
Pentru abona]ii din ]ar\ [i din str\in\tate care au `ncheiat `n anii trecu]i abonamente direct la redac]ie,
r\m`ne valabil\ adresa: dir. adm. Valentina Vl\dan, Funda]ia România literar\, Calea Victoriei 133,
sector 1, Bucure[ti, cod 010071, OP 22.