Orientarea Profesionala a Tinerilor

242
Camelia Popa, Delia Stratilescu 2
competenţele existente şi competenţele cerute de profesie. Noile competenţe − de
comunicare, de înţelegere a lumii cifrelor şi a calculelor, de tratament al textelor şi
imaginilor, ca şi competenţele grafice şi de utilizare a computerelor − au devenit
absolut necesare. Computerele care au pătruns în toate întreprinderile reclamă, de
pildă, calificări-cheie, deoarece cunoştinţele se învechesc uşor şi cad în desuetudine.
În această realitate pedagogică foarte complexă, actorii sociali – profesorii şi elevii –
trebuie să posede o înţelegere comună a ceea ce urmează să se înveţe. Înţelegerea
este posibilă însă numai în cadrul contactului nemijlocit cu meseriile; graţie acestui
contact, pot fi aprofundate procedeele de producţie, pot fi dobândite competenţele
cognitive şi sociale menţionate (idem, p. 135), fără a neglija însă aspectele socioemotive
care solicită frecvent lucrătorul.
M. Golu (1993) subliniază rolul decisiv al sistemului educaţional în orientarea
şi formarea profesională. O bună formare profesională nu trebuie înţeleasă ca o
uniformizare a structurilor de personalitate, ci ca o aşezare diferenţiată şi ierarhizată a
fiecărui tânăr pe postul cel mai potrivit, în ordinea complexităţii solicitărilor şi a
capacităţilor sale reale. Cu alte cuvinte, sarcina sistemului educaţional este de a
veni, pe cât posibil mai mult şi mai direct, în întâmpinarea principiului „omul
potrivit la locul potrivit”, astfel încât relaţia profesională a individului să fie cât mai
adecvată şi mai saturată în performanţe apropiate nivelului de aspiraţie. Autorul
susţine că uneori lucrurile se complică prin faptul că, după ieşirea dintr-un sistem
de orientare şi formare profesională − chiar dacă acesta este realist la nivelul
optimizării individului − candidatul la obţinerea unui job va fi supus hazardului
pieţei muncii. Pentru a avea succes în carieră, pe o piaţă a muncii în schimbare,
tânărul trebuie să accepte, interior, raportul dintre dorinţe, aspiraţii şi posibilităţi.
În ultimul deceniu, cercetătorii au încercat să elaboreze liste de trăsături şi
competenţe necesare, care să îi orienteze pe elevi în alegerea şi formarea carierei.
Unele dintre aceste cercetări au fost inventariate de Perret şi Perret-Clermont (idem,
p. 154–165). Autorii înfăţişează patru caracteristici necesare oricărei profesii şi
şase factori ai reuşitei în carieră.
Cele patru caracteristici sunt:
1. caracteristicile instrumentale, care includ spiritul logic, autonomia, spiritul
de iniţiativă, autoritatea, siguranţa de sine şi puterea de a lua decizii;
2. caracteristicile expresive − intuiţia, seriozitatea, meticulozitatea, capacitatea
de a se pune în aceeaşi situaţie cu alţii, de a se prezenta etc.;
3. caracteristicile şcolare – cunoştinţele solide (inclusiv de limbi străine, de
matematică), rezultate şcolare bune, abilităţile de a desena şi de a şti se
exprime;
4. caracteristicile profesionale – spiritul practic, capacitatea de a executa
rapid sarcinile, de a înţelege rapid, atenţia la detalii, abilităţile manuale,