Securitatea urbana s.. - Revista-Alarma.ro

numărul 2/2009
<strong>Alarma</strong>
Arta de a tr^i în siguran]^
<strong>Securitatea</strong> urbană şi protecţia infrastructurii critice
Stelian Arion – Director General R.A. Rasirom, Vicepreşedinte A.R.T.S.
Introducere
Aşa cum globalizarea a avut un impact major
asupra economiilor şi societăţilor, creşterea fără precedent
a oraşelor în ultimele decade a transformat
peisajul global. Cum mai bine de 50% din populaţie
este urbană viitoarele creşteri urbane se vor manifesta
în special în ţările în curs de dezvoltare. Mare
parte a acestei creşteri se va concretiza în mahalale
şi aşezăminte informale. Urmările sociale, de mediu,
de sănătate şi economice ale acestei tendinţe au un
impact major asupra securităţii cetăţeanului. Fără
acces la servicii adecvate (apă, sanitare, sănătate, financiare
etc.) vulnerabilitatea şi instabilitatea cresc.
Oraşele trebuie să răspundă provocărilor urbanizării
rapide şi să-şi îndeplinească noul rol de actori cheie
pe mapamond.
<strong>Securitatea</strong> urbană conferă mediul şi
oportunităţile necesare cetăţenilor pentru a-şi dezvolta
potenţialul productiv în contextul urban, precum
şi pentru a aborda liber aspectele importante
pentru ei. Siguranţa în locurile publice, fiabilitatea
infrastructurii şi a serviciilor, securitatea sistemelor
economic şi social sunt critice, în special pentru
populaţia săracă, în realizarea contribuţiei pentru
familie, comunitate şi societate. În plus degradarea
şi distrugerea continuă a sistemelor şi resurselor
înconjurătoare ameninţă securitatea şi aşa fragilă a
comunităţilor.
Scopul securităţii urbane este de a îmbunătăţi
condiţiile elementare de dezvoltare în zonele urbane
şi pre-urbane: hrană, apă, servicii, locurile de muncă
şi condiţiile de trai. Pentru îmbunătăţirea securităţii
urbane sunt necesare programe integrate orientate
pe comunitate care să promoveze abordarea de către
administraţia locală a dezvoltărilor locale. Astfel de
programe trebuie să se adreseze tuturor sectoarelor
necesare pentru satisfacerea cerinţelor elementare
ale cetăţenilor: siguranţa publică, bunăstarea
socială, creşterea economică, buna administrare şi
ordinea publică.
Ameninţări la adresa securităţii urbane
Sistemele urbane se caracterizează prin complexitatea
deosebită a activităţilor ecomice şi sociale, prin
conlucrarea unui număr mare de persoane, de multe
ori cu origini şi istoric familial şi comunitar diferit.
Caracteristic este şi ritmul intens de activitate şi viaţă
precum şi condiţionarea de un complex de factori
care trebuie menţinuţi între anumite limite. Afectarea
activităţii, atentatul la viaţa şi proprietăţile cetăţenilor
şi ale comunităţii sunt probleme de securitate urbană.
Fără a epuiza subiectul, mai jos sunt enumerate câteva
ameninţări semnificative la adresa securităţii urbane
Pandemiile
‘Un aspect sensibil diferit în această perioadă
istorică este cel care permite ca probleme izolate şi
îndepărtate să se răspândească pe tot globul pe căi impredictibile.1’
Pandemiile sunt cunoscute în istorie dar persoanele
nu dispun în general de o experienţă proprie, iar perioada
mare de timp dintre incidente conduce la o
anumtă relaxare în abordarea măsurilor de prevenire.
Progresele majore în genetică, accelerarea ritmului
în care mutaţiile unor viruşi conduc la forme
de îmbolnăvire necunoscute suficient fac ca această
ameniţare să revină în actualitate, cu atât mai mult
cu cât efectele sale pot fi devastatoare asupra vieţii şi
activităţii din oraşe.
Terorismul global
Anumite evenimente pot schimba pentru totdeauna
rutina şi regularităţile vieţii, de care depinde sentimentul
siguranţei şi mai ales conşţiinţa despre cine
suntem şi încotro ne îndreptăm. Cunoaştem că probabilitatea
unui atac terorist este reală dar nu cunoaştem
când, unde şi în ce mod ameninţarea ne va afecta personal.
Escaladarea războiului de uzură dus de terorişti
împotriva statelor NATO, de exemplu, ilustrează viu
capacitatea acestor reţele de indivizi care nu sunt nici
legaţi nici apartenenţi ai unei naţii sau stat, de a submina
modul nostru de viaţă. Ei au influenţat dramatic
modul cum percepem lumea dincolo de sentimentul de
securitate indus de instituţiile noastre şi convenţiile în
care trăim. Acest război nu mai este ceva ce se întâmplă
în altă parte şi altor persoane.
Oraşele se află în topul atractivităţii datorită impactului
ameninţărilor şi al atacurilor, dar ele sunt prea
slab echipate pentru a putea răspunde efectiv acestora.
Ele sunt caracterizate de fiabilitatea limitată a
infrastructurii, sisteme de suport al vieţii prea centra-
16

<strong>Alarma</strong>
Arta de a tr^i în siguran]^
numărul 2/2009
lizate, lipsa sau abordarea fragmentată a analizelor de
riscuri şi a strategiilor de prevenire. Echilibrul delicat
dintre auto-incredere şi dependenţă al cetăţeanului
este ameninţat atunci când alimentarea cu energie a
căzut, calitatea apei este inacceptabilă sau sistemul de
transport este paralizat.
Catastrofe naturale
Catastrofele naturale precum cutremurele,
inudaţiile, incendiile, furtunile de mare intensitate pot
fi devastatoare atunci când vin în contact cu zone dens
populate. Problemele sunt legate, pe de o parte de
incapacitatea de a proteja viaţa şi bunurile, datorită
lipsei sau neaplicării reglementărilor în construcţia de
locuinţe, în construcţia şi întreţinerea de adăposturi
şi în pregătirea populaţiei, iar, pe de altă parte de
capacitatea de a limita urmările şi a salva vieţi după
catastrofă.
Degradarea mediului
Poluarea afectează sănătatea pe termen scurt sau
pe termen lung a cetăţenilor, iar oraşele sunt afectate
atât de poluarea din exterior, cauzată de instalaţii industriale
sau traficul auto, cât şi de poluarea din interior
prin prezervarea unor metode depăşite, tradiţionale,
de încălzire sau preparare a hranei.
Deteriorarea calităţii apei este o altă ameninţare la
adresa securităţii urbane.
Criminalitatea
Diversitatea umană specifică oraşelor, precum
şi complexitatea activităţilor economice şi sociale,
prezenţa unor tentaţii şi lipsa resurselor sau posibilităţii
legale de a le satisface, sunt factori care generează
forme de criminalitate diverse la nivelul oraşelor. Dintre
acestea pot fi menţionate:
● Delictele împotriva proprietăţii, care afectează
proprietatea particulară şi/sau publică, includ efracţia,
furtul din magazine, furtul pe stradă; oraşele din centrul
şi estul Europei sunt mai afectate de acest tip de
criminalitate datorită unei mai scăzute coeziuni a
comunităţilor, a deficienţelor instituţiilor de ordine
publică şi a lipsei strategiilor de prevenire. Folosirea
tehnicii de securitate este, de asemenea, deficitară,
gradul de echipare cu sisteme de alarmă fiind de cel
puţin două ori mai mic decât în oraşele din vestul Europei.
● Activităţile ilicite precum prostituţia, pariurile
ilegale, consumul de droguri. Natura acestor delicte
este că la acestea participă ambele părţi pe baza unui
consimţământ mutual şi, prin aceasta, nu constituie o
breşă de securitate în raport cu cetăţeanul respectiv.
Consumul de droguri reprezintă un exemplu de criminalitate
care nu se potriveşte cu uşurinţă în modelele
de management al securităţii şi poate fi considerată,
ca alternativă, o problemă personală şi de sănătate
publică. Consumul de droguri şi prostituţia sunt dificil
de prevenit cu atât mai mult cu căt sunt practicate,
în tandem, în reţele de criminalitate organizată
transfrontalieră.
● Delictele cu violenţă, implică contact între
atacator şi victimă şi include, asaltul sexual, tâlhăria,
agresiunea fizică, răpirea. Violenţa juvenilă reprezintă
un alt aspect important formele de manifestare fiind
legate atât de comunitate, cât şi de educaţia şcolară şi
familială.
● Crima organizată reprezintă o problemă
dificilă pentru securitatea urbană, datorită naturii sale
transfrontaliere. Incluzând traficul uman, criminalitatea
economică, spălarea de bani, comerţul cu droguri şi, pe
un trend crescător, criminalitatea informatică, acest tip
de ameninţare la adresa securităţii urbane constituie
o preocupare la nivel european cu atât mai mult cu
cât prin desfiinţarea frontierelor dintre statele membre,
reţelele criminale devin interconectate naţional şi
internaţional şi se suprapun ameninţării teroriste.
Recomandarea Consiliului Europei nr. 197 (2006)
privind securitatea urbană în Europa
<strong>Securitatea</strong> urbană reprezintă o problemă de preocupare
la nivelul Comisiei Europene, care vine în sprijinul
statelor membre pentru a institui un cadru comun
de abordare. Astfel prin recomandarea menţionată în
titlul capitolului sunt enunţate următoarele:
● Autoritatea politică locală are un rol determinant
în asigurarea securităţii urbane, atât la interfaţa
dintre diferite servicii tehnice cât şi ca interlocutor pentru
diferitele nivele de guvernare, este responsabilă în
faţa electoratului cu privire la securitatea urbană sau
percepţia electoratului asupra acesteia;
● Nivelul de complexitate la care problematica
securităţii urbane a ajuns necesită strategii multiple
care includ domenii multidisciplinare şi specialităţi nu
numai din zona poliţiei şi judiciarului, dar şi din sec-
17

numărul 2/2009
<strong>Alarma</strong>
Arta de a tr^i în siguran]^
toare ale administraţiei şi sferei sociale;
● Tendinţa ca autorităţile teritoriale să
încredinţeze servicii de securitate către sectorul privat
este în creştere şi această practică poate induce riscuri
legate, în general, de securitatea datelor şi accesul la
sistemele de securitate;
● Baza fiecărei acţiuni privind securitatea urbană
trebuie să fie dialogul efectiv dintre stat, autorităţile
locale şi diferiţii actori implicaţi în acest domeniu;
● Pornind de la existenţa a numeroase studii
despre securitatea urbană şi instrumente pentru
combaterea criminalităţii, elaborate de organizaţii
internaţionale, cooperari internaţionale sau contribuţii
naţionale, regionale sau ale oraşelor, organizaţii nonprofit,
cu scopul dezvoltării unei sinergii asupra problematicii,
datele, informaţiile esenţiale şi principalele
modele de gândire asupra securităţii urbane trebuie
adunate într-un rezervor comun pentru a creşte gradul
de înţelegere şi a facilita decizia;
● Obiectiv de primă prioritate, asigurarea unui
climat de securitate, libertate şi justiţie la nivelul Europei,
necesită o capacitate sporită de partajare şi
utilizare a informaţiilor semnificative, a experienţei
la nivel naţional şi internaţional; la ora actuală în
problema securităţii urbane nu există cunoştinţe
obiective asupra multor aspecte şi nici o monitorizare
continuă a impactului deciziilor şi dacă acestea au avut
succes sau au eşuat, iar informaţiile privind practicile
şi acţiunile implementate nu sunt aduse la cunoştinţa
opiniei publice sau nu sunt actualizate;
● Congresul recomandă Comitetului de miniştri
şi Comisiei Europene crearea unui Centru European
de resurse pentru securitatea urbană prin cooperarea
organizaţiilor, a institutelor de cercetări şi agenţiilor
publice din acest domeniu, în special, cu scopul de a:
● Dezvolta o sinergie între diferiţii actori din domeniu
şi reţelele existente;
● Îmbunătăţi culegerea de date calitative şi cantitative;
● Oferi formare iniţială şi ulterioară pentru cei
implicaţi în prevenţie;
● Îmbunătăţi cunoştinţele despre strategiile
existente pentru promovarea securităţii urbane şi facilita
schimbul de experienţă şi bune practici;
● Promova dezbaterea publică Europeană pe
problematica de securitate şi violenţă cu scopul de a
combate sentimentul de insecuritate al populaţiei.
Infrastructura critică şi mediul construit
Infrastructura critică şi mediul construit cuprind
toate elementele fizice ale societăţii construite de
om. Domeniile incluse pornesc de la instituţiile de
învăţământ la restaurante, de la locuinţe la instalaţii de
canalizare. Dacă avem în vedere că o persoană trăieşte
aproximativ 95% din timp în mediul construit şi numai
5% în mediul natural, mediul construit este un determinant
major pentru sănătatea, fericirea şi securitatea
cetăţeanului.
Practic mediul construit include infrastructura
critică.
Infrastructura asigură funcţii esenţiale pentru
cetăţean precum: aprovizionare, salubrizare, transport,
comunicaţii. Există numeroase definiţii ale infrastructurii
dar cei mai mulţi o clasifică în trei grupe:
● Infrastrucura economică: amenajări fizice
precum reţele de comunicaţii şi reţele de transport,
sisteme de furnizare şi distribuire a apei, respectiv de
canalizare, campusuri rezidenţiale, clădiri comerciale şi
de birouri normale şi/sau foarte înalte, fabrici şi alte
obiective industriale, poduri, tuneluri, baraje, containere
pentru stocarea materialelor periculoase.
● Infrastructura socială: amenajări fizice precum
şcoli, spitale, penitenciare, tribunale, universităţi, biserici,
parcări, stadioane, parcuri, precum şi locuri de
recreere ca muzee, galerii de artă, săli de spectacole
etc.
● Infrastructură simbolică: valori intangibile
în legătură cu calitatea membrilor comunităţii,
cunoştinţele lor, sănătatea pe termen lung a
comunităţii.
Definiţiile infrastructurilor critice se referă mai
degrabă la amenajările fizice şi informatice care
facilitează transportul de idei, date şi informaţii,
energie, persoane, bunuri şi servicii. Se referă deci, în
special, la infrastructura economică şi cea socială şi mai
puţin la cea simbolică. Ele includ totuşi, pentru unele
abordări, simboluri naţionale.
Caracteristic infrastructurilor critice este modul în
care acestea sunt intercorelate astfel încât perturbarea
sau întreruperea unuia dintre sectoare poate produce
efecte negative semnificative în alte sectoare şi, prin
efect de avanşă, cauza pagube majore. Efectele pot
afecta localităţi, regiuni sau chiar state şi pot influenţa
viaţa şi activitatea unui mare număr de persoane.
Deoarece problematica protecţiei infrastructurilor
critice este de o gravitate deosebită, afectează sectoare
vitale ale vieţii economico-sociale şi are impact
atât asupra securităţii naţionale cât şi a securităţii
cetăţeanului, tot mai mult este acceptat azi că ea
trebuie avută în vedere de fiecare structură/categorie
socio-economică.
18

<strong>Alarma</strong>
Arta de a tr^i în siguran]^
numărul 2/2009
Sectorul
Energetic
Comunicaţii
Utilităţi
Subsectoare
Gaz, combustibili petrolieri,
generarea, transportul
şi distribuţia energiei electrice
Telecomunicaţii (telefon,
fax, Intenet, cablu, sateliţi),
comunicaţii de masă şi servicii
poştale
Furnizarea de apă
potabilă, tratarea apelor
reziduale, salubritate
● Cel de-al doilea aspect se referă la managementul
catastrofelor (evenimente cu impact major
asupra comunităţii). Datorită impactului major, perturbarea
sau întreruperea unui sector de infrastructură
critică pot fi considerate catastrofice. De aceea este
capital ca, pe de o parte, infrastructura critică să poată
rezista unei ameninţări, fie prin respingerea acesteia
fie prin diminuarea numai parţială a capacităţii sale,
astfel încât serviciile să poată fi asigurate în condiţii de
necesitate (diminuate) chiar pe durata răspunsului de
urgenţă. Pe de altă parte, se pune problema revenirii
cât mai rapide la capacitatea nominală. Pentru evaluarea
capacităţii de rezistenţă şi atac şi de revenire la capacitatea
nominală se definesc indicatori de rezilienţă
a căror valoare poate fi determinată prin studii detaliate.
Alimentaţia
Sănătate
Financiar
Administraţie
Transporturi
Industria chimică şi
nucleară
Producţia de hrană,
transportul şi depozitarea
alimentelor
Spitale, sănătate publică,
laboratoare de cercetare şi
dezvoltare
Servicii bancare, asigurări,
transfer şi schimb monetar
Obiective de apărare şi
informaţii, parlament, departamente
guvernamentale
cheie, servicii de urgenţă
(poliţie, pompieri, salvare
etc.).
Transport aerian, rutier,
fluvial şi maritim, pe calea
ferată, intermodal
Producţia, procesarea
şi depozitarea substanţelor
chimice şi nucleare
Tabelul 1 Sectoare care constituie infrastructură
critică
Concluzii
Realităţile geopolitice, specificitatea vieţii economico-sociale
a oraşelor, schimbările majore şi în ritm
susţinut în contextul de ameninţări şi vulnerabilităţii,
au condus la promovarea securităţii urbane printre
preocupările majore ale cetăţeanului şi ale
comunităţii.
La acest moment realitatea ne arată că această
problematică este abordată numai parţial şi sectorial,
nu numai în oraşele din România dar şi la nivel European.
<strong>Securitatea</strong> urbană poate fi realizată numai prin
parteneriatul public-privat-cetăţean şi trebuie corelată
cu alte modele master de securitate la nivel naţional şi
internaţional.
Protecţia infrastructurilor critice este o problemă
de actualitate pentru administraţia locală care poate
contribui activ la gestionarea riscurilor precum şi, în
special, a situaţiilor de urgenţă şi criză.
Asociaţiile profesionale pot avea o contribuţie
activă la rafinarea conceptelor şi modelelor master cu
rolul de a adecva produsele şi serviciile membrilor lor
pentru maximum de eficacitate şi eficienţă.
1Fraser, E. Mabee, W. and Slaymaker, O. 2003. Mutual
dependence, mutual vulnerability: the reflexive
relation between society and the environment. Global
Environmental Change, 13, 137-44.
Infrastructura critică şi securitatea urbană
În legătură cu securitatea urbană, aspectele de
protecţie a infrastructurii critice pot fi materalizate sub
două aspecte.
● Primul aspect se referă la includerea elementelor
specifice protecţiei infrastructurii critice în
activităţile privind evaluarea riscurilor (inclusiv prin
identificarea şi evaluarea interdependenţelor), selectarea
măsurilor implementate pentru diminuarea
riscurilor, promovarea parteneriatul public-privat cu
deţinătorii şi operatorii de infrastructură critică, formarea
culturii de securitate.
19