analele universitÄÅ£ii âovidiusâ constanÅ£a - AUOCSI

More documents

Recommendations

Info

Andreea Atanasiu-Croitoru / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 6/ 2009 încredinţată preoţilot geto-daci. Iordanes, vorbea în scrierile sale despre marele preot Comosicos, urmaşul lui Deceneu ş îl prezintă pe acesta ca fiind „cel mai mare judecător, fără a exclude prin aceasta justiţia supremă care aparţinea, probabil, regelui“ 2 . Cucerirea Daciei de către romani a însemnat punctul de plecare pentru o nouă etapă în dezvoltarea societăţii pe teritoriul ţării noastre, cu toate că influenţa romană se făcuse simţită încă de mai înainte, ca urmare a schimburilor comerciale. Ca provincie romană, Dacia a fost trecută sub cârmuirea împăratului, care a numit în fruntea ei un guvernator – Legatus Augusti – ce era ajutat de numeroşi slujbaşi romani şi de câteva legiuni aşezate în centrele cele mai importante 3 . Cunoaşterea sistemului juridic existent în Dacia după ocuparea romană se poate realiza din surse indirecte, furnizate de dreptul aplicabil, respectiv dreptul roman. Dreptul roman se aplica cetăţenilor romani rezidenţi în Dacia, peregrinilor din această provincie, precum şi aşa-zisului ius gentius – în esenţă, tot drept roman, ce reglementa raporturile dintre cetăţeni şi peregrini. Pe lângă dreptul roman aplicat peregrinilor a existat şi un drept local geto-dac ce se folosea concomitent cu cel dintâi şi cu ale cărui norme venea, în unele cazuri, în conflict. Cetăţenilor romani rezidenţi în Dacia li se aplica dreptul roman clasic. Pentru celelalte categorii sociale cărora li se aplica dreptul roman, o deosebită importanţă aveau edictele guvernatorilor şi constituţiile imperiale. Guvernatorii, în calitatea lor de cârmuitori ai provinciilor, dădeau edicte prin care arătau modul în care înţelegeau să aplice sistemul juridic roman, la care introduceau şi dispoziţii luate din sistemul juridic autohton (norme de drept local). Constituţiile imperiale, dintre care cele mai importante erau edictele imperiale şi mandatele, erau dispoziţiile asemănătoare celor ale magistraţilor romani, însă, fiind date de împărat, erau aplicabile în întregul imperiu şi pentru întreaga perioadă de domnie. Mandatele erau instrucţiuni date de împărat guvernatorilor cu privire la diferitele probleme de drept civil şi penal şi care urmăreau să fie aplicate locuitorilor din provincie 4 . Aşa după cum am mai arătat, după cucerirea Daciei, dreptul autohton geto-dac a rămas în vigoare pentru a reglementa acele raporturi pe care romanii le mai îngăduiau să fie reglementate de dreptul local. Aceste norme le reprezentau obiceiurile sau cutumele geto-dace, tolerate de noii stăpânitori cu condiţia de a nu contraveni dispoziţiilor de ordine publică romane 5 . 2 Ştefan Berechet, Judecata la români până în secolul XVIII, Cernăuţi, 1926, p. 31. 3 Mihai Bărbulescu, De la începuturile civilizaţiei la sinteza românească, în Istoria României, Bucureşti, 1998, p. 52. 4 Vezi Andrei Rădulescu, Romanitatea dreptului nostru, în „Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei Istorice“, seria III, tom 21, Mem. 1, Bucureşti, 1939. 5 C.C. Giurescu, Istoria românilor, vol. I, Bucureşti, 1943, p. 37. ISSN -1841-138X 90 © 2009 Ovidius University Press
Modernizarea justiţiei în Ţările Române prin Regulamentele Organice (1831-1832) Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 6/ 2009 Guvernatorul provinciei avea atribuţii de ordin politic, judecătoresc şi administrativ. După împărat, el avea cea mai mare competenţă asupra tuturor locuitorilor din provincie. Competenţa sa jurisdicţională era identică cu cea pe care o aveau consulii pretori, prefectul oraşului şi al pretoriului din Roma, putând totodată să dispună măsurile corespunzătoare. Pe plan local, cei mai de seamă magistraţi orăşeneşti – duumuiri şi quatuoruiri – aveau în primul rând atribuţii judecătoreşti, fapt pentru care se mai numeau şi „cei care împart dreptatea (ius dicere passunt)“. Competenţa lor judecătorească (ratione materiae) mergea până la o sumă de bani, diferenţiată de la oraş la oraş. Cu toate acestea, părţile în litigiu puteau conveni să se judece în faţa magistraţilor orăşeneşti şi pentru o sumă mai mare, deoarece o asemenea competenţă nu era de ordine publică. Pe lângă jurisdicţia contencioasă, magistraţii municipali îndeplineau şi una graţioasă, constând în eliberări de sclavi şi emancipări 6 . Ca mijloace de constrângere această categorie de magistraţi puteau folosi amenzile şi luarea în gaj a unor bunuri din patrimoniul cetăţenilor recalcitranţi. Tot acestei categorii de magistraţi îi revenea ca atribuţie prezidarea alegerilor municipale, organizarea jocurilor şi a serbărilor, adjudecarea serbărilor publice, arendarea proprietăţilor comunale, precum şi unele atribuţii în gestiunea financiară a oraşului. În materie de delicte, procedura de judecată în Dacia era aceeaşi ca şi în celelalte provincii imperiale romane. Cetăţenii romani se adresau instanţelor potrivit procedurii formulare. Guvernatorul sau reprezentantul său (legatus) trimitea părţile, după ce le dăduse formula, la un judecător, care statua in iudicio. Cu toate acestea, guvernatorul putea judeca personal pricinile, fără a mai trimite la judecător (aşa-zisa procedură extra ordinem). În materie penală, guvernatorul avea ius gladii, ceea ce îi dădea dreptul să condamne la moarte pe locuitorii provinciei, cu excepţia fruntaşilor din rândul popoarelor supuse (ex principalibus alicums civitatis), cărora pedeapsa capitală nu le putea fi aplicată decât de împărat 7 . Istoricii consemnează faptul că în timpul stăpânirii romane, dacii liberi şi-au păstrat vechile lor instituţii politico-juridice cu toate că sistemul de drept roman – ca şi limba şi civilizaţia latină – nu le erau străine, datorită legăturilor dintre autohtoni pe întreg cuprinsul Daciei. După retragerea administraţiei şi armatei romane a urmat o perioadă de trecere spre o nouă orânduire socială, când apar germenii feudalismului. În perioada zorilor evului mediu, puterea politică a fost deţinută de clasa stăpânilor de pământ care aveau monopolul administraţiei şi justiţiei. În privinţa dreptului, obiceiul (cutuma) este izvorul principal în prima perioadă a feudalismului dezvoltat; legislaţia scrisă apare mai târziu şi are un caracter canonic şi feudal. 6 Ibidem; vezi şi A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, IV, Bucureşti, 1929, p. 21-35. 7 A.D. Xenopol, op. cit. ISSN -1841-138X 91 © 2009 Ovidius University Press
Page 3 and 4:
Universitatea “Ovidius” Constan
Page 5 and 6:
“Ovidius” University of Constan
Page 7 and 8:
Analele Universităţii „OVIDIUS
Page 9 and 10:
Page 11 and 12:
Page 13 and 14:
The Legal Basis of the Danube-Black
Page 15 and 16:
Page 17 and 18:
Page 19 and 20:
Page 21 and 22:
Civilizations and Russia: Ongoing D
Page 23 and 24:
Page 25 and 26:
Page 27 and 28:
Page 29 and 30:
Page 31 and 32:
Page 33 and 34:
Page 35 and 36:
Page 37 and 38:
Activitatea de RP în situaţii de
Page 39 and 40:
Activitatea de RP în situaţii de
Page 41 and 42: Activitatea de RP în situaţii de
Page 49 and 50: Analele Universităţii „OVIDIUS
Page 51 and 52: Perspective asupra dezbaterii „mo
Page 71 and 72: Euroscepticismul în Uniunea Europe
Page 81 and 82: Confronting the Future. The Balkans
Page 91: Analele Universităţii „OVIDIUS
Page 95 and 96: Modernizarea justiţiei în Ţăril
Page 111 and 112: Evoluţia legislaţiei electorale r
Page 121 and 122: Sistemul electoral din România în
Page 137 and 138: Elitele politice şi „excepţiona
Page 143 and 144:
Elitele politice şi „excepţiona
Page 145 and 146:
Elitele politice şi „excepţiona
Page 147 and 148:
Page 149 and 150:
„Votul uninominal”, alegerea re
Page 151 and 152:
Page 153 and 154:
Page 155 and 156:
Page 157 and 158:
Page 159 and 160:
Separaţie/Echilibru de puteri în
Page 161 and 162:
Page 163 and 164:
Page 165 and 166:
Page 167 and 168:
Page 169 and 170:
Page 171 and 172:
Antreprenoriatul - vector al noii e
Page 173 and 174:
Antreprenoriatul - vector al noii e
Page 175 and 176:
Page 177 and 178:
A fi sau a nu fi “genocid” Dram
Page 179 and 180:
Page 181 and 182:
Page 183 and 184:
Page 185 and 186:
Page 187 and 188:
Page 189 and 190:
Page 191 and 192:
Page 193 and 194:
Page 195 and 196:
Page 197 and 198:
Page 199 and 200:
Page 201 and 202:
Politica Europeană de Securitate
Page 203 and 204:
Page 205 and 206:
Page 207 and 208:
Page 209 and 210:
Page 211 and 212:
Nicolae Iorga’s Opinion on Early
Page 213 and 214:
Page 215 and 216:
Page 217 and 218:
show all

analele universitÄÅ£ii âovidiusâ constanÅ£a - AUOCSI

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?

analele universitÄÅ£ii âovidiusâ constanÅ£a - AUOCSI