document PDF

Pepiniera Istrita
traditie si continuitate în pomicultura româneasca
,
, , ˘
Primele atest`ri documentare provin de la sfâr[itul sec. al XIV lea. În 1595, Walter Baltazar (istoriograful
vie]ii [i domniei lui Mihai Viteazul) scrie despre desimea satelor între Br`ila-Buz`u-Bucure[ti [i alte
]inuturi de sub munte care „erau avute în tot felul de fructe [i vin asemenea celor din Polonia Mare [i
din multe provincii ale Germaniei“.
În 1693, Bacsici scria despre pomii din }ara Româneasc`, unde se reg`sesc [i ]inuturile Buz`ului:
„Regiunile din vecin`t`]ile mun]ilor produc cantit`]i a[a de mari de tot felul de fructe, de pere [i de
prune, c` e de mirare. În multe locuri se g`sesc adev`rate p`duri de pomi roditori pe care nu le p`ze[te
nimeni”.
Dispunând de condi]ii pedoclimatice favorabile, pomicultura s-a dezvoltat permanent în aceast` zon`
geografic` a ]`rii.
Anul 1893 marcheaz` începuturile Pepinierei Istri]a, sarcina ini]ial` a acesteia fiind de înmul]ire a
materialului s`ditor viticol rezistent la atacul filoxerei care distrusese patrimoniul viticol românesc în
numai 10 ani. În acela[i timp, s-a urm`rit dezvoltarea patrimoniului pomicol din zona Subcarpa]ilor de
Curbur`.
Acest lucru s-a f`cut prin „colec]ionarea [i studierea arborilor s`ditori care ar conveni bine regiunilor
vecine” (Nicoleanu, 1898). În 1895 exista deja o colec]ie bogat` cu soiuri din aproape toate speciile de
pomi [i arbu[ti fructiferi [i se produceau puie]i portaltoi care erau folosi]i pentru altoirea soiurilor
valoroase.