actualitatea muzicală - UCMR

PonticaProcesul tematicmuzical în viziunea luiRudolph RétiOnce we succeed in comprehendingmusic in its innermost thematicmechanism, the structural andesthetic-dramatic content of music becomesincomparably more transparent. 1În majoritatea tratatelor acceptate desprecompoziţia muzicală se găsesc unele indicaţii desprestructura tematică, fiind recunoscute implicaţiiledezvoltării tematice mai mult sau mai puţin elaborate înconstrucţia lucrărilor muzicale. Totuşi, astfel de referinţerămân invariabil simple indicaţii, vagi generalităţi, căroranu li se adaugă nici o precizare detaliată. Cu toate astea„structura tematică” a devenit un termen aproapefundamental în muzică, deşi sensul şi conţinutul săucomplet nu a fost dezvăluit în întregime, întrucât s-auconceput prea puţine analize sistematice care să exprimemodalitatea prin care lucrează acest proces esenţial alcompoziţiei muzicale.Rudolph Réti realizează în lucrarea sa TheThematic Process in Music (Procesul Tematic în muzică)o schiţă a unei noi discipline teoretice, capabile săexprime printr-o nouă abordare fenomenul componisticacolo unde disciplinele tradiţionale nu au putut să oferenicio explicaţie. În acest sens, conţinutul se dezvoltă prinformarea tematică. În acelaşi fel în care o piesă de teatrudezvoltă soarta personajului principal ca o consecinţă apropriului său caracter, tot aşa şi naraţiunea unei simfoniisau a oricărei lucrări muzicale este centrată pe o structurăîn care toate emoţiile evoluează dintr-o idee muzicală.Autorul demonstrează printr-o abundenţă deexemple că, în marile lucrări de literatură muzicală,diferitele părţi ale unei compoziţii muzicale sunt conectateîntr-o unitate tematică, o unitate care este determinată nudoar printr-o afinitate de stare, ci prin formarea de temedintr-o substanţă muzicală identică. În plus faţă deaceastă omogenitate tematică, diferitele teme ale uneipărţi sunt variaţiuni ale unei idei identice. De exemplu,prima şi a doua temă a unei sonate sunt de obiceiconsiderate contrastante. În realitate, deşi suntcontrastante la suprafaţă, sunt identice în substanţă,aceasta fiind starea de diferit la suprafaţă, dar la fel înesenţă 2 în care este concentrat procesul intern alstructurii muzicale al ultimelor secole.Primele părţi ale studiului lui Réti argumenteazăprin numeroase exemple această omogenitate, atât întrepărţile unei lucrări, cât şi între segmentele (secţiunile)unei părţi. Réti îndeamnă cititorul să examineze şi săcompare citatele muzicale ca exemple teoretice, fără să lerecunoască drept părţi şi componente ale lucrărilor dincare au fost extrase. Într-adevăr, pentru a înţelege sensuldeducţiilor analitice din punct de vedere structural şiestetic, exemplele citate trebuie auzite doar ca simpleenunţuri muzicale. Probabil că din acest motiv aproapetoate exemplele sunt alese din cele mai cunoscute lucrăriale marii literaturi muzicale, care sunt mai mult sau maipuţin familiare fiecărui muzician.În muzica lui Bach sau în general în stilulcontrapunctic al secolelor trecute, inversarea, recurenţa,augmentarea şi diverse astfel de procedee au fostutilizate în mod constant în forma şi structura compoziţiei.Deşi unii analişti moderni susţin că, pornind din clasicism,aceste procedee tehnice au fost în mare măsurăabandonate 3 (aplicate ocazional doar atunci când se facreferiri la forme preclasice), totuşi, la o examinare maiatentă a tehnicilor clasice se dovedeşte că acestemijloace contrapunctice nu au fost în niciun cazabandonate. Ele au evoluat intensificându-şi sensul şiutilitatea prin diversele procedee de aplicare. Astfel,mijloacele de compoziţie s-au dezvoltat în două direcţii:unul este manifestat de tiparul erei contrapunctice, în carevariaţia şi imitaţia reprezintă agentul structural de bază,iar al doilea este exprimat prin tehnica tematică (aperioadei clasice sau clasic-romantice) în caretransformarea devine principalul factor de construcţie.Ideea reiterării temelor în versiuni schimbate afost valabilă şi practicată adesea din cele mai vechitimpuri. Cu timpul, această metodă s-a intensificat şi adevenit mai puternică (mai ales în segmentele producţieide muzică de operă care s-a instalat la începutul secoluluial 17-lea).Totodată apar anticipat şi câteva dintre efectelestructurale ce caracterizează perioada simfonică. Trebuiemenţionat faptul că la apogeul erei contrapunctice, cândimitaţia şi variaţia erau principiile dominante în formareamuzicală, au apărut o serie de manifestări care s-audemonstrat a fi dincolo de simple variaţii - adevăraţiipredecesori ai procesului de transformare 4 - devenindbaza structurală a epocii care a urmat.Forţa şi atracţia artistică ale acestor principii deconstrucţie sunt în mare parte fundamentate pe abilitateade a repeta formele tematice în diverse combinaţii,construind astfel un tot unitar, convingător prinexpresivitatea şi varietatea sa. Compozitorul nu doreştesă ascundă faptul că următoarea sa exprimare este oreiterare a celei precedente, ci încearcă chiar săsublinieze acest fapt, fiindcă încercarea de a varia formaoriginală în loc de a o repeta sau imita va distruge ideeaşi spiritul pe care acest tip de compoziţie doreşte să-lexprime. Într-o sonată sau o simfonie, spiritul structuriieste complet numai dacă formele sunt transformate astfelîncât noile teme să pară complet diferite de cele din careau derivat.1. Odată ce am reuşit să înţelegem muzica în profunzimeamecanismului său tematic, conţinutul structural şi esteticodramatical muzicii devine incomparabil mai transparent.Rudolph Réti, The Thematic Process in Music, Faber & Faber,London, 1961, pag.3.2. different on the surface but alike in kernel, Rudolph Réti,pag. 53. Rudolph Réti, pag. 564. Transformation, Rudolph Réti, pag. 56Iliana VELESCU18 ACTUALITATEA MUZICALĂNr. 8 August 2010