Bunăstarea sau fericirea sufletului - Societatea de Scleroza Multipla ...

SM ConsiliereSă ne dezvoltăm continuuabilităţile şi aptitudinile –un ţel pentru fiecare dintre noiAna Orăşanu – psiholog SSMRDespre anumiteper soane se poate afirmacu uşurinţă că auo serie de aptitudinimai dez voltate decâtale al tora, de exem pluau ureche mu zi calăsau sunt talentate ladesen. Pe lângă ta lenteleînnăs cute, sun tempuşi în situaţia de ane adapta per ma nentla cerinţele mediului ex tern, învăţăm să facemfaţă cerinţelor.Fiecare om deprinde anumite capacităţidin fiecare activitate pe care o desfăşoară o anu ­mită perioadă de timp. Abilitatea presupune atâtaptitudini naturale (talente înnăscute), cât şi capacităţi învăţate, necesare realizării sarcinii. Înacest context, competenţa este un concept mailarg ce cuprinde aptitudini, cunoştinţe, abilităţi,com portamente adecvate, care conduc la un nivelsuperior, la performanţă.Comportamentele care se repetă genereazăobi ceiuri. Obiceiurile formează deprinderi, iarde prinderile conduc la formarea competenţelor.Competenţele se obţin atunci când punem înpractică informaţiile dobândite într-o manierăstructurată.Moştenire versus învăţareUnele abilităţi pot fi moştenite, dar majoritatea se construiesc în timp, dacă per soa nava fi motivată să facă acest lucru. Toa te comportamentelesunt învăţate. Por nind de la acestfapt, având în vedere că toa te comporta mentelesunt învăţate şi compor tamentul duce laformarea unei abilităţi prin repetare sistematică,dacă cineva poate face ceva, atunci oricinealtcineva poate face acelaşi lucru.“Dacă aş vrea, aş putea face lucrurilecel puţin la fel de bine ca şi celălalt!”În atletism era la o anumită vreme o vitezădespre care nu se credea că este omeneşteposibil să fie depăşită de către atleţi pentru cănici unul nu depăşise viteza respectivă. La unmoment dat, un atlet a depăşit recordul şi lumeaa fost uimită. Ani de zile au fost oameni careîncercaseră să depăşească viteza şi nu reuşiseră,în următorul an, însă, încă 200 de atleţi au depăşitacea viteză!Ce s-a întâmplat? Oamenii au început săcreadă că e posibil.Există o premisă fundamentală specificădomeniului de dezvoltare personală numit programareneurolingvistică ce spune că “Dacăcineva poate să facă ceva, atunci şi eu pot!”.Acest fapt este explicat de către John C.Maxwell, în cartea Învaţă să gândeşti, în careafir mă că dacă cineva îşi va petrece cea maimare parte din timp făcând doar ceea ce face celmai bine, va deveni un expert în acel domeniu.Ilustrând această teorie, un mare înotător,cam pion mondial la acest sport, spunea ce l-adiferenţiat de ceilalţi şi l-a ajutat să obţină succesul:“Când colegii mei erau la petreceri, euînotam. Când colegii mei se plimbau, eu înotam.Când părinţii mei se preocupau de grijazilei de mâine, eu înotam. Când alţii se uitaula televizor, eu înotam. Când alţii cumpărau lucruride care nu aveau nevoie, eu înotam. Amînotat în fiecare zi a vieţii mele. Aşa am ajunscampion.”Preferăm să credem că unii sunt foartebuni într-un anumit domeniu pentru că ei potşi noi nu putem, pentru că “alţii s-au născut cuasta şi noi nu”. E mai simplu aşa, să ne complacemîn situaţie, să ne ascundem sub mas caunei neputinţe învăţate. Creierul nostru exerseazăaceastă neputinţă şi devine antrenat săo practice, o aplică ulterior în majoritatea cazurilor.Dacă urmează un stadiu corect de formare,oricine poate atinge performanţă. Unprim pas ar fi descoperirea şi explorarea talentelor înnăscute existente şi încurajarea lor spreperformanţă, printr-o succesiune de etape deformare. De exemplu, unui copil de 9 ani, careCOLUMNA Nr. 1-2 ianuarie - iunie 201133